Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii

Page 1

Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

„Și ne-a făcut pe noi împărăție, preoți ai lui Dumnezeu și Tatăl Său, Lui fie slava și puterea, în vecii vecilor. Amin! Iată, El vine cu norii și orice ochi Îl va vedea și-L vor vedea și cei ce L-au împuns și se vor jeli, din pricina Lui, toate semințiile pământului. Așa. Amin.” (Apoc: 1/6-7.)

Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine. Selecție de texte din Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă. Iată, lucrez lecție cerească peste tine, dar tu trebuie să înveți, tată, să înveți ca să știi ce să faci să fii moștenitor al slavei care vine cu Mine. Un picuț, și vin pe nori la tine ca să vadă și lumea că sunt cu tine, poporul Meu cel mic, întru care am binevoit Eu pentru răscumpărarea făpturii. Tatăl Meu a binevoit întru Mine, iar Eu L-am ascultat întru toate pe Tatăl, dar tu, popor iubit, puțin de tot L-ai ascultat pe Cel ce a binevoit în mijlocul tău cu lucrare cerească. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan, din 09-01-1994 *** Iată ce durere împart Eu azi cu tine, Israele, martorul Meu cel de azi. Am dat bunăvestire lumii și am spus că sunt cu tine în lucrare și în cuvânt, și lumea are lumea ei și duhul ei și nu știe cum să-și aleagă duhul. Nu știe lumea și nu crede că sunt cu tine, ca să vină prin tine, să vină și ea la Mine așa cum ai venit tu, să mărturisească și ea ce mărturisești tu, să învețe și ea, tată, să învețe de la Dumnezeu, așa cum iei tu de la Mine din cer, ca să fii cu Mine și nu cu lumea, și nu fără Mine. Vreau să te dau de mărturie, Israele, poporul Meu de azi, popor hrănit de Mine în vreme de necredință, că e veacul necredinței cea de dinaintea arătării Mele pe norii slavei. Eu sunt pe nori, sunt, dar ochii lumii sunt ținuți să vadă că sunt pe nori. Eu am norii suire și coborâre, precum este scris în Scripturi. O, Mi-am coborât glasul peste ieslea cuvântului Meu, iar fiii cuvântului Meu ies cu Mine în mijlocul tău și îți dau ție ce le-am dat Eu pentru tine, că iam pus pe aceștia înaintea Mea pentru tine, tată, și în numele Meu stau ei înaintea ta cu Mine, Israele, cu cuvântul Meu, căci Eu sunt Cuvântul. Eu ți-am mai spus că numele Meu cel de azi este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta e numele Meu în mijlocul tău. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, și ție, Israele, ferice ție, că ești ales de Tatăl Meu ca să fii poporul Meu cel de azi, că lumea cea de azi care merge la biserică, nici nu știe cum cere Iisus Hristos să fie un om credincios. Cine să-i spună lumii? Cine, tată? că n-are cine. Și tu, când azi te întreb Eu, tu să spui ca proorocul: «Iată-mă, Doamne, ca să fac voia Ta». Spune, Israele, spune tu la lume ce te-am învățat Eu pe tine, ce te-am învățat să înveți și tu, ca să fii de același lucru cu Mine și să nu lucrezi nedreptate ca să te rușinezi de cel cu podoabe pământești, de cel cu scaune pământești; de cel cu știință să nu te rușinezi, și să-i spui omului acesta să ia înțelepciune din cer, că pe pământ e ca pe pământ, nu e ca în cer. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălţării Domnului, din 09-06-1994 Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților împărați Constantin și Elena, din 03-06-1994 *** 1


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Glasul lui Dumnezeu coboară pe nori și se lasă auzit în România. Glasul Domnului se vestește, și grăiește Dumnezeu din văzduh peste România. Amin, amin, amin. Din nor în nor cobor cuvântul Meu până la ieslea cuvântului, până deasupra grădinii cuvântului. Pace vouă, străjeri ai cuvântului Meu! Amin, amin zic vouă: a venit vremea să hrănesc mulțimile din masa cuvântului Meu pe care îl cobor la voi. Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc peste România. Pace ție, România Mea! Pace ție, românule, poporul Meu cel născut odată cu Mine ca să-Mi fii mireasă Mie la venirea Mea! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel Unul născut din Tatăl mai înainte de toți vecii. Eu sunt Cel ce am înviat acum două mii de ani după ce Israel M-a dat la moarte pe cruce. Și dacă Israel s-a lepădat de Cel ce a venit de la Tatăl, iată ce Mia dat Tatăl după ce am înviat. Mi-a dat un Israel nou, un neam nou pe care Tatăl l-a făcut neam cu Mine, și de atunci te am Eu de la Tatăl, Israele român, căci Israel înseamnă popor credincios, popor ales. Tatăl Meu te-a ales la nașterea Mea, că știa Tatăl că Israel, poporul cel ales, Mă va lepăda și Mă va răstigni pe cruce, iar după învierea Mea Mi-a dat Tatăl un dar nou, un popor nou, născut din cuvântul Meu, din Evanghelia Mea cea nouă. … Iată cartea cuvântului Meu, că am vorbit din cer în mijlocul tău, Israele român. Am venit prin cuvânt să te povățuiesc spre împărăția cerurilor, să-ți amintesc povață caldă și proaspătă din cer. Ia pe tine împărăția Mea, ia în tine împărăția Mea, ca să știi că vin, și vei vedea că vin. Dacă acum nu crezi, îți voi mai spune iar că vin, îți voi spune când voi veni. O, n-aș voi să fii gol când voi veni. Să nu arunci, fiule, povața Mea, căci străbat cu ea văzduhul și vin. De patruzeci de ani vin cu povața Mea pe drum ascuns, pe cărăruță dosită, ca să nu prindă dușmanii cerului pe cei hrăniți din cer. Am venit mereu în șoaptă, și mereu M-am pitit cu cuvântul Meu în mijlocul tău, dar acum strig tare. Deșteaptă-te, creștine, deșteaptă-te, române, și roagă-te Domnului Dumnezeului tău, căci tu, Românie, ai coroană binecuvântată pe fruntea ta. Îngenunchează, poporul Meu iubit, și roagă-te așa cum se roagă Maica Mea Fecioară. De la începutul tău, țară română, și până la sfârșitul răutății se roagă Maica Mea Fecioară pentru țara română, și strigă: „O, Doamne sfinte, ceresc Părinte, Susține cu a Ta mână coroana română!“. România are coroană de la Dumnezeu, și este regină România. O, Românie, voiesc să-ți dau înapoi rodul binecuvântării pe care l-ai înstrăinat de tine. Ascultă glasul Meu, glasul Domnului Dumnezeului tău. Eu grăiesc din nori deasupra ta. Eu am munte binecuvântat, munte de taină cerească în mijlocul tău. Ia cartea și mănânc-o și te adapă din râul vieții, care curge din tronul Meu peste tine, căci tu, Românie, trebuie să proorocești la popoare și la neamuri și la limbi și la împărați vestea împărăției cerurilor, vestea de cer nou și de pământ nou peste tine, țară aleasă de Tatăl Meu, vestea de înnoire a omului, vestea de om nou, născut din cer. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Paști, a slăbănogului, din 14-05-1995 *** Israele, Israele, scumpul Meu popor, Eu din cer M-am coborât când M-am născut din Fecioara mama Mea. Măi copilul Meu, Eu de aceea M-am putut sui la cer în ziua înălțării, 2


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

pentru că am fost născut din cer, și sunt Fiul Cel dintâi al împărăției cerurilor, și omul Mă are pildă de naștere de sus, de coborâre și de suire. Eu până n-am împlinit aceasta n-am rostit Scriptura care spune despre nașterea de sus. Am venit, tată, iar la tine, M-am coborât din cer pe nori așa precum M-am suit, pe nori de îngeri, așa precum M-am înălțat. Stau deasupra ta și grăiesc din nori de îngeri și îți pun iar masă; masă de cuvânt cald, izvor de cuvânt proaspăt, mană cerească, fiule, ca să mănânci și să bei și să te îmbeți de dragoste de Dumnezeu și să Mă iubești, poporul Meu, și să calci pe urmele Mele și să-Mi fii tu cărare Mie, cărare, tată, între cer și pământ, că dacă n-ai fi tu cărarea Mea, Eu cum aș mai coborî? Eu la ce aș mai coborî? Dar iată, am cărare și cobor și te scriu în carte că vorbești cu Dumnezeu, și apoi Mă fac carte prin mâna ta, Israele, și Mă fac cunoscut omului cel fără de duh și lucrez precum am lucrat când am scris Scriptura, tată. Eu așa am scris Scriptura pe pământ, așa precum o scriu și acum, iar Scriptura se numește Dumnezeu, se numește Cuvântul lui Dumnezeu. Nici o carte nu este adevărată. Numai Scriptura este adevărată, pentru că ea este din Mine și pentru că Eu sunt cărarea și adevărul și viața. Amin. Cine nu are această viață, acela nu are viață și nu are adevăr și cărare sub picioare. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților împărați Constantin și Elena, din 03-06-1995 *** Israele, Israele, ce înseamnă aceasta, un singur trup? În curând va fi să răspunzi ce este această Scriptură. Cine se lipeşte cu trupul unei desfrânate este un singur trup cu ea, căci zice Scriptura: «Vor fi amândoi un singur trup». Cine se lipeşte cu Hristos este un singur trup cu Hristos; tu şi cu El, un singur trup. Poporul Meu, vine vremea cea dintâi, vine nepătimirea pe pământ. Vine pe pământ omul cel ce nu păcătuieşte în trup. Vine Hristos, vine, fiilor, vine. Eu sunt Domnul Iisus Hristos, şi M-am făcut un trup cu tine, poporul Meu. Cine este un trup cu Mine, acela nu poate să mai păcătuiască. Cine nu este un trup cu Mine, acela păcătuieşte, acela se face un trup cu păcatul. Ilie proorocul a avut nepătimire în trup, şi de aceea a avut atâta putere de cuvânt şi de faptă. Nu căuta, Israele, să-ţi dea trupul răspuns pentru ca să-ţi scape sufletul de osânda păcatului. Trupul nu păcătuieşte până nu-i dă mintea zămislirea păcatului în trup. Fă-ţi mintea cer, ca să stea Dumnezeu în ea, fiule de la sfârşit, că tot cerul trebuie să coboare în tine şi pe pământ prin tine. Cerul se sfârşeşte şi el, după cum este scris, şi va coborî peste tine când îşi va sfârşi locaşul şi aşteptarea; se va strânge sul şi ţi se va dărui ţie, fiule al lui Dumnezeu de la sfârşit. Eu vin cu norii, aşa este scris. Vin şi norii cu Mine, şi rămân şi ei cu Mine peste tine şi în tine. Şi de ce rămân şi norii cu tine? Ca să ai tu, fiule, cu ce te purta întru cele văzute; să te porţi ca Mine, pe nori şi cu norii. Dacă Eu vin, vin cu tot ce am, vin ca să te iau cu Mine, vin ca să Mă iei cu tine şi să stăm în faţa Tatălui cu această împărăţie de cer nou şi de pământ nou, aşa precum a fost la început. Cine a mai auzit să te încurce pe tine o împlinire micuţă care-ţi stă la îndemână s-o împlineşti? Şi dacă nu vrei să împlineşti toată pregătirea, cine a mai pierdut vreodată ce ai pierde tu, fiule chemat şi ales ca să stai înaintea Mea la venirea Mea? Fii credincios, Israele, căci chemat şi ales dacă eşti, nu este de ajuns. Credinţa te împlineşte, ea te face să te împlineşti. Fără ea nu faci tot ce este de făcut. De aceea am rostit Eu în vremea ta: «Credinţă ca a ta să nu se mai fi auzit prin veacuri». Pe cel cu inima curată care nu poate scăpa şi care vrea cu Mine, pe acela îl scap Eu cu îngerii Mei, dar pe cel ce Mă ia în glumă pe Mine, pe acela îl las. «Unul va fi luat, şi altul va fi lăsat». Uită-te bine, că această proorocie se vede în lucrarea Mea. Cel ce va fi lăsat, acela este cel ce se lasă de lucrarea Mea, de cojocul cel dăruit de Mine vouă în vremea aceasta. Cel ce va fi luat este acela care merge cu Mine şi cu cuvântul Meu până la locul unde cerul şi pământul sunt unite spre aşteptarea celor ce vor încheia cu bine calea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-1995 *** 3


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Ia aminte, Ierusalime, căci Cuvântul Se face iarăși hrană. Ia și culege această mană, ia și mănâncă, poporul Meu, căci Eu sunt Cuvântul, Eu, Fiul Tatălui Savaot. Eu Mă vestesc, și tu Mă auzi vestindu-Mă venind spre tine, Israele de la capătul timpului. Eu Mă vestesc din nori că vin, iar tu, popor mititel al grădinii Mele, deschide, fiule, ca să intru în grădină și ca să intru în carte, ca să Mă vestesc lui Israel. Eu sunt pe nori. Eu sunt cu norii cei ce nu se văd. Eu sunt pe nori de stele. Eu sunt pe nori de soare. Eu sunt pe nori, și norii nu se văd. Eu sunt pe nori de îngeri, pe nori de slavă, pe nori de heruvimi și serafimi. Eu sunt purtat pe norii slavei Mele întru cele ce nu se văd, întru cele cerești sunt. Israele, fiule al cuvântului Meu, să trăiești, fiule, întru cele cerești. Să mănânci, fiule, mana aceasta, s-o mănânci în fiecare zi, să mănânci și ziua și noaptea, să mănânci cu foame, fiule Israele. Să mănânci lapte și miere din cer, căci cele ce nu se văd sunt nestricăcioase. Ia și mănâncă din grădina celor ce nu se văd, ca să fii nestricăcios, poporul Meu, și să faci ochi nestricăcioși și să vezi norii slavei Mele, (Vezi tema: „Taina de mântuire a omenirii, taina nestricăciunii”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) și pe Mine cu tine să Mă vezi, și pe tine cu Mine să te vezi, și să vezi, tată, pentru ce M-am trudit peste tine patruzeci de ani. Deschide-Mi ca să vezi, că orice cuvânt al Meu trebuie împlinit cu frică și cu iubire mare, și asta înseamnă să deschizi ca să vezi. O, copilaș poporul Meu, mănâncă, tată, mană, și să nu-Mi ceri carne, că nu-ți mai dau. (Vezi tema: „Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Dacă lui Israel i-am dat carne, ce bine i-am făcut? Că s-a întors în moarte Israel dacă i-am făcut voia. Ție, Ierusalime, omul Meu cel nou, nu vreau să-ți mai fac voia, și vreau, fiule, să te deprind să vrei voia Mea. Nu te mai tot întreba pe tine, și întreabă-Mă pe Mine, fiule, de ce-ți zic Eu ție Ierusalim nou? Pentru că tu ești făcut de Mine om nou, și omul nou are pe Duhul Sfânt sălaș în Care stă. Tu ești înconjurat de Duhul Meu Cel Sfânt, căci Duhul Sfânt este Dumnezeu în Tatăl și în Fiul, din Tatăl și din Fiul. Lucrarea Duhului Sfânt se numește Rusalii, se numește Ierusalim, iar tu ești omul Meu cel nou, născut din Fiul lui Dumnezeu Cuvântul. Tu ești Ierusalim nou, căci Cuvântul este Duhul Sfânt, este Dumnezeu în duh, Care vine și face om nou din cuvânt. Mănâncă, Ierusalime, Duh Sfânt, și să nu poftești carne ca Israelul lui Moise, că Israel de la Moise a cerut carne, fiindcă Moise era scula Mea pentru Israel. Am voit să-l fac pe Israel om nou și să-l deprind să mănânce mană, și apoi lapte și miere. Da’ de unde, tată! că el n-a vrut, și s-a întors iar la carne. N-a voit ca Mine, și a voit ca el, ca omul lui cel vechi a voit omul lui Israel. Omul, Israele, n-a întrebat pe Domnul când a mâncat carne. Omul a mâncat, și Domnul a văzut ce face omul. Mănâncă mană, Ierusalime, căci cuvântul este mană din cer. Mănâncă și nu te plictisi ca Israel. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării sfintei Cruci, din 27-09-1995 *** Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Grăiesc din nori de slavă și Mă fac cuvânt în grădină și Mă dau ție, Românie dacă știi să Mă primești. Primește-Mă, că Eu te primesc ca să stai înaintea Mea și ca să fii cea dintâi între neamuri, precum Israel a fost poporul Meu, a fost și iarăși va fi, că Dumnezeu nu-Și uită făgăduințele Sale. Românie, tu ești țara alegerii Mele, dar mai găsesc Eu credință acum când vin? Românie, ți-am vestit despre lucrarea Mea din tine, și ferice celui ce este în tine crezând în cuvântul Meu care vine pe nori de slavă în mijlocul tău, la masă cu tine, Românie, țara Mea. Eu profețesc în tine și te vestesc neamurilor pământului că ești țara întoarcerii Mele, dar am de cuvântat cuvântul Meu omului cezarului, și voi cuvânta dulce. Mai am câteva zile și voi cuvânta și voi sta deasupra grădinii Mele pe nori de heruvimi și de arhangheli și voi grăi peste tot omul care stă pe scaunele cezarului și Mă voi vesti cu dragostea Mea peste România, cu lucrarea slavei Mele peste cea iubită și aleasă dintre neamuri. Să se deschidă auzul tău, Israele român, și să 4


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

auzi! Amin. E zi de serbare în România și lucrez lucrare de profeție peste pământ, peste omul de pe pământ și peste omul din cer, căci am pe pământ cer, și voiesc să strălucească bolta cerului pe pământ, și voi începe cu România. Extras din Cuvântul Domnului peste soborul de la ieslea cuvântului, din 17-11-1995 *** Să fie atenție în grădină, în grădina cuvântului Meu. Vine Domnul, vine să grăiască peste grădină! Vine Domnul pentru Israel! Să fie atenție în grădină. Amin. Vine Domnul pentru România! Dacă România este țara Domnului, de aceea am numit-o Israel. Eu, Domnul Iisus Hristos, din Israel M-am ivit când M-am făcut Fiul Omului. Eu, Domnul Iisus Hristos, din România Mi-am pornit glasul întoarcerii Mele pe nori când M-am întors, căci Mam întors, după cum era spus în Scripturi. Eu, Domnul Iisus Hristos, deasupra României stau pe nori de slavă; stau și voi sta până-Mi voi lăsa văzut statul și venirea Mea cea proorocită prin Scripturi. (Vezi tema: „România - Noul Ierusalim - Noul Canaan”, my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; scribd; archive, n.r.) Un picuț, și Mă voi lăsa văzut întru venirea Mea, voi sta văzut pe norii slavei Mele deasupra României, țara întoarcerii Celui înălțat la ceruri. (Vezi tema: „Venirea în chip văzut”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Ascultă, poporule, glasul Meu! Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin. Eu din nori grăiesc și Îmi ocrotesc grăirea Mea peste pământ și răspândesc până la toate marginile cerului și ale pământului vestea întoarcerii Fiului lui Dumnezeu. A doua oară vin de lângă Tatăl la oameni. Acum două mii de ani am venit prunc prin Fecioară și am vestit împărăția cerurilor peste pământ, căci Cuvântul S-a făcut trup. Și dacă a trecut vremea cea proorocită în Scripturi, iată, vin cu zeci de mii de sfinți, purtat pe tron de heruvimi și de serafimi și de arhangheli. A doua oară vin, precum este scris, dar nu vin prunc, și vin cuvânt, căci trupul Meu s-a făcut cuvânt. Eu sunt Cuvântul Care a rostit să fie lumină, și a fost. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Care a rostit să fie cer și pământ, și așa a fost. Eu sunt Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Fericiți sunt acei care la cuvântul Meu Îmi gătesc venirea Mea cea văzută, că Eu vin de la Tatăl, și vin prin România, că pe ea Mi-a dat-o Tatăl la nașterea Mea. Eu eram prunc, și ea, pruncă. Eu M-am făcut Mire, și ea, mireasă născută din Dumnezeu, din Cuvântul lui Dumnezeu. Eu i-am fost vestit de Mire, și ea s-a lăsat pețită și iubită din pruncia ei, din tinerețea ei. Eu, Domnul, sunt pe tron de heruvimi și de arhangheli deasupra grădinii cuvântului. E serbare cerească peste Israelul cel luat din români, și să știe România ce grăiește Cuvântul lui Dumnezeu de deasupra ei. Din nori de slavă grăiește Cuvântul lui Dumnezeu. Pace ție, Israele român, și pace peste România! Pacea Mea între Mine și ea, căci ea nu mai veghează înaintea Mea. Ea a uitat ce înseamnă Dumnezeu adevărat. Eu sunt Cel ce sunt, căci alți dumnezei nu sunt, dar ea s-a învățat cu dumnezei care nu sunt dumnezei. Pacea Mea din tine să fie peste tine, țara Mea, căci vin să te trezesc. Nu te teme. Eu vin cu pace, vin cu iubire, vin cu mângâiere. Vin, Românie, vin, vin la tine. Eu stau la ușă și bat. Deschide, iubito, că nu se șterge alegerea ta din pruncie, cea dintâi. Vin la tine, țara Mea, și tu, tată, nu mai știi, nu mai crezi că vin, dar Eu vin, și vin să te vestesc că vin. Eu nu iubesc minciuna. Eu sunt adevăr când îți grăiesc că vin. O, țara Mea, Eu nu iubesc minciuna. Ce să fac Eu cu tine dacă tu ai iubit minciuna? Ce să fac? Eu plâng la picioarele tale, că nu vreau să te văd pedepsită de fapta ta. O, iubito, vin cu mângâiere la tine. Nu e bună minciuna, că scris este: «Să nu mărturisești strâmb». Vino spre căință, vino, țara Mea! Vino, că Eu vin pe nori de la Tatăl ca să te scot din vină și să nu te afle venirea Mea cea văzută, să nu te afle sub faptele tale, ci să ieși din timp, să te căiești și să te speli și să te gătești, ca să te ocrotesc, ca să te iert și ca să 5


