Nr. 2/2011 al publicaţiei “Curierul Ortodox”

Page 1

ÎNTRU ACEASTA VOR CUNOAȘTE TOŢI CĂ SUNTEŢI UCENICII MEI, DACĂ VEŢI AVEA DRAGOSTE UNII FAŢĂ DE ALŢII (IOAN 13,35)

CURIERUL ORTODOX

Apare din iunie 1995 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove

PUBLICAŢIE A BISERICII ORTODOXE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Nr. 02(235) februarie 2011

Săptămânile pregătitoare către Postul Mare Duminica Vameșului și Fariseului Cu Duminica Vameșului și Fariseului începe Triodul. Este duminica de după Duminica lui Zaheu și înainte de Duminica Fiului Risipitor. Aceasta este perioada pregătitoare a Sfintelor Paști în Biserica Ortodoxă. Iisus Hristos spune pilda vameșului și fariseului pentru unii care se credeau neprihăniţi și îi dispreţuiau pe ceilalţi. Pilda pune în contrast un fariseu și un vameș. Fariseul se ruga în picioare mulţumindu-i lui Dumnezeu că nu este ca ceilalţi oameni hrăpăreţi (lacomi de avere), nedrepţi sau preacurvari sau chiar ca vameșul care stătea lângă el, adăugând că el postește de două ori pe săptămână și dă zeciuială din toate veniturile sale. Vameșul, în schimb, stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci se bătea în piept zicând: ,,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. Iisus ne spune că vameșul s-a pogorât acasă mai îndreptat prin rugăciune decât fariseul. Căci oricine se înalţă va fi smerit și oricine se smerește va fi înălţat(Lc18.10-14). Pilda ne arată că trufia se înalţă adeseori din solul unei anumite corectitudini morale care ajunge pricină de dispreţuire a celorlalţi oameni și că smerenia adevărată crește uneori din lacrimile păcătoșilor.

casă. Pilda îi încurajează pe cei care doresc să facă acest lucru, arătând că Tatăl îi va primi cu bucurie și veselie pe calea Postului Mare, care este călătoria lor spre casă. Duminica Înfricoșatei Judecăţi

Duminica Fiului Risipitor

Duminica Fiului Fisipitor este a doua duminică de dinaintea Postului Mare, din săptămânile pregătitoare ale Post. Este duminica de după Duminica Vameșului și Fariseului și este înainte de Duminica Înfricoșatei Judecăţi. Această perioadă de dinainte de Postul Mare este începutul ciclului pascal de cult din Biserica Ortodoxă. În această duminică de pregătire pentru Postul Mare, ortodocșii creștini ascultă parabol lui Hristos despre iertarea lui Dumnezeu cea iubitoare (Lc15,11-24). Oamenii sunt reprezentaţi aici ca aflându-se într-o ţară îndepărtată de casa Tatălui, căutând să se întoarcă la comuniunea cu Dumnezeu, care este cu adevărata noastră

Duminica Înfricoșatei Judecăţi sau Duminica lăsatului sec de carne este a treia duminică a Triodului. Este duminică următoare după Duminica Fiului Risipitor și înainte de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Aceasta este cea de-a treia săptămână a perioadei pregătitoare a Postului Mare din Biserica Ortodoxă. Această duminică mai este numită și Duminica lăsatului sec de carne, deoarece în mod tradiţional, este ultima zi în care se manâncă produse din carne înainte de Sfintele Paști. În săptămâna care urmează, creștinii ortodocși se abţin de la a consuma carne, dar încă mai mănâncă produse lactate și ouă. Din acest motiv, săptămâna care urmează mai este numită și săptămâna albă. În unele jurisdicţii este admis și consumul de pește. Săptămâna albă îi simbolizează pe Adam și Eva în Rai, când încă nu începuseră să mănânce carne. Citirea din Evanghelie din această duminică constă din parabola lui Hristos despre Judecata de Apoi (Mt 25,31-46). Această citire este în continuarea celor din duminicile anterioare și învaţă că nu este suficient să Îl vedem pe Iisus, să ne vedem așa cum suntem și să ne întoarcem acasă la Dumnezeu ca fiul său rătăcitor. Biserica învaţă că, pe lângă cele de dinainte, mai este nevoie să devenim fiii lui Dumnezeu urmându-L pe Hristos, Fiul Său Unul-Născut și văzându-L pe Hristos în fiecare om și slujindu-i lui Hristos prin slujirea aproapelui nostru. Mântuirea și Judecata de Apoi vor ţine cont și de fapte, nu numai de intenţii și nici chiar mila lui Dumnezeu nu va fii suficientă fără a se ţine seama de cooperarea și ascultarea personală. Toată evlavia și rugăciunea trebuie să aibă ca scop ultim slujirea lui Hristos prin slujirea poporului Său. (continuare în p. 5)

„Ușile pocăinţei” Odată cu Duminica vameșului și a fariseului, am început perioada numită în cultul creștin răsăritean “a Triodului”. În curând va începe și Postul Sfintelor Paști – perioada de pregătire sufletească și trupească pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului. Vă propun spre meditaţie textele unor cântări bisericești pe care le putem auzi în această perioadă în cadrul slujbelor Bisericii. Mesajul lor este unul de întoarcere a noastră spre Părintele ceresc, de pocăinţă pentru mulţimea greșelilor pe care le facem și de dorinţă de curăţire, de iertare, de purificare. “Ușile pocăinţei” sunt ușile Cerului deschise în inimile noastre. De aceea, “perioada Triodului, ca școală a eliberării de păcat și ca nevoinţă pentru mântuire, este un urcuș spiritual spre Sfintele Paști, o ridicare a sufletului dar și a trupului din păcat, pentru a-L întâlni pe Hristos Cel înviat, căci Învierea Domnului este cu adevărat viaţa Împărăţiei lui Dumnezeu împărtășită oamenilor”. “Ușile pocăinţei deschide-mi mie, Datatorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curăţește-l cu mila milostivirii Tale! În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire mi-am cheltuit toata viaţa mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toata necurăţia. La mulţimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoșata zi a judecăţii, ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta”. (din Stihirile Triodului). Cântarea aceasta reprezintă momentul poate cel mai solemn în cadrul slujbei, fiind situată, după cum știm, imediat după citirea Evangheliei și a Psalmului 50. Cântarea vine, încă din prima duminica pregătitoare a Postului, cea a Vameșului și a Fariseului, ca un semnal de luptă, vestind parca: “Sosit-a vremea pocăinţei”, “începutul luptelor duhovnicești”. Primele doua stihiri, precedate de “Slava...” și “Și acum...”, sunt compuse în glasul 8, iar cea de-a treia în glasul 6. Variaţiile melodice și modulaţiile vin să ilustreze cât mai sugestiv cu putinţă starea de păcătoșenie în care se găsește cel ce a pornit pe calea postului, urmând exemplul de pocăinţă al vameșului precum și pe al fiului risipitor din Evanghelie. “Ușile pocăinţei” sunt nu numai cele care ne deschid din nou intrarea în raiul ale cărui porţi au fost închise prin neascultarea lui Adam, dar și cele menite să închidă intrarea patimilor în suflet.” Prin mijlocirea melodiei psaltice, acest imn, în cele trei stihiri ale sale, ne îndruma spre pocăinţă, învăţându-ne totodată și cum să o facem: prin întoarcerea la noi înșine și la viaţa noastră păcătoasă, cu cutremur și cu teama de înfricoșata Judecată dar și cu nădejde și încredere în dumnezeiasca milostivire. Sentimentele de teamă și nădejde pe care ni le trezesc aceste stihiri trebuie să ne însoţească nelipsit de-a lungul Sfântului Post: de aceea ele vor fi auzite la Utrenia fiecărei duminici din Triod, începând cu prima și până spre sfârșitul Paresimilor .

“La râul Babilonului...” O alta cantare, aparţinând imnografiei Triodului, este “La râul Babilonului”, de fapt, Psalmul 136 Acest psalm este rânduit pentru slujba Utreniei și se cântă în trei duminici la rând, începând cu cea a Fiului Risipitor. Astfel, imediat după polieleul obișnuit (Robii Domnului și Mărturisiţi-vă Domnului; psalm 134-135), solemn dar vesel, vom auzi tristul și nostalgicul psalm 136: “La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion”. Tonul trist, tânguitor, reiese din profilul descendent al motivelor muzicale, al strofelor în general. Cu toate acestea ne uimește conceperea cântării în tactul irmologic și mai ales în atmosfera luminoasă, deschisa a glasului 3. Psalmul este alcătuit ca un polieleu, după modelul celorlalţi doi carel preced. Astfel, fiecare strofa este urmata de refren - Aliluia întreit. Sub aspect melodic, caracterul trist nu se împotrivește câtuși de puţin bogăţiei și cantabilităţii discursului muzical, iar vocalizele din finalul fiecărei strofe își aduc un aport estetic cu totul aparte. (cotinuare în p. 5)

22 februarie/ 7 martie Începutul Postului Mare

Stimaţi cititori! Nu uitaţi să vă abonaţi la Curierul Ortodoxx pe anul 2011


Nr. 02(235) februarie 2011

CURIERUL ORTODOX

2 partea oficială

AGENDA DE LUCRU A ÎPS VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI ÎNTREGII MOLDOVE 2-4 februarie Mitropolitul Vladimir a participat la lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc la catedrala Patriarhală “Hristos Mântuitorul” din or. Moscova. 1 februarie ÎPS Vladimir a participat la slujba festivă dedicată aniversării a 2-i ani de la intronizarea Sanctităţii Sale Patriarhului Kiril la Moscovei și Întregii Rusii. 25 Ianuarie Mitropolitul Vladimir a semnat Protocolul de cooperare între Mitropolia Moldovei și Ministerul

Justiţiei. 23 Ianuarie ÎPS Vladimir a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala „Schimbarea la Faţă a Domnului” din Chișinău. 22 Ianuarie ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit biserica din s. Taraclia, r. Căușeni. 20 Ianuarie Mitropolitul Vladimir a sfinţit biserica „Nașterea Maicii Domnului”, s. Baimaclia, r. Căușeni. 19 Ianuarie Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a liturghisit

