De unde vin ideile bune by Editura Publica

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 1

19-Apr-11 19:52:44

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 2

19-Apr-11 19:52:45

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 3

19-Apr-11 19:52:45

The original title of this book is: Where good ideas come from, by Steven Johnson Copyright © 2010 by Steven Johnson Cu permisiunea de a reproduce fragmente din Franco Moretti, Graphs, Maps, Trees: Abstract Models for a Literary History, Verso, 2007. Copyright © 2007 by Franco Moretti All rights reserved including the right of reproduction in whole or in part in any form. This edition published by arrangement with Riverhead Books, a member of Penguin Group (USA) Inc. © Publica, 2011, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-1931-71-5

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Johnson, Steve De unde vin ideile bune : istoria naturală a inovaţiei / Steven Johnson ; trad.: Dan Crăciun. - Bucureşti : Publica, 2011 Bibliogr. ISBN 978-973-1931-71-5 I. Crăciun, Dan (trad.) 316.422

EDITORI:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir

DIRECTOR EXECUTIV:

Bogdan Ungureanu DESIGN:

REDACTOR:

Doru Someșan

Alexe Popescu CORECTURĂ:

DTP:

Răzvan Nasea

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 4

Elena Bițu Mircea O. Pop

19-Apr-11 19:52:45

Pentru Peter

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 5

19-Apr-11 19:52:45

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 6

19-Apr-11 19:52:45

Cuprins

Introducere Reciful, oraşul, webul ��

I. Adiacentul posibil ��

II. Reţelele lichide ��

III. Intuiţia lentă ��

IV. Serendipitatea ��

V. Eroarea �� 131 VI. Exaptarea �� 149 VII. Platformele �� 175

Concluzie Al patrulea cvadrant �� 211 Anexe �� 241 Mulţumiri �� 245 Apendice Cronologia inovaţiilor esenţiale 1400‑2000 �� 249 Note şi lecturi suplimentare �� 307 Bibliografie �� 319

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 7

19-Apr-11 19:52:45

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 8

19-Apr-11 19:52:45

Introducere Reciful, oraşul, webul

Poetu’,‑n minunata lui beţie, Pământ şi cer cuprinde‑ntr‑o privire, Şi‑acelor lucruri veşnic neştiute, Cu pana le dă trup şi‑nfăţişare; Nălucii plămădite din văzduh, El poate să îi dea sălaş şi nume. – Shakespeare, Visul unei nopţi de vară, V.i. 14‑171

Paradoxul lui Darwin 4 aprilie 1836. Peste întinderea dinspre răsărit a Oceanului Indian, suflarea fermă de la nord‑est a vânturilor din anotimpul musonic începuse să se retragă din calea zilelor senine de vară. Pe Insulele Keeling, doi mici atoli alcătuiţi din douăzeci şi şapte de insule de corali, undeva la şase sute de mile vest de Sumatra, apele de smarald sunt ispititor de liniştite şi calde, nuanţa lor fiind intensificată de sclipirea nisipului alb, format prin descompunerea coralilor. Pe o limbă de ţărm, de regulă ferită de valuri mari, apa este într‑atât de liniştită încât Charles Darwin o taie alene, sub imensul cer albastru al tropicelor, până la marginea recifului de corali care înconjoară insula. Ore în şir stă şi se bălăceşte printre înţesatele alaiuri fastuoase ale recifului. În vârstă de douăzeci şi şapte de ani, la şapte 1

Traducerea versurilor îi aparţine lui Dan Grigorescu, în William Shakespeare, Teatru,

Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1964, p. 367 (n.t.).

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 9

19-Apr-11 19:52:45

mii de mile depărtare de Londra, Darwin se află pe marginea abisului, stând pe un vârf subacvatic ce se ridică deasupra unei mări insondabile. Este foarte aproape de o idee legată de forţele care au construit acel vârf, una care s‑ar putea dovedi a fi cea dintâi mare descoperire ştiinţifică din cariera lui. Şi tocmai ce începuse să exploreze o altă bănuială, încă ceţoasă şi informă, care în cele din urmă va duce la culmea intelectuală a secolului al XIX‑lea. Împrejurul său, mulţimile de vieţuitoare ale ecosistemului coralifer se agită şi licăresc. Varietatea lor te năuceşte: peşti‑fluture, peşti‑domnişoară, peşti‑papagal, peşti‑Napoleon, peşti‑înger; anthias aurii hrănindu‑se cu plancton pe deasupra florilor ca nişte conopide ale coralilor; ţepii şi tentaculele dracilor şi anemonelor de mare. Tabloul încântă ochiul lui Darwin, dar mintea lui deja străbate dincolo de spectacolul de suprafaţă către un mister mai adânc. În relatarea călătoriei sale pe corabia Beagle, publicată patru ani mai târziu, Darwin avea să scrie: „Este scuzabil să te entuziasmezi în faţa numărului infinit de fiinţe organice care mişună în marea tropicală, atât de risipitoare cu formele de viaţă; şi totuşi trebuie să mărturisesc că, în opinia mea, acei naturalişti care au descris, în cuvinte arhicunoscute, grotele submarine împodobite cu mii de frumuseţi, şi‑au îngăduit un limbaj destul de extravagant“. Ceea ce bântuie prin străfundul minţii lui Darwin, în zilele şi săptămânile următoare, nu este frumuseţea grotelor submarine, ci mai degrabă „numărul infinit“ al fiinţelor organice. Pe uscat, flora şi fauna de pe Insulele Keeling sunt, în cel mai bun caz, mediocre. În rândul plantelor, nu se găsesc decât nişte cocotieri, licheni şi bălării. „Lista animalelor de uscat, scrie el, este încă şi mai săracă decât cea a plantelor“; câteva şopârle, aproape nicio pasăre adevărată de uscat şi acei imigranţi, sosiţi de curând la bordul corăbiilor europene, şobolanii. „Insula nu

