2 minute read

Cel Înviat

SfânTA SCRIPTURĂ - PSALMII

când cel sărman strigă, Domnul îl aude

Advertisement

Text: Pr. tarciziu şerban Priviți la el și veți fi luminați / și fețele voastre nu se vor rușina. / Când cel sărman strigă Domnul îl aude / și îl scapă din toate necazurile sale. / îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el / și-i scapă din primejdie. / Gustați și vedeți cât de bun este Domnul, / ferice de omul care se încrede în el. (Ps 34, 6-9)

Trăim zile agitate. Asupra noastră s-a abătut dihonia. Veştile care bântuie în jurul nostru, în loc să ne liniştească, creează în mințile noastre tot mai multă confuzie. Am ajuns să ne ducem zilele în spaime şi îngrijorări, în neajunsuri şi invidii. Ziua de mâine ne preocupă din ce în ce mai acut, iar bucuriile ne sunt tot mai puține şi mai nesemnificative.

Toată această atmosferă ne deprimă... ne abrutizează, iar cei de la care aşteptăm o asigurare ori vreo încurajare dătătoare de speranță se bâlbâie. Într-o astfel de situație, cine ne poate oferi un licăr de speranță? De la cine putem reînvăța încrederea?

În timpul său, autorul Psalmului 34 surprindea prin cântarea sa pe contemporanii săi cufundați în apatie şi în nelinişti. Toată apatia şi neliniştea societății timpului său îl marcaseră adânc şi pe el, până în ziua în care şi-a adus aminte de Dumnezeu, a îndrăznit să i se adreseze în rugăciune şi să creadă că orânduirile Legii sale sunt cele de urmat. Și iată ce ajunge să exclame: Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, lauda lui va fi fără încetare în gura mea. Să se laude sufletul meu în Domnul! Să audă cei umili și să se bucure! L-am căutat pe Domnul și el mi-a răspuns și m-a eliberat de orice teamă. Mai apoi îi îndeamnă şi pe cei de lângă el, în care a secat toată speranța: Priviţi la el și veţi fi luminaţi și feţele voastre nu se vor rușina. Când cel sărman strigă Domnul îl aude și îl scapă din toate necazurile sale. Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el și-i scapă din primejdie. Gustaţi și vedeţi cât de bun este Domnul, ferice de omul care se încrede în el.

Condiția pentru a redescoperi bucuria vieții: Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el... Cine este omul care dorește viaţa, care vrea zile multe ca să vadă binele? Ferește-ţi limba de răutate și buzele de vorbe înșelătoare; fugi de rău și fă binele, caută pacea și urmeaz-o... Pe cel nelegiuit îl va ucide răutatea, iar dușmanii celui drept își vor primi pedeapsa. Domnul eliberează sufletele slujitorilor săi, nu vor fi pedepsiţi cei ce se încred într-însul.

Aşadar, şansa noastră de a ne regăsi pacea şi bucuria vieții presupun întoarcerea la Domnul şi împlinirea exigențelor sale.