Issuu on Google+

VINERI, 18 iunie 2010 ANUL X, NUMĂRUL 43 (957)

www.jurnal.md € 15,95  $ 12,89

PRET: 4,00 LEI

ISNN 1857-3223

Chișinău, str. Ismail, 33, of. 301-307, tel./fax: +/373 22/ 549954, 542081 www.transelit.md

FOTBAL

Dispută între Maradona şi Pele >P21

PARTIDUL SUTANELOR ELECTORALĂ // Implicarea Mitropoliei Moldovei în politică are girul Rusiei

Zvonurile se confirmă – Mitropolia Moldovei se implică oficial în politică. „Suntem dispuși să acordăm o susţinere deplină procesului de afirmare în viaţa publică unei noi forţe politice (proiectul politic al lui Valeriu Pasat)”, se arată într-o declaraţie comună de la începutul acestei săptămâni a membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. Analiștii politici și politicienii consideră că în spatele acestui proiect politic se află Moscova care, în marea sa dorinţă de a păstra cu orice preţ R. Moldova în raza sa de influenţă, aruncă în joc ultima armă – biserica. Consecinţele unor asemenea acţiuni ar putea fi dezastruoase, ne atenţionează analiștii, biserica riscă să se discrediteze în ochii populaţiei. >P4

MITROPOLITUL MOLDOVEI VLADIMIR, surprins în timpul unei convorbiri telefonice în Grădina Publică Ştefan cel Mare (foto: Elena Grozavu // Jurnal de Chişinău)

AU RĂMAS

DOAR N-ai uitat să te abonezi la ziarul preferat?

7 ZILE


2 | Actualitate

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

este o publicaţie editată de JURNAL TRUST MEDIA PREŞEDINTE: Val Butnaru Apare din 1999 Adresa redacţiei: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, Centrul Skytower, cod poştal 2012, Chişinău, Republica Moldova Telefoanele redacţiei: 23.83.31, 23.76.45 GSM 068.58.37.77 Orange GSM 079.98.37.77 Moldcell fax: 23.42.30 e-mail: cotidian@jurnal.md internet: www.jurnal.md

Andy Hadjikostis

REDACŢIA: DIRECTOR: Aureliu Cornescu aureliu.cornescu@jurnal.md REDACTORŞEF: Rodica Mahu rodica.mahu@jurnal.md REDACTORŞEF ADJUNCT: Mariana Raţă mariana.rata@jurnal.md EDITORIALIŞTI: Nicolae Negru Petru Bogatu REPORTERI: Vitalie Hadei vitalie.hadei@jurnal.md Irina Nechit irina.nechit@jurnal.md Svetlana Corobceanu svetlana.corobceanu@jurnal.md Marina Liţa marina.lita@jurnal.md Victoria Popa victoria.popa@jurnal.md Svetlana Panţa svetlana.panta@jurnal.md REDACTOR STILIZATOR: Ilie Gulica ilie.gulica@jurnal.md EDITOR FOTO: Elena Grozavu elena.grozavu@jurnal.md DESIGN: Alex Marchitan alex.marchitan@jurnal.md Corneliu Comendant corneliu.comendant@jurnal.md MANAGER PRODUCŢIE & ABONAMENTE: Veaceslav Dreglea „Jurnal de Chişinău” este marcă înregistrată a JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte JURNAL TRUST MEDIA Val Butnaru val.butnaru@jurnaltv.md DIRECTOR Adrian Gîţu adrian.gitu@jurnaltv.md DIRECTORI DEPARTAMENTE: DIRECTOR DEPARTAMENT TEHNIC Artur Hasnaş artur.hasnas@jurnaltv.md DIRECTOR PUBLICITATE Virginia Prodan virginia.prodan@reforma.md DIRECTOR DEPARTAMENT CONTABILITATE Victoria Ursu victoria.ursu@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT JURIDIC Gheorghe Stratan gheorghe.stratan@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT IT Sergiu Bivol sergiu.bivol@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT WEB Vitalie Harea vitalie.harea@jurnaltv.md JURNAL TRUST MEDIA editează ziarele “Jurnal de Chişinău”, “Apropo”şi “Economist”, JURNAL TRUST MEDIA este proprietarul televiziunii JURNAL TV şi a postului de radio JURNAL FM. Publicitatea JURNAL TRUST MEDIA este administrată de agenţia de publicitate ”REFORMA ADVERTISING”. ŞEF DEPARTAMENT PUBLICITATE PRINT: Alina Vdovicenco alina.vdovicenco@reforma.md telefon 23.46.79 GSM 068.30.21.45 Ziar finanţat de Guvernul României – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Redacţia nu poartă răspundere pentru conţinutul şi corectitudinea anunţurilor publicitare. Textele marcate cu P (publicitate) şi PP (publicitate politică) sunt publicate în regim de publicitate plătită. “Jurnal de Chişinău” apare marţi şi vineri. Abonamentul la ziar poate fi perfectat în orice oficiu poştal din Republica Moldova. TIRAJ: marţi: 4.750 exemplare vineri: 17.180 exemplare TIPAR: Tipografia “Prag-3”, str. Petricani 94/1, Chişinău, Republica Moldova Comanda nr. 702

PERSOANA ARESTATĂ s-a dovedit a fi Gregoris Xenophontos, un cipriot de 29 de ani, căsătorit cu o femeie din R. Moldova

Elena Skordelli

„Telenovela” criminală cipriotă a luat sfârșit la Bălţi FLAGRANT // Presupusul asasin al unui magnat media cipriot a fost reţinut în R.Moldova Poliţiștii l-au reţinut la Bălţi, în după-amiaza zilei de luni, 14 iunie, pe presupusul asasin al magnatului media din Cipru, Andy Hadzhikostis, care a fost ucis la comanda unei prezentatoare tv. Persoana arestată s-a dovedit a fi Gregoris Xenophontos, un cipriot de 29 de ani, căsătorit cu o femeie din R. Moldova. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a părăsit Ciprul la trei zile de la asasinat. Cu toate acestea, bărbatul susţine că este nevinovat și că a venit în R. Moldova în vizită, nu ca să se ascundă. La cinci luni după ce a fost dat în urmărire generală internaţională, presupusul asasin al lui Andy Hadzhikostis, unul din cei mai mari magnaţi din domeniul massmedia din Cipru, a fost reţinut în Bălţi, în locuinţa cumnatei lui. Persoana ucisă a fost patronul grupului „Dias”, în proprietatea căruia se află trei posturi de televiziune (Sigma, Sigma Sport 1 și Sigma Sport 2), două cotidiene (unul dintre care e cotidianul „Simerini”, al doilea după popularitate în Cipru) și cinci posturi de radio.

Crimă din răzbunare Potrivit poliţiei cipriote, magnatul de 41 de ani a fost împușcat la 11 ianuarie curent lângă pragul casei sale din prestigiosul cartier din Nicosia, unde își au sediile mai multe misiuni diplomatice, printre care se numără Ambasada Americii, cea a Egiptului, a Franţei și a Rusiei. Victima a fost ucisă de către un bărbat mascat, care a tras de două ori în direcţia ei dintr-o armă de calibrul 12, interzisă pe teritoriul Ciprului. Imediat după omor, presupusul asasin, împreună cu complicele său, au părăsit locul faptei dispărând într-o direcţie necunoscută. Anchetatorii ciprioţi au reușit să stabilească că omorul a fost săvârșit la comandă. Au fost identificaţi toţi membrii grupului criminal. La scurt timp, au fost arestaţi Elena Skordelli, fostă

prezentatoare la un post TV din Media Holding "DIAS", și fratele ei, Tassos Krasopulis. Se presupune că anume femeia a comandat omorul lui Hadzhikostis, după ce acela a concediat-o. Gregoris Xenophontos, de 29 de ani, cetăţean al Ciprului, presupusul asasin, a părăsit Ciprul la trei zile după omor și a fost dat în urmărire generală de către Interpol. Acesta a venit pe 14 ianuarie în Republica Moldova. Potrivit Valentinei Litvinov, șefa Biroului naţional Central Interpol în Republica Moldova, bărbatul a reușit să intre în ţară, deoarece pe 14 ianuarie autorităţile cipriote nu emiseseră încă un mandat internaţional de arest. „Mandatul a fost eliberat pe 15 ianuarie 2010, iar Biroul nostru l-a primit pe data de 21 ianuarie”, a declarat pentru JURNAL Litvinov.

Nu a spus nimic rudelor În aceeași ordine de idei, procurorul Liliana Nani susţine că bănuitul a spus că a venit în ospeţie la rudele lui. Xenophontos era însurat cu o moldoveancă. „Fata a plecat în Cipru în 2007 și a lucrat la o cafenea în calitate de chelneriţă. Acolo l-a cunoscut pe viitorul soţ, s-au căsătorit și urmau să vină în ţară să înregistreze relaţia lor aici”, a declarat pentru JURNAL Adrian Burduja, șef adjunct al Secţiei misiuni speciale din cadrul Ministerului de Interne.

Oficialul din cadrul MAI a spus că rudele la care era ascuns Gregoris Xenophontos nu știau că era căutat pentru omor. „Nici chiar soţiei lui nu i-a spus, motiv pentru care rudele nu au fost anchetate. Acesta a spus că se ascunde pentru un act de huliganism”, susţine Burduja. „Chiar dacă ar fi știut, nu cred că lar fi pârât”, a adăugat șeful adjunct al Secţiei misiuni speciale. Potrivit oficialului, toate măsurile de urmărire penală au fost efectuate de către poliţia cipriotă. „Noi primeam informaţia despre locul unde s-ar putea afla bănuitul”, spune poliţistul. „Cât de curând, trebuie să sosească un reprezentant al poliţiei cipriote, ca să-l însoţească în ţară pe bănuit”, a menţionat Burduja.

Învinuit de o altă persoană Cu toate acestea, bărbatul reţinut se declară nevinovat. „Xenophontos susţine că nu cunoaște nici persoana care a fost împușcată, nici pe cele care au comandat omorul și că este învinuit de către o altă persoană, fără să indice cine ar fi aceasta”, a declarat pentru JURNAL Liliana Nani, procuror. Potrivit acesteia, bărbatul susţine că a intrat legal în Republica Moldova și că nu s-a ascuns. Odată ce a

fost reţinut, pe numele bărbatului a fost emis mandat de arest preventiv în vederea extrădării pentru 18 zile. „Am solicitat autorităţilor cipriote să prezinte în termenele prevăzute de Convenţia Europeană de extrădare, a demersului de extrădare și a actelor în susţinerea acestuia”, spune Nani. Conform Convenţiei, partea cipriotă urmează să transmită actele solicitate pe adresa Procuraturii Generale a Republicii Moldova în termen de până la 40 de zile. „Dacă după ce vor expira aceste 18 zile, poliţia din Cipru nu va perfecta actele de extrădare, vom cere prelungirea mandatului pentru alte 22 de zile”, spune Liliana Nani. Potrivit legislației Republicii Cipru, în cazul în care va fi găsit vinovat de comiterea acestei infracţiuni, Gregoris Xenophontos riscă să-și petreacă restul vieţii după gratii. Marina LIŢA


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

www.jurnal.md

Comunicare | 3

Orange Moldova, campioana suporterilor Un pronostic corect în favoarea unui premiu de la Orange Moldova

Pentru a fi alături de admiratorii fotbalului, Compania Orange Moldova a lansat concursul „Cupa Mondială 2010” , care se va desfășura în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, care va avea loc în Africa de Sud între 11 iunie – 11 iulie 2010. Cele 64 de meciuri vor fi transmise în exclusivitate la postul de televiziune Moldova 1 și la Radio Moldova. Compania Orange Moldova este partenerul general al transmisiunii în direct al Campionatului Mondial de Fotbal. Pe lângă faptul că pot participa la acest concurs, utilizatorii serviciilor companiei ”Orange” vor putea viziona mai multe animaţii pe pagina de Internet fotbal.orange. md, unde vor putea scrie comentarii și viziona reportaje despre fiecare meci, a spus în cadrul unei conferinţe de presă, Jerome Poulain, director Marketing, Vânzări și Comunicare al Companiei Orange. De asemenea, pe pagina web de pe facebook, www.faceboock.com/Orange.Moldova a Companiei Orange, fanii vor putea scrie comentarii, iar autorii celor mai originale comentarii vor câștiga premii telefoane mobile și accesorii. „Compania Teleradio-Moldova” și Compania Orange au obţinut dreptul exclusiv de a aduce în casele moldovenilor principalul eveniment sportiv al anului. Numai cei care vor viziona postul de televiziune Moldova 1 și vor asculta Radio Moldova, vor putea urmări în direct derularea celor 64 de meciuri din cadrul Campionatului Mondial la Fotbal”, a spus în cadrul conferinţei de presă dedicată Cupei Mondiale de Fotbal, directorul postului de televiziune Moldova1, Angela Sârbu.

