Issuu on Google+

C M Y K

z Anul IX z nr. 471 z 2 - 8 septembrie 2010 z 8 pagini z preþ: 1,6 RON

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului

º i

ÎNCEPUTUL ANULUI BISERICESC Pe 1 septembrie al fiecãrui an, Biserica Ortodoxã prãznuieºte începutul Anului Bisericesc: „Trebuie sã ºtim cã Biserica lui Dumnezeu prãznuieºte aceastã zi, luând obicei de la cei bãtrâni. Era obiceiul la romani sã se facã începãtura anului la aceastã datã, numitã Indiction. Indictionul la romani însemna: poruncã ºi arãtare. ªi pentru cã în aceastã zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor ºi deschizând Legea Domnului, a aflat locul în care era scris: „Duhul Domnului peste Mine pentru care M-a uns a binevesti sãracilor, a vindeca pe cei zdrobiþi la inimã, a propovãdui robilor slobozenie ºi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfãrâmaþi întru uºurare, a propovãdui anul Domnului Cel primit.” Bogãþia darurilor duhovniceºti ºi a celor pãmânteºti, din frumuseþea lumii vãzute, sunt din bunãtatea cea fãrã de margini a Bunului Dumnezeu, de aceea noi sã zicem din adâncul inimii: „Dumnezeu al Dumnezeilor ºi Doamne, firea cea în trei ipostasuri, Cel ce eºti neapropiat, pururi veºnic, nezidit, fãcãtorule al tuturor, atotputernice, la Tine cãdem toþi ºi pe Tine Te rugãm ca un bun, acest an de acum, binecuvântându-l pãzeºte în pace pe cei binecredincioºi ºi pe tot poporul Tãu, Îndurate!” (Luminânda Indictionului).

picioare, alte douã aºezat, iar ultimele douã în poziþie orizontalã din cauza slãbiciunii. Într-o bucurie fãrã margini, Sfântul Simeon Stâlpnicul fãcea 1.244 închinãciuni într-o singurã zi. El îndemna lumea care venea la el, povãþuind de douã ori pe zi. Prin

Sfântul Simeon Stâlpnicul

modelul vieþii sale mulþi s-au convertit, câþiva fiind împãraþi: Teodosiu, Leon ºi Marcian. Rugãciunile sale erau concrete, din inimã, ºi lipsite de fanatism, îndemnând cu precãdere la sinceritate, dreptate, rugãciune ºi acuza în mod energic injuria ºi camãta, modul sãu de viaþã oferind un model copleºitor. La sfârºitul vieþii a coborât pe un stâlp de 6 picioare (1, 92 m) ca sã fie mai aproape de mormânt fiind aºezat în Antiohia pânã la Învierea de obºte. ªi azi face minuni ca în timpul vieþii sale pãmânteºti. Sã-i cântãm rugându-l din adâncul inimii: „Viaþa ta cea purtãtoare de luminã, Cuvioase, ca un luceafãr strãlucind, a luminat toatã partea cea de sub soare cu razele minunilor. Cãci, prin stâlp, pãrinte, te-ai suit ca pe asearã la Dumnezeu, unde este sãvârºirea tuturor doririlor cu adevãrat, Simeoane. Iar acum roagã-te pentru noi cei ce te cinstim pe tine, fericite!” Mulþumim, Doamne Dumnezeule, pentru darurile de bunãtate ale iubirii Tale ºi ne dã bucuria nevoinþelor întru bucuria Sfinþilor Tãi, acum, la începutul Anului Bisericesc ºi în vremurile ce vor sã vinã!

ªi pentru cã am pomenit de începutul Anului Bisericesc, tot la 1 septembrie, Biserica Ortodoxã prãznuieºte ºi pe Sfântul Simeon (390-459) care rãmâne cel dintâi stâlpnic, chiar din timpul vieþii constituind subiect de pelerinaj ºi de veneraþie pe scarã largã. Mergând la o mãnãstire din Antiohia face adâncã penitenþã care l-a dus aproape în pragul morþii, purtând o hainã direct pe piele din frunze rãsucite de palmier care îi intrase în carne ºi o maceraserã. Dupã ce s-a vindecat, stareþul mãnãstirii îl izgoneºte afarã, cuprins de fricã. Dupã multe posturi aspre ºi lipsuri, adoptã un nou mod de viaþã înãlþând o serie de stâlpi în care ºia petrecut restul vieþii. Înãlþimea stâlpilor a fost gradualã. Primul stâlp avea 2.88 m (adicã 9 picioare /32 cm = 2.88 m) pe care a stat patru ani; al doilea stâlp era de 18 picioare (5, 76 m) pe care a locuit 3 ani, al treilea stâlp era de 33 picioare înãlþime (10, 56 m) pe care a rãbdat 10 ani în mari nevoinþe, iar al patrulea stâlp de 60 de picioare (19,20 m) unde a trãit 20 de ani într-o austeritate excepþionalã. Primele douã sãptãmâni se ruga lui Dumnezeu în

Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului

www.eparhiaargesului.ro/argesulortodox

Colocviul Cuvântul lui Dumnezeu al Academiei Internaþionale de ªtiinþe Religioase, la Palatul Patriarhiei În perioada 26-28 august 2010, în sala Conventus a Palatului Patriarhiei din Bucureºti, Academia Internaþionalã de ªtiinþe Religioase a organizat colocviul cu tema Cuvântul lui Dumnezeu, cu sprijinul Patriarhiei Române ºi în prezenþa Preafericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care este membru al acestei Academii încã din anul 2000. Colocviul organizat la Bucureºti a reunit peste 20 de participanþi, renumiþi profesori de teologie, membri ai Academiei Internaþionale de ªtiinþe Religioase. Tema colocviului, Cuvântul lui Dumnezeu, a reprezentat un subiect central atât pentru reflecþia teologicã, cât ºi pentru viaþa Bisericii.

tradiþii creºtine diferite, precum ºi a unui cadru academic de dialog teologic.

Expunerile variate ale participanþilor aratã bogãþia, actualitatea ºi importanþa subiectului abordat din punct de vedere biblic, sistematic ºi practic. *** Academia Internaþionalã de ªtiinþe Religioase (A.I.S.R.) - fondatã oficial în anul 1966 ºi care funcþioneazã în cadrul Institutului Internaþional de ªtiinþe Teoretice cu sediul în Bruxelles - are drept scop stabilirea de contacte între teologi de naþionalitãþi

bolnavi ºi neputincioºi care nu pot ajunge la Bisericã mesajul Evanghelic. De asemenea, Întâistãtãtorul Bisericii noastre a subliniat cã prin intermediul Centrului de Presã Basilica, al Patriarhiei Române, pot fi transmise valorile creºtin-ortodoxe ale poporului român. În cadrul colocviului au fost susþinute 12 prelegeri care au subliniat importanþa teologiei hristologice în contextul religios-cultural actual. www.basilica.ro

Patriarhul României a susþinut prelegerea „Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin mijloacele de comunicare în masã” Lucrãrile Colocviului anual al Academiei Internaþionale de ªtiinþe Religioase au ajuns sâmbãtã, 28 august, la final. Reuniunea s-a încheiat cu prelegerea Preafericitul Pãrinte Patriarh Daniel: „Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin mijloacele de comunicare în masã”. În prezentarea realizatã, Preafericirea Sa a evidenþiat rolul mass-media de a aduce în casele celor

Ascultaþi RADIO T R I N I T A S (95,3 FM)


Argeºul Ortodox

Sfântul Ioan Gurã de Aur - Omilii la Facere (XXXI)

Dumnezeu rãsplãteºte mãrinimia lui Avram Vãzând smerenia patriarhului ºi covârºitoarea lui mãrinimie de a ceda pãmântul cel mai bun nepotului sãu, Dumnezeu a zis lui Avram, dupã ce s-a despãrþit Lot de el: Ridicã ochii tãi ºi cautã, din locul în care eºti tu acum, spre miazãnoapte ºi spre miazãzi, spre rãsãrit ºi spre mare, cã pãmântul pe care-l vezi þi-l voi da þie ºi seminþiei tale pânã în veac (Facere 13, 15-16).

Sensul înnoirii ºi dezvãluirii treptate a fãgãduinþei Ca sã aflãm cu exactitate când i-a grãit acestea, Scriptura zice cã imediat dupã ce s-a despãrþit Lot de el. Ca nu cumva Avram sã punã la îndoialã ocrotirea proniatoare, uitându-se la trupul lui, la bãtrâneþea lui ºi la pântecele neroditor al Sarei, Dumnezeu Se ia la întrecere cu Avram, arãtându-i cã mãrinimia omeneascã atrage dupã sine sau stârneºte mãrinimia dupã modul divin, care o depãºeºte infinit pe cea dintâi. Pentru a-l face sã înþeleagã aceasta, Stãpânul iubitor se foloseºte de aceleaºi cuvinte de care s-a folosit ºi patriarhul când a cedat lui Lot pãmântul, îmbiindu-l întrun fel asemãnãtor: pãmântul pe care-l vezi þi-l voi da þie ºi seminþiei tale pânã în veac. ªi voi face seminþia ta ca nisipul pãmântului. De va putea cineva

numãra nisipul pãmântului ºi seminþia ta o va numãra (Facere 13, 17). Aici Dumnezeu subliniazã cât de mai presus de firea omeneascã este fãgãduinþa. Promisiunea aceasta nu constituie ceva nou, ci reluarea repetatã, întãrirea iar ºi iar a vechii fãgãduinþe. Dupã modul omenesc, dacã cineva ne fãgãduieºte un lucru o datã, de douã ori ºi nu-ºi împlineºte fãgãduinþa, nu mai credem în cuvântul lui. Ori Dumnezeu chiar acesta face intenþionat cu Avram: îi dã fãgãduinþa numai în cuvinte, în repetate rânduri, pe mãsura trecerii timpului. Sensul acestei prelungiri este pe de o parte acela al unei cãlãuziri treptate, de fiecare datã Dumnezeu adãugând amãnunte, detalii spre împlinirea fãgãduinþei; pe de altã parte sensul acestei prelungiri e acela al unei exercitãri încetul cu încetul în virtute, Dumnezeu antrenând rãbdarea, nãdejdea ºi încrederea patriarhului. Dar cât timp zãboveºte? Atât de lung timp, ca sã cunoaºtem ºi sufletul iubitor de Dumnezeu al lui Avram, dar ºi puterea covârºitoare a Lui. Dumnezeu amânã anume împlinirea fãgãduinþei, tocmai

pentru ca cei ce o primesc, ajungând la adânci bãtrâneþi, sã nu deznãdãjduiascã cu privire la

împlinirea ei dupã rânduiala omeneascã, pentru a cunoaºte ºi mãrturisi netãgãduit covârºitoarea

putere a lui Dumnezeu. De ar fi fost vreun oarecare, reluarea pentru a nu ºtiu câta oarã a fãgãduinþei ar fi avut un efect advers asupra încrederii lui Avram. Însã el, dând dovadã de mare pricepere duhovniaceascã, a înþeles cã Dumnezeu cãlãuzeºte nu doar cu cuvântul, ci ºi cu fapta, cugetând cã din moment ce l-a scos din gheara lui faraon, a fãcut-o spre un scop, de aceea trebuie sã-I urmeze pe mai departe încredinþãrile. De aceea patriarhul n-a ezitat la auzul unor asemenea cuvinte, iar semnul cã le-a perceput ca pe o minunatã rãsplatã dumnezeiascã e acela cã ºi-a ridicat cortul ºi a venit de a locuit lângã stejarul Mamvri, care este în Hebron, ºi a zidit acolo altar Domnului (Facere 13, 19). Ca de fiecare datã când îºi mutã cortul, înainte de orice, Avram se îngrijeºte sã zideascã cu recunoºtinþã altar, sã înalþe rugãciuni, împlinind cu mult înainte legea apostolicã ce ne porunceºte sã ne rugãm în tot locul, ridicând mâini cuvioase (I Timotei 2, 8). Pr. Prof. Andrei CÃNUÞÃ

stricat toatã necurãþia vrãjmaºului. Mai mult, a învãþat „cã nu spurcã pe om cele ce intrã în gurã, ci cã toate sunt curate pentru cei curaþi”. Aºa ne rugãm lui Dumnezeu „sã binecuvânteze vinul sau untdelemnul (sau orice ar fi în vas, sã se numeascã acum) cu harul Sãu, prin turnarea acestei ape sfinþite”. Mai departe rugãciunea aduce liniºtire celor ce vor consuma mai departe din vasul respectiv: „ªi toatã ºovãirea pentru spurcãciunea sau jigania ce a cãzut în el, dupã meºteºugirea vicleanului, depãrteaz-o din gândul robilor Tãi, ca sã fie tuturor celor ce vor bea din acesta sau vor mânca din acesta spre veselie.” La final, mai întâi va gusta preotul din el ºi va da ºi celor din casã. Dar, nota bene!, în „Molitfelnic” citim cã „de se va întâmpla ca jivina cãzutã sã fi putrezit din pricina ºederii timp îndelungat în vas, trebuie sã se verse cele din vas ºi sã nu

