Issuu on Google+

GRATUIT

Luni, 26 noiembrie 2012

16

NR. 1.151 Anul IV; Tiraj: 100.000 exemplare pagini

Un ziar de bun-simţ e-mail: office@ziarulring.ro tel.: 021.311.11.24

cotidian auditat

www.ziarulring.ro

cel mai citit cotidian local din România

conform studiului național de audiență iulie 2011august 2012 Cerul va prezenta înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab. Min: 2 grade Celsius Max: 11 grade Celsius Presiunea atmosferică: 767 mmHg

Cursul valutar stabilit de BNR USD 3,51 4,53 GBP 5,60 CHF 3,76 XAU 196.20

4

Videanu va fi expropriat: 111.000 de euro pentru un teren în Chiajna

CEI N~SCU}I AST~ZI

sunt deosebiţi, pendulând între filosofie şi un pragmatism concentrat pe dezvoltarea propriei persoane. Astăzi se pot simţi excelent, vor glumi cu prietenii şi cu familia.

Sergiu 04 Nicolaescu: „NE STINGEM CU TOţII.

Spune despre el că e „cel mai bun manager în România“, dar firmele lui au dat pe rând chix: fie s-au dizolvat, fie n-au făcut cifre memorabile. (pag. 11)

NE-A VENIT RÂNDUL. Sper să pot să mai fac

Cea mai drastică dietă! Lavinia Şandru: „Din 2003 nu am mai mâncat dulciuri!“ Două doamne din politică, Lavinia Şandru şi Corina Creţu, au dezvăluit în „ring“ secretele unor siluete de invidiat. (pag. 5)

măcar un film“ Luciu, felicitată de Zolt după 08 striptease

Începe lupta pentru averea lui Şerban Ionescu Mioara, despre Petrus: „Un copil foarte drăguţ, care seamănă cu Walter, tatăl lui Petre Roman, care era un înger“ 09 PAG.

SHOWBIZ PAG.

SPORT

Meme, un manager de zero bani – şi-a scos pe tuşă toate firmele

EVENIMENT

Învaţă să îţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stâncă. SFÂNTUL AUGUSTIN

Interviul de adio de la parlament

Statul are nevoie de un teren ce îi aparţine fostului ministru al economiei, pentru modernizarea Centurii Capitalei. Videanu spune că e un „abuz“. (pag. 3)

ASTĂZI ÎN

CITATUL ZILEI

PAG.

EVENIMENT

PUBLICITATE

www.ziarulring.ro


0 EVENIMENT 2

Mă aştept să-i dea pe viaţă, dar sper să-i micşorez pedeapsa.“ EUGENIA RĂDOI, apărătoarea lui Gheorghe Vlădan

LUNI, 26 noiembrie 2012

Morar „arestează“ parlamentari în campanie electorală. Cui foloseşte? CERCETĂRI. În weekend, Parchetul General, condus, cu delegaţie, de ex-şeful DNA Daniel Morar, s-a grăbit să-l trimită în judecată (vezi ziarulring.ro) pe senatorul PNL Mircea Diaconu, cercetat la solicitarea ANI. Tot în weekend, DNA a extins cercetările împotriva

APA NOVA. Din cauza lucrărilor de modernizare la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă furnizorul opreşte astăzi alimentarea cu apă pe Elie Carafoli, Limanului, Carpaţi, Galileea, Arad, Traian Vasile, Gemeni, Abuş, Podul Vadului, Ipsilanti Voievod, Tugomir Voievod, Seneslav Voievod, Alexandria (între str. Lacul Mare şi str. Botoşani) şi Ion Conea.

SCHIMBARE MERSUL TRENURILOR. CFR Călători introduce, din data de 9 decembrie, noul Mers al Trenurilor. Acesta va fi valabil pânã în 14 decembrie 2013 şi introduce 60 de trenuri noi. În traficul intern au apărut trenuri care să sprijine rutele cu preponderenţă de navetă: Bucureşti-Roşiori, RoşioriCraiova, Constanţa-Mangalia, Bucureşti-Ploieşti, Ploieşti SudUrziceni, Buzău-Mărăşeşti. În traficul internaţional, CFR a format două trenuri cu destinaţia Budapesta, de la Bucureşti şi de la Sighetul Marmaţiei.

DISTRIGAZ REŢELE SUD. Societatea întrerupe azi alimentarea cu gaze clienţilor de pe Berzei, Ezareni, Mihai Bravu, Floare de Crâng, Cricovului, Griviţei, Florilor, Constantin Stere, Caşin, Ion Mihalache, Lotru, Lainici, Sfinţii Voievozi, Nicolae Drossu, Vetrişoara şi Retortei.

RESTRICŢII TRAFIC. Circulaţia auto va fi restricţionată în Capitală, în zona Arcul de Triumf, astăzi, miercuri şi sâmbătă pentru desfăşurarea antrenamentelor şi a paradei militare de Ziua Naţională a României. Între orele 9.00 - 14.00, circulaţia va fi închisă total pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe strada Alexandru Constantinescu, între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între Piaţa Arcul de Triumf şi B-dul Mărăşti şi pe B-dul. Constantin Prezan, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle. Între orele 5.00 - 14.00, traficul va fi restricţionat pe axul central al Şoselei Kiseleff şi banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcul de Triumf.

www.ziarulring.ro

deputatului PSD Ion Stan şi cu privire la aşa-zise fapte din.... 2009. Mai mult, potrivit unor surse media, procurorii DNA ar intenţiona să ceară arestarea deputatului Stan, care a declarat, vineri, la ieşirea de la DNA, că nu va demisiona din parlament şi va continua campania electorală. Pe de

altă parte, azi, ex-deputatul PDL Alin Trăşculescu, aflat în campanie electorală ca independent, va afla, de la Tribunalul Bucureşti, dacă de alegeri va fi liber sau... nu. Cam mulţi parlamentari „în cătarea“ lui Morar pentru o singură săptămână... electorală! Qui prodest? (Ch.L.)

Ar putea scăpa „călăul de la Perla“ de sentinţa pe viaţă? n Celebrul ucigaş cu pistol de la coaforul Perla îşi poate primi sentinţa azi, la Tribunalul Bucureşti. Toţi cei implicaţi în acest caz, inclusiv avocata lui Gheorghe Vlădan, se aşteaptă la „închisoare pe viaţă“. Cu toate acestea, în închisoare, asasinul de la Perla l-a salvat de la moarte pe Nati Meir. Ar putea acest gest să devină o circumstanţă atenuantă pentru „călăul de la Perla“? Radu Barbu

eveniment@ziarulring.ro

Vlădan a împuşcat-o mortal pe soţia sa, dar şi pe casiera de la coaforul Perla, anul acesta, în preajma Zilei Femeii. Alte şase persoane, rănite, au scăpat cu viaţă ca prin minune. Procesul Perla durează de câteva luni bune. Azi, judecătorul de primă instanţă, de la Tribunalul Bucureşti, ar putea da... sentinţa. Salvarea lui Meir, circumstanţă atenuantă? Apărătoarea lui Vlădan, av. Eugenia Rădoi, speră că pedeapsa va fi mai blândă şi are de gând să invoce gestul altruist pe care Vlădan l-a făcut în urmă cu aproape două săptămâni, atunci când l-a salvat de la suicid pe Nati Meir, colegul său de celulă. „O să folosim acest eveniment ca circumstanţă atenuantă. Faptul că l-a salvat pe Nati Meir arată că Gheorghe Vlădan nu este o persoană rea. În momentul în care s-au produs faptele de care

e acuzat a reacţionat în urma unui impuls. A fost provocat, de aceea a reacţionat aşa. Dacă nu intervenea casiera, pleca. Pe casetă se observă doar când el o împinge după ce ea l-a tras de mânecă“, explică avocata ucigaşului. „Mă aştept să-i dea pe viaţă, dar sper să-i micşorez pedeapsa“, a încheiat Eugenia Rădoi.

Minoră suspectată de patricid ANCHETĂ. Doi tineri din Târgu Jiu, o fată de 16 ani şi prietenul ei, în vârstă de 19 ani, au fost reţinuţi, ieri, fiind consideraţi suspecţii principali în cazul asasinării unui bărbat de 40 de ani. Victima, tatăl adolescentei, a fost găsită în curtea casei sale, la marginea oraşului, cu mai multe lovituri la cap. Potrivit anchetatorilor, fiica lui Ion Ciocea şi prietenul acesteia ar fi premeditat faptele întrucât bărbatul nu era de acord cu relaţia celor doi, mai ales după ce tânărul postase pe internet fotografii indecente cu fata. (C.D.)

Bogdan, fiul lui Vlădan: „O să-i ascult în continuare sfaturile“ Şi fiul lui Vlădan s-a împăcat cu ideea că tatăl său îşi va petrece restul vieţii după gratii. „Când stau de vorbă cu el, nu mă gândesc unde e şi cât stă. Mă gândesc doar că e tata şi că îmi vrea binele. O să-i ascult în continuare sfaturile pentru că e părintele meu“, a povestit Bogdan Vlădan care, pentru că a „suferit o ruptură de ligamente în timpul competiţiei de judo din Rusia“,

Dacă nu intervenea casiera, pleca. Ea l-a tras de mânecă atunci când voia să plece din salonul de coafură.“ EUGENIA RĂDOI, AVOCATA LUI GHEORGHE VLĂDAN la care a participat, spune că nu va putea fi alături de tatăl său atunci când judecătorii i-ar putea citi sentinţa.

„De-a T.A.T.A“ şi „de-a tăticii“, via CSM

Sergiu Băhăian, încă 10 ani de închisoare

CONTR(OVERS)E. Liderul Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor T.A.T.A., Bogdan Drăghici, susţine într-un comunicat că judecătorul Cristi Dănileţ, membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi fost membru T.A.T.A., l-ar fi „somat (...) să renunţe“ la organizarea, miercuri, 28 noiembrie, a unui protest pentru demiterea preşedintei CSM. Drăghici mai susţine că, „în caz contrar“, ar fi fost „ameninţat“ că „membrii CSM vor determina dizolvarea Alianţei T.A.T.A. drept represalii“. (Ch.L.)

VERDICT. Fost patron al societăţii Sabina Product şi al clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de detenţie într-un dosar în care alte două persoane sunt acuzate de înşelătorie, în care a căzut victimă o familie. Băhăian este supranumit „regizorul morţii“ după ce a fost condamnat la 26 de ani închisoare pentru crime comise „în stil mafiot“. (Ch.L.)


73

EVENIMENT Află ştirile de ultimă oră citind

www.ziarulring.ro

PAG.

de euro pe metrul pătrat ar urma să primească Titan Mar SA.