Căsătorie cu fotbalul Cunoscutul jurnalist sportiv, Efim Josanu prezent la conferinţă a spus zâmbind: „Totul este pregătit pentru cea mai mare competiţie

planetară - Campionatul Mondial de Fotbal. Francezii au o expresie înaripată: „Cel care se căsătorește din dragoste are nopţi frumoase, dar zile tare grele”. Noi, pentru că ne-am căsătorit cu fotbalul, vom avea întra-devăr nopţi frumoase, dar nu știu cum vor fi zilele”. Concursul „Cupa Mondială 2010”, organizat de Compania Orange, este un serviciu interactiv care oferă posibilitatea de a trimite pronosticuri pentru rezultatele finale a celor 64 meciuri de la Campionatul Mondial de Fotbal cu scopul de a obţine premii pentru fiecare ipoteză corectă. La concurs pot participa toţi clienţii Orange. La concurs se poate abona pe parcursul întregii perioade a campionatului Mondial de Fotbal.

Pentru a vă înscrie la concurs sunaţi la numărul 456 de pe telefonul dvs. mobil, dar pentru a beneficia de acest serviciu, contul abonatului Orange trebuie să fie pozitiv sau să conţină minute, iar utilizatorul PrePay trebuie să fie în perioada activă și să aibă în cont minim2 lei. Dacă veţi dori să anulaţi participarea la concurs, sunaţi la numărul 651 de pe telefonul mobil.

Condiţiile de participare la concurs Pentru prima fază a meciurilor de la Campionat, concursul se va baza pe rezultatul corect după încheierea timpului regulamentar al fiecărui meci.

Pentru faza a doua concursul se va baza pe răspunsul corect în cadrul timpului regulamentar plus reprizele adăugătoare, neluându-se în considerare loviturile de departajare de la 11 metri. Veţi avea la dispoziţie un timp determinat pentru a expedia pronosticuri la fiecare meci. Puteţi trimite oricâte pronosticuri doriţi, însă doar ultimele trei variante, în format corect, vor participa la concurs. Se recomandă ca aceste mesaje să nu fie șterse. Sesiunea de pronosticare a scorului se va încheia la momentul începerii meciului. Orange va trimite gratuit rezultatul final al acestuia tuturor clienţilor care au trimis pronosticuri de scor în baza mesajelor expediate.

Dacă indicaţi rezultatul corect al meciului veţi fi premiat și anunţat printr-un mesaj special despre premiul obţinut. Dacă aţi indicat în cele trei pronosticuri același scor și vor fi corecte, atunci veţi primi trei premii. La sfârșitul Campionatului, toţi cei care au acumulat 20 sau mai multe puncte Vor participa la tragerea la sorţi pentru premiul mare Mitsubishi Lancer X. Sunt acceptate următoarele formate pentru pronosticuri: X spaţiu Y; Xcratimă Y; X două puncte Y, unde X reprezintă numărul de goluri pentru Echipa 1 și Y – numărul de goluri pentru echipa 2. Echipa 1 și Echipa 2 sunt echipele comunicate în invitaţie. Premiile oferite în cadrul concursului vor fi: premiul mare – un automobil Mitsubishi Lancer X, premiile săptămânale: locul I – iphone 3GS, locul II – telefon BlackBerry Curve 8900, locul III - telefon BlackBerry Curve 8900. Premiile vor fi acordate în urma extragerii a participanţilor care au avut, în săptămâna respectivă, cel puţin un pronostic corect. Clienţii Orange Abonament vor primi 5 minute naţionale pentru fiecare răspuns corect. Pentru două pronosticuri corecte din ultimele trei, participantul va primi 10. Victoria POPA


4 | La marginea Europei

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Partidul sutanelor ELECTORALĂ // Implicarea Mitropoliei Moldovei în politică are girul Rusiei direcţie. În Rusia există o concurenţă foarte serioasă între puterea laică și cea religioasă, de fapt între trei centre de forţă: Dmitri Medvedev, Vladimir Putin și patriarhul Kiril. Concurenţa acerbă care există acum între Dmitri Medvedev și Vladimir Putin îi permite patriarhului Kiril să spere la întărirea influenţei sale personale, pe contul luptei care se dă între cele două centre de putere laice”, afirmă Portnikov. Luând în calcul această ipoteză, JURNAL a încercat să obţină o reacţie din partea Patriarhiei Ruse. Contactat de noi, protoiereul Vladimir Vighileanski, șeful Serviciului de presă al Patriarhiei Ruse, ne-a declarat că nu putem cere o asemenea informaţie decât doar dacă venim personal la cancelaria Patriarhiei. Protoiereul a lăsat să se înţeleagă că Patriarhia știe despre recentele acţiuni ale Mitropoliei Moldovei. Într-un final, ne-a recomandat să expediem un fax pe adresa Secretariatului administrativ al Patriarhiei. Suntem în așteptarea răspunsului.

Zvonurile se confirmă – Mitropolia Moldovei se implică oficial în politică. „Suntem dispuși să acordăm o susţinere deplină procesului de afirmare în viaţa publică a unei noi forţe politice (proiectul politic al lui Valeriu Pasat)”, se arată într-o declaraţie comună de la începutul acestei săptămâni a membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. Analiștii politici și politicienii consideră că în spatele acestui proiect politic se află Moscova care, în marea sa dorinţă de a păstra cu orice preţ R. Moldova în raza sa de influenţă, aruncă în joc ultima armă – biserica. Consecinţele unor asemenea acţiuni ar putea fi dezastruoase, ne atenţionează analiștii, biserica riscă să se discrediteze în ochii populaţiei. „Noi, membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, luând act la această campanie denigratoare (lansată de factorii politici, inclusiv dintre cei aflaţi la guvernare), declarăm următoarele: Ca instituţie ecleziastică ce cuprinde în sânul său majoritatea covârșitoare a cetăţenilor R. Moldova, dar și în calitatea sa de for cu autoritate morală supremă, Biserica Ortodoxă decide de sine stătător când, în ce forme și cu ce scopuri să se implice în procesul politic. (...) În intenţia creării unei noi formaţiuni (de către Valeriu Pasat – n.r.), vedem cu adevărat dorinţa de a introduce un suflu nou în viaţa politică din ţara noastră, care deschide o perspectivă largă procesului de conlucrare a Bisericii cu Statul întru binele poporului nostru ortodox, în conformitate cu morala și tradiţiile sale. În acest sens, suntem dispuși să acordăm o susţinere deplină procesului de afirmare în viaţa publică a unei noi forţe politice”, se anunţă răspicat într-o declaraţie semnată luni de mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, de episcopul de Tiraspol și Dubăsari, de episcopul de Cahul și Comrat, de episcopul de Bălţi și Fălești și de episcopul de Hîncu, vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove.

PS Anatolie s-a răzgândit Deși despre intenţia Mitropoliei Moldovei de a se implica în proiectul politic al fostului director al Serviciului de Informaţii și Securitate (SIS), Valeriu Pasat, se vorbește de mai multe săptămâni, declaraţia comună a membrilor Sinodului oricum a surprins opinia publică. Cel puţin semnătura episcopului de Cahul și Comrat, Anatolie, ne-a luat prin surprindere. Cu doar o zi înainte de ședinţa Sinodului, PS Anatolie a declarat pentru o publicaţie de la Chișinău că nu are idee de proiectele politice ale lui Pasat și că din acest moment biserica trebuie să fie atentă la intenţiile politicianului. „Ideea lui cu referendumul a fost foarte bună și am susţinut-o, dar ferit-a sfântul să se găsească vreun preot care să adune semnături pentru partidul său. Dacă dl Pasat se gândește să folosească Biserica în scopuri politice, nu va reuși”, declara atunci ierarhul. JURNAL l-a contactat ieri pentru a afla ce l-a determinat să își schimbe atât de repede părerea, episcopul ne-a răspuns însă foarte

iritat că nu vrea să mai vorbească cu presa pentru că declaraţiile sale sunt denaturate. Apropo, jurnalistul care îi solicitase opinia susţine că are înregistrarea audio a convorbirii cu PS Anatolie.

Încalcă Mitropolia Constituţia? Anunţul despre implicarea Bisericii Ortodoxe din Moldova în proiectul politic al ex-directorului SIS, Valeriu Pasat, generează mai multe întrebări. Una din ele este următoarea: Este sau nu anticonstituţională implicarea Mitropoliei în politică? „Categoric nu”, ne răspunde doctorul habilitat în drept constituţional Victor Popa. El susţine că în Constituţie nu este prevăzută o normă care să interzică bisericii sau mitropolitului să se implice într-un proiect politic. Acest lucru nu este interzis nici de alte legi. În schimb, crede deputatul liberal-democrat Mihai Godea, prin implicarea Mitropoliei în politică se încalcă norma morală. „Despre politică se spune că este amorală. În campaniile electorale, e știut lucru, se toarnă multe murdării. Biserica riscă să se compromită”, ne atenţionează parlamentarul.

Mitropolitul cu epoleţi Și de parcă ar fi menit, informaţiile despre trecutul mitropolitului Vladimir au început să apară. Potrivit vicepreședintelui Partidului Popular Creștin Democrat Vlad Cubreacov, mitropolitul Vladimir deţine gradul militar de colonel și există temeiuri serioase să se considere că a fost ofiţer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic. „Un grad de căpitan sovietic putea fi obţinut doar în armată (nu poate fi atribuit acestui caz), în miliţia sovietică (de asemenea nu poate fi atribuit acestui caz) sau în organele securităţii (KGB). Deci, prin metoda excluderii, deducem că mitropolitul Vladimir a fost ofiţer de securitate”, spune Cubreacov, citat de Unimedia. De altfel, gradul militar de colonel mitropolitul l-a primit de la Valeriu Pasat, în august 1998, pe când Pasat era ministru al Apărării. În prezent, se zvonește că mitropolitul ar putea candida pe listele electorale ale partidului pe care îl va crea Pasat. Membrii grupului de iniţiativă pentru crearea formaţiunii politice nu exclud o asemenea variantă.

MITROPOLITUL MOLDOVEI VLADIMIR ar putea candida pe listele electorale ale partidului pe care îl va crea Pasat (foto: Eugeniu Luchianiuc)

Cine stă în spatele proiectului Pasat? Răspunsurile la această întrebare sunt diferite, dar își au punctul de pornire din același loc geografic – Federaţia Rusă. Potrivit unora, proiectul Pasat este o făcătură a Kremlinului. „Biserica este ultima armă pe care o aruncă Moscova în luptă pentru a menţine R. Moldova în raza sa de influenţă și a stopa aspiraţiile europene ale actualei guvernări de la Chișinău”, afirmă Godea. Potrivit lui, în 20 de ani au fost epuizate toate căile de a apropia cât mai mult a R. Moldova de Federaţia Rusă. „Odată cu lansarea proiectului politic al exdirectorului SIS, Valeriu Pasat, cu implicarea Mitropoliei Moldovei, se încearcă să fie oprit cursul european al republicii noastre”, este de părere deputatul. Directorul Institutului de la Moscova pentru ţările CSI, Vla-

dimir Jarihin, înaintează o altă ipoteză. Solicitat de radio Europa Liberă, acesta a opinat că în spatele proiectului Pasat se află Patriarhia Rusă, nu și Kremlinul. „Nu prea înţeleg ce legătură are Moscova cu toate acestea. Patriarhul Kiril, în repetate rânduri, a subliniat că Biserica Ortodoxă Rusă nu este Biserica Ortodoxă a Federaţiei Ruse și că ea activează nu numai pe teritoriul Rusiei. De aceea, să construiești asemenea legături – de felul Pasat, Biserica Ortodoxă Rusă și guvernul Rusiei – înseamnă să te lansezi, pur și simplu, în speculaţii politice”, explică Jarihin.

