intimității și activității publice. Oamenii nu doar reacționează față de un mediu, dar și acționează printr-un mediu; astfel, spațiul urban poate fi privit drept instrumentul critic de participare pentru cetățenii care se străduie să aibă un impact în felul în care viețile lor publice și private se desfășoară. Înaintea instituționalizării creșterii urbane, spațiile urbane erau create prin adăugarea de secvențe în mod urgent, reprezentând experiențele comunității care le folosea. Spațiile urbane erau hibrizi ai percepției tehnice, artistice și subiective, spuneau povești, basme și aventuri. Pe măsură ce urbanismul a avansat ca profesie, acuratețea a înlocuit urgența, respingând reprezentările vieții sociale și amintirile spațiului urban. Deoarece orașele creșteau rapid, proiectele deveneau din ce în ce mai abstracte, rupându-se de nesiguranța vieții zilnice. Aceasta a dus la reducerea complexității orașului la geometrii și norme, ignorând rolul comunității în crearea lor. Participarea transformă procesul de creare a spațiului urban într-o platformă de colaborare între specialiști, cetățeni, dezvoltatori și instituții. Experții își asumă un rol nou – în loc să-și impună viziunile, ei produc o serie de dezbateri și le mediază către atingerea unui acord. Cetățenii vor fi întotdeauna de acord cu propuneri simple și viabile care sunt încorporate în viața cotidiană și rezistă dificultăților. Experții își vor folosi cunoștințele pentru a articula narațiunile cetățenilor într-o reprezentare spațială comună. Participarea reconstruiește orașul ascuns sub masca dezvoltării instituționale, readucând narațiunile simultane ale cetățeanului. Ascultându-le argumentele, cei care sunt profesional numiți să aibă grijă de oraș pot învăța diferite logici, diferite influențe și diferite relații cu mediul urban. Atunci când participarea funcționează adecvat, copleșește planurile pregătite, generând un proces emergent imprevizibil, atât de puternic încât poate schimba ierarhia stabilită social.
mbunătățirea (upgrading) se referă la înlocuirea spațiului irosit printr-o versiune mai bună a aceluiași spațiu. Ea permite arhitecturii și urbanismului să păstreze diferitele obiceiuri și practici și, în același timp, să caute soluțiile inovative în organizarea spațială și socială. Îmbunătățirea este folosită pentru tratarea celor mai dificile probleme, cum ar fi creșterea calităților sociale și de mediu ale așezările săracilor din orașe. Incapacitatea sistemului instituțional de a face față acestei probleme a creat un mod neoficial de supraviețuire în interiorul unui cadru foarte bine administrat. Pentru a supraviețui, săracii de la oraș au învățat să absoarbă obiceiurile gazdei locale pentru a putea parazita și recicla deșeurile sale. Fiind cea mai discriminată comunitate din lume, săracii din orașe luptă pentru trai în așezările din taberele nomade sau în taberele de refugiați ori mahalalele ilegale de unde sunt adeseori scoși cu forța. Modernizarea așezărilor săracilor nu diferă cu nimic
Î
disciplinary knowledge to articulate citizen’s narratives into a common spatial representation. Participation reconstructs the city hidden bellow the mask of institutionalized development, bringing back the concurrent narratives of its citizen. Listening to their arguments, those who are professionally nominated to take care about the city can learn different logics, different influences, and different relations with urban environment. When participation is running adequately, it overwhelms the prepared plans, generating an emergent, unpredictable process, a process so powerful that it can change the established social hierarchy.
pgrading refers to the replacement of a wasted space with a better version of the same space. It is enabling architecture and urban planning to keep respecting different customs and practices and, as well, to look for innovative solutions in spatial and social organization. Upgrading is used in facing the most difficult problems, such as the social and environmental improvement of the settlements of the urban poor. The inability of the institutional system to cope with this problem has created their informal way of survival within a highly administrated state framework. In order to survive urban poors learned d to absorb the customs of the local host to be able to o parasite and recycle its wastes. Being the most discriminated world community, urban poors are struggling for living between planned settlements in nomads’ camps and refugees’ camps or illegal shantytowns from where they are often evicted by force. Upgrading urban poor settlements is in no sense different then upgrading the other ones – it includes integration to the urban context, ecological and sustainable housing solution, self-organization and collaboration in the decision-making process as well as cultural vitality as a living code. The process has standardized phases – legalizing settlements and defining plot lines, setting basic infrastructure and diversified traffic network, formulating a gradual transition between private and communal space, enabling working resources next to housing, installing public services, exchanging wasted houses, facilitating densification and grow. An upgraded settlement is no more than a place where everyone can participate and benefit from advantages that city offers. It is not simply a set of physical objects that are providing shelters, but a network of opportunities for social connections. The idea of social network is used to connote complex sets of interdependency between individuals of social systems. It can help to understand how patterns of human contact could aid or inhibit the upgrading of their environment. More open networks, with many social connections, are more likely to introduce new ideas and practices. Through the process of mutual engagement, sharing experiences and joint enterprise with the different urban
U
09