Issuu on Google+

z Anul XI z nr. 534 z 18 - 25 ianuarie 2012 z 8 pagini

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului

CÃLDURA HARULUI reºtinãtatea româneascã, pe 25 ianuarie, C prãznuieºte pe Sfântul Pãrintele nostru Grigorie, de Dumnezeu Cuvântãtorul sau Teologul, arhiepiscop al Constantinopolei. rin darul lui Dumnezeu avea sã se nascã, pe vremea împãrãþiei lui Valens (364-378) ºi Teodosie cel Mare (379-395), în cetatea Nazianz din Capadochia, cãtre anul 328, din pãrinþi de bun neam, Nona ºi Grigore, tatãl sãu fiind, pentru vrednicia sa, episcop de Nazianz. ubind învãþãtura aleasã, tânãrul Grigorie, ca nimeni altul, a mers la cele mai înalte ºcoli din vremea sa: Cezareea Capadochiei, unde s-a întâlnit cu Sfântul Vasile cel Mare, cu care a legat cea mai trainicã prietenie, Cezareea Palestinei, Alexandria Egiptului ºi Atena, unde funcþiona ºcoala cea mai înaltã de pe vremea aceea, fiind rugat sã rãmânã ca dascãl. esãvârºindu-ºi studiile s-a întors acasã la pãrinþi în Cezareea Capadociei pentru a-l ajuta pe tatãl sãu, de acum în vârstã, care îl ºi hirotoneºte preot fãrã voia lui, dorind sã-l punã chiar episcop în locul sãu. Piosul Grigorie, auzind aceasta ºi vrând sã scape de rugãminþile tatãlui sãu, fuge în pustie la prietenul sãu Vasilie, care pânã la urmã îl sfinþeºte episcop pentru cetatea Sasima, tot fãrã voia lui. idindu-ºi o culturã solidã, a devenit un mare orator creºtin împletind fericit filozofia timpului cu învãþãtura dumnezeiascã a Scripturii ºi a Sfinþilor Bãrbaþi Apostolici. u mare bucurie a îmbrãþiºat viaþa duhovniceascã, scriind poezii de înaltã ºtiinþã teologicã, ºtiinþã pe care o împãrtãºea pe înþelesul tuturor. e când învãþãtura cea dreaptã a Bisericii lui Hristos era grav ameninþatã de rãtãcirea lui Arie, Sfântul Grigorie a fost chemat de dreptcredincioºii din cetate, ca sã le fie pãstor. Sfântul Grigorie rãspunde degrabã acestei chemãri ºi ducându-se la Constantinopole, a adunat pe credincioºi într-o bisericuþã de la marginea oraºului, deschisã într-o casã a uneia dintre rudeniile sale, pe care el a numit-o Biserica Învierii sau Anastasia. n aceastã modestã bisericuþã, Sfântul Grigorie a rostit cele Cinci cuvântãri teologice celebre care i-au ºi adus numirea de mare cuvântãtor al lui Dumnezeu, tãlmãcind pe înþelesul tuturor dreapta învãþãturã despre Sfânta Treime, întorcând pe mulþi la dreapta credinþã întru Hristos Iisus. entru scurtã vreme, Fericitul Pãrinte Grigorie a ajuns ºi Patriarh al Constantinopolei. În anul 381, binecredinciosul împãrat Teodosie, la rugãmintea Sfântului

P

Grigorie, convoacã al II-lea Sinod Ecumenic pentru a se pune capãt tulburãrilor din Bisericã. hiar în toiul lucrãrilor marelui Sinod, din cauza înverºunãrilor, Sfântul a pãrãsit scaunul patriarhicesc al Constantinopolei, retrãgându-se pentru totdeauna în singurãtate. ici, în posturi ºi rugãciuni, pânã la sfârºitul vieþii sale, a compus scrieri teologice ºi

C

A

I

Z

C P

P

Î

I

D

Î

lui Hristos. n Cuvintele de învãþãturã, numite ºi Proloagele, texte alese ºi tipãrite în secolele XVII-XVIII, gãsim pe luna ianuarie, în ziua de douãzeci ºi cinci, dupã istorisirea pe scurt a vieþii Sfântului Grigorie Teologul ºi un cuvânt de folos al unui alt mare Grigorie, numit ºi Dialogul, alt mare scriitor care a ajuns ºi Papã al Romei (+604). Atunci când Biserica lui Hristos era Una, lucrarea creºtineascã ºi duhovniceascã se împletea fericit din Orient pânã în Occident, fãrã poticniri ºi întru curatã ºi fierbinte credinþã, nu ca acum, când ne-am îndepãrtat de râvna cea dintâi. atã un episod minunat, lãsat de Sfântul Grigorie cel Mare despre primirea de strãini, spunând, cã un bogat oarecare slujea cu casa lui la primirea de oaspeþi, pe care îi aducea la masa sa. Într-una din zile a venit ºi un strãin printre cei mulþi care a fost poftit la masã. Dupã obiceiul umilinþei sale, când a vrut sã-i toarne apã ca sã-ºi spele mâinile, întorcându-se sã ia apã cu ibricul, îndatã nu l-a mai vãzut pe acela, mirându-se întru sine, ce poate fi aceasta. Nedumerirea lui primeºte limpezire, cãci în noaptea aceea, i-a zis lui Domnul: „În celelalte zile M-ai primit, adicã, prin fraþii mei mai mici, iar în ziua de ieri, pe Mine Însumi M-ai primit. Deci la judecata cea viitoare, se va zice: Cele ce aþi fãcut unuia din aceºti mai mici ai Mei, acelea Mie le-aþi fãcut” (Matei 25, 40). fântul Grigorie, ne aratã mai departe, cã: „ªi noi, dar, sã nu ne lenevim spre primirea de strãini. Socotiþi, fraþilor, cât de mare este lucrul primirii de strãini. La mesele voastre, pe Hristos primiþiL, ca ºi voi sã fiþi primiþi de El la ospãþul cel veºnic. Daþi, acum, strãinului Hristos, la primirea de strãini, ca ºi El, pe voi, la Ziua Judecãþii, nu ca pe niºte strãini sã vã ºtie, ci ca pe cei apropiaþi ai Sãi, în Împãrãþia Sa, sã vã primeascã.” âtã bucurie citeam pe faþa celor care primeau atenþie ºi prãznuire, dar pe faþa celor care dãruiau în numele lui Hristos! El a spus, pentru a nu uita, noi cei care suntem chemaþi la lucrare de inimã, cã: „E mai fericit a da decât a lua!”

S

poeme de viaþã duhovniceascã, bogãþie de aur lãsând Bisericii lui Hristos, pânã în ziua de azi. u bucurie multã, putem spune, cã Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu mari teologi, în timpurile cele mai grele din viaþa Bisericii. Vom reaminti aici pe cei trei mari Teologi – troiþa sau treimea de Teologi: Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Grigorie de Nazianz ºi Sfântul Simeon Noul Teolog, toþi purtând numele cel adânc de Teologul. Pe scrisul lor se sprijinã întreaga temelie a Bisericii lui Hristos încã dintru începuturile sale. a numai 61 de ani (328-389), Sfântul Grigorie Teologul, în ziua de 25 ianuarie, în aceeaºi lunã, când a plecat cãtre ceruri ºi sfântul sãu prieten Vasile cel Mare (330-379), aveau sã se întâlneascã pentru totdeauna în Împãrãþia Iubirii

C

L

C

Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului


Argeºul Ortodox

Viaþa Maicii Domnului, dupã Sfântul Simeon Metafrast 2. Evenimentele precedente Naºterii Domnului Vizitarea Elisabetei: Dupã Bunavestire are loc plecarea în grabã a Mariei în þinutul muntos, în casa lui Zaharia, cãci se grãbea sã se întâlneascã cu Elisabeta, pentru cã aflase de la înger despre zãmislirea ei. Revederea ºi salutarea cu prietenie face o dulce sãltare a pruncului din pântecul Elisabetei, robul Ioan cunoscându-L încã din pântece pe Stãpânul Hristos. De harul profetic al pruncului s-a împãrtãºit ºi mama lui, Elisabeta, numind-o pe Fecioara – Maicã a Domnului (Luca 1,43), iar pe Cel purtat în pântecul ei îl numeºte în chip uimitor rod al pântecului, întrucât nu existase pãrtãºia nici unei seminþe de bãrbat. La cuvântul de laudã al Elisabetei: Fericitã cea care a crezut cã se vor împlini cele spuse ei de Domnul (Luca 1,45), Maria rosteºte minunata prezicere cã va fi cântatã de toate generaþiile, dar nu miºcatã de o trufie deºartã, ci slujind Duhului Sfânt, prooroceºte ceea ce se va sãvârºi în veci (Luca 1,46-55). Maria a locuit în casa Elisabetei ca la trei luni, spune Evanghelistul Luca, dupã care s-a întors la casa ei, dorind sã împãrtãºeascã cu Elisabeta aceste taine mari ºi fãgãduinþe prooroceºti împlinite. ªederea de trei luni aratã cã Fecioara era liberã de orice rãspundere ce þine de sfera vieþii conjugale. Dar de ce totuºi ºederea a fost doar de trei luni? Pentru cã Elisabeta urma sã nascã. Atunci cînd pruncul Ioan a sãltat

era de ºase luni în pântece. Deci, dupã încã trei luni, venind ceasul naºterii Elisabetei, spre casa acesteia avea sã vinã o mulþime de oameni, iar sfiala feciorelnicã nu suporta aceasta. De aceea Maria se întoarce la casa ei. Liniºtirea lui Iosif. Dupã cele trei luni de ºedere la Elisabeta, vãzând Iosif pe Fecioara cu pântecul ce se mãrise, neºtiind cã era de la Duhul Sfânt, s-a îndoit în inima lui ºi se gândea cum sã dea drumul pe ascuns Fecioarei, fãrã sã o vãdeascã înaintea legii. Cugetând el acestea, vine îngerul dezlegându-i îndatã încurcãtura: Iosife, fiul lui David, nu te teme sã iei la tine pe Maria, femeia ta (Matei 1,20). Îl numeºte fiu al lui David vrând sã-i aminteascã seminþia de unde va veni Hristos. Apoi, cu referire la Fecioara i-o numeºte femeia ta, doar pentru a desfiinþa bãnuiala adulterului ºi pentru al reaºeza în misiunea pãzirii Fecioarei, responsabilitate rânduitã de arhiereii de la Templu. De aceea îi descoperã cã rodul pântecelui ei este mai înalt decât firea întreagã ºi mai presus de om. Începutul stãpânirii lui Irod. Contextul în care avea sã se petreacã Naºterea Domului avea sã se vãdeascã

