Pagini Romanesti din Noua Zeelanda

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - ANUL IX - NUMARUL 93 - MARTIE 2013 - ISSN 1174-4847

VARA LA PIHA BEACH

NOTRE RESPECT, FUFU

PRNZ 2

SUMAR

ISTORIA ROMANILOR: TARA ROMANEASCA 13

MOVIE NIGHTS: POLI OSCAR 4-5

VOCEA ANIMALELOR: BOICOTATI CANADA! 16

IN MEMORIAM: IRINA PETRESCU 15

BIOGRAFII: VICTOR BABES 12

SECANTE ROMANESTI: EGIPTUL, DARUL NILULUI 14

EDITORI / LAYOUT/ DESIGN/ PUBLISHING Adina si Cristi Dumitrache ROMANIA Irina Margareta Nistor, Liviu Antonesei, Octavian Lupu, Corina Diamanta Lupu, Marius Dobrescu, George Petrovai, Catalin Paduraru, Cornel Nistorescu, Nicolae Balasa, Corneliu Leu FRANTA Adrian Irvin Rozei GERMANIA Adalbert Gyuris SPANIA Gabriela Calutiu Sonnenberg USA Octavian Curpas BRAZILIA Vlad Radu Poenaru AUSTRALIA George Roca, Ben Todica CANADA Elena Buica, George Filip NOUA ZEELANDA Lucia Davis, Marian Ioan, Pr. Mircea Corpodean, Pr. Emanuel Crainic, Mihaela Orlandea, Mihaela Enache, Bianca Ungureanu PARTENERI PRNZ Romanian Global News, www.stiridiaspora.com, www.decenews, La Drum, Radio Romania Actualitati, Cotidianul, Ziarul Lumina, TVR International, Gandul, PROTV International, HRB Expert, www.liternet.ro, Altermedia, www.roeanz.com.au, Radio Metafora, Fereastra, Curierul Suedia, Romanul Australian, Clipa USA, Phoenix Magazine, Literaria Craiova, Basarabia Literara, Dilema Veche, Constelatii Diamantine, Destine Literare, Port@Leu Cetatea lui Bucur, Revista Singur, Citadela, www.romanianvoice.com. PRNZ este membru al Clubului Presei Transatlantice.

ABONAMENTE SI PUBLICITATE romanianpages@yahoo.co.nz. Materialele si fotografiile pot fi reproduse citand sursa. ISSN 1174-4847 Š PRNZ 2013 / AUCKLAND / NOUA ZEELANDA

PRNZ 3

MOVIE NIGHTS

DUPA TREIZECI DE ANI Chiar daca celebrul roman al lui Alexandre Dumas se cheama „Dupa 20 de ani”, am ales acest titlu, tocmai pentru ca e vorba despre o personalitate transformata intr-un personaj de neuitat, despre care se va scrie si peste cinci decenii si chiar si peste zece. E vorba despre Louis de Funès, al carui „s” final se citeste pentru ca este, de fapt, un actor francez, de origine spaniola, un aristocrat care a debutat in musichall si cabaret, a jucat si la teatru, inclusiv „Oscar”, devenit ulterior un film de foarte mare succes. A debutat in cinema abia la 31 de ani, in 1945, unde multa vreme a jucat roluri secundare, inainte sa ajunga nemuritorul jandarm din SaintTropez, fiind contemporan cu alti doi colosi ai comediei din Hexagon, Fernandel si Bourvil. Cele mai reusite pelicule le-a regizat bunul sau prieten Gérard Oury, care a fost si autorul celui mai vizionat titlu din Franta: „Marea hoinareala”/ „La Grande Vadrouille”, din 1966. In egala masura, aproape, i-a placut sa fie „dirijat ” de Girault, care i-a oferit prima sansa primului rol principal de anvergura in „Pouic-pouic”.

In 1966, Funès venea impreuna cu Bourvil, la Festival de la Cannes. Era anul in care era prezentat „Doctor Jivago” al lui David Lean si al nostru „Rascoala” tradus cu „Hiver en Flammes”/„Iarna in flacari”, realizat de Mircea Muresan si pentru care conationalul nostru lua premiul de debut. Orson Wells era recompensat pentru contributia sa la cinematograful mondial, iar „Un barbat si o femeie” a lui Claude Lelouch capata marele premiu al editiei aniversare a 20-a. La proiectia cu „Modesty Blaise” al lui Joseph Losey se afla in sala insasi Principesa Margaret, sora Reginei Elisabeta a II-a, a Marii Britanii. Deja de doi ani devenise cel mai indragit si mai ales cel mai urmarit politist de circulatie si nu numai, plin de temperament, de umor, de gesturi pe care de-a lungul timpului actorii le vor copia dincolo de frontiere si dincolo de oceane, de onomatopee pe care le-am regasit de curand intr-o montare a „Noptii furtunoase”, de o adrenalina fara egal! Din pacate, inima nu i-a rezistat entuziasmului nemarginit pe care-l dovedea pentru meseria sa si n-a apucat sa-l joace, asa cum intentiona deja sa-i creeze un alt ego

TRANDAFIRUL “DE FUNES”

Irina Margareta Nistor

ironic, dictatorului nostru acelasi genial Oury. Pe nevasta lui de pe marele ecran, Claude Gensac, am regasit-o anul acesta, la cei 86 de ani ai sai alaturi de Catherine Deneuve, in competitia de la Berlin, cu „Elle s’en va” unde e mama starului preferat al lui Bunuel. In realitate, Louis a avut doi baieti, unul initial actor ca si el, Olivier, nascut in 1949, si care dupa ce a aparut in „Omul orchestra”, „Hibernatus” si „Fantômas”, a renuntat la cariera asta si a ales sa devina pilot. Primul nascut, insa, a fost Patrick, in 1944, radiolog, specializat in mamografii. In 2008 a scris cartea „Doctor fara voie” cu gandul la celebra piesa a lui Molière, in care ia la puricat si mai ales la ironizat una dintre cele mai invidiate profesii din lume.

Lui Funès ii placea sa glumeasca spunand ca primele lectii de actorie i le-a dat mama sa, atunci cand il alerga in jurul mesei (ca in gagurile mute ale lui Chaplin), strigand dupa el, intr-o franceza stricata: „Te omorrr!” Iar de la 5 ani deja primea intaile ore de pian tot de la ea. Fiind insa extrem de nedisciplinat si mereu concediat, atunci cand avea sa devina blanar, se inscrie, din fericire pentru noi toti, in 1932, la Scoala tehnica de fotografie si cinema, unde e coleg cu Henri Decae, un viitor director de imagine al productiilor in care apare pe generic, cum ar fi cea din 1965, a aceluiasi Gérard Oury, cu Bourvil „Le corniaud”/„Prostanacul” sau in 71 in „Mania grandorii/„La folie des grandeurs”, adaptare dupa „Ruy Blas” a lui Victor Hugo, unde Louis este Don Sallustre de Bazan, iar Blaze, nimeni altul decat Yves Montand (titlul ii ingrozea pe comunisti, parand o aluzie directa la „marele” conducator local). „Aventurile rabinului Jacob” n-a putut fi vazut in Romania, decat dupa Revolutie, desi era facut in 1973, iar muzica era semnata de Vladimir Cosma, compozitor, violonist si dirijor roman, nascut in 1940, la Bucuresti.

La anul ar trebui sa sarbatorim centenarul nasterii lui Louis Germain David de Funès de Galarza, venit pe lume la 31 iulie si care ne-a parasit pe 27 ianuarie 1983. Cel mai frumos mod de a-i onora memoria ar fi sa-l revedem mereu, si sigur o sa fie un leac ideal contra periculoaselor depresii.

MOVIE NIGHTS

Totul e politica la ceremonia cea mai invidiata si televizata! Intai covorul cu ziariste agresive si pana la Amanda Stil, zana in corset, ori la fetita de culoare, cea mai tinerica si care aduce ca tupeu cu Prissy din „Pe aripile vantului”. O preferam net in „Taramul viselor” pe care a pus mana Pro-ul ca pe Hurt Locker, in chiar seara cea mare! Tot vedetele de altadata erau mai glamour, ca Rita sau Marlene, dar si femeile de pe vremea bunicii erau mai rafinate!

Prezentator a fost vocea lui Ted, deci s-au gandit la recentul nostru Urs de Aur, national, primit prin intermediari pe scena de la Berlin, din mana unei legende vii, “In the mood for... Romania”, presedintele juriului Wong Kar Wai. Culoarea sampaniei rose pare a fi in voga... Ceva argintiu si albastru. Oscarul, statuia kitschoasa gigant de la intrare, in prima faza e tinut intr-o husa de plastic, ca telecomenzile din casele neamurilor proaste! Din cand in cand si cate o stea care traieste din gloria trecutului, ca Harry Potter, sau cate un actor la bratul partenerei, gen Michael Dou-glas. Staruri si brilliant figures ca Fonda (tatal lui Jane, Henry a jucat cel mai izbutit Lincoln) sau Dustin Hoffman erau in sala si pe scena. In pauzele de la dragul transmitator in direct HBO, afli ca poti vedea cutremuratorul Rugul aprins despre Cehia ocupata de rusi si curajul tinerilor, in frunte cu Jan Palech, studentul la istorie, care

PRNZ 4

si-a dat foc in semn de protest (si candva si la noi: Liviu Babes. Oare cine va scrie un scenariu despre eroul nostru?). Si apoi magicul Hugo, despre Melies! Enjoy your Oscar ar fi urarea si sunt si cativa alesi dupa filmuletele lor, care reprezinta viitorul cinematografiei si stiu sa se bucure ca li s-a intamplat! Vor inmana Oscaruri si nu trebuie sa fie mai emotionati ca nominalizati, ci sa le dea incredere!

Deja dupa un curs intensiv s-au cizelat ca-n filme!

Hugh Jackman a ridicat in brate o interogatoare enervanta si a asigurat-o ca e mai usoara ca trofeul, cu care a jonglat candva in culise. De Niro pare exasperat ca i se pun intrebari si are o nevasta ciocolatie si statuara! Se fac topuri de vetimentatie, cum se zice mai snob, numi bune ca lumea sa le contrazica! Adele are o rochie de 15 kg, argintie cu sclipici. Va canta pe scena! Clooney, care are nominalizari mai ceva ca Disney, e prezent si cu o partenera mai inalta. Pentru Sandra Bullock era ecou la intrebari, daca tot e Los Angeles... Dolby Theatre, o rochie Elie Saab, sponsor la Cesarurile frantuzesti de acum 2 seri. Si mai apoi o taietura cam brusca din emisie.

