Știri interne/externe

șTIRI InTERnE/EXTERnE

reuniunea colegiului consilierilor și protopopilor

La 19 ianuarie, la Palatul Episcopal din Lugoj a avut loc reuniunea Colegiului consilierilor și protopopilor din Eparhia de Lugoj.

întâlnirea a fost deschisă de PS Alexandru Mesian cu rugăciunea „Tatăl nostru”. Preasfinția Sa Alexandru a prezentat principalele evenimente petrecute în Eparhia de Lugoj de la ultimul consistoriu, dar şi bilanțul pe anul 2020 cu realizările eparhiale. În continuare, Preasfinția Sa a evocat personalitatea regretatului Episcop de ClujGherla, PS Florentin Crihălmeanu, trecut la cele veşnice în ziua de 12 ianuarie.

Alte probleme propuse pentru ordinea de zi au fost: predarea datelor statistice şi a execuției bugetare pe anul 2020 din partea protopopiatelor; stabilirea datelor de desfăşurare a cursurilor de vară pentru preoții Eparhiei, ediția 2021; stabilirea datelor de desfăşurare a exercițiilor spirituale cu clerul eparhial şi soțiile clericilor, a pelerinajelor eparhiale etc.; stabilirea taxelor de cult pentru anul 2021; planul pastoral pentru anul 2021 la nivelul Eparhiei de Lugoj.

Sursa: bisericaromanaunita.ro

CURS PENTRU LoGoDNICI

Patru cupluri de tineri au participat la cursul pentru logodnici care s-a desfăşurat la Traian.

Sâmbătă, 16 ianuarie, a avut loc la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian cursul pentru logodnici organizat de către Oficiul pentru Pastorația Familiei pentru tinerii care doresc să ştie mai multe despre viața de familie. Cei opt tineri participanți au fost întâmpinați de Pr. Felician Tiba, coordonatorul cursului. Pr. Felician Tiba le-a vorbit tinerilor despre sacramentul Căsătoriei, care este sacramentul încrederii lui Dumnezeu în om. Eugenia Dămătăr i-a îndemnat pe tineri să aibă grijă unul de altul, iar Maria Gherghel a prezentat metoda naturală Billings.

POLOnIA

ziua naţională a ebRaISMUlUI

Pe 17 ianuarie, Polonia a marcat cea de-a 24-a Zi Națională a Ebraismului, promovată de Biserica Catolică. motoul a fost „Viață și moarte. Iată, pun astăzi înaintea ta viața și binele, moartea și răul!”, inspirat din Dt 30,15, cu referire la anul 2020 și la pandemia de coronavirus. Tot în contextul pandemiei de coronavirus, marcarea acestei zile s-a făcut online. Toate inițiativele prilejuite de acest eveniment au fost transmise pe canalul YouTube „Salve Net”. în Irak, în orașul Qaraqosh, a fost instalată o statuie mare a Sfintei Fecioare pe clopotnița Bisericii Sfintei maria al Tahira (Preacurata). Instalarea statuii s-a făcut pe 11 ianuarie și a căpătat o conotație simbolică, de renaștere a orașului pe care Papa Francisc îl va vizita în timpul călătoriei apostolice în Irak prevăzute pentru perioada 5-8 martie. Complexul Sfintei maria al Tahira este format din două biserici, una veche din secolul al XIII-lea și una modernă.

CEHIA

DoSaR De beatIfICaRe

Iezuiții cehi au adresat la Roma un dosar în vederea unei eventuale beatificări a preotului Adolf Kajpr SJ (1902-1959), care a fost întemnițat de către naziști în timpul celui deal Doilea Război mondial și care a decedat mai târziu într-o închisoare comunistă. Faza diecezană a procesului beatificării s-a încheiat pe 4 ianuarie printr-o Liturghie și prin anunțul oficial al Cardinalului Dominik Duka, Arhiepiscop de Praga, în biserica Sfântul Ignațiu unde Pr. Kajpr a slujit.

IRAk

SeMN De renaşTere

SOCIAL

relația de încredere

mesajul Papei Francisc cu ocazia celei de-a XXIX-a Zile Mondiale a Bolnavului 2021 are ca temă: „«Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi» (Mt 23, 8). Relația de încredere la baza îngrijirii bolnavilor”. Mesajul a fost dat publicității la 20 decembrie 2020, în a patra duminică din

Advent.

