Issuu on Google+

101 deputaţi independenţi

>P6

MARŢI, 16 noiembrie 2010 ANUL X, NUMĂRUL 84 (998)

www.jurnal.md € 15,94  $ 11,71

PRET: 3,00 LEI

ISNN 1857-0771

CAMPANIE JURNAL DE CHIŞINĂU

VREM TVR1!

Copiii au ars de vii, îmbrăţişaţi TRAGEDIE // Un bărbat înnebunit de gelozie a incendiat casa în care dormeau copiii săi O fetiţă de 10 ani și un băieţel de 12 ani au ars de vii din cauza că tatăl lor, beat și nebun de gelozie, a incendiat casa în care locuiau. După ce flăcările au cuprins toată casa, bărbatul și-a dat seama că în una din camere dormeau copiii săi. El s-a aruncat în flăcări ca să-i salveze, însă nu a reușit. A fost scos de pompieri și vecini, iar la o zi de la tragedie a murit. Toată grozăvia s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, 11–12 noiembrie, în Zâmbreni, Ialoveni. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, și-a ameninţat soţia cu moartea, iar aceasta, speriată, a fugit de acasă. În consecinţă, bărbatul furios a incendiat casa. După ce și-a scos soţia din curte, ameninţând-o că o taie, acesta a stropit cu benzină holul casei, după care i-a dat foc. Flăcările s-au extins foarte repede, în câteva minute para s-a ridicat la câţiva metri înălţime. >P8

PETRU BOGATU

George Friedman şi amintirile sale despre viitor >P7

Milioane pe apa sâmbetei FRAUDĂ // Inundaţiile din 2008 versus cele din 2010 Nicio casă construită, locuinţe vechi, cu copaci crescuţi din podea, cu mucegai și uneori fără poduri, cumpărate pe bani exageraţi și reparaţii plătite insuficient de către o firmă apropiată de factorii de decizie din 2008. Plus milioane de lei din donaţii dispăruţi și ajutoare umanitare distribuite altor persoane decât celor sinistrate în preajma alegerilor din 2009. Astfel au procedat comuniștii în cazul inundaţiilor din vara anului 2008. Acum, aceștia născocesc tot felul de „boambe” pentru a umbri efortul construirii de case pentru sinistraţii din 2010. Proprietarii celor 336 de case distruse sau grav avariate în timpul inundaţiilor din vara anului 2008 sunt invidioși pe semenii lor loviţi de aceeași nenorocire în vara lui 2010. „Puteau să ne construiască și nouă case, că bani erau suficienţi”, acuză oamenii. Fosta conducere comunistă dusese niște materiale de construcţie prin satele afectate, se anunţase cu fast construirea de case noi, însă locuitorii din satul Criva, Briceni, de exemplu, au văzut cum peste două săptămâni au fost încărcate materialele de construcţie în camioane și duse „nu știu unde”. „Oficiali de la Ministerul Construcţiilor și Dezvoltării Regionale neau zis că este prea costisitor să fie construite case noi și noi nu merităm asta”, spun crivenenii. >P4


2 | Viaţa în direct este o publicaţie editată de JURNAL TRUST MEDIA PREŞEDINTE: Val Butnaru Apare din 1999 Adresa redacţiei: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, Centrul Skytower, cod poştal 2012, Chişinău, Republica Moldova Telefoanele redacţiei: 23.83.31, 23.76.45 GSM 068.58.37.77 Orange GSM 079.98.37.77 Moldcell fax: 23.42.30 e-mail: cotidian@jurnal.md internet: www.jurnal.md REDACŢIA: DIRECTOR: Aureliu Cornescu aureliu.cornescu@jurnal.md REDACTORŞEF: Rodica Mahu rodica.mahu@jurnal.md REDACTORIŞEFI ADJUNCŢI: Raisa Lozinschi-Hadei raisa.lozinschi@jurnal.md Mariana Raţă mariana.rata@jurnal.md EDITORIALIŞTI: Nicolae Negru Petru Bogatu REPORTERI: Vitalie Hadei vitalie.hadei@jurnal.md Irina Nechit irina.nechit@jurnal.md Svetlana Corobceanu svetlana.corobceanu@jurnal.md Marina Liţa marina.lita@jurnal.md Victoria Popa victoria.popa@jurnal.md Carolina Chirilescu carolina.chirilescu@jurnal.md REDACTOR STILIZATOR: Ilie Gulica ilie.gulica@jurnal.md EDITOR FOTO: Elena Grozavu elena.grozavu@jurnal.md DESIGN: Alex Marchitan alex.marchitan@jurnal.md Corneliu Comendant corneliu.comendant@jurnal.md MANAGER PRODUCŢIE & ABONAMENTE: Veaceslav Dreglea „Jurnal de Chişinău” este marcă înregistrată a JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte JURNAL TRUST MEDIA Val Butnaru val.butnaru@jurnaltv.md DIRECTOR Adrian Gîţu adrian.gitu@jurnaltv.md DIRECTORI DEPARTAMENTE: DIRECTOR DEPARTAMENT TEHNIC Artur Hasnaş artur.hasnas@jurnaltv.md DIRECTOR PUBLICITATE Virginia Prodan virginia.prodan@reforma.md DIRECTOR DEPARTAMENT CONTABILITATE Victoria Ursu victoria.ursu@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT JURIDIC Gheorghe Stratan gheorghe.stratan@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT IT Sergiu Bivol sergiu.bivol@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT WEB Ion Calmîş ion.calmis@jurnaltv.md JURNAL TRUST MEDIA editează ziarele “Jurnal de Chişinău”, “Apropo”şi “Economist”, JURNAL TRUST MEDIA este proprietarul televiziunii JURNAL TV şi a postului de radio JURNAL FM. Publicitatea JURNAL TRUST MEDIA este administrată de agenţia de publicitate ”REFORMA ADVERTISING”. ŞEF DEPARTAMENT PUBLICITATE PRINT: Alina Vdovicenco alina.vdovicenco@reforma.md telefon 23.46.79 GSM 068.30.21.45 Redacţia nu poartă răspundere pentru conţinutul şi corectitudinea anunţurilor publicitare. Textele marcate cu P (publicitate) şi PP (publicitate politică) sunt publicate în regim de publicitate plătită. “Jurnal de Chişinău” apare marţi şi vineri. Abonamentul la ziar poate fi perfectat în orice oficiu poştal din Republica Moldova. TIRAJ: marţi: 4.750 exemplare vineri: 17.180 exemplare TIPAR: Tipografia “Prag-3”, str. Petricani 94/1, Chişinău, Republica Moldova Comanda nr. 1423

www.jurnal.md

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Votează-ţi favoritul JURNAL TV // Vineri, 12 noiembrie, a avut loc cea de-a şasea ediţie a emisiunii „Concert la Pălărie”, cei nouă participanţi aşteaptă să-i votezi Cu fiecare ediţie, emisiunea “Concert la Pălărie” vine să te surprindă plăcut cu diverse numere interpretate de conaţionalii noștri din diferite regiuni ale Republicii Moldova. De această dată, în emisiune au fost prezenţi nouă participanţi, majoritatea sunt originari din raionul Ungheni. Invitata specială a acestei ediţii a fost Olia Tira, interpreta care ne-a reprezentat anul acesta ţara la Eurovision. Norocoșii ediţiei trecute sunt Dumitru Șceadco, cel care a fost ales prin televoting cu 106 voturi, și Elena Demirgean, care a fost aleasă de către juriu. Pentru a vota participantul favorit, trimite un sms la numărul 2120 din reţelele Orange, Moldcell și Unite, cu textul care conţine codul de participare al concurentului. La fel puteţi telefona la numărul 0900007xx, ultimele două cifre fiind codul de participare al fiecărui concurent. Televotingul începe imediat după prezentarea fiecărui participant și durează până la începerea următoarei ediţii, când cele două prezentatoare, Corina și Mirabela, spun “Stop televoting”. Pentru a-i cunoaște mai bine pe participanţii primei ediţii și pentru a putea fi votaţi, vă oferim câteva detalii mai jos, plus numărul de participare. 1. Radu Pordan, Mereni, Anenii Noi, dans Michael Jackson, cod de participare (01). 2. Svetlana Boţ, Pârliţa, Ungheni, cod de participare (02). Svetlana are 43 de ani și a fost fermecată de mic copil de felul în care

01 Radu Pordan

02 Svetlana Boţ

03 Formaţia “Graţia”

04 Vladimir Ungureanu

05 Axenia Șova

06 Maxim Tacu

07 Tatiana Babin

08 Ion Popa

09 Mircea Palamari

tatăl său cânta la trompetă, așa că a învăţat și ea să cânte la acest instrument. Mai târziu, a urmat școala de muzică de la Soroca, după care a fost membră a orchestrei „Crăiţele”, alături de care a participat la diverse evenimente și concerte din ţară.

Telenești, interpretă, cod de participare (05). Axenia are 19 ani și este studentă. Timp de cinci ani, a participat la diverse concerte naţionale și internaţionale în Italia, România, Polonia ș.a., unde a luat de cele mai multe ori premiul mare.

cele mai importante lucruri în viaţa sa.

3. Formaţia “Graţia”, gimnastică, Pârliţa, Ungheni, cod de participare (03). 4. Vladimir Ungureanu, cântă la frunză, Negurenii Noi, Ungheni, cod de participare (04). 5. Axenia Șova, Ţânţăreni,

6. Maxim Tacu, beet box, Chișinău, cod de participare (06). 7. Tatiana Babin, comedian, Ungheni, cod de participare (07). Tatiana are 30 de ani, de specialitate e regizor, în prezent este specialist la secţia cultură din Ungheni. Este foarte fericită că are o fetiţă și spune că munca și familia sa sunt

8. Ion Popa, omul-orchestră, Hârcești, Ungheni, cod de participare (08). Ion are 60 de ani și este șeful căminului cultural din satul său. Este foarte pasionat de mic de toate instrumentele muzicale și spune că, dacă ar avea mai multe mâini, ar cânta la mai multe instrumente muzicale odată. 9. Mircea Palamari, hip-hop electric boogie, Chișinău, cod de participare (09). Carolina CHIRILESCU

„Sânge din sângele meu” va inaugura Festivalul Filmului Polonez Ediţia a V-a a Festivalului Filmului Polonez va fi deschisă miercuri la Centrul Cultural „Gaudeamus”, cu filmul „Moja krew” („Sânge din sângele meu”), în regia lui M. Wrona. La manifestarea inaugurală va lua cuvântul E.S. Bogumil Luft, ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova. Festivalul se va desfășura în perioada 17-21 noiembrie și va include cinci filme în care sunt abordate problemele tinerilor polonezi – consumul de droguri, situaţiile de conflict din familie și din societate, realizatorii punând în lumină și dialogul dintre oameni, care poate da naștere unei iubiri adevărate. Pe 18 noiembrie, va fi prezentat filmul „Dom zły” („Casa rea” în regia lui W. Smarzowski), pe 19 noiembrie vom putea vedea „Prosta historia o miłości” („O simplă poveste de dragoste”), regie A. Jakubik, iar în zilele de 20 și 21 noiem-

brie vor fi proiectate filmele „Wojna polsko-ruska” ("Albă-ca-zăpada și roșu bolșevic"), regie X. Żuławski și „Zero” („Zero”), în regia lui P.

Borowski. Patru din cele cinci filme au fost realizate în 2009. Proiecţiile vor începe la ora

18.00, iar filmele vor fi prezentate în poloneză, cu subtitrare în română. Intrarea este liberă. I.N.


JURNAL DE CHIŞINÃU

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Realitate | 3

www.jurnal.md

ELECTORALA 2010

SA „RED-Nord” susţine că judecătorul Colenco a adus-o în prag de faliment Chiar dacă se află în concediu, judecătorul Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco, a emis două titluri executorii care obligă întreprinderea cu 100% capital de stat, SA „RED-Nord”, să plătească 20 milioane de lei SRL „Energoalians”, Ucraina, firmă care este aproape lichidată. Conform unui comunicat de presă al SA „RED-Nord”, semnat de directorul general Igor Savin, la 8 noiembrie 2010, judecătorul Colenco a emis două duplicate ale titlurilor executorii de încasare a peste 20 milioane de lei de la SA „RED-Nord” în favoarea unei firme aproape lichidate din Ucraina. Mai mult, în această perioadă, pe rolul Curţii de Apel Economice se află cererea SRL «Energoalians» cu privire la intentarea împotriva SA «RED-Nord» a procedurii de insolvabilitate, fapt cunoscut de dl Colenco și, în mod straniu, neluat în consideraţie. În textul duplicatelor nu apare data eliberării acestora și, în pofida faptului că Aureliu Colenco este inserat ca judecătorul care a eliberat duplicatele, SA «RED-Nord» are dubii mari în privinţa autenticităţii semnăturii acestuia pe titlurile

executorii, susţine Savin. Directorul întreprinderii se întreabă cum poate o persoană care se află în concediu să elibereze astfel de acte, respectiv, dacă nu această persoană le-a emis, cine dintre judecători ar fi putut trece peste președintele Curţii de Apel Economice? Savin a adăugat că SA „RED-Nord” va folosi toate căile legale pentru contestarea emiterii acestor documente, vor fi sesizate organele de cercetare penală pentru clarificarea situaţiei, stabilirea persoanelor implicate și sancţionarea acestora. De menţionat că, potrivit titlurilor executorii care ar fi fost remise de Aureliu Colenco, SA „RED-Nord” trebuie să plătească SRL „Energoalians” din Ucraina 1.182.456 de dolari SUA și 408.375 de dolari SUA.

Achitat din fondul electoral al PLDM

CCCEC a decis: PCRM e nevinovat! CURAT-MURDAR // Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nu a depistat nereguli în finanţarea PCRM directorului CCCEC – n.r.), dar și pe Vladimir Banari (41 de mii), tatăl candidatului independent Sergiu Banari. Donaţii generoase vin la PD și din partea șomerilor și a pensionarilor. De exemplu, Leonid Balan, fostul primar de Rezina, în prezent pensionar, a donat 90 de mii de lei pentru PD, iar o șomeră din Chișinău, Olga Șhatova, a contribuit cu 98 de mii de lei pentru campania electorală a democraţilor. În total, în această campanie electorală democraţii au adunat și au cheltuit aproape 6 milioane de lei, cel mai mult dintre toţi concurenţii electorali.

Investigaţiile presei rămân în vânt. Partidul Comuniștilor (PCRM) nu va fi sancţionat în niciun fel pentru finanţatorii fictivi din această campanie electorală. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupţiei (CCCEC) nu a depistat nicio ilegalitate în procesul de finanţare a PCRM. Sponsorii partidului care, potrivit raportului financiar al acestuia, ar fi făcut donaţii de sute de mii de lei pentru această campanie (chiar dacă au venituri foarte modeste sau chiar deloc – n.r.), și-au confirmat contribuţia financiară. Așadar, temei pentru excluderea din cursa electorală a PCRM nu există. Totuși scandalul din presă le-a fost de învăţătură comuniștilor. În noul raport financiar al PCRM, nu mai figurează sponsori generoși suspecţi. Grosul donaţiilor este făcut de candidaţii de pe lista partidului. Tot din donaţiile candidaţilor își fac campanie electorală Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat, Alianţa Moldova Noastră. Iar printre noii sponsori ai Partidului Democrat îl regăsim, în sfârșit, pe businessmanul Vlad Plahotniuc.

CCCEC nu a descoperit nimic După două săptămâni de investigaţii, CCCEC a ajuns la concluzia că informaţiile apărute în presă despre anumiţi sponsori fictivi ai PCRM nu sunt veridice. Persoanele care figurează în raportul financiar al formaţiunii în calitate de donatori le-au confirmat ofiţerilor CCCEC că au făcut aceste donaţii, chiar dacă anterior apropiaţii multora dintre ei au mărturisit presei că aceștia nu ar avea de unde să doneze atât de mulţi bani. Amintim că și datele de la Inspectoratul Fiscal arătau că mulţi dintre donatorii PCRM nu au avut niciun fel de

Donatorii de pe liste

venit în ultimii ani. „Acest lucru însă nu înseamnă că respectivele persoane nu puteau obţine banii pe parcursul anului curent. Rămâne să vedem ce venituri vor declara ele la Fisc pentru anul curent”, ne-a spus secretarul CEC, Iurie Ciocan, cu referire la răspunsul primit de la CCCEC.

PCRM nu va fi sancţionat Totuși Centrul nu a reușit să ia legătura cu Vitalie Gusev și Anton Leviţchi, tinerii din Anenii Noi care ar fi donat comuniștilor câte 250 de mii de lei. Amintim că mama lui Gusev a menţionat pentru presă că fiul ei este plecat la muncă la Moscova, iar părinţii lui Leviţchi susţin că de mai bine de o săptămână fiul lor nu mai dă pe acasă și nici la telefon nu răspunde. Părinţii ambilor tineri au mai declarat că fiii lor nu au bani pentru asemenea donaţii. Contactat de JURNAL, șeful adjunct al Direcţiei urmărire penală din cadrul CCCEC, Bogdan Zumbreanu, a refuzat să vorbească despre investi-

gaţiile efectuate. Fostul membru al CEC, Nicolae Răilean, susţine însă că dacă se confirmă că Vitalie Gusev era deja în Rusia în momentul în care chipurile ar fi făcut donaţia, aceasta trebuie considerată ilegală, deoarece finanţarea partidelor din afara republicii este interzisă. CEC a decis însă că nu există temei pentru sancţionarea PCRM. În schimb, a sancţionat Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Alianţa Moldova Noastră (AMN) pentru difuzarea unor calendare și utilizarea resurselor administrative în campanie.

de mii), Oleg Reidman (25 de mii), Ivan Calin (50 de mii), Victor Mândru (40 de mii). Eduard Mușuc a fost mai zgârcit și a donat doar 6800 de lei, iar Alexandr Bannikov, care declară venituri de aproape două milioane de lei, a contribuit pentru campania electorală a PCRM cu doar 4200 de lei. Vladimir Voronin nu figurează nici de această dată printre finanţatorii partidului. În total, PCRM a acumulat și a cheltuit în această campanie peste 3 milioane de lei.