DECORAŢII BISERICEȘTI 23 ianuarie Prot. Mitr. Ioan Plămădeală parohul Catedralei “Schimbarea la Faţă” din Chișinău a fost decorat cu - Ordinul „Sf. Cuv. Serghie de Radonej”, gr. III. Alte distincţii bisericești au fost înmânate după cum urmează: Prot. Marcel Plămădeală s-a învrednicit de dreptul de a purta Mitră, Prot. Arcadie Porcescu a fost decorat cu dreptul de a purta Cruce cu Pietre Scumpe, Protodiac. Valeriu Balan a fost decorat cu Camilafcă, iar Iereul Eugen Răilean a primit dreptul de a purta Cruce de Aur. 22 ianuarie Pr. Vasile Marcu, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Taraclia, r. Căușeni, s-a învrednicit de dreptul de a sluji cu Ușile Împărătești deschise până la „Tatăl Nostru”, Prot. Ioan Griţcu din parohia „Adormirea Maicii Domnului”, s. Tănătari, r. Căușeni, a fost decorat cu Paliţă, Prot. Gheorghe Botnari din parohia „Sf. Irh. Nicolae”, s. Fârlădeni, r. Căușeni a fost decorat cu Paliţă, pr. Mihail Beresteanu, cleric la bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, s. Taraclia, r. Căușeni, a fost ridicat în treapta de Protoiereu, iar pr. Mihail Stoleriu, parohia „Acoperemântul Maicii Domnului”, s. Cârnăţenii Noi, r. Căușeni, a primit dreptul de a purta Cruce de Aur. 20 ianuarie Pentru eforturile depuse spre împodobirea Casei lui Dumnezeu, părintele paroh Ioan Bătrânac de la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, s. Baimaclia, r. Căușenia a primit o înaltă distincţie bisericească – dreptul de a purta Cruce cu Pietre Scumpe. De o altă importantă decoraţie clericală s-a învrednicit și pr. Nicolae Jelihovschi - slujitor al bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, s. Sălcuţa, r. Căușeni. 16 ianuarie Pr. Gheorghe Răileanu, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” a fost decorat cu dreptul de a purta Cruce cu Pietre Scumpe și Mitră, pr. Dorin Rusu, clericul acestei biserici s-a învrednicit de a purta Paliţă și Cruce cu Pietre Scumpe, pr. Pavel Chirilov, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, s. Sângera, mun. Chișinău, a fost decorat cu dreptul de a sluji cu Ușile Împărătești deschise până la „Tatăl nostru”, iar pr. Anatol Gârbu, parohul bisericii „Înălţarea Sf. Cruci”, s. Revaca a primit dreptul de a purta Paliţă. 15 Ianuarie Parohul bisericii “Sf. Serafim de Sarov” din mun. Chișinău - Prot. Boris Canţer a fost decorat cu dreptul de a purta mitră.

la catedrala mitropolitană din Chișinău. 18 ianuarie În ajunul Botezului Domnului, ÎPS Valdimir a liturhisut la catedrala mitropolitană din capitala Moldovei. 16 ianuarie Mitropolitul Vladimir liturghisit la biserica “Sf. Arh. Mihail” din preajma Aeroportului Internaţional Chișinău. 9 ianuarie Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană.

A FOST SEMNAT PROTOCOLUL DE COOPERARE ÎNTRE MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI MINISTERUL JUSTIŢIEI Pe 25 ianuarie, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și Ministerul Justiţiei au încheiat un Protocol de cooperare privind asistenţa în materie religioasă în instituţiile penitenciare. Protocolul este menit să satisfacă toate necesităţile spiritualmorale ale deţinuţilor din penitenciarele din ţara noastră, dar și a întregului efectiv al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Biserica alături de militari Pe data de 4 februarie, la Brigada nr. 2 Infanterie Motorizată a avut loc finisarea cursului de instruire iniţial al ostașilor din cadrul Armatei Naţionale. Timp de 6 săptămâni aceștia au avut parte și de lecţii de catehizare, un lucru de pionierat pentru acest contingent de militari. Astfel, la susţinerea probelor au trebuit să răspundă și la unele întrebări ce ţin de credinţă, moralitate și patriotism.

subofiţeri și ostași ai Armatei Naţionale! Acum câteva săptămâni circa 300 de soldaţi au primit jurământul militar consfinţit de preoţii capelani. Astăzi suntem la o nouă etapă, când îi vedem pe aceștea instruiţi în cele mai elementare ale milităriei. Important este că de rând cu cele profesionale aceștia au primit și primele cunoștinţe din domeniul credinţei. Un ostaș fără credinţă nu este ostaș. Astfel, să ne

La eveniment au participat preoţii capelani, care la finele testării au oficiat slujba Te-Deumului de mulţumire pentru frumoasa realizare. Părintele Corneliu Dobrogeanu, șeful Departamentului mitropolitan Conclucrare cu Forţele Armate și Ministerul Justiţiei, a menţionat următoarele: „Stimaţi ofiţeri,

aducem aminte de înaintașii noștri, printre care la un loc de cinste rămâne Sfântul Ștefan cel Mare, care au reușit în toate doar prin credinţă, râvnă și devotament. Domnul să ne ajute și de acum înainte să fim alături în educarea unor bravi ostași ai neamului și a Sfintei noastre Biserici”.

Cu această ocazie, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a ţinut să menţioneze că „și acei care au încălcat legea, cu voie sau fără de voie, au dreptul să se roage pentru păcatele săvârșite, să se mărturisească și să primească Sfintele Taine. Totodată, satisfacerea cerinţelor religioase ale militarilor va contribui la educaţia spirituală, patriotică, civică și morală a acestora. “În acest scop, fiecare penitenciar va avea câte un preot, desemnat de către Mitropolia Moldovei, care va desfășura serviciile religioase corespunzătoare”. „Cu toţii suntem creștini și este de datoria noastră să-i ajutăm să revină pe calea cea dreaptă. Morala creștină este fundamentul nostru ca naţiune, ca stat”, a subliniat Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase. Protocolul de cooperare, semnat iniţial pentru un termen de doi ani, presupune, de asemenea ca Departamentul Instituţiilor Penitenciare să acorde asistenţa necesară la amenajarea încăperilor destinate pentru aceste activităţi religioase. Controlul asupra executării și bunei desfășurări a celor stipulate în Protocol, va fi asigurat de către preotul capelan Prot. Corneliu Dobrogeanu și de către Directorul general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, general-maior de justiţie, Vadim Cojocaru. Actualmente, în cele optsprezece penitenciare de pe teritoriul ţării, se află 6304 deţinuţi. sursa: mitropolia. md

AU FOST HIROTONIŢI 9 ianuarie Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir l-a hirotonit în treapta de diacon pe ipodiaconul Lazăr Borșevschi, pe seama parohiei „Sf. Dumitru” din capitală.


Nr. 02(235) februarie 2011

CURIERUL ORTODOX

Academia Teologică din Chișinău și-a sărbătorit hramul

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi este o zi însemnată pentru fiecare creștin. Nu este mai puţin însemnată nici pentru tinerii care își fac studiile la Academia Teologică din Chișinău. A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, în această zi, seminariștii și studenţii împreună cu corpul didactic să se adune împreună la Sfânta Liturghie pentru a da slavă și cinstire lui Dumnezeu și sfinţilor Săi. Și de această dată, paraclisul Academiei cu hramul „Sf. Trei Ierarhi” a devenit neîncăpător pentru zecile de studenţi și profesori dornici de a împărtăși bucuria sărbătorii. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, secretarul mitropolitan, căruia i-au coliturghisit Prot. Mitr. Vetcislav Cazacu, Prorectorul Academiei Teologice și alţi slujitori ai instituţiei de învăţământ. Dimpreună cu seminariștii și studenţii, bucuria sărbătorii a fost împărtășită și de către Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelenţa Sa, domnul Marius Lazurcă. Prot. Mitr. Vadim Cheibaș a dat citire în faţa adunării mesajului de felicitare a ÎPS Mitropolit Vladimir, Rectorul Academiei Teologice din Moldova: „Corpului didactic, studenţilor și elevilor școlilor teologice Dragii noștri, Cu voia lui Dumnezeu, iată-ne ajunși în ziua pomenirii Sfinţilor Trei Ierarhi - Marele Vasile, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Pe lângă marea cinste de care se bucură în întreaga Ortodoxie, acești învăţători ai Bisericii Dreptmăritoare cu deosebire sunt prăznuiţi la noi, fiind protectorii cerești ai instituţiilor teologice. Și nu întâmplător au fost aleși Sfinţii Trei Ierarhi drept mijlocitori în faţa Bunului Dumnezeu pentru buna orânduire a învăţământului teologic în ţara noastră, căci acești luminători și vrednici propovăduitori ai cuvântului Adevărului au stat pe parcursul întregii vieţi pământești drept stâlpi și scuturi de apărare Dreptei Credinţe, or anume asta trebuie să reprezinte un teolog - apărător și făclie vie a Evangheliei lui Hristos, pentru a lumina poporul pe calea mântuirii și pentru a apăra credinţa strămoșească de hulă și întinăciune. Încă de la înfiinţarea Academiei Teologice din Chișinău, ne-am propus să creăm o instituţie superioară de învăţământ în care să educăm vrednici slujitori și propovăduitori ai învăţăturii creștin-ortodoxe spre binele și mântuirea neamului. O instituţie de învăţământ teologic trebuie să fie un garant și un semn al integrităţii spirituale și morale a unui popor și suntem convinși că acest lucru este valabil și pentru ţara noastră, mai ales atunci când drept dovadă și întărire afirmaţiilor noastre este numărul mare de seminariști și studenţi care au decis să se dedice învăţământului și cercetărilor teologice, precum și diversitatea programului pe are îl propune Academia, dar mai ales competenţa și dăruirea profesorilor de aici. Dragostea creștinească - acesta este primul lucru pe care dascălii încearcă să-l

