Nimic de pierdut

Nimic de pierdut - BT.indd 1

29-Aug-12 20:48:00 PM

Nimic de pierdut - BT.indd 2

29-Aug-12 20:48:00 PM

Nimic de pierdut - BT.indd 3

29-Aug-12 20:48:00 PM

The original title of this book is: Nothing to lose, everything to gain: how I went from gang member to multimillionaire entrepreneur, by Ryan Blair Copyright © 2010, 2011 by Ryan Blair. All rights reserved. © Publica, 2012, pentru ediţia în limba română ISBN 978-606-8360-14-0

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Blair, Ryan Nimic de pierdut, totul de câştigat : cum am ajuns din delincvent antreprenor multimilionar / Ryan Blair ; trad.: Florin Sia. - Bucureşti : Publica, 2012 ISBN 978-606-8360-14-0 I. Sia, Florin (trad.)

351.712 336

EDITORI:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV:

Bogdan Ungureanu REDACTOR:

Claudiu Sfirschi-Lăudat DESIGN:

Alexe Popescu DTP:

Răzvan Nasea CORECTURĂ:

Elena Bițu Gabriela Popescu

Nimic de pierdut - BT.indd 4

29-Aug-12 20:48:00 PM

O colecție de cărți despre antreprenoriatul de succes este incompletă fără cartea scrisă de Ryan Blair, Nimic

de pierdut, totul de câștigat. Și asta deoarece discursul motivațional spus cu sinceritate pe parcursul drumului de la delincvent la antreprenor multimilionar are un ecou puternic. Principiile de business aliniate instinctelor de supraviețuire dobândite în adolescența sa, conduc către o perspectivă diferită asupra unor concepte acceptate: loializarea clienților, concurență, mentorat, angajați model, modestie și posesiuni. Iar din această perspectivă diferită, cartea se citește ca un roman bun pe care trebuie să îl parcurgi atunci când ai planuri serioase pentru a reuși deopotrivă în viață și în afaceri.

Nimic de pierdut - BT.indd 5

29-Aug-12 20:48:00 PM

Nimic de pierdut - BT.indd 6

29-Aug-12 20:48:00 PM

Fiului meu, Ryan Reagan Blair – fie ca tu să nu ajungi niciodată un puşti „în situaţie de risc“, şi în memoria tatălui meu vitreg, Robert Hunt, şi a antrenorului John Wooden, doi oameni extraordinari, care au fost o sursă de inspiraţie pentru mine.

Nimic de pierdut - BT.indd 7

29-Aug-12 20:48:00 PM

Nimic de pierdut - BT.indd 8

29-Aug-12 20:48:00 PM

Nota autorului Poveştile din carte sunt bazate pe evenimente din viaţa autorului.

Unele nume au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor respective.

Avertisment parental: în carte există expresii vulgare. Intenţia nu este aceea de a promova înjurăturile, ci de a‑mi prezenta dialogul interior ca o reflecţie a mediului sau a împrejurărilor în care m‑am găsit la un moment dat.

Nimic de pierdut - BT.indd 9

29-Aug-12 20:48:00 PM

Nimic de pierdut - BT.indd 10

29-Aug-12 20:48:00 PM

Cuprins

Citiţi asta înainte de toate ��������������������������������������������������������������������������� 13 1. Originile mele ����������������������������������������������������������������������������������������� 23

Bun venit, sărăcie!

Nu eşti tatăl meu

2. Mentalitatea „nimic‑de‑pierdut“ ����������������������������������������������������������� 41 3. Şmecheri, şarlatani… şi Tony Robbins ��������������������������������������������������� 47 4. De la filosofia celulei de închisoare la cea a sălii de consiliu ��������������� 53

Regulile de aur

5. Profită de moment! ��������������������������������������������������������������������������������� 73 6. Onoraţi‑vă înţelegerile! �������������������������������������������������������������������������� 95 7. Deşteptaţi‑vă! ��������������������������������������������������������������������������������������� 105

Cine este mentoren‑ul dumneavoastră?

8. Mai întâi, problemele cu adevărat importante ������������������������������������ 121

Aveţi grijă la portofel!

9. Ce anume vă motivează în viaţă? ���������������������������������������������������������� 131

Nu eşti un stereotip

Nimic de pierdut - BT.indd 11

29-Aug-12 20:48:01 PM

10. Fructificaţi‑vă atuurile personale! �������������������������������������������������������� 145

Cât valorează influenţa dumneavoastră?

11. Riscuri şi sacrificii ���������������������������������������������������������������������������������� 155

Pregătiţi‑vă să vă simţiţi cu adevărat incomod!

12. Greşeli de milioane de dolari ���������������������������������������������������������������� 171 13. Urăsc planurile de afaceri ���������������������������������������������������������������������� 191

Numele dumneavoastră de afaceri, nu unul porno Teoria jocurilor

14. Afacerile la domiciliu: argumente pro şi contra ���������������������������������� 207

Totul ţine de recrutare Alegerea companiei

15. Lansarea afacerii dumneavoastră �������������������������������������������������������� 225

Aceasta este povestea mea şi nu renunţ la ea Vindeţi mai întâi şi abia apoi puneţi întrebări!

16. Strângerea fondurilor ��������������������������������������������������������������������������� 239

Investitorii în capital de risc: înotând alături de rechini

17. A creşte, a angaja şi a concedia ������������������������������������������������������������ 253

Metoda „connect four“

18. Vânzarea pe profit ���������������������������������������������������������������������������������� 271

Luaţi‑vă un avocat!

Către următoarea afacere �������������������������������������������������������������������������� 291 Susțineți cartea! ���������������������������������������������������������������������������������������� 297 Mulţumiri ��������������������������������������������������������������������������������������������������� 299

Nimic de pierdut - BT.indd 12

29-Aug-12 20:48:01 PM

Citiţi asta înainte de toate

Los Angeles este un oraş faimos pentru un semn. Simbolul ultim al cartierului meu este inscripţia albă pe care o poţi vedea cuibărită pe dealuri, între clădiri, în timp ce conduci prin Hollywood. Asemenea oraşului în care locuiesc, simbolul definitoriu al vieţii mele este și el alcătuit din litere – literele L şi A se suprapun, ca logoul echipei Dodgers, dar acolo unde A‑ul trece pe deasupra L‑ului se află o mitralieră AK‑47.

Locuiesc într‑un penthouse dintr‑o clădire exclusivistă din Hollywood, în care în fiecare noapte, după ce cluburile locale se golesc, se revarsă un flux constant de celebrităţi pentru petrecerile after‑hours. Toată lumea, de la miliardarul Paul Allen la actriţa Jessica Biel, se opreşte pe la mine, motiv pentru care „cămăruţa“ mea este decorată astfel încât să‑mi reflecte stilul de viaţă. În loc de canapea, am o masă de biliard. În plus, mai am o colecţie de obiecte de artă şi de cărţi rare pe care le‑am achiziţionat de‑a lungul anilor. Una dintre piesele remarcabile este un tablou cu designul LA⁄AK‑47, lucrare comandată designerului de modă Bryden Lando, care a ­pictat‑o plecând de la unul dintre cele mai populare tricouri ale sale.