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 10

19-Apr-11 19:52:45

are niciun patruped domestic, în afară de porc“, notează Darwin cu dispreţ. Şi totuşi, la numai câteva picioare depărtare de acest habitat sterp, în apele cu recifuri de corali, propăşeşte o diversitate grandioasă, ce rivalizează numai cu jungla tropicală. Acesta este un adevărat mister. De ce ar trebui ca apele de la marginea unui atol să întreţină atât de multe vieţuitoare şi atât de diverse? Extrageţi zece mii de picioare pătrate de apă de oriunde doriţi din Oceanul Indian şi faceţi un inventar complet al formelor de viaţă pe care le găsiţi acolo: lista ar fi la fel de „sărăcăcioasă“ ca evidenţa animalelor terestre din Insulele Keeling ilustrată de Darwin. Dacă aveţi noroc, aţi putea găsi o duzină de peşti. Pe recif, aveţi garanţia că veţi da peste cel puţin o mie. În cuvintele lui Darwin, a da peste ecosistemul unui recif de corali în mijlocul unui ocean seamănă cu a găsi o oază luxuriantă în mijlocul unui deşert. Noi numim astăzi acest fenomen Paradoxul lui Darwin: un mare număr de forme de viaţă foarte diverse, care ocupă o arie vastă de nişe ecologice, populând ape care, altminteri, sunt remarcabil de sărace în nutrienţi. Recifele de corali reprezintă cam o zecime dintr‑un procent din suprafaţa Pământului şi totuşi aproximativ un sfert din speciile cunoscute de viaţă marină trăiesc în preajma lor. Pe când stătea în acea lagună în 1836, Darwin nu dispunea de aceste statistici, dar, în cei patru ani petrecuţi anterior pe Beagle, văzuse suficient de multe lucruri din lume pentru a realiza că era ceva straniu în apele aglomerate ale recifului. În zilele următoare, Darwin se aventurează către partea măturată de vânt a atolului, însoţit de căpitanul lui Beagle, Viceamiralul James FitzRoy şi, ajunşi acolo, privesc cum valuri uriaşe se spulberă izbindu‑se de bariera albă de corali. Un spectator oarecare din Europa, obişnuit cu apele mai calme din Canalul Mânecii sau din Mediterana, ar fi în mod firesc

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 11

19-Apr-11 19:52:45

atras de coama impresionantă a fiecărui val uriaş. (Brizanţii, remarcă Darwin, sunt aproape „de forţă egală cu o furtună din regiunile temperate şi nu încetează niciodată să spumege“.) Dar ochiul lui Darwin urmăreşte altceva; nu tălăzuirea violentă a apei, ci forţa care i se opune: micile organisme care au construit reciful. Oceanul ce‑şi aruncă apele peste vastul recif pare un inamic invincibil şi atotputernic; şi totuşi, vedem că întâmpină rezistenţă, ba chiar este învins, cu nişte mijloace care, la prima vedere, par cât se poate de slabe şi ineficiente. Nu e vorba de faptul că oceanul ar cruţa stânca de coral; marile bucăţi spulberate din recif şi îngrămădite pe plajă, din care răsar înalţii cocotieri, depun o clară mărturie despre puterea neobosită a valurilor... Şi totuşi, aceste joase, insignifiante insuliţe de coral rezistă şi victoria e de partea lor: căci aici o putere adversă ia parte la luptă. Forţele organice separă atomii de carbonat de calciu, unul câte unul, de brizanţii înspumaţi, şi îi unesc într‑o structură simetrică. Uraganul nu are decât să sfărâme miile sale de bucăţi uriaşe; cu toate acestea, ce va putea face împotriva muncii acumulate a miriadelor de arhitecţi care trudesc zi şi noapte, lună după lună?

Darwin este atras de aceşti arhitecţi minusculi deoarece crede că ei sunt cheia dezlegării misterului care a adus‑o pe Beagle în Insulele Keeling. În memorandumul Amiralităţii, care autoriza călătoria de cinci ani a corabiei, una dintre principalele directive ştiinţifice este investigarea formării atolilor. Mentorul lui Darwin, sclipitorul geolog Charles Lyell, lansase cu puţin timp în urmă ipoteza că atolii sunt creaţi de vulcanii subacvatici, care fuseseră împinşi în sus de puternicele mişcări ale scoarței Pământului. În teoria lui Lyell, forma circulară caracteristică a unui atol ia naştere pe măsură ce coloniile de corali construiesc recife de‑a lungul circumferinţei craterului

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 12

19-Apr-11 19:52:45

vulcanic. Mintea lui Darwin a fost modelată în profunzime de modul în care Lyell înţelegea durata enormă a transformărilor geologice, dar, stând pe plajă şi urmărind cum brizanţii se zdrobesc de corali, el ştie că mentorul lui se înşela în ceea ce priveşte originea atolilor. El îşi dă seama că nu e o poveste de simplă geologie. Este o poveste despre perseverenţa inovatoare a vieţii. Şi pe măsură ce rumegă acest gând, în mintea lui se strecoară intuiţia unei concepţii diferite, a unei teorii mai cuprinzătoare care ar putea să explice aria atât de vastă a inovaţiilor vieţii. Înfăţişările lucrurilor necunoscute capătă, încet, o configuraţie. Peste câteva zile, întors pe Beagle, Darwin îşi deschide jurnalul şi reflectează asupra fascinantei ciocniri dintre valuri şi corali. Anticipând un rând pe care îl va publica peste treizeci de ani în cel mai celebru pasaj din Originea speciilor, Darwin scrie: „Îmi este greu să explic de ce, dar în mintea mea văd multă grandoare în priveliştea ţărmurilor exterioare ale acestor insule‑lagune“. Cu timpul, va înţelege de ce.

Oraşul supraliniar Încă de tânăr, savantul elveţian Max Kleiber avea talentul de a forţa limitele convenţiilor sociale. Pe când era student la Zurich în anii 1910, hoinărea pe străzi în sandale şi cu gulerul descheiat, într‑o şocantă ţinută de zi. Pe vremea când fusese înrolat în armata elveţiană, a descoperit că superiorii lui vânduseră informaţii nemţilor, în pofida poziţiei de neutralitate a Elveţiei în timpul Primului Război Mondial. Consternat, nu s‑a prezentat la următorul apel şi, în cele din urmă, a fost închis vreme de câteva luni. Până în momentul în care s‑a hotărât pentru o carieră în domeniul ştiinţelor agricole, se

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 13

19-Apr-11 19:52:45

săturase deja de restricţiile societăţii din Zurich. Aşa că Max Kleiber a trasat pe hartă un traseu ce avea să fie urmat în deceniile ulterioare de nenumăraţi protestatari pacifişti, încălţaţi cu sandale şi nonconformişti. S‑a mutat în California. Kleiber şi‑a început activitatea la colegiul agricol al Universităţii California din Davis, în inima fertilei regiuni Central Valley. La început, cercetările lui s‑au concentrat asupra vitelor, măsurând impactul pe care dimensiunile corporale îl au asupra ritmului lor metabolic, adică viteza cu care se desfăşoară arderea energiei dintr‑un organism. Estimarea ritmurilor metabolice avea o mare valoare practică pentru cei care lucrau în industria cărnii, deoarece le permitea să pre vadă, cu rezonabilă acurateţe, atât cantitatea de hrană de care aveau nevoie animalele, cât şi cantitatea de carne pe care o puteau obţine după sacrificarea lor. La scurt timp după sosirea în Davis, Kleiber a dat în cercetările sale peste un model misterios, o ciudăţenie matematică din cauza căreia, în scurt timp, o mulţime de alte creaturi au apărut în laboratorul lui pentru a fi măsurate: şobolani, turturele, porumbei, câini şi chiar oameni. Savanţii şi iubitorii de animale observaseră în timp că, pe măsură ce viaţa creşte în dimensiuni, devine mai lentă. Muştele trăiesc ore sau zile; elefanţii trăiesc jumătăţi de secol. Inimile păsărilor şi ale mamiferelor mici pompează sângele mult mai repede decât cele ale girafelor sau balenelor albastre. Însă relaţia dintre mărime şi viteză nu părea să fie una liniară. Un cal ar putea fi de cinci sute de ori mai mare decât un iepure, şi totuşi cu siguranţă pulsul său nu este de cinci sute de ori mai lent decât pulsul iepurelui. Dar după o serie formidabilă de măsurători în laboratorul său din Davis, Kleiber a descoperit că acest fenomen scalar era fixat într‑o formulă matematică invariabilă, numită „scalare negativă a dublei rădăcini

