Amintiri ale măreției trecutului îngropat de veacuri/ comuna Glăvile

AM INTIRI ALE M ĂREŢIEI TRECUTULUI ÎNGROPAT DE VEACURI y

-

COM UNA GLĂVILE -

A M IN T IR I A L E M Ă R E Ţ I E I T R E C U T U L U I ÎN G R O P A T D E V E A C U R I -C O M U N A G L Ă V IL E Ediţie îngrijită de Constantin Adrian Catană Maria Lica Catană Zenovia Zamfir

EDITURA PROŞCOALA RÂMNICU VÂLCEA-2020 5

Editor: DUMITRU CIOBANU Redactor: Zenovia ZAMFIR Tehnoredactor: Zenovia ZAMFIR Coperta: Dumitru CIOBANU Editura PROŞCOALA Râmnicu Vâlcea, Str. Ion Referendaru, nr.4, B1.A18, Sc.A, ap.2 Telefon: 0748873966 E-mail: mitica_ciobanu@yahoo.com _______Visit: www.proscoala.ro___________________________________

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CATANĂ CONSTANTIN ADRIAN Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri -comuna Glăvile - / ediţie îngrijită de Constantin Adrian Catană, Maria Lica Catană, Zenovia Zamfir, Râmnicu Vâlcea, Proşcoala, 2020 ISBN 978-606-014-470-0 I. Constantin Adrian Catană II. Maria Lica Catană III. Zenovia Zamfir 821.135.1.09 Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii PRO-ŞCOALA. Orice preluare parţială sau integrală a textului, materialului grafic din această lucrare se face numai cu acordul scris al editurii şi autorului.

Lucrarea executată la Minitipografia digitală PROŞCOALA Râmnicu Vâlcea Str. Ion Referendaru, nr. 4, Bl.A18, Sc.A, ap.2 Comenzile pentru această lucrare se primesc: • Prin poştă, pe adresa editurii • Prin e-mail: mitica_ciobanu@yahoo.com • Prin telefon: 0748873966 • La sediul Editurii PROŞCOALA, Bl.A18, Sc.A, ap.2

CULCUŞUL UNUI LEU SAU DESPRE OLTENIA RURALĂ A PĂRINTELUI MITROPOLIT BARTOLOMEU VALERIUANANIA Această monografie alcătuită cu multă însufleţire de către distinsele cecretătoare vâlcene Maria Catană şi Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate, „Leul Ardealului”. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală şi legăturile mai puţin ştiute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia şi buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părinteşti din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de faţă, unde l-am însoţit şi eu pe mentorul meu, odrăslit în acest străvechi ţinut românesc.

Figura mamei a fost deosebit de importantă pentru ale­ gerile pe care Bartolomeu Valeriu Anania le-a făcut în viaţă, inclusiv pentru slujirea sa clericală şi pentru stăruinţa în calea monahală. Caracter direct, onest, deschis, categoric, dintr-o bucată, avea ceva profund ţărănesc şi oltenesc, totodată, în fire, după cum putem da mărturie noi cei care l-am cunoscut îndea­ proape. Nu era omul pe care să-l păcăleşti sau să-l duci cu vorba. Şi nici nu puteai „negocia” cu el. Era întotdeauna cu câţiva paşi înaintea interlocutorilor săi, anticipându-le mişcările, intenţiile, gândurile. Desigur că, în timp, aceste trăsături native au fost sublimate de acoperământul Duhului, duse către subţirimi

3

duhovniceşti. Dar ele erau acolo, sădite în pământul tare al Glăvilor.

Ceea ce se ştie, poate, şi mai puţin din istoria acestui mare ierarh cărturar este că legăturile sale cu Oltenia vâlceană nu se reduc doar la originile sale săteşti. Dimpotrivă, în două momente foarte delicate din viaţa sa, aşa cum sunt ele narate în memoriile sale, Oltenia rurală a apărut ca loc de refugiu, de bejenie şi de refacere şi limpezire sufletească.

Primul astfel de moment intervine în viaţa sa când fiind ierodiacon la Mănăstirea Antim, în timpul celui de-al doilea război mondial, acesta intră într-un fel de criză existenţială privind destinul său monahal. Antim era o chinovie de prestigiu, dar era şi loc de perindare pentru mulţi călugări care erau în Bucureşti pentru studii, ceea ce făcea să nu prindă cheag obştea.

Nedumeririle tânărului ierodiacon, totuşi cu preocupări urbane şi culte, deloc genul păşunist sau nostalgic după viaţa satului, se amplifică în acest regim de tranzit şi sub autoritatea aspră a unui vlădică sub a cărui oblăduire se afla. Spre întărirea tânărului monah, într-o noapte poposeşte la Antim stareţul Mănăstirii Polovragi, Părintele Gherasim Bica. La sfatul acestuia, ierodiaconul Bartolomeu cere transferul la Mănăstirea Polovragi, veche ctitorie brâncovenească unde cunoaşte acolo o frăţietate monahală care îi mângâie sufletul. „Polovragi a rămas până astăzi mănăstirea inimii mele, nu numai pentru frumuseţea locului, ci şi pentru lămuririle sufleteşti pe care mi le-a dat atunci”, notează prelatul în memoriile sale. „Duhul comunitar, spiritul de dăruire, dragostea nefăţarnică”, precum şi spiritul de încredere şi de disciplină liber consimţită, mai spune vrednicul de pomenire ierarh, erau cele care l-au întărit, în contrast cu traiul modest al mănăstirii.

4

Al doilea moment de cumpănă vine peste câţiva ani.

Năvalnicul Anania, limpezit în locaşurile Brâncoveanului din Polovragi, nu putea sta, totuşi, locului. Poate şi aceasta este o trăsătură specifică oltenilor, spre comparaţie cu firea molcomă a ardelenilor sau duioasă a moldovenilor. Astfel, ajunge student la medicină, în Clujul postbelic, eliberat de armatele maghiare, dar aflat sub autoritatea trupelor sovietice şi a comuniştilor. Implicat în grevele studenţilor „naţionalişti” din 1946, având un rol vizibil şi de frunte, este nevoit să plece în „surghiun”. Iar locul său de refugiu este Oltenia vâlceană, submontană. Două mănăs­ tiri sunt adăpost şi oază duhovnicească pentru Anania în pribegia de sub cerurile Oltului: Mănăstirea Bistriţa şi Schitul Pătrunsa, din crăpăturile munţilor Căpăţânii. În memoriile sale, descrie slujbele de noapte, pe care le ţinea cu Ieromonahul Veniamin de la Pătrunsa, acolo unde domnea o „mare linişte”.

Glăvile natale apoi chinoviile Polovragi, Bistriţa şi Pătrunsa: iată constelaţia vâlceană care a luminat, hrănit şi adăpostit leul în pribegie. +Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord Stockholm, 1 septembrie 2020 Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri Comuna Glăvile Satul este patria poporului român din vremi imemoriale.

Aici suntem acasă de la început de lume, în sat ieşi din timp şi istorie şi intri în timpul şi istoria devenite veşnicie. Veacurile şi sutele de generaţii au ctitorit această matcă şi vatră unde omul este cuprins de-o lăuntrică şi tainică bucurie şi măreţie.

5

Satul a fost, de-a lungul vremii preocupat de formarea omului interior în spiritul celor mai înalte principii morale pe care le-a avut umanitatea, cele ale jertfei de sine din iubire pentru aproape, ale răbdării îndelungi, ale îmbogăţirii sufleteşti, ale însetării după dreptate şi adevăr. Această rânduială, spirituală , păstrată prin viaţa practică două milenii, este moştenirea noastră cea mai de preţ, indiferent unde trăim şi cât consumăm din bunurile lumii. Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s­ a păstrat şi s-a promovat conştiinţa naţională, este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om dorul şi dragul de viaţă, să aştearnă pe chipul său un zâmbet luminos. De-a lungul timpului, satul românesc s-a organizat şi s-a dezvoltat în felurite moduri, cultivând virtuţile poporului român: hărnicia, dărnicia şi ospitalitatea. Satul românesc este cel mai bun exemplu ce poate fi dat pentru adevărata comuniune dintre mai mulţi oameni, care se bucură să fie împreună, să se ajute între ei în orice clipă şi să înfăptuiască lucruri frumoase de care să se mândrească. „Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în , , Sufletul satului”. , , Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta“, consideră Octavian Goga. . Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, operele lor îşi adună seva din acelaşi izvor al folclorului, istoriei şi al vieţilor sătenilor de diferite vârste, lumea satul fiind în strânsă legătură cu natura. „Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului - creatorul şi 6

păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat şi rodnic” (Lucian Blaga). A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei în localitatea vâlceană Stăneşti, pe malul Cernei, apă limpede şi sclipitoare în razele soarelui de vară fierbinte, pe acele meleaguri pe unde odinioară îşi purtase paşii ''Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina''. De mai la deal şi de peste deal, din Glăvile Vâlcii avea să pornească în lume, la 21 martie 1921, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Întâlnirea, comuniunea şi colaborarea , prietenia şi sprijinul reciproc dintre cei doi mari ierarhi vâlceni a fost descrisă de cărturarii vremii ca fiind una providenţială. Mare bucurie, onoare şi recunoştinţă pentru noi, urmaşii care călcăm cu smerenie, evlavie şi recunoş­ tinţă pe urmele marilor înaintaşi . A îngăduit Bunul Dumnezeu ca împreună cu Maria Catană, bibliotecar la Biblioteca Publică din Glăvile să aprindem candela neuitării, marilor ierarhi, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul. De două mii de ani, de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim locul şi neamul, să ne omagiem eroii istoriei, martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţio­ nale, care şi -au pus amprenta pe istoria, veacurile şi locurile străbune, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folo­ sitoare!

Comuna Glăvile, este situată în partea central-estică a judeţului Vâlcea, pe traseul şoselei de la Râmnicu Vâlcea Şirineasa - Drăgăşani, printre dealuri acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi şi păşuni naturale ce încântă privirea călă­ torului.

Despre frumuseţea localităţii, în cotidianul Râmnicu Vâlcea Week din 18 iunie 2019 jurnalistul Liviu Popescu ne spune... ,,Pe Valea Pescenei, pe vechiul drum al transhumanţei, 7

se află una din cele mai frumoase comune vâlcene, o inimă din Oltenia adevărată, o frântură din frumosul judeţ al Vâlcei. Ne referim la Glăvile. Un loc enigmatic ale cărui poveşti se pierd în negura timpului. Oameni liberi până în secolul al XIV-lea, cei din Glăvile şi-au inspirat numele satului din legendele Valahiei, legende cu zmei sau Cosânzene, cu lupte aprige cu turcii. Un sat românesc care aduce toată România veche în prezent. <<Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti alte peisajele rustice superbe, le avem şi noi. Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti. Dealurile, pădurile noastre, tradiţiile, verdele nostru, zăvoaiele. Păstorii noştri, poate că sunt eu mai subiectiv, dar România e frumoasă şi Glăvile face parte din ţara asta>>, spune Iustin Duicu, primarul localităţii. Glăvile începe la marginea Pescenei şi se duce plăcut în subcarpaţii Vâlcii, spre Olteanca, acolo, unde este vechiul loc al Valahiei frumoase, un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată. În Glăvile convieţuiesc oameni pentru care tradiţia a însemnat ceva aproape sacru, cu reguli de bunăcuviinţă creştină, cu obiceiuri şi rânduieli bine conturate şi respectate cu sfinţenie. Oamenii din Glăvile sunt mândri, iubitori, sociabili, îşi iubesc locul şi nu ezită să îl arate celor ce doresc să îl vadă. De-a lungul istoriei, bărbaţii au fost recunoscuţi pentru curajul lor în luptă iar femeile pentru ţesături, pentru rostul casei. Aşa s-a născut comunitatea din Glăvile''.

Născută, crescută, educată pe aceste meleaguri de doină şi le­ gendă, doamna Maria Catană a ales profesia de bibliotecar din dragoste de locurile natale, pentru frumuseţea profesiei de bibliotecar pe care a realizat- o cu mult profesionalist şi dăruire, pentru a fi în slujba comunităţii şi a promova valorile tradiţionale şi culturale din zona binecuvântată de Dumnezeu de pe Valea 8

Pesceanei. Cât timp a slujit pe altarul culturii din Glăvile, Maria a organizat numeroase activităţi dedicate portului tradiţional, folclorului popular, simpozioane dedicate personalităţilor locale.

A participat la concursuri populare cu formaţii de dansatori din localitate şi a obţinut mai multe premii care au pus în valoare tradiţiile şi obiceiurile satului românesc, a promovat costumul popular, multă vreme ''lada de zestre'' a Glăvilor a fost cunoscută şi apreciată la nivel judeţan şi naţional. Alături de familie, soţul şi cei doi copii, împreună cu formaţia de dansatori profesionişti a colindat ţara în lung şi-n lat pentru a promova valorile tradi­ ţionale specifice comunei Glăvile. La 31 ianuarie 2011, am fost părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a unui mare cărturar, scriitor, teolog, ierarh, mărturisitor al istoriei milenare româ­ neşti, totodată apologet al dreptei credinţe creştine - Arhiepis­ copul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, care şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani! Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania a păstorit meleagurile Transilvaniei străbune ale Ardealului strămoşesc, vreme de 18 ani, între anii 1993-2011, ca Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului, iar din anul 2006 (şi) ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului! Născut pe frumoasele plaiuri vâlcene, în comu­ na Glăvile, marele ierarh, s-a făcut remarcat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: maturitatea, cunoaşterea şi bogata expe­ rienţă, înţelepciunea pastorală şi duhovnicească, prin ataşamen­ tul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin tenacitatea şi perseverenţa specifică marilor caractere, prin cultura teologică, luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă, prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori 9

cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte cerebral, lucid şi vertical, concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!

Dar mai presus de toate a fost un om de o sinceritate, fermitate , discreţie şi modestie ieşite din comun, care îţi inspirau foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale culturii şi spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!Atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă.

Trecerea la cele veşnice a Părintelui Mitropolit Bartolomeu a adus în activitatea doamnei Mariei Catană o responsabilitate imensă, aceea de a ţine veşnic aprinsă făclia neuitării marului ierarh. Din anul 2011 până în anul 2020 în fiecare lună ianuarie şi martie, la Glăvile s- au organizat activităţi cultural religioase în memoria şi spre aducerea aminte a marelui ierarh şi cărturar Bartolomeu Valeriu Anania. Deşi nu a fost uşor, doamna Catană a vegheat ca Părintele Mitropolit să fie cinstit cum se cuvine în locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul'' Vâlcea, cu ajutorul şi particiaprea domnului conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, a părintelui Nicolae State Burluş, cu sprijinul autorităţilor locale, cu ajutorul domnului primar Iustin Duicu şi al preoţilor din parohia Glăvile şi din localităţile învecinate , cu participarea elevilor şi a cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială din localitate, Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost cinstit şi evocat cum se cuvine la nivel local, judeţean şi naţional. La aceste evenimente de mare am­ 10

ploare au participat oameni de cultură, monahi şi monahi din toată ţara. În ultimul capitol al acestei lucrări am inserat câteva articole din publicaţiile vremii care descriu pe larg manifestările organizate, personalităţile care au participat, cărţile şi revistele lansate cu aceste ocazii. Doamna Maria Catană este promotoare unui eveniment special în viaţa Mitropolitului Bartolomeu. În anul 2001 când a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, a fost declarat cetăţean de onoare al comunei Glăvile, toate demersu­ rile fiind făcute de doamna bibliotecar Catană. La ceremonia de decernare a titlului Părintele Mitropolit a venit însoţit de nume­ roşi preoţi din Cluj, Vâlcea, de Înalpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. A fost un moment cu mare încărcă­ tură emoţională la care a participat întreaga comunitate din Glăvile. În anul 2019, Înalpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepis­ copul Râmnicului împreună cu domnul Iustin Duicu, primarul comunei Glăvile au hotărât să amenajeze o casă memorială în cinstea marelui prelat, om de cultură, care a contribuit la punerea pe hartă a comunei. S-a scris, se scrie şi se va mai scrie multă vreme despre marele cărturar vâlcean , timpul cerne aşa cum spunea Mircea Eliade iar dâra de lumină lăsată în urma sa va străluci şi mai mult. Lucrarea doamnei Maria Catană aduce în actualitate măreţia trecutului îngropat de veacuri pentru ca gene­ raţiilor viitoare să cunoască faptele înaintaşilor ce i-au acoperit de glorie. Ea reprezintă un dar de suflet pentru cei ce au sfinţit locurile binecuvântate de Dumnezeu ale comunei Glăvile, un îndemn pentru cei ce vor veni în vizită, la cunoaşterea şi promovarea valorilor cultural spirituale.

Zenovia Zamfir

11

C A P IT O L U L I

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ, HOTARELE, VECINII Ş9 I SUPRAFAŢA 9 COMUNEI GLĂVILE I.1. Aşezarea geografică În partea central-estică a judeţului Vâlcea, pe traseul şo­ selei de la Râmnicu Vâlcea-Şirineasa-Drăgăşani, printre dealuri acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi şi păşuni naturale ce încântă ochiul, se află situată comuna Glăvile, una din cele 78 de comune ale judeţului Vâlcea. În cadrul marilor unităţi de relief ale ţării, teritoriul co­ munei Glăvile face parte din podişul Getic, fiind situat în partea de nord - est a Olteniei la vest de Olt. Altitudinea medie a reliefului ce formează vatra satelor din comună oscilează între 300- 400 metri.

Din punct de vedere geografic se mai poate spune că această comună este la 60 de kilometri sud de oraşul Râmnicu Vâlcea pe traseul DN Râmnicu Vâlcea - Şirineasa - Drăgăşani, la 22 de kilometri nord de municipiul Drăgăşani. Această aşe­ zare geografică îi este favorabilă sub toate aspectele, astfel fiind aşezată în zonă deluroasă are un relief uşor vălurit. Zona este bine împădurită (păduri de foioase pe suprafeţe mari), iar în rest sunt păşuni şi fâneţe naturale, livezi de pomi fructiferi, cât şi suprafeţe cu diverse culturi agricole în care predomină cerealele - grâul şi porumbul.

Din punct de vedere climatic - beneficiază de un climat blând cu o medie anuală a temperaturii între 15-18 0C, cu o du­ rată anuală de peste 2500 ore de strălucire a soarelui, cu o medie

13

anuală a precipitaţiilor de circa 800 metri. Este o zonă ferită de vânturi puternice, cu un climat sănătos, propice vieţii şi activi­ tăţii umane sub toate aspectele.

Glăvile este o aşezare tipic răsfirată, fiind o zonă veche de locuire. Administrativ teritorială este comună din anul 1861, ea fiind veche obşte teritorială , atestată documentar în secolul al XVI-lea.

1.2. Hotarele Cu toate localităţile din jur, comuna Glăvile are numai hotare naturale marcate de cumpăna apelor ce formează bazinul hidrografic al pârâului Pesceana. Astfel, la vest este culmea dealului numit Dealul Stăneştilor care o separă de comuna Stăneşti; mai la sud se învecinează cu comuna Guşoeni care este delimitată prin Dealul Teiului. La nord se învecinează cu co­ munele Pesceana şi Scundu, delimitată de cea din urmă prin culmea dealului numit Dealul Scundului, deal ce se prelungeşte până în partea de est, hotarul între comuna Orleşti şi Glăvile îl formează apa Verdea (Apa Verzii), cea care formează hotarul în partea de est şi cu comuna Suteşti. În partea de sud este hotar delimitat de cişmea, ştubeu.

Aceste hotare sunt uşor de identificat în teren. Lungimea totală a acestora este de circa 65 kilometri, iar parcurgerea lor este greoaie şi de durată. s

*

s

1.3. Vecinii Comuna Glăvile se învecinează la sud cu comunele Suteşti şi Amărăşti, la est cu comunele: Scundu şi Orleşti, la nord cu comunele Pesceana şi Lădeşti, iar în partea de vest cu comu­ nele: Stăneşti şi Guşoeni. Cu toţi vecinii, comuna Glăvile are >

>

>

s

14

*

legături bune de circulaţie asigurate prin şosele, drumuri de târlă şi poteci ce traversează culmea dealurilor. Acestea sunt dese, bine întreţinute şi relativ intens circulate. Între locuitorii comunei Glăvile şi cei ai localităţilor din jur sunt legături permanente, diverse şi trainice. Aceste legături sunt de rudenie, de prietenie, de hotărnicie, de natură comercială, de într-ajutorare la muncile agricole şi de altă natura.

I.4. Suprafaţa În cadrul hotarelor şi limitelor teritoriale pe care le are comuna cu localităţile învecinate, Glăvile are o suprafaţă de 50 km2.

Suprafaţa reală folosită de locuitorii comunei ca teren arabil, păşuni, fâneţe, vii şi livezi neproductive este de 2739 ha, restul reprezintă păduri, dar aparţin de Rom Silva. Alte categorii de teren sunt de 2266 ha din care păduri 1941 ha, drumuri 45 ha, ape 63 ha, terenuri nefolosite 5 ha şi zone construite 212 ha.

15

C A P IT O L U L I I

CADRUL NATURAL 11.1. Structura geologică Zona ce constituie suprafaţa comunei Glăvile împreună cu suprafeţele tuturor localităţilor din jur, din punct de vedere geologic face parte din ţinutul Podişului Getic.

Dealurile au luat naştere pe fundul unei mări în care depunerile sedimentare aduse de râurile montane au format straturi orizontale sau uşor aplecate - la suprafaţă fiind alcătuite din roci moi, cuaternare. În unele puncte ca ,,La crucea lui Vijulie” sau ,,La Râpă” au avut loc alunecări de teren de tip surpare, ca urmare a alternanţei rocilor: la bază - argile, marne, iar către suprafaţă pachete de straturi cu o rezistenţă ceva mai mare, care în momentul antrenării în deplasare au cedat prin rupere (surpare), fiind subminat în lateral versantul dealului.

Aceste alunecări au imprimat re1iefului un aspect dezordonat.

Aceste surpări au fost determinate de despăduririle masive şi de eroziunea torenţială.

11.2. Relieful Prin şezarea geografică şi structura geologică specifică zonei, comuna Glăvile are un relief deluros. După altitudine şi alte particularităţi, relieful comunei se poate împărţi în două mari zone şi anume: partea de nord-deluroasă şi partea de sud relief de luncă. Culmile domoale şi paralele ale dealurilor sunt în general orientate pe direcţia Nord-Sud, fiind despărţite de afluenţii pârâului Pesceana ce traversează comuna Glăvile. Spre

17

miazănoapte, altitndinea maximă a dealurilor nu depăşeşte 400 m faţă de nivelul mării, iar spre sud, la hotar cu comuna Amărăşti, altitudinea lor scade la 150 m. Luncile dintre dealuri ocupă suprafeţe mici, sunt înguste şi nu depăşesc 800 m lăţime.

Principalele dealuri în comună Dealul Verzii aflat în partea de răsărit a pârâului Pesceana, dublat începând de la „Râpa Naltă" de dealul Aninoşii şi dealul Oltencii. Din ele se desprind ca nişte piscuri şi dealuri secundare legate prin platouri încântătoare cum ar fi: Dealul Bisericii coborând până în matca râuluiPesceana deasupra cătunului Bătărăşti. Îşi trage numele de la biserica ce a existat pe el.

La „Râpa Naltă” formată prin surparea pantei vestice a dealului Verzii, un platou, ca o cupolă, lasă spre răsărit Malul Verzii de care se desparte obârşia Văii Aninoasa, după care se despart Aninoasa şi Piscul Scaunelor legate printr-un platou de pe înălţimea căruia se vede la răsărit, peste dealuri, Lunca Oltului. Între dealul Aninoşii şi Piscul Scaunelor," care coboară f i spre sud s-a format valea Scaunelor, pe care se află cătunul cu acelaşi nume. Urmează Piscul lat cuprins între culmea dealului Aninoasa, Pădurea Turculeştilor, un pisc scurt, lăsat spre valea Pescenii - pădurea mai există parţial. În dreapta pârâului Pesceana, din dealurile Oltencii se desprind, lăsându-se spre valea Pescenii culmea dealului Româ­ neasca, dealul Grădiştea, cu nume semnificativ, poate a unei întărituri necunoscute, dealul Cirişoii Mari, dealul Cirişoii Mici, dealul Gorgoteşti, Croitoreşti şi dealul Braniştei. Din dealurile Oltencii spre valea Oltencii se desprind dealurile Marineşti, Robita, Gâlculeşti, Văcăreaţa, Sinculeşti, Baicani şi Brăbiori. În centrul comunei, deasupra cătunului Gorgoteşti, spre 18

vest, pe dealul Oltencii, se află piscul Gorgota cu 410 metri altitudine, o înălţime care a jucat un rol însemnat în viaţa trecută a satului.

11.3. Resursele subsolului Prin structura geologică şi petrografică a reliefului din această zonă, resursele naturale ale subsolului sunt în general rare şi în cantităţi mici.

Astfel, în albia Pescenei se găsesc şi se exploatează nisipuri şi pietrişuri folosite de localnici la lucrările de con­ strucţii. Ca material de construcţie luat din subsol se mai poate adăuga şi argila, din care localnicii pregătesc cărămida de zidărie sau pentru sobe.

Pentru cunoaşterea exactă a resurselor subsolului s -au făcut prospecţiuni geologice prin foraje făcute de Institutul Geologic, dar rezultatele acestora nu au fost comunicate.

11.4. Clima, reţeaua hidrografică, flora şi fauna 11.4.1. Clima şi vremea Sub aspect climatic, la fel ca şi relieful, teritoriul comu­ nei Glăvile se încadrează armonios în climatul temperat specific zonei Podişului Getic. Iernile nu sunt prea friguroase. Dealurile dinspre Olt apără ţinutul de biciuirea tăioasa a Crivăţului care bate rar şi cu putere slăbită, Băltăreţul aduce belşugul ploilor din mai şi iunie. Vara sunt ploi locale, mari, repezi, neregulate, care vin dinspre munţi.

Regimul termic de iarnă cuprinde lunile decembrie, ianuarie, februarie. Are o temperatură medie negativă şi oscilea­ ză între - 2 şi - 4 0Celsius.

Perioada cea mai rece a iemii o constituie lunile ianuarie 19

şi februarie; sunt zile în mulţi ani când mercurul termometrului nu coboară sub zero grade Celsius Sunt aşa - zise ferestre ale iernii, folosite de localnici în diverse activităţi gospodăreşti, dar şi agricole, cum ar fi: căratul gunoiului de grajd, tăierile de uscături la pomi şi de fructificare, împrejmuiri de garduri, arături şi altele.

Grosimea stratului de zăpadă, precum şi durata zilelor cu zăpadă sunt mici, stratul fiind mai mare pe culmile dealurilor.

Zăpada cade în general în strat uniform şi are o grosime ce variază de la 3 - 5 cm la 30 - 45 cm pe dealuri.

Prima zi cu brumă este în jurul decadei a doua a lunii octombrie, iar a celei cu îngheţ în a treia decadă a lunii noiem­ brie. Regimul termie de vară cuprinde lunile iunie, iulie şi august. Temperatura medie a verii este de 20 - 22 0Celsius. În lu­ nile iulie şi august se înregistrează cele mai ridicate temperaturi, când termometrul arată frecvent peste 26 0Celsius. Sunt zile cu temperaturi canieulare, fără precipitaţii, favorabile acţiunii de recoltare a furajelor din fîneţe naturale, dar secetoase şi uneori dăunătoare culturilor agricole. Trecerea de la regimul termic de iarnă la cel de vară se face încet şi treptat în timpul lunilor de primăvară-martie, aprilie, mai. Primavara este însă un anotimp mai capricios. Zilele friguroase, cele cu ploaie sau lapoviţă, cu îngheţ şi brumă alternează cu cele senine şi călduroase. Anotim­ pul toamna îşi face prezenţa în teritoriu din a doua decadă a lunii septembrie. De multe ori este capricios ca şi anotimpul primă­ vara, prin variaţiile sale de temperatură, prin precipitaţii şi mişcări ale aerului ce provoacă brume şi îngheţuri timpurii ce grăbesc sosirea iernii.

Iarna cad precipitaţii solide sub formă de zăpadă şi mai rar cade lapoviţa. Pe lângă precipitaţiile ce cad, ploaie şi zăpadă 20

importante cantitativ, mai sunt şi cele sub formă de rouă, brumă, grindină, burniţă, ceaţă şi chiciură.

Roua se formează dimineaţa pe firele de iarbă şi pe frunzele copacilor din luna aprilie până la sfârşitul lunii septem­ brie când încep să apară primele brume. Primele şi ultimele zile cu brumă sunt dăunătoare culturilor agricole şi provoacă mari pagube culturilor sensibile la frig şi în plin stadiu de vegetaţie.

Grindina cade două, trei zile pe an, cu o durată medie de unul-trei minute, deci cu durată scurtă, dar de multe ori foarte dăunătoare atât pomilor fructiferi cât şi recoltelor.

Ceaţa se formează tot timpul anului, dar mai ales pri­ măvara şi toamna, îngreunează vizibilitatea, dar sporeşte umidi­ tatea aerului şi a solului.

Chiciura se formează mai ales iarna, în zilele reci şi uscate. Apare pe ramurile copacilor, ca ciorchinii struguroşi şi oferă privirii un decor de iarnă geroasă, dar placută.

Mersul vremii în localitate este cel comunicat zilnic prin buletinele meteorologice, de mijloacele mass- media, fiind unul specific pentru zona de sud-vest a ţării. Mulţi săteni însă, ştiu şi determină acest mers al vremii cu două, trei zile înainte, sau chiar mai multe, după anumite observaţii şi date pe plan local cunoscute şi transmise oral din tată-n fiu. Astfel cei mai în vârstă săteni prezic frecvent şi cu precizie mersul vremii după durerile ce le resimt la încheieturile de la genunchi şi coate din cauza reumatismului, după stările alergice ale unor păsări ca: gâşte, găini, rândunele, după direcţia de bătaie a vântului, după fumul ce iese pe coşul caselor, sau după şuieratul locomotivei de la trenul ce trece pe la Orleşti. Venirea zilelor geroase şi a iernii este prevestită cu multe zile înainte de obiceiul porcilor de a căra cu gura paie şi frunze în strat, de plecatul în stoluri a rândune21

lelor, a gâştelor sălbatice, a berzelor. În concluzie climatul comunei Glăvile, este bun şi favo­ rabil vieţii umane. Blândeţea climatului şi puritatea aerului sunt factorii naturali de care beneficiază din plin locuitorii comunei.

II.4.2. Reţeaua hidrografică După regimul climatic, relief şi alţi factori fizico geografici comuna Glăvile dispune de o reţea hidrografică bună.

Aceasta are o densitate medie de 0, 40 kg/km2 şi este drenată de pârâul Pesceana şi se varsă în Olt la Momoteşti Drăgăşani.

Râul Pesceana izvorăşte de pe teritoriul comunei Pesceana din punctul ,,Râpa Cărămizii”, are o lungime de 29 de kilometri, dintre care pe teritoriul comunei Glăvile are o lungime de şapte kilometri. Cursul său, ca şi al celorlalte ape din zonă, are o orientare iniţială de la nord la sud. Se alimentează în cea mai mare parte din apele pluviale şi are un debit ce oscilează de la anotimp la anotimp, de la o lună la alta şi chiar de la zi la zi.

De asemenea, debitul său oscilează mult şi după cantitatea de precipitaţii ce cade într-o zi sau într-o anumită perioadă a anului.

Fluctuaţiile cele mai mari de debit le are însă în timpul ploilor torenţiale ce cad vara.

Deşi are un debit ce variază deseori până la secarea completă, apele sale nu ies din albie. De pe cele două versante deluroase din dreapta şi din stânga are afluenţi cu văi mici şi viroage pe care se scurge puţină apă în albia sa, permanent sau parţial. Aceşti afluenţi sunt Cirişoaia Mare şi Cirişoaia Mică.

Pesceana formează o reţea hidrografică dezvoltată într-o zonă cu scurgere periodică.

Satu1 O1teanca este traversat de pârâu1 Olteanca.

Acesta izvorăşte din satul Cermegeşti, şi traversează satul de la 22

nord la sud pe toată lungimea sa, vărsându-se în pârâul Pesceana, pe teritoriul comunei Amărăşti. În Olteanca se mai varsă pâraiele: Voiculeasa, ce curge între dealurile Otincelii şi Voiculesei de la nord-vest la sud-est, Robiţa de la nord-est spre vest, Văcăreaţa de la nord-est spre vest, Otinceaua de la nordvest spre sud-est. Toate acestea îşi culeg apele din numeroasele izvoare naturale ce ţâşnesc din pantele dealurilor.

Satul Aninoasa este traversat de la nord la sud pe toată lungimea sa de pârâul Aninoasa, care izvorăşte din punc­ tul ,,Dealul Drăgoiului" şi se varsă în pârâul Pesceana pe teritoriul comunei Amărăşti.

Pânza freatică ce alimentează această reţea hidrografică se află la o adâncime de peste 1,5 metri, dar nivelul acestora variază mult în teritoriu, în raport cu morfologia locului, expu­ nerea versanţilor, natura solului şi mulţi alţi factori. Astfel, pe interfluviile acestor ape sunt fântâni cu apă la adâncimea de doitrei metri, iar pe suprafeţele structurale adâncimea creşte la peste cinci metri. Apariţii la suprafaţa a pânzei freatice sub formă de izvoare sunt frecvente la baza versanţilor şi se găsesc aproape peste tot. În bună parte acestea au fost amenajate ca cişmele sau captate şi dirijate pe conducte 1a locuinţe1e sătenilor. Dintre amenajările acestor izvoare ca cişmele mai importante, putem aminti: cişmeaua de la Turculeşti în satul Glăvile, sau cea de la Batârăşti, în centrul satului Aninoasa, ,,La magazin'' .

Importanţa economică a reţelei hidrografice în comună constă în faptul că alimentează în condiţii bune locuitorii săi cu apă potabilă de care au nevoie în gospodărie pentru adăpatul animalelor, şi pentru irigatul grădinilor cu diverse culturi, vara când este nevoie. În concluzie se poate spune că reţeaua hidro­ grafică a comunei Glăvile este bogată, că satisface pe deplin 23

nevoile actuale şi de viitor ale sătenilor.

II.4.3. Flora În ce priveşte vegetaţia, de 1a început se poate spune că toată suprafaţa comunei este bogată şi variată. Bogăţia sa rezultă din mărimea şi numărul plantelor există pe o anumită suprafaţă şi din faptul că acoperă ca un covor întregul teritoriu. În comună nu sunt locuri golaşe, sterpe, lipsite de orice vegetaţie. Varietatea vegetaţiei poate rezulta şi din aşezarea geo­ grafică a localităţii şi din multitudinea condiţiilor naturale de sol, relief, temperatură, precipitaţii, etc. În partea de nord-est, nordvest a comunei, în cadrul zonei de vegetaţie, se situează pădurea de foioase amestecate, respectiv la interferenţa pădurilor de fag cu a pădurilor de stejar, ce trăiesc în bună convieţuire cu frasinul, mărul pădureţ, jugastrul, teiul sălbatic, ulmul, salcâmul, aninele şi alte esenţe, formând pădurile amestecate de foioase din această parte. În zona acestor păduri prin faptul că înfrunzitul lor apare mai târziu primăvara şi permite pătrunderea luminii în sol, că sunt mai multe goluri de pădure, şi pante cu expunere sudică, că mai sunt şi alţi factori, pe suprafeţe mici, fac posibilă viaţa şi altor plante din grupa arbuştilor, sau a celor ierboase cum sunt: alunul, cornul, mojdreanul, păducelul, lemnul câinesc, măceşul, porumbarul, socul, iar ca plante ierboase: ghiocelul, floarea paştelui, leurda, vioreaua, urzica moartă şi altele. Din flora spontană nu lipsesc nici gramineele ca păiuşul, rogozul apoi feri­ gile ce cresc pe suprafeţe mari în luminiş sau parcele despădurite. Tot în aceste locuri se întâlnesc o serie de ciuperci de pădure, diferit colorate, comestibile sau otrăvitoare. Între acestea, în număr mare se întâlnesc: gălbiori (văcăruşi), mânătărci, palma şarpelui, ghebe, ciuperci de gunoi, bureţi de mă­ 24

răcine, bureţi de prun. Pe trunchiul copacilor, pietre şi sol apar muşchi şi licheni.

Pe malurile celor trei pâraie şi pe alte locuri cu multă umiditate (pâlcuri mici de pădure numite zăvoaie) stau izolate specii lemnoase de esenţe moale, ca: aninii (alunus brutinosa), plopii (populus alho), sălcii (salex alho). Tot în aceste locuri se mai întâlnesc: curpenul de pădure, sângerul, lemnul câinesc, iar pe colnice, porumbarul, rugul, măceşul, salcâmul. În raport cu unele condiţii, pe panta şi culmea multor dealuri ale comunei, în puncte ca: Piscul lui Batâr, Mocanu, La Drăgoi, cresc pajişti cu vegetaţie sărăcăcioasa, cu plante ierboase specifice zonei de stepă ca: pirul gras, păiuşul, volbura, ciulinul, scaietele, ghim­ pele, iar în restul suprafeţelor de păşuni şi fâneţe sunt prezente şi alte specii ca: sunătoarea, păpădia, coada şoricelului, pătla­ gina, trifoiul corcit, margareta, lucerna sălbatica.

