9 minute read

ELEVII ABSOLVENȚI

Comuna Costești, fi ind aproape de târgul Horezu, școala ei a făcut parte, până în toamna anului școlar 1904-1905, din Cercul Cultural Horezu, Cercurile culturale, prin partea locului, sunt datate d epe la anul 1899, având pe atunci o rază mai mare de cuprindere. Cu începutul anului școlar 1904-1905, mărinduse numărul cercurilor cultural din județ, comuna Costești, împreună cu comunele Tomșani și Romani, au fost înglobate în Cercul Cultural Bistrița, sub „prezidenția” învățătorului Victor. Gr. Mihăescu, dirigintele Școlii Costești.614 Acesta a devenit în anul 1905 președintele Crecului Cultural Horezu.615 . Ulterior, la începutul anului școlar 1905-1906, numărul cercurilor s-a restrâns, formânduse un alt cerc din comunele Costești, Romani, Horezu, Măldărești, Oteșani, la care s-a alăturat apoi și Tomșani, sub numele de „Horezu” și cu același Victor. Gr. Mihăescu președinte.616 În anul școlar 1904-1905, conferințele ținute în cele 3 comune de către Cercul Cultural „Bistrița” au fost în număr de 7: două la Costești, două la Tomșani și trei la Romani. Subiectele tratate au fost 13: „Îngrășăminte și arături”, „Jurământul”, „Relele ce decurg din lene, risipă și minciună”, „Îngrijirea vitelor”, „Cultura inului și cânepii”, „Foloasele școalei”, „Sănătatea”, „Creșterea gândacilor de mătase”, „Indiferentismul religios”, „Igiena casei”, „Cultura pomilor”, „Tovărășiile”, „Creșterea albinelor”, semnate de dirigintele Victor Mihăescu.617

ELEVII ABSOLVENȚI

Advertisement

Până în anul 1905, dintre absolvenții Școlii Costești, cei mai mulți au rămas plugari cu știință de carte, al căror număr era foarte mare. La o treaptă mai ridicată au ajuns Gh. Bălintescu – mare proprietar local, fost primar și preceptor fi scal, preotul Ion Stănescu, stabilit în comuna Recea, care era și învățător pensionar, Grigore Stănescu – seminarist cu patru clase și la momentul amintit, secretar comunal local. Acestora li se mai adaugă locotenentul Victor Tănăsescu de la Institutul Geografi c al armatei, Ilie Dumitrescu, Climent Cristescu și Pavel Voineag, zugravi de biserici, C. Schitănescu și C. Tănăsescu, care erau studenți ai Universității din București, precum și mulți alții, care ocupau mici funcții la stat, în comună sau la județ. 618 Dintre absolvenţii Şcolii Costeşti s-a remarcat C. Schitănescu-Schiteanu, care a ajuns inginer. El a fost profesor de matematică la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti şi de „desen industrial” la Şcoala Profesională C.F.R. Bucureşti. A fost şi autor de manuale. A tipărit la Tipografi a „Graiul Românesc” până la anul 1928, un număr de 15 cărţi şi anume: Ziduri de sprijin şi bolţi „Lănţişor”, 1920; „Turbine şi pompe helicoidale”, 1920;

614 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 8 615 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 8 616 Mihăescu Gr. Victor, Monografi a Şcoalei primare din comuna Costeşti, jud. Vâlcea, Costeşti, 1905, p. 19, manuscris de 20 pagini afl at la Costeşti 617 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 10 618 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 10

„Roţi hidraulice” – în Revista Industrială nr. 3-4/1924; „Conducte forţate” (Revista Industrială nr. 6 din 1924 şi nr. 1-2 din 1925); „Maşini de înmulţit” (Revista Industrială nr. 12 din 1925 şi nr. 2 din 1916); „Roţi elastice” (Revista Industrială nr. 12 din 1915 şi nr. 1 din 1916); „Calculul unui baraj din zidărie” (Revista Industrială nr. 4-5 din 1925); „Teoria gaterelor” (Revista Industrială 1927); „Turbine hiperboloidale” „Ecuaţia Fibrei Mijlocii” (piese supuse la fl ambaj); „Limitele între care se găseşte ecuaţia fi brei mijlocii” (piese supuse la fl ambaj); „Fabrica de cherestea”; „Un nou tip de locuinţe ieftine!” (Revista Industrială 1927); „Geometria în spaţiu cu aplicaţie la geometria proiectată, şi geometria plană (pentru Şcoala de Meserii şi Şcolile Tehnice); „Aritmetica raţională” pentru Şcolile Secundare şi Profesionale.619 Alţi foşti elevi ai Şcolii Costeşti, care au învăţat la Costeşti înainte de primul război mondial au fost istoricul de mai târziu – Aurelian Sacerdoţeanu şi poetul Dragoş Vrânceanu-Necula, fi ul învăţătorului de la Costeşti – Atanase Necula, de fel din localitatea Nereju-Vrancea.