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 14

19-Apr-11 19:52:45

pătrate“.2 Dacă reprezentaţi grafic într‑o scală logaritmică pe abscisă masa şi pe ordonată metabolismul, rezultatul va fi o linie perfect dreaptă, ca o diagonală care duce de la şoareci şi porumbei până la tauri şi hipopotami. Fizicienii erau obişnuiţi să descopere astfel de ecuaţii frumoase ascunse în fenomenele studiate de ei, dar eleganţa matematică era o raritate în comparativ dezordonata lume a biologiei. Dar cu cât Kleiber şi colegii lui analizau mai multe specii, cu atât ecuaţia devenea mai clară: metabolismul înmulţit cu masa ori unu supra radical de ordinul patru. Matematica este destul de simplă: extrageţi rădăcina pătrată a numărului 1 000, care este (aproximativ) 31 şi apoi extrageţi rădăcina pătrată din 31, care este (din nou, aproximativ) 5,5. Aceasta înseamnă că o vacă, să spunem, care este cam de o mie de ori mai grea decât o marmotă, va trăi, în medie, de 5,5 ori mai mult şi va avea un ritm cardiac de 5,5 ori mai lent decât marmota. După cum remarca odată scriitorul de literatură ştiinţifică George Johnson, o consecinţă simpatică a legii lui Kleiber este aceea că numărul bătăilor de inimă dintr‑o viaţă tinde să fie stabil la toate speciile. Animalele mai mari au doar nevoie de mai mult timp ca să‑şi consume porţia. În deceniile următoare, legea lui Kleiber a fost extinsă la scara microscopică a bacteriilor şi a metabolismului celular; s‑a descoperit că şi plantele se supun aceleiaşi relaţii matematice în modelele lor de creştere. Oriunde apare viaţa, oricând un organism trebuie să găsească un mod de consum şi de distribuţie a energiei într‑un corp, scalarea negativă a dublei rădăcini pătrate guvernează modelele dezvoltării sale. În original, „negative quarter‑power scaling“; o traducere care să redea întru totul exact

sensul matematic al formulei ar suna cam aşa: „înmulţire cu unu supra radical de ordinul patru dintr‑un număr real pozitiv“. Din fericire pentru cititorul versiunii româneşti a cărţii lui Steven Johnson, autorul descrie în continuare într‑un limbaj suficient de accesibil modul în care se aplică formula lui Kleiber şi semnificaţia ei biologică (n.t.).

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 15

19-Apr-11 19:52:46

Acum câţiva ani, fizicianul Geoffrey West a decis să cerceteze dacă legea lui Kleiber se aplică uneia dintre cele mai mari creaţii ale vieţii: superorganismele oraşelor construite de către oameni. Devine mai lent „metabolismul“ vieţii urbane pe măsură ce mărimea oraşelor creşte? Există un model la baza dezvoltării şi a ritmului vieţii sistemelor metropolitane? Lucrând la legendarul Santa Fe Institute, al cărui preşedinte a fost până în anul 2009, West a strâns o echipă internaţională de cercetători şi consilieri pentru a colecta date privind zeci de oraşe din toată lumea, măsurând totul, de la rata criminalităţii până la consumul casnic de electricitate, de la înregistrarea de noi patente până la vânzările de benzină. Atunci când, în cele din urmă, au prelucrat datele, West şi echipa lui au fost încântaţi să descopere că scalarea lui Kleiber guverna creşterea consumului de energie şi a transportului în modul de viaţă urban. Numărul staţiilor de benzină, vânzările de benzină, suprafaţa ocupată de drumuri, lungimea cablurilor electrice: toţi aceşti factori respectă cu exactitate aceeaşi lege care guvernează viteza cu care se consumă energia în organismele biologice. Dacă un elefant ar fi un şoarece multiplicat, atunci, din punct de vedere energetic, un oraş este un elefant multiplicat. Dar cea mai fascinantă descoperire a cercetării lui West a rezultat din datele care nu se supuneau legii lui Kleiber. West şi echipa lui au descoperit o altă lege a energiei, ascunsă în imensa lor bază de date, ce fusese extrasă din statisticile urbane. Orice informaţie referitoare la creativitate şi inovaţie – patente, bugete pentru cercetare şi dezvoltare, profesii „supercreative“, inventatori – urma, de asemenea, o lege a dublei rădăcini pătrate, într‑un mod întru totul la fel de predictibil ca legea lui Kleiber. Dar cu o diferenţă fundamentală: legea dublei rădăcini pătrate care guvernează inovaţia era pozitivă, nu negativă. Un oraş de zece ori mai mare decât localitateaînvecinată nu era de zece ori

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 16

19-Apr-11 19:52:46

mai inovator; era de şaptesprezece ori mai inovator. O metropolă de cincizeci de ori mai mare decât un oraş era de 130 de ori mai inovatoare. Legea lui Kleiber a dovedit că, în măsura în care sporeşte în volum, viaţa devine mai lentă. Dar modelul lui West a demonstrat un mod crucial în care oraşele construite de oameni se abat de la modelele vieţii biologice: pe măsură ce oraşele devin mai mari, ele produc idei într‑un ritm mai rapid. Este ceea ce numim „scalare supraliniară”: dacă factorul creativitate se scalează cu mărimea într‑o modalitate directă, liniară, atunci se pot găsi desigur mai multe patente şi invenţii într‑un oraş mai mare, dar numărul de patente şi invenţii per capita va fi stabil. Legile lui West privind energia au sugerat ceva şi mai provocator: anume că, în pofida zgomotului, aglomeraţiei şi distragerii atenţiei, locuitorul mediu al unei metropole cu o populaţie de cinci milioane de oameni este de trei ori mai creativ decât locuitorul mediu al unui oraş cu o sută de mii de rezidenţi. „Marile metropole nu sunt la fel ca oraşele, doar că ceva mai mari“, scria Jane Jacobs acum aproape cincizeci de ani. Legea lui West a dublei rădăcini pătrate pozitive a oferit acelei intuiţii un fundament matematic. Ceva legat de mediul unui mare oraş îi făcea pe locuitorii săi mai inovatori decât rezidenţii oraşelor mai mici. Dar ce anume?