Vegetaţia ruderală şi din semănături este alcătuită din diverse buruieni ce cresc şi în locuri umblate de animale, şanţuri, oboare, terenuri cultivate etc. În aceste locuri, mai peste tot, se întâlnesc specii ca: romaniţa, pălămida, turiţa, susaiul, costreia, mohorul, loboda, ştirul, ştevia, cucuta, volbura, părul porcului.

Pe lângă toate acestea, blândeţea climatului şi alte con­ diţii naturale din zonă favorizează viaţa şi a unor plante de ori­ gine mediteraneană, ce se întâlnesc peste tot, cum sunt: liliacul, nucul şi mai ales viţa-de-vie. În concluzie, aşa cum s-a arătat suprafaţa comunei este acoperită de o vegetaţie bogată, variată şi de mare importanţă economică. Varietatea şi abundenţa vegetaţiei menţin puritatea naturală a mediului înconjurător făcând ca aerul de inspirat să fie sănătoasă, bine oxigenat, şi parfumat cu aroma şi mireasma florilor şi fructelor aproape tot anul. s

“

25

s

»

“

II.4.4. Fauna Ca şi flora, fauna comunei este bogată, variată şi ca­ racteristică zonei geografice a ţării din care face parte. Pe tot cuprinsul comunei, dar mai ales în terenurile împădurite, se întâlnesc felurite animale, începând de la cele microscopice şi insecte până la cele superioare din clasa păsărilor şi mamiferelor.

Din lumea insectelor se întâlnesc peste tot numeroase specii de miriapode, acarieni, fluturi, muşte, ţânţari, gândaci etc. Dintre acestea, mai cunoscute şi mai numeroase sunt: fluturii albi, gândacii de pădure, cărăbuşul de mai, ploşniţele de pădure, urechelniţele, purecii de plante, muştele, furnicile, coropişniţele, lăcustele etc., ce se întâlnesc pe solul pădurii, pe scoarţa şi co­ roana copacilor, în livezile de pomi, luminişurile de pădure, culturile agricole, locurile virane şi alte terenuri. Multe dintre acestea sunt cunoscute ca insecte dăunătoare prin pagubele pro­ vocate prin desfrunzirea arborilor, căderea florilor, uscarea fructelor etc. dintre insectele dăunătoare sunt bine cunoscute: gândacii de Colorado, cărăbuşii de mai, gărgăriţa florilor de măr, păduchii de pomi, coropişniţele, larvele diverşilor fluturi, muş­ tele, ţânţarii.

Dintre insectele folositoare şi cu un rol important în zonă sunt albinele.

Albinele sunt întreţinute de mai mulţi săteni în stupi sis­ tematici şi de multe familii pentru producţia de miere, ceară, şi alte produse melifere, în afară de faptul că asigură polenizarea livezilor de pomi fructiferi şi a altor plante cu flori.

Din clasa batracienilor, se întâlnesc peste tot, dar în nu­ măr mai mare în locuri cu multă umiditate, salamandre, brotăcei, broaşte de grădină şi râioase, iar din clasa reptilelor tot în număr mare şi peste tot şopârla verde (guşterele), şarpele de casă, 26

broasca ţestoasă şi altele, mai des întâlnite în frunzişul pădurilor, crânguri, hiroage, fâneţe.

Clasa păsări este un grup bine reprezentat în fauna co­ munei, atât ca numerar, cât şi ca specii, din grupa celor sedentare cât şi a celor migratoare. Dintre cele sedentare, peste tot trăiesc vrabia, piţigoiul, mierla, cioara, gaiţa comună, ciocănitoarea, ciuhurezul, bufniţa, cucuveaua, pitulicea, uliul, iar din grupa celor migratoare sunt prezente de asemenea peste tot rândunicile, sticleţii, scatiul, ciocârlia, privighetoarea, cucul, turtureaua, barza.

Mamiferele sunt reprezentative în fauna comunei nu numai ca importanţă economică, dar şi ca număr si specie.

Trăiesc în număr mai mare în păduri şi în număr ceva mai mic în livezile cu pomi şi fâneţele naturale.

Dintre acestea, mai des întâlnite sunt căprioarele, mistreţii, iepurii, viezurii, vulpile, veveriţele, şoarecii.

Toate acestea laolaltă au mare importanţă economică, interes pentru localnici şi pentru cei ce doresc să le vadă în mediul lor natural, să facă colecţii de insecte, să facă observaţii şi cercetări ştiinţice.

II.4.5. Solurile Spre deosebire de plante şi animale, diversitatea soluri­ lor în raza comunei este mai mică şi sunt mai puţin dezvoltate în grosime, textură, structură, proprietăţi fizico-chimice.

Solurile se încadrează în zona solurilor de pădure. Tipul de sol cel mai răspândit este cel brun-roşcat de pădure, carac­ teristic etajului de stejar, fiind foarte bun pentru cultura pomilor fructiferi, viţei-de-vie şi fâneţelor. Humusul se formează repede, este acid şi uşor solubil. Tocmai din această cauză el este repede 27

spălat de ape, astfel că orizontul superior conţine puţin humus şi are o fertilitate scăzută. Cu o răspândire mai limitată sunt solurile aluvionare de luncă ce se întâlnesc în văile dintre dealuri având fertilitate ridicată, locuitorii le folosesc pentru culturi (grădini, zarzavaturi etc).

Puţin răspândite sunt solurile nisipoase, argiloase, aflate pe pantele dealurilor, versanţii dealurilor, cât şi la poalele acestora. Există şi soluri hidromorfe formate în exces de umi­ ditate. În ansamblu, despre solurile tipice ce sunt în suprafaţa comunei, se poate spune că sunt sărace şi încadrează comuna în categoria a treia de fertilitate, dar priceperea, hărnicia şi experienţa oamenilor din localitate le-a dat mai multă rodnicie şi viaţă prin amenajarea terenurilor în pantă - terasare, aplicarea îngrăşămintelor naturale şi chimice, aratul de-a latul pantei, dar din păcate mai sunt cetăţeni care practică monoculturile sau culturile se fac iraţional.

II.4.6.

Cadrul natural şi perspectiva de dezvoltare economică şi socială a comunei Glăvile în interiorul acesteia O scurtă privire asupra aşezării în teritoriu din punct de vedere geografic şi o sumară analiză a factorilor naturali pe raza comunei Glăvile arată că toţi aceştia sunt favorabili vieţii omului şi dezvoltării aşezărilor omeneşti. Astfel, configuraţia reliefului şi altitudinea medie a dealurilor, formează un baraj natural în calea vânturilor şi a viscolelor. Temperatura favorabilă din pe­ rioada de vegetaţie a plantelor, permite să se obţină recolte mari de cereale şi fructe. Condiţiile naturale pedoclimatice permit dezvoltarea unei vegetaţii pomicole şi erbacee foarte bogate, iar cadrul natural să fie variat, bogat şi pitoresc.

9

28

În cadrul acestora, media anuală a precipitaţiilor şi tem­ peraturii, solurile, expunerea sudică a plantelor şi alte condiţii, au făcut posibilă existenţa în stare naturală a unui mare număr de specii de plante şi animale, iar prin activitatea umană, zona să capete un caracter zoo-viti-pomicol şi să aibă o populaţie relativ deasă. Toate aceste conditii au favorizat din plin folosirea de către săteni la construcţia locuinţelor şi a altor acareturi în gospodărie sau edilitar-gospodăreşti în sate, a nisipului şi pie­ trişului de râu, a argilei pentru cărămidă. În acelaşi timp, carac­ terul zoo-viti-pomicol al localităţii este factor determinant în dezvoltarea comunei, şi o altă latură în dezvoltarea comunei este şi poziţia sa faţă de regiunile învecinate, faţă de centrele şi unităţile industriale din apropiere. Astfel, comuna se află la circa 40 kilometri de Combinatul Râmnicu-Vâlcea, Uzina de sodă Govora, şi 1a 22 kilometri faţă de municipiul Drăgăşani, unde lucrează ca muncitori permanenţi zeci de săteni.

Legătura dintre aceste centre şi satele comunei se reali­ zează cu autobuzele I.T.A. ce au orar permanent sau cu alte mijloace. Circulaţia acestora se face pe D.J. DrăgăşaniŞirineasa, D. N. Râmnicu-Vâlcea. Acest drum a fost modernizat (asfaltat) în anul 1980.

Alte drumuri comunale, dar cu o mai mică circulaţie, leagă satul Olteanca din partea de nord a comunei cu satul Cermegeşti al comunei Lădeşti. Aceste drumuri comunale spre satele vecine trec peste înşeuările dealurilor şi fac legătura cu comunele vecine. Ca urmare a acestei aşezări şi a bunei legături cu toate localităţile din jur, comuna s-a dezvoltat multilateral, dar mai ales agricol. În producţia obiectelor meşteşugăreşti şi a prestărilor de servicii sunt bine cunoscuţi meserişi ce lucreaza ca tâmplari, 29

dulgheri, fierari, zidari, croitori şi în alte meserii. O parte dintre produsele meşteşugăreşti şi dintre cele agricole sunt valorificate de săteni pe plan local prin schimb în natură sau prin unităţile comerciale. Pentru activitatea comercială sunt în comună multe unităţi ce funcţionează ca magazine particulare sau ale Coope­ rativei de Consum, dar în valorificarea mai mult a acestor pro­ duse, un rol deosebit îl are Târgul săptămânal din comuna vecină Pesceana şi bâlciurile ce au loc de doua ori pe an în zilele cu sărbători religioase, în comunele Amărăşti şi Pesceana.

La Amărăşti, de Sf. Ilie - 20 iulie, iar la Pesceana - 21 mai şi 15 august de Sf. Maria.

Sub influenţa celorlalţi factori, comuna s-a dezvoltat mult şi pe teren cultural şi etnografic, devenind un centru bine-cunoscut şi de mare valoare artistică. În satele comunei se păs-trează în general multe obiceiuri vechi, strămoşeşti, portul po-pular. Sub aceste aspecte, cât şi a existenţei în comună a nouă biserici şi a cinci şcoli, viaţa şi activitatea edilitar-gospodărească a cunoscut şi cunoaşte o dezvoltare rapidă a satelor ce compun comuna Glăvile.

M F Vârstă (ani) Total 0-6 44 81 125 7-14 69 106 175 15-18 19-23 24-35 36-50 51-60 peste 61 Total

72 65 195 230 283 200 1158

109 126 230 319 310 232 1513

30

181 191 425 549 593 432 2671

CAPITOLUL III POPULAŢIA S I A ŞE ZĂR ILE OM ENEŞTI Grupe de activitate Agricultură

Populaţia ocupată 1320

Administraţie şi învăţământ, cultură

37

Industrie şi transporturi

259

Alte activităţi

13

III.1. Populaţia După datele ultimului recensământ al populaţiei ce a avut loc la începutul anului 1992, numărul total al populaţiei din comună era de 3056 de locuitori, iar după datele statistice ale Primăriei la sfâşitul anului 1998 a fost de 2671 de locuitori. Cu acest număr de locuitori comuna este de mărime mijlocie.

O creştere uşoară a populaţiei a avut loc în perioada anilor 1956-1970, dar după anul 1970 şi în prezent aceasta cunoaşte o scădere accentuată. Creşterea numărului populaţiei la început s-a datorat sporului natural al acesteia, ca diferenţă între natalitate şi mortalitate, dar în prezent populaţia comunei numeric scade anual cu circa 25 - 30 locuitori. În prezent cei 2671 de locuitori ai comunei sunt orga­ nizaţi în 1500 de gospodării.

Toţi locuitorii comunei Glăvile sunt de naţionalitate ro­ mână, limba oficială vorbită pe teritoriul comunei este limba română.

După religie şi cultul religios, toţi locuitorii comunei 31

aparţin religios de cultul ortodox, acesta se practică în bisericile din localitate şi la el participă toţi sătenii.

III.2. Caracterul antropologic Toţi locuitorii comunei fac parte din rasa albă (europoidă). Tipul caracteristic ca aspect atât la bărbaţi cât şi la femei este cel şaten cu forma capului rotundă sau uşor ovală, culoarea ochilor căprui şi mai rar verzi sau negri. Culoarea predominantă a părului este cea castanie şi mai puţin neagră, umerii obrajilor nu sunt proeminenţi, buze1e sunt subţiri, dinţii albi.

Sunt de statură mijlocie, ce au o înălţime medie de 1,60 - 1, 75 metri. Sunt puţin corpolenţi, şi au o greutate medie de 70 - 75 de kilograme.

Ca origine, majoritatea locuitorilor din toate satele sunt descendenţi ai unui singur moş sau a câţiva strămoşi, fapt ce re­ zultă din numele de familie des întâlnite şi din toponimia uliţelor sau cătunelor din sate. Ca exemple de familii amintim: Bădiţeştii, Duţeieştii, Crucereştii, Batârăştii, Barcanii, Chitucii, Purdeştii.

Aceste grupe de familii locuiesc de regulă pe câte o uliţă a satului sau într-un cătun iar acesta are denumiri similare: Duţeieşti, Crucereşti, Chituci, Batârăşti, Purdeşti. Varietatea ge­ nealogică a acestor grupe de familii a avut o mare influenţă asupra prolificităţii şi longevităţii locuitorilor acestor sate. Căsă­ toria tinerilor din aeeste familii cu parteneri din alte localităţi au făcut ca sexele să fie destul de îndepărtate ca grad de rudenie, iar ca urmare fecunditatea şi prolificitatea să fie mare. Majoritatea familiilor au avut de la trei copii în sus, iar unele şase-opt sau chiar 12 copii. În prezent însă, această fecunditate este micşorată şi i

i

?

>

>

'

>

5

32

s

5

5

5

oscilează în a avea doi-trei copii sau un copil de familie, iar cuplurile cu mai mult de patru copii, în toate satele sunt destul de rare. Acest lucru se datorează îmbătrânirii populaţiei şi scă­ derii numerice a acesteia. Dacă fecunditatea şi natalitatea în prezent sunt mult diminuate faţă de trecut, longevitatea locuito­ rilor din aceste sate putem spune că este bună. Vârsta medie a lor oscilează în jur de 70-72 de ani la bărbaţi şi 75-78 de de ani la femei, faţă de trecut, când oscila pentru ambele sexe în jur de 65-68 de ani.

Longevitatea şi sănătatea lor se datorează unui regim ali­ mentar raţional bazat pe produse vegetale şi animaliere, mai mult proaspete, şederii în cea mai mare parte din zi în aer liber şi practicării muncilor şi eforturilor fizice permanent.

Longevitatea sătenilor se mai datorează şi faptului că în toate familiile legate prin căsătorie nu se întâlnesc cazuri de degenerare prin incest san boli sociale ca nanism, guşă care să se transmită ereditar de la părinţi la copii, şi din generaţie în generaţie. Între generaţia tânără în prezent şi cea în vârstă nu sunt deosebiri esenţiale care să se materializeze în statură, sănătate, aspect fizic, rezistenţă, longevitate etc.

La controalele medicale şi testele la care sunt supuşi tinerii când se angajează la un loc de muncă sau când sunt recrutaţi pentru un serviciu militar, nu sunt respinşi sau reformaţi ca inapţi. Dacă apar totuşi şi respingeri, ele sunt cazuri izolate, se datoresc unor accidente de muncă, de circulaţie sau altor cauze.

Ca o concluzie asupra caracterului antropologic al locui­ torilor din comună, se poate spune că ei sunt apţi pentru orice fel de muncă, că sunt sănătoşi, uşor adaptabili la diverse condiţii, 33

iar din punct de vedere moral, se caracterizează prin principia­ litate, politeţe, respect şi dragoste pentru adevăr şi seriozitate în cuvânt şi faptă.

111.3. Nivelul de trai şi material al populaţiei Ca peste tot, nivelul de trai al locuitorilor şi în aceast comuna se apreciază după felul în care cetăţenii se hrănesc, după condiţiile în care locuiesc, după cum se îmbracă, după igiena particulară a indivizilor etc. În ceea ce priveşte modul de hrănire al tuturor locui­ torilor, acesta este în general bun şi nu se constată fenomene de inaniţie sau de supraalimentaţie. Alimentaţia este în general raţională şi în ea se pune permanent accentul pe produsele de origine vegetală şi animală. Alimentele de bază în hrana tuturor sunt: pâinea şi mămăliga, laptele, ouăle, cartoful, fasolea şi carnea, iar în proporţie mai mică sunt folosite produse ca pastele finoase, conservele, zahărul, produsele de cofetărie şi de pes­ cărie. Fiind harnici şi gospodari, cetăţenii comunei au grădini cu legume, cresc animale şi păsări pentru consumul propriu. Foarte rar se aprovizionează de la unităţile comerciale din zonă.

111.4. Îmbrăcămintea şi portul Un factor important al nivelului de trai al oamenilor dintr-o localitate îl constituie îmbrăcămintea şi portul acesteia.

Locuitorii din comuna Glăvile să îmbracă decent, mai mult în stil clasic iar în timpul sărbătorilor de iarnă sau primă­ vară, poartă costumul popular ţărănesc, confecţionat cu mijloace proprii în gospodării. Înaintea celui de-al doilea război mondial, femeile satu­ lui produceau mai toate îmbrăcămintea şi încălţămintea în casă.

34

Se semăna in şi cânepă, se topea, se meliţa, se pieptăna, se torcea şi se ţesea pânza din care confecţionau haine. Femeile ţeseau de asemenea lute, brâie de lănă, dimie din lâna oilor crescute în gospodărie, pături, scoarţe şi velinţe pentru casă şi pentru zestrea fetelor. Toată iarna fetele coseau ii frumos înflorate cu guler la gură, la umăr, la mâneci, poale de cămăşi cu şebace cu râuri de o rară frumuseţe. În faţă şi în spate purtau zăvelci (catrinţe) ,,alese" în război cu diverse motive populare, dar cele mai în­ stărite îşi cumpărau din bâlciuri costume de Argeş compuse din catrinţe, fote înflorate, veste şi lute.

Băieţii purtau cămaşa cusută cu „râuri" la guler, panta­ loni albi de ,,soi" - vara, de dimie (nădragi) - iarna. Peste cămăşi purtau vestă pe care o cumpărau din târg. În picioare, la sărbă­ tori, purtau pantofi sau ghete (de lux cei înstăriţi), iar în zilele de lucru, opinci din piele de porc sau de ,,vacă" argăsite . Aveau ciorapi albi de lână, împletiţi în cinci cârlige, cu modele în culori deosebite. Portul acesta, descris foarte sumar, nu era specific numai acestei comune, ci aria lui de răspândire cuprinde toate satele învecinate între Cerna şi Olt, Drăgăşani şi Lădeşti. Astăzi, aceste costume sunt folosite pe scena căminelor culturale de către artişti amatori şi de cei vârstnici cu ozazia sărbătorilor.

III.5. Igiena localităţilor şi asistenţa sanitară Aşa cum s-a arătat anterior, factorii naturali ce caracteri­ zează teritoriul comunei, sunt favorabili vieţii şi activităţii umane. În comună sunt două dispensare, unul în satul Glăvile şi altul în satul Aninoasa, iar în satul Olteanca un punct sanitar, toate dispun de mult spaţiu în dotare şi organizare. Asistenţa sanitară se asigură zilnic de acest personal calificat, medici şi asistenţi sanitari , atât la dispensar cât şi prin vizite la domiciliu.

O

5

5

35

5

De mai multe decenii în comună nu s-au mai cunoscut boli epidemice, iar sănătatea publică este foarte bună.

III.6. Aşezările omeneşti III.6.1. Prezentare generală Datorită condiţiilor naturale, favorabile vieţii omului sub toate aspectele, în partea superioară a pârâului Pesceana au apă­ rut de timpuriu şi s-au dezvoltat încet, dar sigur cinci aşezări umane ce formează astăzi cinci sate componente ale comunei Glăvile.

Din punct de vedere geografic, toate satele sunt de tip răsfirat şi de formă lunguiaţă, specific zonei deluroase.

Cele cinci aşezări sunt satele: Glăvile, Aninoasa, Jarostea, Olteanca şi Voiculeasa. Toate cinci au constituit la organizarea administrativ-teritorială a ţării din anul 1968, actuala comună Glăvile.

Satul Glăvile, care este şi centru de comună, desemnează aşezările de pe valea pârâului Pesceana, fiind numit Pesceana până la reforma administrătiv teritorială din 1868. Pentru prima dată numele localităţii Pesceana se întâlneşte în registrele de stare civilă din 1868, ca „mahala" a comunei, iar în anul 1883 sat.

Satul Glăvile, fost Pesceana, se compune din următoa­ rele cătune: Gorgotesti, cea mai veche mahala a fostei obşti terito­ riale Glăvile, până la reforma administrativă din 1864 din timpul lui Cuza când termenul de „sat" care denumea obştile teritoriale rurale a fost înlocuit prin termenul modern de comună admi­ nistrativă.

Scaune, aşezat pe valea şi dealul cu acelaşi nume, indi­ 9

9

36

când un loc de scaun, de conducere, de judecată sau pentru cen­ tralizarea dărilor. După tradiţie aici era curtea lui Mircea Ciobanul, care mai înainte de a fi domn al |ării Româneşti avea aici turme de oi. O altă tradiţie stabileşte aici scaunul de judecată pentru întreaga vale a Pescenii superioare şi mijlocii. Este singu­ rul cătun în care gospodăriile omeneşti se menţin pe înălţimile dealului, pe culmile lui. Ştubei denumeşte grupul de case de la hotarul de sud al comunei, numit după fântâna aflată la hotarul dintre comunele Amărăşti şi Glăvile, unde după tradiţie, se adăpau turmele de oi ale lui Mircea Ciobanul, cel care descoperise izvorul.

Croitoreşti. Este situat pe dreapta Pescenii sub poalele dealului Oltencii, pe valea cu acelaşi nume, cuprinzând şi grupul de case denumit şi „ Giligăi”.

Cirişoaia Mică, situat pe valea cu acelaşi nume, în partea de nord a cătunului Gorgoteşti, apare în actele de stare civilă din anul 1868 cu numele de mahalaua Hodorogi, după numele acestui neam, astăzi rămânând aici o singură casă, datorită alu­ necărilor de teren.

Cirişoaia Mare, pe valea de la nord, în cuprinsul acestui cătun intră şi gospodăriile de la Linie, de-a lungul drumului care merge pe dreapta pârâului Pesceana.

Grădiştea, nelocuită până aproape de zilele noastre, fiind acoperită de păduri.

Curculeşti, cătun aşezat sub dealul Râpa Naltă, de-a lun­ gul văii cu acelaşi nume.

Batârăşti este ultimul cătun spre nord în care intră şi colonia de rudari de pe dealul Bisericii, în trecut moşia Bucşeneştilor.

Sate învecinate: 37

Satul Aninoasa este situat în partea de răsărit a comunei, pe valea cu acelaşi nume, în teritoriul căruia se cuprinde şi ver­ santul vestic al dealului Verzii până la hotarul comunei, luânduşi numele de la vale.

Satul Jarostea. Numele trimite la un loc unde a fost arsă pădurea. Este situat în partea de vest, spre partea de sud a comunei, despărţit prin dealul Otincelului de satul Olteanca.

Satul Olteanca este aşezat pe valea cu acelaşi nume. Între 1925-1968 a fost comună împreună cu satele Voiculeasa şi Jarostea, astăzi aparţinând de comuna Glăvile.

Satul Voiculeasa îşi ia numele de la valea cu acelaşi nume.

Cele mai vechi date despre satul Glăvile Pentru prima dată se pomeneşte „hotarul Glăvilofă întrun document numit „Hrisovul lui Mircea Ciobanul" din 7055 (1546-1547), în care se descriu hotarele moşiei Izvorani. Acest document nu se mai păstrează, dar este menţionat într-o ocolică din anul 7529 (1780) decembrie 22, prin care, în urma unei judecăţi între moşnenii Amărăşti şi moşnenii Izvoranii de Sus, pentru hotarul dintre ei, unde se hotărăşte a se urma semnele cuprinse în „ocolica Mircei Vodă cu leatul 7055 (1546-1547)ă" care se urmează întocmai.

Nici acest doument nu se mai păstrează, fragmente din el, ca şi reproducerea semnelor de hotar din Ocolica lui Mircea Ciobanul, menţionată mai înainte sunt redate de Al. Stănciulescu în „Istoricul comunei Glăvile". Stănciulescu a cunoscut hriso­ vul din anul 1750 după care a făcut extrase. În lucrarea sa, Stănciulescu se referă şi la Ocolica satului Amărăşti din 1779 ianuarie 11, care se păstrează. În acest document un pasaj menţionează hotărnicia din 38

7259 (1750) care este făcută după „hrisovul măririi sale răpo­ satului Mircea voievod de la leatu 7055 (1746-1747)ă".

Hotarul Izvorancăi, urmând matca Pescenii spre nord, până în gura Văii Scaunelor, „se loveşte cu hotarul Glăviloră.

Semnele de hotar descrise în documentul din 1750, reproducând pe cele din 1546-1547, se pot identifica pe teren.

Moşdreanul înfierat, aflat pe culmea dealului Verzii exiată încă, păstrându-i-se tulpina. De asemenea, alte locuri fixe - gura verdiţii Stabeiul şi alte denumiri topice existente, duc la veridicitatea datelor. În acest caz prima menţiune despre Glăvi este datată de la 1546-1547.

Despre Glăvi pomeneşte şi un hrisov din 1557 prin care Pătraşcu cel Bun a întărit spătarului Stanciu din Creţeni o moşie asupra căreia avea preţuire şi „Stan din Glăvi" (Stan ot Glăvi), „care a rămas de lege ".

O dată certă a satului Glăvile o avem în documentul din anul 7135 (1626) prin care Alexandru Coconul (1623-1627), voie-vodul |ării Româneşti, întăreşte lui Dragomir, postelnicul din Prundeni, ocinile pe care le cumpărase de la Amărăşti, Izvorani, Zlătărei, Bereni, cum şi un schimb de vie, „via lui Stan", „în sat la Glăvi". În legătură cu localităţile din acest hrisov, se iveşte o discuţie privind identificarea satului Izvorani. Indicele de locuri anexat la volumul al XXI lea din colecţia Documente Roumanie Historica, în care s-a publicat documentul, nu identifică Izvoranii. În indicele analogic nr. 4 în care se publică documente ce compun fondul episcopiei Râmnicului, actul din anul 7135 (1626) este indexat la Izvor fără localizare. În felul acesta ar 39

părea că este vorba de satul Izvor, fostă comună, după anul 1862, şi desfiinţată, trecută la comuna Creţeni şi Nemoi.

Pentru bunurile cuprinse în documentul din 1626 în Izvorani, Amărăşti şi Glăvi, martorii adeveritori sunt din Nemoi, Izvorani şi Verdea, sate învecinate, în timp ce pentru Zlătărei, martorii sunt din Zlătărei, Gărdeşti, iar pentru Bereni, din Drăgăşani, Bereni şi Călina.

Hrisovul din 1626 întărind lui Dragomir postelnic din Prundeni, ocinile din Izvorani, spune: „partea lui Dragomirşi a fiilor săi Vladul şi Pârvul, partea lui toată şi din pădure şi apă, din vieşi din vatra satului... oricât se va alege peste tot hotarul... " de altfel o formulare frecventă în documentele medie­ vale. Mai departe documentul spune: „Si iar a cumpărat Dragomir ocină la Izvorani, însă partea Oneştilor, a treia parte, partea lui Pădure toată, din câmp şi din pădure, din apă şi din dealul cu viişi din vatra satului, de pretutindeni, şi cât se va alege şi de peste tot hotarul de la Radoslav negustorul".

Satul Izvor a fost sat de moşneni, neaservit, aceeaşi stare avea şi Izvorani. Moşnenii îşi spuneau „moşnenii Izvorani", adică din Izvor sau Izvorani. În actele locale ei se numeau astfel cum rezultă din zapisul de vânzare de la 1814 august 9 în care „partea de moşie, a vânzătorilor ce ţin de Izvor, este în hotarul Izvoranilorşi merge până sub viile Izvoranilof. Deci, Drăgoi, Oneştii (în localitatea Izvor întâlnim patronimicul Oncescu = Onceşti), Pădure erau Izvorani, adică din Izvor. Astfel, Izvoranii se pot identifica cu satul Izvor; dar am văzut mai înainte că moş­ nenilor Izvorani li se alegeau semnele de hotar ale moşiei lor, Izvoreanca, după hrisovul lui Mircea Ciobanul din 7055. În „OcolicaAmărăştenilofă din 1779 ianuarie 11, întâl­ nim acest pasaj: „în sus până în Stubeiul din drum, de către 5

s

s

5

5

s

40

*

'

>

hotarul Izvoraniă. Aici Izvorani este stăpânirea izvoranilor de care este vorba în actul lui Mircea Ciobanul de la 1546-1547, aşezat între hotarul Amărăştenilor şi hotarul Glăvilor, unde se găseşte actualul sat Aninoasa, numit şi Oscieni, - şi care poate fi Izvorani din actul lui Alexandru Coconul din 1626.

Acest lucru poate fi lămurit mai precis numai după cer­ cetarea mai în amănunt al fondului de documente al episcopiei Râmnicului, din proprietatea căreia au intrat bunurile lui Dragomir postelnic de la anul 1626 - şi despre care nu se face nici o menţiune directă după această dată.

Moşnenii Izvorani apar şi în hrisovul din anul 1557 din timpul lui Pătraşcu, cum şi în cel al lui Mihnea Voievod (1577­ 1783) din anul 1579, acte pe care le menţionează Ocolica din anul 1751: „...iar pentru două fălci, cele cumpărate de Izvorani de la Amărăşti cu o carte a răposatului Pătraşcu Vodă cu leatul 7065 (1556-1557) şi cu o carte a răposatului Mihnea Vodă cu leatul 7087 (1578-1579) date să le stăpânească Izvoranii din hotarul Amărăştilor, cum le stăpâniseră şi mai înainteă. În această privinţă hrisovul din anul 1751 mai face următoa-rea menţiune: „Am chemat pe toţi moşnenii din Izvoraş şi pe pristovul din Amărăşti şi pe moşnenii din Glăvi ca să îşi arate fieşcare hrisoavele lor domneşti ce le vor avea, ca să putem descoperi hotarul Izvoranca de la Capul Amărăştilor şi de la Capul Glăvilor.

Ocolica din 1779 ianuarie 11 mai face o precizare: „Si de către alţi răzaşi nu s-a găsit nici o pricină şi tăgăduire de sămne, care numai ce avea pricină cu moşneni(i) Osiceni la marginea hotarului de către răsărit din slemnia Verzii, până în Pesceana la Stubei, ieşind numiţi(i) Osiceni cu ocolica lor a 4 boieri hotărnici de la leat 7259 octombrie 8, care ocolică este făcută s

s

s

41

*

după hrisovu mării sale răposatului Mircea voi(e)v(od) de la leatu (7055)".

Osicenii, deci, se aflau în cuprinsul Izvoranilor, erau Izvorani.

Semnele de hotar descrise după hrisovul din anul 7055 (1546-1547) corespund cu cele după ocolica din anul 1779 ianuarie 11, pe latura de sud pentru Izvoranca, respectiv nord pentru Amărăşti.

Documentul din 1546 „.. începând din sleanna Verzi, din drum, unde s-au în­ semnat copacii, spre apus nişte surpături, drept în Valea Aninoşii, printre arinii înfieraţi şi un stejar, şi de aici drept spre Aninoasa, iar spre apus, pe vâlcea drept în deal, unde s-au pus semne, şi de acolo pe coasta numită în sus, în stejarul înfierat. }i de acolo în vale, în stejar, mergând în ştubeiul în drum şi de aici drept în matca Pescenii. La închiderea hotarului: «... pe Verdea în jos, până în izvorul Racilor, în colţ, unde se loveşte cu hotarul Amărăştilor, şi pe izvorul racilor drept în deal, în sleanna verzii, în copacul înfierat, unde se închid toate semnele acestui hotar»".

Documentul din 1779 ianuarie 11 „... începând din sleanna Verzii aproape de obârşia vâlcelii Racu, unde s-au însemnat în goronaşi şi de aici drept în vale, către apus, peste râpi, în capul Glevei, unde s-au semnat 2 stejari, şi de acolea în vale, drept peste poiană la stejaru ce s-a semnat din marginea Rusicii, şi drept în matca Aninoasa şi matca în sus, în drept la fântâna de piatră şi drept peste matcă peste vâlcea(ua) cu plută, în deal, pă obârşia vâlceli(i) în mu­ chia dealului, unde s-a pus piatră.

De acia, tot cătră Apus (pă) coastă, cam în susu păn (prin gorun ce s-auînsemnat, pe lângă stejaru cu hotaru vechi, 42

şi de acolea dreaptă la stubei drept în vale, şi din Stubei drept în apa Pe(s)ceni(i)... ... şi pă apa Verzii în sus până (în) gura văii Racilor, şi pă vâlceaua Racilor în sus, până aproape de obârşie şi drept în deal în sleanna Verzi(i), unde s-au (în)sămănat goronaşii, şi să încheie toate sămnele de hotar".

Diferenţa dintre cele două versiuni este numai de amă­ nunte privind descrierea locurilor însemnate, restul fiind comu­ ne: „peste nişte surpături" = „peste râpi", „stejar" = „go-run", „izvorul Racilor' = „Văii Racilor", „copaciul înfierat" = „s-au însemnat goronaşii".

Numele de locuri ce se întâlnesc în descrierea semnelor din documentul de la 1546/7 există în cea mai mare parte: dealul Verzii, Aninoasa, Stubeiul, Pesceana, Gura Văii Scaunelor, Pesceana faţă (deal), iarăşi matca Aninoşii, apa Verdea, Izvarul Racilor.

Punctele cheie ale moşiei Izvoranilor rămân: Stubeiul lui Mircea, aflat pe hotarul dintre Amărăşti şi Glăvile, matca Pesceana, gura Văii Scaunelor, matca Verzi, gura Verdiţii şi valea Racului - în cuprinsul cărora se circumscriu.

Documentul menţionând că linia de hotar a Izvoranilor, mergând pe matca Pescenii până în gura văii Scaunelor, „unde se loveşte cu hotarul Glăvilor", înseamnă că obştea Glăvilor, în acea fază, era de aici înspre nord.

Structura satului Ca structură socială, comuna Glăvile a fost de la în­ ceputul său sat liber, moşnenesc.

Pentru prima dată în timpul stăpânirii austriece a Olteniei (1718-1739), satul Glăvile este recenzat ca sat megie­ şesc, şi într-o catagrafie a bisericilor şi satelor din judeţul Vâlcea, 43

întocmită în anul 1840, mahalalele componente ale satului desemnează ca fiind moşneneşti, în afară de mahalaua Batârăşti care este proprietatea boierului Gheorghe Bucşenescu.

Datorită unor pătrunderi din afară în rândul moşnenilor a unor elemente străine de sat, care au constituit stăpâniri boiereşti, transformând în clăcaşi unele grupuri de moşneni locale, într-o statistică a proprietăţii funciare, statistica lui Poni 1912, satul a fost trecut în categoria de aşezare mixtă, adică cu stăpânire moşnenească şi boierească. Într-o catagrafie a viilor cu otaşinii din judeţul Vâlcea, de la 4 noiembrie 1831, pe moşia lui Fotache Poianul erau nouă Satul Bătărăşti

Satul Glăvile Vii Rada Văduva, Măria lui Dinu, Măria lui Matei (Codin), Popa Mărin, Matei Cruceru, Codin Sin Gheorghina, Pârvu Gheoaca,

Nicolae Sârbu, Radu Geangavel (a), Dumitru Batâr, Dumitru Şarpe, Lazăr Şarpe

5 vii pe moşia lui Ghiţă Bucşenescu

Ilie Sin Stamatie

vii puse de moşnenii locali, plătind otaşină stăpânului de pământ, iar pe moşia boierului Bucşenescu erau cinci vii.

La anul 1831 proprietatea funciară a satului Glăvile apar­ ţinea moşnenilor. Părţi din terenul satului erau proprietate a săteanului Teodorache Păianul, de la care se păstrează topicul „Lunca Păiencii", pe valea Pescenii între Ştubei şi fântâna Turculeştilor, unde se găsea stăpânirea Păienilor: această stăpâ­ nire nu se ştie în ce împrejurări este o imixtiune în vechea moşie a Izvoranilor, ca şi moşia Bica Berendoaica, despre care vom 44

vorbi mai jos.

Alte părţi boiereşti ale boierilor Bucşeneşti în partea de nord a comunei şi a casei Gheorghe Mărgăritescu; mijlocul de exploatare al acestor moşii fiind lucrul în regie.

La anul 1846, Bica Berendoaica din satul Berindeiul, judeţul Olt, şi-a vândut moşia sa „ părintească din satul Glăvile lui Hristea Anastasiu din Mitrofani, un străin de sat întrucât numita proprietăreasă arendase mai înainte pământul său sătenilor din satul Aninoasa, le-a întors arenda pe anii 1847­ 1848".

Hristea Anastasiu era un străin de sat, arendaş din Mitrofani. Localnicii din Glăvi s-au ridicat împotriva cumpără­ torului, şi exercitându-şi drepturile au răscumpărat, în numele lor pământul de la cumpărător. .

Se povesteşte că acesta, pe când ar fi venit să recolteze miere de albine din nişte stejari găunoşi, cu faguri, în pădurea Turculeştilor, ar fi fost ameninţat de clăcaşi, iar oamenii lui au fost alungaţi. Această împrejurare l-a determinat să cedeze sătenilor pământul, grăbind încheierea actelor de cesiune. Astfel, 31 de moşneni din Aninoasa au dobândit fosta proprietate a Bicăi Berendoaica, nepoata lui Vâslan. Între moşnenii localnici, răscumpărători de la Hristea Anastasiu a fost şi un Radu Turcu, care în anul 1828-1829 a luptat împotriva turcilor pe frontul dunărean, în batalionul de volintiri olteni sub comanda polcovnicului Ioan Solomon.

