Page 1


Manual for Human Development Resources for motivating and supporting your participation to the Global Agenda EUGAD is one of the Actions implementing the European Union – EuropeAid External Cooperation Programme Section on NSA and LA : DCI-NSA ED/2008 153-791


Manual for Human Development Resources for motivating and supporting your participation to the Global Agenda EUGAD is one of the Actions implementing the European Union – EuropeAid External Cooperation Programme Section on NSA and LA : DCI-NSA ED/2008 153-791

Editor: Vincenzo Pira Collaboration: Stefano De Santis, Vrinda Dar; Fausto De Santis, Dario Malagigi, Wilma Massucco Art Direction: Eugenio Attard

ENGLISH.............3 ITALIANO..........23 FRANÇAISE......45 БЪЛГАРСКИ.....63 ROMANIAN.......79



WHAT IS EUGAD Eugad is the acronym for “European Citizens working for the global agenda for human development”. It is one of the Actions implementing the European Union – EuropeAid - External Cooperation Programme Section on Non Statal Actors and Local Authorities – The Contract is N. - DCI-NSA ED/2008 153-791

THE PROJECT OBJECTIVES The objective of EUGAD is to create, collect and distribute knowledge resources for improving communication and dialogue on the International Cooperation for Human Development. This is the action plan at Eugad: 1. forming a partnership with persons and organizations that agree with Eugad mission and would like to share with others a line of vision and action. 2. Make 8 video documentaries, 3 manuals, animate in a web site (, organize events and deliver other media products to animate the network created and deepen the dialogue.

PARTNERS IN EUGAD Armadilla is the Leader of the consortium that manages the project and that includes also in Italy the Municipalities of Grosseto and Modena; the consortium of Cooperatives Meridia Puglia and Parsifal Lazio; UCIIM and Articolo 28. In Bulgaria : Children of Europe, National Association of Small and Medium Business. In Romania TEHNE- Centre for Innovation and Development in Education. In Belgium: European


Union Experts. In India Kautilya Society for intercultural dialogue and in Syria : The Syrian International Academy. In this “networking� there are other entities that want identify common objectives, collaborate for achieving these objectives and exchange resources and tools for the activities required to achieve the common objectives.

GENERAL INTRODUCTION OF THE MANUALS The purpose of this manual is to motivate and support a wide participation in the Global Agenda for Human Development. The articles that compose this manual have been enriched and expanded with the observations by the Eugad network partners and the feedback of the manual readers. The revision and expansion of these articles is an ongoing process. You are welcome to contribute to it by using the wiki platform and other participation tools. Although all human development actors could find this manual useful, we wrote this manual, having as our main target groups, three categories of readers: 1. Educators: resources collected here are meant to facilitate the integration of development issues in school education programs and curricula; 2. media personnel: resources collected here are meant to facilitate journalists in explaining to the general public why the European Commission and the EU Member Countries are spending public money for contributing to the achievement of the Millennium Development Goals; 3. policy makers: resources collected here aim at better understan-


ding and communicating the subsidiarity between the global and the local dimensions of human development policies.

INTERNATIONAL COOPERATION International cooperation for human development (or Development Aid) is the contribution by the international community for social and economic progress of less developed members of the international community. This kind of assistance provides enormous benefits, because it fosters a sense of solidarity amongst different peoples and promotes a vision of the world as a single developing community. At the same time there are risks: development assistance is generally financed by richer people who have a cultural identity different than the one of the poorer beneficiaries; if we induce social changes but we do not know (or do not keep in consideration) the value system of the beneficiaries, we are not supporting human development.

INTERNATIONAL COOPERATION IS IMPORTANT FOR EUROPE The common principles of development cooperation activities are ownership and partnership, in-depth political dialogue, participation of civil society, gender equality and an ongoing commitment to preventing state fragility. Developing countries bear the primary responsibility for their own development, but the EU accepts its share of responsibility and accountability for the joint efforts undertaken in partnership. The


EU has committed itself to increasing the aid budget to 0.7% of gross national product by 2015, the shared interim goal being 0.56% by 2010; half of the increase in aid will be earmarked for Africa. It will continue to prioritise support for the least-developed countries and the low- and medium-income countries. Resource allocation will be guided by objective and transparent criteria based on needs and performance. The quality of aid will be of the utmost importance for the EU, which will ensure the monitoring of its commitments to maximise aid efficiency, notably by setting concrete targets for 2010. National ownership, donor coordination and harmonisation, starting at the field level, alignment on recipient-country systems, and results orientation are core principles in this respect. More predictable aid mechanisms will be strengthened so as to enable partner countries to plan efficiently. policies/l28015_en.htm

DEFINING DEVELOPMENT A debate on the concept of development is a necessary pre-requisite for reciprocal understanding. In spite of the very common usage of the term “development”, this is not at all a univocal term. This is a concept that both facilitates consensus and polarizes divergence. Different perspectives of development often generate political oppositions and divisions. So while entering the field of “cooperation for development” we always need to promote a social dialogue about development. We need to make the effort to understand other perspectives and make sure that we are giving the same meaning to the words we use. Often this dialogue about the overall scope of development objectives is not


done; and development activities are performed with the presumption that our vision about development is universally valid. The result is a lack of understanding about others’ perspectives of development; and this may lead to low cooperation effectiveness or even cooperation failure. On the opposite, one of the most important benefices that arise from successful international cooperation projects is the expansion of the outlooks about development.

THE FACTORS CAUSING POVERTY Fundamentally, poverty is a denial of choices and opportunities, a violation of human dignity. It means lack of basic capacity to participate effectively in society. It means not having enough to feed and cloth a family, not having a school or clinic to go to, not having the land on which


to grow one’s food or a job to earn one’s living, not having access to credit. It means insecurity, powerlessness and exclusion of individuals, households and communities. It means susceptibility to violence, and it often implies living on marginal or fragile environments, without access to clean water or sanitation. Poverty is an income level below some minimum level necessary to meet basic needs. This minimum level is usually called the “poverty line”. What is necessary to satisfy basic needs varies across time and societies. Therefore, poverty lines vary in time and place, and each country uses lines which are appropriate to its level of development, societal norms and values. But the content of the needs is more or less the same everywhere. Poverty is hunger. Poverty is lack of shelter. Poverty is being sick and not being able to see a doctor. Poverty is not having access to school and not knowing how to read. Poverty is not having a job, is fear for the future, living one day at a time. Poverty is losing a child to illness brought about by unclean water. Poverty is powerlessness, lack of representation and freedom.

DEVELOPMENT AID Development aid (also development assistance, international aid, overseas aid or foreign aid) is aid given by actors in developed countries (Governments, Economic agencies, Charities, etc.) and international organizations such as the World Bank, to support the economic, social and political development of developing countries. Aid is given in the form of “assistance” and this is subdivided in two main categories: donation of funds (“financial assistance”) and donation of expertise has been “technical assistance”. The response of persons with regard to


development its depends on the basic outlook about the relationship amongst nations. Here we have a “philosophical divide” between those who think that self interests of nations are competitive (if you win we lose) and those who think that self-interests of nations are synergic (either we all win or we all loose). The European Union, composed of the Member States and the European Commission, is the world’s biggest aid donor. The Commission’s EuropeAid co-operation office manages EU external aid programmes and ensures that development assistance is delivered worldwide. EuropeAid’s main mission is to implement the Commission’s external aid instruments, both those funded by the Union’s budget and the European Development Fund.

EuropeAid works in collaboration with

its various partners: Civil society, international organisations and governments of EU Member States, building synergies and subsidairites, with the aim to make external aid more participated and effective.

HUMANITARIAM AID Humanitarian aid is rapid assistance given to people in immediate distress by individuals, organisations, or governments to relieve suffering, during and after man-made emergencies (like wars) and natural disasters. The term often carries an international connotation, but this is not always the case. It is often distinguished from development aid by being focused on relieving suffering caused by natural disaster or conflict, rather than removing the root causes of poverty or vulnerability. Humanitarian aid is material or logistical assistance provided for humanitarian purposes, typically in response to humanitarian crises. The pri-


mary objective of humanitarian aid is to save lives, alleviate suffering, and maintain human dignity. It may therefore be distinguished from development aid, which seeks to address the underlying socioeconomic factors which may have led to a crisis or emergency. The European Union as a whole (i.e., the Member States and the Commission) is the world’s main humanitarian aid donors; the Humanitarian Aid department (ECHO) is the service of the European Commission responsible for this activity. The mandate to ECHO is to provide emergency assistance and relief to the victims of natural disasters or armed conflict outside the European Union. ECHO’s task of ensuring that goods and services get to crisis zones fast is performed thought ECHO partners. Its grants cover emergency aid, food aid and aid to refugees and displaced persons worth a total of more than €700 million per year (2009).

HUMAN RIGHTS AN INTERNATIONAL COOPERATION Development cooperation in theory is different from encouraging respect for human rights as, in principle, rights are fundamentals and development is the superstructure built on. But that only in principle! In practice promotion and protection of human rights require international cooperation as much as sustained and fair development require international partnership. Economic development is the base of protection of human rights as much as protection of human rights is the base for development. The two are reciprocally reinforcing factors. The mainstreaming of human rights within all international cooperation activities has thus been central to all global partnership policies. This has been labelled as “the human rights based approach to deve-


lopment cooperation�. It is based on the vision that the most essential needs of the beneficiary populations are their ability to recognize and defend their rights. Notwithstanding the progress made in recent years, human rights mainstreaming in the UN system remains a work in progress. Achieving effective mainstreaming of human rights would ultimately mean that all activities of the United Nations would work towards protecting the rights-holders and enhancing the capacity and accountability of dutybearers.

AID EFFECTIVENESS Governments and multilateral aid organisations on 2 March 2005 signed the Paris Declaration on Aid Effectiveness. Signatories committed to the five principles of ownership, alignment, harmonisation, managing for results, mutual accountability. The essence of the Paris Declaration is a commitment by donors to help developing countries’ governments formulate and implement their own national development plans, using their own prioritisation, planning and implementation systems wherever possible.,3343,en_2649_3236398_35401554_1_1_1_1,00.html


WHO PROVIDES AID Multilateral aid is given from the government of a country to an international agency, such as the World Bank, the International Monetary Fund, or the European Development Fund. These organizations are usually governed by the contributing countries. Donations from private individuals and for-profit companies are another significant type of aid. Non-governmental organizations (NGOs) play a major role in distributing aid. Many non-profit charitable organizations solicit donations from the public to support their work; charitable foundations often oversee an endowment which they invest and use the proceeds to support aid organizations and other causes. Aid organizations may provide both humanitarian and development aid, or specialize in one or the other. Some NGOs have an affiliation with a religious denomination. Many immigrants move to areas of increased economic opportunity, and send money to friends and family members who still live in the countries they left. These payments are known as remittances and constitute a significant portion of international monetary transfers.