Regula lui 10 / 10 Prima emisie naţională a unui program de televiziune color a avut loc pe 1 ianuarie 1954, atunci când NBC a transmis timp de o oră în direct Parada Trandafirilor de Anul Nou, ce a putut fi vizionată în douăzeci şi două de oraşe de pe tot cuprinsul ţării. Asupra norocoşilor care au putut să recepţioneze

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 17

19-Apr-11 19:52:46

programul, efectul unor imagini color în mişcare pe un mic ecran a fost fascinant. Într‑un limbaj tipic, New York Times a numit evenimentul „un veritabil carusel de culori şi reliefuri“. „Să concentrezi atât de multă informaţie color în cadrul unui mic ecran“, scria Times, „ar fi dificil chiar şi pentru cel mai talentat artist, care ar picta un tablou static. A face aşa ceva cu nişte imagini în continuă mişcare pare curată vrăjitorie.“ Dar vai! Transmisia Paradei Trandafirilor nu a fost pentru toată lumea, deoarece s‑a putut vedea numai pe televizoare prototip din magazinele de prezentare ale companiei RCA. Transmisiile color nu vor avea să devină ceva obişnuit până către sfârşitul anilor 1960. După apariţia programelor color, convenţiile de bază care defineau imaginile televizate au rămas neschimbate timp de câteva decenii. Mecanismele de difuzare au început să se diversifice odată cu introducerea aparatelor VCR şi a televiziunii prin cablu spre sfârşitul anilor şaptezeci. Dar imaginea rămânea aceeaşi. La mijlocul anilor 1980, un număr de lideri din sfera canalelor media influente şi din domeniul tehnologic, împreună cu câţiva politicieni vizionari, au avut excelenta idee că venise vremea unei îmbunătăţiri radicale a calităţii video a emisiunilor de televiziune. S‑au ţinut discursuri, s‑au format comitete, însă abia pe 23 iulie 1996 o companie din Raleigh, Carolina de Nord, afiliată gigantului media CBS, a realizat prima emisie publică de semnal HDTV, deşi, la fel ca şi în cazul Paradei Trandafirilor, niciun receptor obişnuit nu dispunea de echipamentul necesar pentru a vedea noua „vrăjitorie“.3 O mână de Complicata istorie a originilor HDTV ar putea fi subiectul unei cărţi întregi, dar versiunea

condensată sună cam aşa: la începutul anilor 1980, compania publică japoneză de radio şi televiziune NHK a prezentat membrilor Congresului american şi altor oficiali guvernamentali din S.U.A. un prototip experimental de televiziune de înaltă definiţie. Aceasta se întâmpla în momentul de vârf al temerilor americanilor faţă de ascensiunea economică a Japoniei, pe când

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 18

19-Apr-11 19:52:46

televiziuni au început să emită semnal HDTV în anul 1999, deşi televiziunea HD nu a devenit un fenomen dominant în rândul consumatorilor timp de încă cinci ani. Chiar şi după ce CFC a impus pe 12 iunie 2009 ca toate staţiile de televiziune să înceteze emisia în vechiul standard analogic, peste 10% din gospodăriile din S.U.A. posedă aparate care, din acea zi, au rămas întunecate. Este unul din marile truisme ale zilelor noastre acela că trăim într‑o eră de acceleraţie tehnologică; noile paradigme se succed una după alta, iar intervalele dintre ele sunt din ce în televizoarele Sony depăşeau vânzările unor venerabile branduri americane, precum RCA şi Zenith. Ideea că japonezii ar putea să introducă pe piaţa americană imagini de calitate superioară reprezenta o ameninţare atât pentru companiile americane producătoare de aparatură electronică pentru consumatorii casnici, cât şi, după cum a remarcat senatorul Al Gore în urma demonstraţiei celor de la NHK, pentru companiile producătoare de semiconductoare, care ar fi urmat să fabrice cipurile destinate noilor receptoare TV. În decurs de câteva luni, Comisia Federală pentru Comunicaţii (CFC) a decis să investigheze posibilitatea de îmbunătăţire a calităţii imaginii transmisiilor TV prin eter şi prin cablu. Toate forţele s‑au aliniat pentru următorul pas important înainte în domeniul televiziunii. Ronald Reagan, întotdeauna gata să intuiască posibilităţile transformatoare ale televiziunii, a numit dezvoltarea unui standard american de HDTV o chestiune de „interes naţional“. Dar ceea ce s‑a petrecut în anii următori a fost mai puţin un Mare Salt Înainte şi, în mult mai mare măsură, un nesfârşit mers târâş în zigzag. Mai întâi, CFC a numit un comitet – Comitetul Consultativ pentru Servicii de Televiziune Avansate (CCSTA) – care timp de un an a analizat şi evaluat douăzeci şi trei de proiecte propuse, pentru ca, în cele din urmă, să selecteze şase sisteme diferite, fiecare utilizând o schemă unică de transmitere de sunet şi imagine de înaltă definiţie. Unele erau analogice, altele digitale. Unele erau compatibile cu sistemele în uz; altele ar fi solicitat consumatorilor să cumpere echipament nou, mai performant. Timp de cinci ani, organizaţiile concurente au dezvoltat şi testat diferite platforme, investind sute de milioane de dolari în cheltuieli de cercetare şi dezvoltare. Întregul proces trebuia să se încheie în 1993, când CCSTA avea în plan să efectueze testele finale şi să desemneze un câştigător, dar acestea s‑au dovedit a fi doar un preambul: singurul aspect asupra căruia comitetul a fost de acord era acela că sistemul digital era preferabil celui analogic, ceea ce a redus întru câtva marja de selecţie. Competitorii rămaşi în cursă aveau fiecare în parte destule deficienţe, încât să împiedice comitetul în a desemna un câştigător clar, astfel încât CCSTA a propus ca toţi candidaţii rămaşi în cursă să colaboreze folosind un standard unic. Acest grup – numit Marea Alianţă – a încheiat în 1995 un acord privind specificaţiile pentru înaltă definiţie audio şi video, pe care CFC le‑a adoptat în anul următor (n.a.).

