ÎNCHEIERE

După cum se vede în monografi a de faţă, am urmărit a scrie despre toate problemele principale ce interesează în elaborarea unui asemenea studiu. Vorbind despre mediul geografi c, s-a arătat că locatitatea este situată în zona subcarpatică a Olteniei, având la nord ramifi caţiile munţilor Căpăţânii. Condiţiile de mediu au favorizat şi ele dezvolatarea unei activităţi umane încă din neolitic. Localitatea dispune de un mare număr de denumiri toponimice, mai ales în zona muntoasă, lucru care arată legătura omului cu cadrul geografi c. Unele denumiri toponimice au dispărut, fi ind înlocuite cu altele noi. Astfel, pe Masivul Arnota a apărut cariera de calcar Arnota, iar locului respectiv i se spune ”La Carieră”. Un alt exemplu poate fi dat şi în Bistriţa, unde în urmă cu peste 26 ani, exista fabrica de cherestea ”Arnota”, ocului i se spunea ”La Fabrică”. Ulterior, aceasta a fost mutată la Băbeni, iar aici a fost amplasat silozul de încărcare a calcarului din funicular în vagoanele de cale ferată, locul luând un nou toponim ”La Siloz”. Privind istoricul localităţii Costeşti, arătăm că aceasta s-a făcut renumită în cercetările de arheologie prin cimitirul de incineraţie cu tumuli de la Ferigile, iar în perioada următoare, inclusiv cea a formării poporului român şi a limbii române, găsim dovezi care atestă o continuitate de viaţă omenească. În epoca medievală, istoria comunei a fost strâns legată de existenţa celor două mănăstiri – Bistriţa şi Arnota. În documentele publicate, aflăm numeroase ştiri ce ne dau aspecte ale luptei de clasă din comuna Costeşti. Bistriţa, ctitoria Craioveştilor, a fost un adevărat focar de cultură feudală, unde s-au format numeroase minţi luminate şi de unde s-au copiat cărţi care s-au răspândit si în ţară. Pe aceste locuri şi-au purtat paşii voievozi de seamă ai Ţării Româneşti ca: Neagoe Basarab, Mihai Vitezul, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. În studiul de faţă am oferit şi aspecte privind Costeştii raportate la unele aspecte din istoria naţională, cum au fost revoluţiile de la 1821 şi 1848, războiul de independenţă, primul şi al II-lea război mondial. Istoria comunei după 1944 este o istorie nouă, de fapt una a întregii ţări, impusă de regimul comunist. Privind populaţia comunei, arătăm că numărul acesteia a crescut în ultimii 15 ani, ca urmare a apariţiei unui nou loc de muncă, cariera de calcar, unde au venit la lucru oameni din alte părţi şi s-au stabilit în comună. În ultimii ani însă, numărul populaţiei a crescut lent şi prin faptul că generaţiile tinere, după absolvirea unor meserii, iau drumul oraşului. La capitolul instituţii actuale (laice), desprindem rolul consiliului popular comunal ca organ al puterii locale, în antrenarea locuitorilor la realizarea unor obiective de folos obştesc. Amintim faptul că în Costeşti s-au construit şcoli noi în satele Costeşti, Pietreni şi Bistriţa. La Bistriţa, unde se află Şcoala profesională specială, s-a construit un nou

local, modern, care face ca aceasta şcoală să fi e una dintre cele mai bune din ţară, dar acestea ar putea fi extinse, deoarece au numai 50 de locuri. Căminul cultural, ridicat în ultimii ani, este de asemenea o mândrie a comunei, o adevărată Casă de cultură, iar medaliile obţinute la diferite concursuri sunt o mărturie a activităţii ce se desfăşoară în cadrul lui. Ocupaţiile locuitorilor nu s-au schimbat în totalitate, ei se ocupă cu creşterea vitelor, cu pomiculatura, cultivarea pământului, dar majoritatea dintre ei sunt încadraţi la câte un loc de muncă: la carieră, în exploatările forestiere, în cooperaţie, învăţământ etc. Ţăranii de ieri din Costeşti (unii dintre ei) au devenit mineri. În legătură cu industria casnică, arătăm că, de câţiva ani, nu mai funcţionează nicio pivă. În comună mai găsim numai una şi ar trebui sa fi e aşezată undeva, alături de o moară cu ciutură, pornind astfel la realizarea unui Muzeu al Satului în Costeşti. În munţi, vara pasc numeroase turme de oi. Aceştia mai sunt căutaţi şi de localnicii veniţi aici pentru a culege zmeură, afi ne etc. sau de turişti. Schimbări profunde s-au produs în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă ale locuitorilor: construirea de case noi, în care a apărut aparatură modernă (radio-televiziunea), instalarea telefonului în unele case etc. După cum s-a mai arătat, din munte a fost adusă apa pe conductă. Unele schimbări pot fi remarcate şi în portul locuitorilor. Portul naţional, în cea mai mare parte abandonat de către locuitori, a cedat locul portului modern. Costumul naţional mai este îmbrăcat numai de femeile bătrâne, în zilele de sărbătoare, sau de copii, cu ocazia prezentării unor programe artistice pe scenele căminelor culturale ale comunei. Noua arhitectură este cea a caselor construite din cărămidă şi piatră şi acoperite cu ţiglă sau tablă. În interiorul lor a pătruns deja confortul specific zilelor noastre. Comuna Costeşti, afl ată, după cum s-a mai arătat, în zona subcarpatică a ţării, o regiune care a atras de-a lungul timpurilor oameni din părţile de şes ale ţării cât şi din ţinuturile transilvănene, a avut un rol foarte important în dezvoltarea culturii româneşti. Reputatul istoric Ştefan Ştefănescu arăta că în aceste ţinuturi a apărut scrisul în limba română şi primele tipărituri; de aici s-au difuzat cărţi scrise pentru întregul popor român. În această regiune au fost ridicate, constituind o adevărată salbă, cele mai de seamă ”monumente de artă românească”.565 Printre aceste monumente de artă medievală se înscriu şi mânăstirile Bistriţa, Arnota, Hurezul şi altele. Autorul citat mai arată că la poalele munţilor ”s-a concentrat cea mai tipică populaţie românească, păstrătoare a celor mai vechi şi frumoase tradiţii, creatoare a celei mai autentice culturi populare, care constituie nota specifi că românească la patrimoniul cultural al omenirii. În această zonă pericarpatică s-a concentrat tot ce istoria românească a avut mai semnifi cativ. Aici s-a păstrat printre locuitori, mai mult ca oriunde conştiinţa apartenenţei lor la o civilizaţie superioară, cea romană, de aici s-a ridicat făclia culturii ce