La începutul mesajului său,

Papa Francisc afirmă că această Zi

Mondială a Bolnavului „este un moment propice pentru a rezerva o atenție specială persoanelor bolnave şi celor care le asistă, atât în locurile dedicate îngrijirii, cât şi în sânul familiilor şi al comunităților”. În continuare, Suveranul Pontif spune că se gândeşte în special la cei care „suferă din cauza efectelor pandemiei de coronavirus”. De aceea, ține să exprime faptul că este aproape spiritual de ei şi îi asigură de solicitudinea şi de afecțiunea Bisericii.

Vorbind despre tema acestei Zile, a arătat că aceasta „se inspiră din pasajul evanghelic în care Isus critică ipocrizia celor care spun, dar nu fac (cf. Mt 23, 1-12)”. De asemenea, „Isus foloseşte expresii puternice pentru a pune în gardă împotriva pericolului de a aluneca spre idolatria față de sine însuşi şi afirmă: «Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi» (v. 8)”. Referindu-se la critica pe care Isus o adresează celor care „spun şi nu fac” (v. 3), Papa Francisc a spus că aceasta este „salutară pentru toți pentru că nimeni nu este imunizat împotriva răului ipocriziei, un rău foarte grav care are drept efect împiedicarea înfloririi precum copii ai unicului Tată, chemați să trăiască o fraternitate universală”.

În continuare s-a referit la modelul pe care Isus îl oferă, şi anume un „comportament cu totul opus ipocriziei. El propune să ne oprim, să ascultăm, să stabilim o relație directă şi personală cu celălalt, să resimțim empatie şi emoție pentru el sau pentru ea, să ne lăsăm atinşi de suferința sa până la a ne ocupa cu slujirea (cf. Lc 10, 30-35)”.

Boala ne poate face să simțim vulnerabilitatea noastră şi nevoia înnăscută de celălalt, dar totodată şi dependența noastră de Dumnezeu. „Când suntem bolnavi, într-adevăr, incertitudinea, teama şi uneori chiar tulburarea invadează spiritul nostru şi inima noastră; ne găsim într-o situație de neputință pentru că sănătatea noastră nu depinde de capacitățile noastre sau de «străduința» noastră (cf. Mt 6, 27).”

După ce spune că „boala impune o cerință de sens care, în credință, se adresează lui Dumnezeu, o cerință care caută o nouă semnificație şi o nouă direcție existenței noastre şi care, uneori, poate să nu găsească imediat un răspuns” şi afirmă că „familia şi prietenii înşişi nu sunt mereu în măsură să ne ajute în această căutare trudnică”, Suveranul Pontif propune exemplul lui Iob, care este emblematic: „Soția şi prietenii săi nu au reuşit să-l însoțească în nenorocirea sa; mai rău încă, amplificau în el singurătatea şi rătăcirea acuzându-l. Iob se scufundă într-o stare de abandonare şi de neînțelegere. Dar, tocmai prin această fragilitate extremă, respingând orice ipocrizie şi alegând calea sincerității față de Dumnezeu şi față de ceilalți, face ca strigătul său insistent să ajungă până la Dumnezeu, care sfârşeşte prin a-i răspunde deschizându-i un nou orizont. Îi confirmă că suferința sa nu este o pedeapsă sau o condamnare; nu este nici măcar o îndepărtare de Dumnezeu sau un semn al indiferenței sale. Astfel, această declarație vibrantă şi emoționantă către Domnul izbucneşte din inima rănită şi vindecată a lui Iob: «Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut» (42, 5).”

