POVESTEA PĂDURARULUI SILVIU KEEPER: Ce este adevărata prietenie?
Într-o zi, Pădurarul – Silviu Keeper – își făcea, ca de obicei, misiunea de dimineață.
Acel zgomot era din tufiș. Parcă ar fi un mornăit… S-a apropiat de tufiș și a văzut o groapă.
Mooooooooooor!Mooor!
Era o groapă foarte adâncă. Iar acolo un pui mic și pufos. Era un ursuleț. Când l-a văzut, s-a grăbit să-l scoa-tă cât mai repede.
La luat în brațe pe acest ghem de pui speriat și neajutorat. Ursulețul avea frântă o lăbuță. I-a fost
milă de el și i-a zis: Ce să fac cu tine, micuțule?
L-a luat acasă. Când a ajuns i-a prelucrat rana. A bandajat lăbuța cu grijă, iar micuțul urs se uita în jur foarte uimit.
Nu a văzut niciodată un om. Ba mai mult, nu a văzut cum trăiesc oamenii. Era foarte mirat de lucrurile ce îl înconjurau. Totul era diferit.
Trecuse ceva timp, iar micuțul urs s-a deprins foarte mult cu noua lui casă. Ursul s-a obișnuit aici: se spăla pe dinți dimineața, făcea exerciții,
dasna, și se juca toată ziua cu tot felul de lucruri.
Pădurarul îi devenise prieten. Ambii petreceau mult timp împreună.
Într-o zi, îi venise o scrisoare.
Pădurarul a început să citească entuziasmat.
Dar, nu erau vești bune. L-au concediat și în doar 2 zile trebuia să elibereze locul de muncă.
Era trist… nu era trist din cauza locului de muncă, se gândea la un singur lucru: Dar ce să fac acum? Orașul nu e locul potrivit pentru un Urs.
Acum este nevoit să plece.
Își făcea griji și înțelegea că nu-i va putea acorda atenție. Era nevoit să plece.
S-a gândit că locul potrivit ar fi Zooparc-ul.
Se sparge roata la mașină. Nu era deloc cel mai potrivit moment. Casa era departe, iar Zooparc-ul și mai mult.
A stat mult timp, a încercat s-o repare, dar fără rezultate. Nu era nimeni să-l ajute. Între timp se uita la micul lui Ursuleț, chiar îl iubea cu adevărat. „Poate Zooparc-ul nu e locul potrivit?”
Și a făcut cunoștință cu acel tânăr, au tot vorbit. Apoi l-a întrebat cu ce se ocupă. Acesta i-a spus că era un lucrător în renumitul Circ Călător. Avea, tocmai, misiunea de a găsi noi animale în grupul de dresare. Pădurarul a rostit cu bucurie: este chiar ceea de ce aveam nevoie!
Lucrătorul, cam luat prin surprindere, la întrebat la ce se referea? Apoi, Pădurarul, i-a povestit toată istoria, de la găsirea micuțului în pădure până la momentul de față. Era atât de bucuros!
Celălalt i-a răspuns: Ce istorie captivantă! Va fi în cele mai bune mâni la noi.
Pădurarul răspunde: Știu sigur, mulțumesc.
Chiar în acea zi trebuiau să părăseas-că orașul și să pornească spre un tur mondial. Și-au luat rămas bun unul de la celălalt. Era dificil, dar știa că va fi în mâini bune.
Ursul era fericit, fiindcă aici își găsise familia. Toți l-au primit cu bra-țele deschise.
Au trecut 10 ani de la despărțirea lor.
La sfârșit, ursul la văzut pe salvatorul său și la privit cu mare atenție.
Pădurarul aștepta să-l vadă cât mai curând. Se gândea dacă îl va recunoaște acel micuț, după atâta vreme.
Circul a revenit. Era un eveniment special pentru în-tregul oraș, dar cel mai mult pentru
Pădurar. Ursul a de-venit mare, puternic și fioros. A fost în centrul atenției, toată seara. De fapt, el a devenit simbolul Circului Călător.
Apoi, brusc, Ursul a alergat spre el cu viteză. Și l-a îmbrățișat foarte strâns.
Ce întâlnire! Acum erau din nou împreună. Într-adevăr, adevărata prietenie nu se uită niciodată, indiferent cât timp ar trece.
Faptele bune rămân pentru totdeauna!