Moliftelnicul tâlcuit

Rugãciune la sfinþirea vasului cel spurcat Deºi „Molitfelnicul” nu precizeazã la care anume vase vom întrebuinþa aceastã rugãciune, se înþelege cã pentru cele folosite în cult a fost rânduitã. Aceasta pentru cã vasele de cult se sfinþesc (potirul, steluþa, copia etc.), pentru a fi consacrate unor lucrãri sacre în timpul rugãciunilor. Înainte de rugãciunea propriu-zisã, se cuvine ca vasul respectiv sã fie spãlat, apoi preotul va turna în el agheasmã mare în chipul crucii. Dupã tot acest ritual, va rosti rugãciunea în care cere lui Dumnezeu, „Cel unul sfânt”, sã sfinþeascã vasul „cu venirea Sa cea sfinþitoare”, sã fie purificat „pentru a fi nespurcat spre trebuinþa robilor Sãi”. Din conþinutul care urmeazã în rugãciune, reiese cã scopul rugãciuni în cadrul cultului divin public este, în primul rând, dobândirea sfinþeniei: „ºi ne dã nouã pururi în sfinþenie sã ne rugãm în sfintele Tale biserici, ca, prin Tine toþi fiind pãziþi, slavã ºi închinãciune sã-Þi înãlþãm, Tatãlui ºi Fiului ºi Sfântului Duh, acum ºi pururi ºi în vecii vecilor.”

Colegiul de redacþie FONDATOR: † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com Sãptãmânal tipãrit de cotidianul ARGEªUL

2

Rugãciune care se face când s-a întâmplat sã cadã de curând ceva spurcat sau necurat în vasul cu vin, cu untdelemn, cu miere sau cu altceva ªi aceastã rugãciune este precedatã de un ritual de curãþire mai înainte. Astfel, „Molitfelnicul” precizeazã cã se cuvine ca necurãþia cãzutã sã fie scoasã îndatã ºi sã fie aruncatã afarã ºi sã se toarnã într-alt vas vinul sau untdelemnul. Apoi, vasul cel golit sã fie spãlat pe dinãuntru ºi pe dinafarã. Dupã aceea, preotul va cãdi pe dinãuntru ºi pe dinafarã vasul cel spãlat ºi toarnã în el apã sfinþitã de la Botezul Domnului, fãcând de trei ori chipul crucii. Va turna în el vinul sau untdelemnul ºi va spune rugãciunea. Textul acesteia face referire la faptul cã prin întruparea Mântuitorului „cea plinã de îndurare”, Dumnezeu a

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Pr. Prof. Cornel Dragoº Art designer: ing. Bogdan Ciocîrlan

mai guste nimeni din ele…”

Redacþia: preot dr. Napoleon Dabu (secretar de redacþie), preot Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuþã, asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Pr. Florin IORDACHE

Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã, pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº, Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643


Argeºul Ortodox

Pelerinaj pentru câºtigãtorii Olimpiadei Naþionale de Religie – 2010 Joi, 26 august, s-a încheiat pelerinajul premianþilor Olimpiadei Naþionale de Religie - 2010, organizat de Sectorul Teologic-educaþional ºi Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel”, cu binecuvântarea Preafericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Câºtigãtorii Olimpiadei Naþionale de Religie de anul acesta au participat, în perioada 23-26 august, la un pelerinaj organizat de Patriarhia Românã la mãnãstirile ºi schiturile din Ardeal. Acþiunea se înscrie în seria de manifestãri religios-culturale dedicate Anului omagial al Crezului Ortodox ºi al Autocefaliei româneºti. „Scopul pelerinajului este de a-i rãsplãti pe elevii olimpici pentru roadele muncii lor ºi de a-i încuraja sã aprofundeze cunoºtinþele teoretice prin experienþa duhovniceascã. Acest pelerinaj nu este doar o relaxare, ci este un prilej deosebit pentru a se întãri în credinþã. Fiind un pelerinaj creºtin, atmosfera este una duhovniceascã ºi prielnicã pentru a lega prietenii. Mulþi dintre ei se cunosc deja ºi discutã pe diverse teme religioase”, a spus însoþitorul grupului, ªtefan Bãdescu, inspector eparhial din cadrul Centrului de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel”.

Binecuvântãri arhiereºti ºi daruri pentru toþi olimpicii În prima zi, copiii au plecat din Bucureºti ºi au vizitat mãnãstirile Ghighiu, Suzana, Cheia, Sfântul Nicolae din ªcheii Braºovului ºi Brâncoveanu. În a doua zi, a fost vizitatã Catedrala mitropolitanã din Sibiu. La Catedrala arhiepiscopalã din Alba Iulia, olimpicii au fost primiþi de Înalt Preasfinþitul

Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care i-a binecuvântat ºi le-a oferit daruri, dupã care au mers la Mãnãstirea Râmeþ. În ultima zi, elevii au vizitat Memorialul din Râpa Robilor de la Aiud, Mãnãstirea Cozia ºi Mãnãstirea Cotmeana. „Cred cã prin acest pelerinaj, Patriarhia Românã a dorit sã ne ofere o bucurie ºi o ocazie sã ne folosim de experienþa pãrinþilor ºi maicilor din mãnãstiri sau sã ne bucurãm de frumuseþea acestor sfinte lãcaºuri de cult. Ne bucurãm cã am putut sã mergem în aceste locuri binecuvântate ºi pline de dragoste, mai ales cã spaþiul acesta este prin firea lui un loc binecuvântat de Dumnezeu cu atâþia nevoitori ºi rugãtori pentru întreaga lume”, a mãrturisit Maria Turturea, din Drobeta-Turnu Severin, care a obþinut locul

I la Olimpiada Naþionalã de Religie pentru clasa a VIII-a. Pelerinajul a avut ca temã Crezul ortodox. În fiecare searã,

Pelerinajul, un tezaur duhovnicesc Cu binecuvântarea Preafericitului Pãrinte Patriarh Daniel, Patriarhia Românã ne-a oferit un dar minunat, un pelerinaj de suflet, alãturi de ceilalþi câºtigãtori ai Olimpiadei Naþionale de Religie- 2010. M-am bucurat nespus de mult cã mi s-a dat ocazia de a mã reîntâlni cu bunii mei colegi de la Olimpiada suceveanã ºi de a vizita mânãstiri ºi lãcaºuri sfinte ce stau ca mãrturie a credinþei ortodoxe ºi a jertfei pentru Hristos a poporului român dreptcredincios de acum sute de ani ºi din prezent. Prima mânãstire vizitatã a fost Sfânta Mânãstire Ghighiu, spre care am pornit imediat dupã ce ne-am închinat la moaºtele Sfinþilor Împãraþi Constantin ºi Elena ºi ale Sfântului Dimitrie Basarabov, aflate în Catedrala Patriarhalã. Biserica mânãstirii poartã hramul „Izvorul Tãmãduirii”, fiind cu adevãrat o fântânã de binefaceri ºi vindecãri pentru credincioºii ce vin aici ºi se roagã cu credinþã Domnului ºi Preacinstitei Maicii Sale. În luminosul lãcaº de cult am aflat cunoscuta Icoanã Fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul ºi, chiar dacã despãrþirea de frumoasa mânãstire a fost grea, am pãstrat în suflet duhul viu ºi mângâietor al sfântului aºezãmânt. Într-o oazã de luminã am descoperit Mânãstirea Suzana, iar mai apoi m-am bucurat alãturi de ceilalþi de frumuseþea

tinerii s-au întâlnit ºi s-au oprit asupra unui subiect pe care l-au dezbãtut cu ajutorul preoþilor ºi monahilor din mãnãstirile unde au fost primiþi. „Aceste seri catehetice reprezintã pentru noi un bun prilej de comunicare ºi comuniune, iar tipul acesta de activitãþi este foarte eficient ºi ar trebui implementat în fiecare parohie. Serile catehetice la care am participat în cadrul pelerinajului, prin învãþãturile primite de la preoþi sau de la monahi, ne vor ajuta atunci când noi, ca viitori preoþi, va trebui sã-i cãlãuzim pe oameni spre mântuire”, a spus Andrei Ion Popescu, absolvent al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, deþinãtorul premiului I la disciplina Dogmaticã ortodoxã. Eparhia Argeºului ºi Muscelului a fost reprezentatã de eleva premiantã la clasa a X-a Denisa-Elena Curiman de la Colegiul Naþional “Zinca Golescu” din Piteºti. www.basilica.ro

Mânãstirii Cheia ºi a Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Braºovului. Mânãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus, aflatã la poalele Munþilor Fãgãraº, ne-a întâmpinat cu o liniºte purificatoare ce ne-a dat prilejul unei reculegeri profunde. A doua zi, dupã ce ne-am încântat sufletul cu frumuseþea Sfintei Liturghii, am vizitat monumentala ºi impunãtoarea Catedrala Mitropolitanã « Sfânta Treime » din Sibiu. La Catedrala Arhiepiscopalã Ortodoxã din Alba Iulia am avut marea bucurie de a fi primiþi de Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop Andrei, care ne-a felicitat pentru rezultatele obþinute la Olimpiada de religie ºi ne-a binecuvântat, dându-ne ºi câteva sfaturi pentru un viitor frumos în duhul lui Hristos. Ziua s-a încheiat cu vizitarea ºi gãzduirea la Mânãstirea Râmeþ. Într-un cadru poetic, de o prospeþime ca de rai, ne aºtepta Sfânta Mânãstire, strãjuitã de culmile stâncoase ale munþilor Trascãului. În ultima zi a pelerinajului am ajuns la Memorialul din Râpa Robilor de la Aiud, un loc cu triste, dar martirice rezonanþe, care îndeamnã la întãrire ºi la profundã rugãciune. Cãlãtoria noastrã s-a încheiat cu vizitarea Mânãstirii Cozia, o bijuterie a arhitecturii bisericeºti autohtone ºi a Mânãstirii argeºene Cotmeana, una din cele mai vechi vetre monahale din Þara Româneascã, unde de peste 600 de ani se pãstreazã aprinsã candela credinþei creºtine a poporului român-ortodox. Acest pelerinaj deosebit m-a ajutat sã mã înalþ spiritual, sã zidesc cunoºtinþele religioase ce le-am adunat de-a lungul timpului pe temelia faptelor ºi sã Îl descopãr mai profund pe Dumnezeu prin jertfa ºi lucrarea Sfinþilor, ce revarsã tãmãduiri, din mila Lui, prin Sfintele lor Moaºte. Acum, rãmâne sã duc la bun sfârºit lupta spre a spori tezaurul duhovnicesc ce l-am dobândit ºi, nu în ultimul rând, sã le fiu recunoscãtoare celor ce au fãcut posibil acest pelerinaj minunat, celor ce s-au îngrijit de noi ºi pãrinþilor ce ne-au primit cu atâta cãldurã ºi dragoste. Denisa-Elena CURIMAN

„Aruncãtorilor de pietre”