0 3

Videanu va fi expropriat: 111.000 de euro pentru un teren în Chiajna n Modernizarea Centurii Capitalei îi va aduce fostului ministru Adriean Videanu o mulţime de bani. Astfel, statul îi va lua un teren pe care politicianul l-a cumpărat acum şapte ani tot de la stat. Deşi preţul este peste cel al pieţei, Videanu nu pare prea fericit cu această „afacere“. Videanu: Alina Nicu fost ministru al economiei, şi hotărâre al guvernului, un „Este un abuz“ & Bogdan Cotigă eveniment@ziarulring.ro

Firma Titan Mar SA, unde acţionari majoritari sunt pedelistul Adriean Vi- deanu,

soţia sa, se află pe lista exproprierilor, în scopul modernizării Centurii Capitalei, între A1-DN7 şi DN2A2. Potrivit unui proiect de

Teren ieftin de la biserică Videanu este cunoscut publicului ca fiind foarte abil când vine vorba despre a obţine terenuri la preţuri foarte avantajoase. În 2005, el a primit în concesiune, pe 99 de ani, un teren de 5.000 de metri pătraţi pe malul lacului Snagov, aparţinând bisericii din Ciofliceni, pe care şi-a construit în cinci ani un adevărat palat de aproximativ 1.300 de metri pătraţi. Pentru acest teren, Videanu a plătit doar 11.000 de euro, reprezentând o redevenţă de aproximativ 110 euro pe fiecare an de concesiune. Terenul, care în total avea 10.000 de metri pătraţi, fusese primit de biserică de la Primăria Snagov pentru extinderea cimitirului. Ulterior, biserica a renunţat la jumătate în favoarea politicianului. Contractul de concesiune a fost legalizat de notarul Mihai Atănăsoaei, coleg de partid cu Videanu, ajuns ulterior prefect al Capitalei în timpul Guvernului Boc. PUBLICITATE

teren de 1.532,65 de metri pătraţi de pe Şoseaua de Centură, aflat în comuna Chiajna, şi care aparţine Titan Mar, va fi expropriat pentru suma de 503.756,59 de lei (aproximativ 111.000 de euro). Un simplu calcul arată că Videanu va primi, astfel, aproximativ 329 de lei/mp (n.r. - aproximativ 73 de euro/mp). Afacerea ar fi destul de profitabilă pentru Videanu, în condiţiile în care preţul zonei se situează între 30 şi 60 de euro. „Învârteli“ imobiliare Potrivit presei, în 2005, Videanu a cumpărat de la Primăria Chiajna un teren cu suprafaţa de 8,6 hectare pe Şoseaua de Centură, din care face parte şi parcela

Reporterii noștri l-au contactat pe Adriean Videanu pentru o reacţie la acest aspect descoperit de „ring“. Politicianul s-a declarat surprins de faptul că va fi expropriat: „Pe mine nu m-a informat nimeni despre acest lucru şi ar fi trebuit să o facă. Consider că este un abuz. Eu nu vreau să vând acel teren. Aş prefera să îmi dea la schimb un teren pe care îl au în zonă. Aflu de la dumneavoastră despre acest proiect de hotărâre. Mă voi interesa şi ulterior vă voi oferi şi alte detalii“.

care urmează a fi expropriată, după ce acesta fusese transferat de Ministerul Apărării Naţionale

în domeniul public al comunei. Însă, potrivit legii, fiind vorba despre un teren aflat în domeniul public,

acesta putea fi doar concesionat, în acest caz către Titan Mar SA, şi nu vândut. PUBLICITATE

www.ziarulring.ro


0 EVENIMENT 4

Eu am încredere în viitor. Dacă n-aş avea încredere, mi-aş zbura creierii!“

SERGIU NICOLAESCU

LUNI, 26 noiembrie 2012

PE SCURT Se cere demisia Monicăi Macovei din PE SESIZĂRI. Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan (foto) a cerut, în numele USL, demisia Monicăi Macovei din Parlamentul European. Motivul? „Scrisorile mincinoase şi insinuările foarte grave“ făcute la adresa Agenţiilor Europene, arată cotiduanul.ro. Ivan a precizat că pe numele Monicăi Macovei sunt depuse două sesizări, ce vor fi discutate de comisia de etică a PE. (Ch.L.)

„NE STINGEM CU TOţII. Sper să pot să mai fac măcar un film“ n Sergiu Nicolaescu a acordat, ziarului „ring“, interviul de adio de la viaţa de parlamentar. A fost senator al României din 1992 şi până în prezent şi a hotărât să nu mai candideze. Întregul interviu este publicat în exclusivitate pe www.ziarulring.ro. Cosmin Dragomir

Ce vede Adrian Năstase sub hainele Elenei Udrea PĂRERE. Fostul premier şi şef al diplomaţiei A. Năstase radiografiază, pe blog, ce ar sta „sub hainele scumpe“ ale doamnei E. Udrea. Şi pune diagnosticul: „Elena Udrea dovedeşte că nu a fost niciodată altceva decât o personalitate de periferie. (...) Formula «puşcăriaşul Adrian Năstase», în condiţiile în care ştie mai bine decât mulţi alţii rolul pe care l-a avut Băsescu în condamnarea mea arată, din păcate, ce se află cu adevărat, din punct de vedere al caracterului, sub hainele scumpe şi fardurile sofisticate“. (Ch.L.)

Ponta: Varianta regionalizării cu opt zone, cea mai posibilă REFORMĂ. Premierul Victor Ponta a declarat, în weekend, că varianta USL de regionalizare, cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare, nu este bătută în cuie se poate prezenta o propunere mai bună -, dar este cea mai posibilă. „În cazul în care deschidem cutia renegocierilor, nu cred că o mai terminăm niciodată. Măcar cele opt regiuni funcţionează ca regiuni de dezvoltare. Avem Agenţiile de Dezvoltare Regională care pot funcţiona ca aparat tehnic al regiunii. Asta e propunerea noastră. Nu e bătută în cuie“, a spus Ponta. (C.D.)

cosmin.dragomir@ziarulring.ro

N-am cum să nu vă întreb de ultimii trei ani în care s-au stins din viaţă mult prea mulţi mari actori... Ne stingem cu toţii. Ne-a venit rândul, ce să-i facem? Eu vreau să spun că actorii pleacă dintre noi, dar nu mor, pentru că ei rămân prezenţi în filme. Eu vorbesc despre ei toţi la prezent, şi sunt mulţi: Amza Pellea, Colea Răutu, Ilarion Ciobanu, Silviu Stănculescu şi atâţia alţii. Iar acum le-a venit rândul lui Iurie Darie şi lui Şerban Ionescu. Ne vine tuturor rândul! Ăsta este adevărul, ne vine tuturor rândul. Am şi eu o vârstă, în care trecerea într-o altă lume este mult mai – ca să folosesc un termen mai optimist – mult mai

uşoară. Omul îşi pierde capul, paralizează – vezi cum s-a întâmplat cu Iurie Darie – mă rog, să nu vorbim despre lucruri triste, să facem planuri de viitor. „Nu mă dau învins niciodată“ Povestiţi-ne despre viitor... Sper să pot munci, adică sper să mai pot să fac un film, poate chiar două. Vezi dumneata, pe cei care au făcut revoluţia nimeni nu-i întreabă ce fac. În Senat nu mai există un om care a făcut revoluţia. Nici nu le pasă! Impostori am avut şi avem câţi vrem, dar oameni adevăraţi sunt tare puţini. Eu nu fac comparaţie cu perioada comunistă, pentru că nu eram o ţară liberă şi nici nu pot considera că am trăit decât să luptăm pen-

Ca senator nu am mai avut timp pentru filme. Au trecut şi patru ani până să fac un film, or, lucrul acesta a însemnat foarte mult, pentru că toată viaţa mea am închinat-o filmului.“

tru această revoluţie. Şi când s-a împlinit revoluţia, ne-am realizat. Atunci când eram sus în balconul de la CC, când sute de mii de oameni strigau, atunci am înţeles că am realizat ceea ce am vrut. Libertate am obţinut: ţiganii pleacă în Occident şi cerşesc. Probabil că voi, tinerii, o să plecaţi cu toţii. De fapt, asta se şi vrea. Vreau să-ţi fie clar: nu sunt un pesimist! Nu mă dau învins niciodată. Mă bat şi voi muri, dar de învins nu mă învinge nimeni, lucru pe care românii trebuie să-l înveţe. În faţa situaţiilor grele trebuie să fim uniţi, hotărâţi, decişi. Eu am încredere în viitor. Dacă n-aş avea încredere, mi-aş zbura creierii!

„Doamne fereşte să ne pierdem Transilvania sau Banatul“ În jurul dvs., în parlament au apărut fel de fel de indivizi care mai de care mai avizi de putere şi bani. V-aţi delimitat de trend, aţi încercat să opriţi fenomenul? Ceea ce a izbucnit imediat după revoluţie era mai puternic decât comunismul bolşevic, mai puternic decât Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, pentru că a început lupta pentru bani: speculă şi bani. Iar acest defect al omului, atunci când nu are o tradiţie de muncă, acea concepţie că prin muncă te poţi realiza, a fost un dezastru pentru România. Să dea Dumnezeu să rămânem aşa

cum suntem acum, că suntem încă întregi! Bineînţeles, fără Basarabia, dar suntem totuşi o Românie. Doamne fereşte să ne pierdem Transilvania, să ne pierdem Banatul şi să apară acea împărţire pe care o vor mulţi vecini de-ai noştri, duşmanii noştri, să o realizeze cum au reuşit să facă în Iugoslavia. Ce doriţi să le transmiteţi celor care vor intra pe 9 decembrie în parlament, acolo unde dvs. nu veţi mai fi? Să reuşească să facă ce n-am putut face noi, să readucă România pe drumul cel bun. Dacă vor reuşi lucrul acesta, e bine. Dacă nu, ne pierdem vremea.

Oprescu: Trebuie să ajutăm femeile agresate

10.000 de răniţi şi morţi în accidente rutiere în 2012

INAUGURARE. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a

ALARMANT. Ziua de ieri a fost marcată de două

declarat, ieri, la deschiderea unui centru pentru victimele agresiunilor domestice că Municipalitatea încearcă să le ajute, să le protejeze, garantând confidenţialitatea cazurilor. „De obicei, genul acesta de violenţă nu se stinge aşa de uşor, pentru că ţine şi de cultură, care de multe ori nu există, ori e alterată, în cele mai multe cazuri, de alcool, aşa cum o dovedesc studiile“, a afirmat Sorin Oprescu. „Casa Adra“ are 30 de locuri şi a fost deschisă, ieri, în Capitală. Pune la dispoziţia victimelor consiliere juridică şi psihologică, precum şi asistenţă socială, garantând masă şi cazare pentru victime (de la 72 de ore până la 30 de zile). De altfel, a fost înfiinţat şi un număr de telefon, 0800.821.218, unde pot fi obţinute informaţii cu privire la acest domeniu, şi o adresă de e-mail, ajutor@adra.ro. (C.D.)

accidente importante: un TIR bulgăresc a fost lovit de un tren, în dreptul localităţii vâlcene Racoviţă, primele date indicând că şoferul ar fi adormit la volan. Celălalt eveniment a avut loc în afara graniţelor: şase cetăţeni români au murit, în urma unui accident produs în sudul Italiei, când un microbuz a încercat să treacă linia de cale ferată în dreptul localităţii Toscano, fiind lovit în plin de un tren. În ceea ce priveşte statistica din România, numărul de accidente rutiere a crescut în ultimele două luni, după ce, timp de trei ani consecutiv, scăzuse, fapt ce a determinat plecarea mai devreme a comisarului Constantin Nicolescu, în 20 noiembrie, din funcţia de adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române. În perioada 1 ianuarie-22 noiembrie 2012, au fost înregistrate, la nivel naţional, 8.377 de accidente rutiere grave, soldate cu 1.833 de persoane decedate şi 7.922, rănite grav. (C.D.)

www.ziarulring.ro


EVENIMENT

Un alt pont: mănânc de mai multe ori pe zi, încerc să am cinci mese, chiar şi după ora 18.00.“ LAVINIA ŞANDRU

LUNI, 26 noiembrie 2012

CEA MAI DRASTICă DIETă! Lavinia Şandru: „Din 2003 nu am mâncat dulciuri!“ n Se menţin foarte bine şi nu îşi arată vârsta. Este vorba despre două doamne din politică, Lavinia Şandru şi Corina Creţu, care şi-au dezvăluit, în „ring“, secretele unui look de invidiat. Cosmin Dragomir cosmin.dragomir@ziarulring.ro

„În primul rând, eu mănânc disociat. Din 2003 am început şi de atunci nu am mai mâncat dulciuri, pâine. Deloc, deloc. Mănânc mai mult carne de vită şi de pui, dar dacă sunt invitată undeva şi se serveşte porc, nu fac

Beau foarte multe ceaiuri, neîndulcite, cafea doar dimineaţa, fără lapte, fără zahăr, alcool deloc.“ LAVINIA ŞANDRU

nazuri, cu toate că am citit că, atunci când eşti stresat, ca să funcţionezi în parametri normali, este recomandată carnea de porc grasă. Un alt pont: mănânc de mai multe ori pe zi, încerc să am cinci mese, chiar şi după ora 18.00. Beau foarte multe ceaiuri, neîndulcite, cafea doar dimineaţa, fără lapte, fără zahăr, alcool deloc, dar nu sunt antialcoolică“, ne-a explicat Lavinia Şandru. „M-am înfometat înainte de nuntă“ Europarlamentarul Corina Creţu a impresionat pe toată lumea, acum două săptămâni, când rochia de mireasă îi punea în evidenţă silueta remar-

Când nu eram căsătorită, nu ţineam prea multe în frigider, dar acum sunt soţie şi trebuie să îi dau soţului de mâncare. Sper să pot rezista.“ CORINA CREŢU cabilă. Secretul social al democratei: „Să ştii că m-am cam înfometat pentru nuntă. Cred că am slăbit vreo trei-patru kilograme. Am făcut sport de performanţă şi asta cred că mă ajută, pentru că, în ultimii ani, nu am prea reuşit să mă ţin de un stil de viaţă sănătos. Când însă ţin morţiş să mă menţin, am

PAG.