CRITICISM OF AID An important point of criticism has been that western countries often project their own needs and solutions onto other societies and cultures. As a result of this criticism, western help in some cases has become more ‘endogenous’, which means that needs as well as solutions are being devised in accordance with local cultures. It has also been argued that help based on direct donation creates dependency and corruption, and has an adverse effect on local production. As a result, a shift has taken place towards aid based on activation of local assets and stimulation measures such as microcredit. Aid has also been ineffective in young recipient countries in which ethnic tensions are strong: sometimes ethnic conflicts have prevented efficient delivery of aid. In some cases, western surpluses that resulted from faulty agriculture- or other policies have been dumped in poor countries, thus wiping out local production and increasing dependency. In several instances, loans that were considered as irretrievable (for instance because funds had been embezzled by a dictator who has already died or disappeared), have been written off by donor countries, who subsequently booked this as development aid. In many cases western governments placed orders with western companies as a form of subsidizing them, and then later shipped these goods to poor countries who often had no use for them. These projects are sometimes called ‘white elephants’. A common criticism in recent years is that rich countries have put so many conditions on aid that it has reduced aid effectiveness. In the example of tied aid, donor countries often require the recipient to purchase goods and services from the donor, even if these are cheaper elsewhere. Other conditions include opening up the country to foreign investment, even if it might not be ready to do so.



MILLENNIUM DEVELOPMENT GOALS –MDGS In 2000, 192 Member States of the United Nations came together to make a new resolution that would respond to the challenges of the new millenium and make the world a better palce to live in; a commitment to reverse grinding poverty, hunger and disease affecting billions of people; a commitment to bring social and economic justice to the most deprived and marginalised amongst us. At the Millennium Summit in September 2000, world leaders joined hands to adopt the UN Millennium Declaration, committing their nations to a new global partnership to reduce extreme poverty. They set eight goals and and targets that they meet by 2015; these came to be known as the Millennium Development Goals (MDGs). These are the 8 Millennium Development Goals (MDGs) that 192 United Nations member states and at least 23 international organizations have agreed to achieve by the year 2015. The Millennium Development Goals (MDGs) are eight international development goals that 192 United Nations member states and at least 23 international organizations have agreed to achieve by the year 2015. They include reducing extreme poverty, reducing child mortality rates, fighting disease epidemics such as AIDS, and developing a global partnership for development.


INTRODUTION TO THE MDGS The eight Millennium Development Goals are: Goal 1: Eradicate extreme poverty and hunger Goal 2: Achieve universal primary education Goal 3: Promote gender equality and empower women Goal 4: Reduce child mortality Goal 5: Improve maternal health Goal 6: Combat HIV/AIDS, malaria and other diseases Goal 7: Ensure environmental sustainability Goal 8: Develop a Global Partnership for Development They are accompanied by 18 corresponding targets defined with quantitative and objectively verifiable indicators. The UN has a key role to play in addressing the challenges posed by the MDGs, in ensuring that policies and strategies for achieving the MDGs are developed and implemented and for monitoring progress towards the goals.

EUROPEAN UNION IN ACTION The European Union is the world’s biggest donor (over 50% of worldwide official development assistance - ODA) and thus has an important role in the process of achievement of the Millennium Development Goals. The EU, both Member States and the Commission, spent EUR 48 billion on ODA in 2006. The Union is committed to increase annual volume of development assistance to EUR 66 billion in 2010 and EUR 90 billion in 2015.


EU assistance goes to more than 150 countries, territories and organisations and focuses on the global challenges of the 21st century: tackling poverty, promoting democracy and security, social equity, economic prosperity, and environmental sustainability. The major document of EU development policy is the European Consensus on Development – a set of core objectives, values, principles and resources agreed by Member States and the Community signed in 2005. The Consensus confirms EU full support of the Millennium Development Goals.

EUROPEAN PARTICIPATION IN THE GLOBAL DEVELOPMENT AGENDA Development is at the heart of the EU’s external action, along with its foreign, security and trade policies. The primary and overarching objective of EU development policy is the eradication of poverty in the context of sustainable development, including the achievement of the Millennium Development Goals (MDGs). EU action in the field of development is based on the European Consensus on Development , signed on 20 December 2005, whereby EU Member States, the Council, the European Parliament and the Commission agreed to a common EU vision of development. EU partnerships and dialogue with developing countries promote respect for human rights, fundamental freedoms, peace, democracy, good governance, and gender equality, the rule of law, solidarity and justice. European Community’s contribution is focused in certain areas


of intervention, responding to the needs of partner countries. Policy Coherence for Development plays a central role in reinforcing the EU contribution to developing countries progress towards the Millennium Development Goals. The aim is to maximise the positive impact of these policies on partner countries and to correct incoherence.

EUROPEAN COMMISSION CONTRIBUTES TO THE ACHIEVEMENT OF THE MDGS The European Commission has adopted an ambitious action plan for EU action to speed up progress towards the Millennium Development Goals (MDGs) . In 2009, the EU aid level has slightly decreased and amounted â‚Ź49bn. This corresponds to 0.42% of EU GNI, making the EU still far from meeting the intermediate collective target of 056% GNI by 2010, before reaching 0.7% EU GNI by 2015. The EU remains the most generous global donor, providing more than half of global aid. The Commission proposes to Member States a number of actions in support of MDGs. They aim at increasing the level of aid while making aid more efficient and focused on those countries and sectors most in need. The action plan sets out a possible EU position ahead of the UN Summit on the MDGs in September 2010. EU countries would be called upon to produce annual action plans indicating how they will reach the 2015 targets, and to organise a yearly peer review.


The member countries and the Commission should work together even more closely in developing countries to make EU aid more effective. All EU policies would be made coherent for development - trade and finance, climate change, food security, migration and security are all part of the fight against poverty.

NATIONAL GOVERNMENTS CONTRIBUTE TO THE ACHIEVEMENT OF THE MDGS The leaders of 189 countries made a historic commitment to end poverty by 2015. Since then, the gains have been uneven. Not surprisingly, war-torn and politically unstable countries are furthest away from reaching the MDGs: on average 40 – 60% behind. And the economic and food crises of the past few years, combined with the threat of climate change, bring further challenges that may set us back even further. Although we have seen remarkable progress in some areas, women still have little say in many countries, with too many mothers and their children ill and dying. In sub-Saharan Africa people are poorer than ever. We must build a future of expanded opportunity for all. While aid is not a panacea, it is an important catalyst for development. Since 2000, aid from OECD donors has risen by 55%. Though there has been some slippage of late. New players - emerging donors, philanthropic organisations, special purpose funding initiatives, innovative financing instruments and sovereign wealth funds, have created new sources of development finance.


LOCAL AUTHORITIES CONTRIBUTE TO THE ACHIEVEMENT OF THE MDGS The European Union and a number of European governments are looking at the decentralized approach as a new form of development cooperation in the years after 2000. Decentralized cooperation is regarded as a political instrument which simultaneously creates a new financial approach. The essence of this is that government spending for development cooperation is organized on a local, rather than on a central level. A reallocation of resources to local levels has implications for local governments, who will be assigned greater responsibilities in financing and implementing development programs, especially regarding the urban habitat and poverty reduction. Decentralized cooperation as “a long-term partnership between communities in different cities or towns and as a mechanism for establishing a novel “partnership” modality, which focuses on direct relationships between regional territories, as opposed to the model that promotes bilateral cooperation at the national level” A Committee of Decentralized Cooperation of the United Cities and Local Governments (UCLG), defined Decentralized Cooperation as “a solid partnership between foreign local communities” [aimed at] “encouraging mutual prosperity and consolidate local development and governance”. Decentralized cooperation is known under different names, such as twinning, city -to - city cooperation, city link, and jumelage. More recently, a new concept – municipal international


cooperation (MIC) has joined the literature of decentralized cooperation opening the possibility of providing long term technical and financial assistance to municipal governments in the spirit of partnership and global common interest.




CHE COSA È EUGAD - OBIETTIVO DEL PROGETTO EUGAD è l’acronimo di “European Citizens working for the Global Agenda for Human Development” - (Cittadini Europei impegnati nell’Agenda Globale per lo Sviluppo umano) L’obiettivo del programma è quello di creare e distribuire risorse di conoscenza per migliorare la comunicazione e il dialogo nella cooperazione e solidarietà internazionale. In Europa in questo periodo c’è una crescente disaffezione del pubblico per le iniziative della Comunità internazionale tese a contrastare la povertà e rendere più eque le relazioni tra mondi ricche e poveri del pianeta. Nonostante l’Europa faccia molto per favorire la cooperazione internazionale, i cittadini europei sono scarsamente informati perché scarsa è la capacità degli organismi europei di spiegarne le ragioni e gli obiettivi. In tanti crediamo che per coinvolgere il pubblico nella sfida della “partnership Globale dello Sviluppo umano” bisogna rinunciare alle comunicazioni istituzionali burocratiche e auto-giustificanti (da parte delle istituzioni) e agli appelli lamentosi e pietistici (da parte delle Organizzazioni Non Governative). E che occorra dare più trasparenza agli enti attivi nella cooperazione internazionale e mostrare al pubblico le reali sfide, successi e fallimenti del dialogo tra i popoli e le Nazioni; in questo modo i cittadini europei potranno avere sull’argomento opinioni consapevoli e fare, in politica, scelte efficaci. Eugad si rivolge primariamente ai testimoni privilegiati : 23

giornalisti, insegnanti e amministratori di Enti Locali. Vuole contribuire a formare un’opinione pubblica che si organizzi in azioni di cittadinanza attiva e costruire la “Partnership Globale dello Sviluppo” proposta dalla Comunità Internazionale nella Dichiarazione del Millennio del 2000.

PARTNERS IN EUGAD La cooperativa sociale Armadilla Onlus (www.armadilla. coop ) è il capofila del consorzio che gestisce il progetto e che comprende in Italia i Comuni di Grosseto e Modena, il consorzio delle cooperative Meridia Puglia ( e Parsifal Lazio ( ; UCIIM ( )e Articolo 28 ( In Bulgaria: Children of Europe, l’Associazione Nazionale delle piccole e medie imprese. In Romania l’associazione TEHNE -Centro per l’Innovazione e lo Sviluppo nell’ Educazione. In Belgio: Esperti dell’Unione europea. In India Kautilya, Società per il dialogo interculturale e in Siria l’ente International Academy Siriana. Si vuole costituire e ampliare una rete che condivide obiettivi comuni e collabora per realizzare progetti e campagne che favoriscano il raggiungimento degli obiettivi del Millennio.


