Page 1

C M Y K

z Anul IX z nr. 485 z 9 - 15 decembrie 2010 z 8 pagini z preþ: 1,6 RON

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului

Sfânta Filoteea, cea mai tânãrã sfântã din lume ot mereu mã gândesc la ceea ce a dorit Duhul Sfânt, sã ne spunã nouã prin cuvintele lãsate prin versetul biblic: „Mari ºi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înþelepciune le-ai fãcut!” (Psalmul 103, 32) i tot meditând, gândul inimii mi-a mers la ceea ce tot Duhul Sfânt ne-a

T ª

s-au proslãvit, de la vârsta de doi ani mai în jos, paisprezece mii de prunci, uciºi la porunca lui Irod, care se prãznuiesc la 29 decembrie, în fiecare an, pânã la vârste care au ajuns la sute de ani. e amintim, cã de pe plaiurile acestea româneºti s-a proslãvit de Dumnezeu întru sfinþenie, Ioan Valahul sau Românul, care este prãznuit la 12 mai, sfânt din neamul nostru doar la vârsta de 15 ani, care a fost spânzurat de turci, nevrând sã se lepede de credinþã, în anul de la Hristos 1662. Chiar atunci, Ioan Cariofil, un mare dregãtor bisericesc de la Patriarhia din Constantinopol, fiind de faþã ºi vãzând martiriul lui Ioan Valahul, i-a scris Viaþa, document de primã importanþã, mãrturia unui strãin despre un sfânt român. oborând spre frageda vârstã, credem cã Sfânta Filoteea este cea mai tânãrã martirã din lume, la vârsta de doar 12 ani! unt sigur cã Pruncuþa - Sfântuliþa, cum i se spune aºa de frumos ºi cu dragoste de argeºeni, a cunoscut viaþa Sfântului Nicolae ºi a înþeles de la el ce înseamnã bunãtatea ºi bucuria de a dãrui, din inima copleºitã de iubirea lui Iisus, ºi celor care duceau lipsã ca ºi în zilele noastre. e aceea cred cã inspirat i s-a aºezat, de Bisericã, cinstirea pe 7 decembrie, imediat dupã prãznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. i, ca ºi toþi sfinþii preamãriþi de Dumnezeu, sunt mari fãcãtori de minuni, zi de zi aducând mângâiere îndureraþilor. ºadar, avem în Împãrãþia lui Dumnezeu, din România, pe cei mai tineri sfinþi din lume: Sfântul Ioan Valahul de 15 ani ºi Sfânta Filoteea de la Argeº, de 12 ani! uturor bunilor creºtini, har ºi binecuvântare de la Dumnezeu, iar de la Sfânta Filoteea bucurie ºi mângâiere, iar celor cu numele ei îndemn pentru a i se urma credinþa ºi faptele bune! ã ne bucurãm ºi sã fim încrezãtori în ziua de mâine, rugându-ne lui Dumnezeu sã ne binecuvânteze, iar rugãciunile adresate Sfintei Filoteea, cea iubitoare de Dumnezeu, sã ne ajute tuturor ca ºi pânã acum. ntru buni ºi bogaþi ani ºi acelora care poartã numele de Filoteea, în traducere Iubitoare de Dumnezeu!

N

C S

D E

arãtat, atunci când a zis: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinþii Sãi!” (Psalmul 67, 36) iile ºi milioanele de sfinþi proslãviþi, mai ales de la venirea lui Iisus Hristos pe acest pãmânt au fost, prin harul lui Dumnezeu, aºezaþi în calendarele creºtinilor pentru a fi cinstiþi, dupã cuviinþã, mereu, dar mai ales atunci când s-au sãvârºit din viaþa aceasta ºi au plecat în Þara de peste vremi! u fost sfinþi dintre cetele ostãºeºti, filozofi, oameni de ºtiinþã, pãstori de oi, ighemoni (conducãtori de cetãþi), regi, împãraþi, þãrani, dascãli, ierarhi, cuvioºi cãlugãri ºi cãlugãriþe, preoþi de mir ºi, Doamne, din câte stãri sociale nu ºi-a luat Dumnezeu pe mãrturisitorii Sãi de-a pururi! ât despre vârstã, Duhul Sfânt a plutit pe deasupra lumii ºi S-a coborât acolo unde a gãsit cu cale. De aceea, nu ne mirãm atunci când sfinþii

M A C

A

T S Î

„Bucurã-te, Filotee, fecioarã prealãudatã!“ Condacul 1 Ca ceea ce din pruncie jertfã fãrã prihanã te-ai adus lui Dumnezeu, prin faptã bunã, Filotee preafericitã, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoºtea pe tine, ceea ce te-ai arãtat podoaba fecioarelor ºi locuitoarea cãmãrii celei de nuntã, vrednicã eºti de laudã! Pentru aceasta cântãm þie: Bucurã-te, Filotee, fecioarã prealãudatã! Icosul 1 Plecând acum genunchii înaintea Fãcãtorului tuturor ºi mâinile tinzându-le cãtre Cuvântul Cel mai înainte de veac, iertare greºealelor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare ºi pricepere minþii noastre, ca sã lãudãm nevoinþele ºi vitejiile fericitei Filoteea ºi cãtre dânsa sã grãim cu cãldurã unele ca acestea: Bucurã-te, Filoteea, cea din rãu tatã nãscutã; Bucurã-te, cã de mamã credincioasã ai fost crescutã; Bucurã-te, trandafirul rãsãrit din mãrãcine; Bucurã-te, cã tot timpul bun miros reverºi din tine; Bucurã-te, cã în lume ai fost blândã mieluºiþã; Bucurã-te, cã a ta mamã þi-a fost bunã pãstoriþã; Bucurã-te, poruncã sfântã, cu desãvârºitã minte; Bucurã-te, cã de micã ai mers pe cãile sfinte; Bucurã-te, cã în chinuri þi-a fost totdeauna traiul; Bucurã-te, cã rãbdarea te-a fãcut sã câºtigi raiul; Bucurã-te, cã necazuri suferit-ai multe foarte; Bucurã-te, cã de Domnul te-ai preamãrit dupã moarte; Bucurã-te, Filotee, fecioarã prealãudatã! (din Acatistul Sfintei Muceniþe Filoteia)

Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului

www.eparhiaargesului.ro/argesulortodox

Ascultaþi RADIO T R I N I T A S (95,3 FM)


Argeºul Ortodox

Sfântul Ioan Gurã de Aur - Omilii la Facere (XLV)

Moartea ºi îngroparea Sarrei. Prilej de-nþelepþire Dupã ce ne-am minunat cum a primit bãtrânul tatã sã fie preot al copilului sãu, n-a trecut mult timp de la acea jertfã nouã ºi nemaiîntâlnitã, cã peste Avraam a venit jalea pentru Sarra. Ca sã-ºi îngroape soþia, a cerut de la fiii lui Het sã-i dea în stãpânire mormântul ºi a cumpãrat locul. Ne uimeºte simplitatea ºi virtutea

neagonisirii dreptului Avraam. Dupã ce a trãit toatã viaþa ca un strãin ºi cãlãtor, dar care totodatã s-a bucurat de atâta ajutor de Sus, ºi care se bucura de atâta faimã în toatã lumea, iatã cã nu avea în stãpânire þarini, nici moºii, dar nici mãcar un loc de-ngropãciune. Bogãþia pe care i-o dãdea cugetul îl fãcea sã nu manifeste nicio sârguinþã pentru bogãþia materialã. Abia mânat

de aceastã nevoie de a înmormânta trupul Sarrei, a cumpãrat þarina ºi peºtera de la fiii lui Het. Astfel, odatã cu moartea Sarrei, ajunge ºi patriarhul pentu întâia oarã, stãpânitor de pãmânt. Pacea ºi cumpãtarea desãvârºite arãtate înaintea morþii soþiei îi cucereºte pe fiii lui Het. Cã Avraam era vestit în ochii canaaneilor, înþelegem din ce spun fiii lui Het despre el: Împãrat de la Dumnezeu eºti tu între noi. În mormintele noastre cele alese îngroapã-þi mortul tãu (Facere 23, 6) . Situaþia ivitã constituie însã pentru Avraam încã un bun prilej de a-i înþelepþi cu faptele ºi cu filosofia sa, cã nu voieºte sã primeascã mormânt pânã nu le plãteºte preþul cuvenit. ªi nu ºi-a ales loc gãtit cu falã, ci le-a dat argintul ca preþ ºi a îngropat pe Sarra, femeia lui, în peºtera þarinii, care este în faþa lui Mamvri (Facere 23, 19). Iatã cã omul acesta atât de vestit ºi de renumit, care avea atâta îndrãznire înaintea lui Dumnezeu, care era cinstit de toþi bãºtinaºii încât ajunseserã

sã-l numeascã împãrat, omul acesta nu stãpânea nici un stânjen de pãmânt. Ce denotã lucrul acesta ne explicã însuºi Apostolul Pavel, plin de admiraþia virtuþii dreptului acestuia, spunând: Prin credinþã a stat Avraam în pãmântul fãgãduinþei ca într-un pãmânt strãin, locuind în corturi cu Isaac ºi Iacov, cei împreunã moºtenitori ai aceleiaºi fãgãduinþe. Pentru cã aºtepta cetatea care are temelii, al cãrei Meºter ºi Ziditor este Dumnezeu (Evrei 11, 9-10). Avraam dispreþuia cele prezente, pentru nãdejdea celor viitoare, pe cele de aici, pentru cele veºnice de dincolo. El, cel mai înainte de har, ºi mai înainte chiar de Lege, ne ruºinezã pe noi cei de sub Legea Nouã. Noi care dupã atât de mari fãgãduinþe prin Hristos, mai rãmânem lipiþi de cele lumeºti, cumpãrând ogoare ºi alergând dupã moºii, vom fi judecaþi prin cuvântul profetului: Vai de cei ce lipesc casã lângã casã ºi unesc þarinã cu þarinã, ca sã ia ceva de la vecin ( Isaia 5, 9). Fereascã Dumnezeu sã auzim cuvintele spuse bogatului: Nebune, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tãu, iar cele ce-ai gãtit, ale cui vor fi? (Luca 12, 20). Pr. prof. Andrei CÃNUÞÃ

