6. TRANSPORTURILE

Turbina are un diametru de 0,50 m, iar pe mijlocul ei se află un ax metalic care se învârteşte direct pe lemn. La capătul axului se află o roată metalică de fontă, cu diametru de 15 cm, pe care este pusă cureaua de transmisie. Aceasta învârteşte o altă roată metalică mai mică afl ată sub moară (în beci), care la rândul ei învârteşte pe alta şi aceasta pune în mişcare axul (ataşat vertical) şi odată cu el piatra morii. Amintim că această instalaţie a fost făcută mai întâi la Pietreni şi apoi la Costeşti, de către morarul Puică Constantin. Cele două mori din comună astăzi aparţin Consiliului Popular şi macină într-o oră grâu sau porumb în cantitate de 15 bănicioare.

Joagărele În afară de pive şi mori, o altă instalaţie existentă pe apele din Costeşti o constituie joagărul. În trecut au existat mai multe joagăre, iar astăzi mai aflăm numai unul, funcţionând pe unul din iazurile Bistriţei. Joagărul din Costeşti (Fig. 99) taie toate esenţele de lemn: brad, fag, arine (anine), stejar, ulm, frasin, etc., până la grosimea de 70 cm. În prezent se taie la acest joagăr mai mult arine şi mesteacăn.

Fig. 99: Tăiatul lemnelor la joagăr din Costeşti

Piesele principale care ajută la funcţionarea întregii instalaţii a joagărului sunt următoarele: - Scocul – locul unde vine apa cu o cădere de 2,5 m. - Valul – un fus cu diametrul de 40 cm şi 3,5 m lungime, pe el fi ind prinse paletele de fi er în care loveşte apa. - Cotul – care mână ”jugul” şi pânza joagărului, ce au o poziţie verticală. - Războiul cu vălugele – războiul este pus pe nişte văluge (lemn rotund), ”bile” care se învârtesc şi deplasează lemnul în timpul tăiatului. Joagărul aparţine şi el Consiliului Popular Comunal şi este deservit de un salariat. În Pietreni aflăm un ”circular” care merge cu aceeaşi turbină cu care este pusă în funcţiune şi moara. Acesta taie lemne de dimensiuni mai mici.

6. TRANSPORTURILE

Forma cea mai primitivă de transport a fost cea efectuată de către om pentru nevoile proprii, prin căratul cu mâna, pe braţe, în spate, pe piept, pe umeri, pe cap (purtatul pe cap). Transportul de obiecte pe cap se face cu ajutorul ”glavnicului (glaviei)”.526 Acesta este constituit dintr-un material textil (bumbac, pânză etc.), care este răsucit în forma 526 Acesta, în alte părţi ale judeţului Vâlcea şi în judeţul Mehedinţi este denumit ”oblanic”, vezi

unui colac, închis la ambele capete. El joacă rolul unui tampon între partea superioară a capului şi partea de jos a coşului sau a vasului care este transportat şi are rolul de a atenua apăsarea dură asupra capului, precum şi de a asigura echilibrul obiectului transportat. Acest procedeu de transport este amintit documentar încă de la începutul epocii medievale la noi în ţară, astăzi este foarte des întâlnit la femeile care duc mâncare la câmp pentru lucrători. Un alt mod de a transporta produse este cel cu ajutorul ”băţului”. Băţul este utilizat în acest caz ca o pârghie pentru traista încărcată afl ată la una dintre extremităţile lui, punctul de sprijin afl ându-se pe umăr. Transportul cu un băţ mai gros se poate realiza punând cele două greutăţi la capete şi luându-se pe umăr, cum este cazul transportului cu ”cobiliţa” al găleţilor, utilizat mai ales la munte. (Fig. 100)