INTRODUZIONE AI MANUALI L’obiettivo di questi manuali è quello di motivare di favorire e promuovere la più ampia partecipazione e coinvolgimento alle attività che riguardano l’Agenda Globale per lo Sviluppo Umano e il raggiungimento degli obiettivi proposti nella Dichiarazione del Millennio. “ Ridurre la distanza tra nazioni ricche e nazioni povere, togliere di mezzo le discriminazioni, giungere passo a passo a uguali opportunità, non significa soltanto aspirare alla giustizia, cosa già di per sé importante, ma costituisce anche una valida difesa dei propri interessi: non solo di quelli delle nazioni povere e poverissime, dunque, ma anche delle nazioni prospere”. Contribuire a questo auspicio di Willy Brand è l’obiettivo di questo Manuale. Informare adeguatamente coloro che, soprattutto tra i giovani, in collaborazione con gli Enti Locali, associazioni e ONG, si occupano di Cooperazione Internazionale. Si intende contribuire a dare indicazioni operative, arricchite da tante risorse messe a disposizione attraverso il portale web di un progetto di cooperazione europea : www. E’ frutto di un lavoro partecipato di diversi partner che hanno discusso per tanto tempo di queste tematiche. E’ chiaramente emerso dal confronto che per rendere concreto il coinvolgimento, la partecipazione e l’impegno dei diversi attori della cooperazione internazionale occorre superare tanti limiti di natura economica, culturale, formativa, tecno25

logica che li caratterizzano, facendo prevalere uno spirito e una prassi di collaborazione tra i differenti soggetti, superando gli istinti di concorrenzialità e autoreferenzialità molto diffusi anche tra chi gestisce progetti di solidarietà.

COOPERAZIONE INTERNAZIONALE Per “cooperazione internazionale” si intende l’insieme di attività progettuali di collaborazione, interscambio, assistenza tecnica e di aiuto che qualcuno (ad esempio i paesi ricchi o i paesi industrializzati dell’OCSE) mette in atto con entità dei paesi definiti “in via di sviluppo”. Questo tipo di cooperazione è stata denominata con concetti che sono oggi messi in discussione quali “cooperazione allo sviluppo” o “cooperazione con i Paesi in via di sviluppo” o “aiuto pubblico ai PVS”. Un rilancio positivo della cooperazione internazionale passa per alcune decisioni strategiche che devono essere assunte da tutti i soggetti coinvolti: 1.Concepire prioritariamente la cooperazione come processo sistematico e coerente per la globalizzazione dei diritti umani e lo sviluppo umano sostenibile; 2.Riconoscere nelle Nazioni Unite rinnovate il punto di riferimento per il coordinamento sistematico, operativo e per lo spazio di confronto in cui rafforzare il multilateralismo democratico. Il sistema ONU deve diventare il fiduciario di tutte le entità governative e delle società civili planetarie per 26

il governo globale, la prevenzione dei conflitti, la concertazione e partecipazione che devono caratterizzare la buona cooperazione. 3.Superare la frammentarietà e il progettismo per realizzare programmi strategici in accordo agli obiettivi proclamati nella Dichiarazione del Millennio, aggiornandoli criticamente sulla base delle esperienze fatte. 4.Mantenere gli impegni assunti per destinare le risorse necessarie per la lotta alla povertà e lo sviluppo umano globale : destinare a tali attività almeno lo 0,7 % del PIL dei paesi ricchi. 5.Favorire le azioni capillare e locali, coinvolgendo direttamente le comunità locali come protagoniste principali per la promozione della cooperazione decentrata e i partenariati territoriali.

LA COOPERAZIONE INTERNAZIONALE DELL’EUROPA Nel 2005 è stato divulgato il documento della Commissione Europea denominato “Il consenso europeo”.

In esso si definisce per la prima volta in cinquanta anni di cooperazione, il quadro dei principi comuni entro cui l’UE e i suoi Stati membri realizzeranno le rispettive politiche di sviluppo in uno spirito di complementarità. Nella prima parte della dichiarazione si indicano gli obiettivi e i principi che gli Stati membri e la Comunità si impegnano 27

ad osservare nel quadro di una visione comune. I principi comuni che regolano le attività di cooperazione europea sono la titolarità, il partenariato, un dialogo politico approfondito, la partecipazione della società civile, la parità dei sessi e un impegno continuo per prevenire la fragilità degli Stati. I paesi in via di sviluppo sono i principali responsabili del loro sviluppo, ma l’UE assume la sua parte di responsabilità negli sforzi congiunti nel quadro del partenariato. L’UE si è impegnata ad aumentare il bilancio per gli aiuti e a portarli allo 0,7% del reddito nazionale lordo entro il 2015, fissando un obiettivo collettivo intermedio dello 0,56% entro il 2010; la metà dell’aumento dell’aiuto sarà attribuita all’Africa. L’UE promuoverà un migliore coordinamento e una maggiore complementarità tra i donatori, puntando su una programmazione pluriennale congiunta , basata sulle strategie e sulle procedure dei paesi partner, su meccanismi comuni di attuazione e sul ricorso a dispositivi di cofinanziamento. Inoltre favorirà la coerenza delle politiche di sviluppo in vari settori.


LA POVERTÀ NEL MONDO La definizione tradizionale di povertà poggiava essenzialmente sul concetto dell’indisponibilità di reddito e beni materiali, cioè una situazione in cui non si è in grado di garantire la pura efficienza fisica delle persone. Partendo da questo concetto, tutto incentrato sul reddito, le strategie di lotta alla povertà fino a tutti gli anni ’60 si sono basate sul miglior modo per far crescere il Prodotto Interno Lordo nei Paesi poveri del mondo. Qui i depositari del sapere erano tutti economisti di formazione

occidentale, spesso funzionari di agenzie internazionali, che interloquivano esclusivamente a livello istituzionale di politiche. Il dibattito si è soprattutto incentrato sul concetto, gli indicatori, le azioni, ma molto meno sulle cause della povertà, soprattutto in rapporto ai Paesi ricchi. Negli anni successivi si approfondi29

scono i concetti di povertà assoluta e povertà relativa. Soprattutto grazie al lavoro di Amartya Sen è cambiato il modo di intendere la povertà. Sen ha evidenziato la necessità di considerare le capacità delle persone di dar forma a obiettivi, impegni, valori, piuttosto che il reddito, come indicatore delle possibilità di scelta delle persone. Il concetto di povertà è giunto così a includere altre situazioni: all’indisponibilità di mezzi materiali si associano spesso l’impossibilità di accedere ai servizi di base. Il povero è, poi, particolarmente esposto ad eventi negativi esterni e non ha un ruolo attivo nelle comunità di appartenenza.

AIUTI PER LO SVILUPPO Nessuno dei grandi obiettivi degli ultimi “decenni dello sviluppo” proclamati dalle Nazioni Unite è stato raggiunto. Dal monitoraggio fatto in questi ultimi nove anni anche gli Obiettivi del Millennio difficilmente saranno raggiunti. Attualmente circa 1,2 miliardi di persone vivono in condizioni di povertà assoluta. Questo è un problema soprattutto dell’Africa, del subcontinente indiano e, in misura minore, dell’America Latina, ma come è noto ”le nuove povertà” colpiscono fasce sempre più ampie di persone anche nei paesi “ricchi”. In molti concludono che è il fallimento dei diversi modelli di sviluppo che l’occidente ha tentato di imporre in ogni latitudine. 30

L’UE, che contribuisce per oltre il 50% in materia di aiuti pubblici allo sviluppo su scala mondiale, ha svolto un ruolo significativo nel successo di tale conferenza. La Commissione europea ha invitato gli Stati membri a continuare ad aumentare i rispettivi bilanci per gli aiuti pubblici allo sviluppo (APS) e ad oltrepassare gli impegni assunti a Monterrey. Essa propone di stabilire per il rapporto APS/ PNL un nuovo obiettivo individuale minimo dello 0,51% entro il 2010 (0,17% per i nuovi Stati membri), portando così il contributo collettivo dell’UE allo 0,56%.

ATTORI DELLA COOPERAZIONE INTERNAZIONALE Sono aumentati negli ultimi decenni gli attori coinvolti : oltre a quelli tradizionali presenti dagli anni ‘50, stati, enti multilaterali, ONG, missionari, negli ultimi anni hanno assunto un ruolo importante nella cooperazione internazionale anche gli enti locali, i sindacati, le cooperative, l’associazionismo, le imprese, le università, le scuole, ecc. Questa pluralizzazione degli attori sollecita ad intraprendere un complesso e difficile processo di trasformazione degli approcci e delle strategie e modalità di azione, come degli assetti organizzativi e dei processi decisionali. Co-sviluppo, partecipazione e partenariato appaiono come parole chiave e principi di riferimento indiscutibili per tutti. Diventano una sfida nell’operatività per tradurre questi concetti in pratiche coerenti. Una ricchezza potenziale della 31

cooperazione data non tanto dalla eterogeneità degli attori coinvolti ma dalla possibilità di creare rapporti sinergici e complementari per il raggiungimento di obiettivi condivisi. Finora la cooperazione internazionale ha espresso molto parzialmente questa possibilità di collaborazione e di coordinamento tra i diversi attori prevalendo la particolarità delle specifiche esperienze in modo frammentario, di nicchia, con un risultato di scarso impatto globale. Per questo l’ottavo obiettivo di sviluppo contenuto nella Dichiarazione del Millennio prevede di “Sviluppare una partnership globale per lo sviluppo” che veda tutti i Paesi reciprocamente impegnati nel perseguire gli altri 7 obiettivi. Il partenariato deve implicare quindi la condivisione di una visione del mondo e la volontà di realizzare insieme azioni che portino al raggiungimento di quegli obiettivi che sono alla base della cooperazione internazionale – sintetizzando - : globalizzare i diritti umani e sradicare dal pianeta la povertà. Ciò è possibile se tra i partner vi è un comune impegno a consolidare una relazione di solidarietà, rispetto e stima reciproca che duri nel tempo. CRITICITÀ NELLA COOPERAZIONE I governi OCSE hanno assunto l’impegno di destinare lo 0,7 % del PIL a questo settore; finora solo alcuni paesi del nord Europa (con un PIL limitato) hanno rispettato tale impegno. Gli altri sono molto distanti da tale percentuale (con una media di circa lo 0,3 % del PIL) e paesi come gli Stati 32