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 19

19-Apr-11 19:52:46

ce mai scurte. Această acceleraţie reflectă nu numai potopul de produse noi, ci şi dorinţa noastră tot mai puternică de a adopta aceste noi dispozitive bizare şi de a le folosi. Valurile de noutăţi se succed cu o frecvenţă tot mai mare şi tot mai mulţi dintre noi devenim surferi antrenaţi, îndreptându‑ne către ele din secunda în care încep să‑şi ridice crestele. Dar povestea despre HDTV sugerează că această acceleraţie cu greu poate fi considerată o lege universală. Dacă măsuraţi cât de repede progresează o nouă tehnologie de la o idee originală până la adoptarea ei în masă, atunci reiese că HDTV s‑a mişcat cu aceeaşi viteză cu care s‑a mişcat şi televiziunea color în urmă cu patru decenii. Au trecut zece ani până când televiziunea color a trecut de la statutul de produs periferic la cel de produs dominant pe piaţa de consum; după două generaţii, HDTV a avut nevoie de tot atâta timp până să devină un succes de masă. De fapt, dacă priviţi întregul secol XX, având în vedere cele mai importante dezvoltări la nivel de masă, orologiul care anunţă trecerea de‑la‑unu‑la‑toţi bate ritmul inovaţiei sociale cu o stranie regularitate. Să o numim regula lui 10 / 10: un deceniu pentru construcţia unei noi platforme şi un deceniu pentru ca aceasta să‑şi găsească o audienţă de masă. Tehnologia standard a emisiei radio prin modulare de amplitudine – ceea ce în prezent numim radio AM – s‑a dezvoltat în primul deceniu al secolului XX. Prima staţie comercială AM a început să emită în 1920, dar abia spre sfârşitul acelui deceniu aparatele radio de acest tip au devenit omniprezente în casele americanilor. Sony a început cercetările pentru producerea primului videorecorder de larg consum în anul 1969, dar a expediat primul Betamax abia după şapte ani, iar aparatele VCR au devenit o necesitate în orice casă abia pe la mijlocul anilor 1980. Din punct de vedere statistic, DVD‑playerul nu a înlocuit

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 20

19-Apr-11 19:52:46

aparatul VCR din casele americanilor până în 2006, adică la nouă ani după ce primele playere au apărut pe piaţă. Telefoanele celulare, computerele personale, dispozitivele de navigare GPS – toate au avut nevoie de acelaşi interval de timp pentru a trece de la inovaţie la adoptarea în masă. Să analizăm, ca scenariu alternativ, povestea lui Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim, trei foşti angajaţi ai site‑ului de plăţi online PayPal, care au decis, la începutul anului 2005, că webul era copt pentru un upgrade al modului în care opera cu sunete şi imagini video. Fireşte că aceste imagini video nu erau indigene ale webului, care îşi începuse existenţa cu cincisprezece ani mai devreme, ca o platformă pentru universitari, prin care aceştia să poată schimba între ei documente hypertext. Dar peste ani, videoclipurile au început să se strecoare online, graţie noilor standarde video care apăruseră între timp, printre care Quick Time, Flash sau Windows Media Player. Dar procedurile care ar fi permis oamenilor să încarce şi să împartă între ei propriile lor filmuleţe video erau prea pretenţioase pentru majoritatea utilizatorilor obişnuiţi. Aşa că Hurley, Chen şi Karim au cârpit un beta rudimentar pentru un serviciu care să corecteze aceste deficienţe, au strâns un capital de risc de mai puțin de 10 milioane de dolari, au angajat vreo două duzini de oameni şi au lansat YouTube, un website care a transformat total modul în care informaţia video se distribuie online. La şaisprezece luni după înființarea companiei, serviciul transmitea peste 30 de milioane de imagini video pe zi. În doi ani, YouTube intra în clasamentul top ten al celor mai vizitate site‑uri de pe web. Înainte ca Hurley, Chen şi Karim să fi avut ideea lor de start, imaginile video pe web erau aproape la fel de comune ca subtitrările filmelor televizate. Internetul era pe cale să facă diferite lucruri cu textul şi să permită încărcarea unor

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 21

19-Apr-11 19:52:46

fotografii.YouTube a adus imaginile video pe web la statutul de mainstream. Acum comparaţi modul în care aceste două idei – HDTV şi YouTube – au schimbat regulile de bază ale utilizării platformelor pe care funcționează. Trecerea de la televiziunea analogică la HDTV este o schimbare de grad, nu de esenţă: sunt mai mulţi pixeli; sunetul este mai captivant; culorile sunt mai vii. Dar telespectatorii urmăresc HDTV exact aşa cum priveau şi la demodatele lor televizoare analogice. Aleg un canal, se afundă în fotoliu şi privesc. YouTube, pe de altă parte, a schimbat în mod radical regulile de bază ale mijlocului de comunicare. Dintru început, a făcut din urmărirea programelor video pe Web un fenomen de masă. Dar pe YouTube nu mai eşti limitat la a sta şi a urmări o emisiune, în stil TV; puteai, de asemenea, să‑ţi încarci propriile clipuri, să recomanzi ori să evaluezi altele şi să intri în conversaţie în legătură cu ele. Prin câteva tastări simple, puteai să iei un clip ce rula pe site‑ul altcuiva şi să‑l copiezi în propriul site. Tehnologia permitea entuziaştilor nespecialişti în informatică să‑şi programeze efectiv propriile lor reţele private de televiziune, lipind videoclipuri de pe toată faţa pământului. Unii vor spune că aceasta este doar o problemă de software, care este intrinsec mai adaptabil decât echipamentele hardware, precum televizoarele sau telefoanele celulare. Dar înainte ca webul să intre în obişnuinţa generală, pe la mijlocul anilor 1990, ritmul inovaţiei în domeniul software a urmat exact acelaşi model de dezvoltare 10 / 10 pe care l‑am constatat şi în răspândirea altor tehnologii din secolul XX. Interfaţa grafică, de exemplu, datează de pe vremea unei celebre demonstraţii tehnologice, prezentată în 1968 de către Doug Engelbart, unul dintre pionierii informaticii. În timpul anilor 1970, multe dintre elementele sale esenţiale – precum omniprezentele iconiţe din zilele noas-