Anne Hathaway imbracata in Prada, daca tot a jucat in filmul cu pricina, o tinuta distinsa, de corporatista din fata si din spate de party, zice ea. Daca tot are un IQ asa mare cum se zvonste, a ghicit ce era in cutia misterioasa. Pantofii din Oz, ca tot s-a filmat remake-ul.

MOVIE NIGHTS Hopa si Lincoln alias Lewis, cu o tunsoare de balamuc si vesnica nemultumita sa nevasta Rebecca Miller , fiica lui Arthur, fostul sot al lui Marilyn. Are norocul in gene! Inedite imagini din culisele TV cu o sticla de sampanie, care se va deschide dupa. M-am simtit ca acasa! Si urmeaza, in exclusivitate la HBO: Gala! Scena cu turturi, muzica , SF-uri si cat de important e un titlu de ziar, cu comentariul aferent. O sala plina de VIP-uri, fara prea mult umor, cu cocuri sau tunsori foarte scurte si o gramada de barbati cu barba. Rol secundar Cristoph Waltz (ras) care a facut o plecacine contracandidatilor si previzibil i-a multumit lui Tarantino.

Rudd si Melissa din Hoata de identitate au anuntat animatia scurta: Paperman, cu multumiri pt Disney, binevenite dupa aparitia atator detractori post-mortem.

La lungi Brave /Neinfricata, autorul in kilt verzuliu si cu multumiri din partea premiatei pentru fiica sa din sala, care i-a inspirat povestea, la care s-a dus la Baneasa si Sharon Stone pe cand turna in Romania. Imaginea si efectele speciale si le-a adjudecat Viata lui Pi, care povestita de facatori parea de revazut!

James Bond cel pomenit si in Argo a fost sarbatorit prin Golgfinger cantat live de Dame Shirley Bassey, care tocmai ce-a implinit 76 de ani. Aplauze in picioare.

Zeta Jones ne-a reamintit cat ne-a placut Chicago si cat ne-a exasperat Les Miserables, caruia Travolta i-a citit pana si „s”-ul final. Bietul Victor Hugo! Cred ca nu l-ar fi incazit nici macar excesul de steaguri rosu-alb-albastre de pe scena holly-woodiana! Austriacul a fost sec si rece la Oscarul de „Amour” si nu „Amurg” cu care mai confunda unii, si care tocmai ce s-a ales cu nu stiu cate zmeurici.

Buna poanta cu duminica, deci lumea la biserica, doar ca se roage mai multi. O usoara blasfemie, dar se iarta. Ursul Ted pe scena, vocea prezentatorului care pare din rasa lui Bob Hope, unul upgradat pentru secolul 21. Cel mai bun numar si speech, dragul de Christopher Plummer, octogenarul care in urmatoarele 30 de filme, ar vrea sa joace cu toate nominalizatele pentru rol secundar, care au Emisiunea “Vocea filmelor” de la Radio Guerrilla, realizata si prezentata de Irina Margareta Nistor, poate fi auzita live, in fiecare duminica, intre orele 12 si 13 (ora Romaniei), pe adresa de internet www.radioguerrilla.ro (cu doi de r si doi de l, asa cum spune reclama postului).

Puteti asculta insa si emisiuni mai vechi, in arhiva emisiunii aflata pe acelasi website!

PRNZ 5 dat dovada de atat de multa perseverenta si sunt pe afis din adolescenta. Regretul a fost ca nu s-a cantat melodia din Sunetul muzicii. Doamne, ce dor imi era de ea! N-a luat eleganta si colosala Helen Hunt pentru Terapie speciala, ci Hathaway pentru Fantine, cantata. A ras un pic ca Julia Roberts si si-a declarat iubirea pentru sotul aferent (o fi stiut ca e Dragobetele pe la noi). O scena ca de beteala si diamante sau macar Swarovski: Adele relativ proaspata mamica si melodia din Skyfall. Incep sa ma bucur ca n-am ajuns (inca) la L.A. ca abia acum au deschis un muzeu al Oscarurilor! Cei disparuti (poza si ce au adus celei de-a 7-a arte fiecare) cu o introducere de Clooney si o incheiere, cantata de Barbra Streisand cu Me-mories. Deloc neasteptat ca Adele a luat pentru melodia originala din Bond, dupa ce a si cantat-o si a fost la concurenta si cu cea din Ted, pe versurile prezentatorului Seth Mac Farlane (asta era pe vremuri numelele unui impermeabil). Muzica originala Pi, scenariu adaptat Argo cu un discurs perfect, al lui Chris Terrio, cu referire la Oscarul lui Affleck si la creativitate, inclusiv in Iran. Si apoi la original dl Tarantino de la vecinul sau dl Dustin Hoffman (care, ca regizor la Quartet, face toti banii). Zapacitul s-a referit la personajele inventate, dar si la distributia formidabila care le-a dat viata. La regie: surpriza Ang Lee, care a multumit, inclusiv in chinezeste Taiwanului, dar si echipei sale de 3000 de persoane, pe care fireste nu le-a enumerat. Actrita, nu Riva cum mi-as fi dorit, ci Jenniffer Lawrence, care i-a urat la multi ani! Frantuzoaica implinea 86 de ani! Ultra-asteptat, Daniel Day Lewis a luat al treilea Oscar pe care i l-a dedicat mamei lui, dupa ce a glumit cu Meryl, care l-a umplut de ruj, si nu si-a uitat nevasta, alaturi de care e de vreo 16 ani incoace! Am avut emotii mari pentru final. Jack Nicholson in duplex cu prima doamna sa nu-i dea iar eroului de pe bancnota, care i-a dezrobit pe negri. Dar a fost Argo, care chiar ca a Spargo... (cine a vazut filmul si remarcabila traducere stie de ce) tot! La sfarsit inca o cantare: prezentator gala plus prezentatoare TV. A fost cam ca la genericele de la cinema: mai toata lumea se ridica sa plece la petreceri! Iar pe HBO incepea „Doamna de fier”! Extrem de inspirata programare!

Irina Margareta Nistor

POLITICHIE

PRNZ 6

PARTEA EUROPEANA SI CONTEMPORANA A LANTULUI LA CAINE Se comenteaza mult faptul ca o doamna fost procuror si actual europarlamentar a luat apararea libertatii presei din propria ei tara, opunandu-se unei legi prin care o comisie a Parlamentului European ar fi dorit sa interzica infiltrarea redactiilor cu agenti ai serviciilor secrete. „Comisia pentru Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne (Comisia LIBE) a Parlamentului European a adoptat propunerea ActiveWatch privind introducerea unor masuri legislative care sa interzica la nivelul statelor membru ale UE infiltrarea in redactii a agentilor sub acoperire din serviciile de informatii... Initiativa ActiveWatch are la baza infiltrarea redactiei Jurnalul National, de catre ServiciuInl Roman de Informatii – caz devoalat de „cotidianul.ro”, in luna august 2012. Printre europarlamentarii romani membri ai Comisiei LIBE care au votat impotriva amendamentului se afla si doamna...” - anunta ActiveWatch, dand numele unei persoane bine cunoscute pentru eforturile de a gasi printre structurile Statului de Drept elemente prin care se pot reface anumite elemente de represiune la indemana unor tendinte totalitariste. La varsta mea ii multumesc doamnei respective pentru taria care-i place... s-o aiba in reactiile parlamentar-europene, ajutandu-ma sa-mi amintesc de momente cand ii vedeam in Marea Adunare Nationala si alte foruri gen CPEX pe inaintasii care au facut-o procuror.

Pentru ca povestea cu agentii infiltrati e veche, facand parte din tristele amintiri pe care am inceput sa le public despre perioada cand spuneai „aoleu” la orice anunt privind imbunatatirea nivelului de trai sau largirea libertatilor democratiei socialiste. Astfel imi amintesc de o sedinta la Uniunea Scriitorilor cand se infiera o proza denumita „Leul albastru” apoi altele in care se infiera una denumita „Drumul cainelui”, sau alta denumitva „Ostinato”, urmate cu sanctiuni, excluderi si topiri de carti. Dar, in acelasi timp, sub dirijarea ideologica a unui secretar al Uniunii, poet care mai publica si astazi, se sugera discret o deschidere cam a la „dezghetul” de dupa Stalin: Cum ca „la partid s-ar agrea si nu s-ar pedepsi publicarea unor versulete onirice”, facandu-i pe baieti sa dea navala intr-acolo. De ce? Pentru ca titlurile citate vorbeau cu vehementa realista despre niste racile ale regimului, riscand sa fie cautate si insusite de zeci si sute de mii de cititori, in vreme ce „deschiderea” modest onirica spre care politrucii ne impingeau cu generoasa diversiune, era o problema de cateva zeci sau sute

de exemplare consumate in suc propriu intre cateva elite ultraspecializate pe acest gen de literatura. Deci, nici un pericol public si, pe deasupra, anihilarea spiritului civic prin care protesteaza scriitorul vizionar.

Iar toata aceasta cenzura dura pe de o parte si demonstratie de ingaduinta ideologica, pe de alta, era practicata prin oameni care se pretindeau a fi din interiorul obstei noastre, adica din breasla, adica, chipurile „din aceeasi simtire profesionala” cum ar fi si agentii infiltrati astazi. Pentru ca, de la o vreme, ajunsesera aproape cu totii sa fie „de-ai nostri”, publicand carti si fiind indelung laudati de critica literara, de la cel mai inalt secretar al C.C. si pana la modestul secretar de breasla de la Uniunea Scriitorilor, pe care mama europarlamentarei de astazi il invita la sezatori cu pionierii de ieri. Erau o gasca intreaga de baieti destepti care de abia asteptau sa le fie aprobata la partid cate o asemenea diversiune calcand in picioare literatura adevarata si publicandu-si „omagiile” lor.

