35
Cele 2300 de „seri şi dimineţi”
V
iziunea din Daniel 8 aduce informaţii suplimentare asupra timpului Judecăţii şi asupra cadrului şi felului desfăşurării ei. În Daniel 7 profetul spune că, mai întâi, trebuie să treacă 1+2+½ vremi (1260 zile→ani) după apariţia Cornului Antichrist din capul Fiarei Romane, care are deja o coroană de coarne romano-germanice, adică după perioada 538-1798. Iar în Daniel 8:13-14 avem promisiunea Sfântului Aceluia, Care îl învaţă pe însuşi Gabriel, că între timpurile lui Daniel şi Judecata divină –care răzbună Sanctuarul lui Christos împotriva Ţapului/Cornului–se vor scurge 2300 de zile→ani. În această viziune însă nu primim nici o informaţie referitoare la momentul începerii perioadei. Accentul este pus doar asupra punctului terminus şi se precizează că perioada lungă se extinde până „la vremea hotărâtă a sfârşitului” (8:17.19). Această perioadă nu poate fi calculată pornind din timpul lui Daniel, deoarece ar ajunge doar pe la 1755, (înainte de sfârşitul domniei speciale a lui Antichrist – 538-1798). Dar există şi un alt motiv: în limbajul lui Daniel, o perioadă profetică aşezată în intervalul dintre prezentul lui şi timpul viitor al sfârşitului poate să aibă un început chiar foarte depărtat, după cum indică exemplul din cap. 12:6-7. În profeţia din Daniel 8, profetul află pentru prima dată că timpul restaurării va întârzia mult. El aştepta, pe bună dreptate, ca toate speranţele să se realizeze sub Cyrus cel Mare (repatrierea: Is 45:1.13, rezidirea Templului, a Ierusalimului şi a tuturor cetăţilor: Is 44:26-28), după care Isaia promisese un adevărat rai pe pământ, aici şi acum, în condiţiile imperfecţiunii,16 arătând că biciul babilonian va fi ultimul necaz (Is 51:22), după care Ierusalimul va fi nu numai rezidit, ci şi împodobit cu pietre preţioase şi semipreţioase, cu contribuţia împăraţilor lumii (Is 54:11-13). În el va domni un urmaş al lui David (Is 55:3-4) peste multe alte popoare (Is 55:5, 56:6-8, cap. 60, cap. 2:1-5). Chiar şi natura avea să fie înnoită,17 iar Israel urma să devină un popor de preoţi ai întregii lumi (Is 61:5-1). Cândva, în acest timp, trebuia să vină Răscumpărătorul lui Israel, Care să-i mântuiască prin propria Lui jertfă dintr-o robie mai adâncă decât cea babiloniană (Is 52:13 – 53:12). Toate acestea le ştia Daniel foarte bine din Profeţi. Dar descoperirea care i se dăduse în cap. 8, cu aproximativ 12 ani înainte de domnia lui Cyrus în Babilon, prevedea un viitor sumbru, în care Restaurarea părea amânată la infinit, în evidentă contradicţie cu ceea ce preziseseră profeţii anteriori. Îmi imaginez că Daniel a fost ispitit, asemenea altor profeţi, să suspecteze influenţa unui spirit ostil lucrării lui Dumnezeu, în propria sa experienţă. Viziunea din cap. 7, cu trei ani mai înainte, îi dăduse, de asemenea, tulburări. Chiar dacă atunci îngerul nu identificase numele istoric al celor patru fiare, ba încă le numise „împăraţi”, ca şi cum ar fi fost vorba de o simplă succesiune la tronul Babilonlui (vezi şi Ier 27:7, Is 14:22), când îngerul a numit ultima fiară „o împărăţie” moştenită de 10 împăraţi, Daniel a putut simţi 16 17
Is 45:14.23, 46:10-11, 48:20-21, 49:23, 51:3-5.15-16. Is 35:1-10, 55:13, 65:17-25, 66:18-24.