Tabloul simbolizează atmosfera de violenţă în care am crescut şi îmi aminteşte de vremurile în care chiar obişnuiam să port cu mine un AK‑47. Pe când eram un tânăr şi turbulent membru de bandă, aceasta era cea mai valoroasă proprietate pe care o deţineam: m‑a protejat în timpul revoltelor din LA şi

Citiţi asta înainte de toate Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 13

13

29-Aug-12 20:48:01 PM

în timpul schimburilor de focuri dintre găşti. Acum, cu tabloul de pe peretele meu aş putea cumpăra un camion plin cu astfel de arme.

Lângă acest tablou se găseşte o bibliotecă din sticlă, încuiată şi plină de cărţi, ediţii princeps de Napoleon Hill, Dale Carnegie şi altele câteva de la prieteni ca Jerry Rice, Bode Miller, antrenorul Dale Brown, răposatul John Wooden şi un titlu mai special pe care mi l‑a dăruit Bob Goergen, un antreprenor şi investitor renumit în întreaga lume, atunci când mi‑a cumpărat compania. În interiorul copertelor se găseşte o dedicaţie: „Bine ai venit în familia Blyth. Sperăm că vom avea parte de un viitor profitabil împreună, Bob Goergen, 8⁄08“.

Din afară arată de parcă aş avea un stil de viaţă fantastic, lejer. Adevărul este că niciodată nu am făcut vreun milion de dolari cu uşurinţă. Și am făcut multe milioane.

Era luna august, în 2008, o dată identică aceleia de pe dedicaţie, şi mă simţeam în al nouălea cer. Tocmai vândusem ViSalus unei companii listate la bursă, pe nume Blyth, deţinută de familia Goergen, printr‑o tranzacţie care, cuplată cu un earn‑out* multianual, a fost evaluată la suma de 120 de milioane de dolari (sau mai mult, dacă performanţele noastre aveau să fie peste aşteptări). Mi‑am sărbătorit victoria la show‑ul lui Donny Deutsche**, pe Fox News, MSNBC, şi în general pe toate canalele media. Inbox‑ul meu a fost inundat cu e‑mailuri de felicitare trimise de la Wall Street până la Main Street. În ciuda tuturor aşteptărilor, făcusem ceea ce * În contractele de tip earn‑out, vânzătorul primeşte o parte din sumă după data achiziţionării firmei sale, sumă care va depinde de performanţele financiare ulterioare ale firmei, ceea ce‑i determină de obicei pe vânzători să rămână la conducerea firmei vândute, pentru a asigura profitabilitatea acesteia (n.t.). ** Donny Deutsche a lucrat în domeniul publicității și în televiziunea americană; a fost gazda emisiunii The Big Idea with Donny Deutsch (2004‑2008) (n.t.).

14

Nimic de pierdut - BT.indd 14

Nimic de pierdut, totul de câştigat Citiţi asta înainte de toate

29-Aug-12 20:48:01 PM

nimeni din industria mea nu mai reuşise să facă vreodată: în urma negocierilor, am obţinut de zece ori mai mult pentru câştigurile aşteptate în anul 2008 şi de opt ori mai mult pentru profiturile de pe următorii trei ani. În industria vânzărilor directe, nu s‑a mai întâmplat niciodată ca o companie aşa de mică precum a noastră să fie cumpărată pentru un preţ atât de mare, cât am obţinut noi. În principiu, am primit ceva mai mult decât am fi primit dacă listam compania la bursă. Eram pregătit să‑mi sărbătoresc noul statut de multimilionar într‑un mare fel. În timp ce mergeam spre platoul emisiunii lui Donny Deutsche, pentru a‑mi pregăti apariţia, am primit un mesaj de la prietena mea din acea vreme, care se afla şi ea în platou, întrucât lucra ca model la NBC, pentru emisiunea Deal or No Deal*. Mesajul era unul simplu: „O să fii tată“.

Aproape imediat după ce am început să mă obişnuiesc cu faptul că o să fiu tată (a fi tată este un lucru serios pentru mine, dat fiind faptul că părintele meu biologic a fost un ratat), economia americană a intrat într‑o spirală a morţii. La numai câteva luni după aceea, în decembrie 2008, consilierul pe probleme economice al preşedintelui a anunţat că economia americană a căzut într‑o „depresiune“. Declaraţia a fost însoţită de un raport al Departamentului American al Muncii, care anunţa că peste 533 000 de americani îşi pierduseră slujbele în decembrie 2008, iar 1,9 milioane intraseră în şomaj în timpul acelui an calendaristic. Intraserăm în „Marea Recesiune“. * Emisiune‑concurs, în care participanţii se luptă pentru câştigarea unui premiu în valoare de un milion de dolari. Concurenţilor li se oferă 26 de serviete, fiecare dintre ele conţinând sume care variază de la un penny la premiul cel mare, după care sunt rugaţi să aleagă o singură servietă, a cărei valoare va fi declarată la sfârşitul concursului. Până atunci însă, concurentul este obligat să renunţe, rând pe rând, la celelalte serviete. La intervale regulate de timp, un personaj denumit „Bancherul“ îi oferă concurentului o anumită sumă de bani în contul celei care se găseşte în servieta aleasă, punându‑l pe acesta din urmă în poziţia de a alege între suma oferită şi posibilitatea de a merge mai departe (n.t.).

Citiţi asta înainte de toate Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 15

15

29-Aug-12 20:48:01 PM

Declaraţia mea de venituri era de ordinul milioanelor, însă ştiam că urma să‑i pierd pe toţi dacă nu luam nişte măsuri foarte agresive.

Era un moment istoric cu un caracter excepţional, iar eu consideram că spiritul antreprenorial reprezenta lucrul de care America avea nevoie pentru a ieși din recesiune. Istoric vorbind, şaisprezece dintre cele treizeci de companii Dow Jones de astăzi au fost fondate în timpul unei recesiuni sau depre­ siuni economice. Simboluri corporatiste ca General Electric, Johnson&Johnson, Procter&Gamble şi Disney au fost întemeiate în condiţii economice similare. Am început să scriu cartea de faţă pentru a mobiliza spiritul întreprinzător al americanilor şi am intitulat‑o Nimic de pierdut după atitudinea pe care am avut‑o atunci când încercam să scap de sărăcie şi să devin un CEO multimilionar.

Să sărim la decembrie 2009. În acel moment, ViSalus, compania pe care de abia o vândusem într‑o tranzacţie evaluată la 120 de milioane de dolari, nu mai valora nimic.

