Issuu on Google+

z Anul XI z nr. 575 z 8-15 decembrie 2012 z 8 pagini

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului

Sfânta Filoteea, cea mai tânãrã sfântã din lume ot mereu mã gândesc la ceea ce a T dorit Duhul Sfânt, sã ne spunã nouã prin cuvintele lãsate prin versetul biblic: „Mari ºi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înþelepciune le-ai fãcut!” (Psalmul 103, 32) i tot meditând, gândul inimii mi-a mers la ceea ce tot Duhul Sfânt ne-a arãtat, atunci când a zis: „Minunat este

ª

în jos, paisprezece mii de prunci, uciºi la porunca lui Irod, care se prãznuiesc la 29 decembrie, în fiecare an, pânã la vârste care au ajuns la sute de ani. e amintim, cã de pe plaiurile acestea româneºti s-a proslãvit de Dumnezeu întru sfinþenie, Ioan Valahul sau Românul, care este prãznuit la 12 mai, sfânt din neamul nostru doar la vârsta de 15 ani, care a fost spânzurat de turci, nevrând sã se lepede de credinþã, în anul de la Hristos 1662. Chiar atunci, Ioan Cariofil, un mare dregãtor bisericesc de la Patriarhia din Constantinopol, fiind de faþã ºi vãzând martiriul lui Ioan Valahul, i-a scris Viaþa, document de primã importanþã, mãrturia unui strãin despre un sfânt român. oborând spre frageda vârstã, credem cã Sfânta Filoteea este cea mai tânãrã martirã din lume, la vârsta de doar 12 ani! unt sigur cã Pruncuþa - Sfântuliþa, cum i se spune aºa de frumos ºi cu dragoste de argeºeni, a cunoscut viaþa Sfântului Nicolae ºi a înþeles de la el ce înseamnã bunãtatea ºi bucuria de a dãrui, din inima copleºitã de iubirea lui Iisus, ºi celor care duceau lipsã ca ºi în zilele noastre. e aceea cred cã inspirat i s-a aºezat, de Bisericã, cinstirea pe 7 decembrie, imediat dupã prãznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. i, ca ºi toþi sfinþii preamãriþi de Dumnezeu, sunt mari fãcãtori de minuni, zi de zi aducând mângâiere îndureraþilor. ºadar, avem în Împãrãþia lui Dumnezeu, din România, pe cei mai tineri sfinþi din lume: Sfântul Ioan Valahul de 15 ani ºi Sfânta Filoteea de la Argeº, de 12 ani! uturor bunilor creºtini, har ºi binecuvântare de la Dumnezeu, iar de la Sfânta Filoteea bucurie ºi mângâiere, iar celor cu numele ei îndemn pentru a i se urma credinþa ºi faptele bune! ã ne bucurãm ºi sã fim încrezãtori în ziua de mâine, rugându-ne lui Dumnezeu sã ne binecuvânteze, iar rugãciunile adresate Sfintei Filoteea, cea iubitoare de Dumnezeu, sã ne ajute tuturor ca ºi pânã acum. ntru buni ºi bogaþi ani ºi acelora care poartã numele de Filoteea, în traducere Iubitoare de Dumnezeu!

N

C S

D E

A

Dumnezeu întru Sfinþii Sãi!” (Psalmul 67, 36) iile ºi milioanele de sfinþi proslãviþi, mai ales de la venirea lui Iisus Hristos pe acest pãmânt au fost, prin harul lui Dumnezeu, aºezaþi în calendarele creºtinilor pentru a fi cinstiþi, dupã cuviinþã, mereu, dar mai ales atunci când s-au sãvârºit din viaþa aceasta ºi au plecat în Þara de peste vremi! u fost sfinþi dintre cetele ostãºeºti, filozofi, oameni de ºtiinþã, pãstori de oi, ighemoni (conducãtori de cetãþi), regi, împãraþi, þãrani, dascãli, ierarhi, cuvioºi cãlugãri ºi cãlugãriþe, preoþi de mir ºi, Doamne, din câte stãri sociale nu ºi-a luat Dumnezeu pe mãrturisitorii Sãi de-a pururi! ât despre vârstã, Duhul Sfânt a plutit pe deasupra lumii ºi S-a coborât acolo unde a gãsit cu cale. De aceea, nu ne mirãm atunci când sfinþii s-au proslãvit, de la vârsta de doi ani mai

M A C

T S Î

Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului

„Bucurã-te, Filotee, fecioarã prealãudatã!“ Condacul 1 Ca ceea ce din pruncie jertfã fãrã prihanã te-ai adus lui Dumnezeu, prin faptã bunã, Filotee preafericitã, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoºtea pe tine, ceea ce te-ai arãtat podoaba fecioarelor ºi locuitoarea cãmãrii celei de nuntã, vrednicã eºti de laudã! Pentru aceasta cântãm þie: Bucurã-te, Filotee, fecioarã prealãudatã! Icosul 1 Plecând acum genunchii înaintea Fãcãtorului tuturor ºi mâinile tinzându-le cãtre Cuvântul Cel mai înainte de veac, iertare greºealelor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare ºi pricepere minþii noastre, ca sã lãudãm nevoinþele ºi vitejiile fericitei Filoteea ºi cãtre dânsa sã grãim cu cãldurã unele ca acestea: Bucurã-te, Filoteea, cea din rãu tatã nãscutã; Bucurã-te, cã de mamã credincioasã ai fost crescutã; Bucurã-te, trandafirul rãsãrit din mãrãcine; Bucurã-te, cã tot timpul bun miros reverºi din tine; Bucurã-te, cã în lume ai fost blândã mieluºiþã; Bucurã-te, cã a ta mamã þi-a fost bunã pãstoriþã; Bucurã-te, poruncã sfântã, cu desãvârºitã minte; Bucurã-te, cã de micã ai mers pe cãile sfinte; Bucurã-te, cã în chinuri þi-a fost totdeauna traiul; Bucurã-te, cã rãbdarea te-a fãcut sã câºtigi raiul; Bucurã-te, cã necazuri suferit-ai multe foarte; Bucurã-te, cã de Domnul te-ai preamãrit dupã moarte; Bucurã-te, Filotee, fecioarã prealãudatã! (din Acatistul Sfintei Muceniþe Filoteia)


Argeºul Ortodox

Sfântul Ierarh Dosoftei ˛n luna decembrie, n ziua a 13-a, se face pomenirea slªvitului ”i ntru tot lªudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Sf ntul Ierarh Dosoftei s-a nªscut n anul 1624 la Suceava n familia Barilª. Pªrin ii sªi, Leontie ”i Misira, binecredincio”i cre”tini, rom ni de neam, aveau rudenii n Transilvania ”i n inutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru cª se nªscuse n preajma zilei de 26 octombrie, c nd Biserica sªrbªtore”te pe sf ntul martir din cetatea Tesalonicului de la nceputul veacului al IV-lea ˛n luna decembrie, n ziua a 13-a, se face pomenirea slªvitului ”i ntru tot lªudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Sf ntul Ierarh Dosoftei s-a nªscut n anul 1624 la Suceava n familia Barilª. Pªrin ii sªi, Leontie ”i Misira, binecredincio”i cre”tini, rom ni de neam, aveau rudenii n Transilvania ”i n inutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru cª se nªscuse n preajma zilei de 26 octombrie, c nd Biserica sªrbªtore”te pe sf ntul martir din cetatea Tesalonicului de la nceputul veacului al IV-lea. T nªrul Dimitrie Barilª a nvª at carte de la cei mai renumi i dascªli din Moldova ”i la ”coala Frª iei Ortodoxe de la Mªnªstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dªruit de Dumnezeu cu o inteligen ª deosebitª, ”i-a agonisit ncª din anii copilªriei ”i ai tinere ii multª ”tiin ª de carte. A studiat cu multª r vnª Sfintele Scripturi ”i nvª ªturile dumnezeie”tilor Pªrin i ai Bisericii ”i a deprins cu mult drag me”te”ugul t lcuirii textelor sfinte n limba rom nª, pentru cª nvª ase a vorbi ”i a scrie n alte limbi ca sª transmitª tezaurul sfintei Ortodoxii: greacª, latinª, slavonª bisericeascª, polonª ”i ucraineanª. Pe l ngª nvª ªtura adunatª cu migalª de la mul i dascªli, la ”coala mªnªstirii Probota a deprins ”i nvª ªtura cea duhovniceascª: rugªciunea, ascultarea, smerenia ”i nevoin ele ascetice. A primit ngerescul chip n aceastª sf ntª mªnªstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de n elepciune ”i vrednic mplinitor al nevoin elor cªlugªre”ti, Cuviosul Dosoftei a sporit n dragoste ”i rugªciune, devenind pªrinte duhovnicesc ”i ncepªtor al ob”tii de la Probota. ˛ntr-o nsemnare n limba rom nª, el scrie, la 14 septembrie 1649: Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici , iar alªturi, n limba greacª: Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila ”i al Misirei . Timp de mai mul i ani, nvª atul egumen a cªlªuzit pe monahi la Hristos, ntªrindu-i n buna nevoin ª ”i n cunoa”terea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult ”coala mªnªstirii Probota ”i a crescut mul i ucenici lumina i, aduc nd n ob”tea sa o adevªratª nnoire duhovniceascª. Datoritª prestigiului sªu de cªrturar ”i virtu ilor care-i luminau chipul ”i faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea

Colegiul de redacþie FONDATOR: † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

2

arhiereascª. ˛n anul 1658 este episcop de Hu”i, dupª un an trece n scaunul vlªdicesc de la Roman, iar n 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Bl nd ”i smerit, naltul ierarh uimea pe to i prin n elepciune ”i bunªtate. Cronicarul Ion Neculce l descrie astfel: Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. “i era neam de maz l. Prea nvª at, multe limbi ”tia: eline”te, slovene”te, ”i altª ad ncª carte ”invª ªturª. Deplin cªlugªr ”i cucernic, ”i bl nd ca un miel. ˛n ara noastrª, pe ceasta vreme nu este om ca acela . Iubitor ”i trªitor al dreptei credin e, purtªtor de grijª fa ª de pªstori ii sªi n vremuri nepa”nice pentru arª , cu dese schimbªri de domnii, Sf ntul Mitropolit Dosoftei al Moldovei ”i-a mplinit misiunea pastoralª prin punerea n lucrare a

darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din bel”ug: traducerea ”i tipªrirea de carte sf ntª n limba rom nª. ˛n lini”tea chiliei sale din patria natalª sau aflat n pribegie, sf ntul a dªruit Bisericii ”i neamului rom nesc lucrªri de mare valoare. Primele cªr i tipªrite au fost Psaltirea n versuri ”i Acatistul Nªscªtoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). ˛n eleg nd n Duhul Sf nt poezia psalmilor, i-a transpus n versuri rom ne”ti, ca sª apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de luminª ”i de har a cuv ntului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologicª, a revizuit traducerea fªcutª de spªtarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus n Biblia de la Bucure”ti, din 1688. ˛n toamna anului 1673 a plecat n pribegie n Polonia, din cauza schimbªrilor de domn n arª ”i a convingerilor sale antiotomane. ˛n 1674 a fost nlocuit n scaunul mitropolitan de la Ia”i cu

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Pr. Dr. Napoleon Dabu Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan

Teodosie, episcopul de Roman. ˛n anul urmªtor, Mitropolitul Dosoftei este readus n demnitatea sa chiriarhalª, iar Teodosie se retrage la mªnªstirea Bogdana ”i peste pu inª vreme va cunoa”te moarte martiricª. Dupª refacerea tipografiei de la Ia”i, Mitropolitul Dosoftei a tipªrit noi cªr i de slujbª ”i de nvª ªturª n limba rom nª: Dumnezªiasca Liturghie (1679 ”i 1683), Psaltirea de-n ªles (1680), cu text paralel n rom nª ”i slavonª, Molitvªnic de-n ªles (1681). ˛ntre anii 16821686 a tradus dupª izvoare grece”ti ”i slavone ”i a tipªrit n limba rom nª Via a ”i petrecerea sfin ilor , n patru volume. Lucrarea a rªmas neterminatª datoritª plecªrii for ate n Polonia. Aceastª carte deosebit de necesarª pentru misiunea Bisericii aratª darul de mare cªrturar al Mitropolitului Dosoftei, dar ”i dragostea sa pentru sfin i ”i pentru sfin enie. De aceea, el scrie despre sfin i cuvio”i rom ni pe care i-a cunoscut personal ”i despre al ii pe care poporul i venera cu multª evlavie: Darª tocma ”i din rum ni mul i sfin i s nt, carii am ”i vªdzut via a ”i traiul lor, darª nu s-au cªutat, fªrª numai Daniil de Vorone , ”i Rafail de Agapia, i-am sªrutat ”i svintele mo”tii. Apucat-am n dz lele noastre pªrin nal la bunªtª ”i-n podvig, ”i pleca la smerenie ad ncª. Pªrintele Chiriac de Beserecani, gol ”i ticªlo”it n munte 60 de ani. “i Chiriac de Tazlªu, Epifanie de Vorone , Partenie de Agapia. Darª Ioan de R ”ca, arhiepiscopul acel sv nt ”i minunat, Inochentie de Pobrata ”i Istatie! . ˛n 1686 regele polon Jan Sobieski, n campania sa antiotomanª, a intrat n Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoi i sª se retragª, polonii au luat cu ei mul ime de pietre scumpe, odoare din aur ”i argint. Luat ostatec mpreunª cu tezaurul Mitropoliei ”i cu moa”tele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trªit ultimii ani ai vie ii sale pªm nte”ti departe de arª. Aici a continuat lucrarea sa cªrturªreascª ”i a pªstrat mereu legªtura cu ierarhii ortodoc”i de la Moscova ”i de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharisticª, mitropolitul moldovean a tradus din eline”te n slavo-rusª scrieri ale Sfin ilor Pªrin i Ioan Gurª de Aur, Efrem Sirul, Gherman, Patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argument nd astfel dreapta nvª ªturª a Bisericii. Pªstor dreptcredincios ”i jertfelnic, sf ntul ierarh a ndurat cu demnitate asprimile ”i lipsurile, purt nd de grijª comunitª ii sale ortodoxe care se afla n Polonia. Sfin enia vie ii lui strªlucea nu numai asupra fiilor duhovnice”ti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sf ntul mitropolit al Moldovei, ca sª participe la slujbe cu familia ”i sª-i dea cinstire cuvenitª. ˛n ciuda presiunilor care s-au fªcut asupra lui, sf ntul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la unia ie ”i a rªmas ortodox p nª la trecerea sa la ve”nicie, la 13 decembrie 1693. Din mªrturiile cªlugªrilor care lau nso it n exil aflªm cª sf ntul ”i-a cunoscut vremea chemªrii sale la ve”nicie de cªtre Domnul. Bl ndul ierarh Dosoftei a fost nmorm ntat la Biserica Na”terea Domnului din Jolkiew, astªzi n Ucraina. Pªtimind ncercªri ”i multe necazuri n aceastª via ª trecªtoare, sf ntul mitropolit Dosoftei al Moldovei rªm ne peste veacuri un teolog al ntregii Ortodoxii, ierarh cu via ª sf ntª ”i ne ntrecut nvª ªtor al dreptei credin e n limba poporului sªu. Luminat de harul Duhului Sf nt, el a slujit cu dragoste Biserica M ntuitorului Hristos, cu smerenie ”i fapte minunate, iar acum se roagª n ceruri pentru m ntuirea sufletelor noastre. Pr. Florin IORDACHE

Redacþia: preot prof. Cornel Dragoº, preot Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuþã, asist. univ. drd. Gabriela Safta. Paginã web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã, pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº, Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643


Argeºul Ortodox

IV. Protoevanghelia lui Iacob

În drum spre Betleem Capitolul XVII. În drum spre Betleem Când a venit porunca recensãmântului de la împãratul August, Iosif a zis: Eu îi voi înscrie pe fiii mei. Dar cu aceastã copilã ce voi face? Cum o voi înscrie? Ca femeia mea? Mi-e ruºine. Ca fiica mea? Dar ºtiu fiii lui Israel cã nu este fiica mea. E ziua Domnului, sã facã cum vrea! Iar pe la jumãtatea drumului i-a zis Maria: Iosife, dã-mã jos de pe asin, cã ce este în mine se grãbeºte sã iasã. ªi a dat-o jos acolo ºi i-a zis: Unde sã te duc, cãci locul e pustiu. Capitolul XVIII. Naºterea lui Iisus ªi au gãsit acolo o peºterã ºi au intrat în ea, iar Iosif a lãsat-o pe Maria cu copiii lui ºi s-a dus sã caute o moaºã în satul Betleem. În acele momente se spune cã lui Iosif i-a fost dat sã vadã cum, vreme de o clipã, toate lucrurile ºi fiinþele din univers s-au oprit din miºcarea lor fireascã, încremenind de uimirea solemnei Naºteri. Capitolul XIX. Peºtera în luminã Apoi dintr-o datã toate ºi-au continuat drumul lor. ªi a vãzut o femeie coborând din munte, cãreia i-a spus cã în peºterã e Maria cea crescutã în Templul Domnului, care are zãmislire de la Duhul Sfânt. Cu aceastã femeie s-a întors Iosif la locul peºterii. ªi un nor luminos umbrea peºtera. ªi a zis moaºa:

Mãritu-sa sufletul meu astãzi, cãci au vãzut ochii mei lucruri uimitoare, cã s-a fãcut mântuire lui Israel! ªi deodatã norul s-a strâns ca o luminã mare în peºterã încât ochii nu o puteau suporta. ªi dupã puþin, lumina s-a diminuat ºi Pruncul s-a arãtat în braþele Maicii Maria. ªi moaºa a

strigat ºi a zis: Mare e pentru mine ziua de astãzi, cã astãzi am vãzut aceastã priveliºte nouã! ªi moaºa a ieºit din peºterã ºi a întâlnit-o pe Salome ºi i-a zis: Salome, Salome, sã-þi povestesc o priveliºte nouã; o fecioarã a nãscut, lucru pe care firea ei nu-l cuprinde. Capitolul XX. Necredinþa Salomeii ªi a zis Salome: Viu este Dumnezeu, dacã nu voi cerceta firea ei de femeie, nu voi crede cã a nãscut o fecioarã! ªi când a îndrãznit aceasta, o durere i-a cuprins mâna ºi a zis: Vai nelegiuirii ºi necredinþei mele, cã am ispitit pe Dumnezeul Cel Viu, ºi iatã mâna mea cade de la mine în foc! ªi ºi-a plecat genunchii înaintea Stãpânului Prunc, cerând îndurare ºi tãmãduire. ªi un înger al Domnului a stat zicându-i: Salome, Salome, a auzit Stãpânul toatã cererea ta. Întinde mâna ta spre Copil ºi poartã-L în braþe ºi-þi va fi mântuire ºi bucurie. ªi aceea aºa a fãcut ºi s-a vindecat ºi a ieºit din peºterã îndreptatã. ªi iarãºi a venit un glas spre ea zicând: Salome, Salome, sã nu vesteºti lucrurile uimitoare pe care le-ai vãzut, pânã ce va veni Copilul la Ierusalim! Pr. prof. Adnrei CANUÞÃ