AURELIAN SACERDOŢEANU, viitorul istoric, s-a născut la Costeşti, la 20 decembrie 1904 şi a decedat la 7 iunie 1976, în Bucureşti. A fost fi ul preotului Nicolae Sacerdoţeanu, care a predat în câteva rânduri, ca învăţător, la şcoala din Costeşti. Aurelian Sacerdoţeanu, şi-a făcut primele studii la Şcoala Primară Mixtă Costeşti-Ferigile, din comuna natală, cursul inferior la Liceul Alexandru Lahovari din oraşul Râmnicu Vâlcea, iar clasele superioare la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti. În anul 1923, s-a înscris la Facultatea de Filozofi e şi Litere a Universităţii din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1927, obţinând licenţa în istorie. Printre profesori i-a avut pe Vasile Pârvan şi Nicolae Iorga. În acelaşi an a absolvit şi cursurile Şcolii Superioare de arhivistică şi paleografi e, ca şi ale Seminarului Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu”, ambele din Bucureşti. În baza recomandării Facultăţii de Filozofi e şi Litere pe care o absolvise cu rezultate strălucite, între anii 1927-1930 va fi membru bursier al Şcolii Române din Franţa, unde a mai urmat în acelaşi timp şi „cursuri libere” la încă trei instituţii superioare din Paris, Sorbona, Şcoala Naţională de Arte. Examenul de capacitate pentru învăţământul secundar l-a susţinut la Iaşi în anul 1930, în specialitatea principală „istoria” şi secundară ”geografi a”. În anul 1930 a obţinut „Magna cum Laude” şi titlul de doctor în istorie. La 1 septembrie 1926 a intrat şi ca „funcţionar” la Direcţia Generală a Arhivelor Statului, unde a lucrat până la plecarea în Franţa, iar de la 1 decembrie 1929, va deveni profesor la Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografi e din Bucureşti (1929-1938), respectiv la Şcoala de Arhivistică (1938-1948). Câtva timp va lucra ca profesor secundar, între anii

1930-1932 la Seminarul Teologic „Kerasie Episcopul” din Buzău, între anii 1932-1936 la Şcoala Comercială de băieţi Nicolae Bălcescu din Bucureşti şi în paralel din 1934 până în 1940, şi ca profesor la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” din capitală. După ce a mai funcţionat la Şcoala Normală de Băieţi începând cu data de 1 octombrie 1938, a fost numit director general al Arhivelor Statului din Bucureşti, pe care le-a condus până în 1953. Între anii 1948-1950, a condus ca decan şi Institutul de Arhivistică, Bibliografi e şi Muzeografi e, pentru a cărei înfi inţare a contribuit personal. Între anii 19381948, a condus „Revista Arhivelor” iar între anii 1941-1947, revista „Hrisovul”. În anii 1950-1970, a desfăşurat şi activitate didactică în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost un medievist cu preocupări multiple. Unul dintre iniţiatorii colecţiei naţionale de documente interne - „Documente privind Istoria României”. A publicat o seamă de documente importante, ştiri şi cronici străine, pomelnice, etc.. A realizat studii remarcabile în disciplinele auxiliare ale istoriei. A realizat o editare critică a operelor lui Dimitrie Onciul. Trebuie amintită şi valoroasa lucrare „Marea invazie tătară în sud-estul european” despre continuitatea românilor în evul mediu, studiile locale despre localitatea Costeşti şi judeţul Vâlcea, ş.a.. S-a dovedit un mare patriot atunci când, în timpul războiului mondial, încă de la sfârşitul lunii mai şi iunie 1944, a evacuat Arhivele Statului din Bucureşti, în comuna natală Costeşti de Vâlcea, pentru ca istoria ţării să nu cadă pradă distrugerilor marii confl agraţii mondiale. În ultima perioadă când a fost director al Arhivelor Statului din Bucureşti, s-a opus sugestiei venite din partea lui Mihai Roller, ca o parte din documentele arhivei să fi e date la topit, salvându-se astfel de la distrugere. În prezent, la Arhivele Statului din capitală, istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, are cel mai mare fond arhivistic personal. Profesor, învăţat şi distins, cu un dar pedagogic deosebit, perfect stăpân pe domeniile de care s-a ocupat, a ridicat cateva generaţii de elevi specialişti în disciplinele auxiliare.620 De la 10 iunie 1976, rămăşiţele pământeşti ale acestui mare cărturar, om ale acestor locuri, care s-a ridicat de pe meleagurile comunei Costeşti, odihnesc la Cimitirul Belu din Bucureşti. Unul dintre fraţii săi, tot fost elev al Şcolii din Costeşti, colonelul-medic Fenelon Sacerdoţeanu (1902-1982), a fost un medic renumit, participant la cel de-al doilea război mondial, care a realizat şi publicat studii în domeniul medical. El a fost printre cei care au înfi inţat Şcoala Sătească din satul Bistriţa pe la jumătatea celui de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea şi a iniţiat ridicarea clădirii băilor minerale din Costeştii Vâlcii. Poetul DRAGOŞ VRÂNCEANU s-a născut în localitatea Băbeni-Vâlcea, ca fi u al învăţătorului Atanasie Necula-Vrânceanu şi al Mariei Irimescu. Tatăl său Atanasie Necula din localitaea Nereju-Vrancea, a fost încadrat ca învăţător la Şcoala Costeşti,

