nr.9 n iunie nr.15-16 n 12/2011-01/2012 2011 Boris MARIAN
SABATO o sutã de ani, nu de singurãtate Cu mai puþin de douã luni înainte de a împlini o sutã de ani de viaþã, Ernesto Sabato a decis sã porneascã în cãutarea lui Abaddon sau a lui Dumnezeu din ceruri. Publicaþia spaniolã „El Pais” l-a numit „ultimul clasic al literaturii argentiniene”, dar el a fost ºi un scriitor de talie mondialã, o mândrie a literaturii sud-americane, atât de generoase în secolul XX cu nume de prestigiu. Nãscut în apropiere de Buenos Aires, a murit în aceeaºi regiune, de pneumonie, deºi promisese cã va trãi cel puþin un veac. A studiat fizica, a lucrat la Institutul Curie din Paris, a fost remarcat de Bertrand Russel pentru lucrãrile sale, pentru eseurile sale ºtiinþifice. Dupã al Doilea Rãzboi Mondial se dedicã literaturii beletristice ºi publicã trei mari romane care i-au asigurat un loc de frunte în ierarhia scriitoriceascã – “Tunelul” (1948), „Despre eroi ºi morminte” (1961), „Abaddon exterminatorul” (1974). Înainte de rãzboi a fost secretar al tineretului comunist din Argentina, a fost trimis sã studieze la Moscova, dar în 1935 s-a întors ºi a declarat cã în URSS poþi ajunge fie în GULAG, fie într-un spital de psihiatrie. Cu asta relaþia sa cu comuniºtii s-a terminat. Camus ºi Thomas Man au salutat debutul în prozã al lui Sabato. El a primit Legiunea de Onoare francezã, Premiul Medicis (Italia), Cervantes (Spania) º.a. În anii ‘80 a fost numit de preºedintele Argentinei sã ancheteze crimele comise în timpul „rãzboiului murdar” din 1970. Numeroasele sale eseuri pe teme politice, dar ºi literare (despre Camus, Borges, Robbe-Grillet) au atras numeroºi cititori, personalitãþi. A publicat în 1976 un dialog cu Jorge Luis Borges, cu care avea unele afinitãþi. Creaþia lui Sabato este dominatã de o anumitã „stare de vigilenþã” faþã de forþele rãului. În „Tunelul”, personajul principal este un scriitor care ºi-a asasinat femeia iubitã, în al doilea roman, „Despre eroi ºi morminte” oferã o imagine sumbrã asupra evoluþiei societãþii din þara sa, iar în al treilea roman acest sentiment de îngrijorare devine obsesiv. Abaddon este în Biblia ebraicã locul unde se coboarã pentru a ajunge în Iad (Sheol). Apoi, prin transfigurare, în lumea greco-latinã ºi în creºtinism el devine Îngerul Morþii, care va veni în Ziua Judecãþii de Apoi. Nu este bine sã ai de a face cu acest Înger. Sabato era un pesimist, deºi nu a cunoscut grozãviile din Europa anilor de rãzboi. Pãrinþii sãi proveneau din Italia, tatãl era de origine albanezã, iar mama italiancã. Numele Ernesto, scriitorul ºi l-a ales singur. Nouã fraþi au murit înaintea sa, dar el a „compensat” prin longevitate aceastã nãpastã. Soþia sa, Matilde Kusminski Richter, a murit în 1998. El s-a recãsãtorit, fiind îngrijit de cea de a doua soþie, Elvira. Prima soþie i-a dãruit doi fii, Jorge ºi Mario. Nu ºtim nimic despre cariera acestora. „Toatã viaþa am încercat sã-mi distrug fiinþa, pe a mea, nu pe a altora”, acesta era un credo al scriitorului. Într-unul din ultimele interviuri, el declara: „Oamenii de ºtiinþã neglijeazã aspectele esenþiale ale vieþii omului, precum subconºtientul ºi miturile care se aflã la originea expresiei artistice… fiecare Mr. Hyde are nevoie de un dr. Jekyll… Kierkegaard a fost primul gânditor care a avut curajul sã rãspundã ferm cã viaþa se aflã întotdeauna pe primul loc”. Sabato avea o mare admiraþie pentru opera lui Dostoievski, ca ºi pentru filozofia lui Jaspers, Heidegger. El se întreabã – este Don Quijote un personaj ireal? El nu crede cã simfoniile lui Beethoven pot fi analizate ºtiinþific, la fel ºi proza lui Kafka. În artã nu se poate