Magnetul iubirii Era un om foarte fericit. Fa a lui totdeauna avea pe ea o strªlucire seninª iar el mul umea lui Dumnezeu cª la nvrednicit sª fie a”a.˛ntr-o zi, un prieten, necªjit ”i chinuit de toate urgiile urii, rªzbunªrii, invidiei... l ntrebª cu ciudª:- Cum de izbute”ti tu sª fii a”a? Acela rªspunse, glumind:- Am cu mine un magnet minunat. - Glume”ti, c nd eu nu-mi vªd capul de necazuri! - Nu glumesc deloc. Ascultª pu in. Pe c nd medicina nu ajunsese la perfec ionarea de azi, se scoteau, pe vremea rªzboaielor, gloan ele ”i schijele din trupurile solda ilor rªni i cu un magnet puternic. El le trªgea la sine ”i scªpa pe soldat. - Ei, ”i ce are a face asta cu ceea ce vorbim noi? - Are foarte mult. Eu am, din voia lui Dumnezeu, un magnet foarte puternic, fªrª moarte, ca sª scot din sufletelecelor ce mª urªsc ”i mª vrªjmª”esc, plumbii rªutª ii ”i ai urii ”i a”a, sª-i fac sª mª iubeascª. - Ce magnet, omule? - Cel mai bun, pe care ai puterea sª-l ai ”i tu; l gªse”ti gratis n nvª ªtura cre”tineascª. - Care-i? - Magnetul iubirii lui Hristos, singurul cu care putem scoate rªutatea din sufletele semenilor no”tri.

3


Argeºul Ortodox

Martin Buber si Friederich Nietzsche III footnote text; Anticii considerau drept generator de valori acel principiu care dãdea continuitate ºi sens cosmosului, numit în mod diferit: Tao, Dike sau Rita. Prin acest principiu se înþelegea acea putere cereascã ce a transmis omului modelele comportamentului just. Împotriva unei astfel de heteronomii axiologice s-a ridicat sofistica, dorind sã impunã drept generator de valori „omul ca mãsurã a tuturor lucrurilor - panton metron antropos esti” (Protagoras). (ibidem, p. 101) Autonomia sofisticã a produs o rupturã între eticã, religie ºi Dumnezeu, afirmând cã omul ºi societatea umanã sunt responsabile de producerea valorilor. Platon este cel care v-a încerca „sã restaureze relaþia dintre eticã ºi Absolut”. Buber ne spune cã Platon protesteazã ºi se opune atitudinii relativizante a sofisticii, deturnând deliberat interpretarea formulei lui Protagoras: „Dumnezeu este mãsura tuturor lucrurilor”. (ibidem, p. 102) Dar Platon vorbeºte despre relaþia dintre eticã ºi Absolut în sensul unei circumscrieri, al unei dizolvãri sau, mai degrabã ca o identificare a eticii cu Absolutul, ea nefiind altceva decât „forma cea mai înaltã a Absolutului” (ibidem, p. 103). Cu alte cuvinte etica ºi religiosul nu sunt decât proiecþii ale Binelui Absolut, pe care omul este chemat sã ºi le asume. „Aceastã gândire de o claritate ineditã atribuie omului o misiune de a realiza caracterul necondiþionat al dreptãþii cu propria sa persoanã. Imitaþia obiectivã a Ideilor în lumea sensibilã se transformã în subiectivitate ºi prin ea într-un drum spiritual cãtre perfecþiune. Aceastã afirmaþie a transcendenþei funcþiei etice, derivã dintr-una din judecãþile cele mai inteligente care au fost vreodatã formulate. Binele depãºeºte Fiinþa în demnitate ºi putere, deoarece este la originea Dreptului ºi Frumosului ºi cã el conduce orice individ în fiinþã, nu pentru cã s-ar pune problema de un scop în sine, ci pentru cã persoana poate astfel sã atingã acea perfecþiune dupã care ea a fost gânditã. Distincþia între Daul ºi Nu-ul adresate posibilelor ºi depãºirea Nu-ului de cãtre Da-ul posibilului se þine dedesubtul Fiinþei care, astfel, este în indiviziune. În profunzimea acestei distincþii se face abordarea lui Dumnezeu. Platon scrie dacã cineva nu renunþã sã sesizeze Binele prin mijlocul cunoaºterii atunci el atinge limita a ceea ce poate fi cunoscut. Unde putem cunoaºte Binele? Platon nu ne rãspunde precis la aceastã problemã, noi rãmânem totuºi fideli gândirii sale, rãspunzând: Binele este cunoscut acolo unde el poate fi accesibil individului care decide din toatã fiinþa sa sã ajungã la stadiul de perfecþiune pentru care el a fost conceput. Fie cã se produce în suflet sau în lume, nimic nu este mai misterios decât apariþia Binelui. Comparat cu acest mister, doctrinele ezoterice par o convenþie uºor de învãþat. Dar nu putem învãþa relaþia esenþialã care leagã persoana umanã de perfecþiunea unei fiinþe care depãºeºte fiinþa. Nu putem decât sã trezim în om aceastã posibilitate. Platon propunea sã se înlocuiascã lumea celestã, care servea drept model absolut marilor culturi orientale, cu lumea Ideilor, care ar putea la rândul sãu sã garanteze absoluitatea valorilor superioare. În ciuda puterii ºi duratei influenþei sale, demersul platonician n-a reuºit. Procesul care fusese amorsat de prãbuºirea modelului cosmic ºi-a urmat cursul. El a condus la disoluþia absoluitãþii coordonatelor etice ºi printr-o suitã ineluctabilã de interacþiuni, lasã vechea lume (pradã) haosului. Aºa cum am spus, cealaltã mare tentativã istoricã a spiritului uman de a lega distincþia radicalã a Binelui ºi Rãului de Absolut s-a produs de o manierã ºi în circumstanþe total diferite. Aceastã tentativã a debutat cu mult timp înaintea secolului lui Platon ºi nu ºi-a gãsit originea în înalta culturã a unui întreg continent. Ea s-a nãscut într-un grup de crescãtori de bovine ºi agricultori ocazionali care veneau din Egipt – þara unei înalte culturi – unde trãiau ca strãini, într-o semi-independenþã sau semi-sclavie. Ei au ales sã cãlãtoreascã ºi sã caute pãmânturile (pãmântul fãgãduinþei). În drumul lor într-o oazã, ei s-au constituit ca o alianþã cu Dumnezeu. Dumnezeul Israelului era Stãpânul ºi Protectorul dreptului, aºa cum erau numeroasele divinitãþii primitive de origine semitã. Însã liantul care a unit acest popor cu Dumnezeu, a fost acela cã nici un alt trib nu a cunoscut ceva asemãnãtor. Tot timpul el încerca sã distingã dreptatea de nedreptate ºi sã pãstreze seriozitatea ºi obiectivitatea acestei distincþii. Ghizii spirituali ai acestui popor, ale cãrui origini vin dintr-un trecut îndepãrtat, n-au încetat niciodatã sã-i explice cu din ce în ce mai mare claritate cã el era judecãtorul întregului pãmânt, pe care Dumnezeu l-a eliberat din Egipt pentru a face din el susþinãtorul lui direct ºi pentru ca Justiþia Sa sã înceapã sã se îndeplineascã. Valoarea Justiþiei divine, care afirmã dreptatea ºi depãºeºte nedreptatea, nu vine din ceea ce ea era deja prezentã într-o societate celestã, care se dãdea drept model pentru oameni. Elementul sãu determinant nu este de ordin cosmic, ci Domnul cerului ºi al pãmântului.