Fig. 100: Transportul găleţilor cu cobiliţa

Pietrele mari se pot deplasa prin rostogolire. Lemnele, surcelele sau nuielele se transportă sub formă de ”braţe” care se leagă cu panglici lungi de lână, cu ”priviţi” sau frânghii. În acest mod, omul le poate transporta pe o distanţă mai mare, de 2-3 km. Desagii cu baiere făcute din lână împletită sunt utilizaţi la transportul unor greutăţi mari. Cu ajutorul lor omul transportă diverse produse alimentare (brânză, mălai, pâine, ţuică, etc.). Pentru transportul lemnelor lungi, de construcţie sau de foc, sătenii folosesc diferite mijloace: cârceaua, care este compusă din câteva inele groase (zale groase) de metal (de la 4 până la 6), legate între ele, ultima fi ind legată de pana metalică ce se bate în lemn. Când se folosesc doi cai, se leagă două cârceie, legându-se harnaşamentul calului de câte una dintre ele. Acest procedeu se cheamă transportul cu ”târâşul”. Tot prin acest procedeu mai amintim transportul cu ”tânjala”, care constă dintr-o prăjină de lemn, de dimensiuni variabile (între 1,5-2 m lungime şi 0,10-0,15 cm în diametru), care se fi xează cu un capăt pe jugul de la gâtul boilor, iar capătul celălalt se introduce întrunul din ochiurile de la cârcea. Pana ascuţită de fi er a cârcelei se bate transversal în lemnul care urmează a fi transportat şi închide astfel legătura. Lemnul poate fi , astfel, transportat prin târâre, pe pământ sau pe zăpada. În trecut se mai folosea (în Pietreni) transportul cu ”targa”, care era un lemn cu crăcană la un capăt, pe care se punea piatra de transportat şi se mergea pe râu la vale. Se transporta mai ales piatră mare, necesară la construcţia unui pod. Targa era trasă de boi sau de cai.

Marian Stroia, unele observaţii cu privire la mijloacele de transport din judeţul Vâlcea şi Mehedinţi, Muzeul Satului, Studii şi comunicări, 1970, p. 295, studiu apărut sub îngrijirea (lui) conf. dr. Gh. Focşa, directorul Muzeului.

Pentru a uşura transportarea lemnelor tăiate în pădure (lemne lungi), se foloseşte ”ţapina” sau ”sapinul”, cum îi mai zic localnicii. Aceasta este o unealtă întrebuinţată la rostogolirea buştenilor pe distanţe scurte, compusă dintr-o coadă din lemn de fag, lungă de circa 1,20 m, la capătul careia este pus un cioc metalic. Sania este folosită iarna la transportul lemnelor, a fânului, etc. Ea are două tălpi prin care se face contactul cu zăpada, patru picioare şi doi opleni (două lemne groase) fi xaţi în cele patru picioare. Proţapul este prins de capetele tălpilor cu două ”cosoi” de fi er sau lemn. Când se transportă ceva cu sania (lemne, fân), în părţile laterale se înfi g patru ”ţăpi” pentru a nu cădea încărcătura, care se leagă, tot în acelaşi scop, cu o frânghie sau cu un lanţ. 527 Carul este vehiculul cu care se transportă diferite materiale, oameni, etc.. (Fig. 101) Transportul cu carul este foarte frecvent în satele comunei Costeşti.

Fig. 101: Car cu boi în Pietreni

Construcţia carului: inima este confecţionată din lemn de fag, având rolul principal de a asigura carului echilibru şi suspensie. Ea îl străbate pe dedesubt, făcând legătura între cele două osii şi asigurând legătura dintre partea rulată a carului şi partea fi xă. Partea din faţă a mecanismului de rulare este alcătuită din osia din faţă (1,70-1,80 m lungime), peste care se suprapun gresia (0,80 m) şi scaunul (între 0,55-1 m). Partea din spate a acestui vehicul se sprijină pe două lişiţe, egale ca dimensiuni. Rularea carului este asigurată de cele patru roţi de mărimi identice (la căruţe, roţile din faţă sunt mai mici), care prezintă mai multe spiţe şi sunt acoperite de şină metalică, cu puţine întreruperi. În trecut, spun bătrânii, au fost folosite la car roţi de lemn, fără şine (neşinuite), care aveau şi obezi cu butuce din întregul care erau groase de 10-15 cm. Asemenea roţi s-au întâlnit pe la Izvorul Rece şi Novaci.528 Partea fi xă a carului (cutia) este alcătuită din podul carului (făcut din câteva scânduri late), iar părţile laterale din carâmbi sau loitre (3-3,40 m lungime). În spate şi în faţă se află şuşleţe având circa 0,80 m lungime. Loitrele sunt sprijinite pe leuci, care sunt legate cu capetele osiilor. Proţapul face legătura dintre car şi animale. Acesta este legat de furca carului cu un capăt, iar cu celălalt de jugul boilor. Pentru transportul pe roate se poate folosi ”teleaga” cu două sau cu patru roţi. Se pun roţile la distanţă mai mare, în funcţie de lungimea lemnului transportat. Lemnul este legat de scaunul din faţă de la teleagă, iar în spate se leagă cu un lanţ de la spatele inimii şi se prinde cu scoabe de fi er.

