2 minute read

la Botez? Rugăciune pentru

EVEnIMEnTE

În asemenea momente, mai mult ca oricând spiritualitatea și solidaritatea sunt inseparabil legate. Rămânând în Cristos, primim puterea și înțelepciunea de a acționa împotriva structurilor de nedreptate și de asuprire, dar mai ales de a ne recunoaște pe deplin ca frați și surori în umanitate și de a fi creatorii unui nou mod de a trăi, în respect și comuniune cu toată creația.

Advertisement

(îPS Aurel Percă, Arhiepiscop mitropolit de București)

rugăciune PenTru uniTaTea creşTinilor

în perioada 18-25 ianuarie s-a desfășurat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. La București, săptămâna de rugăciune în comun pentru unitate a început la mănăstirea ortodoxă Cașin și s-a încheiat la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif. Au participat reprezentanți ai diferitelor culte din capitală.

La biserica Parohiei Parcul Domeniilor-Caşin, a început la 18 ianuarie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea

Creştinilor, prin celebrarea Vecerniei de către un sobor de preoți.

La eveniment a fost prezent PS

Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Patriarhului

Daniel, precum şi reprezentanți ai altor Biserici şi confesiuni creştine din capitală.

Întâlnirile din acest an, organizate de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, au ca temă de reflecție pasajul din Ioan 15, 1-17, cu îndemnul „Rămâneţi întru iubirea Mea” (cf. Ioan 15, 9).

Meditaţia din prima seară de rugăciune a fost susținută, după celebrarea Vecerniei, de Pr. Zsold Béla, de la Biserica Reformată Calvineum.

Cea de a doua seară de rugăciune a avut loc marți, 19 ianuarie, la Catedrala Episcopală Greco-Catolică Sfântul Vasile cel Mare. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Illyés Márton, parohul Bisericii Luterane de limbă maghiară din Bucureşti.

A treia întâlnire din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a avut loc miercuri, 20 ianuarie, la Catedrala Armeană Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril. Cuvântul de învățătură a fost ținut din partea Bisericii Romano-Catolice de către PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti.

Celelalte întâlniri s-au desfăşurat după cum urmează: pe 21 ianuarie la Biserica Luterană, cuvântul de învăţătură fiind ţinut de către Biserica Greco-Catolică; pe 22 ianuarie, întâlnirea a avut loc la Biserica Reformată Calvineum, cuvântul de învățătură fiind ținut de Biserica Armeană; pe 23 ianuarie, reprezentanții diferitelor culte s-au reunit la Biserica Evanghelică Luterană Germană C.A., cuvântul de învăţătură fiind ţinut de către Biserica Ortodoxă Română; duminică, 24 ianuarie, fiecare comunitate s-a rugat în biserica proprie pentru unitatea creştinilor. Pe 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif a fost gazda ultimei întâlniri, în cadrul căreia cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către Biserica Evanghelică Luterană S.P.