4

El este cel care învaþã creaturile umane cã El a format distingerea prin ele însele a Binelui ºi Rãului, aºa cum a trebuit încã de la crearea lumii sã separe lumina de întuneric. S-a încetãþenit de a vedea liantul care uneºte etica de religios la Israel exclusiv sub unghiul poruncilor ºi ameninþãrii unei pedepse. Se pierde din vedere astfel sensul veritabil al acestui liant. Legile date pe muntele Sinai sunt o constituþie pe care Stãpânul divin o acordã poporului, în momentul venirii sale pe tron. Fie cã este vorba de ritual sau de eticã, dispoziþiile acestei constituþii vizau sã îl ridice pe Israel pânã în sfera sacrului. Scopul care îi este propus nu este de a deveni un popor mai bun, ci un popor sfânt. O singurã exigenþã moralã

este aici formulatã, aceea care trebuie sã ridice oamenii – poporul uman – pânã la regatul în care etica se deschide spre religios ºi chiar pânã în acel loc în care diferenþa lor trebuie sã se ºteargã ºi care se situeazã în proximitatea divinului. Aceastã exigenþã este formulatã cu o claritate de netrecut. Scopul dat lui Israel: sã devinã un popor sfânt, îºi gãseºte justificare în Dumnezeu deoarece Eu sunt sfânt. Imitarea lui Dumnezeu, aceastã datorie de a merge pe urmele sale nu poate sã se îndeplineascã decât prin justiþie, dreptate ºi iubire, de vreme ce atributele divine se întorc cãtre universul etic al omului. Toate atributele divine devin transparente cu privire la sfinþenia divinã care le depãºeºte pe toate. Omul nu poate sã imite aceastã sfinþenie, care diferã în mod absolut de a lui, decât dupã dimensiunea sa umanã. Prin aceastã normã absolutã, omul se vede obligat sã urmeze drumul care îl va conduce cãtre faþa Absolutului. Condiþia relaþiei între eticã ºi religios constã în aceastã concepþie fundamentalã cã Dumnezeu a fãcut din om o fiinþã dotatã cu autonomie (libertate) ºi i-a garantat, prin aceasta, integritatea cu scopul de a sta cu faþa cãtre el. Într-o libertate totalã ºi originalã, fiinþa umanã participã la dialogul între cele douã sfere. Acest dialog constituie esenþa acelei fiinþe […] De la izvorul Israelului, puternici afluenþi – veniþi mai ales din Iran ºi din Elada – au venit sã creascã forþa creºtinismului care, întocmai ca un fluviu –irigã pãmântul întreg. Creºtinismul a apãrut în momentul în care în cultura elenisticã ºi mai ales în viaþa religioasã noþiunea de popor era înlocuitã de aceea de individ. Creºtinãtatea este elenisticã în mãsura în care ea renunþã la ideea poporului sfânt, pentru a nu recunoaºte decât o sfinþenie personalã. Religiozitatea individualã obþine astfel o intensitate ºi o calitate de interiorizare ineditã. Imaginea mereu prezentã a lui Hristos îl face pe individ sã-l imite pe Dumnezeu într-o relaþie mult mai concretã care nu ar fi putut sã fie relaþia cu acel Dumnezeu al lui Israel, care prin natura sa nu putea fi reprezentat în

imagine. Dumezeul lui Israel este de asemenea un Dumnezeu care se manifestã ca un Dumnezeu care se ascunde (dar nu un Dumnezeu ascuns aºa cum existã obiceiul de a spune). Este sigur cã popoarele convertite la creºtinism n-ar fi putu fãrã intermediari sã intre în relaþie cu un Dumnezeu cãruia nu i-ar fi putut da o reprezentare ºi care se retrãgea dupã fiecare din manifestãrile Sale. Este cazul acelora care nu se gãseau împreunã cu El în aceastã relaþie fundamentalã care caracteriza Israelul, poporul alianþei”. (ibidem, p. 103-107) Spre deosebire de teonomia platonicã, cea iudeo-creºtinã sistematizatã de Buber aduce o nouã dimensiune asupra relaþiei dintre eticã-religios-Dumnezeu, punând în discuþie revelarea Voinþei lui Dumnezeu în Lege ºi, pe de altã parte, trecerea de la caracterul comunitar al scopului, la cel individual, personal. Aceastã nouã teonomie pune etica, religiosul ºi pe Dumnezeu într-o autenticã relaþie, în cadrul cãreia libertatea umanã trebuie sã-ºi depãºeascã limitele voinþei proprii, prin acordarea cu diapazonul Voinþei divine cuprinsã în lege. Fireºte cã teonomia iudeo-creºtinã a atras critica virulentã a lui Nietzsche, care nu face altceva decât sã reitereze criza sofisticã. Buber atrage atenþia cã atitudinea lui Nietzsche a fost doar paroxismul crizei, iniþiatã de biologism, materialism, comunism. „Criza care a frapat aceastã a doua tentativã a istoriei umane care viza sã lege etica de absolut, se întinde pânã în zilele noastre, cum s-a întâmplat în lumea greacã, aceastã crizã se exprimã într-o miºcare filosoficã ce relativizeazã valorile. Aceastã gândire este mult mai diferenþiatã decât era sofistica. Concepþiile o anunþã încã din secolul al XVII-lea. Hobbs este un exemplu pentru ea. El este câteodatã ecoul formulelor semnificative ale sofisticii secolului al V-lea î. Hr. Dar evoluþia cea mai importantã se produce în secolul al XIX-lea cu o concepþie pe care am putea sã o descriem ca o filozofie a întoarcerii sau a presupunerii. Nietzsche este pentru aceasta un creator, el a numit-o arta neîncrederii. Cum fãceau altãdatã sofiºtii aceastã filozofie articuleazã perspectivele biologice pe probleme sociologice ºi psihologice. Ea pretinde sã demaºte lumea spiritualã care se reduce pentru ea la un ansamblu de înºelãciuni ºi iluzii, de ideologii ºi de sublimãri. Începutul sãu adevãrat se situeazã în critica religiei pe care o dã Feuerbach. El încearcã sã depãºeascã punctul de vedere al lui Protagoras portivit cãruia omul este mãsura tuturor lucrurilor, însã schimbândul ceea ce este uman, nu este, ci doreºte sã fie. Aceea este unica realitate a lui Dumnezeu. O astfel de formulã rezumã critica religiei. Ea conduce în linie dreaptã de la Feuerbach la Marx. Pentru cel din urmã aceastã afirmaþie este lipsitã de sens veritabil, deoarece ea este metafizicã ºi anistoricã. Dupã Vico el crede de fapt cã nu existã cunoaºtere decât istoricã. El va transforma deci teza lui Feuerbach. El leagã toate ideile religioase de cele morale, politice ºi filosofice, le situeazã în procesul istoric arãtând cã nu le putem înþelege decât pornind de la transformãrile condiþiilor de producþie ºi conflictele care derivã de aici. Astfel, morala ar exprima obiectiv condiþiile existenþei clasei dominante. Atâta timp cât distincþia între bine ºi rãu nu ar fi decât un aspect al luptei de clasã, orice normã ar fi expresia dominaþiei sau un instrument în serviciul sãu. Acestea nu sunt valabile pentru diferitele norme morale, ci pentru judecata moralã aºa cum este. Atâta timp cât critica moralei rãmâne la Nietzsche în sfera istoriei, putem vedea obiectiv în ea o modificare a doctrinei marxiste, a ideologiei, ceea ce Nietzsche nu putea sã ºtie în mod evident. Moralele istorice îi apãreau ca manifestãri ºi mijloace puse în joc într-o luptã a claselor, opunând pe cei care dominã ºi pe cei dominaþi. Însã pentru el acestea ar fi fost în serviciul celor slabi. El vorbeºte de o moralã a sclavilor în care el recunoaºte creºtinismul. El îºi fundamenteazã concepþia sa, a ridicãrii istorice a moralelor, pe o genealogie a valorilor. Dupã el valorile ºi transformarea lor ar fi legatã de creºterea puterii acelora care le definesc. Metafizica este viaþa spiritului, ca orice formã de viaþã, ea este reductibilã la principiul ultim al voinþei de putere. Gândirea lui Nietzsche va cunoaºte atunci o evoluþie stranie. Morala sclavilor care combate voinþa de putere este pur ºi simplu identificatã cu morala în general, ca ºi cum morala domnilor (stãpânilor) pe care el o salutã nu existã. Pe de o parte el introduce un fundament biologic al moralei: Învãþ sã spun Nu la tot ceea ce slãbeºte, învãþ sã spun Da la tot ceea ce întãreºte, dar pe de altã parte el explicã faptul cã scepticismul moral este evenimentul decisiv al timpului nostru ºi cã epoca noastrã este aceea a declinului interpretãrii morale a lumii. El se defineºte ca fãcând parte din nihilism, care afirmã cã valorile cele mai înalte se degradeazã. Nietzsche vrea prin urmare sã depãºeascã nihilismul, propunând un obiectiv care transcende umanitatea ºi individul. Astfel sunt noile sensuri ºi noile valori pe care le defineºte învãþãtura Supraomului.


Argeºul Ortodox

Din minunile Sfantului Spiridon Sfântul Spiridon a fost un simplu pãstor din insula Ciprului. Încã din tinereþe era foarte smerit ºi se îngrijea îndeosebi de ajutorarea sãracilor. S-a însurat cu o creºtinã ºi a avut o fiicã, numitã Irina. Când soþia sa a murit, el a îndurat vãduvia cu rãbdare. Pentru bunãtatea ºi curãþia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei din Cipru. Însã noua sa stare nu l-a fãcut sã-ºi schimbe felul vieþuirii sale smerite. A continuat sã creascã oi ºi sã-ºi are pãmântul. Curãþia inimii sale ºi viaþa sa de umil pãstor-episcop se poate vedea din urmãtoarea întâmplare, povestitã de Sfântul Nicolae al Jicei: „Niºte hoþi au intrat noaptea pe izlazul lui Spiridon. Dupã ce au luat câþi berbeci au vrut, au încercat sã plece, însã o putere nevãzutã îi þintuia la pãmânt, nelãsându-i sã plece. În zori, episcopul a venit la izlaz ºi, vãzând hoþii, i-a mustrat cu blândeþe ºi le-a spus ca în viitor sã caute sã trãiascã din munca lor, iar nu din furtiºag. Apoi a luat un berbece ºi l-a dat hoþilor, zicând: Luaþi-l ca osteneala ºi privegherea nopþii sã nu vã fie fãrã de folos. ªi i-a trimis cu pace”. Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325. Acolo i-a uimit pe eretici cu înþelepciunea sa ºi pe mulþi arieni i-a adus la dreapta credinþã în dumnezeirea lui Hristos. Mineiul rusesc al Sfântului Dimitrie al Rostovului (28 octombrie) povesteºte cã þãranul ºi neînvãþatul Episcop Spiridon a povestit pe scurt Evanghelia cu atâta putere lui Evloghie, un filozof pãgân ce venise la sinod, „încât filozoful a

rãmas tãcut, ca ºi cum nu ar mai fi avut nimic de spus. El n-a mai putut grãit împotriva sfântului bãrbat, în care se vãdea o putere dumnezeiascã, împlinindu-se cele spuse în Scripturi: Cã nu este în cuvânt împãrãþia lui Dumnezeu, ci întru putere” (1 Cor. 2,20).

