Nişte răspunsuri de Mihaela Radulescu

— Ce mişto! înseamnă că eşti vulnerabilă şi pot să profit de tine că un nesimţit de bărbat singur, glumeşte din nou Horia, dar citesc în ochii lui că e doar felul lui de a ascunde o tristeţe, ba chiar o iubire reală.

— Horia, tu chiar eşti îndrăgostit! Mă bucur tare pentru tine...

Andra se întoarce şi mă ia de mână: — Hai să-ţi dau o cafea şi lasă-1 pe Horia să fugă la machiaj.

— Nu, nu stau, Andra, dar vă dau eu o cafea după, la mine, dacă mai sunteţi în stare. Filmaţi mult?

— Nu, două cadre avem şi cam în două ore e gata. Dacă nu te culci, venim. Horia, mergem la Dana la o cafea când terminăm? strigă Andra.

— Da, dacă ne face şi clătite, răspunde Horia vesel.

— Te sărut, dragă, fug să-i organizez pe oamenii ăştia, zice Andra. Zi-mi unde stai.

— Blocul galben, scara a treia, etajul trei, uşa de lângă lift, zic fără nicio apăsare.

Chiar mă bucur să am musafiri, nu s-a mai întâmplat de mult. Şi oricum n-aş fi adormit prea curând, că aveam de citit nişte texte pentru repetiţia de mâine.

Clătite... Am ouă, lapte şi făină, dar nu cred că am vreo urmă de dulceaţă. Sper să fi rămas ceva în borcanul de Nutella pe care l-am abuzat acum două seri.

Mă schimb în blugi şi tricou şi mă apuc să pregătesc aluatul de clătite.

Da, n-am dulceaţă de vişine, cum mânca Horia.

Mă uit în frigider şi constat că, în afară de apă şi nişte Cola, n-am absolut nimic de băut. Lui Horia îi plăcea să aibă mereu un vin alb şi o apă minerală la rece. Ce naiba-mi aduc aminte atâtea detalii despre Horia?

Nici când trăiam împreună nu le ştiam atât de bine, râd singură. Ei bine, le fac ceai sau cafea, că mi-e lene să mai ies din casă la ora asta. Mi-aduc aminte că el a ieşit o dată pentru mine noaptea, când nu mai aveam Redbull, eram uşor dependentă de băutura aia în studenţie.

Mă uit mulţumită în jur, e frumos la mine, sunt obsedată de ordine şi curăţenie, aşa că e greu să mă prindă cineva în ofsaid la acest capitol.

Intru pe mess cu iubitul meu, căci e ora la care e în pauza de masă şi stă mereu cu mine, în loc să mănânce cu colegii lui. îl ador. Iar când îi văd ochii albaştri şi mâinile şi gâtul pe care l-am sărutat de-atâtea ori, îmi vine să-mi iau iarăşi vibratorul din dulap. Dacă-mi spunea cineva acum câteva luni că-mi voi cumpăra un vibrator şi-1 voi şi folosi, m-aş fi uitat cu tot dispreţul de care eram în stare şi aş fi răspuns răspicat că o femeie care arată ca mine nu are nevoie de obiecte, ci de un bărbat, ca să aibă orgasme. Şi pe bărbat nu trebuie nici să-1 cumpere, nici să-i schimbe bateriile, căci îl poate avea oricând, în perfectă stare de funcţionare, respectiv erecţie. Aveam lozinci pentru orice. Şi totuşi, după nişte zile şi nopţi în care am simţit că mor de dor fizic, m-am dus demnă la un sexshop şi mi-am cumpărat obiectul blestemat, după ce am spus tare: „Vă rog să mi-1 împachetaţi de cadou!". M-am simţit mai bine după ce l-am