întocmai în sensul împlinirii profeþiei conform cãreia nu va lipsi Domn din Iuda, nici stãpânitor din miile lui, pânã ce va veni Cel cãruia îi sunt puse deoparte toate ºi El este aºteptarea neamurilor. (Facere 49, 10). ªi aºa a fost atunci când domnii Iudeii au lipsit ºi iudeii au ajuns sub sceptrul romanilor, cãci naºterea lui Hristos are loc deodatã cu acel recensãmânt fãcut de romani prin care astfel îi treceau ºi pe evrei sub jugul împãrãþiei lor. Iar acel Irod, fiu al lui Antipater ºi al lui Cipris – o femeie din Arabia, dacã împãrãþea în Iudeea, a fãcut aceasta cumpãrând cu bani mul?i puterea în urma unei alianþe cu Cezar Augustus împotriva Egiptului Cleopatrei. Iudeii înºiºi îl socoteau pe acest Irod ca fiind de neam strãin, mai ales cã ºi-a arãtat toatã nebunia când, cu multã vrãjmãºie a aruncat în foc toate registrele publice ale triburilor ºi familiilor din Iudeea, care erau întocmite cu multã ostenealã din timpul lui Ezdra. Pe lângã aceasta lea mai batjocorit ºi preoþia Legii, punând veºmintele arhiereºti într-un vas ºi pecetluindu-le, a dat arhieria pe bani unor bãrbaþi nevolnici. Recensãmântul lui Augustus slujeºte prin îngãduinþã dumnezeiascã la împlinirea profeþiei spune: ªi tu, Betleeme, pãmântul Iudeii, nicidecum nu eºti cel mai mic între miile lui Iuda...(Miheia 5,1). Toþi proorocii au spus cã Hristos (Mesia) se va naºte nu din Nazaret, ci din Betleem. Porunca imperatorului i-a împins pe Iosif ºi Maria, care aleseserã a locui în pãmânt strãin, sã iasã din Nazaret ºi sã vinã chir fãrã voia lor spre Ierusalim, ºi la Betleem, Dumnezeu rânduind aceste lucruri în chip paradoxal. Pr. Prof. Andrei CÃNUÞÃ

Ziua de vineri

Vinerea este ziua în care Mântuitorul a îndurat patimile Etimologia cuvântului „vineri”: cuvântul pentru ziua de vineri, în cele mai multe limbi romanice este derivat din latinã moare Veneris sau „ziua lui Venus“ (o traducere din greacã Aphrodites Hemera), cum ar fi vendredi în limba francezã, venerdì în italianã , viernes în spaniolã ºi Vineri ºi în românã Pentru creºtini, Vinerea este ziua în care Mântuitorul a îndurat patimile: biciuirile, scuipãrile, lovirile, rãstignirea pe Cruce ºi moartea pentru pãcatele noastre. Aºadar, în ziua în care Hristos, Împãratul nostru, stã pe Cruce pentru pãcatele noastre, noi nu putem sã ne îmbuibãm de mâncãruri ºi bãuturi peste mãsurã, ci stãm în priveghere ºi aºteptare, în post ºi rugãciune, ºtiind cã Jertfa lui Hristos de pe Cruce ne învredniceºte pe fiecare dintre noi de vederea cereºtii Sale Împãrãþii. Postirea din zilele de miercuri ºi vineri are de asemenea rostul pregãtirii duhovniceºti a credincioºilor, alãturi de Taina Spovedaniei, pentru primirea Sfintei Împãrtãºanii, la Dumnezeiasca Liturghie care se sãvârºeºte în fiecare duminicã ºi sãrbãtoare. Acestea sunt considerentele pentru care creºtinii postesc în toate miercurile ºi vinerile de peste an, arãtând prin aceasta statornicia lor în credinþa cã Hristos lucreazã prin Patimile Sale,

pentru mântuirea sufletelor noastre. În cele ce urmeazã, vom arãta care sunt semnificaþiile populare ale zilei de vineri ºi care este explicaþia pentru care sfânta Parascheva mai este cunoscutã ºi sub numele de Sfânta Vineri, plecând de la fraza lui Ernest Bernea: „Simbolurile ºi valorile ce le angajeazã reprezentarea Sfintei Vineri sunt atât de multe ºi materialul concret atât de bogat, încât ar putea constitui ea însãºi o temã specialã de studiu.” (Ernest Bernea – „Spaþiu, timp ºi cauzalitate la poporul român”) Aºa cum se întâmplã în cazul marilor sãrbãtori de peste an, ºi ziua de 14 octombrie – marcatã în calendarul creºtin-ortodox de prãznuirea Sfintei Cuv. Parascheva – este grefatã pe o sãrbãtoare precreºtinã, ce odinioarã avea o mare însemnãtate în Calendarul Popular al Românilor: Vinerea Mare. Dacã acum, an dupã an, tot mai mulþi oameni merg în pelerinaj la Biserica Trei Ierarhi din Iaºi pentru a se închina la moaºtele Sfintei Parscheva, vreme înainte o divinitate autohtonã, Sfânta

Colegiul de redacþie FONDATOR: † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

2

Vineri, era invocatã pentru vindecarea bolilor, pentru legarea cãsãtoriilor ºi naºterea pruncilor, pentru ducerea neamului. Dacã Duminica este cea mai importantã zi a sãptãmânii din punct de vedere al sacralitãþii, ziua de vineri o urmeazã. Imaginarul popular o descrie pe Sfânta Vineri ca fiind o bãtrânã blajinã, îmbrãcatã în alb, cu un toiag în mânã, de multe ori plinã de rãni, pentru cã unele femei necredincioase lucreazã de ziua ei. Este consideratã protectoarea animalelor sãlbatice ºi a copiilor. Odinioarã era respectatã de toatã lumea prin post ºi rugãciune, era numitã împãrãteasa vãzduhului, cea care pãzeºte toate lighioanele pãmântului, iar o eventualã întâlnire cu ea nu putea fi decât beneficã. Þãranii credeau în ea, considerând-o o divinitate ocrotitoare ºi bunã, un fel de Mumã a Pãmântului: „Vinerea este o babã bãtrânã ºi miloasã, care serveºte pe Dumnezeu. Ea este

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Pr. Dr. Napoleon Dabu Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan

Redacþia: preot prof. Cornel Dragoº, preot Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuþã, asist. univ. drd. Gabriela Safta. Paginã web: preot Gabriel Grecu

foarte sfântã ºi locuieºte înspre miazãnoapte”. Însã era bine ºtiut cã, dacã nu o respecþi cum se cuvine, poate deveni rãzbunãtoare „vineri, cine coase îºi coase gura, cine toarce îºi toarce maþele, cine sparge ou face culcuº moroilor în casa lui, cine-ºi taie unghiile îºi pune spini pe calea pe care o trece desculþã, cine se spalã pe mâini nu are parte de colivã, cine aþâþã focul îºi aþâþã flacãra de sub cazanul în care are sã fiarbã în iad...” (Th. D. Speranþia – „Rãspunsuri la chestionarul de sãrbãtori pãgâneºti”). În Calendarul Pastoral, data de 14 octombrie este consideratã zi de soroc, stâlp între varã ºi iarnã, fiind ziua în care se dã drumul berbecilor în turmele de oi pentru împerechere. I se mai spune Vinerea Mare, Nunta Oilor sau Nãpustitu’ Berbecilor. Astfel, în funcþie de împerecherea, gestaþia, fãtatul ºi înþãrcatul mieilor, Calendarul Pastoral împarte anul în douã anotimpuri egale, strãjuite de Sâmedru (26 octombrie) ºi Sângiorz (23 aprilie). Despre vreme se spune cã la 14 octombrie se îngroapã vara, cã aºa cum va fi timpul în aceastã zi se va menþine pânã la Sf. Dumitru. Se mai crede cã dacã nu plouã pânã la Cuv. Parascheva, iarna vine mai devreme. În zorii acestei zile, ciobanii merg sã vadã cum s-au culcat oile, convinºi fiind cã, dacã le gãsesc dormind grãmadã, va fi iarnã grea, iar dacã, dimpotrivã, le gãsesc împrãºtiate, vor avea parte de o iarnã blândã. De acum, þãranii se aºteaptã sã ningã, pentru cã „Vinerea Mare se pregãteºte sã cearnã pentru noi fãina sa, care este pentru noi zãpada” (Th. D. Speranþia). În limba greacã, Parascheva înseamnã vineri, (a pregãti), fiind ziua în care se pregãtea sabatul, (sâmbãta) ziua de odihnã din Vechiul Testament ºi de aceea i se mai spune Sfintei Parascheva ºi sfânta Vineri. Pr. Florin IORDACHE Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã, pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº, Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643


