Observatorul educatiei (ianuarie-martie 2017)

Page 1

Septembrie

2017

ianuarie martie

,

Preuniversitar Universitar Societatea civilă Mediul business şi educaţie

Oportunităţi, evenimente Studii/cercetări ,

,

,

O nouă lege a Educației

Noile programe școlare pentru gimnaziu Burse universitare

Înscrieri în programul Teach for Romania

www.dialoguriedu.cpedu.ro

www.cpedu.ro

www.coalitiaedu.ro


,

www.cpedu.ro

www.coalitiaedu.ro Observatorul Educatiei ,

1


De interes general O nouă lege a educatiei , O nouă lege a educaţiei ar putea intra în vigoare la 1 octombrie 2018, potrivit calendarului anunțat de ministrul Educaţiei, Pavel Năstase. “Astfel, în 2017, perioada aprilie-mai, va fi realizată o sinteză a consultărilor anterioare. În perioada iunie-noiembrie are loc evaluarea sistemului naţional de educaţie (starea educaţiei), apoi în perioada noiembrie-decembrie trebuie asumate opţiunile majore ale educaţiei. Din 2018, respectiv în perioada ianuarie- februarie, va fi elaborat proiectul legii educaţiei. În perioada martie-mai au loc dezbateri publice şi în iunie-septembrie au loc dezbateri în Parlament, astfel încât noul proiect să intre în vigoare la 1 octombrie, odată cu începerea noului an universitar ", a explicat ministrul Educaţiei. Mai mulți experți dar și decidenți din educație consideră oportun proiectul de

redactare a unei noi legi, în lumina unei abordări mai realiste și actuale a domeniului, prioritatea rămânând însă respectarea legii. Publicația online vocea.biz a realizat o serie de interviuri pe larg cu aceștia ce pot fi citite aici. Ligia Deca, Consilier de Stat pe probleme de educatie și Cercetare al Președintelui Klaus Iohannis, a declarat că o nouă lege trebuie elaborată în mod incluziv, împreună cu întreaga societate și trebuie creată o punte între problemele de sistem și obiectivele pe termen lung ale României. Acestea sunt principiile care ar trebui să stea la baza noii legi a Educației. La rândul său, Daniela Vișoianu, președinta Coaliției pentru Educație, a declarat că o lege nouă ar trebui să aducă calitate şi echitate în sistem și poate ar fi nevoie chiar de două legi separate, una pe preuniversitar și alta pe universitar.

Săptămâna Educatiei Deschise , (27-31 martie 2017) O serie de evenimente tematice au fost organizate cu ocazia Săptămânii Educației Deschise (27 martie-31martie 2017). Rețeaua EduMoodle România a organizat un webinar pe această temă, iar Clubul Open Government Partneship a organizat o dezbatere pe data de 29 martie ce a tratat cu precădere stadiul de implementare a angajamentelor privind Educația din Planul Național de Acțiune 2016- 2018 aferent Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă: Date deschise și transparență în educație; Biblioteca Școlară Virtuală și Resurse Educaționale Deschise.

De asemenea, In cadrul saptamanii Educatiei Deschise: (27 martie-30 martie), Asociația pentru Promovarea Educației Deschise (APED) a organizat traininguri pentru realizarea de Resurse Educaționale Deschise adresate cadrelor didactice din județele Brasov, Galați, Tulcea și București. Totodată, APED, în parteneriat cu Cisco Romania, a organizat o masă rotundă cu tema „Educația deschisă în România. Bune practici și perspective”.

Observatorul Educatiei ,

2


Guvernul a aprobat continuarea Programului „Euro 200” Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în anul 2017. Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau

particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august. Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2017 este de 15 milioane de lei, pentru un număr estimat de circa 12.000 de beneficiari (elevi şi studenţi).

Ministrul Gabriel Petrea s-a întâlnit în cadrul Săptămânii Dialogului Civic cu organizatiile , neguvernamentale din educatie, tineret si , , cultură Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) a organizat în cadrul Săptămânii Dialogului Civic întâlniri cu organizațiile neguvernamentale active pe diverse domenii de activitate. În data de 27 martie 2017, Ministrul Gabriel Petrea a avut întâlniri cu peste 30 de o r g a n i z a ț i i neguvernamentale active în sectorul cultural, educație și tineret. Î n c a d r u l î n t â l n i r i l o r, reprezentanții organizațiilor

neguvernamentale au cerut sprijinul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social de a facilita accesul la ministerele de resort.

Observatorul Educatiei ,

3


Preuniversitar Ministerul Educatiei a aprobat noile , programe scolare pentru ciclul gimnazial , Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a aprobat, prin ordin, noile programe școlare pentru ciclul gimnazial. Anunțul a fost făcut marți, 7 martie, în cadrul unei conferințe de presă care a marcat prezentarea acestor programe școlare și a elementelor de noutate asociate. „Programele pentru gimnaziu continuă abordarea dezvoltării curriculare din învățământul primar și se axează pe formarea competenţelor-cheie. Opţiunea pentru utilizarea competenţelor-cheie ca repere în stabilirea profilului de formare a reprezentat o decizie de politică educaţională în acord cu Legea Educației și cu tendințele europene în domeniu”, a declarat ministrul Pavel Năstase.

