Ziarul Vaii Jiului - nr. 988 - 5 iulie 2012

Page 4

4 SPORT

Ziarul Vãii Jiului

joi, 5 iulie 2012

Au mutat raliul din Straja

„Cupa Hunedoara – Hăşdat 2012” Competiţia va avea loc în data de 7 iulie şi se va desfăşura în regim de circulaţie închisă, cu un traseu bine stabilit pe drumul judeţean 687A Hăşdat - Silvaş. Vor fi patru clase de concurs pentru amatori, în funcţie de caii putere, întocmindu-se un clasament separat pentru concurentele de gen feminin. Unul din organizatorii raliului, Ioan Ştaier, directorul filialei judeţene ACR, speră ca această competiţie să fie una foarte reuşită, aşteptând înscrierea a peste 40 de echipaje. „Am adus etapa de campionat naţional, care se desfăşura la Straja până anul trecut, mai aproape, pe un drum foarte bun, care nu va încurca nici circulaţia. E un traseu foarte frumos şi ne aşteptăm să se înscrie peste 40 de maşini. După Raliul Căprioarei, în care am avut parte de un public numeros, îi aşteptăm şi aici pe toţi iubitorii automobilismului, mai ales că vremea pare să ţină cu noi”, a spus Ştaier. Sportivii licenţiaţi se vor lupta pentru Cupa VTM Hunedoara - Hăşdat, iar ierarhiile pentru aceştia se vor face tot pe patru clase, juniori (cu sportivi între 16 şi 19 ani), I, II şi III, ultimele în funcţie de caii putere ai automobilelor. Organizată de ACR Hunedoara şi Clubul Sportiv AutoKarting Hunedoara cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al primăriei municipiului

de pe Cerna, „Cupa Hunedoara – Hăşdat 2012” întrecerea va conta pentru etapele II şi III din cadrul campionatului judeţean de automobilism şi, de asemenea, pentru etapele I şi II din cel naţional, fiind destinată atât piloţilor amatori, cât şi celor licenţiaţi. Traseul pe care se va alerga va avea 3,4 kilometri lungime, cu patru viraje la dreapta, patru la stânga şi două ace de păr. După verificările administrative, care vor avea loc sâmbătă dimineaţa, între orele 07:00 şi 08:00, startul pentru recunoaşterea traseului se va face la ora 08:30 şi se va încheia la ora 10:00. Urmează antrenamentele pentru stabilirea ordinii de start, între 10:15 şi 12:00, iar cele două manşe de concurs se dispută de la 12:45 la 15:00. Afişarea rezultatelor finale se va face în parcarea poligonului Hăşdat, de la orele 17:00, iar festivitatea de premiere va avea loc la restaurantul „Corviniana” din Hunedoara cu începere de la 19:00.

FC Hunedoara va avea o femeie finanţator Alina State, patroana echipei CFR Simeria, este foarte aproape de a prelua FC Hunedoara. Unica finanţatoare a feroviarilor a purtat deja o serie de discuţii cu edilii municipiului şi analizează perspectiva unei joncţiuni, însă situaţia la club este una extrem de încâlcită. Gruparea hunedoreană are toate conturile blocate, consecinţă a unor datorii mai vechi către stat, pe care finanţatoarea „galben-albaştrilor” nu este dispusă să le achite. Nici primăria nu poate face mai mult, o circulară UEFA care a intrat în vigoare din 1 iulie interzicând administraţiilor publice să direcţioneze fonduri în acest scop. „Este adevărat că am purtat deja o serie de discuţii cu domnii Arion, Bobouţanu şi Leu în vederea preluării echipei din Hunedoara. Le-am spus acestora că aş fi dispusă să investesc, doar că m-am lovit de o serie de probleme destul de spinoase în interiorul clubului. Acesta are proprire pe conturi, din cauza unor datorii la stat, care datează încă din vremea când investitor era Cornel Ene, datorii pe care, în mod logic, n-aş avea

www.zvj.ro

de ce să le achit. Mai mult, nici primăria nu poate face prea multe în acest sens, pentru că nu mai are voie să aloce un buget în acest scop. De altfel, organizarea la nivelul documentelor şi a actelor jucătorilor şi a tuturor plăţilor este ca şi inexistentă, domnul Gelu Simoc neputând să îmi prezinte nimic concret. Practic, există o mare discrepanţă între ceea ce ştiu cei din administraţia locală şi cei care se ocupă strict de destinele clubului. Tocmai de aceea, momentan, oricât aş încerca să grăbesc lucrurile, sunt în impas”, a spus Alina State într-un ziar hunedorean.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.