Vânzările ­scăzuseră de la 2,5 milioane de dolari pe lună la 600 000 pe an. Viitorul frumos pe care Bob Goergen mi‑l urase în dedicaţia din carte era orice altceva, numai profitabil nu. Blyth îşi pierduse încrederea în afacerea mea şi o închisese. Recesiunea dăduse la iveală existenţa unor deficienţe în modelul nostru de afaceri – deficienţe cărora clienţii noștri excesiv de cheltuitori, care reprezentau publicul‑țintă, nu le dăduseră prea multă atenţie atunci când avuseseră acces la cărţile de credit şi la creditele de nevoi personale cu garanţie imobiliară, când valoarea caselor lor se aprecia, iar veniturile lor erau în creştere. În vremuri bune, afacerile slabe prosperă. Şi, după câte s‑a dovedit, îmi construisem afacerea bizuindu‑mă pe vremurile bune. Blyth îmi plătise un bonus pentru o companie care acum

16

Nimic de pierdut - BT.indd 16

Nimic de pierdut, totul de câştigat Citiţi asta înainte de toate

29-Aug-12 20:48:01 PM

nu mai valora nimic pentru ei. Toţi managerii care se bătuseră să‑mi plătească preţul de zece ori mai mare pe care îl nego­ ciasem în 2008 se simțeau acum ridicoli. Cei care dezaprobaseră afacerea avuseseră dreptate. Iar eu devenisem simbolul tipului care ţepuieşte de o grămadă de bani o companie listată la bursă. În acea lună de decembrie am fost chemat la birourile centrale ale companiei Blyth pentru o întâlnire specială, în aceeaşi încăpere unde stătusem să negociez termenii vânzării ViSalus cu un an înainte. M‑au rugat să vin singur. De asemenea, au trimis la Los Angeles un şef de la cartierul general din Greenwich – unul care pretindea că ştie mai multe despre afacerea mea datorită MBA‑ului său –, să mă dădăcească în timp ce‑mi pregăteam prezentarea pe care ei doreau s‑o fac la întâlnire, astfel încât aceasta să se ridice la standardele lor corporatiste.

Realitatea era în felul următor: băgasem în afacere, din buzunarul meu, aproape un milion de dolari pentru a încerca s‑o revitalizez. Acceptasem de bunăvoie un salariu de un dolar pe an din clipa în care economia începuse să se ducă la vale. Îmi făceam griji în privinţa bebeluşului meu şi mă temeam că probabil pariasem viitorul său şi al meu pe un model de afaceri bazat pe „vechiul tip de economie“. Compania avea nevoie de încă un milion de dolari, cel puţin, pentru a ieşi cu bine din următoarele câteva luni, deşi poate că acesta nu era suficient – iar eu o ştiam. Probabil mai aveam nevoie de un milion de dolari, poate de trei, iar până în acel moment băgasem în companie 26 de milioane. Însă, dincolo de bani, lucrul de care aveam mai multă trebuință era un dram de speranţă. Aveam nevoie ca investitorii să se uite la mine şi să‑mi zică: „Ryan, ştim că o să reuşeşti. Credem în tine ca antreprenor; îţi susţinem viziunea“.

Citiţi asta înainte de toate Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 17

17

29-Aug-12 20:48:01 PM

În Greenwich era o zi de iarnă. Mi‑am pus pe mine cel mai bun costum şi am intrat la acea întâlnire. În câteva secunde, a devenit limpede că nimeni nu voia să asculte prezentarea mea; voiau să mă crucifice. Erau încărcaţi de resentimentul obișnuit al investitorului. S‑au repezit la mine pe rând, până când unul dintre manageri s‑a înfuriat atât de tare, încât s‑a ridicat în picioare – cu fălcile încleştate şi roşu la faţă – şi a ieşit din încăpere. Ţin minte că mă simţeam de parcă aş fi fost din nou pe străzi, spunându‑mi în sinea mea: Aţi face bine să arătați puțin respect. Nu mai sunt un amărât de puşti.

Mi‑au spus cât se poate de clar că nu mai aveau de gând să sprijine compania ViSalus. Renunţaseră la ea. Nu voiau să mai participe la acea rundă de finanţare. Au bătut ultimul cui în coşciug cât de tare au putut şi, în timp ce plecam, mi‑au spus să mă şterg la fund cu toată afacerea. Şi pe bună dreptate. O meritam.

Am zburat înapoi către Los Angeles, unde m‑am pricopsit imediat cu o gripă porcină, petrecându‑mi întreaga vacanţă de Crăciun în pat. Mă tot întrebam dacă ar trebui să las baltă toată treaba. Mă tot certam cu mine însumi şi‑mi spuneam că toată povestea asta nu merită chinul, iar egoul meu nu se oprea din trăncănit. Mă trezeam mereu noaptea, supărat pe mine însumi.

De ce l‑am lăsat pe acel şef, cu MBA‑ul lui, să‑mi influenţeze prezentarea? Eram nervos pe mine pentru că împrumutasem bani pentru a‑i băga în afacere. Cheltuisem milioane pe prieteni de ocazie, în vremuri tulburi. Eram atât de supărat, încât nu puteam să dorm decât câteva ore pe noapte. Ar fi trebuit să prevăd ceea ce se întâmplase în economie. În afară de el însuşi, un CEO nu poate da vina pe nimeni altcineva – iar eu eram conștient de asta. Era vina mea şi nu aveam de gând să mă duc la fund cu una, cu două.

18

Nimic de pierdut - BT.indd 18

Nimic de pierdut, totul de câştigat Citiţi asta înainte de toate

29-Aug-12 20:48:01 PM

Nu aveam nimic de pierdut şi urma să le arăt investitorilor – şi, pe lângă asta, întregii lumi – că mă voi lupta pentru a ieşi din încurcătură.

Ziua de Crăciun mi‑am petrecut‑o motivându‑mi angajaţii, familia, pe cei doi fondatori şi pe alţi câţiva investitori – şi, cel mai important, pe mine însumi. În cele din urmă, am reuşit să adunăm milionul de dolari, numai că afacerea se prăbuşise atât de tare, încât nici eu nu mai aveam vreo speranţă în privinţa ei.

Tod mi‑a trimis un e‑mail în care îmi spunea că avea încredere în mine, că anul următor, pe vremea asta, urma să ne felicităm entuziasmaţi. Am zis pas. Niciodată nu am avut nevoie ca un investitor să mă motiveze. Şi atunci a venit o altă lovitură. Am primit o scrisoare de la partenerul meu Nick Sarnicola şi de la vicepreşedintele de vânzări, Mike Craig, în care‑mi spuneau că ei îşi dau demisia.

Scrisoarea era exact ca manifestul din filmul Jerry Maguire.

Enumera toate lucrurile pe care ar fi trebuit să le schimbăm.