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

nu fii rănită de plata celor lucrate în ascuns. Eu am fost în tine lumină, dar tu ai iubit întunericul, pentru că faptele tale lucrau răul, și ai urât lumina de teamă să nu se învedereze faptele tale rele. Eu vin să te ridic de sub povara faptelor tale cele din urmă. E cerul în suspin pentru tine, ţara Mea, pentru lacrima celui prigonit al tău, dar am coborât pe tron de heruvimi şi de serafimi şi de arhangheli. Sunt cu norii deasupra României în serbare cerească. E adunarea cetelor cereşti. Am cu Mine serafimii, heruvimii, scaunele, domniile, stăpâniile, începătoriile, puterile, arhanghelii şi îngerii, iar Mihail, arhanghelul cel peste cetele îngereşti, iarăşi strigă: să stăm bine şi cu frică şi cu luare aminte! Amin. Mihail şi îngerii lui rostesc peste România să stea bine, să stea cu frică şi cu luare-aminte. E freamăt de îngeri şi de arhangheli, şi fâlfâitul aripilor cereşti se agită, şi lucrează puterile cereşti pentru România, ca să fie pace şi iubire cerească între fiii tăi, ţară a slavei Mele, ţară a naşterii cuvântului Meu de la sfârşit. Eu vin cu veacul cel nou, cel ceresc, cel ca în cer, nu ca pe pământ; cel întocmit de Mine, nu de om. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 21-11-1995 *** Cuvântul lui Dumnezeu vine pe nori de arhangheli. Vine Domnul, vine purtat de aripile slavei Sale. Vin la tine, Israele, ca să fii, că Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Vin la tine, că tu Îmi ești casă și masă și mângâiere, poporul Meu. Vin cu înțelepciunea cea de sus, ca să ai de sus și ca să fii cunoscut că ești de la Dumnezeu, să cunoască lumea că Eu am un popor de ucenici cu care Eu presar din loc în loc sămânța împărăției cerurilor. Vin la tine cu sărbătoare, Israele, vin cu lumină. Să fie lumină! Amin, amin, amin. Să fie lumină și să rămână această zi. La început a făcut Dumnezeu lumină, și la sfârșit a venit lumină Domnul, ca să aibă omul lumină din Lumină, cuvânt din Cuvânt, căci Cuvântul este lumină. Să fie cuvânt, să fie lumină ca la început. La început era Cuvântul, iar la sfârșit Cuvântul este Cel ce era la început. La început și la sfârșit este lumină, căci începutul este la sfârșit. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 21-11-1996 *** Vin cu sfinții mucenici în venirea Mea, vin și iar vin cu sfinții și cu îngerii în sunet de trâmbiță, ca să adun prin cuvânt pe cei aleși ai Mei din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini, și voi lucra ca în vremea lui Noe. (Vezi tema: „Ca în vremea lui Noe”, my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Și iată, găsesc pe oameni mâncând și bând și nuntind, că ei nu știu venirea Fiului Omului. Vin și voi trâmbița ca să adun pe cei aleși, și din ei voi lua unul, și pe unul îl voi lăsa, și oamenii nu cred ca să vegheze venirea Mea care vine peste ei fără de știre. (Vezi și „Răpirea Bisericii”, my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) O, fericit ești tu, poporul Meu, slugă cuminte și credincioasă, căci venind Domnul tău, vei fi găsit mereu veghind, și vei fi pus peste cele ale Mele, iar cei care zic că Eu zăbovesc și stau mâncând și bând și nuntind, pe neașteptate voi veni la ei și îi voi despica în două, precum este scris în cuvântul Meu, în venirea Mea. Cuvântul Meu e venirea Mea, și nimeni nu înțelege cuvântul Meu, venirea Mea. Binecuvântată este venirea Mea la tine și statul tău înaintea Mea în venirea Mea, Israele, cale a venirii Mele la oameni. Și iată, fiule scump, oamenii beau și mănâncă și nuntesc ca în vremea lui Noe, și cuvântul Meu vine la ei pe neștire. Vine cuvântul lui Dumnezeu pe norii cerului, și văd sfinții din cer, că ei sunt în venirea Mea. Eu și la arhiereii care M-au dat la răstignire le-am spus: «Eu sunt Fiul Tatălui, și Mă veți vedea venind cu norii, cu putere și cu slavă», iar cuvântul Meu adevărat este. 6


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Vin și iar vin, că am unde să vin ca să strig și să adun pe cei aleși care vor rămâne, și vor fi toți un singur trup, o pâine vor fi toți, și fericiți cei care au urechi de auzit, că aceia vor rămâne. Vin cu sfinții și cu îngerii și strig ca să audă cei aleși din cele patru vânturi, de la o margine la alta a cerurilor, că este scris în Scripturi să trâmbițeze îngerii și să adune pe cei aleși. (Vezi tema: „Trâmbițele apocaliptice”, - my.edocr; Slideshare; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Eu sunt Fiul lui Dumnezeu șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind cu norii cerului. Cine Mă va despărți de dragostea Mea de tine, Israele iubit? Necredința de pe pământ și aleșii ei? O, Israele, Israele, credința ta în cuvântul Meu va lucra și va strânge într-un singur staul, într-un singur trup pe toți cei de pe pământ care vor fi, căci toți cei ce vor fi vor rămâne ca să fie. Cei ce vor fi găsiți veghind venirea Mea vor rămâne ca să fie, și vor fi mângâiați în vecii vecilor, și vor fi mângâiere a mângâierii, și vor fi. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mucenițe Ecaterina, din 0812-1996 *** Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Eu sunt mereu astăzi. Amin. Vin cuvânt pe pământ. Vine cu norii cuvântul Meu. Iată-l, vine cu norii și se face râu al vieții în care să se boteze toți cei ce cred în el, în cuvântul Meu. Cuvântul Eu sunt. Dacă însetează cineva, să vină la Mine să bea, să vină să bea din apa râului vieții, și râuri de ape vii vor curge din pântecele lui, căci va primi Duh Sfânt. Amin. (Vezi tema: „Acest cuvânt este râul vieții”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Cel ce crede, să vină să bea, că n-am venit să judec lumea, ci am venit să suflu peste ea Duh Sfânt și s-o nasc din nou și s-o înnoiesc. Se împlinesc Scripturile nașterii din nou a lumii, și vin să împlinesc. Amin. N-am venit să judec lumea, ci ca s-o înnoiesc am venit, dar cel ce nu crede în Mine, Cuvântul Care vine cu norii, acela a și fost judecat. Cel ce nu crede este judecat de necredință, căci cuvântul Meu care vine din Mine cu norii, este adevărat cuvântul care se naște din Mine. Eu sunt Cuvântul Tatălui, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, fii ai lui Israel luat din români. Vin la voi cuvânt, și Mă port din loc în loc ca să Mă vestesc că vin, așa cum Gavriil a binevestit venirea Mea de la Tatăl trup născut din Fecioara mama Mea. Vin strămoşii cu Mine pe pământ la tine, poporul Meu de azi. Serbează cerul cel viu în tine. Se coboară cerul la tine şi serbează praznic de Bobotează, că e zi de Bobotează, şi Eu serbez în mijlocul mulţimilor şi fac din tine Iordan, iubita Mea, ţara Mea. Şi se vor boteza în tine mulţimi multe şi vor crede în cuvântul Meu care vine cu norii la tine ca să se facă râu de Iordan, apă de botez şi Duh Sfânt peste mulţimi. Iată Eu şi pruncii Mei; calul alb şi călăreţul lui, Păstor tainic, cu nume tainic. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, nume tainic, şi nimeni nu înţelege numele Meu cel tainic. (Apoc: 19/13, n.r.) O, voi, cei ce credeţi, credeţi şi înviaţi viaţă fără de moarte, căci cuvântul Meu are în el viaţă veşnică după cum scrie în Scripturi. Iar voi, cei tari la cerbice, care din fire staţi împotriva Duhului Sfânt, Care Se face cuvânt de viaţă veşnică peste noroade, voi, cei tari la cerbice, lepădaţi-vă de voi şi luaţi în voi pe Dumnezeu, credincios şi adevărat. Cel ce crede în Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea să-Mi urmeze Mie, să ia în el viaţa Mea şi să-Mi urmeze. Amin. Iar cel ce nu crede în Mine cuvânt venit cu norii, să iasă de sub judecată şi să creadă, că Eu am putere să-l fac să creadă pe cel ce nu crede. Scris este: «Puneţi-Mă la încercare şi veţi 7


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

vedea că Eu sunt», Cel ce Mă fac cuvânt şi vin cu norii, precum scrie în Scripturi: «Iată, El vine cu norii». Amin. Pace ţie, ţara Mea, pace ţie şi naştere ţie şi botez ţie, şi zi de înviere ţie, cea dintâi pe pământ! Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cel ce vin la tine, iubita Mea, ţara Mea, căci te iubesc, iubito. E zi de Bobotează. Eu sunt cu tine cu zi de praznic sfânt de Bobotează, iubita Mea, ţara Mea, poporul Meu român, poporul Meu ales, cel dintâi pe pământ, muntele Meu cel sfânt, ţara Mea, iubita Mea. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza) , din 19-01-1997 *** Eu sunt, și Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu, căci scris este: «El vine cu norii și cu zeci de mii de sfinți, și numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu». Amin. Eu sunt Cel ce sunt. Vin din cer pe pământ și Mă fac cuvânt și Mă fac Mire, căci a venit nunta Mielului, și mireasa Lui s-a pregătit. Fericiți sunt cei chemați la cina nunții Mielului. (Vezi și „Nunta Mielului”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Eu sunt Arhiereul Cel mare, Care am străbătut cerurile și am suferit între oameni și cu oamenii, ispitit fiind întru toate după asemănarea omului, în afară de păcat. Nu Mi-am luat singur cinstea aceasta, ci Tatăl Mi-a dat-o, după cum este scris: «Tu ești Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut. Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Eu sunt Cel ce sunt, dar poporul prin care am venit din Tatăl nu M-a primit ca pe trimisul Tatălui, și Eu M-am îndreptat spre neamurile pământului, și Mi-a dat Tatăl de la nașterea Mea pe România, ca să-Mi fie țară a întoarcerii Mele cu norii, țara slavei zilelor cele de apoi, căci așa precum M-am suit la Tatăl, tot așa și vin; vin cu norii și cu zeci de mii de sfinți, și vin venind. Amin. Vin la tine, țara Mea de nuntă, că de la Tatăl te am dată să fii țara Mea pentru întoarcerea Mea între oameni. Primește-Mă! Eu vin cuvânt la tine, că am în mijlocul tău pe poporul cuvântului Meu, iesle caldă în care Se naște de sus Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine cu norii ca pasărea care-și face cuib la streașina unei case unde-și așează puii ca să-i nască și să-i hrănească străbătând văzduhul și venind, suindu-se și coborându-se, coborând și suind și iarăși coborând ca să-și hrănească puii din cuib și să-i crească și să-i învețe să zboare în văzduh. Eu sunt Cel ce sunt. Vin cu norii la tine, țara Mea de nuntă, «Vin cu sfinții, vin pe cal alb, și oști din cer vin după Mine călare pe cai albi, și din gura Mea iese cuvânt, și pe coapsele Mele și pe haina Mea am nume scris: „Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor“», precum scrie în Scripturi să vin. (Vezi și „Calul alb apocaliptic”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Când a trebuit să ridic din nou Ierusalimul, care se stricase pentru păcatele lui, am auzit de pe pământ strigare ca să vin să-l izbăvesc pe Israel cel apăsat de plata fărădelegilor lui. Am auzit pe Daniel, care Mi-a amintit de făgăduințele Mele pentru Israel, mărturisind înaintea Mea păcatele poporului său și umilindu-se pentru Israel, și Eu am coborât la el și i-am vestit: «Șaptezeci de săptămâni de ani sunt hotărâte pentru Ierusalim până ce fărădelegea va întrece marginile ei, până ce va veni Sfântul Sfinților ca să pătimească pentru om, și va dărâma cetatea, și până la capăt va fi greu. Dar la capăt voi veni și voi încheia un legământ cu mulți într-o săptămână, și mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula, și cei înțelepți vor lumina». Și Daniel se ruga, zicând: «Stăpâne, când?». Dar Eu i-am spus: «Daniele, sunt 8


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

pecetluite toate cuvintele acestea până la sfârșit, iar la sfârșit mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți, și nici unul din cei fără de lege nu va pricepe cuvintele Mele, ci numai cei înțelepți vor înțelege, căci cei înțelepți se dau deoparte din calea fărădelegii și stau cu Duhul Cel Sfânt, Povățuitorul oamenilor înțelepți. Iar tu, Daniele, te vei scula, și vei primi moștenirea ta, în vremea cea de apoi. Amin». Am pus pe fiii cuvântului Meu să mijlocească pentru tine, pentru învierea ta, o, țară Românie, țara Mea de nuntă, țară a strălucirii cea proorocită de proorocul Daniel. Vin la tine cuvânt de Duh Sfânt, vin să închei cu tine act de împăcare cu Mine. Vin din Tatăl, și am iesle în tine și Mă nasc cuvânt și te hrănesc cu tainele Mele cele ascunse, că tu ai fost cea de sub cruce, dar Eu de la nașterea Mea te-am iubit și te-am ridicat și te-am ales de țară a Mea și team născut din Mine, din numele Meu te-am născut și ți-am dat numele Meu și te-am numit creștină, după numele Meu, prin cel trimis la tine cu cămășuță de botez, cu apă și cu Duhul Sfânt, (Vezi „Despre botez” - my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) și te-am numit român, popor al țării Mele. Și am vegheat peste tine la bucurie și la durere și te-am păzit ca să fii și ca să te am, căci Tatăl te-a dat Mie odată cu nașterea Mea născândute din Mine. Povestea ta e frumoasă în cer, și iată ce fac: vin cuvânt pe pământul tău și îți scriu taina ta, și Mă fac carte în tine și îți scriu povestea Mea cu tine și te vestesc a Mea, ca să audă toate noroadele de pe pământ că tu ești împlinirea Mea întru venirea Mea. Dar ai peste tine un nod, o, țara Mea, și vin să-l iau de peste tine. Ca în Ierusalim intru, pe cal alb intru și Mă fac cuvânt peste tine, și prin cuvântul Meu lucrez și îți rup legătura de peste tine. Tu, pentru fărădelegile tale ai fost pusă sub lege, căci cel ce păcătuiește, este pedepsit de lege. Șaptezeci de săptămâni de ani sunt peste tine de când am pus peste tine legătură pentru fărădelegea ta, căci scris este: «Dacă unul din cetate păcătuiește, toată cetatea suferă fărădelegea». Iar după patru sute nouă zeci de ani, căci asta înseamnă cele scrise în cartea lui Daniel despre cele șaptezeci de săptămâni, am venit la tine și am rostit peste tine să dezleg nodul cel pus peste tine de atâta timp, și auzind nu ai auzit, dar Eu am lucrat și am dezlegat nodul tău. Și acum vin și te vestesc ce am făcut Eu pentru tine, țara Mea, iubita Mea cea de sub cruce. Am zidit o piatră nouă, o vie nouă, o mlădiță nouă. O pietricică albă ți-am dat în dar, și pe ea am scris cu mâna Mea: «Cuvântul lui Dumnezeu», și nimeni nu înțelege ce scrie pe ea, «nimeni decât primitorul», precum scrie în Scripturi; nimeni decât poporul cuvântului Meu, în mijlocul căruia M-am făcut carte pentru tine, țara Mea, ca să te binecuvintez și să te ridic pic cu pic din țărână, după cum este scris că «pe mulți îi voi scula din țărâna pământului: pe unii, spre viață veșnică și pe unii spre judecată veșnică». Am născut din cuvântul Meu un popor în tine, și din tine Mi-am ales mireasă, țara Mea. Mi-am făcut în tine biserică curată, biserică pe voia Mea, nu pe voia omului, că rău Mă apasă fărădelegea din biserică, și Eu aveam trebuință de biserică cu mădulare întregi și sfinte, cu trup curat, care se cheamă biserică a Mea. Mi-am ridicat în tine popor curat, biserică vie, ca să am cu ce lucra dezlegare peste tine. (Vezi tema: „Adevărata biserică”, my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Și acum vin în mijlocul mulțimii din tine și Mă vestesc în mijlocul poporului cuvântului Meu, și te vestesc pe tine că am venit să te ridic. Scoală-te, îți zic ție! Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt, și stau în mijlocul tău cu fiii cuvântului Meu, fii unși de Mine, Arhiereul Tatălui Savaot, așezat de-a dreapta scaunului măririi în ceruri, căci M-am adus pe Mine Însumi jertfă înaintea Tatălui așa cum orice arhiereu aduce jertfă pentru păcatele lui și pentru cele ale poporului. Și iată, sunt cu fiii cuvântului Meu în mijlocul tău, țara Mea, și iată ce grăiesc Eu cu ei: 9


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Fiilor unși, s-au scurs cei patru sute nouăzeci de ani, s-au scurs șaptezeci de săptămâni de ani de când s-a pus legătură peste România și peste biserica din ea, căci am avut aici arhiereu după chipul și asemănarea Mea, care a anatemizat fărădelegea pe care a văzut-o făcându-se, și apoi el a plecat la Mine după ce a fost alungat de pe scaunul bisericii. Scris este: «Cel ce nu iubește pe Dumnezeu, să fie anatema». O, fărădelegea a dat peste marginile ei, iar arhiereul Nifon a rostit cuvânt împotriva ei, și a rămas legătura aceasta. Și acum Eu vin să rostesc trezire peste țara Mea și s-o scot de sub vina aceasta. Fiilor unși, Eu voiesc prin voi să lucrez, că în voi binevoiesc și vă iubesc, că și voi Mă iubiți împlinind poruncile Mele, căci scris este: «Cel ce păzește poruncile Mele, acela este cel ce Mă iubește». În numele Meu, ridicați mâinile spre Tatăl și rostiți odată cu Mine, Arhiereul cerului: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, se rupe și se dezleagă cele legate peste România ca să fie dezlegate și în cer și pe pământ. Amin. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, se binecuvintează țara română cu binecuvântările cerului, cu binecuvântările văzduhului, cu binecuvântările pământului cel ales de Dumnezeu, cu binecuvântările înălțimilor cele veșnice, cu binecuvântările sânurilor cerului. Amin. Eu sunt Cel ce sunt, și binecuvintez prin cuvânt venit cu norii: Se binecuvintează țara română, cu darul credinței sfinte, și prin credință să se umple de darurile Mele cele veșnice, că vin cu veacul cel nou, cel fără de sfârșit, vin cu cerul și cu pământul cel nou peste cele vechi, iar fărădelegea să fie aruncată în foc, și omul să se ridice spre cele binecuvântate ale darurilor cerești. Eu sunt Cel ce împac pe Tatăl cu omul. Eu sunt Cel ce împac pe omul cel credincios cu Tatăl. Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Când Moise M-a întrebat ce să-i spună lui Israel când se va duce la el să-l scoată din Egipt cu mâna Mea cea tare, când el Mi-a spus: «Doamne, cine să le spun că ești Tu?», Eu iam spus să le spună despre Mine că: «Eu sunt Cel ce sunt». Așa vă spun și vouă, fii ai cuvântului Meu: Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce vă trimit, iar voi sunteți trimișii Mei, sunteți darul Meu peste oamenii care vor crede în Mine prin voi. Amin. Eu sunt venit cu norii și cu sfinții și am cu Mine pe arhiereul Meu, pe patriarhul Nifon, a toată lumea. Eu sunt în el, și el este în Mine, și din Mine rostește cuvânt din cuvânt peste tine, țara Mea: – O, Doamne, Dumnezeul celor vii, al lui Avraam, Isaac și Iacov! O, Doamne, Dumnezeul celor vii din neamul român! Eu, român sunt trecut în cer, căci aici am avut ultima chemare, și Tu m-ai chemat să mă fac român și să fiu numit sfânt de neamul român și de toată lumea cea credincioasă. O, Doamne, Arhiereule, Care stai de-a dreapta scaunului măririi în ceruri! Au trecut peste România șaptezeci de săptămâni de ani până ce s-a împlinit numărul anilor, iar spre sfârșitul acestor ani Tu ai făcut în România popor plăcut Ție, și Te-ai făcut cuvânt peste el. Ai intrat cu praznic de florii în cetatea de scaun a României, (Târgoviște n.r.) Doamne, și cu Tine sunt și eu între zecile de mii de sfinți cu care vii. Binecuvânteaz-o pe România și împlinește cu ea cer nou și pământ nou și cuvânt nou și Paști nou, că ai popor nou în ea. Fiii cuvântului Tău s-au rugat Ție așa cum s-a rugat proorocul Daniel pentru Ierusalim. Binecuvintez și eu, în numele Tău, pe fiii cuvântului Tău, ca să știe neamul român că ei sunt trimișii 10