527 Iinformaţii Borăscu Nicolae, Pietreni, 64 ani 528 Informaţii Sandu Ion, Pietreni

Pentru a împiedica tocirea osiei, se pune la partea de jos fi er, numit bleau, acesta fi ind uns cu păcură adusă de ”păcurari” din judeţele Prahova şi Dâmboviţa. Cu carul se poate transporta şi fân. Acest este pus în car simetric, fi ind legat apoi cu o prăjină pusă pe mijloc şi prinsă cu lanţuri de car. Alteori, căruţa trasă de cai sau carul sunt folosite şi la transportul borhotului de prune la centrele de colectare de la Horezu şi Tomşani. Transportul acestora se face în cărători speciale. (Fig. 102)

Fig. 102: Cărătoare de prune

Drumurile comunei sunt drumuri străvechi, care s-au format de-a lungul celor două ape, Bistriţa şi Costeşti. Pe fi rul lor, localităţile s-au legat de ţinuturile sudice, iar în nord, aceste drumuri au fost continuate de poteci pierdute în munte, de o parte şi de alta, peste cumpăna apelor şi peste curmături. Firul apei era călăuză, dar potecile nu mergeau pe ele, ci de-a coasta, pe brâne şi pripoare ori pe unde putea omul sa-şi

facă loc, prin hăţişuri şi rarişti.529 Un drum transcarpatic vechi între Oltenia şi Ardeal ”a fost însemnat de Friedric Schwanz von Springfels, pe harta Olteniei din 1720, drum ce pleca din dreptul mănăstirii Bistriţa, suia apoi continuu pe o culme, spre Valea Lotrului, spre a se uni, la nord de Voineasa, cu acela care, prin Piatra Albă, mergea la Poiana.”530 Şi astăzi aceste poteci montane sunt folosite de localnici şi străini pentru interese turistice sau economice. În anul 1891, la Bistriţa funcţiona un ofi ciu telegrafo-poştal, în total, la acea dată fi ind un număr de 8 ofi cii pe judeţ. De la gara Băbeni până la Horezu şi mănăstirea Bistriţa circulau diligenţe pentru călători şi corespondenţă. 531 Pe Valea Bistriţei, în munte, cu circa 50 de ani în urmă s-a construit calea ferată necesară exploatărilor forestiere. De câţiva ani, din Bistriţa până în munte ea a fost desfi inţată, rămânând numai până aici, iar pe ea făcându-se transportul pietrei de calcar la Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea. În munte, în locul căii ferate, este astăzi un drum forestier. Un alt drum forestier îl aflăm pe fi rul apei Costeşti, drum care duce la Prislop. În comună avem drum asfaltat (între 1967-1970) pe o lungime de 6 km şi 365 m. Comuna este aşezată pe drumul naţional Rm. Vâlcea – Târgu Jiu, şosea ce este foarte intens circulată. Pentru deplasările locuitorilor la diferite locuri de muncă, localitatea este deservită de autobuze pe ruta Bistriţa – Râmnicu-Vâlcea, naveta Bistriţa – Horezu, iar pentru muncitorii de la carieră sunt curse convenţii de la Bistriţa şi Pietreni, Bărbăteşti şi Horezu.

529 A. Sacerdoţeanu, Drumurile – pagini de istorie în revista Arges, anul I, Nr. 2, Piteşti, iulie 1966, p. 3 530 Conea, I., Plaiul şi muntele în istoria Olteniei, vol. Oltenia, Ramuri, craiova, 1943, p. 84 531 C. Apostol, Ştiaţi că ..., în Orizont, anul IV, nr. 878, duminică 29 august 1971, p. 2