13
Poezii
Č˜tefan Alexandru Ciobanu
1. copilul turnul avea forma unui gât de lebădă copilul alerga pe scări mulinat parcă de cineva de sus lumina cădea în urmă ca o minge făcând piruete pereţii de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei îi plăcea să se sprijine de zidul roşu când sărea câte o treaptă sfărâmată ecoul paşilor lui era un spirit eliberat dintr-o lampă afară soarele foşnea ca o iarbă mare în mijlocul pieţei rotunde sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră de pe noi răsfoiam frunzele ce se lipeau de formele noastre încă nedefinite în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape şi inimile ni se zbăteau ca nişte pui în ouă aşteptam să ne fie cioplite pleoapele caii dormeau în picioare aproape de stele copilul continua să alerge pânzele de păianjen îl îmbrăţişau puternic le simţea umerii pe umeri lui era şi ceva iubire acolo şi ceva difeit ferestre vegetale începuseră să apară fără să observe ceea ce era mai bine alerga era ceva matur cu acel copil oamenii împinseseră turnul la marginea oraşului mulţi şi-au ros palmele făcând asta purtau ridurile la gât în loc de cruciuliţă
sculptorul ne făcuse o tâmplă comună (dragul de el) priveam forfota oraşului întoarcerile în aşternuturi la unison gurile ce şi le lăsau pe câmpii alături de epave meciurile de fotbal o doamne nocturna îţi lumina formele şi nu mai aveam nevoie de nimic nici de moarte ajuns pe terasă copilul a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază ca o viţă de vie a întins braţele căt să cuprindă tot orizontul l-a strâns ca pe un acordeon l-a băgat în buzunarul pantalonilor unde mai erau nişte firimituri de pâine şi s-a chircit cu ochii la stele noi priveam într-o fântână cum înfloreşte apa în timp ce copilul ne dădea ture în aer râsul lui l-a auzit până şi dumnezeu
2. din poveștile nopților cu ploi nesătule
cineva ne citea cu voce tare dintr-un pergament ne îndesa acarieni în memorie (eram supărați tare și noi și acarienii) gramofoanele se topeau ca niște înghețate din haine curgeau toate obiectele (de la nicovale la mere) noi căutam fântâna aceea plimbătoare în care nu s-a înecat nimeni ne strângeam lacrimile ca niște bomboane skittles în batiste de lemn lasă ne uităm la ele altădată eu eram aici tu tot aici dar foarte departe soarele trecea prin dreptul unor geamuri murdare ne întâlneam pe bârnă din când în când cu rucsacuri mari cât niște urși atârnând de glasuri și atunci ne salutam în tăcere ca oamenii de munte cu experiența strânsă într-un toiag (odată am visat că dormeam lângă călcâiul tău de godzilla dar asta e altă poveste se făcea că te stropea o mașină de pompieri doar doar pleci și lași orașul sau te trezești și faci dragoste cu mine) obosit mă așezam seară de seară în fotoliu din mijlocul câmpiei pe care o duceam la piept pe un lanț și mă lua dorul de tine la el acasă zicea spune tot spune și urlam ca o fotografie din copilărie
în care ajungeam unui mastiff napoletan până la bot cei din jur nu interveneau nici pentru ei stăteau la stop sau treceau cu barca sâmbăta pe lac eu mă țineam de oasele mele ca la cutremur ca într-un tren în plină deraiere spune tot spune și țipam nu era nimeni să-mi astupe gura cu pâine când se linișteau apele îți scriam din stațiunile cu vedere la carne stăteam în camera mea de hotel acoperită cu piele de om să vezi măduva nu zicea nici pâs mă prindea dimineața adormeam pe lângă muncitorii veniți să termoizoleze clădirea
3. esenţa eram fericiţi omorâserăm împreună căpcăunul care ne teroriza oraşul cu toţi i-am împins cuţitul enorm în inimă
stăteam uşuraţi cu zâmbetele mânjite de sânge beam bere petreceam chiuiam şi ne uitam la el satisfăcuţi cum îi ies trenuri prin vene cum îi cresc clădiri pe trup cum i se împleticesc biserici prin plete cum spune poezii şi cum cântă în somn
cum îi ies ape şi munţi pe gură
dar noi eram fericiţi omorâserăm împreună căpcăunul şi puteam să facem dragoste sub stelele lui de pe piept
4. de-a bușilea prin aer facem dragoste în carlinga unui avion de hârtie îmbrăţişaţi de parcă am ieşi unul din celălalt ne rostogolim pe podea printre scaunele piloţilor pe pereţi unde sălciile iau locul firelor pe tavan printre miile de butoane şi beculeţe colorate pe aripile acoperite cu rogojină ţinem adâncul apelor la suprafaţă până ni se văd trupurile goale într-un tv stins suntem dintre cei cărora le trec norii prin umeri zburăm foarte sus trecem pe lângă tâmpla lui gulliver i-am face reverenţe ţinându-ne inimile între degete ca pe nişte jobene dar tributari ai unor tăceri costisitoare trăim în odăiţa unei secunde şi nu ne e uşor personal prefer să-ţi sărut fiecare fir de păr în parte dintr-o suflare gulliver înţelege tot ca o oglindă în ochii lui albaştri cerul are forma unei livezi de păpădii noaptea se trezeşte călugărul ce doarme încolăcit pe elice ne aprinde lumânările suflând peste fitilele stinse zumzăitul de ţânţar al motoarelor deranjează moşii ce îşi fac siesta în bărcile de pe lac e ceva nou chiar şi pentru roci în toată povestea asta un copil vede o luminiţă mişcându-se printre stele departe în piept părinţii lui dorm se bucură cât să nu-i trezească