Totodată, a fost semnat și ordinul de ministru privind completarea stocurilor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar pentru anul școlar 20172018, prin achiziționarea manualelor școlare retipărite. În acest sens au fost repartizate inspectoratelor școlare județene fondurile necesare pentru retipărirea manualelor școlare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2017-2018. Dată-limită pentru finalizarea acestei activități care presupune distribuția manualelor școlare în unitățile de învățământ este 14 iulie 2017.

Recomandările Coaliției pentru Educație privind îmbunătățirea programelor școlare În contextul dezbaterilor organizate pentru dezvoltarea programelor, Federația Coaliția pentru Educație a atras atenția asupra necesității de îmbunătățire a acestora, pentru a răspunde cerințelor actuale, și a propus o serie de recomandări, prezentate, pe larg, aici. Printre cerințele cheie înaintate de Coaliția pentru Educație se numără: dezvoltarea unor programe care să conducă la formarea unor competențelor cheie pentru învățarea pe parcursul întregii vieți, definite la nivel european, ce includ nu doar cunoștințe, ci și deprinderi, atitudini/valori, corelarea programelor între materii, formarea profesorilor, aerisirea programei, corelarea programelor pentru nivel primar și cel s e c u n d a r, r e a l i z a r e a p r o fi l u l u i d e competențe al absolventului, care să fie realizat printr-o ofertă educațională

(programele școlare), ce include formarea de competențe generale și specifice, la fiecare disciplină. Recomandările înaintate de Coaliția pentru Educație au vizat în primul rând asumarea politică de urgență a politică a programelor, cât mai curate ca structură și cu reprezentare vizibilă a legăturii dintre competențele formate și modalitățile propuse pentru aceasta, contractarea de manualelor pentru gimnaziu potrivit unei strategii coerente, precum și folosirea acestui context ca pe o oportunitate de învățare și dezvoltare pentru profesorii care vor fi nevoiți să înțeleagă programele școlare și să le operaționalizeze la clasă.

Observatorul Educatiei ,

4


EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 C A L E N D A R U L d e desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2016-2017 a fost anunțat:

BACALAUREAT 2017 Înscrierile la examenul de Bacalaureat 2017 încep în luna mai, în timp ce

examenele sunt programate în luna iunie 2017.

22 - 26 mai 2017 Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen 26 mai 2017 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a 6 - 7 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A 8 - 9 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B 9, 12 - 13 iunie 2017 Evaluarea competenţelor digitale - proba D 14 - 16 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C 26 iunie 2017 Limba şi literatura română - proba Ea) - probă scrisă 27 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă 28 iunie 2017 Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă 30 iunie 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă 5 iulie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00) 6 - 9 iulie 2017 Rezolvarea contestaţiilor 10 iulie 2017 Afişarea rezultatelor finale

CAMPANIE: Şcoala mea nu are nimic de ascuns. Împreună facem publice bugetele şcolilor! România Curată şi Consiliul Naţional al Elevilor invită elevii, părinţii, profesorii şi directorii, care consideră că şcoala sau liceul lor nu au nimic de ascuns, să le trimită pe Facebook sau la adresa contact@romaniacurata.ro, o fotografie cu bugetul instituției de învățământ afişat la avizier sau link-ul către documentul publicat pe pagina web

a instituţiei (în cazul în care aceasta există). Acțiunea vine în continuarea campaniei derulate în anul școlar precedent prin care organizatorii și-au propus să facă publice bugetele tuturor şcolilor şi liceelor din România și care a dat rezultate anul trecut. Detalii despre campania derulată de România Curată și Consiliul Național al Elevilor pot fi găsite aici, aici și aici.

Observatorul Educatiei ,

5


Elevilor nu le este decontată integral nici până astăzi naveta Abonamentele elevilor navetişti ar trebui decontate integral de către stat începând din toamna anului trecut. Cu toate acestea, elevii susţin că acest lucru nu se întâmplă, pentru că operatorii de transport pun abonamentelor preţuri mai mari decât cele stabilite de Guvern. „Ordonanţa de Urgenţă 69/2016 acordă decontare integrală, dar prin Hotărârea de Guvern 863 s-a stabilit un preţ maximal pentru transportatori. Practic nu s-a mai stabilit un plafon pentru elevi, s-a stabilit un plafon pentru transportatori . Transportatorii nu pun în aplicare preţurile

maximale, astfel încât plătesc tot elevii. Practic, sunt locuri în care tarifele practicate de transportatori se apropie preţul maximal, în alte locuri diferă complet şi sunt mult mai mari, ceea ce face ca elevului să nu I se deconteze suma totală pe care a plătit-o pentru a-şi cumpăra abonament”, a explicat ConstantinAlexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Peste 150.000 de cereri de înscriere în învăţământul primar au fost depuse în prima etapă Peste 150.000 de cereri de înscriere în învăţământul primar au fost depuse de către părinţi în prima etapă de întregistrare în clasa 0. Dintre acestea, 99,2% au şi fost admise. 1.230 de cereri vor fi soluţionate în a doua etapă, deoarece nu conţineau opţiunea aferentă revenirii la şcoala de circumscripţie. În mediul urban, 23% dintre cereri vizează o şcoală din altă

circumscripţie. Din cele 70.816 cereri din mediul rural, 93,8% au fost la şcoala din circumscripţie. Totodată, potrivit datelor Ministerului Educaţiei,există 3.799 copii din mediul rural care au depus cereri în mediul urban, iar 2257 de copii din mediul urban care au depus cereri în mediul rural.