Meditaþie ºi introspecþie În ultima perioadã se dezvãluie în viaþa cetãþii tot mai mulþi ,,cunoscãtori” ai ,,problemelor”, cu care se confruntã Biserica, oferind desigur ,,soluþii” eficiente ºi sigure. Atacurile directe sau voalate la adresa Bisericii aratã îndârjirea de a coborâ sacrul, terfelindu-l într-un spectacol mediatic grotesc. Interesul pentru activitãþile Bisericii pare la prima vedere lãudabil dar, din nefericire, este utilizat eronat ºi greºit direcþionat. Principala grijã a celor deveniþi peste noapte ,, specialiºti în probleme teologice” ar trebui sã fie una soteriologicã, nu una efemerã, îndreptatã permanent doar spre probleme de ordin material. Trist este cã încercãrile de a obþine notorietate, atacând Biserica sau pe slujitorii ei, pare a avea succes. Lipsa de interes pentru viaþa sufleteascã personalã pare sã aibã efecte nebãnuite la nivelul comunitãþii. Cuprins în pãienjeniºul propriilor intrigi, omul contemporan se desparte încet dar sigur de trãirea autentic creºtinã. Cercetarea lumii

ºi a semenilor este o responsabilitate trasatã în mod expres prin învãþãturile patristice ºi scripturistice, însã un astfel de demers ar trebui precedat cu îndelungã cercetare de sine. Sfântul Apostol Pavel precizeazã în acest sens în epistola întâi cãtre Corinteni la capitolul 11, versetul 31: ,,Cãci dacã ne-am fi judecat noi înºine nu am mai fi judecaþi”. Lipsa de introspecþie, de meditaþie la propriile greºeli, permit unora sã judece pe semenii lor. Distanþaþi de propriile erori, unii dintre semenii noºtri devin ,,primii aruncãtori de piatrã” asupra aproapelui lor. Dezinteresul pentru viaþa sufleteascã personalã, lipsa de grijã pentru faptele proprii îl îndepãrteazã pe om atât de sine, cât ºi de semeni dar mai ales de Dumnezeu. Programul de lucru încãrcat, lipsurile ºi grijile zilnice sunt motive adesea invocate pentru lipsa de meditaþie ºi rugãciune. Justificarea pentru orice faptã prin prisma acestor ,,circumstanþe atenuante” tinde sã devinã un automatism al conºtiinþei. Când totuºi omul gãseºte în sine câteva fapte bune,

vrednice de luat în seamã se împãuneazã cu ele, preþuindu-le ca o zestre de mare valoare. Cercetându-se pe sine omul are acces permanent la faptele sale, le poate evalua, poate lua decizii prin care sã corecteze comportamentul nedemn de un creºtin adevãrat. În capitolul 6, din epistola cãtre Galateni, la versetul 3, Sfântul Apostol Pavel aminteºte tuturor : ,,Cãci de socoteºte cineva cã este ceva, deºi nu este nimic, se înºealã pe sine însuºi. Iar fapta lui, însuºi sã ºi-o cerceteze fiecare ºi atunci va avea laudã, dar numai faþã de sine însuºi ºi nu faþã de altul”. Tendinþa de a generaliza un anumit caz, reprobabil de altfel, asupra întregii Biserici este nesãnãtoasã ºi periculoasã pentru un creºtin autentic. Despãrþit de sensul trãirii ortodoxe curate, creºtinul iubitor de astfel de scene ieftine pare incapabil sã mai identifice traiectoria potrivitã pentru viaþa lui sufleteascã. Prilejurile la introspecþie, evaluãrile noastre asupra vieþii interioare sunt numeroase, însã destul de rar

uzitate. Cântãrile religioase care ne amintesc de efemeritatea vieþii, paginile filocalice, buna sfãtuire a celor din jur sunt tot atâtea ocazii de a poposi pentru o clipã în casa sufletului, de vorbã cu faptele noastre. Poate cã cei preocupaþi de viaþa eclesialã ar trebui sã înceapã prin a cerceta viaþa lor personalã. Desigur însã cã toate acestea nu sunt ,,comerciale” ºi atunci nu meritã efortul celor ce sau fãcut judecãtorii semenilor. Despre un astfel de demers Sfântul Simeon Noul Teolog spunea: ,,Dumnezeu nu este nicãieri, pentru cei ce privesc trupeºte, cãci e nevãzut. Dar pentru cei ce înþeleg duhovniceºte, este pretutindeni”. Argumentele sunt multiple dar pot fi comprimate în câteva rânduri: ,, Cerceteazã-te deci pe tine, frate ce lucru este al tãu ºi mintea va afla care dintre ele rodeºte lui Dumnezeu ºi care dintre ele se încrede în pãcat, când ochii sunt rãpiþi spre plãcere, sau limba este biruitã de vreo grabã, sau inima ta se îndulceºte cu cinstirea omeneascã, sau urechile tale se bucurã de vorbirea împotriva cuiva. Cãci toate acestea sunt pãgubitoare minþii fiindcã duºmãnia amestecã rãutatea ei cu pretenþia dreptãþii, de aceea s-a poruncit ca sã se cerceteze omul pe sine înainte de a aduce ceva lui Dumnezeu”. Pr. Prof. Roberto- Cristian VIªAN

3


Argeºul Ortodox

Liturgicã În timpul Ecteniei mari ºi a celei mici, atunci când diaconul sau preotul spun „Pe Preasfânta...”, unii cântãreþi intervin ºi cântã „Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, mântuieºte-ne pe noi!”. Este corect? Nu trebuie sã se zicã „Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieºte-ne pe noi”? În ediþia de astãzi ne vom referi la cea de-a doua parte a întrebãrii, la exactitatea dogmaticã a acestei rugãciuni.

„Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, mântuieºte-ne pe noi!”. Mântuirea. Mântuirea este dãruitã omului numai de Dumnezeu ºi de nimeni altcineva. O spune clar El însuºi prin gura proorocului Isaia: „Dreptatea ºi mântuirea nu sunt [de altundeva] decât de la Mine” (45, 24). Hristos este Mântuitorul, singurul mântuitor al oamenilor. ªi dupã cuvintele Apostolului Petru „în nimeni altul nu este mântuirea; cãci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie sã ne mântuim noi” (Faptele Apostolilor 4, 12). În paralel însã ºi cu acelaºi sens, adicã nu cu înþelesul de mântuire/salvare dintr-un pericol sau dintr-o nevoie, dupã cum folosim ºi astãzi cuvântul acesta, ci cu înþelesul special de mântuire veºnicã spiritualã a oamenilor, se foloseºte verbul „a mântui” ºi substantivul „mântuire” chiar în Sfânta Scripturã, nu numai când se referã la Dumnezeu sau în special la Domnul Iisus Hristos, ci ºi cu referire la oameni, la apostoli sau la credincioºi, care prin rugãciunile sau prin învãþãtura lor conlucreazã ºi ei la mântuirea oamenilor. Astfel, femeia credincioasã sau bãrbatul credincios „mântuieºte” pe tovarãºul sãu de viaþã necredincios (I Corinteni 7, 16), Apostolul Pavel „mântuieºte” pe cei ce cred în propovãduirea lui (Romani 11, 14 ºi I Corinteni 9, 22), Timotei, prin exemplul ºi învãþãtura sa, se va mântui ºi pe sine ºi pe „cei ce îl ascultã” (I Timotei 4, 16), „cel ce întoarce pe pãcãtos din rãtãcirea cãii lui, va mântui un suflet din moarte” (Iacov 5, 20) ºi credincioºii vor mântui „smulgând din foc” pe ceilalþi oameni (Iuda 22-23). Pasajele scripturistice amintite mai sus nu se opun celor spuse întâi. Acelaºi lucru se înþelege ºi acum, cã mântuirea este datã numai de Dumnezeu ºi numai prin lucrarea izbãvitoare a Domnului Iisus se mântuiesc cei credincioºi. Oamenii sunt instrumente ale lui Dumnezeu ºi colaboratori la lucrarea de mântuire. Aceºtia, prin cuvânt, prin rugãciune sau prin viaþa lor trãitã în Hristos, îi pregãtesc pe sfinþi (pe creºtini) ºi îi fac mãdulare cinstite

„Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, mântuieºte-ne pe noi!” (II) ale trupului tainic al lui Hristos, care este capul ºi „mântuitorul trupului” (Efeseni 5, 23), adicã ai Bisericii. În afara Bisericii, adicã în afara trupului tainic al lui Hristos, nu existã posibilitatea mântuirii, dupã cunoscuta învãþãturã patristicã.

Credincioºii, ca mãdulare ale trupului ºi pãrtaºi ai lucrãrilor lui sfinþitoare, se poartã ºi ei ca „hristofori - purtãtori de Hristos” ºi „teofori purtãtori de Dumnezeu” ºi mântuiesc în Hristos, zidindu-se ºi constituindu-se unul pe altul. ªi pentru cã prin moarte nu se distruge comuniunea acestui trup tainic, ci toþi trãiesc în Hristos, credincioºii care s-au sãvârºit mai înainte ºi cei morþi întru Hristos continuã sã ne mântuiascã prin cuvintele lor, care au fost reþinute în cãrþile sfinte, prin exemplele lor, care se propun pentru a fi urmate, ºi înainte de toate prin rugãciunile ºi mijlocirile lor „lucrãtoare” cãtre Dumnezeu. De aceea ºi Biserica nu numai cã citeºte credincioºilor învãþãturile sfinte ale Sfinþilor ºi îi pune înaintea acestora, pentru a fi urmate de credinþa ºi faptele lor, ci invocã neîncetat rugãciunile ºi mijlocirile lor. Dacã acestea sunt valabile pentru sfinþi, cu atât mai mult sunt valabile pentru Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, care s-a învrednicit sã fie singura însãºi Maica lui Dumnezeu ºi sã conlucreze într-un mod unic ºi direct la mântuirea lumii. Exact în acest sens ne adresãm ei, Celei pururea vii ºi neadormite, ca sã se roage pentru noi toþi ºi, invocând ajutorul ei, cântãm „Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, mântuieºte-ne pe noi”, cuvinte care sunt, aºa cum am vãzut,

conforme ºi cu Sfânta Scripturã ºi cu învãþãtura dogmaticã a Bisericii.

Imnologia liturgicã În multe tropare gãsim aceastã expresie cu aceleaºi cuvinte sau cu unele asemãnãtoare. Adãugãm câteva: În troparele dupã alfa-vita din Catavasier, care apar deja în manuscrisele din secolul al XII-lea, la fel cum este în tipãriturile de astãzi sau în diferite variante, apare invocarea cãtre Nãscãtoarea de Dumnezeu: „Ceea ce ai primit: Bucura-te!.... mântuieºte pe cei ce te mãresc pe tine”, „Viazã-mã pe mine... mântuieºte-mã cu rugãciunile tale”, „Ceea ce pe Ziditorul... cu rugãciunile tale mântuieºte sufletele noastre”, „Dupã datorie... cu rugãciunile tale se mântuiesc...”, „Mântuieºte-i pe toþi cu rugãciunile tale...” sau „Mântuieºte-i pe toþi, Preasfântã...”, sau „Mântuieºte, mântuieºte...”, „Cautã... ºi ne mântuieºte...”, „Cântând... ºi mântuieºte, Prealãudatã”. Ceva asemãnãtor, dar poate cu mult mai vechi este troparul Nãscãtoarei de la antifonul al 5-lea al Utreniei din Vinerea Mare „Ceea ce negrãit... Fecioarã, mântuieºte pe cei ce te mãresc pe tine”. Foarte vechi, de asemenea, sunt ºi troparele din Octoih, care au expresii asemãnãtoare, dintre care prezentãm aici: Glasul I „Cei cuprinºi... strigãm cu mulþumire: mântuieºtene pe noi...”, „S-a înnoit lumea... mântuirea credincioºilor” (stihoavna Vecerniei mici de sâmbãtã, troparul al 3 ºi 4), „Marie, ceea ce eºti cinstit... tu eºti mântuirea pãcãtoºilor ... ºi mântuieºti pe robii tãi” (Utrenia de Duminicã, sedealna a II-a, 3), „Ceea ce eºti bucuria... Preacuratã Fecioarã, mântuieºte-ne pe noi” (duminicã seara, stihira Nãscãtoarei), „Mai sfântã decât sfinþii... Stãpâna lumii, mântuieºte-ne pe noi” (stihoavna Utreniei de luni). Glasul al 2-lea: „De ceasul cercãrii aducându-mi aminte... Fecioarã, strig þie: .... ºi mã mântuieºte” (ªi acum... a Nãscãtoarei, Vecernie luni). Glasul al 4-lea: „Cautã spre rugãciunile... ºi mântuirea sufletelor noastre” (Stihoavna Vecerniei de duminicã). Glasul al 7-lea „Sub acoperãmântul tãu, Stãpânã... ºi mântuieºte sufletele noastre” (stihoavna Vecerniei de Sâmbãtã). Glasul al 8-lea: „In noianul cumplitei întristãri... însãþi mã mântuieºte cu milostivirea ta” (Marþi, sedealna a II-a, 3). ªi câteva de la praznicele Maicii Domnului: „Dupã ce te-ai nãscut tu... mântuieºte neamul nostru” (ªi acum... de la Vecernia de 21 noiembrie), „Când te-ai dus...