0 5

PE SCURT Vosganian, 100% în noul guvern FUNCŢIE. Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a scris, pe blogul său, că liderul liberal Crin Antonescu a declarat că prezenţa sa în viitorul guvern este previzibilă 99%, dar că între timp s-a adăugat şi acel 1% care lipsea pentru a fi vorba de 100%. „În legătură cu speculaţiile apărute în presă privind acest procent - care, altminteri, are aspiraţia către perfecţiune, precum cubul ciobit din poemul lui Nichita Stănescu -, precizez că s-a adăugat acel 1% care lipsea“. (C.D.)

Clujul, Capitala Europeană a Tineretului 2015 grijă să nu mănânc seara. Asta e regula de bază. Mai există un amănunt, eu sunt ardeleancă, deci nu mă dau în lături de la alimente grase, de la bunătăţile tradiţionale... Dar acum e acum, când nu eram căsătorită, nu ţineam prea multe în frigider, însă acum sunt soţie şi trebuie să îi dau soţului de mâncare. Sper să pot rezista“, ne-a mărturisit Corina Creţu.

NOMINALIZARE. Municipiul ClujNapoca a obţinut statutul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015, iar primarul Emil Boc este de părere că acest lucru reprezintă paşaportul pentru câştigarea statutului de Capitală Culturală Europeană în 2021. „Sâmbătă seară, la Maribor, în Slovenia, s-a luat decizia finală. Suntem primul oraş din România care a câştigat acest statut, care va aduce o mare vizibilitate în plan european, va duce la atragerea unui număr mai mare de turişti cu 20 la sută, Europa ne va vizita, va deschide posibilitatea de noi investiţii şi promovarea valorilor noastre locale“, a declarat, ieri, Emil Boc. (C.D.) PUBLICITATE

Marius Moga nu are datorii şi a scăpat de uraganul Sandy REPLICĂ. În cadrul unui articol publicat de „ring“ luna trecută, am afirmat că Marius Moga, prin firma sa STUDIO 47 MS, are datorii la stat neplătite de aproximativ 30.000 de euro. Întrucât suma era deja achitată, ne asumăm eroarea şi publicăm dreptul la replică trimis de Marius Moga ziarului nostru: „În urma informaţiilor apărute în ziarul dvs., am solicitat Administraţiei Financiare certificatul de atestare fiscală şi mă bucur să vă comunic că nu am datorii la stat. Între timp, am scăpat şi de uraganul Sandy (de data asta chiar a fost OK la meteo) şi m-am întors din Lala Land (Los Angeles), unde am compus piese noi cu gândul să ajung tot mai sus, către un K-Boom - Number 1 în Billboard!... Şi apoi văd eu ce mai e şi cu dragostea“. (B.C.) PUBLICITATE

www.ziarulring.ro


97%

0 SOCIAL 6

LUNI, 26 noiembrie 2012

PE SCURT Sute de sesizări la poliţie în campania electorală ILEGALITĂŢI. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Monica Dajboc, a informat că au fost înregistrate 348 de sesizări în primele două săptămâni de la începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, 190 în mediul rural şi 158 în mediul urban. În Bucureşti au fost înregistrate 34 de plângeri. Oficialul MAI a făcut o comparaţie cu primele două săptămâni din campania electorată pentru alegerile locale, când s-au înregistrat 1.055 de sesizări. (C.D.)

Ambasador: „Nicio ţară nu e imună la atacurile teroriste“ SIGURANŢĂ. Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului la Bucureşti, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani“, că nicio ţară nu este la adăpost de atacurile teroriste, evitând să spună dacă a primit vreodată informaţii că s-ar pregăti atentate pe teritoriul României. „Cred că ştiţi că un fundamentalist islamic a dat o declaraţie... E un individ posibil implicat în incidentul din Burgas, pe nume Bakri, care a spus că România e pământ islamic. (...) Eu mă simt în mare siguranţă în România. Viaţa e foarte bună şi frumoasă aici“, a declarat ambasadorul. (C.D.) PUBLICITATE

www.ziarulring.ro

din români nu şi-au făcut asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor.

Nu ţi-ai plătit asigurarea pentru locuinţă?

AI SCăPAT DE AMENDă! n Românii care nu şi-au plătit, anul acesta, asigurarea obligatorie pentru locuinţe împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren nu vor fi amendaţi. Claudia Marcu

claudia.marcu@ziarulring.ro

Doar 290.000 de proprietari de locuinţe dintr-un total de 8.500.000 şi-au făcut asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale în anul 2012. Reprezentanţii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) afirmă că numărul plătitorilor a scăzut dramatic - în condiţiile în care, anul trecut, se asiguraseră 700.000 de români -, iar cauzele sunt modificările legislative haotice în domeniu, care au creat confuzie în rândul populaţiei. „În 2010 se amestecase asigurarea facultativă cu aceea obligatorie. Anul trecut, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a interzis vânzarea asigurărilor fa-

cul tative s u b 20.000 de euro, această normă fi i n d sus pen dată, în august 2012, în justiţie. Practic, în acest moment, cetăţeanul nu mai ştie ce să facă“, ne-a declarat Radu Mircea Popescu, director general adjunct al PAID. 10.000 de euro pentru casele din chirpici Potrivit şefilor PAID, anul trecut, un proprietar de casă din chirpici care a fost

distrusă în urma alunecărilor de teren a primit ca despăgubire 10.000 de euro. „Dacă se întâmplă un dezastru, autorităţile locale şi cele centrale nu au voie, prin lege, să mai acorde ajutoare sinistraţilor, de aceea este atât de importantă această asi-

gurare. Chiar şi în Bucureşti, dacă vine un cutremur de peste 7 grade, crapă barajul de la Lacul Morii şi apa ajunge în centrul Capitalei la un nivel de opt metri, adică până la etajul al treilea“, a mai precizat Radu Mircea Popescu. De menţionat că amenzile (pe care niciun primar nu a îndrăznit să le dea) pentru neplata asigurării sunt de la 100 la 500 de lei.


200

SHOWBIZ Află ştirile de ultimă oră citind

www.ziarulring.ro

PAG. de persoane l-au condus, sâmbătă, pe ultimul drum pe actorul Şerban Ionescu, răpus miercuri noapte, la doar 62 de ani, de scleroza amiotrofică.

PUBLICITATE

PE SCURT

Magda Catone s-a RĂZBUNAT!

Doar „amanta“ nu şi-a luat ADIO de la Şerban Ionescu n Designerul Irina Lehan, femeia care, în ultimii doi ani, a avut o relaţie cu Şerban Ionescu şi l-a îngrijit până în ultima clipă, nu şi-a putut lua adio, sâmbătă, de la regretatul actor din cauza Magdei Catone. După o tentativă de a se apropia de sicriu, „amanta“ a părăsit în lacrimi capela Cimitirului Bellu.

90

de minute a durat slujba de înmormântare. Tudor Andrei monden@ziarulring.ro

Cu toate că Şerban Ionescu ceruse divorţul (care avea primul termen pe 14 decembrie), Magda Catone a vegheat sicriul tot timpul şi i-a îmbrăţişat pe toţi cei care s-au perindat pe la catafalc. Irina n-a avut însă curajul să

intre în strânsoarea braţelor soţiei. La ieşirea din capelă, tot Magda i-a acoperit faţa lui Şerban şi a aşezat capacul coşciugului după slujba de înmormântare. „Carol a stat lângă el! Eu...“ La slujba de înmormântare au participat doar mem-

Carol, fiul de 16 ani al regretatului actor, şi-a stăpânit durerea închizând din când în când ochii pe durata slujbei.

brii familiei şi prietenii apropiaţi. Din spatele lui Ion Caramitru, la aproximativ trei metri de sicriu, Irina Lehan a privit funeraliile muşcându-şi buzele fără încetare. Nu şi-a mai putut stăpâni însă durerea şi frustrarea după ce o prietenă care îşi luase adio de la Şerban i-a transmis îngrozită: „S-a schimbat la faţă! E trist!“. Printre lacrimi, Irina a răbufnit: „Carol a stat lângă el! Eu...“. Apoi, cu cinci minute înainte de finalul slujbei, a ieşit din capelă, s-a refugiat pe aleile cimitirului şi a revenit la mormântul lui Şerban doar după ce toată lumea s-a răspândit. Atunci

0 7

Cabral n-are timp să facă piaţa VEDETA Acasă TV duce dorul vremurilor în care singura ocupaţie a oamenilor sâmbăta era să facă piaţa. „Mi-amintesc vremurile în care, sâmbăta dimineaţă, toată lumea pleca la piaţă. (…) Parcă sâmbăta şi-a pierdut însemnătatea clasică, aceea de zi de repaus“, a scris Cabral pe blogul lui. (C.A.)

Andreea Bănică, ritual înainte de concert ARTISTA nu începe spectacolul fără să efectueze câteva mişcări de dans şi fără să facă vocalize. „Nu sunt superstiţioasă, însă trebuie să-mi fac încălzirea vocală înainte de concert. Pentru mine, cel mai important este glasul meu“, a spus Andreea pentru perfecte.ro. (I.V.)

Mai multe pe ziarulring.ro

De azi începe lupta pentru moştenire. Ca soţie, Magda Catone va dobândi, pe lângă jumătatea cuvenită, şi o optime din jumătatea lui Şerban Ionescu. Testamentul ar putea-o aduce însă la masa succesorală şi pe Irina Lehan.

i-a putut pune cele două crizanteme galbene pe mormânt.

Arşinel s-a îmbolnăvit într-o cămară ACTORUL mărturiseşte, în cartea sa biografică, că în primii ani în Bucureşti a locuit o perioadă într-o cămară de alimente, de doi metri pe unu şi jumătate. „Nu exista căldură, mă încălzeam la aragaz. Cred că atunci m-am îmbolnăvit şi de rinichi. Trăiam din te miri ce“, povesteşte Alexandru Arşinel. (C.A.)

Crina Abrudan, sabotată la machiaj

Călin Goia, mulţumit de banii din muzică

Florin Piersic, trist că i-a fost ucis căţelul

Tudor Chirilă îşi tipăreşte... blogul

SCANDAL.

PROFIT. Vocalistul trupei Voltaj, Călin

SUFERINŢĂ.

Săptămâna trecută, Crina Abrudan a făcut circ în cabina de machiaj, susţine cancan.ro. Nemulţumită de rezultat, ştirista a înjurat şi i-a ameninţat pe make-up artişti cu concedierea. Indignaţi de comportamentul vedetei, aceştia au refuzat să se mai ocupe de imaginea vedetei. (I.V.)

Goia, mărturiseşte, pentru „ring“, că 2012 a fost un an prielnic din punct de vedere financiar. „Ne-a mers foarte bine în acest an. Dacă ar fi să trăim din vânzarea discurilor, am muri de foame. Noi câştigăm din concerte“, a mărturisit artistul. (I.V.)

Actorul trece prin momente dramatice după ce animalul lui de companie, un câine pe care îl avea de mulţi ani, a fost împuşcat din greşeală la vânătoare. Patrupedul lui Florin Piersic a intrat în bătaia puştii şi a fost confundat, pe moment, cu animalul care trebuia vânat. (I.V.)

numeşte cartea în care vocalistul trupei Vama îşi publică o parte din gândurile expuse pe blogul său. „Cartea nu este un roman. Ideea cu blogul a fost că, la un moment dat, aş putea să mă lansez în proză serios, nu invers, adică n-am vrut să scriu un roman şi am scris un blog“, spune Tudor Chirilă. (T.A.)

