11 minute read

1. ANUL 1821

De pădurea dintre Bistriţa şi Horezu, afl ată în vecinătatea Mânăstirii Bistriţa, se leagă una dintre cele mai grele bătălii purtate de Iancu Jianu cu ceata sa, alcătuită numai dintr-un număr de 12 haiduci, împotriva a circa 200 de poteraşi.306 În satul Bistriţa, în apropierea mânăstirii, pe locul unde astăzi se află casa familiei Popian, se găsea la începutul secolului al XIX-lea o cârciumă zisă “a birjarului”, unde Iancu Jianu se oprea şi ospăta uneori, împreună cu haiducii Mereanu şi Trancă (informaţie orală culeasă de la învăţătorul Constantin Popian). Tot din aceeaşi sursă aflăm că Tudor Vladimirescu, când venea de la boierul Vasile Moangă de la Tg. Jiu, trecea prin Horezu şi cobora pe sub munte, prin pădurea Scărişoara, afl ată în apropierea Bistriţei. Amintirea lui Iancu Jianu şi a faptelor haiduceşti săvârşite în fruntea cetei sale, s-a transmis la localnici din generaţie în generaţie, fi gura şi fapta sa de vajnic “împărţitor de dreptate” nu s-a uitat nici până în zilele noastre.

1. ANUL 1821

Advertisement

Când Tudor Vladimirescu s-a ridicat împotriva nedreptăţilor sociale şi asupririi naţionale, în anul 1821, revoluţia a cuprins în întregime şi ţinuturile din nordul judeţului Vâlcea, deci şi teritoriul comunei Costeşti. Moşenii din rândul cărora se recrutau pandurii aveau să-şi apere libertatea ameninţată de cotropirile boiereşti şi mânăstireşti. Ei erau liberi şi proprietari, primejdia pentru ei era tendinţa stăpânilor feudali de a-i aservi şi, de aceea, au făcut cauză comună cu clăcaşii. În această regiune de munte majoritatea ţărănimii se compunea din moşeni, care au constituit masa răsculaţilor şi care au răspuns cei dintâi la chemarea lui Tudor, rămânându-i credincioşi până la urmă. Vâlcea, cu un procent de 63% moşeni, se situa în fruntea celorlalte judeţe.307 La 19 ianuarie 1821, Tudor însoţit de 40 panduri, a plecat din Bucureşti spre Tg. Jiu, a trecut Oltul pe la Budeşti, apoi la Râmnic “el a stat în târg de şi-a potcovit caii”. Seara a rămas la Ocnele Mari, unde “cumpără cu bani tot ce-i trebuie şi fără a-i aduce cuiva cea mai mică supărare”. Pe drumul de sub munte, care uneşte Rm. Vâlcea cu Tg. Jiu, Tudor şi însoţitorii săi au trecut prin Costeşti. La trecerea prin judeţ, oamenii lui Tudor l-au ridicat pe vechilul plaiului Horezu, pe care l-au întâlnit ducând la zărăfi a (casieria) ispravnicului două mii de galbeni. Tudor i-a ordonat să-l urmeze cu banii şi cu plăieşul ce-l însoţea.308 Apelul lui Tudor către popor a produs în rândul ţăranilor efectul unei declaraţii de război, dată stăpânirii, boierilor şi întregii orânduiri feudale. Nicolae Iorga arată că “în câteva zile focul răscoalei a cuprins toată Oltenia şi ţăranii au început cu toţii a se scula”.

306 N.D. Popescu, Iancu Jianu căpitan de haiduci, nuvelă originală, Ediţiunea IV, Bucureşti, 1887, p. 58 şi 62 307 Tamaş C., Noi documente privind participarea unor panduri din Vâlcea alături de Tudor Vladimirescu, în Orizont, II, 336/1969, noiembrie 26, Rm. Vâlcea, p. 2 308 Tamaş C., Noi documente privind participarea unor panduri din Vâlcea alături de Tudor Vladimirescu, în Orizont, II, 336/1969, noiembrie 26, Rm. Vâlcea, p. 2