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Tăi pentru România. Ajut-o pe România și dă-i darul credinței sfinte, și prin credință să facă voia Ta și să împlinească Scripturile Tale cele de apoi, Doamne, că Tu în ea Te împlinești cu venirea Ta, căci vii venind, și te faci cuvânt peste ea și strălucești prin cuvânt, și ea strălucește sub lumina cuvântului Tău, și cele profețite pentru ea vin peste ea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 2004-1997 (Acest cuvânt de dezlegare a blestemului sfântului Nifon s-a citit în întregime la Poarta cetății Târgoviștei înaintea mulțimilor adunate la această sărbătoare mai înainte vestită.) *** Vouă vă trebuie hrană multă, fiilor, că aveți de împărțit mulțimilor pâinea cea din cer, cuvântul Meu prin care se naște și crește și trăiește mulțime de suflete care Mă iau pe Mine cuvânt de la voi, că Eu cobor la voi, iar voi Mă împărțiți și hrăniți multe suflete. Nu este dar mai mare între daruri ca darul celor ce au și dau cuvântul Meu spre hrană. Cuvântul de la voi iese din gura Mea, căci vin deasupra voastră și stau pe nori de heruvimi și de serafimi cuvântând peste voi și izvorându-Mă pe Mine Însumi cuvânt, și apoi vă ajut să faceți curs peste pământ cuvântului Meu. Și iată, așa vine Domnul, și oamenii nu știu ce este venirea Mea ca s-o prețuiască și să se bucure de venirea cuvântului Meu, care vine cu Mine din Tatăl, ca să pregătesc cu el ziua Mea cea mare, praznicul zilei slavei Domnului, din pricina căreia vor trece cerul și pământul cele de acum, ca să rămână cerul cel nou și pământul cel nou, și dreptatea Mea pe ele, și fiii ei. Amin. Pace vouă, celor ce mâncați Trupul Meu întru sfințenie, că ați ieșit de la slujba învierii Mele, și acum stați sub hrana cuvântului Meu și mâncați și creșteți și vă înțelepțiți din cuvântul Meu. … Cel ce vine înaintea Mea este fur și tâlhar, ca să sfâșie oile Mele, nu oile lui, dar Eu voi face semnul Meu ceresc, căci după strâmtorarea acelor zile ale minciunii venirii lui Hristos, soarele se va întuneca, și luna nu-și va mai da lumina, și stelele vor cădea din cer, și se vor zgudui puterile tăriei, și atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului. (Vezi tema: „Semnul Fiului Omului”, - my.edocr; Calameo; archive.org; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Atunci se vor bate în piept oamenii de pe pământ care s-au lăsat amăgiți, căci vor vedea pe Hristos venind ca Fiu al Omului pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Amin. Eu voi veni așa cum M-am suit, și nu altfel, dar voi fi cu putere și cu slavă multă în venirea Mea cea de acum, căci întâia oară am venit și M-am lăsat în mâna necredincioșilor, ca un om neputincios, ca să fie judecați oamenii prin fapta lor și să se umilească ei ca Dumnezeu, Care a venit să Se micșoreze pentru mântuirea celor credincioși. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 19-04-1998 *** Poporul Meu, vin din cer în mijlocul tău. Vin la tine cu praznicul înălțării Mele la cer. O, ce taină mare este înălțarea Mea la cer! A venit din cer un nor și M-a învăluit și M-am făcut nevăzut de ochii celor ce priveau la cer după norul care-Mi învăluise trupul Meu cel înviat. Poporul Meu, trezește-ți bine duhul înțelegerii, că vin la tine cu tainele cerurilor. Duhul înțelegerii e mare dar. Acest duh îl au numai cei binecredincioși. Amin. Cei adunați pentru Mine în muntele Eleonului, de unde Eu M-am dus la cer, M-au întrebat: «Doamne, oare, aceasta este vremea în care Tu așeza-vei la loc împărăția lui Israel?». O, poporul Meu, această vreme o știa numai Duhul Sfânt, Care a venit astăzi la voi. Când Duhul Sfânt a venit peste apostolii Mei cei de atunci, la cincizeci de zile de la învierea Mea, s-a împlinit cuvântul pe care Eu l-am dat lor, căci așa le-am spus: «Nu este lucrarea voastră să știți soroacele sau vremile puse de Tatăl sub stăpânirea Lui, ci voi veți lua putere să-Mi fiți martori până la 11


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

toate marginile când va veni peste voi Duhul Sfânt». Le-am spus așa, și n-am mai stat de față cu ei, căci norul a venit din cer și M-a învăluit în cele ce nu se văd. Norul se suia spre cer, iar îngerii Domnului s-au coborât în straie albe și au stătut lângă ei și le-au spus: «De ce priviți la cer? Acest Iisus pe Care L-ați văzut înălțându-Se de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut ducându-Se la cer». Poporul Meu, deschide-ți bine duhul înțelegerii, că-ți descopăr tainele Mele ca să le știi și ca să audă tot pământul lucrarea lui Dumnezeu. Pe vremea când Dumnezeu petrecea cu mersul lui Israel pe pământ, norul acoperea pe Dumnezeu, Care mergea în fața lui Israel. Moise știa taina Mea cea din nor, căci avea duhul înțelegerii și grăia cu Domnul, Care era acoperit în nor. Toți proorocii au avut de la Mine priceperea tainei Mele care Mă acoperea în nor atunci când le grăiam cele cerești. Să te uiți, poporul Meu, dar să și înțelegi de acum, că e vremea să vin văzut, precum M-am și suit la cer. Să te uiți tu deasupra ta când Eu Mă întâlnesc cu tine în cuvânt și să vezi norul alb care Mă învăluiește pe Mine când Eu grăiesc peste tine. Eu așa vin la tine, căci așa este scris: «Precum S-a suit, tot așa va și veni, precum L-ați văzut ducându-Se la cer». Așa este venirea Mea, că scris este: «El vine cu norii». Amin. Eu așa le-am spus la ucenici: «Voi fi cu voi tot timpul, până la sfârșitul timpului». Și așa este, cum le-am spus este, dar norul este haina Mea, precum a fost la început. Cu Adam tot așa eram; din nor grăiam lui cuvântul Meu. Cu Avraam tot așa am lucrat. În toată vremea lui Israel am fost mereu în mijlocul lui, și grăiam din nor, învăluit în nor. Cu proorocii grăiam așa cum Îmi este grăirea Mea, căci adevărat este cuvântul îngerilor care au spus: «Precum S-a suit, tot așa vine, cu norii vine, și grăiește Domnul peste pământ». O, grădinița Mea de fii, grăiesc cu tine despre coborârea Mea deasupra ta, ca să audă tot pământul lucrarea Mea cu tine, și să-și deschidă omul duhul înțelegerii și să înțeleagă venirea Mea la tine, căci pentru tot pământul vin la tine. E mare taină pietricica albă din această grădiniță, căci pe ea se scrie numele Meu, cuvântul Meu cel nou, pe care-l știe numai primitorul. În cartea Apocalipsei este scris despre această taină a pietricelei albe și a cuvântului Meu de azi, și știut de fiii grădinii cuvântului Meu, pe care i-am făcut biruitori peste vreme și peste lume, că ei au biruit lumea, precum Eu am biruit-o. … Cei ce sunt fiii împărăției cerurilor pe pământ, aceia nu se însoară și nu se mărită, și sunt curați ca îngerii din cer, curați cu trupul și cu duhul. Dar cu voi, fii ai cuvântului Meu în România, Eu am biruit și M-am făcut Împărat peste pământ și cuvântez cuvânt din nor, căci norii slavei Mele coboară până deasupra voastră, și Eu grăiesc din nor peste voi, și voi Mă dați oamenilor, că a venit vremea să vin pentru tot omul de pe pământ. Până mai ieri grăiam numai vouă, dar acum Mă împart tuturor prin voi. O, poporul Meu Israel cel din români, tu să te bucuri la întâlnirile Mele cu tine și să nu te îngrijorezi de vântul și de norul cel de deasupra ta, că Domnul Dumnezeul tău, cu norii vine la tine și îți grăiește. Fericit este omul care înțelege venirea Mea la voi, fiilor primitori ai cuvântului Meu cel nou. Împărăția lui Israel acum s-a așezat, căci Israel înseamnă poporul Domnului, popor ceresc, popor la care vine Dumnezeu și grăiește din nor. Acum două mii de ani când ei M-au întrebat de vremea așezării la loc a împărăției lui Israel, Eu numaidecât leam spus că nu este lucrarea lor această taină, ci este lucrarea Duhului Sfânt, Cel din Tatăl, și numaidecât M-am lăsat învăluit în nor, suindu-Mă de la ei la cer. Dacă Dumnezeu ar fi mereu văzut de oameni, oamenii ar vorbi cele pământești cu Domnul, așa cum era și atunci, dar Eu M-am ascuns în nor, și grăiesc peste oameni, și Mă ascund în om, și grăiesc acoperit peste cei credincioși care iau învățătură de la Dumnezeu. 12


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Fiilor, Duhul Sfânt al Tatălui este în Mine, și Duhul Sfânt din Mine este în voi, și Eu sunt Duh Sfânt în voi. Amin, amin, amin. Fiilor, M-am înălțat ca să fiu Duh Sfânt peste pământ, căci trupul Meu era smerit între oameni, era fără slavă, fiindcă Dumnezeu nu voiește slavă de la oameni, ci voiește dragoste de la oameni, dragoste ca a lui Dumnezeu. Amin. Iată, taină grăiesc vouă: precum M-am înălțat, tot așa și vin, și vin cu norii. Amin, amin, amin. Trupul Meu este acoperit în nor, dar cuvântul Meu este Duhul Sfânt al Tatălui, căci Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot. Amin. Era o zi frumoasă și senină, era adiere de vânt și era pacea Mea peste ucenicii Mei în ziua când M-am adunat cu ei pe muntele Eleonului, iar norul alb cobora de sus în jos, și Eu Mam lăsat cuprins de nor și M-am făcut tainic și Mi-am slăvit dumnezeirea și am coborât Duh Sfânt din trupul Meu peste ucenicii Mei după zece zile de la înălțarea Mea dintre ei. Ei nu s-au depărtat de Ierusalim, precum nici Eu nu M-am depărtat de locul păcii Mele, locul unde Eu lam împăcat pe om cu Tatăl, locul în care Eu M-am jertfit pentru omul cel zidit de Dumnezeu, și apoi M-am împărțit la tot pământul prin ucenicii Mei, care M-au mărturisit tuturor, de atunci și până la voi, fii ai venirii Mele. Și iată, Eu am venit, și lumea nu este cu Mine și nu veghează întru venirea Mea, dar Eu vin cu norii și din nor cuvântez peste grădinița cuvântului Meu, și norii se vor da la o parte și oamenii Mă vor vedea, așa cum M-au văzut cei ce se uitau la norul care M-a învăluit. Se va trage cerul în lături, se va trage norul în lături, și voi rămâne văzut de ochii oamenilor care nu Mă așteaptă să vin. Fericit este omul cel ce cu duhul său Mă vede, că acela M-a primit cu Duhul Meu Cel Sfânt în el. Elisei proorocul Mă avea în el și Mă vedea cu duhul său, dar sluga lui nu Mă vedea. Și Elisei Mi-a spus să dau cerul în lături și să vadă sluga sa pe Dumnezeu în oștire cerească, și ochii trupești ai slugii lui Elisei au văzut izbăvirea de la Domnul, izbăvirea lui Elisei proorocul. Cel ce Mă vede cu ochii trupului, nu rămâne viu, nu rămâne cu Domnul și cu dreptatea Domnului. De aceea M-am ascuns în cele ce nu se văd, căci fericit este omul credincios, care vede prin ochii duhului. O, fiilor scumpi, ce taină mare este înălțarea Mea la cer! Eu sunt în mijlocul vostru mereu, și sunt tainic, și sunt, dar să fiu, fiilor. Acolo unde sunteți voi, să fiu și Eu, să fiu mereu cu voi, fiilor. Aveți grijă să fiți mereu cerești, fiilor, căci cei cerești Îl au pe Domnul în ei și cu ei și între ei. Cei cerești se cunosc că sunt cerești; cei cerești sunt acoperiți în ochii celor din jurul lor, că dacă n-ar fi așa, ar fi ispitiți de cei de pe pământ, așa cum Mă ispiteau pe Mine iscoadele care nu se bucurau să fiu Eu Fiul lui Dumnezeu. Cei cerești sunt în nor, precum Eu sunt. Cei cerești sunt disprețuiți de oamenii slavei deșarte, precum Eu sunt disprețuit de aceștia, dar cei cerești sunt pururea cu Domnul. Amin, amin, amin. Aceștia iubesc dreptatea Domnului și sunt cerești. Amin. Fericit este omul care înțelege și vede cu duhul venirea Mea la voi, fiilor primitori ai cuvântului Meu cel nou, căci se vor trage norii cerului în lături, și acela Mă va vedea cum sunt. Dar ce sunt norii cerului? Fiilor, învățați pe Israel să vadă și să știe taina Mea cu el. Duhul înțelegerii tainelor cerești să fie cu voi și să vă învețe cele cerești peste pământ, fii ai lui Israel, fiilor români, că numele „român“ este nume sfânt, precum „Israel“ este nume sfânt. Amin, amin grăiesc vouă: vouă și la tot neamul omenesc de pe pământ: numele „român“ este nume sfânt. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului, din 28-05-1998 *** O, ucenicilor, o, apostolii Mei cei de atunci! Sunteți cu Mine, Învățătorul vostru; suntem cu cei mai mici ai timpului Domnului. Ei lucrează cu cerul ca și voi, și Mă aduc din cer pe pământ, căci prin credința lor am venit iar, și cuvântez ca și acum două mii de ani, și învăț noroadele să stea întru venirea Mea, și mulți se vor așeza să stea întru venirea Mea. Amin, amin, amin. Cuvântați cuvânt de bucurie și de nădejde peste cei mai mici. Ei sunt credincioși 13


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

venirii Mele între zeci de mii de sfinți, că așa vin Eu când vin, căci am suită cerească, și cu ea vin când vin. Amin. – O, Învățătorule, norul cel alb ne învăluie pe toți, și stăm pe nor alb și grăim cu Tine, Doamne, ca și atunci când chipul Tău s-a schimbat în slavă pe munte, și îmbrăcămintea Ta sa înălbit ca lumina. O, Doamne, oamenii vor să ne scoată afară din Scripturi, ca să nu mai fim cuvântul Scripturilor Tale cele adevărate. Dar noi suntem între cei doisprezece și am lăsat cărți în Scripturi pentru cei credincioși Ție, Doamne, că Tu ai lăsat peste noi pe Duhul Sfânt, și cărțile noastre sunt pecetluite cu Duhul Tău Cel Sfânt, dar oamenii vor să ne scoată din Scripturi. Scripturile sunt cartea Ta cea de atunci, în care ne-am scris și noi spre credința oamenilor, că Ți-am fost martori lucrării Tale cea mai presus de fire, Doamne Învățătorule. Moise și Ilie, și noi, cei trei apostoli ai Tăi, Petru, Iacob și Ioan, am auzit glasul Tatălui în muntele slavei, cum că Tu ești Fiul Său Cel iubit, și toți mărturisim despre ziua aceea, și din cer mărturisim, iar dintre noi apostolul dragostei grăiește peste biserici. Amin. Căci așa i-a spus Duhul Tău: «Tu trebuie să proorocești încă o dată la popoare și la neamuri și la mulți împărați». Amin, amin, amin. Eu, Ioan apostolul, am fost în ostrovul Patmos pentru mărturia lui Iisus Hristos și pentru cuvântul lui Dumnezeu. Am fost răpit în duhul în zi de duminică și am auzit în urma mea glas mare, ca de trâmbiță, care zicea: «Ceea ce vezi, scrie în carte și trimite celor șapte biserici!». Am văzut slava Lui, și El mi-a zis: «Nu te teme, Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel ce sunt viu. Am fost mort, și iată, sunt viu în veci și am cheile morții și ale iadului. Scrie acum cele ce ai văzut și cele ce au să fie după acestea». Iisus Hristos mi-a grăit, și eu am scris cuvântul lui Dumnezeu despre cele ce trebuiau să fie, și apoi El a mărturisit zicând: «De va mai pune cineva la cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va pune asupra aceluia pedepsele care sunt scrise în cartea aceasta, iar de va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieții și din cetatea cea sfântă despre care scrie în cartea aceasta». O, oamenilor credincioși și necredincioși, îndoielnici și neîndoielnici, numai eu am avut numele de Ioan între cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, dar cartea aceasta care stă la capătul cel din urmă al Scripturilor este descoperirea lui Iisus Hristos, pe care i-a dato Dumnezeu ca să arate robilor Săi credincioși cele ce trebuiau să se petreacă în curând. El a trimis pe îngerul Său să mi-o destăinuiască, iar eu am mărturisit bisericilor cuvântul lui Dumnezeu și mărturisirea lui Iisus Hristos. O, fii ai oamenilor, dacă Iisus Hristos nu vorbea despre cartea aceasta și de cel ce ar scoate sau ar pune la cartea aceasta, era de mult acoperită această proorocie, dar cuvintele ei au tărie neclătinată, căci Duhul lui Hristos a spus: «Mergi și ia cartea cea deschisă din mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ; ia-o și mănânc-o, că tu trebuie să proorocești încă o dată peste pământ și să-i însemnezi pe cei ce se închină Mie, iar pe ceilalți să-i scoți din măsurătoarea Mea, căci sunt păgâni, și Eu voi scoate partea lor din pomul vieții și din cetatea cea sfântă despre care scrie în cartea aceasta». O, fii ai oamenilor, Cuvântul lui Dumnezeu a venit pe pământ și Și-a făcut cetate sfântă, zidită din cei credincioși venirii Lui, și Domnul este slava ei și lumina ei, și în ea nu intră cel pângărit, după cum scrie în cartea aceasta a vieții Mielului. Cuvântul lui Dumnezeu face nou Ierusalim, cetate sfântă, zidită din inimi vii, născute din cer, de sus, împărăție a lui Dumnezeu în om născut de sus.