Radu Turcu, numit astfel nu fiindcă a fost de neam turc, ci pentru că luptase împotriva turcilor şi fusese rănit. La anul 1831 a fost „jurat ales" al satului în judecătoria de înţelepciune a satului.

Moşia Bicăi Berendoaica face parte din cuprinsul moşiei s

*

»

45

s

*

Izvoranca amintită mai sus. Cum a ajuns aceasta în stăpânirea acestui pământ, aflăm acest lucru dintr-o jalbă din anul 1841 ianuarie 16 din care se vede că Vlad Vâlsan din mahalaua Aninoasa stăpânea 208 de stânjini pământ în hotarul satului.

Toader Vâlsan, fiul lui Vlad, a zălogit pământul la un Niţu Lungu din Craiova pentru 49 de lei şi 30 de parale. Murind atât Niţu Lungu, cât şi Toader Vâslan, pământul a rămas nepoa­ tei lui Lungu, anume Bica, de la care urmaşii lui Toader Vâslan, anume Ioan, Toader şi Radu sin Tudor Vâslan, Dumitru şi Grigorie Diaconescu, au încercat să răscumpere pământul, dar au pierdut în faţa judecăţii. Astfel, Bica Berendoaica, devină stăpână, dar se pare dându-şi seama de mersul vremii, a vândut pământul care în final a ajuns în mâna moşnenilor.

Documentele locale au scos la iveală unele apecte pri­ vind situaţia moşnenilor la începutul secolului al XIX-lea. Fră­ mântările şi războaiele care se desfăşurau pe pământul Ţării Româneşti au dus la înăsprirea situaţiei ţărănimii libere. În continuare voi prezenta numele pandurilor din satul Glăvile, care au participat la războiul ruso-turc din anii 1828­ 1829.

1. Ion Bălutescu 2. Ion Sin Stănică, 3. DumitrusinEnacheBatâr, 4. Ion Gâlcă 5. Ştefan Slugă 6. Nicolae sin Radu 7. Ioan Coltea 8. Preda Gâju sin Enache 9. Ioan Băcanu 10. Ioansin Stamatie 46

11. Enache Gâlcă 12. Ioan Jujău 13. Ioan Turcu 14. Grigore Diaconescu 15. Ioan sin Avram Sub comandamentul lui Ioan Solomon Proprietatea Bucşeneştilor Aşezarea de la Bătârăşti cuprinde gospodăriile din extre­ mitatea nordică a comunei. Numele îi vine de la un vechi antroponim Batâr, pe care-l au şi azi locuitorii din Glăvi. În trecut ţinea de moşia „Pesceana de Glăvi” de la care se numea satul Pesceana, astăzi Glăvile din comuna Glăvile - fostă proprietate a medelnicerului Gheorghe Bucşenescu, din familia boie-rilor munteni Bucşeneşti. Fiu al lui Iordache Bucşenescu, ispravnic de Argeş şi Vâlcea şi Mincu Bucşenescu paharnicul care poseda domenii în satele Ioneştii - Mincului (comuna Ioneşti), Scundu şi Glăvi.

Pe la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, proprietarul acestor moşii era paharnicul Udrea Zătreanu şi a cărui fiică era căsătorită cu Mincu Bucşenescu. Au avut un fiu, anume Heruţă, care, după unele păreri ar fi medelnicerul Gheorghe Bucşenescu, în această situaţie ar fi un nepot al lui Mincu.

Aşadar este cel mai vechi domeniu boieresc în cuprinsul satului Glăvile numită şi moşia Vetricea sau Pesceana de Glăvi.

Ea începea, de fapt, dinspre Olt, constituind un trup în cuprinsul satelor Ioneşti, Scundu şi Glăvile. Partea din Glăvile a moşiei Vetricea, după o măsurătoare făcută de inginerul Aristide Pascaly la 1 mai 1854 pentru împărţirea averii defunctului Gh. Bucşenescu, avea 1461 de pogoane şi 857 de metri pătraţi, 1324 47

de stânjini pe Dealul Scundu, pe Valea Pesceana 1504 de stânjini şi în matca Cirişoii 1200 de stânjini, loc unde era un stejar însemnat.

Al. N. Stănciulescu în Istoricul comunei Glăvile con­ semnează o veche tradiţie transmisă de bătrânii de altădată ai satului cum că boierii Buzeşti au stăpânit moşia „ Vetricea", al cărei nume se vede că vine de la cel al plantei sălbatice cu acest nume (Tenacetum = Chrisatenum vulgare). Se ştie că Buzeştii cumpăraseră multe sate, dar nu se cunoştea până acum un act privitor la satul Glăvile, Scundu sau „Moşia Vetricea". În schimb între documentele de proprietate ale casei Bucşenescu, care în „Catagrafia din 1839" a averii acestuia au fost rezumate într-o listă aparte, apare următorul document de la 1721-1722 (7230) „Constantin şi Radu Buzeşti pentru vânzarea moşiei lor Vetricea lui Udrea paharnic Zătreanu", iar la 1736 octombrie 12 „Ion Cioraică cu alţi 5 oameni bătrâni (probabil din satul Glăvile) au dat la mâna paharnicului Udrea Zătreanul dovadă pentru hotarul moşiei Vetricea", asemenea rezumat în lista de mai sus.

Sunt documente care amintesc astfel de Buzeşti. Între documentele din catagrafia bunurilor rămase de la Gheorghe Bucşenescu, menţionată mai înainte, figurează zapisul lui „Constantin Racoviţeanul paharnic, dat la mâna Mincului Bucşenescu, pentru vânzarea de moşie Vetricea".

Bucşeneştii au început să acapareze pământul de la moşneni aşa cum o confirmă „Catagrafia din 1839".

La 1807 februarie 10, Vladu şi fratele său Dumitraşcu au vândut 17 rânduri de vie, iar la 1808 mai 2, Bucşenescu răs­ cumpără în baza dreptului de „protimisis" de la „câţiva oameni streini" câteva rânduri de vie, fiindcă nu aveau dreptul să cumpere. Se pare că erau drepturile unor moşneni din Găgeni, *

s

48

>

comuna Ciumagi, pe care aceştia le aveau prin moştenire în Glăvile de la popa Ion, despre care pomenesc mai multe docu­ mente din 1808 de la 5 şi 7 mai.

Gheorghe Bucşenescu cumpără de la „Matei sin Preda pârcălabu ot Glăvi" 25 stânjini de moşie prin zapisul din septembrie 1. La 1 noiembrie acelaşi an, diaconul Badea, popa Din şi diaconu Preda dau zapise de vânzare pentru alţi 20 stânjini din hotarul Glăvilor. Acestea nu sunt decât daune pentru moşnenii locali. Moşneanul Vasile Cluceru din Glăvi îşi vinde pământul prin zapisul din 1814 octombrie 13, rămânându-i în stăpânire via, pentru care va plăti otaşină cumpărătorului. În zapisul amintit mai sus vecinul lui Vasile Cluceru este Dinu sin Stan Catana, care şi el va fi acaparat mai târziu de către Bucşenescu: „Zapisu lui Dinu sin Stan Catana prin care vinde Bucşenescului partea lui de moşie din hotarul Glăvile din apa Verzii (14 stânjini) până în apa Pescenii (16 stânjini), pe lângă cumpărătura lui Vasile Cluceru".

Avântul procesului de pătrundere şi acaparare a pămân­ tului satului prin cumpărări şi ocupări a durat multă vreme. Gh. Bucşenescu avea rang de pitar. El a fost subcârmuitorul plăşii Oltului de sus. Moare în funcţie în anul 1836. Nu se cunoaşte când a murit tatăl său, dar se pare că biserica din Bătârăşti este construită de el, care în ultima parte a vieţii lui s-ar fi retras aici.

A avut doi copii, minori la moartea sa, dându-i la pensionul lui Dimitrie Serghiol la Craiova 1 februarie 1841 pentru învăţătură.

Potrivit legii rurale din anul 1869 au fost împroprietăriţi, conform procesului verbal din 15 martie 1865, 15 clăcaşi.

La 22 noiembrie 1876 o comisie instituită conform ministerului de finanţe pentru aplicarea legii rurale constată că 49

nu s-au făcut împroprietăriri la 1864, „fiindcă n-a existat nici un sătean care să merite a f i împroprietărit, deoarece acea comună era proprietate mosnenească".

III.6.2. Istoricul satelor Pe la anul 1546, pe vremea lui Mircea Ciobanu, moşne­ nii Isvoranu stăpâneau o moşie în partea de sud a comunei Glăvile, dată cu carte de către domnitor în anul 1547 şi hotăr­ nicită în anul 1571 printr-o ocalnică la sud cu Ştubeul lui Mircea Ciobanu - fântâna de la Ştubeu de astăzi - nord gura Văii Scaunelor, vest apa Pesceana, est apa Verdea. Pe această moşie plină cu păduri şi ochiuri de pădure cu fâneţe, păşteau nume­ roasele turme ale domnitorului şi se adăpau la Ştubeu, chiar ,,Vodă se preumbla în ceasurile de linişte prin aceste locuri pitoreşti". Moşia a trecut prin cumpărare în stăpânirea moşneni­ lor locali, împreună cu Păianca cumpărată de la Conul Bico Berendoaica, care o stăpânea prin moştenire de 1a Mitran Dendarache Păianu, de unde şi denumirea de Paianca. Pe la anu1 1600, boierii Buzeşti stăpâneau prin aceste părţi o moşie ce se întindea din apa Oltului până la apa Olteţului. Moşia aceasta care se numea Vetricia a fost vândută printr-un zapis de la 25 septem­ brie 1734 de Constantin Racoviceanu lui Mircea Bucşenescu, cumnatul său, având-o ca zestre de la socrul său Udrea, care o cumpărase de la boierii Buzeşti. Moşia Vetricia rotunjită la 1000 de stânjeni lăţime prin cumpărări de la moşnenii locali de către urmaşii lui Bucşenescu, se împarte în două părţi egale în anul 1854: lui Bucşenescu şi slugeresei Stanca Dinculeasa. Partea Stancăi Dinculeasa a trecut apoi în posesiunea lui Nicolae Panel Românescul şi a căpătat denumirea de Româneasca, nume ce a rămas până astăzi.

50

Partea lui Bucşenescu se vinde pe 8 iunie 1871 la şapte moşneni din Glăvile şi O1teanca, dintre care amintim pe: Constantin Scrieciu, Liţă Gorgotescu, Năstase Predescu, preotul Roman, care la rândul lor vând din parcelele cumpărate, altor moşteni. La anul 1864, pe moşia Bucşenescu s-a făcut împămân­ tenirea unor locuitori: Florea Zevideanu, Anastase Anghelescu de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar pe moşia lui Constantin Păun Marica fostă a lui Calotă, ce era situată în satele Olteanca şi Glăvile au fost împământeniţi: Stancu Toşu, Dumitru Toşu, Florea Croitoru. În anul 1889, N. P. Românescu vinde moşia unor moş­ neni din Glăvile şi Olteanca.

Tot din corpul vechii moşii a Buzeştilor mai făceau parte moşiile Cinteasca şi Stăncheasca, pe teritoriul Oltencei şi Glăvilor, care de asemenea au fost vândute moşnenilor din cele doua sate, dintre care amintim pe unii cu numele de Gâlcă, stră­ moşii Gâlculeştilor de astăzi.

Din cele relatate se poate conchide că oamenii acestor locuri au fost din vechime moşneni care şi-au înjghebat proprie­ tatea prin cumpărări din fâşiile de moşii stăpânite de familiile boiereşti de pe vremuri. Vechimea acestor aşezări omeneşti depăşeşte 300 de ani. E de presupus că în vremurile mai vechi erau păduri seculare, care treptat au fost defrişate pentru locuri de cultură.

Etimologia cuvântului „Glăvi" se explică prin vechiul „glavă" = cap, care se întâlneşte şi în alte nume de localităţi: Glăvani, Glăvăneşti, Glavacoic. Ele desemnează, după cum am mai spus, forma locului, cu sensul de capăt, sfârşit, început.

Să încercăm să stabilim de unde-şi trag numele comuna Glăvile şi satul Oltenca. Numele de Glăvile pare a veni de *

s

51

s

la ,,glavă" ceea ce înseamnă cap şi e posibil ca el să fie provenit de la existenţa dealurilor longitudinale ce străbat comuna de la nord la sud şi a le căror capete se sfârşesc în partea de sud a comunei. Astfel dealul Aninoasa ce desparte Aninoasa de Glăvile se pierde la Gura Aninoşii pe teritoriul Amărăştilor; dea­ lul Pescenii se termină la Olteni, la hotarul dintre satele Glăvile, Olteanca şi Palanca-Amărăşti; dealul Otincelii se tennină la vărsarea pârâului Otincea în Olteanca în cătunul Chituci; dealul Cernei se continuă prin bifurcaţie cu dealul Jarostea şi se pierde la nordul satului Palanca-Amărăşti. Deci la capătul de sud al comunei Glăvile avem o serie de capete (glave) de dealuri, care străbătând teritoriul Glăvilor, se pierd venind dinspre nord în larga câmpie a Amărăştilor, numită Palanca.

Bătrânii povesteau însă că numele comunei Glăvile a provenit după numele unui oarecare Ion Glăvu, fugar de la moşia Brâncoveni, fostul judeţ Romanaţi, astăzi Olt. El ar fi fost îngri­ jitorul de şoim la moşia lui Constantin Brâncoveanu şi unul dintre „prietenii" lui Glăvu a fiert ouăle şoimului de care răspun­ dea acesta, din care cauză temându-se de pedeapsa domnitorului, a fugit cu soţia, cu Dumitru şi Achim şi s-a adăpostit în vâlceaua Robiţa din satul Olteanca. Legenda care arată că Ion Glăvu a dat numele său locurilor în care-şi găsise refugiu, nume extins asupra întregii comune Glăvile cu satele sale aparţinătoare, este confirmată şi de un act de la 1816, iulie, 24, prin care Stan şi Marin Atanasie Glăvu vând Bucşenescului o porţiune de teren care se limita cu Dumitru Ion Glăvu şi cu Achim Glăvu. Din acest act se vede clar că o familie Glăvu a existat. Mai mult încă, acest act vorbeşte despre un anume Dumitru Ion Glăvu, ceea ce înseamnă că acest Dumitru Ion Glăvu menţionat în act era fiul lui Ion Glăvu din legendă. Să vedem dacă legenda are temei s

s

5

52

legal.

Constantin Brâncoveanu, după cum se ştie a domnit de la anul 1688 până la anul 1714. La anul 1751, deci ulterior epocii lui Brâncoveanu, găsim în Ocalnica Isvorani numele Glăvilor, care exista pe atunci. În nici un document mai vechi de anul 1751 nu se pomeneşte numele Glăvilor şi deci legenda care dă pe Ion Glăvu ca întemeietor al satului Glăvile - ulterior comună - de la care şi-a primit numele, corespunde realităţii. O dovadă mai mult că satul Glăvile şi-ar trage numele de la Ion Glăvu, venit aici cu familia de la Brâncoveni - Românaţi este şi faptul că în prima jumătate a secolului trecut, după cum spuneau bătrânii, femeile din comună purtau pe cap fes, port asemănător cu cel de la Brâncoveni, iar bărbaţii purtau atât vara cât şi iarna căciuli cu fundul lat ca la Brâncoveni - Românati, locul de obârşie al lui Glăvu.

S-ar putea spune însă şi invers; că fugarul de la Brâncoveni, care va fi avut alt nume în localitatea de origine, să se fi lepădat de numele său iniţial pentru a nu fi recunoscut şi prins de oamenii domnitorului şi să-şi fi luat un nou nume, după localitatea în care s-a stabilit. În acest caz, explicaţia prin topo­ nimicul de ,,glav" dată mai înainte rămâne valabilă.

De la vâlceaua Robiţa, unde s-ar fi adăpostit Ion Glăvu se mai leagă şi o altă legendă, care îmbracă un netăgăduit adevăr istoric. Pe vremurile acelea nesigure, când cei câţiva moşneni îşi duraseră case primitive, ascunse în umbra codrilor, pe coaste de dealuri şi vâlcele înfundate de teama deselor incursiuni, de jaful turcilor din raioanele de la Dunăre, biserica era singura instituţie care îi organiza pe oameni în jurul ei, călăuzidu-le viaţa sufle­ tească şi dându-le un ţel. De aceea oamenii din actualul sat Olteanca, în care este situată vâlceaua Robiţa, adăpostul lui Ion 53

Glăvu şi-au durat o biserică din lemn cu temelie din cărămidă arsă pe un tăpşan mai ridicat din Robiţa. Într-o zi de Paşte, în ce an nu se poate determina, turcii au surprins printr-o năvală neaşteptată pe credincioşi în timpul slujbei, pe unii măcelărindui, pe alţii ţinându-i în robie.

Fântâna din apropiere a fost locul de salvare al mai multor fete mari, care decât să fie batjocorite s-au aruncat în apele ei, plătind cu preţul vieţii curăţirea lor trupească şi sufle­ tească. Şi astăzi mai stăruie în pământul răscolit de fierul plu­ gului resturi de cărămidă din temelia vechii bisericuţe profa­ nate, căreia păgânii i-au dat foc, ca o tristă aducere aminte a zbuciumatei istorii a acestui neam, peste care vânturile soartei au bătut aprig, dar n-au putut să-l răstoarne, având ca şi un copac uriaş adânci şi trainice rădăcini în brazda acestui pământ stră­ vechi. Această legendă explică numele ,,Robiţa" dat acelei vâlcele, care a fost teatrul scenei de jaf şi silnicie expus mai sus.

Pe locul acelei fântâni, în care se povesteşte că şi-au găsit moartea nefericitele fecioare, un strănepot al lui Mihai Diaconu, care a fost martorul îndepărtat al acelor tragice evenimente, Ion V. Diaconu, un suflet ales, luminat şi patriot, a construit în anul 1964 o fântână de ciment spre pomenirea şi sfinţirea locului cu nume de legendă, pe care s-a consumat una din dramele noastre istoriee.

Este neîndoielnic că asemenea lui Ion Glăvu, mai înainte sau mai în urmă, prin aceste locuri, care oricum ofereau o mai mare siguranţă, şi-au mai căutat adăpost şi alţi ţărani de prin locurile mai deschise, mai expuse la jaful organizat pe vremuri de başbuzucii turci ,,Vrani de pe Olt". Aşa se explică, credem, denumirea de ,,Olteanca", nume ce-l vor fi dat acei fugari pârâului şi văii, noii lor aşezări, în amintirea râului drag Oltul, ale 54

cărui unde repezi le vor fi îngânat copilăria cu poveştile depărtă­ rilor sale călătoare.

Hotarul satului Olteanca, cuprinzând şi Voiculeasa şi Jarostea, conform planului întocmit în anul 1908 de inginerul hotarnic Mihail C. Lazăru din Drăgăşani este următorul: din hotarul comunei Amărăşti, pe Dealul Pescenei, înspre nord până la Obârşia Văcăreţii, Dealul Mocanu, Crucea Zapciului, în dreptul Romanilor, Groapa cu cărbunele, de aici în Corboaica, mai înainte de satul Marineşti spre Apus până la Valea Lungă la Obârşie la Gănţăşti, pe dealul Gănţăştilor, spre sud peste Poienile Lungi, Dealul Cernei până în satul Jarostea, pe lângă fosta moşie a lui Ştefan Drăghicescu, din comuna Zăvoieni, spre Apus până în Guşoianca, spre sud unde se împreună hotarul co­ munei, peste fosta moşie Olăneasca, până în hotarul Amărăştilor şi Dealul Pescenei.

Prezintă valoare documentară şi lista moşnenilor din se­ colul trecut în curelele de moşie pe care le-au stăpânit în cuprin­ sul hotarului sus menţionat.

Din hotarul Amărăştilor până în drumul Otincelii a stă­ pânit Florea Bărcan, strămoşul Barcanilor; De aici spre miazănoapte a ocupat 50 de stânjeni de pământ Chituc Gheorghe, venit de la Chitila de lângă Bucureşti, din care se trage neamul Chitucilor ce au format cătunul Chituci; Au urmat spre nord Ghiţă Colţa şi Dumitru Colţa, Ion Geonea, pe o sută de stânjeni; În continuare, Stănică cu o sută de stânjeni i-a vândut lui Popa Nicolae Stănculescu; Mai spre nord a urmat Calota care, după cum spun bă­ trânii, a jurat cu pământ în cizme pe trei sute de stânjeni de moşie într-un proces, în urma cărui jurământ a rămas stăpân pe această 55

curea de moşie care se întindea din apa Pescenii până în dealul Cernii. Această moşie a rămas în stăpânirea moşteni-torilor lui Păun Marica şi a lui Călin Marica - Iancu Pârvulescu şi Margalina N. Ciobanu.

Satul Aninoasa îşi trage denumirea de la vale, numită astfel din cauza pădurilor de anini (Ocalnica din 1751) vorbeşte de anini înfierbântaţi.

Toponimia Prin bogăţia şi varietatea ce au denumirile satelor cu uliţele şi cătunele lor, toponimia este un punct despre care se poate vorbi mult şi uşor, deoarece toate denumirile sunt vechi, legate de aspectul natural al locului, sau economic datorită acti­ vităţii omului, sunt uşor explicabile şi bine cunoscute de către săteni.

Mai întâi explicaţia denumirilor unor cătune şi uliţe din satele comunei: Duţeieşti - cătun şi uliţă în satul Aninoasa, cu multe fa­ milii ce au numele de Duţei; Croitoreşti- cătun şi uliţă în satul Glăvile cu multe familii ce locuiesc aici şi se numesc Croitoru; Batârăşti- cătun şi uliţă în satul Glăvile cu multe familii cu numele de Batâr; Chituci - cătun; uliţă şi biserică în satul Olteanca unde locuiesc şi multe familii ce au numele de Chituc; Marineşti - cătun; uliţă şi biserică în satul Olteanca unde locuiesc mai multe familii cu numele de Marinescu.

Denumiri ale unor puncte: Hume - deal înalt situat în satul Aninoasa şi din cauza ploilor torenţiale solul bun a alunecat, rămânând huma; Aninoasa - sat - vine de la numele copacilor - anini şi S

'

i

i

56

sălcii.

Dealul Pescenii - deal ce desparte satul Olteanca de satul Glăvile, Pesceana.

Toponime existente în sat „Pădurea Turculestilor'' şi fântâna turculeştilor care t > > '■ există şi în prezent în marginea şoselei. În satul Glăvile în partea de sud a existat o pădure mare numită „Pădurea Turculestilor".

Pământul de aici cu pădure cu tot, cam de 200 stânjini lăţime a fost al proprietăresei Bica Berendoaica, care l-a vândut unui arendaş din Mitrofani. Arendaşul a venit o dată în pădure să culeagă mierea de albine ce se găsea în nişte stejari scorburoşi şi atunci mai mulţi clăcaşi din Glăvi i-au ieşit înainte cu furci şi securi, întrebându-l de ce s-a băgat pe moşia pe care ei au muncit-o neam de neam. Arendaşul le-ar fi lăsat lor moşia, iar între clăcaşi era unul Radu Turcu, de la care s-a numit şi pădurea a Turculeştilor. Acest Radu Turcu a fost pandur în batalionul „volintiri" olteni sub comanda polcovnicului Ioan Solomon care a luat parte la războiul ruso-turc 1828-1829. În război, Radu Turcu a fost rănit la picior - un consătean de-al lui, tot pandur ră­ măsese olog „ovit de o giulea în amândouăpicerele". În sat îl întâlnim între aleşii satului şi oamenii de vază, „jurat, împă­ ciuitor, ales", „dipotaf. De el este legat topicul amintit. „ Teiul lui Căleci" - Un tei înalt situat în satul Croitoreşti, de unde gornistul Bălaşa Constantin, care locuia în acel sat, pentru a fi mai bine auzit de popor, anunţa poruncile celor de la primărie. Şi astăzi se găseşte acest tei foarte bătrân. Căleci - era un om hazliu, bun de şotii. „La Birjaru" - „La Didiţa". Didiţa, fiica unui negustor de vinuri din Craiova, venind să cumpere vinuri din comunele de pe Valea Pescenii, a poposit în satul Glăvile lângă biserică 57

fiind loc bun - „aşezat", a cumpărat acest teren şi s-a căsătorit în sat. De acum negustorul venea cu marfă de la Craiova la fiica sa cu trăsura de cai - „La Birjaru", nume purtat şi de stră-strănepoţi. „Căsoaia Ungurencii". Preotul Ion Mărgăritescu avea un plai de vie în dealul Verzii, aici avea o troiţă, un adăpost unde trăgeau atunci când venea la vii, unde mâncau, unde se adăpos­ teau de ploaie. Prin căsătoria fiicei sale Ana cu Vasile Anania, ungurean de peste munţi, i s-a zis „Căsoaia Ungurencii" (denu­ mire existentă şi în zilele noastre). „Piscul lui Lisei". Loc în Cirişoaia Mică, vine de la proprietarul terenului, Stan Elisei Catana, şi avea formă de ob­ servator. Cu timpul, din cauza precipitaţiilor terenul s-a denivelat. „La crucea lui Vijulie". Numele i se trage de la un om din satul Gorgoteşti, care vorbea foarte repede, cioplitor în lemn, născut la 1897. „Lapovarnă" , teritoriu în „ Cirişoaia Mică", unde erau aşezate cazanele pentru ţuică. „Zăcători" - lacurile în apropiere de „povarnă" din care se lua apă pentru cazane. Astăzi, aceste lacuri nu mai sunt. „Robita", loc sub dealurile Oltenicii unde există o bise­ ricuţă. Era aşezată în mijlocul unei păduri. Venind aici, turcii lui Pasvantie de la Vidin i-au surprins pe localnici în biserică, luându-i apoi robi în ţara turcească, iar bisericuţei i-au dat foc.

Locul acela poartă până astăzi numele de la „Bisericuţa robită" şi se văd resturi de cărămizi rămase din temelia ei. „Pădurea Chinteasca", moşiera Anica Chintuleasa de­ ţinea o pădure aici şi pe care Gh. Lazăr şi Lazăr Duicu o cumpără pentru popa Constandin Stan şi popa Radu sin Ioan ca să aibă ''

s

58

*

cele necesare. Trebuie să menţionez că moşia se află în satul Gorgoteşti şi ea era pentru preotul de aici. „Drumul Oii", care merge pe dealul cu „hotarul" care desparte Glăvile, pe dealul Cernii, de satele de apus. „Drumul Oii" este o relicvă istorică a păstoritului transhumant. „ Căsoaia lui Nae Bădiţă", învăţător al satului deţinea aici plaiuri cu vii (la 1 km distanţă de Căsoaia Ungurencii) şi unde adăpostea butoaiele de vin. „Zăvoiul Solomoneştilor". Era un zăvoi cu plute secu­ lare care aparţinea familiei Solomoneştilor. În acest loc moşnenii făceau „arie", adică aici se treiera grâul la batoze. Se află lângă pârâul Pesceana. „Ulmul lui Pincu" se află pe dealul Cirişoii Mari şi este locul unde Pincu, renumitul hoţ de animale se odihnea. „Teiul lui Teleşpan", este locul, spun bătrânii, unde ieşea zmeul. Acesta se află pe dealul Aninoşii. Acest loc era ocolit de fetele mari, mai ales când se întuneca. „Căsoaia lui Obadă". Adăpostul pândarului Obadă.

Acesta era pândar la plaiurile de vii ce se aflau pe dealul Aninoşii şi dealul Verzii. „Gorgoteşti", uliţă şi cătun în satul Glăvile. Vine de la onomasticul „Gorgot" de la care şi-a luat numele satul Gorgoteşti şi pe care îl întâlnim în documentul nr. 1 din 5 martie 1780. „Croitoreşti", uliţă şi cătun în satul Glăvile cu multe familii cu numele de Croitoru. „Scaune", cătun aşezat pe dealul cu acelaşi nume, indi­ când un loc de scaun, de conducere, de judecată. După tradiţie, se pare că aici era curtea lui Mircea Ciobanul, care mai înainte de a fi domn al |ării Româneşti avea aici turme de oi.

59

În concluzie, sub denumirea de Glăveni se arătau la înce­ put locuitorii din partea de nord a Oltencii şi cei din Valea Pescenii, Gorgoteşti şi Cirişoile, cuprinzând toate sătuleţele de la înfiinţarea lor, dar nu se ştie prima aşezare de la care să fi pornit această denumire de Glăvi. Vechile subîmpărţiri ale sa­ tului poartă în condiţiile stării civile ţinute până la 1861 numele de mahalale până la anul 1885. Până aici par a fi numite sate, iar aceste mahalale se grupau în jurul bisericilor. Astfel, mahalaua Gorgoteşti avea biserica ei eu hramul ,,Sfinţii Voevoziă, maha­ laua Stănculeşti - cu biserica ,,Cuvioasa Paraschiva”, Ursoaia, zisă şi Puşcăreşti cu biseriea ,,Sf. Nicolae”, (are condici până la anul 1845 cu popa Manea), Glăvile cu ',,Sf. Îngeri" (are condici până la 1848 de când se numea Olteanca), Barcani (Chitucii de astăzi) - cu biserica ,,Sf. Nicolae'' de la anul 1847, Aninoasa cu biserica ,,Sf. Voievozi" de la anul 1838. Singur, satul Batârăşti, a rămas fără biserică din anii 1820-1830, distrusă în urma unei neînţelegeri care a existat între preotul Marin Bărbăriceanu, fruntaşul Buşe Batâr, şi proprietarul Bucşeneseu, pe moşia căruia se află biserica. Urmele acestei biserici se mai păstrează şi astăzi şi spre aducere aminte, locuitorii satului au ridicat o troiţă, ,,Dealul Bisericii". > ' iar dealul se numeşte i işi astăzi ' ' Până în anu1 1926, satul Olteanca a aparţinut de comuna Glăvile, aşezată la est, peste dealul Pescenii, depărtare la 2,5 kilometri, iar de atunci s-a despărţit de Glăvile, creându-şi admi­ nistraţie proprie şi finanţând ca unitate administrativă până în anul 1968 timp de 42 de ani - când s-a făcut ultima organizare administrativă a ţării.

Denumirea comunei de Glăvile a derivat de la satul cu cea mai mare suprafaţă şi cel mai mare număr de locuitori. La stabilirea acestei denumiri s-au mai avut în vedere şi unele 60

considerente de ordin istoric, de rezonanţa denumirii, de popularite şi unele tradiţii, de unele pretenţii sau ambiţii mai mult sau mai puţin justificate ale unor intelectuali din satul Glăvile, cât şi alte considerente. În anul 1904, comuna Glăvile împreună cu satele sale aparţinea de plasa Cerna.

III.6.3. Suprafaţa si densitatea aşezărilor onenesti În limita hotarelor cu localităţile învecinate, comuna Glăvile are o suprafaţă totală de 5005 ha, din care intravilan 167 hectare. Suprafaţa administrativă se prezintă după cum urmează: Glăvile - 1007 hectare, Aninoasa - 554 hectare, Olteanca - 1160 hectare ş.a. Intravilanul comunei cuprinde vatra acestor cinci sate aşezate de-a lungul celor trei pârâuri: Aninoasa, Pesceana, Olteanca, suprafaţă ocupată de clădirile pentru locuit cu anexele şi curţile lor, suprafaţa ocupată cu clă­ diri de interes social-obştesc şi a celor cu interes meşteşugă-resc sau industrial. În prezent, suprafaţa perimetrului construibil în vatra satului este de 559 de hectare.

Ca particularităţi generale ale locuinţelor din vatra celor cinci sate, se poate arăta că majoritatea au un singur nivel (par­ ter), dar cele construite în ultimii 10-12 ani şi cele ce se con­ struiesc în prezent sunt cu două nivele (parter şi etaj). Sunt un număr de 43 de asemenea locuinţe care dispun de multe încăperi cu un spaţiu larg şi un confort ridicat. Toate locuinţele sunt făcute din materiale durabile: piatră, beton, caramidă, fier, sticlă.

Toate construcţiile sunt acoperite de asemenea cu materiale durabile, de regulă ţiglă sau tablă şi mai rar şiţă. Stilul arhitec­ tonic de construcţie este în general cel specific satului românesc, cu acoperiş în patru ape şi sală, cerdac sau verandă în faţă. La exterior sunt estetice şi de bun gust, iar în interior practice şi r

9

9

9

61

9

confortabile. Interiorul locuinţelor este multifuncţio-nal, spaţios şi bine luminat. Pereţii tuturor încăperilor sunt vă-ruiţi în alb sau uşor tapetaţi în nuanţe sau culori pastelate în care predomină culorile roz, crem, verde şi albastru. Pe pereţii din camere - dor­ mitor şi mai puţin a altor încăperi, atârnă covoare de lână, car­ pete cusute cu acul sau ţesute în război, ştergare, tablouri cu portrete ale membrilor de familie. Bogăţia şi confortul acestora mai reies şi din faptul că toate interioarele sunt pardosite de obicei cu scândură şi mai rar cu parchet, sunt dotate cu garnituri de mobilă, au sobe de teracotă, au covoare şi preşuri pe jos, sunt electrificate şi bine întreţinute. Confortul din interior al locuin­ ţelor este întregit la exterior cu grădiniţe de arbuşti ornamentali, trotuare şi căi de intrare betonate, cu curţi de intrare bine orga­ nizate în dispunerea acareturilor gospodăreşti, cu porţi metalice la intrarea din şosea sau uliţa comunală.

Dacă aceasta este în general situaţia actuală a locuinţelor ce compun satele comunei, nu acelaşi lucru era în urmă cu 30-50 de ani. În satele comunei Glăvile, până la cooperativizare se poate vorbi de un tip tradiţional de casă ţărănească cu două şi trei camere. Tipul de casă cu două camere era format dintr- o cameră cu intrare prin prispa în care erau instalate vatra, cuptorul şi hogeacul. Din aceasta se intra în camera a doua, în ,,odaie" sau ,,la sobă" care era camera propriu-zisă de dormit. Pe vatră femeia făcea mâncare în oale de pământ care fierbeau la foc. Pe vatră se cocea ,,turta" în spuză, în cuptor se cocea mălaiul sau frigeau pui, purcei, curcani, la zile de hram, a lăsatul secului.

Fumul o lua în sus pe hogeac, un coş larg de forma unui trunchi de piramidă cu baza pătrată, care pornea de la circa 1,20 metri înălţime de la pământ şi se sprijinea în cele două părţi laterale pe 62

nişte blăni de cinci-şase centimetri grosime, înfipte cu capetele, una în pereţii casei, alta în peretele despărţitor al camerei. La colţul unde se întâlneau capetele lor era un stâlp susţinător prin care erau prinse şi legate de grinda. La o înălţime de 1,5 metri în ho-geac era legat în zidul despărţitor un lanţ de fier gros (fiarele coşului) prevăzut în partea de jos cu un cârlig de care se agăţa tuciul pentru prepararea mămăligii, fiertul păsatului pentru mă­ lai, căldarea pentru fiertul apei de spălat rufele, pentru fabricarea săpunului. Uneori se putea fierbe şi pe pirostrii, aşezate pe vatră.

Pe coşul hogeacului se punea iarna carnea de porc la afumat, în peretele despărţitor, deasupra vetrei, era o spărtură dreptunghiu­ lară, cu lugimea pe verticală, care constituia gura sobei oarbe (româneşti) din camera alăturată, care avea forma paralelipipe­ dică, din cărămidă şi prin care se introduceau lemnele pe foc, din vatră.

Unele case aveau trei camere, la cei mai înstăriţi hogeacul era în camera de la mijloc, din care se intră în celelalte două, una pentru locuit, ,,la sobă", ,,de bună". În faţă, pe întreaga lun­ gime a casei de nouă-zece metri era prispa, o sală de 1,5 - 2 metri cu pridvor din lemn, uneori înflorat şi cu cinci-şase stâlpi de lemn frumos încrustaţi.

Casele aveau temelia dreptunghiulară din cărămidă sau din blocuri de ciment cu o înălţime cuprinsă între 0,40 şi 1,40 metri. Cele cu temelia mai înaltă aveau beci (pivniţă) pe sub o cameră sau chiar pe sub toate camerele.

Pereţii se făceau din bârne (obleţi) de stejar de circa opt centimetri grosime încheiate la colţuri în chei, în frânghie sau mai rar în stâlpi.

Acoperişul se făcea din şindrilă de brad, cumpărată de la munte sau din stejar, confecţionată de săteni, în patru laturi (ape) 63

faţa şi spatele sub formă de trapez, fundurile în formă triunghiu­ lară. În camera ,,de bună" aveau de obicei două paturi aşezate pe lângă doi pereţi, făcute din blană, acoperite cu o cergă de câ­ nepă, o masă de lemn la fereastră cu două scaune cu spătar nu­ mite „boiereşti". Deasupra unui pat era o ,,culme" prinsă de ta­ van la cele două capete cu sârme pe care gospodina îşi atârna scoarţele, velinţele. La capătul patului se găsea lada de zestre cumpărată de la târg, plină cu rufe. Pe ladă: pernele, căpătâiele, cergile de cânepă etc. pentru zestrea fetelor. Pe peretele dinspre răsărit era icoana zugrăvită de zugravi locali încadrată într-un ştergar ţesut în război cu alesături meşteşugite din arnici. Ceilalţi pereţi erau împodobiţi cu velinţe, scoarţe şi ştergare frumos lucrate. Altă mobilă nu exista. Tot astfel era „mobilată" şi odaia de dormit, din care lipsea lada de zestre.