5. imense vor veni caii pentru fiecare om câte unul şi ne vor împinge din aşternuturi cu marile lor boturi umede ne vor scoate din case zvârlindu-ne pe scări ca pe nişte suluri de postav ne vor împinge aşa printre blocuri pe străzi prin oraşe vor ajunge cu noi pe câmpii prin păduri ni se vor lipi de pleoape frunze şi crenguţe pe sub cea mai frumoasă paradă de nori vor intra în ape rostogolindu-ne pe fundurile oceanelor ca pe nişte trunchiuri caii de lemn ai copilăriei cu boturile mari imense
6. drum bun domnule nimeni în dimineaţa aceea toţi oamenii întinseseră de la ferestrele lor cabluri oţelite pe care mergeau încet se mişcau precaut ca nişte bătrâni pe gheaţă miile de cabluri se pierdeau haotic în zare formau o burtă sub greutatea tălpilor zdrelite de care picăturile de sânge atârnau ca nişte mere pe relieful străzilor goale se vedea doar un caroiaj de umbre eram decis să duc pianul chiar şi în condiţiile acelea şi am cautat sub clape o pereche mai groasă de ciorapi
7. starea de a fi centrul orașului este tot un deșert numai că firele de nisip au forme de oameni mă plimb noaptea pe străzile moi și nimic mai mult am impresia că sunt un copil și țin de mână un părinte foarte înalt care se pierde printre nori nimeni nu știe dar uraganul despre care se vorbește la meteo uraganul arătat de bățul lung crem iese din oasele mele ca o ghiulea răvășind foile crainicului oasele mele îndepărtate de inimă căreia i-am făcut la revedere cu mâna într-o gară din aprilie în fața librăriei cărturești pe lângă spiritul cărților visând pe o bancă cu ciorapi multicolori peste picioarele sufletului am văzut în iarbă o aripă de elefant cealaltă era deja urcată pe acoperiș urma să fie lansată o carte pentru copii sau iubirea mă tot freca la ochi și nu mai vedeam bine sau cine știe ce dracului am mâncat seara de visam tâmpenii odată a venit un car de reportaj m-a filmat din toate frunzele necăzute ale toamnei o reporteră mi-a pus întrebări pe fiecare treaptă a templului pe care o urcam pe care o coboram pe care o construiam i-am spus da fac dragoste cu iubita până ne apar lacrimi pe sexe da
sub cuvertură ținem un geam în lesă un geam care dă într-un beci din care latră un soare peste lanul nostru de secunde îndesate ca niște pături în lada de zestre câteodată când îmi văd reflexia de castană în vitrine îmi vine așa să cred că sunt doar un scrum într-o scrumieră mă uit la steaua care mă fumează îi văd unghiile date cu ojă de culoarea păsărilor îi spun că o iubesc și că iau în fiecare moment trenuri invizibile spre ea că mă zgâlțâi pe drum ca un sac plin cu cartofi mă învelesc noaptea când sunt singur în livadă cu pielița ei roz care îi împodobește degetul mare și toate vor fi bune de acum îmi zic în timp ce oftez ca o piatră proastă zgomotul de frână al mașiniilor ce circulă pe pletele mele lumina farurilor care îmi perforează amintirile îmi aduc aminte de tot de la cifre la pași și tremur văd că a început să plouă cu ace în fiecare colț din lume în fiecare colț din carne și mă trezesc în centrul orașului cu oameni plini de gol în jur gata să fiu luat de vânt alături de foile de ziar de pungile goale și alte inimi neînțelese
8. pelerinaj prin căderi până dimineață mai este o viață de om din calorifer ies aburi privesc strada cu ochii mei din gurile de canal ştiu că dacă aş uni cu o linie toate luminile de la ferestrele din jur te-aş putea desena citind pe o bancă din parc aşa cum îţi place acum mai mult ca niciodată durerile mele stau îngheţate pe masă în culorile lor ca nişte fructe într-o pictură naivă iau taxiul prin propriul sânge roţile aruncă stropi ca nişte lacrimi în drumurile mele de la un simţ la altul se opreşte la toate semafoarele la toate barierele cu sunete stridente băi boule! mă trezesc din somn ţipând dar strigătul meu nu face decât să sperie nişte păsări din copacii care îţi înconjoară banca pe care citeşti şoferul dă din umeri cum dau îngerii din aripi şi taxiul merge în continuare pe clapele de pian spre marginea prăpastiei aşa cum ne-au învăţat în clasa întâi merge prin şanţurile întunecate ale discului de vinil ce se roteşte în gol la pick-up