14


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

O, voi, cei tari la cerbice, iată, încă o dată grăiesc popoarelor, după cum a fost proorocia Domnului, Care n-a voit ca eu să mor, și a voit să rămân până azi și să lucrez între cei credincioși cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul României, cetatea Noului Ierusalim, care are în ea grădina cuvântului. Amin. Eu, Ioan, apostolul lui Iisus Hristos între cei doisprezece apostoli ai Săi, am fost în ostrovul Patmos pentru cuvântul lui Dumnezeu, Care mi-a spus: «Scrie!». Curând, curând vor tremura toți necredincioșii, toți mai-marii pământului, și se vor ascunde în peșteri și în stânci, căci eu mă voi lăsa văzut, la porunca Domnului, Care vine cu norii, și orice ochi Îl va vedea. Amin. Iată, vă ascundeți de proorocia aceasta. Iată, dați s-o ascundeți și s-o luați din dreptul meu, dar iarăși spun: eu, Ioan apostolul, am scris cuvântul lui Dumnezeu din cartea aceasta. Amin. Scuturați-vă de necredință și nu fugiți de Dumnezeu, căci El a zis: «Cumpărați de la Mine alifie de ochi ca să vă ungeți ochii și să vedeți». Amin. Iar vouă, iubiți ai Domnului, răscumpărați de El din tot norodul și neamul prin sângele Lui, cântați cântarea nouă, cântați Mielului cu laude cerești, cântați cântări de nuntă, căci curând, curând neamurile toate vor veni și se vor închina Cuvântului lui Dumnezeu, Care este cu voi. O, Învățătorule, norul cel alb se ridică cu noi, iar Tu ești cu cei credincioși, și Te faci lumină peste pământ și Te împlinești în cuvântul cel proorocit în cartea aceasta. Amin. – Amin, amin grăiesc ție, iubitul Meu apostol Ioan: toate cuvintele acestei proorocii ies din nou în calea oamenilor și se vestesc, după cum Eu ți-am grăit atunci: «Încă o dată vei prooroci peste neamurile pământului». Amin. Iată sărbătoare cerească, și voi veni cu Tatăl Meu și cu suită cerească în sărbătoare pentru mama Mea Fecioara, și vom avea zile de mărturie cerească, zile de nuntă între zilele de nuntă, Eu, Domnul, și cu poporul Meu și cu cei ce îl iubesc pe poporul Meu pentru numele Meu care este peste el. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 1908-1998 *** Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și Mă fac cuvânt peste pământ, căci sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin. Fiilor din grădina Mea, am coborât. Amin. Luați din gura Mea cuvântul Meu și așezați-l în cartea Mea cea de azi, (Vezi tema: „Cartea Mielului”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) căci sunt cu cerul peste voi în sărbătoare pentru mama Mea Fecioară. Sunt cu Tatăl, fiilor; așa v-am spus că vin. Tot cerul Meu e pe nor deasupra voastră, că fără cerul Meu Eu nu cobor pe pământ, Eu nu cobor singur. Tatăl este în Mine în toată vremea, iar sfinții sunt în venirea Mea la voi. La voi vin, că omul de pe pământ nu știe nimic despre venirea Mea la el, nu știe nici despre venirea lui la Mine, nu știe omul ce înseamnă Dumnezeu. Toate încap cu omul, numai Eu nu-Mi mai aflu sălaș în om și pe lângă om. Sunt singur pe pământ, singur fără omul de pe el, dar sunt cu sfinții Mei. Amin, amin, amin. Și sunt cu voi, cei ce Mi-ați dat locaș cuvântului Meu peste voi, ca să Mă las de la voi spre oameni, că Mi-e dor de om, fiilor. Am făcut din voi cărare a cuvântului Meu spre oameni, și vin din cer și stau pe nori de slavă și Mă desăvârșesc în cuvânt peste pământ, și vă dau tărie să stați înaintea cuvântului Meu și să-i deschideți.

15


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Dar ce cred oamenii că înseamnă venirea Domnului? Ea nu se așteaptă, ea se trăiește; ea nu se pregătește, ci este, căci Eu sunt Cel ce sunt, pentru cei ce sunt întru Mine, iar pentru cei necredincioși, Eu nu sunt, Eu nu vin, că ei nu Mă așteaptă să vin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-081998 *** Am venit, fiilor din grădină. Amin, amin, amin. Sunt cu norii slavei Mele deasupra voastră, că scris este: «El vine cu norii». Nimeni nu mai așteaptă venirea Mea, că Scripturile cerului nu mai sunt citite și crezute. Eu sunt mereu peste voi cu venirea Mea, dar oamenii sunt iubitori de sine de șapte mii de ani și nu mai cheamă venirea Mea, nu vor să fiu cu ei și să stau cu ei; și dacă vor, Eu nu pot să vin cum vor ei, și vin precum scrie în Scripturi, vin cu ziua slavei Mele, și ea este zi înfricoșătoare peste oameni, că oamenii au traiul lor, plăcut lor, iar cuvântul Meu cel cu voi este ziua Mea cea mare și înfricoșată. Iată, se tem de ea toți oamenii și fug de cuvântul Meu cel ce este cu Mine peste voi, căci Eu dacă vin, grăiesc cuvântul zilei venirii Mele. (Vezi și „Nu știți ziua și ceasul – Ziua Domnului”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Amin, amin zic vouă: cuvântul cel rostit de Mine peste voi este ziua Mea cea mare și înfricoșată, este râvna Mea și durerea Mea, care plânge din Mine de dorul omului care nu mai vrea să aibă Dumnezeu adevărat peste el. Omul nu vrea să domnesc Eu peste el ca un Dumnezeu mare și adevărat, și Eu plâng, căci cuvântul Meu așa a spus la îngeri: «Pe cei care n-au voit să domnesc peste ei luați-i și tăiați-i și aruncați-i». Oamenii se tem de venirea Mea, și iată, se tem de cuvântul Meu care vine cu Mine, care vine cu norii și pe care îl vede tot ochiul, și omul închide ochii înaintea Mea ca să nu Mă vadă. Binecuvântată să fie biruința voastră cu Mine. Sfinții și îngerii sunt în toată vremea cu voi și cu cei ce-Mi lucrează Mie lângă voi și cu voi pentru numele Meu. Eu sunt mereu cu voi, și sunt arma voastră de biruință pentru libertatea împărăției cerurilor între cer și pământ. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva, din 27-10-1998 *** Iată, deschid cerul și cobor pe pământ. Nu vin cu trenul sau cu mașina sau cu avionul sau cu alte făcături ale omului. Vin cu cuvântul, vin cu norii, și altfel nu vin. Vin cu credința omului sfânt. Amin, amin, amin. Nicicum nu voi veni altfel. Omul este mincinos și își dă unul altuia minciuna și se joacă de-a adevărul, și Eu văd ce face omul mincinos și nu mai este cel ce face judecată și dreptate, nu este până la unul. Dar sunt Eu, căci Eu sunt Cel ce sunt, și pot să fiu cuvânt, și sunt cuvânt împotriva deșertăciunii care se vrea dumnezeu peste om. Iată, vin din cer Învățător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea și să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie și se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ajunul Duminicii fiului risipitor, din 06-02-1999 *** Sunt Eu, fiilor. Sunt Domnul. Deschideți Domnului! Amin, amin, amin. Străbat calea între cer și pământ ca să fiu cu voi în zile de nuntă cerească. Coborârea Mea la voi, aceasta 16


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

înseamnă: zile de nuntă, nunta Mea, promisă Mie de Tatăl, iubirea dintre Mire și mireasă, fiilor, că am făcut din voi mireasă iubită Mie. Am plătit cu viața acum două mii de ani, ca să am azi mireasă, căci mireasa este cea din ziua nunții, cea care rămâne mireasă, căci după aceea Eu vin și Îmi arăt nunta după care am dorit două mii de ani. Eu M-am arătat viu după patima Mea cea de sub cruce, și M-am dovedit Dumnezeu adevărat, venit din cer între oameni prin Fecioară, căci după înviere a trebuit să le deslușesc mai cu adâncime ucenicilor Mei tainele împărăției cerurilor. Le-am spus apoi să stea la Ierusalim, să stea aproape, căci Eu le făgăduisem de la Tatăl pe Duhul Sfânt, și le-am spus așa: «Ioan a botezat cu apă, iar voi vă veți boteza cu Duhul Sfânt, de azi nu peste multe zile». Le-am spus că vor lua putere și Îmi vor fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și până la marginile pământului, și vorbindu-le așa și mângâindu-i cu dulceața cuvintelor Mele, iată, un nor a venit și M-a acoperit din ochii lor, și norul s-a suit la Tatăl, s-a dus la cer, fiilor, iar îngerii Mei s-au arătat la cei ce se uitau după Mine și le-au spus: «Domnul S-a înălțat de la voi la cer, și precum L-ați văzut înălțându-Se la cer, astfel va și veni iarăși pe pământ, căci S-a dus ca să vină». Amin. Eu le spusesem că dacă nu Mă duc, nu pot veni la ei, și că acesta este folosul că Mă duc la cer, dar iată, omul Mi-a luat pământul și face ce voiește el pe pământ. Omul vrea să întocmească venirea Mea după voia lui, dar Eu voi veni precum M-am suit, și nu altfel, căci Mam suit la cer de lângă iubiții Mei ucenici, și tot așa voi și veni. Voi veni la iubiții Mei, și nu la oricine, căci casa Mea și muntele Meu sunt cei ce Mă iubesc precum i-am iubit Eu pe ei, sunt cei ce își pun toată viața lor Mie, precum Mi-am pus-o Eu pentru ei, pentru cei ce Mă iubesc după adevăr. Omul însă este îngâmfat. Sunt cu praznic sfânt venit în grădină. Sunt pe nori de slavă deasupra grădiniței cuvântului Meu, căci scris este în Scripturi: «Precum S-a suit la cer, tot așa va și veni». Sunt la voi Mire, fiilor unși cu mirul Meu. V-am ales dintre fiii oamenilor ca să vă pun Mie deoparte și să fac din voi cale a venirii Mele. O, ce frumoși sunteți voi printre fiii oamenilor! Vă cânt cum își cântă mirele pe mireasă și vă numesc ziua Mea de nuntă, căci mireasa când se arată, e gata și nunta. Vă sunt Mire, vă sunt mângâiere, vă sunt iubire și vă cânt ca să vă știe cei din cer mireasă a Mea pe pământ. O, ce frumoși sunteți printre fiii oamenilor! Slava voastră este nevăzută, dar sunteți copii frumoși, și sunteți avuția Mea cu care Mă bucur. Fiecare este cu avutul lui. Lumea și stăpânitorul lumii, cu avutul ei, și Eu cu avutul Meu, cel de mare preț, căci cel mai mare preț între cer și pământ îl are omul cel născut din Dumnezeu, cel cuprins de Dumnezeu. Amin. V-am învăluit în norul slavei Mele cea nevăzută, că dacă v-ar vedea omul slava, n-ați mai fi taina Mea cea de la venirea Mea după două mii de ani. V-am făcut norișorul Meu cel alb sub care Eu vin și grăiesc peste pământ, acoperit de voi de jur împrejur, ca să-i pot da omului darul credinței sfinte la auzul glasului Meu din mijlocul vostru. Vă binecuvintez ca să binecuvântați cuvântul Meu și statura Mea din voi. Vă așez ieșire a Mea cu voi între fiii oamenilor ca să le încerc credința, căci cine este aur, acela trebuie trecut prin foc ca să rămână apoi vas folositor și vrednic de viața cea veșnică pe care o aduc Eu curând, curând peste toți cei lămuriți ca aurul în foc, peste toți cei albiți de razele luminii venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Domnului, din 20-05-1999 *** O, sculați-vă și voi, cei ce ați venit la nuntă! Sculați-vă și auziți glasul Mirelui Care grăiește miresei, împărțindu-vă din vinul nunții, din iubirea nunții. Amin. O, să nu se tulbure inimile voastre. Vă dau învățătură tare, bucate tari vă dau, ca să vă întăriți trăirea și ca să Mă treziți în voi, și ca să prind Eu rădăcină în voi, căci rădăcina acestui cuvânt care vă mângâie Eu 17


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

sunt. Credeți sau nu, Eu trebuie să spun cine sunt. Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul Tatălui Savaot. Sunt aici și Mă fac cuvânt și Mă împart peste pământ. Nicăieri pe pământ nu găsesc om care să vrea numai ca Mine pentru cuvântul Meu de azi pe care-l cobor aici cu tot întregul lui. Dacă aș grăi și aici așa cum zic atâția oameni că grăiesc Eu în atâtea locuri pe pământ, aș fi iubit și de aici, aș fi crezut și de aici, aș fi primit și de aici cu calea Mea spre oameni. Dar calea Mea e cale cerească, e cale dreaptă și sfântă, și omului îi este teamă de ea. Și dacă-i este omului teamă de calea cea curată, i-ar place să fie minciună această venire a Mea în cuvânt ca să-Mi desfac cu el calea venirii trupului Meu cel înălțat la Tatăl acum două mii de ani. Nu M-am înălțat ca să nu mai vin. Ba, din contra, am zis atunci: «Mă duc ca să vin; Mă duc să pregătesc loc» și să vin după ce-l pregătesc. Iată, l-am pregătit, și omul e prea îngâmfat ca să creadă ce spun Eu, că Eu spun că tot cuvântul Meu cu care Mă cobor în locul acesta pregătit de Mine cu trudă, îl judecă pe cel ce nu-l ia să-l pună peste el. Iată, de la om ia omul, dar de la Dumnezeu, ba. Am fost și Eu om pe pământ, și am fost înțelept din Tatăl, și am lăsat învățătura vieții veșnice peste om. De ce nu ia omul și de la Mine, și ca să fie ca Mine apoi? O, de ce ia omul numai de la om? De ce, oare? Omule care citești numai ce zice omul, numai ce scrie omul! S-a răstignit pentru tine omul de la care iei tu învățătură de crezi atâta în el, de te hrănești atâta de la el? Cum de nu ești obosit de atâta învățătură care-ți ia din suflet, ca apele mari, tot ce mai e în tine veșnic și adevărat și din cer? O, omule, te întâmpin în alergarea ta și îți cercetez ființa și nu mai ai ființă de neam bun. Adunătura din mintea ta M-a lăsat orfan de tine, omule obosit de truda ta, de povara ta. Eu ți-am spus să iei povara Mea, că jugul Meu este bun, că sarcina Mea este ușoară. Așa țiam spus. Tu însă te-ai făcut uriaș, și duci poveri pe drumul tău, iar drumul Meu e sărac de oameni. Drumul tău nu este drumul Meu. Ce este al tău nu este al Meu, și tu trăiești fără viață. O, cum să te fac să-Mi deschizi la bătaia Mea în ușa ta? Iată cum Îmi desfac izvorul și cum te chem să vii și să bei și să-i vezi gustul și să-i vezi adevărul, căci izvorul acesta Eu sunt. Acest cuvânt Eu sunt, iar trupul Meu este învăluit în acest cuvânt și stau înaintea ta învăluit în cuvânt. Cuvântul acesta este venirea Mea cea după două mii de ani de la Tatăl, ca să-Mi pregătesc cu el mireasă, și să Mă las apoi lângă ea cu trupul Meu văzut, cu care M-am înălțat de lângă ucenicii Mei acum două mii de ani ca să pot iarăși veni la vremea venirii Mele din nou de lângă Tatăl. O, vino, omule, la izvor când Eu te chem, când ies în calea ta cu mireasa Mea, cu cea care trudește pentru Mine așteptând venirea Mea. Dacă auzi și dacă ești însetat, vino la Mine, că am venit spre tine și te chem să te iubesc, că Eu te pot iubi mult și îți pot da ce nu poți găsi pe nicăieri: chemarea Mea cu însăși gura Mea, mângâierea Mea cu mâna Mea cea tainică și slava trupului Meu cel învăluit în cuvânt așa cum acum două mii de ani am fost învăluit în nor ca să Mă duc întru Tatăl și așa să vin înapoi; așa, precum M-am suit, învăluit în taină, învăluit în cuvânt, în nori de cuvânt învăluit. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua întâi, din 08-06-2001 *** Iată cartea vieții, omule chemat la viață! Învață cartea vieții, omule, că am venit să te învăț carte, să te învăț umilința, și carte apoi, ca să fii învățat și să nu fii gol pe pământ. Au ieșit morții din morminte și stau cu zecile de mii în cete-cete înaintea acestui cuvânt, iar tu, omule cu trup pe pământ, nu-i vezi. O, cum să-i vezi dacă tu nu ai învățat carte din cer, înțelepciune de viață fără de moarte, care vede în om? Hai, scoală-te din sângele tău și te spală în râul cuvântului Meu ca să ți se deschidă ochii și mintea și să vezi slava Mea și să vezi venirea Mea, că sunt înaintea ta cu vremea împlinirii celei mai mari Scripturi, Scriptura venirii 18


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Fiului Omului cu putere și cu slavă multă, venind pe nori, însoțit de sfinți și de îngeri și grăind pe pământ cuvântul învierii morților. Amin. Le-am înlesnit ziua de pomenire celor ce așteaptă de șapte mii de ani în țărâna pământului, și stau la rând să bea apă și să bea din cuvântul învierii morților, râul care curge din gura lui Dumnezeu Cuvântul, minunea cea de la sfârșit de timp peste vii și peste morți, peste morți și peste vii, căci cei morți sunt cei ce aud cuvântul Meu, nu cei vii. Eu însă prin cei ce sunt cu trupul Îmi întocmesc venirea și pentru cei vii, și pentru cei morți cu trupul, și aceasta este judecata celor ce nu cred în lucrările lui Dumnezeu peste pământ și peste om. Acest cuvânt este judecata omului, dar și viața lui dacă se întoarce de la moarte la viață ca să vadă apoi. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua întâi, din 14-06-2003 *** Deschideți cuvântului Meu, fiilor. Fiți porți veghetoare, că Eu, Domnul, vă acopăr în nor, iar slava Mea cu voi stă nevăzută, că nu poate omul să vadă slava Mea cu voi, fiindcă Eu sunt foc mistuitor în ochii celor ce văd slava Mea. Amin. Când i-am spus lui Moise să se suie pe muntele Sinai, s-a coborât slava Mea pe munte și l-a acoperit și am strigat la Moise din mijlocul norului slavei Mele, și apoi l-am acoperit în nor și am grăit cu el toate câte aveam să-i spun pentru fiii lui Israel, iar chipul slavei Mele de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor. Când Moise Mi-a zis să-i arăt slava Mea, i-am spus așa: «Eu voi trece pe dinaintea ta cu toată slava Mea. Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să o vadă și să trăiască. Tu șezi pe stâncă, și când va trece slava Mea, te voi ascunde în scorbura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine până ce voi trece, și apoi voi ridica mâna Mea, și tu vei vedea spatele Meu, iar fața Mea nu o vei vedea». Când i-am spus lui Ilie: «Ieși din peșteră și stai pe munte înaintea feței Domnului, că iată, Domnul va trece, și înaintea Lui va fi vijelie mare, care va despica și va sfărâma munții și stâncile, și apoi, după vijelie, va fi cutremur, și după cutremur, foc, iar după foc va fi adiere de vânt lin, și acolo va fi Domnul». Așa i-am arătat lui Ilie slava Mea. Când glasul Meu grăiește peste voi din adiere de vânt lin, slava Mea cu voi stă nevăzută și vă acopăr în norul slavei Mele nevăzute, ca să vă pot grăi și ca să-Mi scriu cuvântul pe pământ prin mânuțele voastre și ca să-i spun poporului Meu și omului de pe pământ toate câte am Eu de grăit. Iar chipul slavei Mele stă încă nevăzut în ochii celor de pe pământ, căci încă sunt milostiv. Când am grăit ucenicilor Mei despre venirea Fiului Omului, le-am spus: «Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi venirea Fiului Omului, și apoi vor plânge toate neamurile pământului, când soarele se va întuneca, și luna nu va mai da lumina ei, și stelele vor cădea din cer, și puterile cerului se vor clătina, și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă». (Vezi tema: „Ca fulgerul care iese de la răsărit, așa este venirea Domnului”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) Pe vremea Mea cu ei, am luat pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și M-am dus cu ei pe un munte înalt și a strălucit fața Mea ca soarele înaintea lor, iar haina Mea s-a făcut luminoasă și M-am arătat între Moise și Ilie, care vorbeau cu Mine, iar Petru a zis: «Bine este nouă, Doamne, să fim aici, iar dacă voiești, eu voi face trei colibe». Și pe când el încă vorbea, nor luminos i-a acoperit pe ei, și din nor glasul Tatălui le-a spus lor: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultați». Și după ce a trecut slava Domnului prin 19