Ministrul Educatiei vrea eliminarea , evaluărilor nationale la ciclul primar , Ministrul Educatiei, Pavel Nastase, a declarat într-un interviu acordat la Europa FM. că evaluările naționale ar trebui eliminate până la gimnaziu, deoarece "îi stresează și îi sperie pe copii". În acest moment, prima evaluare națională se face la clasa a II-a, elevii având de susținut trei probe: citit, scris și matematică. A doua evaluare are loc la finalul clasei a IV-a.

În opinia noului ministru al Educatiei, evaluarile ar trebui sa porneasca incepand din gimnaziu si chiar si concursurile la care participa copiii din clasele I-IV ar trebui sa se desfasoare doar sub forma de jocuri. Totodată, ministrul Educației a anunțat că va începe revizuirea totală și sistematică a manualelor, procesul urmând să se încheie în cel mult un an, cu simplificarea lor.

Observatorul Educatiei ,

6


Universitar Universitatea Bucureşti şi ANOSR cer retragerea iniţiativei legislative care afectează activitatea Universităţii Central Europene “O propunere de modificare a Legii Educaţiei Naţionale din Ungaria vizează, în mod explicit, intrarea în ilegalitate a CEU, dat fiind faptul că sunt impuse condiţii de funcţionare absurde şi imposibil de îndeplinit de către această universitate, ţinând cont de costurile financiare şi eforturile logistice pe care le implică. Această iniţiativă legislativă va descuraja, cel mai probabil, orice altă universitate cu o dimensiune internaţională să îşi deschidă porţile în Ungaria”, se arată într-un comunicat al ANOSR, prin care

reprezentanții studenților şi-au exprimat susţinerea şi sprijinul faţă de comunitatea academică de la Central European University (CEU/KEE) din Budapesta. Potrivit unui comunicat al UB, rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, şi preşedintele Senatului instituţiei de învăţământ superior, Marian Preda, au solicitat, prin intermediul unei scrisori, p r e m i e r u l u i u n g a r, V i k t o r O r b a n , retragerea iniţiativei legislative privind activitatea Universităţii Central Europene.

Bursele din anul universitar 2017-2018 nu vor putea  mai mici de 578 ron În data de 2 martie 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3392 din 27 februarie 2017 privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă. Astfel, în luna martie, fiecare universitate, în urma consultării cu organizațiile studențești și reprezentanții studenților, a trebuit să își adopte noua metodologie pentru acordarea burselor studențești și să stabilească noile cuantumuri ale acestora. Pentru anul universitar 20162017, CNFIS a stabilit un cuantum minim pentru burse de 578 de lei/lună.

Naționale a Organizațiilor Sudențești din România (ANOSR), în anul 2016 s-a obținut creșterea fondului pentru bursele studențești după o stagnare de mai mult de 6 ani și jumătate, cu 20,29% față de anul precedent (de la 69 la 83 de lei/lună/student bugetat), iar apoi în anul 2017 s-a obținut o creștere cu încă 142,16% a fondului de burse față de anul precedent (de la 83 la 201 lei/lună/student bugetat), totalizându-se o creștere cu 191,3% a fondului pentru burse studențești în anul 2017 față de anul 2015. De asemenea, studentii cer parlamentarilor ca bursele de merit sau cele sociale să fie oferite pe tot parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară.

În urma demersurilor Alianței

Observatorul Educatiei ,

7


RIUF - Romanian International University Fair 2017 Peste 100 de universități și instituții educaționale din 15 țări, printre care România, Marea Britanie, SUA, Olanda, Danemarca sau Elveția, au participat la cea de-a 20 ediție a RIUF - The Romanian International University Fair care a avut loc în perioada 18-19 martie la Sala Palatului. Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, timp de două zile participanții la târg au putut afla informații despre cele peste 7.000 de programe de studiu de licență, masterat și doctorat din peste 15 domenii diferite de activitate, precum și informații despre fonduri de burse de peste 3.000.000 de euro, puse la dispoziție de universitățile prezente la

RIUF. În fiecare an, la RIUF, peste 22.000 de tineri aleg să găsească informații despre universitatea la care merg să studieze mai departe, din străinătate sau din România, discutând direct cu studenții romani internaționali și cu reprezentanții instituțiilor educaționale. Ediția RIUF din București a fost completată cu noi ediții în Cluj-Napoca, pe 21 martie, l a S a l a Polivalentă și în Brașov, pe 23 martie, la Hotel Aro Palace.