Argeºul Ortodox

Sã faci sã se întâmple „Nu absurditatea stãpânirilor te surprinde, ci a celor stãpâniþi. Cum pot ei crede cã alte stãpâniri le pot da ce nu au?“ ( C. Noica, Jurnal de idei, p. 188) Viciul care ne dã târcoale ºi de multe ori ne ia în stãpânire, de care nu ne dãm seama cã-i viciu ºi care ne stopeazã devenirea, este acela de a aºtepta ca lumea sã îþi ofere ceva. ªi oferta, cum o crezi tu, este foarte variatã: ºanse de reuºitã, siguranþã, braþe deschise, mânã întinsã când dai de greu, tihnã, iar lista se poate prelungi pânã în cele mai mãrunte detalii. Aºteptãrile acestea pot prezenta douã moduri de manifestare: unul în care þi se pare cã þi se cuvin multe, iar altul în care, chiar dacã ºtii cã de fapt nu þi se cuvine mare lucru, speri sã se milostiveascã ’’destinul’’ ºi de tine ºi sã te aranjeze în vreun fel. Când îþi dai seama cã aºteptãrile au fost amãgiri începi sã cauþi vinovaþi ºi oricine este susceptibil de a primi în cârcã vina. Mai ales aceasta este direcþionatã cãtre cârmuitorii vieþii sociale, semi-zeii care, dacã ar vrea, tu crezi cã ar putea face un trai bun pentru toatã lumea. Se întâlnesc în aceastã atitudine douã elemente definitorii pentru o categorie largã de oameni:

primul este îngâmfarea de a crede cã þi se cuvine ceva, oricât de mic; al doilea este repetarea primului pãcat de dupã cãderea lui Adam din neascultare, acela de a cãuta vinovaþi în afarã de tine. Dacã de când suntem plimbãm dupã noi aceleaºi

greºeli, nu e de mirare cã n-avem spor în nimic. Dacã nu ieºi din zona acestor boli sufleteºti ºi mentale, nu numai cã nu eºti potrivit pentru Împãrãþia Cerurilor, dar nici sã-þi cumperi o maºinã nu eºti potrivit. Ca sã sporeascã pe orice plan, omul trebuie sã dovedeascã mãrinimie ºi voinþã de a înmulþi talantul. Cãci el oricum primeºte ceva, el are, nu intrã gol într-o lume goalã. Chiar ºi cel care a primit un talant, a primit ceva; n-a fost pus sã creeze ex nihilo. Datul existã iar omul face cu el ce ºtie mai bine. Mãrinimia adusã în vedere se concretizeazã prin câteva manifestãri: orice activitate începe, se desfãºoarã ºi se încheie cu Dumnezeu; cãci „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc...”; orice activitate are în vedere ºi folosul altuia; omul ºtie cã nimeni nu-i datoreazã nimic, dar cã el însuºi este dator tuturor cu faptele iubirii; vina pentru nereuºitã nu e niciodatã a celorlalþi; orice schimbare în bine a lumii trebuie sã înceapã cu propria persoanã. „Dacã

faci cu inima curatã lucrurile, toþi îþi vin în ajutor. Aºa mi se întâmplã acum, când vãd încã o datã cã nimic nu e bun dacã nu are în el infinitatea, partea lui Dumnezeu”(Ibidem, p.228). Cuvântul lui Noica stã ca dovadã a posibilitãþii de a trãi frumos ºi a-þi merge bine într-o lume pe care toatã lumea o criticã. Cu adevãrat una ca aceasta poate sã devinã „cea mai bunã dintre lumile posibile’’ când trãieºti în ea lucrând cu inima ºi cu mâinile. Dacã ni se pare cã deºi lucrãm mult ºi greu nu se alege din asta niciun folos, este pentru cã n-am fãcut munca cu inima curatã. ªi ne împovãrãm mental cu stres, nervi, dispreþ, iar fizic cu obosealã ºi boalã. Pentru rezolvarea multitudinii de treburi ce ne stau înainte, C. Noica propune o soluþie stranie ºi genialã: „Când ai prea multe lucruri de fãcut, ia asupra ta încã o sarcinã ºi îþi reuºeºte ºi restul.”(Ibidem, p. 209) Deºi pare o sugestie respingãtoare pentru oamenii normali, paradoxul asumat creºtineºte duce întotdeauna la adevãr. A lua asupra ta o sarcinã în plus faþã de celelalte pe care abia le poþi duce înseamnã a-þi asuma viaþa în care eºti aºezat, a te face stãpânul ei ºi al muncii tale; înseamnã voinþã mare ºi curaj pe mãsurã, înseamnã cã destinul tãu îþi aparþine. Din aceastã poziþie le poþi face pe toate, cãci ai ieºit de sub povara „lucrurilor de fãcut”. În afara acestei perspective, sarcina în plus care se recomandã poate fi sarcina altuia. În momentul în care te angajezi sã porþi povara celuilalt, ale tale se diminueazã considerabil, devin „restul” care nu conteazã. Toate se sãvârºesc lesne din motivul cã împlineºti îndemnul dumnezeiesc „Purtaþi-vã sarcinile unii altora”, iar Hristos vine în întâmpinarea ta, lucreazã cu tine în chip perceptibil. Astfel stând lucrurile, vedem cã modul cum curge viaþa noastrã nu þine în principal de cele ce ni se întamplã ci de ceea ce noi facem sã se întâmple. Iuliana Gabriela POPA

Sfântul Eftimie cel Mare A trãit în secolul al IV lea, pe vremea imparatului Graþian. S-a nãscut în Melitina (Armenia), din pântece sterp ºi neroditor. Numele sãu înseamna în limba greacã „voie bunã”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Iersualim ºi se nevoieºte într-o peºterã. Aici a sãvârºit nenumãrate minuni: a hrãnit 400 de cãlãtori, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porþile cerului, tãmãduind pãmântul de nerodire ºi a fãcut posibil, cu rugãciunea lui, ca multe femei sterpe sa aibã copii. Una din aceste femei este soþia lui Terevon saracinul. Acesta îºi aduce soþia stearpã înaintea lui Eftmie ºi îi spune: „ªtiu sã mã plec cinstite pãrinte, cã te va asculta pe tine Dumnezeu, dacã te vei ruga; pentru cã El face voia celor ce se tem de Dânsul. Deci, fiindcã atât

de multã vreme a trecut ºi nu mam putut învrednici a avea fiu, pentru cã aceasta era stearpã, te rog cinstite pãrinte, roagã pe Iubitorul de oameni sã ne dãruiascã nouã fiu”. Bãtrânul înþelegând credinþa lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingând cu mâna pântecele femeii ºi a zis: „Mergeþi, bucurându-vã întru Domnul, pentru cã iatã vã dãruieºte prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte bãrbãteascã”. Crezând cuvintele sfântului bãtrân, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zãmislit cea stearpã trei fii, dupã proorocia pãrintelui purtãtor de Duh. Sfântul Eftimie a fost ºi un mare apãrãtor al dogmelor bisericeºti. Lupta împotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei, îl numeºte luptãtor

ºi învãþãtor al dreptei credinþe. Recunoaºte cele douã naºteri ale Fiului, adicã pe cea veºnicã din Tatãl ºi fãrã trup ºi pe cea sub vreme, din Fecioara Maicã, cu trup însufleþit; mãrturiseºte cã în Hristos sunt douã firi dumnezeiascã ºi omeneascã, dar neamestecate, neschimbate, neîmpãrþite ºi nedespãrþite. Slujitori ai marelui Eftimie au grãit despre dânsul: „Nu l-am cunoscut mâncând ori vorbind cu cineva fãrã de mare nevoie, afarã de sâmbãtã ºi de duminicã. Nu l-am vãzut pe dânsul cumva dormind pe coastele sale, ci uneori ºezând puþin, iar alteori o frânghie spânzuratã într-un colþ al acoperãmântului chiliei þinând-o cu amândouã mâinile, se împãrtãºea puþin de somn pentru nevoia firii”. Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veºnice la varsta de 97 de ani.

3


Argeºul Ortodox

„Binecuvântatã este Împãrãþia...” în rânduiala Tainei Sfântului Maslu, înainte de Ectenia Mare? Dezvoltarea rânduielii slujbei Sfântului Maslu Rânduiala Tainei Sfântului Maslu, aºa cum apare în Molitfelnicele noastre de astãzi, este rodul unei îndelungi evoluþii. A început de la o rugãciune: „la untdelemnul bolnavilor”, care se rostea în timpul Dumnezeieºtii Liturghii ºi a ajuns în decursul sec. al XIII-lea aproximativ la înfãþiºarea de astãzi, care este alcãtuitã din douã pãrþi distincte clar: Utrenia ºi Taina propriu-zisã. Prima parte, Utrenia începe cu „Binecuvântat este Dumnezeul nostru”, rugãciunile începãtoare ºi cuprinde Psalmul 142 („Doamne, auzi rugãciunea mea...”), ca o prescurtare a celor ºase psalmi (ca ºi în alte situaþii), Ectenie Mare, Aliluia, Tropare, Psalmul 50, Canonul, cu Catisme la Cântarea a treia ºi Condacul la cântarea a ºasea, Luminânda, Stihiri la Laude, Sfinte Dumnezeule ºi Tropar. Astãzi, partea aceasta nu mai este privitã ca Utrenie, ci ca o introducere în rânduiala Sfântului Maslu. Din structura acestei prime pãrþi a rânduielii ºi din mãrturiile clare ale manuscriselor, este neîndoielnic cã se sãvârºea rânduiala realã a Utreniei sau a Privegherii. În manuscrise sunt consemnate uneori ºi alte elemente ale Utreniei, care lipsesc din volumele tipãrite. În tot cazul însã, existã mãrturia în toate, cã la final se fãcea Apolisul. A doua parte nu se fãcea unitã cu prima.