Sponsorul Tkaciuk

Plahotniuc, finanţator oficial

Săptămâna trecută, concurenţii electorali au prezentat la CEC noi rapoarte de finanţare. De această dată, comuniștii au fost mai precauţi. Locul sponsorilor anonimi cu donaţii de peste o sută de mii de lei a fost luat de candidaţii de pe lista partidului. Printre noii finanţatori ai PCRM îi regăsim pe Mark Tkaciuk (30 de mii de lei), Iurie Muntean (50 de mii de lei), Sergiu Sârbu (30 de mii), Miron Găgăuz (30

Nici liderii Partidului Democrat (PD) nu s-au repezit să doneze bani pentru campania electorală. În schimb, în noul raport financiar al formaţiunii îl regăsim pe Vlad Plahotniuc. Businessmanul a contribuit cu 360 de mii de lei. Tot printre donatorii PD îl aflăm pe directorul Tutun CTC, Pavel Filip, locul patru pe lista democraţilor (95 de mii de lei), pe președintele raionului Hâncești, Anatolie Chetraru (tatăl

Liberal-democraţii au venituri și cheltuieli mai modeste, de 2,8 milioane de lei. Cea mai mare contribuţie financiară a avut-o deputatul PLDM Ion Ionaș (800 de mii de lei). Menţionăm că Ionaș este directorul SRL „Carpeni” și ridică anual dividente de peste un milion de lei. O donaţie substanţială a făcut și deputatul Valeriu Streleţ (300 de mii de lei), care de asemenea e businessman. Liderul PLDM Vlad Filat face donaţii mai mici în această campanie electorală, de doar 95 de mii de lei. Principalii finanţatori ai liberalilor sunt tot candidaţii de pe listă: Mihai Cârlig (300 de mii), Alexandru Arseni (100 de mii), Oleg Bodrug (150 de mii), Ion Lupu (150 de mii). Ion Hadârcă, Vlad Lupan, Ana Guţu, Victor Popa au donat câte 50 de mii de lei. Președintele PL, Mihai Ghimpu, nu a donat niciun ban. În total, liberalii au venituri de peste un milion de lei. Tot peste un milion de lei a cheltuit în această campanie electorală și candidatul independent Gabriel Stati. Pe de altă parte, Partidul „Patrioţii Moldovei”, Partidul Conservator, Partidul Muncii, Partidul Ecologist și cei mai mulţi dintre candidaţii independenţi nu au cheltuit încă niciun leu în această campanie. Mariana RAŢĂ


4 | Observator

www.jurnal.md

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Milioane pe apa sâmbetei FRAUDĂ // Inundaţiile din 2008 versus cele din 2010 „Am dat mai mult decât trebuia”

Nicio casă construită, locuinţe vechi, cu copaci crescuţi din podea, cu mucegai și uneori fără poduri, cumpărate pe bani exageraţi și reparaţii plătite insuficient de către o firmă apropiată de factorii de decizie din 2008. Plus milioane de lei din donaţii dispăruţi și ajutoare umanitare distribuite altor persoane decât celor sinistrate în preajma alegerilor din 2009. Astfel au procedat comuniștii în cazul inundaţiilor din vara anului 2008. Acum, aceștia născocesc tot felul de „boambe” pentru a umbri efortul construirii de case pentru sinistraţii din 2010.

Au semnat una, au primit alta Proprietarii celor 336 de case distruse sau grav avariate în timpul inundaţiilor din vara anului 2008 sunt invidioși pe semenii lor loviţi de aceeași nenorocire în vara lui 2010. „Puteau să ne construiască și nouă case, că bani erau suficienţi”, acuză oamenii. Fosta conducere comunistă dusese niște materiale de construcţie prin satele afectate, se anunţase cu fast construirea de case noi, însă locuitorii din satul Criva, Briceni, de exemplu, au văzut cum peste două săptămâni au fost încărcate materialele de construcţie în camioane și duse „nu știu unde”. „Oficiali de la Ministerul Construcţiilor și Dezvoltării Regionale ne-au zis că este prea costisitor să fie construite case noi și noi nu merităm asta”, spun crivenenii. Așadar, sinistraţii din 2008 s-au ales fie cu niște cocioabe pe care au fost nevoiţi să le cumpere de două-trei ori mai scump decât în timpuri „normale”, altfel rămâneau și fără acestea, fie și-au făcut reparaţie singuri, iar o firmă desemnată de autorităţi le-a întors cheltuielile. Numai că oamenii au semnat pe hârtie o sumă, iar la mână au primit una mai mică. Acum, procurorii și ofiţerii anticorupţie se ocupă de caz.

Firma a venit peste un an Tamara Grigorciuc din orașul Lipcani, de exemplu, a semnat pentru 56 211 lei, dar a primit în realitate de la „Inep-Luck” SRL, firmă desemnată de autorităţile comuniste să se ocupe de reparaţiile caselor sinistraţilor, numai 42 128 de lei sau 75 la sută. „Firma a venit la 28 august 2009, la mai bine de un an de la inundaţii, când eu îmi reparasem singură totul. Am luat bani cu împrumut, căci nu puteam să stau așa. Când a venit firma, am semnat pentru această sumă, pentru că Gheorghe Stașcu (directorul tehnic de la SRL – n.r.) ne-a spus că nu o să primim nimic dacă nu semnăm. Dar îmi creșteau dobânzile la banii împrumutaţi”, a declarat pentru JURNAL Tamara. Femeia este sigură că a fost furată, că cineva a profitat de necazul sinistraţilor pentru a se îmbogăţi.

Aproape 26 de milioane de lei evaporaţi Datele raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind modul de repartizare a ajutoarelor umanitare şi a resurselor financiare în legătură cu inundaţiile din 2008 arată că pagubele materiale au fost estimate la 82 545 500 de lei. Suma totală a ajutoarelor financiare acumulate din donaţii pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor din vara anului 2008 a constituit 64 086 935 lei. Banii au venit de la agenţi economici, persoane fizice şi de peste hotare. Un raport al Curţii de Conturi, însă, publicat în Monitorul Oficial în luna august 2010, arată că în 2008 au fost acumulate numai 44,2 milioane de lei în acest scop, „inclusiv mijloace financiare acumulate pentru lichidarea consecinţelor secetei din anul 2007, dar neutilizate, în valoare de trei milioane de lei (!). Guvernul de atunci al R. Moldova nu a alocat niciun bănuţ. Comunistul Igor Dodon a fost desemnat preşedinte al Comisiei pentru evaluarea prejudiciilor şi coordonarea

„Apa a stat patru zile” O altă locuitoare a aceleiași localităţi, Ludmila Șantevaia, și-a făcut la fel reparaţia de sine stătător. „Inep-Luck” i-a așternut doar linoleum când a poposit la Lipcani în luna august 2009. Și ea a semnat un document pe care era indicată suma de 42 346 de lei, dar a primit în realitate 32 680 de lei sau 77 la sută, dintre care 11 000 erau destinaţi pentru lucrările de reparaţie. Asta deși suma pentru care semnase se referea doar la materiale de construcţie. „La ei era prevăzut cinci lei pentru un metru pătrat de tencuială, dar eu am plătit 50, pentru că azi nimeni nu-ţi face cu cinci lei. Dar am semnat, fiindcă ni s-a spus că nu vom primi nici atât”, se plânge femeia. Ludmila Șantevaia afirmă că locuiește în Lipcani din 1967, inundaţii au mai fost, dar apa nu s-a ridicat niciodată mai sus de grădini. În plus, apa se retrăgea imediat. „Acum apa a stat patru zile, zi și noapte. Comuniștii s-au temut să nu inunde vama și au închis ecluzele. Când a venit Zinaida Greceanâi aici, nici nu a coborât până la noi, să nu-și ude picioarele”, acuză sinistrata.

Sume diferite Cazuri similare celor două familii sunt câteva zeci, iar altele și mult mai grave. Există sinistraţi cărora nu le-a fost plătit niciun bănuţ pentru reparaţii (exemplul Verei Muntean din satul Criva, Briceni – n.r.). Potrivit

activităţilor de lichidare a consecinţelor inundaţiilor din vara anului 2008. Potrivit Comisiei parlamentare, din suma totală acumulată, 26 949 500 de lei au fost alocaţi pentru procurarea caselor, iar 11 158 100 de lei – pentru terenurile afectate. Diferenţa, prin urmare, constituie 25 979 335 de lei, bani despre care se spune că au dispărut fără urmă. Acum, instituţiile abilitate caută milioanele. În 2008-2009, au fost procurate în total 237 de locuinţe, dintre care 74 de locuinţe de către agenţii economici care au cheltuit pentru asta 7 733 547 de lei. Ministerul a cheltuit, în medie pentru o casă procurată, câte 165 334 de lei, iar agenţii economici – 104 507 de lei. Dar casele procurate de agenţii economici sunt într-o stare mult mai bună decât cele cumpărate de minister (!), mai arată raportul comisiei parlamentare de anchetă.

informaţiei pe care am obţinut-o de la ministerul Construcţiilor și Dezvoltării Regionale, „Inep-Luck” SRL a câștigat licitaţia privind procedura de achiziţionare a lucrărilor de reparaţie a caselor sinistraţilor. Valoarea totală a lucrărilor a constituit 1 629 080 lei, dintre care 1 241 450 de lei pentru executarea lucrărilor de contrucţie și 387 630 de lei – pentru procurarea materialelor de construcţie. Asta deși firmuliţa desemnată câștigătoare a ajuns la sinistraţi după un an de la inundaţii, când lucrările de reparaţie erau făcute de către stăpânii caselor, iar în documentele semnate de sinistraţi sumele principale sunt desti-

nate pentru acoperirea cheltuielilor pentru materialele de construcţie. Deci, în realitate, „Inep-Luck” SRL nu a reparat nicio casă în totalitate, iar unde a reparat oamenii spun că s-a făcut totul la pocneală și de proastă calitate. Raportul Comisiei parlamentare care a investigat acest caz arată că „Inep-Luck” ar fi primit în 2009, în două tranșe, de la Ministerul Construcţiilor și Dezvoltării Teritoriale circa 2,5 milioane de lei pentru sinistraţi. „Este o coincidenţă ori e intenţionat, dar o tranșă s-a făcut înainte de alegerile din 5 aprilie 2009 și a doua tranșă înainte de alegerile din 29 iulie 2009”, se arată în raport.

Proprietara „Inep-Luck” SRL, Irina Pricop, fosta colegă de clasă din Nemţeni, raionul Hâncești, a ex-ministrului Construcţiilor și Dezvoltării Teritoriului din acea perioadă, Vladimir Baldovici, neagă acuzaţiile locuitorilor din nord. „Eu nu am informaţia asta că nu corespund sumele. A fost control la noi, să le răspundă cei care au controlat. Nu au găsit nimic. Eu încă am dat mai mult decât trebuia. De exemplu, era prevăzut numai să pun ferestre, nu să și le scot pe acelea vechi. Eu miam onorat obligaţiile pe care mi le-a dat ministerul. Mi-a dat trei kopeici pentru fiecare și eu trebuia să le fac reparaţie euro? Dacă Guvernul mi-a zis să fac tencuială de doi centimetri, de cât trebuia să fac?”, se apără Pricop. Cât despre legătura sa cu fostul ministru care ar fi avantajat-o, proprietara „Inep-Luck” declară că a obosit să fie învinuită de asta. „Eu cu Baldovici ne-am despărţit din 1982, din școală. N-am avut nicio legătură nici cu Baldovici, nici cu comuniștii. Am câștigat și acum patru licitaţii. Cine mi le-a dat acum? Ghimpu?”, întreabă Pricop.

Urmărire penală Vsevolod Ivanov, șef-adjunct al secţiei Investigaţii din cadrul Procuraturii Anticorupţie, a declarat pentru JURNAL că a fost efectuată o revizie la această firmă care a stabilit că „Inep-Luck” a majorat valoarea lucrărilor efectuate cu 25 828 lei și a trecut nejustificat la pierderi de materiale de contrucţie 12, 107 lei, adică în total 37 935 lei. Foaie verde! Procurorii însă au demarat o urmărire penală care a fost transmisă Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupţiei. Această instituţie urmează să efectueze o revizie repetată, mult mai complexă, inclusiv cu confruntarea dintre oamenii cărora le-au fost reparate locuinţele și reprezentanţii firmei. Potrivit procurorului, aproximativ o treime din cei 50 de oameni audiaţi și-au făcut singuri reparaţii și și-au cumpărat materiale de construcţie până la apariţia SRL-ului în localităţile lor. Firma le-a întors acestora mai puţini bani decât sumele care erau indicate în documente. Mai mult, sunt cazuri în care firma nu a dat oamenilor nici 50 la sută din banii indicaţi în acte. Raisa LOZINSCHI-HADEI


JURNAL DE CHIŞINÃU

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Privirea | 5

www.jurnal.md

Funduri noi la vremuri electorale GOGOŞI // Comuniştii au scris declaraţii de susţinere a PCRM în numele locuitorilor a peste 100 de sate Comuniștii și-au trimis scrisori elogioase pe propria adresă! Locuitorii satului Fundurii Noi, raionul Glodeni, nu au semnat nicio declaraţie prin care ar îndemna cetăţenii Republicii Moldova să voteze PCRM. La fel nici locuitorii comunei Vărzărești și ai altor peste 100 de localităţi din Republica Moldova pe care membrii staff-ului PCRM le-au prezentat drept localităţi susținătoare a acestui partid. Oamenii sunt revoltaţi și au acuzat comuniștii că, prin intermediul mass-media afiliate partidului, le-au lezat reputaţia și au minţit opinia publică.

„Comuniştii mint!” Primarul comunei Vărzărești, Chiril Gorceac, ne informează că a aflat din presă precum că localitatea pe care o reprezintă ar fi semnat o declaraţie în care se spune că: „doar PCRM este în stare să înlăture toate consecinţele guvernării Alianţei antidemocratice care se află la putere timp de un an”. A fost oripilat de știre: „În zilele următoare, oamenii au început să mă întrebe de unde s-a luat această declaraţie și de când locuitorii comunei noastre vin să susţină unanim un partid sau altul. La alegerile precedente comuniștii s-au ales cu cele mai puţine voturi. În campania electorală Voronin a fost întâmpinat cu huiduieli. Presupunem că astfel de declaraţii sunt concepute de reprezentanţii locali la iniţiativa conducerii partidului.

La întâlnirea cu liderii PCRM care a avut loc la noi în sat au fost vreo 30 de persoane din 5200 de alegători incluși în liste. Însă declaraţia a fost dată publicităţii ca reprezentând opţiunea tuturor cetăţenilor satului Vărzărești. Mint cu nerușinare!”, ne mai spune primarul. La insistenţa oamenilor, acesta a ieșit cu o dezminţire în presa locală și naţională pe marginea acestui subiect.

„Primarul a scris declaraţia, secretarul a transmis-o” Despre locuitorii satului Fundurii Noi, raionul Glodeni, agenţia procomunistă de știri Omega a dat naștere unui banc electoral titrând: „Moldova alege victoria: Funduri Noi”. În declaraţia care, cică, ar fi fost semnată de oamenii din acest sat, se spune că „locuitorii satului Funduri Noi au îndemnat toată populaţia Moldovei să voteze în alegerile din 28 noiembrie pentru PCRM care este cea mai puternică

și profesionistă echipă“. Printre fundureneni, însă, sunt mulţi care nu au decis deocamdată cui își vor da votul la 28 noiembrie, dar și mai mulţi sunt cei care nu știu că pe 28 noiembrie vor avea loc alegeri. Totuși primarul și secretarul acestei primării se arată optimiști. Primarul, membru al PCRM, ţine să precizeze că el a conceput declaraţia, „nu ne-a dat nimeni indicaţii”. Iar secretarul satului

Ultima zi a filmului „Patul lui Procust” Astăzi este ultima zi în care filmul „Patul lui Procust”, în regia Vioricăi Meșină și a lui Sergiu Prodan, va putea fi vizionat la cinematograful „Gaudeamus” din capitală. Ultimele proiecţii ale peliculei vor avea loc la orele 18.00 și 20.15. Premiera întârziată a filmului, care reprezintă ecranizarea romanului cu același titlu al lui Camil Petrescu, a început la 5 noiembrie curent, după ce în 2001 a făcut furori, surprinzând cinefilii din R. Moldova și câștigând premii internaţionale. Potrivit regizorului Sergiu Prodan, banii care vor fi adunaţi de la vânzarea de bilete (de la 30 la 60 de lei) vor merge la realizarea altui film - „2438 km”, despre imigranţii moldoveni, filmările căruia vor demara anul viitor. Drama „Patul lui Procust”, care îi are în distribuţie pe actori mari precum Oleg Yankovsky, Maia Morgenstern, Petru Vutcărău, Tania Popa, Adriana Trandafir, Medeea

Marinescu, este considerată drept cel mai bun film moldovenesc de până acum. Acesta a fost desemnat ca fiind cel mai bun film pentru regie (Golden Pyramid) la „Cairo International Film Festival” din 2002 și a participat la selecțiile finale ale festivalurilor de film de la Berlin, Karlovy Vary, Mexico, Cairo, Philadelphia etc. Iată cum rezumă bloggerul Paul Hodorogea subiectul filmului „Patul lui Procust”: „Îi scrie scrisori de dragoste, o iubește pe această Emilia (Tania Popa), care nu-i arată niciun semn ca ar simţi la fel. Iar lui probabil îi place atitudinea asta. Un mazochist. Și el, George Ladima (Oleg Yankovsky), nu observă

JOB OPPORTUNITY ANNOUNCEMENT The U.S. Embassy in Chisinau, Moldova is seeking individuals for employment as Guard. For the full text of the ad please visit http://moldova.usembassy.gov/vacancies.html

decât peste mult timp că Emilia este o prostituată care se folosea de el când avea nevoie de bani pentru medicamente sau un job mai acătării la Teatrul Naţional. În mijlocul filmului, Ladima își dă seama că a trăit în zadar și se sinucide. Cu pistolul. Dar lasă în haină o scrisoare adresată altei femei – eu am înţeles că această mișcare strategică a fost un fel de “acoperire” – să nu creadă lumea că el s-a sinucis din cauza prostituatei. Ci din cauza unei doamne respectate. Maia Morgenstern sau Doamna T.”. Dacă v-a intrigat subiectul, fuga la film! Că astăzi e ultima zi! L.R.