Molitfelnicul tâlcuit

Rânduiala sfinþirii steagului unei grupãri de meseriaºi Aceastã rânduialã are loc dupã finalul Sfintei Liturghii, când se aºeazã o masã în mijlocul bisericii, pe care se pun Sfânta Cruce ºi Sfânta Evanghelie. Pe o altã masã, aºezatã lângã prima, se pune steagul adus spre sfinþire sau steagul este ridicat de o persoanã. Preotul va da Binecuvântarea micã, rugãciunile începãtoare ºi psalmul 127, în care se aminteºte cât de preþioasã este munca: „Rodul muncii mâinilor tale vei mânca”. Urmeazã o ectenie cu cereri speciale în care preotul se roagã „pentru ca sã binecuvânteze steagul acesta al grupãrii meseriaºilor din (se spune numele oraºului sau al satului) ºi sã le fie lor semn aducãtor aminte de sfinþenia muncii ºi pururea îndemnãtor spre tot lucrul bun”. Se mai roagã „pentru ca sã fereascã aceastã grupare de duhul uitãrii de datorie, de duhul vrajbei ºi al dezbinãrii, care aduc neliniºte ºi pagubã între oameni” sau pentru sporul ºi desãvârºirea în acel meºteºug pentru care se sfinþeºte steagul respectiv. Apoi urmeazã o pericopã apostolicã ºi una evanghelicã. Cea apostolicã este aleasã de la sfântul apostol Pavel din epistola a doua cãtre Tesaloniceni (3; 6-18). Este paragraful în care apostolul aminteºte cât de importantã este munca ºi buna rânduialã: „…noi n-am umblat fãrã rânduialã între voi, nici n-am mâncat pâine în dar, ci cu muncã ºi cu trudã am lucrat noaptea ºi ziua, ca sã nu împovãrãm pe nimeni dintre voi:”; sau „dacã cineva nu vrea sã lucreze, acela nici sã nu mãnânce”. Evanghelia este aleasã de la Matei (25; 14-30). Este cunoscutã, celebra ºi mult explicata pildã a talanþilor în care se aratã cât de important este sã lucrezi talanþii (darurile) primiþi, dar ºi cât de catastrofal este sã nu foloseºti talanþii primiþi în dar. Urmeazã o rugãciune de binecuvântare „grupãrii meseriaºilor din acel loc, pentru cã Tu Însuþi ai zis: unde sunt doi sau mai mulþi adunaþi în numele Meu, ºi Eu sunt în mijlocul lor.” La urmã, preotul va stropi steagul cu aghiazmã mare, rostind: „Se binecuvânteazã ºi se sfinþeºte steagul grupãrii meseriaºilor din (numele oraºului sau al satului) prin stropirea cu aceastã apã sfinþitã, în numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.” La sfârºitul slujbei, preotul va înmâna steagul celui mai mare sau purtãtorului de steag, rostind urmãtoarele: „Încredinþându-vã steagul acesta, care este sfinþit cu cereascã binecuvântare, doresc ca membrii grupãrii (numele oraºului sau al satului) pururea sã-l cinsteascã prin dragoste ºi

Colegiul de redacþie FONDATOR: † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com Sãptãmânal tipãrit de cotidianul ARGEªUL

2

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Pr. Prof. Cornel Dragoº Art designer: ing. Bogdan Ciocîrlan

unire unul cu altul, prin muncã ºi bunã chivernisire ºi prin ajutorarea aproapelui, spre slava lui Dumnezeu, spre a lor bunãstare ºi spre cinstea þãrii noastre.” Slujba se încheie cu polihroniul în care sunt pomeniþi ºi „membrii grupãrii” pentru care a fost sfinþit steagul. Pr. Florin IORDACHE

Redacþia: preot dr. Napoleon Dabu (secretar de redacþie), preot Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuþã, asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã, pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº, Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa, Flavia Jinga.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643


Argeºul Ortodox Învãþãmânt

Cercul pedagogic al profesorilor de religie din zona Piteºti Având înalta binecuvântare a Arhipãstorului eparhiei noastre, Înalt Preasfinþutul Pãrinte Calinic, Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului ºi sub patronajul Inspectoratului ªcolar Judeþean Argeº, joi, 2 decembrie 2010, s-au desfãºurat cercurile pedagogice pe discipline pentru nivelul de învãþãmânt liceal. Cu participarea pãrintelui consilier Victor Grigore ºi a domnului inspector de Religie, prof. Gheorghe Dincã, la Liceul cu Program Sportiv din cartierul piteºtean Prundu s-au reîntâlnit pentru a se sfãtui ºi a dezbate probleme specifice ºi de actualitate pedagogicã profesorii ce predau disciplina religie în cadrul colegiilor, liceelor ºi grupurilor ºcolare din municipiul Piteºti ºi împrejurimi. Pornind de la afirmaþia lui William Foddy, în accepþiunea cãruia „orice persoanã poate elabora un chestionar, fiecare dintre semenii noºtri practicã o sociologie la nivelul simþului comun, care nu este altceva decât un ansamblu de noþiuni, descrieri de fenomene, asupra relaþiilor dintre semeni”, gazda evenimentului, Pr. prof. Roberto Cristian Viºan a propus colegilor prezenþi o

Hram

activitate centratã pe tehnica de elaborare, utilizare ºi interpretarea rezultatelor unui

chestionar, care se poate dovedi util în prospectarea unor informaþii extrem de importante pentru optimizarea actului didactic în ceea ce priveºte disciplina religie. Programul activitãþilor a fost urmãtorul: - prezentare Power Point despre modul de elaborare ºi aplicare a unui chestionar - prezentarea unui model de chestionar cu tematicã religioasã care poate fi aplicat la clasã pentru obþinerea feed-back -ului privind predarea disciplinei Religie

- dezbateri privind modul de utilizare a unui astfel de instrument în actul educaþional. Având la bazã o pregãtire bine documentatã, profesorul ce „antreneazã” sufletele elevilor de la instituþia ce a gãzduit cercul pedagogic a elaborat un chestionar adresat în special elevilor de la clasele din ciclul superior al învãþãmântului, pe care fiecare profesor îl poate adapta în funcþie de particularitãþile tinerilor cãrora le predau cuvintele necesare vieþii spirituale. Conþinutul chestionarului a vizat aspecte importante ale cunoaºterii ºi trãirii învãþãturii Mântuitorului Iisus Hristos de cãtre tinerii din societatea contemporanã în contextul unei accentuate devalorizãri a acesteia: religia în ºcoalã, lectura religioasã, Biserica, relaþia cu aproapele, familia creºtinã ºi trãirea învãþãturii creºtine. Dupã expunerea ºi discuþiile purtate pe marginea subiectului propus de cãtre pãrintele profesor Roberto Cristian Viºan, au fost comunicate profesorilor participanþi informaþii utile ºi aspecte de interes de cãtre pãrintele Victor Grigore, consilier pentru probleme de

învãþãmânt al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului, ºi a domnului inspector de Religie, prof. Gheorghe Dincã. Totodatã, a avut loc vizionarea unui film documentar având ca temã lupta împotriva avortului, material prezentat de Pr. prof. Romeo Iorga de la Grupul ªcolar Agricol Costeºti în colaborare cu Asociaþia Pro Filiis. În spiritul unei adevãrate lecþii, cei prezenþi au primit ca temã pentru urmãtoarea întâlnire prezentarea rezultatelor aplicãrii acestui chestionar la ºcolile unde activeazã. Diac. Prof. Gabriel FIRUÞÃ

Praznicul cartierului piteºtean Rãzboieni În seara zilei de 6 decembrie, la paraclisul ce se aflã la demisolul bisericii, credincioºii parohiei s-au adunat la slujba de priveghere închinatã Sfintei Muceniþe Filofteia, rugãciunile acestora fiind concretizate în sfintele slujbe ale vecerniei ºi acatistului. Dupã sãvârºirea acestor slujbe membrii consiliului parohial, sub îndrumarea pãrintelui paroh, Adrian Gheorghe, au pregãtit darurile ce urmau sã fie împãrþite participanþilor la sãrbãtoarea parohiei în ziua prãznuirii Sfintei Muceniþe. Marþi, în data de 7 decembrie, zi în care în prima capitalã a Þãrii Româneºti, ctitoria Basarabilor de pe râul Argeº, avea loc un impresionant pelerinaj de rugãciune ºi aleasã trãire duhovniceascã la moaºtele Sfintei Filofteia, venerate atât de credincioºii din partea locului cât ºi de alþi creºtini veniþi din alte zone ale þãrii, biserica din Rãzboieni a devenit neîncãpãtoare.

Biserica Sfânta Muceniþã Filofteia din cartierul piteºtean Rãzboieni a îmbrãcat haine de sãrbãtoare pentru a-ºi cinsti cum se cuvine milostiva ºi rugãtoarea ocrotitoare a acestei comunitãþi a municipiului. Prezenþa moaºtelor tinerei Filofteia în þara noastrã a fost cinstitã atât prin smerite rugãciuni adresate acesteia la sfânta sa raclã, cât ºi prin faptul cã numeroase biserici s-au împodobit cu milostiva sa ocrotire ºi au zugrãvit chipul ei sau scene din sfânta ei viaþã. Tot astfel ºi comunitatea creºtinã din cartierul Rãzboieni s-a învrednicit, încã de acum 14 ani, a avea ca patron spiritual pe Sfântuliþa ce ne vegheazã sufletele de atâþia ani din ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab.