Mai departe, Papa Francisc precizează faptul că „boala are întotdeauna

un chip, şi nu doar unul: are chipul fiecărui bolnav, chiar al celor care se simt ignorați, excluşi, victime ale nedreptăților sociale care le neagă drepturile lor esențiale (cf. Scris. enc. Fratelli tutti, nr. 22)”. De asemenea, vorbind despre pandemia actuală, a spus că aceasta „a pus în lumină multe insuficiențe ale sistemelor de sănătate şi de lipsuri în asistența persoanelor bolnave. Accesul la îngrijire nu este întotdeauna garantat persoanelor în vârstă, celor mai slabi şi celor mai vulnerabili, şi nu întotdeauna în mod echitabil. Acest lucru depinde de alegerile politice, de modul de a administra resursele şi de angajamentul celor care ocupă funcții de responsabilitate”. De aceea, este necesar să se investească „resurse în îngrijire şi în asistența persoanelor bolnave”, ceea ce reprezintă „o prioritate legată de principiul potrivit căruia sănătatea este un bun comun primordial”. În continuare a subliniat „devotamentul şi generozitatea agenților sanitari, voluntarilor, lucrătorilor şi lucrătoarelor, preoților, persoanelor consacrate”. Aceştia, „cu profesionalism, cu abnegație, cu simțul responsabilității şi cu iubire față de aproapele, au ajutat, au îngrijit, au mângâiat şi au slujit mulți bolnavi şi familiile lor”.

Spunând că „proximitatea este un balsam prețios care aduce sprijin şi mângâiere celor care suferă în boală”, Sfântul Părinte a arătat că „în calitate de creştini, trăim proximitatea ca expresie a iubirii lui Isus Cristos, bunul samaritean care, cu compasiune, s-a făcut aproapele fiecărei ființe umane rănite de păcat. Uniți cu El prin acțiunea Duhului Sfânt, suntem chemați să fim milostivi precum Tatăl şi să-i iubim în mod deosebit pe frații noştri bolnavi, slabi şi suferinzi (cf. In 13, 34-35). Și trăim această proximitate, nu doar în mod personal, ci şi sub formă comunitară: în fapt, iubirea frățească în Cristos dă naştere unei comunități capabile de vindecare care nu abandonează pe nimeni, care include şi îi primeşte mai ales pe cei mai fragili”.

Amintind „importanța solidarității frățeşti”, Papa Francisc a spus că aceasta „se exprimă concret în slujire şi poate lua forme foarte diverse, toate orientate să-l susțină pe aproapele. «A sluji înseamnă a avea grijă de membrele fragile ale familiilor noastre, de societatea noastră, de poporul nostru» (Omilie la Havana, 20 septembrie 2015). […] Slujirea vizează întotdeauna chipul fratelui, îi atinge corpul, îi simte proximitatea şi chiar în anumite cazuri o «suportă» şi caută promovarea fratelui. De aceea slujirea nu este niciodată ideologică, din moment ce nu slujeşte idei, ci persoane (ibid.)”.

Un alt lucru pe care îl menționează Suveranul Pontif este acela că „pentru ca o terapie să fie bună, aspectul relațional este decisiv pentru că permite o apropiere holistică a persoanei bolnave. Valorizarea acestui aspect îi ajută şi pe medici, pe infirmieri, pe profesionişti şi pe voluntari să ofere îngrijire celor care suferă, pentru a-i însoți într-un parcurs de vindecare, datorită unei relații interpersonale de încredere (cf. Noua cartă a lucrătorilor sanitari, 2016, nr. 4)”. În continuare, precizează faptul că „este important să se stabilească un pact între cei care au nevoie de îngrijire şi cei care îi îngrijesc; un pact întemeiat pe încredere şi respect reciproc, pe sinceritate, pe disponibilitate, pentru a depăşi orice barieră defensivă, pentru a pune în centru demnitatea bolnavului, pentru a proteja profesionalismul agenților de sănătate şi pentru a întreține un raport bun cu familiile pacienților”.

Pornind de la relația cu persoana bolnavă, Papa Francisc arată că aceasta „găseşte cu adevărat o sursă inepuizabilă de motivare şi de putere în caritatea lui Cristos, aşa cum demonstrează mărturia milenară a bărbaților şi a femeilor care s-au sfințit slujindu-i pe bolnavi. În fapt, din misterul morții şi învierii lui Cristos izvorăşte această iubire care este în măsură să dea un sens deplin atât condiției de pacient, cât şi celei a celor care au grijă de el. Evanghelia o atestă de numeroase ori, arătând că vindecările înfăptuite de Isus nu sunt niciodată gesturi magice, ci întotdeauna rodul unei întâlniri, al unei relații interpersonale unde darului lui Dumnezeu oferit prin Isus îi corespunde credința celui care îl primeşte, aşa cum rezumă bine cuvântul pe care Isus îl repetă adesea: «Credința ta te-a mântuit»”.