ANUNT DE ANGAJARE Ambasada SUA in Chisinau, Moldova cauta persoane pentru functia de Gardian. Pentru textul deplin al anuntului rugam sa vizitati: http://romanian.moldova. usembassy.gov/vacancies. html

Fundurii Noi, Mihai Târnovschi, ne spune că el a dat-o citirii în cadrul întâlnirii locuitorilor cu Zinaida Greceanâi, după care i-a înmânat-o fostului premier. Chiar dacă la întâlnire au fost prezenţi 54 de locuitori, iar în listele electorale figurează circa 700 de potenţiali alegători, autorităţile locale nu s-au sinchisit să facă publică declaraţia în numele întregului sat. „Că nu-i o crimă” ne spune secretarul, care recunoaște

de altfel că și la alegerile precedente locuitorii satului au avut opţiuni diferite în ceea ce privește partidele. Valentina Gâdea, angajată a oficiului poștal, care e la curent cu acest scandal, se revoltă.„Este un secret pentru cine o să votez eu. Nu s-a procedat corect, în sat avem reprezentanţi ai mai multor partide și nimeni nu a fost întrebat dacă e de acord sau nu să se vorbească în numele său la televizor”, își dă cu părerea poștașul. Potrivit comuniștilor, „ în susţinerea PCRM” ar mai fi parvenit declarații de susţinere din satul Viișoara, raionul Glodeni, Sudarca, raionul Dondușeni, Cazaclia, Baurci, Gaidar, Ceadâr-Lunga, orașul Leova, satele Cuporeni, Iargara, Tigheci și Romanovca din raionul Leova, satele Hârtopul Mare, Hârtopul Mic, Dubăsarii Vechi, comuna Dolinoe din raionul Criuleni, locuitorii raionului Orhei, ai raionului Ialoveni, satele Lăpușna, Danco, Cioara, Pogănești, Sofia și altele. Vicepreședintele PLDM, Iulian Fruntașu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că au primit sute de scrisori din partea oamenilor nemulţumiţi de noua minciună a PCRM și că juriștii formaţiunii au acordat consultări mai multor cetăţeni care doresc să atace în judecată mass-media procomunistă pentru calomnie și informaţii false. Svetlana COROBCEANU


6 | Politică

www.jurnal.md

OBSERVATOR

JURNAL DE CHIŞINÃU

101 deputaţi independenţi

Partidul Democrat şi tratatul de frontieră În loc să profite de semnarea tratatului de frontieră cu România, unii reprezentanţi ai PD au început să-i caute nod în papură celui care l-a semnat. Într-o emisiune televizată, deputatul Igor Corman, care părea raţional până acum, făcea aluzii stupide la adresa liderului PLDM. Tratatul de frontieră le-ar putea servi democraţilor drept bun prilej pentru o discuţie sinceră cu electoratul rusofon care, trebuie să recunoaștem, a căzut din nou pradă, ca până în 2001, manipulărilor PCRM. (Faptul că unii intelectuali ce se dădeau democraţi au trecut cu tot cu site-uri în tabăra comuniștilor este o altă problemă, legată de sursele de finanţare.) Se pare însă că PD nu este interesat să lupte cu PCRM, ci își varsă frustrările pe PLDM. Niciunul dintre partidele AIE nu pare să fie prea interesat să le propună alegătorilor minoritari o altă perspectivă asupra realităţii, lăsându-i pe propagandiștii comuniști să-i spele în voie pe creieri și să-i asmuţe împotriva „românilor” și a partidelor liberale. Acum s-a văzut că nu din cauza Bucureștiului nu s-a semnat tratatul de frontieră, ci din cauza PCRM, care nu a învăţat să se comporte civilizat, dar cine să le spună rusofonilor despre aceasta. AIE are cu ce veni în faţa minoritarilor care preţuiesc democraţia, libertatea presei, pluralismul, cărora le repugnă minciuna și mesajele de ură proliferate zilnic de NIT, dar întârzie să facă lucrul acesta. Nu ne rămâne decât să ghicim de ce. Fiindcă veni vorba, le-aș recomanda politicienilor noștri mult prea ocupaţi un comentariu

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

politic, semnat de cunoscutul publicist și politilog Roman Konopliov „Libertatea nu face rău” (www. tiras.ru). Konopliov îi îndeamnă pe transnistreni, dar și pe rusofonii de pe malul drept al Nistrului, care se uită la NIT, să nu se lase provocaţi de cei care seamănă ură și varsă lături peste capetele alegătorilor. Politicienii care propagă ura printre ruși îi urăsc, de regulă, nu numai pe români și nu numai pe ruși, ci pe toţi, în afară de propriile persoane și dividendele lor financiare, scrie Konopliov. Comuniștii din RM, ca și cei din Rusia și alte state CSI, sunt niște șarlatani, purtători de brand, de placarde și steaguri roșii. PCRM-ul de azi este întruchipat de oligarhul Voronin și diferiţi escroci care manipulează opinia publică. Ei sunt indiferenţi faţă de interesele populaţiei ruse. Ca să se producă unele transformări și schimbări în bine în folosul cetăţenilor, cetăţenii trebuie să se elibereze, să-și elibereze urechile și raţiunea de presiunea a tot felul de șarlatani. Să obţină o libertate interioară. Oare libertatea poate să dăuneze? se întreabă autorul. Konopliov le dă mură în gură partidelor democratice. Acestora le-ar rămâne doar să multiplice și să difuzeze articolul, dacă, din păcate, nu ar fi prinși în campania electorală. (N.N.)

Alb și negru

cu Nicolae NEGRU Un băiat de bani gata a colecţionat până nu de mult mașini de lux. Adunând 16 bucăţi, s-a plictisit, probabil, și a decis să devină deputat independent. Cineva i-o fi sugerat această idee, căci până la momentul anunţului nu s-a observat la el vreun interes pentru soarta concetăţenilor săi. Prin alte părţi, intrarea în politică își are, ca în orice altă activitate, etapele ei. Până obţii dreptul moral să reprezinţi pe cineva în parlament, trebuie să demonstrezi că îţi pasă de ceea ce se întâmplă în societate, că te implici în mod voluntar în viaţa localităţii, a regiunii și ţării tale. Ca să fii vocea cuiva în parlament, trebuie să-i cunoști condiţiile de trai și problemele cu care se confruntă. La noi, se mai crede că banii justifică orice toană și, dacă ai bani, poţi intra în orice domeniu fără să baţi la ușă. Eroul nostru putea, cu banii lui taică-său, să-și cumpere un loc pe listele unui partid, cum au procedat alţi oameni de afaceri, dar a preferat să candideze independent, ceea ce ar însemna că nu se regăsește în politica vreunui partid cu șanse. Iar crearea unui partid propriu l-ar fi costat mult mai mult. Cu mijloace mici, candidatul nostru e pus pe fapte mari. Discernământul doctrinar și spiritul de economie sunt lăudabile într-un fel, dar nu asigură succesul „afacerii”.

Reducerea pragului electoral pentru candidaţii independenţi a „trezit la viaţă” o mulţime de aspiranţi la fotoliul de deputat. Ei ne ademenesc cu independenţa lor, cu faptul că votul lor nu va depinde de liderii de partid, ca și cum asta ar fi cel mai rău lucru în politica noastră. Să ne imaginam însă, prin absurd, că în parlament intră 101 candidaţi independenţi, fiecare dintre ei ţinând cu dinţii la propria independenţă. Am avea un parlament nefuncţional, simpla alegere a președintelui parlamentului ar deveni o problemă a cărei rezolvare ar necesita multe zile de negocieri. Până la urmă, deputaţii independenţi vor trebui să se grupeze în funcţie de interese sau orientări, altfel, în afară de dezbateri interminabile, parlamentul nu va putea produce legi. Aerul de superioritate a unor candidaţi independenţi faţă de partide nu are decât motive subiective. Alegătorii trebuie să știe că, în afară de figuraţie, un candidat independent nu poate face mai nimic în parlament. El va avea posibilitatea să rostească, din când în când, discursuri și să aștepte momentul când va putea să-și „vândă” votul de aur vreunei fracţiuni. Că un candidat independent nu depinde de liderul partidului sună frumos, dar nu este neapărat și un avantaj din punct de vedere practic. Este greșit să prezentăm partidele ca un

rău în sine, să le demonizăm, doar pentru a ne face loc în parlament. De obicei, aceasta prinde la adepţii unui sistem monopartid care se vaietă că avem prea multe partide. E nevoie de partide, dacă avem nevoie de democraţie. Că puţine dintre ele se comportă ca niște partide democratice e o altă problemă, dar nu aruncăm copilul cu apa din scăldătoare. De regulă, deputaţii independenţi prezintă excepţii nu o regulă în ţările europene. Ei își găsesc rostul atunci când sunt aleși pe circumscripţii cu care sunt legaţi prin activitatea lor de mai mult timp. În cazul nostru, din anumite considerente legitime, întreg teritoriul RM constituie o singură circumscripţie și orice deputat independent va trebui să-i reprezinte pe toţi alegătorii, ceea ce ar fi peste puterile unei persoane. Ascultându-i pe unii candidaţi independenţi vorbind în cadrul dezbaterilor tv, îţi dai seama că îi depășește până și postul de consilier sătesc. Nu negăm dreptul fiecărei persoane să candideze la orice post, inclusiv postul de deputat. Ceea ce nu e bine din punctul nostru de vedere e că nu există un filtru care să-i separe pe candidaţii întâmplători, avântaţi în politică ocazional, dintr-o impresie sau un moft. O colegă consideră că eroul nostru, colecţionar de mașini de lux, are șanse să fie votat de domnișoare, căci „e băiat frumos”. Dacă acesta e criteriul de selectare a deputaţilor în RM, atunci șansele candidatului respectiv sunt și mai mari, căci ar putea fi votat și de băieţii cărora le plac băieţii.

Scrisorile lui Buraga

De ce comuniştii nu construiesc comunismul? Ieri am fost adunaţi în ungherașul roșu ca să ascultăm platforma electorală a liderului PCRM al casei de nebuni, tovarășul Arnold Cioroianu. „Stimaţi alegători, vă felicit că aţi avut ocazia să vă întâlniţi cu mine. Nu fiecare colectiv are norocul ista. Voi aţi avut norocul ista și mă bucur pentru voi”, își începu discursul Cioroianu. „Vă rugăm să vă prezentaţi”, interveni perfid, ca de obicei, Cozonac. „Să mă prezint eu?”, se preplexită Cioroianu. „Voi aţi ajuns la vârsta asta și nu știţi cine-s eu? Voi n-aţ trăit în ţara asta, pe mine mă știe orice câine. Cestnoe slovo, mie începe să-mi pară rău…” „Noi suntem un contingent electoral deosebit, bolnavi mintali și avem dreptul să nu vă cunoaștem”, replică Scurtoi. „Nu v-o spus doctorul Stuh cine-s eu? Eu îs președintele Partidului Comuniștilor…” „Ce înseamnă comunist?”, interveni Cozonac. „Măi băieţi, noi dacă ne vom mișca cu tempul ista, nu ajungem nicăieri… Ce înseamnă comunist? Comunist înseamnă omul ori femeia

care vrea să construiască comunismul. Ce-i asta comunismul? Comunismul este viitorul luminos al omenirii. În comunism, toate bunurile, toată averea îi a tuturor, nimeni nu are nimic personal, totul îi comun: mașinile, pădurile, fabricile, zăvoadele… Iaca, de pildă, mașina mea, ZIM, pe care am dat 200.000 de dolari, în comunism, ar fi a tuturor, și a mea, și a voastră, și pădurile la fel. Eu nu aș avea dreptu să îngrădesc pădurile, da fiindcă la noi nu-i comunism, am îngrădit-o. Amu poţi să ai mai multe case, da în comunism nu ai voie, toţi trăiesc la un loc, în colectiv, cum trăiţi voi. Da, voi trăiţi ca în comunism. Nu trebuie să vă bateţi capul cum să găsiţi de mâncare, fiindcă în comunism este totul, îi bogăţie, curg râuri de lapte…” „Nouă nu ni place laptele, nouă ne place mai mult jinul”, spuse Colesovnazadov. „Nu vă place laptele? Vă place mai mult jinul? În comunism nu-i jin, îmi pare rău…” „Dar nu ni trebuie comunism!”, strigă Colesovnazadov. „Nu vreţi comunism? Fiindcă nu-i jin? Asta nu-i problemă.

Ofiţialno nu-i jin, da neofiţialno este cât vrei, sănătate să fie. Este și jin, și coniac, și viski, și ce vrei. Este, dar nu se bea, fiindcă toţi comuniţtii sînt conștiincioși, disciplinaţi, nu trebuie să strigi la dânșii ori să-i codezi. „Ei știu că alcoolul dăunează grav sănătăţii și nu beau. Beau lapte, chefir, compot, socuri, ceai, cofi, cacao… Și nici nu fumează, doamne ferește! Și nici nu se duc la biserică, doamne ferește, fiindcă biserica îi opiul norodului…” „Dar ce fac popii, din ce trăiesc?”, se interesă moș Dumitru. „Din ce trăiesc popii? Bună întrebare. Popii îs de mult împușcaţi, nu răsuflă, ei îs obligaţi să muncească de rând cu poporul, pe degeaba. Și doctorii îs obligaţi să lecuiască degeaba, da asta nici nu trebuie, fiindcă în comunism toată lumea îi sănătoasă și muncește cât trebuie și primește cât are nevoie. Muncește nu mult, numai patru ceasuri, pe urmă se duce la bibliotecă, la kino… Nu trebuie să aibă grijă de copchii, fiindcă îi crește statul, numai l-o făcut și îl ia statul să-l crească patriot, nu ca noi, trimitim copiii la

școală în România și acolo îi fac patrioţi români, antistataliști. Noi trebuie să terminăm practica asta, iar pentru asta, stimaţii… trebuie să ne votaţi pe noi, comuniștii. Și încă ceva, eram să uit. În comunism, bărbaţii și femeile trăiesc împreună, nu ești obligat să trăiești numai cu o femeie, trăiești cu dânsa cât îţi place, cât este dragoste… chestii de aiestea, familie, nu este în comunism…Așa că-i bine?” „Nu-i bine că nu-i jin! Nu ne trebuie comunism!”, strigă Colesovnazadov. „Am spus: jin nu este ofiţialno, da neofiţialno este, numai că nu îl be nimeni, fiindcă nu vrea nimeni.” „Nu cred că nu vrea nimeni!”, strigă Colesovnazadov. „Nici eu nu cred”, recunoscu moș Dumitru. „Nu crezi că nu vrea nimeni? Crezi că ești mai deștept decât Karl Marx și Lenin? Eu sînt încrezut că și printre voi sunt persoane care nu vor să beie!”. „Nu sunt!”, strigă sanitara Vera. „Nu sînt? Nu trebuie să vă temeţi de comunism, stimaţi tovarăși, noi comuniștii nu mai construim comunismul, noi ne integrăm în Europa și construim, ca

și liberalii, construim capitalismul. Numai că, spre deosebire de liberali, noi știm cum să construim capitalismul, noi avem experienţă!”. „Dar de ce comuniștii nu construiesc comunismul?”, se interesă, perfid, Cozonac. „De ce nu construim noi comunismul, da construim capitalismul?”, repetă Cioroianu. „Bună întrebare. De ce comuniștii nu construiesc comunismul? Logică întrebare… Domnule doctor, aista-i tot de a vostru?”, se adresă Cioroianu către herr Ștuhuţ. „Daţi-l afară! Aista-i simulant! Provocator! Îi liberal! De ce comuniștii nu construiesc comunismul? Provocatorule! Băieţi, învăţaţi-l minte!”, ordonă Cioroianu bodigarzilor. „Să nu mai întrebe cât a fi și a trăi de ce comuniștii nu construiesc comunismul!”. Acuma stau și mă gândesc: dacă în comunism nu este alcool, atunci cum îţi fac comuniștii frecţie? Al vostru alientat, congruent mental, agrementor, Ion BURAGA

BANII VORBESC $ Banii se întâlnesc € Banii se înmulţesc


JURNAL DE CHIŞINÃU

Politică | 7

www.jurnal.md

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

George Friedman și amintirile sale despre viitor Bogat și sărac

cu Petru BOGATU MOTTO // Ceea ce a fost va mai fi, şi ceea ce s-a făcut se va mai face. (Eclesiastul)

Secolul XXI va cunoaște chiar mai multe războaie decât secolul XX. Cel puţin unul dintre ele va avea un caracter global. În curând, lumea va intra în faza celui de-al doilea război rece care va sfârși, la fel ca cel dintâi, cu colapsul Rusiei.

Aducătorului de veşti proaste i se taie capul China va trosni din toate încheieturile și se va destrăma ca urmare a stagnării economice și a animozităţilor interne. Uniunea Europeană va dispărea de pe harta politică a lumii, iar SUA vor fi invadate de imigranţi de pe toate meridianele globului. Cam așa va arăta lumea conform unui studiu publicat recent, la Washington, de cunoscutul politolog american, George Friedman, fondatorul și directorul general al Serviciului privat de analiză Stratfor. Agenţia Bloomberg cataloghează lucrarea sa „Următorii 100 de

ani. Previziuni pentru Secolul XXI” ca un „thriller geopolitic” de mare succes. Și subsemnatul confirmă că această cercetare în materie de viitorologie se citește dintr-o răsuflare, ca să te îndemne apoi să zăbovești asupra paginilor ei. Să revii asupra predicţiilor uluitoare ale autorului. Pe George Friedman, scrie presa americană, ești tentat să-l folosești ca pe un glob de cristal. Multe din predicţiile sale se confirmă. Deloc întâmplător, printre clienţii lui se numără cele mai prestigioase instituţii politice ale lumii. El nu este însă un ghicitor în stele, ci un om de știinţă. E un cercetător serios care, analizând trecutul și prezentul, caută să anticipeze evoluţiile viitoare.