Sute de credincioºi au participat dis-de-dimineaþã la slujba Utreniei ºi la Sfânta Liturghie sãvârºite în sfântul locaº de slujitorii acestei biserici, pãrintele paroh Adrian Gheorghe ºi pãrintele Mugurel Stoica, rugãciunile tuturor îndreptându-se cãtre Filofteia cea milostivã. În cuvântul de învãþãturã adresat credincioºilor

pãrintele Mugurel Stoica a subliniat aspecte din viaþa Sfintei Muceniþe Filofteia, felul în care sfintele sale moaºte au ajuns pe tãrâmul argeºean ºi istoria acestora pe teritoriul þãrii noastre ºi modul în care românii au cinstit-o dintotdeauna pe Sfântuliþa cea dragã ºi apropiatã sufletului lor. Dupã Sfânta Liturghie a fost oficiatã slujba de binecuvântarea a prinoaselor ºi un parastas pentru cei care au fost ocrotiþi prin purtarea numelui de Sfânta Muceniþã Filofteia. În încheiere, pãrintele paroh Adrian Gheorghe, lãudând milostivirea ºi dragostea faþã de creºtini a Sfintei Muceniþe Filofteia, a mulþumit tuturor credincioºilor participanþi la acest praznic al comunitãþii pe care o pãstoreºte, atât celor din parohie, cât ºi celor din alte parohii ale municipiului, pentru eforturile deosebite aduse în vederea construirii sfântului locaº ºi dotãrii acestuia cu cele necesare ºi a invitat pe cei prezenþi în biserica mare pentru a vedea terminatã o primã parte a lucrãrilor de picturã ce au început acum douã luni. La plecare tuturor credincioºilor le-au fost împãrþite pachete cu mâncare, pentru a aminti de obiceiul Sfintei Muceniþe Filofteia ce dãruia tuturor din cele ale sale. G. F.

3


Argeºul Ortodox

Bunicii Mântuitorului Hristos zãmislesc pe Maica Vieþii noastre! Prin zãmislirea Maicii Domnului s-a pus începutul mântuirii, aºteptatã cu nerãbdare ºi cu smerenie, de foarte mulþi oameni, pe parcursul Vechiului Testament. De naºterea Maicii Domnului s-au bucurat atât îngerii, cât ºi oamenii, vãzând începutul împlinirii proorociei mesianice. De astãzi, 9 Decembrie ºi pânã pe 8 Septembrie (când prãznuim Naºterea Maicii Domnului) sunt 9 luni, precum ºi de pe 25 Martie (Buna Vestire) ºi pânã pe 25 Decembrie (când sãrbãtorim Naºterea Domnului). Aceasta poate fi o explicaþie a faptului cã sãrbãtorile din calendarul creºtin nu sunt condiþionate de o cronologie strictã; în Bisericã, timpul este, întâi de toate, duhovnicesc. Înaintaþi în zile, ajunºi la vârsta la care mulþi oameni îºi cresc nepoþii, drepþii Ioachim ºi Ana au fost binecuvântaþi pentru a conlucra cu Dumnezeu, la crearea ,,Bisericii însufleþite”a Mântuitorului lumii. Întristaþi de nenaºterea de prunci ºi ocãrâþi de conaþionali, care îi socoteau nevrednici a participa la rânduielile de la Templu, cei doi bãtrâni îl roagã pe Tatãl ceresc, fãgãduinduI, cã de vor dobândi un copil, îl vor închina Domnului. Dezamãgiþi de comportamentul oamenilor, dar profund credincioºi lui Dumnezeu, nu s-au deznãdãjduit, ci au suferit rigurozitatea prescripþiilor Legii, cu multã rãbdare, încredinþaþi cã ,,ceea ce e cu neputinþã la oameni, e cu putinþã la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Dupã ce îngerul bunelor vestiri, Sfântul Arhanghel Gavriil, le spune cã rugãciunile lor au fost ascultate, fãcândule cunoscutã bunãvoinþa dumnezeiascã, pãrinþii Sfintei Fecioare Maria mulþumesc lui Dumnezeu cu recunoºtinþã pentru darul vieþii. Sfânta Tradiþie ne informeazã asupra genealogiei pãrinþilor Maicii Domnului. Sfântul Ioachim era fiul lui Barpatir, din neamul regelui David, cãruia Dumnezeu i-a fãgãduit cã Mântuitorul se va naºte din urmaºii lui. Sfânta Ana era din neamul lui Levi, fiica marelui Preot Matan ºi a soþiei sale Maria, care aveau trei fete: Maria, Sovi ºi Ana. Sora cea mai mare, Maria, a nãscut pe Salomeea; Sovi a nãscut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezãtorul, iar Ana s-a cununat cu Ioachim ºi a nãscut pe Maria, Maica Domnului. Astfel, Salomeea, Elisabeta ºi Maria, Prea Sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, erau veriºoare, iar dupã descendenþa sa trupeascã, Hristos Domnul era vãr de gradul doi cu Sfântului Ioan Înaintemergãtorul.

Semnificaþia numelor Ioachim (,,Dumnezeu se înalþã”) ºi Ana (,,bunãvoinþã, milã”) ne aratã faptul cã Dumnezeu, în mãreþia Sa, se smereºte din bunãvoinþã, milã ºi iubire pentru oameni, fãcându-se Prunc, pentru ca pe om sã-l înalþe, sã-l reaºeze în comuniune cu Sine. Dumnezeu se înomeneºte pentru a ne îndumnezei ºi se naºte din Fecioarã pentru a ne

mântui. Dumnezeu Fiul conlucreazã cu drepþii Ioachim ºi Ana, pregãtindu-ºi venirea Sa în trup. Chiar dacã am fi tentaþi sã afirmãm cã Hristos nu ºi-a cunoscut bunicii, întrucât aceºtia trecuserã la Domnul, înainte de Naºterea Sa, totuºi, ºtiind cã Fiul lui Dumnezeu este Cel ce s-a întrupat din Pururea Fecioara Maria, suntem convinºi cã bunicii Sãi ,,au fost cunoscuþi de Dumnezeu”, chiar înainte de Întruparea Sa, atunci când i-a chemat la

aceastã demnitate ºi slujire. În icoana Maicii Domnului cu Pruncul vedem pe om, purtându-L pe Dumnezeu pe braþe, þinându-l aproape, lângã inimã, iar pe Dumnezeu, în familiaritate cu omul. Omenitatea, reprezentatã de Maica Domnului, îl poartã pe braþe, cu dragoste maternã, pe Dumnezeu-Omul, în timp ce Acesta ne îmbrãþiºeazã cu iubirea Sa dumnezeiascã, izvorâtã din paternitatea Sfintei Treimi. Iubirea faþã de toþi oamenii, purtãtori ai chipului lui Dumnezeu, trebuie sã fie o constantã a vieþii creºtine. Pomenirea înaintaºilor e o datorie sfântã ce ne mijloceºte intrarea în comuniune cu ei, pãstrând legãtura neîntreruptã dintre generaþii. O maximã ne atenþioneazã: ,,Cununa bãtrânilor sunt nepoþii, iar mãrirea fiilor sunt pãrinþii lor” (Proverbele lui Solomon 17, 6). Respectarea pãrinþilor este o poruncã dumnezeiascã, dar cinstirea se extinde ºi asupra bunicilor ºi a pãrinþilor duhovniceºti, care ne transmit cu dragoste, valorile perene ale vieþii. Bunicii Mântuitorului Hristos reprezintã modelul familiilor credincioase, fiind exemple de soþi, bineplãcuþi lui Dumnezeu. Ei sunt mijlocitori ai rãscumpãrãrii primei perechi de oameni, Adam ºi Eva, dar ºi a întregului neam omenesc, care a dãruit lui Dumnezeu, cu ocazia Naºterii Sale, o Fecioarã Maicã. Dumnezeieºtii Pãrinþi Ioachim ºi Ana sunt ocrotitori, mângâietori ºi vindecãtori ai familiilor care nu au copii, dar care îºi pun nãdejdea în mila ºi bunãtatea lui Dumnezeu. Ei sunt chipuri blânde ale: smereniei, rãbdãrii, privegherii, postului, credinþei, stãruinþei ºi nãdejdii în rugãciunea cu lacrimi aducãtoare de bucurie, pentru dobândirea cererilor de folos. Învãþãm de la bunicii lui Hristos, responsabilitatea de a trãi creºtineºte, pentru ca Dumnezeu sã lucreze prin urmaºii noºtrii, cãci orice început bun, manifestat prin dorinþa ºi voinþa omeneascã, este încununat doar de ajutorul ºi harul Domnului. Suntem chemaþi sã devenim purtãtori de Dumnezeu, de fiecare datã când ne împãrtãºim cu Trupul ºi Sângele Domnului, fãcându-ne ,,Temple ale Duhului Sfânt”, ,,maici duhovniceºti ale lui Hristos”, ,,Biserici însufleþite”; Mântuitorul Iisus Hristos, nãscându-se ºi în sufletele noastre, precum odinioarã, în peºtera din Betleem. Alexandru MÃLUREANU

Liturgicã

În timpul Sfintei Liturghii, trebuie sã se citeascã (în tainã) ºi ecteniile ºi rugãciunile pentru catehumeni sau doar pentru cei credincioºi?

Cererile pentru catehumeni, cu rugãciunea plecãrii capetelor care le însoþeºte („Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce întru cele înalte locuieºti...”), constituie o parte indisolubilã a Sfintei Liturghii ºi, în mod necesar, se rostesc în timpul acesteia. La parohiile noastre, s-a obiºnuit, din motive de economie de timp, sã se spunã cu glas tare cererile ºi în tainã doar rugãciunea de la Liturghiile Darurilor mai înainte sfinþite din Postul Mare, care pãstreazã forma cea mai veche. La acestea se adaugã ºi se rostesc, în acelaºi fel, cererea ºi rugãciunea respectivã din sãptãmâna a patra a înjumãtãþirii Postului ºi cele pentru „cei luminaþi” sau „spre sfânta luminare...”, adicã pentru catehumenii care se pregãteau sã fie botezaþi în Sâmbãta Mare, în timpul Praznicului Paºtilor.

Cererile ºi rugãciunile pentru catehumeni La mãnãstiri ºi în Bisericile slave se disting prin practica liturgicã conservatoare,

4

cele pentru catehumeni sunt spuse neapãrat la fiecare Liturghie. Este adevãrat cã cererile pentru catehumeni apar în zilele noastre anacronice. Gruparea catehumenilor nu mai existã, nici nu mai sunt la Sfânta Liturghie catehumeni, însã aceºtia sunt chemaþi de cãtre diacon sau de cãtre preot sã se roage, sã-ºi încline capetele ºi sã se apropie. Dar anacronismul acesta, care, în mod logic, ne deranjeazã astãzi ºi care nu este singurul în cultul nostru divin, este exterior, pentru cã vizeazã doar

forma ºi modul în care sunt introduse cererile acestea.