Uniti e l’Italia non arrivano allo 0,2 %. Ovviamente il problema non è solo di quantità di risorse disponibili ma anche con chi e per che cosa vengono utilizzate. Non dimentichiamo i tempi in cui la percentuale arrivava allo 0,4 % e si favorivano interessi e persone che con la solidarietà internazionale e con lo sviluppo dei popoli non avevano niente a che fare. L’impegno dell’Europa è comunque di arrivare allo 0,56 % del PIL entro il 2010. La cooperazione internazionale deve diventare una grande occasione di dialogo tra popoli di culture e tradizioni diverse e deve far parte integrante della politica estera di un Paese come l’Italia. La cooperazione può essere uno straordinario strumento di pace che coinvolge molti soggetti e, naturalmente, non solo le ONG. Purtroppo quando la difesa dei diritti umani entra in conflitto con interessi economici il risultato è difficilmente raggiungibile. Il tema dei farmaci per curare l’AIDS è un caso esemplare: tale malattia ha in impatto devastante in tante nazioni, soprattutto africane. I farmaci per la cura dell’AIDS si potrebbero produrre sia in Brasile sia in India, e essere diffusi nel mercato mondiale a prezzi dieci volte inferiori di quelli delle multinazionali farmaceutiche. Purtroppo tale possibilità di produzione si è scontrata con la forte opposizione degli Stati Uniti nell’ambito della Organizzazione Mondiale del Commercio - OMC 33

in quanto ritenuta come violante le regole del commercio internazionale e contro il diritto di proprietà intellettuale. Quale posizione ha maggiore legittimità? Il diritto alla vita di milioni di persone dei paesi poveri colpite dal virus o i diritti di proprietà intellettuale delle multinazionali farmaceutiche? Il non rispetto delle regole commerciali della OMC provocano consistenti sanzioni economiche e l’isolamento dai mercati internazionali mentre il non rispetto dei diritti umani da parte delle grandi industrie non provocano. OBIETTIVI DEL MILLENNIO - MDGS L’8 settembre 2000 si è tenuto il più grande raduno di leader mondiali nella storia dell’umanità. Erano presenti anche tutti i capi di stato e/o di governo dei 27 Stati membri dell’Unione europea (UE). In quella sede è stata adottata la Dichiarazione del Millennio, impegno che la comunità internazionale non può disattendere. In essa si afferma: “Noi non risparmieremo i nostri sforzi per liberare i nostri simili, uomini, donne e bambini, dall’abietta e disumanizzante condizione della povertà estrema, alla quale sono attualmente soggetti oltre un miliardo di esseri umani. Noi ci impegniamo a rendere il diritto allo sviluppo una realtà per ogni uomo e ogni donna e a liberare l’intero genere umano dalla necessità. In qualità di leader, pertanto, abbiamo un dovere verso tutti i popoli del pianeta, specialmente quelli più vulnerabili e, in particolare, verso le bambine e i bambini del mondo intero, ai quali appartiene il futuro.” (Dichiarazione del Millennio, sett. 2000) 34


Gli otto obiettivi sono si seguenti : Goal 1: Eliminare la povertà e la fame nel mondo Goal 2: Assicurare l’istruzione elementare universale Goal 3: Promuovere l’uguaglianza di genere e la capacitazione (empowerment) delle donne Goal 4: Diminuire la mortalità infantile Goal 5: Migliorare la salute materna Goal 6: Combattere l’HIV/AIDS, la tubercolosi, la malaria e le altre malattie Goal 7: Assicurare la sostenibilità ambientale Goal 8: Sviluppare una partnership globale per lo sviluppo

INTRODUZIONE AI MDGS Gli Obiettivi di Sviluppo del Millennio derivano da un impegno politico che i leader mondiali hanno preso per combattere la povertà estrema nel corso dello storico Vertice del Millennio delle Nazioni Unite. Allo stesso Vertice, i leader hanno ribadito la loro responsabilità nell’assicurare la piena realizzazione dei Diritti Umani. Gli Obiettivi di Sviluppo del Millennio e i Diritti Umani hanno sostanzialmente obiettivi comuni: preservare e proteggere la dignità umana. Allo stesso modo, vi sono molti e diversi fattori che contribuiscono alla povertà: ingiustizie e discriminazioni restano presenti, e queste rappresentano sempre una negazione dei Diritti Umani. È per questo motivo che vi è una forte interrelazione fra l’assicurare i Diritti Umani e il raggiungimento 36

degli Obiettivi di Sviluppo del Millennio. A ciascuno degli Obiettivi di Sviluppo del Millennio corrisponde un dovere, parametro o norma iscrivibile ai Diritti Umani. Oltre questa forte interrelazione, vi sono molti elementi complementari fra gli Obiettivi del Millennio ed i Diritti Umani. Innanzitutto, i Diritti Umani rappresentano una base giuridica per gli Obiettivi di Sviluppo del Millennio. Al contempo, gli Obiettivi di Sviluppo del Millennio, in quanto impegni internazionali assunti ai massimi livelli politici, possono garantire un processo politico di alto profilo attraverso cui realizzare progressivamente i Diritti Umani.

UNIONE EUROPEA IN AZIONE Il 20 dicembre 2005, i presidenti della Commissione, del Parlamento europeo e del Consiglio hanno firmato la nuova dichiarazione sulla politica di sviluppo dell’UE. “Il consenso europeo”, che definisce per la prima volta in cinquant’anni di cooperazione, il quadro dei principi comuni entro cui l’UE e i suoi Stati membri realizzeranno le rispettive politiche di sviluppo in uno spirito di complementarità. Nella prima parte della dichiarazione si indicano gli obiettivi e i principi che gli Stati membri e la Comunità si impegnano ad osservare nel quadro di una visione comune. Poiché l’obiettivo primario è l’eliminazione globale della povertà nell’ambito dello sviluppo sostenibile , l’UE si adopera per realizzare entro il 2015 gli obiettivi di sviluppo del Mil37

lennio ( MDG ) approvati da tutti i paesi delle Nazioni Unite. L’Unione ritiene che l’obiettivo principale della riduzione della povertà si fondi sugli obiettivi complementari della promozione del buon governo e del rispetto dei diritti umani, valori comuni che stanno alla base dell’UE. La lotta alla povertà implica inoltre un equilibrio tra le attività dirette allo sviluppo umano, alla protezione delle risorse naturali e alla creazione di crescita economica e di benessere a favore delle popolazioni povere. L’UE continuerà a dare priorità al sostegno ai paesi meno avanzati e a quelli a reddito basso e medio. Le risorse saranno stanziate secondo criteri obiettivi e trasparenti, basati sulle necessità e sulle prestazioni dei paesi beneficiari. Tutta la programmazione nazionale e regionale della Comunità seguirà il principio della concentrazione, che prevede la selezione di un numero limitato di settori prioritari di azione.

LA PARTECIPAZIONE DELL’EUROPA ALL’ AGENDA GLOBALE La qualità degli aiuti sarà fondamentale per l’UE, che provvederà a controllare l’osservanza del suo impegno a garantire l’efficacia degli aiuti, in particolare definendo obiettivi concreti per il 2010. I principi fondamentali in questo contesto sono la titolarità nazionale, il coordinamento e l’armonizzazione dei donatori (già a partire dal livello locale), l’allineamento ai sistemi dei paesi destinatari e l’orientamento 38

ai risultati. Saranno sviluppati meccanismi di aiuto più prevedibili che consentiranno ai paesi partner di definire una programmazione efficace. L’UE promuoverà un migliore coordinamento e una maggiore complementarità tra i donatori, puntando su una programmazione pluriennale congiunta , basata sulle strategie e sulle procedure dei paesi partner, su meccanismi comuni di attuazione e sul ricorso a dispositivi di cofinanziamento. Inoltre favorirà la coerenza delle politiche di sviluppo in vari settori. In questo settore la politica comunitaria e le politiche perseguite dagli Stati membri devono essere complementari. Attraverso la sua presenza su scala mondiale, le sue conoscenze in materia di prestazione dell’aiuto, il suo ruolo nella promozione della coerenza delle politiche e delle migliori pratiche e nella facilitazione del coordinamento e dell’armonizzazione, il suo impegno a favore della democrazia, dei diritti umani, del buon governo e del rispetto del diritto internazionale, nonché il suo ruolo nella promozione della partecipazione della società civile e della solidarietà nordsud, la Comunità apporta un valore aggiunto in materia di sviluppo. La Commissione propone pertanto tutta una serie di misure concrete, e cioè: un più stretto coordinamento tra i donatori dell’UE in materia di politica di sviluppo; un più stretto coordinamento della programmazione pluriennale e del lavoro analitico; 39

la messa a punto di un quadro comune per le procedure di attuazione degli aiuti; la messa a punto di un piano d’azione comunitario per il coordinamento e l’armonizzazione in qualsiasi paese partner, con cui due o più donatori dell’UE abbiano un programma di cooperazione.


LA COMMISSIONE EUROPEA CONTRIBUISCE AL RAGGIUNGIMENTO DEI MDGS Il Consiglio europeo del giugno 2004 ha ribadito che l’UE “sosterrà con vigore le iniziative dell’ONU volte ad accelerare la realizzazione degli obiettivi”. All’interno del contesto più ampio della politica dell’UE, la coerenza rappresenta un impegno pluridimensionale che deve permeare l’intero quadro della strategia di sviluppo sostenibile dell’UE. Le politiche che non riguardano lo sviluppo dovrebbero rispettare gli obiettivi della politica di sviluppo e, di converso, la cooperazione allo sviluppo dovrebbe, se possibile, contribuire al conseguimento degli obiettivi delle altre politiche dell’UE. In linea di massima, l’OCSE ha proposto di definire il concetto di coerenza delle politiche per lo sviluppo nel modo seguente: la coerenza delle politiche per lo sviluppo significa adoperarsi per garantire che gli obiettivi e i risultati delle politiche di sviluppo di un governo non siano minati da altre politiche dello stesso paese che incidono sui paesi in via di sviluppo e per assicurare che queste politiche favoriscano, nei limiti del possibile, il conseguimento degli obiettivi di sviluppo. L’impatto delle politiche non di aiuto dell’UE sui paesi in via di sviluppo non dovrebbe essere sottovalutato, in quanto queste sono in grado di dare un contributo positivo al processo di sviluppo in questi paesi. Le politiche dell’UE in 41

settori quali il commercio, l’agricoltura, la pesca, la sicurezza alimentare, i trasporti e l’energia incidono direttamente sulla capacità dei paesi in via di sviluppo di produrre una crescita economica interna che è il presupposto di ogni progresso sostenibile verso i MDGs.

I GOVERNI LOCALI CONTRIBUISCONO AL RAGGIUNGIMENTO DEI MDGS L’individuazione del ruolo specifico delle Pubbliche Amministrazioni sub-statali nella cooperazione decentrata per lo sviluppo umano va ricavata sulla base di quanto fin qui esposto e delle seguenti considerazioni: in Italia ed in molti Paesi in via di sviluppo è in atto una ricollocazione delle competenze istituzionali: alcuni dei compiti tradizionali dello Stato nazionale tendono a spostarsi a livello sovranazionale (Unione Europea, Organismi internazionali), altri a livello decentrato (Regioni, Provincie, Comuni); i livelli di governo locale, Regioni, Province e Comuni, sono quelli che ogni giorno affrontano i problemi dell’attuazione e dello sviluppo dei diritti dei cittadini, della inclusione sociale dei più deboli, della integrazione delle minoranze etniche e degli immigrati, della valorizzazione economica e culturale del territorio; essi sono elementi propulsori determinanti nell’azione dei territori rispetto ai governi centrali in ogni realtà, nazionale, sovranazionale o internazionale, in grado di essere protagonisti di processi di crescita che superano i confini nazio42

nali collegandosi a più ampie esperienze di sviluppo; nei Paesi in via di sviluppo il diretto coinvolgimento dei livelli di governo locale può assicurare un uso più mirato ed efficace delle risorse a favore delle popolazioni, sempre nel quadro della collaborazione con il governo centrale. Su questa base, il ruolo specifico delle Regioni e degli Enti locali consiste nella loro capacità di raccordare i soggetti attivi del proprio territorio (ONG ed associazionismo; piccole e medie imprese; cooperative, imprese sociali; Università ed istituti di formazione, ricerca e informazione; istituti di credito; enti per il commercio; municipalizzate e pubblici servizi; sindacati ed associazioni di categoria; comunità di immigrati; ecc.); nell’individuare gli “agenti di sviluppo” più efficaci, sia tra le forze omologhe dei Paesi destinatari, sia avvalendosi delle disponibilità tra gli immigrati; nel costruire con i partner accordi-quadro di cooperazione e di interscambio, che poi i soggetti attivi sopra indicati e quelli analoghi che operano nel territorio partner possano implementare. Questi accordi, oltre a concentrare le iniziative con continuità verso pochi e ben identificati territori, devono basarsi su criteri di affinità e complementarità con tali territori, in termini di “vantaggi comparati”, vocazione geografica ed interessi settoriali di sviluppo.