INEDIT. „Exerciţii de echilibru“ se

www.ziarulring.ro


976

0 SHOWBIZ 8 LUNI, 26 noiembrie 2012

A spart gheaţa! Mircea Radu, susţinut de soţie la prima lui expoziţie foto

Bombănelile Marinei Marina Almăşan

PREMIERĂ. Prezentatorul „Jurnalului TVR“ din weekend a debutat sâmbătă, în cadrul Târgului „Gaudeamus“, cu expoziţia de fotografie „Eu citesc. Dar tu?“. Proiectul implică numeroase persoane publice, printre care Cristian Ţopescu, Eugenia Vodă, Sergiu Nicolaescu. Soţia prezentatorului TVR, Raluca, a fost şi ea la eveniment, dar s-a ferit să fie fotografiată alături

marina@ziarulring.ro

Cei care ne vor „binele“ Zilele trecute m-a sunat un jurnalist de care, recunosc, nu auzisem (poate că nici nu era jurnalist!) şi m-a întrebat dacă nu doresc să mă „răcoresc“ făcând publice nişte „taine“ legate de fostul meu soţ, aflat acum în plină ofensivă de „împuşcare“ a unui nou mandat. Scopul respectivului era unul cât se poate de „nobil“: să-i „netezesc“ oleacă drumul lui Victor spre jinduitul loc în parlament. L-am ascultat cu atenţie (măcar atât m-a învăţat meseria pe care o practic), după care am bufnit în râs, spunându-i că nu mă pasionează jocurile murdare şi că, din păcate, nu şi-a găsit clientul. Rumegând apoi „incidentul“, mi-am amintit cum, prin primăvară, un alt condeier, cu care debutasem prin anii ’90, mă abordase prieteneşte încercând să obţină de la mine niscaiva informaţii „picante“ despre afacerile miliardarului Cornu. Evident, omul a plecat aşa cum a venit: adicătelea cu... condeiul între picioare: nu m-au interesat niciodată afacerile lui Georgică şi nici nu sunt antrenată în sportul numit „turnătorie“. Punând acum cap la cap cele două tentative ale colegilor mei de breaslă, m-am îngrozit... Ne aflăm, cum bine ştim, în plină campanie electorală. Presa ne bombardează zilnic cu tot felul de „dezvăluiri senzaţionale“ despre cutare şi cutare candidat, care se căznesc să ne convingă de profilul lor impecabil, în realitate, iată, plin de bube!... Nu pot să nu mă gândesc însă la cei care se ascund în spatele acestor „dezvăluiri“ senzaţionale: foste soţii, înrăite de soartă, foşti angajaţi, concediaţi în momente de furie, aşa-zişi prieteni, gata să-şi vândă şi mama pentru un pumn de beneficii sau pentru a-şi răzbuna invidiile de-o viaţă, vecini cu „ambalaj“ amabil, dar conţinut de hiene, zâmbitori colegi de serviciu, care caută de mult ocazia perfectă să le-o „tragă“ celor care, iată, au cutezat să se înalţe. Şi uite-aşa ies la iveală „dezvăluirile senzaţionale“! Nu zic că nu sunt bine-venite. E corect să ştim pe fruntea cui vom aplica ştampila pe 9 decembrie, dar e dureros să aflăm că toate aceste dedesubturi sunt scoase la lumină, de cele mai multe ori, de oameni în care, cândva, am investit cea mai mare încredere. Homo homini lupus est!

Rubrică oferită de cambridgeschool.ro

de partener. De la vernisaj n-au lipsit nici Mircea Badea şi Oreste, care sunt foarte buni prieteni cu ştiristul. „Pasiunea mea pentru fotografie s-a născut în urmă cu mulţi ani. Prietenii mei au fost încântaţi de proiect şi au fost foarte receptivi. Nu ştiu dacă mă voi axa pe asta în viitor. Contează să vă placă acest proiect şi vom vedea“, a declarat, pentru „ring“, Mircea Radu. (C.A.)

Soţul Nicoletei Luciu: „Nu sunt gelos. Am felicitat-o pentru PRESTAŢIA ei“ n Scenele mai mult decât sexy din ultima ediţie a emisiunii „Dansez pentru tine“ l-au ţintuit pe Zsolt Csergo în faţa televizorului. „M-am uitat, dar a fost doar un show de televiziune. Nu sunt gelos“, le-a mărturisit unor apropiaţi soţul Nicoletei Luciu. „Şi în concerte face show-uri sexy“ Şi totuşi, Zsolt a primit numeroase telefoane, dansul soţiei lui stârnind curiozităţi în rândul prietenilor. El a fost întrebat ce părere a avut despre prestaţia soţiei lui. „Mi-a plăcut ce am văzut. A fost doar un show, ştiu să fac diferenţa între un caz real şi un show. Dacă n-ar fi fost un show de televiziune, sigur m-aş fi supărat, dar ea este artistă şi are show-uri sexy şi în concertele ei. Chiar am sunat-o şi am felicitato pentru că a reuşit să se salveze de la duel şi mi-aş dori să câştige concursul“, le-a spus Zsolt apropiaţilor.

Final spumos: bruneta a fost stropită cu șampanie

Dans lasciv în rolul Cleopatrei Bruneta a intrat în rolul Cleopatrei, care voia să-i ia minţile lui Cezar. Prestaţia Nicoletei şi a lui Hainer, o Cleopatra şi un

Cezar dezlănţuiţi şi din cale-afară de pasionali, a bulversat şi partea masculină a juriului. Willmark nu a dorit să comenteze neapărat mişcările vedetei, însă a recunoscut sincer că „a fost de ajuns că Nicoleta Luciu a făcut striptease“. Perechea a primit note mari şi şi-a asigurat un loc în finala emisiunii, din 7 decembrie.

Roxana Ionescu, sărutată de Cocuţa Delia Niculae

delia.niculae@ziarulring.ro

Acuzat recent că a înşelat-o pe Nicoleta Luciu cu antrenoarea de kangoo-jumps Kinga Sebas-

Nico îşi vrea fiica în videoclip

SINGLE. Zilele trecute a lansat piesa pop-rock „100 de zile“, compusă de soţul ei, Laurenţiu Matei. „Este o piesă de suflet şi un gen muzical care mă reprezintă. Voi filma şi un videoclip pentru această piesă, în care îmi doresc să apară şi fiica mea, Alexandra“, a declarat Nico. (D.N.)

www.ziarulring.ro

de mii de telespectatori (rating 9,3) din mediul urban a reuşit să atragă, vineri seară, ProTV cu show-ul „Dansez pentru tine“, clasând postul pe primul loc în topul audienţei.

tyen, Zsolt Csergo face tot ce-i stă în putinţă să păstreze liniştea în familie. Astfel încât nici numărul de striptease al soţiei lui nu l-a deranjat, pentru că are încredere în Nicoleta.

În urma reprezentaţiilor din cadrul emisiunii-concurs, când Roxana Ionescu a sărutat-o pe coregrafa Cocuţa, iar bebeluşa Oana a mimat sexul oral, CNA a reacţionat. Un membru al instituţiei s-a sesizat afirmând că ţara noastră are cele mai pornografice televiziuni.

Adela Popescu luptă să reunească LaLa Band

Mihai Trăistariu îl ia la mişto pe Moş Crăciun

Andreea Esca, emoţii pe 1 Decembrie

SERIAL. În episodul de astăzi, de la ora 20.30, al serialului Pro TV „Pariu cu viaţa“, tinerii vor decide viitorul LaLa Band, însă unul dintre colegii lor are un accident şi are nevoie de ajutor. „Suferinţa îi va face să mediteze la lucrurile esenţiale, iar LaLa Band va străluci din nou pe scenă“, a declarat Adela Popescu. (D.N.)

LANSARE.

SĂRBĂTOARE. Ştirista alături de ceilalţi colegi se pregăteşte pentru ziua de 1 Decembrie, care e nu doar Ziua României, ci şi aniversarea ProTV, care împlineşte 17 ani. „Mă impresionează trecerea anilor. Mi se pare că ieri a fost 1 Decembrie de anul trecut. Şi am emoţii îngrozitoare, ca la 1 Decembrie 1995“, spune Andreea Esca. (D.N.)

După o perioadă de pauză, Mihai Trăistariu revine, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, cu o piesă nouă: „Moş Crăciun… eşti nebun“. Pentru această melodie cu versuri haioase în care Moş Crăciun e luat la mişto, Trăistariu a filmat, zilele trecute, şi un clip, unde a avut alături cele mai sexy Crăciuniţe. (D.N.)


SHOWBIZ Află ştirile de ultimă oră citind

www.ziarulring.ro

2.800

de lei este venitul lunar al Mioarei Roman: 1.800 de lei pensie şi 1.000 de lei, salariul de profesor la Universitatea „Dimitrie Cantemir“ din Capitală.

Mioara Roman: „E PREA TÂRZIU

Andreea Raicu, certată de stilişti

n Vânată de RA-APPS şi la un pas de a-şi pierde casa din Primăverii, Mioara Roman (72 de ani) merge mai departe, însă îi reproşează lui Petre Roman că a lăsat-o „cu lucrurile nerezolvate“. claudia.marcu@ziarulring.ro

„E prea târziu ca Petre să se întoarcă să-mi ceară iertare, are o nevastă şi un copil foarte drăguţ, care seamănă cu Walter, tatăl lui Petre Roman. Walter era un înger. Am memoriile lui, dacă le vedeţi, plângeţi două zile... Nu îl urăsc pe Petre, ura este un sentiment puternic. Îi reproşez doar că m-a lăsat cu lucrurile nerezolvate. Trebuia să mă lase măcar cum m-a luat. Şi îi mai reproşez ceva de fond: n-a înţeles că a face politică în România după Ceauşescu e criminal. Până când nu exorcizăm ceauşismul din societate, nu se va schimba nimic“, a mărturisit, pentru „ring“, Mioara Roman. „M-au scos din presă după ce m-am măritat cu Petre“ „Prin anii ’80, m-au scos din presă (comuniştii - n.r.). PUBLICITATE

Eu sunt cu adevărat disidentă, nu ca alţii. Eram şefa programelor în limba arabă ale Radioteleviziunii. M-au dat afară pentru că n-am vrut să lucrez pentru Ceauşescu şi, în principal, pentru că m-am măritat cu Petre Roman. Îmi spun prietenii că pe vremea lui Ceauşescu am avut probleme din cauza lui (Petre Roman - n.r.). Şi acum am probleme tot din cauza lui. Să sperăm că există un Dumnezeu.“ „Mi-am făcut praf viaţa degeaba. (...) Credeţi că am furat ca ăştia?“ „Nu mă simt prea bine, am şi eu o vârstă, mi-am făcut praf viaţa degeaba. Bine că au fetele slujbă şi mă ajută. Teoretic, se spune că 1.800 de lei pensie ar fi mult... După aproape 50 de ani de muncă la nivel înalt! La revoluţie aveam două case, dar

0 9

PE SCURT

ca Petre să-mi ceară iertare“

Claudia Marcu

PAG.

IUBITA tenismenului Horia Tecău a fost desfiinţată de criticul vestimentar Iulia Albu după ce vedeta Prima TV a apărut la mai multe evenimente mondene îmbrăcată cu aceeaşi pereche de pantaloni. Din această cauză, soţia lui Mihai Albu consideră că Andreea Raicu ar trebui să-şi reînnoiască urgent garderoba. (I.V.)

Pelinel: „Sportul ajută viaţa sexuală” mi-am ţinut fetele la şcoală la Paris. Ce, credeţi că noi am furat ca ăştia? Şi începusem să facem o casă la Sinaia... Predau araba la Universitatea «Dimitrie Cantemir», e singurul lucru care mă animă. Mai iau şi de acolo 1.000 de lei. Am 30 de studenţi. Se cere limba arabă pentru că în ţările arabe se găsesc cele mai multe locuri de muncă plătite cu mii de dolari“, a mai povestit Mioara Roman.

În martie 2013 am procesul mare pentru situaţia casei în care stau, este apelul făcut de mine. Aş putea ajunge pe drumuri, dar până în martie mai e, se schimbă guvernul, RA-APPS. Oricum, totul e o făcătură.“ MIOARA ROMAN

MODELUL internaţional crede că sportul ajută când vine vorba de relaţiile intime. „E benefic şi pentru viaţa sexuală. Eşti mult mai relaxat, oboseşti mult mai greu, eşti mai fericit datorită endorfinelor eliberate şi, în general, treci mai uşor peste toate“, a declarat Valentina Pelinel pentru perfecte.ro. (C.A.) PUBLICITATE

PUBLICITATE

www.ziarulring.ro


1 GADGET 0

30

PE SCURT

Windows Phone 7.8 apare până la sfârşitul anului

PAG.

LUNI, 26 noiembrie 2012

Instagram stabileşte un nou record PERFORMANŢĂ. Ziua Recunoştinţei a adus cu ea un nou record pentru Instagram, compania cumpărată de Facebook în aprilie. Astfel, pe 22 noiembrie, zeci de milioane de americani au făcut şi postat fotografii prin intermediul Instagram în doar 24 de ore. Precedentul record a fost stabilit în timpul uraganului Sandy, 800.000 de americani postând fotografii într-o singură zi. (A.M.)