Situaþia catehumenilor azi Biserica dintotdeauna a avut ºi are catehumeni. Ei sunt pruncii nebotezaþi ºi toþi cei care, de la marginile lumii, aud cuvântul lui Dumnezeu ºi se pregãtesc sã devinã mãdulare ale Bisericii. Pentru aceºtia ne rugãm sã se învredniceascã „la vremea potrivitã de baia naºterii din nou, de iertarea pãcatelor ºi de îmbrãcãmintea în nestricãciune”, ºi sã se uneascã cu sfânta, soborniceascã ºi apostoleascã Bisericã, sã se numere în turma aleasã a Domnului. Într-un sens aparte, „catehumeni” nu pot sã fie numiþi ºi copiii care învaþã dupã Botez cateheza creºtinã? ªi pentru acest fel de catehumeni nu trebuie sã se facã cereri, „ca Domnul Dumnezeu sã-i miluiascã, sã-i înveþe cuvântul adevãrului, sã le descopere lor Evanghelia dreptãþii”? Sfânta Liturghie cuprinde cereri pentru toate stãrile existente ºi posibile ale credincioºilor prezenþi sau absenþi.

Credincioºii noºtri ºi preoþii noºtri, trebuie sã înveþe sã se roage pentru toþi ºi, mai ales, pentru cei care se pregãtesc sã devinã creºtini. ªi aceºtia existã ºi trebuie sã ne rugãm sã existe mai mulþi, ca sã se înnoiascã „sângele” Bisericii ºi ca noi popoare sã intre în sânurile ei.

Un sens actual al acestei cereri Se poate ca aceastã cerere sã fie oarecum anacronicã în formã. În fond, însã, chiar dacã se face doar de preot, pentru cã, în pãrþile noastre, s-a obiºnuit sã se spunã în tainã, cel puþin în duminici, ea rãmâne o cerere a Bisericii noastre pentru catehumenii ei, care, fiind rostitã, pe de o parte, ne amintim de datoria noastrã sfântã de a rãspândi credinþa ºi la popoarele din afara Bisericii, iar pe de altã parte, ne rugãm pentru noii creºtini care sunt catehizaþi ºi se pregãtesc pentru Botez, în Africa sau în orice loc al lumii, în care Dumnezeu va binevoi sã se propovãduiascã Evanghelia adevãrului Sãu (apud Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. I, pag. 134-136). Diacon Prof. Gabriel FIRUÞÃ


Argeºul Ortodox Semnificaþii religioase ºi mitologice ale unui element primordial (I)

Aproape de foc, aproape de Dumnezeu Dintotdeauna omul a cãutat sã-ºi explice lucrurile mai complicate recurgând la asemãnãri cu lucrurile simple. În felul acesta, au apãrut simbolurile, adicã „semnele, obiectele imaginile care reprezintã indirect (în mod convenþional sau în virtutea unei corespondenþe analogice) un obiect, o fiinþã, o idee, o însuºire, un sentiment” (DEX). Dacã am fi puºi în situaþia de a gãsi un simbol cuprinzãtor pentru Dumnezeu, la care dintre elementele creaþiei Sale ne-am opri? Orice cãlãtor care-ºi poartã paºii prin sãlbãticia codrilor sau prin alte pustietãþi, se va bucura atunci când va întâlni un foc de tabãrã în drumul sãu. Aproape de jocul flãcãrilor va afla luminã, cãldurã, ocrotire faþã de fiare, dar ºi un prilej de a scãpa de monotonia cãlãtoriei pe timp de noapte, alãturându-se semenilor din jurul focului. Sfântul Ioan Damaschim spunea cã „focul este unul dintre cele patru elemente. Este uºor ºi se

ridicã mai sus decât toate celelalte; este caustic ºi luminãtor în acelaºi timp. A fost creat de Creator în prima zi” (Dogmatica cap. VII, pag. 62). Apoi, Tatãl Ceresc a dat omului ºi priceperea de a descoperi focul ºi de a-l întreþine. Câte se pot spune despre beneficiile acestui element primordial fãrã de care viaþa nu s-ar putea întreþine pe acestã planetã! De asemenea, câte un crâmpei de foc (fãclia lumânãrii) este prezent la Botez, la Cununie, la primirea Sfintei Euharistii, la aniversarea zilei de naºtere, ca ºi totdeauna în Bisericã ºi în fiecare casã cu ocazia marilor sãrbãtori creºtineºti. Iar candela aprinsã deasupra mormintelor simbolizeazã credinþa noastrã în nemurirea sufletului ajuns în Împãrãþia lui Dumnezeu. Fie în forma lui brutã, fie sintetizat, focul este mereu prezent în preajma noastrã, dar intangibil. Tot astfel, Dumnezeu este omniprezent, însã nu

poate fi cuprins de mintea omeneascã ºi nici atins în fiinþa Lui. Însuºi Pãrintele luminilor s-a folosit de foc pentru a-l chema pe Moise, în muntele Horeb, aºa cum zice Sfânta Scripturã: „Iar acolo, i s-a rãtat îngerul Domnului într-o parã de foc, ce ieºea dintrun rug; ºi a vãzut cã rugul ardea, dar nu se mistuia” (Ieºirea 3, 2). Acesta era focul nematerialnic, adicã puterea ºi voinþa lui Dumnezeu care îl cãlãuzeau pe Moise spre Canaan. Acelaºi foc dumnezeiesc a luat forma carului ºi a cailor care l-au ridicat pe Sfântul Prooroc Ilie la cer. „Deodatã s-a ivit un car ºi cai de foc ºi ... a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” (4 Regi 2, 11). Mai târziu, tot pe cai ºi în care de foc au venit oºtile Domnului în sprijinul proorocului Elisei care era urmãrit de sirieni. „ªi s-a rugat Elisei ºi a zis: Doamne deschide-i ochii ca sã vadã! ªi a deschis Domnul ochii slujitorului ºi acesta a vãzut cã tot muntele era plin de cai ºi care de foc împrejurul lui Elisei” (4 Regi 6, 17). Sfântul Ioan Damaschin ne explicã deofiinþimea Tatãlui ºi Fiului, utilizând urmãtoarea analogie: „Dupã cum focul existã deodatã cu lumina din el ºi nu este mai întâi focul ºi pe urmã lumina, ci deodatã; ºi dupã cum lumina se naºte totdeauna din foc ºi este totdeauna în el fãrã sã se despartã deloc de el, tot astfel ºi Fiul se naºte din Tatãl, fãrã sã se despartã deloc de El, ci este pururea cu El” (Dogmatica, pag. 29). Sã nu uitãm de ziua Cincizecimii, atunci când Duhul Sfânt S-a pogorât sub forma limbilor de foc asupra apostolilor. Iatã destule argumente care ne îndreptãþesc spre a ridica focul la rangul de simbol pentru divinitate. Dumnezeu vine în sprijinul celui credincios ºi chibzuit. Focul aduce foloase celui care ºtie sã-l întreþinã în limite raþionale. ªi aºa cum Domnul abate pedeapsa asupra omului care abuzeazã de bunãtatea ºi de rãbdarea Sa, tot astfel focul se poate transforma din folositor în distrugãtor atunci când cel care-l aprinde nu are discernãmântul faptelor sale. Focul lumineazã în noapte, iar flacãra credinþei împrãºtie bezna pãcatului. Faptele creºtineºti întreþin aceastã flacãrã pentru a fi mereu cãlãuza noastrã pe calea mântuirii. Sã fim aproape de focul zilnic trupeºte ºi aproape de Dumnezeu cu sufletul. Cãci freamãtul unui foc aprins sub cerul nopþii înstelate reprezintã, de fapt, freamãtul vieþii lãsate de Domnul pe pãmânt. Imaginea oamenilor din jurul focului de tabãrã nu cumva ne duce cu gândul la lumina credinþei care-i uneºte pe oameni în numele lui Hristos, chiar în biserica Lui ocrotitoare ºi plinã de iubire nefãþarnicã?! - continuare în numãrul urmãtor – Amalia CORNÃÞEANU

Vitamine duhovniceºti pentru întãrirea sufletului

Lupta cu lãcomia pântecelui Trei sunt felurile de lãcomie a pântecelui: una care ne sileºte sã o luãm înaintea orei regulate pentru masã, alta care se mulþumeºte doar cu umplerea ºi încãrcarea pântecelui cu orice fel de bucate, a treia care umblã dupã mâncãruri mai rare, ºi deci, mai pretenþioase. De aceea, trebuie sã fim stãpâniþi de o întreitã grijã împotriva lãcomiei ºi anume: mai întâi sã aºteptãm timpul stabilit pentru încetare postului, apoi hrana sã ne fie cumpãtatã ºi în al treilea rând sã

ne mulþumim cu orice fel de mâncare, chiar mai ieftinã. Astfel, mintea noastrã, dacã nu s-a îngreuiat de umezeala poftelor vãtãmãtoare, de viciile ºi de grijile lumii acesteia, se va înãlþa cãtre cele de sus la cea mai uºoarã suflare a meditaþiei duhovniceºti, ajutatã în chip natural de curãþia sa ºi, pãrãsind cele de jos ºi pãmânteºti, se va muta la cele cereºti. (dupã Sfântul Ioan Casian) Selecþie realizatã de Pr. Prof. Cornel DRAGOª

FAMILIA „biserica din casã”