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

fața ochilor lor, i-am atins și le-am spus: «Sculați-vă și nu vă temeți, și nimănui să nu spuneți ce ați văzut până ce Fiul Omului va învia din morți». Mă slăvesc cu slava cuvântului Meu peste pământ și Îmi însemnez în carte sărbătoarea de azi a slavei Mele pe care am lăsat-o văzută în ochii celor trei ucenici ai Mei, ca să mărturisească ei apoi pentru cei ce aveau să creadă că Eu sunt Fiul Cel iubit al Tatălui, și să asculte de Mine cei ce vor crede aceasta. M-am lăsat peste voi cu cuvântul împărăției Mele, și de la voi îl dau să-l audă neamurile pământului ca să vină să ia slava Mea, învățătura cea veșnică, și s-o învețe pe ea. (Vezi tema: „Împărăția cerurilor nu vine în chip văzut”, - my.edocr; Calameo; Issuu; Google Drive; Scribd, n.r.) … Vă acopăr în norul slavei Mele și stau nevăzut cu voi între oameni, că nu poate omul să vadă slava Mea cu voi, fiindcă Eu sunt foc mistuitor în ochii celor ce văd slava Mea, norul slavei Mele, care era văzut de fiii lui Israel ca un foc mistuitor în vremea statului Meu cu Moise pe muntele acoperit de norul slavei Mele. Vă dau mângâiere în dureri de duh și de trup, și purtați-le pe acestea în numele Meu și cu greul Meu în ele, că Eu sunt Cel ce vă mângâi în dureri. Întăriți-vă unul altuia puterea Duhului Meu din voi ca să mergem bine înainte cu lucrul vestirii pe care am întins-o prin voi de la o margine a cerurilor și până la celelalte margini, așa cum este scris de venirea Mea ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus, fiilor mărturisitori. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 1908-2003 *** Când M-am așezat lângă Tatăl, când Mi-am ascuns fața de la ochii ucenicilor Mei în ziua căreia i se zice înălțarea Mea la cer, am fost acoperit de un nor ca să nu Mă mai vadă omul și ca să caute după Mine mereu, și altceva să nu mai facă, fiindcă omul nu mai vrea cu Mine. M-am ascuns ca să stea cu Mine omul, nu să Mă părăsească, nu să nu mai vrea cu Mine. Eu așa am voit de la om când M-am înălțat din ochii celor ce Mă priveau după ce ei M-au întrebat de vremea așezării la loc a împărăției lui Israel. Eu voiam să-i trimit martori ai Mei peste pământ ca să-l învețe pe tot omul să stea cu Mine și nu fără Mine, și nu să caute ei să știe anii și vremile care sunt sub stăpânirea Tatălui și nu se sfârșesc. Atunci Eu, spunându-le că vor lua Duh Sfânt ca să Mă mărturisească El prin ei, M-am lăsat apoi luat de nor de la ochii lor și li sau arătat arhanghelii Mei și le-au spus: «El va veni precum L-ați văzut mergând la cer». Amin. Iată, așa vin, vin mergând, și omul trece pe lângă Mine și nu Mă mai vede. Trece omul pe lângă Dumnezeu și nu se oprește și trece, și vremea se uită la el și la vremea lui, căci omul trece zilele lui, el vrea zilele lui, nu zilele Domnului. Nu vremea trece, ci omul trece, iar Domnul este mereu la început, mereu același, așteptându-l înapoi pe om, pe omul care trece. Vremea nu trece, vremea vine și este, dar omul trece și nu mai vine și nu mai este. Vremea vine mereu, dar omul nu mai vine, nu mai vrea omul să știe de venirea sa. El așteaptă venirea Mea, dar Eu îi spun că nu o așteaptă, și că niciodată nu a așteptat-o. O, nu vremea trece, ci omul trece și nu mai vine, și trece pe lângă Mine și nu se mai oprește ca să Mă vrea și ca să stea cu Mine dacă Eu l-am oprit ca să Mă vadă și ca să se învețe cu Mine, căci cine se învață cu Mine nu Mă mai vrea, și se vrea pe el apoi. Iată, poporul Israel în mijlocul căruia M-am născut Fiu al omului ca să mor ca omul, și apoi să înviez omorând moartea pe care omul a făcut-o peste el, poporul la care M-am arătat acum două mii de ani nu M-a cunoscut ca să vină la Mine, și nu mai vine la Mine dacă el 20


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

așteaptă venirea Mea fără să se grăbească să Mă aștepte, dar Eu îi spun că nu o așteaptă și că niciodată nu a așteptat-o. O, nu mai crede omul în venirea sa la Mine, în statul Meu cu el pe pământ; nu mai crede omul care a uitat că Eu M-am făcut Fiul Omului acum două mii de ani ca să-l fac Dumnezeu pe om. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în sâmbăta pomenirii celor adormiți din 14-02-2004 *** Iată sărbătoare de cuvânt, zi de aducere-aminte când Eu, Domnul, cu mână tare am întins cerul ca un cort peste voi, copii unşi peste vremea aceasta de mâna Domnului şi a sfinţilor Lui. Eu sunt Cel ce am norii suire şi coborâre, umblând pe aripile vânturilor şi făcând pe îngerii Mei duhuri, şi pe slugile Mele pară de foc. La început am întemeiat pământul pe temeliile lui şi nu se va povârni în veacul veacului. La sfârşit întemeiez cer nou şi pământ nou şi Ierusalim nou, precum este scris, iar ceea ce este nou face să treacă ceea ce este mai înainte, şi Miam întemeiat tron, şi din tron, glas de cuvânt peste pământ, şi fac vânturile trimişii Mei, iar flăcările de foc, slugile Mele, precum am lucrat pe munte înaintea lui Moise cu flăcări de foc scrierea poruncilor vieţii. Aşa lucrez şi la sfârşit cerul şi pământul şi Mă mlădiez cu lucrarea Duhului Sfânt ca s-o puteţi purta, fiilor. Dar tot flacără de foc este şi azi duhul cuvântului Meu, şi este credinţă în cei ce-l au pe el lucrător de la Mine peste cei ce se sfinţesc, şi fericiţi, de şapte mii de ori fericiţi sunt cei ce cred şi se sfinţesc pentru Mine, Cel ce am norii suire şi coborâre şi umblu pe aripile vânturilor cu îngerii şi cu car de foc. Amin. O, copii înţelepţiţi de cuvântul vieţii, viaţa este o poruncă, fiilor, şi am spus vouă să îndemnaţi pe fiii poporului ales să fie flacără de Duh Sfânt şi să fie ca împărăţia cerurilor poporul şi nu ca pe pământ, căci cu flăcări de foc am scris Eu poruncile vieţii, iar viaţa trebuie să fie împlinirea poruncilor vieţii. Amin. Grăiţi zi de zi poruncile vieţii şi tainele lor şi lucrarea lor în voi şi peste tot lucrul vostru, copii ai noii împărăţii. Vreau să fac din voi peste pământ norii suirii şi ai coborârii Mele pentru inima omului şi să fim purtaţi de vântul Duhului Sfânt, şi flăcări de foc să ne arătăm între oameni, că Eu de aceea am întemeiat Ierusalimul şi l-am numit nou, l-am numit aşa ca să treacă cele de până acum, fiindcă cele ce nu se văd sunt, iar cele ce se văd nu sunt. Amin. O, nu iubiţi pe cele ce nu sunt, ci pe cele ce sunt, fiilor, şi învăţaţi ce taină sunteţi voi, şi credeţi în taina aceasta, şi să străluciţi cu ea peste pământ de şapte ori mai mult ca soarele, căci Duhul Sfânt şi templele Lui de pe pământ sunt soarele şi luna care străjuiesc cerul cel nou şi pământul cel nou, după cum scrie în Scripturi despre cetatea cea nouă care nare trebuinţă de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminato, şi făclia ei este Mielul, şi neamurile vor umbla întru lumina ei, iar regii neamurilor vor aduce la ea mărirea lor. Amin. Viaţa Mea în om este porunca lui Dumnezeu scrisă cu foc pe pământ. Arată-te în Mine, că e vremea arătării slavei lui Dumnezeu! Arată-Mă în tine, că mare şi slăvită este taina vieţii Mele în om, taina de ucenic al Mielului lui Dumnezeu, şi îndeletniceşte-te, poporul Meu, cu viaţa în toată clipa, căci moartea înseamnă tot ceea ce nu este viaţă, iar tu numai viaţă cerească să fii pe pământ, numai cuvânt de Duh Sfânt, numai întreg întru Mine şi Eu întru tine, că e vremea arătării Domnului peste pământ, poporul Meu, popor al veacului cel nou pe pământ. Am despărţit veacurile cu tine, Ierusalime nou, şi le spun neamurilor pământului această taină, iar tu să fii semnul tainei vieţii veşnice şi să trăieşti aşa înaintea Mea, şi mereu, mereu să-Mi faci venirea în mijlocul tău, ca să fac Eu din tine venirea Mea şi să 21


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Mă arăt tuturor cu tine şi să vadă cerul şi pământul cu tine venirea Mea, copil mărturisitor al vieţii şi al tainelor ei pe pământ. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la treisprezece ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-2004 *** O, Eu am venit Dumnezeu născut din cer și de pe pământ în locul numit sfânt, și tot nam putut să petrec cu omul sub chipul și sub numele de Dumnezeu, Fiu al Tatălui Savaot, cu care nume venisem pe pământ ca să Mă mărturisesc prin moarte pe cruce și prin înviere dacă prin naștere din Fecioară n-am fost primit de oameni Fiu venit de la Dumnezeu din cer după om. Acum Mă fac cuvânt pe pământ, și norii cerului Meu Mă țin cu slava cuvântului Meu, dar nu pot să dau în părți depărtarea dintre Mine și om, nu pot din pricina celor apropiate omului și în care el crede văzându-le și numindu-le adevărate, adevăr în care omul se îneacă de șapte mii de ani și nu mai iese deasupra lor ca să vadă el fața Mea, slava Mea, și să dorească omul să fie slava Mea, iar Eu, slava lui, și să avem aceeași lucrare, aceeași simțire și blândețe, și să nu mai plângă Tatăl de mila Mea, de durerea Mea, de venirea Mea după om Dumnezeu tainic, șoptindu-i omului că am venit și că îi cer să Mă primească, să Mă aștepte și să Mă creadă când spun că îi este greu cerului și pământului fără Dumnezeu pe pământ cu omul. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului din 15-02-2005 *** O, ce dor Îmi este să grăiesc cu omul pe pământ! Oricât aș grăi de mult, dorul Meu este fără de moarte, fără de sfârșit, poporul Meu. Acest dor este cuvânt, căci cuvântul este măsura dorului, iar Eu sunt fără de sfârșit și sunt Cuvântul, poporul Meu, și Mi-e dor să-l grăiesc și Mi-e dor să-l mărturisesc. Când eram cu ucenicii în lume nu puteam să-Mi liniștesc dorul tot, căci eram cu trupul și Mă țineam să Mă mărturisesc pe Mine Însumi, fiindcă așa este pe pământ când ești. Dar acum din cer dorul Meu curge ca râul, căci vremea aceasta așteptată de veacuri a venit. Eu Însumi din Tatăl Mă fac putere de Duh Sfânt și Mă mărturisesc pe pământ, și sunt în Tatăl și împlinesc Scriptura aceea prin care am spus că Mă duc la Tatăl ca să vin. O, nu este altfel Scriptura aceea care spune despre Duhul Sfânt vestitor peste om, nu este cum spun preoții bisericii cum că ei lucrează în Duhul Sfânt, căci nu este în Duhul Sfânt ceea ce spun ei că lucrează Duhul Sfânt în biserici. Iar Eu le spun lor așa: acest cuvânt este Duhul Sfânt, Cel făgăduit de Tatăl că va veni pe pământ, și din Care am dat putere ucenicilor Mei acum două mii de ani de M-au mărturisit la făpturi cu toate câte Eu am lucrat în mijlocul lor cât am stat pe pământ cu toată taina Mea între oameni. Când M-am înălțat la cer le-am adus aminte de făgăduința Tatălui când Eu le spuneam: «Mă duc ca să pot veni la voi. Mă duc și vă voi trimite pe Mângâietorul, Care din al Meu va lua și vă va vesti». Acum însă Eu Însumi din cer, din mijlocul ucenicilor Mei, Eu Însumi Mă mărturisesc peste pământ, căci îngerii înălțării Mele le-au spus celor ce Mă priveau: «Precum L-ați văzut mergând la cer, astfel va și veni». Eu cuvântând peste ei M-am înălțat la cer, și a venit un nor și M-a acoperit, iar Eu, acum, din nor grăiesc, căci cu norii vin, precum M-am suit, precum au spus îngerii înălțării Mele că voi veni. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului. Sărbătoarea nașterii sfintei Virginia, din 09-06-2005 *** La praznic de înălţare a Mea în Tatăl, Mă cobor la tine cuvânt şi Mă aşez în carte, popor al venirii Mele pe pământ. Te trezesc cu cuvântul Meu, că Eu de cincizeci de ani dau prin cuvânt şi prin împlinire de cuvânt să-Mi ţin treaz un popor, treaz în credinţă şi în împlinirea Mea în el, căci Eu va să Mă arăt în curând slăvit în om pe pământ, şi de aceea dau mereu să te ţin treaz întru venirea Mea, poporul Meu. 22


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Când M-am înălţat la Tatăl, îngerii suirii Mele şi ai coborârii Mele le-au spus ucenicilor Mei şi la cei ce credeau în venirea Mea că Eu voi veni iarăşi precum M-am şi suit. Tot ceea ce am spus Eu şi tot ceea ce am lucrat, omul trebuie să creadă, iar credinţa are vederea ei şi nu ia vederea trupului omului atunci când ea crede în om. Eu am pus credinţă în om prin tot ceea ce am spus şi am lucrat peste oameni, dar nemângâierea Mea nu se va sfârşi decât atunci când omul va putea să Mă mângâie pe deplin dându-se locaş slavei Mele, împlinirii împărăţiei Mele în el, căci Eu am spus că împărăţia Mea şi locul ei este în om. Amin. O, poporul Meu, vederea credinţei a fost aceea când cei adunaţi pe lângă Mine M-au văzut luat de nor dinaintea lor. Cel credincios nu caută să ştie şi să înţeleagă şi să vadă multe, căci faptele credinţei nu sunt altele decât împărăţia Mea în om şi vederea Mea în el, nu a lui. Nemângâierea Mea este fără de margini acum, la sfârşit de timp, căci omul cel hrănit cu minunea cuvântului Meu timp de cincizeci de ani n-a ştiut ce este credinţa şi roadele ei în el şi Dumnezeu în om aşa cum au ştiut ucenicii Mei, cărora nu le-a mai trebuit nimic pe pământ decât statul Meu în ei şi nemângâierea Mea, purtată de ei pentru necredinţa de pe pământ. Eu nu în zadar am spus: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credinţă pe pământ?». Am spus aceasta din pricina nemângâierii în care Eu suspin de şapte mii de ani de la necredinţa omului, căci omul vrea să aibă mângâiere când Eu sunt numai şi numai îndurerat, iar cel ce se vrea altfel decât sunt Eu, acela nu este drept cu Dumnezeu, Făcătorul omului, şi nu ştie ce înseamnă tată şi mamă cu durere pentru cei ce sunt ai Lui. E praznic de înălţare şi de coborâre a slavei Mele de pe pământ la cer şi de la cer pe pământ, dar calea dintre cer şi pământ este credinţa şi vederea ei, poporul Meu. O, lasă-ţi tot mai deplin inima ta împărăţie a Mea, fiule de azi al cuvântului Meu care vine cu norii slavei lui. Eu sunt Dumnezeu tainic, iar dacă M-am arătat acum două mii de ani cu chipul Meu luat din om, am făcut aceasta spre judecata omului care nu voieşte să se facă chip al Meu şi împărăţie a Mea pe pământ. Dacă Eu l-am făcut la început pe om, pentru asta l-am făcut, împărăţie a Mea am voit să fac în el, dar el M-a lăsat cu nemângâierea şi s-a făcut pe sine dumnezeu al lui şi n-a mai văzut şi n-a mai auzit de la Mine, şi pe toate le-a făcut de la el şi a pierdut Dumnezeu împărăţia Sa din om, şi de şapte mii de ani îşi pierd părinţii pe copii aşa cum Eu lam pierdut pe om şi plâng nemângâiat, şi tot aşa şi omul plânge, şi nu-şi va găsi omul mângâierea şi odihna până ce Eu, Domnul, nu voi fi odihnit şi mângâiat de el aşa cum Eu l-am făcut pe om să fie. Amin. O, fii ai cuvântului Meu de azi, e mare, mare minune şi mare lucrare să-l aibă Dumnezeu pe om, şi mică lucrare este să-L aibă omul pe Dumnezeu. Tu, poporul Meu, nu te culca pe urechea că Mă ai pe Mine cuvânt peste tine, ci caută să Mă odihneşti întru tine avându-te Eu pe tine locaş al împărăţiei Mele, fiule pus la scumpit. Voiesc tot mai mult să te pun la scumpit şi apoi să Mă arăt cu tine slavă a Mea, împărăţie a Mea, şi să fac cu tine lucrarea ce va să fie pe vecii, dar pentru aceasta trebuie să ştii cum Mă poţi avea, cum Mă poţi auzi, cum Mă poţi asculta, cum Mă poţi aduce lângă tine şi peste tine şi în tine. Dau mereu să te deprind cu această mare taină şi cu roadele credinţei Mele în tine şi cu trăirea Mea în tine, căci una este să Mă ai tu pe Mine, şi mare taină este să te am Eu pe tine, fiule de azi al cuvântului Meu care vine cu norii. O, popor al venirii Mele cuvânt pe pământ, îţi dau şi iarăşi îţi dau darul credinţei şi puterea ei cea din Mine. Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip vădit, căci ea este omul pe care îl are Dumnezeu, nu omul care Îl are pe Dumnezeu pentru folosul omului şi nu pentru folosul Meu de la om. O, nu omul este Dumnezeu, ci Eu sunt Dumnezeu. Precum Mam suit la cer, tot aşa şi vin, şi tainic vin, căci omul este nedrept cu Mine şi de aceea stau tainic 23


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

înaintea lui şi îi dau cuvântul Meu care îl ajută să creadă şi să se deschidă pentru împărăţia Mea în el, împărăţie lucrată de Mine şi nu de om. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 01-06-2006 *** Poporul Meu, cuvântul Meu de peste tine este mângâierea sfinţilor şi a îngerilor, şi este mângâierea Mea. O, poporul Meu, Se mângâie Domnul Dumnezeul tău când are cu cine grăi pe pământ. Pace ţie, poporul Meu! Sunt deasupra ta cu slava cuvântului Meu şi stau pe nori de heruvimi cu cetele cereşti şi Mă mângâi în zi de prăznuire a amintirii naşterii Mele între oameni. Acum două mii de ani am venit pe pământ născându-Mă Prunc din Fecioară, şi n-am făcut aceasta până ce mai întâi nu M-am vestit prin prooroci, începând de la Moise, şi, apoi, în ziua naşterii Mele în Betleem M-am vestit prin îngeri păstorilor de la oi, şi M-am arătat născut celor trei crai din depărtări veniţi, şi cărora le-am arătat prin steaua naşterii Mele că voi veni cu slavă cerească pe pământ, slavă plină de taină, şi că naşterea Mea va stârni împotrivire între cei mari ai vremii, care iubesc slava de la oameni, slavă pentru care omul nu-L poate iubi pe Dumnezeu, poporul Meu, dar tu uită-te la Mine şi iar uită-te ca să înveţi cum să fii fiul lui Dumnezeu aşa cum sunt Eu, căci iată, pe pământ oamenii n-au ştiut şi nu ştiu să se facă plăcuţii lui Dumnezeu, nu ştiu să iubească slava lui Dumnezeu, nu ştiu oamenii, poporul Meu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului, din 07-01-2007 *** O, poporul Meu, când Eu Mă voi vedea în tine așa cum sunt Eu, atunci Eu vin văzut, dar nu să dorești aceasta, ci să lucrezi aceasta, căci toată întreaga Mea venire după fața ta așteaptă, nu după Mine, nu după venirea Mea, și scris este: «Făptura toată așteaptă cu suspin descoperirea fiilor lui Dumnezeu, a celor asemenea Lui și care Îl vor vedea pe El, când unii pe alții, Dumnezeu pe ei, și ei pe Dumnezeu, se vor vedea, se vor putea vedea», căci așa este scris și așa trebuie împlinit ceea ce este scris, poporul Meu. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Maicii Domnului, din 08-01-2008 *** O, neam român, pe nori de slavă stau şi cuvântez de deasupra ta, iar cuvântul Meu se aşează în cartea sa, care în mijlocul tău stă deschisă şi Mă primeşte, ca să pot fi Eu din mijlocul tău Învăţătorul tău, acum, la sfârşit de timp, când iarăşi vin de la Tatăl cuvânt ca să-l fac pe om. O, neam român, e Domnul cuvânt de viaţă veşnică pe vatra ta. Ia cuvântul Meu şi dă-i viaţă în tine, căci cetatea care-şi lucrează iubirea de Dumnezeu, aceea are de veghe peste ea taina iubirii şi lucrarea ei, şi puterile cereşti, veghetoare peste ea, şi oştirile îngereşti, slujitoare pentru ea, şi cetele de sfinţi, biruitoare pentru viaţa ei. O, fiule, te îndemn la iubire pentru Dumnezeu, dar fii înţelept, fiu român, că nu oricum se cheamă că-L iubeşti pe Dumnezeu, ci cu viaţa ta sfântă poţi să-L păstrezi pe El Dumnezeu al tău, căci iubirea pentru Dumnezeu înseamnă credincioşie, iar aceasta lucrează sfinţenie înaintea Celui iubit. O, nu-ţi mai risipi comoara, căci curând, curând, Eu, Domnul, îţi voi cere socoteală pentru viaţa ta, pentru comoara pe care o are Domnul în fiecare om pusă, şi pe care omul trebuie să I-o înfăţişeze Domnului împodobită ca o mireasă pentru Mirele ei. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica fiului risipitor, din 24-02-2008 *** Pace ție, poporul Meu de azi, popor din români și prin care Eu am așezat pe pământ masa cuvântului Meu, care vine cu norii! Pace ție, popor al cuvântului Meu de azi! Aștept cuprins de dor zilele cele pentru Dumnezeu și pentru sfinți pe pământ ca să pot să Mă las cuvânt în carte, tată. O, mereu Mi-aș așeza glasul în mijlocul tău, mereu aș fi și aș grăi și aș sta cu tine așa cum stau părinții cu fiii lor mereu, dar Eu țin de puterea purtătorilor Mei și țin de dorul 24