QU’EST-CE EUGAD - OBJECTIF DU PROJET EUGAD est l’acronyme de « European Citizens working for the Global Agenda for Human Development » – (Citoyens Européens engagés dans l’Agenda global pour le développement humaine). L’objectif du programme est celui de créer et distribuer ressources de connaissance pour améliorer la communication et le dialogue dans la coopération et la solidarité internationale. Dans cette période en Europe il y a une croissante désaffection du public envers les initiatives de la Communauté International qui veulent contraster la pauvreté et rendre plus équilibrés les relations entre Pays riches et pauvres de le planète. Malgré l’Europe fasse beaucoup pour favoriser la coopération international, les citoyens européens sont très peu informés, à cause de la faible capacité des organismes européens à expliquer les raisons et les objectifs. Nous sommes beaucoup à croire que pour impliquer le public dans le défi de l’“association global du Développement humaine” il faut renoncer aux communications institutionnels bureaucratiques et auto-justificatives (de la part des institutions) e aux appels plaintifs et piétistes (de la part des Organisations Non Gouvernementales). Il faut aussi donner plus de transparence aux organismes actives dans la coopération international et montrer au public les défis réelles, succès et faillites du dialogue entre les peuples et les Nations; ainsi les citoyens européens 45

pourront avoir opinions conscients et faire des choix efficaces en politique. Eugad s’adresse surtout aux témoins privilégiés: journalistes, enseignants et administrateurs des collectivités locales. Il veut contribuer à former une opinion publique qui puisse s’organiser en actions de nationalité active et construire l’“Association Global du Développement” proposée par la Communauté International dans la Déclaration du Millénaire de l’année 2000.

PARTENAIRES D’EUGAD La coopérative sociale Armadilla Onlus (www.armadilla. coop ) est la compagnie principale qui s’occupe du projet, et qui comprend en Italie les communes de Grosseto et Modena, la société des coopératives Meridia Puglia (http:// et Parsifal Lazio (; UCIIM ( et Article 28 (http://www. En Bulgarie: Children of Europe, l’Association National des petites et moyennes entreprises. En Roumanie il y a l’association TEHNE – Centre pour l’innovation et le développement dans l’éducation. En Belgique: Experts de l’Union Européenne. En Inde Kautilya, Société pour le dialogue interculturel et en Syrie l’organisme International Academy Syrienne. On veut constituer et étendre un réseau qui partage des objectifs communs et qui collabore pour réaliser projets et 46

campagnes pour rejoindre les objectives du millénaire.

INTRODUCTION AUX MANUELS L’objectif de ces manuels est de motiver, favoriser et encourager la plus grande participation et implication possible aux activités qui concernent l’Agenda Global pour le Développement Humaine, et la réalisation des objectifs proposés dans la Déclaration du Millénaire. “Réduire la distance entre nations riches et pauvres, éliminer les discriminations, arriver peu à peu à égales opportunités ne signifie pas aspirer à la justice, qui est déjà un pas important, ma constitue aussi une valable défense des propres intérêts: non seulement ceux des nations pauvres et très pauvres, mais aussi ceux des nations aisées”. Contribuer à cette pensé de Willy Brand est l’objectif de ce Manuel. Informer correctement ceux qui, surtout parmi les jeunes, en collaboration avec les collectivités locaux, associations e ONG, s’occupent de Coopération International. L’intention est celle de contribuer à donner indications opératives, enrichies par beaucoup de ressources mises à disposition à travers le portal web d’un projet de coopération européenne: C’est le résultat d’un travail de participation de différents partenaires, qui ont discuté pour longtemps sur ces thèmes. Le résultat de ces discussions est que, pour rendre concret l’implication, la participation et l’engagement des différents 47

acteurs de la coopération international, il faut dépasser beaucoup de limites de nature économique, culturelle, formative, technologique qui les caractérisent, en faisant prévaloir l’esprit de collaboration entre les différents sujets, pour éviter l’instinct de concurrence et autoréférence très diffus même entre ceux qui s’occupent de projets de solidarité.

COOPÉRATION INTERNATIONAL Pour « coopération international  » on entend l’ensemble d’activités et des projets de collaboration, échange, assistance technique et d’aide que quelqu’un (par exemple les pays riches ou les pays industrialisés de l’OCDE) réalise avec des pays appelés « en voie de développement ». Ce type de coopération a été décrite avec des concepts mises en discussion aujourd’hui, comme « coopération au développement  » ou «  coopération avec les Pays en voie de développement » ou « aide publique aux Pvd ». Il y a une relance positive de la coopération internationale due à certaines décisions stratégiques qui doivent être prises par tous les sujets impliqués: 1.Il faut concevoir a priori la coopération comme un procès systématique et cohérent pour la globalisation des droits humains et du développement humaine soutenable; 2.Reconnaître dans les Nations Unies renouvelées le point de référence pour coordonner d’une façon systématique, opérative et pour l’espace de confrontation dans lequel on 48

puisse renforcer le multilatéralisme démocratique. L’ONU doit devenir le fiduciaire de tous les gouvernements et des sociétés civiles de la planète pour le gouvernement global, la prévention des guerres, la concertation et participation qui doivent caractériser une bonne coopération. 3.Dépasser le caractère fragmentaire et les projets individuels pour réaliser des programmes stratégiques en accord avec les objectifs proclamés dans la Déclaration du Millénaire, en les mettant à jour d’une façon critique sur la base des expériences faites. 4.Maintenir les engagements pris pour destiner les ressources nécessaires à la lutte contre la pauvreté et au développement humain global: destiner à ces activités au moins le 0,7 % du PIB des pays riches. 5.Favoriser les actions diffuses et locales, avec l’association directe des communautés locaux comme protagonistes principales pour la promotion de la coopération décentrée et les associations territoriales.

LA COOPÉRATION INTERNATIONAL DE L’EUROPE Au 2005 a été publié le document de la Commission Européenne dénommé “Le consentement européen”. Ici, pour la première fois, a été definit le cadre des principes communs que l’UE et ses États membres réaliseront les 49

respectives politiques de développement dans un esprit de complémentarité. Dans la première partie de la déclaration on a indiqué les objectives et les principes que les États membres et la Communauté doivent respecter dans le cadre d’une vision commune. Les principes communs qui règlent les activités de coopéra-

tion européenne sont le partenariat, un dialogue politique approfondi, la participation de la société civile, l’égalité des sexes et un engagement fixe pour prévenir la fragilité des États. Les pays en voie de développement sont les principales responsables de leur développement, mais l’UE 50

assume sa partie de responsabilité dans les efforts conjuguées du cadre du partenariat. L’UE a pris l’engagement à augmenter le budget pour les aides et à les porter au 0,7% du revenu national brut avant le 2015, en établissant un objectif collectif intermédiaire du 0,56% avant le 2010; la moitié de l’augmentation de l’aide sera attribué à l’Afrique. L’UE promouvra une meilleure coordination et une plus grande complémentarité entre les donneurs, grâce à une programmation conjuguée de plusieurs années qui se base sur les stratégies et sur les procédures des pays associés, sur des mécanismes communs de réalisation et sur le recours à dispositifs de cofinancement. En plus, elle favorisera la cohérence des politiques de développement en différents secteurs.

LA PAUVRETÉ DANS LE MONDE La définition traditionnelle de pauvreté se basait essentiellement sur l’idée de l’indisponibilité de revenu et de biens matériels, c’est à dire une situation où on ne peut pas garantir la pure efficacité physique des personnes. À partir de ce concept, tout basé sur le revenu, le stratégies de lutte contre la pauvreté jusqu’à tous les années ’60 se sont basés sur la méthode meilleure pour accroître le produit intérieur brut dans les pays pauvres du monde. 51

Ici les savants étaient tous des économistes de formation occidentale, souvent fonctionnaires d’agences internationales, qui s’occupaient exclusivement de politique à niveau international. Le débat s’est concentré surtout sur le concept, les indicateurs, les actions, mais beaucoup moins sur les causes de la pauvreté, surtout en rapport aux Pays riches. Pendant les années suivantes les concepts de pauvreté absolue et de pauvreté relative ont été approfondis. La conception de pauvreté est changée surtout grâce au travail d’Amartya Sen. Sen a souligné la nécessité de considérer les capacités des autres personnes de former des objectives, des engagements, des valeurs, plutôt que le revenu, comme indicateurs des possibilités de choix des personnes. Le concept de pauvreté est arrivé ainsi à comprendre d’autres situations : à l’indisponibilité des moyens matériels on a souvent associé l’impossibilité à rejoindre les services de base. En outre, le pauvre est particulièrement exposé aux événements négatifs extérieurs et il n’a pas un rôle active dans sa communauté d’apparténence.

OBJECTIFS DU MILLÉNAIRE - MDGS L’8 septembre 2000 a eu lieu la plus grande réunion des leader mondiales dans l’histoire de l’homme. Il y avait aussi tous les chefs d’état et/ou de gouvernement des 27 États 52

membres de l’Union Européenne (UE). Dans cette réunion a été signé la Déclaration du Millénaire, un engagement que la communauté international ne peut pas manquer. On y affirme le suivant : «  Nous n’économiseront pas nos efforts pour libérer nos semblables, hommes, femmes et enfants, de l’abjecte et inhumaine condition de la pauvreté extrême, de laquelle souffre actuellement plus d’un milliard d’êtres humains. Nous nous sommes engagés pour rendre le droit au développement une réalité pour chaque homme et chaque femme et à libérer tout le genre humain de la nécessité. En qualité de leader donc, nous avons un devoir envers tous les peuples de la planète, surtout les plus vulnérables, et en particulier envers tous les enfants du monde, auxquels le future appartient ». (Déclaration du Millénaire, septembre 2000) Les huit objectifs sont les suivants : GOAL 1: Eliminer l’extrême pauvreté et la faim GOAL 2: Assurer l’éducation primaire pour tous GOAL 3: Promouvoir l’égalité et l’autonomisation des femmes GOAL 4: Réduire la mortalité infantile GOAL 5: Améliorer la santé maternelle GOAL 6: Combattre le VIH/SIDA, le paludisme et d’autres maladies GOAL 7: Assurer un environnement humain durable GOAL 8: Mettre en place un partenariat mondial pour le développement.