Existã profesii spre care nu ar trebui sã îi lãsãm pe copii sã se îndrepte? În cazul unei asemenea întrebãri nu veþi gãsi recomandatã o listã de profesii acceptate sau un index (aºa cum a fost, spre exemplu, la catolici) de profesii sau cãrþi interzise, ci este important sã se formuleze un principiu. În acest sens alegerea unei profesii care ar presupune pãcãtuirea, nu ar trebui acceptatã în nicio situaþie. Sã dãm un exemplu clar pentru toþi. Nu trebuie sã studiezi în vederea profesãrii ca asistentã a unui medic care sãvârºeºte avorturi sau, cu siguranþã, nu trebuie sã studiezi în vederea profesãrii unor activitãþi asociate pãcatului, cum ar fi realizarea de fotografii indecente. Trebuie sã se þinã cont ºi de colectivul din care am putea face parte dupã încheierea studiilor, dacã ºtim cã, în general, acolo dominã pãcatul. Nu trebuie, de pildã, sã avem activitãþi financiare legate de încãlcarea normelor legale, riscând sã nu împlinim porunca „Sã nu furi!”. ªi, pentru cã în ultima vreme sunt mediatizate excesiv multe evenimente sportive, nu se cuvine ca un pãrinte cu viaþã creºtinã sã le recomande copiilor sã devinã sportivi profesioniºti (mai ales în sporturile unde se vehiculeazã sume importante de bani, din surse obscure), deorece tendinþa continuã spre victorie este asociatã cu dãrâmarea, fãrã scrupule uneori, a celorlalþi. Situaþia din lumea actualã este de naturã sã lãrgeascã gama de profesii nedorite de un creºtin. Nu se ºtie dacã ceea ce se poate accepta astãzi ca fiind cât de cât decent va fi la fel ºi peste zece-cincisprezece ani. O astfel de zonã, aflatã la graniþa dintre bine ºi rãu, este astãzi jurnalismul, care, de foarte multe

ori, este murdãrit de minciuna comandatã, realizatã ºi acceptatã în consens cu un anumit public. Nu vorbim aici doar de publicitatea care deformeazã adevãrul cu nonºalanþã în favoarea unor produse, persoane, partide, organizaþii guvenamentale sau nonguvenamentale. La fel, o zonã de hotar între bine ºi rãu este legatã, în zilele noastre, de organele de drept, atunci când se produc violenþe ºi nedreptãþi mai ales faþã de omul simplu, fapt inacceptabil pentru un creºtin. Principiul general pe care trebuie sã-l urmãm este acela al feririi copiilor noºtri de profesiile care implicã apropierea de pãcat. Aceasta nu trebuie sã însemne pasivitate socialã, retragerea la periferia vieþii societãþii sau refuzul de a activa în sferele în care, dacã nu ar fi creºtini îmbisericiþi, bine intenþionaþi, ar rãmâne doar oameni rãu intenþionaþi. Dacã totuºi ortodocºii îmbisericiþi nu vor deveni avocaþi sau judecãtori, atunci cei care vor hotãrî soarta celorlalþi semeni vor fi doar persoane perfide, care se vând lesne pentru diferite beneficii. La fel este ºi situaþia ofiþerilor din armatã, poliþie sau jandarmerie, care, dacã nu vor fi ortodocºi, nu vor mai avea scrupule sau dragoste de neam. Aºa cã, din nou, este preferabil sã urmãm calea de mijloc, ferindu-ne copiii de extreme ºi de pãcat, dar ºi de încuierea în turnul de fildeº, care poate fi uneori uºor de dãrâmat. (Pr. Maxim Kozlov, Familia, ultimul bastion, Ed. Sophia, Bucureºti, 2009, pag. 270-271) Rubricã realizatã de Roxana DRAGOª

5


Argeºul Ortodox

Miºcare, stabilitate ºi complexitate în sistemul dionisian

Actualitatea gândirii teologice ºi filosofice a Sfântului Dionisie Areopagitul (II) În primele decenii ale secolului al XX-lea s-a produs o schimbare de paradigmã în sfera ºtiinþei. În domeniul fizicii ºi al mecanicii cuantice, precum ºi în domeniul astronomiei au apãrut noi abordãri ale universului fizic sau material pe baza unor descoperiri ºtiinþifice incredibile. Descoperirea caracterului paradoxal al elementelor fundamentale ale lumii fizice la nivel macrocosmic ºi la nivel microcosmic (de exemplu, lumina undã ºi corpuscul – Max Planck; electronul, undã ºi corpuscul – Niels Bohr; principiul incertitudinii – Werner von Heisenberg; teoria relativitãþii ºi cele patru dimensiuni – Albert Einstein; Big-Bangul ºi expansiunea universului etc.) au revoluþionat complet gândirea ºtiinþificã cu privire la originea, natura, structura ºi sfârºitul universului material sau fizic. Existã astãzi un punct de vedere comun în lumea oamenilor de ºtiinþã ºi anume, importanþa covârºitoare a realizãrii unei teorii care sã unifice toate forþele fundamentale cunoscute în fizicã „ºi anume: forþa gravitaþionalã, forþa electromagneticã ºi forþele nucleare” (David Deutsch, Textura realitãþii, Editura Tehnicã, traducere ºi adaptare din limba englezã Gabriela Cârstea, Bucureºti, 2006, pag. 25). Cu toate acestea o teorie unificatã a particulelor ºi a forþelor coroboratã cu o prezentare a stãrii iniþiale în momentul BigBangului nu poate oferi o explicaþie exhaustivã a naturii ºi a structurii universului fizic. Veracitatea principiului al II-lea al termodinamicii (legea entropiei) ºi caracterul lui inexorabil a condus la încercarea aproape disperatã a comunitãþii ºtiinþifice de a descoperi o teorie, celebra teorie unificatã, care sã-l invalideze. Aceasta pentru cã din punct de vedere metafizic implicaþiile principiului al II-lea al termodinamicii pot fi interpretate teleologic. 2. Originea, natura ºi sensul miºcãrii în gândirea Sfântului Dionisie Areopagitul ºi în ºtiinþa contemporanã În viziunea Sfântului Dionisie Areopagitul cele dumnezeieºti ºi cereºti se aratã (prin creaþie) prin simboluri neasemenea lor. Existenþele create inteligibile ºi sensibile îºi au obârºia prin creaþie în Dumnezeu. Existenþa lor presupune o miºcare fie în plan inteligibil fie în plan sensibil, diferitã de miºcarea mai presus de miºcare a lui Dumnezeu, miºcare ce are ca þintã înãlþarea în vederea întoarcerii înþeleasã ca unire cu El. Acest itinerariu poate fi sesizat ºi înþeles de noi numai cu ochii minþii ºi prin contemplaþie misticã, aºa cum însuºi el spune: „ªi primind dãruirea luminii începãtoare ºi mai presus de început a Tatãlui, începãtorul dumnezeirii (care ne descoperã prea fericitele ierarhii ale îngerilor în simboale pline de înþeles) cu ochii nemateriali ºi neclintiþi sã ne întindem din ea însãºi spre obârºia ei simplã: Cãci aceasta nu pierde niciodatã ceva din unitatea ei cea mai dinãuntru atunci când se înmulþeºte ºi porneºte din sine cu bunãtate pentru înãlþarea ºi unirea celor providenþiate, spre îmbinarea lor cu ea, ci rãmâne neclintitã înlãuntrul ei fixatã statornic în identitatea ei nemiºcatã, deºi pe cele ce tind spre ea le atrage potrivit cu ele ºi le uneºte prin unitatea ei simplificatoare” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Editura Paideia, Bucureºti, 1996, pag. 15). Logic ºi ontologic miºcarea prin creaþie se realizeazã ierarhic ca manifestare a unitãþii în multiplicitate. Aceastã trecere prin creaþie implicã miºcare în plan inteligibil ºi în plan sensibil. În viziunea Sfântului Dionisie Areopagitul miºcarea creatoare se

realizeazã în trepte ierarhice. În miºcarea lor spre configurarea treptelor ierarhice fiinþele reveleazã taina unitãþii ºi a diversitãþii. Absolute sau taina miºcãrii mai presus de miºcare a unitãþii absolute în diversitatea absolutã în Dumnezeu Treime. „De aceea începãtorul desãvârºirii ne-a rânduit preacucernica ierarhie bisericeascã învrednicind-o de imitarea mai presus de lume a ierarhiei cereºti ca pe una ce înfãþiºeazã ierarhiile nemateriale amintite în chipuri materiale ºi forme compuse pentru ca, potrivit cu noi înºine sã fim ridicaþi de la chipurile preasfinte spre înãlþimile ºi asemãnãrile simple ºi lipsite de chipuri” (Ibidem, pag. 15-16). Sfântul Dionisie Areopagitul învaþã cã simboalele materiale cu nume ºi forme înfricoºãtoare cuprinse în Sfintele Scripturi (lei, cai, imnuri de mugete ºi de grupuri de pãsãri ºi de alte animale) sunt simboale vãzute neasemãnãtoare, sunt „deci chipuri ºi forme ale celor fãrã formã … ºi alcãtuiri de forme neasemãnãtoare pentru ceea ce e cu totul neasemãnãtor ºi de neînþeles” (Ibidem, pag. 17). Miºcarea katabasicã a ierarhiei este o lucrare de învederare a fiecãrei fiinþe create care reveleazã tainele nevãzute ºi negrãite ale dumnezeirii. Extrem de importantã este afirmaþia Sfântului Dionisie Areopagitul ºi anume aceea cã „ierarhia este, dupã mine, o sfinþitã rânduialã ºi ºtiinþã ºi lucrare asemãnãtoare pe cât e cu putinþã modelului dumnezeiesc ºi înãlþatã spre imitarea lui Dumnezeu prin luminãrile date ei de la Dumnezeu pe mãsura ei” (Ibidem, pag. 19). Accentul cade aici pe o întreitã miºcare; prima imprimatã