Am început să citesc acuzaţia violentă de cinci pagini, dar nu am putut s‑o termin. De fapt, am primit‑o cu zece minute înainte să aud că erau luate măsuri de către consiliu în vederea înlocuirii mele. Eram alb la faţă.

Nu voi uita niciodată clipele în care dădeam înconjurul camerei de hotel unde am primit vestea că îmi pierdeam doi dintre cei mai talentaţi oameni din echipă şi că urma să fiu demis de către propriul consiliu de directori (ştiam asta pentru că unii prieteni din branșă mi‑o spuseseră).

După ce furia mi s‑a mai potolit, am fost copleşit de epuizare. Am clacat şi am căzut în genunchi pentru a mă ruga. Nu mai făceam faţă. A trebuit să cer ajutor pentru a trece prin cea mai dificilă situaţie profesională în care m‑am găsit vreodată.

Am revenit la scrisoarea lui Nick cu mintea şi inima limpezite, după care l‑am sunat şi i‑am zis: „Hai să facem toate

Citiţi asta înainte de toate Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 19

19

29-Aug-12 20:48:01 PM

lucrurile de pe lista ta!“ Am hotărât împreună ca el şi Mike să‑şi asume atribuţii antreprenoriale în domeniul vânzărilor şi să punem tot ce aveam sub directa lor autoritate, pentru a ne scoate din recesiune.

Odată ce strategia de mai sus a început să capete contur, am ştiut – chiar în timp ce participam la şedinţe după şedinţe, confruntat cu cele mai dure critici – că înţelegeam situaţia mai bine decât ei. Am ştiut că puteam să salvez corabia, indiferent dacă ei mă susţineau sau nu. Mi‑am zis: îmi cunosc clienţii mai bine decât o fac tipii ăştia. Eu sunt antreprenorul aici. În octombrie 2008, în timpul evenimentului Vitality organizat de noi în oraşul Las Vegas, familia Goergen se ridicase în faţa a aproximativ o mie dintre distribuitorii noştri şi declarase apăsat că într‑o zi ViSalus va fi cea mai puternică şi mai valoroasă companie din holdingul lor. Şi chiar dacă acea declaraţie părea atât de îndepărtată în 2009, în mine mai exista încă o doză de masochism dornic să încerce să le demonstreze că avuseseră dreptate. Dintr‑un motiv sau altul, m‑am simţit din nou viu ştiind că nu am altă soluţie decât aceea de a câştiga.

Aşa că, în cele din urmă, am mers pe mâna propriilor ins­ tincte. Am început să ne regândim afacerea în jurul noii economii, al noului consumator şi în jurul mutării pe teren a doi dintre cei mai talentaţi manageri de vânzări ai mei. În plus, s‑a dovedit că planul pe care am încercat să‑l subliniez în prezentarea susţinută în acea zi din anul 2009 a fost strategia câştigătoare.

Astăzi, ViSalus este de departe mult mai valoroasă decât ceea ce a plătit Blyth pentru ea. Vânzările companiei au crescut de la 600 000 de dolari pe lună la şase milioane, în aproximativ cincisprezece luni. Dacă luăm în considerare creşterea curentă a companiei, aceste cifre vor fi mult mai mari atunci când veţi citi cartea de faţă. Întâlnirile din acea sală de consiliu

20

Nimic de pierdut - BT.indd 20

Nimic de pierdut, totul de câştigat Citiţi asta înainte de toate

29-Aug-12 20:48:01 PM

din sediul central al companiei Blyth sunt acum complet diferite. Aşadar, am primit recunoaşterea pe care mi‑o doream. Şi, de fapt, ce aveam de pierdut dacă dădeam greş? În realitate, enorm: afacerea mea, milioane de dolari şi viitorul băiatului meu, ca să nu menţionez ruşinea de a fi un perdant. Însă motivul pentru care astăzi am o companie mult mai valoroasă decât a fost vreodată este acela că, în ciuda circumstanțelor, am jucat ca şi cum nu aş fi avut nimic de pierdut.

Faptul îmi aminteşte de o cuvântare susţinută de Steve Jobs la Stanford, în 2005. Acolo, el spunea că „în faţa morţii, frica de eşec şi de ruşine dispare cu totul“.

Am cunoscut realitatea morţii; ştiu ce este explozia unei arme de foc, m‑am confruntat cu pierderea tatălui meu, cu crime de stradă, cu sinuciderea prietenilor mei; eşecul unei afaceri nu e nimic în comparaţie cu aşa ceva. Faptul de a avea în tine acel nivel necesar al instinctului de supravieţuire este cel mai preţios bun de care poţi dispune. Aşa cum era acel AK‑47. Şi tocmai de aceea atârnă pe peretele meu tabloul cu pricina. În acest fel, nu voi uita niciodată de unde vin şi prin ce a trebuit să trec ca să ajung aici. Nu a fost uşor. Pe fiecare porţiune a drumului au existat obstacole pe care am fost nevoit să le depăşesc, multe procese de autoanaliză şi multe lucruri stricate care trebuiau reparate. Cartea aceasta nu este un ghid de autoperfecţionare pentru o viaţă mai bună; ea este harta pe care am folosit‑o pentru a depăşi adversităţile întâlnite pe drum. Împărtăşindu‑vă această carte, sper că şi dumneavoastră veţi reuşi să vă creaţi propria hartă de orientare în viaţă şi în afaceri.

Citiţi asta înainte de toate Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 21

21

29-Aug-12 20:48:01 PM

Nimic de pierdut - BT.indd 22

29-Aug-12 20:48:01 PM

1

Originile mele

Nu am pornit de jos. Dar am ajuns acolo repede.

Cu mult înainte de a deveni un antreprenor milionar, am fost un derbedeu cu un cazier de infracţionalitate juvenilă în spate, cu experienţă de stradă şi cu o grămadă de traume emoţionale de pe urma anilor în care am fost abuzat de tatăl meu.

Anii mei de adolescenţă nu au fost nicidecum punctul obişnuit de pornire al unei vieţi productive, normale, cu atât mai puţin al unei cariere de afaceri pline de succes. Din câte se pare, asta nu a contat câtuşi de puţin.

Primul deceniu al vieţii mele a fost, de fapt, unul comun, plăcut, cumva specific păturii de sus a clasei mijlocii. Familia mea locuia într‑o comunitate mică, tihnită din California de Sud. Nimeni nu era extraordinar de bogat acolo unde locuiam; însă, chiar la un oraş sau două depărtare de noi, erau cartierele strălucitoare ale miliardarilor, iar la aceeaşi distanţă, dar în cealaltă direcţie, era ghetoul. Ştiam care ne era locul pe scara socială şi eram cu toţii destul de mulţumiţi acolo…

Familia mea avea o piscină, o grămadă de haine drăguţe, iar eu, dacă voiam, primeam de Crăciun o bicicletă sau un scuter nou – după majoritatea standardelor, o duceam destul de bine. Şi atunci, chiar când începeam gimnaziul, tata s‑a prins în capcana drogurilor. Întotdeauna a avut o personalitate destul de impulsivă.