Partea a doua a Sfântului Maslu are chipul Sfintei Liturghii Partea a doua este rânduiala Tainei. În ediþiile tipãrite are Ectenie Mare, rugãciune de sfinþire („Doamne, Care cu mila ºi cu îndurãrile Tale...”), un rând de tropare, ºapte Apostole, ºapte Evanghelii, cu prochimene ºi Aliluia, ºapte ectenii ºi ºapte rugãciuni. Întreaga rânduiala se încheie cu rugãciunea de iertare ºi ungerea bolnavului. ªi din rânduiala ediþiilor tipãrite, ºi mult mai clar din manuscrise, transpare cã avem o rânduiala a Tainei întrepãtrunsã cu Dumnezeiasca Liturghie. Ectenia Mare este a Dumnezeieºtii Liturghii, cu adaosul cererilor speciale, troparele sunt în locul Antifoanelor Sfintei Liturghii, citirea Apostolului ºi a Evangheliei în locul celor din Sfânta Liturghie, iar Ectenia întreitã ºi rugãciunea în

locul Ecteniei întreite ºi al rugãciunii cererilor stãruitoare de la Sfânta Liturghie. Celelalte ºase perechi de Apostole ºi Evanghelii ºi cele ºase ectenii ºi rugãciuni corespund celor ºase preoþi care luau parte la slujbã, deoarece pentru toþi aceºtia s-a avut în vedere faptul ca fiecare sã participe prin citirile ºi rugãciunile speciale. Dupã acestea s-ar fi sãvârºit Vohodul cu Sfintele Daruri ºi, în continuare, Sfânta Liturghie. Antifoanele lipsesc, pentru cã de obicei Tainele ocupau poziþia antifoanelor de astãzi, deoarece atunci Sfânta Liturghie nu avea antifoane, sau în perioada puþin ulterioarã, antifoanele lipseau din pricina sãvârºirii Tainei. În tot cazul, în anumite manuscrise existã ºi antifoane. Cântarea: „Sfinte Dumnezeule...” apare în anumite manuscrise (sau în locul acesteia: „Câþi in Hristos...”). În altele lipseºte, ca un element cunoscut al Sfintei Liturghii. Asemãnarea structurii acestei pãrþi a rânduielii Sfântului Maslu cu Tainele Botezului ºi a Nunþii, care erau legate ºi acestea de Sfânta Liturghie, este evidentã. Aceastã a doua parte tainicã a rânduielii Sfântului Maslu era normal sã aibã propriul început, aºa cum avea ºi propriul ei ipostas ºi propria autonomie, de vreme ce nu se sãvârºea unitã cu Liturghia. ªi începutul acesta nu putea sã fie altul decât începutul Sfintei Liturghii adicã: „Binecuvântatã este împãrãþia...”, ca ºi Taina Botezului ºi a Nunþii. Exact aceastã formã se întâlneºte ºi într-un însemnat numãr de manuscrise vechi dintre cele pe care le-a editat A. Dimitrievscki Evhologhia, Kiev, 1901, ºi dintre cele pe care le-a avut în vedere profesorul P. Trembela, în studiul sãu: „Rânduiala Sfântului Maslu” (Molitfelnicul mic, vol I, Atena, 1950, pag. 97-191). Urmãtorii codici pun înaintea Ecteniei Mari formula: „Binecuvântatã este Împãrãþia...”: Sinai 973, din sec. al XIIlea, Sinai 960, din secolul al XIII-lea, Atena S.14 ºi S. 690, din secolul al XIV-lea, Atena S. 724. secolele XIV-XV, Sinai 980, Dionisiu 450, Constamonitu 19 (20), Marea Lavrã 88, secolul al XV-lea, Atena 1190, Sfânta Cruce 615 (757) a secolului al XVI-lea ºi Atena 667, din secolul al XVII-lea. Dar ºi alþi codici precum Paris 213, din secolul al XI-lea,

Atena 664 ºi Sinai 995, din secolul al XV-lea subînþeleg: „Binecuvântatã este Împãrãþia”, sau formula este adãugatã de altã mânã, pe marginea scrierii.

Evolutia rânduielii Tainei vindecãrii celor bolnavi Rânduiala Tainei Sfântului Maslu, din pricina lungimii ei ºi a desei folosiri, era firesc sã sufere o mare deteriorare. În manuscrise existã o mulþime de variante, neînchipuit de mare, ºi înainte de formarea rânduielii pe care o conþin Molitfelnicele editate aflate în uz, a cãror imagine foarte sumarã am dat-o mai sus, dar ºi dupã aceasta, chiar ºi pânã astãzi. Utrenia a fost prescurtatã aproximativ doar în pãrþile ei mobile, încetând sã fie o Utrenie adevãratã ºi devenind o introducere prelungã a rânduielii propriu-zise. În continuare, se sãvârºea Taina, nefacându-se apolisul Utreniei ºi pauza obiºnuitã. Dumnezeiasca Liturghie a încetat sã se sãvârºeascã, ºi au rãmas cele ºapte Apostole ºi Evanghelii, împreunã cu cele ºapte rugãciuni, care erau destinate celor ºapte preoþi, rostite de fiecare pe rând, de obicei în grabã, în condiþii grele pentru o rânduialã în case, lângã bolnavi ºi muribunzi, ºi în Miercurea cea Mare, împreunã cu rânduielile lungi, foarte încãrcate ale acestei zile. La Botez ºi la Nuntã s-a pãstrat formula: „Binecuvântatã este Împãrãþia...”. Aici o gãsim doar în anumite manuscrise care, chiar dacã nu prevãd sãvârºirea Sfintei Liturghii, salveazã începutul pãrþii Tainei, prin: „Binecuvântatã este împãrãþia...”. Ea s-a pãstrat însã în anumite pãrþi ºi din vechea tradiþie localã. De multe ori aceastã tradiþie a locului salveazã elemente corecte care au dispãrut în volumele tipãrite. Tradiþia localã are memoria liturgicã cea mai bunã (apud Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. III, p. 29-32). Diacon Prof. Gabriel FIRUÞÃ

Troiþa de la Boþeºti – Argeº Domnul a vrut ca în acest an, 2011, sã ne rãsfeþe cu o toamnã târzie, întinsã pânã aproape de Crãciun. Într-una din zilele de sâmbãtã ale acestei toamne, pe 10 decembrie, în postul Crãciunului, se întâmplã ca preotul satului sã fie chemat sã sfinþeascã douã roade ale strãdaniei creºtine ale familiilor Dinu ºi Brebu. Care sunt aceste roade? Un izvor de apã potabilã amenajat prin aducþiune de la aproape 500 m ºi, lângã el, o troiþã din lemn de stejar, acoperitã cu parcea (ºiþã) tot de stejar, ridicatã prin respectarea întru totul a stilului local. Iniþiativa, hotãrârea ºi efortul material maxim aparþin familiei Dinu însã, pãrtaºi la fapta bunã au fost ºi alþi creºtini precum Gicã Brebu sau creºtini smeriþi care nici mãcar nu au dorit sã li se ºtie numele ºi sigur, tot atât de important a fost bãnuþul vãduvei pãstrat cu grijã într-un colþ de basma, pentru un astfel de rost. Izvorul adus astãzi la ºosea de sub poalele pãdurii a fost descoperit ºi menþionat în documentele vremii de cãtre vrednicul preot ºi prim grãmatic al satului, Constantin Viºãnescu, care a amenajat acolo o fântânã, rãmasã în memoria bãtrânilor ca „fântâna popii”.

4

Ce sã însemne acest gest al familiei Dinu? Sã fie un pact cu Dumnezeu, o promisiune reciprocã, un început bun? O promisiune

reciprocã cum cã unul dã din puþinul putinþei omeneºti, iar Celãlalt dã TOTUL din puterea-I nemãrginitã spre a ierta din pãcatele noastre, spre a spori împãcarea cu noi înºine, spre a înþelege odatã pentru totdeauna cã rãspunsurile la absolut toate întrebãrile sunt la EL. Pãrintele Lavrentie, marele trãitor întru Domnul de la Sfânta Mãnãstire Frãsinei spunea: “ … copilul meu, sã faci mereu fapte bune ºi sã spui cã n-ai f��cut nimic! „ Dar, în cazul nostru, nu spune fãptaºul despre fapta sa, ci noi, cei care, tot datoritã Lui avem ochiul minþii vãzãtor al faptelor bune ºi avem datoria, precum apostolii, sã dãm mai departe, sã strigãm: Uitaþi-vã! Luaþi aminte! Urmaþi! Familia Dinu a fost o familie de dascãli, doamna, învãþãtoare, domnul, profesor. Toatã râvna vieþii lor a fost îndreptatã spre ºlefuirea personalitãþii umane, spre formarea de caractere în care sã ai încredere. Dupã pensionare au scos la luminã cea mai mare parte din patrimoniul cultural al acestei localitãþi prin publicarea a nu mai puþin de 5 cãrþi, toate valorizând aspecte ale spiritualitãþii unei aºezãri de mosneni. În momentul de faþã trudesc pentru a aduna toate obiectele vechi, de patrimoniu local ºi a le gãsi un adãpost care sã se numeascã