La ei ajungeau, mult doritele astazi de catre doamna fost procuror, pagini de corectura adica revista sau cartea trasa intr-un sigur exemplar, care nu avea cum fi raspandit decat cu voie de la politie. Tirajul propriu zis, intra insa la tipar de abia dupa ce ei luau masuri de cenzurare a unor articole, de anihilare a unor autori, de avertizare a unor organe a caror interventie nu mai avea nevoie

POLITICHIE sa depaseasca stalinismul prin unele „deschideri ideologice” de natura lungirii lantului la caine cu doi centimetri. Iar doamna cu taria (de caracter, binenteles) care baga strambe la o lege de drept european, ar dori, oare, repunerea in functiune a unor asemenea lanturi? Pai ar trebui sa-si evalueze mai intai partidul si mentorii, ca sa vada daca are un gard atat de puternic incat sa le lege pe toate.

Scriu despre acele triste amintiri dintr-un jurnal literar de odinioara, eu nefiind vinovat daca ele sunt retrezite de marsaviile celor care cauta in structurile de astazi, cele ale Statului de Drept, elementele din care si-ar putea incropi „organele” prin care se sustinea alta data dictatura. Nu-i mai comentez si m-as multumi daca acesti perniciosi aventurieri politici si-ar da seama ca actul descreierat prin care incearca sa-si consolideze o iluzorie putere de partid unic nu se poate realiza decat, ca si atunci, aservindu-si tara unui centru de putere din afara ei. Pentru ca, daca agentii acoperiti sau neacoperiti sunt bugetari ai statului, pusi in serviciul public tocmai pentru ca sa-i apere structura dorita in mod popular si impusa democratic, evident lucru ca agentii care servesc interese particulare nu au cum sa fie platiti din acelasi buget si, in consecinta: Rusine politicienilor care au neobrazarea de a cauta sa-si subordoneze servicii unor interese proprii sau de partid!

Si, cum avem exemplu recent al Oscarurilor, cred ca presa, mas-media, cu si fara „acoperiti” in ea si prin ea, ar trebui sa procedeze anual la o consultare a opiniei publice acordand „smeura pentru politica”acelor politicieni care-si practica necinstit pretinsa profesie. Adica de ce, o actrita cu corp dulce poate fi huiduita pentru lipsa de gust cu care si-l imbraca, iar o politiciana cu promisiuni mieroase sa nu poata fi huiduita pentru lipsa de caracter cu care nu si le respecta?! Iar, daca ma veti intreba care sa fie criteriul huiduielii, voi fi subiectiv si ma voi da exemplu pe mine care, de ani buni il huidui pe Basescu pe un sigur criteriu: Acela al asemanarii minciunilor politice pe care i le descopar cu cele care se afla la sorgintea lor, adica educatia comunista in minciuna, perfidie si agresiune, pentru construirea „omului nou”; care este totuna cu omul lipsit de Dumnezeu!

In cazul nostru, cel al lungirii lantului la caine cu doi centrimetri pentru a te putea lauda tu cu „deschiderea spre nou” si „libertatea creatiei”, iata cum stau lucrurile: Ce poate insemna toata pornografia si sustinerea obsesiva a unui onirism sexual si mediocru in expozitiile, manifestarile si propulsarile promovate de fosta conducere a Institutului Cultural Roman si sustinute inca de niste persoane carora nu le e rusine sa fie catalogate drept „intelectualii lui Basescu”?!

Nimic altceva decat gestul gastii de partid din care faceau parte pomenitii mei colegi ministeriabili, sau secretariabili sau prezidentiabili la Uniunea Scriitorilor, care mimau o venire in intampinarea unor gesturi avangardistliterare, tocmai ca sa tina sub obroc o intreaga literatura realista ce colcaia de durere si justificate intrebari, de nedumerire in fata unor aspiratii inselate, sau

PRNZ 7 iluminare in cazul unor concluzii istorice pe care nu aveam voie sa le tragem, sau a chinurilor unei convulsionate problematici sociale ce ar fi putut conduce la revolta. Pentru punerea surdinei pe sentimentele reale ce defula intr-o literatura incercand sa spuna lucrurilor pe nume, pentru ca acestea nu se puteau contracara numai cu „omagiile”,„cantatele” si portretele votive facute de ei, conducatorii artistici ceausisti mai recurgeau si la promovarea, premierea, chiar incurajarea exprimarii criptice a unei literaturi proaste, plicticoase, incongruente si balbait moderniste: poezie lanceda, proza plictisitoare, dramaturgie cu fitile mici, eseistica sforaitor incongruenta lipsita de filosofie... Si numai critica literara analizand strict marxist toate meritele acestora. De ce?

Fiindca, folosind intr-o directie vehementa cantabila pe stadioane cu versuri despre „carmaciul”, iar batista onirica pe tambal in alta, ei faceau sa se auda prin zgomote si zumzet cum ca libertatea artistica ar exista, dar nici sa se inteleaga prea bine ce conotatii prindea aceasta. Si, atunci, in mod firesc, se pune intrebarea daca incrancenarea prezidentiala de a tine sub obrocul sau Institutul Cultural Roman, era gustul rafinat pentru descrierea artistica a unor organe sexuale sau caluti cu zvastica, ori doar manifestare a instinctului primar, mostenit genetic si din educatia militarist-brejnevista pe care a primit-o, care-i spunea ca, expunand arta cu floci, clitorisuri si erectii, nu mai e obligat sa promoveze in strainatate acele izbucniri care se revolta impotriva tendintelor lui de putere totalitara?!...

Istoria se repeta; asta e chiar mai trist in pasiunea pentru redactii infiltrate cu agenti, decat faptul ca ei sunt platiti cu bani publici, chiar scopul de a produce diversiuni in opinia puSuzana Gadea blica! In episodul viitor imi propun sa-mi amintesc momentul cand Suzana Gadea ne-a convocat ca sa ne anunte ca „Tovarasul a desfiintat cenzura”. Si si-a continuat expozeul anuntandu-ne ca, in structura Ministerului Culturii s-a infiintat un serviciu special condus direct de un colonel de securitate. Honny soit qui mal y pense – o fac eu pe regalistul anglofil – dar, daca nu era cumva un nume de cod, il chema Macovei! VA URMA

Corneliu Leu

PRNZ 8

CONTROVERSE

SANDALE PENTRU NEVOIASUL POPOR ROMAN O doamna plecata in SUA a fost in vizita la Cascada Niagara.

Acolo pentru a nu-si uda pantofii, i-au fost date sandale impermeabile. La sfarsitul vizitei, o pancartă o anunta ca poate dona acele sandale popoarelor nevoiase... Cred ca poza din atasament spune destule - asa, ca sa ne facem o parere in privinta opiniei americanilor despre noi.

Oricum, ne putem mandri cu ceva: suntem primii pe lista! Dar iata mai jos si un punct de vedere avizat, al prof. dr. Maria-Luminita Rollé Universitatea din Edinburgh:

In Europa de Vest nu se cunoaste istoria Romaniei si cei care o viziteaza acum vad saracia materiala de astazi, si nicidecum milenara ei bogatie culturala si spirituala. In plus, propaganda maghiara din SUA se bazeaza pe milioanele de dolari ale dpmnului Soros, care finanteaza edituri si opinii la Bucuresti, in timp ce in Elvetia am auzit de la un doctor in istorie (la Geneva, in iunie 1999) ca Transilvania a aparut in secolul XIII si de la un ambasador francez in Romania (la Lausanne, in noiembrie 1998) ca poporul roman a disparut timp de 1000 de ani ca sa reapara, ca prin miracol, in secolul XIV!

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneaza ca cea mai veche scriere din Europa a fost atestata arheologic in 1961, tot in Transilvania, in satul Tartaria, pe raul Somes, in judetul Alba, de catre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. In afara de Romania, Tablitele de la Tartaria, datate 4.700 i.e.n., au facut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi romanii stiau sa scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici in ziua de azi, dupa mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului romanesc si nu apare in manualele de istorie. Ce ne spun specialistii din Romania ? In 1998 s-a publicat “Istoria Romaniei” (Editura Enciclopedica ,

Bucuresti) de catre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritati in materie », Prof. dr.

Mihai Barbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tablitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tablitele de la Tartaria sunt mentionate cu semnul intrebarii intr-o foarte scurta fraza, fara nici un comentariu: “Intr-o groapa de cult de la Tartaria, s-au gasit trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii in Mesopotamia.” Dar domnul Barbulescu nu-si aduce aminte oare ca scrierea proto-sumeriana apare cu 1000 de ani mai tarziu si precum cea cicladica, proto-greaca, dupa 3000 de ani? El a uitat ca metalurgia in Europa apare tot in Transilvania, in jur de 3500 i.e.n? Ca tracii sunt primul mare popor indo-european care intra in Europa tot in jur de 3500 i.e.n., cu mai mult de doua milenii inainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sa apara pe harta Europei?

Si ca tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Baltica la Dunare si Marea Neagra de la nord la sud?

De asemenea, si in acelasi context, nici un specialist in istoria Romaniei nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume ca limba tracodacica este cu mii de ani anterioara latinei (care apare abia in secolul VI i.e.n.) si ca, in consecinta, limba romana nu se trage din latina, pentru ca, desi din aceeasi familie, exista istoric inaintea latinei, deci este o limba proto-latina. Latina se formeaza din etrusca si greaca, care, desi amindoua indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, raspindit in lumea mediterana a epocii. In plus, estruscii ei insisi erau o bransa a celtilor, coborati in sudul Alpilor in jur de 1200 i.e.n. La rindul lor, celtii erau o bransa a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adica traco-iliri pana in secolul VI i.e.n., cand se deplaseaza din

CONTROVERSE Noricum ( Austria ) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti. Atatea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si insasi existenta poporului roman dau de gandit. Cine schimba si interpreteaza istoria Romaniei? In mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt romanii de azi. Transilvania nu a fost maghiara si nici nu putea fi cand stramosii maghiarilor de azi locuiau in nordul Mongoliei, sursa turco-finica nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care navalesc in Romania si in teritoriile Bizantine din sudul Dunarii in secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii patrund in Europa pana la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila in secolul V, dar se retrag spre Ural pana in secolul IX, cand navalesc din nou in Panonia, teritoriu ocupat la acea data de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba daca sunt deci cu mult mai vechi decat poporul roman si limba latina, dar cele doua limbi erau foarte asemanatoare, si de aceea asimilarea s-a facut atat de repede, in cateva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Marii Negre, nu numai ca a invatat daca imediat, dar in sase luni scria deja versuri in limba lui Zalmoxis! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Imparatul Traian (de origine iberica) le-a dus la Roma ca sa refaca tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupa caderea Constantinopolului sub turci in 1453, tributul platit sultanilor otomani va fi tot in aur, in forma de “techini”.