Până prin anul 1962 mai erau pe dealuri nişte ,,căsoi" de lemn, care serveau de crame la vii, adăposturi pe vreme rea pentru pândaşi sau pentru podgorenii care lucrau la vie.

Vatra, străvechea vatră, cu o funcţionalitate atât de com­ plexă nu a dispărut însă. Ea a fost doar mutată în căsuţa de jos, din faţa ,,casei mari" care foloseşte drept ,,cunie"cu două came­ re, dintre care una este prevăzută cu hogeac, vatră, cuptor, iar cealaltă cu sobă oarbă, în care bătrânii îşi deapănă în linişte ulti­ mii ani din viaţa lor, lăsând pe cei tineri (fii, fiice, nepoţi) să lo­ cuiască în ,,casa bună" printre mobilele lustruite şi celelalte bu­ nuri ale civilizaţiei moderne.

Ca o sinteză a celor arătate asupra construcţiei de locuin­ ţe şi a altor dependinţe, în jurul acestora se poate arăta că la sta­ diul actual de spaţiu, dotare utilitară, confort şi aspect estetic s-a ajuns printr-o continuă evoluţie, pornind de la cele mai simple 64

locuinţe ce erau la început bordeie sau barăci, până la locuinţele de astăzi cu două nivele şi spaţii interioare pentru două, trei dor­ mitoare, sufragerie, sală de oaspeti, bucătărie, baie, cămară, alte încăperi. Toate dotate cu cele necesare pentru un trai confortabil, respectiv aparate de radio, televizoare, frigidere, aspiratoare de praf, aragaze, garnituri de mobilă pentru dormitoare, bucătării, sufragerii, covoare.

Urmărind în localitate această evoluţie în timp a con­ strucţiilor de locuinţe, le putem grupa în aproximativ opt tipuri de case deosebite între ele de perioada în care au fost construite, după puterea materială a fiecărei gospodării, după unele cerinţe de interes general şi alte criterii. Deosebiri esenţiale între aceste tipuri de locuinţe pe scara evoluţiei lor, constau în mărimea acestora prin numărul de încăperi interioare, prin adaptarea mai bună la factorii naturali (relief, temperatură, umiditate) prin aspectul estetic al lor ceea ce dus la o mare varietate a acestora.

Exteriorul comunei cuprinde teritoriul din afara vetrei satului ocupat de culturile agricole, de ape şi păduri. Modul de folosinţă al acestuia se prezintă după cum urmează: teren arabil 1356 hectare, livezi de pomi fructiferi 173, terenuri de viţă- de­ vie 85 hectare, păşuni şi fâneţe naturale 1125 hectare, alte terenuri 2266 hectare. În cadrul culturilor agricole predomină terenurile culti­ vate cu cereale: grâu, ovăz, porumb, cartofi, viţă-de- vie, pomi fructiferi. De aici rezultă şi caracterul economic al comunei.

65

C A P IT O L U L IV

ECONOMIA Ş I ACTIVITATEA ECONOMICĂ A COMUNEI GLĂVILE Din activitatea predominantă şi tradiţională a tuturor locuitorilor din comuna Glăvile reiese clar caracterul economic al acesteia, care este pur agrar.

După datele recensământului din anul 1992, în comună erau 3051 locuitori, cu 2200 persoane apte de muncă.

Cei ocupaţi cu agricultura lucrează suprafeţele agricole pe care le-au primit în anul 1991 conform Legii nr. 18 de resti­ tuire a terenurilor agricole. Aceste terenuri le au ca moştenire de la înaintaşii lor, iar laturile din perimetrul altor localităţi, tot ca moştenire. Toate suprafeţele agricole se muncesc de deţinători cu mijloacele lor proprii, folosindu-se munca manuală, forţa de tracţiune a animalelor (cai, boi, vaci) şi unele mijloace mecani­ zate, cum sunt tractoarele pentru arat, combinele pentru treie­ ratul cerealelor păioase.

Toate suprafeţele cultivabile sunt terenuri neirigate şi nu au alte lucrări de îmbunătăţiri funciare, făcute pentru a le mării fertilitatea sau a reduce eroziunea torenţială. Asemenea lucrări de îmbunătăţiri funciare au fost începute în satul Aninoasa în anul 1989, dar după anuk 1990 s-au sistat.

Fiind o zonă cu caracter agrar, nu putem să trecem eu ve­ derea plantaţiile de viţă-de-vie care ocupă un loc aparte în viaţa satului. Înainte de colectivizare toate dealurile erau ,,pline'' de viţă-de-vie, existau soiuri nobile produse prin altoire de către săteni şi viţă hibridă. După anul 1962 a început plantarea viţei de-vie în sistem intensiv, montată pe şpalieri şi sârme. Cele mai 67

renumite vii se găseau în satul Aninoasa, aici fiind şi influenţa zonei de la Orleşti, Zăvideni - zone ce au tradiţie în această ramură a viticulturii.

După anul 1990, locuitorii au început să-şi „desfunde" terenul pe dealuri, pe feţele expuse la soare şi să planteze din nou viţă-de-vie.

Uneltele folosite la stoarcerea strugurilor au fost din nou puse în funcţiune, cum ar fi linul pentru jucatul strugurilor, teascul, pentru storsul tescovinei, dar locul linului a fost preluat de zdrobirea modernă şi bădana de doage.

Teascul de pene era format din două furci de lemn care încadrau în două părţi o gâscă (un piedestal de lemn gros) în care se monta o cutie de scânduri formată din patru pereţi ca un trunchi de piramidă pătrată cu baza mare în sus, în care se puneau strugurii „călcaţi" în lin. Deasupra, în cutie, peste tesco­ vină, se aşezau orizontal nişte bucăţi de scânduri, peste care în curmeziş apăsa o stinghie împinsă în jos de nişte pene înfipte într-un spaţiu gol în furci, şi bătute treptat, pe măsura stoarcerii mustului cu muchea securii. Mustul se scurgea pe nişte şănţuleţe săpate în gâscă şi ajungea în partea interioară la botul teascului de unde curgea într-o cadă de doage sau o albie scobită dintr-o jumătate de trunchi de plută sau altă esenţă, numită moldă.

Lucrarea era anevoioasa şi cerea timp, de aceea aceste teascuri au fost inlocuite cu teascuri noi, cu şurub, cumpărate sau confec­ ţionate de meşterii locali.

Un meşteşug legat de cultura viţei-de-vie este dogăritul.

Au avut dogari renumiţi ca: Popa Ion zis „sfântul", Nicolae Popa în satul Glăvile, Gheorghe Pârjol, Codiţă Răţoi, în satul Olteanca. Astăzi acest meşteşug a început din nou. Suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie ocupă 85 de hectare. Viticultura ocupă 68

un rol important în agricultura comunei, este o ramură de acti­ vitate de bază în cadrul fiecărei gospodării şi din fiecare sat, dar care necesită foarte multă muncă, începând din luna martie cu împrăştiatul gunoiului de grajd, tăiatul, copcitul, legatul, săpatul viţei-de- vie. Munca cea mai grea în cadrul acestei culturi este stropitul acesteia - zeama bordeleză care se obţine din sulfat de cupru, var stins şi apă. Acest tratament se aplică de cel puţin 4-6 ori la viile nobile, pentru a combate bolile şi dăunătorii ce apar la această cultură.

Livezile de pomi au o suprafaţă de 173 de hectare şi ocu­ pă în cea mai mare parte dealurile. În plantaţiile pomicole ale comunei, cei mai răspândiţi sunt prunii şi merii, urmaţi de peri, cireşi, vişini, zarzări (corcoduşi) şi piersici. Nucii, ca pomi fructiferi sunt în culturi de pomi răzleţi. Ei au o producţie medie de la câteva sute la câteva mii de nuci la fiecare pom, când sunt în plină producţie, dar în general rodesc bine odată la doi ani.

Producţia de fructe este bună, cea de prune este în jur de 2000 de kilograme la hectar, iar cea de mere de 350 kilograme pe hectar. Producţia de prune se consuma în cea mai mare parte şi aproape la toţi sătenii prin transformarea în borhot după fermentare şi mai departe, prin distilare, în rachiu natural. Pentru aceasta se organizează în satele comunei locuri de distilare a borhotului, spre sfârşitul toamnei şi începutul iernii, dar sunt şi săteni care au cazane mai mici acasă şi-şi deservesc propriile cerinţe. Producţia minimă de rachiu la fiecare gospodărie pe an, este în jur de 60 de litri, iar producţia maximă de 300 decalitri.

Rachiul obţinut se consumă prin vânzare directă la unităţile de stat, la unii comercianţi, prin schimbul direct pe cereale în zona de câmpie şi pentru consumul gospodăresc.

Cantităţi mai mici de prune proaspete se mai folosesc 69

pentru producţia de magiun şi gem sau pentru uscare, spre a fi folosite iarna la compoturi şi diverse mâncăruri.

Creşterea animalelor, alături de cultura cerealelor, viti­ cultură şi pomicultură, este o a doua ocupare principală a săteni­ lor din toate satele comunei. Este o ocupaţie străveche, cu tradi­ ţie şi cu multă rentabilitate. În cadrul comunei suprafaţa cu păşu­ ni şi fâneţe naturale este de 1125 de hectare. Toate suprafeţele comunei cu păşuni şi fâneţe naturale au o floră bogată, variată, repede crescătoare, suculenta şi nutritivă, deoarece în flora spon­ tană predomină plantele trifoiliene. Animalele mai numeroase şi pe care se pune bază sunt bovinele, ovinele, caprinele, caba­ linele, porcinele, păsările. Se cresc animale în număr mai mare sau mai mic de toţi sătenii fiecărui sat. Se asigură hrană vara prin păşunare la câmp, iar iarna prin furajare la grajd cu nutreţuri con­ servate din timpul verii.

Rasele preferate de săteni şi bine adaptate la factorii natu-rali din localitate sunt: la bovine - rasa brună şi mocăniţa, la ovine - rasa Ţigaie şi Ţurcană, la porcine - rasa Bazna, Marele Alb şi Mangaliţa, iar la păsări - găini din rasa Plimuth, Leghorn, la gâşte rasa Pekin şi Leşească, la raţe, rasa Comună, iar la curci tot rasa Comună. Reproducţia se asigură prin montă naturală, până în anul 1990 exista un centru de însămânţări artifi­ ciale. La ovine, porcine şi caprine se asigură reproducţia prin montă naturală.

Adăpostul animalelor pe timp de iarnă şi în zilele cu vreme rea se face pentru bovine în grajduri şi fânare special con­ struite, pentru porci şi păsări în coteţe bine amenajate, iar pentru oi şi capre după anotimp şi vreme, în grajduri, şoproane, târle şi oboare.

Producţia de carne de porc şi pasăre, cât şi cea de gră­ 70

sime şi ouă se consumă în întregime în gospodăria proprie, ca alimente de bază în hrana zilnică a sătenilor. La acest consum se mai adaugă şi cel cu carne de oi şi capre, care este cel mai abun­ dent, vara şi toamna. Bovinele sacrificate din necesitate sau cre­ scute special pentru carne (tăuraşii) se livrează contra cost ca animale vii la abatoarele din Drăgăşani şi Râmnicu-Vâlcea sau altor colectori la piaţa liberă.

Surplusul de grăsime rezultat în fiecare gospodărie, în urma consumului de carne se transformă de către gospodine în săpun, folosit apoi în cursul anului la spălatul rufelor. Producţia de lână este în cantitate mică şi este folosită în gospodărie prin prelucrare mai mult manuală. Este transformată în covoare, cuverturi, pături, pulovere, ciorapi. În zootehnia comunei, un rol important ca activitate, pro­ ducţie şi venit îl constituie apicultura. Baza meliferă este bogată, variată şi asigură condiţii optime pentru creşterea albinelor.

Avem în comună apicultori cu tradiţie, pe Duicu Ilie, Dobriţoiu Lazăr, Oprescu Constantin la Olteanca, Dogaru Petre, Bădiţă Victor la Glăvile.

Asistenţa veterinară a animalelor ce formează şeptelul comunal este asigurată de un medic veterinar şi doi tehnicieni veterinari. Aceştia în activitatea lor profesională asigură asisten­ ţa veterinară a animalelor prin vaccinări periodice, prin trata­ mente prompte la animalele bolnave sau accidentate, prin asis­ tenţa la fătare în cazuri mai deosebite.

Pescuitul şi vânatul, ca activităţi legate de sectorul zoo­ tehnic au importanţă minoră. Pescuitul pe raza comunei este inexistent, deoarece toate apele din comună sunt mici. Câţiva pescari amatori şi-au amenajat iazuri proprii pentru a-şi satisface acest hobby, iar ceilalţi merg la Drăgăşani, la Olt. Vânatul se 71

practică de pădurari şi câţiva vânători amatori, ce sunt în număr de opt. Vânatul se face în grupuri organizate, în sezoanele per­ mise şi în condiţiile prevăzute de lege.

După anul 1989 când fondul silvic comunal a fost distri­ buit foştilor proprietari, tăierile de arbori s-au făcut iraţional, nu s-au mai replantat porţiunile despădurite şi nici lăstărişul nu a mai fost ferit de animale, în vederea regenerării naturale. Toate acestea constituie aspecte negative şi atât Consiliul Comunal cât şi proprietarii suprafeţelor ar trebui să ţină cont şi să întreprindă măsuri practice de menţinere a acestui fond forestier, deoarece terenul de la noi este foarte uşor supus eroziunii torenţiale. O pri­ mă măsură ar fi aceea de a obliga pe proprietarii acestor păduri să taie arbori numai în regim silvic şi cu obligaţia de a replanta alţi arbori în locul celor tăiaţi.

IV.1. Preocupări industriale Activităţile economice cu caracter industrial în satele co­ munei Glăvile sunt minore şi cu o pondere mică la veniturile din bugetul local şi în captarea forţei de muncă. Acestea sunt repre­ zentate în prezent prin unităţi de prelucrarea lemnului, ateliere de tâmplărie, atelier de fierărit căruţe, potcovitul animalelor. Ca unităţi cu caracter industrial amintim cele patru mori acţionate de motoare electrice, două mari, de domeniul public, una situată în punctul ,,Ştubeu", cealaltă în satul Olteanca, iar de domeniu privat una situată în satul Glăvile la Mazilu Vasile şi alta în satul Olteanca la Nicuţ Victor. Dintre acestea, cea mai mare este la Ştubeu, funcţionează permanent, este cuplată cu o moară de fu­ raje pentru animale şi satistace pe deplin cerinţele de morărit ale sătenilor. Motoarele electrice ce fac să funcţioneze cele două mori din comună au fost înlocuite după anul 1972 pe cele cu 72

pietre, ce erau nerentabile, fiind vechi, uzate.

O unealtă specifică acestor locuri este ,,ferestreul de trei". E o pânză de fierăstrău lungă de circa 1,5 metri şi lată de opt centimetri, bine întinsă într-un ,,război" din lemn cu care se taie lemnele în scânduri după liniile drepte însemnate cu o sfoară întinsă, muiată în culoare de ,,cârmâz". Trunchiul de lemn cioplit şi însemnat cu linii se urcă cu ajutorul unor pârghii (pari) pe hedreag (un fel de capră) sprijinindu-se în bolduri şi se plimbă pân­ za fierăstrăului în sus şi jos în mişcări regulate, pe direcţia linii­ lor de câte trei fierăstrăioşi, unul pe hedreag, stând pe trunchiul de tăiat, ceilalţi doi, jos. Locul acestuia a fost preluat de circula­ rul care consuma drept combustibil motorină, ulterior acesta a fost înlocuit cu roboţi electrici, proprietăţi particulare de mare randament şi care satisfac pe deplin şi permanent cerinţele săte­ nilor. În satele comunei, până în anul 1990 funcţionau mai multe secţii de prestări servicii ale Cooperativei de Consum, dintre care: croitori, cojocari, cizmari, tâmplări. Datorită carac­ terului larg de privatizare pe care l-a cunoscut societatea româ­ nească, după anul 1990 acestea s-au desfiinţat, ori au trecut la domeniul privat. Astăzi la Cooperativa de Consum mai fiinţează o secţie de croitorie cu un meseriaş, o brutărie construită în anul 1972 ce este închiriată, este de mare capacitate, funcţionează şi produce pâine pentru magazinele cooperativei, cât şi pentru cele particulare. Tot în cadrul Cooperativei de Consum se mai găsesc două maşini, un camion de mare tonaj şi un Auto TV ce deser­ vesc toate magazinele de pe Valea Pescenei, magazine ale coo­ perativei, cât şi pe ceilalţi locuitori care au nevoie de transportat măfuri etc.

73

IV.2. Comerţul si căile de comunicare IV.2.1. Comerţul După agricultură, activitatea comercială ce se desfăşoară în comună este a doua ca pondere. Aceasta a luat un mare avânt după anul 1990 şi se desfăşoară în cadrul cooperativei de con­ sum de către mulţi comercianţi ca întreprinzători şi alţi săteni ca producători agricoli. Până în anul 1989 rolul comercial principal îl avea Cooperativa de Consum, care aducea pentru săteni şi vindea mărfuri industriale şi unele produse alimentare, colectând în acelaşi timp de la aceştia la achiziţii sau la contracte, diverse produse alimentare. În fiecare sat există spaţii comerciale bine amenajate, iar în satul de centru Glăvile şi Olteanca, spaţii cu parter plus etaj.

Spaţiile comerciale sunt deservite de şapte salariaţi. Prin toate unităţi1e sale, cooperativa rulează anual mărfuri în valoare de peste două miliarde lei şi realizează un beneficiu de peste 20 milioane lei.

Comerţul făcut de către întreprinzători este foarte activ şi a devenit preponderent în comună. Până în prezent sunt înre­ gistraţi la primărie 13 agenţi economici.

Aproape în toate spaţiile comerciale se vând mai mult băuturi alcoolice diferite, cafea, ţigări, unele produse de cofetă­ rie, pâine, produse alimentare, materiale de construcţie. Toate sunt în plină concurenţă şi pentru atragere de clienteiă funcţio­ nează şi ca baruri, iar pentru sporirea vânzărilor în incinta acestora sau lângă ele, au adus jocuri mecanice sau alte jocuri de salon.

Comerţul făcut de ceilalţi săteni ca producători agricoli se realizează cu diferite produse ca: fructe-prune, ouă, lapte, animale vii, oi, porci, viţei şi alte produse ce le vând direct pe 5

5

5

74

piaţa oraşelor Drăgăşani, Râmnicu-Vâlcea, sau în comuna Lădeşti.

IV.2.2. Căile de comunicaţie Prin aşezarea geografică şi a factorilor naturali ce carac­ terizează suprafaţa comunei, interesele de comunicare şi trans­ port ale acesteia sunt deservite numai de căi rutiere. Sistemul rutier de care dispune comuna în prezent, este bine dezvoltat, modernizat şi satisface în condiţii bune interesele comunei.

Lungimea totală a acestuia este de 21 km şi este reprezentat de D.J. 677 A ce traversează comuna de la nord la sud (satul Glăvile pe o lungime de 5 km a doua arteră principală este D.J. 92 ce străbate satul Olteanca cu cătunele Olteni, Chituci, Olteanca, Marineşti şi face legătura cu comuna Lădeşti.

Din aceste drumuri care străbat toată suprafaţa comunei se desprind o serie de drumuri locale - săteşti ce urcă pe versanţii dealurilor şi se termină în extravilan cu drumul de tarla sau poteca de picior. Pe multe porţiuni prezintă şi pante şi serpentine, dar sunt circulate şi în general bine întreţinute. În lungimea totală a căilor rutiere din comună sunt construite nouă poduri cu o lungime de 115 metri.

La reţeaua de căi ferate a ţării, comuna Glăvile este le­ gată prin D.J. 677 A la 22 kilometri de Drăgăşani şi 50 de kilometri de Râmnicu-Vâlcea.

Serviciile de poştă şi telecomunicaţii sunt deservite de două agenţii poştale unul în satul Glăvile, şi unul în satul Olteanca. Cele două oficii poştale sunt deservite de doi agenţi poştali. Corespondenţa din toate satele comunei se ridică odată pe zi şi este difuzată prin oficiul poştal Drăgăşani.

Comuna Glăvile nu beneficiază de o centrală telefonică, 9

75

convorbirile telefonice făcându-se de la centrala telefonică din comuna Amărăşti.

Interesele de transport ale sătenilor pentru legătura cu re­ şedinţa judeţului, cu oraşul Drăgăşani şi alte localităţi ale ţării sunt asigurate de autobuzele ITA - TAMIX Drăgăşani cu pro­ gram regulat, ce au capăt de linie în satul Olteanca, dar cu staţii în satele şi cătunele comunei.

Prin felul în care sunt întreţinute căile rutiere şi organi­ zate transporturile în comun, se poate spune că sunt bine organizate şi satisfac pe deplin cerinţele tuturor sătenilor.

IV.3. Activitatea financiară Din punct de vedere financiar, de la început se poate spune că bugetul comunei este deficitar. Cheltuielile sunt mai mari ca veniturile comunei şi comuna primeşte donaţii din partea Consiliului Judeţean.

Veniturile bugetare ale comunei constau din diverse im­ pozite şi taxe de la săteni, în raport cu suprafaţa (curte plus clă­ diri) în baza materială de care dispun, sau de activităţile ce le desfăşoară zi de zi în diverse sectoare de activitate. În acelaşi timp, cheltuielile se fac tot pe sectoare de activitate, dar cu aprobarea consilierilor comunali, la propunerea salariaţilor din sectorul financiar.

La o gospodărie, veniturile bugetare se realizează anual din veniturile băneşti ce rezultă din vânzarea surplusului de produse agricole, din diverse activităţi meşteşugăreşti, din plata cu ora sau cu ziua pentru diverse munci ocazionale în localitate sau în afara acesteia, iar la cei salariaţi din retribuţia tarifară lunară la locul de muncă. În multe gospodării, veniturile băneşti în sume mai mici provin şi din alte surse ca: pensii, indemnizaţii 76

de şomaj, de handicapaţi, de veterani de război, burse ale ele­ vilor, ajutoare băneşti din partea Consiliului Local.

Cheltuielile ce le are în medie o familie pe an se apropie de venituri şi acestea constau în aprovizionarea cu produse ali­ mentare ce nu se produc în gospodărie (pâine, zahăr, ulei, îmbră­ căminte), a celor de uz casnic, unelte, întreţinerea copiilor şi a bătrânilor, pentru activităţi turistice şi culturale.

Valoarea averii mobile şi imobile a unei gospodării de nivel mic, la valoarea actuală a banilor, este de până la 20 de milioane lei, a uneia de nivel mediu 60 de milioane lei, iar a unei gospodării înstărite 200 de milioane lei.

Baza materială de care dispune fiecare gospodărie se concretizează în locuinţă arătoasă, cu spaţiul locativ suficient, confort sporit, trai mai bun, iar pe plan moral acelaşi lucru se concretizează în educaţia copiilor, sănătatea membrilor de fami­ lie, participarea la viaţa social-obştească a localităţii. Din aceste puncte de vedere se poate spune că în sate1e comunei nu mai sunt familii sărace în înţelesul larg al cuvântului ,,sărac", dar nici familii care să nu participe la viaţa social-obştească a satului, să nu răspundă la chemările salariaţilor din Primărie şi a altor orga­ ne, sau să nu fie interesate în progresul şi prosperitatea satului natal.

Ca instituţii financiare în comună este o Agenţie CEC care are rezultate bune şi este necesară localnicilor.

Alimentarea cu energie electrică se face din sistemul energetic naţional.

Comuna a fost electrificată în întregime în perioada anilor 1975-1982. Astfel, locul opaiţelor cu feştilă de seu şi lam­ pă cu gaz a fost preluat de lămpile şi neoanele electrice.

Energia calorică şi termică este asigurată permanent prin 77

anumite instalaţii simple şi ieftine sau prin sobe în toate locuin­ ţele, prin folosirea lemnului şi mai puţin a cărbunilor sau a motorinei drept combustibili. În anii care urmează, la dotarea termică a comunei se va adăuga şi sistemul de alimentare cu gaze naturale, lucrare ce este aprobată de forurile centrale ale ţării.

78

C A P IT O L U L V

ADMINISTRAŢIA, CULTURA,7 ÎNVĂŢĂMÂNTUL, , 7 , 7 SĂNĂTATEA Situaţia administrativă În actuala formă de organizare administrativă, comuna este constituită în anul 1968, în urma organizării administrativteritoriale a ţării. S-a constituit o singură comună prin contopirea celor două comune Glăvile şi Olteanca.

Criteriile ce au stat la baza acestei unificări au fost multe, dar principalele sunt: unitatea în teritoriu a factorilor naturali, numărul mic de locuitori, trecutul istoric comun, activitatea eco­ nomică similară, obiceiurile şi datinile strămoşeşti unice, gradul mare de apropiere între săteni, prin relaţii de prietenie şi rudenie.

Reşedinţa comunei este în satul Glăvile, sat ce a fost stabilit ca centru civic al acesteia tot în anul 1968. Pentru aceasta s-a avut în vedere aşezarea geografică a sa în zonă centrală faţă de celelalte sate, centrul civic al comunei este mai bine grupat, pri­ vind clădirile şi spaţiile pentru instituţiile comunale corespunză­ toare.

Aici se află sediul Primăriei, Şcoala Generală coordona­ toare, Agenţia CEC, birourile Cooperativei de Consum, Căminul Cultural de centru, Biblioteca comunală, sediul Postului de Poli­ ţie, Dispensarul Medical.

Activităţile de ordin administrativ şi gospodăresc ale co­ munei sunt iniţiate şi planificate de consilierii comunali în şe­ dinţe lunare şi ulterior rezolvate de salariaţi primăriei, de grupuri de săteni sau alte organe specializate. Organul legislativ al co­ munei este compus din 11 consilieri, aleşi din patru în patru ani, 5

79

de toţi sătenii cu drept de vot din comuna, iar aparatul executiv este compus dintr-un primar, viceprimar, un secretar, un conta­ bil, un statistician, un tehnician agricol, un casier comunal, un inginer agronom, un medic veterinar plus doi tehnicieni veteri­ nari.

Legile statului şi toate hotărârile luate de către consilierii comunali pe plan local, se fac cunoscute sătenilor prin anunţuri verbale la adunările acestora, prin afişaj, prin audienţe la primar şi viceprimar, prin adunările generale ţinute pe sate, paza ob­ ştească, la biserici, la şcoli şi prin alte forme.

Lucrările cu caracter edilitar-gospodăresc în toate satele se realizează în ordinea urgenţei şi la nivelul sumelor băneşti alo­ cate din buget, de grupuri de săteni prin muncă voluntară.

Amenzi şi contravenţii în afara legii sau abateri de la regulile de convieţuire socială, reguli de circulaţie, de ordine şi linişte publică se dau numai de organele de poliţie.

Pentru rezolvarea litigiilor, până în anul 1990 a funcţio­ nat pe lângă Consiliul Popular o comisie de judecată care lua în discuţie şi rezolva şi împăcarea între cetăţeni, iar ce nu putea trece de competenţa sau nu reuşea împăcarea părţilor, erau trimise la Judecătoria Drăgăşani. În prezent această comisie nu mai este, dar numărul litigiilor a crescut odată cu apariţia Legii nr. 18/1991 şi acestea privesc mai mult titlurile de proprietate asupra terenurilor agricole. Învăţământul Ca factor principal de instruire şi educare a tineretului şi de cultura generală a tuturor locuitorilor din toate satele comu­ nei, de la început se poate spune ca învăţământul în comună este foarte bine dezvoltat şi se desfăşoară permanent la un nivel ridi­ cat. Baza sa materială se compune din şapte localuri de şcoală, 5

80

din care şase sunt folosite, cel de-al şaptelea se găseşte în satul Jarostea, dar nu este folosit din cauza lipsei de copii. Toate aceste şcoli sunt construite din beton, cărămidă şi alte materiale durabile, acoperite cu tablă. În satul Glăvile sunt două şcoli: Şcoala generală cu clasele I-VIII coordonatoare (parter plus nivel) şi Şcoala cu clasele I - IV în satul Olteanca, de asemenea un local modern (parter plus etaj) ce s-a dat în folosinţă în anul 1976 1977.

Toate localurile de şcoală dispun de săli de clasă bine amenajate, cu material didactic şi mobilier şcolar bun. Toate şco­ lile au încăperi pentru cancelarii - profesori, birouri - directori.

Cea mai mare unitate şcolară este cea din satul Glăvile care func­ ţionează şi ca şcoală coordonatoare, iar cea de-a doua este în sa­ tul Olteanca. Tot în satul Olteanca - cătunul Marineşti funcţio­ nează Şcoala generală cu clasele I-IV, în satul Aninoasa, Şcoala generală cu clasele I - IV, iar la periferia satului Glăvile -cătunul Batârăşti Şcoala generală cu clasele I-IV construită în anul 1935 la iniţiativa şi îndemnul învăţătorului Roman Gheorghe, pe a cărui proprietate s-a şi construit.

Toate şcolile au şi săli pentru grădiniţe. La ora actuală Corpul profesoral din comună este compus din 22 cadre didac­ tice din care: patru educatoare, şase învăţători, 12 profesori de specialităţi diferite. La şcoală sunt cuprinşi toţi copiii de vârstă şcolară din comună şi nu sunt copii neşcolarizaţi. Tot învăţă­ mântul din comună se desfăşoară într-o singură serie, dimineaţa între orele 8 -15, după un orar bine alcătuit pe clase, pe şcoli şi riguros respectat. Toate cadrele didactice din comună sunt califi­ cate, fiind absolvenţi ai şcolilor pedagogice şi ai învăţământului pedagogic universitar. Au domiciliul stabil în localitate şi locu­ iesc în gospodărie proprie, ca fii ai satelor, sau stabiliţi aici prin s

*

81

s

căsătorie. Munca didactică ce o desfăşoară ca specialişti este la un nivel ridicat şi se concretizează în faptul că absolvenţii şco­ lilor de opt ani concurează cu succes la şcolile liceale şi profe­ sionale la care se înscriu. În comună nu mai sunt analfabeţi, iar pentru lichidarea analfabetismului, pe lângă şcoala Găavile a funcţionat pentru adulţi şi o secţie la fără frecvenţă. Elevii sunt îndrumaţi de cadrele didactice a frecventa şi citi cărţi din biblio­ teca şcolară şi din cea comunală, să-şi alcătuiasca biblioteci personale, să folosească presa zilnică şi emisiunile de radio - tv.

Având în vedere baza materială de care dispun şcolile cât şi încadrarea acestora cu personal didactic calificat şi competent, învăţământul în comuna Glăvile este bine dezvoltat, bine organizat şi bine apreciat la nivel de inspectorat şi de alte organe.

La aprecieri numai de bine de toţi factorii, s-a ajuns prin faptul că în comună învăţământul organizat în unităţi şcolare are o vechime de peste 100 de ani, iar slujitorii săi au fost fii ai satului cu dragoste de muncă, buni organizatori şi bine pregătiţi profesional. Astfel, în anul 1899 a luat fiinţă Şcoala Olteanca, primul învăţător fiind Matei Zugravu şi a funcţionat în casa lui Vasile Iancu Popa doi ani, în anul al treilea s -a mutat în casa lui Dumitru Trănescu (Neaţă al Liţii) până în anul 1904. În anul 1898 s-a cumpărat terenul pentru şcoală de la Ambrozie Mihai Popa, actul de cumpărare fiind transcris cu numărul 1353 la Grefa Tribunalului Vâlcea, primar fiind în acel timp Ilie Florea Chituc. În anul 1903 a început zidirea localului de şcoală, cu două săli de clasă, cancelarie, antreu şi o perdea în spate pentru recreaţia copiilor, antreprenor fiind Toma Cojocaru din Şirineasa.

Localul a fost zidit din cărămidă, fără fundaţie din beton şi fără centură de beton armat, temelia a fost cam la suprafaţă, 82

terenul a fost slab, astfel că prin 1922 localul a început să se de­ gradeze. Între anii 1951-1954 s-a ridicat un nou local de şcoală cu patru săli de clasă, prin cheltuiala şi munca sătenilor. În anul 1971 localul a devenit neîncăpător iar condu­ cerea comunei reprezentată prin secretarul de partid Ivan Dumitru şi direcţiunea Şcolii generale reprezentată prin Georgescu Gheorghe şi Burda Anton, au hotărât construirea unei şcoli moderne, singura de acest fel pe întreaga vale a Pescenei până în anii 1984 când au început construcţia de şcoli moderne şi în alte comune Suteşti, Creţeni, Pesceana. În satul Glăvile, primele forme de învăţământ mai mult sau mai puţin organizat, se fac cunoscute începând cu anul 1837 sub domnia lui Alexandru Ghica (1834-1842) numai un an din lipsă de învăţători. În anul 1850 se deschid şcolile şi vor funcţio­ na continuu.

La început a fost învăţător preotul satului. După relatările veteranului Nicolăe V. Popa de la anul1877, primul învăţător ar fi fost un oarecare Vlădescu - fiu al satului. Localul de şcoală o casă particulară a neamului Vlădescu - casă ce a existat până în anu11950.

Redăm mai jos o situaţie a cadrelor didactice din comuna Glăvile de a lungul timpului.

1951 1952 1. Zevideanu Constantin - director; 2. Alecu Popescu - profesor; 3. Roman Ion - profesor; 4. Scrieciu Eugenia - profesor 5. Bădiţă Nicolae - învăţător 6. Bădiţă Ecaterina - învăţătoare -

83

7. Mărgăritescu Gheorghe - învăţător 8. Mărgăritescu Marina - învţătoare 9. Gâju Constantin - învăţător.

1952 1953 1. Boşoagă Gheorghe - director - profesor matematică 2. Zivideanu Constantin - profesor 3. Oprescu Maria - profesor 4. Ciovicescu Alexandru - profesor 5. Popa Dragomir - profesor 6. Învăţători 1953 1954 Mija Florea - director - profesor 1956-1957 1. Gâju Constantin - director 2. Mărgăritescu Gheoghe - învăţător 3. Mărgăritescu Marina - învăţătoare 4. Bădiţă Nicolae învăţător 5. Bădiţă Ecaterina - învăţătoare 6. Duţă Gheorghe - învăţător 7. Marinescu Elena 1967-1968 1. Chivescu Nicolae - director 2. Mărgăritescu Eleonora - profesor 3. Ciovicescu Alexandru - profesor 4. Vlăduţ Vasile 5. Neacşu Ildico 6. Duţă Gheorghe 7. Mărgăritescu Gh. - învăţător 8. Bădiţă Nicolae - învăţător 9. Gâju Constantin - învăţător -

-

84

10. Predescu Maria - secretar 11. Purdă Gheorghe - îngrijitor Şcoala Aninoasa 1. Cedică Etica - director - învăţătoare 2. Tonescu Nicolae - învăţător 3. Abagiu Gheorghe - învăţător 4. Temerel Gheorghe - îngrijitor Şcoala Batârăşti 1. Tudor Zinca 2. Călinescu Silvia 3. Zăvideanu Anastasie - îngrijitor 1966-1967 1. Ciovicescu Maria - director - profesor 2. Ciovicescu Alexandru - profesor 3. Predescu Gheorghe - profesor 1. Popa D. Ion - învăţător 2. Popa Alexandrina - învăţătoare 3. Didoiu Polineta - învăVtoare 4. Didoiu Nicolae - învăţător 5. Ciovicescu Alexandru - profesor 6. Scrieciu Eugenia - profesor 1963-1964 1. Popa D. Ion 2. Didoiu Polineta 3. Didoiu Nicolae 4. Popa Alexandrina 5. Scrieciu Alexandrina 6. Ignătescu Elena 7. Băcănaru Virgil

85

1969-1970 1. Georgescu Gheorghe - director - profesor 1973- 1974 Şcoala Olteanca 1. Burda Anton - director - profesor 2. Georgescu Adriana - profesor 3. Toşu Constantin - profesor 4. Luca Nicoliţa - profeso 5. Ionaşcu Elena - profesor 6. Dumbrăvescu Vasile - profesor 7. Scrieciu Eugenia - învăV toare 8. Gava Ion - învăţător 9. Proteasa Marioara - învăţătoare 10. Purdă Leohidia - educatoare Şcoala Marineşti 1. Gava Rodica - învăţătoare 2. Iorga Crina - învăţătoare Şcoala Jarostea 1. Budică Virgil - învăţător 1974- 1975 1. Luca Ion - profesor 2. Dumitraşcu Neonila - profesoară 3. Bâzoi Constanţa - profesoară 4. Florica Veronica Şcoala Marineşti 1. Marinescu Constantin - învăţător Şcoala Glăvile 1970-1971 - Ciovicescu Alexandru - director 1973-1974 Bădiţă Aneta - director 1. Ghiţă Eleonora - profesoară 86

2. Ciovicescu Maria - profesoară 3. Ciovicescu Alexandru - profesor 4. Roşianu Ghe. - profesor 5. Lăzăroiu Lidia - profesor 6. Popescu Nicolae - profesor 7. Erciulescu Ion - profesor 8. Ciurel Eleonora - profesoară 9. Călinescu Gheoghe - învăţător 10. Călinescu Alexandrina - învăţătoare 11. Rusu Antuza - învăţătoare 12. Turcu Tamara - educatoare 1974-1975 1. Ochea Sabina - profesoară 2. Stănescu Antoaneta 1975- 1976 1. Marcu Victor - profesor 1983- 1988 - Ochea Sabina - director, 1988-1990 Marcu Victor - director , 1991 - Burda Anton - director, Iliescu Maria, Răducu Maria, Amza Ioana - învăţătoare. Şcoala ,,Veche" construită în anul 1910 a avut ca învăţă­ tori fii ai satului ca Nae Bădiţa, Gâju Constantin, Gheorghe Mărgăritescu, dascăli ce cu minţile lor luminate au făcut să lumineze alte minţi de-a lungul atâtor generaţii de elevi.