POEÞI LA CEAS DE RUGÃCIUNE:

VICTOR CONSTANTIN MÃRUÞOIU „Poezia religioasã a lui Victor Constantin Mãruþoiu este inspiratã din evlavia casei pãrinteºti, din observaþia ritualului de cult” ºi „din lectura cãrþilor bisericeºti, din perceptele moralei creºtine ºi din sensibilitatea sufletului sãu. Receptiv la fenomenul religios, el îºi converteºte fondul de cunoºtinþe, convingeri ºi practici creºtine într-o înaltã simþire versificatã. Motivul vizionar al Îngerilor ocupã un loc apreciabil în volumul de faþã (Psalmi pentru îngerul meu, Ed. Eurograph, Cluj – Napoca, 2006). Mirosind a rai, poezia aceasta este rodul unei luminoase minþi, adãpatã din izvoarele curate ale teologiei. Ea ne cheamã la transparenþã spiritualã, la ascensiune cu Sfinþii Îngeri pe scara paradisului” – afirmã episcopul-vicar Irineu Bistriþeanul. Venind dinspre profan spre sacralitate, versul lui Victor Constantin Mãruþoiu încearcã sã ne facã

4

cunoscutã o lume seraficã, tãinuitã în cuvintele de foc ale profeþilor unde „serafimii îºi coboarã/ aripile de iubire”. Poemele sale sunt o privire laicã dar inteligentã a modernitãþii metamorfozare în versul religios. Structuratã pe 63 de glasuri, aceste poeme devenite rugi se lasã mistuite în candela aprinsã a creºtinãtãþii – „aripa memoriei/ îngerul din zori/ înalþã/ vers de singurãtate/ arborele credinþei adunã/ seva de El/ tumultoase iubiri/ ard în adevãruri de nea/ …/ cupe de stele/ inundã morminte/ un punct/ dincolo/ Învierea” – iar în aceastã candelã „arde/ izvorul Fiinþei”. De asemenea,

mântuieºte sufletele noastre” (stihoavna Vecerniei din 15 august), „Primeºte de la noi cântare de petrecere... ºi sufletelor mântuire dãruind” (15 august, canonul Sf. Ioan Damaschin, cântarea a IX-a, trop. 3), „Bucurãte, ceea ce singurã eºti mântuirea oamenilor” (24 martie, canon, cântarea a VII-a, trop. 2). ªi, în final, foarte cunoscutul tropar „Uºa milostivirii... cã tu eºti mântuirea credincioºilor”. De obicei, însã, împotriva imnografiei creºtine se aduce argumentul cã ea curpinde în imne expresii nu foarte exacte din punct de vedere dogmatic, deoarece este vorba despre lucrãri poetice, care nu sunt scrise ca sã formuleze dogmele, ci ca sã laude persoanele sfinte „cu laudã poeticã” prin obiºnuitele ºi hiperbolele încetãþenite în poezie ºi prin florile retorice. Imnografii sfinþi au fost în acelaºi timp ºi teologi ºi au avut conºtiinþa exactitãþii dogmei ºi a caracterului strict liturgic al poeziei lor. ªi Biserica, cântând lui Dumnezeu ºi lãudând pe sfinþii ei, teologhiseºte în mod ortodox ºi îºi exprimã dogma prin cultul ei, iar prin aceasta îl învaþã pe popor credinþa corectã. Cã este vorba despre o formulare ortodoxã clarã putem sã constatãm din expresiile analoge din alte lucrãri patristice. Iatã câteva: „Locul în care s-a lucrat mântuirea noastrã” (Ioan Damaschin, Cuvânt de laudã la Preacurata Adormire a Nãscãtoarei de Dumnezeu, III, 5), „Bucurã-te... mântuirea de obºte a tuturor marginilor pãmântului” (Idem, Cuvânt la Bunavestire), „Prin aceasta (i.e. Nãscãtoarea de Dumnezeu) prima ºi singura ne vom mântui” (Simeon al Tesalonicului, Interpretarea, 50). „Cãci prin ea sunt strãlucite ºi din ea prima noi prin sfinþi ne vom mântui, cã ºi prin aceasta ne-am unit cu Dumnezeu... este mântuirea de obºte a lumii întregi... ºi prin ea nãdãjduim [sã avem] mântuire... ca una care poate mai presus de toþi sã ne mântuiascã pe noi“ (Simeon al Tesalonicului, Dialog, cap. 94, 99 ºi 359). Din toate cele de mai sus a devenit, cred, întru totul clar ºi nu încape nici o îndoialã sau discuþie în ceea ce priveºte faptul cã stihul „Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, mântuieºte-ne pe noi” în mod corect cuprinde formularea dogmaticã ortodoxã ºi tot în mod corect se zice în slujbele dumnezeieºti, acolo unde se prevede a se spune (apud Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. II, pag. 293-299). Diacon Prof. Gabriel FIRUÞÃ

în viziunea poetului, Sfântul Munte Sinai îºi contopeºte simbolul biblic în modernitatea poeticã a generaþiei sale rãmânând totuºi „un rug” pe care un „înger albastru/ cuprinde flacãra apei” ºi astfel calea omului spre Dumnezeu se preschimbã din „spaimã” în „Cuvânt/ lumina începutului”. În poemele lui Victor Constantin Mãruþoiu, alãturi de metaforele profane, îºi fac loc celelalte metafore, într-un fel laicizate, ale umanitãþii: „palma cu care am crestat/ frunze/ a devenit un copac/ la umbra cãruia/ arde/ Cuvântul”. Aceste versuri ne trimit cu gândul la sãmânþa de cedru, acel copac care a crescut din gura lui Adam ºi a mântuit lumea prin lemnul sãu, devenit Crucea lui Hristos… „catacombele vieþii/ peºteri eterne/ în noaptea de arbori/ un om gãseºte/ Sfântul Graal”… ºi odatã cu el, lumea se regãseºte în propria-i credinþã ºi transcende iubire… Amalia Elena CONSTANTINESCU


Argeºul Ortodox

Explicarea Dumnezeieºtii Liturghii Experienþe din vieþile sfinþilor, preoþilor, monahilor ºi credincioºilor (LXXVI)

Dumnezeiasca Euharistie ca Jertfã Prima parte a Sfintei Liturghii este slujba Proscomidiei care se desfãºoarã în timpul Utreniei. Preotul dupã ce îºi face închinãciunile ºi se îmbracã în veºminte, merge la Proscomidiar ca sã sãvârºeascã rânduiala Proscomidiei. Proscomidiarul este o scobiturã în partea stângã a Sfintei Mese care simbolizeazã peºtera sfântã din Betleem unde S-a nãscut Hristos, în condiþii dintre cele mai umile, începând rânduiala, preotul, rosteºte cu evlavie troparul Crãciunului, apoi ia prescura, care simbolizeazã pe Maica Domnului din pântecele cãreia S-a nãscut Hristos ºi o înalþã. Astfel, pregãteºte Sfânta Liturghie. Partea a doua începe de la Binecuvântatã este împãrãþia..., ºi se încheie cu citirile din Apostol ºi din Eavanghelie, ectenia cererilor ºi rugãciunea catehumenilor. De aceea se ºi numeºte Liturghia catehumenilor. Partea a treia începe cu cele douã rugãciuni ale credincioºilor, ºi se încheie cu: Pentru rugãciunile Sfinþilor Pãrinþilor noºtri..., ºi se numeºte Liturghia credincioºilor. Punctul central al primei pãrþi este pregãtirea, al celei de-a doua este Sfânta Evanghelie, iar punctul central al pãrþii a treia sunt Sfintele Daruri. Sfânta Euharistie nu este doar Tainã, ci ºi Jertfa, adicã reconstituirea Jertfei lui Hristos pe cruce. Domnul continuã starea de jertfa, dar fãrã sânge. El este Jertfã ºi Jertfitor. Ca Jertfã, Sfânta Euharistie, are caracter de mulþumire, de implorare ºi de ispãºire. Jertfa de mulþumire este adusã pentru nenumãratele binefaceri ºi daruri ale lui Dumnezeu faþã de oameni ºi mai ales pentru mântuirea în Hristos. Lui Ii aducem continuu jertfa de mulþumire pentru toate darurile aduse prin jertfa Sa, care ne-a izbãvit de diavol, de moarte ºi de pãcat. Jertfa de implorare este adusã de Domnul pentru aceia care se roagã pentru ajutor, milã, iluminare, mântuire, credinþã. Jertfa de ispãºire este adusã pentru iertarea pãcatelor noastre. În general însã, se aduce pentru ca fiii, creºtinii, sã-ºi însuºeascã mântuirea oferitã prin Sfânta Masã. Ea are acest caracter de ispãºire pentru cã se aduce ºi pentru cei adormiþi, spre folosul, câºtigul duhovnicesc ºi uºurarea celor care suferã. Îi cuprinde doar pe credincioºii care cred fãrã reþinere în toate câte învaþã Biserica noastrã, care þin poruncile ºi cultivã virtuþile. Sfânta Liturghie este lucrarea poporului lui Dumnezeu. Biserica cuprinde pe toþi cei botezaþi ºi, prin urmare, Sfânta Liturghie, ca lucrare publicã, se sãvârºeºte pentru poporul lui Dumnezeu, de cãtre acelaºi popor. Aceasta, pentru cã preoþii nu slujesc tainic ºi nici doar pentru ei, ci de flecare datã împreunã cu poporul. Când ne aflãm în Bisericã ºi se sãvârºeºte Sfânta Liturghie nu suntem doar simpli spectatori la ceea ce se întâmplã, ci slujim toþi ºi suntem slujiþi. Adicã, noi, ca popor al lui Dumnezeu sãvârºim Liturghia dumnezeiascã prin preoþi ºi episcopi care au prin hirotonie harul preoþiei. Biserica va spune: Liturghia înseamnã slujitor, popor ºi Sfântã Masã. Împãrtãºirea credincioºilor. Sfânta Liturghie nu este doar Jertfa, aducere aminte ºi continuare a Cinei celei de Taina, ci ºi „comuniunea credincioºilor”, pentru cã toþi ne împãrtãºim din Sfântul Potir. Aceasta înseamnã cã Biserica sãvârºeºte Sfânta Liturghie ºi continuã jertfa cea fãrã de sânge, ca noi sã ne