De asemenea, a mai adăugat: „O societate este cu atât mai mult umană cu cât are grijă de membrii săi fragili şi suferinzi şi cu cât ştie să o facă cu o eficacitate însuflețită de o iubire frățească. Să tindem spre acest obiectiv şi să facem în aşa fel încât nimeni să nu rămână singur, încât nimeni să nu se simtă exclus, nici abandonat.”

În încheierea mesajului său adresat bolnavilor, Papa Francisc a spus: „Încredințez toate persoanele bolnave, pe agenții sanitari şi pe cei care se dăruiesc alături de cei care suferă, Mariei, Maica milei şi Tămăduitoarea bolnavilor. De la Grota de la Lourdes şi de la nenumăratele sale sanctuare ridicate în lumea întreagă, să susțină credința noastră şi speranța noastră, şi să ne ajute să avem grijă unii de alții cu o iubire frățească.”

DOCTRInĂ SOCIALĂ - DOCAT

„P utem face mult pentru binele celor săraci, al celor slabi și al celor suferinzi, putem face mult pentru a promova dreptatea, pentru a aduce reconcilierea, pentru a face pacea. Dar înainte de toate trebuie să păstrăm vie în lume setea după Absolut.” (Papa Francisc)

Pentru o civilizație a iubirii (2)

Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

Continuăm să reflectăm împreună asupra „De ce”-urilor propuse de ultimul capitol al DOCAT.

De ce creștinii au ceva deosebit?

Nu au nimic deosebit, special, pe care să îl ofere semenilor. Dar au pe cineva special: Isus Cristos. Creştinii ce luptă pentru o lume mai umană nu dețin în portofoliul lor planuri sociale mai bune şi nici concepte financiare mai bune, adesea nici idealism mai mult. În cele din urmă, ei au un singur lucru de împărtăşit: un Dumnezeu care s-a făcut om. De aici şi următoarea întrebare:

Mă pot angaja într-un partid politic, chiar dacă poziția acestuia nu este întotdeauna în concordanță cu învățătura creștină?

Da. În calitate de creştini catolici, avem misiunea de a transforma societatea într-o „civilizație a iubirii”. Prin angajarea în partide ni se oferă posibilitatea de a ne dovedi solidari cu cei slabi, a sluji binele comun, a accentua primatul persoanei, a ocroti viața, a privi asupra statutului juridic al Bisericii în societatea noastră. De aceea este important ca din partea catolicilor să vină inițiativa ca acestea să devină eficace pentru majoritate.

De ce nu e Biserica în pas cu Lumea? - Poate Biserica să-și schimbe învățătura și s-o adapteze la spiritul vremii?

„Biserica nu-şi va rescrie niciodată CREDO-ul său; ea nu va schimba nici numărul şi nici conținutul SACRAMENTELOR sau să extindă, respectiv să restrângă cele ZECE PORUNCI. Ea nu va modifica nici chipul primordial al LITURGIEI sau al rugăciunilor sale” (DOCAT, 318). DE CE? Pentru că adevărurile de credință nu sunt rezultatul majorităților, existând independent de gradul aprobării lor actuale. Ceea ce depinde de noi este să ne întindem toți senzorii spre „semnele timpului”, prin care Dumnezeu ne vorbeşte astăzi. Cunoştințele rezultate pot duce la aprofundarea şi dezvoltarea învățăturii de credință a Bisericii, fără a fi înlocuite cunoştințele sigure ale Bisericii (dogmele), dobândite în lupta pentru credință. În cadrul doctrinei sociale, Bisericii îi revine obligația de a adapta tot mai bine excelentul său instrumentar în provocările schimbărilor sociale, politice şi economice. „Putem face mult pentru binele celor săraci, al celor slabi şi al celor suferinzi, putem face mult pentru a promova dreptatea, pentru a aduce reconcilierea, pentru a face pacea. Dar înainte de toate trebuie să păstrăm vie în lume setea după Absolut” (Papa Francisc).

Prin acest capitol încheiem prezentarea acestui document. Invităm cititorii la curaj. Apropierea personală de această carte nu poate aduce decât beneficii, iar Sfântului Părinte Papa Francisc... împlinirea visului: o generație care să fie pentru contemporanii săi „doctrină socială pe două picioare”.