250
Dacă vrei să se amplifice - armonizeză comportamentul tău cu cel al interlocutorului şi răspunde la fel. Dacă vrei să se potolească − nu răspunde la fel. Iată ce se întâmplă când răspunzi la fel: Răspuns echivalent interpelării, în modul: Acuzator Defensiv Impersonal Confuz Cumpătat
Rezultatul convorbirii: O ceartă O amânare fără sfârşit O întârziere demnă (sistemul de lucru al comitetelor, care în general nu sunt în stare să ia decizii) Panică Acceptarea părerii celuilalt
Dar ce înseamnă să consideri dialogul sau conversaŃia (o activitate fără lovituri, fără sărituri, fără gesturi de luptă) drept o Artă marŃială? Să analizăm de exemplu o conversaŃie în camera de gardă de la un spital, între asistenta de serviciu şi soŃia nervoasă a unui pacient aparent grav bolnav: SoŃia: Cum puteŃi să-mi cereŃi bani, când soŃul meu moare acolo pe bancă? NaveŃi inimă deloc? Asistenta: Vă rog! Nu eu am făcut regulamentul şi nu eu stabilesc tarifele! Ce să fac? Asta e regulamentul. SoŃia: Sigur, eşti nevinovată! Pentru dumneata noi nu suntem oameni, suntem nişte hârtii, nişte fişe. Asta suntem. Şi… Asistenta: Doamnă! Linişte! Ce-mi vorbiŃi aşa? Cine vă credeŃi? Asistenta din acest exemplu este atacată verbal − dar nu poate sări peste tejghea spre a potoli agresorul cu o mişcare isteaŃă. Totuşi, răspuzând atacului aşa cum a făcut-o în exemplul de mai sus, adică “plătind cu aceeaşi monedă”, nu a rezolvat bine conflictul. Modul în care a răspuns nu este demn, produce o pierdere de timp, toarnă gaz peste foc şi riscă să provoace un scandal mai mare, pe care soŃia furioasă îl poate face la direcŃiunea spitalului. Ce bine ar fi să existe o soluŃie mai dibace! Ea există! Să analizăm puŃin conversaŃia: ambele persoane folosesc comportamentul acuzator. Ştim deja că răspunsul acuzator la o interpelare acuzatoare produce o escaladare a conflictului. Cele două comportamente se sprijină unul pe altul, îndreptându-se spre o confruntare. Dar să procedam altfel − cum arată versiunea următoare a aceleiaşi situaŃii: SoŃia: Cum puteŃi să-mi cereŃi bani când soŃul meu moare acolo pe bancă? NaveŃi inimă deloc? Asistenta: Omului i-e greu să se gândească şi la bani, când are pe cineva suferind.
SoŃia: (oftează ) Da. E greu. Nici nu ştiŃi câte am pe cap. Vai de mine şi de noi. Imi pare rău că m-am luat de dumneavoastră. Parcă ce vină aveŃi? Asistenta: Nu-i nimic. Hai să vedem ce s-ar putea face. În varianta a doua, soŃia începe dialogul în modul acuzator − la fel ca în prima variantă. Dar acum asistenta răspunde la modul impersonal (şi nu acuzator, ca în prima variantă). Iar rezultatul e altul: următoarele intervenŃii sunt la modul cumpătat − adevărurile evidente circulă în ambele sensuri. Acum cele două persoane discută cu folos una cu alta, în loc să se certe − cum făceau în prima variantă. Acest exemplu de conversaŃie demonstrează cu succes una din soluŃiile cele mai bune de autoapărare verbală. Iată schema ei: Vorbitorul A : începe cu o acuzaŃie. Vorbitorul B : înŃelege pericolul şi răspunde cu o intervenŃie impersonală. Vorbitorul A : nefiind ajutat să escaladeze conflictul, trece la o exprimare cumpătată. Vorbitorul B : răspunde în modul cumpătat. Oricine poate folosi aceste idei şi scheme. Ele se găsesc în gramatica limbii române − sau a oricărei alte limbi, şi zac acolo, aşteptând să fie utilizate. Există trei căi în care le putem folosi : 1. La întâmplare − adică să faci ceea ce Ńi se pare corect în momentul respectiv şi să te bazezi pe noroc. Acesta metodă nu este nici inteligentă, nici sigură. 2. Alegând o anumită schemă de răspuns şi folosind-o în orice situaŃie, indiferent de condiŃiile reale. Orice practicant al unei arte marŃiale ştie însă că folosirea unei singur procedeu nu dă rezultate bune. 3. A treia cale − singura care funcŃionează satisfăcător − este adaptarea armonioasă: să alegi mereu conştient şi sistematic soluŃia optimă, dintre toate tipurile şi modurile de răspuns posibile, bazându-te pe cunoaşterea situaŃiei, pe pricepere şi experienŃă. Aceasta rezultă de la sine după însuşirea unei mentalităŃi cooperante şi responsabile, înŃelegătoare faŃă de slăbiciunile semenilor, bazată pe principiile Aikido. Aşadar, numai dacă pe lângă autoapărarea corporală reuşeşti să-Ńi însuşeşti şi o metodă de autoapărare verbală − ajungi în stare să nu te mai pierzi în desele situaŃii conflictuale curente, când o reacŃie corporală ar fi nepotrivită sau interzisă. Abia atunci vei putea merge oriunde, cu încredere în capacitatea ta de a reacŃiona eficient, eficace şi onorabil la orice fel de agresiune violentă − fie ea corporală sau verbală. Dar cu aceasta problemele nu s-au terminat. De obicei violenŃa corporală este ultima verigă dintr-un lanŃ de evenimente sau acŃiuni − organizate cu premeditare de un agresor perfid. Căci anumiŃi “oameni” răi folosesc chiar tehnicile de “luptă“ verbală arătate mai înainte pentru a descoperi victime sigure, sau pentru pregătirea şi slăbirea unei viitoare victime, care să fie apoi agresată corporal cu succesul dinainte asigurat.