Cel mai subţire smartphone DETRONAT. La începutul acestui an, cei de la Huawei se lăudau că deţin cel mai subţire telefon din lume. Acum, modelul Ascend P1S a fost detronat. Compania chineză BBK a lansat telefonul Vivo X1, care, cu o grosime de 6,55 mm, le-a suflat titlul celor de la Huawei. Din păcate, terminalul poate fi găsit doar în China, însă este posibil ca, în curând, să fie disponibil la nivel mondial. (A.M.)

de milioane de telefoane Samsung Galaxy S III s-au vândut de la lansarea din iulie şi până la începutul lunii noiembrie.

UPGRADE. Windows a reuşit să înfurie milioane de posesori de telefoane cu Windows Phone 7 şi 7.5 când, în vară, a anunţat că aceştia nu vor putea să treacă la sistemul de operare Windows Phone 8. La scurt timp după, oficialii companiei au anunţat că vor lansa o variantă intermediară, 7.8, pentru a-i împăca pe aceştia.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele Microsoft China a anunţat că noul sistem de operare va fi disponibil până la sfârşitul anului. Windows Phone 7.8 va conţine o mulţime din detaliile estetice ale variantei 8, printre care şi noul ecran de start, dar şi posibilitatea ajustării dimensiunii tile-urilor după propriile preferinţe. (A.M.)

Bursa zvonurilor:

Cum vor arăta Galaxy S IV şi iPhone 6

n Cu toate că este încă devreme pentru a vorbi despre viitoarele telefoane „high-end“ de la Samsung şi Apple, pe internet au apărut deja zvonuri cu privire la Galaxy S IV şi iPhone 6.

Note II cu dual sim

Alexandru Manea

alexandru.manea@ziarulring.ro

LANSARE. Producătorul coreean va lansa în China, pe 3 decembrie, telefonul Galaxy Note II cu dual sim. Cu excepţia unui nou slot pentru cel de-al doilea sim, specificaţiile au rămas la fel. Această variantă a telefonului va costa în China 700 de euro. Samsung nu a anunţat încă momentul în care terminalul va fi disponibil şi la nivel internaţional. (A.M.)

Dintre cele două terminale, potrivit zvonurilor, primul care va apărea pe piaţă va fi Samsung Galaxy S IV. Majoritatea site-urilor de specialitate susţin că acesta ar putea apărea cel târziu în mai 2013. Noul smartphone ar urma să fie şi mai mare decât predecesorul său, Galaxy S III. Conform jurnaliştilor de specialitate, producătorul coreean pregăteşte un terminal cu un ecran AMOLED HD de 5 inchi, cu 0,2 inchi mai mare decât precedentul, ce va

avea o rezoluţie de 1366×768. Totodată, acesta ar urma să fie dotat cu un procesor quadcore şi o memorie RAM de 3GB. Totodată, presa de specialitate susţine că S IV va avea o cameră foto de 12 MP, capabilă să filmeze în Full HD. În ceea ce priveşte sistemul de operare, se vehiculează că S IV va pleca din fabrică cu noul sistem Android 5.0 Key Lime Pie. Capacitate de stocare mai mare Dacă în cazul noului terminal Samsung zvonurile apărute sunt deja numeroase,

2

milioane de telefoane iPhone 5 s-au vândut în prima zi de comercializare a smartphone-ului. în cazul viitorului iPhone, sunt destul de reduse. Potrivit informaţiilor apărute până în prezent pe internet, pentru viitorul smartphone, Apple ar putea renunţa la actualul procesor A6 de 1.2 Ghz în favoarea unuia quad-core. O

altă modificare probabilă ar putea veni şi la bateria telefonului, jurnaliştii de IT&C susţinând că noul terminal va avea una mult mai puternică. Totodată, noul iPhone ar putea avea şi o capacitate de stocare mai mare. Potrivit zvonurilor, Apple ar putea produce în premieră un telefon cu o capacitate de 128 GB. Nu în ultimul rând, viitorul terminal va rula un nou sistem de operare, iOS 7. Data de lansare a lui iPhone 6 ridică, de asemenea, multe semne de întrebare, dar, cel mai probabil, acesta va ajunge pe piaţă în toamna lui 2013.

Skype, optimizat pentru tabletele Android

Nintendo pregăteşte Wii Mini

UPDATE. După ce mulţi utilizatori s-au

ÎNNOIRE. Potrivit techradar.com, producătorul

plâns că aplicaţia Skype nu este optimizată pentru tabletele ce rulează pe un sistem de operare Android, compania Microsoft a rezolvat, în sfârşit, problemele. Noul update, ce este disponibil de la sfârşitul săptămânii trecute pe Google Play, aduce o serie de îmbunătăţiri. În primul rând, interfaţa aplicaţiei a fost modificată astfel încât să fie optimizată pentru tabletele cu Android. Totodată, producătorii au îmbunătăţit şi calitatea convorbirilor efectuate prin intermediul aplicaţiei. Nu în ultimul rând, utilizatorii au acum opţiunea de a-şi combina contul de Skype cu cel de Microsoft Live. Din păcate, aplicaţia poate fi folosită doar în modul lanscape. (A.M.)

Nintendo se pregăteşte să lanseze o nouă versiune a consolei Wii. Este vorba despre varianta mini, ale cărei singure diferenţe faţă de original vor fi reprezentate de dimensiunea mult mai redusă. Potrivit publicaţiei on-line, noua consolă va fi disponibilă începând cu 7 decembrie. Pachetul ar urma să conţină unitatea alături de un controller Nunchuk şi de telecomanda Wii Remote Plus. Preţul consolei nu a fost încă făcut public. Aceasta ar urma să fie cea de-a doua modificare a celebrei console după ce, anul trecut, pe piaţă a apărut o variantă mai subţire. Lansarea Wii Mini ar urma la doar o săptămână după apariţia pe piaţă a noii generaţii de console de la Nintendo, Wii U. (A.M.)

www.ziarulring.ro


6

SPORT Află ştirile de ultimă oră citind

www.ziarulring.ro

Îşi revine Steaua la Braşov? DEPLASARE. La patru zile de la cea mai mare umilinţă din acest sezon, diseară, Steaua are şansa să-şi refacă psihicul în campionat. Elevii lui Laurenţiu Reghecampf au însă o deplasare dificilă la Braşov, unde se câştigă greu puncte. Din câte se pare, „Reghe“ va alinia aceeaşi formulă ca în jocul cu VfB Stuttgart pentru a le da şansa jucătorilor să arate că alta este adevărata

lor faţă. „Jucăm acasă şi avem şansa noastră. Dacă mă apuc acum să spun că vrem să batem Steaua, va zice lumea că se dă Szabo cocoş. Dacă spun că ne vom apăra, va însemna că suntem fricoşi. Nicicum nu e bine. Ca orice echipă din lumea asta, şi Steaua are punctele ei slabe“, a spus tehnicianul braşovenilor, Adrian Szabo. Braşovul i-ar putea avea, diseară, pe teren pe D. Mutu, Cr.

PAG.

firme pe care Mihai Stoica şi-a pus amprenta au fost radiate.

PE SCURT E pe val în Rusia DAN PETRESCU a obţinut

Munteanu, Ionescu, Javier, Machado, Viveiros, Mateiu, B. Madeira, Păun, Batin, Buga, în timp ce Reghecampf s-ar putea să

joace cu Tătăruşanu, Szukala, Chiricheş, Gardoş, Chipciu, Bourceanu, Pintilii, Latovlevici, Ad. Popa, Rusescu şi Tănase. (C.S.)

MEME, un manager de ZERO BANI Vasile Ionescu sport@ziarulring.ro

n Autointitulat „cel mai bun manager“ din România, Mihai Stoica pare că suferă din plin la capitolul afaceri cu managementul la vedere din moment ce toate firmele prin care a trecut fie s-au dizolvat, fie n-au făcut cifre memorabile.

1 1

Mihai Stoica are un talent deosebit de a-şi atrage antipatii, săgeţile sale „otrăvite“ fiind îndreptate, de obicei, spre oameni cu nume, care fac cinste fotbalului românesc. După Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu, ultimul pe lista conducătorului din Ghencea a fost Liţă Dumitru. „Ce mare manager e? E o ruşine! El este pus acolo pe alte lucruri, nu pe criterii sportive. Este pus pe cumetrii şi pe neamuri“, i-a răspuns, deunăzi, fosta glorie stelistă la Radio GSP. „Strângătorul de petarde“ Ziarul „ring“ a prezentat, zilele trecute, câteva dintre „marile“ transferuri realizate de MM la Steaua de-a lungul anilor. Nu mai puţin de trei milioane de euro a cheltuit George Becali pe jucători aduşi degeaba în Ghencea, cum ar fi Georgievski, Tudose, Curt, Ochiroşii, Cristocea, Elton, Tatu sau Burdujan. Preşedintele LPF a spus despre el că „este un om cu foarte mulţi bani“ deşi, conform „24S“, Mihai Stoica a falimentat aproape toate firmele pe care a pus mâna. Astfel, din şapte societăţi care i-au aparţinut

cea de-a treia victorie consecutivă în campionatul Rusiei, în faţa lui Spartak Moscova, cu scorul de 5-1. Cu acest succes obţinut în deplasare, echipa condusă de român, Dinamo Moscova, a acumulat 24 de puncte şi a urcat pe locul 9. „Nu este doar cel mai bun joc de când sunt la Dinamo, ci şi cel mai bun joc din cariera mea de antrenor. Toţi fotbaliştii au jucat bine, echipa s-a mişcat bine pe teren. Nu mi-a plăcut că am luat gol pe final“, a declarat „Bursucul“. (O.A.)

Schimbă echipa în vară?

sau pe care le-a administrat, doar una mai este în funcţiune astăzi: FC Steaua Bucureşti SA. Asta poate şi pentru că „cel mai bun manager din ţară“ nu mai este administratorul firmei din 2007, de la celebrul scandal de la palat generat de comisioanele pentru jucătorii brazilieni transferaţi de Steaua, Andrey şi Elton. CV de afacerist Mihai Stoica a crescut în afaceri alături de actualul primar al Galaţiului, Marius Stan. Începuturile antreprenoriale l-au găsit, astfel, la malurile Dunării, unde a fost asociat la Steel Partner (1994-2005) şi administrator la Oţel Impex Sport (1993-1999) sau la Oţel Sport (1994-2006). A mai fost asociat cu tatăl său, Ilie Stoica, la Întreprinderea de Producţie şi Desfacere Materiale de Construcţii (1995-1996). Toate cele patru firme au fost închise şi radiate. În 2004 s-a asociat, la Steaua Security, cu Cătălin Zmărăndescu, dar nici aici nu a dus-o prea bine. Firma figurează la Ministerul Finanţelor ca fiind funcţională, deşi la Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat sentinţa 12.236 din 2009 prin care a fost admisă cererea Registrului Comerţului de dizolvare a companiei. Ultimul business al lui Mihai Stoica este MM Soccer Management SRL, deschis în 2007 împreună cu soţia sa, Corina Stoica. Pe mfinante.ro sau la Registrul Comerţului nu a fost înregistrat însă niciun bilanţ fiscal, iar societatea a intrat în proces de dizolvare în 2009.

BOGDAN LOBONŢ s-ar putea să se despartă de AS Roma la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul. Ioan Becali, agentul său, nu a negat această posibilitate. „El este acum al treilea portar al Romei. A fost şi accidentat, iar acum este în plin proces de recuperare. Poate ar avea mai multe şanse de a juca dacă ar fi apt din punct de vedere fizic. Trebuie să aşteptăm până îşi revine şi apoi vom vedea care sunt planurile celor de la Roma cu el. Torino ar fi o opţiune bună pentru Lobonţ. Este un jucător experimentat, ajuns la 34 de ani, care mai poate evolua doi-trei ani la cel mai înalt nivel“, a declarat Becali. (O.A.)

Fuge de fotbalul mioritic ION ŢIRIAC s-a hotărât să investească în fotbal, dar nu în România, ci în Germania. Clubul vizat de fostul tenismen este Herta Berlin. Potrivit presei din Germania, omul de afaceri a şi făcut o ofertă în acest sens. Problema vine însă de la datoriile acumulate de berlinezi, în jur de 41 de milioane de euro, pe care ar trebui să și le asume Ţiriac. Consiliul de Administraţie al clubului german se va întruni, în această săptămână, pentru a analiza oferta. Ion Ţiriac are o avere estimată la 1,5 miliarde de euro. (O.A.)