Fraţii şi surorile mele mai mari, cinci la număr, învăţaseră deja

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 23

23

29-Aug-12 20:48:01 PM

să fie atenţi la ieşirile lui; eu mi‑am însuşit această lecţie aproape imediat ce am început să învăţ a merge, de vreme ce eram prâslea familiei. Nu era însă un tip rău.

Asta e chestia care mă uimeşte mereu. Acum, când îmi ascultă povestea, oamenii îmi spun adesea: „Tatăl tău pare să fi fost o persoană îngrozitoare“. A fost o persoană cu care era teribil de greu să trăieşti, odată ce viaţa lui a început cu adevărat să se dezintegreze. Însă nu era o persoană îngrozitoare – cel puţin nu de la început. De fapt, am învăţat o grămadă de lucruri de la el.

De exemplu, când eram puşti, mă răsplătea cu diverse premii. Dacă, într‑un joc de baseball, reuşeam o lovitură la bază, la sfârşit mă aştepta o anumită recompensă, cum ar fi o nouă mănuşă de batter*. Întotdeauna concuram pentru a obţine ceva anume. Tata era cel care îmi oferea aceste recompense; el a fost prima persoană care mi‑a insuflat o etică a muncii şi o mentalitate a asumării de riscuri în vederea recompenselor.­ Nu credea în banii de buzunar; credea în treburile duse până la capăt şi mă plătea să le fac. Dacă spălam maşinile, primeam cinci dolari pe maşină. Dacă tundeam gazonul, eram plătit şi pentru asta. Poate că acest aranjament nu se potriveşte tuturor familiilor, dar pentru mine a funcţionat cu siguranţă.

Am ajuns să asociez efortul cu profitul.

Nu era însă vorba doar de profit. Tata m‑a învăţat, de asemenea, ce înseamnă mândria care vine în urma unei efort serios. Întotdeauna mă lăuda în faţa prietenilor şi a colegilor lui de muncă, spunându‑le ce muncitor destoinic eram şi cât de mulţi bani câştigam în felul acesta; drept rezultat, mă străduiam să muncesc tot mai mult. Odată, s‑a fălit în faţa unui coleg cu drumurile pe care le făceam pentru a livra ziarele, aşa * În baseball, jucătorul ofensiv şi cel care loveşte mingea cu bâta (n.t).

24

Nimic de pierdut - BT.indd 24

Nimic de pierdut, totul de câştigat Originile mele

29-Aug-12 20:48:01 PM

că am hotărât să dezvolt acest aspect al muncii mele zilnice, crescând în curând numărul acestor trasee la trei.

Am învăţat, de asemenea, cum să sporesc oportunităţile de câştig. Tata îmi plătea un dolar pentru fiecare sac de iarbă pe care îl scoteam din grădină. Dacă îi puteam convinge pe puştii din împrejurimi să facă efortul acesta pentru 50 de cenţi, atunci, punându‑i pe câţiva dintre ei să umple mai mulţi saci dintr‑odată, reuşeam să obţin profit în timp ce lucram şi la alte sarcini pentru care urma să primesc recompense.

Datorită tatălui meu, am fost stimulat încă de timpuriu să am ambiţie, motivaţie şi să apreciez banii.

Numai că efectele psihologice ale copilăriei sale nefericite, fragilitatea sa – toate problemele lui – au sfârşit prin a anula tot ce era mai bun în el. La urma urmei, asta este ceea ce‑i împinge de la spate pe toţi cei care merg în acea direcţie, nu‑i aşa? „Problemele“ lui l‑au împins către droguri, iar tot restul a scăpat de sub control.

Tata era din clasa mijlocie, însă trăia de parcă ar fi făcut parte din pătura superioară. Aşa cum fac atâţia americani, îşi umfla stilul de viaţă – îşi lua maşini în leasing, s‑a împrumutat pentru a‑şi cumpăra o casă, îşi cheltuia ultimii dolari pentru ca aceasta să arate frumos –, astfel încât să ajungă să se simtă mai important. Trăia peste posibilităţile sale şi a început să ia droguri pentru a face faţă întregii situaţii; de aici a venit ruina sa. În cele din urmă, a eşuat pentru că nu a avut niciodată o înţelegere mai profundă a sensului vieţii. Copiii săi munceau din greu, iar asta îl făcea să se simtă mândru; avea o soţie superbă, de pus în vitrină; o casă frumoasă, maşini splendide şi toate lucrurile pe care şi le‑ar putea dori o persoană. Însă nu avea o înţelegere adâncă a sensului vieţii sale. Drept

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 25

25

29-Aug-12 20:48:01 PM

urmare,­a aruncat totul pe apa sâmbetei, după care s‑a izgonit singur din vieţile noastre.

A zăbovit prin preajmă suficient de mult timp pentru a ne târî la fund pe toţi împreună cu el, după care a dispărut. La vremea aceea, mai eram încă trei copii în casă: fraţii mai mari se mutaseră deja. Vieţile lor se duceau și ele de râpă, de parcă eşecul tatălui meu le dăduse scuza de care aveau nevoie. Au plecat cu toţii, unul câte unul, până când în casă nu mai eram decât eu, mama şi tatăl meu. Una dintre surori s‑a mutat cu noi, împreună cu un iubit dependent de droguri; alta a fugit de acasă şi a stat o vreme pe străzi. În final, când am rămas doar eu şi părinţii, viaţa mea s‑a dus de râpă.

Tatei îi plăcea să se dea mare cu colecția sa de arme; și mie, la fel. Odată, la câteva zile după ce le arătasem prietenilor mei, fratele mai mare al celui mai bun prieten al meu a intrat în casă şi ne‑a furat toate armele, până la ultima. Abia câţiva ani mai târziu am aflat cine fusese implicat în treaba asta, însă, în momentul acela, deja nu mai conta. Tata credea că eu fusesem autorul. Între timp, drogurile îl făceau să fie paranoic şi chiar mai violent decât înainte. Era absolut convins că eu eram cel care le furase şi că le vândusem, aşa că mă ameninţa că mă omoară dacă nu i le înapoiam. După tot ceea ce văzusem, am ştiut că nu era o idee bună să aştept repercusiunile. Era periculos. În acea noapte am sunat‑o pe sora mea Stephanie şi i‑am spus: „A jurat că mă omoară“.

Oricât de recunoscător aş fi fost pentru oferta surorii mele de a sta cu ea, noua situaţie se prezenta cu propriul ei set de provocări. La vremea aceea, ea locuia cu un muzician. Poate că era un star rock pe cale de devenire – sunt o mulţime dintr‑ăştia în California de Sud –, însă cu siguranţă nu avea banii

26

Nimic de pierdut - BT.indd 26

Nimic de pierdut, totul de câştigat Originile mele

29-Aug-12 20:48:01 PM

unei vedete rock. Stăteau într‑o casă minusculă şi murdară şi supravieţuiau mâncând macaroane şi brânză, singurul fel de mâncare pe care se pare că și‑l putea permite fiecare.