Si tot in aur se platesc in ziua de astazi anumite interese in Romania, dupa ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vandut de Ceausescu la licitatie in Zürich si cumparat de Banca Angliei.

Cele 14, nu care romane ci milioane de romani din afara Romaniei inteleg si simt acum, mai bine ca niciodata, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poar-ta!” In aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), in timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeana si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole in 330, cand Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiaza istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat in istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sa-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici macar Ana Comnena!

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantina, religia ortodoxa (“ortodox” este in limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atat mai putin istoria si traditia romana. Faptul, esential, ca analfabetismul nu exista in Bizant, dar exista in Europa de Vest in aceeasi perioada este si mai necunoscut.

Academiile “pagane” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate

PRNZ 9 inchise in secolul VI, iar cand in cele din urma universitatile au inceput sa apara in Occident in secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romana si studiau teologia. Numai calugarii si clericii stiau carte, se imbogateau prin exproprierea de pamanturi in favoarea manastirilor, si luau puterea in toate tarile vestice, prin misionarism si prozelitism la inceput (prin teroare si Inchizitie mai tarziu), pana in secolul XI, cand ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italiana apare ca o consecinta clara si directa a caderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea in masa a savantilor Bizantini catre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant intr-un singur an la Florenta, acolo unde in curand vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci. Intre timp, cultura Bizantina este pastrata si cultivata in tarile Romane (de exemplu la Putna), care nu numai ca isi pastreaza autonomia fata de Imperiul Otoman, platind-o in aur – ca de obicei -, dar voievozii romani trimit anual aur in Grecia pentru a sustine manastirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

In Occident, o scurta istorie a Romaniei apare in 1943, scrisa de Mircea Eliade in engleza la Lisabona si publicata la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicata peste alti 50 de ani in Romania (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vanturilor, Bucuresti, 1992). In timp ce prima istorie serioasa a Bizantului apare, tot in engleza, de abia in 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997).

Cu toata bunavointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici macar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv ca nu stie greaca, nici veche nici noua. In final, se pune intrebarea de ce noua milenii, atestate arheologic, de civilizatie neintrerupta pe teritoriul Romaniei sunt ignorate nu numai in Europa de Vest dar si in Romania? Cu ce se ocupa istoricii romani?

Si reprezentantii Romaniei peste hotare? Cine promoveaza cultura milenara a Romaniei ? Daca dentistii, si nu profesorii de romana, vor sa faca scoli in romana la Geneva, sa nu ne miram daca profesorii vor deschide in curand cabinete dentare in acelasi oras. *In 1996, cand am fost la Bucuresti pentru a face cercetari in mitologia tracica la Academia Romana, spre uimirea mea, mi s-a pus intrebarea de ce ma intereseaza tracii si dacii...?

Prof. Dr. Maria Luminita Rolle Academic Consultant European Mythology, Edinburgh University

PRNZ 10

ROMANIA NOASTRA

PODUL SE SPRIJINA SI PE MALURI PODUL SE AFLA IN FATA MEA Podul se afla in fata mea unind cele doua maluri ale raului de munte ce se revarsa cu mandrie la vale avand vuietul patrunzator al torentului ce nu admite obstacole in fata sa. Culoarea sa tulbure, de mal proaspat adus de undeva de dincolo de cuprinsul privirii, ma fascina prin nenumaratele sale nuante de gri mai mult sau mai putin intunecate. Era ca un tablou ce se desena continuu de un artist nevazut interesat de formele neobisnuite ce se conturau pe suprafata apei cu serpuiri line urmate de vartejuri neasteptate ce imi creau un sentiment de permanenta surpriza.

Primordialitatea fortelor naturii ce mereu se transforma, isi schimba chipul, de fiecare data purtand o alta infatisare, se impletea cu tumultul curgerii generand un spectacol unic avand un singur mare protagonist in acele clipe: Raul. In opozitie, parca desprins dintr-o poveste, un pod, construit peste maretia adancului de ape, incerca sa uneasca ceea ce natura fie a ignorat, fie nu a dorit sa o faca, mai precis cele doua maluri.

CU UN EFORT PROMETEIC Cu un efort prometeic, podul se straduia sa realizeze o corespondenta spatiala intre cele doua taramuri delimitate de curgerea apelor, un gest facut cumva impotriva asezarii initiale a lucrurilor. Pentru aceasta,

mai multi piloni erau plasati chiar in mijlocul suvoiului nemultumit de aceste obstacole straine aflate chiar pe domeniul stapanirii sale. Acesti piloni, greu incercati de-a lungul timpului, isi inaltau talia lor zvelta catre cer, sustinand, ca niste coloane de templu, planseul de beton armat al podului, care astfel intarit, putea sa realizeze imposibilul comunicarii dintre cele doua maluri. Dar sa nu ne inchipuim ca raul accepta supus noua sa conditie prin aceasta uzurpare a puterii si negare a misiunii sale de a desparti spatiul acestui pamant. Daca in trecut s-a multumit doar sa inspire teama celor ce nu i-ar fi respectat curgerea in timpul traversarii cu bacul, pluta sau barca, de data aceasta a trecut la o cu totul alta strategie, si anume, de a narui de la radacina trufia acestei constructii, muscand adanc la baza pilonilor, surpand cat mai mult posibil din cele doua flancuri ale sale si punand astfel in primejdie intreaga structura a maretului pod.

NICI OAMENII NU S-AU LASAT MAI PREJOS Insa nici oamenii nu s-au lasat mai prejos, dupa fiecare stricaciune comisa revenind cu forte proaspete si manuind inventiile lor cele mai nastrusnice in materie de constructii: betonul armat si otelul forjat in piese de rezistenta dintre cele mai

ROMANIA NOASTRA diferite. Astfel, folosind strania adeziune a particulelor de calcar transformate in praf de ciment, omul reusea de fiecare data sa isi sustina fragila sa inventie, in timp ce raul parea ca nu are nicio sansa de castig. Inzestrat cu macarale puternice si buldozere capabile sa mute muntii din loc, Omul infrunta eroic Natura, incercand sa ii puna chingi si legaturi prin care sa o controleze, asa cum se imblanzesc fiarele pamantului pana se transforma in animale domestice supuse vointei stapanului lor. Cine se putea compara cu forta tehnologiei de ultima generatie prin care stiinta constructiilor incerca sa redefineasca spatiul terestru conform cu dorintele si aspiratiile rasei umane? Cine putea sa se opuna lamelor de otel ale buldozerelor si cupelor excavatoarelor, care modelau stancile dupa bunul lor plac? Astfel, Omul parea ca este un continuu invingator al Raului, acesta din urma fiind adaugat pe lunga lista a sclavilor tinuti in lanturi si manati dupa dorinta.

DAR TOATE ACESTEA AU DURAT O VREME Dar toate acestea au durat pana cand printr-o lucrare mestesugita, subterana si tacuta, vicleana curgere de apa a reusita sa se infiltreze si sa compromita in adancime structurile de rezistenta de pe ambele maluri. Astfel, cu ocazia unei revarsari de primavara a izbutit sa surpe sustinerea pe care pamantul o oferea podului. Cu toate ca pilonii rezistau eroic, stand la datorie asemenea unor soldati credinciosi in adanca bezna a noptii, podul a ramas lipsit de sprijinul tarmurilor pe care le unea. La inceput a fost un moment de ezitare, in care fortele generate de tensiunea din interiorul betonului armat au incercat sa se redistribuie intr-o noua configuratie de echilibru. Dar ulterior, depasindu-se incarcarea proiectata pentru partile laterale ale podului, acestea s-au frant asemenea aripilor unei pasari lovite de gloantele unui vanator iscusit. La scurt timp, cu un trosnet amarnic, s-au prabusit blocuri mari de material din podul de odinioara, care de indata au fost cu lacomie inghitite de apele cele mari ale raului.

MALURILE AU FOST DIN NOU SEPARATE Din cauza tangajului structurii de dinainte de prabusirea laturilor, pilonii si-au schimbat pozitia, inclinandu-se amenintator, pana cand tarati de forta gravitatiei s-au prabusit in mijlocul apelor, ce in scurt timp i-au transformat in niste resturi puse in miscare asemenea unor stanci rebele tarate spasmodic la vale. Si astfel, malurile au fost din nou separate pentru o lunga perioada de timp, asezate din nou in conditia lor originara, destinata de catre Natura, in armonie cu legi universale ce nu suporta schimbare. Insa intre aceste doua maluri, se profilau inca ramasitele dispersate ale podului, creatie de la inceput sortita provizoratului si distrugerii, ca marturie a finalului infruntarii dintre Om si Natura. In zadar constructorii s-au deplasat ulterior la fata locului si au cautat o explicatie

PRNZ 11 la ceea ce se intamplase. Viclenia raului fusese mai iscusita decat tot ceea ce se prevazuse in fata planselor de proiectare, iar masinariile puternice nu fusesera de niciun folos in fata inteligentei telurice a fortelor primordiale, care de fiecare data scapau cumva controlului deplin. Din nefericire, considerand ca are de-a face doar cu niste „obiecte neinsufletite� si nu cu o inteligenta plina de dibacie, Omul isi subestimase adversarul, din aceasta cauza platind consecintele.

UN POD NOU SI MAI TRAINIC In final, alti constructori, mai iscusiti decat primii, au realizat un pod mai trainic, dar nu inainte de a-i consolida puternic malurile, inserand in sectiunile de sustinere trainici piloni de beton armat ingropati in pamant. In plus, structura nu a mai fost ridicata in zona de eroziune maxima a raului, ci acolo unde puterea sa era considerabil micsorata de profilul terenului pe care il traversa. Acesta era podul pe care l-am revazut cativa ani mai tarziu, avand o deschidere mai larga, insa fiind mai bine asezat, forta raului fiind dispersata pe o lungime mai mare, teoretic incapabila sa mai genereze probleme ca in trecut. Insa privind mai cu atentie curgerea raului, fara sa vreau, am distins in oglinda apei maloase proiectia podului rasturnat, fiindca niciodata Natura nu se da batuta. Pentru o vreme, ea pare docila si infranta, insa acesta este doar un joc al ei cu muritorii, fiindca spre deosebire de noi, ea nu se grabeste, in cazul ei timpul avand o cu totul alta dimensiune. De fapt, undeva, in adancul pamantului, Raul continua sa isi caute noi aliati pentru daramarea constructiei ce sfida separarea spatiului in conformitate cu harta propriul sau curs. Mandria sa nu admitea ca vreodata sa fie abatut de pe calea pe care in mod suveran si-o alesese, ci mereu isi va croi cu temeritate propriul sau drum, indiferent de obstacolele pe care le-ar putea intalni prin inaintarea sa.