Această şcoală avea patru săli de clasă, cancelarie şi era construită din cărămidă arsă, acoperită cu ţiglă. La această şcoală a învăţat dramaturgul şi prozatorul Valeriu Anania primele litere avându-l ca învăţător pe Nae Bădiţă. Fiind înzestrat cu mari calităţi intelectuale el alege calea monahală încă din tinereţe.

Viaţa sa demnă de un roman de succes, relatată în lucrarea „Me­ moriile lui Valeriu Anania'', l-a purtat pe ,,corabiile destinului'' 87

devenind în anul 2006 primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Cultura Vorbind despre cultura unor colectivităţi umane, se au în vedere mai multe elemente de care depinde aceasta, aşa cum sunt: sistemul de învăţământ din acel loc, nivelul cultural al locuitorilor, aspectul estetic şi gospodăresc al locuinţelor, nivelul de trai reliefat în hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, manifestări ale opiniei publice, baza materială şi activitatea instituţiilor de cultură şi multe alte elemente.

Ca instituţii culturale, în comună sunt două cămine cul­ turale şi o bibliotecă comunală. Cele două cămine culturale au local propriu în clădiri impunătoare, amplasate în centrele civice ale celor două sate, Glăvile şi Olteanca. Ambele cămine au fost construite în perioada anilor 1966 cel de la Olteanca şi 1970­ 1972 cel de la Glăvile, cu fonduri din contribuţia bănească şi munca voluntară a sătenilor.

Căminul cultural din satul Olteanca are sală de specta­ cole cu 150 locuri şi un stil de construcţie specific arhitecturii populare româneşti din zona Vâlcii.

Primul cămin cultural la nivel de comună s-a înfiinţat în anul 1939 în Olteanca, iar în satul Aninoasa, în anul 1945.

Acestea au desfăşurat o muncă culturală în incinta şcolilor din aceste sate la iniţiativa şi sub conducerea învăţătorilor din şcoa­ lă. Cu timpul, activitatea lor a fost redusă, concretizată în unele programe artistice atât cu elevii şcolii cât şi cu tinerii din sat cu ocazia unor manifestări sau concursuri artistice.

Căminul cultural din satul Glăvile dispune de o con­ strucţie cu două nivele parter plus etaj. Este dotat cu o sală de spectacole cu 300 locuri, sală proiecţie cinema, sală bibliotecă, 88

sală - muzeu, sală - atelier foto, birou - director, magazii cu material artistic, sală discotecă. În prezent, activitatea culturală a căminelor culturale din comună se desfăşoară sub îndrumarea unui consiliu al culturii pe comună, compus din consilieri ai Primăriei, cadre didactice sau alte persoane. Acest consiliu avea în frunte până în anul 1989 un director, de preferinţă cadru didactic şi retribuit la jumătate din normă. În prezent, funcţia de director la Căminul cultural se menţine, dar este onorifică, iar munca culturală în satele comu­ nei este sporadică. În cadrul Căminului cultural Olteanca s-a înfiinţat for­ maţia de dansuri populare în anu1 1966 sub conducerea şi îndru­ marea directă a prof. Anton Burda, ce a evoluat şi s-a perfecţio­ nat de la an la an. În prezent această formaţie se menţine cu dansatori tineri cărora le place hora satului, portul popular, tradi­ ţia, formaţie ce s-a transtormat în ansamblul folcloric ,,Dor de plai".

Ansamblul are peste 50 de artişti amatori şi a participat la numeroase manifestăd culturale pe plan local, judeţean, interjudeţean şi chiar în afara ţării, unde a obţinut numeroase premii şi medalii. Tot de la nivelul de activitate culturală, în cadrul căminului cultural a fiinţat şi un cor femeiesc pe trei voci condus de preotul Popa Dumitru, dar cu timpul activitatea acestuia a încetat. Un loc aparte în activitatea culturală, pentru ridicarea nivelului de cultură generală a sătenilor din comună, l­ a avut şi încă îl are biblioteca comunală. Aceasta îşi are sediul în incinta Căminului cultural Glăvile şi funcţionează cu un fond de carte de 5900 volume şi un număr de 420 cititori, din care per­ manenţi 265. Prima bibliotecă publică cunoscută a luat fiinţă în 89

anul 1909 şi s-a numit societatea culturală ..Cultura Vranului" înfiinţată de Atanase Stănciulescu cu un număr de 250 cărţi, ziare şi reviste donate de Ion Adămoiu, librar din Drăgăşani. În anul 1924, la Căminul cultural cu numele ,,Ion Glăvu" se mai adaugă un număr de 800 -1000 volume donate de fundaţia culturală Bucureşti. Activitatea bibliotecii de-a lungul timpului a fost făcuta de învăţători, astfel activitatea cu cartea a sătenilor a fost deservită de bibliotecile şcolare ce s au înfiinţat odată cu şcoala.

Paralel cu activităţile culturale, în satele comunei se desfăşoară şi activitate sportivă, mai ales de elevii celor două şcoli generale şi tinerii din fiecare sat. Aceasta se concretizează din meciuri de fotbal, handbal, volei. Comuna dispune de un teren de fotbal amenajat pentru acest sport.

Cultul religios Din punct de vedere al cultului religios, de la început se poate spune că toţi sătenii din cele cinci sate ale comunei aparţin cultului religios ortodox. Pentru practicarea lui, în comună sunt nouă biserici, din care în satul Olteanca cinci, Jarostea una, Aninoasa una, Glăvile una şi un schit.

Toate sunt construite din materiale durabile şi acoperite cu tablă sau şiţă. Prin capacitatea lor, grandoarea construcţiei, prin vechimea şi valoarea picturii două sunt monumente istorice - cea din satul Jarostea şi biserica cu Hramul Sf. Voievozi din Sânculeşti.

Cele nouă biserici din comună sunt grupate în trei paro­ hii deservite de patru preoţi şi patru cântăreţi.

Frecvenţa sătenilor 1a slujbele duminicale şi a altor săr­ bători este bună, cei care merg regulat la aceste slujbe sunt pen­ sionarii şi sătenii mai în vârstă. Cea mai mare prezenţă se înre­ 90

gistrează în sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou, iar pri­ măvara la sărbătorile Paştelui şi înălţării. În restul anului, în zile cu sărbători religioase deosebite, ca: Sf. Gheorghe, Sf. Constantin şi Elena, Sf. Maria, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae locuitori participă la slujbe în număr mai redus.

Sfaturile şi îndrumările date de preot credincioşilor, cu privire la modul de comportare în societate, la ţinerea posturilor, la frecventarea regulată a slujbelor la biserici, la învăţarea de rugăciuni şi facerea de mătănii, în linii mari se respectă, dar cel mai mult de copii şi oamenii în vârstă.

Cea mai veche biserică din comună este în mahalaua Gorgoteşti cu Hramul ,,Sf. Voievozi''. Apoi fiecare sat are pro­ pria biserică, în Sânculeşti este biserica cu Hramul „Cuvioasa Paraschiva''. Barcanii (Chitucii de astăzi) au biserica ,,Sf. Nicolae'' construită în anul 1847, Aninoasa are biserica ''Sf. Voievozi'' construită în anul 1838. În satul Olteanca, primul preot cunoscut a fost Preotul Pavel Ionescu care a slujit timp de 47 - 50 ani (1877 - 1930) după care a urmat preotul Ilie Scrieciu cu activitate de peste 50 ani.

Biserica din satul de centru Glăvile construită în anul 1838 cu Hramul ,,Sf. Voievozi Mihail şi Gavril" a fost restaurată în anul 1968 prin grija şi îndemnul părintelui paroh Popa Dumitru şi al enoriaşilor săi, iar în anul 1997 pictura a fost reno­ vată. De asemenea în cele trei sate ale comunei Aninoasa, Glăvile şi Olteanca se găsesc monumente ale eroilor neamului ridicate în cinstea celor care şi-au pierdut viaţa pe fronturile de luptă în anii: 1877 - 1916 - 1918 - 1944 - 1945.

Prima bisericuţă din satul Glăvile este atestată documen­ tar în anul 1780, după cum spune documentul: „Această Sfântă si dumnezeiască biserică cu hramul Sfinţii Voievozi s-au făcut 91

la leat 1780, de popa Ioan Gorgotă si alţi locuitori ai satului si este bună". Bisericuţa a fost construită cu scopul de a fi aşezată la Cişmeaua „Constantin Vasile" în deal pe pisc, dar moşnenii din Gorgoteşti au furat planul şi au construit-o la ei în mahala. A fost construită din bârne groase de lemn, în formă de corabie lungă de opt metri şi lată de patru metri. Actul de danie al te­ renului a fost scris de Ion al Stanii lui Glăvu, socotit ca primul scriitor al satului. În anul 1793 preot la bisericuţa din Gorgoteşti este Vasile cu soţia sa Rada şi cei doi copii Ion şi Maria.

La Glăvile - Gorgoteşti au fost următorii preoţi: Mihai sin Dumitraşcu, Radu sin Popa Ioan, Constandin sin Popa Ioan.

După anul 1968 biserica este renovată cu sprijinul locui­ torii Dima Constantin, Ioan Dogaru, Popa Constantin, acest lucru fiind consemnat în inscripţia de pe poartă.

O altă inscripţie ne spune: „Această sfântă troiţă s-a ridi­ cat de Nicolae Ioniţă Popa, Ioniţă Iliescu, Nicolae L. Gorgotescu si Ion Gâju la 25 februarie 1888".

Cimitirul satului a fost în curtea bisericii până în anul 1875 după care se mută pe pe amplasamentul celui existent astăzi. În anul 1894 s-a luat achiziţionat clopotul şi s-a aşezat în clopotniţa bisericii celei noi. În anul 1899 preotul paroh N. Stănciulescu face un raport depre starea bisericii pe care îl înmânează episcopiei :„Este de lemn scundă, neîncpătoare, strana joasă, ferestrele mici, zugră­ veala proastă, are un rând de vesminte si un epitrahil de stofă naţională, cărţile de ritual sunt vechi. Cimitirul este atasat pe lângă biserică, se află în stare bună si împrejmuit cu ulucă". În anul 1935 la îndemnul învăţătorului Bădiţă locuitori construiesc aici 52 de morminte, marcate cu câte o cruce de 92

lemn, simbolizând mormintele celor 52 de eroi glăveni căzuţi pentru apărarea patriei în Primul Război Mondial între 1916­ 1918. Tot cu această ocazie s-a refăcut împrejmuirea bisericuţei.

A doua bisericuţă din satul Glăvile cu atestare docu­ mentară este cea din cătunul Batârăşti.

Ctitorie a lui Gh. Bucşenescu, având hramul după nu­ mele lui, ''Sfântul Gheorghe", a fost ridicată în anul 1817, se pare pe locul unei construcţii mai vechi, după rămăşiţele cera­ mice găsite deşi pisania păstrată în catagrafia din anul 1840 spune că a fost făcută din „temelie" care nu este de altfel decât o formulă ctitoricească.

Nu se cunoaşte cine a fost primul preot. O legendă locală spune că popa Marin Bărbăriceanu, de la această biserică ar fi fost alungat din sat de un vames al moşiei boiereşti, Buşe Batâr, din motive încă necunoscute.

Cercetarea unor documente de arhivă contemporane relevă unele fapte. În anul 1832 biserica avea „doi ţârcovnici", Păun Batâr şi Marin popa Sâia şi 27 de enoriaşi.

La 13 ianuarie 1834 enoriaşii din Batârăşti cer să le facă preot pe grămăticul Păun Dumitru, care credem că este ţârcovnicul Batâr Păun, fiindcă şi celălalt ţârcovnic fusese preoţit.

Pentru întărirea spuselor enoriaşilor sub cârmuirea plăşii Oltului, se arată într-un raport către Ocârmuirea de Vâlcea că satul are un preot „ tânăr anume Marin, care „nu poate sluji... fără de aju­ tor".

Un alt document din anul 1834 arată preot la Batârăşti pe popa Marin sin popa Sâia, care în evidenţele Sfintei Episcopii figurează cu numele de Marin sin Popescu, preoţit în anul 1833, şi care slujeşte la biserica „Sfântul Gheorghe" la Glăvile de sus. În anul 1838 este trecut iarăşi Marin sin popa Sâia.

93

Este probabil preotul Marin Bărbăriceanu din tradiţia locală. Cât despre cererea enoriaşilor din anul 1834 de a le da preot pe grămăticul Păun Dumitru, acesta nu este satisfăcută.

Acestă situaţie a avut drept consecinţă lăsarea bisericii în para­ gină.

Construcţia biserici cu hramul „Sfinţii Voievozi'' a înce­ put în ziua de 5 mai 1891 la iniţiativa preotului Nicolae Stănciulescu, tatăl lui Atanasie N. Stănciulescu cel care va scrie Istoricul comunei Glăvile.

Construcţia a durat până în vara anului 1894. La Slujba de Sfinţire din 12 noiembrie 1894 a participat Episcopului Râmnicului Noul Severin, D. D. Ghenadie La ridicarea bisericii şi-au dat osteneala şi câţiva oameni de frunte ai satului, acest lucru aflându-se de pe coperta unei cărţi de cult, unde preotul N. Stănciulescu îi aminteşte ca „îndemnătoripentru ridicareaşi înfrumuseţarea acestui sânt locaş" pe Radu Vasile, Ion Vlădescu şi Toma Georgescu.

Pentru construcţia bisericii Episcopul Ghenadie al Râmnicului, a ajutat cu suma de 10000 (zece mii) plus lemne trebuincioase şi transpoarul lor .

Biserica este construită în formă de cruce cu o lungime de 22 de metri, lăţimea de 9,85 metri şi înălţimea de 11,5 metri cu o grosime a zidului de 0,90 metri. Materialul folosit la con­ strucţia ei a fost cărămidă arsă făcută în sat, de către localnici, în apropiere de biserică mai la vale, în zăvoiul Truşculeştilor.

Pictura în stil realist, a fost realizată de Costică Petrescu, nume pe care îl întâlnim între ostenitorii bisericii. În raportul referitor la bisericuţa din Gorgoteşti din anul 1899, N. Stănciulescu aminteşte şi de biserica nouă: „...este de zid, bine şi solid construită, spaţioasă şi fru ­ *

i

i

94

mos zugrăvită. Are două rânduri de vesminte: unele de stof na­ ţionale, iar celelalte de mătase cumpărate. Cărţile de cult sunt noi, ediţia Sfântul Sinod. Cimitirul la această biserică este bun, întreţinutsiîmpresmuit cu ulucă".

Tot în acest raport mai aflăm că parohia are un număr de 350 de familii, opt persoane trăiesc în concubinaj, din care patru urmează a se căsători; 41 născuţi, 12 căsătorii, 49 morţi, toţi ortodocşi. În anul 1913 în timpul preotului Constantin Mărgăritescu, se alipeşte tinda şi se reface acoperişul, schimbându-se cu tablă. Pentru acest lucru se încheie un contract de între­ prindere de lucrări între Nicolae Ciulpan antreprenor şi comi­ tetul de epitropi: Pr. Constantin Mărgăritescu, Athanasie N. Stăciulescu şi Constantin Radu Vasile împreună cu susţinărorii: Petre R. Pedrescu, Ion Z. Gâju, N. I. Popa, Toma Georgescu, Ilie Ionescu, Ion D. Marinescu, Avram Bădiţă, Avram M. Cedică, Ion P. Bădiţă, Matei P. Bădiţă, N. St. Nastalin, N. Vilău, Gh. Bălaşa, Tudor Beger, Ioan I. Roman. Contractul se încheie la Drăgăşani, la Tribunal, Ion N. Ciulpan angajându-se cu suma de 5800 lei cu materialele lui. Lucrarea va începe lucru în 23 aprilie 1913 şi va termina în 1 octombrie 1913. În decursul timpului s-au mai făcut renovări, a fost spăla­ tă pictura, acoperişul din tablă a fost schimbat cu cel din alu­ miniu, s-au făcut lucrări pentru îndepărtarea igrasiei.

Ultima restaurare a picturii s-a făcut în anul 1997, astăzi pictura fiind în stare bună. În interior este pardosită cu scândură de brad şi are ico­ nostas ale cărui icoane sunt din lemn de nuc.

Pictura a fost alcătuită astfel: cupola bisericii are o nuan­ ţă de albastru deschis, fiind presărată cu stele. În mijlocul cu­ 95

polei este pictat chipul Mântuitorului, iar în cele patru colţuri ale cupolei se află cei patru Evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. În Naos şi Pronaos sunt pictate scene din viaţa Mântui­ torului şi Sfinţi, cât şi Episcopul în timpul căruia s-a ridicat bi­ serica, Episcopul Râmnicului Noul Severin, D. D. Ghenadie.

Iconostasul are o înălţime de 4,5 metri, iar lăţimea de cinci metri. Rândul de jos al iconostasului are următoarele pictu­ ri: pe uşile diaconeşti sunt pictaţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Între uşa dinspre răsărit şi uşile împărăteşti este pictată Fecioara Maria cu Pruncul, iar în partea dinspre apus icoana Mântuitorului Hristos. În partea dreaptă a icoanei Maicii Domnului se află icoana Sfântului Nicolae, iar în partea stângă a icoanei Mântuitorului sunt pictate chipurile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, hramul bisericii.

Deasupra uşilor împărăteşti se află pictat Mandilionul (chipul Mântuitorului). Rândul al doilea este pictat cu scene din viaţa Mântuitorului în centrul lor fiind pictată „Cina cea de taină".

Rândul al treilea înfăţişează pe Mântuitorul pe tron în stânga cu Sfântul Ioan Botezătorul iar de-a dreapta Fecioara Maria (Hodighitria) după cum urmează Sfinţii Apostoli.

Pe rândul al patrulea sunt înfăţişate icoanele Sfinţilor Proroci, având în centru pe Fecioara Maria. În pronaos, pe boltă este pictată Fecioara Maria ca Orantă (Rugătoare). La intrare în biseică şi anume în tinda deasupra uşii este pictat Sfântul Gheorghe omorând balaurul.

Slujitorii Numărul preoţilor la bisericile din sat îl cunoaştem până în zilele noastre şi anume de când s-a construit biserica cea nouă: 1885-1907 - Pr. N. Stănciulescu, a fost şi învăţător al 96

satului; 1907-1943 - Pr. Constantin Mărgăritescu; 1943-1959 - Pr. Ştefan Mărgăritescu; 1959-1961 - Pr. suplinitor Ilie Scrieciu; 1 noiembrie 1961 şi până în zilele noastre Pr. Popa Dumitru. S-a născut în comuna Glăvile în 26 octombrie 1941, şcoala primară a urmat-o în satul natal, a urmat cursurile Semi­ narului Teologic din Craiova, după care a absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu, fiind încadrat la parohia Glăvile din 1961.

Este un preot bun, îngrijindu-se de biserică şi de misiunea pe care o are, având gradul de Iconom- Stavrofor.

Cântăreţi Nu se cunost numele cântăreţilor din trecut ci doar al celui din prezent şi cel anterior lui, deoarece cântăreţii dinainte nu au zăbovit prea mult pe la biserică: - Chelcioiu Gheorghe zis Ghiţă nu se ştie dacă a urmat vreo şcoală de cântăreţi; - Popa Ion născut în 1929 - urmează şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu-Vâlcea, pe care o termină în 1946. În anul 1956 se angajează la biserică unde cântă şi în prezent ajutat de un cor femeiesc.

Consiliul parohial Consiliul parohial este format din şapte membrii, doi supleanţi şi un preşedinte.

1. Amza Dumitru 2. Ana Alexandru 3. Cruceru Vasile 4. Scrieciu Gheorghe 5. Turcu Ilie 6. Turcu Dumitru

97

7. Nastalin Constantin Supleanţi 1. Begu Nicolae Preşedinte : 2. Pr. Popa Dumitru .

Epitrop C Nastalin Constantin o Bunuri de patrimoniu Zestrea de bunuri din parohia Glăvile trebuie să fi fost pe măsura rolului pe care l-a avut şi îl are această parohie.

Din relatarea pr. paroh şi inventarul parohiei ştim că în zestrea bisericii de aici se aflau ăurmătoarele cărţi: astăzi păstrându-se la Muzeul de istorie din localitatea Horezu, judeţul Vâlcea: l - Cazanie - tipărită la Buzău în anul 1834; - Triod - tipărit la Buda în anul 1848; - Liturghier - tipărit la Sibiu, în anul 1835; - Apostol - îi lipseşte pagina din faţă, nu se cunoaşte unde a fost tipărit şi nici anul, dar rdupă limbajul întrebuinţat aparţine secolului XIX; - Evanghelie - la fel ca şi Apostolul. Între cărţile care se află la biserică, o importanţă deosebită o au următoarele: 1. Orologiu, 1892 - tipărit la „Tipografia cărţilofă, Bucureşti, conţine 444 pagini, are copertă din piele cu dimen­ siunile 227/154 mm.

2. Penticostariul, 1889, Bucureşti, „Tipografia cărţilor Bisericeşti", conţine 445 de pagini şi este lucrată de Zamfir Ionescu. A fost imprimată după ediţia din Sfânta Mănăstire Neamţ, din anul 1848, corectată după originalul grec de smeritul între Arhierei, Inocenţie M. Ploieşteanul, vicarul Sfintei 98

Mitropolii a Ungro- Valahiei, are copertă din piele.

3. Mineiele pe toate lunile. Pe fiecare dintre ele stă scris la început: „Acest Mineiu împreună cu toate cărţile ritualului Ortodox s-a cumpărat de: Radu Vasile, Pr. N. Stănciulescu, Ion Vlădescu si Toma Georgescu, comandate în diua târnosirii Bisericii la 12 Noiembrie 1894. Am scris asta nu pentru lauda noastră, ci pentru îndemnul urmasilor nostri pentru podoaba casei Domnului Paroh N. Stănciulescu 1894 Dec. 25" Aceste Mineie s-au corectat după textul original de dl.

Dragomir Demetrescu, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, copertă din piele.

4. Molitfetnic, 1900, conţine 500 pagini.

Pe coperta lui stă scris: „Donat de Anastasie Ionescu comerciant din comuna Glăvile - Vâlcea, Bisericii Sf. Voievozi din Glăvile, pentru pomenirea lui din neam în neam si pentru îndemnul urmaşilor".

5. Aghiasmatar, 1940, dimensiuni 19/27 mm. A avut drep exemplu Molitfetnicul din Târgovişte 1713.

Este ediţia Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.

Cuprinde slujbele, rânduieli şi rugăciuni ce se săvârşesc de preot la diferite împrejurări din viaţa creştinilor. În zilele noastre, slujbele se desfăşoară după cărţile apă­ rute recent, acestea din urmă nu se mai întrebuinţează.

Vesminte. Parohia deţine un număr de şase veşminte, chiar în anul 2004, de Sfintele Paşti, enoriaşa Dogaru Elena a donat un rând de veşminte. În odăjdiile bisericii nu se află obiecte de valoare, cum 99

ar fi: potir din argint, şi o cădelniţă mai vechi de 100 de ani, cruci de argint. În continuare voi prezenta ce se află în altar: Un chivot de inox din anul 1970; Două sfeşnice; O cruce postament; Sfeşnice din aramă la proscomidicer; Sfântul disc din aramă; O copie din aramă; Cădelniţa din fier; Cruce din fier; Cununii din fier.

Obiecte din afara bisericii Clopotul mare este adus de la biserica veche, iar celălalt a fost donat de către credincioşi. În curtea bisericii se află trei rânduri de mese lungi de 50 de metri care sunt acoperite. Construcţia a fost realizată din co­ lectă de la enoriaşi, iar vopseaua pentru această construcţie a fost donată de unul dintre fiii satului pe nume Trincă Gheorghe.

Cimitirul se află în imediata vecinătate a bisericii, este împrejmuit şi bine întreţinut de preotul paroh.

Astăzi numărul familiilor din parohie este de 350, toţi de religie ortodoxă. Nu au existat conflicte cu alte secte de-a lungul timpului.

Starea morală Ca expresie a nivelului de cultură şi a bazei materiale de care dispune fiecare familie, de la început se poate spune că sta­ rea morală a sătenilor este bună, alături de o opinie publică sănă­ toasă.

Sunt buni muncitori şi nu se sustrag de la nici o muncă 100

când ştiu că o fac pentru ei, că vor fi bine plătiţi, că vor avea satisfacţii morale sau materiale, sau că este în folosul tuturor.

Din dragoste pentru locul natal, în contribuţie bănească şi muncă voluntară s-au realizat aproape toate obiectivele social econo­ mice din toate satele comunei cum sunt: localurile pentru maga­ zinele săteşti ale Cooperativei de Consum, localurile de şcoală, amenajarea drumurilor, construirea celor două dispensare, cămine culturale.

Cinstea şi modestia sunt la loc de frunte pentru majo­ ritatea sătenilor şi în special pentru cei în vârstă. La aceştia cuvântul de onoare, dreptatea şi adevărul sunt de necontestat. În familie, părinţii, bunicii, rude apropiate dau celor tineri sfaturi şi îndrumări de cinste, adevăr şi dreptate, de politeţe şi respect pentru cei din jur, de păstrare a onoarei şi demnităţii.

Este respect pentru membrii familiei şi încredere între bărbaţi şi femei.

Perspective de viitor În perspectiva de viitor, funcţia economică principală a comunei va rămâne tot agricultura, cu acelaşi profil şi structură.

Activităţile cu caracter industrial, în linii mari se vor menţine la nivelul actual, dar sunt condiţii de a se dezvolta şi mai mult.

Planul de perspectivă a localităţii cu toate satele sale prevede la capitolul investiţii următoarele obiective: - Începerea construcţiei unui sediu nou pentru Consiliul Local; - Construirea unui nou pod peste apa Oltencii, în satul Olteanca; - Începerea lucrărilor la sistemul de alimentare cu gaze naturale.

101

C A P IT O L U L V I

MANIFESTĂRI,7 TRADIŢII S I OBICEIURI y

y

Obiceiurile şi superstiţiile sunt legate de momentele prin­ cipale ale vieţii omului: naşterea, căsătoria şi moartea, de munca lui, de relaţiile cu semenii etc. Unele din acestea sunt interdicţii cu caracter medical codificat de religie, altele lipsite de noima şi izvorâte din ignoranţă. Ar trebui multe pagini pentru a le face cunoscute, însă din lipsa de spaţiu şi timp, spicuim doar câteva.

Naşterea si botezul În legătură cu naşterea, se crede că pruncii care vin pe lume în octombrie şi martie se nasc într-o zodie rea şi nu le merge bine în viaţă. Copii din fiori ar deveni mai deştepţi şi mai norocoşi. Femeia gravidă, în timpul sarcinii, trebuie să se fe­ rească să vadă morţi sau schilozi, care ar influenţa negativ dez­ voltarea fătului, să nu se scalde în ape mari, fiindcă ar putea răcii copilul în formare, să nu toace lemne pe prag fiindcă naşte copilul buzat. Dacă-i trece pisica printre picioare, iese copilul izinit (slab), dacă-i trece câinele copilul iese păros, dacă joacă mult sau dacă pofteşte ceva şi nu i se dă, va lepăda copilul. Dacă va fura struguri copilul va ieşi cu semn pe cap, dacă va fura dovlecei, copilul se va ridica greu în picioare. Dacă femeia naşte la rând două sau trei fete, ca să poată avea şi un băiat va trebui să taie buricul primei fete pe sul şi invers, dacă a născut doi, trei băieţi şi doreşte o fată, să taie buricul ultimului copil pe capul suvelniţei.

Referitor la momentul naşterii, se crede că cine se naşte în ziua de Paşti sau la alte zile mari, va fi norocos, cine se naşte 5

5

5

*

103

*

5

pe timp rău, de ploaie sau de furtuna, ori nu va trăi, ori nu va avea noroc. În trecut, când femeia năştea acasă, o femeie care era mai pricepută trebuia să spele copilul după uşă cu apă rece, din oală nouă, de lut ars, ca să aibă copilul glas frumos, care să răsune ca oala nouă. În prima zi după naştere, moaşa se duce la popa şi-i ,,face apa" cu care scaldă copilul, îl înfaşă şi-l stropeşte pe faţă cu aghiasmă. Moaşa scaldă copilul până la trei zile, iar de aici înainte până la şase săptămâni, scăldatul îl va face femeia, după care, dacă-i mai rămâne ,,apa" se duce şi se spală cu ea pe mâini la loc deschis, pe iarba verde. Apa de scăldat trebuie adusă din fântână după răsăritul soarelui şi înainte de scăpătat, să fie căldu­ ţă, nu fierbinte, să nu iasă copilul desfrânat. La tăierea buricului copilului, care trebuie să se facă pe o aşchie sărită din secure pentru ca acesta să aibă noroc, moaşa zice: ,,Trăiască pruncul ce s-a născut şi se burichează, să-i dea Dumnezeu noroc; cu noro­ cul să se hrăneasca, cu zilele să trăiască". Mai demult, până la trei zile lehuza stătea pe fân, într-o cameră pe jos sau în pat cu copilul înfăşat lângă ea şi era considerată „necurată". La trei zile venea moaşa şi o scălda pe lehuză într-o albie cu apă curată şi săpun, apa o arunca într-o groapă sub un pom, anume făcută, în care punea întâi stratul lehuzei, după care o astupa. Porcii care eventual ar fi răzbătut în groapa aceea se puteau umple de linte (trichineloză). Placenta (locul copilului) era îngropată de moaşă ori de tatăl copilului, după ce se puneau în ea trei grăunţi de ustu­ roi, ca să fie copilul sănătos ca usturoiul un ban de argint sau o para - în vechime, ca să aibă parte de bani şi aşchia pe care îi tăiase buricul. Până la botez copilul sta lângă mama sa, fără să fie pus în troacă sau în leagăn, iar până la şase săptămâni, fiind socotită necurată, nu avea voie să intre în biserică, să facă pâine 104

pentru prescuri de biserică ori colivă, nici să culeagă la vie. În seara celei de-a treia zi de la naştere se pun „ursitoarele". În camera copilului se aşează o masă rotundă şi scundă, peste care se aşează o faţă de masă. Moaşa aduce scu­ tece, faşă, o batistă de cap şi o azimă de pâine nedospită cu trei cruci pe ea, unse cu miere, pentru „ademenirea" ursitoarelor.

Când face azima şi însemnează pe ea cu cuţitul crucile, moaşa rosteşte: ,,Aceasta să-i fie ursitoarei dintâi, aceasta celei de-a doua etc." Lehuza pune pe masă un pahar cu apa şi unul cu vin, iar pe azimă puţină sare şi un ban de argint. Există credinţa că în noaptea aceea vin trei ursitori, care despre ziuă ursează pe noul venit pe lume, adică îi hotărăsc pentru toată viaţa o soartă bună sau rea, soartă scrisă cu litere nevăzute în frunte (ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus). Dimineaţa vine moaşa, ridică masa, azima o împarte la copii, vinul la fel, iar cu apa se spală afară pe iarba verde ori pe zăpadă în timpul iernii, apoi scaldă copilul pentru ultima dată. Pentru ca femeia să poată naşte uşor, bărbatul trăgea cu puşca în spatele casei. Cum iese glonţul de uşor din puşcă, tot aşa de uşor să vină pe lume şi noul născut.

Se mai credea că pruncul care se năştea cu o pieliţă pe cap, (tichie) când se va face mare va deochea sau se va face strigoi.

După şase săptămâni femeia se duce la preot cu copilul în braţe, îmbăiată, gătită şi cu bani pentru plata moliftei. Preotul îi citeşte molifta în tinda bisericii.

Nunta Obiceiurile de nuntă din Oltenia au farmecul lor aparte. În mediul rural, datinile de nuntă sunt respectate cu sfinţenie, aceasta şi datorită bătrânilor care nici nu concep ca un asemenea eveniment să nu urmeze „canoanele” vechi de sute de ani, 105

transmise din generaţie în generaţie.

Olteni îşi aleg drept naşi de nuntă pe naşii de botez ai mirelui, pentru a-l feri pe acesta de blesteme. Voalul miresei, lu­ mânările şi floarea din pieptul mirelui trebuie neapărat cum­ părate de către naşi.

Obiceiuri de nuntă în Oltenia Fedeleşul.

Obiceiurile de nuntă propriu-zise începeau în ziua de vineri de dinaintea marelui eveniment, când se mergea pe uliţele sat cu o sticlă de ţuică şi se chema lumea la nuntă. În seara aceleiaşi zile avea loc „Fedeleşul”, adică o petrecere la casa mi­ resei unde participă prietenii apropiaţi ai mirilor. Cu aceeaşi ocazie, prietenii mirilor ajutau la împodobirea unui brad cu flori de hârtie colorată, nuci şi mere, iar în vârf se punea un măr cu o batistă. Bradul este simbolul tinereţii veşnice, iar merele şi cola­ cii reprezintă belşug şi rodnicie. În prezent, lucrurile stau ,,puţin” altfel: petrecerea nu mai are loc vinerea, ci în joia de dinaintea nunţii, iar aceasta are loc la casa miresei. „Fedeleşul” există şi azi şi presupune împodobirea bradului anterior amintit cu flori din hârtie colorată, dar acestea nu se prind la acel moment în brad, ci sunt păstrate pentru a fi legate în brad în dimineaţa nun­ ţii. În brad se pune şi un prosop. De precizat că bradul se în­ conjoară de mai multe ori cu un fir împletit alcătuit din trei fire de aţă de culoare roşie, albă şi albastră - acest obicei se spune că reprezintă „legatul necazurilor şi spiritelor rele”. Bradul va fi purtat de către un băiat neînsurat în ziua nunţii. În unele zone din Oltenia, pe drumul spre casa miresei, alaiul mirelui ,,joacă bra­ dul”, după care acesta este agăţat la poarta noului cămin al tine­ rilor căsătoriţi până ce se usucă. În ziua de sâmbătă, seara, se cheamă lumea din sat la marea petrecere. Participă doar neamuri 106

ale mirelui şi musai un grup de lăutari, nelipsită fiind deasemenea şi o ploscă plin cu vin din care beau fiecare dintre cei invitaţi.

Deja satul începe să se anime, vinul şi muzica fiind „declanşatorul” acestei stări de voie bună, prevestind marele chef care urmează.

Udatul În dimineaţa nunţii, mireasa se duce ,,la udat” cu domni­ şoara de onoare şi cu băiatul cu bradul, plus prieteni. Aceasta înseamnă că mireasa, flăcăul cu bradul şi alaiul miresei merg la cea de-a treia fântâna dinspre răsărit numărată de la casa miresei, însoţiţi, desigur, de lăutari. Flăcăul cu bradul are misiunea de a scoate apă din fântână de trei ori şi, de fiecare dată, împreună cu mireasa, cei doi stropesc/udă mulţimea cu un mănunchi de bu­ suioc înmuiat în apa din găleată (unde trebuie să existe şi ceva bani), în formă de cruce. De asemenea, în găleată trebuie pus şi fusul din care s-a folosit firul împletit de aţă roşie, albă şi alba­ stră. La final, mireasa răstoarnă, cu vârful pantofului, găleata cu apă. Acest obicei, se spune, ar simboliza recolte bogate. Întorşi ,,de la udat” la casa miresei, în curte se aşează o masă rotundă pe care se pun: o pâine, zahăr pe pâinea respectivă şi un pahar de vin. Tot acum se pun în brad florile de hârtie colo­ rată confecţionate în seara zilei de joi, plus două batiste, două mere şi mănunchiul de busuioc cu care ,,s-a udat”. Mireasa ia o gură de vin şi ,,udă”/stropeşte bradul împodobit acum, procedură ce se repetă de trei ori. Pâinea anterior menţionată se rupe în bucăţi şi se împarte celor prezenţi. Apoi, nuntaşii încing o horă, prilej cu care mireasa trece pe la fiecare şi îi prinde în piept floarea de nuntă. În tot acest răstimp, băiatul cu bradul trebuie neapărat să joace şi el în cadrul horei, prezenţa sa fiind obliga­ torie la acest moment.

107

Gătitul miresei O altă etapă importantă în derularea unei nunţi în Oltenia o reprezintă îmbrăcatul/gătitul miresei. Pregătirea miresei pentru cununia religioasă are loc în jurul orelor prânzului, imediat după ,,udat”. Astfel, mireasa este aşezată pe un scaun în mijlocul curţii şi cu o oglindă în faţă, iar naşa o aranjează şi îi pune voalul. În tot acest timp, lăutarii îi cântă “Ia-ţi mireasă, ziua bună!”. Cei prezenţi la gătitul miresei aruncă cu bani pe care mireasa trebuie să îi strângă. Tradiţia cere ca mireasa să fie îmbrăcată cu mult fast - în unele zone din Oltenia, cei prezenţi o bocesc pe aceasta deoarece, se spune, aceasta urmează să se despartă de familie pentru totdeauna. Odată încheiată această etapă, toată lumea petrece cu muzică populară, sârbe şi hore, totul lângă o masă bine garnisită cu de-ale gurii. De menţionat că, în Oltenia, în cazurile unde fata locuieşte deja cu viitorul soţ, aceasta este îmbrăcată pentru nuntă la casa părinţilor.