Când am ajuns la ei acasă, au luat un sac de dormit de undeva din spate, dintr‑o mică magazie distrusă, l‑au scuturat şi mi‑au zis: „Uite, ăsta e locul tău“. Casa era o cocioabă. Avea într‑adevăr uşi şi o fereastră, dar şi găuri în pereţi. Nu există un mod mai delicat pentru a o descrie. Însă eram departe de tatăl meu, iar atunci acela era lucrul cel mai important.

Câteva zile mai târziu, am mers la un magazin caritabil pentru a‑mi lua un sul de mochete, dintre acelea pe care oamenii le donau după ce îşi redecorau casele. Erau câteva bucăţi suficient de mari pentru a servi ca izolaţie, aşa că le‑am prins de pereţi în încercarea de a mă feri de vremea de afară. Eram în California de Sud – nu chiar cel mai dur climat –, însă noaptea se făcea frig, aşa că puneam bucăţi de mochetă peste uşi, pentru a încerca să ţin vântul la distanţă. Aveam, ce‑i drept, la dispoziţie un mic radiator şi un sistem electric pentru a‑l pune în mişcare, iar asta m‑a ajutat să ies cu bine din iarnă. Însă nu vremea era cel mai mare duşman al meu. Onoarea aceasta revenea păduchilor care invadaseră cocioaba. Nu conta cât de insistent mă spălam sau ce încercam să fac cu părul meu pentru a scăpa de ei – a doua zi erau înapoi. Puteam să‑i simt cum se târau în jos pe capul şi pe spatele meu, în timp ce dormeam jos, pe salteaua tăbăcită, care ajunsese în final să înlocuiască sacul de dormit. În cele din urmă, într‑o încercare disperată de a scăpa de păduchi, am hotărât să mă rad pe cap.

La începutul anilor ’90, scăfârlia lui Michael Jordan a susţinut serios moda capetelor rase, însă înfățișarea aceea încă nu se impusese cu adevărat pe scena publică. Cheliile nu erau câtuşi de puţin cool la acea vreme. Aşa că „Ryan Blair nu are păr“ a

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 27

27

29-Aug-12 20:48:02 PM

devenit zeflemeaua favorită a şcolii, una rostită cu o cadenţă enervantă, cântată, ceea ce îmi izbea fiecare nerv din trup, chiar şi atunci când încercam s‑o ignor.

Am trăit aproape un an de zile în bojdeuca aia mică şi mizerabilă. Simţeam că nu mă pot duce acasă atât timp cât tata era încă acolo, încă dependent de droguri, iar mama în mod limpede nu plănuia să‑l părăsească prea repede. Aşa că am rămas locului, simţind că, deşi eu eram cel care plecase, de fapt fusesem abandonat de amândoi cu mult înainte. În cele din urmă, atunci când directoarea şcolii la care învăţam, dr. Judy Dunlap, m‑a chemat în biroul ei ca să vorbim despre notele mele tot mai proaste, am făcut să se reverse tot ceea ce strânsesem în mine: problemele cu părinţii, condiţiile de viaţă de atunci – i‑am spus tot. Dintr‑odată, notele mele erau ultimul lucru care o preocupa. „Trebuie să chemăm serviciile de asistenţă socială. Nu avem altă soluţie“, mi‑a explicat ea. „Eşti în pericol, asta îmi spui tu de fapt.“ Potrivit legii, directoarea trebuia, de asemenea, să mă ducă la un psiholog şi a cerut ca mama să meargă împreună cu mine. După ce i‑am povestit psihologului toate problemele prin care trecuse familia mea în ultimii cinci ani, el a privit‑o pe mama în ochi şi i‑a zis: — Tu eşti cea care l‑a abuzat.

Mama era şocată.

— Tatăl lui e de vină, a insistat ea. El e ticălosul! El e cel care îi bate. În plus, mă bate şi pe mine.

Psihologul nu a făcut decât să dea din cap şi i‑a spus: — Eşti un om adult şi îţi laşi copilul să treacă prin asta.

Potrivit legii, eşti un părinte neglijent, şi o să‑l luăm de lângă tine dacă nu îndrepţi lucrurile imediat. Trebuie să acţionezi chiar în clipa asta, nu ai altă opţiune.

28

Nimic de pierdut - BT.indd 28

Nimic de pierdut, totul de câştigat Originile mele

29-Aug-12 20:48:02 PM

Faptul acesta a făcut‑o pe mama să reevalueze situaţia pentru prima dată, de vreme ce, până atunci, crezuse în mintea ei că ea fusese victima, nu eu. Şi într‑adevăr, era o victimă. A încasat mulţi pumni pentru mine, deoarece se punea în faţa tatei. Îmi amintesc cum avea faţa neagră‑vineţie şi cum le spunea oamenilor că avusese un accident de maşină. Mi‑aduc aminte cum îl priveam pe tata în timp ce o lovea cu pumnii şi cum mă trăgea şi pe mine în cameră ca să‑l văd – ca un fel de avertisment că nu ar trebui niciodată să‑l înfrunt. Îmi amintesc cum, odată, l‑am văzut îndreptând o armă spre mama, spunându‑i că are de gând s‑o omoare dacă nu se va opri din plâns. Nu încape îndoială că mama era o victimă. Însă, în mintea ei, gândea că îndurase toate abuzurile acestea pentru ca eu să nu fiu nevoit să le suport. Nu i‑a trecut niciodată prin minte că eu eram afectat oricum. În cele din urmă a fost de acord cu psihologul că trebuia să ia măsuri, aşa că l‑a sunat pe tata în noaptea aceea şi i‑a spus: — Au de gând să‑l dea pe Ryan în adopție temporară, deci trebuie să pleci. Îl aduc din nou acasă pe Ryan, întrucât trăieşte în condiţii necorespunzătoare, iar ei o să ne inspecteze aici.

Asta a fost ceea ce a îndepărtat‑o de el, faptul că statul urma să intervină. Luase o hotărâre, iar noi speram că, prin asta, situaţia fiecăruia dintre noi urma să fie schimbată. Însă, cam după trei luni, tata a început din nou să treacă pe la noi şi era la fel de violent ca întotdeauna, avându‑ne ca ţinte deopotrivă pe mine şi pe mama. De fiecare dată când începeau atacurile, fugeam de acasă înapoi la sora mea, ceea ce părea încă a fi o opţiune mai bună.

Totuşi, de data aceasta mama era hotărâtă să mă protejeze.