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 22

19-Apr-11 19:52:46

tre – au fost dezvoltate de cercetătorii de la Xerox‑PARC. Dar primul produs comercial cu o interfaţă grafică pe deplin realizată nu a fost livrat până în anul 1981, în forma aparatului Xerox Star workstation, urmat de modelul Macintosh din 1984, primul computer personal cu interfaţă grafică pentru utilizator care urma să devină popular, chiar dacă numai ca produs de nişă. Însă interfeţele grafice pentru utilizator au devenit normă nu mai devreme de lansarea programului Windows 3.0 în 1990 – aproape zece ani după intrarea pe piaţă a lui Xerox Star. Acelaşi model se repetă şi în istoria dezvoltării altor tipuri de software, printre care procesatoarele de cuvinte, programele de calcul şi evidenţe statistice sau conturile de e‑mail. Toate sunt construite din biţi, nu din atomi, dar au avut nevoie de tot atâta timp pentru a ajunge de la idee la succesul de masă ca şi HDTV. Există multe metode de măsurare a inovaţiei, dar probabil că etalonul cel mai esenţial, cel puţin în materie de tehnologie, se leagă de operaţiile pe care tehnologia în chestiune îţi permite să le faci. Toate celelalte aspecte fiind identice, o descoperire care îţi permite să îndeplineşti două sarcini imposibil de executat înainte este de două ori mai inovatoare decât o descoperire care îţi permite să îndeplineşti o singură sarcină. După acest etalon, YouTube a fost semnificativ mai inovator decât HDTV, în pofida faptului că HDTV a reprezentat o problemă tehnică mai complicată. YouTube îţi permite să publici, să împarţi cu alţii, să evaluezi, să discuţi şi să vizualizezi materiale video într‑un mod mult mai eficient decât oricând înainte. HDTV îţi permite să vezi mai mulţi pixeli decât înainte. Însă chiar şi cu toate aceste suprastraturi de inovaţie, YouTube a trecut de la idee la adoptarea în masă în mai puţin de doi ani. Ceva legat de mediul webului le‑a dat lui Hurley, Chen şi Karim posibilitatea de a răspândi în lume o idee bună cu această viteză uimitoare. Ei au luat regula lui 10 / 10 şi au făcut din ea 1 / 1.

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 23

19-Apr-11 19:52:46

◊

Aceasta este o carte despre spaţiul inovaţiei. Unele medii sufocă ideile noi; alte medii par să le prăsească fără efort. Oraşul şi webul au fost astfel de motoare ale inovaţiei deoarece, din motive istorice complicate, ambele sunt medii foarte potrivite pentru crearea, difuzarea şi adoptarea ideilor bune. Niciun mediu nu este perfect, sub niciun aspect. (Gândiţi‑vă la rata criminalităţii în marile oraşe sau la explozia de spam online.) Dar atât oraşul, cât şi webul posedă un incontestabil palmares în ceea ce priveşte producţia de inovaţii.4 Tot astfel, „miriadele de mici arhitecţi“ din reciful de corali al lui Darwin creează un mediu în care inovaţia biologică poate să prospere. Dacă vrem să înţelegem de unde vin ideile bune, trebuie să le situăm în context. Ideea lui Darwin, ce avea să schimbe lumea, s‑a născut în mintea lui, dar gândiţi‑vă la toate mediile şi uneltele de care a avut nevoie pentru a‑şi strânge toate piesele laolaltă: o corabie, un arhipelag, un jurnal, o bibliotecă, un recif de corali. Gândirea noastră modelează spaţiile în care locuim, iar spaţiile noastre ne întorc favorul. Teza acestei cărţi este aceea că o serie de proprietăţi şi modele comune se repetă iar şi iar în mediile neobişnuit de fertile. Le‑am distilat în şapte modele, fiecare dintre ele fiind tratat în câte un capitol. Cu cât adoptăm mai mult aceste modele – în obiceiurile noastre de a lucra şi în hobby‑urile noastre, în mediile noastre de la locul de muncă, în proiectarea unor noi instrumente de software – cu atât vom fi mai 4

Ironic, acest fapt poate fi legat de unele dintre defectele lor. S‑ar putea ca mulţi

criminali şi spameri să propăşească în aceste spaţii deoarece şi ei, la rândul lor, sunt capabili să fie mai inventivi în ocupaţiile lor (n.a.).

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 24

19-Apr-11 19:52:46

buni în valorificareaextraordinarei noastre capacităţi de gândire inovatoare.5 A reieşit că aceste modele au o lungă istorie, mult mai veche decât sistemele pe care în mod convenţional le asociem cu inovaţia. Istoria este deosebit de bogată pentru că nu se limitează exclusiv la creaţiile umane, precum webul sau metropolisul. Amplificarea şi adoptarea inovaţiilor utile există în egală măsură şi de‑a lungul istoriei naturale. Recifele de corali sunt numite uneori „oraşele mării“, şi o parte din teza acestei cărţi este ideea că trebuie să luăm această metaforă în serios: ecosistemul recifului este atât de inovator în exploatarea acelor ape sărace în nutrienţi pentru că are câteva trăsături caracteristice comune cu cele specifice oraşelor actuale. În limbajul teoriei complexităţii, aceste modele de inovaţie şi creativitate sunt fractale: ele reapar în forme recognoscibile de îndată ce ne lărgim sau ne îngustăm perspectiva, focalizând privirea pe moleculă, pe neuron, apoi pe pixel şi pe trotuar. Fie că priviţi către inovaţiile originale ale vieţii pe bază de carbon, fie că urmăriţi explozia de noi instrumente software Părţi din demonstraţia care urmează vor fi familiare oricui a petrecut ultimul deceniu

sau ultimii douăzeci de ani explorând noile posibilităţi ale webului. Ultima oară am scris o carte despre web acum zece ani; de atunci până astăzi, s‑a constituit o minunată comunitate de teoreticieni întreprinzători, capabili să extindă graniţele acestui mediu de comunicare şi, în acelaşi timp, să reflecteze asupra semnificaţiei posibile a acestor progrese. Cu toţii am văzut, la prima mână, cât de inovator poate fi spaţiul webului şi am articulat o mare parte din cunoştinţele fragmentare despre forţele care fac posibilă această inovaţie. Prin asamblarea celor şapte modele de inovaţie, am încercat să organizez aceste cunoştinţe în categorii productive şi sper să fi oferit câteva noi perspective surprinzătoare asupra modului în care funcţionează webul. Dar şi cei mai devotaţi căutători de informaţii anonime, culese de pe Wikipedia, se îndoiesc cât de transferabilă este experienţa webului în mediile inovatoare din lumea reală. Numai pentru că modelele funcţionează pe Google nu înseamnă că sunt relevante pentru a înţelege organizațiile nonprofit, fabricarea pieselor de automobil sau administraţia municipală. Astfel încât un mod de a gândi asupra paginilor ce urmează este un argument că magia particulară pe care am văzut‑o pe web nu este o anomalie, niciun fenomen strict singular (n.a.).