fãpturilor prin creaþie, a doua imprimatã fãpturilor prin înãlþarea lor la Dumnezeu ºi a treia ca lucrare de luminare la nivelul treptei lor ierarhice. În a doua parte a secolului al XX-lea în cosmologie s-a impus ipoteza Big-Bang-ului dupã ce a învins o altã ipotezã, cea a stãrii staþionare, reprezentatã de Herman Bondi, Fred Hoyle ºi Thomas Gold. În anii `70 comunitatea ºtiinþificã a acceptat modele matematice ale universului timpuriu ale lui Hawking ºi Penrose ca fiind rezultate normale ale teoriei gravitaþiei a lui Einstein. Teoria despre existenþa celor douã singularitãþi legate de existenþa unor oscilaþii infinite ale universului în trecut nu mai are putere de seducþie ºi astãzi în comunitatea ºtiinþificã. Sintagma scolasticã ºi anume aceea cã infinitul este imposibil înapoi este pe cale sã fie demonstratã de ultimele cercetãri în cosmologie. „Eºecul predicþiilor a fost adesea interpretat mai degrabã ca o consecinþã a faptului cã Universul are un început ºi nu ca o incompletitudine a teoriei. Acesta este poate rezultatul faptului cã reprezentarea unui Univers care are un «început» este una normalã… La început absenþa unui început apare ca un avantaj pentru abordarea ºtiinþificã. Nu mai sunt necesare condiþiile iniþiale care trebuie deduse sau explicate. Dar este o iluzie. Trebuie sã explicãm de ce Universul are anumite proprietãþi – rata de expansiune, densitatea ºi aºa mai departe – la un timp infinit în trecut” (John D. Barrow, Mic tratat despre nimic, traducere ºi adaptare din limba englezã Cornelia Rusu, Editura Tehnicã, Bucureºti 2006, pag. 316). Roger Penrose a descris un model matematic cu privire la originea Universului. El a pãrãsit teoria Big-Bang-ului ºi a înlocuit-o cu un scenariu de evenimente posibile care are un început ºi anume ideea cã universul are o margine. Raþionamentul matematic spune cã „dar unul dintre scenariile trecute sã aibã un început, nu toate. Universurile simple în expansiune care descriu atât de bine Universul nostru de astãzi, au proprietatea cã scenariile lor de evenimente posibile ajung simultan la un sfârºit într-un timp finit în trecut atunci când densitatea devine infinitã” (Ibidem, pag. 308). Diferenþa fundamentalã dintre Sfântul Dionisie Areopagitul ºi neoplatonism în general ºi Proclus în special este doctrina despre crearea lumii inteligibile ºi sensibile. Universul nu se aflã într-o eternã fluctuaþie între ieºire ºi întoarcere a principiului divin, ci se distinge de Dumnezeu din punct de vedere ontologic dar tinde spre asemãnarea ºi unirea cu El prin participare ca realitate creatã ºi prin aceasta contingentã. Existã aºadar cel puþin în câteva modele matematice astãzi deºi nu ºi cosmologice ideea cã Universul are o margine în spaþiu ºi un început în timp. Noile ipoteze care pãrãsesc ipoteza Big-Bang-ului ºi avanseazã ideea fluctuaþiilor vidului cuantic drept cauzã a Universului inflaþionar nu pot fi validate atât timp cât marea teorie unificatã (M.T.U.) nu este realizatã. Ele pot sã rãmânã o realitate mai degrabã de demersul metafizicii decât de cel al fizicii. -Va urma-

EXPERIMENT ªTIINÞIFIC ªI EXPERIENÞà RELIGIOASà Experimentul ºtiinþific se bazeazã pe manipularea fenomenelor descoperite în naturã cu ajutorul unui aparat tehnic de investigare, având ca scop obþinerea de informaþii cât mai precise despre acestea. La baza experimentului stau formalismul ºi logica matematicã pentru a oferi un câºtig de rigurozitate în privinþa metodei de investigare. Se cautã astfel în naturã aspecte cuantificabile, relaþia cu aceasta stând sub semnul exterioritãþii. Pentru a fi validat experimentul trebuie sã fie verificabil, repetabil. Astfel, el poate sta la baza elaborãrii unor teorii ºi este acceptat de comunitatea oamenilor de ºtiinþã. Cu totul altfel se înþelege termenul de

6

experienþã în domeniul trãirii religioase. Aici este vorba de relaþia interpersonalã între om ºi Dumnezeu prin mijlocirea harului. S-a presupus cã experienþa teologicã ar avea la bazã imaginaþia, dar trãitorii experienþei teologice autentice dau mãrturie asupra faptului cã imaginaþia nu poate constitui fondul experienþei religioase. Închipuirea este chiar o piedicã în calea rugãciunii curate. La baza experierii teologice stã credinþa, care nu este un produs al raþionãrii logice, ci care presupune profunda implicarea omului în integralitatea sa, o pãtrundere dincolo de puterile sale naturale. Credinþa este însoþitã de purificarea de patimi, care este o condiþie absolut necesarã pe

drumul cunoaºterii lui Dumnezeu. Interiorizarea credinþei produce pocãinþa ºi înnoirea minþii (metanoia) care este o deschidere a cugetului spre lucrarea harului. Nu mai este vorba aici de un demers exterior, ca în ºtiinþã, ci de drumul omului interior, lãuntric. Drumul acesta porneºte de la efortul renunþãrii la patimi pe calea dobândirii virtuþilor. Inima fiind curãþitã de pãcat devine din ce în ce mai transparentã prezenþei lui Dumnezeu prin har. Se realizeazã astfel coborârea minþii în inimã unde omul se întâlneºte cu Hristos cel aflat în altarul sufletului prin Taina Botezului. Astfel se produce unificarea minþii cu inima în adâncul tainei rugãciunii curate.

Pr. prof. dr. Ion POPESCU Facultatea de Teologie Ortodoxã „Sfânta Muceniþã Filoteia” Experienþa duhovniceascã este repetabilã ºi comunicabilã, dar nu ca iniþiativã autonomã a puterilor omului, ci ca dar de la Dumnezeu. Cum constata fizicianul Fritjof Capra „experimentele ºtiinþifice pot fi repetate oricând, de oricine, în timp ce experienþa misticã este rezervatã doar câtorva adepþi” (Adrian Lemeni, Teologie Ortodoxã ºi ºtiinþã, pag. 201). ªtiinþa este deci apanajul omului exterior, bazat pe tehnicã ºi pe puterea de pãtrundere a raþiunii, pe câd trãirea creºtinã presupune creºterea omului interior ºi transfigurarea simþurilor acestuia prin deschidere spre lumina harului. ªtiinþa este un demers autonom car pleacã de la om spre naturã, pe când experierea teologicã este teonomã, obiectul ei fiind transcendent ºi mistic, demersul haric fiind îndreptat de la Dumnezeu spre om. ªtiinþa presupune cunoaºterea naturii prin filtrul intelectual, pe când teologia foloseºte filtrul inimii perfecþionat ºi antrenat prin puterea rugãciunii. Prof. Alexandru BRICHIUª


Eveniment editorialistic

Argeºul Ortodox Promovarea limbajului mimico-gestual, limba maternã a surzilor

MÃRTURISIREA DE CREDINÞÃ tradusã în limbajul mimico-gestual liturgic românesc

Lucrarea MÃRTURISIREA DE CREDINÞÃ tradusã în limbajul mimico-gestual liturgic românesc, având 283 de pagini, a apãrut la Editura Academiei Române cu binecuvântarea Prea Fericitului Pãrinte Patriarh Daniel, care, în Cuvântul înainte, a menþionat, printre altele: „În acest an omagial al Crezului Ortodox ºi al autocefaliei româneºti (2010), binecuvântãm, cu pãrinteascã dragoste ºi bucurie, publicarea unei cãrþi de mare utilitate teoreticã ºi practicã intitulatã MÃRTURISIREA DE CREDINÞÃ tradusã în limbajul mimico-gestual liturgic românesc, la care a ostenit mult Pãrintele Constantin Onu spre a fi de folos Bisericii noastre. Felicitãm pe autor pentru efortul depus în vederea uniformizãrii slujirii liturgice în spaþiile de cult destinate credincioºilor hipo-acuzici, pe care Biserica trebuie sã-i ajute permanent sã cultive credinþa ortodoxã ca fiind arvuna vieþii veºnice. Necesitatea prezentã a înfiinþãrii unui cerc pastoral al parohiilor pentru cei cu deficienþe de auz, a uniformizãrii cultice din acestea, a predãrii orelor de religie într-un elaborat limbaj mimicogestual religios, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înfiinþarea de noi parohii pentru hipo-acuzici, formarea interpreþilor implicaþi în activitatea de asistenþã socialã a persoanelor surde, acoperirea întregii reþele din învãþãmântul special pentru ora de religie, pregãtirea de interpreþi-ghizi pentru mânãstirile monumente istorice, pregãtirea de interpreþi care sã faciliteze comunicarea în limbaj mimico-gestual a conþinutului emisiunilor difuzate de postul de televiziune Trinitas TV, toate acestea impun valorizarea prin noi strategii a Centrului Naþional de Pregãtire, Catehizare ºi Misiune Ortodoxã pentru Deficienþii de Auz din România ºi Diaspora, care funcþioneazã în oraºul Piteºti, sub îndrumarea Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului.” Înalt Prea Sfinþitul Arhiepiscop Calinic elogiazã aceastã lucrare, prin cuvintele: „Mulþumind Bunului Dumnezeu cã ne-a ajutat ca în anul 1996 sã aducem mângâiere fraþilor noºtri deficienþi de auz în Eparhia Argeºului ºi Muscelului, iar acum, când Biserica Ortodoxã Românã se aflã sub oblãduirea Prea Fericitului Pãrinte Patriarh Daniel, trece printr-o perioadã de înnoire, lucrarea de apostolat al zilelor noatre prin aceastã nouã metodã pastoralã, comunicarea ºi slujirea prin limbajul mimico-gestual, este momentul ca toþi credincioºii surzi sã poatã fi organizaþi cultic ºi asistaþi religios ºi social în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Surzii sunt un neam cu limba ºi cultura lor, trãind dispersat printre auzitori, astfel cã îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos de propovãduire a Evangheliei i-a avut în vedere ºi pe ei. Astfel, bucuria celebrãrii liturgice la Altarul strãbun nimeni nu o poate lua fraþilor noºtri creºtini ortodocºi fãrã grai ºi fãrã auz, dar care comunicã atât de frumos cu mâinile. Mijlocul util de vestire a Evangheliei pentru acest Neam este limbajul mimico-gestual românesc religios, fapt pentru care recomandãm persoanelor care deservesc confraþii surzi din fiecare Eparhie, sã adopte modalitãþi de comunicare gestualã, plãmãdite în «vatra» lor de creaþie.” La rândul sãu, Preºedintele Asociaþiei Naþionale a Surzilor din România, domnul Mihail Grecu, afirmã cã: „Pãrintele Constantin Onu, acest «abate de l’Épee» al surzilor din România, ne pune în faþa unei noi apariþii editoriale, cât se poate de inedite ºi, în acelaºi timp, fireºti ºi logice: MÃRTURISIREA DE CREDINÞÃ tradusã în limbajul mimico-gestual liturgic românesc. Toate lucrãrile editate de Pãrintele Onu sunt documente care autentificã în modul cel mai obiectiv faptul cã Biserica Ortodoxã Românã nu se mãrgineºte numai sã contribuie umanitar la opera de educaþie a surzilor. Dintr-odatã, cultura surzilor români se vede îmbogãþitã cu aproape 3000 de semne noi, prin intermediul cãrora se transmit cu mult mai multe noþiuni ºi experienþe din sfera sacrului. Nu ne îndoim cã aceste cãrþi nu vor fi receptate în Comunitatea Surzilor din România pentru simplu fapt cã, aflându-se în folosinþa preoþilor slujitori în limbajul mimico-gestual în aproape 18 centre locale, un numãr semnificativ de surzi va lua contact cu aceste creaþii, rezultate în urma întâlnirii fecunde dintre valorile ortodoxe ºi cultura lor.” În Argument, autorul spune cã aceastã lucrare se adreseazã întru totul persoanelor care comunicã numai prin limbajul mimico-gestual, cu precizarea cã, în sistemul educaþional din România, nu existã, la aceastã datã, o tehnicã de execuþie sau o gramaticã normativã pentru acest limbaj. Scopul lucrãrii este acela de a aduce la cunoºtinþa persoanelor surde din România învãþãturile creºtine, Simbolul de Credinþã ortodox reprezentând esenþa Sfintei Scripturi, aºa cum a fost cristalizat de cãtre Sfinþii Pãrinþi prezenþi la cele douã Sinoade ecumenice de la Niceea ºi Constantinopol. Mijloacele prin care a fost realizatã aceastã lucrare sunt o sintezã a cunoºtinþelor de limbã specifice celor douã culturi – limba românã ºi cea a comunitãþii surzilor din România – alãturi de fundamentarea dogmaticã a noþiunilor din textul Crezului. Faþã de lucrãrile de traducere de pânã acum, MÃRTURISIREA DE