a luminat drumul şi a întărit conştiinţa românească. Carpaţii şi regiunile pericarpatice au fost centrul motor al fi inţei poporului român”.566 Cultura care a luminat de la Bistriţa a fost răspândită pe întreg curpinsul ţării şi de ea au benefi ciat în acele vremuri şi unii locuitori ai satelor costeştene. Acest lucru a făcut ca şcoala sătească în Costeşti să fi inţeze printre primele din Ţara Românească. Sub infl uenţa ctitoriilor din apropiere, unii săteni talentaţi au deprins arta zugrăvitului şi ne-au lăsat câteva dovezi, concretizate prin icoanele pictate, existente la mănăstirea Hurez, la mânăstirile şi bisericile din Costeşti şi în alte locuri din ţară. Arta zugrăvitului continuă să fi e practicată de unii săteni şi astăzi. Comuna Costeşti a dat oamnei de seamă ai culturii româneşti, printre care amintim pe istoricul Aurelian Sacerdoţeanu şi actorul de teatru şi film, Vasile Niţulescu. Arta ţesutului se bucură de o mare atenţie, practicându-se şi astăzi. Amintim că Şcoala Populară de Artă din Rm. Vâlcea a înfi inţat la Costeşti o secţie567 care are rezultate bune, prezentându-se cu lucrări în expoziţiile periodice. Din 1970, Căminul cultural Costeşti a participat la concursul ”Hora costumelor”, organizat la Pietrari, prezentând frumoase colecţii de costume populare. Profesorul Alexandru Bălintescu, de la Muzeul judeţean, cu câţiva ani în urmă, prin donaţie, a înfi inţat pe lângă Căminul cultural Costeşti, Muzeul de Artă ”Gheorghe D. Anghel”, realizând un important locaş al culturii în comuna natală. Şi acest Muzeu de Artă, care pe lângă sculpturile de bronz realizate de Gh. D. Anghel, mai are expuse şi lucrări ale pictorului Ţuculescu, a contribuit la creşterea presligiului comunei Costeşti. La Muzeul Satului Bujoreni-Vâlcea se află expusă şi o pivă adusă din Costeşti, operă a meşterilor lemnari de aici. În toamna anului trecut, la Muzeul Tehnicii populare din dumvrava Sibiului au fost duse ciutura morii de la Bistriţa şi o piatră de moară de la Costeşti, la sugestia arhitectului Corneliu Neagu, originar din Costeşti-Vâlcea. Referindu-se la luarea ciuturii morii de la Bistriţa la Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului, Corneliu Neagu a arătat ca a dorit prin aceasta să îmbogăţească patrimoniul cultural naţional cu o piesă valoroasă. Ciutura respectivă a aparţinut preotului Ioan Mihăilescu din Bistriţa (decedat mai demult), care la rândul său o moştenise de la Ion Birjarul, tatăl lui vitreg. În legătură cu arta populară, amintim că în comună se mai află încă şi astăzi meşteri în sculptatul lemnului, buni zidari, care au lucrat la restaurarea monumentelor medievale din zonă: culele de la Maldăreşti şi mănăstirea Hurez. La şcoala generală Costeşti, elevele învaţă meşteşugul ţesutului covoarelor olteneşti. Obiceiurile tradiţionale se mai practică şi astăzi, iar la 15 august, în fiecare an, la Bistriţa se organizează bâlciul.

566 St. Ştefănescu, Demografi e, dimensiune a istoriei, Editura Facla, Timişoara, 1974, p. 43-44 567 Secţia amintită e profi lată pe ţesutul covoarelor olteneşti

În încheiere arătăm că localitatea se numără printre cele mai renumite comune ale judeţului Vâlcea şi are perspective frumoase de dezvoltare în viitor, ca ”localitate rurală model”. Considerăm că lucrarea de faţă interesează mai ales pe localnicii dornici să cunoască trecutul localităţii lor, trecut încărcat de fapte măreţe, dar poate să intereseze şi pe altcineva care doreşte să ştie ceva despre acest minunat colţ de ţară, care este comuna Costeşti. Cu cele scrise, problemele n-au fost epuizate, cercetătorului revenindu-i în continuare sarcina de a le aprofunda în vederea realizării unei monografi i mai ample.