George Friedman întreprinde acum un voiaj de durată pe care el îl definește drept „călătorie geopolitică”. După o vizită efectuată în România, duminică a poposit și la Chișinău. Cu o minte scăpărătoare, cu ochi ageri ce le văd și le înţeleg pe toate, până la urmă creează impresia unei personalităţi eminamente agreabile. Totuși, dacă ar fi trăit acum o mie de ani și ar fi încercat să prezică viitorul din negura evului mediu, n-ar mai fi apucat, probabil, să-și educe nepoţii. Pentru că pe vremuri, precum se știe, aducătorului de vești proaste, oricine ar fi fost el, i se tăia capul. Or, previziunile preponderent sumbre ale lui George Friedmam riscă să nemulţumească toată lumea. Pe germani, de exemplu, care, potrivit cărţii sale, vor declanșa pe la mijlocul secolului XXI un război contra Poloniei. Pe ruși, a căror ţară, zice autorul, se va dezmembra. Pe integriștii musulmani care vor eșua lamentabil fără să izbutească formarea unui califat mondial. Ș.a.m.d.

Istoria nu s-a sfârşit Totuși, deși popoarele de-a lungul secolelor s-au civilizat și, în consecinţă, astăzi oracolelor de

Plahotniuc – candidat pe listele PD? Controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc ar putea fi inclus săptămâna aceasta pe lista electorală a Partidului Democrat (PD). Surse din cadrul formaţiunii, citate de stireazilei.md, susţin că businessmanul ar putea figura al doilea în lista candidaților democrați. În prezent, acest loc este ocupat de Valeriu Lazăr.

„Nu am nicio problemă” Contactat de portalul jurnal.md, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov a evitat să confirme sau să infirme informaţiile. „Nu am nicio problemă ca Vlad Plahotniuc să fie inclus în lista candidaților din partea PD. Noi am vorbit despre acest lucru nu o singură dată. Vom vedea”, a declarat Diacov. Potrivit politicianului, decizia de modificare a listei electorale o poate lua doar biroul politic al partidului. „După cum am mai spus, modificările vor fi făcute reieșind din activitatea fiecăruia”, a adăugat Diacov. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al lui Plahotniuc, Diana Danu, susţine că Vlad Plahotniuc nu a luat încă o decizie, chiar dacă au fost mai multe propuneri în acest sens.

Un eveniment prezis De menționat că, la sfârșitul lunii octombrie curent, liderul mișcării antimafie, Sergiu Mocanu, a „prezis” participarea lui Plahotniuc în campania electorală pe listele PD. „Cu puțin timp înainte de alegeri, Plahotniuc va apărea pe lista PD, pentru că are nevoie de imunitate parlamentară”, este declarația făcută de Mocanu, la 20 octombrie curent. O declarație sugestivă în acest sens a fost făcută și de liderul liberal-democrat, Vlad Filat, în cadrul unei întâlniri cu alegătorii. „Eu cred că s-a ajuns prea departe și nu este Marian Lupu cel care ia decizii în partid. O să vedem zilele următoare, proba-

bil, și noi-veniți pe listă”, a menționat Filat. Amintim că, anterior, și liderul PD, Marian Lupu, dar și președintele de onoare al partidului, Dumitru Diacov, au recunoscut că i-au propus lui Plahotniuc să candideze din partea democraților la un fotoliu în Parlament. „Domnului Plahotniuc i s-a făcut atâta publicitate că deja trebuie să insistăm să fie în lista PDM pentru alegerile din 28 noiembrie. Asta ne sfătuiesc și experţii în tehnologii electorale”, declara, acum câteva săptămâni, vicepreședintele PD, Valeriu Lazăr. Și Marian Lupu a menționat, anterior, că PD ar trebui să-i ofere un loc lui Plahotniuc în lista electorală. „Oferta a fost făcută, iar despre decizia finală veţi afla ulterior. Cu atâta publicitate chiar trebuie să-i oferim un loc pe lista PD domnului Plahotniuc”, a menționat, recent, și Marian Lupu. Potrivit legislației, listele electorale ale partidelor pot fi modificate cel târziu cu șapte zile înainte de alegeri. Amintim că alegerile parlamentare urmează să aibă loc la 28 noiembrie curent. jurnal.md

tot felul nu li se mai ia capul, în esenţă omul, de la Adam încoace, a rămas același. De aceea, istoria nu s-a sfârșit, după cum își închipuia Francis Fukuyama. „Fii pragmatic și așteaptă-te la imposibil”, afirmă George Friedman. Lumea, spune el, este ca o tablă de șah. La o privire superficială, pare că fiecare jucător are douăzeci de potenţiale mutări de deschidere. De fapt, ele sunt mult mai puţine, întrucât majoritatea dintre acestea sunt atât de proaste, încât duc la o înfrângere rapidă. Cu cât ești mai bun la șah, cu atât mai limpede vezi opţiunile și cu atât mai puţine devin mutările. Cu cât mai bun este jucătorul, cu atât mai previzibile devin mutările.

Rusia nu se va retrage de la Nistru Naţiunile, afirmă Friedman, funcţionează după același tipar. De aceea, istoria va continua. Numărul de combinaţii bune pe tabla de șah este limitat. Unele probleme grave vor fi soluţionate, dar vor apărea altele noi în loc, la fel de dificile. Ceea ce a fost va mai fi. Atât că va îmbrăca altă formă. Și după cum războiul este continuarea politicii cu alte mijloace (von Clausewitz), tot așa și

pacea este continuarea războiului cu alte mijloace (Foucault). Într-o discuţie pe care am purtat-o cu el împreună cu Nicolae Negru, l-am rugat pe George Friedman să aplice metoda sa de predicţie a viitorului asupra Republicii Moldova. Analizând mutările posibile de pe tabla de șah, ne-a spus franc că Rusia nu se va retrage de la Nistru. Nici în ruptul capului. Să nu ne facem iluzii. Pentru ruși, afirmă politologul american, Transnistria este o linie strategică de apărare pe care nu au cum s-o abandoneze. Iată de ce suntem sortiţi să rămânem între tranșeele unui nou și inevitabil război rece. Oricum am întoarce-o, pronosticul lui George Friedman nu-i deloc optimist. Care ar fi soluţia? Pentru a face faţă provocărilor secolului XXI, zice el, trebuie să pariem pe SUA. Să ne înregimentăm, împreună cu România, în jocul geopolitic american. Privite din acest unghi, spune Friedman, alegerile parlamentare din 28 noiembrie sunt cruciale. Ele se pot constitui într-o mutare decisivă în urma căreia am putea să câștigăm întreaga partidă. Sau, dimpotrivă, s-o pierdem, în cazul în care greșim.


8 | La marginea Europei „RO” şi „MD” la Guvern şi Parlament Guvernul e mai îndrăzneţ, Președinţia o spune cu jumătate de gură, iar Parlamentul deloc. La unele instituţii subordonate executivului, lucrurile au rămas neschimbate de pe timpul comuniștilor, iar pe site-ul primăriei mun. Bălţi, cu un primar rusofon în frunte, limba română este indicată prin drapelul românesc, spre deosebire de primăria mun. Chișinău care nu o specifică. Așa este tratată pe moment limba română pe site-urile oficiale din R. Moldova.

„Noi spunem lucrurilor pe nume” În urmă cu un an, chiar dacă a fost aleasă o nouă conducere a ţării, situaţia de pe paginile web ale principalelor instituţii din R. Moldova era neschimbată faţă de acum câţiva ani. Limba moldovenească, specificată în Constituţie, sau abrevierea MD tronau oriunde la ordinul și de frica foștilor demnitari românofobi. La sfârșitul lunii noiembrie 2009, situaţia s-a schimbat, mai ales după ce voinţa politică a noilor guvernanţi fusese exprimată de premierul Vlad Filat la Bruxelles. Acesta i-a răspuns tranșant europarlamentarului român Traian Răzvan Ungureanu care întrebase dacă noua guvernare de la Chișinău are un proiect de reglementare a situaţiei limbii de stat în RM: „Stimate domn, faptul că în Constituţia R. Moldova este specificată o anumită denumire a limbii pe care o vorbim, pentru noi, a fost o conjunctură de moment. Noi suntem oameni care spun lucrurilor pe nume. Și la fel cum americanii vorbesc limba engleză, așa și cetăţenii R. Moldova vorbesc limba română. Acest lucru, cu certitudine, urmează a fi reglementat în timp și sub aspectul normei juridice”, declarase Filat.

Patru feluri de a scrie limba La aproximativ un an de atunci, constatăm următoarele: site-ul Guvernului și www.moldova.md au pe frontispiciu specificată fără echivoc limba română. La unele ministere și alte instituţii subordonate Guvernului limba oficială a rămas însă moldoveneasca. Astfel, la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei, Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru, „Moldsilva” și Agenţia pentru Rezerve Materiale, limba în care „comunică” site-urile este MD. La aceeași categorie se înscriu și Serviciul de Informaţii și Securitate, și Procuratura Generală. O a treia categorie de instituţii de stat, care include și Președinţia, are indicat în loc de denumirea limbilor drapelul R. Moldova pentru română și cel al Federaţiei Ruse pentru rusă, iar pentru engleză, cel al Marii Britanii (în cazul Serviciului de Grăniceri, de exemplu). Președinţia are numai drapelul R. Moldova.

Nicio limbă la Parlament Ultima categorie de site-uri, cum ar fi cel al Parlamentului și al primăriei capitalei, nu indică nimic la capitolul limbi, semn că aceste pagini web nu sunt traduse și pentru cei care nu vorbesc româna. Situaţie anormală, mai ales în ce privește Parlamentul, instituţia numărul unu din R. Moldova. Prin comparaţie, menţionăm că primăria de la Bălţi, condusă de comunistul Vasile Panciuc, care vorbește în public numai în limba rusă, are două drapele în locul denumirii limbilor – tricolorul fără stemă (!) și drapelul Federaţiei Ruse. Raisa LOZINSCHI-HADEI

www.jurnal.md

HAZ „ȘI” NECAZ // Culmea sărăciei într-un sat comunist – oamenii i-au mâncat, de foame, pe Gesica, Tuzic, Bobic și alţi patrupezi „Votaţi comuniștii și poftiți la masa noastră cu bucate din carne de câine!” - așa glumesc unii locuitori ai satului Poiana, raionul Șoldănești, unde recent a fost semnată declarația prin care populația R. Moldova este îndemnată să voteze cu PCRM. Chiar dacă în document este menționat că cele mai stringente probleme ale localității respective sunt gazificarea satului și asigurarea cu apă potabilă, realitatea e mult mai dură. „Dacă nu am altceva ce mânca, mănânc carne de câine”, spune Iurie din satul Poiana.

„Ham-ham! Murim de foame” Spune că le-a pierdut numărul și îi numește iepurași, așa ca să nu-i sperie pe cei care nu știu din ce este fripturica din tigaie. Iurie, poreclit de oamenii din sat Reaba, de câțiva ani prepară carne de câine și îi cheamă la masă pe consătenii care la fel ca el adesea „nu au nici măcar de pâine și zdohnesc de foame”. Deși este originar din Chișinău, Iurie stă într-o casă prăpădită din satul Poiana. „Numai câini nu am la casă, că-i mănânc”, nu a glumit Reaba. Din start a crezut că sunt de la o emisiune culinară, fiindcă îl tot întrebam despre rețeta de preparare a cărnii, însă, până a divulga secretul, Iurie a povestit cum a ajuns să ducă o viață de câine. Din 50 de ani pe care îi are, 13 i-a stat la zdup, pentru nimic, spune el. Acuză conducerea țării, fostă și actuală, pentru că îngroapă oamenii care au pășit cu un picior în glod. Unica alinare în viața lui Reaba

este fiica Aliona de 12 ani, pe care a crescut-o de unul singur de la vârsta de doi ani. „Acum mi-a luat-o mamă-sa. Și în loc să se ducă la școală, fosta mea soție o trimite la păscut vaca!”, se indignează Iurie. Bărbatul crede că nu îi rămâne nimic de făcut decât să-și înece durerea în alcool și să întindă pâinea uscată în tigaia în care a mai rămas puțină untură în care s-a prăjit carnea de „ham-ham”, cum o mai numesc unii „gurmanzi”.

Gesica a fost gustoasă Vitalie din satul Poiana își amintește cum i-a adus lui Reaba primul câine. Era o cățea de rasă, mare, grasă și frumoasă. „Am împușcat-o fiindcă era bătrână. Și decât să o arunc mai bine i-o aduc lui Reaba că el, săracul, îi mănâncă. De fiecare dată când mă vede, Iurie îmi spune să-i mai aduc vreun câine”. Vitalie zice că Iurie

Chișinău”, ediţia de vineri, cu indicele de abonare PM 21472 și PM 23472, pentru o perioadă de șase luni. Concursul se va desfășura de la începutul campaniei de abonare 2011 până pe 30 decembrie 2010. Acordarea premiilor

Astfel, „Jurnal de Chișinău” oferă trei premii bănești: 1. Premiul mare – 6.000 de lei 2. Premiul doi – 4.000 de lei 3. Premiul trei – 2.000 de lei Condiţii de participare La concurs pot participa toţi poștașii care vor perfecta minimum 50 de abonamente pentru „Jurnal de

JURNAL DE CHIŞINÃU

Gustul sărăciei

„Jurnal de Chişinău” anunţă un concurs cu premii pentru poştaşi! Ziarul „Jurnal de Chișinău” organizează un concurs cu premii pentru poștași care se va desfășura în perioada campaniei de abonare pentru anul 2011.

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Marele premiu – 6.000 de lei – va fi acordat poștașului care a perfectat cel mai mare număr de abonamente. Următoarele două premii – în valoare de 4.000 de lei și 2.000 de lei – vor intra în posesia poștașilor care s-au plasat pe locurile doi și trei ca număr de abonamente perfectate. În cazul coincidenţei numărului de abonamente perfectate de poștași, câștigatorul va fi desemnat prin tragere la sorţi. La sfârșitul concursului, numele celor trei câștigători vor fi date publicităţii în ziar.

s-a chinuit mult până a jupuiat-o pe Gesica. „Reaba a rupt vreo patru lămi până i-a scos pielea și oricum de la gât nu a putut”. Vitalie mi-a dictat o listă întreagă de persoane din satul Poiana care mănâncă carne de câine. „E sărăcie mare la noi în sat, dar și în toată țara. Și, credeți că numai la noi sunt mâncați câinii?”, a întrebat localnicul. I-am dat dreptate, în Tighina, spre exemplu, au rămas doar pisicile, practic toți câinii vagabonzi au fost mâncați de boschetari.

Nu-i dreptate! Spre casa lui Reaba m-a condus o locuitoare care tare își făcea griji pentru imaginea satului Poiana și îmi tot spunea: „La noi nu toți oamenii mănâncă câini”. Însă nici viața Elenei nu este una de invidiat. Își crește de una singură băiatul care suferă de retard mintal, având o pensie de invaliditate de 242 de lei. „L-am luat de la casa de copii când avea două luni.

Soțul m-a lepădat odată ce a aflat că băiatul este invalid. Acum trebuie să lucrez cu ziua pe la casele oamenilor ca să pot cumpăra de mâncare la fecior. El are 19 ani, dar nu poate face nimic fără mine. Am lucrat și la tutun, dar neau amăgit și nu ne-au dat un bănuț. Oricum, ne descurcăm noi cumva. Una vreau să vă spun, la noi în țară nu-i dreptate”, a constatat Elena și mi-a arătat palmele înnegrite de tutun. „Eu am lucrat cândva educatoare și acum ce am ajuns?”, spune femeia ștergându-și lacrimile. Și asta este soarta unui locuitor care spune că „se descurcă” și care locuiește peste drum de asistenta socială din Poiana. „Ce folos că mă adresez la ea după ajutor, dacă de fiecare dată strânge din umeri și îmi spune că așa prevede legea și nu poate să-mi dea mai mulți bani ajutor pentru băiat”, zice disperată Elena.

Reţeta preparării Dar să revenim la „câinii” noștri. „PCRM, cea mai puternică și mai profesionistă echipă, ce a demonstrat că este capabilă să guverneze eficient ţara”, e un fragment din declaraţia semnată de locuitorii satului Poiana, localitate în care se consumă curent carne de câine. Iurie ne-a divulgat și un secret al preparării cărnii acestui animal. „Fierbi carnea. O scoţi din cratiță, iar apa nu o arunci. O lași să se răcească ca să poți alege grăsimea. Untura o torni în tigaie și pui carnea. Adaugi cât mai mult chiperi, frunzișoară și usturoi. La o foame, merge și carnea de câine”, ne asigură Iurie. Iar celor care s-au angajat să lupte cu sărăcia în RM locuitorii satului Poiana le recomandă să-și suflece mânecile sacourilor de brand până la umăr. Svetlana PANŢA

Bustul lui Adrian Păunescu ar putea completa Aleea Clasicilor din Chişinău Președintele Academiei de Știinţe a Moldovei a lansat iniţiativa de a fi instalat de Ziua Limbii Române, la 31 august 2011, un bust al poetului Adrian Păunescu pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău. Ca membru al Executivului R. Moldova, Gheorghe Duca a propus inaugurarea unui bust în bronz al lui Adrian Păunescu, un proiect de hotărâre referitor la această iniţiativă fiind înregistrat pe 10 noiembrie la Guvern. Propunerea lui Duca a fost susţinută de ministrul Culturii, Boris Focșa, precum și de academicianul Mihai Cimpoi. Precizăm că primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a declarat anterior că o stradă din capitală ar putea fi

redenumită în cinstea marelui poet Adrian Păunescu. Potrivit primarului general, la una dintre următoarele ședințe ale Consiliului Municipal el va face o propunere oficială în acest sens. Bustul lui Adrian Păunescu ar putea fi instalat alături de cel al lui Grigore Vieru. Adrian Păunescu s-a stins din viaţă pe 5 noiembrie, la vârsta de 67 de ani. Poetul suferea de diabet, insuficienţă cardiacă, renală, hepatică și respiratorie.