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

celor ce Mă așteaptă ca să vin și ca să-i hrănesc, și ca să Mă hrănească și ei, căci unii prin alții trăim și unii în alții ne odihnim, și aceasta după măsura care vine spre Mine de pe pământ, poporul Meu. Glasul cuvântului Meu se zorește și azi spre tine, că e sărbătoare de sfinți, tată, și stau sfinții cu tânjire după masa cuvântului Meu din mijlocul tău, la care și ei se hrănesc, căci sfinții se hrănesc cu glasul cuvântului Meu, cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, poporul Meu. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților împărați Constantin și Elena, din 03-06-2008 *** Sunt Domnul Iisus Hristos și cobor pe nori de heruvimi, după cum M-am și suit la cer, de lângă ucenici, pe aripile nevăzute ale heruvimilor, care M-au luat din ochii lor când Mam suit cu ei pe muntele Eleonului. Le-am dat lor făgăduința Duhului Sfânt, Care va veni asupra lor ca să ia ei putere să-Mi fie mărturisitori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la toate marginile, și apoi cu ei de față M-am înălțat, iar norul de heruvimi M-a luat din ochii lor; și pe când mergeam la Tatăl, iar ei priveau după Mine, au stat lângă ei doi bărbați în veșminte albe și le-au zis lor: «Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut ducându-Se la cer». Sunt Domnul Iisus Hristos, poporul Meu, și grăiesc peste tine demult, demult, și grăiesc mult. Înfricoșează-te, tată, spre bucuria Duhului Meu, Care plânge pentru neînțelepțirea omului, căci când M-am înălțat de la ucenici la cer M-au purtat heruvimii, și apoi M-au acoperit cu aripile lor, iar doi îngeri, luând chip în fața ucenicilor Mei, le-au vestit lor pe muntele Eleonului taina venirii Mele iarăși pe pământ în același chip precum M-am suit. Înfricoșează-te, tu, cel ce azi stai înaintea cuvântului Meu ca să-l auzi, căci norul de heruvimi Mă poartă până la tine când îți grăiesc, și cu ei trec spre tine când Mă fac cuvânt înaintea ta, iar cei prin care cobor la tine s-au făcut scară îngerilor care Mă poartă și s-au făcut intrarea Mea și a sfinților Mei, poporul Meu. O, te-am învățat mereu cum să stai înaintea Mea, cum să te porți și cum să simți apropierea Mea și apropierea dintre Mine și tine, căci omului îi este teamă, tată, și nu-L mai pricepe și nu-L mai simte pe Dumnezeu, și de aceea nu mai are parte de Dumnezeu omul, poporul Meu. O, fiule, o, fiule, oful Meu e un of ca al lui Dumnezeu, nu ca al omului, dar dacă omul se poartă cu Mine ca un mai mare decât Mine când Mă doboară pentru el însuși, o, nu poate omul să înțeleagă oful Meu, decât numai atunci când Eu îl pun față în față cu durerea Mea cea de la el, atunci când se desparte de trup și stă înaintea Mea ca să-și vadă viața și fapta care-i judecă viața pentru bine sau rău. Te-am învățat, poporul Meu, cum să stai înaintea Mea, și țiam spus cum stau Eu înaintea ta, căci îngerii le-au spus la ucenici în clipa înălțării Mele: «El astfel va veni, precum L-ați văzut ducându-Se la cer». Poporul Meu, să nu iei în deşert această taină, tată, să nu te porţi cu ea ca şi cu omul care nu-L poartă pe Dumnezeu, şi tu să cauţi să înţelegi cum să stai înaintea Mea prin coborârea Mea la tine, căci de la Tatăl şi până la urechea ta Îmi slujesc heruvimii, poporul Meu. Roagă-te să te înţelepţesc pentru tainele Mele cele de foc, căci de la urechea ta şi până la mintea şi inima ta Eu fac mereu lucrare multă şi mare înaintea ta, şi-i văd pe cei ce Mă poartă, pe cei ce Mă ţin ca să-ţi pot grăi, îi văd cum se zbat pe lângă tine ca să te facă să pătrunzi şi să te pătrundă tainele venirii Mele, şi pentru binele tău lucrează ei aşa, şi-şi storc vlaga înaintea ta ca să te facă să stai întru Mine şi să poţi întru Mine, şi să pot Eu întru tine după voia Mea, după aşteptarea Mea, tată.

25


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Mă strecor spre tine cu putere de cuvânt chiar dacă duhul şi puterea purtătorilor Mei sunt slăbite şi temute de la nepriceperea ta cea întreagă a statului Meu în ei pentru venirea Mea la tine, fiule, poporul Meu. Făgăduinţa pe care am făcut-o Eu prin îngeri în ziua înălţării Mele, când cu ucenicii de faţă M-am suit la Tatăl pe nori de heruvimi, această făgăduinţă este împlinită acum în mijlocul tău, căci astfel vin, precum M-au văzut ucenicii ducânduMă la cer, vin şi trec spre tine, tată, şi tu nu ştii cum să te porţi cu tainele Mele, care se văd numai cu credinţa, numai cu ochii duhului, numai cu vederea dragostei, tată. O, nu tu să ai pretenţie la Mine, ci Eu să am la tine pentru înţelegerea tainelor Mele, pentru că-ţi dau venirea Mea, tată. O, caută, fiule neînţelept, şi vezi dacă poţi să te măsori cu venirea Mea la tine, şi numai apoi să te porţi cu ea ca şi cu omul, iar dacă mintea ta şi purtarea ta nu ştiu să se poarte, lasă capul în jos şi înfricoşează-te pentru neştiinţa ta cea pentru cele de sus, care vin jos la om ca să-l poarte pe om spre ele dacă omul ştie să se sfiască înaintea Mea pentru mântuirea lui şi pentru lucrul Meu cu el apoi. …O, poporul Meu de azi, înălțarea Mea la cer de lângă ucenici este taina coborârii Mele azi la tine, tată. Așa vin, precum M-am suit. Așa M-am suit, precum vin acum la tine, și am martori între Mine și tine, și Mă mărturisesc prin ei de la margini la margini precum M-am mărturisit prin ucenicii Mei acum două mii de ani, iar venirea Mea de azi e multă, poporul Meu, și tu trebuie să știi bine despre ea, și de la ea să te înțelepțești și să te faci din om Dumnezeu, și să nu rămâi om și atât. Cel ce crede în Mine nu trebuie apoi să rămână pe mai departe om și atât, ci trebuie să se facă locaș al lui Dumnezeu între oameni, scară a lui Dumnezeu între frații care ascultă de Dumnezeu, căci Eu prin îngeri am lucrat înaintea oamenilor, așa cum și în ziua înălțării Mele am lucrat, când Mi-au ieșit înainte îngeri, în cer sus, și jos pe pământ și M-au mărturisit, și au lucrat pentru Mine ca niște fii. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului, din 05-06-2008 *** Pe nori de heruvimi Mă port între cer şi pământ şi Mă fac cuvânt de Duh Sfânt, şi Mă fac înţelepciune, şi Mă fac mângâiere şi putere pentru cei ce aud glasul Meu. Sunt Domnul! Heruvimii cei fără de trup Îmi acopăr slava trupului Meu cel înviat dintre morţi, şi apoi cel iarăşi aşezat întru Tatăl, iar slava Mea se vede cu ochii duhului, precum şi îngerii cei fără de trup se văd, precum şi văzduhul. Taina Mea şi a celor ce nu se văd, aceasta înseamnă adevărul, şi ochii duhului sunt cei care văd cele ce nu se văd, şi ochii duhului văd, şi apoi inima ştie, şi ea este cea care aşează în om simţirea şi cunoaşterea celor ce nu se văd, şi omul trăieşte atunci adevărul. Amin. Eu sunt Cel ce sunt. Cuvântul lui Dumnezeu Se cheamă numele Meu cel din zilele acestea când iarăşi vin de la Tatăl la om ca să-Mi săvârşesc lucrarea venirii Mele după două mii de ani de la întâia Mea venire între oameni pe pământ, iar pământul român Îmi este leagăn al cuvântului Meu, aşa precum văzduhul Îmi este leagăn al trupului Meu cel purtat de heruvimii cei fără de trup, şi care au ca patrie văzduhul. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 15-062008 *** Pe nori de heruvimi Eu, Domnul, cobor pe pământ cuvânt peste poporul Meu din mijlocul neamului român, iar hrana Mea de peste el o aşez apoi înaintea oamenilor ca să audă ei de slava lui Dumnezeu din zilele acestea, căci am zis acum două mii de ani: «Veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se şi coborându-Se», căci Eu M-am dus la Tatăl pentru ca să vin apoi cu duhul mângâierii pe pământ, şi aşa vin, precum am făgăduit că vin. Amin. 26


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Pe nori de heruvimi vin, şi-Mi folosesc porţile ca să intru cuvânt în cartea Mea de azi, şi porţile se deschid la glasul Meu şi aşa intru Eu la tine ca să te hrănesc din Mine, poporul Meu de azi. O, deschide-Mi, tată, ca să intru în fiinţa ta şi ascultă-Mi cuvântul şi împlineşte-l pe el, căci Eu sunt acest cuvânt, Eu şi împlinirea Mea, pe care Mi-o doresc cu multul în tine, poporul Meu. Grăiesc cu tine mai dulce şi mai frumos decât am grăit cu Israel când îl aveam pe Moise între Mine şi el, căci tu eşti la sfârşitul timpului, nu eşti la început, şi-ţi trebuie multă mângâiere şi multă putere pentru ca să poţi cu Dumnezeu, căci duhul cel rău e mai rău ca oricând şi trage din greu prin toate slugile lui ca să nu-şi piardă biruinţa, dar el ştie că şi-o pierde şi de aceea el este tot mai rău, tot mai rănit, tot mai supărat. Tu însă nu te teme, popor hrănit de Dumnezeu, căci Eu, Domnul, îţi dau mereu mâna şi te trec în braţe peste dureri, peste încercări şi peste valurile care dau să te înghită şi-ţi curăţ mereu faţa şi hăinuţa, căci ştiu vremea cea grea, şi este scrisă în Scriptură otrava ei şi nu poţi s-o ocoleşti, dar poţi s-o biruieşti cu Dumnezeu, căci Îmi trebuie popor biruitor acum, la sfârşit de timp, fiindcă am de împlinit Scriptura învierii morţilor, şi apoi viaţa veacului ce va să fie după veacurile omului, iar tu Îmi trebuieşti, poporul Meu. O, lasă, tată, să bată vântul de orice fel, tu stai alipit de pieptul Meu, căci Eu sunt Dumnezeu şi pot totul, numai tu să poţi să Mă crezi şi să Mă asculţi şi să Mă mângâi, căci cu duhul mângâierii te hrănesc şi harul sfinţeniei ţi-l dăruiesc, iar tu ca un prunc adună-te la pieptul Meu şi învaţă de la Mine ocrotirea ta, învaţă să Mă iubeşti şi să Mă crezi, că mare este cel ce are credinţă în lucrările Mele de peste om, iar celui ce crede, totul îi este cu putinţă, fiindcă poate Domnul pentru el. Amin. Sunt în mijlocul tău cu mama Mea Fecioara, poporul Meu, şi suntem însoţiţi de sfinţi şi de prooroci şi de apostoli, şi aceştia veghează şi se hrănesc din cuvântul Meu, şi suntem purtaţi pe nori de heruvimi, căci aşa este proorocită venirea Mea cu sfinţii, iar slava Mea cea de la sfârşit de timp e mare, căci este la sfârşit, iar sfârşitul pregăteşte începutul şi viaţa veacului ce va să fie pe pământ după ce se va împlini Scriptura învierii morţilor. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului 1410-2008 *** Se deschide cerul şi coboară pe pământ cuvântul lui Dumnezeu. Cele ce nu se văd cu ochi omeneşti coboară între cele ce se văd încă de la facerea lor, căci Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele. Coboară Domnul pe pământ cuvânt, însoţit de oştirile cereşti cele fără de trupuri, că e sărbătoarea îngerilor Lui. Amin. Eu, Domnul, Mă vestesc la porţi în cer sus şi pe pământ jos. Deschid cerul când Mă vestesc cu coborârea Mea, şi Mă vestesc în cer îngerilor când cobor, căci am slujitori îngerii, şi, iarăşi, Mă vestesc pe pământ celor ce-Mi stau porţi aşezate de Mine pentru venirea Mea cuvânt, căci îi am slujitori. Amin. În apropierea Mea am serafimii, cei cu câte şase aripi, iubitorii de Dumnezeu, şi sunt în chipul focului, căci scris este: «Îmbrăcămintea slavei Lui este ca focul». O, voi, cei ce v-aţi adunat la izvorul Meu de cuvânt pentru sărbătoarea îngerilor, rugaţi-vă la serafimi să vă aprindă, să vă încălzească şi să vă îndumnezeiască iubirea. Amin. Am apoi înaintea Mea heruvimii, cei cu ochi mulţi, din care se revarsă înţelegerea şi înţelepciunea pentru ochii sufleteşti ca să le dea vederea cunoştinţei de Dumnezeu şi a tainelor celor de sus. O, rugaţi-vă la heruvimi să vă lumineze sufletele cu duhul cunoaşterii cea de sus. Amin. Purtătorii de Dumnezeu, adică scaunele, sunt aşa numiţi pentru că Eu Mă odihnesc pe ele după cum este scris: «Şezut-ai pe scaun, Dumnezeule, Cel ce faci dreptatea». O, voi, cei ce stăpâniţi peste oameni şi împărăţiţi, rugaţi-vă purtătorilor de Dumnezeu, scaunelor, care-L odihnesc pe Domnul, să vă dea vouă duhul dreptei judecăţi. Amin. Domniile, puterile şi stăpâniile, vin la rând în slava Mea cerească, şi acestea domnesc peste îngerii cei mai de jos, care dau oamenilor puterea stăpânirii şi a înţeleptei iconomii 27


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

peste cele încredinţate lor cete ale oamenilor, şi apoi puterile care ajută oamenii în toate lucrările lor, dându-le mărire de suflet în ispite şi în supuneri, iar stăpâniile au putere peste duhurile diavoleşti, ocrotind ele pe oameni şi ajutându-i pentru împărăţia cerurilor, care se câştigă cu biruinţa asupra patimilor şi a gândurilor vrăjmaşe lor. Stau apoi pe rând începătoriile, arhanghelii şi îngerii. Începătoriile rânduiesc îngerii cei mai de jos pentru slujiri poruncite de Dumnezeu peste neamuri şi ţinuturi, ridicându-i pe cei destoinici între oameni pe trepte de cinste şi povăţuindu-i spre cinstirea de Dumnezeu şi spre necăutarea câştigului lor. Arhanghelii sunt cei ce vestesc tainele lui Dumnezeu, proorociile şi voia Domnului, ca să se înmulţească în oameni credinţa şi înţelegerea, iar îngerii, cei ce sunt aproape de oameni, ocrotesc oamenii şi-i păzesc de căderi şi-i ridică atunci când cad, şi iată, aşa este slujirea îngerilor, luând unii de la alţii slujire. Amin. Eu, Domnul, vin cu oştirile îngereşti şi stau deasupra ta, popor adunat la izvor. Cine are urechi de auzit de la Dumnezeu, să audă cu ele cuvântul Meu şi să-ţi dea ţie de la Mine prin slujire de îngeri, căci Eu am îngeri slujitori lucrărilor Mele, şi aşa slujesc Eu din cer şi până pe pământ între Mine şi om. Prin îngeri lucrez, şi aşa de puţin ştiu oamenii de îngeri, poporul Meu! Îngerii sunt fără de trup şi Mă înconjoară şi-Mi sunt veşmânt, şi de aceea nu Mă poate vedea omul, dar Eu sunt cu trupul şi Mă port din loc în loc cu omul, iar îngerii Mă acoperă. Îţi spun, poporul Meu, despre cele ce nu se văd şi sunt. Fii credincios, dar, căci cei necredincioşi nu ştiu să-L aibă pe Domnul Stăpân al lor, nu ştiu să se ferească de cădere din Dumnezeu. Te-am chemat la izvor, ca să-ţi împrospătez înţelegerea cea de sus pentru cele de sus, şi apoi credinţa, şi apoi fapta vieţii tale, fiule, căci îngerii slujitori de la Mine până la tine lucrează de la Mine pentru tine, iar tu să nu fii păgân cu inima, ci să-L iubeşti cu ea pe Domnul, fiindcă Domnul este, fiule. Taina inimii feciorelnice aş vrea s-o pricepi şi să nu iubeşti tu alţi dumnezei afară de Mine, căci omul de rând nu poate pricepe la câţi dumnezei se poate închina omul. Tu însă eşti mult învăţat de Dumnezeu şi-ţi voi cere răspuns pentru toate câte ţi-am dat ca să le ştii, şi-ţi voi pune notă pentru cât ai învăţat. Eu am de lucru cu tine pe pământ lucrare de înviere, fiule, căci pentru învierea morţilor te-am ridicat dintre oameni ca să-Mi fii popor acum, la sfârşit de timp. Fii credincios când îţi spun că toţi cei din morminte aşteaptă după tine ca să-şi ajungă învierea, căci am slobozit peste tine o taină prin cei care-Mi stau porţi şi am grăit prin ea despre cele ce nu se văd şi am spus că Eu lucrez cu tine cu adâncime în sus şi în jos, în cer şi în pământ, căci pe pământ lucrează omul necredincios, şi sunt cele ce se văd pe pământ. O, roagă-te să-ţi înmulţesc credinţa şi vederea pentru cele ce nu se văd, şi să lucrăm pentru acestea, fiule, că Eu am nevoie de pe pământ de slugi, şi am şi în cer slugi pe îngeri, că mult e de slujit pentru plinirea Scripturilor cele de apoi, poporul Meu. Te îndeamnă îngerii la duhul iubirii şi la duhul credinţei şi apoi la duhul mângâierii cea pentru Mine, ca să pot să te fac vindecător de la Mine peste neamul român, neamul Meu, căci are nevoie de vindecare de păcat şi de necredinţă acest neam, şi iată, iarăşi îl strig pe el spre vindecare, că mareMi este rana pentru acest neam, în mijlocul căruia Tatăl M-a trimis să lucrez acum lucrarea venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om. O, doarme faţă de Mine neamul român, iar Eu dau săl învăţ învierea şi să-l strig pe nume, să-l strig din necredinţă şi să-i dau duhul înţelegerii tainelor Mele, căci are peste el alegerea lui Dumnezeu acest neam. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil, din 21-11-2008 *** O, poporul Meu de la izvor, am intrat la tine prin porți și M-am vestit cine sunt, și am întâmpinat apoi pe poporul cel venit la izvor. Sunt în mijlocul tău cu masă de cuvânt și Mă dau spre viață veșnică celor ce Mă caută nu pentru mâncarea cea trupească, ci pentru duhul puterii Mele și al mângâierii și al iubirii și al iertării și al învierii, care iese din gura Mea, iar ei sunt cei credincioși cuvântului Meu, care vine cu norii, precum este scris că 28