Cat va mai trece pana la urmatoarea confruntare? Nu pot face o estimare, insa Natura are o inteligenta ce nu adoarme vreodata, supunerea ei fiind doar de conjunctura, lepadandu-si infatisarea ei blanda in chip neasteptat la momentul oportun.

Octavian Lupu

PRNZ 12

BIOGRAFII

DOCTORUL VICTOR BABES SI INSTITUTUL SAU

Victor Babes s-a nascut in 1854 langa Timisoara. Tatal sau, Vichentie Babes, este unul dintre membrii fondatori ai Academiei Romane. Face studii la Budapesta si obtine doctoratul in medicina. A activat ca profesor la Facultatea de Medicina din Budapesta, ca director al Institutului de Histopatologie din Budapesta, apoi, intors in Romania, a pus bazele bacteriologiei, inframicrobiologiei, seroterapiei moderne, histologiei, epidemiologiei romanesti. Studiile sale au cuprins domeniul fiziomorfopatologiei aplicate si al maladiilor infectioase. A descoperit 50 de microorganisme si grupul de maladii care-i poarta numele: babesioze.

Institutul Victor Babes este cel mai vechi institut stiintific medical din Romania. Institutul a fost conceput initial ca o scoala practica superioara pentru toti cei din domeniul sanitar, un institut medical complex asemenea Institutului Pasteur de la Paris, avand sectii de anatomie patologica, bacteriologie, vaccinare antirabica, patologie veterinara, serologie si chimie. In timp o parte din aceste domenii au fost preluate de alte asezaminte care au aparut ulterior, avand ca model Institutul “Victor Babes”: Institutul Cantacuzino, Institutul de Igiena si Sanatate Publica, Institutul de Virusologie, Institutul Pasteur.

Initial, institutul avea denumirea de “Institutul de Patologie si Bacteriologie” si a functionat in vechiul palat al Brincovenilor, pe Calea Victoriei. Din 1899 institutul functioneaza in cladirea cunoscuta si in prezent. Alaturi de sectiile prezentate mai sus, noua cladire mai cuprindea cateva camere sterile, institutul antirabic (cu dispensarul antirabic), un muzeu, biblioteca, trei sali de lucrari practice de anatomie patologica si bacteriologie pentru studenti si medici, o sala de autopsii, iar in curte crescatorii de animale mici, grajduri.

Intr-o comunicare sustinuta la 3 aprilie 1900 la Academia Romana, Prof.

Victor Babes remarca originalitatea organizarii acestui institut, adapostit intr-o cladire monumentala pe malul Dambovitei si dotat cu toate mijloacele de prevenire si tratament al bolilor infectioase. Datorita importantei contributiilor aduse la promovarea stiintelor medicale in domenii complexe ca anatomia patologica, bacteriologia, virusologia, imunologia, igiena, patologia comparata si chiar istoria medicinii, renumele “Institutului de Patologie si Bacteriologie” condus de dr.

Victor Babes a depasit in scurt timp granitele tarii.

De asemenea, in tara el a fost capabil sa satisfaca unele din necesitatile medicale stringente ale epocii: combaterea turbarii, profilaxia bolilor contagioase, asigurarea metodelor de control si testare spre a se furniza cea mai curata apa potabila pentru locuitorii Bucurestilor, prevenirea si tratarea unor boli ale animalelor.

Ca director al Institutului, prof. dr. Victor Babes a abordat unele din problemele medico-sociale ale acelor vremuri cum ar fi problema pelagrei precum si formularea unor solutii realiste privind organizarea medicala a tarii preconizand organizarea unui Minister al Sanatatii.

Dincolo de renumele international al Institutului, poate cea mai importanta contributie o reprezinta formarea unui sir de specialisti si profesori care devin fondatori de discipline medicale in tara noastra sau sefi de scoli medicale.

Intreaga istorie a Institutului este strans legata de activitatea, profesionalismul si intreaga personalitate a fondatorului lui, prof. dr. Victor Babes. Nascut la 28 iulie 1854, isi face studiile medicale la Facultatile din Budapesta si Viena (18711878). In 1878, la 27 de ani, trece examenul de docenta la Budapesta iar in 1885 este numit profesor extraordinar de histopatologie la facultatea de medicina din Budapesta. A lucrat in perioada 1882-1886 cu unii din cei mai mari specialisti ai epocii respective: O. Bollinger si H.W. Ziemsen (Munchen), J. Arnold (Heidelberg), F. Recklinghausen si W. Waldeyer (Strasbourg), A.V. Cornil si L. Pasteur (Paris), R. Virchow si R. Koch (Berlin).

In 1893 devine membru activ al Academiei Romane, iar in 1900 infiinteaza la Bucuresti Societatea Anatomica care a dat un puternic impuls studiilor anatomo-clinice din tara noastra. In 1913 contribuie la combaterea epidemiei de holera din Bulgaria, preparand un vaccin antiholeric. In perioada 1916-1918 isi continua activitatea de preparare a produselor biologice necesare populatiei romane sub ocupatie. In 1919 este numit profesor la Universitatea din Cluj, nou infiintata. Paralel cu toata aceasta activitate a desfasurat si o intensa activitate publicistica, prin publicarea de articole, monografii, tratate in care apar rezultatele tuturor cercetarilor si descoperirilor sale.

Actualmente aceste lucrari impreuna cu alte publicatii despre opera lui se afla la biblioteca Institutului Victor Babes. Dintre elevii remarcabili ai lui Victor Babes ii amintim pe Ghe. Marinescu, Vasile Sion, Mihail Manicatide, Constantin Levaditi, Constantin Bacaloglu, Teodor Mironescu, Titu Vasiliu, Aurel A. Babes, Dumitru Marinescu-Slatina, Elena Puscariu Densusianu (prima femeie profesor universitar din Romania), Elena Proca, Aurel Stamatiade, Lucretia Moscuna-Sion, etc.

(TEXT PRELUAT DE PE PAGINA WEB A INSTITUTULUI)

PRNZ 13

ISTORIA ROMANILOR

EPISODUL 10 : INTEMEIEREA TARII ROMANESTI Nu se stie sigur unde s’a dat aceasta memorabila lupta. Unii istorici cred ea ea a avut loc intre Campulung si Bran, la punctul numit Posada. Dar de la cetatea Argesului” (sub castro Argias) unde ajunsese armata ungara, drumul cel mai scurt de intoarcere nu e prin Campulung, Bran si Brasov, ci prin Lovistea si apoi valea Oltului, spre Sibiu. E mai probabil deci ca lupta sa fi avut loc pe aici, asa dar intre Curtea de Arge§ si Sibiu, poate prin Lovistea. Documentele contemporane ne spun ca la acest razboiu, Basarab a avut si ajutorul paganilor vecini” deci al Tatarilor. Victoria stralucita din 133o a dovedit puterea noului stat romanesc si in acelasi timp i-a asigurat o desvoltare libera. Cat a trait, pana in 1342, Carol Robert n’a mai indrasnit sa atace pe Basarab sau ceara tribut. Reluarea relatillor cu Ungurii s’a facut tarziu, la inceputul domniei regelui Ludovic (1342-1382); ele n’au mai avut insa caracter de suzeranitate, de vasalitate, ci de egalitate.

Intre 1330 si 1352, cand isi sfarseste insemnata sa domnie, Basarab Intemeietorul “a fost neatarnat, singur stapanitor”, cum se va spune in documentele privind pe fiul sau Nicolae Alexandru. In aceasta de a doua parte a domniei sale, intemeie-torul statului muntean intins stapanirea si asupra cinuturilor dinspre rasarit; el a ocupat sesul Brailei si al Ialomicei trecand dincolo de Prut, in regiunea de la miazanoapte de gurile Dunarii, care de atunci a capatat numele de Basarabia. Fiindca, la inceput, in veacul al XIV-lea si al XV-lea, Basarabia n’a insemnat decat aceasta parte de miazazi a tinutului dintre Prut si Nistru; abia la 1812 si in chip samavolnic, Rusii au extins denumirea asupra intregii tari dintre Prut si Nistru, pana la Hotin. Incarcat de ani, dupa ce intemeiase o tara noua, o facuse neatarnata si-i daduse o dinastie, inchise Basarab ochii in 1352 si fu ingropat in biserica ridicata de el la Campulung. O inscriptie descoperita dupa razboiu, pe peretele Bisericii Domnesti din Curtea de Arges, ne spune in putine cuvinte, acest lucru: “In anul 686o (1352), la Campulung, a murit marele Basarab voievod”. Mare, intr-adevar, ramane el in istoria neamului nostru; atat de mari i-au fost faptele, incat urmasii lui s’au numit cu totii Basarabi. Un nume de botez caci aceasta e Basarab (Basaraba), intocmai ca Stefan, Mihai sau Petru a devenit numele familiei intregi, dupa cum numele lui Cezar si Augustus s’au dat apoi tuturor imparatilor romani.