Învătământ profesional

Elevii din învăţământul profesional şi tehnic pot benecia de masă şi cazare gratuită Elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum trei ani pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare. “Prin această inițiativă legislativă se creează un cadru juridic necesar pentru autoritățile locale în așa fel să poată să finanțeze școlile locale cu precădere acolo unde au mare nevoie de

formarea de profesioniști”, a explicat președintele Comisiei de învățâmânt din Senat, Ecaterina Andronescu.

Observatorul Educatiei ,

8


Societate civilă Tinerii care vor să transforme educaţia se pot înscrie în programul Teach for Romania! Până pe 18 aprilie, tineri profesioniști care vor să trăiască, timp de doi ani, provocarea vieții lor și să aibă impact acolo unde este cea mai mare nevoie de el, se pot înscrie pentru a deveni profesori Teach for Romania. Învățătorii și profesorii Teach for Romania sunt sprijiniţi de către organizație

să devină lideri transformaționali în educaţia din România, pe întreaga durata a programului, dar și după aceea, prin intermediul rețelei de alumni atât la nivel național, cât și internațional. Pentru întrebări suplimentare: recrutare@teachforromania.ro

„Ce este ştirea – cum recunoşti o ştire corectă” - suport de curs pentru profesori şi formatori Organizația Mediawise a dezvoltat o lecție care ajută profesorii să vorbească cu elevii de liceu despre cum ar trebui să arate o știre corectă. Ei vor învăța că o știre completă trebuie să răspundă la câteva întrebări esențiale. Dacă înțeleg acest

lucru, vor putea, în timp, să iși aleagă mai bine sursele de informare. Dacă aveți întrebări le puteți transmite la adresa office@mediawise.ro. Feed-backul este de asemenea binevenit.

Centrul pentru Inovare Publică - Harta Educaţiei Centrul pentru Inovare Publică a demarat realizarea unei colecții de date despre rețeaua școlară, cu acces liber, printr-un singur punct de intrare: Harta școlilor acreditate din România, cu informații din surse oficiale și generate de comunitate. Ca impact imediat, harta va facilita

informarea despre starea sistemului de educație, iar dezvoltarea ulterioară este în analize care să fundamenteze decizii de politici educaționale.

Elevii din şcolile româneşti vor învăţa zica prin metoda investigaţiei Ministerul Educației a aprobat noile programe după care vor învăța elevii de gimnaziu, iar în ceea ce privește fizica progresele sunt remarcabile. Este pentru prima dată când programa abordează fizica din perspectiva investigației și are drept țintă majoră alfabetizarea științifică a tinerilor, care le va permite acestora să își

dezvolte capacitatea de a face raționamente și găsi soluții, fiind propusă pentru prima dată în România de programul „Fizica Altfel”, derulat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale în parteneriat cu Societatea Română de Fizică.

Observatorul Educatiei ,

9


Ghid de Şcoală Altfel cu Noi Orizonturi Ministerul Educației a publicat pe site Ghidul de Implementare al programului Școala Altfel, realizat împreună cu Fundația Noi Orizonturi. Rolul acestui ghid este de a sprijini echipa de coordonare a programului național Școala altfel și cadrele didactice în implementarea acestui program. Ghidul a fost elaborat la cererea cadrelor didactice și directorilor. Conținutul reprezintă răspunsul la o parte din provocările semnalate într-un proces de consultare, analiză și dezbatere publică la care au participat peste 1.500 de persoane și 50 de organizații. Acest ghid a fost scris în conformitate cu metodologia de organizare a programului național Școala altfel (aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.034/2016), însă respectarea recomandărilor acestui ghid nu este

obligatorie și nu reprezintă obiectul evaluării de calitate, decât în măsura suprapunerilor cu documentele normative aflate în vigoare. În elaborarea acestui ghid au fost utilizate rezultatele procesului de consultare, analiză și dezbatere publică organizat în cadrul proiectului E d u c a ț i a n o n f o r m a l ă . TO T Educație! derulat de Fundația Noi Orizonturi și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acesta este un material cu licență deschisă (CC), poate fi utilizat liber, reutilizat și redistribuit de către oricine, în condițiile menționării sursei”, se arată în prefața acestui instrument pe care-l poate folosi orice profesor din România, atunci când gândește, împreună cu colegii lui, programul pentru Săptămâna altfel.

Prima conferintă internaţională din România pe tema reducerii analfabetismului Pe 31 martie si 1 aprilie a avut loc prima conferință internațională din România pe tema reducerii analfabetismului, la Iași, organizată de Asociația Română de Literație, după 8 ani de muncă, implicare și eforturi de conștientizare. Tema a fost abordată din trei perspective: instituțional prin alocuțiuni și prezentări ale reprezentanților MEN, ISJ-uri, școli și alte instituții ale statului. A doua perspectivă - societatea civilă reprezentată prin invitați de marcă ai

World Vision România, Coaliția pentru Educație, Roma Education Fund, Teach for Romania, Ovidiu RO, Consiliul Național al Elevilor, ALSDGC. A treia perspectivă, cea internațională, prezentată de keynote speaker-i din USA; Germania, Norvegia și de UNICEF. Partenerii conferinței sunt Universitatea AL.I. Cuza, Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iași și Romanian American Foundation.