împãrtãºim cu Trupul ºi Sângele lui Hristos. Când spunem însã Jertfa lui Hristos, înþelegem douã lucruri (pe acestea trebuie sã ni le amintim întotdeauna): Moartea de pe Cruce ºi învierea de a treia zi. Noi nu am fost de faþã la învierea Domnului, dar suntem prezenþi când ne împãrtãºim cu Trupul ºi Sângele Lui nu doar „spre iertarea pãcatelor ºi spre viaþa de veci”, ci ºi spre învierea sufletelor. Aceastã „Viaþã de veci” este o prevestire a învierii noastre, o pregustare duhovniceascã a acesteia în veacul viitor. Frica dumnezeiascã, credinþa ºi iubirea sunt virtuþi care trebuie sã ne stãpâneascã sufletele dacã voim ca Sfânta împãrtãºanie sã ne fie de folos, sã ne mântuiascã. Foloasele ºi darurile sunt foarte multe: • Unirea cu Hristos prin har. • Participarea sufletului, încã din aceastã viaþã, la bunã tãþile cele veºnice. • Experierea învierii. • Crearea locaºului dumnezeiesc în inimi. • îndumnezeirea. • Sporirea lucrãrilor duhovniceºti. • Iertarea pãcatelor. • Sfinþirea sufletului ºi a trupului. • Dobândirea frumuseþii cea dupã Hristos. • Pacea de sus. • Cugetul smerit. • Iubirea desãvârºitã, iubirea de oameni. ªtiu ºi cred cã sunt un preot neînsemnt ºi sãrac duhovniceºte. Cu toate acestea, am vãzut înainte cu mulþi ani, un om al lui Dumnezeu, un slujitor vrednic al Celui preaînalt, care dupã încheierea Sfintei Liturghii m-a dus pe mine ºi pe câþiva alþi oameni, într-o cãsuþã obiºnuitã, ca sã ne ofere un prânz modest ºi a început sã ne vorbeascã. La puþin timp, pe când grãia, au început sã iasã din gura lui flãcãri de foc dumnezeiesc. În acelaºi timp s-au întâmplat douã lucruri: luminile l-au cuprins pe el ºi au cãzut ºi asupra acelora care erau de faþã. Cei care au vãzut aceastã minune au fost patru bãrbaþi, un copil de ºase ani ºi eu nevrednicul, pe când ceilalþi, în jur de 20, n-au simþit nimic. Deci, nu este vorba despre înºelãciune, iluzii sau închipuiri, pentru cã ceea ce am simþit apoi a fost neobiºnuit, senin, ieºit din comun. Asemenea preoþi vrednici ºi harismatici sunt mulþi în Biserica noastrã Ortodoxã, slavã lui Dumnezeu, dar rãmân necunoscuþi datoritã smereniei lor adânci. La încheierea acestei istorisiri minunate mãrturisesc urmãtoarele: „Cât de mult aº dori sã mã asemãn acelui preot smerit, cu viaþa lui plinã de privegheri ºi de rugãciuni, cu lucrarea lui desãvârºitã a virtuþilor...! Pentru cã, întâi întâlneºti pe Dumnezeu în ascuns ºi suferi cele dumnezeieºti, adicã eºti atins de dumnezeire, ºi dupã aceea slujeºti”. Protopresbiter Stefanos ANAGNOSTOPOULOS, Explicarea Dumnezeieºtii Liturghii cu ajutorul unor evenimente ºi a unor experienþe din vieþile sfinþilor, preoþilor, monahilor ºi credincioºilor, Editura Bizantinã, Bucureºti, 2005, pag. 492-494; 514- 515.

FAMILIA „biserica din casã”

Moda intelectului ºi problemele micilor genii (I) De ce unele mame þin cu tot dinadinsul sã dezvolte intelectul copiilor? De cele mai multe ori copiii sunt încãrcaþi cu informaþii de cãtre mamele educate. Acestea încearcã sã introducã în educaþia copilului lor ceea ce nu au primit ele atunci când erau mici. Astfel, ele îºi pun în aplicare propria energie creativã, dar nu se gândesc dacã acþiunile lor sunt cu adevãrat necesare. Dezvoltarea timpurie a copiilor, în conformitate cu diferite metodici, nu este altceva decât o nouã modã. Astãzi nu auzim decât cã cel mai important lucru pentru orice om, în „secolul informaþiei”, este informaþia intelectualã. Acest argument îi induce în eroare pe mulþi dintre pãrinþi. Mamele hotãrãsc ca odraslele sã primeascã informaþii încã din faºã. Prin aceasta, ele cred cã vor facilita viitoarea carierã, de succes, a copiilor. Din pãcate, aceastã pãrere, general rãspânditã, este greºitã. Viaþa demonstreazã cã lucrurile acestea nu sunt interconectate. Din nefericire, deseori învãþarea copilului nu este decât o metodã de a demonstra cunoscuþilor capacitãþile sale neobiºnuite. Dupã ce i se cere copilului de trei ani, pentru a nu ºtiu câta oarã, sã citeascã în faþa unei cunoºtinþe, acesta înþelege cã rãspunde apelului nu pentru cã aceasta îl intereseazã pe el, ci pentru a-i face sã se mire pe cei care ascultã. ªi astfel, cititul devine una dintre activitãþile pe care le urãºte copilul. Niºte cunoºtinte ale noastre au un copil de un an ºi jumãtate, cãruia i-am dãruit recent o cãrticicã viu coloratã, cu desene cât toatã pagina, poezii ºi cântecele. La vederea cãrþii, în primele secunde, Nikita s-a nãpustit asupra ei. Dupã câteva secunde însã a început sã plângã, a aruncat cartea ºi s-a bãgat cu faþa între genunchii mamei. „Ce este cu el?”, am întrebat eu, mirat. „A vãzut cuvintele mama ºi tata”. Noi îl învãþam sã citeascã, dupã o metodã nouã ºi el a început sã urascã literele, mi-au rãspuns, cu bucurie, pãrinþii iubitori. Iatã roadele învãþãrii! Mai poþi oare, dupã aceea, sã-l deprinzi pe copil sã iubeascã învãþãtura? (va urma) (Dr. Dmitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia ºi problemele ei; perspectiva psihiatrului ortodox, Ed. Sophia, Bucureºti, 2010, pag. 97-99). Rubricã realizatã de Roxana DRAGOª

Vitamine duhovniceºti pentru întãrirea sufletului

Calmante ªtiþi cãror produse li se face astãzi mai multã publicitate decât oricãror altora? Calmantelor! Fie cã este vorba de o durere de spate sau de o migrenã, de simptome uºoare de artritã sau de dureri de dinþi, suntem sfãtuiþi sã luãm o pastilã pentru a scãpa de durere. Oamenii de azi, mai ales, cautã o viaþã scutitã de durere. Mulþi „predicatori TV” deveniþi populari evitã Crucea lui Hristos, spunând cã Iisus a purtat Crucea pentru ca noi sã nu fim nevoiþi sã o purtãm. Ei ignorã Scriptura care ne cheamã la o viaþã

de urmare a lui Hristos prin purtarea ºi asumarea propriei cruci. Dacã întâlniþi astfel de „învãþãturi”, care uitã de cuiele Crucii sau de rãnile lui Hristos, fiþi siguri cã acestea vã oferã numai o uºurarea rapidã, dar temporarã a durerii, însã nu una transfiguratoare ºi mântuitoare! (dupã Anthony Coniaris) Selecþie realizatã de Pr. Prof. Cornel DRAGOª

5


Argeºul Ortodox

O importantã contribuþie la precizarea pnevmatologiei în epoca premergãtoare Sinodului II ecumenic:

Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului Cateheze baptismale ale Sfântului Chiril al Ierusalimului († 386), fixate în scris în anul 348, reprezintã prima încercare de sistematizare a pnevmatologiei ortodoxe întreprinsã de Sfinþii Pãrinþi ai secolului al IV-lea. Pnevmatologia mãrturisitã de Sfântul Chiril avea sã o influenþeze pe aceea a Pãrinþilor Capadocieni ºi avea sã traseze liniile de forþã dupã care aveau sã se ghideze Sinodul al II-lea ecumenic în formularea pnevmatologiei cuprinse în Crezul constantinopolitan. Douã dintre Catehezele Sfântului Chiril – a XVI-a ºi, respectiv, a XVII-a – sunt dedicate învãþãturii despre Sfântul Duh. În aceste cateheze, Sfântul Chiril îl numeºte în mod repetat pe Duhul Sfânt ca fiind „dumnezeiesc” [theîón] ºi ca având putere deplinã [„puterea cea mai mare”]. De asemenea, sfântul pãrinte insistã asupra faptului cã nu existã o ierarhie în Sfânta Treime, ºi cã Duhul nu este „dupã” Fiul, tot aºa cum nici Fiul nu este „dupã” Tatãl: „Existã numai un singur Duh Sfânt, Mângâietorul. ªi dupã cum este un singur Dumnezeu Tatãl, ºi nu este un al doilea Tatã; ºi dupã cum este un singur Fiu Unul-Nãscut ºi Cuvântul lui Dumnezeu, ºi nu are frate, tot astfel este numai un singur Sfânt Duh, ºi nu este un alt doilea Duh egal Lui”. (SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheza a XVI-a, 3; în Cateheze, traducere din limba greacã ºi note de Preotul profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureºti, 2003, pag. 272; în PG 33, 920B). Aceste formulãri aveau sã influenþeze pnevmatologia Sfântului Vasile cel Mare. În manierã apofaticã, Sfântului Chiril nu spune nimic despre modul în care Duhul Sfânt îºi ia fiinþa din Tatãl, însã, de vreme ce Fiul „nu are frate”, reiese cã modul fiinþãrii Sfântului Duh nu poate fi o naºtere. Pios, Sfântul Chiril se fereºte sã facã alte speculaþii cu privire la modalitatea prin care Duhul Sfânt îºi ia, din veci, fiinþa din Tatãl. Reþinerea sa este una asumatã, este opþiunea de a pãstra teologhisirea în cadrele Revelaþiei: „Sã spun deci despre Duhul Sfânt numai cele ce sunt scrise; sã nu iscodim pe cele ce nu sunt scrise. însuºi Duhul cel Sfânt grãit în Scripturi. El a spus despre El atâtea câte a voit sau câte putem noi înþelege. Sã spunem deci ceea ce a grãit El despre Sine însuºi; sã nu îndrãznim a spune ceea ce n-a grãit!” (Ibidem, 2; pag. 271-272). Aceastã abordare apofaticã avea sã fie urmatã ºi de cãtre Pãrinþii Capadocieni, dar ºi – prin ceea ce nu spune – de hotãrârea dogmaticã a Sinodului II ecumenic. Duhul Sfânt este unic, repetã sfântul pãrinte. Aceastã precizare are un dublu

6

rol: sã evite confundarea Sfântului Duh cu îngerii – „duhuri slujitoare” [Evrei 1, 14], pe de o parte, iar, pe de alta, sã contracareze speculaþiile de facturã gnosticã ºi montanistã, potrivit cãrora, Duhul ºi Paracletul sau Mângâietorul nu ar fi una ºi aceeaºi persoanã. Intenþia devine clarã, atunci când sfântul pãrinte spune: „este un singur ºi acelaºi Duh, Care împarte darurile «îndeosebi fiecãruia dupã cum voieºte» [I Cor. 12, 11], totuºi El rãmâne neîmpãrþit. Nu este altul Mângâietorul, altul Duhul cel Sfânt; ci este Unul ºi Acelaºi, numai cã diferite numiri. Este viu ºi ipostatic, grãieºte ºi lucreazã; sfinþitorul tuturor celor fãcute de Dumnezeu prin Hristos, tuturor celor cugetãtoare, ºi al îngerilor, ºi al oamenilor”. (IDEM, Cateheza a XVII-a, 2, în ed. cit., pag. 294; în PG 33, 969BC). Cele douã pasaje redate mai sus

aduc un plus de luminã asupra lucrãrii Sfântului Duh în lume: El este Cel care dã viaþã ºi sfinþeºte prin Hristos [dià Hristoû]; El este Cel care „lumineazã sufletele drepþilor, El era în profeþi ºi tot El, în apostoli, în Noul Testament”. (IDEM, Cateheza a XVI-a, 2, în Cateheze, pag. 272). Aºadar, potrivit pnevmatologiei accentuat biblice a sfântului Chiril al Ierusalimului, Sfântul Duh este Dumnezeu, vivificatorul, lucrãtorul sfinþeniei, izvorul harismelor ºi agentul Revelaþiei „[Duhul] a predicat prin prooroci” (Ibidem). Formulele de mai sus erau inspirate de Crezul local al Bisericii Ierusalimului; este meritul Sfântului Chiril de a le fi promovat. Este semnificativ faptul cã Crezul constantinopolitan mãrturiseºte pe Unul Duhul Sfânt, Domnul de viaþãFãcãtorul... Care a grãit prin prooroci. Este meritul aceluiaºi mare pedagog ierusalimitean de a fi primul care a