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

«El vine cu norii», și iată, așa împlinesc. Amin. O, și pe tine te îmbrățișez cu salutul învierii Mele: Hristos a înviat, poporul Meu de la izvor! Și acum punem pe masă cuvântul Meu poporului credincios, celui ce crede prin vestirea ta cuvântul pe care gura Mea îl izvorăște în mijlocul tău spre tămăduirea neamurilor, dar neamurile de pe pământ fac ceea ce au făcut neamurile din vremea lui Noe, cel credincios Mie în vremea aceea, pe când ceilalți își vedeau de ale lor și nu dădeau să audă strigarea Mea prin Noe și nu credeau și nu căutau spre strigarea Mea pentru izbăvirea lor din fărădelegile lor, o, nu voiau, așa cum nici cei de azi nu voiesc să creadă și să caute cu disperare spre salvarea lor pentru ca să nu vină fără veste peste ei disperarea, ceasul ispitei, care va să vină să încerce pe toți oamenii de pe pământ, precum este scris să vină. O, așa a fost și când am venit Eu de la Tatăl trup și cuvânt pe pământ ca să-i dau omului lumina cuvântului Meu, și apoi lumina învierii Mele, dovada pe care am făcut-o Eu omului că sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, așa cum nu voia omul să creadă că sunt. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor, din 03-05-2009 *** O, poporul Meu, ești de mare preț la Dumnezeu. Credința ta în lucrarea cuvântului Meu este putere mare în tine, putere de la Dumnezeu, fiule mic, căci Eu am spus că a acelor mici este împărăția lui Dumnezeu. O, să te păzești pe tine însuți să fii mare, să poți tu, să faci tu, să vrei tu. O, nu așa sunt fiii lui Dumnezeu pe pământ, tată. Ei sunt cei mici, în care poate Dumnezeu după ce ei primesc de la El putere să se facă fii ai lui Dumnezeu pe pământ prin iubirea Lui pentru ei, și apoi prin iubirea lor pentru Dumnezeu. O, fiule născut din cuvântul Meu de azi, ai grijă, tată, să-L iubești pe Dumnezeu și să nu iubești altfel dacă ești în staulul Meu de nou Ierusalim. Nimic altceva, nimic altfel să nu iubești, căci numai Eu, numai Eu sunt netrecător, fiule, numai Eu sunt Cel ce-ți dau viață ca să ai, numai Eu sunt totul în om, și rămâne veșnic cel ce Mă are pe Mine în el întreg, și unul ca acela nu cade din lucrul Meu și din staulul bisericii Mele de azi, biserică prin care Eu îi învăț pe cei născuți prin ea, prin lucrarea ei cea întru Mine, și îi învăț apoi prin ei pe toți cei ce aud glasul Meu prin biserica Mea de nou Ierusalim pe pământul român, pământ ales de la facerea lumii să fie așternutul Meu acum, la sfârșit de timp, când Eu iarăși vin de la Tatăl după om pe nori de cuvânt, căci slava Mea de azi este cuvântul, și prin el Mă slăvesc. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel, din 12-07-2009 *** Glasul Meu se face cuvânt și praznic de Bobotează și intru în cartea Mea cu poporul Meu de azi, carte care mărturisește că Eu, Domnul Iisus Hristos, așez în vremea aceasta cuvânt între Mine și om, glasul care se aude din cer și până în morminte, precum este scris în Scripturi, iar îngerii venirii Mele Îmi slujesc și se fac pod între cer și pământ, de sus în jos peste văzduh, și nori de îngeri Mă poartă deasupra poporului Meu când Eu grăiesc lui cuvântul Meu de azi. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza), din 19-01-2010 *** O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur și cu ieșirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credință prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, și Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu și ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om 29


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

cu credință, și căruia să Mă arăt descoperit, și care să aibă hârtie și pană de scris, și Eu să-i grăiesc, iar el să Mă așeze în carte. Eu sunt Cel de la Care omul a furat și s-a făcut fur ca să-și facă unelte și să vorbească unul cu altul, de la un capăt și până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge și de a grăi, și nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă își face scule cu înțelepciunea furată din cer ca să poată și să meargă și să grăiască cu celălalt capăt al pământului, și îi trebuie să fure din nevăzutele Mele și să-și lucreze scule și să le dea suflet pe pământ și să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, și sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table și fiare, nu sunt făcături omenești. Eu, Domnul, pe nori de heruvimi Mă port și nevăzut stau și păstoresc pe om, căci nevăzutele, care au fost făcute întâi, sunt cele ce acopăr slava Mea, slavă care este, și pentru care omului îi trebuie credință. O, așa am stat Eu la masa sărbătorii de azi cu poporul Meu de la izvor și cu cel venit din depărtare la glasul Meu duios după om ca să-l învăț pe el întoarcerea acasă, și am stat pe nori de heruvimi cu mama Mea Fecioară Împărăteasă, și am cuvântat Noi cuvânt de facere a omului peste cei adunați cu inimi dulci și cu ochii lăcrimând de bucuria cea pentru cer în ei, căci au venit la masa Mea și au stat cu cerul la masă, și de aceea vin cei ce vin la gura izvorului Meu de cuvânt, pe care atât de dulce îl revărs Eu ca să curgă și ca să ia din el cei însetați. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-082010 *** Vin pe pământ cuvânt de facere a omului, că este scris iarăși să vin. Sunt Domnul Iisus Hristos și iarăși vin, și grăiesc Eu Însumi cu omul și stau nevăzut, căci sunt înconjurat de cetele îngerești cele fără de trup, așa precum M-am înălțat la Tatăl când M-am despărțit de ucenicii Mei, căci un nor de îngeri M-a ascuns de la fața lor și li s-a spus lor prin glas de înger: «Acest Iisus tot așa va și veni, precum L-ați văzut că S-a înălțat la Tatăl». Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului, din 21-092010 *** Stau la masă de cuvânt în mijlocul tău, o, poporul Meu, și am pe apostolul Andrei și pe trâmbița Mea Verginica, amândoi lucrători prin cuvântul sărbătorii de trei zile între sfinții Mei, cu care Mă port între cer și pământ, căci Eu cu sfinții vin, fiindcă așa este scris, și nu singur vin. Se vor păcăli amar cei ce vor să arate oamenilor de pe pământ că Eu vin pe norii cerului, căci Eu nu vin așa cum dau ei să arate cu minciuna lor oamenilor, ci vin cu oștiri de sfinți și de îngeri și n-au ei ochi de văzut pe Dumnezeu întru a Sa venire, și văd ei ceea ce fac ei ca să vadă, nu ceea ce face Dumnezeu pentru cei ce văd de la Dumnezeu, iar pentru cei ce văd ca omul, vor vedea aceștia ziua mâniei Mele, a dezlănțuirii durerii Mele, strânsă de toți oamenii în inima Mea de la depărtarea lor de Mine, de la viața lor cea fără voia Mea cu ei pe pământ. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei, din 13-122010 *** O, dar câtă slavă a Mea stă azi cu tine pe pământ, măi poporul Meu de azi! Cât glas, cât cuvânt din cer coboară azi peste tine ca și atunci peste ucenicii Mei, care au auzit din cer glasul Tatălui peste ei! Te învață Tatăl și pe tine ca și pe ei atunci, căci Tatăl este Cel ce Mă trimite la tine pe pământ, și nu fără de trimitere vin.

30


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

O, Tată al Meu și al lor, spune-le Tu lor cât de mult Mă voiești Tu întru ei în zilele acestea! Spune-le lor de lucrarea Ta cu Mine și de lucrarea lor cu Noi spune-le Tu, Tată, ca și atunci ucenicilor Mei spune-le și lor, spune-le lor din cer, spune-le Tu, Tată. Amin. — El este Fiul Meu Cel iubit, întru Care Eu, Tatăl, binevoiesc în mijlocul vostru acum. Să ascultați de El! Aceasta vă spun Eu, Tatăl, ca și ucenicilor Lui cei de acum două mii de ani când Fiul Meu, rugându-Se spre Mine înaintea lor, între Moise și Ilie pe munte stând El mai înainte de patima Sa pe cruce, vorbea El cu ei despre cele ce avea să împlinească în Ierusalim, și când ucenicii văzând și grăind apoi cu El, s-a făcut un nor și i-a umbrit, iar ei sau spăimântat intrând în nor, și glasul Meu le-a zis din norul care Mă acoperea de ochii lor: «Acesta este Fiul Meu Cel ales, de El să ascultați!», și au ieșit ei apoi din nor. O, fiilor, vine Domnul pe nor la voi, vine Fiul Meu și stă acoperit în nor așa cum am stat Eu, Tatăl, de le-am spus celor trei ucenici să asculte de El, că întru El binevoiesc Eu, Tatăl. Față către față grăiește Dumnezeu când grăiește cu omul, dar în nor stă Domnul acoperit ca să poată să grăiască cu omul, căci în ziua când Fiul Meu Și-a lăsat văzută slava înaintea ucenicilor Lui ei s-au spăimântat de tot la vederea Lui și a celor doi sfinți, de o parte și de alta a Lui stând ei, și apoi norul i-a acoperit și pe unii și pe alții, iar Eu, Tatăl, din nor leam spus lor ceea ce aveam să le spun. Vă spun această taină ca să vă tresalte inimioara și credința de statul între voi a Fiului Meu, Care grăiește din nor în mijlocul vostru și vă dă vouă din gura Sa. Amin. O, se întreabă creștinii cum este această lucrare de coborâre a Domnului pentru hrană de cuvânt pe masa poporului de azi pentru tot omul care voiește să ia de pe această masă pe Dumnezeu-Cuvântul. Stă Domnul acoperit în nor și așa grăiește și așa lucrează, căci așa este lucrarea Sa lângă om, căci altfel ar cădea omul de spaimă, fiindcă Domnul este foc mistuitor, lumină orbitoare, cu care Domnul este pe deasupra înveșmântat ca în nor de lumină. De aceea tot așa a fost și cu Moise lucrarea cea din cer cu omul, că nu poate omul să vadă fața lui Dumnezeu și să rămână viu și cu putere în trupul lui, iar servii lui Dumnezeu au știut aceasta în toate vremile și așa au mărturisit, precum Domnul i-a spus lui Moise pe muntele slavei Sale cu el, din nor grăind cu el. O, e măreață lucrarea care vă acoperă pe voi din cer pe pământ, fiilor! Bucurați-vă cu frică și înfiorați-vă cu bucurie, tată! Fiți blânzi și smeriți ca Fiul Meu, căci El a făcut omul după chipul și asemănarea Mea și a Lui. Fiți acum, la sfârșit, fiți ca Dumnezeu și învățați de la Fiul Meu să fiți blânzi și smeriți cu inima, ca să poată Dumnezeu cu voi pe pământ și cu voi peste pământ. Eu, Tată, v-am dat pe Fiul Meu, iar El v-a dat pe voi Mie, numai să căutați să-L ascultați pe El pentru fiecare clipă, căci fiecare clipă își are lucrarea ei și taina ei, căci răul și binele se luptă între ele în toată clipa spre paza sau spre durerea omului. De aceea Eu, Tatăl, vă spun: acest cuvânt dintre voi, din cer venit, Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care Eu, Tatăl, am binevoit; pe El să-L ascultați! Amin. Le-am deslușit Eu, Tatăl, taina Ta cu ei, o, Fiul Meu iubit Emanuel! Le-am spus lor lucrarea zilei Noastre de slavă înaintea ucenicilor Tăi pe muntele Tabor când Eu, Tatăl, le-am spus lor să Te asculte, Fiule iubit. O, învață-i azi, în zi de sărbătoare a Ta și a Mea cu ei. Eu, Tatăl, întru Tine sunt, și suntem acoperiți în nor înaintea lor pentru sărbătorirea Noastră în mijlocul lor. Amin. — O, Tată scump, M-am rugat Ție în ziua aceea de slavă pe muntele Tabor înaintea ucenicilor Mei și Ți-am cerut să le arăți lor slava Mea, cea pe care o am de la Tine mai înainte de vecii, și apoi am grăit înaintea lor cu Moise și cu Ilie despre pătimirea Mea în Ierusalim nu 31


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

după multe zile apoi, Tată, iar ei, venindu-și în fire, s-au spăimântat apoi de norul în care au fost cuprinși. O, Tată, Te rog și acum, dintre cei de azi ucenici ai Mei arată-Te peste pământ după cum Îți va fi voia și spune-le tuturor că aceasta este lucrarea Ta și a Mea, cuvântul Tău și al Meu, Tatăl și Fiul, de Care să asculte tot pământul, Tată, că e vremea zilelor slavei Domnului, zilele cele de apoi, o, Tatăl Meu! Mă rog Ție de pe acest munte de slavă, muntele cuvântului Meu cel mult de azi, poporul Meu cel de azi credincios în neamul român venirii Mele de azi, coboară darul credinței sfinte peste oameni ca să Ne cunoască ei în acest cuvânt și să vină spre pocăință și spre înviere din păcat! Fă semne și minuni de folos pentru întoarcerea la Tine a fiilor oamenilor, a inimilor lor, căci Eu, Fiul Tău, Ție Îți cer, Ție Mă rog în acest munte de slavă, așa cum M-am rugat Ție acum două mii de ani pe munte ca să arăți slava Mea ucenicilor Mei martori atunci și să mărturisească ei apoi peste timp! Și acum, binecuvintează cuvântul Meu de azi, cuvânt de sărbătoare a Mea și a Ta peste poporul cel de azi, poporul Meu și al Tău! Amin. — Da, Fiul Meu Emanuel! Eu, Tatăl, binecuvintez din nor râul Tău de cuvânt peste poporul cuvântului Tău de azi şi peste pământ. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 1908-2011 *** O, poporul Meu, o, sluga Mea pe care Mă sprijin ca să vin, Eu, Domnul Dumnezeul tău, am grijă de tine, iar tu să ai grijă de Mine, măi poporul Meu, căci Tatăl te are scris de proptea pentru Mine ca să vin și ca să-Mi împlinesc lucrarea cea de la El dată, iar tu supune-te și să nu-ți fie greu, căci Eu, Domnul, te port. Eu stau în nori deasupra ta și te cuprind în norul cel tainic al slavei venirii Mele și Mă las cuvânt de deasupra ta peste pământ și fiva în curând să sălășluiască slava Mea deasupra creștetului tău în chip văzut, și Domnul te va purta în carul Său de biruință, precum este scris, și unii altora ne vom da atunci mângâierea cea de după biruința pentru care am trudit și am așteptat-o trudind. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-082011 *** O, Tată scump al Meu, Tată Savaot, slăveşte-Te în Fiul Tău, Tată, ca să ştie lumea că Tu M-ai trimis! Adu-le oamenilor aminte de venirea Mea cea de-a doua, pe care îngerii au vestit-o că va veni, şi au arătat-o acum două mii de ani prin cuvântul lor spus peste ucenicii Mei în ziua înălţării Mele iarăşi lângă Tine, Tată scump, iar Eu, iată, vin aşa cum M-am şi suit. Vin, şi pe nori de slavă stau, iar ei Mă acoperă în taină şi-Mi lasă doar cuvântul să Mi se audă, căci Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Tău, Tată. În mijlocul poporului Tău şi al Meu Îţi mângâi fiinţa şi Mă mângâi mângâindu-Te, o, Tată scump, căci Duhul Sfânt Mângâietorul este nedespărţirea dintre Noi, Tată. Amin. — E sărbătoare cu slavă multă în ziua aceasta, o, Fiule scump al Meu, căci Treimea dumnezeirii Noastre S-a mărturisit cu putere şi cu slavă în a cincizecea zi după învierea Ta dintre cei morţi, şi s-au coborât în ziua aceea limbi de Duh Sfânt peste ucenicii Tăi cei mărturisitori, şi care au fost mărturisiţi ai Tăi de către Însuşi Duhul Sfânt peste ei, după cum Tu leai promis lor în ziua când Te-ai suit la Mine de lângă ei cu trupul Tău cel înviat. Sărutăm ţara venirii Tale, aplecându-Ne fruntea la pământ în grădinile binecuvântării cea de la sfârşit de timp pentru venirea Ta iarăşi între oameni cuvânt şi dor de Duh Sfânt, Fiule Mântuitor. Iată, ai popor de ucenici şi-i hrăneşti mereu pe ei din gura Ta, iar ei Îţi slujesc slava, căci slava Ta cu ei este cuvântul Tău de peste ei, şi cu care Tu Te reverşi peste pământ. 32


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a opta după Paști‚ praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 03-06-2012 *** La fiecare coborâre a Mea cuvânt pe pământ Eu, Domnul, trebuie să Mă vestesc cine sunt. Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Alfa și Omega și sunt Cuvântul Tatălui Savaot peste pământ și grăiesc din văzduh și stau pe scaun de heruvimi, iar serafimii cântă imnul slavei Domnului: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Dumnezeu Tatăl Savaot, și Fiul Său Cel Unul născut dintr-Însul, și Cuvântul Duhului Sfânt; plin este cerul și pământul de mărirea Lui! Amin. Numai cei ce au în ei lumina, numai ei sunt cei care Mă cunosc și Mă primesc în acest cuvânt, căci Eu sunt lumina lumii când am cuvânt de cuvântat, când am cum să cuvintez peste pământ și să-Mi fie scris cuvântul și să fie împărțit apoi. La fiecare coborâre a Mea ar fi să-l fac pe tot omul să înțeleagă calea Mea cea de azi, mersul Meu și cuvântul Meu așezat de gura Mea pe pământ și în cartea sa, ca să fie scris și cunoscut numele Meu și cuvântul Meu. Cobor cuvânt, cobor pe nori și cuvintez din văzduh, iar norii slavei Mele Îmi sunt acoperământ când glasul Meu se face auzit ca să-Mi fie scris cuvântul, iar rădăcina lui este în Mine. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-2012 *** — Duhul adevărului este acest râu de cuvânt. Pe această cale trimit Eu, Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Meu Cel Unul născut din Mine mai înainte de vecii, iar El Se face cuvânt peste pământ pe vatra neamului român, acum, la sfârșit de timp, și Își pregătește calea slavei Lui, cerul cel nou și pământul cel nou și popor nou, căci împărăția Lui nu va avea sfârșit, precum este scris, iar Fiul este de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Amin. Eu, Tatăl Savaot, Îți fac intrarea în cartea Ta cea de azi în zi de pomenire proorocească, Fiule Iisus. Eu am mai grăit cu Tine înaintea oamenilor acum două mii de ani și Te-am vestit atunci Fiul Meu iubit în Care Eu, Tatăl Savaot, am binevoit în cer și pe pământ. Ți-am ascultat rugăciunea înlăcrimată pe pământ și Te-am preaslăvit cu lumină mare înconjurându-Te în ea și în cuvântul Meu cel de sus, din nori slobozit deasupra Ta înaintea oamenilor, căci Noi pe nori călătorim și din nori grăim peste pământ, căci suntem Dumnezeu, o, Fiule scump, iar mersul Nostru este cerul. Le-am arătat atunci oamenilor cum Fiul grăiește către Tatăl, iar Tatăl către Fiul, iar cei ce au auzit, au mărturisit, și este adevărată mărturia lor. O, așa și azi Te slăvesc Eu, Tatăl, pe pământ, așa și azi, Fiule scump. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2012 *** Învăţătură de credinţă aşez în carte în zi de praznic de înălţare a Mea la Tatăl acum două mii de ani, de-a dreapta Tatălui aşezându-Mă Eu atunci. Mi-am tras ucenicii spre Betania, la muntele Eleonului, după ce în răstimp de patruzeci de zile M-am arătat adesea lor, grăindu-le lor tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi poruncindu-le să stea aproape de Ierusalim şi să aştepte făgăduinţa Tatălui, căci le-am spus: «Va veni Duhul Sfânt asupra voastră şi veţi lua putere să-Mi fiţi martori în Ierusalim şi până la marginile pământului apoi», şi grăindu-le lor, un nor M-a luat din ochii lor şi M-a înălţat spre Tatăl, cu ei de faţă, rămânând din această privelişte cerească doi bărbaţi, în haine albe, care le-au spus: «Iisus S-a înălţat acum de la voi la cer, şi astfel va şi veni, precum L-aţi văzut suindu-Se». Norul slavei Domnului, norul care a venit şi M-a acoperit când M-am dus pe munte cu ucenicii pentru rugăciune şi am strălucit înaintea lor cu slavă mare, şi doi bărbaţi erau de o parte şi de alta a Mea, şi s-a tras apoi norul slavei Domnului şi am rămas Eu aşa cum 33