10

Observatorul Educatiei ,


570 de copii pentru prima dată la grădiniţă si o retea naţională de biblioteci de jucării cu liale în 11 grădiniţe nou-nouţe Fundația Roma Education Fund România (REF) și partenerii săi au încheiat o serie de întâlniri cu autoritățile locale, denumite Forumul primarilor, în cadrul proiectului educațional „Pe locuri, fiți gata, start!”. Proiectul predă astfel ștafeta autorităților locale, lăsându-le în grijă nu doar clădiri noi și dotările cu jucării și echipamente, ci și responsabilitatea de a continua buna relaționare cu părinții, astfel încât procesele educaționale, prezența la programul de grădiniță, implicarea părinților și rezultatele obținute să continue și după încheierea proiectului. În cele 11 localități cu grădinițe nou-nouțe din cadru proiectului funcționează azi 14 grupe de preșcolari, astfel încât în doi ani de proiect, 570 de copii s-au bucurat de serviciile social-educative Pe locuri, fiți gata, start! Prezența și frecvența la grădiniță a crescut de la zero la 80-90%.

Proiectul este susținut de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și, la nivel local, de primăriile, consiliile locale și de inspectoratele școlare județene din Bihor, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mureș și Sălaj și finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian. Fundația Roma Education Fund Romania a devenit membră a Federației Coaliția pentru Educație de la începutul anului 2016 și aduce în Coaliție modele de intervenție dedicate educației, copiilor și tinerilor romi, pilotate și în alte țări, documentate și analizate în implementare pentru a permite ajustări și îmbunătățiri.

Let`s Do It, Romania! si Teach for Romania lansează “Let's Share & Care!” '“Lets Share & Care!” își propune să susțină copiii din comunități sărace, cu o rată mare a abandonului școlar, dar și combaterea risipei prin refolosirea resurselor. Prima etapă desfășurată în perioada 27 martie – 12 aprilie 2017 este de colectare a hainelor, încălțăminte, rechizite din mediul privat și public și de susținere a primelor comunități beneficiare. Cum te implici? – Dacă ești persoană fizică, poți aduce

hainele la biroul Let's Do It, Romania! Adresa: Strada Biserica Amzei, Numarul 2123, Cladirea C, Parter, Sector 1, Bucuresti – program 10 – 17:30 – Companiile se pot înscrie în campania de colectare printrun e-mail către Andreea Tăbîrcă: andreea.tabirca@letsdoitrom ania.ro. Fiecare birou va primi o cutie pentru colectare și materiale de promovare internă.

11

Observatorul Educatiei ,


Mediu business şi educaţie Romanian Business Leaders (RBL) Summit a găzduit dezbateri despre principale provocări în educaţie precum şi gala profesorilor Merito rezultate.

Elevii de 15 ani din România au printre cele mai slabe performanțe la matematică și științe, comparativ cu tinerii de aceeași vârstă din Uniunea Europeană, potrivit rezultatelor din 2015 la testele Programului Internațional de Evaluare a Elevilor (PISA), realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). În cadrul Romanian Business Leaders Summit 2017, Profesorul Eric A. Hanushek (Senior Fellow, Hoover Institution, Stanford), care lucrează cu OECD la acest program, a explicat ce poate face România pentru a îmbunătăți performanțele la testele PISA și ce efecte vor exista în economie. “La 15 ani după ce România va egala performanțele sistemului de educație din Slovacia la testele PISA (n.r. – aflată cu 3 locuri înaintea României), salariile angajaților români vor crește în fiecare an cu 15%”, a arătat profesorul american, care a mai subliniat că România trebuie să lucreze la calitatea actului didactic dacă vrea

În închiderea primei zile a Romanian Business Leaders Summit, 200 de antreprenorii și șefii de companii din România au premiat și aplaudat la scenă deschisă 10 noi dascăli excepționali din învățământul preuniversitar. Anul acesta, la a doua ediție a Galei MERITO, RBL a premiat două învățătoare și câte un profesor de limba și literatura română, istorie, biologie, matematică, informatică, limba engleză, fizică și filosofie, din toate colțurile țării, de la oraș și de la sat, de la Vatra Moldoviței și Bogdănești (Suceava) la Timișoara, de la Valea Mică (Alba) și Cluj-Napoca, la Călărași, Buzău, Ploiești sau Craiova.

Romanian Business Leaders (RBL) promovează din 2015 performanța în sistemul educațional preuniversitar. În fiecare an, Proiectul MERITO recunoaşte public şi premiază profesorii valoroşi din România.

12

Observatorul Educatiei ,


Oportunităţi MCSI - OIPSI anunţă lansarea apelului Acţiunii 2.3.3 – Îmbunăţătirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – SECŢIUNEA E-CULTURA Ministerul Comunicaţiilor şi Societatii Informaţionale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale anunţă lansarea apelului Acţiunii 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e- incluziune, esănătate și e-cultură – SECTIUNEA ECULTURA, Prioritatea de investiții 2c. Consolidarea aplicaţiilor TIC pentru eguvernare, e-învăţare, e-incluziune, ecultură, e-sănătate, Axa prioritară 2 Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitiva. Alocarea indicativă pentru acest apel este

de 10 milioane euro din FEDR, din care maxim 600.000 euro din FEDR pentru intervenţii în zona ITI. Înregistrarea propunerilor de proiecte se realizează on-line, în mod continuu, începând cu data de 28.03.2017, ora 11,00 pana la epuizarea bugetului alocat.