alcãtuit veritabile dosare biblice care conþin dovezi în favoarea lucrãrii dumnezeieºti a Duhului Sfânt cu scopul dovedirii dumnezeirii Acestuia. Aceastã metodã argumentativã avea sã fie folositã ºi de Sfântul Atanasie cel Mare, Pãrinþii Capadocieni sau Didim cel Orb. Catehezele Sfântului Chiril reprezintã primul tratat sistematic de pnevmatologie, pe cât de sistematic, pe atât de „scripturistic”. Pnevmatologia Sfântului Chiril se pãstreazã ferm în cadrele datului scripturistic, excepþie fãcând doar precizãrile tehnice sau terminologice – cum ar fi termenul de ipostatic (Cat. XVII, 2) – îndreptate împotriva ereticilor. Însã chiar ºi în acest din urmã caz, argumentul hotãrâtor vine din Sfânta Scripturã. Metoda predilectã folositã de autor în argumentaþie este juxtapunerea locurilor nou-testamentare care vorbesc despre Sfântul Duh, pentru a se releva astfel dumnezeirea Sa. Tot în privinþa metodei, trebuie sã atragem atenþia asupra manierei foarte echilibrate în care Sfântul Chiril leagã perpetuu iconomia Duhului Sfânt de cea a Fiului. Practic, Sfântul Chiril nu vorbeºte nicãieri de lucrarea Sfântului Duh în lume fãrã a vorbi de intermedierea Fiului, iar reciproca este ºi ea valabilã. Aºa cum vom vedea, aceasta este o constantã a pnevmatologiei rãsãritene clasice. Mai mult, sfântul pãrinte spune: „Tatãl dãruieºte totul prin Fiul împreunã cu Sfântul Duh. Nu se deosebesc între ele darurile Tatãlui ºi ale Fiului ºi ale Sfântului Duh, cãci existã o singurã mântuire, o singurã putere, o singurã credinþã. Unul este Dumnezeu: Tatãl; Unul este Domn: UnulNãscut Fiul Lui; unul este Duhul cel Sfânt, Mângâietorul. Vã este de ajuns sã ºtiþi acestea. Sã nu iscodiþi care este natura sau ipostasa lor! Dacã ar fi fost scris în Scripturi despre acestea, am fi spus ºi noi”. (IDEM, Cateheza a XVI-a, 2, în ed. cit., pag. 287). Am putea spune cã gãsim aici un îndemn la a nu pãrãsi proximitatea Scripturii care va fi confirmat de formulãrile de inspiraþie scripturisticã date de Sinodul II ecumenic. Contribuþia Sfântului Chiril al Ierusalimului la promovarea ºi explicitarea Crezului local al Bisericii Ierusalimului a jucat un rol important în apãrarea dumnezeirii Duhului Sfânt ameninþatã de ereticii pnevmatomahi. Metoda argumentaþiei sale a influenþato pe aceea a autorilor patristici care au tratat despre pnevmatologie ºi a pregãtit formularea dogmei pnevmatologice de cãtre Simbolul constantinopolitan. Diac. Horia MÃLUªANU

Importanþa principiului antropic pentru facilitarea dialogului dintre teologie ºi ºtiinþã Alãturi de constantele fundamentale ale fizicii, se vorbeºte azi din ce în ce mai mult de principiul antropic. Conform acestuia, omul ca observator al universului ocupã o poziþie privilegiatã, ca martor conºtient. Formularea tare a acestui principiu este urmãtoarea: „Universul (deci parametrii fundamentali ai acestuia) trebuie sã fie în aºa fel încât sã permitã apariþia observatorilor la un anumit stadiu al dezvoltãrii sale (A. Lemeni, Teologie Ortodoxã ºi ºtiinþã, pag. 392). Deci parametrii cosmologici, care au fost percepuþi prin efortul cunoscãtor al omului, evidenþiazã strânsa legãturã a acestuia cu universul. Universul devine antropic, odatã ce este cunoscut de om ºi a permis apariþia ºi dezvoltarea acestuia. Deci coerenþa universuluio este datã de evenimentul excepþional al apariþiei vieþii, care se încununeazã cu apariþia omului. Principiul antropic este caracterizat prin complexitate ºi coerenþã, fiind un fel de teorie unificatã ce integreazã viaþa omului cu existenþa universului. De aceea, omul devine un centru de complexitate, care unificã în sine cosmologia fizicã ºi fizica microparticulelor, mecanica cuanticã ºi teoria relativitãþii generalizate. Astfel, existenþa principiului antropic întemeiazã o explicaþie finalistã a lumii, putându-se face legãtura cu argumentul finalist din teologie. Cum aratã ºi John Haught, este posibil ca viaþa ºi gândirea sã fi fost latente în universul primar, astfel cã la baza lumii a stat o Raþiune întemeietoare, care se reflectã permanent în oglinda raþionalã a omului. În acest caz, universul nu mai este privit ca fiind produsul forþelor oarbe, inamice raþiunii, ci fiind constituit din raþiuni constitutive, aºa cum arãta ºi Sfântul Maxim Mãrturisitorul. Iatã deci cã ºtiinþa recunoaºte faptul cã omul nu a apãrut întâmplãtor, ci el este încununarea creaþiei, fiind cel care are raþiunea cercetãtoare capabilã de a decela raþiunile divine din univers. Principiul antropic faciliteazã deci dialogul dintre ºtiinþã ºi teologie, dând omului întreaga sa valoare în calitate de mediator între materie ºi spirit. În tradiþia teologicã se demonstreazã fãrã dubiu faptul cã existã o reciprocitate între om ºi cosmos, care se întemeiazã ºi se împlineºte prin Logos, adicã prin Iisus Hristos. În acest punct perspectiva teologicã depãºeºte viziunea ºtiinþificã, marcatã de inerentele ei limitãri, oferindu-ne o perspectivã amplã asupta adevãrului. Prof. Alexandru BRICHIUª


Argeºul Ortodox

TRÃIEªTE CA UN CREªTIN ADEVÃRAT „Doamne, cine va locui în locaºul Tãu ºi cine se va sãlãºlui în muntele cel sfânt al Tãu ? Cel ce umblã fãrã prihanã ºi face dreptate, cel ce are adevãrul în inima sa. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a fãcut rãu vecinului sãu ºi ocarã n-a rostit împotriva aproapelui sãu. Defãimat sã fie înaintea Lui cel ce vicleneºte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slãveºte; cel ce se jurã aproapelui sãu ºi nu se leapãdã. Argintul sãu nu l-a dat cu camãtã ºi daruri împotriva celor nevinovaþi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clãtina în veac.” (Psalmii. 14,1-5). Împãratul, dar ºi proorocul David ne prezintã prin aceste cuvinte inspirate un tablou cuprinzând aspectele vieþii spirituale ale credinciosului. Mânat de Duhul lui Dumnezeu, el zugrãveºte pe de-o parte înãlþimile virtuþilor spirituale ale unei vieþi de creºtin, iar pe de altã parte valea pãcatului cu adâncimile ei. În acelaºi timp el ne atrage atenþia la þinta pe care toþi credincioºii din toate veacurile au avut-o de a locui în. cortul lui Dumnezeu. Dorinþa lui este de a locui în acest cort, dar nu este strãin de condiþiile care trebuie îndeplinite spre a ajunge acolo. Vãzându-se în faþa acestor înãlþimi spirituale, robul Domnului, David se vede neputincios înaintea sfinþeniei Domnului ºi-L roagã prin cuvintele: „De la marginile pãmântului cãtre Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea, pe piatrã m-ai înãlþat !” (Psalmii 60,2). Creºtinul trebuie sã se cãlãuzeascã în viaþã dupã legile morale. Acestea îi aratã datoriile prin împlinirea cãrora îºi poate întocmi viaþa potrivit voinþei lui Dumnezeu ºi dobândi mântuirea sufletului. Datoriile creºtinului le-a arãtat lãmurit Mântuitorul nostru Iisus Hristos în rãspunsul dat unuia dintre ispititorii Sãi, care voia sã cunoascã cea mai mare poruncã din Lege, zicându-i: „Sã iubeºti pe Domnul Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu ºi cu tot cugetul tãu. Aceasta este marea ºi întâia poruncã. Iar a doua, la fel ca ºi aceasta: Sã iubeºti pe aproapele tãu ca pe tine însuti“ (Matei 22, 37-39). Astfel, creºtinul are datorii cãtre Dumnezeu, cãtre sine însuºi ºi cãtre aproapele. Creºtinul este dator sã se strãduiascã sã cunoascã pe Dumnezeu ºi sã recunoascã în El pe Creatorul, Binefãcãtorul, Sfinþitorul ºi Judecãtorul sãu ºi numai Lui sã-I slujeascã cu toate puterile sale. Aceasta o cere porunca întâi a Decalogului, precum ºi Mântuitorul, prin cuvintele spuse cu prilejul ispitirii Lui de cãtre diavol: „Piei, satano, cãci scris este: Domnului Dumnezeului tãu sã te închini ºi Lui singur sã-I slujeºti.“ (Matei 4, 10). Creºtinul slujeºte lui Dumnezeu prin însuºirea ºi punerea în lucrare a celor trei virtuþi teologice: credinþa, nãdejdea ºi dragostea, precum ºi prin împlinirea conºtiincioasã a tuturor actelor de cult, dupã rânduiala sfintei noastre Biserici. Dragostea creºtinã se deosebeºte de cea fireascã. Oricare altã dragoste poate sã izvorascã din aºteptarea unor foloase trecãtoare; de la cel ce ne duºmãneºte, creºtinul nu aºteaptã nimic bun, dar dragostea lui îl cuprinde ºi pe potrivnicul, pe duºmanul sãu. Adevãratul creºtin lasã numai lui Dumnezeu dreptul de judecatã, de osândã sau iertare a celor rãi ºi este mereu cu nãdejdea îndreptãrii duºmanului ºi a îndrumãrii lui la bine, la împãcare, În aceastã privinþã Mântuitorul nostru Iisus Hristos spunea: „Aþi auzit cã s-a zis: sã iubeºti pe aproapele tãu ºi sã urãºti pe vrãjmaºul tãu. Iar Eu zic vouã: Iubiþi pe vrãjmaºii voºtri, binecuvântaþi pe cei ce vã blesteamã, faceþi bine celor ce vã urãsc ºi rugaþi-vã pentru cei ce vã vãtãma ºi vã prigonesc... Cãci dacã iubiþi pe cei ce vã iubesc, ce rãsplatã veþi avea? Au nu fac ºi vameºii acelaºi lucru? ªi dacã îmbrãþiºaþi numai pe fraþii voºtri, ce faceþi mai mult? Au nu fac ºi neamurile acelaºi lucru? Fiþi, dar, voi desãvârºiþi, precum Tatãl vostru Cel ceresc desãvârºit este“ (Matei 5, 43-48). Iar Sfântul Apostol Pavel îºi încheie îndemnurile stãruitoare la dragoste cu cuvintele: „Nu te lãsa biruit de rãu, ci biruieºte rãul cu binele“ (Rom. 12, 21). Însã Mântuitorul, prin viaþa, suferinþele ºi moartea Sa, ne-a dat totodatã ºi cea mai mãreaþã pildã vie despre dragostea faþã de cei ce ne voiesc rãul, cãci El a fost Acela „Care, ocãrit fiind, nu rãspundea cu ocarã; suferind, nu ameninþa, ci Se lãsa în ºtirea Celui ce judecã cu dreptate“ (I Petru 2, 23). Pilduitoare trebuie sã ne fie rugãciunea Mântuitorului nostru de pe Cruce, rostitã pentru cei ce L-au rãstignit: „Pãrinte, iartã-le lor, cãci nu ºtiu ce fac“ (Luca 23, 34). Tot în privinþa aceasta, Sfântul Antonie cel Mare spunea în Filocalia urmãtoarele cuvinte inspirate: „Fã bine celui ce te nedreptãþeºte ºi-þi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grãi de rãu pe vrãjmaºul tãu cãtre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihãnirea, cu rãbdarea, cu înfrânarea ºi cu cele asemenea. Cãci aceasta este conºtiinþa de Dumnezeu.” De fapt aceasta este atitudinea corectã a credinciosului care doreºte sã urce treptele sfinþeniei lui Dumnezeu. El nu se poate bizui pe puterile sale ºi de aceea simte nevoia de ajutorul lui Dumnezeu. Numai atunci când omul se comparã în sfinþenie cu