JURNAL DE CHIŞINÃU

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Istoria trăită | 9

www.jurnal.md

I love you, Chișinău! REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ // Scrisori de dincolo de cortina de fier Corespondenţa dintre două familii reprezentând două lumi diferite – Uniunea Sovietică și Marea Britanie – a înfruntat sistemul și a ajuns să fie subiect de carte, volum în baza căruia în scurt timp va fi montat un spectacol. Este vorba de o corespondenţă dintre o familie de disidenţi din Republica Moldova și o familie de pensionari din Anglia. Marina Aidova este fiica acelui disident, se consideră basarabeancă și adună cărţi despre viaţa lui Lenin, lucrări publicate în perioada sovietică.

From Newbury with love “Happy Birthday with love from Newbury, Berks, England. Harold and Olive” (“La Mulţi Ani. Cu dragoste din Newbury, Berks, Anglia. Harold și Olive”). Cu aceste cuvinte a început corespondenţa dintre familia unui disident din Chișinău și a unei familii de pensionari din Anglia, legătură epistolară ce a durat până la moartea celor din urmă. “Se întâmpla în anul 1971, mama a găsit o carte poștală în cutia noastră poștală. Era scrisă în engleză, limbă pe care nu o cunoștea, de aceea a luat dicţionarul și a început să-i traducă mesajul”, povestește Marina Aidova, care avea opt ani când a primit primul răvaș de dincolo de cortina de fier. “Această scrisoare a venit în perioada când tatăl meu era deţinut într-un lagăr de concentrare cu alţi disidenţi din diferite republici din componenţa Uniunii Sovietice”, își amintește cu amărăciune Marina. Despre familia lui Harold și a Oliviei din Anglia are amintiri plăcute. Era un cuplu de pensionari, care a acceptat propunerea organizaţiei Amnesty International de a trimite un răvaș unei familii de disidenţi sovietici. Organizaţia avea în baza de date numele persoanelor care aveau în familie un membru sau mai mulţi care au luptat deschis cu sistemul. Alegerea familiei din Chișinău a fost absolut întâmplătoare. „Amnesty International a publicat lista cu numele copiilor deţinuţilor politici. Numele meu a fost cam la începutul listei, iar faptul că ziua mea de naștere era în aceeași zi cu a lui Harold a marcat faptul că ne-au ales pe noi”, susţine Marina. Harold avea un magazin de anticariat, în special de cărţi vechi, și avea o pasiune pentru literatura rusă clasică. „I-a citit și recitit pe Dostoievski, Tolstoi și mulţi alţi scriitori ruși. De multe ori în scrisorile sale ne vorbea despre autori ruși de care noi nu auziserăm și ne îndemna să-i citim”, spune aceasta, care adaugă faptul că cei doi și copiii lor au devenit pentru ei o familie, căci îi numea „bunicul” și „bunica”. Despre perioada de detenţie a tatălui său nu ţine minte mare lucru. „Aveam doar trei ani, iar mama nu mi-a spus că este deţinut din motive politice, ci că a plecat în deplasare”, povestește Marina. Veaceslav Aidov, tatăl fetei, a fost reţinut pentru că a publicat foi volante prin care dorea să-i facă pe oameni să înţeleagă care este natura sistemului comunist. „O dată pe an aveam dreptul să îl vizităm și, când am fost prima dată, am văzut că erau însoţiţi de gardieni. Atunci am întrebat-o pe mama de ce sunt însoţiţi, la care aceasta mi-a spus că sunt păziţi pentru că au un serviciu important”, își amintește femeia.

Prizonier în libertate Deși aștepta să fie liber și să se întoarcă în familie, Slava, cum i se spunea de cei apropiaţi, nu se putea adapta. „Tatăl meu nu era singura persoană reţinută pentru motive politice. În

perioada lui Brejnev, deţinuţii politici erau ţinuţi separat de ceilalţi, de teama că îi vor influenţa și pe aceștia. Astfel, tatăl meu a fost coleg cu poeţi și scriitori, artiști plastici și pictori, oameni care gândeau altfel și au îndrăznit să lupte cu sistemul comunist. Ziua lucrau la munci grele, iar seara organizau diferite seminare. În detenţie se simţea printre ai lui, în libertate se simţea captiv”, își amintește Marina. Aidova spune că multe dintre scrisorile ce li se trimiteau nu ajungeau și majoritatea erau deschise, iar KGB-ul nici nu se străduia să ascundă acest fapt. „De fapt, nu ajungeau nici toate pachetele ce ne erau expediate. Cred că erau subtilizate de angajaţii de la poștă pentru că de multe ori mi se trimiteau haine, reviste de modă, cărţi care erau foarte ispititoare pentru oamenii sovietici. Prima carte în engleză citită de mine este „The Canterbury Tales”, deși îmi trimiseseră mai întâi „Alice în Ţara Minunilor” cam complicată pentru vârsta la care eram. Îmi amintesc că avea niște imagini fantastice, puteai să înţelegi tot ce scrie numai privindu-le”, povestește aceasta. Marina își amintește că, la rândul lor, ei trimiteau în Anglia cărţi ale clasicilor ruși traduși în limba engleză. Drept schimb primeau de cele mai multe ori haine pe care cu greu le găseai la noi. „Îmi amintesc că aveam opt ani când mi-au trimis o salopeta roșie cu pantaloni evazaţi, ultimul trend! Mă întorceam de la orele de balet îmbrăcată în acea haină când o mașină s-a oprit lângă mine, iar din ea a sărit o fată care m-a oprit din mers și a început să se uite atent la haina mea. Desigur că noi nu ne puteam permite să ne cumpărăm asemenea haine, tata era în detenţie și amintirile mele cu el erau cele de la închisoare, iar mama se descurca greu cu banii”, spune Marina. Pentru a face rost de bani ca să-l viziteze în închisoare în RSFSR, mama sa a fost nevoită să doneze sânge.

Blugi tăiaţi, la aniversarea de 18 ani Deși au corespondat mai mulţi ani, nu au ajuns să-i cunoască pe Harold și Olive. „Olive, deși era cu zece ani mai tânără, a decedat prima. Harold a mai trăit vreo șase ani după ea. Dar era o personalitate deosebită, un om cult și instruit. Deși locuia singur după moartea soţiei, nu se plângea, ci avea o viaţă intensă. Închipuiţi-vă un bărbat de peste 80 de ani, care abia se deplasa și nu prea auzea, lucra în grădină și citea sau recitea operele lui Dostoievski, Tolstoi și ne scria că tot nu se poate decide care din cei doi este mai mare. Știa că vine ziua mea de naștere și că voi împlini 18 ani, ţinea neapărat „să-i cumpere Marinei blue jeans”. Harold îmi scria că va lua o mină de om neajutorat pentru ca vreo vânzătoare tinerică să-l asiste. El își imagina că îi va spune că trebuie să cumpăre pantaloni pentru o fată din Uniunea Sovietică. Și într-adevăr, am primit un colet cu o pereche de blugi tăiaţi! Noi nu știam de acest nou trend și, când i-am primit, ne-am imaginat că i-au

tăiat cei de la poștă sau KGB-ul care verifica minuţios orice pachet ce venea din afara URSS. Nu am realizat atunci că am cei mai moderni pantaloni”, povestește cu încântare Marina. Despre sine spune că are și ea pasiunea de a aduna cărţi vechi, despre bunelul Lenin când era mic. „Mi se pare amuzant, dar e interesant să citești despre cultul acestuia, după ce ai aflat despre atrocităţile pe care le-a comis, cum ar fi uciderea în masă a civililor, a preoţilor și în general a intelectualilor. Vreau să am timp să citesc tot ce s-a scris în epocă despre acea perioadă, despre acest personaj. Uneori, când am timp, citesc”, spune aceasta. „Am învăţat limba engleză și acum lucrez în calitate de traducătoare. Îmi pare rău că nu i-am văzut în realitate pe Harold și Olive. Am fost în casa în care au locuit ei care, din păcate, a fost vândută după moartea acestora. Acum corespondăm cu fiica celor doi și cu familia ei. Aceasta a fost la Moscova și la Chișinău. La Moscova a fost în 1988. Ţin minte că ne-au scris că vor veni în luna iulie și era iunie și nu primeam nicio scrisoare. Atunci, peste 16 ani de corespondenţă, ne-am gândit pentru prima dată să îi sunăm. Pentru a putea suna peste hotarele Uniunii Sovietice, trebuia să rogi operatorii de la centrala telefonică. Sun și rog să îmi facă legătura cu Londra, la care vine întrebarea: în ce ţară este acest oraș? Eu îi răspund: în Anglia. După câteva momente de căutare, vine răspunsul că nu este așa o ţară în baza lor de date și operatorul închide legătura. Noi ne-am gândit mai bine și am cerut să ni se facă legătura cu orașul Londra din Marea Britanie. După câteva momente, vorbeam cu familia noastră de dincolo de cortina de fier”, își amintește Marina. Acesta spun că multe s-au schimbat după căderea regimului comunist. „Chiar dacă nu este idealul spre care tindeam, e mult mai bine”, crede Aidova. Referindu-se la hotărârea de a sistematiza toate scrisorile într-o carte, aceasta a spus că a făcut-o în mare parte pentru copiii săi. „Iniţial, mă gândeam că nu va fi interesantă. Era o istorie importantă pentru mine, o poveste care mi-a schimbat viaţa și viziunea mea asupra vieţii, dar nu

credeam că va trezi și interesul altora”, susţine femeia.

O nouă viaţă a corespondenţei La adunarea scrisorilor a fost ajutată de o jurnalistă din Anglia. În

timp ce Marina se ocupa de aranjarea răvașelor venite din Marea Britanie, reporterul a adunat scrisorile venite din Uniunea Sovietică. În 2006, a apărut cartea în Anglia, iar peste o anumită perioadă a fost publicată și în Statele Unite ale Americii și în Taiwan. „Este o carte scrisă din start pentru publicul din afara Uniunii Sovietice, conţine notiţe pentru ca cititorul să înţeleagă despre ce este vorba”, susţine Marina. Spune că nu intenţionează să publice și în Republica Moldova. „Am acceptat ca această carte să apară în Anglia, deoarece nu ne cunoaște multă lume. Părinţii mei au avut oferte de a face un film, bazându-se pe această istorie și au refuzat categoric, fapt ce l-a adus la disperare pe managerul nostru care îi suna și le tot spunea că vor câștiga mulţi bani. Dar a reușit un producător englez să îi convingă să facă un spectacol pe marginea acestei cărţi”, povestește femeia. Crede că va fi un spectacol interesant, mai ales că se va încheia cu o scenetă de zece minute, în care protagoniști vor fi zece tineri din Marea Britanie și din Republica Moldova. „Englezii sunt elevi la Newbury Youth Theatre (Teatrul Tinerilor din Newbury – n.a) și au vizitat ţara noastră. Aceștia s-au întâlnit cu elevii Liceului „Alecu Russo” din Chișinău. În baza acestei experienţe, precum și a corespondenţei lor de după întâlnire, deoarece aș vrea să menţionez că au făcut schimb de email-uri, au format un grup pe o reţea de socializare, vor încheia într-o notă mai optimistă spectacolul. De asemenea un grup de elevi de la noi va pleca în luna martie în Anglia”, comunică Marina Aidova. Marina LIŢA

Abonarea 2011 Nu uita să te abonezi la ziarul preferat! Dragi prieteni, bănuim că, prinși de grijile cotidiene, v-a scăpat faptul că deja a început campania de abonare la publicaţiile din R. Moldova. Dacă doriţi să citiţi și pe viitor publicaţia îndrăgită, grăbiţi-vă să vă faceţi un abonament la ziarul preferat în orice oficiu poștal. Abonându-te la “Jurnal de Chișinău”, citești și înţelegi lumea în care trăiești! Jurnal de Chișinău – ediţia de marţi Indice 1 lună 3 luni PM 21692 (pers.fizice) 11,95 lei 35,85 lei PM 23692 (pens.,stud.) 10,85 lei 32,55 lei

6 luni

12 luni

71,70 lei

143,40 lei

65,10 lei

130,20 lei

Jurnal de Chișinău – ediţia de vineri PM 21472 (pers. fizice) 16,80 lei 50,40 lei PM 23472 (pens.,invalizi) 15,63 lei 46,89 lei

100,80 lei

201,60 lei

93,78 lei

187,56 lei

Jurnal de Chișinău – ediţia completă PM 23724 (pers. fizice) 28,75 lei 86,25 lei PM 21725 (pers.juridice) 64,15 lei 192,45 lei

172,50 lei

345,00 lei

384,90 lei

769,80 lei


10 | Cultură

www.jurnal.md

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

La 50 de ani, Teatrul „Luceafărul” pledează pentru tinereţe

Cum istoria teatrului basarabean a scăpat de „Luceafărul roşu”

JUBILEU // Luceferiştii vor lansa o nouă premieră, în pofida condiţiilor precare de activitate

Nu doar studenţii, intelectualii, oamenii de cultură ai Chișinăului au rămas încântaţi de proaspeţii absolvenţi ai Școlii de Teatru „B. Șciukin” care au prezentat un superb „Costum de nuntă” îndată după revenirea din Moscova, în vara lui 1960. Chiar și demnitarilor de stat le plăcuseră artiștii extrem de talentaţi, sosiţi din capitala URSS, care, profitând de iluzia libertăţii din perioada dezgheţului hrușciovist, au decis să fondeze un teatru pentru tineret. Nu a fost, însă, deloc ușor să i se găsească un nume potrivit noului teatru. Primul secretar al comsomolului propusese iniţial o denumire după moda vremii – Teatrul Comsomolului leninist (ce nume fioros!). Apoi a apărut varianta „Teatrul pentru copii și tineret «Mihai Eminescu»”. S-a ajuns mai târziu – datorită regizorului Ion Ungureanu și a criticului teatral Leonid Cemortan – la denumirea „Luceafărul”, dar funcţionarii de la Ministerul Culturii de atunci au venit cu titulatura lor – „Luceafărul roșu”. Până la urmă, după intervenţii delicate și insistente ale unor oameni de bună credinţă, s-a emis o hotărâre de guvern prin care s-a fondat „Teatrul Republican pentru copii și tineret «Luceafărul»”. Toate aceste detalii privind începuturile Teatrului „Luceafărul” le aflăm din cartea „Evocări” a lui Grigore Rusu, actor, profesor universitar, maestru emerit al artei, unul dintre fondatorii teatrului de pe strada Veronica Micle. În paginile cărţii găsim și lista celor 20 de actori care au alcătuit prima trupă luceferistă: Ecaterina Malcoci, Vladimir Zaiciuc, Valentina Izbeșciuc, Dumitru Caraciobanu, Eugenia Todorașcu, Vasile Constantin, Ilie Todorov, Nina Mocreac, Vera Grigoriev, Maria Balan, Anatol Pogolșa, Nina Doni, Gheorghe Rotăraș, Anatol Rusu, Ion Horea, Grigore Rusu, Pavel Iaţcovschi, Ion Șcurea, Dumitru Fusu și Ion Ungureanu. O generaţie de aur. Potrivit autorului volumului, Teatrul „Luceafărul” devenise în scurt timp „un teatru nou și cult”, unde se vorbea o limbă română curată, autentică. El „ajunsese epicentrul trezirii conștiinţei naţionale, în jurul luceferiștilor se adunau intelectuali din toate domeniile de activitate”. Cartea are un pronunţat caracter autobiografic, dar, dincolo de amintirile personale ale lui Grigore Rusu, transpare atmosfera efervescentă a creării unui organism artistic ce a oferit de-a lungul anilor producţii-manifest, spectacole programatice, publicul găsind pe scena luceferistă un demers al demnităţii, al verticalităţii. I.N.

ceafărului”. „La vârsta de 5 ani, am văzut primul spectacol la „Luceafărul”, mai târziu am aflat că era „Nota zero la purtare”. Am început să iubesc teatrul datorită primei generaţii luceferiste”, a mărturisit Dina Ghimpu în faţa unui public numeros care, după premiera cărţii, a intrat în sala teatrului pentru a urmări o emoţionantă reprezentaţie, alcătuită din secvenţe video și fragmente din actualele producţii luceferiste. Spectatorii au avut senzaţia unei miraculoase întoarceri în timp când pe un ecran au apărut imagini cu Dumitru Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, Ion Ungureanu, Dumitru Fusu, Valentina Izbeșciuc, Vasile Constantin, Nina Vodă Mocreac, Vladimir Zaiciuc, Maria Doni, Paulina Zavtoni, cu chipuri angelice, inspirate, strălucind de tinereţe.

Jubileul „Luceafărului” a fost sărbătorit pe 12 noiembrie în incinta teatrului cu participarea unor remarcabili oameni de cultură din R. Moldova și din străinătate. Manifestarea s-a deschis cu lansarea cărţii „Evocări” a lui Grigore Rusu, unul dintre cei douăzeci de actori basarabeni care au absolvit în 1960 renumita Școală de Teatru „B. Șciukin” din Moscova. Acest grup a constituit prima trupă, tânără prin excelenţă, a Teatrului „Luceafărul”, fondat în același an de graţie, 1960.