620 Ștefănescu Ștefan, Enciclopedia istoriografi ei românești, Editura Științifi că și Enciclopedică, București 1978, p. 290-291 Al. Matei, A. Sacerdoțeanu, Dimitrie, Onciul, Scrieri Istorice, Editura Științifi că, București 1968 Arhivele Școlii Costești, dosar 1944, f. 94, 95, 121, 122 și 123 Dicționar al științelor speciale ale istoriei, Editura Științifi că și Enciclopedică, București, 1982, p. 203-205

din 1913. Dragoş Vrânceanu, după cum se vede din foaia matricolă existentă la Arhivele Statului din Râmnicu Vâlcea, în anul şcolar 1915-1916, a absolvit clasa a III-a la Şcoala Costeşti, dirigintele Şcolii şi învăţătorul său, fi ind chiar părintele lui, Atanase Necula. A urmat gimnaziul la Râmnicu Vâlcea, studiile liceale la Bălţi în Basarabia şi le-a terminat la Iaşi („Liceul internat”) luându-şi bacalaureatul în anul 1927. A studiat apoi la Fcultatea de Litere şi Filozofi e din Florenţa (Italia) între anii 1928-1932, unde şi-a luat şi doctoratul în anul 1932. Între anii 1932-1934, şi-a făcut serviciul militar la Râmnicu Vâlcea. A debutat în anul 1934, cu volumul de poezii „Cloşca cu puii de aur”, obţinând „Premiul pentru sonet” oferit de Societatea Scriitorilor Români. Între anii 1934-1940 a fost redactor la ziarul „Curentul”, manifestând convingeri liberale şi democratice. A colaborat cu revistele „Azi”, „Bilete de papagal”, „Curentul literal şi artistic”, „Ramuri”, „Revista fundaţiilor”, „Viaţa literară” ş.a.. Din anul 1936-1940, a fost lector de italiană la Academia Comercială din Bucureşti. Între anii 1940-1944, a fost corespondent de presă, ataşat cultural pe lângă Consulatul General Român din Milano (Italia). A ţinut conferinţe şi a scris articole pe teme culturale şi cu referinţe la integrarea Transilvaniei în cultura românească pronunţându-se împotriva prevederilor Dictatului de la Viena din 30 august 1940. În anii 1944-1945, îl aflăm în refugiu prin Elveţia, în urma evadării de sub arestul ordonat de mişcările fasciste italiene şi germane, pentru refuzul de a se declara împotriva actului de la 23 august 1944 din România. În anul 1945 a publicat în Italia, la o editură din Milano, volumul „Actualitatea culturii italiene” cu un capitol fi nal dedicat culturii române. În anii 1945-1946 a colaborat la diferite ziare şi reviste italiene. În anul 1946 a fost numit profesor la Universitatea din Urbino (Italia), iar în anul 1947 a obţinut viza Comisiei Aliate şi s-a reîntors în ţară. Prin anii 1947-1949 îl aflăm în calitate de cadru didactic universitar la catedra de limba şi literatura italiană, la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, până la desfi inţarea acesteia în anul 1949. Între anii 1949-1952 a lucrat ca funcţionar la Ministerul Comerţului Interior. În anii 1952-1956 s-a retras (prin demisie) la casa sa din Băbeni-Vâlcea (astăzi Casa Memorială „Dragoş Vrânceanu”) - unde şi-a refacut sănătatea, a realizat lucrări originale şi traduceri din limba italiană. Între anii 1956-1959, a fost colaborator la seria „Dicţionare” în cadrul Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia R.S.R. şi la Editura pentru Literatură Universală. În anii 1959-1061, a fost ales membru al Fondului Literar şi apoi al Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 1959-1967, a fost cadru universitar la catedra de literatura italiană de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Timp de 17 ani, între 1960-1977 a fost colaborator al Radiodifuziunii Române pentru Cronica România-Italia. A colaborat la revistele literare „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Tribuna României” ş.a. A fost redactor la revista „Luceafărul” (1962-1967) şi timp de 7 ani, între 1970-1977, a fost prezenţă activă la manifestările culturale organizate în judeţul natal - Vâlcea. A decedat la 4 mai 1977, în Bucureşti.