„Muzeul Satului Boþeºti”. Putem pune în balanþã, într-un taler, toate aceste fapte ºi încã sute de astfel de gesturi, iar pe celãlalt taler un singur gest, o singurã faptã. Aceastã faptã, care singurã poate sã încline balanþa de partea ei este cã au construit un loc unde sã scrie „Cãlãtorule, adu-þi aminte de Dumnezeu!”, aºezat la drum pe unde trec copiii dar ºi oamenii mari, un loc unde sã-þi scoþi pãlãria, sã-þi faci semnul Crucii ºi apoi sã-þi potoleºti setea cu apa limpede ºi rece a izvorului, ca o aghiasmã curãþitoare, spunând Bogdaproste (Lãudat Fie). A trãit la noi, un om ales, Miticã Boaþã, care-ºi cheltuia cea mai mare parte din pensie pe amenajarea izvoarelor ºi pe ridicarea troiþelor. Ce rãspundea atunci când era întrebat despre faptele sale? „Iatã, taicã, dacã muream pe front, nu m-aº mai fi bucurat de aceastã pensie. Dumnezeu m-a ajutat, aºa cã o împart cu El ºi ceea ce-mi rãmâne mã face mai bogat decât sunt. Existã þãri pe Glob unde e o crizã cruntã de apã de bãut, iar noi nu putem nici mãcar sã o facem sã curgã limpede ºi curatã din noroiul unei vãlcele?”. Iatã cã se poate ºi, sunt convins cã o vor face ºi alþii, fãrã sã se simtã mai sãraci decât sunt. Irinel Vasilescu


Argeºul Ortodox

Bucuria sãrbãtorii din spatele uºii închise Sãrbãtorile de iarnã ar trebui sã trezeascã în sufletele tuturor nostalgia unor timpuri în care sunetul ºi culoarea tradiþiei strãbune îmbracã întreaga comunitate într-o luminã teandricã. Cine nu îºi aduce aminte de soba ce duduia asemenea unui mãrfar, lângã care bunicul repara cu migalã ciurul pentru mãmãligã, pe care apoi îl împodobea cu hârtie creponatã ºi polei, dându-i strãlucirea stelei de la rãsãrit? Cine nu rememoreazã trãistuþa croitã din pânza cea bunã, þesutã cu multã dibãcie în rãzboi, pe care bunica o croia cu mult drag pentru nepoþeii care vor fi alergat din casã în casã cu colindul pe buze? Cine nu a urcat în pod sã ia de pe uscãtor cânepa meliþatã, pentru a o împleti cu grijã într-un bici al cãrui sfici din rafie sau mãtase naturalã bãga spaima în zburãtoare, anunþând pe toþi cei ce-ºi mai astupau din când în când urechile cã Anul Nou stã sã vinã? Fireºte cã toþi cei care am trãit sau am mai prins acest mod de a trãi bucuriile sãrbãtorilor de iarnã, nu putem sã nu privim cu oarecare

îngrijorare felul în care tradiþia strãbunã este asumatã ºi transmisã mai departe. Astãzi, în era gageturilor, copiii care au devenit oarecum prizonierii propriei camere, se împãrtãºesc de bucuria sãrbãtorii mai mult prin dreptunghiul LED al TV-ului sau prin cãºtile iPad-ului sau MP3-ului. Prin aceste mijloace sãrbãtoarea capãtã o conotaþie consumeristã ºi chiar impersonalã. Colindatul nu mai are în prim plan cântecul de stea ce vesteºte Naºterea Fiului lui Dumnezeu, ci ultimul song la modã al trupei X, care se strãduieºte din rãsputerile crãciuniþelor cam dezinhibate ºi cam golaºe sã ni-l prezinte pe Santa Claus drept simbolul incontestabil al Crãciunului. Ce sã mai zicem de colindele pervertite pe ritmuri de manele sau despre reclamele care desfigureazã importanþa tradiþiei româneºti?! Nu poþi sã nu constaþi astãzi cu

mâhnire, cã steaua lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu colindat de magi, este înlocuitã de gaget, traista de colind pãleºte în faþa sacoºei cu bunãtãþi adusã de pãrinþi de la Supermarket sau în faþa valizei cu bilet de avion ce stã la uºã gata sã te ajute sã evadezi în

patrupede la trecerea în Noul An! Trebuie sã ne dorim din toatã inima sã revitalizãm tradiþiile, sã fim parte integrantã a sãrbãtorilor, iar nu spectatori la un simplu eveniment cultural, cãci asta riscã sã devinã tradiþia, un simplu dinar cultural îngropat în pãmântul trecutului, care ne va putea fi predat la ora de istorie sau la cursurile de etnografie ºi folclor, sau, de ce nu, o piesã de teatru sau un film documentar la care sã ducem copiii copiilor noºtri. Sã deschidem larg sufletele porþilor urmaºilor noºtri, învãþându-i sã preþuiascã tradiþia creºtinã strãbunã, ca una dintre componentele altã tradiþie de peste mãri ºi þãri… fundamentale ale identitãþii ªi biciul a fost uitat în cufãrul naþionale, iar nu sã ne ascundem tradiþiei, fãcând loc pocnitorilor, împreunã cu ei dupã uºa petardelor sau artificiilor de tot conformismului postsecular. felul ce sparg timpanul, minuneazã ochiul ºi bagã spaima în bietele Pr. Dr. Napoleon Nicolae DABU

Rãdãcinile noastre… Am primit cu dragoste ºi cu sufletul dobândirea unui dar suprem: mântuirea Rãdãcinile noastre înfipte în deschis, tot ce Sfânta noastrã Bisericã ºi ridicarea miºcãrilor ºi acþiunilor frumuseþile ortodoxiei sunt credinþa, Ortodoxã a sãdit înlãuntrul nostru omeneºti la rangul de valori. nãdejdea, dragostea, credinþa, despre credinþã, dragoste, nãdejde, smerenia, faptele bune, care ne þin despre frumuseþea faptelor bune ºi într-o permanentã legãturã cu mai ales despre legãtura dintre om darurile, mila ºi iubirea lui ºi Dumnezeu. Dumnezeu, aºa cum spune ºi Prin creºterea în sânul Sfintei Pãrintele Stãniloaie cã omul este Biserici ºi-n lumina învãþãturilor un infinit de virtualitate, omul este divine, am început sã ne înfigem fãcut pentru infinit, dar nu este rãdãcinile cât mai adânc în infinit în sine ºi cã omul devine frumuseþea ortodoxiei noastre, infinit în legãtura cu Dumnezeu. deoarece am simþit cã ritmul ,,vieþii Încã de la creaþie, iubirea curate” despre care ne îndemnã dumnezeiascã s-a revãrsat asupra Mântuitorul sã o avem, este ritmul omului, pentru a fi ,,coroanã a vieþii ortodoxe. creaþiei” ºi pentru ca faptele lui sã În al doilea rând sã fim mai pãziþi fie conturate de iubire. de puterea credinþei în Hristos Omul pânã a cãdea în pãcat avea pentru ca sufletul sã nu ne fie vânat iubirea capabilã de a se îndrepta cu de cei ce lucreazã fãrãdelegea. toatã fiinþa spre Dumnezeu, Menþinându-ne într-un ritm viu, desãvârºirea, puterea spiritualã ºi am înþeles cã ochii deschiºi vãd tot, de înþelegere care-l ajutau pe om sã astfel sufletul deschis spre viaþa se apropie de Dumnezeu. curatã va lucra într-un mediu Dumnezeu a dãruit omului prielnic unui proces complex ce puterea de a se asemãna cu El, antreneazã tot: suflet, trup, pentru deoarece doreºte îndumnezeirea

lui. ªi omul încã de la începuturile sale se îndrepta cu toatã fiinþa spre Dumnezeu, fiind înzestrat cu toate virtuþile de Creator, în acest sens ne învaþã Sfântul Dorotei de Gaza: ,,La început, când a fãcut Dumnezeu pe om l-a împodobit cu toatã virtutea” . Omul trebuie sã punã în practicã aceste virtuþi, sã fie activ ºi deschis la planul Sãu. În tratatul sãu ,,Despre crearea omului”, Sfântul Grigore de Nyssa spune despre om cã ,,este un lucru mare ºi preþios, cãruia i se acordase stãpânirea, chiar el fiind splendoarea creaþiei, alcãtuit din sensibil ºi inteligibil, astfel participând prin har la firea negrãitã a lui Dumnezeu”. „Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îºi urmeazã destinul, au apãrarea lui Dumnezeu. Când ºi-l trãdeazã, sã se gãteascã de pedeapsã” Pãrintele Arsenie Boca Preot Robert NICOLAE

5


Argeºul Ortodox

Câteva gânduri, impresii ºi idei despre Catedrala Mântuirii Neamului Românesc – acum, la începutul noului an – 2012… Catedrala Mântuirii Neamului Românesc reprezintã sinteza ethosului creºtin-ortodox al poporului român, zidirea ei implicând variate semnificaþii de la cele duhovniceºti - liturgiceteologice pânã la cele naþionale-arhitecturale-sociale. În acest sens zidirea ei se constituie într-un simbol al permanenþei sintezei dintre Bisericã ºi Neam, precum ºi într-o afirmare dinamicã a valorilor spirituale ºi culturale ale poporului român. În imaginea ei se vor regãsi tradiþia ºi modernitatea, universalul ºi particularul, amprenta inconfundabilã a devenirii istoric-religioase ºi culturale a poporului român ºi amprenta nãzuinþelor spirituale ale acestui popor pentru veacurile ce vor veni. Este nevoie de un asemenea efort spiritual ºi material pentru a da viaþa sacrã unui spaþiu care va folosi nemijlocit nu numai unui popor aflat în rugãciune, ci ºi unui popor chemat sã-ºi afirme mereu identitatea, verticalitatea ºi mãiestria, precum ºi fidelitatea faþã de nãzuinþele înaintaºilor care doreau cu ardoare zidirea unui asemenea locaº. Comuniune a oamenilor cu Iisus Hristos ºi întreolaltã, legãturã între generaþii, punte între eclesial, cultural ºi social, deschidere responsabilã spre istoria ºi spiritualitatea poporului, afirmare a identitãþii ºi a permanenþei creºtinismului ortodox pe aceste meleaguri, simbol al unitãþii spirituale a poporului român, spaþiu viu al afirmãrii valorilor Evangheliei lui Iisus Hristos într-o lume secularizatã ºi globalizatã, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc rãmâne un ideal care trebuie asumat continuu de cãtre fiecare creºtin. De ce? Pentru cã are menirea cuprinzãtoare de a ne aduce aminte, mereu ºi mereu, într-o lume care renunþã cu