Ion Ungureanu: „Luceafărul” a avut un repertoriu deosebit, vorbind o frumoasă limbă română” Despre etapele evoluţiei „Luceafărului”, devenit o legendă în viaţa teatrală a spaţiului prutonistrean, rolul acestui teatru în promovarea limbii române în Moldova sovietică și în trezirea conștiinţei naţionale, dar și realizările actuale ale acestei echipe de artiști care depune eforturi pentru a se integra în circuitul teatral european s-a discutat la

„Luceafărul”, premiat la Festivalul Internaţional de Teatru Experimental din Cairo ION UNGUREANU: „Înfiinţarea Teatrului «Luceafărul» a avut o importanţă decisivă pentru destinul artei în Basarabia” simpozionul internaţional „«Luceafărul» în contextul mișcării teatrale contemporane”. Au fost

SCENĂ DIN SPECTACOLUL „OMUL CEL BUN DIN SÎCHUAN” după Bertolt Brecht (regie Boris Focşa, Teatrul „Luceafărul”), premiat la Festivalul Internaţional de Teatru Experimental din Cairo

puse în evidenţă și aspecte ale luptei ideologice și estetice pe care au dus-o cei mai valoroși luceferiști, fiind analizate montările de referinţă, semnate de regizorul vizionar Ion Ungureanu care afirmă: „Înfiinţarea Teatrului „Luceafărul” în 1960 la Chișinău, în perioada dezgheţului hrușciovist, a avut o importanţă decisivă pentru destinul artei în Basarabia pentru că teatrul, ca gen de artă, are calitatea de a atrage pe mulţi creatori în raza lui – dramaturgi, scriitori, scenografi, compozitori. E un întreg detașament”. În continuarea acţiunilor omagiale, vineri seara a avut loc lansarea cărţii „Amintiri în alb și negru” de Dina Ghimpu, volumul incluzând interviuri cu artiști celebri și cronici la spectacole antologice ale „Lu-

În prezent, repertoriul teatrului conţine 25 de spectacole, „Luceafărul” având în palmares premii, menţiuni, obţinute la festivaluri internaţionale. Astfel, la ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional de Teatru Experimental din Cairo, „Luceafărul” a câștigat premiul pentru cea mai bună regie și premiul pentru cel mai bun ansamblu teatral, acordate pentru spectacolul „Omul cel bun din Sîchuan” după Bertolt Brecht, în regia lui Boris Focșa (coregrafie, Victoria Bucun, scenografie, Adrian Suruceanu). În final precizăm că, deși activează în condiţii precare, într-o clădire degradată (lucrările de renovare se tergiversează de ani și ani), Teatrul „Luceafărul” va oferi publicului, în stagiunea jubiliară, o nouă premieră – „Câinele grădinarului” de Lope de Vega. Irina NECHIT

Alexandru VAKULOVSKI, 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană

Carte la pachet

cu Emilian Galaicu-Păun Bine a zis Mihnea Blidaru, solistul de la Luna Amară: „Alexandru Vakulovski este un paradox pentru că i se rupe de tot, dar nu-i scapă nimic”, ceea ce autorul nostru o demonstrează cu brio în ultimul său roman, 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roșia Montană, Cartier,

2010, după ce tocmai a pus punct trilogiei cu un titlu de nepronunţat în public și care totuși e pe buzele tuturor. Redactat la persoana întâi singular, dar – Nota Bene! – la… feminin, romanul debutează abrupt cu coborârea în infernul domestic:

„– Nu e neagră? Acestea au fost primele cuvinte ale bunicilor când mama m-a adus la Roșia Montană. Tata era străin, deci pentru ei era normal ca el să fie negru. Și eu să fiu neagră. Atunci am primit prima bătaie. De bun venit. Aveam trei ani, cred”. Nu e decât prima treaptă dintr-o nesfârșită cădere în lume și ea decăzută până la a-și vinde morţii din cimitir pe bani gheaţă. Când iadul domestic se banalizează prin repetiţie, urmează căderea în infernul personal: „Tipul s-a încins tare (...) Mi-am ridicat rochia, mi-

am scos chiloţii și m-am lăsat pe spate: – Fute-mă”. Totul, însoţit de o prăbușire colectivă – a familiei, a relaţiilor de prietenie, a satului în general, dacă nu cumva însăși civilizaţia contemporană, e pus în cauză: „Dacă fetele nu erau seara acasă și se afla că au stat cu localnicii – curve, în sfârșit înţelegeam bine termenul, da, erau niște curve ieftine pe care bărbaţii nu se sfiau să le fută cu orice ocazie. (…) Dacă în schimb spuneau că au fost cu un străin, părinţii dormeau liniștit, visând un viitor strălucit pentru copila lor”.

Pe acest fundal degradant, singură coborârea fetei în mina auriferă – înălţătoare pagini! – primenește atmosfera, iar romanul realist, dacă nu cumva chiar naturalist pe linia lui Emile Zola din Germinal, trece într-unul oniric, de toată frumuseţea, și care potenţează naraţiunea. Într-un cuvânt, dacă-n trilogia cu un titlu de nerostit în public s-a văzut că Alexandru Vakulovski vrea, odată cu Salvaţi-mă la Roșia Montană, a demonstrat că poate! Pentru Radio Europa Liberă


JURNAL DE CHIŞINÃU

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Flagrant | 11

www.jurnal.md

Copiii au ars de vii, îmbrăţişaţi TRAGEDIE // Un bărbat înnebunit de gelozie a incendiat casa în care dormeau copiii săi O fetiţă de 10 ani și un băieţel de 12 ani au ars de vii din cauza că tatăl lor, beat și nebun de gelozie, a incendiat casa în care locuiau. După ce flăcările au cuprins toată casa, bărbatul și-a dat seama că în una din camere dormeau copiii săi. El s-a aruncat în flăcări ca să-i salveze, însă nu a reușit. A fost scos de pompieri și vecini, iar la o zi de la tragedie a murit. Toată grozăvia s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, 11–12 noiembrie, în Zâmbreni, Ialoveni. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, și-a ameninţat soţia cu moartea, iar aceasta, speriată, a fugit de acasă. În consecinţă, bărbatul furios a incendiat casa. După ce și-a scos soţia din curte, ameninţind-o că o taie, acesta a stropit cu benzină holul casei, după care i-a dat foc. Flăcările s-au extins foarte repede, în câteva minute para s-a ridicat la câţiva metri înălţime. Din spusele martorilor, flăcările au ajuns la o butelie de gaz. Chiar dacă aceasta nu a explodat, gazele s-au răspândit, iar focul nu a mai putut fi stăpânit. La ceva timp, bărbatul și-a dat seama că copiii lui dorm în una din camere și s-a repezit să-i scoată, însă nu a reușit. El a fost scos din

flăcări de pompieri și vecini, cu arsuri pe tot corpul. La o zi după tragedie, ucigașul a murit la spital. Cei doi copii au fost scoși la trei ore după izbucnirea incendiului. Au fost găsiţi îmbrăţișaţi, jos, lângă fereastră. Corpurile celor doi copii erau carbonizate. Ei au vrut să iasă pe fereastră, însă, din cauza că aceasta avea gratii, iar ușa era în flăcări, n-au reușit. În plus, peste ei a căzut și tavanul. Pompierii și vecinii au intervenit cât au putut de repede, însă, din nefericire, nu au putut să-i salveze. Mama copiilor a găsit printre dărâmături o păpușă cu care se juca fiica sa, ghiozdanul cu cărţi al fiului și câteva fotografii pe jumătate arse. Cu o durere mare în suflet au rămas și bunicii copiilor care spun că nepoţeii lor le erau cel mai mare sprijin. Le călcau mereu pragul casei și îi ajutau la trebu-

rile gospodărești. Chiar în ziua cu pricina, băiatul a lucrat în grădină cu bunelul său. Vecinii și colegii de clasă ai celor doi copii au numai cuvinte de laudă pentru aceștia și sunt foarte indignaţi de cele întâmplate.

Bărbatul și-a ameninţat de foarte multe ori soţia că o va omorî din cauza că aceasta ar fi avut un amant. Mama celor doi copii spune că acesta, când bea, era foarte agresiv, o bătea și, de câteva ori, a sărit la ea cu cuţitul. Îi spunea că, odată

și odată, o s-o omoare și nimeni nu o va scăpa. De fiecare dată când acesta era beat, femeia își lua copiii și fugea la părinţii săi. De această dată, nu a reușit. Carolina CHIRILESCU

Accident tragic pe şoseaua Glodeni–Balatina Duminică, 14 noiembrie, în jurul orei 12.00, pe șoseaua Glodeni–Balatina, a avut loc un accident tragic care s-a soldat cu moartea unuia dintre șoferi. Mașinile care veneau din sensuri opuse s-au ciocnit frontal într-o curbă.

Impactul a fost foarte puternic, deoarece, din spusele poliţiștilor, unul dintre șoferi avea viteză mare, iar în momentul ciocnirii niciunul nu a frânat. Șoferul automobilului care venea dinspre satul Balatina a fost cel mai grav rănit, acesta a fost scos prin ușa din spate de șoferii care treceau pe acolo. Ambulanţa, sosită imediat la locul accidentului, i-a acordat primul ajutor șoferului după care a fost transportat la spitalul din Glodeni, la câteva ore, acesta a decedat.

Conform medicilor, acesta a suferit multe traume ale organelor interne, hemoragie a plămânilor și ruperea coloanei vertebrale, cât și alte traume care nu-i dădeau nicio șansă la viaţă. Decedatul avea doar 28 de ani și a lăsat în urmă un copil mic. Celălalt șofer și pasagerii săi au suferit doar câteva leziuni corporale minore. Poliţia urmează să investigheze cazul și să stabilească vinovatul acestui accident. C.C.


12 | Il paradiso

www.jurnal.md

Fetelor, nu vă lăsaţi călcate în picioare LIBERTATE // Scăpaţi din mrejele bărbaţilor geloşi şi căutaţi adevărata fericire pentru că o veţi găsi cu certitudine Am avut o relaţie de șapte luni cu un băiat pe care ar fi trebuit să nu-l primesc în viaţa mea pentru că din cauza lui am suferit enorm. M-am despărţit de el în seara în care s-a organizat balul bobocilor la liceul în care învăţam. El nu a vrut să mă însoţească pe motiv că aș mai avea pe cineva acolo. În acea seară, a dat prima oară în mine, fapt care a dus la despărţirea noastră definitivă. Mergând la bal cu sora mea, o prietenă și un prieten, m-am întâlnit în faţa discotecii cu toţi colegii, printre aceștia fiind și Alex, un prieten bun cu viitorul meu iubit. Alex vroia neapărat să îmi facă un nou iubit și așa am ajuns să fac cunoștinţă cu Gaby, prietenul său. Intrând în localul unde

urma să înceapă balul, am decis să nu-mi fac niciun iubit și să mă distrez împreună cu colegii. După câteva ore de dans, ne-am strâns la o masă unde încăpeam toţi. Acolo s-a așezat și Alex, împreună cu prietena sa, și cu Gaby. După câteva minute, Alex a venit la mine și mi-a spus că Gaby vrea să danseze cu mine. După câteva minute, s-a dus la Gaby să-i spună că vroiam să dansez cu el. Până la urmă, mi-

Înscrie-te la primul concurs naţional de talente "Concert la pălărie" şi câştigă Marele Premiu un apartament în valoare de 550.000 de lei Formularele vor fi expediate pe adresa: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, birou 303, Centrul Skytower, cod poștal 2012, Chișinău, Republica Moldova sau prin e-mail: talente@jurnaltv.md

FORMULAR DE ÎNSCRIERE 1. DATE DESPRE PARTICIPANT: • NUME __________________________________ • PRENUME __________________________________ • VÂRSTĂ __________________________________ • NAŢIONALITATE __________________________________ • OCUPAŢIE __________________________________ • ADRESĂ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ • COD POȘTAL __________________________________ • EMAIL __________________________________ __________________________________ • TELEFON DE ACASĂ __________________________________ • TELEFON DE SERVICIU __________________________________ • TELEFON MOBIL __________________________________ • CONTACT ADIŢIONAL __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ 2. AM TALENT DE: • INTERPRET (VOCE) • INTERPRET INSTRUMENTIST • MAGICIAN • PARODIST (MIM, IMITATOR) • DRESOR DE ANIMALE • ACROBAT • COMEDIANT • JONGLOR • VENTRILÓC • GIMNAST • ALTE TALENTE ________________________________ ________________________________ ________________________________ ________________________________ ________________________________ ________________________________

3. PRIN CE SE DEOSEBEȘTE NUMĂRUL MEU DE ALTELE (DETALII DESPRE NUMĂRUL PROPUS): __________________________________ __________________________________ __________________________________ _____________ _____________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ 4. NUMĂRUL DE PERSOANE ANTRENATE LA NUMĂRUL PREZENTAT, NUMELE ȘI ROLUL LOR: __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ 5. AI PARTICIPAT LA VREO EMISIUNE TELEVIZATĂ? DACĂ “DA”, SCRIE DETALII PE ADRESA: Str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj. 3, bir. 303, Jurnal TV, Chișinău Sau la email talente@jurnaltv.md __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________

Mai multe informaţii găsiţi pe www.talente.jurnaltv.md

am luat inima în dinţi și m-am dus la Gaby și l-am luat la dans. După miezul nopţii, am plecat împreună cu prietenii cu care venisem, cu sora mea și cu câţiva colegi în altă discotecă. La bal, au rămas Alex, prietena acestuia și Gaby. Din seara aceea, nu am mai știut nimic despre Gaby timp de trei săptămâni, ne-am revăzut la școală. Alex începuse să îmi spună că Gaby întrebase

de mine toată perioada. Mai târziu, am aflat că și lui Gaby îi spunea că întreb de el. Într-o zi, i-am spus lui Alex să îl cheme pe Gaby la liceu, să-l mai văd o dată. Așa s-a întâmplat că, pe 2 decembrie 2005, a luat naștere cea mai dulce și mai sinceră poveste de iubire care poate exista pe acest pământ ce are deja cinci ani. Pe zi ce trece, iubirea dintre noi devine din ce în ce mai mare. Ambii suntem la facultate. Avem toată viaţa înainte pentru că vrem să întemeiem o familie. De aceea, vă sfătuiesc, fetelor, să nu vă lăsaţi călcate în picioare de orice băiat care vă spune că vă iubește, scăpaţi din mrejele sale și căutaţi adevărata fericire pentru că o veţi găsi cu certitudine. Căutaţi persoana potrivită așa cum mi-am găsit jumătatea vieţii. Te iubesc, puiuţul meu scump! Andreea

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Jumatatea ˘ ta Pune capăt singurătăţii! Acum în ediţiile de MARŢI şi VINERI ale JURNALULUI şi în tabloidul APROPO poţi găsi sufletul care să-ţi aline singurătatea. Trebuie doar să suni la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min, primele 30 sec gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau... dacă nu ai curajul, trimite-ne datele tale pe adresa redacţiei şi de restul avem noi grijă. Niciodată nu a fost mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.

Ca să nu ne mai despărţim Doamnă (la 20 de ani sărbătoriţi după 30) intuiește că sufletul său geamăn, al unui domn energic, înţelegător și generos, este undeva pe aproape. Rămâne ca soarta să binevoiască să ne îndrepte unul spre celălalt și să facă să ne întâlnim. Ca să nu ne mai despărţim niciodată. (536)

Om de afaceri din Germania caută sufletul pereche Edi, 47 de ani, 1.70 m, 68 kg. Hobby, muzica și sportul. Caut o parteneră pentru crearea unei familii fericite cu vârsta între 25 și 35 ani. Rog doamnele să-mi trimită poze. (544)

Edy aus Deutschland Edy 47/170/68 Geschaftsman aus Deuschland. Hobby: Music, Sport, Reisen. Sucht eine Partnerin 25-35 für glückliche Familie. Bitte mit Bild. (eduard.siller@gmx.de,

Vocea îţi trădează norocul în dragoste Fără să își dea seama, un bărbat poate fi atras de o femeie datorită vocii acesteia, modului în care vorbește. Nu este o noutate acest lucru. S-a făcut și un studiu asupra acestei teme. Mai mulţi bărbaţi au fost puși să își aleagă o parteneră după ce au ascultat înregistrări cu vocile unor femei. Surpriză sau nu, aproape toţi masculii le-au ales pe cele al căror timbru vocal era foarte înalt. De ce? Pentru că aveau o voce ce le inspira tinereţe și veselie. De ce? Pentru că aceste femei sunt considerate extrem de sexy, au mult noroc în dragoste și au mult, mult, mult sex appeal (așa spune studiul). Pe de altă parte, reprezentantele sexului frumos care au o voce mai groasă se simt ameninţate și sunt foarte geloase

dacă iubitul lor se „întreţine” cu o femeie al cărei timbru vocal este înalt. „Bărbaţii preferă voci feminine”, mai adaugă cercetătorii. Până la urmă, mi se pare normal. Ar fi ciudat pentru un mascul să aibă o iubită cu vocea lui Vin Diesel care să îi șoptească la ureche suav: „Te ador, pisi!”. Ar fi un coșmar. Sau poate nu, dacă are timbrul vocal al actriţei Jennifer Tilly. Și totuși, să nu mergem pe principiul că bărbaţii aud ce zice o femeie, dar nu ascultă cu adevărat ceea ce spune ea! La asta vă gândeaţi, nu-i așa, Evelor?