vorbi de progres pentru cã fiecare artist autentic cautã … Absolutul. „Reputaþia scriitorilor, artiºtilor ºi muzicienilor stã sub semnul legãnãrii pendulului istoriei… Toate culturile trebuie privite cu egal respect… Ceea ce mã îngrijoreazã cu adevãrat este catastrofa spiritualã în care se scufundã era noastrã… Tradiþiile strãvechi nu pot fi înlocuite de industria tranzistorilor”. OPERA LITERARÃ Romane: n Tunelul, 1948 n Despre eroi ºi morminte, 1961 n Raport despre orbi, 1968 n Abaddón, exterminatorul, 1974 Eseuri: n Unu ºi universul, 1945 n Oameni ºi angrenaje, 1951 n Heterodoxia, 1953 n El caso Sábato. Torturas y libertad de prensa. Carta Abierta al General Aramburu n El otro rosto del peronismo, 1956 n Scriitorul ºi fantasmele sale, 1963 n Tango, discusión y clave n Romance de la muerte de Juan Lavalle. Cantar de Gesta n Pedro Henríquez Ureña n Tres aproximaciones a la literatura de nuestro tiempo: Robbe - Grillet, Borges, Sartre n Eduardo Falú (cu León Benarós) n Dialoguri (cu Jorge Luis Borges, editatã de Orlando Barone) n Apologii ºi respingeri, 1979 n Los libros y su misión en la liberación e integración de la América Latina n Între scris ºi sânge. Conversaþii cu Carlos Catania n Înainte de tãcere, 1998 n La Resistencia, 2000 Premii literare Miguel de Cervantes ºi Gabriela Mistral, în 1984. Autobiografia În anul 1998 ºi-a publicat autobiografia, Antes del Fin - Înainte de sfârºit, publicatã de editura Rao, sub titlul Înainte de tãcere. Editura Humanitas a reluat toate romanele publicate de fosta editurã Univers, într-o serie de autor “Ernesto Sábato”.
evocãri prozã
actualitatea literarã 5
Ben Corlaciu, un poet necunoscut? Ben (Benedict) Corlaciu s-a nãscut la 6 martie 1924, la Galaþi, ºi a murit la 15 iunie 1981, la Paris. A studiat la Bucureºti, absolvind Facultatea de Litere ºi Filozofie, a fost redactor la revistele „Albatros” (cu Geo Dumitrescu ºi Dinu Pillat), „Flacãra”, iar în 1975 s-a stabilit în Franþa. Pentru a-ºi aduce familia a fost nevoit sã facã o grevã a foamei, în faþa Ambasadei române din Paris ºi a reuºit. Poet, prozator, traducãtor, menþionat ºi de G. Cãlinescu, el este un nume practic necunoscut la noi, deºi ar merita sã fie citit ºi cãrþile sale reeditate. În 1969 a apãrut, la Editura pentru Literaturã, volumulantologie „Poezii”, cu o prefaþã de Laurenþiu Ulici. Cunoscutul critic a ºtiut sã prezinte, cu elogii meritate, valoarea operei poetului. El a reþinut ºi versuri care încântã – „Sunt un munte fugit în pãmânt/m-am întors în fântânile mele de rocã bãtrânã/prea se cãþãraserã mulþi pe umerii mei/prea multe tãlpi mi-astupaserã stelele cu bãtãturi de þãrânã”. De asemenea – „Frunzele vremii întoarce-le/toamnã, când intrã în carte mioarcele/toamnã sãrutã-le, toamnã, deschidele/pãmântul când stau ºi-l ascultã gravidele/sã vezi tu atunci cum mai ard vetrele/ s-auzi cum mai cântã cerbii ºi pietrele/sã simþi cum în inimã se desfac drupele/pentru la anul, când vine copilul cu vinul ºi cupele”. Original, arghezian sau bacovian, prin stil,
Efigii în cearã În par cul acela imens, într -o searã, parcul într-o oamenii vineþi, fãrã plãmâni, scriau lapidar lapidar,, cu ambele mâini, un cuvânt pe un petec de cearã. Cuvântul acela suna: ftizie. Fiecare însã-l scria diferit, cu acelaºi condei de lemn înnegrit ºi-aceeaºi nesãnãtoasã beþie. Cei ce-aºteptau sã le vina rândul mur eau fãrã cei dinaintea lor mureau lor.. Ca un pumnal, condeiul se îndr eptã spr e pieptul tutur or îndreptã spre tuturor or,, în locul plãmânului sec, strãpungându-l. Când oamenii vineþi piereau, umbr ele lor ceau umbrele lor,, aiurând, se-ntor se-ntorceau în sanatoriul din parcul imens ºi gol.
