3 minute read

Continental Anvelope Timişoara, investiţii pentru un viitor sustenabil

Compania Continental aniversează în acest an 150 de ani de existență, iar fabrica de anvelope din Timișoara marchează evenimentul cu o dublă inaugurare: lansarea sistemului de tratare a emisiilor olfactive, RTO (Regenerative Thermal Oxidation) și deschiderea noului centru de formare profesională.

Anunţată în decembrie 2020, investiţia în noul echipament RTO a fost finalizată și, este de acum, în funcţiune. Parte a strategiei de dezvoltare durabilă și a politicii de sustenabilitate a companiei, Continental Anvelope Timișoara a investit aproximativ 3,3 milioane de euro în noul sistem de tratare a emisiilor olfactive, care dezintegrează compușii organici volatili (moleculele responsabile de cele mai multe mirosuri) ce apar în procesul de producţie a anvelopelor prin oxidarea lor la temperaturi ridicate. Sistemul are cinci camere de ardere și capacitatea de a trata aproximativ 120.000 de metri cubi de aer pe oră. Acest nou echipament va înlocui sistemul instalat în 2015.

Etapele de construcţie și instalare a noilor echipamente au fost finalizate în decembrie 2020. În prima parte a acestui an, echipamentul a intrat în etapa de testare. De-a lungul acestei perioade, specialiștii au efectuat măsurători ale emisiilor care arată că noul sistem, prin caracteristicile sale și tehnologia de înaltă performanţă, este mult mai eficient decât cel anterior.

Al doilea punct important de interes al companiei merge în direcţia dezvoltării abilităţilor parte din strategia companiei de a investi în angajaţii săi și în performanţa acestora, consolidându-și astfel poziţia de angajator de top și membru activ al comunităţii. Centrul de formare profesională este dotat cu tehnologie specifică fiecărei zone de producţie: Induction, Computer Training, Resurse Umane, Digital Service Training. Investiţia este de aproximativ 150.000 €.

În 20 de ani de activitate în România, Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat clienţilor săi din întreaga lume peste 250 de milioane de anvelope. Compania produce o gamă largă de anvelope, de la 13 la 20 inci, anvelope Ultra High Performance (UHP), anvelope inovatoare pentru mașini electrice, precum și anvelope pentru vehicule utilitare ușoare.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluţii sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 37,7 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 235.000 de angajaţi în 58 de ţări și pieţe. În 2021, compania aniversează 150 de ani de la înfiinţare.

În perioada 1999-2020, Continental a investit circa 2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele 5 arii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Compania este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2020 peste 20.100 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcţie de viitoarele proiecte. A

Mă bucur că deschiderea acestui centru de formare profesională a completat un nou punct de referință în ceea ce privește una dintre zonele strategice ale viziunii companiei: echipa noastră. Investiția în oameni și în performanța lor este procesul necesar atât pentru persoanele fizice, cât și pentru organizațiile care își propun să progreseze și certifică succesul pe termen lung al afacerii.

Lucia Iliescu, HR Manager Continental Tires Timișoara și Country HR Manager Continental în România

Sustenabilitatea este parte integrantă a strategiei Continental „Vision 2030” pentru divizia Tires și este ancorată în fundamentul valorilor noastre. Scopul nostru este să fim cea mai progresistă companie de anvelope în ceea ce privește responsabilitatea socială și de mediu. Continuăm să promovăm tehnologii inovatoare și soluții durabile de-a lungul întregului nostru lanț valoric.

Carlos BERNABÉ, Director general al Continental Anvelope Timișoara