9. o piesă de teatru când a intrat servitoarea în salonul plin cu mobilă veche toţi stăpânii ei stăteau morţi în scaune lucru care pe ea nu a deranjat-o a aşezat tava pe măsuţa mobilă fără să uite nici un gest învăţat la internat a pus aproape de fiecare ceaşca cubuleţele de zahăr (la domnu' trei neapărat) şi a ieşit firesc absent ca şi când o dicuţie era în toi în urma ei un ropot de apaluze umple sala şi din dreptul scaunului unde stătea copilul porni o maşinuţă până căzu de pe scenă în loc de cortină o lumină verde s-a intensificat tot mai mult până ce în loc de aplauze spectatorii au zbierat disperaţi
10. despre tipologiile lui don quijote apropiindu-se de morile tăcute şi masive don quijote iese în fugă din don quijote din armură care iese din don quijote de pe cal care iese din don quijote care bea ceai pe şa care iese din don quijote care visează care iese din don quijote căruia îi bate inima sancho panza îi urmează ducând gânditor cei şase cai de acelaşi căpăstru
11. plantația mea de clocote înghețate vă spun sincer se poate scrie moarte cu diacritice m-a învăţat un orb îndrăgostit de amănunte ca un profesor mi-a luat mâna într-a lui şi mi-a condus-o până unde se termină curentul electric * sunt sigur absolut convins pot băga mâna în foc pisica aia care se plimbă pe acoperiş va coborî pe burlan până la etajul unu sau nouă şi va intra pe fereastra deschisă larg se va întoarce acasă ca un coşmar risipitor ca să vă faceți un tablou aflați că vă spun toate astea de aici din creierii deşertului * vin fluturii se întorc prin ploi prin oraşe prin războaie dintr-o bătaie de aripi mătură totul în jur blocuri şi monumente munți şi oameni pământul se ridică valuri valuri
de la un timp îmi este tot mai frig degeaba se ţine după mine soba asta ca un animal credincios de ce să mai mint a început să ningă în amintiri domn' doctor aşa cum mi-a prevestit una din cele mai frumoase iubriri când braţele ei mă înveleau ca nişte fulare cu clopoței stau la un bar lumina feţei de masă este peste tot văd cum se apropie fluturii acum când ospătarul aduce berea privind spre altă gaură neagră de la altă masă acum când am început să îngheţ de la unghii spre inimă acum când apăs butonul de la lift crezând că pot să scap * mi s-a spart inima într-o haită de câini vagabonzi care latră la sânge de nu mai poate săracul să intre în casă îl privesc de la geam cum stă pierdut în parcare îmi pare rău că nu mă pot duce după el dar sunt prea multe trepte vii de coborât asta e în lipsa lui o să târşesc conştient - ceea ce este de o mie şi una de nopţi mai rău -
bocancii prin carne cu sufletul înfășurat în șubă ca odinioară aerul din jurul meu agonizează nu mi-ați văzut tatăl zice suferea de o vizuină * mijesc ochii până se poate trece cu lama pe sub peloape câmpia îşi leagănă în zări caii dusă de vânt o pungă va acoperi într-un final soarele ştiu asta cum ştiu copacul stufos care apare mereu în călătoriile mele cu trenul pare a fi o rudă sau aşa ceva dimineața îl văd în chiuvetă cum se înalță falnic din scurgere acoperind generos cu crengi vesela
12. pe spatele cărților de joc câtă liniște pentru nu ştiu câte alte minuni clipeşti în lipsa mea şi asta e bine cum bine este felia de pâine pe care timpul a aşezat-o pe masa din bucătăria aflată în alt univers între noi este acum o lume de aer cu munţi de aer cu trenuri şi avioane de aer cu oameni făcând dragoste pe scări amintirile au prins guturai din când în când lăsăm cartea jos în creierii genunchilor cei din jur ne întreabă într-un cor ce-i? şi dăm cu patentul drumul la zâmbet pe ţevile din buze prefăcându-ne că un pasaj din carte a trecut prin noi ca un tanc câteodată am impresia că ni se întâmplă astea la amândoi în acelaşi timp da despre asta îţi vorbeam aici se ajunge când alergăm ca nişte şine să ne retragem la depou să ne culcăm între găleţile şi cârpele uleioase pe foile de ziar pline de firimituri singura mulţumire fiind că ne aflăm la marginea lumii
*** astăzi ţi-am prins iar ochii printre amintiri cum prindeau părinţii bulgarii la tv şi am oftat sunt doar o frunză care bea ceai într-o lume în care nici măcar vântul sau uraganul nu contează
13. tăcerea și pluralul
pe alee un cer de frunze uscate lipit de asfalt și nici măcar un gând prin casele astea vechi din pas în pas ne oprim şi admirăm uriaşii melci care se târăsc printre oftaturile noastre ne mănâncă buricele inimilor să dăm pagina la sânge să urcăm muntele până sus la crucea de pe soare și să coborâm alene pe brațul lor doar când vor arăta cu degetul creasta unde ne-au văzut făcând dragoste