omul, considerã cã acest drum al sfinþeniei nu este greu pentru el ºi îºi gãseºte chiar motive de a se mândri faþã de alþii ca fiind mai sfânt. De aici rezultã multe abateri de la Legea moralã sfântã a lui Dumnezeu, când oamenii între ei nu se considerã fraþi, ci se categorisesc dupã anumite criterii, aºa cum a fost cazul cu fariseul ºi vameºul din pildã. Dacã noi toþi credincioºii am privi mai mult la sfinþenia ºi desãvârºirea lui Dumnezeu, aceasta ar constitui un gard de apãrare contra pãcatelor ºi astfel frãþia între noi ar dãinui. Asemeni lui David, în Sfânta Scripturã gãsim ºi alte exemple de credincioºi, precum: Avraam, Moise, Iosif, Daniel º.a., care deºi au ajuns virtuoºi ºi preþuiþi de Dumnezeu ºi de oameni, totuºi ei s-au comportat într-un mod umil dar stãruitor faþã de pretenþiile lui Dumnezeu, fapt care i-a ajutat sã urce treptele sfinþeniei, primind ajutorul Sãu. ªi noi ca ºi ei suntem, chemaþi de Dumnezeu, ca sã urcãm aceste înãlþimi spirituale. Apucând pe acest drum, vom avea desigur de muncit, de urcat, deoarece vom întâlni drum pietros,

spinos ºi multe alte obstacole ºi ispite pe care cel rãu ni le pune în cale, însã la capãtul lui, ne vom bucura de fericirea dãruitã. Însã mulþi pe acest drum se tem de greutãþi, precum ºi de lungimea lui care cere ca toatã viaþa sã rãmâi pe el urcând mereu. A umbla totdeauna dupã ceva uºor ºi care sã placã firii noastre pãmânteºti, înseamnã cã nu vom avea succesul dorit nici în viaþa spiritualã, dar nici în cea materialã. Un cugetãtor spunea: „De multe ori câmpiile netede sunt acoperite cu smârcuri ºi bãltoace, stepele trândave ºi molatice dogorite de arºiþã nu pot sã-þi dea curaj.” Din cauza aceasta descurajarea îºi face loc, care odatã cu trecerea vremii va nãrui orice ideal nobil ºi sfânt. Tot aºa stau lucrurile ºi cu urcarea treptelor sfinþeniei ºi în, ce priveºte împlinirea cerinþelor sfinte ale lui Dumnezeu. Credinciosul sã se strãduiascã numai sã încerce a îndeplini cerinþele voinþei Lui ºi apoi el va fi ajutat de Dumnezeu. În Sfânta Evanghelie dupã Luca 18,1., citim cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, care vorbind într-o pildã despre rugãciune spunea cã: „ªi le spunea o pildã care trebuie sã se roage totdeauna ºi sã nu-ºi piardã nãdejdea.” Aceste cuvinte ne aratã cât trebuie sã stãruiascã credinciosul spre a ajunge þinta propusã. Chiar dacã ar fi înfrânt, doborât de pãcat, decepþionat ºi poticnindu-se din cauza fraþilor sãi, alãturi de multe alte obstacole ce i-ar veni în cale, sã continue drumul mai departe. Despre Napoleon Bonaparte se spune cã într-o seara, scria o scrisoare de mare importanþã. Pe la miezul nopþii scrisoarea era gata. O întinse secretarului pentru a turna pe ea puþin praf. Dar în loc de praf, din greºealã turnã cernealã. Napoleon, avea ºi el nervi, ar fi urmat sã izbucneascã de mânie, sã-l certe pe secretar, dar n-a fãcut-o, ci a zis cât se poate de calm : „Sã începem din nou.” Atunci când pãcatul ar reuºi sã te ducã la descurajare, sã ai voinþa ºi dorinþa sã începi din nou cu eforturi stãruitoare ºi sã urci mereu. Sfânta Scripturã în cartea Pildelor la capitolul 24, 16; spune: „cãci dacã cel drept cade de ºapte ori ºi tot se scoalã.” În aceasta constã secretul succesului, de a nu rãmâne pe loc; Cãci acela care nu luptã pentru o þintã bunã, atunci e în primejdie sã facã numai rãu. Credinciosul singur, nu poate sã se menþinã pe drumul virtuþilor, el are absolutã nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, deoarece „Dumnezeu este scãparea ºi puterea noastrã, ajutor întru necazurile ce ne împresoarã. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pãmântul ºi se vor muta munþii în inima mãrilor. Venit-au ºi s-au tulburat apele lor...” (Psalmii 45, 1-3), iar Domnul nostru Iisus Hristos spunea în Sfânta Evanghelie dupã Matei, 28, 20: „...ºi iatã Eu cu voi sunt în toate zilele, pânã la sfârºitul veacului. Amin.” Astfel, marele factor hotãrâtor în viaþã, este voinþa. Pãcatul îºi are rãdãcinile în voinþã ºi prin voinþã þine pe pãcãtos în robie. Dar când voinþa dovedeºte lepãdarea pãcatului ºi alegerea lui Iisus Hristos ca Mântuitor, atunci aceeaºi putere care schimbã inima ºi dã o viaþã nouã, va schimba ºi voinþa. Cel care nu se încrede în El, nu doreºte decât sã-ºi placã sieºi. Acum el vrea a

place lui Dumnezeu ºi a asculta de El, Insã el rãmâne o unealtã moralã liberã. Adevãrata ascultare faþã de Dumnezeu nu este niciodatã constrângãtoare, ci pentru totdeauna rãmâne ceva de bunã voie ºi trebuie sã fie pornitã din. iubire. „De Mã iubiþi, pãziþi poruncile Mele.” (Ioan, 14,15). Viaþa creºtinului este o bãtãlie ºi o alergare în acelaºi timp. Dar biruinþa despre care este vorba, nu poate fi câºtigatã de oricine. Câmpul de bãtãlie este inima omeneascã. Bãtãlia pe care trebuie sã o dãm este aceea a eului personal, predarea inimii în faþa Crucii iubirii suverane. În Epistola cãtre Romani 6, 13 a Sfântului Apostol Pavel, citim: „Nici sã nu puneþi mãdularele voastre ca arme ale nedreptãþii în slujba pãcatului, ci, înfãþiºaþi-vã pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaþi din morþi, ºi mãdularele voastre ca arme ale dreptãþii lui Dumnezeu.” Dacã noi ne vom preda cu toatã inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacã în ora ispitei vom ºti a ne apleca genunchii la picioarele Crucii, dacã vom avea dorinþa ca în trupul nostru sã batã inimã spãlatã prin sfânt sângele Sãu, dacã vom preþui chemarea Lui ºi în acelaºi timp vom arãta dragoste pentru aproapele, dovedind faþã de el un suflet generos ºi jertfitor ºi dacã vom preþui munca spre binele spiritual ºi social — atunci ajutorul sfânt ºi dumnezeiesc nu va lipsi ºi urcarea treptelor virtuþilor va fi o realitate în viaþa noastrã. Înþelegând practic viaþa de biruinþã cu Iisus Hristos, atunci vei simþi o plãcere de a îndeplini cerinþele cuprinse în legea lui Dumnezeu. O astfel de experienþã a fãcut ºi împãratul ºi proorocul David, când declarã în Psalmul 118,47 cã: „Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte”, iar la versetul 92 zice: „De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aº fi pierit întru necazul meu.” Toate cele descrise în Psalmul 14, ca înãlþimi spirituale îºi au rãdãcina în legea lui Dumnezeu. Aceste virtuþi izvorãsc din caracterul dumnezeiesc cuprinse în legea Sa. Cãci a umbla în neprihãnire, a face voia lui Dumnezeu, a spune adevãrul din inimã, a nu cleveti cu limba pe aproapele tãu, a nu face rãu semenului tãu, a nu arunca ocarã asupra semenului, a þine cuvântul ºi jurãmântul dat chiar în paguba ta, fiecare din acestea îºi are corespunzãtorul în legea lui Dumnezeu — iubirea manifestatã cãtre Dumnezeu ºi iubirea manifestatã cãtre aproapele. Ce frumos este ca cel credincios sã trãiascã fãrã prihanã, în dreptate în legãturã cu Dumnezeu ºi cu semenii. Acela care e pãtruns de a face voia lui Dumnezeu ºi care are simþul valorilor umane, va iubi totdeauna dreptatea ºi îºi va þine cuvântul dat. Aceasta înseamnã cã e un om corect ºi el se þine de ce a promis ºi va face. Caracterul unui astfel de credincios va fi ºi în asemenea situaþii la înãlþime. Oamenilor, care nu-ºi þin cuvântul ºi care umblã cu nedreptãþi le stã rãu. Pe un asemenea om nu se poate bizui, deoarece el are in vedere numai interesele sale egoiste. Dumnezeu zice despre Sine în Psalmul 89,34: „Nici nu voi rupe legãmântul Meu ºi cele ce ies din buzele Mele, nu le voi schimba.” Caracterul lui Dumnezeu este neschimbãtor ºi tot ce a promis El cã va face, va ºi îndeplini întocmai. La fel ºi omul creºtin trebuie sã ajungã, dacã vrea sã aibã parte veºnicã cu El, de a da dovadã de un asemenea caracter. Auzi pe unii oameni spunând: „Cutare bãrbat sau femeie nu sunt oameni de cuvânt, am avut experienþã cu ei ºi ne-am pierdut încrederea faþã de ei“. Desigur, asemenea inºi care nu au ajuns sã trãiascã pe înãlþimile virtuþilor cerute, le place ºi valea adâncã a pãcatului. Ei ca sã-ºi recâºtige încrederea, au nevoie de un efort dublu, mai întâi sã repare ce au stricat ºi apoi sã dea dovadã în viitor de încrederea ce li se acordã. Dumnezeu îi cheamã pe aceºtia cu iubirea Sa, sã urce spre virtuþi ºi sã pãrãseascã adâncimea pãcãtoasã a firii lor. El doreºte ca ºi ei sã se bucure a locui cu El în cortul Sãu. În ceea ce priveºte trãirea la nivelul acestor înãlþimi spirituale, greutatea cea mai mare este menþinerea la nivelul lor. O viaþã de biruinþã în mod incidental sau întâmplãtor nu reprezintã ajungerea þintei. Odatã ajuns sus pe aceste înãlþimi se cere ca sã rãmânem acolo ºi sã ne simþim bine într-o asemenea atmosferã sfântã. Cuvântul din Psalmul 14 aratã, cã: „va locui pe muntele Domnului.” De aci înþelegem, cã trebuie sã fim strãmutaþi cu viaþa noastrã pe aceste înãlþimi, nu numai pentru o zi, o lunã, un an etc., ci pentru totdeauna. Din momentul când cineva a primit numele de fiu al lui Dumnezeu ºi a fost rãscumpãrat prin sângele lui Hristos, sã se strãduiascã sã nu se mai coboare iarãºi în. valea pãcatului. Dumnezeu nu vrea sã aibã în Biserica Sa credincioºi, care sã trãiascã, cu Dumnezeu pe muntele virtuþilor Sale ºi cu diavolul în valea pãcatelor. Mai întâi cã aceasta nu este posibil ºi în al doilea rând cine crede cã ar putea trãi aºa se va autoînºela. În faþa realitãþilor veºnice nu este admisã ca justificare o coborâre de pe înãlþimile acestor virtuþi. Chiar dacã am motiva cã alþii fiind cauza, Domnul ne rãspunde la toþi cum a rãspuns ºi Sfântului Apostol Pavel: ,,...Îþi este de ajuns harul Meu, cãci puterea Mea se desãvârºeºte în slãbiciune. Deci, foarte bucuros, mã voi lãuda mai ales întru slãbiciunile mele, ca sã locuiascã în Mine puterea lui Hristos.” (2 Cor. 12, 9). Sã luãm din cartea Psalmilor 59,12-13 urmãtoarea rugãciune pentru noi toþi: „Dã-ne nouã ajutor, ca sã ne scoþi din necaz, cã deºartã este izbãvirea de la om. Cu Dumnezeu vom birui ºi El va nimici pe cei ce ne necãjesc pe noi.” Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

7


C M Y K

Argeºul Ortodox

ORTODOXIA LA ZI Evenimente organizate de Sectorul TeologicEducaþional al Patriarhiei Române

Mihai Plãmãdealã împreunã cu soþia, fiica ºi nepoata dânsului. De asemenea au participat numeroºi credincioºi deoarece Înaltpreasfinþitul Antonie a fost foarte cunoscut”.

