2 minute read

Eveniment

EVEnIMEnT

Entuziasm & Implicare vs. Pandemie

Advertisement

WoRkShoP oNLINE

Cu toții știm că în contextul actual în care ne aflăm, multe dintre obiceiurile noastre zilnice s-au schimbat. Acomodarea nu este una chiar ușoară și probabil ne-a fost tuturor dificilă adaptarea. Simțim lipsa activităților noastre de zi cu zi, simțim lipsa lucrurilor pe care le făceam înainte, inclusiv a activităților parohiale cu grupul de tineri.

Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului a venit în sprijinul tinerilor cu un workshop online formativ, care a avut loc în data de 14 noiembrie, în scopul încurajării tinerilor pentru a-și continua activitatea, chiar dacă trebuie să găsească alte metode și forme.

Astfel, am reușit să ne încărcăm bateriile împreună și să primim un ,,boost” de energie, petrecând împreună două ore în mediul online. Speakerul sesiunii de workshop a fost Cristina Farcaș, care ne-a ajutat să găsim răspunsuri la întrebările pe care le aveam și poate că ne-a ajutat să ne punem și alte întrebări… la care încă se caută răspuns. Dar nu-i nimic, ne place misterul și implicit, ne place să explorăm.

Și cu ce am reușit să plecăm de la acest workshop? Cu cinci motive pentru care vrem să ne implicăm activ în viața comunității și cu puterea de a transmite aceste motive celorlalți tineri din grupul parohial.

Vă las aici și două mărturii de la participanți… dacă nu v-am convins eu să participați la următorul workshop din primăvară, poate vă vor convinge ele J:

„Workshopul de acum două săptămâni mi-a transmis energie pozitivă și dorința de a mă implica și mai tare, în ciuda dificultăților întâmpinate în contextul actual. Pe această cale, am avut posibilitatea să mă întâlnesc atât cu tineri cu care am interacționat anterior, cât și cu persoane noi. În aceste două ore, am realizat cât de importantă este implicarea fiecăruia dintre noi pentru a aduce o schimbare. Nu trebuie să lăsăm ca teama de schimbări sau comoditatea să ne îndepărteze de activitatea noastră dinaintea pandemiei, în comunitate. Cu siguranță o să treacă încă mult timp până o să ne reîntoarcem la normal. Prin urmare, trebuie să evităm greșeala de a ne îndepărta unii de alții. Mă bucur că în parohia mea, «Cristos Rege» din Ploiești, am reușit să găsim activități prin care să păstrăm unitatea cu ceilalți tineri și cu Dumnezeu, respectând restricțiile determinate de pandemie.” – Vanessa Caproni, Ploiești

Mărturisesc că e prima dată când particip la un curs de formare (workshop) pentru tineri. Mi-am dorit de multe ori să am această ocazie, însă cumva nu a ajuns la mine.

A fost o experiență interesantă și frumoasă în același timp. Cu toate că pe parcursul vieții am avut în jurul meu oameni de la care am avut de învățat și am pus în practică toate informațiile primite și în viața mea, dar și în grupul de tineri, parcă niciodată nu a reușit cineva să pună într-un mod structurat toate opțiunile prin care se poate face cateheză sau cum mă pot implica în comunitate și în grupul de tineri. Totul a fost auzit, înțeles și făcut în funcție de nevoile apărute în diverse momente și pentru noi așa a funcționat cel mai bine.

Am învățat de la acest workshop că se pot organiza multe activități cu tinerii, că merită să-ți dedici timpul, energia și entuziasmul pentru a impulsiona lucrurile să se miște și pentru a face mai fructuoasă viața de credință a tinerilor. – Georgiana Nechita, Parohia Catedralei Sf. Iosif