Patriarhia ştie! Un alt analist politic de la Moscova, Vitali Portnikov, susţine ideea lui Jarihin. „Înţelegând foarte bine cât de importantă este pentru patriarhul Kiril influenţa sa asupra fostelor republici sovietice, el ar putea să acţioneze anume în această

Biserica riscă să se compromită Potrivit ultimelor sondaje de opinie, biserica se bucură de încrederea a aproape 82 % din populaţie. Implicarea acesteia în politică poate avea consecinţe grave, susţin analiștii și politicienii. „Se compromite rolul bisericii în societate. Biserica este pentru toţi și nu trebuie să susţină un partid sau altul”, afirmă deputatul liberal Corina Fusu. Analistul politic Arcadie Barbăroșie e de aceeași părere. „Este foarte grav când biserica se implică în lupta politică. Or, rolul ei în societate este cu totul altul – de a se îngriji de spiritualitatea și moralitatea populaţiei”, susţine Barbăroșie. Pe parcursul acestei săptămâni, am încercat să luăm legătura cu secretarul Mitropoliei, Vadim Cheibaș, pentru a solicita un comentariu la informaţiile de mai sus. Cheibaș nu a răspuns nici la telefonul fix, nici la cel mobil. Mariana RAŢĂ


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

Privirea | 5

www.jurnal.md

De ce medicamentele costă atât de scump? SĂNĂTATE // Majorările au loc prin scheme frauduloase Cele mai mari majorări la medicamente au fost făcute în 2006, când acestea s-au scumpit cu 23,7 %. În anii următori, preţurile la acestea s-au majorat cu 6,7% - 4,8%. În anul 2009, preţurile la medicamente au sporit cu 15,4% faţă de anul 2008. Iar în primul semestru al anului curent preţurile medicamentelor s-a majorat cu circa 6,4%. În urma investigaţiilor organelor de control s-a descoperit că o parte din importatori dublau preţurile la medicamente înainte de a le introduce în ţară, prin firme intermediare. Astfel Î.M “Dita Estfarm” SRL, ÎM “Casa Farm” SA, “Tetis Internaţional CO” SRL, “Becor” SRL, ÎM “RihPanGal Farma” SRL, ÎM “Vinamex” SRL, “Farmina” SRL au introdus în Republica Moldova medicamente din România prin intermediul unor companii dislocate pe continentul american. De exemplu, în România o cutie de “Aflutop”, administrat pe larg în tratamentul persoanelor în etate, costa 19,86 RON (circa 70 lei moldovenești), pe când valoarea acestuia declarată în vama moldovenească era deja de circa 290 lei MD. Ulterior, conform legislaţiei, la această sumă se aplica adaosul comercial de până la 40% și medicamentul ajungea să se vândă în farmacii la preţul de 430 lei MD. Prin această schemă, pe parcursul anului 2009, din România s-au importat în ţară preparate medicamentoase de peste 9 milioane de lei. “Nu în toate cazurile importatorul era de vină, în unele cazuri producătorul punea condiţia ca acestea să fie comercializate prin firme intermediare. Noul regulament vine să înlăture aceste scheme”, opinează viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama. O analiză efectuată de Ministerul Sănătăţii arată că doar 65% din volumul de medicamente se bucură de un adaos comercial de până la 20 lei, la restul medicamentelor adaosul comercial depășește această sumă.

Va fi creat un birou de formare a preţurilor În urma depistării acestor nereguli, actualul Guvern a decis elaborarea unui mecanism de reducere și control al preţurilor la medicamente. Noul regulament stabilește procedura de declarare a preţurilor la medicamente de către producători la începutul fiecărui an calendaristic, fapt care va contribui la înlăturarea schemelor de comercializare a medicamente-

lor prin firme off shore. Documentul prevede crearea unui Birou de formare a preţurilor în cadrul Ministerului Sănătăţii după modelul celor din România și altor ţări europene. Potrivit lui Vladimir Hotineanu, ministru al Sănătăţii, în această structură vor activa trei persoane care vor efectua un registru al tuturor medicamentelor cu indicarea preţului de la producător. Acest preţ va fi valabil pe durata unui an și poate fi schimbat doar dacă importatorul prezintă dovada că producătorul a majorat preţul. Modificările vor intra în vigoare după ce hotărârea în cauză va fi publicată în Monitorul Oficial, până în toamna anului curent. Preţul la medicamente se va micșora și graţie eliminării etichetelor cu fâșie latentă aplicate la cutiile de medicamente în perioada 2005 – 2009, care se tipăreau la tipografia “Metrompas”. JURNAL a scris cu ceva timp în urmă că unul din principalii acţionari ai acestei tipografii este ginerele lui Vladimir Voronin, Eugen Rusu. Această afacere, potrivit premierului Vlad Filat, i-ar fi adus lui Rusu circa 65 de milioane de lei într-un singur an, doar din tipărirea etichetelor. Deși etichetele nu ofereau nicio informaţie relevantă pentru cumpărători, aceștia achitau cel puţin 15 bani incluși în preţul medicamentelor. Un fost angajat al SRL „ONIX – Jcv” își amintește că se pregăteau de implementarea Sistemului Informaţional Automatizat „Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor (SIA „NSM”), când a luat naștere această afacere ilegală. „Funcţionarii de la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale ne-au dat de înţeles: voi

Stimaţi medici şi farmacişti, În numele Partidului Liberal Democrat din Moldova şi al meu personal, Vă aduc un călduros omagiu şi sincere urări de bine şi prosperitate cu ocazia zilei Dumneavoastră profesionale. Pentru noi, această zi este un prilej în plus de a exprima sentimente de recunoştinţă şi gratitudine tuturor lucrătorilor medicali, specialiştilor din domeniul farmaceuticii şi tehnicii medicale, precum şi colectivelor de cadre didactice şi profesorale, pentru grija pe care o poartă sănătăţii cetăţenilor şi pentru puterea de sacrificiu de care dau dovadă zi de zi. Profesionalismul, competenţa şi dăruirea cu care Vă exercitaţi profesia sunt pilonii dezvoltării unei societăţi sănătoase şi armonioase. Vă doresc din suflet să fiţi remediul decisiv în procesul ireversibil de însănătoşire a societăţii noastre. Cu respect, Vlad Filat, Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova

veţi introduce acest sistem, veţi avea de lucru, dar noi ce vom avea din aceasta? Atunci cineva din membrii grupului de lucru a venit cu propunerea de a fi tipărită fâșia latentă. Astfel a luat naștere ideea, chiar dacă fâșia putea fi tipărită de ÎS „Registru”, conducerea întreprinderii a refuzat în favoarea celeilalte tipografii”, ne spune el. Solicitat de JURNAL, Sergiu Bușmachiu, inspector principal al Direcţiei generale combaterea crimelor economice de la CCCEC, ne spune că angajaţii Centrului au efectuat recent un control la „Metrompas”, rezultatele acestuia însă nu pot fi făcute publice pe moment. Totodată acesta ne-a informat că CCCEC a finalizat controalele la opt din cei mai mari distribuitori de medicamente. Rezultatele vor fi făcute publice în timpul apropiat.

Poziţia CCCEC Aplicarea noului regulament cu privire la formarea și controlul preţurilor la medicamente va permite ieftinirea acestora. Potrivit specialiștilor din cadrul Ministerului Sănătăţii, eliminarea etichetelor cu fâșie latentă va permite ieftinirea cu 4-8% a medicamentelor. Unele medicamente, preţurile la care se dublau din cauza că acestea erau comercializate prin intermediul firmelor offshore, se vor ieftini cu 50 – 200%, a declarat pentru JURNAL, viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama. În același timp, specialiști din cadrul Direcţiei politici în domeniul medicamentului și dispozitive medicale din cadrul aceluiași

minister se arată sceptici că noul regulament va permite un control eficient al preţurilor pe teritoriul ţării, atâta timp cât nu este finalizat Sistemul Informaţional Automatizat “Nomenclatorul de stat al Medicamentelor”, care ar permite monitorizarea și depistarea operativă a majorărilor neîntemeiate ale preţului la medicamente. Pentru acest sistem, în 2006, s-au alocat peste 3 milioane de lei, bani publici, dar până în prezent sistemul nu este implementat în toate instituţiile farmaceutice. Ministerul Sănătăţii susţine că acest proiect a fost pus în practică în proporţie de 87,1 %. Persoane responsabile din cadrul CCCEC au obiectat că mecanismul de control al preţurilor este funcţional în proporţie de doar 20%, în pofida faptului că pentru aceasta s-au plătit bani grei din buget, tocmai de aceea instituţia se opune implementării de mai departe a acestui proiect. Sergiu Guja, fost angajat al unei firme care a participat din start la implementarea proiectului, e de părerea că anumiţi funcţionari din cadrul CCCEC se opun finalizării proiectului, deoarece le convine ca controlul preţurilor la medicamente să nu fie efectuat în mod automatizat și că, nu este exclus, aceștia acţionează în favoarea unor instituţii farmaceutice.

Mecanism imperfect La rândul lor, unii angajaţi de la Direcţia politici în domeniul medicamentului reclamă faptul că sistemul informaţional automatizat care ar permite un control eficient al preţurilor la medicamente pe întreg teritoriul ţării funcţionează doar la nivel local, nu și la nivel central. „La Agenţia Medicamentului, care trebuie să acumuleze în mod automat toate informaţiile despre medicamentele comercializate în teritoriu și să efectueze o analiză a acestora, sistemul nu funcţionează”, ne-a informat Vasile Constantinov, consultant în cadrul direcţiei. Potrivit lui, în 2006, Ministerul Sănătăţii a încheiat un contract cu firma „BCS Soft”, condusă de Ion Onica, căreia i s-au oferit circa 3 milioane de lei din bugetul de stat, ca să pună în funcţiune sistemul informaţional SIA NSM, inclusiv în cadrul Agenţiei Medicamentului. Până în prezent sistemul însă nu funcţionează. „Ar trebui să dea explicaţii fostul ministru al Sănătăţii, precum și Boris Golovin, fostul viceministru, despre cum a decurs implementarea acestuia. Faptul că sistemul nu a fost introdus până la urmă vorbește despre aceea că el nu le convenea tuturor, este foarte greu să recurgi la șmecherii dacă funcţionează bine acest sistem de control”, e de părere viceministrul Octavian Grama, care a specificat că ministerul pledează pentru finalizarea introducerii SIA „NSM”. Svetlana COROBCEANU


6 | Politică Talibanii "s-au săturat de război"

www.jurnal.md

Noul reprezentant special al Naţiunilor Unite în Afganistan, Staffan de Mistura, a afirmat, într-un interviu publicat joi în Norvegia, că talibanii "s-au săturat de război", ceea ce ar deschide, potrivit acestuia, calea către un dialog. "Toate informaţiile pe care le primim arată că toată lumea s-a săturat de război, inclusiv talibanii", a declarat Mistura, într-un interviu publicat pe site-ul ziarului norvegian „Aftenposten”. "Ei nu vor mai câștiga, nu vor mai putea prelua controlul ţării și știu asta. Soluţia este în altă parte și constă într-un dialog", a adăugat el. Diplomatul suedez, care și-a început mandatul în Afganistan la 13 martie, înlocuindu-l pe norvegianul Kai Eide, a rămas discret în legătură cu proiectele sale vizând o eventuală întâlnire cu talibanii. "Când vor începe astfel de discuţii cu talibanii, nu veţi afla de ele, pentru că vor fi discrete, confidenţi-

ale și ascunse la început. Acest gen de lucruri nu au loc în cadrul unei conferinţe, dar este nevoie de ele, pentru că toată lumea s-a săturat", a spus oficialul. De Mistura s-a întâlnit la sfârșitul lunii martie cu o delegaţie din partea Hezb-e-Islami, a doua mișcare de insurgenţi islamiști după talibani, condusă de Gulbuddin Hekmatyar. În ianuarie, un oficial ONU afirmase că predecesorul lui Staffan de Mistura, Eide, se întâlnise cu membri activi ai forţelor talibane în Dubai, în vederea negocierii unor condiţii de încheiere a păcii, dar aceștia din urmă au dezminţit informaţiile. (mediafax.ro)

Gazeta de perete a casei de nebuni Cebanaş la oi m-aş duce Ieri am discutat despre Chirtoacă și Filat, cât de educaţi, cât de stăpâniţi și cumpătaţi, cât de responsabili și serioși, cât de profunzi, cât de flexibili și generoși, cât de toleranţi și indulgenţi sunt ambii, încât stai și te miri cum de o patrie atât de moale, sărăţică, slăjită, aflată în calea tuturor instituţiilor europene a putut să producă asemenea lideri pe cap de locuitor. Cât de gingași, cât de pufoși și politicoși sunt ei în relaţii reciproc avantajoase, unul faţă de altul! Cât de educaţi, moderni, cât de inteligenţi, cât de civilizaţi arată când se ceartă sau își dau ghionturi, cât de elegant se scuipă de ai putea crede că au nu câte 7, ci câte 14 sau chiar 21 de ani de acasă. Cu cât rafinament se înjură, cu cât respect și stimă se îmbrâncesc, cu câtă înaltă consideraţiune își adresează acuze reciproce grave la televiziuni proteice! Acuma stau și mă gândesc: Voronin a pierdut puterea neașteptat, chiar prostește, dar asta după opt ani și ceva de președinţie bahică, luxurioasă din punct de vedere politic. Pentru Filat și Chirtoacă, Ghimpu și Lupu ar fi prea devreme să fie proști, nu-i așa? Dă-i, Doamne, moldoveanului partidul de pe urmă! Al vostru transhuman, apropop, huligaieţ, Ion Buraga

P.S. Propun atenţiei cititorilor gazetei noastre de perete un fragment din textul apelului PCRM către cetăţenii normali ai Republicii Moldova, din 16 iunie 2010: „Declaraţiile de astăzi a Președintelui Intermar, liderului Alianţei pentru Integrare Europeană, nu mai lasă nici un dubiu asupra faptului că regimul aflat la putere totuși a decis să lichideze definitiv rămășiţile demcoraţiei moldovenești și să sugrume bazele constituţionale ale statului

nostru. Prin cuvintele lui Mihai Ghimpu, pe data de 16 iunie 2010, societăţii moldovenești i s-a refuzat în cel mai josnic și bădăran mod dreptul de a ști cînd totuși această pseudo-guvernare are de gînd să desfășoare alegerile parlamentare anticipate și dacă în general are [intenţii are] asemenea intenţii. În acest fel, Alianţa pentru Integrare Europeană nu numai că a ofensat cetăţenii Republicii Moldova, democraţia noastră, dar și a recunoscut de facto că realizează o crimă gravă împotriva poporului său, a suveranităţii statului și anume – uzurparea puterii în stat. În situaţia creată, Partidul Comuniștilor se adresează tuturor alegătorilor Republicii Moldova, către toţi cei care sînt patrioţi și cărora le pasă de ţara noastră. Partidul Comuniștilor consideră că începînd cu ziua de astăzi, 16 iunie 2010, în Republica Moldova se instaurează un regim anti-constituţional, fără drept de a reprezenta Republica Moldova atît în interiorul ţării, cît și în afară acesteia. ... PCRM apreciază așa numitul referendum cu privire la modificarea Constituţiei drept un instrument de prostire a societăţii, o modalitate de renunţare la desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate și tentativă de menţinere a fără termen a actualei guvernări la putere.” (I.B.)

