Nişte răspunsuri de Mihaela Radulescu

Scriu pentru cei pe care i-am făcut curioşi.

Scriu pentru femei pe care nu am ce să le învăţ - poate doar le ajut să găsească mai uşor drumul spre răspunsurile din ele.

Scriu pentru bărbaţi care ştiu să plângă, nu pentru cei care-şi fac femeile să plângă...

Scriu despre ce văd, ce aud, ce simt şi despre ce pot schimba, măcar în lumea pe care o povestesc.

Scriu din naivitate, am senzaţia că pot muta într-un om cuvintele pe care le scriu, astfel încât să-1 obsedeze. în poveştile mele, poţi fi ce personaj doreşti. Sau poţi doar veni în vizită. în ambele variante, câştigi o experienţă în plus. Nu-ţi garantez că vei afla răspunsurile pe care le aştepţi, dar nu e oare mai incitant să te trezeşti cu răspunsuri pentru care n-aveai încă întrebări?...

Mi-am ales rolul scriitorului, pentru că mă pot juca cu minţile oamenilor despre care scriu. Pentru că scriitorul nu e niciodată condamnat pentru faptele personajelor sale. Pentru că scriitorul inventează Scriu pentru ca e una dintre putinele deprinderi omenesti ce nu s-a tehnologizat. Robotii exploreaza universul, freaca maioneza, fabrica masini, teleghi-deaza avioane, opereaza pacienti... dar nu pot scrie carti despre oameni. Deocamdata, robotii nu simt, nu plang, nu se indragostesc, nu urla de durere cand le mor parintii, nu se plang de singuratate, nu se chircesc de dor, nu fac copii, nu au emotii, nu rad in hohote si nici nu lacrimeaza de dragul unui copil care descopera lumea in felul lui.

Nu scriu pentru cei care traiesc doar dupa sche¬ma : cariera, familie, casa, masina, concediu, musa¬firi, pensie si rate. Scriu pentru cei care, macar din cand in cand, le mai dau naibii de reguli si-si traiesc povestile interzise.

Scriu in locul celor care au trait mai intens si mai colorat ca mine, in speranta ca se vor regasi, multumiti, printre personajele cu care abia astept sa le fac cunostinta.

Scriu pentru ca-mi plac la nebunie intrebarile si urasc raspunsurile, chiar daca uneori avem atata nevoie de ele...

Scriu din iubire, din credinta, din suflet si dintr-o memorie pe care trebuie, din cand in cand, s-o resetez, ca sa-mi incapa in ea tot ce mai vreau sa traiesc...

Scriu pentru ca nu mi-e frica sa smulg din mine, caci am invatat sa pun mereu in loc altceva...

De cand ma stiu caut raspunsuri. Si, cand cred ca le-am aflat, se mai naste o intrebare, mai apare o nedumerire, se mai încinge o îndoială...

Continuu să le caut cu încăpăţânare, nu din inerţie, convinsă că asta e structura mea, că nu mă pot clădi decât pe răspunsuri, chiar dacă trebuie, pentru unele, să mă arunc în gol... N-am ales mereu metcTda cea mai înţeleaptă şi nici n-am găsit mereu răspunsul pe care-1 căutam. Mi se întâmplă uneori să-mi placă muuult mai tare drumul până la un răspuns decât consistenţa lui. Iar alteori, ca voi toţi, am revelaţii - mă trezesc cu răspunsul plesnindu-mă peste faţă, exact când mă aştept cel mai puţin...