Bărbieritul mirelui Bărbieritul mirelui este un alt moment mult-aşteptat în derularea tradiţiilor la o nuntp oltenească. Astfel, în timp ce mireasa este gătită la ea acasă - ori la dimiciliul părinţilor ei, după caz -, mirele are şi el parte de ”acţiune” la domiciliul său.

La fel ca la mireasă, ginerele este aşezat pe un scaun în mijlocul curţii gospodăriei, iar naşul, sau un alt prieten apropiat, îl bărbiereşte - la propriu sau doar se preface, sens în care se folo­ sesc tot felul de obiecte: fie un cuţit, o sabie, o seceră etc., totul spre amuzamentul celor prezenţi, majoritatea prietenii bărbaţii ai mirelui. Naşul care îl va cununa îi va pune mirelui în piept floarea de cununie, plus o bancnotă de bani, iar alaiul porneşte spre casa miresei. Este inutil să mai precizăm că întreaga scenă are loc pe fundal sonor, lăutarii „prestând” de zor.

108

La finalul fiecăreia dintre cele două etape mai-sus men­ ţionate, gătitul miresei şi bărbieritul mirelui, alaiul de nuntaşi în frunte cu mireasa şi, respectiv - mirele, se reuneşte şi pornesc cu toţii către biserică pentru cununia religioasă. La întoarcerea de la cununat se merge casă la ginere, unde se mănâncă ,,turta mire­ sei” pe care i-o oferă soacra şi, apoi, se dansează în jurul mesei.

Mai exact, mireasa este urcată pe o masă, se ia o pâine în ţest şi o grămăjoară de zahăr, iar mireasa trebuie ,,să guste” din pâinea menţionată, rupând mici bucăţi din ea, cu menţiunea că mireasa trebuie să guste, împreună cu pâinea, şi vinul, dar şi puţin zahăr.

Procedura se repetă de trei ori, pâinea fiind ruptă din trei colţuri diferite. Apoi, mireasa este luată în braţe - la propriu, de către soacră, care îi oferă un dar - material de rochie etc. De precizat că, în unele zone din Oltenia, mireasa repetă şi după cunu­ nat ,,udatul” nuntaşilor, adică stropeşte alaiul de nuntaşi cu un mănunchi de busuioc înmuiat în apa dintr-o găleată (unde trebuie să existe şi ceva bani), stropirea având loc în formă de cruce. La final, mireasa răstoarnă găleata cu apă, după care tot mireasa rupe fusul de unde s-a folosit firul împletit cu trei fire de aţă de culoare roşie, albă şi albastră (fusul fiind în tot acest timp în caldaria cu apă rămasă acasă de dimineaţa de după udat). Odată încheiat acest episod se aruncă peste gardul casei mirelui fusul şi prosopul din brad, apoi se joacă ”Hora miresei” sau ”Nuneasca”. În acest moment se obişnuieşte ca cei apropiaţi să ofere cadouri mirilor.

Apoi, seara, începe marele eveniment, respectiv nunta propriu-zisă. Tradiţia spune că nunta trebuie să aibă loc dumi­ nica, dar, în ultimii 20-25 de ani, s-a renunţat treptat la acest obicei, majoritatea nunţilor derulându-se acum mai ales sâm­ 109

băta. În ce priveşte ospăţul de nuntă, în Oltenia se obişnuia să aibă loc două petreceri: una în casa miresei - pe timp de zi, şi petrecerea mare - în casa mirelui, odată cu lăsarea serii. Acest obicei se mai păstrează azi doar în anumite zone din Oltenia. De asemenea, specific zonei era că mirii nu stăteau la aceeaşi masă cu restul nuntaşilor şi că trebuia să bea din aceeaşi sticlă de vin şi să mănânce împreună din acelaşi blid cu aceeaşi lingură (de lemn), aceasta pentru a învăţa să împartă totul.

Ca şi obiceiuri ce încă se menţin la o nuntă în Oltenie se află ,,furatul miresei”, operaţiune derulată de către un grup restrâns de nuntaşi. Ginerele, sau naşul, trebuie apoi să răscum­ pere mireasa. Aruncarea buchetului miresei este şi ea o etapă nelipsită şi întâlnită la nunţi şi din alte regiuni ale ţării. Acest episod are loc, de regulă, spre finalul petrecerii, mireasa arun­ când, cu spatele, buchetul peste cap către un grup de tinere fete nemăritate participante la petrecere, toate strânse laolaltă. Tra­ diţia spune că cea care va prinde buchetul mieresei se va mărita în anul respectiv. Despodobirea miresei are loc tot spre finalul petrecerii, această operaţiune fiind efectuată de către naşă, care îi va pune miresei, în loc, un batic de gospodină. Voalul miresei este apoi pus, în schimb, unei alte fete nemăritate participante la nuntă.

De menţionat că, în a doua jumătate a programului petrecerii, înainte de despodobirea miresei, se obişnuia să se strige darul de nuntă. În fapt, acest obicei se mai păstrează şi astăzi în anumite zone ale Olteniei, dar, în ultimii ani, mulţi au renunţat, înlocuind această tradiţie cu o mică cutie, de regulă sub forma unei căsuţe, unde invitaţii lasă un plic conţinând darul de nuntă. Se păstrează încă obiceiul sărutatului miresei, când mirii merg la fiecare masă şi mulţumesc celor prezenţi pentru 110

participarea la eveniment. Se spune că banii pe care îi primeşte mireasa cu această ocazie îi poate folosi doar ea şi după cum doreşte. Înmormântarea În cultura poporului român s-au împământenit o serie de obiceiuri de înmormântare.

Calatoria morţii În sistemul de credinţe şi mituri româneşti moartea este văzută ca o ,,mare călătorie", ca o ,,mare trecere", ca un ,,drum" pe care ,,dalbul de pribeag" îl face "din lumea cu dor / în cea fără dor; / din lumea cu milă / în cea fără milă".

Adesea, oameni cred că moartea este prevestită prin semne. Semnele prevestitoare de moarte sunt: căderea unei oglinzi sau a icoanei, cântecul cucuvelei, urletul câinilor, găina care cântă cocoşeşte, căderea stelelor, anumite vise etc.

Obiceiurile în legătură cu moartea începeau încă din tim­ pul agoniei. Existau practici menite să uşureze moartea. Ulti­ mele dorinţe ale celui care moare trebuie îndeplinite întocmai, atât din respect pentru cel mort, cât şi de teama urmărilor nefaste pe care le-ar putea avea neîndeplinirea lor. În clipa când omul murea se aprindea o lumânare. Dar, pe lângă aceasta, după moarte, i se pune lacap „toiagul", ,,lumina de stat" sau ,,statul", o lumânare de ceară lungă de înalţimea unui om. Această lumânare se învârteşte în mai multe spirale şi trebuie să ardă până ce mortul este îngropat. Îndată după moarte urmează o serie de acte cu caracter social. Moartea este anunţată nu numai neamurilor şi vecinilor, ci întregii comunităţi, prin moduri tradiţionale: se trag clopotele sau se tragea clopotul într-un anumit fel, în regiunile de munte se sună din bucium, în alte locuri se pune la poarta celui mort o 111

naframă sau o ,,corpa" neagră, ori bărbaţii din familia mortului umblă în semn de doliu cu capul descoperit. Şi faptul de a umbla nebărbierit este un semn de doliu. Îndată după moarte, mortul este scăldat şi gătit. Odaia în care se află este gătită în chip special: se acoperă oglinzile. În unele regiuni mortul este pus pe laviţă sau pe masă, în sicriu deschis, pentru ca lumea să poată veni să-şi ia rămas-bun de la el.

Priveghiul şi plângerea mortului Priveghiul durează, de obicei, doua nopţi şi se face pentru a nu lăsa mortul singur. Există, în anumite regiuni, cre­ dinţa că mortul trebuie păzit ca să nu treacă prin faţa lui, pe sub el sau peste el vreun animal, câine, pisică, găina etc, căci se pre­ face în strigoi.

Atunci când priveghiul se face după rânduiala tradiţio­ nală, cei veniţi să privegheze mortul spun basme, joacă jocuri de cărţi, mănâncă, beau şi discută despre treburile curente ale oame­ nilor şi ale comunităţii. La priveghi se petrece deci într-un anu­ mit fel şi rostul petrecerii este marcheze, în cadrul ceremonia­ lului de trecere, momentul despărţirii de cel mort. Este ultima petrecere a celor vii împreună cu cel mort.

Plângerea morţilor (jelirea), întâlnită sub o formă sau alta la toate popoarele lumii, nu este numai expresia spontană a durerii, ci are şi un caracter îndatinat, presupune îndeplinirea unei obligaţii sociale. În colectivităţile tradiţionale moartea cuiva era un eve­ niment care ii privea pe toţi. De aceea, la înmormantare partici­ pa, într-un fel sau altul, întreaga colectivitate. Era îndatinat ca, în caz de moarte, nu numai familia, ci şi vecinătatea şi uneori întreaga colectivitate să sară în ajutorul celor loviţi, să participe 112

la pregătirea înmormântării.

Pomenile Un loc important în obiceiurile de înmormantare îl ocupă pomenirile. Acestea sunt de mai multe feluri, de la simpla colivă sau colac, până la dăruirea hainelor celui mort sau a anumitor lucruri din casă. Altădată se dădeau peste groapă chiar vite din turmele celui mort.

113

A N O T IM P U R I de Valeriu Anania (ÎPS Bartolomeu) Pe-acest mormânt - al cui o fi? - a nins.

Nu plânge, heruvimul nu s-a stins.

Pe-acest mormânt a răsărit o floare.

Nu plânge, heruvimul n-o să zboare.

Pe-acest mormânt se scutură cucută.

Nu plânge, heruvimul o sărută.

Pe-acest mormânt s-a veştejit o fragă.

Nu plânge, heruvimului i-i dragă.

Pe-acest mormânt se cântă o colindă.

Nu plânge, heruvimul e-n oglindă.

Pe-acest mormânt nu s-a-ntâmplat nimic.

O lacrimă se-aprinde'n cerul mic.

114

C A P IT O L U L V II

VREDNICUL D E POMENIRE VALERIU BARTOLOMEU ANANIA SATUL STRĂVECHE VATRĂ D E CULTURĂ ŞI CIVILAZAŢIE

,

Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspi­ raţie pentru scriitorii neamului nostru, o lume mirifică, o lume în toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică (răscoală, război) la aspecte şi trăiri de zi cu zi (freamăt de copii, iubirea fericită sau nefericită, nuntă, înmormântare, viaţa câmpe­ nească). În lumea satului românesc, oamenii au trăit şi trăiec frumos, liniştit, cea mai mare avere a lor a fost şi este pământul şi credinţa în Dumnezeu. În universul satului românesc strălucirea vine din doinele sătenilor, câmpiile, pădurile, vântul, ploaia, zăpada, soarele, holdele de grâu încolţit, dealurile, munţii şi văile, inocenţa copiilor.

Satul de astăzi numai este cel descris de Rebreanu, Blaga, Coşbuc, Creangă, Goga, Duiliu Zamfirescu, nici locui­ torii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, cei care îşi amestecau munca, sărbătorile, bucuriile şi lacrimile cu lutul care plămă­ deşte veşnicia dar el este încă păstrător de tradiţii şi obiceiuri, este parte din comoara neamului românesc. „Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului - creatorul şi păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat şi rodnic” (Lucian Blaga).

115

Patriarhia Română a declarat anul 2019 , ,,An omagial al satului românesc (alpreoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospo­ dari) şi An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti ".

Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestima­ bile ce definesc poporul român, fiind parte integrantă din cultura naţională. Tradiţiile şi obiceiurile românilor diferă de la o zonă geografică la alta şi se regăsesc în literatura populară, creată, păstrată prin viu grai, de la o generaţie la alta, de către rapsozi.

Literatura populară cuprinde poezia obiceiurilor: obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou (colinde, Pluguşorul, Capra, ), obiceiuri de primavară (Junii, Sâmbra oilor), rituri de invocare a ploii (Paparudele), obiceiuri de seceriş (Cununa, Drăgaica), poezia ceremonialurilor de trecere: obiceiuri legate de momente impor­ tante din viaţa omului: naşterea, nunta, moartea (oraţiile de nun­ tă, cântecul miresei, cântecul bradului, bocetele) poezia descân­ tecelor: de deochi, de dragoste, de boala , creaţia lirică în versuri: doina (de dor, de jale, de haiducie, de cătănie), cântecul propriuzis (cântece despre cântec, despre relaţiile de familie, de iubire, de dor, cu temă socială) şi strigătură (uratură, strigătura la jocul popular) creaţia epică în versuri: balada populară (fantastică, vitejească, pastorală) creatia epică în proză: basmul, legenda, snoava.

A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei la sat, acolo unde s-a născut veşnicia, cum spunea Lucian Blaga, într-o zonă binecuvântată, pe unde odinioară îşi purta paşi preotul Ioan Marina, cel ce, la 6 iunie 1948 avea să fie întronizat Patriarh al României. La noi în sat, tradiţiile şi obiceiurile se mai păstrează, şcoala şi biserica sunt încă universul comunităţi. Prin astfel de manifestari, oamenii au încercat să dea însemnătate anumitor 116

momente sau întamplări din viaţa lor: naşterea, căsătoria şi moartea. Obiceiurile şi tradiţiile în legatură cu naşterea: când copilul trecea printr-o boală grea sau printr-o primejdie, există obiceiul ca, copilului să i se schimbe numele în Ursu sau Lupu.

Se evita astfel ca pe viitor copilul să mai fie „recunoscut” de res­ pectiva primejdie. Prin acest obicei apărea ideea „morţii şi a reânvierii” copilului. Urmând firul vieţii omului, cele mai im­ portante rituri sunt cele prin care se trece la starea de flăcău de însurat şi fată de măritat care implicau dreptul de a merge la târg, la hora, la bal, la cârciumă, să facă parte din ceata de colindători.

Obiceiurile şi tradiţiile în legătură cu căsătoria sunt diferite şi complexe de la o regiune la alta, cum spuneau bunicii '' câte bor­ deie atâtea obicee''. Ele se bazau în principal pe logodnă, nuntă şi obiceiurile de după nuntă. După ce tineri se hotărau să-ţi unească destinele cereau acordul părinţilor şi începeau pregăti­ rile de nuntă. Odată stabilită ziua evenimentului începeau ritua­ lurile: chemarea la nuntă se făcea sâmbătă de către unul sau mai mulţi flăcăi, rude sau prieteni ai mirelui, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare cu o ploscă de vin sau de ţuică . Ei colindau satul însotiţi de lăutari care cântau cântecul chemării, intrau în casele celor pe care doreau să-i invite, cinsteau cu ei şi le făceau cuve­ nita invitaţie, poftire. Unul dintre momentele cele mai speciale în ceremonialul nunţii era sosirea alaiului mirelui la casa mire­ sei. Ei erau întâmpinaţi cu diferite „ostilităţi” sau probe pe care mirele trebuia să le treacă pentru a ajunge la mireasă. Apoi urma despărţirea miresei de casa părintească, în odaia curată se aşternea jos un covor pe care se aşeza o pernă. Cei doi tineri îngenuncheau pe pernă cu faţa spre răsărit. La plecare spre casa mirelui urmau alte piedici care trebuiau să dovedească, faptul că este apt să poată îngriji viitoarea familie. Primirea miresei în noua 117

familie era un act solemn, nuntaşii erau întîmpinaţi cu pâine şi sare sau boabe de grâu sau orez care se aruncau asupra lor în semn de belşug. În casă se stropea cu apă în cele patru zări, pentru a feri nunta de forţele răufăcătoare. Îmi amintesc cu drag de aceste obiceiuri practicate în satul meu natal, împreună cu fetele de vârsta mea alergam în spatele carului cu boi pentru a admira zestrea miresei, se obişnuia ca spre seară să se facă hora miresei iar părinţi acesteia ofereau daruri naşilor, rudelor apro­ piate din lucrurile aduse de la casa socrilor mici. În obiceiurile legate de moarte, întâlnim :despărţirea de categoria celor vii, pregătirea trecerii în lumea cealaltă, integrarea în lumea morţilor şi restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui mort.

Moartea era anunţată neamurilor şi vecinilor, cu ajutorul clopo­ telor care se trăgeau înr-un anumit fel iar în regiunile de munte se suna din bucium. Mortul era pus pe lavită în sicriu deschis, pentru ca lumea să poată veni să-ţi ia rămas-bun. „Despărtirea” mortului de familie şi de casă, dura, de obicei, trei zile.

Urma apoi perioada de doliu, timp de patruzeci de zile, de şase săptămîni sau şase luni. Abia după trecerea acestui răs­ timp, familia reintra în viaţa normală. Priveghiul - durează, de obicei, două nopti şi mortul nu trebuie lăsat singur. Există, în mediile folclorice tradiţionale, credinţa că prin faţa lui, pe sub el sau peste el să nu treacă vreun animal, câine, pisicî, găina, deoarece se preface în strigoi. La priveghi se petrece, rostul pe­ trecerii este să alunge somnul celor veniţi să privegheze şi să marcheze, în cadrul ceremonialului de trecere, momentul des­ părţirii de cel mort. Transformarea societăţii rurale , schimbările demografice fac ca obiceiurile să se piardă sau să nu se mai practice, multe dintre ele mai pot fi întâlnite doar în spectacole sau festivităţi. Cele mai frumoase datini şi obiceiuri sunt însă 118

cele de sărbători: de Paşti şi de Crăciun. Iarna, satul românesc devine un colţ de rai şi sărbătorile la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie şi se încheie în 24 februarie, cu Dragobetele, care marchează începutul primăverii şi al anului agricol.

La ora actuală, petrecerea sărbătorile de iarnă în mijlocul satului românesc reprezintă o experienţă unică, deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie şi poezie.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii, aduce în sufletele copiilor multă bucurie, conform tradiţiei aceştia în seara de ajun îşi spală şi pre­ gătesc ghetuţele pentru a le găsi dimineaţa pline cu multe daruri .

Se spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc. Sfântul Nicolae este milostiv faţă de săraci, ajută văduvele, orfanii, dăruieşte bani tuturor oropsiţilor, este protector al copiilor, fiind primul moş darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii.

Există tradiţia la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae fecio­ rii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou. Tradiţiile româneşti vorbesc şi despre ritualuri magice, farmece şi prognosticuri meteorologice.

Se mai spune că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-şi scuture braba cea albă, dacă totuşi se întâm­ plă să nu ningă , atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.

Cea mai aşteptată şi importantă sărbătoare a iernii este Naşterea Domnului, care se sărbătoreşte în perioada 25- 27 decembrie, iar seara de 24 decembrie este cunoscută şi sub denu­ mirea de Ajunul Crăciunului. În lumea satelor, venirea Crăciu­ nului înseamnă prilej de bucurie dar şi de milostenie, pînă la ziua binecuvântată a Naşterii Domnului se ţine post, sâmbăta sunt 119

pomeniţi cei decedaţi, fiecare se străduieşte să facă fapte bune.

Tradiţiile Crăciunului sunt transmise din generaţie în generaţie, cei mici îl aşteaptă an de an pe Moş Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminţi, şi le aşează sub bradul împodobit în seara de ajun. În majoritatea satelor, în prima zi de Crăciun, tinerii merg din casă în casă cu steaua în mână şi le vestesc oamenilor naşterea lui Iisus prin cân­ tece şi poezii. Tradiţia spune că acela care nu deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor şi de ghinioane în casă. În Maramureş, colindătorii sunt primiţi de gazde şi cinstiţi cu cozonac, sărmăluţe, preparate din carne de porc, colaci şi vin.

Anul Nou, denumit şi Sânvasâiu este pentru români o sărbătoare laică, cu mai puţine conotaţii religioase, care marchează noul an civil - fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie. Cele­ brarea începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbă­ torile cunoscute astăzi şi coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Cele mai cunoscute tradiţii şi obiceiuri de anul nou sunt: pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti, Vergelul, Capra, Ursul. Toate acestea creează o atmosferă incredibilă, unică, legând punţi nevăzute între om şi Dumnezeu, între om şi cosmos sau mediul înconjurător, dar mai ales între oameni. Multe dintre aceste tradiţii par să fie uitate în zonele urbane dar în lumea satului românesc, ele se pastrează cu sfinţenie, mai mult sunt zone unde săteni au înfiinţat mici muzee pe lângă bibliotecile comunale, case memoriale destinate marilor înainaşi cum este cazul Patriarhului Justinian Marina în localitatea sa natală.

Despre cel care a fost numit în unele scrieri ale domnului Gheorghe Vasilescu ,,Un Apostol al neamului românesc'', se poate spune că:...,,S-a născut la 22 februarie 1901, în satul 120

Suieşti, comuna Cermegeşti, din judeţul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate. Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. „Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţi­ lor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din că­ minul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată".

La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, ,,...s-a ară­ tat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărci­ nărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită 121

ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare). În ciuda tuturor dificultă­ ţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de eveni­ mente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La ora actuală, satul natal al Patriarhului Justinian Marina este împodobit cu mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Sueşti”, sfinţită în anul 2017. Mai la deal şi peste deal, în comuna Glăvile, la 15 kilometri de comuna Stăneşti, a văzut lumina zilei Valeriu Anania, cel ce va deveni Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. A rân­ duit Bunul Dumnezeu ca cei doi mari ierarhi vâlceni, să se cu­ noască, să fie în comuniune şi armonie, să-şi pună toată price­ perea şi puterea în slujirea Bisericii Ortodoxe Române spre Slava Bunului Dumnezeu.

Matcă de tradiţie şi valori, satul constituie din îndepărtatele timpuri ale istoriei, vatra cea mai autentică de vieţuire ale neamului nostru.

Zenovia Zamfir Mitropolitul Bartolomeu Anania, un cărturar al Ardealului Otilia Bălinişteanu - Documentar În liniştea Mănăstirii Văratec, a lucrat vreme de zece ani la diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. O muncă migăloasă şi dificilă, pe care el însuşi o compara cu mun­ ca „de ocnaş”. „În 1992 i-am luat un interviu, la Văratec. Lucra la traducerea Bibliei. Odaia lui de lucru era ca o strană de bise­ rică. Adică toate ediţiile importante ale Bibliei, în felurite limbi, erau aşezate exact cum se aşezau ceasloavele sau alte cărţi de 122

rugăciune şi el trecea, ca pe o claviatură, de la una la alta, se uita, confrunta un cuvânt cu altul”, îşi aminteşte scriitorul şi omul de televiziune Grigore Ilisei.

Pe 31 ianuarie 2011, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu Anania pleca în lumea celor drepţi, după o viaţă trăită în slujba Bisericii. Dincolo de activitatea misionară, însă, ne-a lăsat tuturor modelul unui spirit liber, portretul unui român autentic, precum şi o moştenire literară vastă.

S-a născut şi s-a format în perioada interbelică, a trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial, a îndurat supli­ ciile unor ani grei de temniţă în perioada comunistă, dar nu şi-a abandonat niciodată principiile, rămânând un om al ideilor şi un spirit liber.

Timp de 18 ani a slujit Biserica Ortodoxă din Ardeal, mai întâi ca arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (până în 2005, în cadrul Mitropoliei Ardealului), apoi în calitatea de cel dintâi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Tabloul biografic Sub numele de mirean Valeriu Anania, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului s-a născut la data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, pe care a urmat-o în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti, pe care l-a frecventat în perioada 1933­ 1941.

Un an mai târziu, s-a călugărit, la Mănăstirea Cernica, din Bucureşti, fiind hirotonit apoi ierodiacon. În această calitate a slujit la mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. În anul 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a 123

revenit sub administraţie românească. De această perioadă se leagă un capitol important al vieţii sale, fiind cel care a organizat şi condus greva studenţească contra Guvernului condus de Petru Groza şi, totodată, antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la „Academia Andreiană” din Sibiu, obţinând licenţa în Teologie în anul 1948.

Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul administraţiei patriarhale. Au urmat şase ani de temniţă cruntă, în închisoarea de la Aiud, fiind supus aşa numitelor activităţi de reeducare. În anul 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhie­ piscopiei Ortodoxe Române. Zece ani mai târziu se întoarce în ţară, unde va îndeplini funcţia de director al Institutului Biblic până în anul 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.

Aici, în liniştea mănăstirii moldave, a lucrat vreme de 10 ani la diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. O muncă migăloasă şi dificilă, pe care el însuşi o compara cu munca „de ocnaş”. „În 1992 i-am luat un interviu, la Văratec.

Lucra la traducerea Bibliei. Odaia lui de lucru era ca o strană de biserică. Adică toate ediţiile importante ale Bibliei, în felurite limbi, erau aşezate exact cum se aşezau ceasloavele sau alte cărţi de rugăciune şi el trecea, ca pe o claviatură, de la una la alta, se uita, confrunta un cuvânt cu altul”, îşi aminteşte scriitorul şi omul de televiziune Grigore Ilisei.

Această muncă titanică s-a concretizat în tipărirea, în 124

2001, a ediţiei Bibliei la care lucrase atâta timp, operă care va deveni, de altfel, ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.

Zestrea literară Dincolo de slujirea Bisericii şi a semenilor, Bartolomeu Anania n-a abandonat niciodată tărâmul literaturii, atât de drag lui încă de pe băncile şcolii. Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a fost distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, din 22 noiembrie 2010 este membru de onoare al Academiei Române.

A debutat pe tărâm literar în anul 1963, în revista „Vremea”, iar sub semnătura lui Valeriu Anania au apărut apoi lucrări de o valoare de necontestat: în dramaturgie-„Mioriţa” (1966), „Meşterul Manole” (1968), „Du-te vreme, vino, vreme!”

(1969), „Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii-1969), „Steaua Zimbrului” (1971), „Poeme cu măşti” (1972); în poezie-„Geneze” (1971), „Istorii agrippine” (1976), „File de acatist” (1981), „Anamneze” (1984), „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992), „Poezie religioasă românească modernă” (1992); proză şi de eseuri-„Greul Pământului” (1982), „Rotonda plopilor aprinşi” (1983), albumul „Cerurile Oltului” (1990), „Amintirile peregrinului Apter” (1991), roma­ nul exotic „Străinii din Kipukua” (1979).

Predica Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost un distins om de cultură, un apărător statornic al tradiţiei ortodoxe româneşti şi un adevărat patriot român. Ca om de cultură cunoscut sub nume­ le de Valeriu Anania, el a fost pasionat permanent de literatură, 125

proză şi poezie, dar mai ales de dramaturgie. Acestei mari pasiu­ ni literare el a acordat timp mult, poate mai mult decât elaborării de studii şi articole teologice. Desigur, scopul efortului său literar nu a fost unul pur artistic deoarece, mai ales în timpul comunismului din România, omul de cultură creştin trebuia să depună un efort deosebit pentru ca valoarea sa intrinsecă să fie remarcată, recunoscută şi respectată. Cu alte cuvinte, în opera sa literară bogată, Valeriu Anania şi apoi Arhiepiscopul şi Mitropo­ litul Bartolomeu Anania devenea, de fapt, un misionar creştinortodox printre intelectualii români, scriitori şi poeţi, ajutându-i direct sau indirect să înţeleagă că legătura dintre credinţă şi cultură în istoria şi viaţa poporului român este mai tare şi mai puternică decât orice ideologie politică venită din exterior.

Pe de altă parte, talentul său literar l-a ajutat să devină şi un conducător care folosea adesea metafora sau expresia artisti că pentru a sublinia legătura dintre credinţa creştină şi viaţa cotidiană a omului din societate. Talentul său literar s-a remar­ cat, de asemenea, în diortosirea cărţii de cult pentru lucrări ale Institutului de Studii Biblice al Patriarhiei Române, precum şi prin diortosirea Sfintei Scripturi, aceasta fiind publicată într-o ediţie jubiliară la începutul mileniului al III-lea creştin. O frumoasă sinteză privind tradiţia ortodoxă românească a acatis­ telor liturgice a făcut prin poezia sa „Sfintele Acatiste”, dedicată Sfântului martir Ioan Românul sau Ioan Valahul şi Sfântului ierarh Calinic de la Cernica. ,,File de Acatist” reprezintă o tansfigurare a poeziei în rugăciune pentru a înveşmânta sufletul evla­ vios al cititorului cu nădejdile de lumină şi bucurie ale comu­ niunii sfinte. În plan editorial, talentul său literar s-a remarcat prin supravegherea atentă a calităţii publicaţiilor, precum şi prin 126

intervenţiile la radio sau la televiziune. Ca apărător statornic al tradiţiei ortodoxe române, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi orto­ docşi români care au editat, în acelaşi timp, “Pietismul din spa­ ţiu. Orizonturi minore şi secularismul devastator de valori spirituale”. În felul acesta, el a confirmat specificul ortodoxiei româneşti, care îmbină simţul răsăritean al misterului sau al tainei cu luciditatea latină, după cum înţelept se exprima părin­ tele Dumitru Stăniloae. Din această privinţă, el susţinea constant legătura dintre credinţă şi cultură, dintre liturghie şi filantropie, prin activitatea spirituală a Bisericii şi a activităţii ei sociale.

Trebuie evidenţiate dorinţa şi eforturile multiple ale ierarhului cărturar Bartolomeu Anania de a construi biserici noi acolo unde era nevoie de ele în oraşe şi sate, dar şi de a organiza instituţii şi programe, în special filantropice, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate. Adesea, păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi ortodo­ xiei româneşti se manifesta şi în atitudinile sale ferme privind valoarea familiei creştine tradiţionale călăuzită de învăţătura morală a Sfintei Scripturi şi sfinţilor părinţi care apără sfinţimea şi unitatea familiei, darul sacru al copiilor încă din momentul zămislirii lor, demnitatea persoanelor bolnave şi vârstnice, a oamenilor săraci şi a altora. Totodată, el a apreciat rolul mănăsti­ rilor în păstrarea şi promovarea credinţei şi culturii româneşti, încurajând înfiinţarea de noi mănăstiri şi schituri. Prin diverse dialoguri cu diverşi creştini a încercat să convingă ca acestea să nu se realizeze pe bază de compromis teologic sau etic, ci pentru a contribui la binele comun al societăţii.

Ca înflăcărat patriot român care a trăit nu numai în li­ bertate, ci şi în timpul mai multor dictaturi, unele de dreapta, altele de stânga, el a militat pentru păstrarea credinţei, libertăţii 127

şi demnităţii poporului român. Încă din timpul studenţiei sale clujene el a respins ideologiile totalitare şi opresiunile vremii.

Această atitudine fermă i-a adus uneori suferinţe, alteori apre­ ciere. Totdeauna însă, el avea conştiinţa că era esenţială apărarea credinţei şi fiinţei neamului, care nu pot fi negociate, nici relati­ vizate pentru câştig imediat. Dragostea sa pentru popor s-a văzut în ultimii ani prin faptul că era intolerant faţă de corupţie la orice nivel şi în orice instituţie s-ar practica asta, deoarece corupţia, nedreptatea şi frauda unora desconsideră valori şi competenţe ale altora, deteriorează relaţii de comunicare sau sociale şi slă­ besc demnitatea unui popor. S-a făcut remarcat şi în anii pe care i-a petrecut în diaspora română. Aceştia însă l-au sensibilizat şi mai mult în efortul său de a păstra şi cultura, comuniunea cu Biserica Ortodoxă din ţară în vremuri grele pentru aceasta. Ca patriot luptător în cuvânt, el milita adesea pentru etica actului politic, întrucât acesta poate avea consecinţe pozitive sau nega­ tive la nivel naţional sau internaţional. Totdeauna, patriotismul său avea şi o dimensiune pastorală şi în încheiere considerăm că, odată cu trecerea timpului, lumina vieţii sale pământeşti, lăsată nouă tuturor ca moştenire spirituală, va rodi în cei care au cunos­ cut-o şi în cei care o vor cunoaşte prin studierea operei sale.

Pentru lumina aceasta pe care Arhiepiscopul şi Mitro­ politul Bartolomeu o lasă acum moştenire Bisericii şi poporului român cu profundă recunoştinţă şi preţuire, ierarhi, cler şi popor ne rugăm lui Dumnezeu, părintelui luminilor, ca să aşeze sufletul său în lumina neînserată a Împărăţiei şi în pacea netulburată a Împărăţiei Preasfinţitului, în fericirea vieţii cereşti, unde drepţii ca luminătorii vor străluci. Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Scris de Cristina Pirvu, 03 Feb 2011, cotidianul Ziua de Cluj 128

Cinstirea Sfintei Cruci si comemorarea Mitropolitului Bartolomeu Anania la Catedrala Arhiepiscopală din Rm. Vâlcea • Publicat de basilica. ro • 19. 03. 2012 Biserica Ortodoxă s-a aflat pe 18 martie 2012, în Dumi­ nica a IlI-a din Postul Mare, numită şi a Sfintei Cruci. Cu acest prilej, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea Sfânta Liturghie a fost oficiată de către soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, după cum informează arhiram. ro.

La finalul slujbei Utreniei, în timpul unei procesiuni care are loc în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce a fost scoasă din Sfântul Altar spre închinare.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită slujba parasta­ sului pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, vâlcean la origine, născut la Glăvile-Vâlcea la data de 18 martie 1921. Evocarea ierarhului clujean a început încă de miercuri, 15 martie 2012, în cadrul ediţiei a doua a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania, festivităţi ce stau sub semnul împlinirii a 91 de ani de la naşterea sa, manifestări ce se vor încheia la data de 20 martie 2012.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim i-a bine­ cuvântat pe numeroşii credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie urându-le să petreacă acest post în pace şi linişte sufletească.

Reuniunea cultural - spirituală Serile cu Bartolomeu, la Râmnicu Vâlcea • Publicat de basilica. ro • 20. 03. 2012 9

129

În perioada 15-20 martie 2012, în Arhiepiscopia Râmnicului s-au desfăşurat o serie de manifestări spiritul - cul­ turale dedicate vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

A doua ediţie a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania a fost organizată de către Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, Fundaţia Culturală Sfântul „Antim Ivireanul”, Facultatea de Litere, filiala Râmnicu Vâlcea a Universităţii din Piteşti, Biblioteca Judeţeană Vâlcea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului şi alte instituţii de cultură şi de învăţământ. În după-amiaza zilei de astăzi, 20 martie, de la orele 17:00, în Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial, a avut loc reuniunea cultural - spirituală evocatoare intitulată „Serile cu Bartolomeu”, după cum ne informează Arhid. Ioan Liviu Găman.

La întrunire a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a ţinut un cuvânt de întâmpinare. „Aşezarea Râmnicului sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, evlavia ierarhilor, preo­ ţilor şi credincioşilor faţă de Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfân­ tul Ierarh Calinic, Sfântul Antonie de la Iezer sau a Sfinţilor Martiri Brâncoveni s-a descoperit şi în activităţile spiritual cultu­ rale ce s-au organizat de-a lungul timpului, dovedindu-se a avea un rol formativ deosebit pentru fii duhovniceşti ai Eparhiei Râmnicului. Perioada ultimului secol însă, a adus şi numeroase provocări în viaţa neamului şi a Bisericii strămoşeşti, o perioadă care a pus în lumină personalitatea unor vrednici sluj itori, prin 130

activitatea deosebită pe care au desfăşurat-o pe plan spiritualcultural, administrativ sau social-filantropic. Între aceştia îl re­ găsim şi pe vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Neobosita sa cărturărie, revărsată-n slova-i inspirată, a prilejuit redescoperirea unor noi valenţe de exprimare a limba­ jului românesc, de adaptare a expresiei revelaţiei la forma de comunicare şi percepere contemporană. O activitatea deosebită în care a pus în lumină valorile învăţăturii creştine, realizând o punte duhovnicească între românii de pretutindeni. A rămas în conştiinţa neamului şi ca mărturisitor în temniţele comuniste, temniţe cărora mai târziu, în timpul slujirii ca Arhiepiscop al Clujului, Vadului şi Feleacului, şi mai apoi Mitropolit, le-a aşe­ zat şi sfinţit biserică în curte, spre veşnică pomenire în conştiinţa urmaşilor” a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte.

Au urmat evocări şi comentarii ale înalţilor oaspeţi de la Mitropolia Clujului şi Maramureşului despre dimensiunea spiritual-culturală a personalităţii mitropolitului Bartolomeu: pr. prof. dr. Iustin Tira, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadu­ lui, Feleacului şi Clujului, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. Ioan Pintea (scriitor), arhim. Andrei Coroian, stareţul Sfintei Mănăstiri Nicula. În cadrul evenimentului au fost lansate şi câteva noutăţi editoriale: „Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011) in memoriam”; „Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului - la 90 de ani”; Albumul „După 90 de ani: biserici, mănăstiri şi aşezăminte sociale nou construite în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului (1990-2011)”, lucrări apărute la Editura Renaşterea din Cluj-Napoca.

La final Corala „Canticum” a Seminarului Teologic i

i

i

i

131

'

„Sfântul Nicolae” Râmnicu Vâlcea, dirijată de profesorul Gelu Stratulat, a susţinut un recital de cântări religioase.

La întâlnire au luat parte apropiaţi ai Mitropolitului Bartolomeu, preoţi, profesori, monahi, studenţi şi elevi seminarişti.

Tot astăzi de la orele 16. 00, în faţa Librăriei „Virgil Ierunca” (Humanitas) din Râmnicu-Vâlcea, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, a avut loc Festivitatea de inau­ gurare a Scuarului „Mitropolit Bartolomeu Anania”. Acest spa­ ţiu public fiind declarat de către municipalitate „Spaţiu al comunităţii culturale a Râmnicului dedicat Artelor, Mesteşugurilor, Tradiţiei şi Spiritualităţii” vâlcene.