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Reinventarea PCRM Alb și negru

cu Nicolae NEGRU Reacţia comuniștilor la declaraţiile lui Mihai Ghimpu din 16 iunie, cu prilejul împlinirii unui an de la dizolvarea legislativului precedent, denotă nu numai iritare, agresivitate, furie nestăpânită, dar și lipsă de imaginaţie, primitivism. Văzând că a pierdut din punct de vedere tactic, că este marginalizat, că Alianţa a găsit, cu ajutorul Europei, o ieșire bună din situaţia de criză, PCRM înjură cu spume la gură și cheamă din nou populaţia la război. Deși situaţia în care se află cere niște soluţii noi, comuniștii se ambiţionează să meargă pe aceeași cale a confruntării. PCRM își sperie alegătorii că în RM „se instaurează un regim anticonstituţional, fără drept de a reprezenta Republica Moldova atât în interiorul ţării, cât și în afară acesteia”, dar nu aduce niciun argument în acest sens și lucrul acesta ar putea avea efectul unui bumerang.

D

a, Ghimpu nu a dat data dizolvării Parlamentului, nici nu avea cum să o dea, dar a spus clar că va dizolva Parlamentul după ce se va desfășura referendumul privind modul de alegere a președintelui RM. Conform lui Ghimpu, referendumul va avea loc în septembrie, iar alegerile parlamentare – în noiembrie 2010. Nu există niciun temei pentru a declara, cum a făcut PCRM, că „alianţa nu intenţionează să

organizeze alegeri parlamentarte”. Alianţa intenţionează și Ghimpu a confirmat în felul acesta declaraţiile anterioare ale liderilor AIE.

M

ai mult, comuniștii știau prea bine că Ghimpu nu poate stabili acum data alegerilor, prin urmare ei erau de la bun început „setaţi” pe confruntare. Au reacţionat din inerţie, mașinal, fără a se gândi la consecinţe. Este o nesăbuinţă să apreciezi „așa-numitul referendum cu privire la modificarea Constituţiei” drept un instrument de prostire a societăţii”. Nu e pentru prima dată când PCRM mizează pe ignoranţă, pe prostie crasă, dar de data aceasta a întrecut mult măsura. Trebuie să ai o părerea foarte proastă despre moldoveni ca să le spui așa ceva. Acum, ei, la rândul lor, se pot convinge că au supraapreciat intelectul strategilor PCRM. În mod evident, comuniștii sunt depășiţi de situaţie; ei nu au ce propune moldovenilor din punct de vedere programatic. Faptul că se erijează în apărători ai democraţiei stârnește hohote de râs. Și chiar simpatizanţii comuniști râd pe sub mustăţi, auzindu-l pe Voronin perorând despre uzurparea puterii de către Ghimpu. Comuniștii nu mai pot vorbi despre integrarea europeană, deoarece, în acest domeniu, au pierdut în mod clar competiţia cu partidele Alianţei. În mod cert, Occiden-

tul preferă Alianţa PCRM-ului, îl întâmpină pe Filat mult mai bine decât pe Voronin. Nici din punct de vedere economic, PCRM nu prea are ce spune nou, oricât s-ar sforţa Greceanâi și Dodon. De aceea comuniștii sunt puși în situaţia de a se „reinventa”, de a-și procura o altă identitate. Ceea ce nu este atât de simplu. Radicalismul rămâne singura lor armă, care e o sabie cu două tăișuri, căci segmentul electoratului radical nu este mare. Și „proiectul Pasat”, care prinde contururi pe zi ce trece, se dovedește mult mai ameninţător pentru PCRM decât se credea la prima vedere. Implicarea directă a mitropolitului Vladimir în formarea noului partid este o lovitură indirectă aplicată comuniștilor. Aceasta nu se putea face fără permisiunea Patriarhiei Ruse, ceea ce confirmă și ipoteza că Pasat nu acţionează de capul lui. Un semnal în plus l-a dat și liderul mișcării „Ravnopravie”, salutând intenţiile ex-directorului SIS. Deși își dorește tare, șansele lui Voronin de a rămâne în joc se reduc mai repede decât reușesc să arate sondajele. Nici posibilităţile sale de manevră în cadrul partidului nu sunt nelimitate, cum se credea până acum. El este dependent de anumite grupuri, care, în noile condiţii, încep să-și arate „ghearele”.

C

u toate că s-au pronunţat vehement împotriva referendumului, din apelul PCRM nu este clar dacă îl vor boicota sau nu. Comuniștii își lasă, se pare, o punte de retragere. Aceasta însă ar putea fi ocupată de Pasat, dacă Voronin nu se va grăbi.

LUMI PARALELE Bilanţul real al violenţelor interetnice din Kârgâzstan Bilanţul real al violenţelor interetnice din Kârgâzstan a depășit 1.800 de morţi, de aproape zece ori mai mult decât bilanţul oficial, a declarat joi o sursă din cadrul serviciilor secrete. Diferenţa faţă de bilanţul oficial poate fi explicată prin "motive obiective", a declarat telefonic sursa citată. "În primul rând, potrivit obiceiurilor locale, numeroase familii îngroapă morţii în prima zi, înainte de apus. În al doilea rând, din cauza colapsului administraţiei locale, nu există niciun raport asupra victimelor. În plus, în unele locuri, în timpul violenţelor au fost ucise familii întregi și nimeni nu anunţă aceste morţi", a continuat aceasta, citată de RIA Novosti în pagina electronică.

Potrivit ultimului bilanţ oficial, numărul morţilor a ajuns la 191, iar cel al răniţilor la peste 2.000. Însă președintele inaterimar, Rosa Otunbaieva, a declarat în mai multe rânduri că bilanţul ar putea fi mult mai mare. Confruntările sângeroase între etnici kârgâzi și uzbeci, în sudul Kârgâzstanului, au izbucnit la 11 iunie în orașul Oș, de unde s-au extins în regiunea vecină, Jalalabad. Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia din Kârgâzstan și au promis miercuri un ajutor în valoare de 32 de milioane de dolari pentru criza umanitară din Kârgâzstan și Uzbekistan.

Israelul a hotărât să diminueze blocada impusă Fâşiei Gaza Cabinetul de securitate israelian a hotărât joi să diminueze

blocada impusă Fâșiei Gaza, facilitând intrarea unor "bunuri de utilitate civilă" și "materiale pentru proiecte civile" în enclava palestiniană, potrivit unui comunicat al premierului. Această hotărâre intervine în urma unor cereri repetate din partea comunităţii internaţionale în vederea slăbirii blocadei impuse de Israel, de patru ani, împotriva Fâșiei Gaza. Aceste presiuni au sporit după asaltul marinei israeliene, la 31 mai, împotriva unei f lotile umanitare internaţionale, care încerca să "spargă" blocada. În acest raid controversat au fost uciși nouă civili turci, generând numeroase proteste în lume. Aproximativ 80 la sută din locuitorii Fâșiei Gaza (1,5 milioane) depind de ajutoarele internaţionale. (mediafax.ro)

Banii vorbesc $ Banii se întâlnesc € Banii se înmulţesc


JURNAL DE CHIŞINÃU

Politică | 7

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

Tkaciuk out, Stratan reintră în joc? Opoziţia comunistă, altădată crâncenă și veninoasă, azi parcă-i electrocutată de fulger sau intoxicată cu gaz de cahlă. De cealaltă parte, puterea democratică se consumă în interminabile lupte fratricide. Dă senzaţia că a căzut în mintea copiilor. Așa stau lucrurile pentru moment. Dar și mai interesantă se anunţă ziua de mâine.

Bogat și sărac

să fie răzbunarea sa împotriva lui Voronin. Dar nu numai Partidul Comuniștilor este încolţit de struţocămila securisto-clericală. În pericol sunt Marian Lupu și Vlad Filat. Chiar dacă nu-i va despuia cu totul, Pasat are puterea să-i șifoneze rău de tot.

Mark Tkaciuk, dat afară pe uşa din dos

cu Petru BOGATU Pasat îşi trage grup parlamentar? Când jos se bat doi lei, spune o butadă chineză, câștigă maimuţa din copac. Zice-se că „cea de-a treia forţă” în persoana lui Valeriu Pasat intră cu buldozerul în Legislativ. În cel mai apropiat timp, fără să aștepte alegerile anticipate, el urmează să-și tragă un numeros grup parlamentar. Acesta va fi, bineînţeles, de sorginte exclusiv parazitară, întrucât se va constitui cu precădere pe scheletul fracţiunii comuniste care va fi devorată fără milă. Gura lumii slobodă spune că este vizată o racolare masivă a peste 10 deputaţi PCRM. Vor fi luaţi cu japca, după toate probabilităţile, și foștii parlamentari comuniști care nu demult s-au înscris în Partidul Moldova Unită. Niciun șurub politic, oricât de betegit ar părea, nu este lăsat să se tăvălească aiurea pe jos.

Toate sunt adunate cu migală și asamblate în noul angrenaj politic. MU este considerat un proiect ratat din start pe care sponsorii nu mai dau nici doi bani. În consecinţă, Guznac s-a aciuat deja în PD. Ceilalţi, probabil, vor ajunge în curtea lui Pasat. Astfel, nu-i exclus ca în cel mai apropiat timp Vladimir Ţurcan să rămână, politicește vorbind, singur cuc. Oricum, crearea unui grup parlamentar pe osatura Partidului Comuniștilor pare să fie un element cheie în marketingul politic al „celei de-a treia forţe”. Coroborată cu un puternic sprijin din partea Mitropoliei Moldovei, stratagema urmează să-i confere proiectului Pasat un start la turaţie maximă. Noua formaţiune își propune confiscarea nu numai a bazinului electoral, ci și a infrastructurii PCRM încă până la viitoarele alegeri. Transfugii vor trebui să pună la dispoziţia lui Valeriu Pasat resursele comuniștilor. Asta pare

Între timp, PCRM intră în disoluţie și fără amestecul fostului ministru al Apărării și șef al Securităţii. Cel mai intim secret al culiselor comuniste este iminenta despărţire de Mark Tkaciuk. Partidul lui Voronin rămâne fără eminenţa sa cenușie. Pare-se că PCRM s-a deshidratat definitiv. Iar în condiţiile în care șansele de a-și potoli setea de putere în viitorul apropiat nu se văd nici cu lupa, Tkaciuk și-a pierdut orice motivaţie de a mai rămâne în partid. El a ajuns să fie marginalizat și umilit public chiar de patronul său. Recent, de exemplu, Vladimir Voronin, într-un interviu televizat, a lăsat să se întrevadă că Tkaciuk nu poate să ocupe vreun post înalt în ierarhia politică a Republicii Moldova. Astfel, liderul comunist a făcut aluzie la apartenenţa etnică a consilierului său, fapt care nu i-a picat deloc bine acestuia. În plus, însuși Voronin, după alegerile pierdute, e într-o acută

criză de imagine. Ca să scape basma curată, el încearcă să-l facă ţap ispășitor pentru eșecurile lamentabile din ultima vreme pe Mark Tkaciuk. Acesta este arătat cu degetul pe la spate și scos vinovat pentru dezastruoasa campanie „să ne apărăm patria”. Nemulţumit de rolul de figurant și sac de box în care dau toţi ţuţerii din partid care vor să facă astăzi carieră pe spatele său, Tkaciuk pare decis să divorţeze de PCRM și chiar să emigreze. Pentru că nu se lasă încălecată de unul care ar vrea s-o călărească de la cel mai înalt nivel, Republica Moldova i se pare, pesemne, o ţară fără de perspectivă.

Andrei Stratan, candidatul PCRM la preşedinţie? Mark Tkaciuk a fost tras pe linie moartă mai cu seamă după ce PCRM s-a văzut nevoit să caute un candidat mai de Doamne ajută la președinţie. Cum nici Voronin, nici favoriţii săi, Igor Dodon sau Iurie Muntean, nu pot intra în cursa pentru funcţia de șef al statului, Partidul Comuniștilor s-a pomenit într-o situaţie jenantă. Greceanâi, perdanta de serviciu, nu are nicio șansă și nu este luată în calcul. În aceste condiţii, atenţia lui Voronin s-a îndreptat spre Andrei Stratan. Deși încă nu s-a luat o decizie finală, PCRM mizează deocamdată pe el. Astfel, poziţiile ex-ministrului de Externe în antu-

rajul liderului comunist s-au întărit considerabil, fapt care l-a scos definitiv din joc pe Tkaciuk. Cei doi nu se tolerează și nici nu-și ascund repulsia reciprocă. Tkaciuk a încercat debarcarea lui Stratan încă în 2005, dar fără succes. În 2009, a reușit însă să-l șteargă de pe listele electorale ale PCRM. Fostul șef al diplomaţiei moldovenești, în replică, l-a atacat dur în presă, taxându-l pe Tkaciuk drept o persoană periculoasă și dăunătoare.