Vor arbitri străini

Joacă fără bani, pentru culorile clubului

S-a apucat de muncă

CERERE. Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că a cerut arbitri străini pentru meciul cu Dinamo din sferturile Cupei României. „Vrem arbitri străini în meciul cu Dinamo Bucureşti. Am făcut o cerere în acest sens. După ce am văzut că s-a întâmplat în partida cu Galaţiul, trebuie să fim precauţi“, a spus Paszkany. Meciul cu Dinamo Bucureşti, din sferturile de finală ale Cupei României, este programat miercuri. (O.A.)

SACRIFICIU.Tehnicia-

DECIZII. Noul preşedinte al FRB, Leonard Doroftei, a declarat că înfiinţarea a două centre olimpice, la Reşiţa şi la Bacău, dar şi a unora de excelenţă face parte din punctele pe care el şi echipa sa le-au introdus în programul pentru revigorarea boxului românesc. „Moşul“ a menţionat că printre punctele introduse se mai numără revizuirea statutului FRB în corelaţie cu legile din România, acţiuni concrete într-un program regulat de promovare a boxului în şcoli, care să ducă la extinderea bazei de selecţie. (O.A.)

nul Rapidului, Marian Rada, a declarat, după remiza cu Ceahlăul, că acest egal este foarte puţin. „Noi am venit aici să câştigăm, trebuia mai multă atenţie şi mai multă concentrare în faţa porţii şi cred că ne-am fi impus. A fost o pripeală în faţa porţii... Fotbaliştii joacă pentru ei fără niciun ban deoarece le place fotbalul şi s-au ataşat de culorile clubului“, a spus Rada. (O.A.)

www.ziarulring.ro


12

1 SPORT 2

LUNI, 26 noiembrie 2012

Gest superb: fanii lui „U“ au făcut chetă pentru echipă

PE SCURT

UNICAT. Fanii Universităţii Cluj le-au oferit jucătorilor, după înfrângerea cu scorul de 1-2 din derby-ul cu CFR, peste 6.500 de lei. Situaţia grea prin care trec jucătorii lui „U“ Cluj i-a sensibilizat pe fani, aceştia făcând chetă din propriile buzunare. „Este un gest mic din partea noastră, dar normal. Poate că suma nu ajunge nici pe-o măsea având în vedere ce restanţe au săracii. Erau

Nu vrea spectacol DORINEL MUNTEANU

Clasament Liga I

anunţă că echipa sa, Dinamo, va juca doar pentru rezultat, în detrimentul spectacolului, după victoria cu Oţelul, scor 2-1. „Mă bucur pentru victorie, cele trei puncte sunt foarte importante. Erau foarte importante pentru tot ce se mişcă în jurul echipei. Le-am spus dinainte că aceste meciuri trebuie câştigate cu sufletul. Mai avem mult de muncă. Nu sunt mulţumit de joc. Vor veni şi jocuri mai bune. Spectacol nu promit, pentru că punctele sunt mai importante“, a declarat Munteanu. (C.S.)

1. Steaua 2. Pandurii 3. Astra 4. CFR 5. Vaslui 6. Petrolul 7. Dinamo 8. Rapid 9. Concordia 10. Braşov 11. Viitorul 12. Gaz Metan 13. Ceahlăul 14. Oţelul 15. „U“ Cluj 16. Iaşi 17. Gloria 18. Severin

Etapa 17 Gaz Metan - Petrolul 2-0 Concordia - Gloria 2-1 Dinamo - Oţelul 2-1 „U“ Cluj - CFR 1-2 Ceahlăul - Rapid 0-0 ASEARă Astra - Pandurii AZI Severin - Viitorul, 18.00, Digi Vaslui - Iaşi, 19.00, Dolce Braşov - Steaua, 20.30, Digi

goluri este cifra la care a ajuns Zlatan Ibrahimovic, atacantul lui PSG, în primele 14 etape din Ligue 1, performanţă ce nu a mai fost reuşită în campionatul Franţei din 1995.

M

V

E

I

G

Pct.

16 16 16 17 16 17 17 17 17 16 16 17 17 17 17 16 17 16

13 10 9 8 8 7 7 7 6 5 4 5 5 4 4 4 2 1

2 3 4 4 4 6 5 5 5 5 7 4 4 7 3 2 5 5

1 3 3 5 4 4 5 5 6 6 5 8 8 7 10 10 9 10

37-12 27-19 32-18 33-21 26-18 25-17 25-20 19-18 17-21 19-23 18-19 17-25 21-30 20-22 17-33 14-21 13-31 12-23

41 33 31 28 28 27 26 26 23 20 19 19 19 17 15 14 11 8

Etapa 18 (retur) VINERI „U“ Cluj - Pandurii, 18.00, Digi Concordia - Steaua, 20.00, Antena1/Dolce SÂMBăTă Braşov - Viitorul, 18.00, Digi Gaz Metan - CFR, 20.30, Digi DUMINICă Ceahlăul - Petrolul, 18.00, Digi Vaslui - Rapid, 20.30, Digi LUNI Oţelul - Iaşi, 18.00, Digi Astra - Gloria, 19.00, Dolce Dinamo - Severin, 20.30, Digi

probleme că n-au bani de păstrăv. Acum, nu ştiu dacă ne putem permite păstrăv, că nici eu nu-mi permit. Dar atât am putut noi. Banii au rămas la stadion, pentru că băieţii nu mai erau în vestiare să-i primească. Îi vor primi luni. E un mic gest pentru ei, probabil că nu vor mai fi toţi acolo la următoarele meciuri“, a declarat unul dintre şefii fanilor Universităţii, Călin Mişan. (C.S.)

Mutu nu regretă greşelile

TINEREţII

n A sosit şi momentul mărturisirilor pentru Adrian Mutu. Românul lui Ajaccio nu priveşte înapoi cu mânie şi spune că mai bine a făcut ce a făcut decât să nu fi făcut. „Briliantul“ a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Ajaccio din deplasarea de la Nancy. Cătălin Sandu catalin.sandu@ziarulring.ro

Au fost şi momente nu tocmai plăcute în cariera lui Adrian Mutu, dar, chiar şi aşa, atacantul român pare să nu aibă regrete. Imediat după încheierea meciului lui Ajaccio de la Nancy, scor 1-1, Mutu a postat pe Facebook următorul mesaj (care se poate citi şi în facsimil): „I’d rather look back at my life and say «I can’t believe I did that!» instead of sayin «I wish I did that...»“, adică „Aş pre-

fera când mă uit în urmă să zic: «Nu-mi vine să cred că am făcut asta!» în loc să spun «Aş fi vrut să fac asta...»“. De unde se poate trage concluzia că Adi Mutu nu îşi neagă trecutul şi nici nu îi pare rău de faptele mai puţin sportive din cariera sa. Iar acestea nu au fost deloc puţine, de departe episodul „Cocaina“ petrecut la Chelsea fiind în top. A marcat cu o „scăriţă“ Titular şi prezent pe teren 80 de minute, atacantul român a fost unul dintre cei mai

Însoţit de… pisica neagră Ghinionul lui Adrian Mutu de când a ajuns în Corsica a fost explicat, după meciul de la Nancy, chiar de antrenorul său, Alex Dupont. „Trebuie să ne mulţumim cu un punct din acest meci. Sunt mulţumit de modul în care a evoluat echipa. Mutu este însoţit de o pisică neagră, este a cincea sau a şasea oară când trimite mingea în bară!“, a spus tehnicianul lui Ajaccio.

activi fotbalişti ai tehnicianului Alex Dupont. După ce a trimis o dată balonul în bară din lovitură liberă, în minutul 37, Mutu a reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, din penalty, în minutul 74. Execuţia a fost una de mare jucător, „Briliantul“ amintind de fotbalistul care încânta pe vremea când juca la Chelsea, Parma, Juventus sau Fiorentina. Golul egalizator a venit după o scăriţă superbă la care portarul gazdelor n-a avut replică. „Briliantul“ a explicat de ce a ales acest procedeu. „Mă săturasem de câte ori am lovit bara şi m-am gândit să dau scăriţă pentru că, dacă aş fi tras normal, sigur ratam. Aşa am rupt ghinionul. Sper!“, a scris Mutu pe Twitter.

Momentele-cheie din cariera lui Mutu l 2003 - divorţ de prima sa soţie, Alexandra Dinu, cea cu care are un băiat l 2004 - în septembrie este depistat pozitiv la cocaină într-un moment în care, jucător la Chelsea, se afla în plină ascensiune l 2010 - la un control de rutină, pe vremea când juca la Fiorentina, Mutu este descoperit dopat cu sibutramină l 2010 - bate un ospătar albanez într-un local din Florenţa

Campanie de transferuri

Pleacă la PSG?

O evacuează pe străbunică

ŢINTĂ. „El Mundo Deportivo“ anunţă că patronii de la

OBIECTIV. Jurnaliştii

Manchester City nu sunt mulţumiţi de prestaţiile din Liga Campionilor ale echipei şi vor să facă mai multe transferuri. Ţelul final este câştigarea cu orice preţ a UCL, motiv pentru care vor să aducă mai mulţi fotbalişti de la Barcelona. „Lista de cumpărături“ cuprinde nu mai puţin de cinci jucători: Fabregas, Xavi, Valdes, Busquets şi Pedro. (C.S.)

de la „Marca“ anunţă că şeicii de la PSG vor să profite de neînţelegerile dintre Cristiano Ronaldo şi Real şi intenţionează să înainteze o ofertă fabuloasă, de 125 de milioane de euro, pentru a-l aduce pe portughez pe „Parc des Princes“. Înfrângerea usturătoare suferită de „galactici“ pe terenul celor de la Betis Sevilla poate însemna renaşterea conflictului dintre fotbalist şi club, iar PSG atât aşteaptă. Ronaldo are o clauză de reziliere în valoare de un miliard de euro. (C.S.)

DECIZIE. Frank Lampard a şocat opinia publică din Anglia. Fotbalistul lui Chelsea a decis să o evacueze, dintr-un apartament deţinut de el, pe străbunica urmaşilor săi, în vârstă de 100 de ani. E vorba despre un apartament din Barcelona, cumpărat special, în 2008, pentru Teresa Canete (bunica Elenei Rivas - mama celor doi copii ai lui Frank Lampard). „Daily Mail“ anunţă că femeia de 100 de ani a fost înştiinţată de curând că are la dispoziţie doar două săptămâni pentru a-şi găsi o nouă locuinţă. (C.S.)

www.ziarulring.ro


12

S{N{TATE Află ştirile de ultimă oră citind

www.ziarulring.ro

zodii există în zodiacul european (occidental, clasic), 12 în zodiacul chinezesc, 36 în cel indian şi 21 în cel druidic (arboricol, celtic).

PAG.

1 3

în funcţie de zodie n Astrologia, poate cea mai veche filosofie asupra lumii şi a omului, nu putea să nu cuprindă şi domeniul sănătăţii. Prin urmare, astrologul ziarului „ring“, Radu Ştefănescu, a acceptat să ne dezvăluie ce boli ne pândesc pe fiecare în funcţie de zodie.

BERBECUL guvernează capul Sinuzitele şi problemele stomatologice sunt, statistic, cele mai frecvente în cazul Berbecilor. Ei sunt predispuşi, de asemenea, la accidente. TAURUL, probleme cu gâtul Răcelile şi infecţiile în gât, amigdalita etc. sunt bine-cunoscute de nativii din Taur. Problemele de tiroidă sunt întâlnite într-un procent semnificativ la doamnele senioare din această zodie. GEMENII, sensibili la infecţii pulmonare Bronşita este boala zodiei, agravată de fumat. Sistemul nervos, dar şi încheieturile sunt probleme ale zodiei Gemenilor. Statistic, sunt mai mult fracturi, accidente la nivelul braţelor decât boli cronice. Depresia este, de asemenea, tot o boală a zodiei. RACUL suferă cu stomacul Unii autori spun că şi cu mâinile, amintind de cleştii racului.

Statistic, cele mai multe cazuri de ulcer, indigestii şi alte tulburări gastrice se întâlnesc la nativii din posesi va zodie. LEUL guvernează inima şi coloana vertebrală Infarctul miocardic este întâlnit la Lei cu o frecvenţă mai mare de opt ori şi jumătate faţă de alte zodii. FECIOARA, probleme cu intestinele Tendinţa nativilor de a se îngrijora şi a-şi face nervi pentru orice, asemănătoare cu a Racilor, le produce disfuncţii, uneori metabolice, alteori nervoase, mai ales la nivelul intestinelor. BALANţA, „vinovată“ de bolile rinichilor Acest semn zodiacal este predispus la boli de vezică, de rinichi sau ale intestinelor. Balanţa este foarte sensibilă din punct de vedere psihic, persoanele de vârsta a doua sau a treia fiind mai predispuse decât cele tinere spre migrene, nevralgii sau neurastenii.

