230
10.2.4. Lauda de sine nu miroase-a bine În Aikido tradiŃional nu există competiŃii, care ar fi putut stabili o oarecare ierarhie valorică a metodelor, şcolilor, instructorilor sau produselor (elevii), aşa că rămâne câmp liber pentru toate orgoliile, speculaŃiile, bârfa şi autoreclama. Sigur că începătorii pot fi descumpăniŃi şi descurajaŃi în intenŃia de a practica Aikido când aud centuri negre vorbind critic despre diverşi profesori, alte şcoli sau cluburi. Nu-i nici frumos, nici corect să pretinzi că numai varianta pe care o practici tu este “adevăratul” Aikido, iar celelalte stiluri ar fi greşite. Defăimarea altor instructori se poate explica şi printr-un sentiment de inferioritate personală, poate chiar o formă de violenŃă mascată. Unii instructori nu-şi merită titlul! De fapt, diversele stiluri sau şcoli existente nu sunt decât sisteme diferite de predare şi învăŃare, iar din punctul de vedere tehnic pot fi privite ca părŃi componente ale unui întreg foarte mare - nu ca entităŃi distincte care se întrec să găsească „adevărul unic”. DiferenŃa între profesori nu este CE predau, ci CUM predau. Sigur că fiecare avem preferinŃe faŃă de un stil sau altul, faŃă de un profesor sau altul, dar stând strâmb şi judecând drept fiecare are avantaje şi dezavantaje, iar noi putem învăŃa ceva dela fiecare. De exemplu, în stilul Yoshinkan se pune un accent deosebit pe exerciŃiile de bază. Adeseori se repetă un singur exerciŃiu individual timp de o jumătate de oră sau chiar mai mult. Nici vorbă de relaxare, iar însuşirea noŃiunii de Ki se rezolvă prin sarcina pe care o are elevul de a lucra tot timpul cu Kime, adică cu o concentrare şi efort maxim. Amândoi partenerii îşi îndeplinesc sincer şi corect rolurile: Uke atacă şi cade curat, Nage execută procedeul. Nu se admite nici un fel de competiŃie între parteneri – aşa că nu apare nici o rezistenŃă din partea lui Uke. În şcoala Aikikai a familiei Ueshiba se practică un Aikido tradiŃional cu mişcări rapide, variate şi relativ fără forŃă. Deplasările sunt mult mai libere şi mai numeroase decât la alte şcoli. Atacurile lui Uke sunt doar schiŃate, în comparaŃie cu loviturile hotărîte ce se folosesc în alte stiluri. ExerciŃiile pentru dezvoltarea Ki-ului, practicate de şcoala Ki Aikido, sunt excelente pentru încălzire, dezvoltarea echilibrului şi a percepŃiei. Maestrul Tohei nu absolutiza Ki-ul, ci propovăduia că fiecare elev să descopere prin studiu individual şi transpiraŃie calea spre eficienŃa lui personală. Cineva l-a întrebat pe maestru la o bere dacă e în stare să mişte paharul cu ajutorul Ki-ului. “Sigur” a răspuns el şi a împins paharul cu mâna, “doar mintea şi corpul formează un tot!”. Tohei n-a pretins vreodată că poate arunca pe cineva doar cu Ki, fără să folosească corpul. Ca să-Ńi dai cu părerea despre o treabă în mod serios – e nevoie s-o înŃelegi bine. De altfel, nu vorbele, ci faptele dovedesc. Fiecare om e diferit, se exprimă altfel. Şi pe tine, şi pe alŃii, faptele îi desvăluie. Aşa că nu mai compara, bârfi, comenta, ci antrenează-te. Vorba călugărilor: „nu mai discuta despre sexul îngerilor, ci ora et labora! (roagă-te şi lucrează) - asta e cheia progresului”. Marile şcoli de Aikido au
fost înfiinŃate de oameni care şi-au dedicat întreaga lor viaŃă Artei. În mod logic, astfel de maeştri nu puteau face greşeli fundamentale, chiar dacă am putea discuta despre nivelul de orgoliu şi interesele băneşti ale fiecăruia dintre ei. Ar fi bine să ne reamintim şi ce zicea O Sensei: “Insuccesul este cheia succesului; fiecare greşeală ne învaŃă câte ceva. Fii recunoscător pentru orice obstacol, orice întârziere şi orice întâlnire cu un nesimŃit. Depăşirea oricărui fel de obstacol este una dintre cele mai importante învăŃături”. Problema e că oricare stil de Aikido nu poate fi înŃeles decât după o practică de mulŃi ani în cadrul lui. Până la urmă însă, după un „kilometraj” bun, orice practicant serios îşi crează propriul său stil de practică şi exprimare, adaptat sufletului, minŃii şi corpului său (etapa Ri a studiului – vezi # 9.1.4). Fiecare găseşte ce caută - adică ceea ce vrea el să găsească. Poate că nici un stil din cele actuale nu este cel “adevărat”, dacă ne gândim cum definea O Sensei Aikido: “Multe cărări duc spre vârful muntelui, dar acesta are un singur vârf: iubirea”. Sau: “Imediat ce te preocupă ce e bine şi ce e rău la ceilalŃi, îŃi deschizi o crăpătură în inimă – pe unde poate intra răutatea. Verificarea altora, întrecerea cu ei şi criticarea lor te vor slăbi şi te vor doborî”. Sau: “În Dojo nu ai altă treabă decât să-l descoperi pe Dumnezeul ascuns în tine şi să ajungi la «iluminare», prin valorificarea tuturor posibilităŃilor cu care te-ai născut”. ► Progres sau decadenŃă? Aikido este o Cale pe care o urmezi singur, având ca scop final descoperirea relaŃiei dintre om şi Univers – sau Dumnezeu. Scopul e să afli cine eşti tu. Cu cât omul este mai plin de ifose, cu atât îi vine mai greu să priceapă acest scop superior. Cine vrea să devină mai forŃos – şi să-şi dezvolte orgoliul – nu face mari progrese spre dragoste şi milă. În loc să-şi recunoască neştiinŃa faŃă de ceea ce contează cu adevărat în Aikido şi să facă un efort oricât de mic pentru a afla cât de puŃin din acest secret, va pierde timpul cu probleme tehnice sau cu preocupări de dominare, îngropându-se în materialism. În loc să se uite în interiorul său pentru a înainta pe Calea Armoniei, se va uita în afară ca să afle mereu alte procedee de luptă, cu noi arme – aparent tot mai eficiente, sau mai spectaculoase. În loc să continue ideea lui O Sensei, de a se baza pe prietenie, nonviolenŃă, iubire, altruism, numeroşi instructori devin invidioşi pe succesele comerciale ale altor arte marŃiale. În căutarea chiverniselii personale sau pentru satisfacerea fuduliei, unii fac greşeli pedagogice. Pentru a câştiga interesul (şi banii) oamenilor, ei încearcă să copieze ce fac instructorii altor sporturi de „succes”: jonglerie cu arme, scamatorii de spectacol, competiŃie, căutarea eficienŃei cu orice preŃ, violenŃă etc. Ei nu caută să valorifice specificul, particularitatea, diferenŃele şi avantajele Aikido faŃă de celelalte are marŃiale. Promovându-şi orgoliul, nu înŃeleg că în felul acesta tehnica lor degenerează şi în loc să înainteze pe Cale, se întorc la Aikijutsu,