La urmã a zis: „Cred cã toate sunt cu adevãrat aºa cum ai spus”. Atunci bãtrânul a grãit: „Vino dar ºi te alãturã sfintei credinþe!” Iar filozoful întorcându-se cãtre prietenii ºi ucenicii sãi, strigã: „Ascultaþi-mã! Pânã acum cei ce se luptau cu mine aduceau felurite temeiuri, iar împotriva acelor temeiuri eu aduceam alte temeiuri, ºi cu iscusinþa mea în luptele ritoriceºti biruiam toate cele ce mi se înfãþiºau. Însã când în locul temeiurilor din

cunoaºtere a început a purcede de pe buzele acestui pãrinte o putere anume, temeiurile au ajuns neputincioase împotriva ei, cãci omul nu se poate împotrivi lui Dumnezeu. De poate cineva sã cugete la fel ca mine, atunci sã creadã în Hristos ºi sã urmeze acestui pãrinte, prin buzele cãruia însuºi Dumnezeu a vorbit”. Iar filozoful , primind credinþa creºtinã drept-slãvitoare, s-a bucurat cã fusese biruit în lupta ritoriceascã de cãtre sfânt, spre binele sãu”. Sfântul Spiridon a ajuns mare fãcãtor de minuni, prin nemãrginita sa smerenie, credinþa curatã ºi harul dumnezeiesc. Prin rugãciunile sale, a adus ploaie la vreme de secetã, mai mulþi morþi a înviat, un râu ºi-a schimbat curgerea ºi de mai multe ori i s-au descoperit tainele inimii oamenilor. Odatã, darul lui Spiridon de a vedea lucruri ce se întâmplau la mare depãrtare, ca ºi cum ar fi fost lângã el, a ajutat la aducerea unui soþ pãgân la credinþã, lucru pentru care credincioasa lui soþie stãruise îndelung la Dumnezeu ºi la sfântul: „Astfel s-a mântuit un soþ necredincios prin soþia credincioasã (cf 1 Cor. 7,14), cum a zis Ap. Pavel. Tot el a tãmãduit pe împãratul Constant de o boalã fãrã leac, dupã ce i s-a arãtat în vis. În anul 348, la adânci bãtrâneþi, Sfântul Spiridon a intrat întru odihna Domnului, dupã mulþi ani de credincioasã slujire a Bisericii. Moaºtele sale fãcãtoare de minuni se pãstreazã în insula Corfu, unde au rãmas nestricate pânã în ziua de azi.

5


Argeºul Ortodox

„Trebuie subliniat ºi reþinut faptul cã rugãciunea este mult mai puternicã în faþa icoanei“ - Interviu cu Pãrintele Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxã “Iustinian Patriarhul” din Bucureºti… - Preacucernice pãrinte Profesor, sunt pãreri ºi opinii diferite în ceea ce priveºte sfinþirea icoanei. Unii spun cã icoana este sfântã prin ea însãºi, alþii cã este indicat ca o icoanã sã stea 40 de zile în Altar, dupã care trebuie sfinþitã. Cum comentaþi acest lucru? [RTF bookmark start: }_GoBack[RTF bookmark end: }_GoBack- Orice icoanã pe care o folosim în casã sau în lãcaºul de cult se sfinþeºte. În bisericã se sfinþesc icoanele odatã cu târnosirea acesteia. În casele particulare, icoanele pe care le avem pentru suflet le sfinþim mergând cu ele la Sfânta Bisericã. Tradiþia spune, dar nu este neapãrat o regulã, ca icoana sã stea în Bisericã 40 de zile, dupã care se sfinþeºte de cãtre preot ºi se dã credincioºilor spre închinare. În Molitfelnic avem rugãciuni pentru toate categoriile de icoane - ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului ºi ale sfinþilor. În funcþie de icoanele care urmeazã a se sfinþi se citesc rugãciunile potrivite, cu rugãciuni începãtoare, psalm, ºi alte douã, trei rugãciuni, dupã care sunt stropite cu apã sfinþitã. Pãrintele Profesor Dumitru Stãniloae spunea cã dacã icoana poartã chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt este deja sfântã. Însã cred cã nu este suficient numai atât. Tradiþia în bisericã spune cã orice lucru pe care îl întrebuinþãm trebuie sfinþit - aºa cum sfinþim biserica pe care o zidim din nou sau o resfinþim, în cazul în care o pictãm, la fel procedãm ºi cu icoanele. Prin sfinþirea acestora le scoatem din întrebuinþarea obiºnuitã a materiei din care sunt compuse - lemn, sticlã, sau alte metale - ºi le trecem în categoria obiectelor sfinte. Le dãm o destinaþie specialã. Asta înseamnã sfinþire. El rãmâne tot lemn, sticlã, dar cu o destinaþie exactã ºi precisã. Cred cã este obligatoriu sã facem lucrul acesta, pentru cã pânã ºi crucea nu este sfântã prin ea însãºi, ci trebuie sfinþitã la rândul ei. Este o încãrcãturã de har pe care o primesc ºi crucea, ºi icoana, întotdeauna prin rugãciunea pe care o citeºte preotul sau episcopul, urmatã de stropirea cu apã sfinþitã. - Preacucernice Pãrinte, aþi menþionat perioada de 40 de zile, timp în care icoanele sunt þinute în Altar, urmând a fi sfinþite. De ce 40 de zile? - Dupã practica pe care a urmat-o Moise, faptul cã a þinut postul de 40 zile. La fel ºi posturile noastre care þin aproape 40 de zile. Este un soroc aceastã perioadã de 40 de zile pe care o întâlnim foarte des în Biblie sau Sfânta Scripturã. Considerãm cã este termenul în care se încarcã cu energiile respective, cu harul o icoanã sau alta. - Pãrinte Profesor, de unde ar trebui sã-ºi procure oamenii icoane ortodoxe? - De la magazinele de obiecte religioase ºi bisericeºti ale Patriarhiei Române, fiindcã sunt destule ºi în þarã. Fiecare Arhiepiscopie ºi Episcopie are câteva magazine cu astfel de icoane. Noi avem numai puþin de 600 de pictori bisericeºti, dintre care ºi foarte mulþi iconari, care trec printr-un examen, sunt oameni care cunosc exigenþele în materie de picturã. - O icoanã bine realizatã costã, este sufficient de scumpã. Cei care nu ºi-o permit, din punct de vedere financiar, este bine sã cumpere litografii? - Da, bineînþeles. ªi acestea se fac tot dupã niºte reguli precise. Nu toate icoanele pot fi pe lemn sau pe sticlã, sunt ºi scumpe. Atunci omul îºi cumpãrã o litografie, o înrãmeazã ºi o pune în casã ca icoanã. ªi aceste litografii se vând tot prin Patriarhia Românã. - Preacucernice pãrinte Profesor, câte icoane trebuie sã þinã un credincios în casa sa?

6

- Am vãzut în casele credincioºilor douã variante: ori au icoane în toate camerele, ºi este foarte bine sã avem mãcar o iconiþã în fiecare camerã, ori au un colþ al icoanelor. La cineva am vãzut o cãmãruþã special rezervatã, un adevãrat altar, probabil cã acolo îºi fãcea rugãciunile, cu multe icoane, majoritatea dintre ele de valoare. Sã împopoþonãm casa cu icoane nu are rost. O icoanã într-o camerã e suficient, cred eu, iar dacã vrem sã ne facem un altãraº, sigur cã putem, dar spaþiul respectiv sã fie rezervat numai pentru aºa ceva. Altfel, ele tind sã se banalizeze. Când te rogi în faþa icoanei Maicii Domnului ºi a Mântuitorului, þi-e concentratã mintea la aceºtia. Când ai mai mulþi sfinþi, nu ºtii cui sã adresezi rugãciunea ºi la care sã te uiþi

mai întâi. Rugãciunea este mai puternicã atunci când este spusã în faþa icoanei. Icoanele ajutã sã ne reprezentãm persoana cãreia ne închinãm. Stãm în faþa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem cã acea icoanã este Maica Domnului. Este asemenea unei fotografii a mamei, pe care o privim ºi avem impresia cã stãm de vorbã cu ea, chiar dacã mama este departe. Aºa se întâmplã ºi cu icoana. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentatã. Icoanele ne ajutã ca sã ne concentrãm mai uºor la persoana respectivã simbolizatã acolo. - Pãrinte Profesor, despre rostul ºi rolul icoanei ce ne puteþi spune? - Reprezentarea graficã a persoanelor Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinþilor are rolul de a ne apropia de persoanele respective, de a ne întãri credinþa în viaþa ºi activitatea lor, de a urma pilda vieþii lor. Icoanele dintr-o bisericã sunt o reprezentare a întregii iconomii a mântuirii. Avem acolo Biblia în imagini. De aici ºi rolul instructiv-educativ al icoanei, care ne învaþã adevãrul de credinþã. Au fost cazuri de persoane care s-au convertit sau ºi-au schimbat viaþa dintr-o simplã privire a icoanei sau dupã ce au vãzut cuvintele scrise sub ele. - Ce fel de icoane ar trebui sã nu lipseascã din casa, din locuinþa nici unui credincios? - Icoana Mântuitorului nostrum Iisus Hristos nu trebuie sã lipseascã din casã, pentru cã El este cel cãruia ne adresãm în toate rugãciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat Mântuitorului. În fiecare casã trebuie sã existe mãcar o icoanã a Mântuitorului. Dar pietatea, ºi evlavia popularã, este mult mai