Universitatea Alternativă are deschise înscrierile până pe 4 iunie Universitatea Alternativă, cel mai modern spațiu de învățare dedicat tinerilor care vor să-și construiască viitorul, are deschise înscrierile pentru noi studenți în anul 2017-2018. Până pe 4 iunie, te poți înscrie să faci parte dintr-o nouă generație de tineri care au curajul de a-și provoca propriul traseu de învățare într-un mod alternativ. Modelul educațional propus de echipa Universității Alternative are în centrul său studentul. Experiențele de învățare se bazează pe practică și sunt gândite în așa fel încât studenții pot alege ce vor să învețe, cum și alături de cine. Fiecare

student primește sprijinul de care are nevoie astfel încât să-și creeze traseul de învățare bazat pe nevoile sale, la alegere dintr-o paletă de 15 tipuri de experiențe de învățare – în patru domenii: management, antreprenoriat, educație și media și comunicare.

13

Observatorul Educatiei ,


Evenimente viitoare Dialoguri despre educaţie: 19.04. Managementul Şcolar: perspective 2017 <

M

Centrul pentru Politici Educaționale și Coaliția pentru Educație organizează prima dezbatere din seria “Dialoguri despre Educație” pe tema „Managementul școlar: perspective”. Aceasta va avea loc pe data de 19 aprilie, orele 10-14 la Spatiul Public European. În cadrul dezbaterii ne propunem să identificăm metode de încurajare și implementare a unei noi culturi a managementului școlar, începând de la modul de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcției de director și a profilului de competențe necesar și modul de dezvoltare a acestora, până la modurile de evaluare a activității și recompensării unui director de școală performant. Vă invităm să ne ajutați să realizăm o diagnoză reală și relevantă a

>

managementului școlar pentru a putea dezvolta idei și strategii de transformare pozitivă a acestuia în România Vă invităm să vă înscrieți și să ne transmiteți ideile voastre completând acest formular. Și/Sau vă așteptăm direct la dezbatere! Seria dezbaterilor este parte din proiectul “Dialoguri despre Educație: monitorizarea instituțiilor publice din educație, implicarea cetățenilor în luarea deciziilor”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile in parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Evenimentul este organizat sub egida proiectului ”Romania Educată” al Administrației Prezidențiale.

Neconferinţa RestartEdu Comunitatea RestartEdu organizează o nouă ediție a NeConferinței Restart Edu, cu tema”Cum cultivăm valori sănătoase în educație?” Evenimentul va avea loc în data de 22 aprilie 2017, la Talent Garden Hub strada Actor Ion Brezoianu, numărul 2325, zona Cișmigiu, București. Cea de-a 5-a ediție a NeConferinței păstrează abordarea cros-sector și reconstruiește, la scară mică, ecosistemul în care cresc și activează cei care transformă educația din România. Aceasta aduce împreună atât inovatorii în educație, cât și beneficiarii și susținătorii programelor dezvoltate de aceștia, cu

22.04. 2017

scopul de a îi conecta și a facilita cooperarea pentru a crește impactul lor în educație. Toți cei interesați sunt invitați să se înscrie prin completarea unui formular de înscriere pentru a până în data de 17 aprilie, ora 23.59.

14

Observatorul Educatiei ,


Studii şi analize Raport privind implementarea şi impactul programului “Burse şi cooperare interinstituţională” în România Raportul privind implementarea și impactul programului “Burse si cooperare interinstituțională” în România este realizat de Centrul pentru Politici Educaționale pentru Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și oferă o analiză în detaliu a programului, parte din Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009- 2014. Prin intermediul acestui program au fost finanțate o serie de proiecte de mobilitate pentru studenți și personal din universități, proiecte de cooperare interinstituțională cu Statele Donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), precum și vizite pregătitoare. În total au fost finațate 100 de proiecte în perioada 2014-2016, de către 29 de universități acreditate din România (24 de universități de stat și 5 universități private). Printre universitățile cu cele mai multe proiecte implementate se numără Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu , cu 10 proiecte, Universitatea Politehnica din București, cu 10 proiecte, Universitatea de Vest din Timișoara, cu 9 proiecte, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, cu 8, și Universitatea din Craiova, cu 6 proiecte. Impactul programului este unul considerabil, printre principalele rezultate numârându-se: ● 296 studenți beneficiari de mobilități în și din statele donatoare; ● 223 profesori beneficiari de

● ● ●

mobilități (de formare sau de predare) ; Perioada medie petrecută de un student în mobilitate: 4,26 luni; 4,398,540 euro plătiți pentru implementarea proiectelor; 56 de articole scrise de profesori români cu profesori din străinatate; 27 de evenimente organizate în comun de universități din România și universități din statele donatoare (workshopuri, seminarii, conferințe).