Fără ozizont Din AIE nu pleacă deocamdată nimeni. Aici alta e problema. Se resimte uneori lipsa de orizont. Vrând-nevrând, te bate gândul că unii dintre fruntașii ei, din inconștienţă, probabil, fac munca lui Tkaciuk sau Pasat, riscând să dea de mal Alianţa. Ce se întâmplă între liderii AIE, rog să mă scuzaţi, este un fel de pornografie populară. Credeţi că e prea dur spus? Dar cum altfel să numești ridicatul poalelor în cap în piaţa publică pe care îl practică ei? Cum poţi defini ghionturile reciproce pe sub masă? Obiceiul de a-și vărsa năduful peste gard? Prin genul de mahalageală, în care se complac, unii dintre tinerii noștri politicieni caută, desigur, adrenalină, notorietate și simpatia alegătorilor. Degeaba. Dacă nu încetează, striptisul lor electoral, dansul la bara lui Oleg Voronin nu le poate aduce nimic altceva în afară de climax politic.

Bacalaureatul-2010 s-a încheiat. Aşteptăm rezultatele! Ieri, s-a încheiat sesiunea examenelor de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor cu predarea în limba română. În urma unor vizite efectuate în perioada examenelor la câteva centre de bacalaureat, am aflat de la elevi că, în general, subiectele nu au fost atât de complicate, pe cât de voluminoase.

"Dacă înveţi pe parcurs, nu are de ce să-ţi fie frică, cu atât mai mult cu cât pre-BAC-ul ne-a pregătit pentru această evaluare", a menţionat Diana Hanganu, studentă la Liceul Teoretic "Gheorge Asachi" din capitală. Cerându-le părerea despre observatori, absolvenţii mi-au răspuns că aceștia au fost corecţi cu ei, unii mai severi, alţii mai toleranţi. Vicedirectorul Agenţiei de evaluare și examinare a Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, Valentina Miron, a confirmat că și în acest an examenele s-au desfășurat conform regulamentului și nu s-au înregistrat încălcări majore. "Totuși e prea devreme pentru a face o analiză completă, deoarece urmează ultimul examen, care va avea loc pe 21 iunie. Acesta va fi la limba română și va fi susţinut de minorităţile naţionale din RM. Abia după ce vom ști și rezultatele examenelor, vom putea da mai multe detalii", a adăugat Valentina Miron. Cu toate acestea însă, unii elevi recunosc că s-au inspirat din fiţuici și telefoane mobile, alţii ne-au spus că au strâns și unele sume de bani pentru a plăti observatorii. Totodată părinţii tinerilor sunt indignaţi de modul în care se desfășoară examenele, susţinând că e prea multă corupţie. Solicitând anonimatul, ei argumentează "cotizarea” lor

prin faptul că "toţi o fac". "Nu e corect ca un elev care învaţă sistematic să aibă o notă mai mică decât cel care plătește pentru a susţine examenele de absolvire, de aceea suntem nevoiţi să recurgem la astfel de fapte. Mai bine dau acum și sunt asigurat că copilul meu va avea o notă mare, decât să plătesc taxa de contract la instituţiile de învăţământ superior", a precizat un părinte al unui elev de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”

FREE ENGLISH CLASSES

ÎNSCRIEŢI-VĂ!

CURSURILE AU LOC: Începând cu data de 26 iunie marţi ora 17:00 sâmbătă la ora 12:00 timp de 6 săptămâni (12 clase)

ÎNSCRIERILE SE VOR ŢINE: 19 iunie, între 12:00-13:00 22 iunie, între 17:00-18:00

Str. Vasile Alecsandri 41/1, Tel.: 069730805

din orașul Hâncești. Despre toate incidentele care au avut loc în timpul sesiunii vom afla după încheierea definitivă a acesteia. Centrul Anticorupţie va face publice rezultatele controalelor efectuate la centrele de bacalaureat abia după ce se vor susţine toate examenele. Reprezentanţii Centrului Anticorupţie spun că Ministerul Educaţiei a cerut să nu se divulge informaţia mai devreme pentru a nu stresa elevii. Toate acestea însă nu-i prea deranjează pe absolvenţi. Ei așteaptă cu nerăbdare rezultatele muncii lor sperând să aibă cu toţii note mari. Pentru tinerii de la colegii mai urmează încă un an de studii, după care majoritatea din ei vor să dea la facultate, pe când pe absolvenţii liceelor îi așteaptă încă o încercare în această vară: admiterea. Trendul preferinţelor candidaţilor la admitere se menţine același ca și în anii trecuţi, primele în top situându-se facultăţile de economie, drept, medicină, precum și cele politehnice. Unii tineri mai curajoși speră să studieze peste hotarele ţării, în Italia, Franţa sau România. Nadejda DRAGOMIR


8 | Interviu

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

„Trebuie să stoarcem nomadul din noi, din istoria noastră” BOOKFEST // Interviu cu Val Butnaru, autorul „Cărţii nomazilor din B.”, lansată la Bucureşti atât de brusc și de dramatic, încât mă îngrijorează pe bune această stare de lucruri. Vorbeam cu mulţi editori, și la Bookfest – e incredibil, lumea nu mai cumpără cărţi. Mă mir că se mai cumpără ziare, iar dacă lucrurile vor merge tot așa, s-ar putea s-o păţim și noi, ăștia cu ziarele, așa cum au păţit-o editorii. În asemenea condiţii, este greu de crezut că vreo editură va semna un contract în care să spună că va plăti autorului niște bani cât de cât palpabili.

Zeci de lansări de carte, mese rotunde, întâlniri cu scriitori, manifestări promoţionale au avut loc în cadrul celei de-a V-a ediţii a Salonului de Carte Bookfest, care s-a desfășurat între 9 și 13 iunie la Complexul Expoziţional ROMEXPO din București. Organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, Bookfest a devenit unul dintre evenimentele culturale cele mai importante din spaţiul românesc. La ediţia curentă a Bookfest, Editura RAO a lansat „Cartea nomazilor din B.”, în prezenţa autorului. Potrivit lui Ovidiu Enculescu, director RAO, „spiritul de solidaritate pe care ar trebui sa îl avem noi, toţi românii, cu ceilalţi români, solidaritate inclusiv editorială, își va pune amprenta pe bibliotecile noastre, ale tuturor. Cred că și de data asta ne-am atins scopul și am adus o carte bună, frumoasă și cu multe subînţelesuri".

— Cititorul se poate aștepta la un nou roman din partea lui Val Butnaru?

SCRIITORUL VAL BUTNARU alături de omul de televiziune Cristian Tabără — Spune-mi te rog, Val Butnaru, cum s-a reușit organizarea lansării romanului tău „Cartea nomazilor din B.” la ediţia a V-a a celui mai mare Salon de Carte din România, Bookfest? În primul rând, meritul este al Editurii RAO din București, personal al domnului Ovidiu Enculescu, un editor care este cu-adevărat aplecat spre cartea din Basarabia. Bineînţeles, și contribuţia lui Oleg Bodrug de la Editura Prut Internaţional a fost substanţială pentru a realiza această lansare. În rest, Ovidiu Enculescu a considerat necesară lansarea romanului anume la Bookfest, astfel se explică faptul că romanul a apărut la timp, fără tergiversări. — Cine a participat la lansare? Ce accente au pus vorbitorii în discursurile lor? Lansările la Bookfest se fac altfel decât suntem noi obișnuiţi. Și discursurile, și sentinţele sună un pic altfel. Dintre cei invitaţi, mi-a părut substanţial ceea ce a spus profesorul academician Răzvan Theodorescu, el a vorbit despre revirimentul care are loc acum în Republica Moldova și despre actele culturale care au rămas, din păcate, neobservate în București și în alte mari orașe din România. Cristi Tabără a fost cel care, dacă vreţi, și-a făcut un fel de mea culpa în numele tuturor românilor din dreapta Prutului. El a recunoscut faptul că, atât în București, cât și în alte orașe românești, foarte puţini oameni își dau seama cu-adevărat ce se întâmplă la Chișinău și în R. Moldova. Cristi Tabără a recunoscut că, eufemistic vorbind, a fost un neinformat și avea opinii preconcepute vizavi de procesul cultural și de oricare alt ordin de la noi. Atunci când a venit la Festivalul de Film Documentar Cronograf, primăvara asta, a trăit un adevărat șoc cultural, după care și-a reconsiderat părerile despre noi și a insistat asupra ideii că este extrem de plăcut surprins de cele ce a văzut și de cele ce se întâmplă la noi. În timpul apropiat, probabil în toamnă, Cristi Tabără va oferi publicului de aici o mare surpriză – deocamdată nu dezvălui secretul. La lansarea „Cărţii nomazilor din B.” de la Bookfest au mai participat sociologul Vasile Dâncu, mulţi scriitori și editori din Chișinău și din București. — Consideri că mentalitatea de nomad e una din tarele populaţiei basarabene? Așa cum trebuie să scăpăm de sclavul din noi, e timpul să ne eliberăm și de nomadul din noi? Este exact ceea ce gândeam atunci când scriam acest roman. E adevărat,

așa cum trebuie să stoarcem sclavul din noi picătură cu picătură, așa trebuie să stoarcem nomadul din istoria noastră, pagină cu pagină. Din păcate, poate și la nivel de ADN, poate și la nivel afectiv, cred că noi am moștenit o mare parte din deprinderile nomazilor, peregrinând din loc în loc, din istorie în istorie, care niciodată nu a fost a noastră. Am uitat că de fapt ar fi trebuit să fim un popor, de fapt facem parte dintrun popor, că ar trebui să avem demnitate, de oricare notă doriţi, personală, naţională, profesională, dar demnitatea naţională cred că e baza comportamentului onest și corect al unei populaţii care se pretinde a fi popor. Ceea ce am păţit în istoria noastră de vreo două sute de ani încoace se aseamănă cu o casă în care vine un jefuitor, fură tot, îţi omoară copiii, îţi violează nevasta și tu după asta, seara, te duci la o berărie cu violatorul și stai la taclale. Asta facem noi – seară de seară, ne ducem cu violatorul la o bere și stăm de vorbă în cel mai dulce mod posibil. Nomadul din noi nu poate fi stors la fel ca sclavul pe care dorea să-l stoarcă Cehov. Cred că nomadul din noi este de-a dreptul invizibil, nimeni dintre noi nu-și dă seama că suntem încă nomazi, că încă hălăduim prin istorii străine, că lumea râde de noi, și pe bună dreptate râde de noi, pentru lipsa noastră de demnitate, pentru lipsa coloanei vertebrale, pentru vorbele ușoare pe care le aruncăm, pentru că suntem iresponsabili. Noi niciodată nu răspundem pentru nimic. Orice lucru pe care nu-l facem bine nu-l îndreptăm, ci încercăm să ne justificăm. — Numele personajelor din roman sunt alese după multe căutări ori ţi-au venit spontan? Când mi-am scris piesele, m-am gândit mult și am ales cu atenţie numele personajelor. În roman, de asemenea, am căutat numele, pe unele le-am schimbat de trei, chiar și de patru ori. La început erau extrem de locale, apoi am revăzut total și geografia, și numele, după care a rezultat o variantă mixtă. Există și un subtext prin care am vrut să sugerez că situaţii de felul celei descrise în „Cartea nomazilor din B.” nu se întâmplă doar în B. (Basarabia – n.n.), dar și în multe alte părţi ale globului. — Președintele Mahmur (personaj din „Cartea nomazilor...”) este recognoscibil în realitatea basarabeană? Președintele Mahmur e recognoscibil, dar nu e vorba doar de Voronin sau de Fidel Castro, sau de Hugo Chavez, ci e vorba de toţi împreună și de fiecare în parte. — E posibil ca romanul „Cartea nomazilor din B.” să ajungă în

toate bibliotecile din Republica Moldova? Poate nu va ajunge în chiar toate bibliotecile, dar în multe din ele sper să ajungă. Bibliotecile noastre sunt lipsite de fonduri pentru achiziţia de carte, de aceea e nevoie de un program susţinut de cineva și, din câte știu eu, parcă s-ar discuta despre o asemenea posibilitate. Nu va fi un program subvenţionat de stat, poate va fi sprijinit de către niște ONG-uri. Dar când ai văzut ca statul să subvenţioneze astfel de proiecte? Poate a fost așa ceva, eu nu ţin minte.