Pandurii cutreierau satele în cete, îndemnând poporul să se răscoale. În acest timp dările nu se mai plăteau.309 Într-o jalbă a sătenilor din Tomşani se arată că “Tănasie I., Tudor I., Dumitru s-au dusu câte trei la slugeru Tudor şi au venit cu carte să facă 500 de panduri”.310 Acest document de mare importanţă dovedeşte că Tudor căuta să-şi întărească armata şi este una din informaţiile care atestă participarea vâlcenilor la revoluţie. În mod sigur, la apelul lansat de Tudor prin cei trei săteni din Tomşani – localitate vecină – au răspuns şi locuitorii satelor din Costeşti. Viitorul haiduc din Bodeşti (sat vecin cu Costeşti), Nicolae Grozea, a afl at din gura unui ţăran de la Bistriţa despre “silnica revoluţie” care izbucnise. Ţăranul de la Bistriţa, întâlnise în cale pe drumul Horezului, pe ţăranii din Baia de Fier, veniţi la mănăstirea Hurez în frunte cu Dumitru Gârbea, locţiitorul lui Tudor pentru toată Oltenia, să-şi ia înapoi vitele sechestrate de mânăstire pentru zisa “neplată a taxelor”.311 Sătenii care nu s-au înrolat în “Adunarea norodului” au atacat conacele şi moşiile bisericeşti şi mânăstireşti. Moşiile mânăstirilor Cozia şi Arnota au fost prădate de produsele lor.312 Propovăduind slobozenie şi uşurare de sarcini, Tudor a reuşit să ridice în picioare toată Oltenia şi să strângă o armată căreia nicio forţă locală nu-i mai putea rezista. Tabăra lui Tudor se afl a la Ţânţăreni. De acolo el puse stăpânire pe Crasna, Polovragi, Horezu, Bistriţa şi Cozia, stabilind o reţea de puncte întărită în munţi, consolidând situaţia oamenilor săi în Tg. Jiu.313 Trimiţând detaşamente speciale şi ocupând mânăstirile amintite, printre care şi Bistriţa, Tudor urmărea să-şi creeze spre munţi o reţea de puncte de asigurare pentru baza de operaţii olteană şi eventualele puncte de refugiu şi de rezistenţă în cazul unui eşec. El spune că se poate „ţine doi ani sau trei ani luptând pentru drepturile ţării, până le va căpăta‟. Mânăstirile prevăzute cu subzistenţele şi trupele necesare urmau să joace în ansamblu rolul de apărători ai cetăţenilor.314 Într-un document din 21 ianuarie 1828, la 7 ani de la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, sătenii din satul Costeşti se plâng Domniei că având „o chingă de moşie ohamnică de la moşi şi strămoşi, în hotar cu moşia mânăstirii Bistriţa, unde era o cârciumă care a fost distrusă de zaveră în anul 1821 şi acum voind să o refacă iar, Egumenul mânăstirii nu le îngăduie, zicând că moşia lor este lângă a mânăstirii. Ei cer să fi e slobozi pe a lor ohamnică moşie‟ . 315

309 Tamaş C., Noi documente privind participarea unor panduri din Vâlcea alături de Tudor Vladimirescu, în Orizont, II, 336/1969, noiembrie 26, Rm. Vâlcea, p. 2 310 Tamaş C., Noi documente privind participarea unor panduri din Vâlcea alături de Tudor Vladimirescu, în Orizont, II, 336/1969, noiembrie 26, Rm. Vâlcea, p. 2 311 Gârleanu S.I., Haiducul Nicolae Grozea, Editura Militară, 1968, p. 16 312 Colectiv, Istoria României, vol. III, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 874 313 Gârleanu S.I., Răscoala populară condusă de Tudor Vladimirescu (1821), Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1966, p. 43 314 Gârleanu S.I., Răscoala populară condusă de Tudor Vladimirescu (1821), Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1966, p. 43 315 Berindei Dan şi Mutaşcu Traian, Aspecte militare ale mişcării revoluţionare din 1821, Ediţia a II-a revizuită, Editura