CREDINÞà tradusã în limbajul mimico-gestual liturgic românesc aduce ca elemente de noutate câteva aspecte care þin de tehnica traducerii ºi precizeazã anumite reguli ale exprimãrii prin limbajul mimico-gestual. Astfel, pe fiecare unitate lingvisticã, s-a analizat morfo-sintactic textul sursã, s-au explicat gesturile în privinþa conceptualizãrii, semantizãrii ºi execuþiei. De asemenea, s-au explicat caracteristicile morfo-sintactice ale gesturilor, s-au clasificat dupã structurã (simple, compuse, locuþiuni gestuale) ºi s-au fãcut diseminãri ale enunþului mimico-gestual, în sensul cã enunþul poate fi un cuvânt sau o propoziþie, ordinea propoziþiilor în frazã. S-au stabilit reguli privind elemente de topicã a enunþului de tipul subiect, predicat, determinanþi, elemente de accent al comunicãrii în sensul recuperãrii în context a subiectului ºi structurarea mesajului în funcþie de acesta, elemente de dinamicã a enunþului în funcþie de sens, în condiþii de topicã fixã a gesturilor în comunicare. S-a urmãrit valorificarea posibilitãþilor combinatorii ale gesturilor în condiþiile stabilirii categoriei gramaticale, determinate de poziþia în enunþ ºi de mobilitatea calitãþilor de determinat – determinant. În procesul activitãþii de traducere, cel care traduce întâlneºte foarte multe greutãþi. O problemã o constituie sensurile cuvintelor, deoarece din punct de vedere semantic orice cuvânt este o unitate complexã, alcãtuitã din mai multe nuanþe de sens. O altã problemã pentru traducãtori, sunt „falsele echivalenþe”, cuvintele cu aspect sonor asemãnãtor ºi sens diferit, numite ºi omonime bilingve. Pericolul transpunerii acestor omonime într-un alt limbaj, prin traducerea formei fãrã o analizã atentã a sensului lor, constã în erorile materiale ce pãtrund în textul þintã. Aceste aspecte sunt tratate în secþiunea Capcanele ºi erorile unei traduceri literale. Prin capcane se înþeleg erorile semantice întâlnite în practica de a „traduce” liber din limba românã în limbajul semnelor, utilizând unitãþile lexicale „mot-amot”, fãrã sã se urmãreascã identitatea sensului ºi valoarea lor gramaticalã. O asemenea modalitate de traducere nu se încadreazã în nicio normã ºi nu se bazeazã pe niciun criteriu legat de scopul ºi de sensul traducerii, ci reprezintã o transpunere fãrã noimã, într-un areal steril de orice fel de rigori ºtiinþifice. Cu totul pãgubitoare pentru persoana ºi cultura surdului, situaþia prezentatã este posibilã ca urmare a lipsei de cunoaºtere de cãtre auzitorii declaraþi interpreþi, care nu recunosc limbajul de sine stãtãtor. Din pãcate, nu stãpânesc nici gramatica vreunuia dintre limbaje ºi nu au noþiuni elementare de traductologie, cãzând victimã propriilor fapte de limbaj duse la extrem, acþiunilor de nepricepere. La toate acestea, în þara noastrã, contribuie ºi cadrul legislativ, care nu oferã metodologia desfãºurãrii unei forme educaþionale adecvate în sistemul de învãþãmânt special, perpetuarea unei atitudini de discreditare totalã a limbajului mimicogestual ºi preceptele psihopedagogiei actuale care sunt total neadecvate instrucþiei ºi educaþiei surzilor. În cele ce urmeazã, reiterãm regula de aur a traducerii unui text în limbajul mimico-gestual, care constã în necesitatea de a converti textul sursã într-o formã de exprimare vizual-coregraficã. Ca urmare, propoziþia limbajului verbal se descompune mai întâi în elemente de bazã, apoi se reorganizeazã în aºa fel încât sã aibã un înþeles deplin pentru ochiul care va absorbi întreaga informaþie, singura de bazã pentru persoana surdã. Pentru a exemplifica abordarea lucrãrii, prezentãm doar o parte din Articolul I al Simbolului de credinþã, analizând doar paradigma cred: Cred întru Unul Dumnezeu, Tatãl Atotþiitorul,

CRED1 [într-] UNUL2 DUMNEZEU3 TATÃL4a+4b ATOTÞIITORUL5a+5b+6a+6b+6c [p] Încã de la primul articol al Simbolului de credinþã, credincioºii surzi se exprimã într-un mod deosebit faþã de ceilalþi credincioºi ai Bisericii, dar specific percepþiei lor, a celor ce comunicã prin câmpul vizual. Pentru ochiul cãutãtor al adevãrurilor de credinþã, pentru persoanele surde din Biserica Ortodoxã Românã, am intrat în exprimarea celui dintâi articol prin gestul eu cred (Iº. 20, 2-3). Aceasta este cheia pentru înþelegerea Crezului: convingerea, credinþa, aceasta nefiind o simplã expunere didacticã, ci o realitate teologicã ce încãlzeºte inimile fiilor faþã de Tatãl Dumnezeu. Ca urmare, deplasarea mâinii drepte, mânã dominantã, aflatã în configuraþia dactilemei C, confirmã realitatea iubirii pe care persoana surdã o are faþã de Dumnezeu, afirmând un adevãr

divin, etern ºi nemuritor. Dinamica execuþiei acestui gest denotã încredere, forþã, dorinþa ºi manifestarea capacitãþii de înþelegere, pe cât îi este cu putinþã omului. Credinþa, ca la toate persoanele de pe faþa pãmântului, vine prin intermediul simþurilor. Dupã cum afirmã ºi Sfântul Apostol Pavel, iatã cã nevãzãtorii îºi însuºesc informaþia prin auz, dar ºi prin citirea tactilã a alfabetului Braille. Confraþii noºtri surzi primesc informaþia într-un câmp vizual, pe care o internalizeazã ºi o mãrturisesc gesticulând ºi radiind cunoaºtere, credincioºie, fermitate ºi statornicie în mãrturisirea unicitãþii dumnezeirii, pe care o regãsim în gestul nr. 2.

Analizã lingvisticã Analizã morfo-sintacticã Gestul cred redã verbul a crede la pers. I, nr. sg., cu funcþia sintacticã de predicat verbal, cu subiectul inclus în persoana verbului. În cazul acesta, predicatul exprimã convingerea fiecãrui credincios ºi, fiind o mãrturisire (afirmaþie personalã raportatã exclusiv la autorul ei), nu este necesar un gest separat pentru subiectul inclus în persoana verbului.

Analizã lexico-semanticã Conform dicþionarelor NODEX ºi DEX 98, CRÉDE, cred, vb. III, înseamnã: 1) a admite existenþa lui Dumnezeu ºi a accepta dogmele bisericii – Lat. credere; 2) a avea o anumitã credinþã religioasã; a fi credincios.

Analizã teologicã Termenul credinþã denumeºte puterea sufleteascã de a accepta, ca adevãrate, datele învãþãturii de credinþã, ce nu pot fi înþelese raþional uneori sau nu pot fi vãzute cu ochii (Evr. 11, 1).

Argumentarea ºi execuþia gestului Pãrintele Constantin Onu, creatorul acestui limbaj mimico-gestual religios, precizeazã urmãtoarele, în lucrarea sa: „Modalitatea reprezentãrii ºi transmiterii actului de credinþã însuºitã de cãtre credinciosul surd am gândit-o sub forma execuþiei unui act volitiv în care mâna dreaptã, cu braþul întins, aflat în dactilema C, reprezintã asumarea învãþãturii Bisericii în cadrul sinoadelor ecumenice pe care credinciosul ºi-o asumã la momentul afirmãrii actului de credinþã prin deplasarea mâinii cãtre tâmpla dreaptã, punct al inserãrii în mecanismele gândirii personale a acestei învãþãturi. Dactilema C reprezintã modul în care persoana surdã pãtrunde în învãþãtura Bisericii ºi ºi-o însuºeºte la modul conºtient, urmând sã se conformeze ad litteram. Mâna aflatã în dactilema C, reprezintã ºi actul cãutãrii de cãtre ins a cunoaºterii, a învãþãturii tezaurizate peste milenii, care sã conducã pe calea, adevãrul ºi viaþa în Hristos ºi în Bisericã. Execuþia gestului cred redã în plan vizual starea de a fi încredinþat sau convins de un fapt, de existenþa sau de adevãrul unui lucru. Mâna dreaptã îndeplineºte o funcþie activã, este îndoitã din cot în plan lateral, la nivelul capului, având palma în configuraþia dactilemei C. Din aceastã poziþie iniþialã, mâna descrie o miºcare amplã ºi fermã de apropiere de cap, cu punct final în zona tâmplei drepte. Privirea este îndreptatã cãtre persoana cãreia i se comunicã informaþia contextualã, iar gestul poate fi însoþit de mimarea cuvântului cred.” În concluzie, limbajul mimico-gestual este limba de comunicare a persoanelor surde, surdo-mute, fiind pentru aceºtia limba maternã, chiar surdo-vorbitoare sau hipoacuzice, pentru care este o a doua limbã. Aceºtia, neputând recepta informaþia pe canal auditiv, nu au avut acces nici la învãþãtura lui Dumnezeu. Necesitatea catehizãrii persoanelor deficiente de auz a determinat Biserica Ortodoxã Românã sã vinã în ajutorul lor prin promovarea unor programe de studiu al limbajului mimico-gestual. Ezitarea autoritãþilor de a transpune în fapt cadrul legislativ care ordonã încadrarea interpreþilor în limbajul mimico-gestual în instituþiile de stat ºi, totodatã, reticenþa acestora în acceptarea realitãþii unei limbi a semnelor – pe lângã celelalte limbaje – au determinat pe autor sã elaboreze, sub titlul lucrãrii Mãrturisirea de credinþã tradusã în limbajul mimico-gestual liturgic românesc, o adevãratã apologie a gestului ºi a criteriilor prin care comunicarea vizualã îºi revendicã statutul de limbã de sine stãtãtoare: limba maternã a surzilor. Prin aceastã lucrare, s-a urmãrit a se demonstra tuturor factorilor interesaþi frumuseþea ºi profunzimea intrinsecã a comunicãrii prin intermediul semnelor, capacitatea acestui tip de comunicare de a fi deplin, de a prelua ºi reda orice mesaj, în cazul de faþã, pe cel al Crezului. Pr. Florin IORDACHE