— Se întrezăresc la orizont și niște drepturi de autor pentru cel ce a scris „Cartea nomazilor din B.”? Să fiu plătit pentru că l-am scris? Nu, nu cred! Poate sunt unii scriitori care urmăresc să fie plătiţi pentru ceea ce scriu, dar, mă rog, ei se consideră profesioniști. Eu nu sunt scriitor profesionist. Din păcate, 99 la sută din scriitorimea de aici își câștigă pâinea cu altceva, iar scrisul rămâne pe seama timpului liber, e un hobby. Pe de altă parte, situaţia editurilor e foarte proastă, vânzările de carte au scăzut

Sunt doi ani de când am terminat de scris romanul și de un an de zile nu am avut în cap nicio altă idee. Așa mi se întâmplă și cu piesele – după ce termin un text dramatic, îmi pare că e ultima piesă pe care am scris-o. De curând însă, mi-a venit o idee de roman și, dacă voi avea timp să-l scriu, cred că va fi ceva foarte bun și probabil va fi ultima lucrare scrisă a mea. — Multă inspiraţie pentru noul roman (cu siguranţă, nu va fi ultimul!), dar deocamdată felicitări pentru „Cartea nomazilor din B.”! Interviu de Irina NECHIT

Comisia parlamentară pentru Protecţie Socială, Sănătate și Familie

PARTENERIATUL PENTRU COPII

Comisia parlamentară pentru protecţie socială, sănătate și familie anunţă lansarea Programului de granturi mici pentru dezvoltarea/consolidarea reţelei de servicii pentru copii și adolescenţi CONTEXT Drepturile copilului la timp liber, odihna, recreare și participare le asigură oportunități de dezvoltare, comunicare, integrare, exprimare liberă și adecvată vîrstei lor. În ultimii ani aceste drepturi sunt mai puțin respectate , în special, pentru copiii din mediul rural. Rapoartele prezentate Comisiei parlamentare de către Grupul de lucru pentru monitorizarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului indică asupra faptului că posibilitățile de petrecere a timpului liber pentru copiii de la sate sunt limitate , iar în unele localități acestea sunt lipsă. Spațiile de timp liber sunt avariate, neîngrijite, nesigure pentru sănătatea copiilor, neaccesibile pentru copiii cu nevoi speciale și pentru cei de vîrtsă școlară mică. Copiii sunt limitați în accesul la informații, în activități de timp liber care ar corespunde intereselor, vîrstei, capacităților lor, precum și realităților cu care ei se întîlnesc zilnic. Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie împreună cu diverși parteneri publici și privați, au lansat „Parteneriatul pentru copii” în cadrul căruia se anunta și initierea Programului de susținere a inițiativelor locale referitoare la organizarea timpului liber pentru toți copiii, fără discriminare. Programul este orientat spre susținerea anuală a mai multor proiecte bazate pe respectarea drepturilor copilului, crearea unui spațiu de comunicare pentru toți copiii din localitate, cu abordări inovative și creative. Proiectele urmează să fie elaborate și realizate la nivel local, cu implicarea tuturor actorilor comunitari, inclusiv a copiilor. Participarea copiilor în elaborarea proiectelor și în implementarea acestora constituie un principiu de bază al acestui program de granturi mici. Programul încurajează îmbunătățirea serviciilor deja existente la nivel local (școală, grădiniță, bibliotecă locală, centru de zi, casă de cultură, terenuri de joacă și de sport etc.) și dezvoltarea capacităților profesioniștilor și a voluntarilor în organizarea activităților de timp liber pentru copii. SCOPUL PROGRAMULUI este de a contribui la dezvoltarea/consolidarea rețelei de servicii pentru copii si adolescenți în localitățile Republicii Moldova . Obiectivele programului: • De a asigura realizarea drepturilor copilului la dezvoltare, timp liber, recreare și participare într-un mediu apropiat, sigur și prietenos; • De a susține inițiativele locale de organizare a timpului liber a tuturor copiilor, fără discriminare, cu implicare actorilor comunitari, comunității, copiilor;

• De a promova incluziunea și solidaritatea socială a copiilor și adolescenților prin intermediul activităților de timp liber; • De a preveni comportamentele riscante și violența în mediul copiilor; • De a dezvolta capacitățile profesioniștilor și ale voluntarilor care lucrează cu copii în serviciile sociale în organizarea activităților de timp liber, bazate pe drepturile copilului; BENEFICIARI DIRECȚI AI PROIECTULUI: copiii și adolescenții între 6-18 ani, din mediul rural, care dispun de oportunități limitate de petrece a timpului liber, în conformitate cu drepturile și interesele lor. PERIOADA DE APLICARE: 1 iunie – 1 iulie 2010 . Perioada de selectare a proiectelor – pina pe 15 iulie . Perioada de realizare – 6 luni, începînd cu 15 iulie 2010. CINE POATE APLICA: ONG-urile locale cu experiență de minim 2 ani în organizarea serviciilor pentru copii, instituțiile de învatamînt, în parteneriat cu adminstrația publică locală și alți parteneri publici și privați. CUM SE POATE APLICA: organizațiile interesate vor depune un dosar care va conține: formularul de aplicare completat (anexat la anunț), care nu va depăși 5 pagini, copia certificatului de înregistrare a organizației obștești, confirmări din partea partenerilor de proiect despre contribuția acestora, CV directorului de proiect, pînă în data de 1 iulie 2010. CINE VA SELECTA PROIECTELE: Pentru evaluarea proiectelor este creat un Consiliul , care va analiza toate proiectele depuse si va selecta proiectele pentru Finatare. Acest Consiliul este format din reprezentantii tuturor partenerilor de organizare a concursului. TIPURI DE PROIECTE CARE AR PUTEA FI SUSȚINUTE: renovarea terenurilor de joc și sportive pentru copii, completarea fondului de carte pentru biblioteci, echiparea cercurilor și cluburilor pe interese, accesul copiilor la informații și tehnologii informaționale, alte proiecte care reiesă din analiza nevoilor beneficiarilor direcți din comunitatea unde se va implementa proiectul etc. ADRESA PENTRU DEPUNEREA PROIECTELOR : Propunerile de proiect pot fi depuse până pe data de 1 iulie, in adresa Fundatiei Est-Europene, Chisinau, str.31 August 1989"nr.98, etajul 3, tel de contact (+373-22) 235-343; 548-102.


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

Observator | 9

www.jurnal.md

EFES Vitanta Moldova Brewery – partener al săptămânii investiţionale “Moldova Business Week 2010” În perioada 22-25 iunie, la Palatul Republicii din Chișinău va avea loc Săptămâna Investiţională “Moldova Business Week 2010” cu genericul “Criza mondială – provocări și noi oportunităţi pentru economia Moldovei”. Obiectivul ţintă al acestui eveniment este de a intensifica fluxurile investiţionale în Republica Moldova. Organizatorii evenimentului: Ministerul Economiei, Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi de Promovare a Exportului din Moldova în cooperare cu Forul Economic Vienez, îşi propun să ofere, în cadrul săptămânii investiţionale, toată informaţia necesară privind oportunităţile investiţionale în Republica Moldova. “Moldova Business Week 2010” va cuprinde Forumuri bilaterale

Abonează-te la Nu uita să te abonezi la ziarul preferat! Dragi prieteni, bănuim că, prinşi de grijile cotidiene, v-a scăpat faptul că deja a început campania de abonare la publicaţiile din R. Moldova. Dacă doriţi să citiţi şi pe viitor publicaţia îndrăgită, grăbiţi-vă să vă faceţi un abonament la ziarul preferat în orice oficiu poştal. De asemenea, vă puteţi abona şi la alte publicaţii editate de Jurnal Trust Media – “Apropo magazin” şi “ECOnomist”. Prezentăm mai jos preţurile pentru abonamentele la publicaţiile Jurnal Trust Media. Abonându-te la “Jurnal de Chişinău”, citeşti şi înţelegi lumea în care trăieşti!

Jurnal de Chişinău – ediţia de marţi Indice 1 lună 3 luni 6 luni PM 21692 (pers. fizice) 12,15 lei 36,45 lei 72,90 lei PM 23692 (pens., invalizi) 11,35 lei 34,05 lei 68,10 lei Jurnal de Chişinău – ediţia de vineri PM 21472 (pers. fizice) 16,50 lei 49,50 lei 99,00 lei PM 23472 (pens., invalizi) 15,50 lei 46,50 lei 93,00 lei Jurnal de Chişinău – ediţia completă PM 23724 (pers. fizice) 28,65 lei PM 21725 (pers. juridice) 63,15 lei

Indice PM 21924

1 lună 16,50 lei

Indice 1 lună PM 21749 (pers. fizice) 13,30 lei PM 23749 (pers. juridice) 14,00 lei PM 24749 (studenţi) 12,00 lei

85,95 lei

171,90 lei

189,45 lei 378,90 lei

3 luni 49,50 lei

6 luni 99,00 lei

3 luni

6 luni

39,90 lei 79,80 lei 42,00 lei

84,00 lei

36,00 lei 72,00 lei

(B2B), cu participarea agenţilor economici din România, Italia, Federaţia Rusă, Turcia, Republica Cehă, Polonia, precum şi din alte ţări care investesc sau au intenţia de a plasa investiţiile în Republica Moldova. Atelierele de lucru incluse în agendă au următoarele tematici: • Instrumente noi ale Guvernului Re-

publicii Moldova în atragerea investiţiilor • Tehnologiile internaţionale performate în Republica Moldova • Reţelele innovative – noua formulă a cooperării regionale • Oportunităţile investiţionale în diferite sectoare ale economiei naţionale. Valeriu Lazăr, Viceprim-ministu, Ministru al economiei, a declarat că acest summit va permite identificarea unor noi sfere de cooperare. Intensificarea fluxului investiţional în RM se va realiza prin atragerea atenţiei investitorilor străini asupra Moldovei, prin facilitarea

dialogului între investitori şi companiile locale, prin indentificarea şi promovarea proiectelor investiţionale de perspectivă, precum şi focusarea atenţiei investitorilor asupra unor sectoare concrete ale economiei naţionale. Partenerul General al Evenimentului – Orange-Moldova, Partenerul – UNDP; Sponsorul General – Moldtelecom; Sponsorii – Comisia Europeană, BCR, Raifeising Leasing Ion MUSTEAŢĂ

Și iarăși despre nume Deși s-a făcut destul de mult în scopul scrierii corecte a prenumelor și numelor de familie, s-au depus eforturi considerabile pentru soluţionarea acestei probleme, corectitudinea și reglementarea numelor proprii și, în special, a numelor de persoane continuă să constituie o problemă acută. În acest sens, ţinem să menţionăm cât de lăudabile și folositoare au fost și sunt și astăzi lucrările semnate de principalii cercetători din republică în domeniul onomasticii Anatol Eremia și Maria Cosniceanu, dar și de alţii. Câte lecţii, prelegeri în auditorii sau emisiuni radiofonice și televizate au fost pregătite de specialiștii-onomasticieni pentru a facilita scrierea corectă a numelor proprii în actele de identitate și în toate sferele în care sunt utilizate? Mulţi din purtătorii numelor de familie schimonosite cândva, de exemplu, Coldari, Cecan, Ceban, Dubolear și Dubolari, Calugari și Calugher, Smentâna, Mordari, Ţerna, Chirtoca, Lipodatu și multe altele de acest fel, constată ei înșiși că li s-a mutilat numele în documente și că ei știu că părinţii și strămoșii lor purtau numele corecte respective, scrise conform normelor și spiritului limbii române: Căldare, Ciocanu, Ciobanu, Dubălaru, Călugăru, Smântână, Mardare, Ţărnă, Chirtoacă, Lepădatu ș.a. Am putea să ne imaginăm că cineva ar putea zice Să aduc un coldari de apă de la fântână sau El e ceban la oi?

Comisie specializată fără specialişti În acest scop, prin anii '90, prin hotărâre de guvern, a fost creată Comisia republicană pentru reglementarea și ocrotirea onomasticii naţionale, comisie care a fost utilă pentru funcţionarii oficiilor stării civile, pentru pedagogii școlilor, pentru edituri. Începând cu anul 2003 (în plină guvernare comunistă) această comisie și-a întrerupt activitatea, nu a mai funcţionat, din motive lesne de înţeles. Întrucât necesitatea unei astfel de comisii era evidentă, a fost constituită o asemenea comisie pe lângă Centrul Naţional de Terminologie (CNT), în care au fost incluși specialiști în domeniul onomasticii. Aceasta, în măsura posibilităţilor, și-a făcut din plin datoria (lecţii, seminare, consultaţii la oficiile de stare civilă și primăriile din republică, servicii beneficiarilor). Cu regret, în ultimii ani, componenţa acestei comisii a fost „modificată”, excluzând specialiștii în domeniu, adică e o comisie specializată fără specialiști. Activitatea acesteia s-a redus doar la eliberarea certificatelor de identificare a numelor, adesea cu multe regretabile erori, acceptând drept echivalente literare niște variante-surogate ale prenumelor noastre românești. E pur și simplu un „business onomastic”. Neţinând cont de regulamen-

tele elaborate de scriere corectă a numelor proprii, de normele lingvistice în vigoare, de recomandările elaborate de specialiști, acum câţiva ani, s-au emis incognito pentru oficiile de stare civilă niște decizii, circulare de uz intern (ignorânduse opinia savanţilor specialiști în domeniu), conform cărora, nu se mai corectează numele, ci dimpotrivă, se schimonosesc. E revoltător ce se întâmplă cu actele noastre de identitate. Persoanele care și-au schimbat prenumele de tipul Ivan, Vasilii, Alexandr, Afanasii, Feodosii, Stepan, Fiodor sau Piotr ș.a. cu variantele corecte ale acestora – Ion, Vasile, Alexandru, Atanasie, Teodosie, Ștefan, Tudor (Teodor) sau Petru ș.a., în momentul expirării termenului de valabilitate a buletinului de identitate sau a pașaportului naţional, au fost obligate să revină la variantele rusești, adică precum sunt scrise, chipurile, în actele de înregistrare a nașterii din arhivă, în care în anii '90 nu s-au făcut modificările de rigoare.