insufle învăţăceilor. Dragostea pentru Hristos și pentru aproapele. Cele câteva promoţii de absolvenţi care au ieșit din băncile acestei instituţii de învăţământ au demonstrat cu prisosinţă acest lucru - fie că sunt preoţi, cântăreţi de cor, asistenţi sociali sau mireni, toţi cei care au făcut școala teologică, sunt niște oameni integri din punct de vedere religios, exemple de trăire creștină pentru societate. După cum am mai spus, acest lucru este un merit direct al profesorilor care predau la Academia Teologică, care fără să-și precupeţească puterile sunt dedicaţi dificilei, dar nobilei lor activităţi. Teologia nu este o profesie, ea este o vocaţie, un mod de viaţă. Academia Teologică nu își propune să „producă” specialiști pe bandă rulantă, pentru că aceștia să ajungă oameni cu un vast bagaj de cunoștinţe și o trăire autentică. Ce ar fi toate cele cât le înfăptuim și întreaga noastră viaţă fără rugăciune? Ar fi niște fire de nisip purtate haotic în goana vântului. Pentru a evita acest lucru să ne plecăm genunchii și capetele în rugăciune sinceră și curată, să rugăm pe cei Trei Sfinţi Ierarhi să ne lumineze și să ne întărească cu puterea dată lor de Atotputernicul Dumnezeu, să ne ferească de duhul pierzător al mândriei și să ne facă propovăduitori vrednici ai nepieritorului Cuvânt Evanghelic și să ne ajute pe această anevoioasă, dar atât de frumoasă cale a învăţământului teologic. Iubiţii noștri, Daţi-ne voie să vă felicităm din tot sufletul cu ocazia hramului Academiei, să vă urăm multă răbdare în binecuvântata voastră activitate și fie ca studiile pe care le faceţi aici să fie de folos atât sufletelor voastre, cât și a tuturor oamenilor pe care Bunul Dumnezeu îi v-a scoate în calea voastră. Dumneavoastră stimaţi profesori ai Academiei și ai Seminarului Teologic Vă mulţumim cu pentru truda pe care o depuneţi spre sădirea în inimile tinerilor a acelui bob de Adevăr care mai târziu va da rod însutit și înmiit. Faceţi o muncă enormă cu toate greutăţile ce ne apasă pe toţi din toate părţile, de-a lungul timpului. V-aţi demonstrat dăruirea și dragostea pentru cele sfinte, truda Dumneavoastră fiind cu atât mai binecuvântată și bineplăcută lui Dumnezeu și oamenilor. Nădăjduim că și în continuare veţi menţine la nivel bunul nume al acestei instituţii, fiind dăruiţi nobilei misiuni. Dumnezeu să vă ajute și să vă binecuvânteze pe toţi. Al vostru către Domnul rugător, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove “ Spre final, profesorii Academiei Teologice Arhim. Ermoghen (Adam), Prot. Veaceslav Ciorbă, Prot. Dumitru Tolico și doamna Rodica Slivca, directorul adjunct al Seminarului, s-au învrednicit de diplome arhierești pentru activitate îndelungată și rodnică în domeniul învăţământului teologic. Violeta Albu, cl. a XI-a, seminar

Biserica și școala 3

Sfinţii Trei Ierarhi prăznuiţi la Seminarul Teologic Liceal de Fete „Regina Maria” Deja al 12-lea an la rând, Seminarul Teologic Liceal de Fete „Regina Maria” de pe lângă Mănăstirea Suruceni, cu o deosebită cinstire sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic. Și în această zi, elevele, dimpreună cu profesorii și delegaţi ai conducerii raionului Ialoveni, s-au adunat în paraclisul Seminarului cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prilejuită de această mare sărbătoare creștină, serviciul divin fiind săvârșit de către Părintele Andrei Oistric, directorul adjunct al Seminarului și părintele Vasile Ciocanu, primul director al acestei instituţii de învăţământ. Întrebat fiind ce sentimente trăiește într-o zi atât de importantă pentru Seminarul „Regina Maria”, Părintele Andrei a declarat că aceasta este o zi de mare bucurie duhovnicească, zi în care elevele și corpul didactic sunt uniţi mai mult ca niciodată în rugăciune și într-un cuget. Părintele a mai declarat că pentru Sfinţia Sa este o deosebită onoare și o mare responsabilitate funcţia pe care o deţine în această instituţie de învăţământ teologic, deoarece conștientizează rolul acesteia în pregătirea unor bune creștine atât pentru viaţa de toate zilele, cât și pentru slujirea bisericească. Pr. Anrei Oistric a mai menţionat că toţi profesorii antrenaţi în procesul de instruire fac tot posibilul pentru a da o educaţie teologică aleasă tinerelor care au venit să studieze aici. Părintele nu a uitat să menţioneze și râvna de care dau dovadă seminaristele în cadrul procesului de învăţământ. După serviciul divin, a urmat un concert de muzică duhovnicească susţinut de către liceene.

Ședinţă la Protopopiatul de Ialoveni Parohia “Sf. Irh. Nicolae” din s. Costești a găzduit adunarea ordinară a preoţilor din circumscripţia Ialoveni. În dimineaţa zilei a fost oficiat Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, la care au participat și numeroși credincioși din localitate. A urmat slujba parastasului pentru Părintele Filaret și Preoteasa Valentina Ciobanu, care pe parcursul a 35 de ani au dus ascultarea în această parohie.

După slujbă părintele protopop Prot. Mitr. Anatolie Stefanov a venit cu un cuvânt de învăţătură în care a menţionat: „Acest sfânt locaș a trecut în ultimii ani prin mai multe evenimente importante. Biserica și-a serbat un veac de la târnosire, fiind deschis și un deosebit centru social. Aceste realizări ne bucură, dar ne întristează greaua despărţire de fostul nostru duhovnic și stâlp al acestei parohii, părintele Filaret Ciobanu. Chiar dacă părintele a plecat, a rămas un vrednic urmaș, părintele Vasile, care contribuie la păstrarea bunului nume și a frumoaselor activităţi din acest sat desfășurate de către vrednicul de pomenire părinte Filaret Ciobanu”. A urmat discursul părintelui paroh Vasile Ciobanu, care a mulţumit tuturor, în special protopopului, pentru sfintele rugăciuni înălţate pentru odihna regretaţilor săi părinţi, menţionând: „Mie nu-mi rămâne decât să mă asemăn părinţilor mei în vocaţia deloc ușoară de a duce turma spre mântuire. Dumneavoastră, dragii mei confraţi, mi-aţi dat încă o ascultare - de a vă fi duhovnic. Sigur mai am multe până a ajunge la înălţimile părintelui Filaret, dar să ne rugăm și să ne întărim pentru a străbate împreună greutăţile și ispitele acestui veac”. Ședinţa protopopiatului a fost prezidată de către părintele protopop Prot. Mitr. Anatolie Stefanov. La întrunire a fost prezent și președintele raionului Ialoveni dl Mihail Silistraru. Părintele protopop a adus la cunoștinţa slujitorilor ultimele decizii ale Soborului Arhieresc, prezentând și circulara ÎPS Vladimir privind comemorarea ostașilor noștri participanţi și căzuţi la datorie în conflictul armat din Afganistan. Președintele raionului a fost invitat la întrunire pentru a discuta stabilirea unui acord de colaborare între Protopopiat și Consiliul Raional Ialoveni. Astfel, au fost punctate principalele domenii de cooperare. La un loc aparte sunt învăţământul, cultura, tineretul, sportul și massmedia. S-a prezentat situaţia la bisericile în construcţie și s-a vorbit despre modalitatea înălţării altor sfinte locașe în parohiile mai mici. Preoţii prezenţi au adus sincere mulţumiri domnului președinte al raionului Ialoveni pentru aportul considerabil acordat în ultimii ani de consiliul raional pentru parohiile din protopopiat, precum și pentru disponibilitatea de a intensifica colaborarea între Biserică și administraţia publică locală. După slujbă a avut loc prezentarea recentelor realizări la centrul social al parohiei și o agapă frăţească.


4

calendar

CALENDAR ORTODOX

CURIERUL ORTODOX

Sfântul Haralambie fost episcop în Cetatea Magneziei

Februarie - Făurar 1 L 14 Înainteprăznuirea p Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Muceniţe Perpetua și Felicita. 2 M 15 (+) Întâmpinarea Domnului. Sf. Mc. Iordan și Gavriil. 3 Mc 16 Sfântul și Dreptul Simeon; Sf. Proorocita Ana. 4 J 17 Cuviosul Isidor Peluziotul și Sfântul Mucenic Avramie. 5 V18 Sfintele Muceniţe: Agata și Teodula. 6 S 19 Cuv. Vucol, episcopul Smirnei; Sf. Mc. Iulian, Fausta și Maxim; Cuviosul Varsanufie cel Mare. 7 D 20 Duminica Fiului Risipitor. Sf. Partenie, episcopul Damascului și Luca; Cuv. Luca; Sfinţii 1003 Mucenici din Nicomidia. 8 L 21 Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat și Sfântul Prooroc Zaharia; Sfintele surori Marta și Maria. 9 M 22 Sf. Mc. Nichifor; Sf. Mc. episcopi Marcel și Pangratie. 10 Mc 23 + Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Muceniţe Enata și Valentina. 11 J 24 Sf. Mare Mc. Teodor Torion. Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, episcopul Sevastei; Sf. Teodora împărăteasa. 12 V 25 Sf. Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari și Antonie patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea. 13 S 26 Cuv. Martinian; Sf. Apostoli: Acvila și Priscila. 14 D 27 Duminica Lăsatului sec de carne (A Înfricoșatei Judecăţi). Cuvioșii: Auxentiu, Maron și Avraam. 15 L 28 Sfântul Apostol Onisim; Sfântul Mucenic Maior; Cuviosul Eusebiu. 16 M 1 Sfinţii Mucenici Pamfil și Valentin; Cuv. Flavian. 17 Mc 2 Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron și Sfânta Mariamna. 18 J 3 Sfântul Leon, episcopul Romei; Cuvioșii Agapit, Mariam și Pulheria. 19 V 4 Sf. Ap. Arhip, Filimon și Apfia; Cuv. Evghenie și Macarie. 20 S 5 Sfântul Leon, episcopul Cataniei și Agaton, episcopul Romei; Cuv. Visarion. 21 D 6 Duminica lăsatului sec de rânză. (A izgonirii lui Adam din Rai) Cuv. Timotei; Sf. Eustatiu, episcopul p Antiohiei. 22 L 7 Începutul Postului Mare. Aflarea Moaștelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia; Cuv. Atanasie, Talasie și Limneu. 23 M 8 Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Gorgonia. g 24 Mc 9 +)) Întâia și ș a doua aflare a capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan. 25 J 10 Sf. Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului, Alexandru și Ipatie. 26 V 11 Sfântul Porfirie, arhiepiscopul Gazei; Sf. Mc. Fotini; Sf. Teodor. 27 S 12 Cuvioșii Procopie Mărturisitorul și Talaleu Mărturisitorul. 28 D 13 Duminica I din Potul Mare (A Ortodoxiei). Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf. Mc. Nestor.

Nr. 02(235) februarie 2011

10/23 februarie Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimiu Sever (193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit vârsta de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos. Potrivit tradiţiei, în timpul

torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului și au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. In faţa acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creștinism. Mai târziu, auzind împăratul cele petrecute cu Sfântul Haralambie, a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldaţii i-au legat barba în jurul gatului și lau tras de ea pe drum; i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars faţa și i-au jupuit pielea de pe trup. Însă, Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu. La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Din ele amintim că a vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani și a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului s-a convertit și ea la creștinism. Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Hristos și pe îngerii săi. Sfântul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grija de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame și de boli. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească

dorinţele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat. Fragmente din Moaștele Sfântului Haralambie Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea “Sfântul Ștefan” din Meteora. În biserica Mănăstirii Miclaușeni, din Iași, se află moaștele a treizeci de sfinţi, printre care și ale Sfântului Haralambie. Părticele din moaștele sale sunt prezente la Mănăstirea Râșca, la Catedrala episcopală din Galaţi, la bisericile „Sfântul Dumitru” (Poșta), “Sfinţii Arhangheli” (Oţelari), “Sfântul Stelian” (Lucaci) din București. Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă și de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucura-te, izbăvitorule de ciuma și de foamete!”. Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situaţii grele cum au fost „ciuma lui Caragea”, din 1813, dar și de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795. În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar în cea rusă sub chip de ierarh.

Pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie 11/24 februarie Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei și locuia într-una din peșterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea și la meșteșugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau și mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit și apoi a fost închis în temniţă. Și cum șapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă și ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu

adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieștii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale mucenicești. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţișat stand în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu și primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găsește aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia din Atena

19 februarie / 4 martie Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei, Syriga și Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă și bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost

ascultate și așa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula. Părinţii și-au crescut fiica în dreapta credinţă și adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dato spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău și necredincios, care o bătea și o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugânduse la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovnicește prin post, priveghere și rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie și 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia. În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reușit să fugă de la stăpânii lor turci, care leau cerut să renunţe la religia creștină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia

sfintei și au bătut-o, după care au duso în faţa guvernatorului și au închiso. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi. Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului sau adunat ca din senin o mulţime de creștini care i-au împăcat pe judecători și au reușit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune și priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei. În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia și au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie și plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe și l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589. La scurt timp după moartea sa, moaștele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.


Nr. 02(235) februarie 2011

apologetică 5

CURIERUL ORTODOX

Cum putem sărbători dragostea? Falsul Valentine ciuda caracterului pronunţat comercial, convingerea multora că totul se rezumă

Ne apropiem de 14 februarie, care – prin import – a devenit Valentine’s Day. Această sărbătoare îl reclamă ca patron pe Sf. Valentin (în istorie au fost mai mulţi, uneori cu tradiţii și legende construite în jurul lor, ce îi leagă mai mult sau mai puţin de iubire și căsătorie), dar modul de celebrare nu are adesea nimic creștin. Despre Valentine’s Day vorbește astăzi pr. Ion Armași, Parohia Apărătorii Patriei II, “Sfântul Ambrozie”, din București. - Părinte, pot tinerii să sărbătorească zile ca Valentine’s Day? - În general nu sunt adeptul răspunsurilor categorice, căci viaţa însăși este atât de complexă, încât rareori poţi să fii tranșant. De aceea, în

frivol și fără nici o legătură cu religia creștin-ortodoxă, nu pot spune “e rău să sărbătoriţi Valentine’s Day!” În vâltoarea stresului cotidian, deseori uităm să ne bucurăm de darul nepreţuit pe care ni l-a dat Dumnezeu în persoana soţului sau soţiei, de aceea un buchet de flori sau o ieșire în oraș poate constitui o bucurie legitimă pentru familie. Trebuie însă să avertizez asupra înșelătoriei, căci, de dragul banilor sau al rating-ului, valorile sunt răsturnate și tinerii sunt îndrumaţi pe un drum greșit. Nici calendarul religios și nici conţinutul sărbătorii nu justifică invocarea Sfântului Valentin. De curând, cineva mi-a arătat nedumerit o icoană, foarte frumoasă, care înfăţișa un sfânt, ţinând în mână o inimă, legată cu o panglică roșie și pe care scria “Sfântul Valentin – Protectorul Îndrăgostiţilor”. Citind nedumerirea celui care adusese icoana (pe care dorea să o dăruiască de Valentine’s Day), mi-am dat seama de pericolul pe care astfel de denaturări îl pot reprezenta pentru cineva mai puţin informat. - Oare vom ajunge să ne închinăm și să venerăm în casele noastre sfinţi inventaţi, protectori ai unor relaţii sociale “moderne” și emancipate? - Taina căsătoriei este un lucru foarte serios și vital pentru relaţia dintre bărbat și femeie. Mimarea acestui act, prin ceremonii ludice, promovate chiar și de unii primari, în piaţa publică, constituie o înșelare și chiar o batjocură. În plus, certificatul de căsătorie pentru o zi întărește

Ușile pocăinţei (începutul în p. 1) Caracteristic acestei cântări este și ambitusul foarte mare în cadrul căruia se desfășoară melodia. Această dimensiune de excepţie a ambitusului se datorează mai ales coborârii până în gravul extrem în cadrul primei strofe: se ajunge aici până la sunetul fa din octava mică. Acesta este mijlocul artistic prin care compozitorul a găsit cel mai potrivit să exprime cuvintele “și am plâns...”. Este vorba aici despre tânguirea poporului evreu aflat în robia Babilonului: însă, generalizând, acest psalm poate ilustra și icoana omului căzut în robia păcatului. Cel subjugat de patimi este înstrăinat de cetatea bucuriei - Sionul: este dus departe, ca și fiul risipitor, în Babilonul cel întunecat și în robie “. În strofele următoare este continuată tema înstrăinării și a înrobirii, iar melodia ce o însoţește intră într-un făgaș mai firesc, prin desfășurarea ei în registrul mediu și uneori spre acut. Mesajul psalmului este asociat cu cel al Evangheliei Fiului Risipitor. Astfel, din ultimele versete ale imnului reiese că singura cale ce duce la casa părintească (la cetatea Sionului) este aceea de a hotărî ieșirea din întunericul păcatelor și întoarcerea la Tatăl ceresc. Dintre numeroasele minunate cântări psaltice, care împodobesc slujbele Triodului, mai amintim: Să se îndrepteze” de la Liturghia Darurilor, în ambele variante, cea în tact stihiraric, de Anton Pann, dar și varianta pe scurt, cea după Ioan Zmeu. De asemenea, amintim Prochimenul Postului Mare (“Să se îndreptez”), Slava de la Litia Floriilor (“Mai nainte cu șase zile...”), “Doamne, femeia ceea ce căzuse” ale lui Dimitrie Suceveanu, incheind cu “Prohodul Domnului”. La acestea se adaugă o serie de alte cântări excelând unele prin melodicitatea lor, altele prin rafinamentul utilizării modulaţiilor, al contrastelor de genuri melodice în vederea redării cât mai sugestive a textului. Sursa: CrestinOrtodox.ro

doar la o foaie de hârtie, iar căsătoria nu ar schimba sau ajuta cu nimic relaţia. Oferta comercială agresivă, constând în obiecte cu conotaţii sexuale, denaturează și ea rostul relaţiei dintre bărbat și femeie, transformând-o într-o goană după palmares, axată exclusiv pe trupesc și pe material. În situaţia în care pe asemenea obiecte este înscris “Sfântul Valentin”, vorbim chiar de blasfemie. Nu în ultimul rând, aș vrea să trag un semnal de alarmă, în privinţa presiunii sociale și psihice uriașe la care sunt supuși cei singuri sau care nu au un partener. Anii trecuţi am observat că numărul gesturilor dramatice crește în preajma datei de 14 februarie. Când toate posturile tv și radio au emisiuni dedicate îndrăgostiţilor, iar în piaţa publică se organizează concursuri de sărutări, iar tu ești singur sau tocmai ai fost părăsit, sau, mai rău, ai rămas văduv… este foarte greu să nu fii afectat, trist sau chiar deznădăjduit. Personal, cred că cel mai bine putem sărbători dragostea intrând în biserica pe lângă care trecem mereu, în drum spre casă și mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru darurile sale nepreţuite, fie că avem un soţ sau un logodnic, fie că îl rugăm pe Cel de Sus să ne hărăzească o pereche. Să îi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu și să îi chemăm în rugăciune pentru a ne ajuta în lucruri cu adevărat folositoare pentru trupurile și sufletele noastre, ferindu-ne de formalisme și de surogate.

Săptămânile pregătitoare către Postul Mare (începutul în p. 1) Din Evanghelie, credinciosul aude: … căci flămând am fost și Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost și Mi-aţi dat să beau; străin am fost și M-aţi primit; gol am fost și M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost și M-aţi cercetat; în temniţă am fost și aţi venit la Mine. …. adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-acești fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25 ). Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și Duminica lăsatului sec de brânză, sau Duminica Iertării, este a patra duminică a Triodului și ultima zi dinaintea Postului Mare. Ea urmează Duminicii lăsatului sec de carne, precedând Duminica Ortodoxiei. În această ultimă duminică dinaintea Postului mare, ultima zi în care creștinii ortodocși mai mănâncă produse lactate înainte de ziua Învierii, Biserica face pomenirea izgonirii lui Adam din Rai. Dumnezeu le poruncise lui Adam și Evei să postească, abţinânduse să mânânce din fructul pomului cunoașterii binelui și răului (Facerea 2, 16), dar ei nu L-au ascultat. Astfel, Adam și Eva și urmașii lor au moștenit moartea și stricăciunea. În Duminica Iertării, mulţi credincioși participă la Vecernia Iertării din ajunul Postului Mare. Ei ascultă învăţăturile Domnului despre post și iertare și intră astfel în perioada postului iertându-se unii pe alţii, ca și Domnul să îi ierte pe ei. Că de veţi ierta oamenilor greșealele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Mate 6,14). Citirea din Evanghelie oferă la rândul ei sfaturi cu privire la postire. Când postiţi, nu fiţi triști ca făţarnicii; că ei își smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 16-18). În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce încet-încet în atmosfera Postului Mare. Săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și Fariseului este una de dezlegare la toate (nici miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una normală - adică se postește miercurea și vinerea. După Duminica Înfricoșatei Judecăţi, nu se mai mănâncă carne, ci doar ouă, pește și produse lactate. Cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai se încheie această perioadă pregătitoare, a doua zi, luni, începând Postul Mare. Vecernia din seara acestei Duminici cuprinde un ritual al iertării, iertare pe care creștinii și-o cer unii de la alţii și și-o dau unii altora la intrarea în Postul Mare. Această vecernie este prima slujbă a Postului Mare.