15

Observatorul Educatiei ,


Fondurile europene în învătământul superior: dezvoltarea resurselor umane şi a activitătilor de cercetare (III) Raportul anual al Societății Academice din România (SAR) a fost lansat marți 7 martie în cadrul unei dezbateri cu tema “Fondurile europene, blestem sau binecuvântare? Cazurile sănătății, educației și infrastructurii”, ce a avut loc la Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Capitolul privind Fondurile europene în învățământul superior al –Raportului anual al SAR 2017, ce va fi dat publicității marți, 7 martie, analizează modul în care au fost alocate fondurile europene în perioada 2007-2013 către universitățile de stat. România continuă să fie la coada UE din p e r s p e c t i v a cheltuielilor cu activitățile de CD&I, cu o medie de 0,75% cheltuieli pentru C&D din total cheltuieli guvernamentale în perioada 20072013[3]. În acest c o n t e x t d e subfinanțare a cercetării, fondurile alocate prin POSCCE au fost chiar mai mici decât fondurile alocate pentru Planul Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare 2007-2013 (PN II) unde cheltuielile pentru programele din componență sa au fost de 3.366,50 mil lei (aprox 748 mil euro). În ceea ce privește distribuția fondurilor în cele trei domenii majore de intervenție, proiectele care au

vizat îmbunătățirea infrastructurii de cercetare au fost cel mai mult finanțate (77 proiecte finanțate) în comparație cu proiectele care au vizat parteneriatele între universități și întreprinderi (18 proiecte) sau cele care au vizat dezvoltarea de

platforme de e-learning (11 proiecte). Dintre universitățile românești, 40 de universități au aplicat și au fost finanțate prin POSCCE cu 1 sau mai multe proiecte.

16

Observatorul Educatiei ,


Open - The Philosophy and Practices that are Revolutionizing Education and Science “Open - Filosofia și practicile care revoluționează educația și știința”, volum coordonat Rajiv Jhangiani și Robert Biswas-Diener, analizează rezultatele mișcărilor pentru educație deschisă, știință deschisă și acces în atingerea idealurilor educației accesibile tuturor și științei transparente. Fie convergente sau derulate în paralel, aceste mișcări au în comun o filosofie a echității, progresului și justiției. Cartea reunește poveștile, motivațiile și sfaturile practice ale liderilor acestor mișcări.

RAPORT - Elevii de liceu consumă droguri, iar şcolile nu sesizează autorităţile În 90% dintre liceele bucureştene există consumatori de droguri, potrivit Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. Cu toate acestea, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti susţine că nu au fost sesizate cazuri.

dată/ de două ori) şi ocazional (rareori) de canabis ca având un risc ridicat (37,5%, respectiv 37,2%). Deşi într-un procent mai mare, doar 60,2% dintre elevi consideră consumul regulat de canabis ca fiind riscant, la un nivel ridicat

Conform raportului din 2016 a Agenţiei Antidrog privind situaţia drogurilor, 8,1% dintre adolescenţii de 16 ani au experimentat consumul de canabis, 6,1% au consumat în ultimul an, iar 2,9% dintre ei au fumat în ultima lună. Aproximativ o treime dintre adolescenţii de 16 ani din România consideră consumul experimental (o

17

Observatorul Educatiei ,


Noutăţi pe scurt Elevii de 16 ani care ameninţă sau

categoria individual, la un concurs

lovesc un profesor la şcoală ar putea

organizat de NASA, în care a conceput

primi pedepse mai dure decât până

detaliile unei baze în spaţiu pentru

acum

minimum 10.000 de oameni. La aceeaşi categorie, premiul doi a fost

Potrivit unui studiu realizat pe 1.200 de

câştigat de Eliza Constantinescu, elevă în

şcoli cu număr total de peste jumătate de

clasa a VII- a tot la Liceul Internaţional de

milion de elevi, peste 70.000 de profesori

Informatică, a anunţat unitatea de

români au fost cel puţin o dată jigniţi,

învăţământ.

ameninţaţi de către elev sau părinţi sau de către alte persoane. În consecință, senatorul PSD Şerban Nicolae a anunțat

Ministrul Educației a stabilit un nou

că vrea să reducă violenţa în şcoală

mod de elaborare a subiectelor de

majorând cu o treime pedepsele din Codul

olimpiadă

Penal pentru elevii care ameninţă sau

Duă controversele legate de unele

lovesc un profesor. Reprezentantul Ministerului Educaţiei,

subiecte din acest an de la olimpiadele

Petru Andea, a declarat că nu sprijină o

școlare, ministrul Educației, Pavel

astfel de iniţiativă legislativă, considerând

Năstase, a decis altă modalitate de

că mediul academic şi profesorii trebuie să

elaborare a acestora, ultimul cuvânt

aibă alte mijloace de colaborare cu elevii şi

revenind ministerului. Astfel, “un set de

studenţii decât forţa legii. Psihologii se opun de asemenea acestei

subiecte vor fi realizate de profesorii responsabili pe disciplina din județe. Apoi,

măsuri considerând că astfel de pedepse

la minister, vor fi selectate subiectele

nu vor rezolva cauza violenţelor.

pentru olimpiada. Altă precizare: doar pentru română, engleză și științele sociale, subiectele erau făcute la nivel județean, restul erau realizate la nivel

Un elev din clasa a VIII-a de la Liceul

național", a subliniat Pavel Năstase.