7


C M Y K

Argeºul Ortodox

ORTODOXIA LA ZI Sfânta Liturghie a fost oficiatã în lãcaºul de cult de un sobor de preoþi ºi diaconi. Mâna dreaptã a Sfântului Ierarh Nicolae se aflã de 400 de ani în lãcaºul de cult situat aproape de kilometrul 0 al Capitalei. Moaºtele au fost dãruite acestei biserici de domnitorul Mihai Viteazul. Alãturi de Sfântul Ierarh Nicolae ºi de Sfântul Gheorghe, biserica îi mai are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasã Parascheva ºi pe Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.

Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor manifestare culturalartisticã la Palatul Patriarhiei în prezenþa Patriarhului României

Expoziþia „Licãr de Luminã” la Palatul Patriarhiei

În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a fost vernisatã în aceastã dupãamiazã, în prezenþa Preafericitului Pãrinte Patriarh Daniel, Expoziþia de icoane „Licãr În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a de Luminã” care a fost organizatã de Palatului Patriarhiei a avut loc luni searã Sectorul Teologic-educaþional al Patriarhiei programul cultural-artistic intitulat „Sfântul Române. La acest eveniment Patriarhul Bisericii Nicolae în mijlocul copiilor”, adresat elevilor bucureºteni din clasele I-VI, organizat de Sectorul Învãþãmânt ºi Activitãþi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureºtilor, în colaborare cu parohiile din cuprinsul Protopopiatelor I, II ºi III Capitalã, cu profesorii metodiºti de Religie din Bucureºti ºi cu sprijinul Centrului de presã BASILICA al Patriarhiei Române. La acest eveniment important a fost prezent ºi Patriarhul României, Preafericitul Pãrinte Patriarh Daniel. În cadrul spectacolului, copii de la ºase ºcoli din toate sectoarele Ortodoxe Române a vorbit despre Capitalei, dar ºi copiii de la o ºcoalã cu importanþa proiectelor educaþionale „Hristos deficienþe de auz au interpretat scenete, împãrtãºit copiilor” ºi „Alege ºcoala!” ale poezii ºi colinde. Patriarhiei Române. La final, Întâistãtãtorul Bisericii Ortodoxe „Ne bucurãm cã s-au adunat aici îngeraºii Române a adresat un cuvânt de învãþãturã. aceºtia care sunt ºi artiºti. Vedem, dacã „Mulþumim Bunului Dumnezeu pentru privim aceastã expoziþie cã, într-adevãr, darurile mari pe care le oferã prin prezenþa tinerii, mai ales copiii au o sensibilitate copiilor ºi tinerilor în viaþa Bisericii. Ce deosebitã în aceea ce priveºte arta. Se vede trebuie sã reþinem în mod deosebit este gingãºia, se vede spontaneitatea ºi percepþia faptul cã ºi Sfântul Nicolae ºi Moº Crãciun culorilor care exprimã viaþa ºi bucuria. reflectã iubirea milostivã a lui Dumnezeu Acest program care a luat amploare acum Tatãl ºi aceastã iubire este o revãrsare a este o lucrare misionarã, o lucrare de iubirii din Preasfânta Treime. Sfântul Nicolae a devenit cel mai popular dintre transmitere a credinþei, noii generaþii de sfinþi, pentru cã a îmbinat dãrnicia cu copii. Prin aceastã lucrare noi arãtãm cã smerenia. Sunt mulþi oameni darnici, dar nu Biserica nu se gândeºte doar la un viitor totalmente smeriþi. ªi aceastã armonie între îndepãrtat, ci pregãteºte viitorul folosind dãrnicie ºi smerenie, între facerea de bine ºi prezentul. De aceea, nu trebuie spus adesea lãsarea unui spaþiu de apreciere din partea cã tinerii sau copiii sunt viitorul Bisericii. Ei celui care este beneficiar este pedagogia sunt ºi prezentul Bisericii, nu numai viitorul. Sfântului Nicolae”, a spus Preafericirea Sa, Deci, atât Programul „Alege ªcoala!“, cât ºi dupã cum ne informeazã Radio TRINITAS. „Hristos împãrtãºit copiilor“ sunt programe În continuare, Preafericitul Pãrinte pastoral-educaþionale pentru cã deodatã cu Patriarh Daniel a oferit daruri atât copiilor transmiterea cunoºtinþelor teoretice ºi practice se construieºte spiritual comuniunea de pe scenã, cât ºi celor din salã. între copii, comuniunea între copii ºi învãþãtori ºi comuniunea între copii ºi Bisericã, între copii ºi preoþii care conduc parohii ºi care ei înºiºi în ortodoxie au familii. Aceastã extindere a familiei de la familia conjugalã la familia eclesialã ca prezenþã ºi existenþã în iubirea Preasfintei Treimi, sub binecuvântarea lui Dumnezeu Peste 5000 de credincioºi au venit luni, 6 este pentru noi o lucrare foarte importantã ºi decembrie, sã se închine la moaºtele în acelaºi timp o binecuvântare ºi bucurie”, a Sfântului Ierarh Nicolae aflate la Biserica spus Preafericirea Sa. „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitalã.

5000 de credincioºi s-au închinat la moaºtele Sfântului Nicolae

ZILE DE SÃRBÃTOARE ÎN CETATEA BASARABILOR Biserica Domneascã din municipiul Curtea de Argeº ºi-a serbat hramul, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiatã cu acest prilej de Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic, Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului. Cu aceastã ocazie Înaltpreasfinþia Sa a adresat credincioºilor prezenþi un cuvânt de învãþãturã în care a amintit de vrednicia ctitorului acestei biserici ce dateazã din secolul al XIV-lea. „Tehnica din timpul construirii Bisericii era aºa de bine pusã la punct încât iatã, Biserica, deºi a avut de suferit la anumite cutremure ºi alte necazuri bineînþeles s-a menþinut pentru cã înaintaºii noºtri au fãcut lucruri foarte temeinice”, a spus Înaltpreasfinþitul Calinic. În cursul aceleaºi zile, în curtea Catedralei arhiepiscopale din municipiul Curtea de Argeº a fost organizatã ºi procesiunea cu moaºtele Sfintei Muceniþe Filofteea, care au fost depuse spre închinare tuturor pelerinilor. Foarte mulþi credincioºi au venit sã participe la procesiune ºi sã se închine la racla cu sfintele moaºte care a fost aºezatã în faþa Catedralei arhiepiscopale. Marþi, 7 decembrie, creºtinii ortodocºi au prãznuit pe Sfânta Muceniþã Filofteia. Mii de pelerini au venit la Mãnãstirea Curtea de Argeº, unde se aflã Moaºtele Sale. Aici, Sfânta Liturghie a fost sãvârºitã de Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic, Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului împreunã cu un sobor de ierarhi. Mai multe detalii a oferit corespondentul Radio TRINITAS în Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului, pãrintele Ciprian Necula: „Sãrbãtoarea închinatã sfintei muceniþe a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu ºi Slujba de sfinþire a apei. De la ora 09:00 a început Sfânta Liturghie Arhiereascã oficiatã de cãtre Înaltpreasfinþitul Calinic, Arhiepiscopul Argeºului ºi Muscelului, alãturi de Preasfinþitul Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timiºoarei, ºi Preasfinþitul Emilian Loviºteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului”.

Slujbe de pomenire pentru Regii României ºi Eroii neamului, la Curtea de Argeº Ziua Naþionalã a României a fost marcatã miercuri, 1 decembrie, ºi în Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului. Înaltpreasfinþitul Pãrinte Arhiepiscop Calinic a oficiat cu acest prilej slujba Parastasului pentru Regele Ferdinand ºi Regina Maria, cei în timpul cãrora s-a realizat Actul Unirii din anul 1918. Totodatã, au fost pomeniþi Regele Carol I ºi Regina Elisabeta în vremea cãrora a fost câºtigatã independenþa României. „Cine citeºte cu multã atenþie istoria va vedea cã Regina Maria a avut un rol extraordinar când a reuºit sã le transmitã conducãtorilor Europei faptul cã aceastã þarã are dreptul la autodeterminare, la independenþã”, a spus Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic. Regele Ferdinand este înmormântat la Curtea de Argeº împreunã cu Regina Maria, alãturi de unchiul sãu, Regele Carol I, ºi Regina Elisabeta. Tot miercuri a fost oficiatã o slujbã de pomenire în cimitirul eroilor din municipiul Curtea de Argeº. La eveniment au participat militari ai Unitãþii de Vânãtori de munte ºi din detaºamentul local de pompieri. www.basilica.ro

Argesul Ortodox  

Anul IX, nr. 485, 9 - 15 decembrie 2010

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you