240
Adeseori există părerea (corectă!) că a lua apărarea unei soŃii bătute sau a unui copil brutalizat nu foloseşte la nimic, întrucât victima se va lupta cu cel care intervine. De ce? Pentru că o astfel de victimă a ajuns să creadă că brutalizarea înseamnă şi iubire. Din cauza asta ciclul abuzurilor, al violenŃei, se reia cu fiecare generaŃie. Ca om cu scaun la cap, care înveŃi Aikido, TU eşti obligat să aperi din timp victimele posibile de o agresiune iminentă, contra violenŃei, distrugerii, crimei; nu stai să aştepŃi s-o faci de-abia când vieŃile voastre se vor intersecta. Oprirea necazului în faşă, înainte de a exploda, aceasta e adevărata măiestrie. Ajutorarea şi îngrijirea celor nenorociŃi şi a celor care vor deveni nenorociŃi fără acest ajutor − iată o activitate mult mai grea, mai omenească şi mai înălŃătoare decât orice fel de bătăi, lovituri, stagii şi competiŃii, adrenalină şi fudulie. Unii susŃin că Aikido ar fi Calea cea mai indicată pentru manifestarea acestor preocupări. Dar constatăm că în afară de multă imaginaŃie binevoitoare dar iluzorie, din păcate antrenamentele fizice de Aikido nu te prefac automat într-un înŃelept, un om bun sau mărinimos. Ele nu ridică morala elevilor deasupra celei a karatiştilor, judokanilor, fotbaliştilor, microbiştilor sau politicienilor. Pentru perfecŃionarea moralei e nevoie de o muncă suplimentară, orientată în această direcŃie, atât a instructorului cât şi a elevului. În realitate, Aikido este doar o sculă. El dă lecŃii celor care vor să înveŃe şi îi ajută pe cei timizi să capete curajul de a se ridica să facă ceace e de făcut − dar pe care nu-l poŃi face când Ńi-e teamă să vorbeşti, să te mişti, să te baŃi - când Ńi-e frică de moarte.
11.3. AutoprotecŃia contra violenŃei [51] 11.3.1. Ce este auto-protecŃia? Autoapărarea este un concept larg, care nu se poate limita doar la aspectul corporal. Putem distinge: autoapărarea corporală, verbală şi psihică; activă ori pasivă; defensivă ori agresivă; preventivă, imediată ori de lungă durată. Autoapărarea preventivă, sau auto-protecŃia, înseamnă să faci tot ce poŃi pentru a evita apariŃia unor situaŃii periculoase, iar dacă acestea totuşi apar, să-Ńi asiguri supravieŃuirea prin forŃe proprii. Auto-protecŃia constă din măsuri de autoapărare fizice, materiale (evitarea aglomeraŃiilor, îmbrăcămintea adecvată mişcărilor de autoapărare ş.a.m.d.) şi măsuri psihologice. SupravieŃuirea într-un conflict nu este rezultatul norocului. 11.3.2. Exprimarea siguranŃei de sine Adeseori un conflict deschis poate fi evitat printr-un comportament plin de siguranŃă (fără ostentaŃie!), bazat pe respectarea regulilor de purtare (din
regulament, din Dojo, din societate etc.). Declanşarea violenŃei poate fi împiedecată printr-o comportare ce arată siguranŃa de sine, lipsa de teamă. Răufăcătorii caută victime sigure, evită confruntarea cu persoane care semnalizează că nu se tem de conflict. Ei se pricep bine să sesizeze slăbiciunile, neatenŃia, incompetenŃa adversarului sau victimei şi să le folosească în avantajul lor. O comportare corectă şi prevăzătoare influenŃează şi determină interacŃiunea celor două părŃi adverse (indivizi sau grupuri) spre o rezolvare bună, căci semnalează persoanei dispusă la violenŃă: (1) ăsta se pricepe şi (2) ăsta e stăpân pe el şi pe situaŃie. După ce primeşte aceste semnale şi le analizează, concluzia potenŃialului huligan sau agresor va fi: e mai bine să stau liniştit. Dacă totuşi situaŃia devine violentă, comportarea "corectă" asigură supravieŃuirea. CondiŃia de bază pentru supravieŃuire este să ai un "simŃ (radar) de pericol" adică o capacitate de a observa rapid şi concret situaŃia (mereu schimbătoare), precum şi de a înŃelege ce se întâmplă şi ce se pregăteşte. Desigur că pe lângă studierea şi însuşirea până la automatizare a tehnicilor de luptă sau autoapărare corporală, pentru a face faŃă cu succes oricărei situaŃii de viaŃă e nevoie de analiza şi studierea factorilor de interacŃiune psihologică, precum şi de însuşirea tehnicilor de luptă verbală sau mentală.
11.3.3. Psihologia autoapărării Şcolile de autoapărare se limitează de obicei la latura corporală a tehnicilor propriu-zise de luptă, deoarece pot fi pricepute mai uşor şi de instructori şi de elevi. Instructorilor le este mult mai dificil să trateze deprinderea unui "radar de pericol" la elevi. Atitudinea mentală este oricând de importanŃă vitală - chiar dacă uneori pentru a rezolva o situaŃie periculoasă e suficientă numai comportarea preventivă. Însuşirea practică a tehnicilor de luptă corporală va fi obligatoriu însoŃită de formarea unei concepŃii sau atitudini psihologice corespunzătoare. EficienŃa Artelor marŃiale nu se bazează pe concepŃii misterioase sau ezoterice, ci reprezintă rezultatul inevitabil al utilizării dibace a unor binecunoscute principii ştiinŃifice privind mişcările corpului uman. Prin urmare, este nevoie ca elevul să cunoască şi să înŃeleagă clar principiile corporale, psihologice şi psihosomatice pe care se bazează toate tehnicile de luptă. Prin antrenament continuu, dar şi prin studierea principiilor psihologice, un Budoka devine capabil să descopere punctele slabe ale adversarului şi să aplice tehnica optimă în momentul cel mai bun, indiferent de îndemânarea adversarului. Un practicant de nivel ridicat ajunge să “simtă” următoarele mişcări ale adversarului chiar înainte ca acesta să le facă, oricât de precise sau de minimale ar fi. Factorii psihologici sunt mai importanŃi decât cei corporali, deoarece Budo se ocupă de rezolvarea problemelor ce apar la contactul direct a doi sau mai mulŃi oameni. În multe cazuri câştigă persoana mai tare din punct de vedere psihologic, chiar dacă e mai slabă din punctul de vedere corporal. Însuşirile psihologice