Vasili şi Gheorghi în loc de Vasile şi Gheorghe Au apărut niște variante mutilate ale echivalentelor prenumelor din limba rusă transcrise în limba română. Știm că actele noastre, depozitate prin arhive, în anii postbelici au fost scrise în limba rusă. Este vorba de prenumele rusești Василий, Георгий, Григорий, Юрий ș.a. Acum, când dorim să obţinem un certificat (de naștere, căsătorie etc.) de pe actele din arhivă, ni se înmânează un act duplicat, cu variante monstruoase, transcrise ca Vasili, Gheorghi, Grigori, Iuri etc., și nu cu echivalentele noastre românești: Vasile, Gheorghe, Grigore, Iurie etc. Astfel de variante sunt utilizate în onomastică doar ca nume transcrise dintr-o limbă slavă pentru cetăţenii din ţările respective (mai cu seamă în enciclopediile editate în limba română), și nu pentru cetăţenii din republica noastră, care trebuie să-și poarte prenumele lor naţionale, moștenite din moși-strămoși și

legiferate de normele de scriere a numelor proprii în limba română. Și cum să nu se întâmple astfel de „ciudăţenii”, dacă organele de stare civilă își au propriile instrucţiuni întocmite „pocit”. Ne permitem să analizăm aici unele din „regulile” de transcriere a numelor de persoane prevăzute în punctul 31 din Instrucţiunile Cu privire la modul de înregistrare a actelor de stare civilă, în care citim: Pentru transcrierea numelor și prenumelor cetăţenilor Republicii Moldova din limba rusă în limba de stat, se vor utiliza următoarele reguli: X „е” se transcrie prin „io”; Această prevedere din instrucţiunile amintite mai sus este greșită. Litera „e” din limbile slave, conform standardului oficial de transcriere, se redă în limba română numai prin „e”, pe când litera rusească „ё”, redată în acte uneori și prin „e” se va transcrie prin îmbinarea de litere „io”. De exemplu: Piotr (și pentru Пётр și pentru Петр). Iată de ce întâlnim în acte Petr în loc de Piotr, Semen în loc de Semion ș.a. X „ий” se transcrie prin „i”; Această formulare, pretinsă drept normă, este greșită. Dacă este vorba de prenumele din limba rusă, ca Василий, Григорий, Валерий, Юрий, Клементий, Анатолий etc., este greșit întrucât, conform regulilor ortografice ale limbii române aceste prenume au terminaţie diferită și trebuie înscrise, după cum urmează: Vasile, Grigore, Valeriu, Iurie, Clementie, Anatol etc., deci cu echivalentele respective din limba română. Această regulă („ий” se transcrie prin „i”) justifică „transcrierea” în limba română a prenumelor rusești din acte cu niște variante mutilate ca, de exemplu, Vasili, Grigori, Iuri, Clementi, Anatoli, prenume acceptate și promovate, din păcate, de Centrul de Terminologie.

Organele de stare civilă îşi au „ortografia” lor Căutând o explicaţie de ce s-a ajuns la așa ceva, credem că s-a ţinut cont doar de desinenţa sufixului onomastic al numelor de familie de origine slavă -ский. Dacă e așa, atunci, într-adevăr, conform normelor de scriere a numelor de persoane, se va transcrie -schi în numele de familie, sufix care nu poate fi divizat în două părţi. X „к” se transcrie fie prin „c”, fie prin „ch”, după caz; Prima parte a frazei, adică „к” se transcrie fie prin „c” este corectă. Se cer doar două-trei exemple: Константин – Constantin, Виктор

– Victor, Кодреану – Codreanu. Dar oare ce au înţeles funcţionarii, care completează un act, din partea a doua fie prin „ch”, după caz? Această specificare trebuia omisă. X „щ” se transcrie prin „șc”, înainte de „e” și „i” și prin „șci” înainte de „o” și „u”; Explicaţia înainte de „e” și „i” și prin „șci” înainte de „o” și „u” este de prisos. Era îndeajuns doar: „щ” se transcrie prin „șc”. X „ь” se transcrie prin „i”, înainte de „e”, iar ca semn al palatalizării nu se utilizează; În loc de „ca semn al palatalizării” urma să se scrie „iar aflat între consoane acesta se omite” și să se aducă și câteva exemple: Arosiev pentru rus. Аросьев, iar pentru Котельник – Cotelnic. X legătura „ья” se transcrie prin „ia”; „Legătura” este un termen utilizat nepotrivit (corect e îmbinare de litere). Trebuia menţionat că nu numai îmbinarea de litere „ья” se transcrie prin „ia”, dar și „ия” (în cazul prenumelui Мария). De exemplu, Дарья se scrie Daria, și Мария – Maria. X „э” se transcrie prin „e”; Această afirmaţie este greșită, întrucât, în genere, litera „э” din limba rusă se transcrie „ă” (atât în apelative, cât și în numele de persoane), iar atunci când această literă se află la începutul numelor de persoană în limba rusă se va transcrie în limba română „e”. Exemple: Эмма – Ema, Эманоил – Emanuil, Элина – Elina etc., și nu „ă”. Variantele ca Ăma, Ălina etc. sunt considerate ortografiate greșit. Iată explicaţia pentru numele proprii din actele noastre de tipul: Ţerna în loc de Ţărnă, Ţeran în loc de Ţăranu, Lepedatu în loc de Lepădatu, (satul) Ișnoveţ în loc de Ișnovăţ ș.a. Acestea sunt doar câteva, să le zicem, norme sau recomandări, nu știm ale cui, cu intenţia de reglementare a onomasticii naţionale. Regretabil este faptul că aceste instrucţiuni au fost avizate de Centrul de Terminologie. În ultimii ani, statul Republica Moldova „a avut grijă” să descurajeze cunoașterea limbii oficiale de către toţi cetăţenii săi. Am dori ca noua guvernare să-și asume grija pentru folosirea de facto a limbii române în toate sferele. Continui să fiu de părerea că astăzi, când nu mai există acel Departament al Limbilor care a realizat mult pentru ca limba română să funcţioneze, această funcţie pe bună dreptate ar trebui să-i revină Institutului de Filologie al AȘM. Albina DUMBRĂVEANU,


10 | Cultură

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

O naţiune are nevoie de modele ISTORIA PRESEI // Emanuil Gavriliţă a fondat primul ziar de limbă română din Basarabia

SCENĂ DIN SPECTACOLUL „În această viaţă” de Gheorghe Urschi, în regia lui Victor Ştefaniuc, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”

Păpuşile Teatrului „Guguţă”, la ţară Teatrul Municipal de Păpuși „Guguţă” a iniţiat proiectul „Guguţă în satul meu de baștină”, care promovează valorile cultural-artistice la sate, adică în spaţiul în care copiii sunt văduviţi de contactul direct cu arta păpușărească. Proiectul are drept obiectiv prezentarea unui spectacol în satul de baștină al personalităţilor marcante din ţară. Graţie receptivităţii persoanelor care s-au implicat în susţinerea acestui proiect, am reușit să prezentăm copiilor din Călărași, Glodeni, Soroca, Fălești etc. spectacolul „În această viaţă” de Gheorghe Urschi. Au avut parte de momente plăcute și copiii de la Casa de copii din Cernoleuca, Dondușeni, de la Centrul de plasament și reabilitare pentru copii din Bălţi și de la Casa-internat pentru copii cu dizabilităţi din Orhei. Cu această ocazie le mulţumim tuturor celor care au acceptat colaborarea cu noi. Astfel, Teatrul „Guguţă” și-a diversificat palmaresul cultural-artistic, familiarizând generaţia în creștere cu lumea basmelor, unde avem cu toţii posibilitatea să ne convingem

că binele învinge întotdeauna răul. Prin astfel de proiecte reușim să contribuim la dezvoltarea unei societăţi bazate pe principii sănătoase. Directorul artistic al teatrului, Gabriela Lungu, promite iubitorilor de teatru că urmează alte surprize pe care le vom dezvălui pe parcurs. Pentru a vă bucura din plin de clipele copilăriei, vă invităm în fiecare sâmbătă și duminică în sala Teatrului „Guguţă” să petreceţi momente de neuitat prin contactul direct cu lumea poveștilor. Veţi avea parte și de un program distractiv, de jocuri și povești hazlii, de surprize pentru copii. Veronica V. Cătană

În adolescenţă, prin anii 1965– 1968, îmi plăcea mult să citesc cărţi din celebra colecţie „Jizn' zameceatelnîh liudei” („Viaţa oamenilor iluștri”), editată la Moscova. Intram în bibliotecă și mergeam direct la raftul ce adăpostea acest gen de cărţi. Alegeam personalităţi apolitice din cultura rusă și cea universală – cântăreţi, actori, compozitori etc. Mi-aș fi îndreptat privirea în primul rând spre personalităţile culturale moldovene, dar acestea lipseau cu desăvârșire. „Înseamnă că nu le avem ori sunt mai puţin importante”, gândeam atunci cu mintea mea de copil dezinformat de școala sovietică. Știu astăzi că le avem și sunt foarte importante. Și mai știu că ni s-a ascuns trecutul românesc. După 1990, am studiat, citit și auzit destule ca să-mi dau seama de multitudinea valorilor spirituale românești și să scap definitiv de sentimentul inferiorităţii faţă de „fratele mai mare”, cultivat cu sârguinţă de școala sovietică. O naţiune are nevoie de modele ce dăinuie în timp. Necesitatea elaborării și coordonării unei acţiuni de stat în vederea studierii vieţii și activităţii personalităţilor basarabene este evidentă. Deocamdată, această activitate este una voluntară, bazată pe iniţiativă și entuziasm, afinitate între cercetători și protagoniștii studiilor și mai puţin rezultatul unor proiecte de stat. Credem că studierea personalităţilor basarabene trebuie să devină una din priorităţile guvernului Filat, chiar dacă acesta este împovărat de restanţele regimului Voronin. Gândurile de mai sus – rodul trăirilor subsemnatei în ultimele două decenii – au apărut în mintea mea în martie curent, când mi-am dat seama că pe 10 iunie 2010 se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Emanuil Gavriliţă. Societatea era cât pe ce să treacă cu vederea acest eveniment, în afara celor de la Biblioteca Naţională, care l-au semnalat în Calendarul Naţional 2010. Această personalitate excepţională s-a născut pe 11 august 1847 în satul Nicorești, judeţul Soroca, și a decedat pe 10 iunie 1910 în satul Băxani, același judeţ, potrivit datelor indicate pe monumentul funerar din Băxani. O mare realizare a acestui luptător basarabean a fost editarea ziarului "Basarabia", publicaţie care le-a dat mare bătaie de cap rusificatorilor ţariști în perioada mai 1906 – martie 1907, cum le dau astăzi bătaie de cap rusificatorilor comuniști "Capitala", "Jurnal de Chișinău", "Literatura și arta", "Timpul", "Ziarul de Gardă". Publicaţia respectivă a constituit obiectul preocupărilor știinţifice al multor cercetători, precum Iurie Colesnic, Maria Danilov, Sergiu Grossu, Vasile Malaneţchi, Gheorghe Negru, Dinu Poștarencu, T. Spataru, Ion Varta ș.a. Ion Pelivan, unul dintre colaboratorii publicaţiei, scria într-un articol publicat la 1938 în revista „Viaţa Basarabiei”: „În legătură cu mișcarea

Emanuil Gavriliţă Din scrisoarea secretă, expediată de Aleksei Haruzin, guvernatorul Basarabiei, ministrului rus de Interne, preşedintelui Consiliului de Miniştri, Piotr Stolîpin, descoperită de istoricul Gheorghe Negru în Arhiva Istorică de Stat a Rusiei din Sankt Petersburg (adresa nr. 1190, din 15 iulie 1906): „Ziarele editate în limba moldovenească, în special unul din ele, «Basarabia», profitând pe larg de libertatea presei, admite permanent articole pentru care este acţionat în judecată... Acest ziar, publicat pe banii unor cetăţeni români, locuitori ai României ce urmăresc scopuri româneştiiredentiste, este intens difuzat în localităţile săteşti şi reprezintă un pericol deosebit... În dezvoltarea presei periodice moldoveneşti şi a orientării ei actuale, întrevăd un pericol serios atât pentru contribuţia la revoluţionarizarea populaţiei săteşti, cât şi la educarea ei în spiritul gravitării spre România. Raportând despre aceasta Excelenţei Voastre, în adresa cu nr. 1316 din 13 iulie, nu pot să nu menţionez, a doua oară, că unica modalitate raţională de luptă cu răul inevitabil constă în editarea unui organ de presă pentru popor în limba moldovenească, pe banii guvernului” (acesta fiind viitorul ziar „Moldovanul”, editat de Gheorghe V. Madan, n. M. V.-I.).