apropiatã de Maica Domnului, fiindcã o simt ca pe o mamã, cãruia i se roagã mai cu încredere, cu nãdejde, uneori cu mai mult curaj. Maica Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe pãmânt, atunci ea este cea cãreia îi adresãm rugãciunile cele mai dese. De aceea, nu întâmplãtor, icoana Maicii Domnului se regãseºte în cele mai multe case. Dacã fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e normal sã þinã ºi icoana sfântului respectiv. Dacã au numele unui sfânt, neapãrat îi poartã ºi icoana în casã, pentru cã acela este protectorul lor în chip deosebit. Nu conteazã ce icoane avem, important este sã avem icoane sfinte, care sunt modele pentru viaþa noastrã creºtinã. - Preacucernice pãrinte Profesor, în altã ordine de idei, aþi fost întotdeauna un prieten mai mare al copiilor. Cum apreciaþi dorinþa, silinþa ºi strãdania acestora de a picta icoane? - Ani de zile am fost în juriul pentru aprecierea icoanelor pictate de copii, am ºi scris foarte multe articole la Chemarea credinþei ºi vã spun sincer cã am fost impresionat de cât dar au copiii noºtri. Dupã Revoluþie, a fost o explozie aº putea spune de mici talente. Sunt atât de hãruiþi, cã uneori picteazã mai bine decât pictorii calificaþi. Aceste daruri trebuie cultivate. Aceºti copii trebuie urmãriþi pas cu pas ºi cãlãuziþi spre aºa ceva, pentru cã de aceea au fost fãcuþi. Au darul picturii. Am fost impresionat ºi am scris articole elogioase despre ei de fiecare datã, pentru faptul cã nu credeam cã se poate lucra atât de frumos. Galeriile pe care le fãceam la expoziþiile de picturã erau pe departe galerii de artã, fie cã era vorba de picturi pe lemn, sticlã. Este nevinovãþia sufleteascã care îi ajuta sã picteze. Acele icoane sunt sfinte prin sfinþenia copiilor care o picteazã; aproape cã nu mai are nevoie de sfinþire. - Preacucernice Pãrinte Profesor, vã mulþumim în mod deosebit pentru toate cuvintele de folos, adresate nouã!... - Cu multã placere. Doamne ajutã!...

Epilog - o viaþã la Biserica Icoanei… De peste 48 de ani, Pãrintele Profesor Nicolae D. Necula slujeºte la Biserica Icoanei din Bucureºti. Cuvintele Pãrintelui Profesor Constantin Galeriu – “Nimic nu e întâmplãtor, totul e proniator” - îºi gãsesc perfect reflexia în misiunea de preot, dar ºi în cea ca dascãl a pãrintelui profesor Necula. Acesta recunoaºte cã venirea la Biserica pãzitoare a Icoanei Fãcãtoare de Minuni a Maicii Domnului a fost ca o grijã deosebitã pe care Dumnezeu i-a purtat-o de când se ºtie. Firul vieþii ºi-a urmat cursul firesc ºi totul i-a fost dat, ca ºi cum Îngerul pãzitor l-ar fi purtat de mânã. Dupã ce în anul 1964 a pãºit pentru prima datã în aceastã Bisericã centrul capitalei, în calitate de cântãreþ, în perioada studenþiei, de atunci, Pãrintele Nicolae Necula nu a mai plecat din Grãdina Icoanei. Este grãdina din sufletul duhovnicului, dar ºi grãdina atent îngrijitã din faþa casei sale, printre ai cãror pomi se vede biserica frumoasã, înaltã, curatã. Cât priveºte minunile Icoanei Maicii Domnului, pãrintele se rezumã doar la a prezenta sentimentul de protecþie deosebitã ºi la nãdejdea pe care le trãieºte alãturi de credincioºi. Dincolo de toate acestea, un fapt este grãitor: Pãrintele Profesor Nicolae Necula are parte în fiecare zi de minunile Maicii Domnului, pentru cã aceasta îl ocroteºte în însãºi grãdina sa ºi îi dã puterea sã slujeascã lui Dumnezeu, spre folosul oamenilor… Stelian GOMBOª


Argeºul Ortodox

Sà NU ADUCEÞI "JERTFA NEBUNILOR" ÎN SFÂNTA BISERICà Studiind Sfânta Scripturã descoperim un lucru uimitor ºi anume faptul cã omul lui Dumnezeu, Moise, a petrecut timp de 40 de ani în pustia Madianului, având grijã doar de turma socrului sãu. O perioadã foarte lungã, aproape o viaþã de om, care a fost petrecutã de Moise în liniºtea ºi monotonia vieþii din deºert, care nu oferea prea multe posibilitãþi. În fiecare zi Moise fãcea acelaºi gen de activitãþi, întrun peisaj de deºert, peisaj deloc plãcut ºi de invidiat, dar în care el a învãþat ceva. Acolo în deºert Moise a avut o experienþã unicã cu Dumnezeu, experienþã care i-a marcat definitiv cursul vieþii ºi nu este vorba doar de propria lui viaþã, ci de viaþa unei colectivitãþi, a unui întreg popor, prin cea ce a însemnat experienþa rugului aprins: „În vremea aceea, Moise pãºtea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul sãu. ªi depãrtându-se odatã cu turma în pustie, a ajuns pânã la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; Iar acolo i S-a arãtat îngerul Domnului într-o parã de foc, ce ieºea dintr-un rug; ºi a vãzut cã rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise ºi-a zis: "Mã duc sã vãd aceastã arãtare minunatã: cã rugul nu se mistuieºte". Iar dacã a vãzut Domnul cã se apropie sã priveascã, a strigat la el Domnul din rug ºi a zis: "Moise! Moise!". ªi el a rãspuns: "Iatã-mã, Doamne!" ªi Domnul a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-þi încãlþãmintea din picioarele tale, cã locul pe care calci este pãmânt sfânt!" Apoi i-a zis iarãºi: "Eu sunt Dumnezeul tatãlui tãu, Dumnezeul lui Avraam ºi Dumnezeul lui Isaac ºi Dumnezeul lui Iacov!" ªi ºi-a acoperit Moise faþa sa, cã se temea sã priveascã pe Dumnezeu.” (Ieºirea 3, 1-6). Ce experienþe a avut Moise în acea perioadã ? Fiind educat la cele mai înalte ºcoli din Egipt, el ajunge sã pascã oile socrului sãu. Câte dezamãgiri, câtã umilinþã, câte frãmântãri sufleteºti, o fi avut ºi Moise ? Câte aspecte din aceastã perioadã a vieþii lui nu ar fi putut fi relatate de Sfânta Scripturã, poate despre viaþa familiei lui, despre viaþa familiei socrului sãu ºi a felului de închinare a preotului Ietro din Madian. Interesant este faptul cã aceste elemente nu sunt relatate în Sfânta Carte, ci experienþa rugului aprins. Putem spune, fãrã temei de tãgadã, cã experienþa rugului aprins a fost momentul « astral » din viaþa lui Moise, a fost momentul de cotiturã din viaþa lui. momentul chemãrii lui la o misiune nobilã ºi unicã în istorie, experienþã din care putem învãþa ºi noi astãzi câteva lecþii importante pentru viaþa noastrã de credinþã ºi pentru misiunea noastrã sfântã ºi dreaptã. 1. Prima lecþie pe care o putem învãþa este faptul cã spre a te întâlni cu Bunul Dumnezeu trebuie sã fii dispus sã treci prin pustia grijilor ºi a frãmântãrilor noastre obiºnuite. Astfel Moise s-a putut întâlni cu Dumnezeu numai dupã ce a mânat turma oilor la pãscut prin pustie pânã la Muntele Horeb. E drept cã Dumnezeu este prezent peste tot, El fiind omniprezent, dar Bunul Dumnezeu este prezent în mod special acolo unde El este dorit, cãutat ºi invitat în viaþa cuiva. Este de remarcat faptul cã Moise s-a depãrtat cu turma oilor în pustie pânã la muntele Horeb. Moise a strãbãtut pustia. În unele traduceri ale Sfintei Scripturi scrie cã Moise a trecut cu oile pânã «dincolo de pustie ». Bunul Dumnezeu rãspunde mai ales acolo unde omul e dispus sã « treacã prin pustia » grijilor ºi a greutãþilor, dincolo de greutãþile ºi frãmântãrile lui obiºnuite, spre un loc tainic spre a putea medita în voie cu Dumnezeul sãu. Pentru a ne putea întâlni cu Dumnezeul nostru trebuie sã fim dispuºi sã lãsãm grijile « pustiei », ale treburilor noastre zilnice, obiºnuite, trecând dincolo de ele, în dorinþa de a vorbi lui Dumnezeu, dar ºi în aºteptarea ca El sã ne vorbeascã nouã. Aceastã întâlnire nu se poate realiza numai dacã eºti dispus sã treci « dincolo de pustia » grijilor obiºnuite, dincolo de lucrurile cotidiene. Deºi Moise cunoºtea foarte bine pustia respectivã, pentru cã zilnic mergea prin ea, a simþit odatã nevoia sã treacã prin ea pânã departe, pânã mai departe, decât în oricare altã ocazie ºi chiar atunci a fost ziua « astralã » a întâlnirii cu Dumnezeu, zi care a schimbat definitiv cursul vieþii lui Moise. Mai vrea oare cineva astãzi Sã-L întâlnescã