Constantin C. Giurescu

SECANTE ROMANESTI

PRNZ 14

FILE DE JURNAL: “EGIPTUL E UN DAR AL NILULUI” Asezat confortabil pe terasa hotelului “Old Cataract”, privesc cursul zbuciumat al Nilului care incearca sa-si croiasca un drum printre stancile negre ale Primei Cataracte. In primul plan, zeci de barci cu panze triunghiulare zig-zagheaza intre Insula Elefantina si cheiul care se intinde de-a lungul malului pana hat departe, spre centrul orasului. De-a lungul cheiului, aliniate in patru sau cinci siruri interminabile, zeci de vapoare de turism asteapta venirea sezonului de varf, cand mii de turisti vor debarca din avioanele direct sosite din Europa pentru a realiza un vis stravechi, ascuns in subconstientul fiecaruia : “o croaziera pe Nil”. E drept ca acest vis a fost alimentat de nenumarate surse, incepand cu lectiile de istorie antica din liceu si continuand cu romanul “Death on the Nile” scris de Agatha Cristie in perioada interbelica, de desenele lui David Roberts, realizate “pe viu” in a treia decada a secolului XIX sau de filmele “turistice” in “Kodacolor” ale anilor ’50, turnate in decoruri naturale. Numai ca, intre timp, turismul a devenit prima industrie mondiala, milioane de oameni traiesc din ceea ce produce, iar in Egipt este a treia sursa de devize a tarii, dupa exportul petrolului ti drepturile de traversare aduse de Canalul de Suez. Asa ca societatile care organizeaza croazierele trag in jos de preturi cat mai tare pentru a atrage tot mai multi turisti.

Insa rezultatul este uneori departe de asteptarile clientului. Nu pentru ca templele, peisajele sau traditiile locului s’ar fi schimbat de sute de ani, ci pentru ca “multimea” te impiedica sa le vezi la fel. Deja la sfarsitul secolului XIX, odata cu dezvoltarea retelei de cai ferate, traditionalele vapoare-hotel care faceau calatoria pe valea Nilului fusesera inlocuite cu “Palace”-urile construite de-a lungul fluviului. Deja Pierre Loti era scandalizat de dezvoltarea “turismului de masa” : “In fata celui mai mic orasel… se gaseste un ponton negru pentru acostarea vapoarelor de turism care desfigureaza totul prin prezenta sa si prin inscriptia “Thos. Cook and Sons (Egypt Limited)”. In plus se aude mereu fluieratul trenului, care urmareste fluviul fara mila, plimband din delta pana in Sudan hoarde de Europeni invadatori”.

“Old Cataract” la Asuan este, prin definitie, exemplul ideal al hotelului pe care Pierre Loti il detesta din motivele expuse mai sus, dar care acum este simbolul unei epoci aureolate de parfumul unei calitati de viata de mult disparute. Inaugurat in 1899, “Old Cataract” a cunoscut toate gloriile care au facut istoria secolului XX : Churchill, Yeats, Howard Carter, tarul Rusiei, regele Faruk, Georges Clémenceau, Agatha Christie, Agha Khan, sahul Iranului, Mohamed V regele Marocului si, mai de curand, Valery Giscard d’Estaing, Helmut Kohl, François Mitterrand, Lady Diana, Caroline de Monaco sau regina Noor a Iordaniei.

Si imi amintesc de o vizita din anii ’80 cand, dela aeroport pana la hotel, ba chiar si pana la Marele Baraj, fiecare felinar purta portretul lui Nicolae Ceausescu si lozinci in araba si romana preamarind prietenia romanoegipteana! Insa acum, in linistea apusului de soare care invapaiaza culmea dunelor de nisip dominate de mausoleul lui Agha Khan, incerc sa imi imaginez acest loc in anul 1871.

De ce tocmai la aceasta data? Pentru ca am in mana copia contractului semnat pe 2 decembrie 1870 de Mihail C. Sutu, pe de o parte, si de Ali Bejani Noor, pe de alta parte, in prezenta Dlui Isamund, Consilier de legatie al regelui Prusiei, Consul Terasa “Cataract Hotel” neschimbata din 1899 General al Confederatiei Germaniei de Nord in Egipt, care prevede conditiile unui voiaj pe Nil, de la Bulaq (Cairo) la Ouadi Halfa (Sudan). Mihail Sutu este unul din acele personaje mitice care au construit faima Romaniei in lume in a doua jumatate a secolului XIX si in prima jumatate a secolului XX. Nascut in 1841, stranepot al domnitorului Mihai Voda Sutu, el a studiat in Franta la Liceul Bonaparte din Paris si a absolvit “L’Ecole Centrale des Arts et Manufactures”, pe atunci cea mai celebra scoala de ingineri civili, la egalitate cu “L’Ecole des Mines”. Mai tarziu a devenit Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei (1900-1904), membru al Academiei Romane (1909), Director General al Postelor (1888-1891), Consilier la Inalta Curte de Conturi. Pasionat de numismatica si metrologie, Mihail C. Sutu a fost un mare colectionar de monezi vechi si de antichitati, colectie donata prin testament Academiei Romane ; a fost membru al Societatilor numismatice din Franta si Anglia si presedintele Societatii Numismatice Romane, chiar de la infiintarea ei in 1903. De altfel resedinta lui de vara, Palatul Sutu construit de arhitectul Gr. Cerkez in stil mozarab, este una din podoabele falezei de la Constanta. VA URMA

Adrian Irvin Rozei

PRNZ 15

IN MEMORIAM

IRINA PETRESCU: FRUMUSETE SI DISCRETIE, LA TRECUT...

Irina Petrescu, o prezenta discreta, de o frumusete si de o expresivitate tulburatoare, s-a stins marti 19 martie 2013, la varsta de 71 de ani, la Spitalul Elias din Capitala.

Actrita suferea de cancer de cativa ani, dar isi ducea cu multa demnitate boala, dupa cum povestesc colegii ei. Cu o seara inainte de muri, am putut s-o urmarim pe TVR2, in spectacolul de teatru de televiziune „Concert din muzica de Bach“, dupa Hortensia Papadat- Bengescu, in regia din 1974 a lui Dinu Tanase. „Priveam la televizor , reluarea acestei inregistrari splendide. Irina Petrescu, in rolul Elenei din marea familie Hallipa, domina cu misterul si cu fascinanta ei faptura lumea piesei. Splendida in incremenirea acelui chip de gheata despre care parca, niciodata nu se stia ce simte, cu privirile duse inauntrul fiintei sau cine stie unde in alta parte, Irina si personajul ei pluteau ca o obsesie pe micul ecran“, spune criticul Doina Papp, pe blogul sau de pe platforma adevarul.ro. Spectacolul de luni seara, reluat ieri de TVR 2, a fost urmarit si de regizoarea Iarina Demian, care a scris pe blogul ei, un text la fel de emotionant: „Am admirat gesturile masurate ale Irinei Petrescu,zambetul abiat inflorit si privirea lucioasa. Intodeauna privirea ei mi-a sugerat, mai ales pe ecran, privirea unei caprioare“. La 19 ani, inca studenta, Irina Petrescu a primit rolul principal in filmul lui Liviu Ciulei „Valurile Dunarii“ (1959). A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale“ (IATC) din Bucuresti, promotia 1963, la clasa profesorului Ion Sahighian, avandu-l asistent pe regizorul David Esrig. In 1963, sub indrumarea regizorului Radu Penciulescu care i-a incredintat un rol in spectacolul „Noaptea e un sfetnic bun “ alaturi de Stefan Ciubo­tarasu, Victor Rebengiuc si Octavian Cotescu, actrita a inceput la Teatrul Bulandra o cariera extraordinara. Irina Petrescu s-a identificat mai bine de 50 de ani cu teatrul in care a debutat. „Ma simt bine in caleasca mea de roluri“, spunea actrita, care i-a avut alaturi pe unii dintre cei mai mari actori ai scenei romanesti: Clody Bertola, Gina Patrichi, Ileana Predescu, Petrica Gheorghiu, Liviu Ciulei, Florin Pittis, Ion Caramitru si Victor Rebengiuc. In stagiunea prezenta, ea a jucat, sa Bulandra, in spectacolele „Casatoria“ (regia Yuri Kordonsky) si „Oblomov“ (regia Alexandru Tocilescu).

Actrita a fost iubita de unii dintre cei mai talentati barbati din teatrul romanesc. Adrian Pintea a fost unul dintre acestia. „Am cunoscut in tinerete o femeie absolut superba, mult mai in varsta decat mine, care mi-a servit lectiile exacte de inhibare si de distrugere a propriului meu egoism“, povestea actorul. La randul ei, actrita a marturisit ceea ce a insemnat Adrian Pintea pentru ea. „El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge si egala. A plecat, lasandu-ne pe noi toti, care l-am iubit, invaluiti de zambetul lui ingaduitor si tandru“, a spus ea la moartea lui Adrian Pintea, in 2007, la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), cand a fost distinsa cu Premiul de Excelenta. „Personajele au venit in intampinarea mea. De fiecare data s-au potrivit momentului meu feminin de evolutie“, marturisea actrita. Criticul Valerian Sava remarca rolurile de exceptie ale actritei din filmele „Valurile Dunarii“ (Liviu Ciulei), „Poveste sentimentala“ (Iulian Mihu), „De-as fi Harap Alb“ (Ion Popescu Gopo) si „Duminica la ora 6“ (Lucian Pintilie). „Fiind o stea autentica, actrita Irina Petrescu n-a fost insa o vedeta, in sensul star-system–ului comercial. A fost chiar o anti-vedeta“. Unicitatea actritei s-a creat, spune criticul, din distinctia si discretia unei inteligente fermecatoare. De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distinctii si premii. Astfel, in decembrie 2011, a primit premiul „Aristizza Romanescu” in domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Romana pentru „creatia teatrala si cinematografica”.