SCORPIONUL, predispus la probleme ale organelor sexuale Dar şi la tot felul de derapări de comportament, la alcoolism şi o duritate agresivă în comportament. SăGETăTORUL, probleme cu ficatul Are „întâietate“ la probleme ale ficatului şi ale glandelor anexe, dar şi la accidente la nivelul pulpelor. CAPRICORNUL - „slab“ de genunchi Reumatismul şi accidente ale membrelor – fracturi – reprezintă principalele probleme de sănătate ale nativilor din Capricorn. VăRSăTORUL, predispus la varice Au probleme cu picioarele. Fie sunt predispuşi la varice, fie sunt

Cancerul mamar, întâlnit în prezent la fete şi femei cu vârsta sub 26 de ani, cu o incidenţă de trei sute la unu faţă de numărul de cazuri înainte de 1986, nu se datorează influenţei zodiacale, ci radiaţiilor de la Cernobîl, izotopilor radioactivi de cesiu şi stronţiu.“ RADU ŞTEFĂNESCU, astrolog

chinuiţi de crampe musculare. PEşTII - „asociaţi“ cu labele picioarelor Însă, după cum spun iniţiaţii, nu sunt asociaţi doar cu labele picioarelor, ci şi cu părul, pentru că horoscopul este un cerc ce trebuie să se închidă. Nativii ar trebui să fie

Brânza de oaie ajută la slăbit PONT. Foarte bogată în calciu, brânza de oaie ne ajută să scăpăm de kilogramele în plus. Este foarte bogată în proteine, ceea ce îi conferă proprietatea de a instala rapid senzaţia de saţietate şi, prin urmare, vom mânca mai puţin şi vom slăbi. (D.A.)

Castanele scad colesterolul SFAT. Dacă doriţi să vă normalizaţi valorile tensiunii arteriale sau să reduceţi nivelul colesterolului, atunci consumaţi cu încredere castane. În plus, sunt bogate în fibre, săţioase, dar, în acelaşi timp, mai sărace în grăsimi decât, de exemplu, nucile sau alunele. (D.A.)

atenţi cu ce se încalţă, mai ales din cauza bătăturilor.

ring

Redactor-şef

Alexandru David Redactor-şef adjunct

Christian Levant

Secretariat de redacţie Cristian Croitoru; Cosmin Predescu

Redacţia: Cătălin Sandu; Cosmin Dragomir; Daniela Arnăutu; Vlad Manolache; Bogdan Cotigă; Delia Niculae; Cristina Andrei; Marian Eana; Gheorghe Deaconu; Tudor Andrei; Alina Nicu; Alexandru Manea; Traian Racu; Mirela Pipirig; Claudia Marcu; Dorin Irimia Fotoreporteri Adrian Martalogu Ionel Vîlcan Ștefan Ioniță Secretariat Diana Ioana Predescu

Difuzare difuzare@ziarulring.ro

Departament Tehnic Răzvan Atanasiu Vlad Pelinescu-Onciul Eugenia Oprea Luminiţa Sandu Mariana Dinu Dragoş Dumitru

Cotidian editat de S.C. RING MEDIA GROUP S.R.L. Înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J23/1672/30.05.2008 ISSN 1844-3605 Ziar auditat de Biroul Român de Audit al Tirajelor Departament vânzări publicitate „ring“

Alina Vîlceloiu: 073.111.14.86; alina.vilceloiu@ziarulring.ro

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul agenţiilor de presă şi personalităţilor citate, responsabilitatea juridică le aparţine. Articolele pamflet se vor trata ca atare.

Tipografia ring Bucureşti tel: 0721 291 187

www.ziarulring.ro

Şoseaua Vitan-Bârzeşti, nr. 7D; Sector 4, Bucureşti; Tel./fax: 0213 111 124, e-mail: office@ziarulring.ro

daniela.arnautu@ziarulring.ro

UTILE

Daniela Arnăutu


PAG.

1 COCKTAIL 4

357

LUNI, 26 noiembrie 2012

„Gangnam Style“, record pe YouTube TOP. Videoclipul cântăreţului sud-coreean Psy a devenit cel mai vizionat din istoria site-ului YouTube, cu peste 805 milioane de accesări. El a depăşit, astfel, recordul stabilit în 2010 de Justin Bieber, care a înregistrat 803 milioane cu videoclipul melodiei „Baby“. Mai mult, „Gangnam Style“ ar putea deveni, în curând, primul videoclip care va atinge pragul de 1 miliard de vizualizări, având în vedere că este urmărit zilnic de aproximativ 10 milioane de persoane. (A.M.)

de episoade a interpretat Larry Hagman personajul JR Ewing, în serialul „Dallas“.

Secretul ruşinos al lui Larry Hagman: A FOST PLăTIT DE CEAUşESCU

5Sănătate 6Bani 6Sentimente

GEMENI Un prilej excelent să pui la punct unele probleme legate de casă sau de proprietăţi. Sună-ţi prietenii, poate te invită cineva. 5Sănătate 5Bani 5Sentimente

INSEPARABILI.

BANCUL ZILEI Un om de ştiinţă renumit primeşte nişte oaspeţi în vizită. Când intră în cameră, aceştia observă că deasupra patului se află o potcoavă. - Cum se întâmplă aşa ceva? Doar nu sunteţi superstiţios? - Nicidecum, dar mi-a zis cineva că îi ajută şi pe cei care nu cred în superstiţii.

Alexandru Manea

alexandru.manea@ziarulring.ro

Potrivit jurnaliştilor de la „The Sunday Times“, Larry Hagman împreună cu soţia sa, Maj Axelsson, au vizitat,

în anii '80, România şi s-au întâlnit cu Nicolae Ceauşescu. Conform spuselor actorului, liderul comunist i-ar fi mărturisit că doreşte să amplaseze un poster-gigant cu chipul lui JR Ewing, perso-

najul interpretat de Hagman în „Dallas“, pe o clădire. Atunci, Hagman i-a spus lui Ceauşescu că este de acord, cu condiţia să fie plătit, iar banii să fie puşi într-o pungă, în toaleta unei clădiri guvernamentale, de unde să fie ridicaţi de soţia sa. „I-am cheltuit foarte repede, aşa cum făceam cu toţi banii pe care îi câştigam în perioada aceea“, le-a mărturisit Hagman celor de la „The Sunday Times“, nespecificând însă suma primită. Mai mult, potrivit jurnaliştilor, Hagman a fost atât de ruşinat de acel episod, încât i-a rugat pe reprezentaţii revistei să publice informaţia abia după moartea sa.

Lil Wayne se retrage MUZICĂ. Celebrul rapper Lil Wayne a declarat, într-un interviu acordat recent, că plănuieşte să se retragă din lumea muzicii. Acest lucru se va întâmpla imediat după lansarea albumului „The Carter V“. Rapperul american a spus că doreşte să se retragă pentru a se concentra asupra noii sale pasiuni, skateboardingul, dar şi asupra companiei de îmbrăcăminte pe care o deţine, „Trunkfit“. La ora actuală, Lil Wayne lucrează la materialul discografic „I Am Not a Human Being II“, ce va fi lansat pe 13 februarie, după care, cel mai probabil, va începe înregistrările pentru „The Carter V“. (A.M.)

Calendar

26 noiembrie 2012 Soarele răsare la 7.23 şi apune la 16.40.

Sudoku

Pune-ţi mintea la contribuţie 8

3

5

6

Rezolvarea din nr. trecut 6 9 8 4 7 3 5 1 2

1832: Este pus în funcţiune primul tramvai din lume, în New York. 1968: S-a născut Francisc Vaştag (foto), pugilist român. 1998: Tony Blair este învestit premier al Marii Britanii. 2003: Are loc ultimul zbor al avionului Concorde.

4

6

2

3

7

1

2 3 7 1 5 6 9 4 8 4 2 5 3 6 1 7 8 9 9 8 1 7 2 5 4 6 3

3

7 6 3 8 9 4 2 5 1 3 1 2 6 4 7 8 9 5 8 7 6 5 3 9 1 2 4 5 4 9 2 1 8 3 7 6

1

1 8

LEU Stai puţin, fă-ţi o cafea şi gândeşte-te – la tine... Ai uitat de tine, de visurile tale, confiscat mereu de cotidian. 5Sănătate 5Bani 5Sentimente

FECIOARĂ Fii mai zgârcit cu tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii. Se apropie Sărbătorile şi trebuie să ai rezerve. 5Sănătate 5Bani 5Sentimente

BALANŢĂ Astăzi, mai multă obiectivitate şi răbdare, pentru că cel care nu are răbdare poate să rateze momentul potrivit. Seara, la sală. 5Sănătate 6Bani 5Sentimente

SCORPION Zi dedicată de conjunctura astrologică în special rezolvării problemelor relaţiilor umane, a celor sentimentale, poate de familie. 6Sănătate 6Bani 5Sentimente

SĂGETĂTOR Fii atent la ce mănânci, mai ales în oraş. Evită discuţiile în timpul dedicat mesei. Relaxează-te, nu mai fii atât de tensionat şi nervos! 6Sănătate 6Bani 5Sentimente

VĂRSĂTOR 5

2

3

1 5 4 9 8 2 6 3 7

Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba astăzi - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să mai faci. 5Sănătate 6Bani 6Sentimente

Cel mai probabil nu ai bani să achiţi o factură. Nicio problemă, pune-o lângă celelalte neachitate – dar să le ţii în ordine. 5Sănătate 6Bani 5Sentimente

7 5

RAC

CAPRICORN

9 9

www.ziarulring.ro

Obţii o informaţie interesantă despre un program dedicat studiului sau perfecţionării tale profesionale ori fizice. 5Sănătate 5Bani 5Sentimente

n Actorul Larry Hagman, care s-a stins din viaţă vineri, le-a mărturisit jurnaliştilor de la „The Sunday Times“, în urmă cu mai TAUR mulţi ani, că a fost plătit de Nicolae Ceauşescu. Totuşi, actorul Astăzi poţi să ceri o favoare sau un ajutor de a fost atât de ruşinat de întâmplare încât le-a cerut acestora să la prieteni ori de la familie, pentru că la serviciu nu ai nicio secundă liberă. nu publice informaţia până nu moare.

Jude Law, relaţie cu asistenta Burlac convins de când a divorţat de soţia sa anul trecut, actorul Jude Law a început de curând o relaţie cu una dintre asistentele sale de pe platourile de filmare ale producţiei „Dom Hemingway“. Potrivit apropiaţilor acestuia, britanicul a legat „prietenia“ cu Ellen Crawshaw, responsabilă de garderoba actorului, la începutul lunii octombrie, iar de atunci sunt inseparabili. În mai 2011, Jude Law a divorţat de soţia sa, Sienna Miller, cu care are trei copii. (A.M.)