într-un chip deosebit, într-un chip aparte, pe Dumnezeu ? Nu trebuie sã facã altceva decât sã fie dispus ºi sã treacã dincolo de lucrurile obiºnuite, de rutina zilnicã, luându-ºi un timp special pentru a se întâlni cu Dumnezeu. În mod sigur, Dumnezeu va fi prezent la acea întâlnire. ªI acolo unde Dumnezeu este prezent, El nu va veni niciodatã cu mâna goalã, ci cu una plina de binecuvântãri cereºti ºi sfinte, pentru cã : “Al Domnului este pãmântul ºi plinirea lui; lumea ºi toþi cei ce locuiesc în ea. ” (Psalmii 24,1). 2. Al doilea lucru pe care-l putem învãþa din experienþa rugului aprins din vremea lui Moise, este faptul cã întotdeauna Dumnezeu are iniþiativa. Sfânta Scripturã scrie: „Iar acolo i S-a arãtat îngerul

Domnului într-o parã de foc, ce ieºea dintr-un rug; ºi a vãzut cã rugul ardea, dar nu se mistuia.” (Ieºirea 3, 2). Deºi prin expresia « Îngerul Domnului », am putea crede la început cã e vorba chiar de un înger, doar de un sol, un trimis ceresc, un mesager ceresc, dar când citim mai departe Sfânta Carte aflãm cã de fapt chiar Domnul Dumnezeu în persoanã îi vorbea. „Iar dacã a vãzut Domnul cã se apropie sã priveascã, a strigat la el Domnul din rug ºi a zis: "Moise! Moise!". ªi el a rãspuns: "Iatã-mã, Doamne!" ªi Domnul a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-þi încãlþãmintea din picioarele tale, cã locul pe care calci este pãmânt sfânt!" Apoi i-a zis iarãºi: "Eu sunt Dumnezeul tatãlui tãu, Dumnezeul lui Avraam ºi Dumnezeul lui Isaac ºi Dumnezeul lui Iacov!" ªi ºi-a acoperit Moise faþa sa, cã se temea sã priveascã pe Dumnezeu.” (Ieºirea 3, 4-6). Astfel putem considera faptul cã “Îngerul Domnului” care i-a vorbit lui Moise din para rugului aprins a fost Însuºi Domnul nostru Iisus Hristos. Întotdeauna iniþiativa este a lui Dumnezeu. Când te gândeºti la ceea ce se întâmpla în sufletul lui Moise, la dezamãgirea lui faþã de cele întâmplate în Egipt, unde el era moºtenitorul tronului, iar acum era pãstor la oi în pustie. Moise cãuta un rãspuns ºi au trecut 40 de ani, aºteptând acel rãspuns, dar iatã cã a venit ºi momentul când a trecut, cu tot golul sãu sufletesc, dincolo de pustia Madianului, într-un loc unde Dumnezeu Însuºi îi iese în întâmpinare. 3. A treia lecþie ce se poate învãþa din experienþa rugului aprins este faptul cã Dumnezeu pune la probã sinceritatea omului. În momentul în care Dumnezeu observã sinceritatea omului ºi dupã ce sinceritatea este adeveritã, Dumnezeu i se descoperã omului într-un chip deplin. La început, Moise a vãzut doar rugul aprins ºi nimic mai mult. Moise nu aude niciun glas din rug sã-i vorbeascã, nicio chemare, care sã-l facã curios. Moise putea trece mai departe fãrã sã-i pese de rugul acela aprins, sau chiar se putea speria, fiindu-i fricã de el. Moise n-a trecut nepãsãtor, ci ºi-a zis în sine: “Atunci Moise ºi-a zis: "Mã duc sã

vãd aceastã arãtare minunatã: cã rugul nu se mistuieºte". Iar dacã a vãzut Domnul cã se apropie sã priveascã, a strigat la el Domnul din rug ºi a zis: "Moise! Moise!". ªi el a rãspuns: "Iatã-mã, Doamne!" (Ieºirea 3, 3-4). Domnul îl cheamã, iar Moise e gata sã rãspundã. În viaþa lui Moise, s-au împlinit cuvintele pe care mai târziu ºi proorocul Ieremia le spunea poporului: “ªi Mã veþi cãuta ºi Mã veþi gãsi, dacã Mã veþi cãuta cu toatã inima voastrã. ªi voi fi gãsit de voi, zice Domnul ” ( Ieremia 29, 1314 p.p.) 4. A patra lecþie ºi una extrem de importantã, este aceea a felului de comportament în prezenþa lui Dumnezeu în general, dar ºi în Biserica Sa în special, lãcaº unde este chemat ºi sfinþit Numele Domnului : “ªi Domnul a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-þi încãlþãmintea din picioarele tale, cã locul pe care calci este pãmânt sfânt!" (Ieºirea 3,5). Din aceastã sfântã relatare observãm faptul cã Dumnezeu nu îl trimite pe Moise din acel loc sfânt. ªi nici nu-i cere ceva în schimb pentru favoarea de a sta în prezenþa Domnului decât respect. Potrivit uzanþelor acelor vremi, scoaterea încãlþãmintei din picioare era o dovadã de manifestare a respectului sfânt, cât ºi a umilinþei. Umilinþa ºi respectul ar trebui sa caracterizeze întotdeauna purtarea tuturor acelora care vin în prezenþa lui Dumnezeu. Rugul acela, din timpul lui Moise din pustia Madianului era de fapt un rug ca oricare altul: având aceleaºi frunze, aceeaºi înfãþiºare generalã. În momentul acela rugul respectiv adãpostea prezenþa sfântã a lui Dumnezeu. Biserica în care noi credincioºii ne adunãm sã ne închinãm poate avea aceleaºi ziduri ca orice altã construcþie, poate acelaºi tip de mobilier, aceleaºi utilitãþi, însã clãdirea ei se deosebeºte fundamental de oricare altã clãdire din lume prin faptul cã în acel loc este chemat Numele sfânt al lui Dumnezeu. Bunul nostru Dumnezeu nu ne interzice sã intrãm în acel loc sfânt, Biserica Lui, ba dimpotrivã, El ne cheamã sã venim în casa Lui, pe care proorocul Isaia o numeºte chiar o casã de rugãciune „Pe aceºtia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu ºi îi voi bucura în locaºul Meu de rugãciune. Arderile lor de tot ºi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; cãci templul Meu, locaº de rugãciune se va chema pentru toate popoarele!” (Isa. 56,7). Dumnezeu vrea sã mergem în prezenþa Lui cu bucurie sfântã, sã pãºim cu umilinþã, sfialã ºi cu mult respect. „Ia seama la picioarele tale când te duci în templul Domnului. Dacã te apropii sã asculþi este mai bine, decât sã aduci jertfa nebunilor, cãci ei nu ºtiu decât sã facã rãu. Nu te grãbi sã deschizi gura ta ºi inima ta sã nu se pripeascã sã scoatã o vorbã înaintea lui Dumnezeu, cã Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pãmânt; pentru aceasta sã fie cuvintele tale puþine. Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulþimea de vorbe.” (Ecl. 5, 1-3). Ar fi bine sã ne punem câteva întrebãri referitoare la felul cum ne apropiem de sfânta Bisericã, la ceea ce facem acolo ºi la ce discutãm în acel loc sfânt. Ia seama la picioarele tale când te duci în templul Domnului. Oare de ce piciorul ºi nu gura, inima, gândurile ? Pentru cã picioarele noastre trupeºti sunt acelea care ne conduc spre sfânta Bisericã, ºi este tot atât de lesne ca “picioarele” gândurilor ºi a trãirilor noastre sã ne poarte cine ºtie pe unde, prin „pustia” acestei lumi, cu plãcerile ºi grijile ei. Noi putem fi prezenþi cu trupul, dar gândurile noastre sã rãtãceascã departe de Dumnezeu. De aceea trebuie „pãzite” neapãrat picioarele gândurilor noastre sã nu alerge în Sfânta Bisericã, departe de Dumnezeu. În sfântul lãcaº, unii dintre închinãtori pot aduce, din nefericire pentru ei, “jertfa nebunilor”. Aceastã expresie este una foarte durã, plinã de multã încãrcãturã de semnificaþii ºi foarte rar descoperitã pe paginile Scripturii. Oare ce anume ar putea sã însemne aceastã “jertfã a nebunilor” ? Jertfa este