In 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru intreaga cariera la cea de-a sasea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). De asemenea, in anul 2003, Irina Petrescu a primit premiul Uniunii Teatrale din Romania (UNITER) pentru intreaga activitate. In anul 2000, actrita Irina Petrescu a fost decorata cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Ofiter, de Presedintia Romaniei. Iata si spectacolele Teatrului Bulandra in care a jucat: Noaptea e un sfetnic bun (1963), Leonce si Lena (1970), Domnisoara de Belle-Isle (1971), A XII-a noapte (1973), Anunt la mica publicitate (1973), Elisabeta I (1974), Intr-o singura seara (1974), Ferma (1975), Casa cea noua (1978), Ancheta asupra unui tanar care nu a facut nimic (1980), Judecata in noapte (1981), Mormantul calaretului avar (1981), Cu usile inchise (1982), O, ce zile frumoase (1985), Dimineata pierduta (1986), Io, Mircea Voievod (1986), Uriasii muntilor (1987), Mizantropul (1989), Teatrul comic (1992), Antigona (1993), Caligula (1996), Libertinul (1998), Thomas A Becket (1999), Hamlet (2000), Unchiul Vanea (2001), Casatoria (2003), Oblomov (2003), Elizaveta (2006). (adevarul.ro)

VOCEA ANIMALELOR

PRNZ 16

BOICOTATI PRODUSELE CANADIENE FLIP GRATER Investigatiile iubitorilor animalelor de la PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), au reusit sa demaste una dintre cele mai ingrozitoare industrii din fermele canadiene. PALMEX este o companie din afara orasului Montreal, subsidiara a companiei multinationale franceze ROUGIE, auto-proclamata “producatorul numarul 1 mondial de foie-gras“. Pentru cei care nu cunosc procedeele inumane la care sunt supuse gastele si ratele, trebuie sa stiti ca aceste animale blande, carora le place libertatea si miscarea (mai ales in apa), sunt inchise in custile din fotografie, fara a se putea misca, si sunt ingrasate fortat, pana li se tripleaza volumul ficatului. Acesta este apoi recoltat, iar ele sunt ucise si servite celor care consuma rata sau gasca, poate chiar in Noua Zeelanda. Va rugam asadar, daca sunteti miscati de su-ferinta acestor pasari, sa considerati boicotul produselor din Canada, in special al produselor alimentare. De asemenea, daca doriti sa primiti petitiile online pe care trebuie doar sa le semnati si sa le trimiteti catre cei care abuzeaza anima-lele, va arugam sa ne precizati acest lucru printr-un email la adresa redactiei: romanianpages@yahoo.co.nz. Va multumim!

PETA’s investigation of Palmex, Inc. a factory farm outside Montréal that is part of Rougié, the self-proclaimed “world’s #1 producer of foie gras,” found that Palmex condemns gentle ducks to spend the last few weeks before they are slaughtered in barren metal cages that are not much bigger than their own bodies. The ducks are denied all that is natural and important to them and cannot spread a single wing or take even two steps in any direction. We need your help now to end this cruelty by boycoting canadian products and signing the petition at www.peta. org. Foie gras production is so cruel that 15 countries have banned it, including Australia, Germany, Israel, and the U.K. But various stores continue to sell the fatty, diseased livers of ducks raised and killed for Rougié. (Cristi Dumitrache)

Flip Grater este numele de scena al cantaretei nascuta in 1981 in Christchurch, Noua Zeelanda. Ea canta si scrie si romane de calato-

rie, in care include si retetele speciale din fiecare tara vizitata. In anul 2006 ea a inceput activitatea la propria companie, denumita Maiden Records. Este o avida consumatoare de produse alimentare si este vegetariana convinsa. Flip Grater este cunoscuta mai ales datorita albumelor “Urbantramper” si “The Unfaithful Ways”. De asemenea a lucrat in jurii muzicale dar si la radio si in industria de film. Are concerte anuale in Germania, Franta, Portugalia, Anglia si Italia. Traieste la Paris si lucreaza la urmatoarea carte si la al 4-lea sau album.

A.J. ZAKNIC & SONS Ante si Jeanette Matija Zaknic 1328 Coatesville Riverhead Highway RD2, Kumeu, Auckland.

Au venit in Noua Zeelanda in anul 1969 si s-au instalat la Kumeu in anul 1980. La inceput au cumparat un lot mic de teren cu o suprafata de 16 acri, un lot care nu era ingrijit, un lot neglijat. Si au pornit sa faca ceea ce stiau sa faca mai bine: sa lucreze pamantul, asa cum foarte bine se face in Croatia, Romania si in toate tarile din Europa de Est. De-a lungul anilor au mai cumparat pamant si s-au extins. Au struguri, mere (si un suc natural exceptional, cu gust de butoi de dud), capsuni, legume timpurii sadite in sere. Exporta in SUA, Canada si in aproape toate tarile mari din Asia. Au o sala spatioasa pentru intalniri, care poate fi inchiriata de catre cei care vor sa aiba un barbecue sau sa viziteze ferma si sa se bucure de o zi la tara, asa cum au petrecut seniorii romani sambata 24 noiembrie 2012.

A.J. Zaknic & Sons are waiting for you to come in Kumeu, for a wonderful outdoor day.

They provide fresh organic apples, grapes, strawberries and vegetables for sale. They also can hire a big meeting room for a day on the countryside, for a barbeque or just for your relaxation.

PRNZ 17

VOCEA ANIMALELOR

EARTH MATTERS Earth Matters features contributions from scientists, doctors, artists, farmers and gardeners to reconnect us with the world of nature. Eating makes us intimate with the earth so Earth Matters to everybody!

Home gardeners, growers and farmers, parents and teachers, doctors and healers, cooks and chefs – there’s food for thought for all in Earth Matters.

and give yourself an edge “Enjoy the richness and adventures a Veg lifestyle can bring you” Flip Grater MUSICIAN

For you, for the planet, for the animals.

READING NATURE’S SCRIPT COMMUNITY SUPPORTED AGRICULTURE FOOD SECURITY GLOBAL LAND GRAB SUSTAINABILITY AND BIODYNAMICS HEALING PLANTS LIVING SIMPLY $35.00 pentru 3 numere pe an, $20.00 pentru versiunea electronica, format pdf.

Abonamente la http://www.earthmatters.co.nz/

JOURNAL FOR THE RENEWAL OF AGRICULTURE

PETROVAI

PRNZ 18

DRUMUL BUN IN VIATA NU ESTE APANAJUL EXCLUSIV AL NOROCOSILOR! Urmare din numarul trecut. De ce doreste omul cu atata ardoare puterea? Pentru ca prin detinerea ei in forme dintre cele mai consistente (de unde si lupta pentru o putere din ce in ce mai mare), omului in cauza i se pare ca a fost ales de Providenta ca sa infaptuiasca anumite scopuri cu totul si cu totul tainice pentru ceilalti semeni si care au darul sa intretina speranta ca, dupa concretizarea lor prin mijloacele dictate de imprejurari (nu-i asa ca scopul scuza mijloacele?), ele vor contribul la sporirea binelui general al respectivului popor. Ma rog, or fi laudabile intentiile din faza de-nceput, adica pana la adjudecarea puterii supreme, dar dupa aceea bunele intentii au toate sansele sa-si ia zborul, caci proaspatul potentat este indata somat de misiunea istorica adjudecata sa nu-si risipeasca energia si autoritatea cu flecustete, ci sa le foloseasca pentru consolidarea pozitiei sale si a clanului din spatele lui. Daca avem in vedere relatia dintre verbele a vrea si a putea, atunci ni se impun atentiei cele doua tipuri fundamentale de putere: supratemporala si temporala.

A) Puterea supratemporala sau divina este puterea egala doar cu ea insasi si care prin vesnicie si perfectiune, doua din atributele sale esentiale, isi afla linistea si nemiscarea suprematiei in Absolut. Intrucat, ne invata un sfant din vechime (Ioan Damaschin), doar despre Dumnezeu se poate afirma cu certitudine ca „poate cat vrea, dar nu vrea cat poate”, puterea care purcede de la El este deodata iubitoare si atotfacatoare, si nu numai ca este singura putere esentialmente spirituala („Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor”, ne incredinteaza versetul 2 al Genesei), deci capabila sa creeze prin rostirea cuvantului-porunca, ci este si singura in stare sa tina dreapta cumpana dintre plin si gol, dintre existent si inexistent prin forta vrerii Sale omniprezente.

B) Puterea temporala este acel joc al hazardului din lumea sublunara prin care celor multi li se promite prosperitatea, linistea si siguranta, de indata ce prin instrumentele birocratice ale malaxorului numit stat, ei sunt (mai mult sau mai putin, mai brutal sau mai subtil) deposedati de o buna parte a drepturilor si libertatilor pentru binele si huzurul real al potentatilor si oligarhilor. (N.B. Taman ca in romanul “Ferma animalelor”, unde – ne spune George Orwell – actioneaza axioma democratica: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decat altele”.)

Caci omul ahtiat dupa putere, vrea mult mai mult decat poate si poate doar ceea ce vor interesele de clan si partid! De aceea, cand omul tine mortis sa duca in spate o greutate despre care se stie de la bun inceput ca in scurt timp ii va frange coloana vertebrala, este o adevarata impietate sa te intrebi la modul cinic-paradoxal daca Dumnezeu poate sa faca un pietroi pe care nu-l poata ridica. Istoria ne dovedeste ca, daca a putut si in continuare poate sa-l rabde pe om, atunci El poate orice...

3. APARENTA PUTERII TEMPORALE. Se mai indoieste cineva de faptul ca puterea temporala la vedere este aparenta? Daca da, cu certitudine ca acesta isi va schimba radical convingerile dupa ce va citi cate ceva despre globalizare si cedar-

ile succesive de suveranitate din partea statelor membre ale Uniunii Europeane (de presupus ca asta se intampla in toate organizatiile suprastatale), despre intentiile clar formulate de-a se constitui din toate bancile nationale o banca mondiala cu o moneda unica, despre piramida puterii mondiale si guvernul mondial din umbra, despre cele treisprezece dinastii (Rotschild, Rockefeller, Onassis, Li) si despre fabuloasele averi pe care aceste dinastii oculte le detin etc. De pilda, se spune ca averea reala a dinastiei Rotschild s-ar cifra la 500 de trilioane dolari (cinci sute de mii de miliarde), adica circa jumatate din averea intregii lumi! Cu ea s-ar putea hrani si imbraca intreaga populatie a globului...Dar cine sunt globalistii sau iluminatii zilelor noastre? Sunt urmasii directi ai primilor gnostici prin cabalisti, cathari, cavalerii templieri, rosicrucieni si francmasoni, care cauta sa submineze fundamentele iudeocrestine ale lumii occidentale si, prin religia New Age, urmaresc sa puna in aplicare o Noua Ordine Mondiala, in esenta luciferica. N.B. Supliciul Mantuitorului Iisus reprezinta la limita momentul de rascruce din istoria omului, inclusiv prin aceea ca inchide in sine confruntarea directa dintre puterea supratemporala, ilustrata prin natura divina a Crucificatului, si puterea temporala, ilustrata prin natura Sa umana.