0049 151 55 92 42 70) (544)

Doresc o relaţie serioasă Am 45 de ani, studii superioare. Aș vrea să cunosc un bărbat cu vârsta între 45 și 50 de ani, liber și fără vicii. Locuiesc în Chișinău. (551)

Bun de însurat Am 33 de ani, 1,60 m și locuiesc la ţară. Am gospodărie, dar nu am gospodină. Aș vrea să cunosc o fată cu vârsta între 26 și 32 de ani care să aibă înălţimea până la 1,62 m, bună la suflet, serioasă și să nu fie grasă. Poate să aibă și un copil. (552)

Fără obligaţii şi vicii

Iubire ca în filme O persoană normală cu nevoi speciale. Așa mi-a plăcut mereu să mă consider. Am avut o relaţie de un an și jumătate în care eu și prietena mea am agonizat. Despărţirea s-a concretizat prin simpla apăsare a unei taste. Eram convins că alta ca ea n-am să mai găsesc, n-am să mai iubesc și viaţa mea amoroasă se va sfârși în punctul despărţirii noastre. Totul a început pe net, când am cunoscut-o pe ea, îmi provoca disgraţie tot ce avea legătură cu ea. Mi-a furat poze din calculator cu ajutorul unui program. Doamne, cât am detestat-o în momentul cela. Pur și simplu, îmi violase intimitatea. Cu timpul, am început să îmi schimb ideile, să o privesc altfel, dar parcă nu era de ajuns. Îmi spunea că n-a iubit niciodată, că nu o va face. Mă intriga, mă încăpăţâna, până într-o zi când mi-a zis că mă iubește. N-am știut ce reacţie să am. Am luat-o ca pe o glumă. Cu timpul, gluma a prins proporţii și îmi place să

cred că acum trăim o frumoasă poveste de dragoste, poate cea mai frumoasă. Nu pot concepe viaţa fără ea. Și așa coșmarul meu de pe net a devenit cel mai frumos vis care îmi dă putere și mă împlinește, zâmbetul cu care încep ziua și cel cu care o închei. Cel mai curat și mai frumos gând al meu. Aceeași inimă ce bate-n două fiinţe atât de diferite și, totuși, atât de asemănătoare. Și pentru prima oară în 20 de ani trăiesc fiorii unei frumoase iubiri. Am ieșit din decor și trăim o iubire ca în filme. Gheorghe de la Soroca

Am 52 de ani, studii superioare, asigurat material, fără obligaţii și vicii. Aș vrea să fac cunoștinţă cu o femeie potrivită vârstei mele pentru a forma o familie. Rog seriozitate. (553)

O tânără de 21 de ani Sunt o tânără de 21 de ani, studentă, asigurată material. Caut un băiat serios, simpatic, pentru o relaţie de durată. (556)

Liniştită şi gospodină Sunt o femeie de 60 de ani, liniștită, gospodină. Aș vrea să cunosc un bărbat de vârsta mea, asigurat, care locuiește singur în una din suburbiile Chișinăului, pentru o prietenie sinceră. (557)

Pregătit pentru a întemeia o familie Am 35 de ani, scorpion. Aș vrea să cunosc o doamnă cu vârsta între 25 și 36 de ani pentru a întemeia o familie. Telefonul este la redacţia JURNALULUI de Chișinău. (558)


JURNAL DE CHIŞINÃU

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Povești adevărate | 13

www.jurnal.md

Cum e când îţi ascunzi păcatul DRAMĂ // N-a mai aflat cine i-a luat copilul. Până în ziua de astăzi, mamă-sa nu ştie că şi-a dat nepotul de la casă Carolina a plecat la muncă în Italia împreună cu niște prietene. Și-au zis că o să ajungă acolo, o să se îmbogăţească sau o să se mărite cu milionarii holtei din peninsulă. Și când se vor întoarce acasă, părinţii lor nu vor încăpea în piele de mândrie. Fetele și-au făcut actele și au dispărut din Moldova ca niște hoaţe. Știau bine că, dacă află părinţii lor, nu mai pupă Italia.

La noi acasă

cu Lidia BOBÂNĂ Le-a dus Vasile, șeful unei agenţii de turism din Chișinău. Vasile le-a dat în primire unor oameni de-ai lui, rude apropiate. Aceștia, fiind printre primii veniţi în Italia, au reușit să-și facă relaţii printre băștinași, să-și cumpere imobile și, de ceva timp, trăiau din munca celor veniţi din ţara lor. Îi peneau de bani pe noii veniţi luni bune ca să-și scoată, chipurile, cheltuielile. Îi aranjau la serviciu, urmăreau să nu fie capturaţi de poliţie. Toate aceste servicii costau bani, bani buni. Dacă se încăpăţâna cineva să nu le plătească, aceștia îl dădeau pe mâna legii și nenorocitul se trezea luat ca din oală la cele mai neașteptate ore. Așa a ajuns Carolina să lucreze opt luni și să nu se poată răsplăti cu stăpâna care, după cum vă spuneam, era moldoveancă. Nu știa fata că mamă-sa o plângea și că, sâmbătă de sâmbătă, aprindea lumânări în biserică, rugânduse pentru sănătatea ei. După trei ani de aflare în Italia, a început și Carolina să se simtă mai liber. A obţinut acte care îi permiteau să circule fără frică.

Încercările de a se căsători fictiv Într-o zi, Carolina a intrat într-un bar cu niște fete și a făcut cunoștinţă cu un marocan. Și unul, și altul au avut ce își aminti despre familiile rămase acasă. A început al patrulea an de ședere în peninsulă și n-a adunat încă bani destui ca să îi dea gata pe cei de acasă. Tot aștepta ca un italian bogat și frumos să o observe cât de bine arată și să o facă nevasta lui. E adevărat că italienii se uitau la ea, dar nu vroiau să o ia de nevastă. Doar cei de speţă proastă se lăsau

Horoscop

cumpăraţi de straniere, acestea plăteau până la zece mii de euro pentru o căsătorie fictivă. Și Carolina a trecut prin experienţa asta. Intermediarii i-au găsit un moș de 92 de ani. A plătit banii, bătrânul a fost adus la biroul stării civile în scaunul cu rotile. N-a ieșit nimic din treaba asta. Funcţionarul a refuzat să înregistreze căsătoria pe motiv că moșul nu știa unde se află și nu-și dădea seama ce se întâmplă. N-a mai scos banii. Altă dată, i-au adus un mire tânăr, dar cam nebunatic. Nu i-a fost dată să se mărite nici cu acesta pentru că, în timpul ceremoniei, a venit mama mirelui și l-a scos cu forţa afară. Pentru a scăpa de mama mirelui, Carolina s-a mutat în altă localitate.

Marocanul şterge putina Moldovenii au pus pe roate o afacere bănoasă în Italia. Propuneau spaţii locative, locuri de muncă, legalizau aflarea în peninsulă, perfectau acte etc. Și toate astea le faceau cu funcţionari de toată mâna. Cine zice că la noi înflorește corupţia nu știe nici pe departe ce se face în Italia. După cum v-am spus, la patru ani de ședere în Italia, într-un bar, Carolina a cunoscut un marocan. Au început să se întâlnească, s-au mutat în aceeași gazdă și, când și-a anunţat iubitul că e însărcinată, acesta a șters putina. Nu era glumă! În ţară străină, fără bani, fără acte, nu avea altă ieșire decât să se dea din nou pe mâna moldovenilor care ar fi jupuit-o rău. Așa că i-a venit în gând să nască în Moldova și apoi să se întoarcă din nou în Italia. S-a înţeles cu o femeie din Ștefan-Vodă să nască la aceasta acasă. Carolina

e din Lipcani, localitate din nordul republicii. Când i-a rămas vreo zece zile până la termen, a venit în Moldova. Aici a născut și, la două săptămâni, a închiriat o mașină să o ducă în satul ei noaptea, ca să n-o vadă nimeni. A lăsat copilul în curtea casei părintești și a fugit ca să nu dea ochii cu părinţii săi. Nu le-a lăsat nicio scrisoare, doar băieţelul născut din flori.

Şi-a adus aminte de părinţi Părinţii săi au găsit copilul și au anunţat autorităţile. Firește că, a doua zi, pruncul a fost dus la o casă de copii din Bălţi. Carolina s-a

întors legal în Italia, cu contract de muncă. Era îngrijorată de soarta pruncului. Așa că, dacă nu și-a vizitat părinţii timp de cinci ani, acum s-a grăbit să le telefoneze, să-i întrebe ce noutăţi au și să le spună că, în curând, poate, se va întoarce acasă. Mamă-sa a început a plânge că, după atâta amar de vreme, fiică-sa a dat de veste. Printre lacrimi, îi înșira și noutăţile de acasă: „Știi, Carolină, cineva a lăsat în ograda noastră un copil și... l-am dat și noi”. „Cui?”, a întrebat-o cu spaimă fata. „L-am dus la un orfelinat, ziceau că o să-l dea de suflet altora că e rând mare la sugaci.” „Da’ de ce nu l-aţi păstrat. Oare nu sunteţi în stare să creșteţi un copil? Poate că e un semn de la Domnul, să vă faceţi o pomană.

Zău, mamă, nu credeam că ai o inimă atât de crudă...”

Carolina a pierdut copilul N-a mai reușit mamă-sa să se îndreptăţească, să îi spună că, la 60 de ani, puterile nu-i mai permit să îngrijească zi și noapte de un prunc. Din ziua aceea, Carolina o suna mereu. O îndemna să ia copilul acasă că se întoarce și o să-l înfieze. „Mamă, spunea ea, nu-l lăsa pe mâini străine.” Carolina a venit într-adevăr în Moldova, și-a căutat fiul la casa ceea de copii. Pruncul însă a fost adoptat de o familie. N-a mai aflat cine l-a luat. Până în ziua de astăzi, mamă-sa nu știe că și-a dat nepotul de la casă.

16 noiembrie 2010 Balanţă Nimic nu vă poate schimba hotărârea de a începe o viaţă nouă. Vă preocupă ideea de a porni o afacere și aţi început să puneţi detaliile la punct. Aveţi șanse să vă descurcaţi cu cheltuieli minime. Nu neglijaţi odihna ca să nu aveţi probleme cu sănătatea!

Capricorn Aveţi mari șanse de reușită întro afacere. Partenerii vă apreciază capacităţile intelectuale și vă cer ajutorul în probleme delicate. Vă recomandăm să evitaţi speculaţiile pentru că riscaţi să aveţi de a face cu autorităţile. După-amiază, ar fi bine să nu acţionaţi în pripă.

Leu Aveţi un program foarte încărcat, cu multă alergătură. Vă pregătiţi pentru o călătorie importantă, care vă poate ajuta mult pe plan profesional.Vă recomandăm să nu neglijaţi problemele partenerului de viaţă.

Scorpion Dimineaţa, nu aveţi chef de nimic și vă omoară rutina. În a doua parte a zilei, aflaţi că urmează să primiţi o sumă importantă. E posibil să fie vorba despre o moștenire sau vânzarea unei case. Nu vă grăbiţi să vă gândiţi cum veţi cheltui banii!

Vărsător Aflaţi o veste care s-ar putea să vă schimbe concepţia despre acumulările materiale. E posibil că această veste să vă facă mai sensibil. Nu este cazul să vă lăsaţi prada pesimismului. Cu toate problemele pe care credeţi că le aveţi, puteţi reuși atât în afaceri, cât și în societate.

Fecioară Se anunţă o zi foarte importantă, mai ales pe plan sentimental. Nu este exclus că nativii necăsătoriţi să ia o decizie în privinţa logodnei sau a căsătoriei. Din punct de vedere financiar, nu staţi prea bine, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi.

Săgetător Dacă intenţionaţi să vă cumpăraţi o casă, azi, aveţi șanse reale. Sunteţi foarte hotărât, dar vă recomandăm să nu vă grăbiţi pentru că puteţi greși. Vă sfătuim să nu neglijaţi dorinţele partenerului de viaţă și nici sugestiile unei rude mai în vârstă.

Pești Sunteţi preocupat de relaţiile sentimentale și doriţi să faceţi schimbări pe acest plan. Aveţi ocazia să faceţi cunoștinţă cu o persoană deosebită cu care s-ar putea să legaţi o prietenie durabilă. Aveţi grijă să nu deveniţi prea visător! Riscaţi să lăsaţi o impresie greșită celor apropiaţi.

Berbec Sunteţi plin de idei și daţi dovadă de ingeniozitate. Aţi putea demara o afacere, dar se pare că vă lipsesc banii. Vă sfătuim să cereţi un împrumut de la o V rudă înstărită pentru că aveţi șanse reale de reușită. Vă sfătuim să vă faceţi bine socotelile, să nu risipiţi banii.

Rac O persoană cu experienţă este dispusă să vă destăinuie câteva din secretele sale din domeniul afacerilor. Această întâlnire vă stimulează să vă faceţi planuri pentru o mică afacere.Vă sfătuim trataţi cu seriozitate responsabilităţile pe care trebuie să vi le asumaţi. Aveţi mari șanse de reușită, cu condiţia să nu vă pripiţi.

Taur Dacă vă căutaţi un alt loc de muncă, puteţi fi optimist. Astăzi, s-ar putea să fiţi ajutat de o persoană mai în vârstă. Oricum, în curând, veţi fi foarte mulţumit de noul serviciu. Vă sfătuim să nu vă pierdeţi răbdarea. Gemeni O rudă mai în vârstă vă oferă un ajutor financiar neașteptat ca să puteţi intra în afaceri. Dacă nu vă ajung banii, nu ezitaţi să vă asociaţi cu un prieten! Vă sfătuim să nu alergaţi după profituri imediate. Cu răbdare și perseverenţă, veţi reuși.


14 | Sport Magicul Vettel!

www.jurnal.md

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Finala Campionatului Mondial de Formula 1 a avut un deznodământ dramatic. Sebastian Vettel (23 de ani), pilotul cotat cu a treia șansă la titlu înainte de cursă și despre care se spunea că nu vrea să-l ajute sub nicio formă pe Webber în lupta pentru șefie, a reușit duminică să devină campion mondial după un scenariu incredibil. Patru piloţi aveau șanse la câștigarea titlului. Adică, în ordinea șanselor, Alonso, Webber, Vettel și Hamilton. Accidentele, strategiile și piloţii arbitri au contribuit din plin la spectacolul unei curse care va rămâne în memoria lui Vettel. Sebastian Vettel a luat un start lansat, profitând la maximum de pole-position, poziţie pe care o câștigase în ziua precedentă. Alonso a fost marele perdant al startului, coborând un loc, pe 4, faţă de cel ocupat pe grilă, dar, totuși, plasat excelent în lupta pentru titlu. Hamilton, locul 2, și Webber, locul 5, și-au menţinut poziţiile din calificări.

Strategia Ferrari, influenţată de Webber Mark Webber a fost primul dintre favoriţi care a decis să intre la boxe în turul 11. Australianul a avut anumite probleme mecanice, dorind parcă să scape și din strâmtoarea Ferrari, fiind plasat între Alonso și Massa. Decizia avea să-i influenţeze decisiv pe cei de la Ferrari. Avându-l drept ţintă pe Webber, primul pilot care i putea pune în pericol poziţia de lider la general, Alonso l-a urmat la puţin timp la boxe. În primă fază, a avut de câștigat, revenind în faţa lui Webber, dar pe locul 14.

Cursa vieţii pentru Petrov Oamenii de la Ferrari, altădată „magicieni” ai strategiilor, au fost

deficitari în decizii. Căluţul cabrat nu a luat în calcul două aspecte: pe Sebastian Vettel, dar și piloţii pe care trebuia să-i depășească pentru a reveni în puncte. Iar doi dintre outsideri, Rosberg și Petrov, de care aminteam ceva mai devreme, au dejucat planurile celor de la Ferrari. Rusul de la Renault a rezistat asaltului declanșat de Alonso mai bine de 40 de tururi, la final dovedindu-se a fi cheia succesului lui Vettel. Nici îndemnurile de la boxe nu l-au mai ajutat pe spaniol care a urcat până în final pe locul 7, insuficient pentru a câștiga titlul mondial. El ar fi avut nevoie de cel puţin locul 5 în condiţiile în care Vettel a zburdat pe traseu. „Nu am știut ce se petrecea înainte de a trece linia de sosire. În timpul ultimelor zece tururi, inginerul meu nu-mi spunea nimic la radio. Când am trecut linia, el mi-a spus: «Este bine, dar trebuie să așteptăm». Apoi a urlat: «Ai câștigat Campionatul Mondial»”, a povestit Vettel. Clasament piloţi 1. Vettel 256 2. Alonso 252 3. Webber 242 4. Hamilton 240 5. Button 214 Clasament constructori 1. Red Bull 498 2. McLaren 454 3. Ferrari 396 4. Mercedes GP 214 5. Renault 163

SEBASTIAN VETTEL (3 iulie 1987, Heppenheim). Premii: 62, victorii: 10. Pole-position: 15, titluri mondiale: 1. S-a născut în apropierea circuitului de la Hockenheim. Şi-a făcut ucenicia opt sezoane în karting, apoi a concurat în Formula BMW şi Formula 3. Debutul lui Vettel s-a produs în 2007, la MP al SUA, unde l-a înlocuit pe Kubica. La sfârşitul cursei, încheiate pe locul opt, a obţinut primul punct la 19 ani şi 349 zile, fiind cel mai tânăr pilot din istorie care reuşise acest lucru. Tot în 2007 a primit un contract de titular la Toro Rosso, a doua echipă a producătorului de băuturi energizante Red Bull. În 2008, a obţinut primul succes în MP al Italiei, iar din 2009 a fost promovat la Red Bull. Cu patru victorii, Vettel a terminat pe locul secund, în spatele lui Button.

Primul tabloid din Moldova!

ORBU, eroul meciului cu Academia, promite să le dea trei goluri şi campionilor de la Sheriff

FC Zimbru, în cădere liberă FOTBAL // „Dacii” defilează în Divizia Naţională FC Zimbru riscă să rămână în afara cupelor europene al doilea an consecutiv. „Zimbrii” lui Ivan Tabanov au pierdut cu 0-1 meciul cu FC Milsami Orhei, rămânând pe locul șase în Divizia Naţională.

Echipă de pluton La fiecare început de sezon, cei de la FC Zimbru spun că au drept obiectiv titlul de campioni și cucerirea Cupei Moldovei. Însă, după câteva etape, visurile lor se spulberă ca o construcţie de lego. Șefii FC Zimbru se bazează de ani buni pe propriile talente, însă politica aceasta s-a dovedit a fi falimentară. În ultimii trei ani, foștii campioni au pierdut mai mulţi jucători din propria pepinieră. Aceștia au plecat mai mult pe gratis, iar în locul lor au promovat jucători de la echipa a doua. Așa că revirimentul mult așteptat întârzie. FC Zimbru putea urca în clasament în ultima etapă de campionat pentru că FC Milsami era concurenta lor directă pentru poziţia a cincea. Meciul a fost echilibrat, fiecare echipă a avut șansa să câștige meciul. Totuși mai norocoși și mai insistenţi au fost cei de la FC Milsami care au marcat golul victoriei printr-un fost jucător al FC Zimbru, Ghenadie Olexici. Antrenorul principal al FC Milsami, Ștefan Stoica, a menţionat că este o victorie importantă și că echipa sa și-a îndeplinit unul din obiective. „O victorie foarte importantă pentru noi. Ambele echipe au același potenţial și ambiţii. Eram obligaţi să câștigăm acest meci și am reușit să facem acest lucru. Astfel, ne-am îndeplinit un obiectiv”, a spus Stoica. La rândul său, Ivan Tabanov a menţionat că a fost un meci

tensionat, cu o mulţime de ocazii de ambele părţi. „Și noi, și gazdele am avut șanse de a înscrie doar că Milsami a profitat de o greșeală de neiertat a portarului nostru”, a precizat Tabanov.