atâta uºurinþã la propriile-i rãdãcini transcendente, cine suntem. Numai în mãsura în care vom conºtientiza necesitatea acestei miºcãri lãuntrice de asumare dinamicã a identitãþii noastre vom reuºi sã descoperim sensul ultim al acestei zidiri impresionante pe pãmânt românesc care nu este altul decât cel legat de aspiraþia spre propãºire ºi mãrturisire a credinþei neamului. Ori neamul – chiar într-o lume globalizatã - ca de altfel fiecare persoanã - chiar într-o lume hiper-individualizatã - este chematã sã conºtientizeze cã nu-ºi poate afla sensul profund ºi ultim al existenþei în afara lui Iisus Hristos. Catedrala ne aratã cã menirea ultimã a lumii este dincolo de lume, ea ne indicã cã locul omului este Biserica ºi Iisus Hristos este locul omului: în acest adevãr stã „pragul speranþei” pentru noi… Credinþa ca manifestare a persoanei în comuniune se poate întrupa într-o viziune teologicã asupra orânduirii spaþiului sacru care teologhiseºte ºi exprimã aceastã credinþã într-o intimã corespondenþã cu Evanghelia, dogma ºi experienþa Bisericii. Arhitectonica Catedralei ne introduce în experienþa eclesialã a credinþei care converge în multiplele ei manifestãri spre dimensiunea sacramentalã, care, în Euharistie oferã omului unirea maximã cu Iisus Hristos ºi totodatã pregustarea plinã de har ºi de adevãr a Împãrãþiei ca neînseratã zi a opta. Configuraþia ansamblului arhitectural pune aceastã dimensiune sacramental-liturgicã în centru prin simbolistica POTIRULUI, dupã cum în interiorul acestui centru se ridicã maiestuos Catedrala a cãrei simbolisticã graviteazã în jurul Pantocratorului Iisus Hristos ºi a Treimii care cuprinde întreg universul

creat, începutul, mijlocul ºi sfârºitul creaþiei. Statornicia Tradiþiei Bisericii se împleteºte constructiv cu dinamica acesteia într-o aspiraþie spre a cuprinde universalul ºi particularul într-o sintezã a coborârii iubitoare ºi mântuitoare a lui Dumnezeu la om ºi o urcare iubitoare ºi mântuitoare a omului la Dumnezeu prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Desigur nu lipseºte din ansamblul arhitectural nici dimensiunea eshatologicã a creaþiei reprezentatã de cele opt turle ca simbol al zilei a opta. În interiorul Catedralei ca spaþiu sacru, oamenii nu numai vor privi estetica plinã de semnificaþii teologice, duhovniceºti ºi culturale, ci se vor ruga, se vor angaja într-un itinerar spre sfinþenie, pregustând taina zilei a opta în Tainele Bisericii ºi fãcând experienþa acestei Taine ca ºi sens profund ºi esenþial al existenþei are rânduiala cetelor îngereºti, pentru ca oamenii personal-comunitare descoperite deplin în Iisus împreunã cu îngerii, creaþia întreagã sã doxologeascã Hristos. Creatorului ei, este nevoie de o credinþã vie ºi Asumarea unui asemenea proiect deºi se dinamicã ºi de o iubire neîndoielnicã faþã de Bisericã realizeazã în istorie, depãºeºte pentru fiecare creºtin, ºi Neam. imediatul cotidian, asemuindu-se cu itinerarul Biserica este un dar, de aceea sã fim fericiþi cã „darului” transformat dupã cuvintele lui Iisus Hristos suntem chemaþi sã fim Biserica lui Dumnezeu, sã în „comoara din ceruri”. De aceea, darul fiecãruia avem bucuria cã aparþinem Bisericii Lui. Ea este un pentru aici, în vederea unei asemenea construcþii, va fi dar frumos, în interiorul cãreia noi trãim deodatã, cu „un dar pentru eternitate”. Pentru împlinirea acestui Iisus Hristos, frumuseþea negrãitã a tainei istoriei deziderat spiritual care se întinde ca un arc peste neamului nostru ºi a veºniciei lui. Prin urmare, sã fim generaþii este nevoie sã-i acordãm acestuia un loc în recunoscãtori pentru darul Domnului, pentru cã sufletului nostru, loc care va deveni treptat semn al „împreunã cu Hristos” noi exprimãm experienþa de a Împãrãþiei ºi al vieþii veºnice, legându-ne totodatã de fi cu toþi uniþi în numele Lui, experienþa de a fi aspiraþiile înaintaºilor ca la rândul nostru sã lãsãm o Bisericã, manifestatã de poporul lui Dumnezeu în moºtenire cu valoare de simbol naþional ºi universal jurul Sfintei Treimi… urmaºilor. Totodatã, pentru împlinirea acestui Stelian GOMBOª deziderat spiritual, care deºi se sãvârºeºte pe pãmânt, imagina, se pare cã tu ca om ai mari probleme cu partea simplã care-ti revine þie. De aceea cât de greu poate sã fie, sã ai încredere în Dumnezeu? „Fii credincios pânã la moarte ºi-þi voi da cununa vieþii.” (Apoc. 2,10). 7. Împarte din ceea ce Dumnezeu îþi dã þie. Ai fost învãþat sã împarþi lucrurile cu alþii, încã de când erai mic. Când ai uitat asta? Regula se aplicã în continuare. Împarte cu cei care sunt mai puþin norocoºi ca tine. Împarte bucurie celor care au nevoie de încurajare sau mângâiere. Împarte-þi pâinea cu cel flãmând. Împarte din toate lucrurile tale bune cu 4. Lasã lucrurile în seama Lui. Nu te scula niciodatã dimineaþa, aceia care nu le au ºi Dumnezeu te va binecuvânta. Împarte cunoaºterea spunând: „Ei bine, mã simt mult mai puternic astãzi, cred cã pot prelua ta despre Dumnezeu cu aceia care nu au auzit nimic de El. Împarte controlul problemelor mele de aici încolo.” De ce crezi cã te simþi mai lacrimile tale cu aceia care plâng. Împarte bucuria ta cu alþii, credinþa ta puternic ºi mai uºurat acum? Este simplu. Pentru cã ai dat Lui greutãþile cu aceia care nu o au de loc, sau au slãbit în credinþã. „Nu ºtiþi voi postul tale ºi cã El are grijã de ele. De asemenea Domnul îþi reînnoieºte puterea care Îmi place ? – zice Domnul. Rupeþi lanþurile nedreptãþii, dezlegaþi legãturile jugului, daþi drumul celor asupriþi ºi sfãrâmaþi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flãmând, adãposteºte în casã pe cel sãrman, pe cel gol îmbracã-l ºi nu te ascunde de cel de neam cu tine...Dacã dai pâinea ta celui flãmând ºi tu saturi sufletul amãrât, lumina ta va rãsãri în întuneric ºi bezna ta va fi ca miezul zilei.”(Isaia 58,6.7.10). 8. Fii rãbdãtor. Domnul Dumnezeu conduce lucrurile astfel încât, în viaþã, sã ai mai multe experienþe. Tu creºti de la stadiul de copil la adult, ai copii, schimbi multe slujbe, înveþi diverse lucruri, cãlãtoreºti in multe locuri, întâlneºti mii de oameni ºi experimentezi atât de multe. Cum poþi fi adesea atât de nerãbdãtor, când Domnul se apleacã cu rãbdare ºi la problemele tale. „Aici este rãbdarea sfinþilor care pãzesc poruncile lui Dumnezeu ºi au credinþa lui Iisus.” (Apoc. 14,12). 9. Fii bun. Domnul te îndeamnã sã fii bun cu ceilalþi semeni ai tãi, pentru cã El ii iubeºte tot atât de mult ca ºi pe tine. Ceilalþi de lângã tine s-ar putea sã nu se îmbrace ca tine, sau sã vorbeascã la fel ca tine, dar ta ºi te acoperã cu pacea Lui binecuvântatã. Nu ºtii ca dacã îþi va da Domnul ne iubeºte pe toþi. Te rog sã înþelegi asta, pentru binele tãu. înapoi problemele tale, tu vei reveni acolo de unde ai plecat ? Lasã-le cu Domnul ne-a creat pe fiecare dintre noi, astfel încât sã fim diferiþi. Ar fi Domnul ºi în grija Lui, iar tu omule uitã de ele. Domnul vrea sã-þi fie cel mult prea plictisitor dacã am fi fost toþi identici. Te rog sã înþelegi cã mai bun ºi drag prieten. Domnul nostru iubeºte fiecare din aspectele care ne diferenþiazã pe noi ca 5. Vorbeºte cu Domnul prin rugãciune. Domnul vrea ca tu sã uiþi oameni. „Nãdãjduieºte în Domnul ºi fã bunãtate.” (Ps.36,3). multe lucruri. Uitã lucrurile care te dãrâmã, care te fac sã-þi ieºi din fire. 10. Iubeºte pe Domnul ºi pe aproapele tãu ca pe tine însuþi. Când Uitã îngrijorarea ºi necazurile, pentru cã ºtii cã Domnul a preluat Domnul te iubeºte atât de mult, cum e posibil ca tu sa nu iubeºti? Ai fost controlul vieþii tale. Dar este un lucru pe care Domnul Dumnezeul nostru creat de Domnul doar pentru un singur scop – sã fii iubit ºi sã iubeºti ºi te roagã sã nu-l uiþi niciodatã. Te roagã sã nu uiþi sã vorbeºti cu El! tu la rândul tãu. Eu sunt Dumnezeul Iubirii, Îþi spune El, „Iubeºte-mã pe Domnul te iubeºte ºi te preþuieºte. Vrea sã-þi audã glasul. Include-l în Mine. Iubeºte Biserica, iubeºte slujitorii Domnului, iubeºte-þi familia, fiecare zi pe Domnul în preocupãrile tale, în lucrurile care se petrec în iubeºte-þi vecinii ºi iubeºte ºi pe aproapele tãu ca pe tine însuþi”. Inima viaþa ta. Domnului îi face plãcere sã te audã vorbind despre prieteni ºi Domnului se întristeazã in durere când vede cã uiþi sã iubeºti cu tot despre familia ta. Rugãciunea sã nu lipseascã din viaþa ta, sã fie cugetul tãu ºi cu toatã puterea ta, pe Domnul Dumnezeu tãu ºi pe conversaþia ta sfântã cu Domnul. „Rugaþi-vã neîncetat.” (1 Tes, 5,7). Nu aproapele tãu ca pe tine însuþi. „Iar Eu vã zic vouã: Iubiþi pe vrãjmaºii te lipsi de lucrurile sfinte, nu neglija a da ascultare Cuvântului Domnului. voºtri, binecuvântaþi pe cei ce vã blestemã, faceþi bine celor ce vã urãsc 6. Fii un om al credinþei. Chiar dacã noi nu putem vedea cu ochii ºi rugaþi-vã pentru cei ce vã vatãmã ºi vã prigonesc.” (Mat. 5,44). noºtri multitudinea problemelor de care se ocupã El, fii liniºtit ºi sigur cã ªi pentru noul an „Domnul te va cãlãuzi necontenit ºi în pustiu va El îþi cunoaºte problemele ºi nevoile tale. Ai încredere in Domnul, pentru sãtura sufletul tãu. El va da tãrie oaselor tale ºi vei fi ca o grãdinã cã El ºtie ce face. Ai încredere in El, cãci El va continua sã aibã grijã de adãpatã, ca un izvor de apã vie, care nu seacã niciodatã.” (Isaia 58,11). tine, sã te vegheze ºi sã-þi acopere nevoile. Trebuie numai sã ai încredere Doamne ajutã-ne! in Domnul. Chiar dacã Domnul are sarcini infinit mai mari decât îþi poþi Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Dumnezeu îþi vorbeºte la început de an ºi te asigurã de prezenþa Lui Domnul Dumnezeul nostru Te roagã din nou ºi din nou ºi la acest început de nou an sã fii atent cã sunt schimbãri pe care tu personal trebuie sã le faci in viaþa ta. Aceste cerinþe ale Domnului sunt schimbãri care trebuie sa fie îndeplinite, pentru a putea ca ºi El Sã-ºi þinã promisiunile de a-þi asigura þie pacea, bucuria ºi fericirea în viaþã. Dumnezeu þi-a dat poruncile Sale sfinte. Pãstreazã-le ºi pãzeºte-le în fiecare zi. „De Mã iubiþi, pãziþi poruncile Mele” (Ioan 14, 15). Alãturi de ele urmeazã ºi aceste sfaturi pentru noul an: 1. Nu te mai îngrijora. Viaþa fireascã, obiºnuitã, ne-a învãþat sã stãm ºi sã nu ne facem griji. Adesea uitãm cã Domnul Dumnezeul nostru este gata pentru a ne lua poverile, greutãþile care ne apasã ºi a le purta El în locul nostru ? Sau poate îþi face plãcere personal sã te necãjeºti pentru fiecare lucru mic care-þi iese în cale ? „Deci nu duceþi grijã spunând: Ce vom mânca sau ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrãca ? Cã dupã toate acestea se strãduiesc neamurile; ªtie doar Tatãl vostru cel ceresc cã aveþi nevoie de ele...Nu vã îngrijiþi de ziua de mâine, cãci ziua de mâine se va îngriji de ale sale...” (Mat.6,31-32.34). 2. Aºeazã nevoile tale în mâna Domnului. Ceva trebuie fãcut, sau de ceva trebuie avut grijã. Fã o listã cu problemele tale. Domnul te invitã sã nu aºezi doar în mintea ta, problemele care te preocupã, sau te apasã, poate chiar te doboarã, sã nu le laºi doar pe lista ta de prioritãþi. Pune-le pe lista Domnului. Lasã-L pe Domnul sã fie Cel care are grijã de problemele tale. Nu poate sã te ajute, pânã când tu nu vrei, pânã nu te întorci la El cu credinþã ºi cu pocãinþã. ªi, cu toate cã lista de probleme a Domnului este infinit de lungã ºi cuprinzãtoare, totuºi…El este Dumnezeul adevãrat. El poate avea grijã de tot ceea ce pui tu în mâinile Sale. De fapt, ca sã spunem adevãrul, Domnul poate avea grijã de mai multe lucruri pentru tine, decât ai putea vreodatã tu sã-þi imaginezi mãcar. „Lãsaþi-I Lui toatã grija voastrã, cãci El are grijã de voi.” (1 Petru 5,7). 3. Ai încredere în Domnul. Odatã ce I-ai dat Lui greutãþile tale, nu mai încerca sa le iei înapoi de la El. Ai încredere în Domnul. Ai credinþa cã Domnul va avea grijã de tot ceea ce-þi trebuie, de toate problemele tale, de toate încercãrile tale prin care treci. Ai probleme cu copiii ? Pune aceste probleme pe lista Domnului. Ai probleme cu locul tãu de muncã sau cu banii ? Pune-le pe lista Domnului. Ai probleme de naturã socialã, relaþionalã sau emoþionalã ? Pune-le pe lista Domnului. De dragul Lui pentru tine, adu toate problemele tale ºi pune-le pe lista Domnului, lasãle în seama Lui. Domnul vrea sã te ajute din nou ºi în acest an. Tot ceea ce ai de fãcut este sã ceri de la Domnul. Iatã asigurarea pe care ne-o dã El: „Nu vã îngrijiþi de viaþa voastrã... dar Tatãl vostru ºtie cã aveþi nevoie de acestea.” (Luca 12,22.30).