La festivitate au susţinut alocuţiuni despre personalitatea ilustrului ierarh: Chiriarhul Eparhiei Râmnicului, IPS Gherasim, primarul municipiului, Ing. Romeo Rădulescu, Conf. Univ. Dr. Ioan St. Lazăr, Preşedinte Executiv al Fundaţiei Culturale Sf Antim Ivireanul şi amfitrionul evenimentului, Prof. drd. Florin Epure, Director Executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea, precum şi alte oficialităţi şi oaspeţi din Mitropolia Clujului.

Programul s-a încheiat cu un recital poetic şi cântări psaltice oferite de un grup de studenţi şi elevi seminarişti vâlceni. s

“

Simpozion dedicat Patriarhului Justinian Marina Sala de conferinţe a Complexului Spiritual-Cultu­ ral „Sfântul Antim Ivireanul”, din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit astăzi, 21 februarie 2013, începând cu orele 11:00, Simpozionul naţional “Cultura teolo­ gică şi activitatea ecumenică în timpul Patriarhului Justinian Marina”.

132

Tema centrală a simpozionului naţional, ajuns la a VIIIa ediţie, a reprezentat evocarea personalităţii emblematice unuia dintre cei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, vâlcean la origine: Patriarhul Justinian Marina.

Manifestarea religios-culturală dedicată omagierii ilus­ trului ierarh, a fost organizată de către Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea, Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi şi Sala de Lectură, Semi­ narul Teologic „Sfântul Nicolae” Vâlcea, Societatea Cultu­ rală ,,Anton Pann”, Asociaţia de Vexicologie “Tricolorul” şi Liga Femeilor Creştin Ortodoxe - Filiala Vâlcea.

Tot în cadrul simpozionului a fost vizionat filmul ,,Viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian Marina”, a fost prezentat un program artistic de către elevii Liceului “George Ţărnea” din Băbeni, coordonaţi de Pr. Emil Rădulescu şi a fost lansată cartea “Patriarhul Justinian Marina, yâPărintele sufletesc al neamului românesc”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir şi George Rotaru.

Prezent la simpozion, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhie­ piscopul Argeşului şi Muscelului, la final, a rostit un emoţionant cuvânt dedicat vieţii şi activităţii misionare şi social-pastorale a Patriarhului Justinian Marina, care, după cum a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, ,,a fost unul dintre cei mai mari lideri eclesiali ai Bisericii Ortodoxe”.

La manifestarea de astăzi au mai fost prezenţi, preoţi, profesori, istorici, scriitori, cercetători, jurnalişti, monahi, semi­ narişti, elevi şi alte personalităţi ale vieţii culturale vâlcene.

Articol publicat in cotidianul '„Ziarul de Valcea'', 24 februarie 2014

133

Memorial Bartolomeu Anania în Arhiepiscopia Râmnicului 20 Martie 2015 / Cultural / Pr. Nifon Dorin Iancu În perioada 16-17 martie 2015, în Arhiepiscopia Râmni­ cului s-a desfăşurat „Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania“, aflat anul acesta la a cincea ediţie.

Evenimentul a debutat luni, 16 martie, la Biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil“ din comuna Glăvile, prin săvârşirea slujbei de pomenire pentru cei adormiţi din familia Anania.

După slujbă, la Şcoala Generală „Bartolomeu Valeriu Anania“, din aceeaşi localitate, s-a desfăşurat evocarea „Bartolomeu Valeriu Anania, un fiu de seamă al neamului românesc“. Memo­ rialul a continuat în partea a doua a zilei, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea, unde s-a desfăşurat evo­ carea „Bartolomeu Valeriu Anania, o viaţă şi o operă de excep­ ţie i Marţi, 17 martie, evenimentul comemorativ a debutat la Biblioteca orăşenească „A. E. Baconsky“, din Călimăneşti, sub titlul generic „Rotondă la alt plop aprins“, şi s-a încheiat în Sala „Iosif Episcopul“ a Centrului social-cultural „Sfântul Calinic de la Cernica“ al Arhiepiscopiei Râmnicului, sub titlul „O seară cu Bartolomeu la Râmnic“. În ambele locaţii s-au rostit cuvântări omagiale, s-au depănat amintiri care au sensibilizat auditoriul, s­ au prezentat mai multe noutăţi editoriale şi fotografii de arhivă inedite.

La Râmnic, întâlnirea de seară a debutat cu un cuvânt de binecuvântare rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. „Ca unul care a reuşit în chip admi­ rabil, exemplar, să împletească trăirea duhovnicească cu viaţa intelectuală şi administraţia bisericească, Mitropolitul Bartolomeu reprezintă un model autentic şi viu pentru fiecare 134

dintre noi. Viaţa lui a fost de unii atât de admirată, pe cât a fost de alţii privită cu patimă înverşunată. (...) Mitropolitul Bartolomeu a avut o credinţă impresionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica cu preţul jertfei vieţii sale. A luptat pentru adevăr şi libertate!“, a spus în cuvântul său omagial IPS Varsanufie.

Slujbă de pomenire şi evocări ale Mitropolitului Bartolomeu Anania în satul natal Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, vineri, 16 martie, Primăria comunei Glăvile, Şcoala Gimnazială „Bartolomeu Valeriu Anania” - Glăvile, Biblioteca Publică Glăvile, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Liga Femeilor Creştine Ortodoxe Vâlcea şi Sectorul Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului au organizat o serie de manifestări cultural-duhovniceşti închinate Mitropoli­ tului Bartolomeu Anania. În cadrul manifestărilor a fost săvârşită slujba de paras­ tas pentru mitropolitul Bartolomeu la Biserica „Sf. Voievozi Mihail şi Gavril” din Glăvile, urmată de o serie de evocări la Şcoala Gimnazială ”Bartolomeu Anania”, sub genericul „Adu­ cerea aminte şi cinstirea Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, în care a fost susţinut şi un recital de poezie din opera scriitorului, interpretat de elevii Şcolii Gimnaziale.

Părintele Cristian Bănuţă, Consilier Învăţământ şi Activităţi cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a transmis cu­ vântul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, inti­ tulat ”Mitropolitul Bartolomeu Anania - luptător pentru unitatea de credinţă şi de neam a românilor”, precizând că „a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani, un academician 135

de înaltă ţinută, dar şi un vlădică preocupat permanent pentru desăvârşirea sa şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu... Mitropolitul Bartolomeu a avut o credinţă în Dumnezeu impresionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica cu preţul jertfei sale. A luptat întreaga viaţă pentru adevăr şi libertate”.

La evenimentul moderat de doamna Zenovia Zamfir au participat autorităţile locale, preoţi din comună, profesori şi elevi ai şcolii din localitate, precum şi membri ai familiei Anania.

Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului Text preluat din cotidianul ''Indiscret'' A IX-a ediţie a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania 1 Aprilie 2019 / Cultural Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic, a găzduit duminică, 31 martie, Colocviul „Scriitorul, teologul, ierarhul Bartolomeu Valeriu Anania - o prezenţă mereu necesa­ ră”, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania. În deschiderea manifestărilor, părintele consilier Ştefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cuvânt ce a arătat că „Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani, un academician de înaltă ţinută, dar şi un vlădică preocupat permanent de desăvârşirea sa şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu.

Viaţa Mitropolitului Bartolomeu este fără nicio exage­ rare un model paideic pentru fiecare dintre noi, o scară de suire spre Împărăţia lui Dumnezeu, o chemare ca şi noi cei de astăzi 136

să propovăduim fără niciun preget Adevărul, adică pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru că a avut o credinţă în Dumnezeu impresionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica chiar cu preţul jertfirii sale. A luptat întreaga viaţă pentru Adevăr şi libertate. Vocea lui, pe care de nenumărate ori am auzit-o în Sfântul Sinod, apărând o idee, sau în predici, explicând Cuvântul lui Dumnezeu, nu o putem uita niciodată, pentru că Vlădica Bartolomeu a fost un om care a ştiut ce înseamnă să fii român şi peste toate să fii vestitor al Cuvântului dumnezeiesc. În tot ceea ce a făcut, a scris sau a rostit Mitropolitul Bartolomeu vedem voia lui Dumnezeu şi dragostea lui faţă de neamul său”.

91 de ani de la naşterea marelui ierarh şi scriitor român Bartolomeu Valeriu Anania Cotidianul Realitatea Vâlceană În data de 18 martie se împlinesc 91 de ani de la naşterea marelui ierarh şi scriitor român Bartolomeu Valeriu Anania. În satul natal din comuna Glăvile, la Călimăneşti şi Râmnicu Vâlcea se vor derula, în perioada 15-19 martie, momente de evo­ care a celui care a fost, până în ziua morţii sale, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În memoria sa, Primăria Râmnicului a dat denumirea scuarului din faţa Librăriei “Humanitas” de “Mitropolit Bartolomeu Anania (1921 -2011).

Teolog şi ierarh ortodox, scriitor şi tălmăcitor al Bibliei în limba română actuală”. Manifestările dedicate marelui ierarh şi scriitor român Bartolomeu Valeriu Anania vor debuta în ziua de 15 martie, ora 11.00, la Primăria din comuna Glăvile, cu Memo­ rialul „Bartolomeu Valeriu Anania”. În ziua 19 martie, ora 13.00, la Biblioteca Orăşenească ,,A. E. Baconsky” Călimăneşti 137

va avea loc Memorialul ”Bartolomeu Valeriu Anania” - evocări, cu participarea unor personalităţi clujene, de la Alba Iulia şi Râmnicu Vâlcea. În aceeaşi zi, la ora 16.00, vor avea loc inaugurarea Scuarului cu denumirea ”Bartolomeu Valeriu Anania” şi un recital poetic, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Organizatorii acestor manifestări sunt Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Fundaţia Culturală ”Sf. Antim Ivireanul”, Biblioteca ,,A. E. Baconsky” din Călimăneşti, reviste­ le „Renaşterea” şi ,,Tabor” din Cluj, Primăria comunei Glăvile, Facultatea de Litere Râmnicu Vâlcea a Universităţii din Piteşti şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea. „înalt Prea Sfinţia Sa Bartolomeu a slujit deopotrivă Biserica şi cultura română, aducând laolaltă vocaţia teologică şi formaţia sa remarcabilă de cărturar. Acum, la 91 de ani de la naştere, evocăm grija sa pentru păstrarea patrimoniului neamului şi momentele din activitatea sa scriitoricească care au pus în valoare aceste nestemate ale spiritului ”, a precizat Florin Epure (foto), director la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea. (C. C. ) Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul venerat de sătenii din Glăvile 19 martie 2012, 09:09 de adevarul. Ro La Biblioteca Râmnicului continuă azi manifestările dedicate celui care a fost Arhiepiscop al Vadului şi Feleacului, iar marţi, 20 martie, va fi inagurat Scuarul Bartolomeu Anania, în faţa Policlinicii cu Plată.

Valeriul Anania în „Cerurile Oltului" - sunt manifestările care se desfăşoară azi la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea pentru a marca personalitatea celui care a 138

fost Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, vâlcean la orgine, născut la 18 martie 1921 la Glăvile şi trecut în lumea celor drepţi, la 31 ianuarie 2011. La biblioteca vâlceană au loc azi, 19 martie, începând cu ora 17,30 proiecţii de film docu­ mentar, evocări, lansări de carte, cântări psaltice, iar mâine, 20 martie, de la ora 16,00. oficiali din Eparhia Clujului vor participa alături de oficilităţile vâlcene, la inaugurarea Scuarului care îi va purta numele: Scuarul Bartolomeu Anania. Acesta este situat pe Bulevardul Calea lui Traian, în vecinătatea blocului D 2, vizavi de Policlinica cu Plată. Era de o simplitate şi modestie exemplară În satul unde s-a născut, la Glăvile, Bartolomeu Anania a fost, şi rămâne, unul dintre cei mai iubiţi oameni ai locului. „Când se înapoia de la Bucureşti la Cluj făcea un ocol adesea şi trecea pe la noi, prin Glăvile. Îi spunea tatălui meu, «Pregăteşte tu câte o fiertură, cum numai voi ştiţi să faceţi». Vroia să servească câte o ciorbă simplă, ţărănească. Zicea că este sătul de mâncărurile sofisticate şi aici, la Glăvile, se simţea. . . ca acasă. Se oprea prin sat şi vorbea cu cei care i-au fost colegi. Era de o simplitate şi de o modestie exemplată. Biserica se umplea de lumea când par­ ticipa la slujbe şi adesea îi sfătuia pe oameni să se odihnească duminica, şi să vină la slujbă că chiar şi animalele mai pot răbda, duminica, o oră-două de foame", ne-a spus Elena Viezure, strănepoata arhiepiscopului. Şcoala principală din Glăvile poartă numele marelui om, fiul al locului. Singura avere, bliblioteca În testamentul său, Bartolomeu Anania spune că a renunţat la orice moştenire lăsată de la părinţi, totul revenind copiilor şi nepoţilor, că singura sa avere sunt biblioteca şi manuscrisele persoanle şi colecţia de scrisori şi fotografii aflate la reşedinţa de la Mânăstirea Nicula. A dorit să fie înmormântat în groapă, pe pământ reavăn şi să nu i se acorde distincţii post mortem.

139

Eveniment cultural in Arhiepiscopia Ramnicului Mar 18, 2014 , Noutăţi Ortodoxe Ca semn al preţuirii pe care vâlcenii o poarta vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Fundaţia Culturală Sfântul „Antim Ivireanul”, Biblioteca Judeţeană şi alte instituţii de cultură şi de învatamânt organizeaza, în perioada 16-18 martie 2014, ediţia a patra a „Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania”.

Evenimentul a debutat duminica, 16 martie, la Biserica „Sfinţii Voievozi” din comuna Glăvile, prin săvârsirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de pomenire a mitropolitului Bartolomeu şi a familiei Anania, urmate de un moment de evocare intitulat „Bartolomeu Valeriu Anania - fiu de seamă al neamului nostru”, cu participarea Arhim. Andrei Coroian, Consilier pentru cate­ hizare şi misiune al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Pr. Marcel Andreica, de la Parohia Ortodoxa Româna „Sfântul Dumitru” din Floreşti, judeţul Cluj şi Parintele Iulian Mădălin Buşaga, Protopop de Dragaşani. Luni, 17 martie, începând cu orele 12.00, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” a avut loc Coloc­ viul „Sfântul Constantin Brâncoveanu în perspectiva lui Valeriu Anania”. La eveniment a luat parte şi Parintele Consilier Cultu­ ral Constantin Cârstea care a rostit mesajul din partea Arhie­ piscopiei Râmnicului, potrivit arhiram. ro. În cadrul colocviului Pr. Prof. Petre Mateiescu a susţinut referatul cu tema: „Sfântul Constantin Brâncoveanu în perspectiva lui Valeriu Anania”. Mo­ deratorul întâlnirii a fost conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, care a prezentat şi câteva noi apariţii editoriale referitoare la ilustrul ierarh şi cărturar Bartolomeu Valeriu Anania. La manifestarea cultural-religioasă de la Seminarul Teologic râmnicean au fost prezenti: Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului 140

„Sfântul Nicolae”, Pr. Prof. Dr. Ion Gavrilă, Pr. Prof. George Pomeneşte, preoţi, profesori şi elevi seminarişti. Prezentarea dimensiunii spiritual-culturale a personalităţii mitropolitului Bartolomeu a continuat de la orele 17.00, la Biblioteca Judeţea­ nă "Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, într-o reuniune cultural-artistică pe tema „Mitropolitul Bartolomeu Anania în memoria publica”, printr-o serie de evocări şi lansarea volu­ mului „Tânărul Anania - Îngerul cu barba”, publicat la Editura Renaşterea sub semnătura conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr. La acest eveniment cultural Eparhia Râmnicului a fost reprezentată de Părintele Constantin Olariu, Inspector pentru catehizarea paro­ hială, care a rostit mesajul din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.

Parintele Florin-Cătălin Ghiţă, redactorul şef al Revistei Renaş­ terea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, a fost invitatul de seamă al acestui eveniment. În cea de-a treia zi a manifestărilor, de la ora 12.00, la Biblioteca ,,A. E. Baconsky” din Călimăneşti, va fi prezentată opera literară a lui Bartolomeu Anania şi modul în care aceasta a fost receptată în viaţa culturală româneasca. La eveniment participă apropiaţi ai Mitropolitului Bartolomeu, preoţi, profesori, reprezentanţi ai autorităţilor loca­ le precum şi ai instituţiilor de învăţământ şi de cultură din Vâlcea si Cluj. Prin organizarea acestui memorial contribuim la desco­ perirea şi afirmarea rolului Bisericii Ortodoxe Române în dez­ voltarea spiritualităţii româneşti, activitate ce se dovedeşte, nu de puţine ori, a avea un rol deosebit şi în formarea culturii popo­ rului român.

Concurs dedicat Patriarhului Justinian Marina si Mitropolitului Bartolomeu Anania, la Râmnicu Vâlcea • Publicat de basilica. ro 5

141

• 24. 01. 2014 Joi, 23 ianuarie 2014, la iniţiativa Societăţii Culturale „Anton Pann” Vâlcea în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Ju­ deţean Vâlcea, Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, Bi­ blioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea - Secţia Împrumut Carte Adulţi şi Sala de Lectură - şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” s-a desfăşurat Concursul „Patriarhul Justinian Marina si Mitropolitul Bartolomeu Anania”, informează arhiram. Ro Juriul a avut în componenţă pe prof. Daniela Ionescu Inspector Religie în cadrul Inspectoratului Scolar Judeţean Vâlcea şi vicepreşedinte a Asociaţiei Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, prof. dr. Nicolae Dinescu - preşedinte al Societăţii Culturale „Anton Pann” Vâlcea, prof. religie Daniel Oprescu Liceul Tehnologic Băile Govora, bibliotecar Zenovia Zamfir Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. Din echipa de organizare au mai făcut parte Paul Stănişor, Gigi Poşirca şi Antoanela Enăcache.

Concursul, desfăşurat în cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, a avut ca temă viaţa celor doi ierarhi Patriarh Justinian Marina şi Mitropolit Bartolomeu Anania, vâlceni, slujitori ai bisericii strămoşeşti şi a avut două secţiuni: gimnaziu şi liceu. Elevii claselor V-VIII, de la Scoala Gimna­ zială „Take Ionescu”, îndrumaţi de prof. Laura Lăcraru şi Scoala Gimnazială „Anton Pann”, îndrumaţi de prof. Elena Marinescu şi prof. Dana Piloiu, au realizat prezentări PPT în care au reliefat activitatea celor doi ierarhi vâlceni, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 20 februarie.

Participanţii liceeni au fost împărţiţi în patru echipe echipa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (locul I), echipa 142

Liceului „Antim Ivireanul” (locul II), echipa Liceului Tehnolo­ gic de Turism Călimăneşti (locul III), echipa Colegiului Economic (locul IV), - fiecare având de rezolvat 10 subiecte. De pregătirea elevilor pentru acest concurs s-au ocupat profesorii de religie: Marcel Ionescu şi Ciprian Grigorescu - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Mădălina Preoteasa - Liceul „Antim Ivireanul”, Corina Albinaru - Liceului Tehnologic de Turism Călimăneşti şi Cătălin Părăuşeanu - Colegiul Economic.

Prin bunăvoinţa doamnei Maria Catană (autoarea cărţii „Trecut şi prezent în comuna Glăvile”) şi a domnului Valentin Smedescu toţi elevii participanţi şi cadrele didactice îndrumătoare au primit cărţi, iar din partea Societăţii Culturale „Anton Pann” diplome.

Prof. Daniela Ionescu, - „Concursul şi-a propus să activeze un număr cât mai mare de elevi care să-şi însuşească informaţii despre personalităţi plurivalente, cu rol marcant în societatea românească. ” Zenovia Zamfir - ,„Aducerea aminte de înaintaşii noştri este o datorie sufletească şi o poruncă dumnezeiască. ” Prof. Daniel Oprescu - „Mă bucur foarte mult pentru participarea acestor tineri la acest concurs care promovează cultura, istoria şi credinţa neamului românesc. Aş dori să fie din ce în ce mai mulţi tineri care să îmbrăţişeze credinţa şi trăirea noastră românească. ” Prof. Nicolae Dinescu - „Mă bucur nespus că am reuşit să organizăm acest concurs şi să văd tineri interesaţi de zestrea noastră spirituală pe care am moştenit-o de la cei doi ierarhi Bartolomeu Anania şi Justinian Marina. ” La finalul evenimentului, câţiva elevi participanţi la concurs ne-au mărturisit impresiile lor: - Tudosescu Cătălina: „Mi-a plăcut acest concurs 143

deoarece am putut asimila noi cunoştinţe, ne-a plăcut organi­ zarea si schimbul de experienţă cu celelalte licee şi le urăm tuturor succes. ” - Pasăre Raluca: „A fo st o experienţă frumoasă, din care am învăţat să lucrăm în echipă. ” - Constantinescu Codruţa: „Consider că participarea la acest concurs mi-a dat posibilitatea de a-mi completa cuno­ ştinţele. Apreciez iniţiativa coordonatorilor. ” - Cristescu Cristina: „Consider că organizarea acestui concurs are un rol benefic pentru dezvoltarea noastră intelec­ tuală şi spirituală. ” Memorial Bartolomeu Anania în Arhiepiscopia Râmnicului • Publicat de basilica. ro • 20. 03. 2015 În perioada 16-17 martie 2015, în Arhiepiscopia Râmnicului s-a desfăşurat „Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania“, aflat anul acesta la a cincea ediţie, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a debutat luni, 16 martie, la Biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil“ din comuna Glăvile, prin săvârşirea slujbei de pomenire pentru cei adormiţi din familia Anania.

După slujbă, la Şcoala Generală „Bartolomeu Valeriu Anania“, din aceeaşi localitate, s-a desfăşurat evocarea „Bartolomeu Valeriu Anania, un fiu de seamă al neamului românesc“. Me­ morialul a continuat în partea a doua a zilei, la Biblioteca Jude­ ţeană „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea, unde s-a desfă­ şurat evocarea „Bartolomeu Valeriu Anania, o viaţă şi o operă de excepţie“. Marţi, 17 martie, evenimentul comemorativ a debutat 144

la Biblioteca orăşenească „A. E. Baconsky“, din Călimăneşti, sub titlul generic „Rotondă la alt plop aprins“, şi s-a încheiat în Sala „Iosif Episcopul“ a Centrului social-cultural „Sfântul Calinic de la Cernica“ al Arhiepiscopiei Râmnicului, sub titlul „O seară cu Bartolomeu la Râmnic“. În ambele locaţii s-au rostit cuvântări omagiale, s-au depănat amintiri care au sensibilizat auditoriul, s-au prezentat mai multe noutăţi editoriale şi foto­ grafii de arhivă inedite.

La Râmnic, întâlnirea de seară a debutat cu un cuvânt de binecuvântare rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. „Ca unul care a reuşit în chip admi­ rabil, exemplar, să împletească trăirea duhovnicească cu viaţa intelectuală şi administraţia bisericească, Mitropolitul Bartolomeu reprezintă un model autentic şi viu pentru fiecare dintre noi. Viaţa lui a fost de unii atât de admirată, pe cât a fost de alţii privită cu patimă înverşunată. (...) Mitropolitul Bartolomeu a avut o credinţă impresionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica cu preţul jertfei vieţii sale. A luptat pentru adevăr şi libertate!“, a spus în cuvântul său omagial IPS Varsanufie.

Mitropolitul Bartolomeu Anania evocat la Glăvile 23 Martie 2016 / Social / Zenovia Zamfir / Arhiepiscopia Râmnicului Vineri, 18 martie 2016, în localitatea Glăvile s-a des­ făşurat manifestarea Evocări-Mitropolitul Bartolomeu Anania, la 95 de ani de la naştere.

La Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, preoţii Popa Romeo Giorgian, Popa Dumitru, Popa Ilie, Marica Gheorghe şi părintele Silviu, au oficiat o slujbă de pomenire la 145

mormântul parinţilor Vasile şi Ana. Începând cu orele 12,00, la Biblioteca Publică din Glăvile, vrednicul de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, a fost evocat printr-o expoziţie de carte realizată de doamna Maria Catană şi un recital de poezii din creaţiile cărturarului Valeriu Anania, interpretate de elevii Şcolii Gimnaziale Bartolomeu Valeriu Anania din Glăvile, coordonaţi de domnul Gheorghe Călinescu.

Au rostit alocuţiuni: prof. dr. Ioan St. Lazăr, domnul primar Ion Ignătescu, doamna director Uţă Olivia şi doamna bibliotecar Maria Catană, iniţiatoarea evenimentului. Au fost prezenţi elevi, cadre didactice, Valeriu Diaconescu, nepotul mitropolitului, alte rude apropiate şi consilieri locali. În semn de pioasă aducere aminte, elevii cenaclului Tinere Ramuri împre­ ună cu domnul Gheorghe Călinescu au compus o poezie Dedicaţie: Cel ce ne-a lăsat în dar "Paharelul cu nectar" Pe-aste locuri s-a născut Iar credinţa i-a fo st scut.

Intr- o casă cu cerdac Si cu stâlpi râzând în soare, S-a născut "Lumina lină" Ce niciodată nu moare.

Chiar nici cerul şi nici glia N-ar putea stinge lumina, Fiindcă ea un nume poartă Numele de Anania.

146

Acţiunea a fost organizată de Biblioteca Publică Glăvile, Primăria Glăvile, Şcoala Gimnazială Bartolomeu Valeriu Anania şi Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea.

Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania 12 Martie 2017 / Cultural Arhiepiscopia Râmnicului Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Fundaţia Culturală „Sfântul Antim Ivireanul” şi Forumul Cultural al Râmnicului a organizat ediţia a VII-a a „Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania”.

Evenimentele au debutat vineri, 10 martie, în localitatea natală a mitropolitului Bartolomeu, Glăvile, şi la Biblioteca „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea, fiind continua­ te duminică, 12 martie, la Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmni­ cului, în sala „Iosif Episcopul”. În deschiderea manifestărilor, Părintele Consilier Dr. Stefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cuvânt ce a arătat că „în contextul acestui an al comemorării apărătorilor dreptei credinţe în perioada comunistă este firesc să ne aplecăm şi mai mult asupra chipului de ierarh misionar şi păstor care şi-a pus viaţa pentru oile sale, suferind la propriu în temniţele co­ muniste, al vrednicului de pomenire Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului, Bartolomeu Anania.

Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania este, fără doar şi poate, o lucrare în care memoria îşi împlineşte atât funcţia sa de anamneză, cât şi cea de 147

comuniune, pe de o parte, de legătură între generaţii, iar pe de alta, făcându-l prezent în mijlocul nostru pe exemplarul arhiereu al lui Hristos.

Viaţa Mitropolitului Bartolomeu este fără nicio exa­ gerare un model paideic pentru fiecare dintre noi, o scară de sui­ re spre Împărăţia lui Dumnezeu, o chemare ca şi noi cei de astăzi să propovăduim fără niciun preget Adevărul, adică pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru că a avut o credinţă în Dumnezeu im­ presionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica chiar cu preţul jertfirii sale. A luptat întreaga viaţă pentru Adevăr şi libertate. Vocea lui, pe care de nenumărate ori am auzit-o în Sfântul Sinod, apărând o idee, sau în predici, explicând Cuvântul lui Dumnezeu, nu o putem uita niciodată, pentru că Vlădica Bartolomeu a fost un om care a ştiut ce înseamnă să fii român şi peste toate să fii vestitor al Cuvântului dumnezeiesc. În tot ceea ce a făcut, a scris sau a rostit Mitro­ politul Bartolomeu vedem voia lui Dumnezeu şi dragostea lui faţă de neamul său.

A ars ca o lumânare pentru Biserica Ortodoxă şi pentru neamul nostru pe care l-a iubit până la jertfă. Ca unul care a reuşit în chip admirabil, exemplar, să împletească trăirea duhovnicească cu viaţa intelectuală şi administraţia bisericească, Mitropolitul Bartolomeu este model autentic şi viu pentru fiecare dintre noi. A fost un om al Cuvântului şi al cuvintelor, prin toate punându-şi viaţa sa în mâna lui Dumnezeu spre a face prezentă lucrarea Lui în inimile credincioşilor. A tălmăcit ca nimeni altul Sfânta Scriptură şi nu a lăsat textul acesteia doar acolo, aşezat în paginile ei, ci l-a plămădit spre a Se naşte în inimile noastre.

Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre cei mai 148

apreciaţi scriitori contemporani, un academician de înaltă ţinută, dar şi un vlădică preocupat permanent de desăvârşirea sa şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu. Nu a avut o viaţă uşoară şi nici nu şi-a făcut-o uşoară. S-a purtat admirabil în închisorile comuniste, experienţă care l-a îmbogăţit nu doar duhovniceşte, ci şi intelectual. Aşa cum mărturisea Teodor Baconsky „Părintele Anania este prin excelenţă un om liber, un om care a refuzat să-şi sacrifice înzestrările pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obliga­ ţiilor circumstanţiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez în ele, dimpotrivă, vocaţia unei coerenţe paradoxale, care face din demnitate o supremă valoare şi cultivă neatârnarea ca pe un superlativ al smereniei”. Drumul pe care a mers Mitropolitul Bartolomeu pare a fi aidoma unui drum pe care el însuşi îl relatează în Memo­ riile sale, urcând către Schitul Iezer: „Seninul s-a arătat aşa cum venise şi negura: în câteva clipe. Vântul încă mai stăruia, dar la lumină nu mai avea asprime. De fapt, până la culme nu mai aveam mult şi numai după ce am atins-o m-am gândit la ruşinea ce m-ar fi cuprins dacăm-aş fi întors la ciobani” . Niciodată nu a dat înapoi de la ce a început; nu a ştiut ce este compromisul nici ca intelectual, nici ca arhiereu.

Binecuvântăm cu părintească dragoste atât pe organiza­ tori, cât şi pe participanţii la această a şaptea ediţie a Memoria­ lului „Bartolomeu Anania”, rugându-ne la Dumnezeu să rodeas­ că în sufletele noastre, ale tuturor, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel sădit cu multă delicateţe şi exemplar de către Vrednicul Mitro­ polit Bartolomeu, mărturisitor al Mântuitorului Hristos în temniţele regimului ateu”.

149

Comemorarea Mitropolitului Bartolomeu Anania în satul natal si la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea Vineri, 10 martie, în comuna Glăvile, la Căminul Cultural s- a desfăşoarat colocviul „Bartolomeu Valeriu Anania şi Icoana patriei vâlcene”. La această întâlnire au participat: Laurian Anania, Maria Catană, Valeriu Diaconescu, Olivia Iana, Iustin Duicu - primarul comunei Glăvile, Ioan St. Lazăr, pr.

Dumitru Popa, Zenovia Zamfir. În cadrul evenimentului, elevii de la Şcoala Generală „Bartolomeu Valeriu Anania”, coordonaţi de cadrele didactice, au prezentat un program artistic de muzică, dansuri populare şi poezie. În aceeaşi zi, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, a avut loc cea de a doua parte a evenimentului în cadrul coloc­ viului „Cerurile Oltului” de Valeriu Anania, un moment dedicat artei religioase româneşti la care au participat: Laurian Anania, Luiza Barcan, Doina Pologea-Berceanu, Zenovia Zamfir, Ioan St. Lazăr.

9

9

Manifestări culturale la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului Duminică, 12 martie, Sala „Iosif Episcopul” a Centrului Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” a găzduit colocviul Slujind în Cerurile Oltului cu Valeriu Anania. În prezenţa reprezentanţilor instituţiilor de cultură, părinţilor profesori şi elevilor Semina­ rului Teologic Sfântul Nicolae, şi a iubitorilor de artă şi cultură din Râmnicu Vâlcea au susţinut comunicări, în colocviul mode­ rat de prof. Ioan St. Lazăr, pr. dr. Stefan Zară, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. conf. univ. dr. Jan Nicolae de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, Părintele Arhim.

150

Dumitru Cobzaru, Laurian Anania.

Memorialul a încheiat cea de-a şaptea ediţie a sa cu în lumina redescoperirii gândirii teologice a mitropolitului Bartolomeu, dar şi de reafirmare a luptei de rezistenţă prin cultură la terorile închisorilor comuniste.

Slujbă de pomenire şi evocări ale Mitropolitului Bartolomeu Anania în satul natal 20 Martie 2018 / Învăţământ Arhiepiscopia Râmnicului Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, vineri, 16 martie, Primăria comunei Glăvile, Şcoala Gimnazială „Bartolomeu Valeriu Anania” - Glăvile, Biblioteca Publică Glăvile, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Liga Femeilor Creştine Ortodoxe Vâlcea şi Sectorul Învăţ-ământ din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului au organizat o serie de manifestări cultural-duhovniceşti închinate mitropoli­ tului Bartolomeu Anania. În cadrul manifestărilor a fost săvârşită slujba de parastas pentru mitropolitul Bartolomeu la Biserica „Sf. Voievozi Mihail şi Gavril” din Glăvile, urmată de o serie de evocări la Şcoala Gimnazială Bartolomeu Anania, sub genericul „Aducerea amin­ te şi cinstirea Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, în care a fost susţinut şi un recital de poezie din opera scriitorului, interpretat de elevii Şcolii Gimnaziale.

Părintele Cristian Bănuţă, Consilier Învăţământ şi Acti­ vităţi cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a transmis cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, intitulat Mitropolitul Bartolomeu Anania - luptător pentru uni­ tatea de credinţă şi de neam a românilor, precizând că „a fost 151

unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani, un acade­ mician de înaltă ţinută, dar şi un vlădică preocupat permanent pentru desăvârşirea sa şi îndrumarea credincioşilor către Împără­ ţia lui Dumnezeu... Mitropolitul Bartolomeu a avut o credinţă în Dumnezeu impresionantă, o cultură imensă, o putere de sluji neamul şi Biserica cu preţul jertfei sale. A luptat întreaga viaţă pentru Adevăr şi libertate''.

La evenimentul moderat de doamna Zenovia Zamfir au participat autorităţile locale, preoţi din comună, profesori şi elevi ai şcolii din localitate, precum şi membri ai familiei Anania.

Luni, 18 martie 2019, la Biblioteca Publică Glăvile s­ a desfăşurat manifestarea: ,,In memorian Bartolomeu Mitropolitul în glia străbună''.

Sfanta manastire Cozia, construita între anii 1386 1388, este cea mai frumoasa şi cea mai importantă ctitorie a Voievodului Mircea cel Bătran (1386 - 1418), cel mai viteaz si cel mai ager dintre principii crestini, cum il ilustrau cronicile vremii. Cozia „...oglinda a cerului nostru duhovnicesc”, cum o numeste mai marele carturar, I. P. S. Bartolomeu Anania, a fost si va ramane, de-a lungul veacurilor una dintre cele mai fru­ moase asezari monahale din sud-estul Europei.

Jurnal de alertă la Breaza | Despre Mitropolitul Bartolomeu Anania 22/05/2020 | \ Aristotel Bunescu Motto: „Doamne, tinde-Ţi patrafirul peste faţa mea de lut, sufletu-mi neghiob şi slut să-l albeşti cu tibisirul când amurgu-şi toarce firul peste-un pic de gând tăcut”.

- Valeriu Anania 152

Starea de alertă este trăită intens la Breaza, aducând mai multe modificări de relaxare, în comparaţie cu perioada de urgenţă ce s-a finalizat.

Joi, 21 mai, ANNO DOMINI 2020, am fost la Biserica „Sfântul Nicolae”, din Breaza. Serviciul religios a fost în interior deoarece era puţină lume. Duminică, 17 mai, când s-au reluat slujbele cu public, în bisericile ortodoxe româneşti, aici a fost slujbă în aer liber. În curtea cu brazi, scaunele aşezate la distanţa impusă de autorităţi, erau toate ocupate de credincioşi dornici să audă un cuvânt de învăţătură şi încurajare rostit de slujitorii altarului care oficiau pe o scenă improvizată. De semnalat este că aici este cel mai vechi monument istoric, biserica fiind ctitorită şi sfinţită la 15 noiembrie 1777.

Pe perioada stării de urgenţă, dar şi mult înainte de ea, familia noastră s-a hrănit cu ajutorul predicilor memorabile rostite de inegalabilul Mitropolit Bartolomeu Anania, care se găsesc din belşug pe internet.

Viaţa sa pare decupată de o mână măiastră din serialul intitulat Realitatea întrece ficţiunea. Asta după ce am aflat, că la numai doi ani după ce era schingiuit în beciurile subterane ale închisorilor, inclusiv în ultima detenţie terminată în 1964, avea să fie trimis, oficial, nu ghiciţi unde, tocmai în Honolulu. Din beciurile umede, întunecate, urât mirositoare ale terorii, un salt incredibil pe însoritele plaje din Hawaii.

Dar, să îl lăsăm pe autor să depene amintirile: „Contactul meu cu Lumea Nouă a fost mai întâi euforic şi doar după o vreme mi-am dat seama că se ridică şi problema adaptării. Ieşisem din muţenia închisorilor, apoi din mizeria comunismului şi mă pomeneam într-o civilizaţie pe roţi, 153

zgomotoasă, curgând în ritmuri ameţitoare şi ducându-te cu ea fără nici o şansă să i te sustragi. După un an şi ceva am avut o cădere nervoasă progresivă. Ajunsesem în aşa hal, încât nimeni nu se mai putea înţelege cu arţagurile care ţâşneau din mine la fiece vorbă, la fiece pas, la fiecare gest. Deseori plângeam închis în cameră, neputincios şi părăsit. M-a văzut doctorul Rădoiu, ma văzut doctorul Drăgulescu şi amândoi mi-au zis să plec, neapărat, pentru o lună undeva departe (...) Era iarnă, început de ianuarie 1967. La Detroit, ger şi zăpadă. (...) Recomandabilă ar fi o cură de odihnă în Hawaii. Cuvântul Hawaii mi-a căzut ca o rostire magică, din sfera utopiilor. (...) la cererea mea, arhie­ piscopul şi consiliul eparhial mi-au acordat ceea ce se chema în America un sabbathic year, adică suma concediilor mele neefec­ tuate. (...) M-am pregătit minuţios pentru o muncă literară neîntreruptă pe durata acestor luni, iar locul nu putea fi altul decât Honolulu: linişte, lumină, vară eternă”.