„Toatã lumea a fost chematã sã se bucure”

Dupã oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinþitul Pãrinte Datoritã succesului înregistrat în prima parte a derulãrii Laurenþiu, Mitropolitul Ardealului, a rostit un cuvânt de programului „Alege ªcoala!”, Patriarhia Românã a decis învãþãturã în care a subliniat cã „noi ºtim cã Împãrãþia extinderea acestuia ºi în Ardeal, Banat, Oltenia, Sudul cerurilor ne este fãgãduitã nouã tuturor, ea a fost vestitã prin Moldovei ºi Dobrogea. Din luna august, în paralel cu primul întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul Liturghiei, program „Alege ªcoala!”, se desfãºoarã ºi proiectul „Alege noi comemorãm Împãrãþia Sfintei Treimi pentru cã noi suntem în Împãrãþia cerurilor, dar nu am dobândit-o în mod deplin, ªcoala! II”. Marþi, 31 august, în Sala „Conventus” din Palatul doar dincolo, iar ceea ce numim noi mântuire nu sunt decât Patriarhiei a avut loc prima întâlnire de lucru din cadrul împlinirea fãgãduinþei ºi rãsplata pe care o primim pentru conlucrarea noastrã cu harul lui Dumnezeu pentru câºtigarea acestui proiect. „A fost întâlnirea întregii echipe a acestui proiect în care Împãrãþiei. Toatã lumea a fost chematã sã se bucure de jertfa am planificat activitãþile pentru urmãtorii trei ani ºi am pus la Mântuitorului Iisus Hristos, care a deschis Împãrãþia punct toate obiectivele ºi strategia pentru a implementa acest adresa mai întâi acestuia: „Te rog mult sã mã ierþi, pentru cã proiect. A fost o întâlnire foarte importantã întrucât nu numai ale mele cuvinte neputincioase mai mult îþi aduc necinstire þie cã au participat membrii proiectului din toatã þara, dar am decât sã te laude“. Suntem datori sã îi mulþumim lui vãzut ºi modul prin care acest proiect va prinde viaþã ºi cum se Dumnezeu pentru cã a rânduit pentru biserica noastrã un astfel va desfãºura pe parcursul celor trei ani de zile. Proiectul de ierarh, care ºi-a dat toatã dragostea sa ºi toatã capacitatea sa „Alege ªcoala! 2“ va avea o strategie puþin diferitã faþã de de lucru în slujba lui Hristos pânã în ultima clipã. ªi-a dat primul proiect în sensul cã prima parte sau prima perioadã a viaþa aici ºi stã aici alãturi de noi, slujeºte alãturi de noi. proiectului va fi alcãtuitã din înregistrarea tuturor preoþilor ºi Suntem datori sã mulþumim lui Dumnezeu pentru darurile a copiilor care vor participa la acest program. Înainte de a primite prin acest ierarh. Vedeþi, aici, mãnãstirea reînnoitã. Nu desfãºura programul de formare pentru preoþii din parohii vom este lucru mic sã fii din nou ctitor, sã rectitoreºti o ctitorie înregistra întreg grupul þintã, constând din douã mii de preoþi brâncoveneascã. Cu multã dragoste ºi cu multã preþuire, cu ºi aproximativ 18 000 de copii, în baza de date a proiectului. rugãciune, îl pomenim ºi îl avem alãturi de noi ºi suntem Apoi, fiecare zonã a proiectului, proiectul este împãrþit în opt siguri cã, de acolo, se va ruga pentru noi, ca sã fim vrednici sã zone geografice, va stabili un calendar propriu de formare ºi ne folosim de darurile lãsate ºi sã continuãm lucrarea, toþi, de activitãþi cu acei copii”, a spus Pr. Insp. Constantin împreunã“. Naclad din cadrul Sectorului Teologic-Educaþional al Patriarhiei Române. www.basilica.ro Lansarea oficialã a proiectului „Alege ªcoala! 2” a avut loc miercuri, 1 septembrie, în cadrul unei conferinþe de presã ce s-a desfãºurat tot în Sala „Conventus”, din Palatul Patriarhiei. În perioada 1-2 septembrie, Sala „Conventus” din Palatul Patriarhiei a gãzduit cel de-al III-lea congres naþional „Hristos Împãrtãºit Copiilor”. Evenimentul este dedicat anului omagial al Crezului Ortodox ºi în cadrul acestuia a fost lansat un nou proiect de catehezã pentru adulþi. Ultima sesiune de formare a preoþilor din Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului, în cadrul Congresul Naþional „Hristos Împãrtãºit proiectului educaþional „Alege ªcoala”, s-a desfãºurat la Centrul Eparhial de la Curtea de Argeº, Vineri, 27 august, în Biserica „Maicii Copiilor” a reunit inspectorii eparhiali pentru în zilele de 25 ºi 26 august. noastre, Bucuria celor întristaþi” din Bolshaya catehezã din fiecare eparhie, dar ºi Proiectul a fost adresat preoþilor din protoieriile Piteºti ºi Mioveni. Obiectivele proiectului sunt Ordynka – Moscova, ieromonahul ºi cãrturarul reprezentanþi din Ministerul Educaþiei ºi prevenirea ºi combaterea fenomenului de pãrãsire timpurie a ºcolii ºi prevenirea delincvenþei benedictin Gabriel Bunge a devenit fiu al Cercetãrii, din Organizaþia World Vision ºi juvenile prin dezvoltarea unor soluþii alternative de tip „ºcoala de duminicã”. Se urmãreºte Bisericii Ortodoxe, informeazã din Secretariatul de Stat pentru Culte. dezvoltarea unor comportamente ºi atitudini pozitive faþã de ºcoalã ºi semeni pentru copiii din www.mospat.ru. Evenimentul s-a desfãºurat în mediul rural ºi urban, cu vârste cuprinse între 5 ºi 14 ani, aceºtia fiind asistaþi în însuºirea prezenþa ÎPS Mitropolit Ilarion, coordonatorul educaþiei morale de bazã, în dezvoltarea motivaþiei necesare rãmânerii în ºcoalã prin intermediul Departamentului pentru Relaþii participãrii la „ºcoala de duminicã“, la concursuri ºi la tabere de creaþie. „Sesiunea se desfãºoarã cu binecuvântarea Înaltpreasfinþitului Pãrinte Calinic, care a Externe Bisericeºti Patriarhiei participat la lucrãrile proiectului ºi a adresat un cuvânt de binecuvântare ºi de învãþãturã al ÎPS despre implementarea acestui proiect educaþional. La lucrãrile sesiunii au participat preoþi Moscovei, Ware, din protoieriile Mioveni ºi Curtea de Argeº ºi s-au desfãºurat sub coordonarea pãrinþilor Kallistos Mihail-Arcadius Iliescu ºi diac. Florin Marica, din cadrul Sectorului Teologic- Mitropolit al Diokleei educaþional al Patriarhiei Române”, a declarat pãrintele Anton Dicu, inspector în ºi a credincioºilor veniþi cadrul Biroului de catehizare parohialã al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului. la vecernia sãrbãtorii. În prima zi a avut loc partea tehnicã de prezentare a proiectului „Alege Mitropolitul Ilarion a ªcoala”, iar în partea a doua a sesiunii a avut loc partea practicã a proiectului. vorbit despre un final firesc „Proiectul s-a bucurat de un real succes. Preoþii au procedat cu tact al unui drum duhovnicesc, pe prin consiliere ºi prin ajutoarele care au fost acordate familiilor cu parcursul cãruia pãrintele În ziua praznicului Tãierii Capului Sfântului Ioan situaþii precare. Beneficiari ai proiectului educaþional au fost 217 Gabriel a fost mereu ortodox în inima sa. Pãrintele Gabriel este Botezãtorul, a avut loc la Mãnãstirea „Brâncoveanu” de la copii din eparhia noastrã, care au participat la tabãra de la Durãu”, a mai spus pãrintele inspector Anton Dicu. autorul unui întreg ºir de studii Sâmbãta de Sus pomenirea mitropolitului Antonie despre spiritualitatea Plãmãdealã, de la a cãrui trecere la Domnul s-au împlinit cinci monahismului egiptean al ani. Înaltpreasfinþitul Laurenþiu, Mitropolitul Ardealului, secolului al IV-lea ºi despre alãturi de pãrintele stareþ al Mãnãstirii ‘Brâncoveanu’, teologia avvei Evagrie Ponticul”, arhimandritul Ilarion Urs, un sobor de preoþi ºi diaconi, a ne-a declarat pr. dr. Ioan Moga, cerurilor“. oficiat Sfânta Liturghie ºi slujba Parastasului. Despre praznicul Tãierii capului Sfântului Ioan de la Universitatea din Viena. O Biserica Mãnãstirii „Brâncoveanu“ a fost neîncãpãtoare pentru sutele de credincioºi care au venit duminicã, 29 august, Botezãtorul, Înaltpreasfinþitul Laurenþiu, Mitropolitul parte din cãrþile sale au fost pentru a participa la Sfânta Liturghie ºi la slujba de pomenire Ardealului, a arãtat cã „postim pentru cã pãcatul desfrânãrii traduse ºi în limba românã. Cele a mitropolitului Antonie Plãmãdealã, la cinci ani de la trecerea care apasã asupra lumii, prin Irod, Irodiada ºi fiica ei, a dus la mai renumite sunt: „În lupta cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale rãutãþii ºi replici la cele veºnice. La Sâmbãta de Sus au fost prezenþi ºi membri decapitarea Dreptului lui Dumnezeu“. împotriva lor”, „Practica rugãciunii personale dupã tradiþia ai familiei mitropolitului Antonie Plãmãdealã, preoþi, monahi Sfinþilor Pãrinþi”, „Pãrintele duhovnicesc ºi gnoza creºtinã ºi monahii care i-au fost alãturi pe parcursul vieþii. Mai multe Ctitor al Mãnãstirii Sâmbãta de Sus dupã avva Evagrie Ponticul”, „Akedia. Plictiseala ºi terapia ei informaþii cu privire la acest eveniment a oferit pãrintele dupã avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul arhimandrit Ilarion Urs, stareþul Mãnãstirii Brâncoveanu În acelaºi context a avut loc ºi o slujbã de pomenire cu amiezii, „Mânia ºi terapia ei dupã avva Evagrie Ponticul sau Sâmbãta de Sus: „S-a oficiat Slujba Parastasului în Paraclisul prilejul împlinirii a cinci ani de la trecerea la cele veºnice a Sfinþilor Martiri Brâncoveni, urmatã de o agapã care a fost mitropolitului Antonie Plãmãdealã. În cuvântul de Vinul dracilor ºi pâinea îngerilor”, „Icoana Sfintei Treimi a organizatã în trapeza mãnãstirii ºi în sala de mese de la comemorare a personalitãþii cunoscutului ierarh, cuviosului Andrei Rubliov sau Celãlalt Paraclet”, „Evagrie Academie. Dintre membrii familiei Înaltpreasfinþitului Înaltpreasfinþitul Pãrinte Laurenþiu a evidenþiat cã acesta a fost Ponticul. O introducere”, apãrute la Editura Deisis (1997). Laurenþiu DUMITRU Mitropolit Antonie Plãmãdealã a participat fratele dânsului, ‘un mare predicator, care, când vorbea despre un sfânt, i se

La Mãnãstirea „Curtea de Argeº” s-a desfãºurat proiectul educaþional „Alege ºcoala”

Mitropolitul Antonie Plãmãdealã pomenit la cinci ani de la trecerea la Domnul la Mãnãstirea „Brâncoveanu” – Sâmbãta de Sus

Ieromonahul ºi cãrturarul benedictin Gabriel Bunge a devenit fiu al Bisericii Ortodoxe


Aregsul Ortodox Anul, IX , nr. 471, 2 - 8 septembrie 2010