INTRODUCTION AUX MDGS Les Objectives du Développement du Millénaire naissent d’un engagement politique que les leaders mondiales ont pris pour combattre la pauvreté extrême pendant l’historique conférence au sommet du Millénaire des Nations Unies. Pendant la même conférence, les leader ont confirmé la leur responsabilité pour assurer la pleine réalisation des Droits Humains. Les Objectifs du Développement du Millénaire et des Droits Humains ont pratiquement des objectifs communs : préserver et protéger la dignité humaine. Au même temps, il y a beaucoup de différents facteurs qui contribuent à la pauvreté : injustices et discriminations toujours présentes, qui sont une négation des Droits Humains. C’est pour cette raison qu’il y a une forte relation entre l’assurance des Droits Humains et la réalisation des Objectifs du Développement du Millénaire. À chacun des Objectifs du Développement du Millénaire correspond un devoir, paramètre ou norme inscriptible aux Droits Humains. En plus de cette forte relation, il y a beaucoup d’éléments complémentaires entre les Objectifs du Millénaire et les Droits Humains. Avant tout, les Droits Humains représentent une base juridique pour les Objectifs du Développement du Millénaire. Au même temps, les Objectifs du Développement du Millénaire, en étant des engagements internationales pris aux plus grands niveaux politiques, peuvent garantir un procès politique d’haut profile grâce auquel on peut réaliser peu à peu les Droits Humains.



L’UNION EUROPÉENNE EN ACTION Le 20 décembre 2005, les présidents de la Commission, du Parlement européen et du Conseil ont signé la nouvelle déclaration sur la politique de développement de l’UE. « Le consens européen », qui définit pour la première fois en cinquante ans de coopération, le cadre des principes communs que l’UE et ses États membres réaliseront les respectives politiques de développement dans un esprit de complémentarité. Dans la première partie de la déclaration on indique les objectifs et les principes que les États membres et la Communauté s’engageront à observer dans le cadre d’une vision commune. Puisque l’objectif primaire est l’élimination globale de la pauvreté concernant le développement soutenable, l’UE s’engage pour réaliser avant le 2015 les objectifs de développement du millénaire (MDG) approuvés par tous les pays des Nations Unies. L’Union croit que l’objectif principal de la réduction de la pauvreté se fonde sur les objectifs complémentaires de la promotion du bon gouvernement et du respect des droits humains, valeurs communs qui sont à la base de l’UE. La lutte contre la pauvreté comprend un équilibre entre les activités directes au développement humain, à la protection des ressources naturelles et à la création d’une croissance éco56

nomique et du bien-être à faveur des populations pauvres. L’UE continuera à donner priorité au soutien des pays moins avancés et à ceux qui ont un revenu bas ou moyen. Les ressources seront données selon critères objectifs et transparents, basés sur la nécessité et sur les prestations des pays bénéficiaires. Toute la programmation national et régional de la Communauté suivra le principe de la concentration, qui prévoit la sélection d’un nombre limité de secteurs prioritaires d’action.

LA PARTICIPATION EUROPÉENNE À L’AGENDA GLOBAL La qualité des aides sera fondamentale pour l’UE, qui s’occupera de contrôler l’observation de son engagement pour garantir l’efficace des aides, en particulier définant objectifs concrets pour le 2010. Les principes fondamentaux en ce contexte sont la coordination et l’harmonisation des donneurs (déjà à partir du niveau local), l’alignement aux systèmes des pays destinataires et l’orientation aux résultats. On développera des mécanismes d’aide plus prévoyables qui consentiront aux pays associés de définir une programmation efficace. L’UE promouvra une meilleure coordination et une plus grande complémentarité entre les donneurs, grâce à une programmation conjuguée de plusieurs années qui se base sur les stratégies et sur les procédures des pays associés, sur des mécanismes communs de réalisation et sur le recours à dispo57

sitifs de co-financement. En plus, elle favorisera la cohérence des politiques de développement en différents secteurs. Dans ce secteur la politique de communauté et les politiques poursuites par les États membres doivent être complémentaires. À travers sa présence sur échelle mondiale, ses connaissances en matière de donation d’aide, son rôle dans la promotion de la cohérence des politiques, des meilleurs pratiques, dans la facilitation de la coordination et de l’harmonisation, son engagement à faveur de la démocratie, des droits humains, le bon gouvernement et du respect du droits international, et aussi son rôle pour promouvoir la participation à la société civile et à la solidarité nord-sud, la Communauté apporte un valeur en plus en matière de développement. La Commission donc propose toute une série de mesures concrètes, c’est à dire : une coordination plus serrée entre les donneurs de l’UE en matière de politique de développement; une coordination plus serrée de la programmation sur plus années et du travail analytique; la mise à point d’un cadre commun pour les procédures de réalisation des aides; la mise à point d’un plan d’action de la Communauté pour la coordination et l’harmonisation en qualsiasi pays associés, avec qui deux ou plus de donneurs de l’UE aient un programme de coopération.


LA COMMISSION EUROPÉENNE CONTRIBUE À REJOINDRE LES OMD Le Conseil européen du juin 2004 a ribadito que l’UE “souterra avec vigueur les initiatives de l’ONU volte ad accélérer la réalisation des objectifs”. À l’intérieur du contexte plus ample de la politique de l’UE, la cohérence représente un engagement multidimensionnel qui doit permeare tout le cadre de la stratégie de développement soutenable de l’UE. Les politiques qui ne regardent pas le développement devraient respecter les objectifs de la politique de développement et, à l’inverse, la coopération au développement devrait, si possible, contribuer pour rejoindre des objectifs des autres politiques de l’UE. L’OCDE a proposé de définir le concept de cohérence des politiques pour le développement comme décrit ici : cohérence des politiques pour le développement signifie s’adoperer pour garantir que les objectifs et les résultats des politiques de développement d’un gouvernement ne soient pas minés d’autres politiques du même pays qui ont une incidence sur les pays en voie de développement et pour assurer que ces politiques contribuent, si possible, à rejoindre des objectifs de développement. L’impacte des politiques qui ne sont pas d’aide de l’UE sur les pays en voie de développement ne devrait pas être sous-évalué, puisqu’elles pourraient donner une contribution positive au procès de développement dans ces pays. 59

Les politiques de l’UE en secteurs comme le commerce, l’agriculture, la pêche, la sécurité alimentaire, les transports et l’énergie peuvent graver directement sur la capacité des pays en voie de développement de produire une croissance économique intérieure qui est la prémisse de chaque progrès souténible vers les OMD.





КАКВО Е EUGAD EUGAD е акроним на „Граждани за Европа, работещи за Глобалната програма за развитие на човека”. Това е една от дейностите на Европейския съюз, по програмата EuropeAid – Програма за външно сътрудничество, раздел Неправителствени участници и местни власти Договорът е № - DCI-NSA ED/2008 153-791 ЦЕЛИТЕ НА ПРОЕКТА Целта на EUGAD е да създава, събира и разпространява ресурси на познанието с цел подобряване на комуникацията и диалога в областта на международното сътрудничеството за развитието на човека. ПЛАН ЗА ДЕЙСТВИЕ НА EUGAD: 1. създаване на партньорства с лица и организации, които са съпричастни с мисията на Eugad и биха искали да споделят с другите своята визия и действия. 2. Заснемане на 8 видеофилма, изготвяне на 3 ръководства, поддържане на уеб портал (www.eugad. eu), организиране на събития и други медийни продукти с цел изграждане на мрежа и създаване и задълбочаване на диалога.


ПАРТНЬОРИ НА EUGAD ”Armadilla” е неправителствена организация, координатор на консорциума, в който влизат Общините Гросето и Модена в Италия, сдруженията „consortium of Cooperatives Meridia Puglia and Parsifal Lazio; UCIIM and Articolo 28. Партньори на Eugad в България са: сдружение „Децата на Европа”, „Национално сдружение на малкия и среден бизнес”; в Румъния „TEHNE - Център за иновации и развитие в областта на образованието”. В Белгия: „Експерти на Европейския съюз”; в Индия „Общество Kautilya за междукултурен диалог” и в Сирия: Сирийската Международна Академия. В мрежата на EUGAD са включени и други физически и юридически лица, които споделят формулираните общи цели, сътрудничат си за тяхното реализиране а също така и за увеличаване обмена на ресурси и информация за дейностите по тяхното въвеждане и приложение

МЕЖДУНАРОДНО СЪТРУДНИЧЕСТВО Международно сътрудничество за развитието на човека (или т.нар. Помощ за развитие) е приносът на международната общност за социалното и икономическото развитие на по-слабо развитите страни. Този тип помощ предоставя огромни ползи, защото тя благоприятства развитието на чувство за солидарност 64

между различните народи и насърчава формирането на визия за света като една развиваща се общност. В същото време съществуват рискове: помощта за развитие е по принцип финансирана от богати хора, които имат културна идентичност, различна от тази на по-бедните бенефициенти; ако ние предизвикаме социални промени без да познаваме (или без да отчитаме) ценностната система на бенефициентите, ние не сме в подкрепа на развитието на човека.

МЕЖДУНАРОДНОТО СЪТРУДНИЧЕСТВО Е ВАЖНО ЗА ЕВРОПА Общите принципи на сътрудничеството за развитие са собственост и партньорство, задълбочен политически диалог, участие на гражданското общество, равенството между половете и постоянен ангажимент към предотвратяване на състоянието на несигурност. Развиващите се страни носят основната отговорност за собственото си развитие, но ЕС признава своите задължение и отговорности при съвместните усилия, организирани чрез принципа на партньорство.(приема част от отговорността и отчетността на съвместните усилия, предприети чрез партньорство). Европейският съюз се ангажира да увеличи бюджета за помощи до 0,7% от брутния вътрешен продукт до 2015 г., междинната цел е - с 0,56% до 2010 г., като половината от увеличението 65

на помощта е заложено да бъде за Африка. Приоритетно ще се подкрепят най-слабо развитите страни и страните с ниски и средни доходи. Разпределението на средствата ще се ръководи от обективни и прозрачни критерии, въз основа на нуждите и дейностите по изпълнението. Качеството на помощта ще бъде от изключително значение за ЕС. С него ще се гарантира

мониторинга на ангажиментите на Съюза за постигне на максимална ефективност на подкрепата, по-специално чрез определяне на конкретни цели за следващите години. Национална собственост, хармонизиране и 66

съответствие на донорите, изравняване(регулиране) системите на страните-бенефициенти и ориентация към резултатите са основните принципи в това отношение. По-предвидимите механизми за помощ ще бъдат засилени, за да могат странитепартньори да планират действията си по-ефективно.