Să ne întoarcem la Lumea românească, acolo unde Valeriu Anania a scris multă literatură, după ce a ucenicit pe lângă autori celebrii precum Tudor Arghezi, ori Lucian Blaga.

Una din cele mai savuroase amintiri se petrece în primăvara lui 1953, când Arghezi îi donează „părintelui Bartolomeu”, a cărui mamă este adusă la spital, la Bucureşti, două capre, necesare în gospodăria din satul natal al călugărului.

Transportul donaţiei din Bucureşti în Glăvile, judeţul Vâlcea devine o adevărată peripeţie, în care îl vedem pe Arghezi în pos­ turi inedite, cum confecţionează cot la cot cu beneficiarul cuşti pentru animale, în care caprele să poată sta în timpul călătoriei.

Era doar una din procedurile care le dau bătăi de cap celor doi.

Despărţirea de animalele care „îmbogăţeau” şi ele domeniul Mărţişorului, alături de multe alte vietăţi - între care pisicile 154

jucau un rol de cinste - nu este facilă, mai ales pentru Paraschiva, soţia lui Arghezi, foarte ataşată de capra „Biţa” : „Paraschiva lăcrăma de jalea despărţirii, Arghezi lăcrăma de jalea neveste-si, eu cred că lăcrămam de propria mea jale. Aşa au plecat cele două capre din ograda Mărţişorului, ca două mirese, behăind dintre flori de salcâm”, povesteşte autorul.

Părintele Valeriu Anania este o adevărată comoară a Bisericii Ortodoxe, a literaturii române şi a sufletului românesc.

Cine a ascultat sau ascultă una din predicile părintelui este cutremurat până în adâncul fiinţei sale, atât prin mesaj, cât şi prin vocea sa profundă şi inconfundabilă. În domeniul teologic în special contribuţia sa este uriaşă.

Aici intră Biblia diortosită cu bogatele note de subsol, peste 8.000, ce atestă o cultură impresionantă.

Tot sfinţia sa ne-a lăsat explicarea liturghiei, urmărind moment cu moment slujba de duminică, spre folosul şi învăţătura tuturor credincioşilor.

Este de remarcat că Părintele a îmbinat într-un mod unic intensa activitate pastorală cu cea literară, de mare valoare artistică.

Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menţionăm dramele: „Mioriţa” (1966); „Meşterul Manole” (1968); „Du-te vreme, vino, vreme!” (1969); „Păhărelul cu nec­ tar” (fantezie pentru copii-1969); „Steaua Zimbrului” (1971); „Poeme cu măşti” (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre: „Barbu Stefănescu Delavrancea„ din Bucureşti, „Alexandru Davila„ din Piteşti, „Dramatic” din Baia Mare etc. În anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul. I-au apărut volumele de poezii: „Geneze” (1971); 155

„Istorii agrippine” (1976); „File de acatist” (1981); Anamneze” (1984); „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992); „Poezie religioasă românească modernă” (1992). La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri: „Greul Pământului” (1982), „Rotonda plopilor aprinşi” (1983), albumul „Cerurile Oltului” (1990), „Amintirile peregrinului Apter” (1991), roma­ nul exotic „Străinii din Kipukua” (1979)şi multe altele.

Uniunea Scriitorilor din România îi acordă în anul 1982 Premiul special pentru dramaturgie şi în anul 2009 Premiul special pentru volumul „Memorii”, iar în anul 2010 este ales membru de onoare al Academiei Române. „Memoriile mele sunt departe de a fi com plete. Dar, aşa cum sunt ele se vor şi se propun o mărturie nu numai a unei lumi, ci şi a unui suflet. E vorba de sufletul meu”, nota părintele în mai 1974.

Mărturisim că de dragul lui am fost la Mănăstirea Bistriţa, Judeţul Vâlcea, unde se ascundea în anii grei ai pribe­ giei urmărit fiind de autorităţile comuniste.

Cum a reuşit oare un copil de ţăran din judeţul Vâlcea, fiul lui Vasile şi al Anei să ajungă, prin forţe proprii, Director al Institutului Biblic şi de misiune, apoi în perioada 1965-1976 secretar, consilier cultural, director al cancelariei eparhiale la Arhiepiscopia misionar - ortodoxă română din America. Susţine conferinţe la Detroit, Chicago şi Honolulu. A devenit apoi mitro­ polit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a fost înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu şi are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi dar lipsiţi de posibilităţi financiare, din resursele pro­ prii pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei.

156

Până în prezent, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 145 burse, unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 363300 lei.

Asociaţia Şcolară Suceveană pentru Educaţie şi Dez­ voltare şi Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca au organizat în ianuarie cea a 7-a ediţie a Simpozionului naţional „Valori Naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”.

Iată câteva motive să afirmăm: „Părintele trăieşte”.

Terminăm aşa cum am început, cu versurile poetului Anania: „Şi-ncălţându-Te-n sandale, să porneşti pe drum stelar, într-al slovelor chenar eu opri-Te-voi din cale şi-n minunea vrerii Tale Te-oi sorbi dintr-unpahar”. Întru bucurie şi comuniune Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul Bucuria regăsiri şi trăiri credinţei strămoşeşti, a spiri­ tualităţi şi a identităţi româneşti, a întăriri în comuniunea dătă­ toare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împle­ teşte cu nevoia cunoaşteri trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor.

Sfântul Apostol Pavel, îndeamnă zicând: ,,Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvâtul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7). A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei la sat, acolo unde s-a născut veşnicia cum frumos spunea Lucian Blaga, pe Valea Cernei cu apă limpede şi 157

cristalină, pe acele meleaguri de vis, pe unde odinioară îşi purta paşii Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, iar mai la deal şi peste deal, la Glăvile şi-a potolit setea de cunoaştere în apa tumultoasă a râului Pesceana, Valeriu Anania. O zonă binecuvântată unde astăzi aducem Slavă Bunului Dumnezeu la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare. Cei doi Mari Ierarhi Vâlceni au lăsat o moştenire cultural-spirituală importantă generaţiilor actuale şi viitoare.

Despre Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania, se poate spune că a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit "Leul Ardealului" pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Bartolomeu Anania, s-a născut pe data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu.

Pe lângă calitatea de înalt ierarh ortodox, Bartolomeu Anania adesfăşurat o amplă activitate de scriitor şi traducător, primind în anul 1982 premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor dinRomânia. De-a lungul anilor, a fost cinstit cu o serie depremii şi medalii culturale printre care se numără premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul "Greul pămâtului" (1982), premiul pentru "Opera omnia", al Uniunii Scriitorilor Cluj (2001). Bartolomeu a primit numeroase distincţii şi medalii, printre care diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia (2000), dar şi medalia jubiliară ,,Mihai Eminescu" şi Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce (2000) din partea Preşedinţiei României, Crucea Patriarhală - Bucureşti, Ordinul Sfâtului Mormânt al 158

Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei. Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a tradus Biblia - o muncă de Sisif, care a durat peste zece ani şi care afost tipărită în anul 2001, şi-a scris „Memoriile", în anul 2008, considerate literatură pură, a publicat poezii, volume de proză şi piese de teatru, a scris sute de Pastorale şi predici, pentru credincioşii pe care i-a păstorit.

Multe şi valoroase sunt realizările sale pe tărâm cultural dar mai ales spiritual. Întânirea, prietenia, respectul, dintre cei doi ierahi vâl­ ceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul a stat sub semnul unei tainice lucrări a lui Dumnezeu. În ,,Memoriile'' sale, părintele Bartolomeu descrie foarte frumos perioada petrecută sub ocrotirea părintească a Patriarhului Justinian. După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Bartolomeu, în localitatea natală se desfăşoară anual activităţi culturale şi simpozioane dedicate marelui ierarh, organizate de doamna Maria Catană împreună cu domnul Ioan St. Lazăr, cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului, reprezentanţilor Primăriei Glăvile ai Şcolii Generale din locali­ tate, ai Bibliotecii Judeţene ',,Antim Ivireanul'' Vâlcea, cu partici-parea oamenilor de cultură vâlceni şi invitaţi din ţară.

Pentru a cunoaşte şi aprecia activitatea Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania la justa valoare, am hotărât să vizi­ tăm locurile pe unde marele cărturar, slujitor devoatat al Domnului şi-a petrecut ultimii ani de viaţă. Astfel, joi 7 iunie 2017, împreună cu o delegaţie de vâlceni: Duicu Justin -primarul comunei Glăvile, Maria Catană-Biblioteca Publică Glăvile, preot Dumitru Popa, Viezure Elena - nepoata mitropolitului, Ioana Amza - învăţătoare, Nicolae Catană- consilier local, familia Constantin şi Maria Turcu am pornit ',,Pe urmele marilor 159

ierarhi vâlceni la Cluj -Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul''. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde îşi doarme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere, la ora 13,30 grupul însoţit de Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecu­ vântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei Andreicuţ Mitropo­ litul Clujului, Maramureşului şi Sălajului la reşedinţa Mitropo­ litană din Cluj-Napoca . În timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ,,pe ogorul Domnului''. Delegaţia a continuat pelerinajul cu o vizită la Muzeul Mitropoliei. În pre­ zentarea sa, maica Gabriela subliniează ,,... Iniţiativa Mitropoliei Clujului de reorganizare a muzeului de artă religioasă într-o for­ mulă modernă, profund ştiinţifică, de tezaurizare a unor valori artistice şi istorice, sau de valoare documentară, o datorăm vred­ nicului de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, preluată cu entu­ ziasm de I. P. S. Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit Ortodox al Clujului, care s-a angajat cu fermitate şi dăruire, sporind şi îm­ plinind moştenirea iluştrilor săi înaintaşi''. A urmat vizita la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului'' de la Floreşti.

Vrednicul de pomenire, IPS Bartolomeu, în data de 19 noiembrie 1994 a sfinţit aceast loc cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, să fie mănăstire de maici, atunci a început totul. Împreună cu obştea, maica stareţă Teodora a realizat aici ,,o scânteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului''. Spre seară, membri delegaţiei au poposit la mănăstirea Nicula, un loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al orto­ docşilor din Transilvania, un loc unde Bartolomeu Anania, şi-a găsit a doua casă. „Locuinţa are o arhitectură asemănătoare cu cea din Oltenia. Şi-a construit o reşedinţă unde şi-a lăsat toate 160

lucrurile pe care le considera de valoare: biblioteca, obiectele personale, arhiva literară şi arhiva biblică. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a pre­ dicat''... spune într-un inerviu Bogdan Ivanov. Tot aici se află icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care a fost pictată în anul 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit unui proces-verbal, scris de câţiva militari austrieci din acea perioadă, icoana Maicii Domnului a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699, iar Mănăstirea Nicula a devenit, ulterior, loc de pelerinaj. Icoana este apreciată şi în lumea romano-catolică. O descriere frumoasă şi detaliată a locuinţei mitro­ politului Bartolomeu este realizată de doamna Florina Pop în cotidianul clujan Adevărul... ,,Cum intri în casă, primul lucru care-ţi ia ochii este peretele din faţă: mare, parcă aurit, plin de cruci. Zidul leagă parterul de etaj şi, când te aştepţi mai puţin, partea din centru se deschide spre o mică încăpere transformată în altar... În acea capelă pitită în perete au rămas, aşa cum le-a lăsat Anania, cărţi de rugăciuni bine frunzărite, potire care nici n-au fost folosite, haine de slujbă, dar şi macheta unei biserici făcute doar din chibrituri de fratele său, Dumitru Anania. Este macheta bisericii din satul lor natal, Glăvile, din judeţul Vâlcea. „Întâlnirea cu maica Galineea '' Îngerul păzitor'' al mi­ tropolitului, este o mare bucurie pentru grupul de vâlceni, împre­ ună vizitează Casa Înaltului. Cu voce dulce şi suavă, maica po­ vesteşte amintiri despre vrednicul de pomenire Mitropolitul Barolomeu Anania. La mănăstirea Văratec, l-a întâlnit prima dată pe arhimandritul Anania şi nu i-a plăcut. Cu timpul, a înţeles că, deşi părea aspru din fire, avea un suflet bun şi blând. „Înaltu’“ o aprecia pentru discreţia sa, pentru artă culinară dar mai ales pentru râsul cristalin şi veselia molipsitoare în prezenţa 161

oaspeţilor.

Era un om gânditor, citea mult, scria, asculta muzică, se plimba. Era o fire singuratică. Îi plăcea liniştea. Aici la Nicula în biroul imens din Bibliotecă a terminat Biblia, apoi memoriile.

Era foarte matinal, se trezea câteodată şi la 4 dimineaţa, lucra până la micul dejun pe care îl lua pe la vreo 8, apoi se apuca de scris. Când făcea pauze, fie se plimba pe cerdac sau în împre­ jurimi cu Bârsan, câinele său, fie asculta muzică cu sonorul dat la maxim, îi plăcea Bach, deşi avea şi integrala Mozart. În Bibliotecă, locul cel mai drag mitropolitului, admirăm cărţile, multe cu valoare sentimentală, biroul pe care se găsesc obiectele personale, tablourile de familie, canapeaua de piele neagră pe care adeseori se odihnea, câteva poze din care chipul său impu­ nător ne priveşte bucuros că i-am călcat pragul casei. Vorbea adesea de locurile natale pe care le purta cu drag în suflet, nu uita de părinţi şi fratele Dumitru, de preotul satului, de vecini şi consăteni. Nicăieri pe acest pământ nu există un loc mai sfânt, mai frumos, ca locul în care te-ai născut. De câte ori se ivea o ocazie îşi vizita satul, nepoţii, mergea la biserică să apridă o lumânare la mormântul părinţilor, al neamurilor, nu a trăit o emoţie mai mare ca aceea din ziua când a fost declarat Cetăţen de Onoare al comunei Glăvile, mereu îşi aducea aminte de acel moment important din viaţa sa. Prin bunăvoinţa părintelui stareţ, Nicolae Moldoveanu am petrecut noaptea la mănăstire , am colindat pădurea din spatele Casei Înaltului, am participat la slujbă, ne- am bucurat de duhul locului şi am adus Slavă Bunului Dumnezeu pentru clipa de bucurie şi trăire întru comuniune.

A doua zi, însoţiţi de părintele Pantelimon, delegaţia vâlceană vizitează noua biserică a Manastirii Nicula, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 aprilie 2001, în prezenţa I. P. 162

S. Bartolomeu Anania şi a numeroase oficialităţi. Călătoria s-a încheiat la mănăstirea Râmeţ considerată Grădina raiului în Apuseni, a cărei istorie se pierde în negura vremurilor. Cuvinese cu adevărat să mulţumim Bunului Dumnezeu că suntem urmaşi unor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, că putem păşi cu mare evlavie pe urmele unui Patriarh la Stăneşti şi ale unui Mitropolit la Glăvile.

Zenovia Zamfir Pelerinaj cultural - spiritual Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească În mod natural, Omul este curios şi are dorinţa de a înţelege cât mai bine Lumea. , dintotdeauna a existat dorinţa de­ a cunoaşte cât mai mult despre lucrurile văzute şi nevăzute, despre evenimente deja petrecute în trecut sau profeţite de-a avea loc în viitor, despre situaţiile speciale în care s-au aflat înaintaşi noştri.

Călătoriile ne învaţă lucruri, nu doar despre lume şi diferitele sale culturi, dar şi despre noi înşine, interacţiunea cu oameni şi comunităţi din diferite zone ale lumii ne învaţă să apreciem diferenţele şi să remarcăm similarităţile ca pe nişte revelaţii.

A rânduit Bunul Dumnezeu să lucrez într- o instituţie de cultură, în Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, clădirea cu cel mai frumos vitraliu din lume, un loc unde ştiinţa de carte se îmbină armonios cu posibilitatea de a cunoaşte şi de a cerceta. <<Vâlcea este cel mai vechi judeţ din ţară, dintre toate judeţele României de la această dată, acest lucru reiese dintr-un hrisov de la anul 1392 în care găsim prima menţionare documen­ 163

tară a judeţului Vâlcea. „Eu, (... ) marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit (...) să ridic din temelie o mănăstire (...), am dăruit puţin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor (...). În judeţul Vâlcea, pe fiecare an, să-şi adune înşişi călugării albinăritul”, menţionează, printre altele, hrisovul de la 8 ianuarie 1392. Marele logofăt Filos este cel care a scris „actul primei atestări documentare a judeţului”. În acelaşi an, acesta a renunţat la dregătorie şi averea personală şi a devenit călugăr la Mănăstirea Cozia, sub numele de Filotei. „Mare învă­ ţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă” el va întemeia aici prima şcoală de caligrafi şi copişti şi va ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Logofătul Filos este considerat primul poet român>>... Povestea celui mai vechi judeţ atestat documentar al României, 15 ianuarie 2020, 04:19 de Daciana Mitrache, adevărul. ro. Nebănuite sunt cărările Domnului, începând cu anul 1995, cel puţin de două ori pe an, împreună cu familia Nicolae şi Ioana Ştefănescu mergeam la mănăstirea Cozia pentru a ne bucura de frumuseţea locului, pentru a ne odihni în chiliilie călugărilor cărturari de odinioară , pentru a ne îmbogăţi spiritual cu pildele înţelepte ale părintelui stareţ Gamaliil. Şi după plecarea prietenilor dragi ,,în ţara de dincolo de veacuri'', mi-am păstrat obiceiul de a vizita mănăstirea. La ora actuală, părintele stareţ, protosinghel Veniamin Luca, „cel care în urmă cu 25 de ani a păşit pragul Mănăstirii Cozia, aşezânduse sub povăţuirea duhovnicească a părintelui stareţ Gamaliil Vaida şi apoi a părintelui stareţ Vartolomeu Androni” continuă misiunea creşterii duhovniceşti a vieţii monahale „după tradiţia păstrată de la Sfântul Nicodim de la Tismana”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, duminică, 4 noiembrie 2018. Aici am înţeles multe adevăruri... ,,Cu cât citeşti mai mult, 164

cu atât vei şti mai multe lucruri. Cu cât înveţi mai mult, cu atât mai multe locuri vei vizita” (Dr. Seuss). Privind în liniştea nopţi frumuseţea mănăstiri Cozia am simţit o dorinţă puternică de a păşi pe urmele înaintaşilor noştri, marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropo­ litul. În luna iunie 2020, împreună cu domnul Iustin Duicu , primarul comunei Glăvile, localitatea natală a Mitropolitului Bartolomeu Anania, şi soţia domniei sale, alături de doamna Maria Catană , bibliotecar la Bibloteca Publică din comună şi soţul acesteia, cu sprijinul domnului Doru Pătroiu şi a doamnei Liliana Hodoroagă, cu familia Constantin şi Maria Turcu, am pornit la drum într-un pelerinaj cultural- spiritual în Moldova, Ardeal şi Ţara Românescă. Împodobită în straie de sărbătoare, cu verdele crud al poienilor şi pădurilor, cu un albastru de cleştar al pârâiaşelor de munte, cu mănăstirile şi schiturile străbune, România, „Grădina Maicii Domnului'', este „minunat de fru­ moasă'' cum spunea odinioră Alexandru Vlahuţă. După ce ne­ am adăpat setea de cunoaştere şi de credinţă la mănăstirile bine­ cuvântate din Bucoviana, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Gabriel, am rămas peste noapte la Sfânta Mănăstire Râşca. Mai puţin cunoscută, nefiind inclusă în circuitul turistic, ...

«M ănăstirea Râşca se dovedeşte a fi un adevărat stâlp de cre­ dinţă şi spiritualitate ortodoxă, a fost construită de domnitorul Petru Rareş, în anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericeşti ale domitorului, aceasta nu are nişte dimensiuni im­ presionante, are un plan foarte simplu, în formă de cruce, fără pridvor şi fără gropniţă (camera mormintelor). De jur-imprejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri şi un turn, pentru a sluji la nevoie ca şi cetate. Sfinţirea mănăstirii a avut loc în data de 9 mai 1542, cu această ocazie fiind aduse aici şi Moaştele 165

Sfântului Nicolae. După terminare, Mănăstirea Râşca a devenit metoc al Mănăstirii Probota. Între anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, împreună cu soţia sa, Candachia, şi cu fiica lor, Tudosca, prima soţie a domnitorului Vasile Lupu, îşi va dărui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Mănăs­ tirea Râşca. Vornicul Costea a adăugat vechii biserici, precum citim în pisania de deasupra intrării sudice, un pridvor masiv, dublând astfel capacitatea interioară a acesteia. În anul 1844, domnitorul Mihai Sturza îl surghiuneşte pe marele istoric Mihail Kogălniceanu la Mănăstire. Aici, marele istoric a stat închis vreme de şase luni, într-o cameră din turnul clopotniţă». . . www. crestinortodox. ro, de Teodor Danalache. , Frumuseţea şi istoria sfântului lăcăş ne sunt povestite în frumosul grai ,,moldovinesc'' de părintele stareţ Gabriel care ne-a impre­ sionat cu vorba dulce şi ospitalitatea tipic românească. Slavă Bunului Dumnezeu pentru astfel de oameni minunaţi , slujitori devotaţi. Plecăm mai departe după slujba de la primele ore ale dimineţi şi după binecuvântarea părintelui Gabriel. Drumul până la Mănăstirea Piatra Fântânele, următorul obiectiv, a fost o adevărată încântare şi desfătare pentru călătorul iubitor de natură, peisaje desprinse din poveşti, munţi şi văi cu serpentine spectaculoase, ici, colo câte o casă cu pridvor şi muşcate la fereastră, grădini pline cu trandafiri înforiţi în nuanţe şi culori diferite, un tărâm de vis. Revederea cu maica stareţă Pamfilia este plină de emoţie şi bucurie. Despre Mănăstirea Piatra Fântânele, locul unde se zideşte veşnicia, domnul Dumitru Manolache ne spune în ziarul „Lumina'', din 21 Feb, 2020 ,,Există un loc unde poţi vedea cum veşnicia se zideşte timid în succesiunea zilelor şi liniştea se naşte din şuierul *

5

166

5

*

viscolului. Un loc ca o taină, spre care tot urcă zilele, nopţile, cu stelele lor, cerul şi omul locului ce-şi poartă viaţa, după propriai busolă, prin prezentul nostru rătăcit. În acest „pas” de lume, cu chip de cruce, numit Tihuţa, Ardealul se îmbrăţişează cu Bucovina ca doi creştini ducând coşurile de pască la sfinţit în noaptea de Înviere. Aici, la 1200 de metri, pe o stâncă din Piatra Fântânele, îi aşteaptă, de aproape un veac, Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”. În acest loc totul se face poveste. Căci şi istoria, şi timpul, şi oamenii îşi topesc reperele, chipurile, ano­ timpurile, într-un fel anume de a se petrece, cum numai dincolo de timp se întâmplă. Dar, pentru că trăim într-un veac de piatră, rece şi ignorant, supus mai degrabă nepăsării şi uitării, câteva date trebuie să ţină vii în memorie trecutul şi prezentul acestui aşezământ... Mănăstirea seamănă cu un labirint. Intri pe o uşă, străbaţi coridoare, dai în altă uşă, te trezeşti deodată într-un cerdac, apoi într-un atelier, în paraclis. Si peste tot mişcare.

Maici tăcute aleargă prin acest labirint ca prin bătătura unei zile mult prea scurte pentru ele, ca nişte albine într-un stup, fără odihnă, dar mai ales fără timp de pierdut. Când zăpezile se fac şi ele poveste şi acoperă cătunele, văile şi munţii, maicile îşi pun schiuri în picioare, se coboară spre sate, fac injecţii bolnavilor izolaţi de nămeţi, duc de mâncare, împart medicamente, iar părintele Gavril, ca şi oamenii locului, ghidat de propria-i bu­ solă, ia la pas mereu reînnoita înfruntare cu iarna, cu timpul, cu lumea, ca să-L vestească pe Mântuitorul celor uitaţi prin văioage. „Chi-raaaa-leeeei-saaa!”, răsună văile şi cerul de strigătul prin portavoce al însoţitorului cuvioşiei sale, care anunţă sosirea părintelui cu Boboteaza. Si oamenii sar din pat, deschid uşile, dornici să-l primească pe vestitorul Domnului, care nu de puţine ori, aici, în mijlocul pustietăţii, se face şi meşter şi ce mai trebuie 167

pentru sărmanii pierduţi prin nămeţi şi prin vremuri. Maicile şi părintele, uitând de sine, se fac şi ei poveste, încercând să ţină în viaţă, cu zâmbetul pe buze, lumea care încet-încet se topeşte.

Maicile de la Piatra Fântânele văd, cum ne mărturiseşte maica stareţă Pamfilia, „cu bucurie lumea de dincolo de zidurile mă­ năstirii. Când cobor în oraş, mă aşez pe o bancă şi privesc oamenii. Unii sunt atât de frumoşi, dar alţii foarte trişti, zbuciumaţi şi îngânduraţi. Plaiurile acestea mioritice te obligă însă să te bucuri de tot, să te simţi un privilegiat. Avem în biserică o carte pentru vizitatori, în care cei care ne trec pragul lasă însem­ nări. Unii scriu: «Doamne, cât este de frumos aici! E mai aproape cerul!» Eu cred că depărtarea de Biserică şi înstrăinarea de Dumnezeu este cel mai mare pericol pentru lumea noastră.

Eu sunt din Suceava şi îmi amintesc cu atâta drag de părinţii mei şi de felul cum mă învăţa mama să mă închin în biserică, să stau la rugăciune lângă ea în casă, în faţa icoanelor. Îmi amintesc braţele ei pe care îmi aşezam capul când îmi vorbea despre Doamne-Doamne. Iar eu întindeam mâna şi o întrebam: «Mamă, unde este Dumnezeu?» Şi mama îmi spunea: «Draga mea, şi-n degetul tău mic este Dumnezeu, şi asta să nu uiţi niciodată!»

Sunt mulţi copii care astăzi nu au aceste bucurii. De aceea, suferim şi ne pare rău. Sunt foarte sigură însă că băieţii şi fetiţele de care noi avem grijă vor purta cu ei prin lume imaginea cerului şi a stelelor pe care ei le văd aici. Sunt foarte sigură de lucrul acesta, pentru că ştiu ce duc cu ei din mănăstire în familiile lor.

Vin părinţii şi ne spun că acum îşi fac şi ei rugăciunea la masă, pentru că o spun copiii lor, cum au învăţat la noi, unde îşi petrec săptămâna”, ne mărturiseşte maica stareţă. Din acest loc, unde veşnicia se zideşte timid în succesiunea zilelor şi liniştea se naşte din şuierul viscolului, lumea şi cerul se văd altfel. Aici, până şi s

*

s

s

168

s

*

“

moartea îşi anulează atributul şi se face poveste. Altfel cum ar fi spus vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania la primul hram al mănăstirii rectitorite, în 1995: „Ce frumuseţe dumnezeiască! Este atât de frumos încât, dacă ai muri aici, nici nu ţi-ai da seama când ai trecut în Rai!”Ca orice mănăstire de maici şi cea de la Piatra Fântânele are un duhovnic, părintelecălugăr Gavril Horţ, venit aici de la mănăstirea Nicula: „Când m-a trimis aici Înaltul Bartolmeu mi-a zis că mă trimite în rai, că şi aici ca şi în rai, nu ştii când mori, aşa e de bine", spune protosingerul Gavril Horţ. Şi el face de toate, iar acum conduce şantierul pentru ridicarea unei noi biserici, cea veche devenind neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi ce vine din localitate dar şi din satele sucevene aflate pe graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud. După ce ne cazăm şi ''ne tragem sufletul'', maica stareţă ne anunţă bucuroasă că slujba de a doua zi a fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Pentru mine surpriza este imensă, am văzut câteva interviuri cu domnia sa, am citit că în perioada 1998-2003 a fost secretar de cabinet al ÎPS Părinte Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului şi doream să-l cunosc, mă impresionase chipul său blând şi smerit, vocea caldă, cunoştinţele vaste şi recunoştinţa ce o purta marelui ierarh vâlcean. Cu noi este Dumnezeu, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, după Sfânta Liturghie ce a făcut să vibreze inimile tuturor, după ce a prezentat publicului dele­ gaţia de la Vâlcea, după ce a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, părintele s-a aşezat la masă alături de noi. Cu o modestie speci­ fică oamenilor de valoare, a vorbit cu emoţie şi evlavie de părin­ tele Mitropolit Bartolomeu Anania, multe şi frumoase sunt mo­ mentele petrecute în preajma marelui ierarh, toate acestea vor fi 169

subiectul unui amplu material pe care Preasfinţitul Macarie îl va scrie pentru a prefaţa lucrarea dedicată comunei Glăvile.

«E piscopul Europei de Nord, s-a născut la data de 9 mai 1977, în localitatea Căianu Mic, judeţul Bistriţa-Năsăud, din părinţii Vasile şi Ana din localitatea Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud.

La Botez a primit numele Marius Dan. Pe 23 iunie 2003 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia de către Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, fiind hirotonit ierodiacon pe 24 iunie 2003. Pe 6 ianuarie 2004 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, îndeplinind ascultările de preparator şi duhovnic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Pe 24 aprilie 2005 a fost hirotesit protosinghel de către Mitropolitul Bartolomeu Anania şi numit eclesiarh al Catedralei mitropolitane şi profesor-duhovnic la Seminarul Teologic Liceal Otodox din Cluj-Napoca. Pe 16 martie 2008 a fost hirotesit arhimandrit de către Mitropolitul Bartolomeu Anania în Catedrala mitropolitană din Cluj -Napoca. Pe 5 martie 2008 a fost ales Episcop al nou-înfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. În perioada 2008-2016, a întemeiat primele parohii româneşti din Danemarca şi Norvegia, iar, în Suedia, alte noi parohii, adăugate celor trei vechi parohii, întemeiate în 1971. În 2014 a întemeiat prima mănăstire românească din Danemarca, la Ikast, cu hramul „Sfinţii Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ”, iar în 2015 a încheiat ridicarea bisericii de lemn cu hramul „Sfinţii Martiri Năsăudeni” din oraşul Solvesborg, Suedia>>... Episcopul Europei de Nord, PS Macarie, a împlinit 42 de ani, de Vlad Părău, 10 mai 2019, www activenews. ro. ,,Să ne iubim unii pe alţii, aşa cum ne-au *

**

s

s

170

s

iubit părinţii şi strămoşii noştri, care ne-au lăsat o moştenire de cinste, plătită cu sânge”, spune adesea părintele Macarie. După clipele frumoase şi binecuvântate petrecute la Mănăstirea Piatra Fântânele plecăm spre Vâlcea natală. În timp ce delegaţia de la Glăvile se grăbeşte spre casă eu mă hotărăsc să poposesc două zile la mănăstirea mea de suflet, Cozia. Seara, alături de interpreta de muzică populară Tatiana Mărcoianu şi de părintele stareţ, Veniamin Luca deapăn firul evenimentelor frumoase petrecute în Moldova şi Ardeal. <<''Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; /Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, /Şi-ale valu­ rilor mândre generaţii spumegânde, /Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc...”

A fost să fie - şi istoria literară ne-o confirmă - că versurile care să vestească în cel mai înalt grad apariţia pe crugul literelor româneşti a luceafărului său de poezie, să cânte frumu­ seţea unei mănăstiri, Cozia. Şi dacă Alexandrescu va fi cântat în stihuri nemuritoare această măreaţă ctitorie a Coziei, Eminescu, la rândul său, nu va întârzia să-şi lege cu iubire talentul de ctitorul aceluiaşi sfânt locaş, Mircea cel Bătrân, înveşnicindu-i pentru a doua oară imaginea cea luminoasă în „Scrisoarea III-a".

Din hrisovul redactat la 20 mai 1388, cu prilejul sfinţirii ctitoriei de la Cozia aflăm că "gloriosul voievod" va fi ridicat "din temelie o mănăstire în numele Sfintei şi de viaţă începătoare şi nedespărţitei Troiţe... la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele, Nan Udoba".

Erau înşirate în continuare daniile extrem de generoase atribuite acestei mănăstiri, clasată de la bun început pe locul doi (după Tismana) ca importanţă pentru viaţa religioasă a întregii Ţări 171

Romaneşti.

Rolul avut de mănăstirea Cozia pentru viaţa de duhovnicie a Ţării Româneşti şi a celui mai de seamă voievod al său este apropiat celui îndeplinit la timpul său de Mănăstirea Putna pentru Moldova lui Ştefan cel Mare. După 606 ani de istorie dezlănţuită, acest sfânt locaş în care a fost, după dorinţă, îngropat şi Mircea cel Bătrân cu o impresionantă modestie, pe un simplu pat de fier, acest sfânt locaş se constituie astăzi ca unul dintre cele mai armonioase, originale şi străvechi ctitorii româneşti care să fi asimilat în chip creator modalităţi de construcţie, com­ poziţie şi decor specifice culturii şi artei bizantine. Iar prin planul său triconic, pronaosul pătrat şi naosul dreptunghiular, cu bolta în semicilindru peste care veghează ca nişte ochi lungiţi turla cea mare , prin inserţiile orizontale de piatră tencuită alternând cu brâie de cărămizi tăiate de ferestruici şi rozete frumos meşte­ şugite, mănăstirea Cozia apare vizitatorului, înainte ca el să afle mai multe despre ea, ca un monument de aleasă şi odihnitoare încântare vizuală nu numai pentru Ţara Românească ci pentru tot sud-estul european. Încadrarea în peisaj este, în felul ei, unică: pe de o parte Oltul, care, cum observa I. Petrovici ,,în ciuda tuturor împotrivirilor - se desfăşoară maiestuos, înaintând fără a se pripi ori sta la cumpănă, ocolind obstacolele fără a se face mititel..." iar pe de alta muntele care şi-a împrumutat numele mănăstirii, vânjos şi sălbatic, vopsit pentru o veşnicie în verde. >> ... Constantin Tanasa , Istoric Mănăstirea Cozia.

Ca urmaşi ai marilor ierarhi vâlceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul ne-am adăpat setea de cunoaştere şi dorinţa de a călători în locuri binecuvântate, în lăcaşuri de rugă­ ciune, păstrătoare a tradiţiilor şi a credinţei strămoşeşti, în mă­ năstirile din ''Grădina Maicii Domnului''. Peste tot am fost 172

primiţi cu mare bucurie şi emoţie, tinereţea monahilor şi mona­ hiilor, priceperea şi dăruirea slujirii lui Dumnezeu, ne-au impre­ sionat profund. Viaţa şi activitatea marilor ierarhi vâlceni pe ,,Ogorul Domnului'' este la fel de cunoscută şi apreciată peste tot pe unde paşii ne -au purtat. Părintele stareţ Veniamin Luca ne povesteşte că a fost martor la câteva dintre vizitele întreprinse de Mitropolitul Bartolomeu la mănăstirea Cozia. Venea mai mult pentru tratament la apele termale din zonă însă cea mai parte a timpului o petrecea scriind şi citind. Când toată lumea s- a retras pentru odihnă, mă strecor pe pridvor şi privesc cerul plin de stele , luna argintie ce învăluie într- o maramă strălucitoare turla mănăstiri, întind braţele spre cerul senin şi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru clipele minunate şi oamenii deosebiţi întâlniţi în acest pelerinaj binecuvântat. Slavă ţie, Doamne! Slavă ţie!

Zenovia Zamfir

173

CUPRINS I. Aşezarea geografică, hotarele, vecinii şi suprafaţa comunei Glăvile.................................................... 13 II. Cadrul natural.................................................... 17 III. Populaţia şi aşezările omeneşti......................... 31 IV. Economia şi activitatea economică a comunei Glăvile...................................................................................... 67 V. Administraţia, cultura, învăţământul, sănătatea................................................................................

79 VI. Manifestări, tradiţii şi obiceiuri...................... 103 VII. Vrednicul de pomenire Valeriu Bartolomeu Anania..................................................................................... 115 Anexe r

5

5

5

"

5

5

5

175

INSTAN TAN EE FOTOGRAFICE ÎPS Bartolomeu Anania Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Zenovia Zamfir şi Maria Lica Catană alături de Î P S Varsanufie şi Veniamin Luca, stareţul Mănăstirii Cozia

Delegaţia vâlceană din comuna Glăvile în pelerinaj la Cluj a fo st întâmpinată de ÎPS Andrei Andreicuţ

Delegaţia vâlceană din comuna Glăvile în pelerinaj la Mănăstirea Piatra Fântânele a fo st întâmpinată DE Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de

Familia Constantin Adrian şi Liana Catană, Familia Doru şi Ludmila Pătroiu

Pe urmele marilor înaintaşi - Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul"

>

Această monografie alcătuită cu multă însufleţire de către distinsele cecretătoare vâlcene Maria Catană şi Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pome-nire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate, „Leul Ardealului”. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală şi legăturile mai puţin ştiute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia şi buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părinteşti din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de faţă, unde l-am însoţit şi eu pe mentonil meu, odrăslit în acest străvechi ţinut românesc. +Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord Stockholm, t septembrie 2020

ISBN 978-606-014 -4 70 -0