Internaţional de Informatică din Bucureşti a câştigat marele premiu la un concurs organizat de NASA Tudor Coman, elev în clasa a VIII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, a câştigat premiul întâi, la

18

Observatorul Educatiei ,


Noutăţi pe scurt Peste 800 de tineri au participat la un

diferitelor părți interesate și

concurs de robotică „First Tech

ale publicului privind

Challenge”, la Sala Polivalentă

relevanța obiectivelor p r o g r a m u l u i

Câştigătorii competiției vor participa la Global Robotics Championship în Statele Unite ale Americii, la St. Louis, în luna aprilie. În total 53 de echipe din toată ţara s-au înscris la concursul de robotică.

Universitatea din București, prima la nivel național în topul QS

E r a s m u s + ,

a

eficacității măsurilor luate pentru realizarea acestora și a eficienței cu care sunt puse în practică. De asemenea, consultarea va colecta opinii privind coerența programului și valoarea sa adăugată în raport cu provocările și oportunitățile din domeniile

Universitatea din București este pe primul

educației, formării, tineretului și sportului,

loc la nivel național, cu 16 domenii de

comparativ cu ceea ce ar putea realiza

studiu diferite, în topul internațional făcut

statele membre individual. Consultarea publică privind Erasmus+

de QS. Pentru anul 2017, Quacquarelli Symonds a realizat un clasament al universităților, la nivel mondial, în funcție de domeniu. Dintr-un comunicat de presă emis

acoperă și programele precursoare (Învățare pe tot parcursul vieții, Tineret în acțiune, Erasmus Mundus, etc.) și conține întrebări privind viitorul programului Erasmus+. Rezultatele vor

de Universitatea din București, reiese

fi utilizate împreună cu alte date pentru o

faptul că, la nivel național instituția se

bună informare privind evaluarea

distinge cu cele mai bune două domenii

intermediară continuă și independentă a

fundamentale la nivel național: Științe ale

programului Erasmus+. Completarea chestionarului poate dura

naturii, respectiv Științe Sociale și Management.

Comisia Europeană a lansat consultarea publică privind evaluarea intermediară a programului Erasmus+

între 10 și 60 de minute, în funcție de gradul de detaliere al răspunsurilor. Consultarea este disponibilă la adresa http://ec.europa.eu/programmes/erasmus -plus/resources/consultations/eras... Termen limită: 31 mai 2017.

Consultarea își propune să colecteze observațiile și punctele de vedere ale

19

Observatorul Educatiei ,


Noutăţi pe scurt Comisia Europeană a lansat consultarea publică privind revizuirea competențelor cheie Consultarea are ca scop să determine competențele (cunoștințele, deprinderile și atitudinile) de care tinerii au nevoie pentru a reuși în viață. Comisia își propune să dezvolte o înțelegere comună a competențelor-cheie necesare (de exemplu alfabetizare, cetățenie, antreprenoriat) și va explora, modul în care pot fi sprijinite evaluarea abilităților și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Prin această consultare vor fi colectate opinii care să ajute la operarea unor modificări informate în ceea ce privește Cadrul de competențe-cheie din 2006. Sunt vizate următoarele aspecte: - puncte tari și puncte slabe în ceea ce privește utilizarea Cadrului de competențe-cheie din 2006; - domeniile prioritare în care trebuie modificat Cadrul și în care este necesar să se definească acele competențe prevăzute de Cadru, astfel încât să poată fi acoperite nevoile actuale și viitoare în materie de educație și formare; - instrumentele și procesele necesare pentru a sprijini dezvoltarea de competențe-cheie pentru toți Consultarea în limba română este disponibilă la adresa https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/078 ec0a1-5d21-402b-884c-b2720e622b4... Termen limită: 19 mai 2017.

Ion Stelian-Cristian, deputat USR, critică dur demersul Ministerului Educației, care ar fi decis separarea secțiilor de club sportiv de unitățile de învățământ Acesta susține faptul că, fără nicio consultare, ministrul a decis separarea secțiilor de club sportiv școlar de unitățile de învățământ în care acestea funcționează în prezent. În țară sunt 61 de licee cu program sportiv care ar putea fi afectate de această măsură. De exemplu, pe viitor, sportivii care învață și se antrenează în cadrul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" din Constanta vor fi nevoiți să își ia bagajele și să se „antreneze" in baza sportivă a CSS1, aflată în prezent în paragină din pricina subfinantarii și proastei gestionari din partea Ministerului Educației Naționale, explică deputatul USR. Se distrug astfel și liceul și clubul sportiv care funcționează în cadrul său și care în prezent funcționează în simbioză, cu susținere din partea autorității publice locale.

20

Observatorul Educatiei ,


,

Realizat de:

www.cpedu.ro

www.coalitiaedu.ro

www.dialoguriedu.cpedu.ro


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.