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 25

19-Apr-11 19:52:46

de pe web, aceleaşi forme se dezvăluie constant. Atunci când viaţa devine creativă, are tendinţa să graviteze către aceleaşi modele recurente, fie că aceste modele sunt emergente şi se autoorganizează, fie sunt deliberat produse de către agenţi umani. Poate să pară ciudat că vorbim despre domenii atât de diferite ale experienţei ca şi cum ar fi interşanjabile. De fapt, însă, facem în mod constant salturi conceptuale de la biologie la cultură, echivalând cele două domenii fără să clipim. Nu este o figură de stil a spune că modelul „competiţiei“ – termen frecvent asociat cu inovaţia – joacă un rol critic în comportamentul de pe pieţe, în interacţiunea dintre un roi de spermatozoizi şi un ovul sau în bătălia ecosistemică dintre organisme pentru surse finite de energie. Nu recurgem la o metaforă a competiţiei economice pentru a descrie luptele dintre acei spermatozoizi: sensul cuvântului „competiţie“ este suficient de larg (sau poate profund) pentru a cuprinde celulele spermatice şi corporaţiile. Acelaşi principiu se aplică celor şapte modele pe care le‑am asamblat aici. Traversarea acestor medii şi scale diferite nu este un simplu turism intelectual. Ştiinţa a înţeles de mult că putem înţelege mai bine ceva studiindu‑i comportamentul în contexte diferite. Atunci când vrem să răspundem unei întrebări de genul „de ce a fost webul atât de inovator?“ invocăm, în mod firesc, ideile creatorilor săi, precum şi spațiile în care muncesc, organizaţiile şi reţelele informatice pe care le‑au folosit în construirea lui. Dar se arată că putem răspunde mai pătrunzător la această întrebare dacă facem analogii cu modele de inovaţie pe care le‑am văzut în ecosisteme asemănătoare recifelor de corali ale lui Darwin sau în structura creierului omenesc. Nu ne lipsesc teoriile care să ne înveţe cum să facem mai creative organizaţiile noastre ori să ne explice de ce junglele tropicale creează

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 26

19-Apr-11 19:52:46

o atât de mare diversitate moleculară. Ceea ce ne lipseşte este o teorie unificată, care să descrie atributele comune pe care le posedă în comun toate aceste sisteme de inovaţie. De ce este un recif de corali o maşină de inovaţie biologică? De ce oraşele au o atât de lungă istorie a creaţiei de idei? De ce Darwin a fost în stare să găsească o teorie pe care atât de mulţi contemporani sclipitori au ratat‑o? Neîndoielnic există răspunsuri parţiale la aceste întrebări, care se aplică fiecărei situaţii singulare şi fiecărei scale la care se desfăşoară fenomenele: istoria ecologică a recifului; sociologia vieţii urbane; biografia intelectuală a unui savant. Dar teza acestei cărţi este că există alte răspunsuri, mai interesante, care se aplică tuturor acestor trei situaţii şi că, abordând problema în această manieră fractală, interdisciplinară, devin vizibile noi modalităţi de înţelegere. Urmărind sclipirea ideilor pe aceste trei scale diferite, se dezvăluie modele pe care observaţia pe o singură scală le poate cu uşurinţă rata ori subevalua. Numesc această perspectivă privilegiată zoom larg. Poate fi reprezentată ca un fel de clepsidră. evoluţie globală ecosisteme specii creiere celule natură cultură idei locuri de muncă organizaţii aşezări umane reţea informatică

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 27

19-Apr-11 19:52:46

Pe măsură ce coborâţi spre mijlocul clepsidrei, scările biologice se contractă, de la timpul global, profund, al evoluţiei spre reacţiile microscopice din neuroni sau celulele de ADN. La mijlocul clepsidrei, perspectiva trece de la natură spre cultură, iar scalele se lărgesc: de la gânduri individuale şi locuri de muncă spre oraşe imense şi reţele informatice globale. Atunci când privim istoria inovaţiei din perspectiva privilegiată a zoomului larg, descoperim că mediile neobişnuit de productive prezintă modele similare de creativitate pe diferite scale simultan. Nu poţi să explici diversitatea biologică a recifului de corali numai prin simpla studiere a geneticii coralilor ca atare. Reciful generează şi întreţine atât de multe forme diferite de viaţă datorită modelelor care se repetă la scala celulelor, la cea a organismelor şi la scala mai mare a ecosistemului însuşi. Sursele de inovaţie în cadrul oraşului şi al webului sunt în egală măsură fractale. În acest sens, a privi problema inovaţiei din perspectiva zoomului larg nu ne oferă doar noi metafore. Ne furnizează noi fapte. Modelul „competiţiei“ este o ilustrare excelentă. Orice manual de economie vă va spune cum competiţia dintre firme rivale conduce la inovaţii în produsele şi serviciile lor. Dar când priviţi inovaţia din perspectiva zoomului larg, competiţia se dovedeşte a fi mai puţin esenţială în istoria ideilor bune decât obişnuim să credem în general. Analiza inovaţiei la scala indivizilor şi la cea a organizaţiilor – aşa cum o fac manualele standard – ne deformează perspectiva. Ea ne oferă o imagine a inovaţiei care supraestimează rolul proprietăţii intelectuale şi competiţia întru „supravieţuirea celor mai bine adaptaţi“. Abordarea din unghiul de vedere al zoomului larg ne permite să vedem că deschiderea şi conectivitatea pot fi, în ultimă instanţă, mai valoroase pentru inovaţie decât mecanismele pur competitive. Aceste modele de inovaţie merită să fie apreciate –

De unde vin ideile bune Introducere

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 28

19-Apr-11 19:52:46

pe de o parte, fiindcă este intrinsec important să înţelegem de ce ideile bune iau naştere din punct de vedere istoric şi, pe de altă parte, pentru că, adoptând aceste modele, putem construi medii care izbutesc mai bine să nutrească idei bune, fie că aceste medii sunt şcoli, guverne, platforme de software, seminarii de poezie sau mişcări sociale. Putem să gândim mai creativ, dacă ne deschidem minţile către mediile multiplu conectate, care fac posibilă creativitatea. Dacă există o singură maximă ce străbate argumentele din această carte, atunci ea spune că de multe ori conectarea ideilor ne serveşte mai mult decât încercarea de a le proteja. La fel ca piaţa liberă, pledoaria pentru restricţionarea fluxului de inovaţii s‑a sprijinit multă vreme pe apeluri la ordinea „naturală“ a lucrurilor. Dar adevărul este că, atunci când privim inovaţia în natură şi în cultură, mediile care construiesc ziduri în jurul ideilor bune tind să fie mai puţin inovatoare pe termen lung decât mediile mai deschise. Poate că ideile bune nu vor să fie libere, dar ele vor să se conecteze, să fuzioneze, să se recombine. Ele doresc să se reinventeze singure depăşind graniţele conceptuale. Ele vor să se completeze una pe cealaltă tot atât de mult pe cât doresc să intre în competiţie.