Militară, 1973, p. 70 şi 71

După intrarea turcilor în Ţara Românească, Tudor a luat hotărârea de a se retrage în Oltenia, unde mânăstirile din munţi îi ofereau o bază de rezistenţă îndelungată şi sigură. Dar, marele patriot şi iubitor al norodului n-a putut să-şi pună planul în aplicare şi să participe personal la el, fi ind ucis mişeleşte din ordinul lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, care l-a acuzat pe nedrept de trădare. Lupta de la Zăvideni, pe care pandurii de sub conducerea polcovnicului Solomon, care cu un mic corp de oaste a reuşit să ţină piept o perioadă de timp celor 3000 de turci, se înscrie între faptele de vitejie ale neamului. Masacrarea grecilor la Drăgăşani a pecetlui şi soarta Eteriei din Ţara Românească, după această bătălie armatele Eteriei împrăştiindu-se.316 Hagi Prodan, Mihaloglu şi Macedonski s-au retras cu restul de panduri în Oltenia, unde s-au unit cu forţele de rezistenţă orânduite de Tudor Vladimirescu – mai înainte – sub comanda fratelui său Papa şi a căpitanilor Dumitru Gîrbea şi Ghiţă Haiducul, în mânăstirile Tismana, Cozia, Hurezi, Bistriţa, Polovragi şi Lainici.317 Într-un studiu din anul 1972 şi publicat în „Buridava‟, D. Bălaşa şi P. Purcărescu – directorul Muzeului Judeţean din Rm. Vâlcea, susţin că ultima bătălie a unor reduse forţe eteriste, conduse de serdarul Diamandi şi Matargi-Başa, căpetenie de arnăuţi, alături de care a luat parte un corp de 160 panduri şi bulgari – împotriva turcilor susţinuţi şi de Bimbaşa Sava, trădător a Eteriei, ar fi avut loc la mânăstirile Bistriţa şi Arnota, şi nu la Cozia cum se afi rma până în prezent.318 După relatarea lui C.D. Aricescu, lupta lui Sava cu serdarul Diamandi, „cu famila sa şi cu Matargi-Başa‟, susţinuţi de 160 panduri şi bulgari bine înarmaţi, dispunând încă de vreo două tunuri, ar fi avut loc la mănăstirea Cozia.319 De aici, mănăstirea Cozia a fost admisă ca ultimă rezistenţă a lui Diamandi, în toate lucrările de specialitate. Un izvor din 22 noiembrie 1821 ne informează însă că luptele au avut loc la mănăstirea Bistriţa. Să restabilim faptele: Alexandru Ipsilanti se afl a la Cozia, înainte de a trece în Ardeal împreună cu Iordache, şi „ei dau ordin căpitanului Diamandi să plece la mănăstirea Bistriţa, lui Mihaloglu la o altă mănăstire din cele 5 judeţe, căpitanului Anastasie la Ocne, iar altora în alte părţi‟. Căpitanul Iordache pleacă cu oastea sa spre Argeş. 320 Deci, după acest izvor, se hotărăşte ca Diamandi să plece la mănăstirea Bistriţa pentru a organiza rezistenţa. Confuzia nu pare posibilă, întrucât hotărârea se ia chiar în mănăstirea Cozia. Mai mult, acelaşi izvor, vorbind despre Sava Fochianus (Popocici), general al Eteriei, spune textual: „Sava, după ce s-a unit cu turcii, a pornit cu aceştia împotriva serdarului Diamandi, care afl ându-se închis în mănăstirea Bistriţa321, respinge vitejeşte atacurile

316 Tamaş C., Noi documente privind participarea unor panduri din Vâlcea alături de Tudor Vladimirescu, în Orizont, II, 336/1969, noiembrie 26, Rm. Vâlcea, p. 2 317 Istoria României, vloolumul III, paginile 893-899 318 D. Bălaşa şi P. Purcărescu, Luptele pandurilor şi eteriştilor pe Valea Oltului (1821), în Buridava – Studii şi materiale,

Muzeul Judeţean Vâlcea, 1972, p. 319 şi 320 319 C.D. Aricescu, Istoria revoluţiei române de la 1821, Bucureşti, 1873, p. 296-198 320 Documente. Răscola 1821, IV, p. 265-266 321 A. Oţetea, Documente privind istoria României, III, Solidaritatea românilor din Transilvania cu mişcarea lui Tudor