BERBEC

Lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene îţi vor arăta că poţi fi un norocos şi un răsfăţat în cursa vieţii. O zi bună. 5Sănătate 5Bani 5Sentimente

PEŞTI

7

2 4

8 3

Frigul te trage la somn. Din nou, nişte veşti. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi te afectează. 6Sănătate 6Bani 6Sentimente


MICA PUBLICITATE Află ştirile de ultimă oră citind OFERTE DE MUNCă

CENTRU DE CERCETARE SPECIALIZAT ÎN EVALUAREA PRODUSELOR DERMATO-COSMETICE PENTRU LABORATOARE RENUMITE CAUTĂ VOLUNTARI, CU VÂRSTA ÎNTRE 18-60 ANI, PENTRU TESTAREA DE PRODUSE DER MATO-COSMETICE. EVALUAREA ACESTOR PRODUSE SE REALIZEAZĂ SUB OBSERVAŢIA UNUI MEDIC SPECIALIST DERMATOLOG. INDEMNIZAŢIE ATRACTIVĂ! DACĂ SUNTEŢI INTERESAT, VĂ RUGĂM APELAŢI NUMERELE DE TELEFON: 0720.789.940/0737.394.050. IDRU organizează cursuri acreditate MINISTERUL MUNCII (ANC): inspector resurse umane, protecţia muncii, PSI, contabil, operator calculator, bucătar, ospătar, tehnician în hotelărie, electrician, zidar, zugrav, instalator. Toate cursurile au o reducere de 30% până la data de 30 noiembrie. Pentru persoanele angajate, cursurile în domeniul construcţiilor sunt GRATUITE. Înscrieri: Bucureşti, str. Doamnei nr. 17-19, cam. 304, tel.: 021.31.55.543; 0760.650.370; www.idru.ro. REMUNERAŢIE ATRACTIVĂ! CENTRU DE CERCETARE SPECIALIZAT ÎN EVALUAREA PRODUSELOR DERMATO-COSMETICE PENTRU LABORATOARE RENUMITE CAUTĂ VOLUNTARI CU VÂRSTA ÎNTRE 18-45 ANI CU ACNEE LA NIVELUL FEŢEI PENTRU TESTAREA UNOR PRODUSE COSMETICE. EVALUAREA ACESTOR

www.ziarulring.ro

PRODUSE SE REALIZEAZĂ SUB OBSERVAŢIA UNUI MEDIC SPECIALIST DERMATOLOG. DACĂ SUNTEŢI INTERESAT, VĂ RUGĂM APELAŢI NUMERELE DE TELEFON: 0720.789.940/ 0737.394.050. ABSOLVENTE ACTIVITATE VIDEOCHAT, avans 500 E, venit 1.0003.000 E, CM, cazare; 0 7 3 4 . 9 5 9 . 9 2 4 / 0 7 6 0 . 1 7 9 . 2 4 3 ; www.selenstudio.ro. ACTIVITATE legală videochat, venit 1.000-3.000 E, CM, CAZARE; 0 7 6 3 . 1 5 6 . 1 5 0 / 0 7 3 5 . 6 7 4 . 0 1 2 , www.enjoystudio.ro. W W W. LI V E S T U D I O. R O ANGAJEAZĂ PERSONAL FEMININ VIDEOCHAT. CENTRAL, LEGAL, SALARIU 500 E-4.000 E+BONUS. 0720.818.129, 0767.818.129. EŞTI drăguţă, comunicativă, vrei să câştigi bine? Angajează-te la noi ca maseuză, exclus sex, part/fulltime, cu/fără experienţă. Delia -0741.127.655. FIRMĂ PAZĂ angajează agenţi securitate pentru obiectiv zona Colentina, Plumbuita. Relaţii între orele 9.00-16.00, telefon: 0741.051.650, 021.224.29.69. FIRMĂ pază angajează agenţi pază calificaţi, cu experienţă în control acces auto şi persoane. Telefon: 021.318.44.67, luni-vineri: 9-17. COMPANIA Roossa angajează personal cu/fără experienţă: agenţi

OFERT{

vânzări, distribuitori, curieri, promoteri. Salariu de la 1.000 lei+comision zilnic. 0730.566.776; 021.315.16.90. CALIFICĂRI: instalatori, electricieni, constructori, Unirii. Rate reduse. 021.326.26.06, 0740.306.550, 0722.209.409. CĂUTĂM fete/doamne, 300 $ salariu fix+comision, videochat, câştiguri foarte bune, pe bune! Cerem/oferim discreţie/seriozitate cazare. 0767.589.321; 0736.438.121. FIRMĂ curăţenie angajez menajere, sunaţi între orele 8.00 şi 16.00. 0730.073.147. PRESTăRI SERVICII

MAŞINI SPĂLAT automate, deplasare gratuită, repar, garanţie. Urgenţă, seriozitate. 021.230.72.06, 021.420.93.71, 0722.599.271. MAŞINI SPĂLAT automate, reparaţii urgente, deplasare gratuită, garanţie. 0761.290.233; 0729.374.669. REPAR maşini spălat Ariston, Whirlpool, Ardo etc. Garanţie. 0767.177.665, 0722.327.483. TRANSPORT Dacia Papuc 50 lei. 0764.943.357.

w w w. l a m p i - i n f r a r o s u . r o , w w w. p r i z a - t e r m o s t a t . r o . 0722.673.343. FUNDAŢIA Univers Cult organizează cursuri autorizate, ocupaţia agent securitate. 0751.185.886.

la 2 apariții plătite, în luna noiembrie a 3-a este GRATUITĂ

BRÂNCOVEANU Secuilor, 2 camere, 2/4, liber, SUPERÎMBUNĂTĂŢIT, zonă IMPECABILĂ, 55.000 E, urgent, eventual închiriez 250 E. 0758.888.569. VÂNZăRI TERENURI

PAG.

1 5

CUMPĂRĂM în condiţii avantajoase, cu plata pe loc, următoarele: drepturi litigioase, titluri executorii şi contracte de împrumut cu garanţii imobiliare. Detalii la 0784.045.202.

TRANSPORT mărfuri cu duba, 100 lei cursa. 0720.037.407, 0768.480.695.

UNIRII Splai, Mihai Bravu 2 loturi, 334 mp, 350 euro/mp. 0770.412.862.

COLECŢIONAR, cumpăr insigne sportive, plachete, medalii, torţe olimpice. Tel: 0722.274.911.

REPARAŢII frigidere, combine frigorifice, garanţie. Bucureşti+Ilfov. 021.334.82.48, 0732.081.134, 0744.230.902.

SCHIMBURI LOCUINţE

CUMPĂR maculatură, deşeuri hârtie tipografică, de birou, cărţi, ziare, reviste, pliante, arhiva, fier, preţuri atractive, 0764.258.873, 0730.201.227.

PC, laptop, desktop, smartdevices service, instalări, soluţii software, hardware. 0722.224.448. TRANSPORT MARFĂ, mobilă cu dubă, 100 lei/cursă. Dacia papuc, 50 lei/cursă. 0728.680.350. BLACK FRIDAY, reduceri 20%, încălzire infraroşu, www.plasa-termica.ro, www.lampi-inrarosu.ro, w w w. p r i z a - t e r m o s t a t . r o . 0722.673.343. VÂNZăRI 2 CAMERE

POPEŞTI-Leordeni, lângă Catedrală, vând apartament 2 camere, etaj 1, 2012, 54.42 mp, cărămidă, izolat termic, parcare gratuită, 48.000 €. 0721.139.000; 0722.161.016.

SCHIMB apartament 2 camere (Militari, confort 1, 10/10) şi garsonieră (Titan, 19 mp, 2/4) cu apartament 3/4 camere în apropiere metrou. 0744.244.852. CUMPăRăRI AUTO

LOGAN, SUPERNOVA, Solenza, Cielo, TICO, Chevrolet, MATIZ, Opel, Renault, SKODA, VW, Peugeot, 1994-2010. Şi cu mici defecte. 0721.309.765; 021.255.11.02. AUTOTURISME pentru dezmembrare+casare. Asigur documente radiere+transport. Valabil Bucureşti+Ilfov. 0767.903.318. CUMPăRăRI DIVERSE

CUMPĂR decizii Fondul Proprietatea, Legea 10, 290 (Basarabia). 0743.589.934, 0728.358.786.

ACHIZIŢII, cumpărăm GARANTAT: TV-LCD (eventual defect); Laptop; Cameră video; GPS; Jocuri; iPhone; Tabletă; GSM; Magnetofon; Diverse obiecte preţioase. 0785.699.822. CABINETE MEDICALE

PASTILE potenţă efect rapid, spray ejaculare precoce. Livrare toată ţara. 0724.857.406. PROPUNERI AFACERI

CUMPĂR hotărâri Legea 290 (Basarabia) şi Legea 9 (Bulgaria). Informaţii şi programări notariat 0733.633.217. PUBLICITATE

CESIUNI, acte adiţionale etc. 0764.702.148. MAŞINI SPĂLAT automate, reparăm orice model. Deplasare şi constatare gratuite, garanţie piese. 0768.735.555, 0736.537.831. PANOURI radiante, plasme termice, încălzire infraroşu, w w w. p l a s m a - t e r m i c a . r o ,

VREI UN ANUNţ ÎN ZIARUL „RING“? CONTACTEAZă-NE ACUM! AGER PRESS

STANCANA CONSULTING

ADPLANNER STUDIO

Ion Câmpineanu nr. 22, sector 1, tel. 021.312.24.83; fax 021.310.06.53. Ion Mihalache nr. 119, sector 1, tel. 021.224.38.00, 021.212.04.95.

Şos. Giurgiului nr. 117, bl. 4, sc. 6, parter, sect. 4, tel. 021.451.00.01.

Str. Pop de Băseşti nr. 25A, sect. 2, tel. 031.805.95.00, 0734. 782.448.

BONENI TRADE

Şos. Pantelimon 260, bl. 46, sc. 4, parter, ap. 136, sect. 2, tel./fax 021.255.10.92.

RAI MEDIA PLUS

Piaţa Amzei 10-22, sect. 1, tel. 021.312.24.94.

DIRECT PRESS

Str. Telita nr. 6, bl. 67A, sect. 5, tel. 0723.780.846.

MAXIM

Carol I nr. 66, Carol nr. 35, Colentina 2D, sector 2, tel. 021.314.52.10, 021.311.10.96.

MEDIAPRESS

Calea Moşilor nr. 264, bl. 10, sc. A, parter, tel. 031.107.37.01. Dimitrie Cantemir 16, bl. 6, sc. C, ap. 69, sector 4, tel. 021.336.79.00.

STANDARD MEDIA Aleea Dobrina nr. 2, bl. 49, sc.1, ap. 4, parter, sector 2, tel. 021.255.53.44.

TELEFAX Bdul Dimitrie Cantemir nr. 21, bl. 4, sc. A, parter, ap. 4, sect. 4, tel. 021.330.47.16.

TERRA TRADE Bdul 1 Decembrie nr. 35, bl. L 14, sc. 11, tel. 031.436.26.26.

TITAN MEDIA Şos. Viilor nr. 92, sect. 5, tel. 021.335.98.36.

AGENŢIA DE PUBLICITATE ANUNŢ AZ Aleea Dealul Mitropoliei nr. 5, tel. 021.336.65.45. Iuliu Maniu nr. 69, bl. 5P, sc. 2, parter (vizavi de Piaţa Gorjului), tel. 021.434.98.84.

UNIPRESS Str. Ion Câmpineanu nr. 24 sect. 1, tel. 021.315.51.83, 021.314.15.16.

EXTIM Str. Academiei nr. 4-6, sect. 3, tel. 021.312.27.13.

CORE ADVERTISING Str. Ştirbei Vodă nr. 119, et. 2, ap. 3, sect. 1, tel. 021.637.37.36.

NEXTPRIM SOLUTIONS Str. Eraclie Arion nr. 6, demisol, camera 3, sect. 1, tel. 021.224.09.51, 021.224.09.56.

INDICATIV MEDIA Ing. Nicolae Teodorescu nr. 41, camera 1, sector 6, tel. 021.311.69.80.

FAD-PAPER Str. 19 Noiembrie nr. 9, sect. 3, tel. 0720.563.963.

Alătură-te echipei RIN HOTELS pentru posturile: l CORPORATE EVENTS COORDINATOR - Organizează şi coordonează evenimente corporate (conferinţe, congrese, seminarii etc.); elaborează planificările strategice şi desfăşurătorul evenimentului; proiectează bugetul, soluţionează necesităţile tehnice ale derulării evenimentului, concepe şi gestionează serviciile auxiliare (preluare video, audio etc.); Realizează evaluări post-eveniment şi target-urile semestriale. Candidatul ideal are experienţă în vânzarea şi organizarea de evenimente corporate - minimum 2 ani. l EDUCATOARE - Planifică şi proiectează activităţile instructiv-educative; organizează şi amenajează mediul educaţional; asigură mijloacele de învăţământ, materialele şi auxiliarele didactice. Cerinţe obligatorii: experienţă de 5 ani în învăţământ şi pregătire pedagogică în învăţământul preşcolar, cunoştinţe avansate de limba engleză. l ŞEF DE SALĂ - Supervizează evenimentele desfăşurate în cadrul hotelului asigurând servicii de cea mai bună calitate; oferă suport permanent managerului banqueting; menţine legătura cu organizatorul de eveniment; soluţionează eficient cererile clienţilor. Cerinţe: calificare şi experienţă în domeniu, cunoştinţe nivel mediu de limbă engleză, abilităţi excelente de comunicare, prezenţă agreabilă şi spirit de echipă. Trimite CV-ul la e-mail resurseumane@rinhotels.ro menţionând în titlul mail-ului postul pentru care aplici.

www.ziarulring.ro


PUBLICITATE


1151