ОПРЕДЕЛЯНЕ НА РАЗВИТИЕТО Дебат за концепцията за развитие е необходимо предварително условие за взаимно разбирателство. Независимо от твърде общата употреба на термина „развитие”, той няма еднозначно значение. Понятието улеснява консенсуса, но същевременно поляризира различията. Различните перспективи на политиките за развитие често генерират политически възражения и разделяния. Затова когато говорим за „сътрудничество за развитие”, е необходимо винаги да насърчаваме социалния диалог за развитие и да направим усилие да разберем другите гледни точки и да се уверим, че даваме еднакво значение на думите, които използваме. В повечето случай диалог за обхвата на Целите за развитие не се провежда и дейностите се извършват с презумпцията, че визията ни за развитие е универсално валидна. В резултат е налице липса на разбиране за перспективите на развитие на другите и това може 67

да доведе до ниска ефективност на сътрудничество или дори до неговия провал. Обратното, една от най-важните ползи, които произтичат от успешните международни проекти за сътрудничество е разширяването на гледните точки за развитие.

БЕДНОСТТА В СВЕТА В основата на бедността е отказът от избор и възможности и нарушаването на човешкото достойнство. Бедност е липса на основния капацитет за ефективно участие в обществото. Това е невъзможността да се изхрани и облече семейството, да няма училище или клиника, в която да се отиде, да няма земята, върху която да се отгледа храна или липса на работа, с която да се изкара прехраната, да няма достъп до кредити. Това е несигурност, безпомощност и изолация на отделни лица, домакинства и общности. Това е поддатливост към насилие, което често се предполага от живот в твърде бедна и крехка среда, където липсва достъп до чиста вода и канализация. Бедността е нивото на доходите под някакво минимално ниво, необходимо за посрещане на основните нужди. Това минимално ниво обикновено се нарича „линия на бедността”. Какво е необходимо за задоволяване на основни нужди варира във времето и обществото. 68

Следователно, линиите на бедността се различават по време и място, като всяка страна използва линии, които отговарят на нивото на развитие, обществените норми и ценности. Но концепцията за необходимостта е повече или по-малко една и съща навсякъде. Бедността е глад. Бедността е липсата на подслон. Бедността е болен или не да нямаш възможност да отидеш на лекар. Бедността е липсата на достъп до училище и неграмотността. Бедност е да нямате работа, да изпитвате страх от бъдещето, да живеете ден за ден. Бедността е загубата на дете поради болест, предизвикана от непречистена вода. Бедността е безсилие, липса на представителство и свобода.

ПОМОЩ ЗА РАЗВИТИЕ Помощ за развитие (също и подкрепа за развитие, международната помощ, отвъдокеанска помощ или чуждестранна помощ) е помощта, предоставена от участниците в развитите страни (правителства, икономически агенции, благотворителни организации и т.н.) и международни организации като Световната банка, за подкрепа на икономическото, социалното и политическо развитие на развиващите се страни. Помощта се предоставя под формата на „подкрепа” и тя е разделена в две основни категории: даряването на 69

средства („финансова подкрепа”) и даряване на опит („техническа подкрепа”). Начинът, по който откликват отделните лица е с оглед на развитието им и зависи от гледните им точки за отношенията между народите. Тук имаме „философско разделение” между тези, които смятат, че собствените интереси на народа са конкурентни (ако вие спечелите ние губим) и тези, които смятат, че собствените интереси на народа са синергични (или всички печелим или всички губим). Европейският съюз, състоящ се от държавите-членки и Европейската комисия, предоставя най-голямата хуманитарна помощ в света. Службата за сътрудничество на Комисията EuropeAid управлява програмите за външна помощ на ЕС и гарантира, че помощта за развитие се предоставя в цял свят. Основната мисия на EuropeAid е да се приложат инструменти за външна помощ като те са финансирани от бюджета на Съюза и на Европейския фонд за развитие. EuropeAid работи в сътрудничество с различни партньори: представители на гражданското общество, международни организации и правителствата на страните-членки на ЕС за изграждане на синергии и изпъляване принципа на субсидиарност, с цел повишаване ефективността на външната помощ.


ЦЕЛИТЕ НА ХИЛЯДОЛЕТИЕТО ЗА РАЗВИТИЕ През 2000 г., 192 държави-членки на Организацията на обединените нации се събраха, за да изготвят нова резолюция, която да отговори на предизвикателствата на новото хилядолетие и да направи света по-добро място за живеене; беше поета отговорност за намаляване на бедността, глада и болестите, засягащи милиарди хора; беше поета отговорност за постигане на социално и икономическо правосъдие на най-нуждаещите се. По време на Срещата на хилядолетието през септември 2000 г., световните лидери приеха „Декларацията на хилядолетието” на ООН, ангажирайки техните нации с постигане на ново глобално партньорство за намаляване на крайната бедност. Те определиха осем цели, които да бъдат постигнати до 2015 г., известни още като „Целите на хилядолетието за развитие” (ЦХР) и приети от 192-те държави-членки на Организацията на обединените нации и най-малко 23 международни организации приеха осемте на брой цели за развитие . Сред тези цели са намаляване на крайната бедност, намаляване на детската смъртност, борбата с болести и епидемии като СПИН и разработване на глобално партньорство за развитие.


ПРЕДСТАВЯНЕ НА „ЦЕЛИТЕ НА ХИЛЯДОЛЕТИЕТО ЗА РАЗВИТИЕ” Осемте цели са: GOAL 1: Преодоляване на крайната бедност и глада GOAL 2: Достъп до начално образование за всички GOAL 3: Насърчаване равенството между половете и овластяване на жените GOAL 4: Намаляване на детската смъртност GOAL 5: Подобряване здравословното състояние на майките GOAL 6:Борба с ХИВ / СПИН, малария и други болести GOAL 7: Осигуряване на устойчива околна среда GOAL 8:Създаване на глобално партньорство за развитие Те са придружени с 18 подцели, определени с количествени и обективно проверими показатели. ООН има ключова роля при справянето с предизвикателствата, свързани с Целите на хилядолетието и гарантира, че политиките и стратегиите за постигане на ЦХР са разработени и приложени и че ще се наблюдава напредъка за тяхното постигане.



ЕВРОПЕЙСКИЯТ СЪЮЗ В ДЕЙСТВИЕ Европейският съюз е най-големият донор в света (над 50% от световната официалната помощ за развитие ОПР) и по този начин играе важна роля в процеса на постигане на Целите на хилядолетието за развитие. Европейският съюз, държавите-членки и Комисията, изразходваха 48 милиарда евро за ОПР през 2006 година. Европейският съюз се ангажира да увеличи годишният обем на помощта за развитие в размер на 66 милиарда евро през 2010 г. и 90 милиарда евро през 2015 година. Помощта на ЕС отива за повече от 150 страни, територии и организации и е насочена към глобалните предизвикателства на 21-ви век: преодоляване на бедността, насърчаване на демокрацията и сигурността, социалната справедливост, икономическият просперитет и устойчивостта на околната среда. Основният документ на политиката за развитие на ЕС е „Европейският консенсус за развитие” - набор от основни цели, ценности, принципи и ресурси, одобрени от държавите-членки и Общността, подписан през 2005 година. Консенсусът потвърждава пълната подкрепа на ЕС за осъществяване Целите на хилядолетието за развитие.


ЕВРОПЕЙСКО УЧАСТИЕ В ГЛОБАЛНИЯ ДНЕВЕН РЕД ЗА РАЗВИТИЕ Развитието е в основата на външната дейност на ЕС, заедно с външната й политика и политиките й за сигурност и търговия. Oсновната цел на политиката на ЕС за развитие е премахването на бедността в контекста на устойчивото развитие, включително постигането на Целите на хилядолетието за развитие (ЦХР). Действията на ЕС в областта на развитието се основават на „Европейския консенсус за развитие”, подписан на 20 декември 2005 г., когато страните-членки на ЕС, Съвета, Европейския парламент и Комисията се споразумяват за обща визия за развитие на ЕС. Европейски партньорства и диалог с развиващите се страни насърчават зачитането на правата на човека, основните свободи, мир, демокрация, добро управление и равенство между половете, принципа на правовата държава, солидарността и справедливостта. Приносът на Европейската общност се фокусира в определени области на интервенция в отговор на нуждите на страните-партньори. Политиката на кохерентност на развитието играе централна роля при засилване на приноса на ЕС за развиващите се страни към постигане на Целите на хилядолетието за развитие. Целта е да се увеличи положителното въздействие на тези политики за страните-партньори и да се коригират несъответствията.


Приносът на Европейската комисия за постигането на Целите на хилядолетието за развитие Европейската комисия прие амбициозен план за действие на ЕС за ускоряване на напредъка към постигане Целите на хилядолетието за развитие (ЦХР). През 2009 г. равнището на помощта на ЕС бележи слабо намаление в размер на 49 милярда евро. Това се равнява на 0,42% от БНД1 на ЕС, като ЕС все още е далеч от изпълнението на междинната колективна цел до 2010 година – 0,56% от БНД., преди да достигне до 2015 година 0,7% от БНД на ЕС. ЕС продължава да бъде най-щедрият донор в световен мащаб, който осигурява повече от половината от световната помощ. Комисията предлага на държавите-членки поредица от действия в подкрепа на ЦХР. Те имат за цел увеличаване на размера на помощта като същевременно помощите станат по-ефективни и насочени към тези страни и сектори, които са най-нуждаещи се. Планът за действие определи възможен напредък на позицията на ЕС на Срещата на високо равнище на ООН посветена на ЦХР, проведа през септември 2010 година. Държавите от ЕС ще бъдат призовани да приемат годишни планове за действие, които ще се представят ежегодно и в които ще се посочва как ще бъдат постигнати целите за 2015 година. Страните-членки и Комисията трябва да работят заедно в още по-тясно сътрудничество в развиващите се страни, за да направят помощта на ЕС още по-активна. 76

Всички политики на ЕС ще бъдат съгласувани с цел постигане на развитие - търговия и финанси, изменение на климата, безопастност на храните, миграцията и сигурността. Всички те са част от борбата срещу бедността.




CE ESTE EUGAD EUGAD este acronimul pentru “Cetăţenii europeni in sprijinul agendei globale pentru dezvoltare umană” Este una dintre acţiunile de punere în aplicare a Programului Uniunii Europene - EuropeAid – Sectiunea de cooperare externă pentru Actorii non statali şi Autorităţile locale -. Contractul este N. - DCI NSA-ED/2008 153-791 Obiectivele proiectului Obiectivul EUGAD este de a crea, colecta şi a distribui resursele de cunoştinţe pentru îmbunătăţirea comunicării şi dialogului cu privire la Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare Umană. Acesta este planul de acţiune la Eugad: 1.formarea unui parteneriat cu persoane si organizatii care sunt de acord cu misiunea Eugad şi ar dori să împărtăşească cu alţii o linie de viziune şi de acţiune. 2.productia a 8 documentare video, 3 manuale, prezenta intr-un site web (, organizarea de evenimente şi livrarea altor produse mass-media pentru a anima reţeaua creată şi a aprofunda dialogul. PARTENERI ÎN EUGAD Armadilla este liderul consorţiului care gestionează proiectul şi care include, de asemenea, în Italia, municipalitatile din Grosseto şi Modena; consortiul de cooperative Meridia Puglia şi Parsifal Lazio; UCIIM şi Articolo 28. În Bulgaria: Copiii 79

Europei, Asociaţia Naţională a Intreprinderilor Mici şi Mijlocii. În România TEHNE-Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. În Belgia: Experţii Uniunii Europene. În India, Societatea Kautilya Societatea pentru Dialogul Intercultural şi în Siria: Academia Internaţionala Siriana. În acest “networking” există alte entităţi care vor identifica obiective comune, să colaboreze pentru atingerea acestor obiective şi sa imprumute resurse şi instrumente pentru activităţile necesare in atingerea obiectivelor comune.