duşmanului, dar fi ind înşelat de Sava, s-a predat duşmanului nemilos şi îndată după ce nenorocitul a fost trimis la Constantinopol322, a fost decapitat‟323 . C.D. Aricescu ne informează că împreună cu Diamandi a fost Matargi-Başa324 şi împreună cu ei, mai mulţi panduri şi arnăuţi. Lupta a început la 1 iulie şi a durat două zile. Sava i-a promis „cu jurământ viaţa sa şi a familie sale, cum şi iertarea pandurilor, în fi ne, păstrarea rangului cârc-serdar‟325 . Matargi-Başa, împreună cu un grup de panduri, „gugi noaptea din mânăstire‟ . Diamandi, „cu 70 de panduri şi bulgari, cu două steaguri şi două tunuri‟, au fost trimişi la Bucureşti la Cheia-Bei, care i-a trimis prin Silistra, la Constantinopol, unde au fost măcelăriţi.326 Aproape toate documentele referitoare la locul luptei au fost scrise foarte târziu, din amintiri sau povestiri. Ele au fost consemnate la mai bine de o jumătate de secol.327 În afară de aceasta, este greu de admis că Diamandi s-ar fi închis într-o mânăstire afl ată pe un drum principal, ca al Coziei. „Iată deci – arată autorii – de ce acceptăm izvorul menţionat mai sus, care este scris la 4-5 luni (22 noiembrie 1821) după petrecerea acestei lupte şi admitem că ea s-a dat nu la Cozia, ci la Bistriţa.‟328 În concluzie, referitor la această problemă, documentul apropiat de eveniment poate fi luat ca argument principal. Într-adevăr, cele două mânăstiri, Bistriţa şi Arnota, afl ate la un loc mai retras de la „drumul mare‟, constituiau două puncte întărite, unde se putea organiza rezistenţa, iar nu departe de aici era Hurezul, care asigura aceleaşi condiţii. După cum am văzut, asediaţii au rezistat, n-au putut fi scoşi din interiorul zidurilor incintei mănăstirii Bistriţa. În plus, pandurii şi eteriştii, fi ind puţini, nu se puteau măsura cu forţele mai numeroase ale inamicului, în cazul de faţă forţele otomane şi ale trădătorului Sava. De partea lor mai aveau relieful accidentat din zona Cheilor Bistriţei, unde pe atunci abia se strecura omul, codrii seculari ai Bistriţei constituind şi ei un preţios aliat pentru panduri şi eterişti. Aici forţele otomane mai numeroase nu se puteau desfăşura în voie. În cele două mânăstiri, ca şi la Hurez, pandurii puteau găsi provizii şi aliaţi. Sigur, printre panduri au fost mulţi de prin părţile nordice ale Olteniei, din zonă, poate chiar din Costeşti şi satele apropiate, ei cunoscând foarte bine locurile cutreierate

Vladimirescu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1967, p. 416, doc. 299 şi p. 371, doc. 278 322 Documentul Răscola 1821, IV, p. 269-270. Diamandi ocupase şi mânăstirea Arnota, vezi A. Oţetea, Documente privind istoria României, III, Solidaritatea românilor din Transilvania cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu, Editura

Academiei Române, Bucureşti, 1967, p. 416, doc. 299 şi p. 371, doc. 278 323 Berindei Dan şi Mutaşcu Traian, Aspecte militare ale mişcării revoluţionare din 1821, Ediţia a II-a revizuită, Editura

Militară, 1973, p. 195 324 C.D. Aricescu, Istoria revoluţiei române de la 1821, Bucureşti, 1873, p. 296, crede că episodul s-a petrecu la mânăstirea Cozia 325 C.D. Aricescu, Istoria revoluţiei române de la 1821, Bucureşti, 1873, p. 296 326 C.D. Aricescu, Istoria revoluţiei române de la 1821, Bucureşti, 1873, p. 297 327 Ilie Fotino publică lucrarea Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti în revoluţia din anul 1821, supranumită zavera,

Bucureşti, 1874, iar lucrarea lui C.D. Aricescu, Istoria revoluţiei române de la 1821, apare la Craiova în acelaşi an 328 D. Bălaşa şi P. Purcărescu, Luptele pandurilor şi eteriştilor pe Valea Oltului (1821), în Buridava – Studii şi materiale,

Muzeul Judeţean Vâlcea, 1972, p. 320, mânăstirea Cozia a fost împresurată de turci cu puţin timp înainte de 5 august, iar ultima luptă cu arnăuţii a avut loc la Râul Vadului, vezi A. Oţetea, Documente privind istoria României,

III, Solidaritatea românilor din Transilvania cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu, Editura Academiei Române,

Bucureşti, 1967, p. 429-440