Saint

Suntem creștini și ţinem sărbătorile creștine. Hristos și “prietenii - casnicii Lui” (sfinţii) vin în viaţa noastră și prin intermediul sărbătorilor. Omagiind zeităţi păgâne, cădem în idolatrie și apostazie. Ne îndepărtăm de Dumnezeu. Ziua „Sfântului Valentin” este o reminiscenţă a păgânismului, a lipsei lui Dumnezeu din viaţa omului. Falsa sărbătoare a „Sfântului Valentin” a fost “inventată” demult, în Grecia. Era o zi închinată zeului Pan. Cine e Pan? El este zeul fertilităţii; nu departe de falsul „Valentine” de azi. Zeul Pan era jumătate om, jumătate ţap. Idolul acesta îngrozea oamenii prin înfăţișarea sa, dar și prin sălbăticie și fire imprevizibilă. Nu e de mirare de ce unii cercetători consideră că “panica” este un cuvânt ce provine de la “frica de Pan”. Copiii primesc orice sărbătoare nouă cu încântare. „Valentine” devine falsul sfânt de azi. “Sfântul” care-ţi dă voie “să faci orice”, un “sfânt actual”. ... nu vom recunoaște niciodată o sărbătoare dedicată altcuiva decât unei persoane sfinte. Credeţi voi în acest oribil Pan, născocit de minţi perverse?! Pan este un zeu care amăgește. Legenda despre zeul Pan spune că acesta era foarte talentat la cântatul la nai și a avut multe aventuri amoroase cu nimfe și zeiţe. În acesta să credem?! Grecii credeau că acest păstor banal de oi are puteri magice în iubire; ...dar de când cred creștinii în magie? Romanii l-au “furat” pe Pan de la greci, dar i-au schimbat numele în Faunus. Totuna e, adică tot om-ţap. Când credeţi că era serbat acest zeu? Aţi ghicit: în februarie. Ziua era de 25. Romanii erau mândri că serbau Lupercaliile. Creștinii din acea vreme mureau pentru Hristos, pentru că refuzau să participe la acest “teatru odios și satanic”. Oamenii nu erau tocmai “cuminţi” când era vorba de Pan sau Faunus. Nu vi se cere să muriţi azi. Să știţi doar că acest PanFaunus, ajuns azi „Valentine”, este un zeu contrar lui Hristos, înlocuitor de Hristos. Vi se pare normal faptul că romanii serbau pe acest zeu alergând în pielea goală în jurul unui munte purtând în mână curele din piele de ţap? Femeile care doreau să aibă copii stăteau pe marginea cărărilor pe unde alergau “nudiștii”. Romanii credeau că femeia atinsă de cureaua lor va dobândi cu siguranţă fertilitatea. Nu putem recunoaște acest zeu, pentru că, din start, L-am nega pe Dumnezeu. Valentine’s Day înseamnă desfrâu, destrăbălare, orgie. Cum a devenit Pan - Valentin? Am văzut că Pan este zeul fertilităţii la greci. Valentin a fost un om care a trăit acum 1700 de ani. A fost închis pentru că răspândea învăţături socotite “ciudate” de autorităţi. Se spune că făcea și multe minuni. De pildă, se spune că Valentin a vindecat o fetiţă oarbă. Acesteia i-ar fi trimis o scrisoare semnată “Al tău Valentin.” Se spune că acest Valentin trimitea din închisoare scrisori copiilor și prietenilor. În ziua de 14 februarie, acestui Valentin i s-a tăiat capul. În eventualitatea teoretică a faptului că peste ani vom celebra Sfântul Valentin - recunoscut oficial ca Sfântul Vasile, de exemplu - în nici un caz adevărată sărbătoare nu va trebui să fie Valentine’s Day. Spiritul sărbătorii va trebui să fie creștin, nu păgân. Nu poţi cinsti un sfânt doar cu numele, când în realitate copiezi practici păgâne, satanice, antihristice. Unui oarecare episcop Valentin ars pe rug i se atribuie căsătoriile în secret ale tinerilor, ceea ce contravenea flagrant legilor. Vedem cu stupoare azi cum tinerii se căsătoresc pentru o zi (?!) în faţa “sfântului” Pan, pardon, Valentin. Ce înseamnă asta?! Mesajul e clar: căsătoriţivă în batjocură cu cine vreţi, luaţi și premii, cine mai dă doi bani azi pe căsătorie și familie? Hristos ne avertizează că Satana vine la noi ca “înger de lumină” și ne “prostește”. Sub aparenta lozincă nevinovată “Hai să trimitem felicitări de Valentine’s Day”, se ascund multe necurăţii care lovesc în Biserica lui Hristos. Dacă nici Dumnezeu nu ne obligă, cu atât mai puţin o vom face noi; sfătuim doar: Aveţi grijă... un om care se roagă cu adevărat îl are pe Dumnezeu în inimă sa și îi va fi mai ușor să distingă binele de rău. Marius Matei


6 istorie și cultură

CURIERUL ORTODOX

Nr. 02(235) februarie 2011

Radu Preda: „ÎPS Bartolomeu își dorea o Biserică liberă de corupţie” “Știa să asculte, să fie fermecător, să vibreze la soarta celor năpăstuiţi, să încurajeze pe cei de valoare, să iubească și să respecte omul”, astfel îl descrie teologul Radu Preda pe cel căruia a avut șansa de a-i fi ucenic și prieten – Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Anania. L-am rugat pe Radu Preda, director al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase, să analizeze moștenirea spirituală și instituţională a mentorului său, precum și speculaţiile privind viitorul Mitropoliei Clujului pe care le-a stârnit trecerea ÎPS Bartolomeu la cele veșnice. (Mihnea Măruţă)

Mihnea Măruţă: Care sunt principalele modificări pastorale și administrative introduse de ÎPS Bartolomeu în cei 18 ani în care a fost Arhiepiscop al Clujului? Radu Preda: Venirea, la începutul anului 1993, a Arhiepiscopului Bartolomeu la Cluj a coincis, la propriu, unui capitol cu totul nou în viaţa eparhiei. Acest lucru are mai multe cauze. Înainte de toate, să nu uităm că, urmându-i vrednicului Arhiepiscop Teofil – cel care a îndurat cu stoicism creștin deceniile de ingerinţe și grosolănii ale comunismului, reprezentat în teritoriu de personaje abjecte, gata să se folosească de slăbiciunile slujitorilor Bisericii pentru a întinde mai bine plasa controlului de stat asupra societăţii –, Arhiepiscopul Bartolomeu era, practic, primul ierarh post-comunist al eparhiei. Altfel spus, pastoraţia lui a fost pusă explicit sub semnul libertăţii regăsite după căderea dictaturii. Apoi, tocmai datorită acestei libertăţi, Arhiepiscopul Bartolomeu a avut posibilitatea de a deschide noi canale de comunicare ale Bisericii cu lumea: a refondat practic revista Renașterea, întemeiată de Episcopul Nicolae Ivan imediat după unirea din 1918 și înfiinţarea episcopiei ortodoxe de la Cluj, a dat un suflu nou editurii și a organizat postul de radio omonime. Tot ca pe un fruct al libertăţii am putea interpreta deschiderea către dialogul inter-confesional cu Biserica Evanghelică din Wuerttemberg (Germania), dar și către dialogul, nu mereu acceptat ca atare, cu fraţii grecocatolici. Legat de acest ultim aspect, să ţinem cont de temperatura emoţională foarte ridicată a primilor ani după 1990, de formula fără compromisuri a lui restitutio in integrum, de retorica exclusiv acuzatoare a greco-catolicilor la adresa ortodocșilor, a căror jertfă în comunism era pur și simplu negată în numele unui bizar și necreștin monopol asupra suferinţei, de puseurile

Mitropolitul Bartolomeu s-a mutat la cele veșnice Cu regret și durere în suflet, dar cu nădejdea în mila și mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a anunţat că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, și-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor. Decesul a survenit la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din ClujNapoca. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici și colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Propunem atenţiei cititorilor noștri un interviu realizat de jurnalistul Mihnea Măruţă cu Radu Preda. naţionaliste, mai ales la nivel politic, de amestecul de planuri și, de ce nu, de lipsa de soluţii a Bisericii Ortodoxe ca atare în faţa unei astfel de situaţii. Orice se poate spune, dar, în acele vremuri tulburi, Arhiepiscopul Bartolomeu nu a incitat la violenţă, nu a încurajat extremele, de orice fel. Mai mult, tot legat de fraţii greco-catolici, a restituit de bunăvoie biserica “Bob”, tocmai pentru că nu putea sluji în Catedrală în timp ce ei stăteau afară, în piaţa de lângă “Sfântul Mihail” [biserică romano-catolică situată în centrul Clujului – n. M.M.]. Sigur, ar mai fi multe de spus doar despre acest capitol. Ce doresc să semnalez aici este tocmai existenţa unor nuanţe care interzic oricărui om de bună credinţă să facă apel la imagini caricaturale, să simplifice realităţi complicate oricum de la sine. Referitor la suflul pastoral nou adus de Arhiepiscopul Bartolomeu la Cluj, aș mai aminti de ordinea și transparenţa introduse în procesul de selectare și promovare a clerului, de înfiinţarea și reînfiinţarea mânăstirilor, de articularea unei impresionante reţele de instituţii filantropice, de procesul (nu lipsit de dramatism) de ridicare a Arhiepiscopiei la rangul unei Mitropolii, de grija faţă de elevii și studenţii merituoși, dar fără resurse materiale, fapt vizibil în zecile de burse date până acum de Fundaţia “Mitropolitul Bartolomeu” etc. M.M.: Care dintre proiectele lansate de ÎPS Bartolomeu în Mitropolia Clujului e imperios să fie continuate de succesorul său? R. P.: Toate! De la revista Tabor la proiectul artistic-teologic de la biserica parohială “Schimbarea la Faţă”, de la așezămintele filantropice la corectitudinea administrativă de zi cu zi. M.M.: În perspectiva reunirii Sfântului Sinod, se vorbește inclusiv despre eventualitatea refacerii Mitropoliei Ardealului, adică desfiinţarea actualei Mitropolii clujene. Ce șanse acordaţi acestei posibilităţi și ce reacţii locale credeţi că ar stârni o asemenea decizie a Sfântului Sinod? R. P.: Chiar dacă geneza Mitropoliei Clujului cuprinde și elemente dramatice, așa cum am amintit, a pune problema desfiinţării sau reducerii ei la o formă fără fond (de genul unui titlu ad personam) trădează nu doar lipsa unei minime sensibilităţi pastorale, cât mai ales o plăcere suspectă de “răzbunare”. Gestul înfiinţării Mitropoliei la Cluj, după alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Sibiu, s-a dorit un semnal de alarmă, niciu nul dintre ierarhii ardeleni nevotând pentru cel care ar fi trebuit să le fie mitropolit, adică superior direct [Radu Preda se referă la ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului – n. M.M.]. Adică este o chestiune de reprezentativitate și comuniune pe care nici Statutul actual al BOR, revizuit din temelii, nu a rezolvat-o. Se poate discuta eventual despre o reașezare echilibrată a graniţelor canonice, dar în nici un caz despre desfiinţare. Ar fi un gest care ar ofensa pe clujeni și ar demonstra că duhul