Introducere De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 29

19-Apr-11 19:52:46

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 30

19-Apr-11 19:52:46

Adiacentul posibil

Cândva pe la sfârşitul anilor 1870, un obstetrician din Paris, pe nume Stephane Tarnier, şi‑a luat o zi liberă de la Maternité de Paris, un spital pentru femei sărace, şi a făcut o vizită la grădina zoologică din apropiere. Hoinărind pe lângă elefanţi şi reptile, apoi trecând prin grădinile clasice din Jardin des Plantes, Tarnier a dat peste o expoziţie de incubatoare pentru pui de găină. Priveliştea puişorilor ce se împleticeau în interiorul cald al incubatorului i‑a sugerat o asociaţie de idei şi, nu peste multă vreme, l‑a angajat pe Odile Martin, crescătorul de pui al grădinii zoologice, să construiască un aparat care ar fi îndeplinit aceleaşi funcţii pentru nou‑născuţi. Judecând prin prisma standardelor moderne, mortalitatea infantilă era ameţitor de ridicată la sfârşitul secolului al XIX‑lea, chiar şi într‑un oraş atât de sofisticat precum Parisul. Unul din cinci bebeluşi murea înainte să meargă de‑a buşilea, iar şansele erau cu mult mai rele pentru copiii născuţi prematur, foarte mici în greutate. Tarnier ştia că reglarea temperaturii era critică pentru supravieţuirea acestor bebeluşi şi mai ştia că protipendada medicală din Franţa cultiva o adânc înrădăcinată obsesie pentru statistici. Aşa că, de îndată ce noul său incubator pentru nou‑născuţi a fost instalat la Maternité, încălzind fragilii copilaşi cu ajutorul unor sticle cu apă fierbinte, puse dedesubtul unor lăzi de lemn, Tarnier s‑a apucat să facă un studiu rapid pe cinci sute de nou‑născuţi. Rezultatele au şocat elita medicală pariziană: în vreme ce 66% din copiii subponderali mureau în decurs de câteva săptămâni de la naştere, numai 38% mureau dacă erau introduşi în incubatorul lui Tarnier. Puteţi să reduceţi efectiv la jumătate rata mortalităţii nou‑născuţilor prematuri pur şi simplu tratându‑i ca pe nişte puişori abia ieşiţi din găoace de la grădina zoologică.

Adiacentul posibil De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 31

19-Apr-11 19:52:46

Incubatorul lui Tarnier nu era primul dispozitiv utilizat pentru încălzirea bebeluşilor, iar invenţia realizată de el împreună cu Martin urma să fie perfecţionată semnificativ în deceniile ulterioare. Dar analiza statistică a lui Tarnier a dat incubării nou‑născuţilor impulsul de care avea nevoie: în câţiva ani, consiliul municipal al Parisului a solicitat instalarea de incubatoare în toate maternităţile din oraş. În 1896, un medic întreprinzător, pe nume Alexandre Lion, a prezentat câteva incubatoare – cu bebeluşi în ele – la Expoziţia de la Berlin din acel an. Poreclit Kinderbrutenstalt, sau „cuibar pentru copii“, exponatul lui Lion s‑a dovedit a fi vedeta expoziţiei, lansând o bizară tradiţie a prezentării de incubatoare, care a durat o bună perioadă din secolul XX. (Coney Island a găzduit o expoziţie permanentă de incubatoare până la începutul anilor 1940.) Incubatoarele moderne, dotate cu aparatură de oxigenare şi alte dispozitive avansate, au devenit echipamente standard în toate spitalele americane după sfârşitul celui de‑al Doilea Război Mondial, declanşând o spectaculoasă scădere cu 75% a ratei mortalităţii infantile, între 1950 şi 1998. Deoarece incubatoarele se concentrează exclusiv asupra începutului vieţii, beneficiul pe care‑l aduc sănătăţii publice – măsurat prin numărul absolut de ani suplimentari de viaţă pe care îi asigură – rivalizează cu orice avans medical din secolul XX. Terapia cu radiaţii sau un dublu bypass îţi pot dărui încă un deceniu sau două de viaţă, dar un incubator îţi oferă o viaţă întreagă. În lumea în curs de dezvoltare însă, povestea mortalităţii infantile rămâne destul de sumbră. Pe când decesele infantile se situează sub zece la mia de naşteri în Europa şi în Statele Unite, peste o sută dintr‑o mie de bebeluşi mor în ţări precum Liberia şi Etiopia, mulţi dintre ei prematuri care ar fi supravieţuit dacă ar fi avut acces la incubatoare. Dar incubatoarele moderne sunt nişte lucruri complicate şi scumpe. Un incubator

De unde vin ideile bune Adiacentul posibil

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 32

19-Apr-11 19:52:47

standard dintr‑un spital american poate să coste peste 40 000 de dolari. Dar costul reprezintă probabil cel mai mic obstacol de trecut. Echipamentele complexe se strică şi, atunci când se strică, ai nevoie de expertiză tehnică şi de piese de schimb ca să le repari. În 2005, la un an după teribilul tsunami din Oceanul Indian, oraşul indonezian Meulaboh a primit opt incubatoare din partea câtorva organizaţii caritabile internaţionale. Pe la sfârşitul anului 2008, când un profesor de la MIT, pe nume Timothy Prestero, a vizitat spitalul, toate opt erau defecte, din cauza frecventelor pene de curent electric şi a umidităţii tropicale, precum şi a neputinţei personalului din spital de a citi manualul de reparaţii, tipărit în limba engleză. Incubatoarele din Meulaboh erau o mostră reprezentativă: unele studii sugerează că până la 95% din aparatura medicală donată ţărilor în curs de dezvoltare se defectează în primii cinci ani de folosire. Prestero avea un interes special faţă de acele incubatoare defecte, deoarece organizaţia pe care o fundase, Design that Matters, lucrase timp de mai mulţi ani la un proiect de incubator mai rezistent şi mai ieftin, unul ce pornea de la faptul că, probabil, aparatura medicală complexă se comportă diferit în contextul unei ţări în curs de dezvoltare în comparaţie cu un spital din Europa sau din Statele Unite. Proiectarea unui incubator pentru o ţară în curs de dezvoltare nu era doar o chestiune de a face ceva care să meargă; era, de asemenea, o chestiune de a concepe ceva care să se strice într‑un mod necatastrofic. Nu se putea garanta o livrare constantă de piese de schimb şi nici prezenţa promptă a unor tehnicieni calificaţi, care să efectueze reparaţiile necesare. Aşa că, Prestero şi echipa lui au hotărât să construiască un incubator alcătuit din piese care se găseau din abundenţă în lumea în curs de dezvoltare. Ideea le‑a venit din partea unui doctor din Boston, pe nume

Adiacentul posibil De unde vin ideile bune

Where Good Ideas Come From - pt BT.indd 33

19-Apr-11 19:52:47