COOPERARE INTERNAŢIONALĂ Cooperarea internaţională pentru dezvoltare umană (sau Ajutorul pentru dezvoltare) este contribuţia comunitatii internaţionale pentru progresul social şi economic al membrilor mai puţin dezvoltati ai comunităţii internaţionale. Acest tip de asistenţă oferă beneficii enorme, pentru că stimulează ideea de solidaritate între natiuni diferite şi promovează o viziune a lumii ca o comunitate unică în continua dezvoltare. În acelaşi timp, există si anumite riscuri: asistenţa pentru dezvoltare este, în general, finanţată de către oamenii mai bogaţi care au o identitate culturală diferită de cea a beneficiarilor mai săraci, dacă incercam sa inducem schimbări sociale, dar nu ştim (sau nu luam în considerare) sistemul de valori al beneficiarilor, nu venim in sprijinul dezvoltării umane.


COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ESTE IMPORTANTĂ PENTRU EUROPA Principiile comune ale actiunilor de cooperare pentru dezvoltare sunt proprietate şi parteneriat, dialog politic aprofundat, participarea societăţii civile, egalitatea de sanse şi un angajament continuu de a preveni fragilitatea statelor. Tările în curs de dezvoltare au principala responsabilitate pentru propria lor dezvoltare, dar UE acceptă cota sa de responsabilitate pentru eforturile comune întreprinse în parteneriat. UE s-a angajat să mărească bugetul pentru ajutor la 0,7% din produsul intern brut până în 2015, obiectivul comun interimar fiind 0,56% până în 2010, jumătate din creşterea ajutorului va fi alocat pentru Africa. Aceasta va continua să acorde prioritate sprijinului acordat pentru statele cel mai puţin dezvoltate şi pentru statele cu venituri mici şi medii. Alocarea resurselor va fi ghidata de criterii obiective şi transparente, bazate pe nevoi şi performan. Calitatea acordarii ajutorului va fi de cea mai mare importanţă pentru UE, care va asigura monitorizarea angajamentelor sale pentru a maximiza eficienţa ajutorului, în special prin stabilirea de obiective concrete pentru anul 2010. Proprietatea naţionala, coordonarea şi armonizarea donatorilor, începând de la nivel de domeniu, alinierea la sistemele ţărilor beneficiare, şi orientarea spre rezultate sunt principii de bază în acest proces. Mai multe mecanisme previzibile de ajutor 81

vor fi consolidate astfel încât să permită ţărilor partenere să planifice eficient.


În anul 2000, 192 de state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite s-au reunit pentru a creea o nouă rezoluţie care să răspundă provocărilor noului mileniu şi a face lumea un loc de viata mai bun; un angajament de a eradica sărăcia extrema, a foametei şi bolilor care afectează miliarde de persoane; un angajament de a introduce dreptatea socială şi economică pentru cei mai defavorizati şi marginalizati dintre noi. La Summit-ul Mileniului din septembrie 2000, liderii lumii si-au strans mâinile pentru a adopta Declaraţia Mileniului a Organizaţiei Naţiunilor Unite, angajând propriile state intr-un nou parteneriat global de reducere a sărăciei extreme. Ei au stabilit opt obiective şi ţinte de realizat până în 2015; acestea au ajuns să fie cunoscut sub numele de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Sunt cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), pe care 192 state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cel puţin 23 de organizaţii internaţionale au convenit să le realizeze până în anul 2015. Acestea includ reducerea sărăciei extreme, reducerea ratei mortalităţii infantile, combaterea epidemiilor unor boli, cum ar fi SIDA, şi dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare.




Cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului sunt: GOAL 1: Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei GOAL 2: Realizarea accesului universal la educaţie primară GOAL 3: Promovarea egalităţii de sanse şi abilitarea femeilor GOAL 4: Reducerea mortalităţii copiilor GOAL 5: Îmbunătăţirea sănătăţii materne GOAL 6: Combaterea HIV / SIDA, malariei şi altor boli GOAL 7: Asigurarea dezvoltarii durabile GOAL 8: Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare Acestea sunt însoţite de 18 tinte corespunzătoare definite cu indicatorii cantitativi şi verificabili în mod obiectiv. ONU are un rol cheie în abordarea provocărilor generate de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, în asigurarea faptului că politicile şi strategiile pentru realizarea ODM sunt dezvoltate şi puse în aplicare şi pentru monitorizarea progresului spre realizarea obiectivelor.


Uniunea Europeană este cel mai mare donator din lume (peste 50% din asistenţa oficială pentru dezvoltare la nivel mondial - ODA) şi are un rol important în procesul de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. UE, 84

atât în statele membre cat si prin programele Comisiei, a cheltuit 48 miliarde de euro pe AOD în 2006. Uniunea este hotărâtă să mărească volumul anual de asistenţă pentru dezvoltare la 66 miliarde de euro în 2010 şi 90 EUR miliarde de euro în 2015. Asistenţa UE merge la mai mult de 150 de ţări, teritorii şi organizaţii şi se concentrează asupra provocărilor globale ale secolului 21: combaterea sărăciei, promovarea democraţiei şi a securitatii, echitatea socială, prosperitate economică şi durabilitatea mediului. Documentul major al politicii de dezvoltare a UE este Consensul european privind dezvoltarea - un set de obiective fundamentale, valori, principii şi resurse convenite de către statele membre şi Comunitate, semnate în 2005. Consensul confirmă sprijinul deplin al UE pentru campania de Dezvoltare a Mileniului.


Dezvoltarea se află în centrul acţiunii externe a UE, alaturi de afacerile externe, de securitate şi politici comerciale. Obiectivul principal al politicii de dezvoltare a UE este eradicarea sărăciei în contextul dezvoltării durabile, inclusiv realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Acţiunea UE în domeniul dezvoltării se bazează pe Consensul european privind dezvoltarea, 85

semnat la 20 decembrie 2005, prin care statele membre ale UE, Consiliul, Parlamentul European şi Comisia au convenit la o viziune comună a UE de dezvoltare. Parteneriatele şi dialogul UE cu ţările în curs de dezvoltare promoveaza respectul pentru drepturile omului, pentru ibertăţile fundamentale, pace, democraţie, buna guvernare şi egalitatea de gen, statul de drept, solidaritate şi justiţie. Contribuţia Comunităţii Europene se concentrează în anu-

mite domenii de intervenţie care să răspundă nevoilor ţărilor partenere. Coerenţa politicilor pentru dezvoltare joacă un rol central în consolidarea contribuţiei UE la progresul ţărilor în curs de dezvoltare faţă de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Scopul este de a maximiza impactul pozitiv al acestor politici asupra ţărilor partenere şi pentru a corecta incoerenţa.



Comisia Europeană a adoptat un plan de acţiune ambiţios de acţiune al UE pentru accelerarea progreselor în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). În 2009, nivelul ajutorului UE a scăzut uşor şi s-a ridicat la nivelul de € 49bn. Aceasta corespunde la 0,42% din VNB al UE, ceea ce face UE este încă departe de atingerea obiectivului intermediar colectiv de 056% din VNB până în 2010, înainte de a ajunge la 0,7% din VNB al UE până în 2015. UE rămâne cel mai generos donator la nivel mondial, oferind mai mult de jumătate din ajutorul global. Comisia propune statelor membre un număr de acţiuni în sprijinul ODM. Acestea au ca scop creşterea nivelului de ajutor simultan cu o impartire a ajutoarelor mai eficientă şi mai concentrata asupra acelor ţări şi sectoare care au cea mai mare nevoie. Planul de acţiune stabileşte o poziţie a UE in acest sens, posibila înainte de summitul ONU privind ODM, din septembrie 2010. Ţările din UE vor fi chemate pentru a defini planurilor anuale de acţiune care să indice modul în care acestea vor ajunge la obiectivele setate pentru 2015 şi pentru a organiza o revizuire inter pares anuala. Ţările membre şi Comisia ar trebui să conlucreze mai strâns cu tarile în curs de dezvoltare pentru a face ca ajutorul UE sa devina mai eficient. Toate politicile UE vor deveni mai coerente pentru dezvoltare 87

comerţ şi finanţe, schimbări climatice, securitate alimentară, migraţia i securitate – acestea reprezentand parte a luptei împotriva sărăciei.


Uniunea Europeană şi cateva dintre guvernele europene propun o abordare descentralizată, ca o nouă formă de cooperare pentru dezvoltare în anii de după 2000. Cooperarea descentralizată este privita ca un instrument politic care creează în acelaşi timp o nouă abordare financiara. Esenţa acestui fapt este că toate cheltuielile guvernamentale de cooperare pentru dezvoltare sunt organizate la nivel local, mai degrabă decât la nivel central. O realocare a resurselor la nivel local are implicaţii pentru guvernele locale, carora le vor fi atribuite responsabilităţi mai mari în finanţarea şi punerea în aplicare a programelor de dezvoltare, în special cu privire la habitatul urban şi reducerea sărăciei. Cooperarea descentralizată ca “un parteneriat pe termen lung între comunităţile din diferite oraşe mari si mici si ca un mecanism pentru stabilirea unui nou parteneriat care se concentrează pe relaţiile directe dintre teritoriile regionale, spre deosebire de modelul care promoveaza cooperarea bilaterală la nivel naţional. Un comitet de cooperare descentralizată a oraşelor şi guvernelor locale unite (UCLG) defineste cooperarea descentralizată 88

ca “ un parteneriat solid între comunităţile locale străine vizand prosperitatea, încurajarea reciprocă şi dezvoltarea locală şi de guvernare “. Cooperarea descentralizată este cunoscuta sub diferite denumiri, cum ar fi înfrăţirea, cooperarea intre orase, city link şi jumelage. Mai recent, un nou concept - cooperare internaţională municipala (MIC) - s-a alaturat literaturii de cooperare descentralizată, deschizând astfel posibilitatea de a oferi asistenţă pe termen lung, tehnică şi financiară, guvernelor municipale, în spiritul parteneriatului şi interesului comun la nivel mondial.


“This publication has been produced with the assistance of the European Union. The contents of this publication are the sole responsibility of Armadilla Onlus and can in no way be taken to reflect the views of the European Union.�



Manual for Human Development EUGAD is one of the Actions implementing the European Union – EuropeAid External Cooperation Programme Section on NSA and LA : DCI-NSA ED/2008 153-791

Manual EUGAD  

A final Eugad's Manual

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you