Orbu – Academia UTM, 3-1 „Dacii” lui Igor Dobrovolski continuă să defileze în Divizia Naţională. Aceștia s-au impus în faţa „studenţilor” de la Academia UTM prin golurile marcate de Ghenadie Orbu. Scundul atacant al FC Dacia a deschis scorul în minutul patru și a majorat avantajul echipei sale în minutele 27 și 56. Orbu a ajuns la cota nouă, ocupând locul doi în clasamentul golgheterilor Diviziei Naţionale. Acum „dacii” se pregătesc minuţios de derbiul cu FC Sheriff care va avea loc etapa următoare. Aceștia speră că vor continua seria de victorii.

„Viespile” vor pe primul loc La rândul său, campiona FC Sheriff a câștigat meciul din deplasare cu FC Nistru, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Tarhnișvili și Erokin, de două ori. „Viespile” păstrează șanse minime de a prinde un loc în primăvara Europa League. Din acest motiv, acestea sunt concentrate pentru cele două meciuri din Divizia Naţională rămase de disputat în 2010. În ultimii ani, FC Sheriff a terminat turul de cam-

pionat pe prima poziţie. Și acum, pe ultima sută de metri, vor să îndrepte lucrurile. Pentru aceasta, FC Sheriff are nevoie de victorie în meciul de pe teren propriu cu FC Dacia. În același timp, „dacii” se pot mulţumi și cu un rezultat de egalitate pentru a rămâne până în primăvară pe primul loc. În celelalte meciuri ale etapei, s-au înregistrat următoarele rezultate: FC Găgăuzia – FC Costuleni 0-3; FC Olimpia – FC Dinamo 1-0; Iskra – Sf. Gheorghe 4-0 și FC Tiraspol – FC Rapid 1-0. În clasament conduce FC Dacia – 36 puncte, FC Olimpia – 34, FC Sheriff – 33, Iskra – 33, FC Milsami – 32, iar FC Zimbru – 27 puncte. Vitalie HADEI

Naţionala de tineret va întâlni Egiptul Selecţionerul Gabi Balint a refuzat meciul amical cu naţionala din Yemen. Însă, pentru că 17 noiembrie este stabilită de FIFA ca zi de disputare a meciurilor amicale, federalii au aranjat un meci al naţionalei U-23 cu semenii din Egipt. Selecţionerul Sergiu Chirilov a convocat 18 jucători pentru acest meci care se va disputa la Cairo, începând cu ora 16.30. Toţi jucătorii convocaţi, cu excepţia lui Artur Ioniţă de la Aarau, Elveţia, joacă în Divizia Naţională. (V.H.)

www.apropomagazin.md transformă ştirile în spectacol!


JURNAL DE CHIŞINÃU METEO

Marţi

Chișinău

9°C... 12°C

Bălţi Cahul

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

Miercuri

6 8°C... 12°C 6 10°C... 13°C 6

4°C... 8°C 3°C... 7°C 5°C... 9°C

Joi

6 6 6

2°C... 7°C 1°C... 6°C 3°C... 8°C

6 6 6

Anunţul tău poate apărea de trei ori pe săptămână: marţi, joi şi vineri tel.: 090023456. Vând sau schimb apartament cu o cameră în Chișinău, pe un apartament cu o cameră în București. Tel.: 759114, 079656456.

Orice leu are valoare pentru familia Cătană JURNAL de Chișinău a fost în vizită la Ion și Valentina Cătană din Sărata Galbenă, Hâncești. Deși s-au născut cu handicapuri fizice (Ion are gradul I de invaliditate, iar Valentina, gradul II), au format o familie și au dat viaţă unui copil prin intermediul rubricii „Jumătatea ta” din JURNAL. Indemnizaţia lunară a familiei Cătană nu ajunge nici până la 1000 de lei, de aceea Ion, capul familiei, lucrează și la construcţii uneori ca să aibă pâine pe masă și, iarna, lemne de foc. I-am întrebat de ce au nevoie cel mai mult. Ambii ne-au spus că de fapt se descurcă, doar că cel mai greu le vine să se deplaseze, pentru că Ion are tetrapareză spastică, paralizie cerebrală, iar Valentina suferă de hemopareză pe stânga. „Merg la serviciu pe jos și am

dureri mari în picioare. Soţiei mele îi vine foarte greu să se deplaseze. Am nevoie de un mijloc de transport ca să ajung mai ușor și la lotul din câmp, care este departe de casă, și la serviciu”, își povestește necazul Ion. JURNAL de Chișinău face apel către toţi cei care doresc să susţină familia Cătană în procurarea unui scuter cu patru roţi, pentru ca soţii Cătană să se poată deplasa mai ușor. Doritorii pot să doneze bani în contul d-nului Ion Cătană, cod fiscal 0982407202354, cont bancar în lei – 2233918572, cont bancar în euro – 2233918572 la BC „Victoriabank” SA, filiala nr.18, Hâncești, contul băncii VICBMD2X491. Dacă doriţi să luaţi direct legătura cu soţii Cătană, puteţi să-i apelaţi la numerele de telefon: 0 269 50581, 069669279.

Sudoku SIMPLU

Divertis | 15

www.jurnal.md

Afis, TEATRE Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” 20.11 Premieră. „Pomul vieţii” de D. Matcovschi, ora 18.00. 21.11 Premieră. „Pomul vieţii” de D. Matcovschi, ora 18.00. 23.11 „Povești de familie” de B. Srbljanivic, ora 18.00. 24.11 „Povești de familie” de B. Srbljanivic, ora 18.00.

Teatrul Municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale” 20.11 „Cu bunelul, ce facem?...” de Constantin Cheianu. Premieră, ora 18.00. 21.11 „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, ora 18.00.

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” 17.11 „Cântecul mierlei” de Annie M.G. Schmidt, ora 11.00, rus.

20.11 „Pasărea pre limba ei piere” de I. Proca, ora 11.00. 21.11 „Voinicelul Nelu” de Gh. Urschi, ora 11.00.

SĂLI DE CONCERT Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” 17.11 Ciclul de conferinţe „Arta de a asculta și înţelege muzica”; prezintă: Ion Gagim, doctor habilitat, profesor universitar, ora 17.00, Sala Mică. 17.11 De Ziua Tineretului. Concert de divertisment, protagonist – Constantin Moscovici, ora 18.00, Sala Mare. 20.11 Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. 70 de ani, ora 12.00, Sala Mare.

Sala cu Orgă 16.11 „Concertele de marţi ale Europei”, ora 19.00. 25.11 „Trio Clavio Arte”, ora 18.00. 26.11 „Concertino”, ora 18.00.

Anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de

SECRETAR REFERENT Condiţii: studii superioare, posedarea limbii engleze la nivel, cel puţin, intermediar (citit/scris/vorbit); cunoștinţe de operare a programelor computerizate: Microsoft Office (Word, Excel, Power Point) și Internet. Abilităţi: comunicare, responsabilitate, punctualitate, dinamism, tact în relaţiile cu publicul, rezistenţă la stres. Dosarul ce cuprinde următoarele acte se depune la serviciul personal: copiile actelor de studii, copia buletinului de identitate și CV-ul. Telefon de contact:

+373 22 403 483

CITAŢII

DEPARTAMENTUL PUBLICITATE 23 - 46 - 79 BIG BANC X La tribunal: – Ești acuzat că ţi-ai omorât soacra cu sânge rece. De ce ai făcut-o? – Nevastă-mea mi-a zis... – Cum poţi să spui așa ceva? Soţia ta își iubea foarte mult mama! – Așa e, da’ înainte de a pleca, în ziua respectivă, mi-a zis: Marcele, dacă, în timp ce doarme, o deranjează vreo muscă, n-o trezi, omoar-o! X La piscină, supraveghetorul urlă disperat la un băieţel: – Nu mai face pipi în piscină!!! Băieţelul, foarte mirat și rușinat, răspunde: – Da’ toată lumea face... Supraveghetorul și mai tare: – Da. Dar nu de pe trambulină!!!

DIFICIL

Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”

Spitalul Clinic Republican

X La un mic restaurant, în luna decembrie: – Chelner, ce ai rece în acest moment? – Picioarele, domnule.

EPIGRAME

Gheorghe BÂLICI Unui donjuan pe timp de criză Guvernul când îţi ia cu artă Toţi banii nu numai o dată, Te duci acasă la consoartă... La dragostea adevărată. Matrimonială Ghiţă și-a furat nevasta... Fericit cândva de asta, Crede azi, e ferm convins, Că mai bine era prins!...

Judecătoria Căușeni, în conformitate cu articolul 108, CPC RM, solicită prezentarea cetăţenilor Mocan Vasile Grigore, domiciliat în s. Taraclia, r-nul Căușeni, Dvornic Mihail Petru și Ţaran Tatiana Andrei, domiciliaţi în or. Căinari, r-ul Căușeni, la ședinţa de judecată care va avea loc pe 15.12.2010, ora 09.00, în bir. 7, în calitate de reclamaţi, în cauza civilă, intentată la cererea ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei conform contractului de prestare a energiei electrice. În caz de nepre-

Integramă

zentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamaţilor. Ion Sandu, judecător Judecătoria Leova solicită prezentarea dlui Roșioru Ivan pentru 02.12.2010, ora 09.00, la ședinţa judiciară (or. Leova, str. Unirii 32, bir. 4), în calitate de reclamat, în cauza civilă nr. 2-136/2010, la cererea ÎCS RED UNION FENOSA SA versus Roșioru Ivan privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cauza va fi soluţionată în lipsa reclamatului. Ira Polișciuc, judecător


16 | Zigzag

www.jurnal.md

Phil Collins: „Am vrut să mă sinucid!” Phil Collins a declarat că s-a gândit să se sinucidă după cel de-al treilea divorţ, însă a fost oprit de gândul că va provoca o suferinţă enormă copiilor săi. Artistul a avut un succes imens la nivel internaţional – a vândut milioane de discuri –, dar nu a avut noroc în viaţa personală.

Taylor Momsen: „Părinţii mi-au stricat copilăria”

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Michael Douglas, pus la cură de îngrăşare Actorul Michael Douglas e sleit de puteri din cauza tratamentului pe care îl urmează împotriva cancerului. Vedeta de 66 de ani a fost pusă la cură de îngrășare deoarece, la înălţimea de 178 centimetri, a ajuns să cântărească 63 de kilograme.

Tânăra actriţă Taylor Momsen își acuză părinţii că i-au furat copilăria pentru că nu au lăsat-o să se joace și să petreacă timpul cum a vrut. A trebuit să muncească de la vârsta de doi ani, când a fost înscrisă la o agenţie de modelling.

Cele trei căsătorii ale sale s-au destrămat într-un mod straniu. În plus, artistul a suferit și o accidentare care a făcut să nu mai poată cânta la percuţie. Din cauza problemelor, Phil Collins recunoaște că s-a gândit să se sinucidă. „Nu voiam să mă împușc. Intenţionam să iau o supradoză sau ceva nedureros. Însă nu voiam să fac asta copiilor”, a spus Phil Collins. Artistul, în vârstă de 59 de ani, trăiește singur din 2007, când s-a

destrămat și cea de-a treia căsnicie. Un alt motiv de supărare l-au constituit albumele sale solo. Acestea nu au succesul albumelor scoase împreună cu trupa „Genesis”. Cântăreţul a fost căsătorit de trei ori: Andrea Bertorelli (1975–1980), Jill Taverman (1984–1996) și Orianne Cevey (1999–2007). Collins trăiește la Geneva pentru a fi aproape de cei doi copii ai săi, Nicholas (9 ani) și Matthew (5 ani), ambii proveniţi din ultima căsătorie.

Controversata Jenny din serialul „Gossip Girl” nu aruncă cu noroi doar în celelalte vedete din jurul său. Acum dă vina pe părinţii ei că a avut o copilărie nefericită. „Toată lumea se întreabă de ce sunt atât de tristă și nefericită. Părinţii mei m-au înscris la o agenţie de modelling la vârsta de doi ani. Niciun copil de doi ani nu vrea să muncească, dar nu am avut de ales”, a declarat Taylor, adăugând că, de mică, nu prea a avut timp să-și facă prieteni sau să se distreze.

Douglas trebuie să mănânce multă carne de pui, ficat și paste cu cât mai multe sosuri și grăsimi pentru ca să se pună pe picioare și să poată lupta cu boala. Mai mult, pentru că e atât de slab, medicilor le e teamă și să mai continue tratamentul pentru ca nu cumva să îi facă

Văduvă de 72 de ani, jefuită de iubitul său de 27 de ani

Un băiat de 12 ani a ucis zeci de oameni La numai 12 ani, un băiat, poreclit El Ponchis, din Mexic șochează lumea. A ucis zeci de oameni din bandele rivale și luptă pentru controlul suprem al traficului de droguri. Până acum, a acţionat ca asasin plătit al cartelului de narcotraficanţi Pacificul de Sud, la comanda lui Julio Jesús Radilla. Însă puștiul și-a pus în gând să devină foarte curând capul tuturor traficanţilor de droguri. Armata mexicană este îngrozită de cruzimea sa cum nu s-a mai văzut de modul sălbatic în care omoară și torturează. El Ponchis taie gâturile fetelor și le lasă să atârne, aruncândule cadavrele în diferite zone din împrejurimile orașului Cuernavaca. Peste 50 de persoane

mai mult rău decât bine. Actorul Michael Douglas nu și-a pierdut optimismul în ciuda luptei foarte grele pe care o duce împotriva cancerului. Cum face asta? Se gândește doar la lucrurile pe care așteaptă cu nerăbdare să le poată face, din nou, după încheierea tratamentului.

O pensionară din Marea Britanie, îndrăgostită de un tânăr de doar 27 de ani și sub promisiunea acestuia că se va căsători cu ea, s-a trezit fără 15.000 de lire sterline, scrie „The Sun”.

sunt ucise în fiecare zi în lupta dintre cartelurile de narcotice. Copilul asasin face scandal când vede femei. Scene de groază întro locuinţă din Iași! Un copil de 13 ani și-a ucis mama, profesoară la un liceu din oraș, cu mai multe lovituri de ciocan. Este posibil să pară normal câţiva ani și la un moment dat să aibă o soţie sau o prietenă cu care să se întâmple același lucru ca și cu mama sa. Mai grav e că tânărul ar putea mima normalitatea pentru a fi reintegrat în societate ca apoi să lovească din nou.

Brenda Nicholls, o văduvă de 72 de ani, a fost sedusă de Andrew Harding, un tânăr care apucase să-i cunoască soţul defunct. Sub promisiunea că se va căsători cu ea, acesta i-a cerut 15.000 de lire sterline pentru a organiza nunta, însă a evitat să stabilească o dată exactă. În plus, femeia îl susţinea financiar pe logodnicul ei, chiar dacă de multe ori rămânea fără bani de mâncare. Autorităţile din Hebden Bridge, West Yorks, s-au sesizat în legătură cu

dubioasa relaţie amoroasă și au declanșat o anchetă pentru a stabili dacă Harding a profitat de pe urma pensionarei. O bătrână din Timișoara a rămas fără economiile de-o viaţă după ce a fost vizitată de un așa-zis cumpărător de antichităţi. Omul venise, chipurile, să vadă „marfa”, dar, de fapt, inspecta casa. A așteptat apoi să prindă momentul potrivit și i-a furat femeii bani și bijuterii în valoare de peste 50.000 de euro. Hoţul a fost prins.

Germanii vor să interzică Josef Fritzl a vrut să-şi ucidă familia cu acid a sechestrat și și-a violat fiica Mărturii șocante ies la iveală, din nou, despre cazul Facebook şi Twitter timp de 24 de ani, Josef Fritzl austriacului Josef Fritzl (75 de ani). În închisoare, În Germania, tot mai multe companii vor să interzică angajaţilor lor accesul la site-urile Facebook și Twitter, în contextul spionajului corporatist tot mai evident și scăderea productivităţii. Chiar cancelarul Angela Merkel intenţionează să promoveze o lege prin care companiile de resurse umane să nu mai aibă acces la cele două reţele sociale atunci când recrutează personal, susţine o sursă din anturajul oficialului. Printre companiile mari care leau interzis lucrătorilor săi să viziteze cele două site-uri în timpul serviciului se numără Volkswagen, Porsche și Commerzbank. Unele surse spun că și YouTube ar fi pe lista site-urilor interzise tocmai de frica spionajului corporatist și a scăderii productivităţii angajaţilor.

acesta i-a mărturisit unui coleg de celulă că plănuia să își ucidă familia cu acid. „Monstrul din Austria”, așa cum a fost numit Fritzl, bărbatul care, timp de 24 de ani, și-a sechestrat fiica și a violat-o în repetate rânduri șochează din nou. Un tânăr de 19 ani, pe nume Patrick Jakob, care a împărţit celula timp de trei luni cu Fritzl în închisoarea „St. Poelten” din Austria, a povestit pentru tabloidul „The Sun” că monstrul avea un plan cum să scape de familia sa. „Fritzl mi-a spus că se săturase să

ducă o viaţă dublă și că voia să se odihnească. Mi-a povestit că opţiunea cea mai bună pentru a scăpa de ei era să îi omoare și să îi pună în acid, astfel toate urmele familiei lui secrete ar fi fost distruse și nimeni nu ar fi aflat nimic despre ororile pe care le-a comis. Avea toate detaliile puse la punct”, a povestit Jakob. Din relaţia incestuoasă dintre Fritzl și fiica lui, Elizabeth, au rezultat șapte copii, dintre care unul a murit, trei

au rămas prizonieri în pivniţă, iar trei au fost crescuţi la suprafaţă de bunica lor, Rosemarie. Condamnat pentru că și-

din Amstetten, Austria, a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce, în urmă cu doi ani, a ieșit la iveală faptul că și-a sechestrat și și-a violat fiica, Elizabeth, timp de 24 de ani. Ea a devenit captivă la 18 ani, când tatăl ei a rugato să îl ajute să care ceva în pivniţă. În momentul în care au ajuns acolo, fata a fost închisă și nu a văzut lumina zilei mai mult de două decenii. În acel loc, Elizabeth a fost bătută și violată în mod repetat. În pivniţă a născut șapte copii.


Jurnal de Chișinău, Nr.998