dar de o facturã existenþialã proprie (Corlaciu nu este nici evlavios, nici nu… blestemã), poetul are versuri memorabile – „ În locul ochilor tãi indieni/ a rãsãrit într-o noapte o cârciumã scundã”…„hei, tatãl meu, beþivul, taciturnul/tavernelor, vierul Cerului”… „Vinul curgea ca un cântec de moarte”… ”Frigurile bãlþilor în noi au crescut/ ca o trestie, ca un pãcat”…”Sunetul ciorapilor tãi de mãtase/ amintindu-mi de sunetul roºcovelor toamna, poleite de vânt” º.a. Este ciudat, cum asemenea versuri au putut sã aparã în mare parte dupã 1945, când mulþi confraþi, dintre cei nearestaþi sau care nu s-au refugiat în Vest, se întreceau în osanale, timp de patru decenii ºi mai bine, aduse conducãtorilor PCR, sistemului socialist, etc. Poetul este chiar un revoltat, iatã ce scria în 196: „Plini de strigãte bolnavi de strigãte/ne scãrpinãm de gardul aºteptãrilor/cad de pe noi numai strigãte/ se scuturã cojile marilor strigãte arse/ în noi printre aripi întoarse din drum”. Astãzi, unii poeþi chiar foarte buni se afiºeazã ca potenþiali dizidenþi, cautã explicaþii pentru compromisurile fãcute. Ben Corlaciu a scris cum a vrut, iar când nu s-a mai putut a plecat. Iar opera sa este încã necunoscutã, nerecunoscutã. Pãcat, au trecut 30 de ani de la plecarea sa în nefiinþã, va trebui readus în memoria noastrã. Boris MARIAN
Joc de Hydrargir Pat îmi fãcusem din masa aceea, grea, pentru ador mir e dupã crugul zilelor adormir mire zilelor.. În ultimul pahar dansul bacililor ca un exod lunar se arcuia. Cântecul violei în pieptul osos se înãbuºea murind cu plãmânii, mai palidã, uscatã, pielea mâinii, pe ultimul pahar emura. pahar,, tr tremura. Cei din urmã prieteni, bacilii, scânceau lugubra melodie a ultimei toamne: acompaniindu-i, gura mea, Doamne, te înjura ºi ochii, demenþi, râdeau. Mercurul termometrului spart se scãlda în vinul închegat al ultimei nopþi în sângele altei neîndurate morþi. Sfârºitul, îndepãrtatul sfârºit, zãbovea prin aluviunile coastelor rãrite.
Opera lui Ben Corlaciu n Tavernale, Bucureºti, 1941; n Pelerinul serilor, Bucureºti, 1942; n Arhipelag, Bucureºti, 1943; n Manifest liric,Bucureºti, 1945; n Moartea lângã cer, Bucureºti, 1946; n La trântã cu munþii, Bucureºti, 1949; n Candidatul, Bucureºti, 1950; n Timpii de aur, Bucureºti, 1951; n Pâinea pãcii, Bucureºti, 1951; n Noaptea de la Ipoteºti: douã episoade, Bucureºti, 1957; n Cazul doctor Udrea, Bucureºti, 1959; n Baritina, Bucureºti, 1965; ediþia (Când simþi cum moare vântul), Bucureºti, 1972; n Poezii, Bucureºti, 1969; n Poeme florivore, Bucureºti, 1972; n Starea de urgenþã, Bucureºti, 1972; n Strigoaica ºi casa nebunã, Bucureºti, 1973; n Arcul biologic, Cluj Napoca, 1974; n Tout espoir sera puni, traducere de Maura Barbul, Paris, 1984. Traduceri: n Isadora Duncan, Viaþa mea, Bucureºti, 1946 (în colaborare cu Geo Dumitrescu); n Lehel Szeberenyi, Se urnesc munþii, Bucureºti, 1954 (în colaborare cu Francisc Munteanu); n Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinþ, prefaþã de Eugen Schileru, Bucureºti, 1962; n Leon Negruzzi, Extraordinarele aventuri ale lui Rodolphe Durant. Gangsterul. Politicianul, Bucureºti, 1974 (în colaborare cu Dana Konya-Negruzzi).