6


Argeºul Ortodox

ROLUL PREOTESEI ÎN COMUNITATE (I) Vazând aceastã lume învolburatã m-am gândit sã scriu câteva pagini despre femeia în cele trei ipostaze soþie, mamã ºi preoteasã. Am scos în evidenþã tot ceea ce trebuie sã ºtie, sã cunoascã o femeie-preoteasã sau viitoare preoteasã. Aceste pagini înmãnuncheazã gândurile pe care doresc sã le vãd înfãptuite pe ogorul Domnului. Multe nu s-au scris aici din cele pe care le poate face o preoteasã adevãratã, însã e bine de ºtiut ºi aceste câteva scrieri, pentru a fi cãlãuzã spiritualã, de orientare în problemele atât de numeroase care se pun unei soþii de preot. Este în însuºi interesul preoteselor sã promoveze valorile morale creºtine cât mai mult, îndeosebi astãzi, când munca pentru binele public a ajuns masura moralã ºi cea mai de seamã pentru oricine. ªi cu atât mai mare este satisfacþia, când roadele acestei munci îþi sunt recunoscute. Sunt preotese care fac adevãrate minuni alãturi de soþii lor, fiind îmboldite numai de o putere lãuntricã pornitã din credinþa trãitã, pentru cã nimeni n-a impus vreodatã rãspunderi preotesei; în mod oficial aceste rãspunderi ºi îndatoriri vin din cunoaºterea ºi asumarea învãþãturii creºtine. Deºi încercãrile unei preotese sunt multe ºi grele, totuºi mulþumirea sufleteascã ce o dã munca în slujirea binelui ºi a dreptei credinþe este mângâiere duhovniceascã. Preotul este acel pãstor care, iubindu-ºi oile, este gata sã se jertfeascã pentru mântuirea lor. Aceastã definiþie nu este completã, dar aratã una dintre trãsãturile fundamentale ale preotului. Preotul este inima care bate pentru mântuirea credincioºilor, care suferã pentru grijile, neputinþele si cãderile lor, care se roagã lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Preoteasa este jumãtatea acestei inimi. Pe omul pe care diavolii nu îl pot birui prin gânduri pãcãtoase, încearcã sã îl biruie ispitindu-l prin cei de aproape ai sãi. Prin cine sã atace diavolii pe preotul care luptã împotriva lor? Prin soþia lui. Dacã preoteasa îºi iubeºte bãrbatul ºi se teme de Dumnezeu, atunci are grijã ca nu cumva sã îi fie pãrintelui pricinã de smintealã, sã nu-l supere, sã nu îl mâhneascã, sã nu îl ispiteascã. Preoteasa trebuie sã îl sprijine în toate, ea trebuie sã fie un suflet cald ºi iubitor, un suflet jertfelnic, trebuie sã fie încununatã cu cât mai multe virtuþi, care sã îºi foloseascã talanþii pentru a-l sprijini cu fiinþa ei. Iatã care preoteasã este jumãtate de preot! Aceasta ºi nu alta. Înainte de a se mãrita cu un viitor preot, înainte de a deveni preoteasã, o fatã trebuie sã se gândeascã foarte serios dacã face faþã exigenþelor care se impun. Este o cruce foarte grea pentru o fatã, sã se pregãteascã sã fie preoteasã,dar este o cruce frumoasã, care te împlineºte. Un mirean nu poate întelege aceastã cruce însa din experienþa de viaþã vã pot spune cã a vorbi despre atmosfera dintr-o familie de preot, presupune a þine seama de persoanele care alcãtuiesc aceastã familie, gradul lor de culturã, de caracterul, de convingerile lor, de circumstanþele în care trãiesc ºi mai ales despre concepþia lor despre viaþã. Atmosfera dintr-o familie trebuie sã fie una de pace, de calm, de respect reciproc între soþi, nu de batjocurã unul faþã de celãlalt sau de alte persoane, de totalã lipsã de egoism ºi de scrupule. Bunãtatea,