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

ştiau ucenicii că sunt, după ce Tatăl M-a mărturisit cu glas din nor că Eu sunt Fiul Lui, ca să ştie ucenicii cine sunt Eu, Cel ce umblam cu ei din loc în loc aşezând semne dumnezeieşti peste oameni şi puteri cereşti, cu care lucram minuni. O, acest nor al slavei a fost şi în ziua când M-am înălţat la Tatăl înaintea ochilor ucenicilor Mei. O, tot aşa vin şi azi. Vin cu norul slavei Mele, care Mă poartă acoperindu-Mă şi descoperindu-Mă în cuvânt, aşa cum Tatăl Meu a grăit din nor şi M-a mărturisit că Eu sunt Fiul Său. Vin cu norul slavei Domnului şi sunt mărturisit ca şi atunci, când cei doi bărbaţi au grăit cu Mine în ziua când am strălucit pe munte înaintea ucenicilor Mei, şi când, iarăşi, doi bărbaţi au grăit despre Mine celor ce erau cu Mine în ziua când norul M-a luat de lângă ei şi M-a aşezat de-a dreapta Tatălui în ceruri, ca să fiu Eu cu mângâierea Tatălui lângă ai Mei apoi până la sfârşitul timpului. O, nu e greu să fie crezute tainele Mele, cuvintele Mele, după care Eu Mă tăinuiesc cu slava Mea, după ce atât de mult şi de minunat M-am dovedit pe pământ între oameni Fiu al Tatălui, mărturisit fiind de cei din cer, de-a dreapta şi de-a stânga slavei Mele văzute arătânduse ei. Omului i-a mai rămas doar să creadă sau să nu creadă ceea ce au mărturisit cei din cer şi cei de pe pământ ucenici ai Mei, care au văzut minunea norului slavei Domnului, mergând ei prin trimiterea Mea apoi până la toate marginile cu vestea cea despre Mine. Arătarea slavei Mele s-a petrecut pe munte înalt, ca să fie cât mai curat locul coborârii slavei care Mă mărturisea de la Tatăl şi prin Tatăl, căci în slava cu care Tatăl cobora, în slava aceea eram şi Eu cuprins, Eu în Tatăl, şi Tatăl în Mine, nor de slavă şi de taină a Domnului, taina care acoperă pe deasupra pe Domnul, slava pe care o am Eu de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, precum este scris. Amin! Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului, din 13-06-2013 *** Sunt întâmpinat în sărbători, după veghea pe care am aşezat-o să stea în întâmpinarea Mea, iar Eu sunt tot o veghe pentru coborârea Mea cuvânt pe pământ. Sunt Domnul Iisus Hristos. Iarăşi vin pe pământ, căci este sfârşit de timp. Acum două mii de ani, după patruzeci de zile de la învierea Mea, M-a luat norul slavei Domnului şi M-a suit la Tatăl şi M-am aşezat de-a dreapta Lui, unde Mi-era locul din vecii, iar îngerii slavei Mele le-au spus celor de faţă atunci: «Acest Iisus, pe Care L-aţi văzut voi suindu-Se la cer pe nor, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut suindu-Se». O, aşa vin acum, la sfârşit de timp, aşa precum s-a vestit atunci vin. Pe norul slavei vin, şi din el Mă las cuvânt peste pământ. În mijlocul grădiniţei cuvântului Meu de pe vatra neamului român, loc pregătit de Mine, aici coboară glasul Meu, şi se aşează în cartea sa cuvântul gurii Mele şi sunt apoi împărţit peste pământ. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-2014 *** Pun masă de cuvânt pe vatra neamului român și chem la masă cu Mine fiii acestui neam, și binecuvintez din dreapta Tatălui grăirea Mea de azi, o, și binecuvintează și Tatăl tot lucrul cuvântului Meu în zi de praznic de Înălțare, zi de amintire sfântă, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, precum M-am înălțat, tot așa și vin, și iată, vin pe nori, precum este scris. O, Tatăl Meu Savaot, vin pe nor de cuvânt, iar Tu ești cuvântul Meu și puterea lui, și aduc Ție în această zi rugă fierbinte și-Ți cer prin ea să fii cu puterea Ta în fiii neamului român așa cum în Mine ești, o, Tată, ca să înțeleagă ei mângâierea și puterea cuvântului Meu de peste ei, că iată, sun din trâmbiță peste ei ca să-i umplu de veghe, că voiesc să-i așez pe ei acum 34


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

înaintea Ta și să-i umpli Tu de puterea de a birui ei toată primejdia care dă să-i prindă sub ea, căci Dumnezeu le dăruiește lor înțelepciunea cea de sus și trezirea cea pentru ea și ochi cerești ca să vadă cu ei pe dușman și să se ridice să biruiască și să se izbăvească de strâmtorarea care se tot întinde să-i prindă sub ea, și să le fie apoi primejduită mult izbăvirea lor de sub oamenii minciunii, de sub cei ce pentru viața lor cea plină de plăceri și de trufie pun la umilință acest neam, neamul român, pe care Noi, Tată, îl iubim atât de mult, căci avem pe vatra lui staulul cuvântului Meu peste pământ, cuvântul Meu între oameni, Tată. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălţării Domnului, din 21-05-2015 *** Aș vrea, poporul Meu, aș vrea să simțim împreună clipa aceea mare și să trăim din ea, că iată câtă slavă are Domnul și cât și-o tăinuiește când stă de vorbă cu ucenicii, chiar dacă aceștia sunt îngreuiați de somn și când Eu Îmi pregătesc slava pentru ca s-o așez în ochii lor. O, chiar dacă tu nu vezi norul care Mă acoperă între Mine și tine, sau care te acoperă pe tine între tine și Mine ca să pot să stau de vorbă cu tine mereu, Eu vin în nor și stau în nor înaintea ta și-Mi slobod peste tine glasul cuvântului Meu și-Mi las pe pământ lucrarea slavei Mele ca să mărturisească ea, și-ți spun aceasta ca să te încălzesc la suflet și la inimă pentru slava Mea cea tainică între Mine și tine ca s-o dorești, poporul Meu, căci Eu stau în sfat cu tine mereu, fiule, și slava Mea este cu tine mereu în cuvânt, măi poporul Meu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului, din 1908-2015 *** Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sub acest nume se așează pe pământul român acest cuvânt, care vine cu norii, vine din cer cuvântul lui Dumnezeu și se așează pe pământ și păstorește pe cei ce stau sub păstorire, pe toți cei care tânjesc după Dumnezeu în acest timp. Mă aplec și sărut pământul român, locul în care Îmi așez cuvântul Meu, cetatea pe care am arătat-o la vedere și în care-Mi am așternut acum, la sfârșit de timp, și iată, precum M-am dus la Tatăl acum două mii de ani după ce Mi-am sfârșit lucrarea pentru care am venit Om născut pe pământ, o, tot așa și cobor, după cuvântul cel profețit de cei din cer în ziua Mea de înălțare la Tatăl. Vin pe norii cerului, nu pe norii pământului. Vin pe nori de lumină. Chiar dacă e zi, chiar dacă e noapte pe pământ, Eu, Domnul, sunt învăluit în lumină și pătrund cu ea așa cum pătrunde fulgerul pe cer printre norii cețoși așezați între cer și pământ și luminează deodată întunericul de zi sau de noapte, căci așa este scris să vin, și cu nimic nu iese din carte minunea venirii Mele cuvânt pe pământ, cuvânt cu care-Mi pregătesc așternutul zilei slavei Mele, slava Domnului, și când voi da fiecăruia după cum este fapta sa, căci așa este scris să împlinesc. M-am întrebat acum două mii de ani: voi mai găsi credință pe pământ când voi veni? O, peste tot se aud oameni care spun că au credință și că au pe Domnul, Care îi ajută, și la Care ei se roagă să primească ceea ce ei cer, dar credință pentru venirea Mea nu găsesc pe pământ, și de aceea Mi-am pregătit Eu cale spre oameni și am pregătit dar de credință și l-am așezat în cei ce Mă primesc acum, când cuvântul Meu Mă așează pe pământ, căci Eu stau pe cerul pământului român și grăiesc de deasupra și Mă fac auzit, căci așa este voia Mea, că a sosit acest timp. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 14-10-2016 *** 35


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

(Cuvântul lui Dumnezeu la Cetatea Sfânta Noul Ierusalim. www.noul-ierusalim.ro) (Selecția textelor și sublinierile cu caractere îngroșate aparțin redactorului). (Vezi reportaj Noul Ierusalim http://www.youtube.com/watch?v=RYtAd-ycLhU&feature=gv n.r.) Alte teme: Acest cuvânt este râul vieţii Adevărata biserică Antichrist şi fiara apocaliptică Ca fulgerul care iese de la răsărit, aşa este venirea Domnului Ca în vremea lui Noe Calul alb apocaliptic Cartea Mielului Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el Cerul - scaunul de domnie, pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit Despre botez Despre chipul cioplit şi semnul crucii Despre post şi milostenie Enoh şi Ilie Focul apocaliptic Împărăţia cerurilor nu vine în chip văzut Împărăţia de o mie de ani Învierea morţilor Judecata Morţii aud glasul Meu Necazul cel mare Nu ştiţi ziua şi ceasul - Ziua Domnului Nunta Mielului Proorocul mincinos şi ecumenismul Răpirea bisericii România - Noul Ierusalim - Noul Canaan Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă Semnul Fiului Omului Slava Domnului Taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii Taina omului şi a femeii Trâmbiţele apocaliptice Venirea în chip văzut ***

Pe aceeași temă din alte surse: "Și atunci va apare din cer semnul Fiului Omului" "Nu știți oare care este diferența dintre semne și Fiul Omului? Și nu știți voi ce trebuie înțeles prin cuvântul "ceruri"? Cu adevărat nu vă puteți imagina nimic mai prost decât un crucifix care devine vizibil pe cerul înstelat. Întrebați-vă voi înșivă la ce ar folosi lumii, chiar dacă nu una, ci mai multe cruci ar apărea vizibile pe cer? I-ar face aceasta mai buni pe oameni în inimile lor? Cu adevărat 36


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

vă spun că nu! Nu ar declara atunci învățătorii lumii că aceste cruci sunt fantomatice și înșelătorii și n-ar dovedi ei că toate crucile de pe cer nu sunt decât fenomene atmosferice? Iată, astfel de efecte și altele similare sunt în aparență ca fenomenele cunoscute de lumea civilizată. Întradevăr, matematicienii se vor strădui și ei să explice astfel de apariții prin viziunea opticii. Și ce-ar răspunde la toate acestea omul de pe stradă? Vă asigur că ar deveni tăcut și cu o mare teamă. Datorită falselor doctrine înrădăcinate în el, va fi sigur că Ziua Judecății Finale este chiar în fața sa. Acesta va fi efectul unor astfel de apariții. Dacă evenimentele s-ar petrece în acest mod, ați putea înțelege, dacă vă veți orienta atenția înspre acele perioade de timp, unde anumiți profeți falși au prevăzut sfârșitul lumii. Cum în astfel de ocazii unii oameni erau disperați, alții râdeau și alții s-au dedat la pofte și tot felul de desfrâuri! Dar dacă falsele profeții au scos deja la iveală astfel de apariții negative, ce s-ar petrece dacă o cruce imensă ar apare pe cer? Înțelesul cuvântului "CER" este întreaga credință religioasă izvorâtă din CUVÂNT, care este biserica în toată autenticitatea ei. Semnul Fiului Omului izvorăște din această noutrezită biserică a iubirii, cu toate atributele sale divine, cum ar fi: Mila, Răbdarea, Blândețea, Umilința, Supunerea, Ascultarea și Toleranța tuturor poverilor crucii. Iată, acest semn viu al Fiului Omului va apărea pe cerul Vieții Eterne interioare, nu se va distruge și se va însufleți tot mai mult. Cu această ocazie, oamenii ce au mintea constant orientată către cele lumești vor plânge, se vor tângui și se vor lamenta din moment ce toate minciunile lor înșelătoare nu-și vor mai urma cursul lor normal. Cei care vor fi pătrunși de Semnul Meu, nu vor mai avea de a face cu comercianți, intermediari și cămătari, deoarece ei își vor îndrepta privirile doar înspre locul unde vor vedea pe Fiul Omului venind înconjurat de noii cerului cu mare putere și glorie; și anume în Cuvântul cel viu din inima umanității, care este iubirea Mea eternă în toată esența ei și, de aceea, plină de putere și glorie. "Norii cerului" sunt însăși

înțelepciunea infinită din Cuvântul cel viu. Iată, aceasta este pe scurt înțelegerea acestei scripturi. Dincolo de aceasta, acești nori vă vor primi în Împărăția Mea și vor fi locuința voastră veșnică. Și doar acolo, în suprema binecuvântare, veți vedea cu adevărat și veți recunoaște marea Putere și Glorie a Fiului Omului” (Extras din: „Marea Evanghelie a lui Ioan” Vol.1, n.r.) *** ISUS VORBEȘTE DISCIPOLILOR SĂI DESPRE EVENIMENTELE DINAINTEA VENIRII SALE, ÎN TIMP CE TOȚI PRIVEAU UN RĂSĂRIT DE SOARE „Ce semnifică norii luminoși? Ei sunt comunități de ființe umane iluminate de adevărul divin. Acum, toți aceștia se apropie, formând împreună o mare comunitate și acesta este noul pământ peste care noul paradis se revarsă plin de lumină și claritate! Totuși, nu trebuie să aveți impresia că această planetă se va distruge și va fi preschimbată într-o alta nouă. Ființele umane care prin completa acceptare a Adevărului Divin în inimile lor, care se vor considera între ei adevărați frați și surori vor crea în Numele Meu un nou pământ spiritual. Pe acest nou Pământ Eu însumi voi fi prezent și voi guverna printre Aleșii Mei și ei vor fi permanent în rezonanță cu Mine și Eu voi fi permanent în sufletul lor. Priviți cum șuvoaie tot mai dense de lumină se revarsă din noul pământ către vechiul pământ, aprinzându-l ca și cum pare să ardă! (Extras din: „Marea Evanghelie a lui Ioan”, n.r.) *** V-am explicat astfel cât am putut de clar în ce va consta întoarcerea Mea printre oamenii de pe acest pământ. 37


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

La cea de-a doua venire a Mea pe pământ, nu Mă voi mai naște ca un copil dintrun trup de femeie, căci trupul Meu va rămâne de-a pururi transfigurat. Eu sunt Spiritul etern și nu voi mai avea niciodată nevoie de un corp la fel ca cel pe care l-am îmbrăcat atunci când m-am întrupat pe pământ. Mai întâi, voi veni într-o formă invizibilă,

îmbrăcat în ‚norii cerului’. Altfel spus, la început Mă voi apropia de umanitate prin intermediul clarvăzătorilor, al înțelepților și al noilor profeți. În acele vremuri viitoare, fetele vor face și ele profeții, iar tinerii vor avea vise premonitorii care vor anunța Întoarcerea Mea. Mulți oameni îi vor asculta și o vor apuca pe calea cea dreaptă, dar majoritatea îi va numi nebuni și nu îi va crede, la fel cum s-au întâmplat lucrurile și în cazul profeților din vechime. Din când în când, voi trezi anumiți oameni, cărora le voi dicta – prin cuvinte pe care ei le vor auzi în inima lor – tot ce s-a petrecut în timpul prezenței Mele active pe pământ, în mijlocul vostru. În acele vremuri viitoare, marea majoritate a oamenilor vor ști să scrie și să citească, așa că vor avea acces la aceste cuvinte divine. În această manieră, învățătura Mea se va putea răspândi pe pământ mult mai rapid decât este posibil la ora actuală, prin mesageri trimiși în numele Meu. În acele vremuri, în care voi trezi personal noi profeți și clarvăzători, pe pământ vor exista mari tulburări și suferințe, așa cum nu au mai existat vreodată până atunci. De dragul Celor Aleși, nu voi îngădui însă ca aceste tulburări să dureze prea mult, pentru a nu fi afectați ei înșiși pe calea lor către mântuire. Oricum, la început nu voi apărea personal în această regiune (care în acele vremuri va fi locuită doar de păgânii cei mai ignoranți), în care acum sunt prigonit de acolo-acolo de către evrei și de către Templu, mai rău ca un criminal sau ca un păgân. În schimb, în țările de pe celălalt continent, locuite la ora actu-

ală a păgâni, voi crea o nouă Împărăție, a Păcii, Armoniei, Iubirii și Credinței Veșnice. Cei care vor păși în Lumina Mea nu se vor mai teme niciodată de moartea trupului lor, aflându-se într-un contact permanent cu îngerii cerului. Pământul îmi aparține în totalitate Mie, și Eu știu cel mai bine care vor fi regiunile în care Întoarcerea Mea va fi cu adevărat benefică. În acele vremuri, oamenii vor putea comunica unii cu ceilalți cu viteza fulgerului, dintr-un capăt la celălalt al pământului, folosindu-se de spiritele focului și ale apei. La fel, vor putea călători dintr-un punct în altul mai rapid decât vânturile mânate de furtună. Puse în mișcare de aceleași forțe, vasele lor se vor deplasa pe oceane la fel de rapid. De aceea, veștile despre Întoarcerea Mea se vor răspândi pe pământ cu iuțeala fulgerului, ajungând chiar și în Asia. Se pune însă întrebarea: vor fi crezute oare aceste vești de păgânii orbi și surzi care vor trăi pe acest continent? Răspunsul Meu e simplu: nu vor fi crezute până când nu îl voi purifica printr-o Mare Judecată Universală! (Extras din Marea Evanghelie a lui Ioan) Marele și Noul Ierusalim Eu sunt acea coloană de lumină (referire la un fenomen luminos anterior, pe care Domnul îl interpretează pentru apostolii Săi, revelându-le corespondența spirituală a acestuia), întors din cer pe acest pământ, sub forma Cuvântului Meu Viu, pe care îl voi așeza în viitor în inimile tuturor celor care Mă vor iubi și care vor respecta Poruncile Mele. La aceia voi veni în persoană și Mă voi revela lor. În acest fel, ei vor primi o cunoaștere nouă, primită direct de la Dumnezeu. Împărțirea coloanei în nenumărate părți componente simbolizează revelarea semnificației spirituale profunde a tuturor Cuvintelor și Învățăturilor Mele, pe care le-am oferit oamenilor încă de la începuturile timpului, prin gura patriarhilor, a profeților, iar acum chiar prin propria Mea gură. 38


Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine

Din numeroasele revelații ale semnificației spirituale profunde a Cuvântului lui Dumnezeu se va forma apoi o lumină mare și o doctrină a vieții care va coborî din ceruri asupra ființelor umane. Cei care vor respecta Noua Învățătură vor păși de-a pururi în Noul Ierusalim, bucurându-se de o beatitudine nesfârșită, fără măsură, scop sau finalitate. Căci Eu Însumi voi fi alături de ei, iar ei se vor bucura de nenumăratele splendori ale iubirii, înțelepciunii și omnipotenței Mele. Începând din acest moment al căderii vechiului Ierusalim și până la înălțarea Noului Oraș al Domnului pe pământ, lumina de care se vor bucura oamenii va fi foarte palidă. Cât de curând, pe pământ vor apărea o sumedenie de profeți și preoți falși, care vor predica în numele Meu, făcând miracole efemere și orbindu-i pe oameni. Cu ajutorul liderilor națiunilor, Anticristul va deveni foarte convingător, făcând lucruri care i-ar putea determina chiar și pe Aleșii Mei să îngenuncheze în fața noului Baal, dacă Eu aș permite acest lucru. De aceea, voi trimite în acele timpuri mari cataclisme asupra oamenilor, așa cum nu au mai fost văzute vreodată sub soare. Baal va fi astfel învins, la fel ca și prostituata Babilonului, iar lumina cuvântului viu va pătrunde în inimile multor oameni, alinându-i și mântuindu-i pe cei oprimați și încercați, care se vor bucura nespus și îmi vor slăvi numele. În acele timpuri, mulți oameni vor ajunge să comunice cu spiritele cerului, care îi vor instrui ca maeștri, revelându-le toate secretele Vieții Eterne trăite întru Dumnezeu, așa cum vi le-am revelat chiar Eu la cea de-a treia venire a Mea, când ați putut vedea oameni intrând și ieșind prin cele 12 porți. De acum înainte, cele 12 porți nu se vor mai referi la cele 12 triburi ale lui Israel, ci la cele 12 principii ale Învățăturilor Mele, din care va fi construit noul oraș. Acestea sunt alcătuite din cele 10 porunci ale lui Moise, la care se adaugă cele două porunci ale iubirii date de Mine. Acestea sunt unicele porți prin care oamenii viitorului vor putea intra în Orașul iluminat al lui Dumnezeu. Numai cei care vor respecta aceste porunci vor putea pătrunde în noul oraș, unde vor primi dreptul la viața eternă. Cei care nu le vor respecta nu vor intra în noul oraș. Nu întâmplător, cele 12 feluri de pietre prețioase din care au fost construite zidurile noului oraș se referă tot la cele 12 porunci divine. Aceste 12 porunci nu reprezintă doar porțile prin care oamenii viitorului vor putea intra în orașul vieții și al luminii, ci și un zid de protecție împotriva puterilor iadului și ale materialismului, care nu le vor putea distruge niciodată. După cum ați putut observa, pietrele din care era alcătuit zidul străluceau fără pereche, în nenumărate culori. Această viziune se traduce prin faptul că cele 12 porunci sunt conținute în întreaga Înțelepciune Divină, care nu va putea fi atinsă de oameni decât respectând aceste porunci. Căci în ele este conținută întreaga înțelepciune a lui Dumnezeu, deci implicit și puterea derivată din Acesta, căci în aceste porunci se ascunde Voința Divină Atotputernică, și implicit cea mai înaltă libertate care poate fi atinsă vreodată. Altfel spus, cei care vor pune întru totul la unison Voința lui Dumnezeu prin respectarea poruncilor vor deveni una cu puterea și cu libertatea divină, renăscând spiritual și devenind Copiii lui Dumnezeu, la fel de perfecți ca și Tatăl lor ceresc. Respectați așadar poruncile până la cel mai mic detaliu și urmăriți să atingeți perfecțiunea chiar aici, pe pământ, pentru a deveni la fel ca Tatăl vostru din ceruri. Veți putea astfel să faceți ceea ce fac Eu acum, ba chiar lucruri mai mari decât cele făcute de Mine. Dacă veți reuși acest lucru, veți putea deveni cetățeni ai Noului Ierusalim chiar înainte de vreme. (Extras din Marea Evanghelie a lui Ioan)

39


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.