politicianist, al puterii de dragul puterii, fără grija faţă de binele comun, începe să pună stapânire și peste slujitorii Bisericii noastre majoritare. La urma urmelor, nu numărul de kilometri pătraţi dă importanţă unei eparhii sau unui ierarh. Arhiepiscopul Bartolomeu a fost o voce de autoritate și înainte de a fi mitropolit, ba, aș spune, cu mult înainte de a fi hirotonit episcop. Ceea ce contează este măreţia, nu mărimea, calitatea, nu cantitatea! M.M.: Moartea ÎPS Bartolomeu redeschide separaţia dintre tradiţionaliști și ecumeniști? R. P.: Cine sunt aceștia? Recursul insistent la astfel de categorii în mass-media de la noi este cel puţin problematic, dacă nu chiar profund inadecvat pentru viaţa eclezială. Legat de opera pastorală a Mitropolitului Bartolomeu, în ce categorie intră el? A avut relaţii ecumenice excelente cu protestanţii germani, a deschis drumul unui artist catolic de talia lui Marko Rupnik, artistul papilor Ioan Paul II și Benedict XVI, s-a înţeles admirabil cu episcopul greco-catolic Florentin, a întreţinut un exemplar dialog cu laicatul, cu oamenii de litere și de cultură, a continuat și amplificat tradiţia concertelor inter-confesionale de colinde, a pledat pentru o Ortodoxie pe cât de deschisă, pe atât de fermă, a condamnat decăderea morală, activitatea necinstită sufletește a sectelor profitând de naivitatea sau sărăcia oamenilor, a ţinut clasa politică la o distanţă respectuoasă – în care dintre cele două categorii intră toate acestea? Tradiţionalism? Ecumenism? Sau în amândouă și, de fapt, în nici una?

A treia cale este, după mine, răspunsul adecvat. Măcar și pentru simplu fapt că nu poţi fi ecumenic, deschis dialogului, dacă nu îţi cunoști Tradiţia. Demnitatea nu exclude dialogul așa cum grija faţă de propria turmă duhovnicească nu exclude solidaritatea cu alţi creștini. Tradiţionalismul, așa cum îl înţelegea Mitropolitul Bartolomeu, nu se confundă cu bădărănia extremiștilor, așa cum nici ecumenismul nu este sinonim cu relativismul confuzilor. În acest sens, sunt cât se poate de sugestive cazurile Nicolae Corneanu și Sofronie Drincec [Mitropolitul Banatului, care s-a împărtășit la o liturghie grecocatolică, respectiv Episcopul Oradiei, care a concelebrat alături de un ierarh greco-catolic – n. M.M.]. M.M.: Care consideraţi că este moștenirea majoră pe care o lasă ÎPS Bartolomeu Bisericii și României? R. P.: A fost un iubitor ardent al

libertăţii, trăind-o din plin și plătind enorm pentru ea. În plină epocă interbelică, în Frăţiile de Cruce fiind, nu a putut ignora faţa cealaltă a legionarilor maturi, a celor din Garda de Fier, violenţa și rasismul pe care le practicau. Apoi, în comunism, a fost deţinut politic pentru un ideal politic pe care nu l-a împărtășit în întregime niciodată. A suferit pentru prezumţia de legionarism, pentru ca, plecat apoi în America, să plătească pentru prezumţia de comunism, de colaborare cu Securitatea. După 1989, a plătit, ca pe o “încununare”, pentru amândouă! Lecţia personală a libertăţii, atât de preţioasă și atât de greu de obţinut, și apoi de păstrat, a încercat să o traducă în viaţa bisericească. Își dorea o Biserică, referindu-ne aici mai ales la colegii lui sinodali, liberă de corupţie, de complicităţi, de angajamente subterane, adică o ierarhie capabilă să înveţe poporul credincios această lecţie a libertăţii după aproape un secol de dictaturi și două decenii de tranziţie confuză. Își dorea o Biserică, ierarhie și laicat la un loc, în stare să fie “sarea pământului”, să foreze în adâncuri, cât mai adânc, prin Liturghie și cuvânt de învăţătură, să ajungă în cele din urmă la “apa cea vie a Ortodoxiei”. Adică să nu se mulţumească atât de ușor cu mâlul sau apa tulbure, ci să aibă curajul de a dori ceva mai mult, ceva autentic. M.M.: Ce v-a învăţat Mitropolitul și numai el? R. P.: Multe. De la asumarea până la capăt a propriilor decizii, cu riscurile de rigoare, la dorinţa de a fi înconjurat de oameni mai buni de la care să poţi învăţa, din a căror existenţă să iei imbolduri pentru propria ta viaţă. Îmi rămâne sentimentul de a fi trăit o prietenie (ce cuvânt straniu pentru mediile noastre bisericești obșnuite doar cu raporturi ierarhice, de forţă!), inegală ca vârstă și anvergură, cu un om care știa să asculte, să fie critic, dar să și primească (mai greu, dar primind!) criticile, mai ales pe cele întemeiate, să își ceară scuze pentru eventualele excese de autoritate sau pentru procesele de intenţie, să fie fermecător, amfitrion perfect, fără să monopolizeze discuţia și fără să își domine musafirii, să vibreze la soarta celor năpăstuiţi, să facă gesturi discrete de filantropie personală, să încurajeze pe cei de valoare, să se distanţeze de mediocri sau de cei lipsiţi de caracter (e adevărat, nu de toţi!), să se mire de frumuseţile naturii, să guste fără exces bucuria vieţii, să iubească și să respecte omul. M.M.: Puteţi să-mi povestiţi, pe scurt, o amintire dragă care vă leagă de ÎPS Bartolomeu?

R. P: Poate și datorită apropierii în timp, ultima amintire, chiar dacă nu este și cea mai plăcută în întregime, este și cea mai pregnantă. Zilele petrecute în spitalul din Viena au fost presărate de dialoguri și mai ales de câteva replici memorabile, dintre care cea că se simte fără teamă în faţa morţii, sau îndemnul adresat celor de faţă de a continua, de a merge mai departe, îmi răsună cu putere. Sursa: Blogul scriitorului creștin Răzvan Codrescu


Nr. 02(235) februarie 2011

CURIERUL ORTODOX

catehizare 7

NELINIȘTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNĂ NU SE ÎNTOARCE IARĂȘI LA TINE, DOAMNE

CREȘTINISMUL ȘI ALTE RELIGII CREȘTINISMUL ȘI ISLAMUL REFERITOR LA FOLOSIREA VIOLENŢEI ÎN SCOPUL RĂSPÂNDIRII CREDINŢEI (începutul în nr. 01(234) ianuarie 2011 ) Etapa I:

Fără represalii Când Mohhamed a început să predice Islamul, în 610 d. Hr. în Mecca, urmașii săi din tribul Koreish au devinit ostili faţă de el din cauza condamnării pe care el o aducea idolatriei lor. Capitolele Koranului, care cuprinde o perioadă de 13 ani și în care Mohhamed a continuat să trăiască la Mecca, nu conţin instrucţiuni cu privire la luptă, în ciuda severei persecuţii pe care a suferit-o acest mic grup de urmași. De ce? Pentru simplul fapt că acești discipoli nu aveau nici o șansă să învingă într-un război. Așadar, era mai lesne să adopte o strategie înţeleaptă de supravieţuire, prin care să evite confruntarea violentă. Câteva versete ne vor ajuta să ilustrăm această învăţătură, în Sura 73,10-11, în care Mohhamed le cere discipolilor săi să fie răbdători faţă de cei care neagă adevărul: „Ai răbdare faţă de ceea ce spun și lasă-i cu demnitate. Lasămă pe mine [singur să mă ocup de] cei care au lucrurile bune ale vieţii și care, totuși, leapădă adevărul, și să întârzii puţin cu ei”. În Sura 52, 45-48 profetul sfătuiește să-i lase pe necredincioși și să aștepte, cu răbdare, ca Domnul să-i pedepsească: „așa că lăsaţi-i până când vor întâlni ziua lor și vor leșina (de frică) (...) și pentru cei nelegiuiţi mai este încă o pedeapsă afară de aceasta (...), și așteaptă cu răbdare judecata Domnului tău, căci tu ești în ochii Noștri””. Etapa a II-a:

Proclamarea războiului de apărare La 15 iulie 622, opoziţia crescută i-a forţat pe Mohhamed și discipolii săi să fugă de la Mecca la Medina, o distanţă de 250 de mile spre nord. Aceasta este o dată importantă, cunoscută sub numele de Hegira, deoarece marchează începutul calendarului musulman. În Medina, Mohhamed a fost recunoscut ca profet și a fost în stare să-și consolideze puterea. Discipolii lui au început să jefuiască caravanele din Mecca, ce treceau prin Medina. Această practică a dus la câteva lupte între tribul Koreish și discipolii lui Mohhamed. Mohhamed a câștigat prima victorie în bătălia de la Badr, în anul 624, cu o armată formată din 305 oameni, cei mai mulţi fiind cetăţeni ai Medinei, lupta fiind dusă împotriva unei armate koreish de două ori mai numeroasă. El a cucerit câteva triburi iudaice și creștine, a ordonat și a supravegheat personal masacrarea a 600 de evrei într-o singură zi. Acesta a fost timpul când profetul i-a instruit pe discipolii săi să se apere prin lupte și crime. Un exemplu despre această învăţătură se găsește în Sura 22,39-41, unde este dată permisiunea pentru angajarea în lupte de apărare: „Celor care se află în război le este dată permisiunea (de a lupta), deoarece li s-a făcut nedreptate și, într-adevăr, Dumnezeu este mai puternic...”. Apoi în Sura 22,58 sunt promise recompense pentru cei care mor în jihad: „Acelora care își părăsesc casele pentru cauza lui Dumnezeu și mor pentru aceasta, El le va da într-adevăr buna îngrijire”. Promisiunea paradisului pentru cei care mor luptând pentru Allah a inspirat de-a lungul secolelor pe mulţi musulmani să devină martiri pentru credinţa lor. Aceasta și este promisiunea care-i inspiră astăzi pe tinerii și femeile musulmane să se transforme în „bombe” sinucigașe pentru cauza lui Allah. Etapa a III-a:

Războiul ca obligaţie religioasă La câteva luni după obţinerea permisiunii de a lupta pentru autoapărare, Mobhamed își învăţa discipolii că războiul este o obligaţie religioasă. La început, inamici au fost idolatrii din triburile koreish din Mecca, iar mai târziu evreii și creștinii care nu l-au acceptat pe Mobhamed ca profet. Această învăţătură o găsim în multe versete ale Koranului. În Sura 2,190-191 se dă comanda de a

lupta până când va înceta persecuţia, iar islamul se va consolida: „Luptaţi pentru cauza lui Dumnezeu cu acei care vor să lupte cu voi, dar nu călcaţi limitele. Pentru că Dumnezeu nu-i iubește pe cei care fac fărădelege. Omorâţi-i oriunde îi veţi prinde și goniţi-i de acolo, pentru că oprimarea este mai rea decât lupta”. În Sura 2, 216 musulmanilor li se ordonă să lupte pentru cauza lui Allah chiar dacă nu sunt de acord cu acest lucru, deoarece Allah știe ce este mai bine pentru ei: „Războiul vă este orânduit și vouă nu vă place. Dar poate că urâţi tocmai ceva bun pentru voi și iubiţi ceva ce este rău pentru voi? Însă Dumnezeu știe, și nu voi”. Declaraţii ca acestea fac deosebit de clar faptul că pentru un musulman devotat, care urmează învăţăturile Koranului, lupta pentru înaintarea cauzei islamului este o obligaţie divină, ce nu poate fi ignorată. În Sura 8,12-17 musulmanii sunt instruiţi să taie degetele și gâtul acelora care se opun lui Dumnezeu și să nu întoarcă niciodată spatele necredincioșilor: „Amintiţi-vă că Dumnezeu a inspirat îngerii (și le-a dat mesajul): „Eu sunt cu voi!” Daţi putere celor ce cred. Eu voi arunca teroarea în inimile necredincioșilor. Tăiaţi-le gâturile și toate vârfurile degetelor! Aceasta pentru că sau luptat cu Dumnezeu și cu trimisul Său. În orice lupte împotriva lui Dumnezeu și trimisului Său, Dumnezeu este categoric în pedeapsă. O, voi care credeţi! Dacă întâlniţi necredincioși gata de lupte, nu le întoarceţi niciodată spatele. Dacă cineva le întoarce spatele într-o astfel de zi - exceptând cazul în care este o strategie de război sau retragerea la trupă (la propria trupă) - atrage asupra lui mânia lui Dumnezeu și locuinţa lui va fi iadul. Rău este drumul încolo. Nu voi i-aţi ucis, ci Dumnezeu”. Instrucţiunile sunt clare. În lupte, nu mai trebuie să gândească. Ostașii musulmani trebuie să-și ducă misiunea la capăt prin tăierea degetelor și gâtul dușmanilor lor. Scopul acestor amputări este de a face victimele incapabile să mai lupte vreodată. Sura 61, 4; 6, 11-13 învaţă că Dumnezeu iubește pe cei care luptă cu hotărâre pentru cauza Sa. El le va da victoria, iertarea de păcate și intrarea în plăcerile paradisului. „Cu adevărat Dumnezeu iubește pe acei care luptă pentru cauza Lui în linie de lupte, ca și când ar fi o zidire bine întărită (...) credeţi în El și în trimisul Lui și luptaţi-vă pentru cauza lui Dumnezeu cu averile voastre și cu propria persoană. Aceasta este spre binele vostru! El vă va ierta păcatele și vă va primi în grădini ( paradis) pătrunse cu râuri care curg și cu minunate locuinţe. Aceasta este într-adevăr suprema realizare. Și altele (favoruri vă va oferi), pe care le iubiţi - ajutor de la Dumnezeu și biruinţă apropiate. Deci, duceţi vești bune credincioșilor”. Una dintre beneficiile luptei pentru cauza islamului este permisiunea de a captura femei drept concubine, pe lângă cele câteva șotii legitime. Sura 33, 50 spune: „O, profetule! Noi îţi încuviinţăm ţie soţiile tale, cărora le-ai dat zestre, și acelea pe care le stăpânește dreapta ta, pe care ţi le-a dat ca pradă de război Dumnezeu”. Ideea că Dumnezeu ar putea da femei capturate drept concubine credincioșilor musulmani, care luptă pentru cauza Lui, nu pare să reflecte standarde morale pentru credinţa islamică. Poligamia și concubinajul servil au distrus demnitatea femeii și frumuseţea căminului, în aceste domenii superioritatea creștinismului este evidentă. Prin învăţătura conform căreia cei care mor luptând pentru cauza lui Allah vor avea păcatele iertate și vor fi primiţi în plăcerile paradisului, Koranul i-a inspirat pe musulmani de-a lungul secolelor să lupte până la moarte pentru cauza lui Allah. Astăzi încă-i inspiră pe tineri să se transforme în „bombe” sinucigașe. Pentru ei „moartea de martir” este cea mai sigură și rapidă cale de a ajunge la o viaţă mai prosperă, cu confort și plăceri în paradis. Sinucigașii cu bombele se consideră purtători ai învăţăturilor Koranului, atât timp cât servesc societatea lor și câștigă intrarea în paradis. Sura 55,52-58 descrie paradisul ca pe un loc în care „vor fi fructe de tot soiul, câte două. Ei vor sta culcaţi pe covoare căptușite cu brocart. Fructele grădinii se vor afla lângă ei... Sunt copile cu ochi neprihăniţi, pe care înainte nu le-a atins nici om, nici Jinn (duh), ca și când ar fi rubine și mărgean”. Elementele senzuale persistă în viziunea islamului despre paradis. Credincioșilor le sunt promise nu

doar grădini înflorite, hrană din abundenţă și fântâni proaspete, ci și minunate fecioare. Șaptezeci și două de fecioare minunate vor fi create pentru bucuria celui mai mic dintre credincioși. Un moment de plăcere va fi prelungit pentru o mie de ani. Acest paradis, orientat spre plăcere trupească, diferă radical de viziunea biblică. Etapa a IV-a:

Războiul „sfânt” ofensiv este comandat împotriva păgânilor, iudeilor și creștinilor Etapa finală a învăţăturilor lui Mohhamed despre război s-a dezvoltat după ce acesta a cucerit Mecca, în anul 630. Cei mai mulţi dintre păgânii care locuiau în Mecca au devenit musulmani. În acest timp, Mohhamed a preluat controlul asupra orașului și a curăţat Ka’aba (templul sacru) de cei 360 de idoli care se aflau aici. În acest moment, pentru el a devenit clar că iudeii și creștinii nu-l vor accepta ca profet, așa că ei au fost trecuţi pe lista de dușmani care trebuiau cuceriţi. Astfel că războiul nu a fost pentru multă vreme unul de apărare, el transformându-se într-un jihad agresiv împotriva tuturor necredincioșilor. Aceasta este învăţătura finală a Koranului în vigoare și astăzi și care a inspirat recentele acte de terorism. Există câteva texte care ordonă războiul ofensiv împotriva păgânilor, iudeilor și creștinilor. Printre acestea, Sura 9,5 iese în evidenţă prin porunca sa explicită de ucidere a necredincioșilor: „Dar când lunile sfinte au trecut, atunci luptaţi și omorâţi păgânii oriunde-i veţi întâlni, apucaţi-i, împresuraţi-i și pândiţii în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat și vor face acte de caritate regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei, căci Dumnezeu este iertător și milostiv”. Cea mai bună cale a oamenilor de a-și salva viaţa a fost să renunţe la religia lor și să adopte religia islamului, în unele cazuri, populaţia cucerită a putut să-și salveze viaţa, plătind un greu tribut și devenind supuși conducerii musulmane. În același capitol, Sura 9,29-31, musulmanilor li se poruncește să lupte împotriva iudeilor și creștinilor până când aceștia se vor supune. Acei care se vor preda conducerii musulmane, vor plăti un greu tribut. Motivul este că blestemul lui Dumnezeu se află deasupra lor. „Luptaţi cu acei ce nu cred în Dumnezeu și nici în ziua de apoi, și nu consideră oprit ceea ce a oprit Dumnezeu și trimisul Său, nici nu recunosc religia adevărata, (chiar dacă ei sunt) oameni ai Cărţii [creștini și evrei], până când vor plăti jizya [tributul] și se vor supune de bună voie și vor fi supuși. Iudeii îl numesc pe Uzair (Ezra ) fiu al lui Dumnezeu, iar creștinii îl numesc pe Mesia fiu al lui Dumnezeu. (...) Blestemul Lui să cadă asupra lor”. Sura 5, 33-35 prezintă patru tipuri de pedeapsă pentru cei care se opun lui Allah și profetului său: „Pedeapsa pentru acei care au pornit război împotriva lui Dumnezeu și profetului Său și luptă cu putere pentru nelegiuire, este execuţia, crucificarea sau tăierea mâinii și piciorului din părţile opuse, sau exilarea. Aceasta este rușinea lor în această lume și o grea pedeapsă în cea viitoare, exceptând pe cei care se pocăiesc înainte de a intra sub puterea voastră, în acest caz, știm că Dumnezeu este iertător și plin de îndurare. O, credinciosule! Fă-ţi datoria faţă de Dumnezeul tău. Căuta căi de a te apropria de El și luptă cu putere pentru cauza Lui, pentru ca să poţi prospera”. Cele patru tipuri de pedeapsă (tăierea capului, crucificarea, mutilarea sau exilul), care trebuie aplicate potrivit circumstanţelor, descoperă metodele nemiloase, folosite de invadatorii musulmani pentru a-și impune religia. Aceste metode stau în contrast puternic cu învăţăturile lui Iisus de a-i câștiga pe bărbaţi și femei pentru împărăţia lui Dumnezeu prin proclamarea veștii bune a salvării prin harul lui Dumnezeu și sacrificiul Său răscumpărător. (Note) 1

Referinţele din Koran vor fi date sub forma Sura (capitol), urmat de numărul versetului. Dr. Nicolae FUȘTEI


CURIERUL ORTODOX

8 internaţional

Nr. 02(235) februarie 2011

Clericii Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu Schitul Prodromu din Athos are un nou egumen: au studii teologice sunt obligaţi în regim Ierom. Atanasie Floroiu declarat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare de urgenţă să-și perfecteze studiile Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Soborul Arhieresc care și-a încheiat activitatea zilele trecute a găsit absolut necesară ridicarea nivelului studiilor pentru viitorii slujitori ai Altarului. După cum ne informează Serviciul de Presă al Soborului, arhiereii au recunoscut că rămân neîndeplinite deciziile Soboarelor Arhierești din 2000 și din 2004, despre inadmisibilitatea hirotoniei persoanelor fără studii teologice, sau care cel puţin, nu sunt studenţi la instituţiile de teologie. În legătură cu aceasta, Soborul a decis, ca pe viitor, candidaţii în treapta de diacon vor trebui ca la momentul hirotoniei să absolvească minimum Seminarul de Teologie, sau cel puţin două cursuri ale seminarului, iar candidaţii la preoţie să deţină diploma de absolvire a seminarului sau Facultatea de Teologie. Studenţii de la Secţia fără frecvenţă pot fi ridicaţi în treapta de diacon, dar nu mai devreme de absolvirea anului III, iar clericii, care în prezent nu au studii teologice, urmează ca în anul 2011, să fie admiși la studii, la secţia fără frecvenţă, pentru a absolvi Seminarul sau Facultatea. De asemeni, Soborul este de părerea ca a venit timpul implementării unui sistem de verificare a cunoștinţelor! De asemeni a recunoscut necesitatea instituirii cursurilor de perfecţionare, cel puţin a celor care nu au grad știinţific în domeniul teologiei sau nu predau în instituţiile teologice! www.interfax-religion.ru