amabilitatea, sinceritatea, rãbdarea, blândeþea trebuie sã fie componentele indestructibile ale personalitãþii lor. În familie ºi mai ales în cea preoþeascã, atmosfera trebuie sã fie una de încredere totalã, sa ºtim cã avem în celãlalt un sprijin nelimitat, nu sã râdem unul de celãlalt. Trebuie sã înþeleagã preoteasa cã rolul ei este sã ºtie sã-ºi secondeze soþul în activitatea deloc uºoarã a acestuia, ilustrând prin atitudinea ei ceea ce soþul predicã din faþa altarului. Preoteasa trebuie sã se comporte ca orice femeie crestinã. Ea este responsabilã în faþa Sfintei Treimi atât pentru propria familie, cât ºi pentru orice atitudine sau faptã care îi influenþeazã pe cei care vãd în ea fie un model de viaþã creºtinã. Trebuie sã fie serioasã, modestã, înfrânatã ºi evlavioasã. Privind la înalta ºi mãreaþa misiune a preotului, ne gândim ºi la partenera sa de viaþã, preoteasa, cu care s-a legat prin Taina Sfântã a

Cununiei. Toatã întocmirea familiei creºtinului porneºte ºi se întemeiazã pe dragostea cea fãrã margini.Unde nu stãpâneºte teama ºi credinþa în Dumnezeu, acolo nu poate sã sãlãºluiascã dragostea ºi încrederea cea desãvârºitã a soþilor, unul cãtre altul. Dar acolo, unde iubirea creºtinã înfloreºte cu putere în bãtaia caldã a credinþei în Dumnezeu, viaþa de familie se scurge lin, fãrã bântuialã ºi fãrã prihanã. Prin Taina Sfintei Cununii, soþii devin amândoi un trup, cãci ,, de aceea va lãsa omul pe tatãl sau ºi pe mama sa ºi se va uni cu femeia sa ºi vor fi amândoi un trup”(Efeseni 5,31). A fi legatã trupeºte cu slujitorul sfinþit al Împãratului Ceresc este o cinste mare, nu se pot bucura de ea decât puþine femei. Fiecare demnitate are însã obligaþiile ºi rãspunderile ei. Cu cât demnitatea este mai înaltã, cu atât ºi îndatoririle sporesc. Preoteasa este partenera de viaþã a celui ce cãlãuzeºte spiritual o comunitate, iar prin acest statut viaþa ei este o permanentã încordare pentru a sprijini ºi înmulþii la maxim roadele muncii soþului sãu, fiind numitã pe bunã dreptate de oamenii din popor maica preoteasã. Ea

trebuie, aºadar, sã fie la înãlþimea chemãrii soþului sãu, vorbele, miºcãrile, faptele, purtarea din tot locul sunt cu grijã urmarite de popor ºi nici o scãdere nu i se iartã mai mult decat preotului. Pe nimeni sã nu dispreþuiascã, ci sã se facã pildã credincioºilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu credinþa ºi curãþia (I Timotei 4,12). Numai aºa sfatul îi va fi primit întotdeauna cu cãldurã, dând prilej multora sã-ºi îndrepte purtarea dupã exemplul vieþii sale, podoabã de virtuþi creºtine. Credinþa ei sã fie însoþitã de raþiune, nu bigotã, nu plinã de superstiþii, pornitã din suflet. Sã nu-i încolþeasca în suflet invidia, ura, cleveteala s-au alte virtuþi negative. Preoteasa- soþia trebuie sã þinã mãsura în toate, dar mai ales în: distracþii, mâncare, bãuturã, îmbrãcaminte. Aceasta ºi în cercul intim familial, unde un ochi dintotdeauna pândeºte, fãrã a fii vãzut. Ea trebuie sã fie cumpãtatã ºi prevãzãtoare, sã nu cânte cântece de lume, sã nu declare, sã nu povesteasca anecdote, sa nu mintã, sã nu bârfeascã... Sã îngrijeascã de casã, de treburile gospodãreºti, de copii, sã le acorde o educaþie moralã atât de înaltã încât sã strãluceascã în ochii pãrinþilor lor ºi sã fie un bun exemplu pentru ceilalþi copii. Soþia preotului trebuie sã aibã curaj, sã fie rãbdatoare ºi întotdeauna biruitoare, cãci numai aºa va fi un exemplu viu ºi o cãrare pentru enoriaºi. Mult respect ºi iubire aduce preotesei blândeþea, pe când lãcomia, avariþia, cleveteala ºi ura vor lovi dur nu numai în ea, ci mai ales în imaginea familiei preotului. Dar câte sã facã ºi câte sã nu facã preoteasa-soþia? I se cere o viaþã îngereascã lângã soþul sãu a cãrui misiune este atât de înaltã ,,cã îngerii privesc la ea cu fricã mare”. O scãdere mai mult a unuia sau a celuilalt a soþilor descumpãneºte balanþa moralã a pãstoriþilor. Viaþa lor trebuie se fie un model ales de trãire creºtinã. În viaþa creºtinã adevãrul, care întotdeauna iese la ivealã, se transformã în armã ce-l poate doborâ pe omul fãþarnic, pe omul mincinos, când nu se aºteaptã, cãci acest om ºi-a ridicat edificiul spiritual al fiinþei sale pe nisip ºi nu pe piatra adevarului ºi al credinþei. Sfântul Ioan Gurã de Aur spune:,,Nimic nu meritã mai mult dispreþ, ca omul fãþarnic ºi viclean”. Astãzi , când societatea noastrã în care trãim nu pune atât de mult preþ pe caracterul moral al omului, preoteasa este datoare sã cultive virtuþi ca omenia, corectitudinea, dreptatea ºi cinstea. Tot ceea ce facem ca oameni ºi creºtini în familie, la serviciu ºi în societate, sã nu fie fãcut de formã, de ochii lumii, de ochii soþului, de ochii ºefului sau de gura celor din jur, ci sã facem din convingere, sã facem cã asa se cuvine sã fie, sã ne comportam fãrã vicleºug, dând celui cu dare, darea; celui cu teamã, teama; celui cu cinstea, cinste (Rom. 13, 8). Tinerele fete care vor sã fie preotesesoþii ºi nu numai, ºi cele care sunt, sã ia aminte la adevãratele podoabe ce li se cer; altfel în loc de a fi sprijinul preotului, îi vor fi un necurmat prilej de zbucium ºi supãrãri. - va urma Elena GRIGORESCU

7


Argeºul Ortodox

Ortosinteze

Permanenþa Eparhialã a Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului s-a aflat astãzi în ºedinþã de lucru În prezenþa Înaltpreasfinþitului Pãrinte Calinic, membrii Permanenþei Eparhiale, împreunã cu pãrinþii protoierei din cele ºapte protopopiate ale Eparhiei, au prezentat astãzi un raport al principalelor obiective realizate în anul 2011.

De asemenea, fiecare sector din administraþia eparhialã a prezentat planurile manageriale pentru anul în curs. În acest sens, pãrinþii consilieri au venit cu propuneri noi privind evoluþia ºantierelor deschise atât la Catedrala Arhiepiscopalã, ctitoria domnitorului

Neagoe Vodã Basarab, cât ºi la noua ctitorie ridicatã în cinstea Sf. Mc. Filoteea. De asemenea, s-au fãcut propuneri pe plan administrativ bisericesc, social-filantropic, pastoralmisionar, cultural ºi învãþãmânt teologic.

Biserica din parohia Sãlãtrucul de Sus a aniversat astãzi 120 de ani de existenþã

În Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului, credincioºii parohiei Sãlãtrucul de Sus, au sãrbãtorit în ziua de 8 ianuarie, 120 de ani de la sfinþirea bisericii. Cu acest prilej, Înaltpresfinþitul Pãrinte Calinic, împreunã cu un important sobor de preoþi ºi diaconi, a oficiat în aceastã localitate Sfânta Liturghie arhiereascã. În cuvântul de învãþãturã, Chiriarhul Eparhiei Argeºului ºi Muscelului a mulþumit credincioºilor din aceastã parohie pentru implicarea deosebitã în viaþa bisericii, dar ºi pentru sprijinul material oferit de aceºtia pentru conservarea ºi restaurarea acestui Sfânt. Locaº de rugãciune. Biserica parohiei

Sãlãtrucul de Sus a fost construitã între anii 1886-1891, fiind sfinþitã de Preasfinþitul Ghenadie al II –lea în ziua de 12 ianuarie 1892. Are douã hramuri: Sf. Ierarh Nicolae, preluat de la biserica veche, atestatã documentar din a doua jumãtate a sec. al XVI-lea, ºi Sf. Mc. Gheorghe, pus de Episcopul Ghenadie al II-lea în anul 1892. În urma unor ample lucrãri de restaurare, Biserica a fost resfinþitã de Înaltpreasfinþitul

Pãrinte Arhiepiscop Calinic în ziua de 5 septembrie 2010. Momentul festiv organizat de data aceasta în parohie s-a încheiat cu decernarea diplomelor de merit oferite de Arhiepiscopia

Argeºului ºi Muscelului celor care au contribuit în ultimii ani la lucrãrile de restaurare executate la aceastã sfântã bisericã. Biroul de presã al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului


Argesul Ortodox Anul XI, nr. 534, 18 - 25 ianuarie 2012