legatã întotdeauna de închinare. Dupã momentul Crucii Golgotei nu se mai aduc jertfe de animale, rãmânând doar un anumit fel de jertfã ca formã de închinare. Astfel închinarea noastrã cuprinde rugãciunea, cântãrile, laudele ºi darurile pe care le aducem Domnului. Toate aceste sunt jertfe pe care le aducem de bunãvoie Bunul nostru Tatã ceresc. Al doilea cuvânt folisit respectiv acela de “nebun”, este folosit în Sfânta Scripturã cu un sens mult mai larg decât în limbajul obiºnuit. Atunci când Sfânta Scripturã vorbeºte de nebunie, nu trebuie sã înþelegem doar sensul restrâns de dezechilibru mintal, ci ºi sensul mai larg ºi anume acela de dezechilibru spiritual. Sfânta Scripturã ne oferã mai multe exemple în aceastã privinþã: Astfel, Nabal, sotul Abigailei, este numit în Sfânta Scripturã, nebun, dar nu pentru ca ar fi fost lipsit de discernãmânt mintal, ci datoritã rãutãþii lui excesive ºi a lipsei sale de recunoºtinþã : “Sã nu întoarcã domnul meu luarea aminte asupra acestui om rãu, asupra lui Nabal; cãci cum îi e numele, ºi nebunia se þine de el.” (1 Regi 25, 25). Lipsa de credinþã în Dumnezeu, sau ateismul, este si aceasta o formã de nebunie pe care Cuvântul Domnului o prezintã astfel :“Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu!" (Psalmul 14, 1). Omul bogat din parabola Mantuitorului nostru, nu era un dezechilibrat mintal, deoarece el era un prosper om de afaceri, care ºtia sã–ºi cârmuiascã foarte bine afacerile, a cãrui minte era foarte activã ºi era ºi gata oricând sã facã planuri noi, sã se replieze dupã nevoile economiei, sã aibe soluþii pentru vremuri de crizã. Cu toate astea, Scriptura îl numeste “nebun”, nu datoritã vreunui dezechilibru mintal, ci datoritã egoismului sãu. Acest om nu era doar un egoist oarecare, ci unul care se închina la el însuºi. De aceea el spunea : “ªi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunãtãþi strânse pentru mulþi ani; odihneºte-te, mãnâncã, bea, veseleºte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În aceastã noapte vor cere de la tine sufletul tãu. ªi cele ce ai pregãtit ale cui vor fi? ” (Luca 12, 19-20). ªi am putea continua cu exemplele biblice. Dar oare ce dezechilibru spiritual se poate întâmpla în viaþa unor oameni care vin la sfânta Bisericã pentru a se închina, dar care, în loc de “jertfe vii, sfinte, plãcute Domnului”, aduc “jertfa nebunilor” ? Sfânta Bisericã a Domnului de pe pãmânt este “poarta cerului”, în care oamenii trebuie sã fie pregãtiþi pentru a sta în veºnicie în prezenþa lui Dumnezeu. Sfinþenia Sanctuarului pãmântesc ar trebui sã ne instruiascã în privinþa comportãrii în Bisericã, adicã în locul iunde Dumnezeu se întâlneºte cu poporul Sãu. ªi pãrtinþii au un rol aparte în educarea copiilor lor privind respctul faþã de cele sfinte, faþã de Casa Domnului, faþã de slujitori ºi slujba sfântã. Iar, îmbrãcãmintea închinãtorilor din sfânta Bisericã trebuie sã se caracterizeze prin simplitate, curãþenie, bun gust, fãrã podoabe exterioare care sunt nepotrivite unui loc sfânt. Orice lucru care poate distrage atenþia altora de la solemnitatea slujbei sfinte este o ofensã adusã Bunului Dumnezeu. În Bisericã nu trebuie sã se doarmã în timpul slujbei. În pilda neghinei, Mântuitorul nostru ne spune cã în timp ce oamenii dormeau diavolul a semãnat neghina. De aceea în sfânta Bisericã, lucrurile fireºti, vorbirea obiºnuitã, ºoaptele ºi râsul nu ar trebui sã fie permise niciodatã în Casa Domnului, nici înainte ºi nici dupã slujba sfântã. Biserica nu este un loc de poveºti ºi de afaceri lumeºti. În acest fel, prin lucrurile prezentate mai-sus, unii închinãtori, fãrã sã-ºi dea seama, pot aduce în sfânta Bisericã “jertfa nebunilor.” Fereºte-ne Doamne, de o astfel de jertfã ! Închinãtorii trebuie sã fie caracterizaþi de o evlavie profundã ºi un respect sfânt faþã de tot xce înseamnã Numele ljui Dumnezeu. În faþa Domnului tãcerea este potrivitã, pentru cã atunci când auzim Cuvântul Domnului predicat de slujitorii Lui, sã nu uitãm faptul cã auzim vocea Domnului care ne vorbeºte. Aºa ne îndeamnã ºi Sfântul Apostol Pavel:“Vã îndemn, deci, fraþilor, pentru îndurãrile lui Dumnezeu, sã înfãþiºaþi trupurile voastre ca pe o jertfã vie, sfântã, bine plãcutã lui Dumnezeu, ca închinarea voastrã cea duhovniceascã. “ (Rom. 12, 1) Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

7


Argeºul Ortodox

Ortosinteze

Cinstirea Sfântului Apostol Andrei Calinic, împreunã cu un sobor de preoþi ºi diaconi. În cuvântul de învãþãturã, Chiriarhul Eparhiei a amintit de preþuirea pe care românii din þarã ºi diasporã o au faþã de Sfântul Apostol Andrei - cel întâi chemat dintre apostoli. În catedrala arhiepiscopalã de la Curtea de Argeº, mâine, 1 decembrie, Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic, împreunã cu un sobor de preoþi ºi diaconi, v-a oficia slujba parastasului pentru eroii neamului ºi pentru regii României care sunt înmormântaþi în frumoasa ctitorie a Domnitorului Sfânt Neagoe Basarab.

Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul României a fost cinstit vineri, 30 noiembrie, de toþi credincioºii Eparhiei Argeºului ºi Muscelului. În Catedrala Arhiepiscopalã din Curtea de Argeº, Sfânta Liturghie arhiereascã a fost oficiatã de cãtre Înaltpreasfinþitul Pãrinte Arhiepiscop

Sfinþirea picturii din biserica parohiei Purcãreni

Parohia Purcãreni din comuna Miceºti, judeþul Argeº, a îmbrãcat duminicã, 2 decembrie, haine de sãrbãtoare. Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic, Arhiepiscopul Argeºului ºi Muscelului, a oficiat slujba de sfinþire a picturii realizatã în perioada 2011 – 2012 din biserica satului cu hramurile Sf. Mare Mucenic Gheorghe ºi Sf. Ierarh Nicolae. La eveniment au participat oficialitãþi din partea administraþiei centrale ºi locale, ºi foarte mulþi credincioºi din parohie ºi din localitãþile vecine. Din vechile documente aflãm cã prima bisericã în localitate a fost construitã din lemn de Sf. Nicodim de la Tismana. Ulterior locuitorii satului Purcãreni au construit în parohie douã biserici, prima închinatã Sf. Mare Mucenic Gheorghe ºi Sf. Ierarh Nicolae, iar a doua cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ambele fiind în fucþiune. Biserica la care a fost oficiatã astãzi slujba de sfinþire a picturii,

dateazã din anul 1800 fiind ctitoria boierilor Râmniceanu, care se aflã înmormântaþi în cimitirul parohial. De-a lungul timpului slujitorii rânduiþi de Dumnezeu la aceastã bisericã au executat diferite lucrãri de restaurare: în anul 1927 pãrintele Constantin Dragomirescu a schimbat acoperiºul, 1977-1983 pãrintele Florian Comãnescu a schimbat ºiþa ºi a executat diferite lucrãri de întreþinere, din 2007 pãrintele Virgil Florin Comãnescu a retencuit interiorul ºi exeteriorul bisericii. De asemenea dupã anul 2007 a fost schimbat tot acoperiºul bisericii. În perioada 2011-2012 a fost realizatã picturã nouã în tempera de cãtre Camelia Darie din municipiul Piteºti, biserica fiind încã de la începuturi fãrã picturã. O contribuþie deosebitã la realizarea acestor lucrãri au avut: Consiliul Judeþean Argeº, Primãria comunei Miceºti, diferiþi sponsori ºi enoriaºii satului. În final a fost oficiatã o slujbã de pomenire pentru ctitorii bisericii. Biroul de presã al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului

Ziua Naþionalã a României cinstitã la Curtea de Argeº

Ziua Naþionalã a României a fost marcatã sâmbãtã, 1 decembrie, ºi în Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului. Înaltpreasfinþitul Pãrinte Arhiepiscop Calinic, împreunã cu un sobor de preoþi ºi diaconi, a oficiat cu acest prilej slujba Parastasului pentru eroii nemului. De asemenea au fost pomeniþi Regele Ferdinand ºi Regina Maria, cei în timpul cãrora s-a realizat Actul Unirii din anul 1918. Tot astãzi au fost pomeniþi Regele Carol I ºi Regina Elisabeta în vremea cãrora a fost câºtigatã independenþa României. Catedrala arhiepiscopalã din Curtea de Argeº este necropolã domneascã ºi regalã. În interiorul acesteia Regele Ferdinand este înmormântat împreunã cu Regina Maria, alãturi de unchiul sãu, Regele Carol I, ºi Regina Elisabeta. Dupã slujba de pomenire în parcul din faþa Bisericii Domneºti, ctitoria domnitorilor Basarab I ºi Nicolae Alexandru Basarab, a fost organizatã o ceremonie în cinstea Zilei Naþionale.


Argesul Ortodox Anul XI, Nr. 575, 8-15 decembrie 2012