Prima sectă satanistă interzisă în Rusia Curtea Supremă din Mordovia a recunoscut ca extremistă și a interzis astfel secta Ordinului Nobil al Diavolului, ce acţiona în Mordovia, în regiunile Nizhni Novgorod, Ulianovsk, Penza și Tula, susţinând a fi ramura regională a Bisericii Întunericului. “Organizatorul și capul sectei este Alexander Kazakov, născut în 1984, rezident în Mordovia, student la Institutul Medical al Universităţii de Stat”, a declarat un oficial al Curţii Supreme pentru agenţia Interfax. Peste 75 de studenţi și de elevi au fost atrași între 2004 și 2009 în ordinul condus de Kazakov. Celula din Ulyanovsk a fost administrată de Denis Danshin, născut în 1987, cu domiciliul în Inza, din regiunea Ulyanovsk. “Conform investigaţiilor, acești inculpaţi ai sectei organizau regulat rituri oculte și satanice, aplicând violenţă asupra unor membri, practicând sexul în grup, în special cu minori”, a declarat aceeași sursă. În decizia Curţii Supreme se amintește că cei doi, Kazakov și Danshin, cereau membrilor sectei să considere viziunea lor despre viaţă, religie și stat ca singura valabilă, convingându-i că satanismul este singura religie adevărată.

Veșnică odihnă Părintelui Vasile CIREȘ

Acum două săptămâni a trecut la Domnul unul din vrednicii slujitori

din raionul Telenești Protoiereul Vasile Cireș. Un binecunoscut preot care a avut să îndure o boală grea și nemiloasă mai bine de două decenii. Născut la 16 august 1954 în satul Mingir, r. Hâncești. După absolvirea școlii medii se angajează în câmpul de muncă, după care este înrolat în armată. După satisfacerea serviciului militar este inmatriculat la Seminarul Teologic din Leningrad, iar după doi ani transferat la seminarul din Odesa. În anul 1977 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar în 1978 în cea de preot. A dus ascultarea în mai multe parohii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei. În ultimii ani a slujit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din or. Telenești, unde a și fost înhumat. Slujba prohodului a fost oficiată de către un impunător sobor de preoţi în frunte cu protopopul circumscripţiei Prot. Mitr. Marian Boldescu. Direcţia mitropolitană vine cu sincere condoleanţe către rudele, apropiaţii și enoriașii părintelui. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!

Ieromonahul Atanasie Floroiu este noul egumen ales al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos. Alegerile au avut loc duminică, 6 februarie, în urma retragerii din egumenie a părintelui protosinghel Petroniu Tănase, informează ‘Ziarul Lumina’. În urmă cu două săptămâni, părintele protosinghel Petroniu Tănase, din cauza unei suferinţe trupești și a vârstei înaintate de 96 de ani, și-a anunţat retragerea din ascultarea de egumen al Schitului Prodromu. În urma alegerilor care s-au desfășurat duminică, cel mai mare număr de voturi l-a obţinut părintele ieromonah Atanasie Floroiu, provenit din obștea Mănăstirii Sihăstria, unde a intrat la 5 decembrie 1975. Părintele Atanasie face parte din grupul de călugări care în anul 1977 a plecat în Sfântul Munte, împreună cu părintele Petroniu Tănase, pentru revigorarea vieţii duhovnicești și administrative din Schitul românesc Prodromu. S-a remarcat printr-o ascultare desăvârșită, a fost hirotonit ulterior preot, dar s-a ocupat în special de treburile gospodărești sau administrative ale comunităţii românești de la Muntele Athos. Instalarea lui în ascultarea de egumen va avea loc duminica următoare, 13 februarie, și va fi săvârșită de către conducerea Mănăstirii Lavra de care aparţine schitul românesc, a

Arhiepiscopiei Bucureștilor. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei a vorbit și despre schimbările care s-au produs în viaţa Schitului românesc Prodromu odată cu venirea monahilor români în anul 1977. În a doua jumătate a secolului XX, Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos s-a confruntat cu o profundă criză, cu o perioadă de regres. La insistenţele unor călugări români care doreau ca schitul românesc, precum și unele chilii din Muntele Athos, să nu se piardă, au insistat pe lângă patriarhul Justinian Marina și pe lângă autorităţile de atunci ale României, care au încuviinţat ca un grup de monahi români să meargă la Sfântul Munte în anul 1977 și în anul următor. Printre acești călugări care au plecat atunci în Sfântul Munte s-a numărat și părintele Petroniu Tănase, vestitul egumen al Schitului Prodromu, care împreună cu câţiva părinţi au refăcut în anii următori situaţia de la Prodromu. El a fost numit egumen în anul 1984, iar de atunci și până acum s-au făcut numeroase lucrări de restaurare, dar și de reorganizare din punct de vedere duhovnicesc. De la cei câţiva călugări pe care i-a găsit atunci, acum Prodromu are mai mult de 20 de vieţuitori, preoţi și diaconi, cu o bună rânduială a slujbelor religioase, dar, mai ales, cu o deosebită așezare din punct de vedere duhovnicesc și gospodăresc. Când au ajuns acolo călugării români, schitul era în ruină, ploua în biserică, chiliile erau complet deteriorate și era o lipsă acută a hranei și a celor necesare unei vieţi obișnuite. Au reparat biserica, au refăcut pictura, catapeteasma, mobilierul, după aceea biblioteca, trapeza, chiliile pentru monahi și arhondaricul. Paraclisele și gropniţa au fost restaurate, iar grădinile, gospodăria și atelierele mănăstirii au fost reorganizate. Astăzi, mănăstirea are un atelier de pictură, un altul de sculptură, iar altul de dulgherie, a spus părintele arhim. Timotei Aioanei. sursa:http://www.basilica.ro

Limba vorbită de Hristos, aramaica, prinde viaţă la Oxford Limba aramaică: este limba pe care Hristos a vorbit-o, dar este considerată ca fiind “pe cale de dispariţie”, cu grupuri tot mai puţine de vorbitori nativi, împrăștiate și ele. În Oxford, însă, limba aramaică pare să cunoască o nouă perioadă înfloritoare, cursurile în limbile antichităţii atrăgând oameni din diferite părţi, precum Liverpoolul și Londra. În prezent, în universitate există 56 de persoane care studiază aramaica, inclusiv trei profesori de limbi clasice, completânduși temele săptămânale la modul cel mai serios și frecventând cu regularitate lecţiile gratuite de la orele prânzului, depășind, de exemplu, numărul celor care studiază limba greacă. Prima lor lecţie a surprins pasaje scrise în Cărţile lui David și Ezra din Biblie și in Talmud, ambele scrise iniţial în aramaică. David Taylor preda această limbă, anterior, la cursul sau, unor grupuri formate din 2 sau 3 oameni, dar a fost de-a dreptul uimit de audienta pe care a avut-o la prima sa lecţie publică. Deși câţiva au părăsit drumul, mai mult de 40 au rămas până la incheierea cursului, de Crăciun (2010). Ma John, un student clasicist la Oxford, și unul dintre liderii Proiectului Arshama - care a organizat cursurile - a spus: “Ar trebui, probabil, să ne întoarcem cu 2.000 de ani în urmă pentru a găsi o încăpere atât de plină de oameni care să vorbească limba aramaică - în timpurile în care Iisus vorbea această limbă”. Dialectele aramaicii - o limbă veche de 3 000 de ani, odată vorbită de milioane de oameni dincolo de Marea Mediterană și Orientul Apropiat, din Siria până la frontierele Indiei - sunt încă vorbite, dar Taylor consideră că războaiele pot duce la dispariţia ei în Irak. Elevii au studiat aramaica imperială, dintr-o gramatică recent elaborată, care este destinată începătorilor, fiind mai ușor de învăţat. Totuși, nu erau pe deplin convinși ca le va și reuși acest lucru. Cei mai mulţi dintre elevi au fost dintre cei ce au terminat limbile clasice, precum Chrubasik, dar unii teologi și cercetători biblici s-au alăturat imediat grupului. Lecţiile au fost organizate de Facultatea de limbi clasice din Oxford University și de Facultatea de Studii Orientale, ca parte a proiectului Arshama, o colaborare între universităţile din Oxford și Liverpool, finanţat de Consiliul de Cercetare în Artă și Stiinţe Umane. Proiectul se axează pe una din comorile vastei Biblioteci Bodleiene, cele 13 scrieri Arshama, scrise pe pergament, în timpul imperiului persan din secolul 5 î.Hr. - nepreţuite pentru oamenii de știinţă, deoarece majoritatea documentelor pe pergament sau lut nu au supravieţuit. Tot aici, se vor organiza, vara viitoare, un seminar și o expoziţie pe marginea acestor scrisori.

Stimaţi cititori! Nu uitaţi să vă abonaţi la “Curierul Ortodox” pe anul 2011 MATERIALELE PUBLICATE REFLECTĂ DOAR OPINIA AUTORILOR ȘI GRADUL LOR DE DOCUMENTARE

curierul ortodox Publicaţie în limba română Indice de abonare: 22034

Adresa redacţiei

Stimaţi cititori, dacă aţi citit ziarul și nu doriţi să-l păstraţi, transmiteţi-l la alţi cititori, dar vă rugăm să nu-l folosiţi pentru necesităţi auxiliare “Curierul Ortodox”. Bd. Traian, 3/1 MD-2060 Moldova (Rep) Tel. 77-25-33; 77-24-44 http://www.geocities.com/cortodox fustei_nicolae@yahoo.com

REDACŢIA Dr. Nicolae FUȘTEI - redactor șef, Prot. Vasile CIOBANU - secretar responsabil, Preot Dumitru TOLICO - redactor tehnic

Tipografia “Prag” str. Spicului 94, Chișinău Tirajul: 1000 Comanda: 274


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.