A găsit o garsonieră vizavi de soră‑mea şi a reuşit cumva să facă rost de garanţia de 500 de dolari fără ştirea lui taică‑meu.

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 29

29

29-Aug-12 20:48:02 PM

Mi‑a spus într‑o zi să‑mi împachetez lucrurile, aşa că am îndesat în maşină tot ceea ce e mai important pentru un băiat de treisprezece ani: Nintendo‑ul meu, CD‑urile şi hainele – toate catrafusele plăcutei vieţi pe care o avusese familia mea burgheză şi care, în final, nu erau decât o parte a întregii înşelătorii.­ Am mutat totul în noua casă, după care am mers înapoi pentru un ultim transport cu lucrurile mamei. Când ne‑am întors, am găsit noul nostru adăpost complet golit. Tot ceea ce era înăun­tru dispăruse. Cineva ne văzuse cărând cutiile, aşteptase să plecăm, după care a intrat şi a luat tot ceea ce aveam.

Mama a făcut o criză de isterie. Tocmai ce înfăptuise şi ea ceva curajos, într‑un ultim efort disperat de a o rupe cu situaţia noastră disfuncţională, şi iată că fuseserăm furaţi de toate cele. În plus, poliţia nu a putut nici ea să ne ajute prea mult. Ofiţerul care a venit după ce am chemat poliţia ne‑a sfătuit să facem o plângere. Locuiam chiar lângă un parc pe unde se învârteau toţi gangsterii şi vagabonzii din zonă. Vedeam cum se adună acolo bărbaţi cu figuri înfricoşătoare, unii cu lacrimi tatuate sub ochi şi cu mâinile pline de tatuaje căpătate în închisoare.

Ne priveau cum venim şi plecăm; nu făceau decât să ne urmărească într‑un fel care‑mi făcea pielea de găină. „Dacă primesc o plângere de la voi“, ne‑a spus ofiţerul, „ei or să ştie că i‑aţi turnat şi or să caute să se răzbune. Pentru siguranţa tuturor, v‑aş sugera să daţi pur şi simplu uitării întâmplarea“.

Mama plângea din cauza sentimentului de totală neputinţă pe care îl avea în acel moment. Ofiţerul a băgat mâna în buzunar, i‑a dat mamei o bancnotă de 20 de dolari şi i‑a zis: „Îmi pare sincer rău că vi s‑a întâmplat asta“. După care s‑a întors spre mine şi mi‑a zis: „Ei, puştiule, nu cred că vrei să te încurci cu tipii aceia. Orice ai face, nu te amesteca în treburile lor!“ Acesta a fost deci mesajul de bun venit pe care l‑am primit când ne‑am început noua noastră viaţă.

30

Nimic de pierdut - BT.indd 30

Nimic de pierdut, totul de câştigat Originile mele

29-Aug-12 20:48:02 PM

Bun venit, sărăcie!

Până la urmă tata a aflat unde eram, însă s‑a gândit, cred, că îi era mai bine fără noi; în acea perioadă nu a făcut niciun efort pentru a se lăsa de droguri. Întrucât mama plecase cu mine pentru a încerca să mă protejeze, cred că şi lui i s‑a părut a fi o idee bună să se îndepărteze de noi. A dispărut din viaţa mea pentru următorii cincisprezece sau paisprezece ani.

Eu și mama am încercat amândoi să ne descurcăm cât puteam de bine, având în vedere situaţia în care ne găseam. Ea și‑a luat o slujbă la raionul de mirodenii şi condimente al unui supermarket local şi s‑a străduit să scape de problema pe care o avea cu băutura; iar eu jucam baschet în parc, încercând astfel să mă feresc de belele. Nu prea mi‑a ieşit totuşi; peste tot în jurul meu nu vedeam decât probleme şi m‑am gândit că era mai uşor să intru în joc decât să mă împotrivesc. De fiecare dată când ieşeam pe afară să joc baschet, tipii din cartier se apropiau de mine şi mă întrebau din ce bandă fac parte. Le‑am zis că nu sunt membrul vreunei găşti; întreaga idee a găştilor de cartier era destul de nouă pentru mine.

Am înţeles însă repede cum funcţiona sistemul, cum se menţineau la putere stăpânii străzilor prin intermediul influen­ ţei şi manipulării. Am observat felul în care indivizii mai copţi foloseau mita şi teama pentru a‑i obliga pe cei mai tineri să comită în locul lor infracţiunile şi am văzut cum puştii acceptau de bunăvoie povestea, întrucât asta părea că e sin­gura structură de putere care era respectată în vreun fel în împrejurimi.

Era o lume furioasă, tentantă, strălucitoare, în care obţineai ceea ce doreai fără să‑ţi pese de riscuri. Acestea din urmă erau o parte componentă a consideraţiei de care te bucurai; cu cât era mai curajoasă infracţiunea, cu atât mai mult respect obţineai. Pentru un puşti sfrijit care se simţea neajutorat în faţa a

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 31

31

29-Aug-12 20:48:02 PM

tot ceea ce se întâmpla în viaţa lui, toate astea păreau atrăgătoare. Referitor la alegerile mele, nu pot acuza pe nimeni şi nimic în afară de mine însumi. Însă înţeleg foarte bine felul în care o persoană tenace, confuză şi ambiţioasă se poate lăsa uşor prinsă în toată tărăşenia asta.

Comportamentul şi notele mele s‑au prăbuşit din nou. De data asta, eram în clasa a opta, aşa că am fost dat afară din şcoală. După două luni petrecute în clasa a noua, am fost rugat să părăsesc şi liceul. Nu eram impunător – pubertatea mai avea de aşteptat un an sau doi –, dar aveam gura mare şi mă certam mereu cu profesorii, până acolo încât se simţeau ameninţaţi. În fiecare zi veneam în clasă cu o apăsare pe umeri, gândindu‑mă: Niciunul dintre voi nu ar putea înţelege vreodată prin ce trec eu, aşadar, cum îndrăzniţi să‑mi spuneţi mie ce să fac? Este interesant când îmi spuneţi că într‑o bună zi algebra va fi impor‑ tantă pentru mine. Însă înţelegeţi voi că, în momentul acesta al vieţii mele, supravieţuirea este lucrul cu adevărat important pen‑ tru mine? Şi voi îmi spuneţi că este important să fiu atent la ora de istorie? Mă duc acasă, pe drum sunt luat la întrebări sau mi se pune o armă la tâmplă, iar mie ar trebui să‑mi pese de ceea ce aveţi voi să‑mi spuneţi?

Profesorii m‑au catalogat imediat drept un copil‑problemă.

S‑au chinuit să mă facă să iau Ritalin pentru deficit de atenție şi Prozac pentru depresie. S‑au străduit să mă dea afară din clasă. N‑aveam nimic împotrivă. Oricum, mi‑era mai uşor să pierd vremea pe străzi. Era mai uşor să sparg maşini pentru a fura echipamente stereo decât să muncesc pentru ceea ce‑mi doream, aşa că m‑am gândit că acesta ar fi un traseu mai bun pentru mine.