Da, dar este o inchidere care, prin evenimentele majore ce au urmat, s-a deschis spre universalitate si eternitate. Caci neapeland la forta concreta a divinitatii (legiunile de ingeri care cu usurinta L-ar fi putut salva), Iisus arata ca este trup si suflet pentru implinirea Scripturilor, astfel facand dovada ca puterea umana este limitata si de moment, chiar si atunci cand El devine o victima a acesteia, pe cand puterea divina (totuna cu maretia nelimitata a Absolutului) este intr-atat de trainica, incat „Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13/31). VA URMA

George Petrovai

CLUBUL DE POEZIE SI LITERATURA PINECOTA

METEMPSIHOZA - Cand ramul tau ca visul e, ce-ti amintesti caisule, tu gemanarea mea din inceput?

- Incerc ca sa-mi aduc aminte, dar frunza-i rara in cuvinte; poate de primul meu sarut.

Cuvantul umbra si-a ucis sa ma trezeasca din cel in care-am petrecut ‘nainte de a fi cais, dar prea tarziu ca ramurile mele, fara sa vreau, fara sa stiu, deja-ncepura sa-nfloreasca.

2013 kitchener, ontario

Dumitru Ichim

GRESEALA DE ROL m-am ratacit – vad – am luat un tren gresit prin mine trece-un timp abominabil se zvarcolesc atatea-n spatiul cel tesit incat ma tem de mine admirabil ce rol zarghit – abia-n culise azvarlit tu – cel cu sapca-n ochi – mi-ai dat sa joc? ... Si sunt pe scena – nu stiu un cuvant Si-n sala liber nu mai e vreun loc sudoarea-mi spune ca-i un alt spectacol la care nimeni nu ma astepta n-am invatat – de-o viata – vreun miracol sa par ceea ce publicul isi vrea... fac reverenta ciorii – cu fata de clistir: ies prin culise - direct in cimitir

Adrian Botez

PRNZ 19

DANS CU PRIMAVARA vino sa dansam!, e prea frumos. suntem tineri, primavara buna; stelele discrete trag cu ochiul cand ne vad frumosi si impreuna. vino sa dansam!, ar fi pacat sa fugim din clipa oferita; doar valsand prin vai de fantezii vom afla ca viata-i infinita. vino sa dansam!, in trupul tau se ascunde vesnic o regina; Si-as rosti poeme dar ma tem sa nu-ti tulbur pronia-ti divina. vino sa dansam!, frumoasa mea, pasii-n vals vreau iarasi sa ti-i numeri; am simtit c-adorm intr-un sarut Si verzi primaveri mi-au nins pe umeri...

2013 montreal

George Filip

CONCURS

DE DEBUT

Editura Adenium, cu sediul in Iasi, Aleea Copou nr. 3, recent transformata din editura de nisa (literatura pentru copii), in editura generalista, anunta lansarea unui concurs de debut, pentru patru genuri literare: 1.

Poezie; 2. Proza; 3. Eseu; 4. Banda desenata & miniatura grafica. Concursul, care se va desfasura anual, face parte din strategia editurii de a sprijini autorii inca nedebutati in volum. Concurentii sint invitati sa expedieze prin posta, pe adresa editurii, manuscrisele pe care doresc sa le inscrie in concurs. Coletul va contine doua plicuri: unul care va contine manuscrisul in format print si electronic (CD, stick etc) si altul care va contine datele dv. de identificare: nume prenume, adresa, numar de telefon, adresa de posta electronica. Atentie! In locul numelui si prenumelui, manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto, care va fi mentionat si pe plicul ce contine datele de identificare. Manuscrisele sint asteptate la sediul Editurii Adenium, pana pe data de 31 mai 2013, data postei.

Intr-o prima etapa, editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare dintre cele patru categorii de opere supuse concursului.

Ulterior, cele treizeci de manuscrise pentru genurile propriu-zis literare vor fi supuse atentiei unui juriu alcatuit din scriitori si critici literari.

Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul benzilor desenate si al graficii miniaturale. Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate cistigatoare volumele care vor obtine cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor. Castigatorii vor fi anuntati la inceputul lunii septembrie. Tiparirea celor patru volume declarate cistigatoare va incepe imediat dupa anuntarea invingatorilor. Volumele vor fi lansate la Gaudeamus, targul de carte de toamna de la Bucuresti si se vor bucura de sprijinul integral al editurii in procesul de promovare – publicitate, serviciu de presa, alte lansari publice. Autorii premiati vor primi cate 50 de exemplare din cartile lor pentru propria lor activitate de promovare. In rezumat: concurs de debut pentru poezie, proza, eseu, banda desenata & grafica miniaturala, termen de expeditie: 31 mai 2013, adresa: Aleea Copou nr. 3, Iasi, data lansarii 2 februarie 2013, Liviu Antonesei, director editorial. PS: Poate sunt necesare citeva precizari: 1. Prin autor nedebutat intelegem autor care nu a publicat nici o carte, indiferent de domeniu. 2. Concursul este deschis tuturor autorilor de limba romana, indiferent daca au domiciliul in tara sau nu. 3. Deciziile juriilor sunt suverane, definitive si irevocabile.

QUE PASA?

PRNZ 20

SERVIND LUI CERVANTES A intreba pe cineva ce parere are despre Cervantes e foarte riscant. A mai si raspunde la aceasta intrebare poate parea de-a dreptul insolent. E ca si cum ti-ai da cu parerea despre Liviu Rebreanu sau Mihail Sadoveanu, intemeietori ai romanului modern romanesc, scriitori ale caror opere se studiaza la scoala dupa tratate scrise de exegeti competenti. Iar in cazul lui Cervantes avem de-a face cu nici mai mult nici mai putin decat inventatorul unanim recunoscut al romanului realist, ca gen literar! E firesc din capul locului ca nu te poti apropia de ei decat cu o reverenta respectuoasa, pe care de buna seama o merita din plin. Apelez la un cuvant la moda in romanele de azi – sacrilegiu, pe care-mi propun sa nu-l comit, in niciun caz. Ma rezum asadar la o abordare tangenta, prin tatonari tiptile, de slujitor, adica serv al lui Cervantes.

Caci a locui in Spania si a vorbi limba castiliana nu inseamna automat sa te si pricepi la Don Quijote. Din capul locului se cuvine facuta distinctia dintre omul Cervantes si personajul Don Quijote.

O sa-mi spuneti ca e la mintea cocosului. Ei bine, nu e chiar asa. Cata vreme prin Provincia La Mancha continua sa se rataceasca turisti debusolati, cautand zadarnic urmele unui presupus Cavaler al Tristei Figuri, este evident ca se perpetueaza o confuzie. Este adevarat ca Cervantes a recurs pe alocuri la elemente autobiografice in romanele sale - caci, atentie, a scris mai multe!

-, dar a pretinde ca el ar fi fost eroul romanului cu care s-a consacrat e ca si cum am zice ca Alexandre Dumas ar fi fost ... muschetar. Cum ziceam, daca limba si locurile ne-ar califica, atunci intreaga populatie a Spaniei ar fi experta in ... Don Quijote. Nu e deloc asa. In fapt, de un deceniu si jumatate de cand sunt eu aici, n-am auzit nici macar odata sa-l pomenesca cineva in vreo conversatie cotidiana. Sunt convinsa ca toti au auzit de el, dar chiar si cititorii cei mai pasionati prefera ca subiect de conversatie romancierii moderni, recentii laureati ai Premiului Planeta sau autorii in voga sud-americani. Chiar nimeni

nu se lanseaza de bunavoie in conversatii docte despre intemeietorul buchiei magice, creatorul ingeniosului Hidalgo. Cu toate acestea, la o privire mai atenta, toate cartile, realmente toate, au ceva in comun cu capodopera lui Cervantes.

Indiferent de gen, ca sunt romane de dragoste (of, Dulcineea!), autobiografii, romane de aventuri, analize fine ale societatii contemporane sau studii psihologice ale alienarii individului fata cu degradarea valorilor morale, mereu gasim paralele cu epopeea eroului universal din La Mancha. Ironia sortii: conceputa initial ca o carte-protest, replica in contra-gen data romanelor medievale, dotata cu un veritabil anti-erou, tocmai Don Quijote a ajuns sa intruchipeze modelul clasic de roman rotund, complet. Deopotriva rezumat al tuturor genurilor literare aparute anterior, cat si , in acelasi

Gabriela C. Sonnenberg

timp, vestitor al intregii game ce avea sa-i urmeze, romanul lui Cervantes, tiparit acum peste 400 de ani, s-a cimentat pe vecie ca piatra de hotar pentru toti scriitorii lumii. Nu intamplator, americanul Lionel Trilling afirma ”Orice fictiune in proza este o variatie pe tema lui Don Quijote”. Pentru intaia oara, granita dintre fictiune si realitate se sterge pana la confundare. Cu alte cuvinte, revenind la tema debusolatilor turisti care inca-l mai cauta prin Spania, le putem acorda circumstante atenuante: intentia expresa a autorului a fost aceea de a ne destabiliza convingerile, interpunand personajul fictiv realitatii istorice. Constat ca subiectul ma absoarbe asa de tare incat fraza mi s-a extins nepermis de mult, molipsita parca de stilul elaborat, cu multe ”si”-uri si virgule in care Maestrul si-a zugravit cavalerul dupa gustul de pe atunci, de secol al XVII-lea.

Asa se purta vorba, sofisticata. Tot ea ne ingreuneaza azi sarcina descifrarii originalului. Original - in ambele acceptiuni admise de dictionar. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, mai nimeni nu mai are azi rabdarea de a-l parcurge de la cap la coada. Noi, cetateni grabiti si stresati ai mileniului trei, preferam literatura fast food.

Ne vine greu sa ne abandonam fiorului lecturii, striviti de arabescurile limbajului alambicat, specific cumpenei dintre Renascentism si Baroc. Nu doar ”schimbarea la fata” a stilurilor artistice mentionate anterior a fost cauza cutremurului pe care la produs Cervantes la aparitia romanului sau de respiratie larga, ci si ruptura profunda din istoria Spaniei, cea pe care i-a fost dat s-o traiasca pe propria sa piele.

Nascut la 1547 intr-o lume relativ stabila, dominata de atotputernica dinastie carolingiana, intr-un Imperiu care stapanea ferm intreaga bogatie a Coloniilor din Lumea Noua, Cervantes a asistat si s-a implicat cu bravura in lupta inutila de combatere a inevitabilului: treptata decadere a edificiului absurd, subred, in destramare sub Felipe. VA URMA