De câteva ori am aterizat într‑un centru de detenţie pentru minori, ceea ce până la urmă s‑a dovedit a fi un lucru bun pe termen lung, deoarece acolo s‑a întâmplat să‑mi descopăr

32

Nimic de pierdut - BT.indd 32

Nimic de pierdut, totul de câştigat Originile mele

29-Aug-12 20:48:02 PM

fascinaţia pentru computere, fapt care, mulţi ani mai târziu, a dus la rândul lui la fondarea primei mele companii.

Celălalt lucru pozitiv din viaţa mea, în anii aceia, a fost Randy Pentis. Era un poliţist din zonă, cu un gen de faţă pe care numai un poliţist o putea avea; era numai linii dure şi umor negru. Când eram adolescent, să văd o asemenea faţă nu însemna decât un singur lucru: certitudinea unei pedepse inevitabile. Simpla apariţie a acestui om îmi împrăştia gaşca pe străzi ca bilele de biliard după o lovitură de deschidere, care mai de care pitindu‑se în spatele clădirilor şi zburând pe după colţuri. Eram disperat să scap de poliţistul care îşi făcuse un fel de obiectiv personal din a mă opri să fac greşelile pe care eram hotărât să le fac.

Pe sergentul Pentis mi‑l amintesc cel mai bine pentru felul în care mă înşfăca de spatele tricoului şi pentru dăţile în care mă târa pe alee în mijlocul nopţii, ca s‑o trezească pe mama şi să‑i explice de ce băiatul ei purta eşarfă, tenişi, curea şi restul de însemne ale găştii. Randy Pentis este omul care m‑a arestat, şi asta de mai multe ori. Şi m‑a provocat să mă comport mai bine decât o făceam la vremea respectivă. Însă rezultatele acestei lecţii aveau să se lase aşteptate şi ele mai mulţi ani. La acel moment, eram un adolescent scăpat de sub control, care părea a fi destinat închisorii. Şi atunci mama a început să se întâlnească cu un bărbat pe nume Robert Hunt, iar datorită influenţei sale, vieţile noastre s‑au schimbat cu o sută optzeci de grade.

Nu eşti tatăl meu După câţiva ani, mama a ajuns, din situaţia de a câştiga salariul minim pe economie, ca vânzătoare la raionul de

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 33

33

29-Aug-12 20:48:02 PM

condimente, la statutul de manager de departament, după care l‑a întâlnit pe Robert când acesta a venit la magazin în calitate de client. Robert era un businessman de succes cu o situaţie stabilă, un bărbat care deţinea propria afacere imobiliară. Era inteligent, cald şi sobru, şi a manifestat un interes special pentru mine într‑o vreme când aveam o nevoie disperată de o figură paternă puternică în viaţa mea.

Nu se întâlneau de prea mult timp când Robert ne‑a invitat pe mama şi pe mine să ne mutăm acasă la el. Ne‑a făcut oferta după ce, într‑o seară, a venit s‑o ia în oraş pe mama şi a rămas absolut îngrozit de condiţiile în care locuiam. Mama a ezitat puţin, însă Robert i‑a explicat că o să mă ia din mijlocul găştii cu care umblam, din cartierul periculos în care trăiam şi că asta i‑ar da şansa de a avea o influenţă mai directă asupra vieţii mele. Ştia că, după ritmul în care evoluau lucrurile în privinţa mea, singura noastră şansă era să ieşim de acolo. Mama şi cu mine am înţeles că nu aveam nimic de pierdut.

Aveam 17 ani când ne‑am mutat, iar Robert a insistat să locuiesc cu ei cel puţin până la optsprezece ani. Am acceptat propunerea fiindcă nu aveam, de fapt, altă opţiune. Numai că nu prea mă potriveam cu peisajul de pe insula Westlake. În primul rând, aveam tatuajele găştii pe tot corpul, deoarece atunci când lupţi pentru viaţa ta, cu cât ai mai multe răni şi cerneală pe tine, cu atât mai puţin trebuie să te baţi.

Niciodată nu o să uit ziua când mi‑am oprit mașina, o Toyota Corolla din ’78, la porţile frumosului şi bogatului cartier în care locuia Robert. Unul dintre agenţii de pază m‑a recunoscut; îl chema Terry şi conducea una dintre puţinele afaceri legale din vechiul meu cartier. Îi aduceam materiale reciclabile ca să le cântărească, după care el ne dădea un voucher pentru supermarket.

34

Nimic de pierdut - BT.indd 34

Nimic de pierdut, totul de câştigat Originile mele

29-Aug-12 20:48:02 PM

— Ce naiba cauţi aici, a mormăit Terry spre mine în timp ce opream maşina.

I‑am spus că acum locuiam acolo.

— Du‑te, băi, de aici! N‑ai cum să locuieşti în zona asta, mi‑a zis el.

Am făcut o grimasă, asigurându‑l că locuiam pe bune acolo, după care am adăugat: — De acum lucrezi pentru mine.

A râs. În timp ce‑mi făcea cu mâna printre porţi, mi‑am dat seama cât de mult se schimbase întreaga mea viaţă.

Privind în jurul meu, am început să bag de seamă cum trăiesc cu adevărat oamenii. Nu cei care jefuiau maşini pentru a‑şi duce traiul şi nici cei care doar se prefăceau că aveau o grămadă de venituri la dispoziţie, ci oamenii care erau bogaţi în mod legitim. Am înţeles că totul se reducea la munca pe care o investeau în ei înşişi şi în profesiile lor. Am priceput, de asemenea, că aveau o strategie. Una a bunăstării, diferită de cea care guverna străzile.

Odată, conduceam maşina tatălui meu vitreg către spă­ lătoria auto, când m‑au abordat doi domni mai în vârstă, în­trebându‑mă pe un ton firesc: „Şi cu ce te ocupi?“ Gândeau, presupun, că sunt vreo vedetă sau vreun atlet de aveam o aşa maşină, ca adolescent. Aşa se face că am ajuns să observ, după acea experienţă şi după altele care i‑au urmat, cum societatea îţi ataşează etichete. Am început să mă îmbrac frumos şi să port tricouri de golf. Dintr‑odată, fetele de la şcoală aveau voie să se întâlnească cu mine, pe când înainte vreme fusesem un subiect interzis pentru majoritatea fetelor „drăguţe“.

Arătam ca şi cum aş fi fost băiatul lui Robert Hunt. Nimănui nu părea să‑i treacă prin cap sau să‑i pese că nu el mă crescuse de la naşterea mea şi până atunci. Din ce ştiau ei, eu eram

Originile mele Nimic de pierdut, totul de câştigat

Nimic de pierdut - BT.indd 35

35

29-Aug-12 20:48:02 PM