obștească din Rusia, apare în 1906 la Chișinău, sub conducerea inimosului naţionalist Manolache Gavriliţă, avocat, prima gazetă moldovenească cu titlul „Basarabia”. În jurul ei se grupează tot ce avea tineretul nostru mai de seamă în ceea ce privește cultura, conștiinţa naţională și patriotismul. În gruparea aceasta se oţelesc caractere de luptători naţionaliști, aci se cristalizează idealul nostru de dezrobire, de unire și de împroprietărire”. Sunt adepta jubileelor care ne mobilizează, adepta jubileelor-fapte. Ultima dată Emanuil Gavriliţă a fost omagiat în anii 30-40 ai secolului trecut de o pleiadă de unioniști care luaseră de la el lecţii de românism – Ștefan Ciobanu, Pantelimon Halippa, Theodor Inculeţ, Ion Pelivan ș.a. Regimul sovietic a așternut uitarea peste numele „naţionalistului și

exploatatorului” Gavriliţă. Destrămarea imperiului sovietic l-a readus în circuitul istoric. Însă, până în 2009, nu s-a organizat nicio acţiune comemorativă, dedicată acestui precursor. Consider că avem șansa și suficient timp pentru a întreprinde o serie de acte reparatorii în 2010! Invităm instituţiile de stat să se autosesizeze, căci societatea civilă întreprinde deja câte ceva. Un simpozion „Gavriliţă”, o monografie „Gavriliţă”, o stradă Gavriliţă, o placă comemorativă „Gavriliţă”, o placă comemorativă pe fosta clădire a ziarului „Basarabia” (în cazul în care mai există), reeditarea colecţiei ziarului „Basarabia” este ceea ce poate face statul în memoria lui Emanuil (Manolache) Gavriliţă și a echipei sale.

La mulţi ani pentru domnul Nicolae Alandarenco, cel care îşi poartă cu demnitate povara şi bucuria halatului alb şi care a ştiut, pe parcursul anilor, să confere noţiunii de stomatolog – un statut de nobleţe. Toată dragostea şi recunoştinţa pacienţilor care, de regulă, îi devin prieteni.

Maria VIERU-IȘAEV


Ieri, a apărut

tabloidul APROPO.

Întrebaţi în toate chioşcurile!

Programe TV

Săptămâna 21 – 27 iunie 2010

Luni 21.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 12.35 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 32 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.30 Sport la minut 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 18.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 33 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

TVR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 23 07.50 Descoperă românii 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.35 Film: Singur pe lume. Dramă 10.20 Întâlnire pe 2 11.30 Telejurnal Ştiri Sport 11.50 Fotbal Italia - Noua Zeelandă 13.45 Teleshopping 14.30 e Forum 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă! 17.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 23 şi 24 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Oraşele lumii - Yangon 18.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Fotbal Portugalia - RPD Coreană 21.00 Arena leilor 22.00 Ora de ştiri 23.10 Replay a ediţiei din 00.30 Serial: Atmosferă fierbinte, ep. 11 01.25 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.50 Film: Dr Jekyll şi dl Hyde 03.15 e Forum 03.40 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Asfalt de Moldova (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Acces Interzis (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei

20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)

Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLAT+. 9.00 Documentar. Chile: între mină şi foame. 9.55 Baştina. Program pentru săteni. 11.00 Desene animate. Supermodelele. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Documentar. Misterul codului de viaţă al urşilor Panda. 13.35 Din videoteca TV. Program muzical. 13.45 Documentar. Pictorul din Hinjiang. 14.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Portugalia - Coreea de Nord. 16.30, 0.00 ŞTIRI. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Chile - Elveţia. 19.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 19.25, 4.30 MESAGER. Stop-cadru. 19.45 Din videoteca TV. Program muzical. 20.00 MESAGER (rus). 20.35 Povestea de seară. 20.50 Documentar. Euromaxx. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Spania - Honduras. 0.15 Documentar. Comorile naturii. 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Descoperă Moldova. 1.20 La noi în sat. 2.30 O carte pentru tine. 2.45 20 de ani în faţa dragostei. Spectacol muzical cu Tudor |opa. 4.40 La datori. 5.10 Music Mania. 5.30 Itinerare folclorice. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.

TNT 06.00 Интуиция 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.00 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. И в звезду, и в телевизор 11.00 Т/с Счастливы вместе. Букины, не разводитесь! Часть 1-я 11.30 М/с Крутые бобры 12.00 М/с Крутые бобры 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.00 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Х/ф Саша + Маша. Дайджест 14.30 Т/с Женская лига: парни, деньги и любовь 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Предчувствие 18.00 Т/с Счастливы вместе. Букины, не разводитесь! Часть 2-я 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Букинвильское привидение 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Няньки 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.25 Х/ф Сайнфелд 02.55 Х/ф Секс и 101 смерть 05.15 Убойной ночи 05.50 Саша + Маша. Лучшее

2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "WALL•E" (SUA 2008) desene animate. 11.50 Comanda la mine. reality-show 13.00 Observator 14.00 „George si Dragonul” (SUA 2004) „George and the Dragon” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "На грани" (США 1997) "The Edge" film artistic. 22.00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 „Godzilla” (SUA 1998) film artistic. 3.40 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)

09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Al şaptelea cer 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de Acasă 16.30 Serial: Maria Mercedes 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Luna fermecată 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare

Pervîi canal ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 România, te iubesc! 11.15 Ce se întâmplă, doctore? 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 AutoExpert 14.15 Film: Conan Barbarul 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3761 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 În Profunzime 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă, ep. 9, anul II 00.00 Film: Umbra terorii 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 România, te iubesc! 04.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV

TV7-NTV 05.00 Т/с Рублевка. Live 05.45 Сегодня утром 07.30 Суд присяжных 08.25 ЧП. Обзор 09.00 Сегодня 09.20 Средний класс 09.55 Музыкальные истории 10.00 Т/с Агент национальной безопасности-5 10.55 Кулинарный поединок 11.50 Телешопинг 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Адвокат 13.30 Т/с Адвокат 14.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Т/с Улицы разбитых фонарей7 16.20 Т/с Улицы разбитых фонарей7 17.15 Их нравы 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Х/ф Учитель в законе 20.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Честный понедельник 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Глухарь 00.10 Т/с Глухарь 00.55 Сotidian (rom) 01.25 Роковой день 01.45 Х/ф Юлий Цезарь 03.45 Особо опасен! 04.15 Т/с Скорая помощь

Acasă 05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi

05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Жди меня 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Т/с Московская сага 23.30 Что будет с деньгами? Большая американская дырка 2. 1 с. 00.20 Новости 00.35 Дневник 32-го Московского кинофестиваля 00.45 Калифрения. Новый сезон 01.20 Американская семейка 01.45 Х/ф Гладиатор 03.00 Новости 03.05 Х/ф Гладиатор 03.35 Т/с Полиция Нового Орлеана 04.20 Детективы

NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Ты не поверишь! 08.15 Женский взгляд 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Кулинарный поединок 10.55 Маски-шоу 11.05 Следствие вели... 12.00 Сегодня 12.40 Программа максимум 13.40 Д/ф Русские сенсации 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 ЧП. Обзор за неделю 16.05 Криминальная Россия. Великолукские: От рассвета до заката 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Эхо войны 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.25 Т/с Грязная работа 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Слепой. Программа убивать 23.35 Честный понедельник 00.25 Т/с Винтовая лестница 01.15 Ты смешной! 01.55 Обзор. Чрезвычайное происшествие

Rossia 04.00 Утро России 08.05 Третья война подполковника Твардовского 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2

12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.20 Спокойной ночи, малыши! 19.30 Т/с Логово змея 21.25 Футбол. ЧМ. Испания Гондурас 23.30 Вести+ 23.50 Гибель адмиралов. Тайна одной авиакатастрофы 00.45 Х/ф Синяя Борода 02.40 Третья война подполковника Твардовского 03.40 Вести. Дежурная часть

STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Снимите это немедленно 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Кадетство 17.00 Галилео 18.00 Т/с Папины дочки 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 22.00 Х/ф Щепка 23.45 Т/с 6 кадров 00.05 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт

Nit-digest 06.30 Mузыка на канале NIT 07.00 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Профилактика 13.00 Mузыка на канале NIT 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 М/с Аватар 15.00 В поисках приключений 16.00 Х/ф Лара Крофт. Расхитительница гробниц (rom титры) 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Impact (rom) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Х/ф Военная разведка (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Бриллиантовый полицейский (rom титры) 00.20 Curier (rom) 00.45 Новости бизнеса (rom) 00.55 Т/с Место встречи изменить нельзя 02.05 Curier (rom) 02.30 Новости бизнеса (rom) 02.35 Т/с Банкирши 04.05 Curier (rom) 04.30 Новости бизнеса (rom) 04.35 В поисках приключений 05.15 Т/с Кармелита (rom титры) 06.00 М/ф

Marţi 22.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 12.35 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 33 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.25 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.30 Teleshopping 15.00 Animale extraordinare 15.35 Kronika

16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 18.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 34 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

TVR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 24 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.30 Oraşele lumii - Yangon 09.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 23 şi 24 10.00 Telejurnal 10.20 Întâlnire pe 2 11.30 Telejurnal Ştiri Sport 11.50 Fotbal Chile - Elveţia 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă! 17.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 25 şi 26 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Oraşele lumii - Valea Banepa 18.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Fotbal Franţa - Africa de Sud 21.00 D’ale lu’ Mitică 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Hercule 00.40 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.20 Fotbal Grecia - Argentina 03.05 Natură şi aventură 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Asfalt de Moldova (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Acces Interzis (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)

Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLAT+. 9.00 Film. CEI II PRIETENI AI LUI OCEAN (SUA). 9.50 }n ritm de dans. 11.00 Desene animate. Supermodelele. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. LUCIE AUBRAC (Franţa, 1996). 15.00 Documentar. Bun venit la Arts 21. 15.30 Gagauz ogeea. 16.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Franţa - Africa de Sud. 19.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 19.25, 4.30 MESAGER. Stop-cadru. 19.45 Din videoteca TV. Program muzical. 20.00 MESAGER (rus). 20.35 Povestea de seară. 20.50, 2.30 Zona liberă. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Grecia - Argentina. 23.30 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Nigeria - Coreea de Sud. 1.20 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.30 Documentar. Moldova turistică. 3.00 20 de ani în faţa dragostei. Spectacol muzical cu Tudor |opa. 4.40 ARTelier. 5.10 Etern şi sacru. Versuri. 5.15 Descoperă Moldova. 5.30 La curţile dorului. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.

TNT 06.00 Убойной ночи 06.30 Убойной ночи 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.00 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Букины, не разводитесь! Часть 1-я 11.00 Т/с Счастливы вместе. Букины, не разводитесь! Часть 3-я 11.30 М/с Крутые бобры 12.00 М/с Крутые бобры 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.00 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Х/ф Саша + Маша. Дайджест 14.30 Т/с Женская лига: парни, деньги и любовь 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Няньки 18.00 Т/с Счастливы вместе. Букинвильское привидение 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Молчание поварят 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Мистер Вудкок 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.25 Х/ф Сайнфелд 02.55 Дом-2. Про любовь 03.50 Х/ф Король комедии

2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "Barbie as Rapunzel" (SUA 2002) desene animate. 11.30 Film 100% cu Camelia Pintilie 12.00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 13.00 Observator 14.00 „Benny Hill”. comedie 14.30 Să te prezint părinţilor. romance 16.00 Observator 16.35 Жди меня. 17.45 Şi milionarii plâng. divertisment 19.00 Observator 20.00 "Животное" (США 2001) "The Animal" film artistic. 22.00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 23.00 Observator


12 | Programe TV 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 „Omul nostru din Panama” (SUA 2001) „The Tailor of Panama” film artistic. 3.00 „Miami Vice” (SUA 1984) serial. 3.40 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)

ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Serial: Om sărac, om bogat, ep. 47, 48 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 După 20 ani 14.30 Miniserie: Al zecelea regat, partea a IV-a 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3762 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Jaf în lumea artei 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă, ep. 10, anul II 00.00 Film: Jaf în lumea artei 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 După 20 ani 04.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV

TV7-NTV 05.00 Т/с Рублевка. Live 05.45 Сегодня утром 06.35 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Чистосердечное признание 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.20 Средний класс 10.00 Музыкальные истории 10.10 Т/с Агент национальной безопасности-5 11.00 Квартирный вопрос 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат с. 47 13.40 Т/с Адвокат 14.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Телешопинг 15.45 Т/с Улицы разбитых фонарей7 16.40 Т/с Улицы разбитых фонарей7 17.40 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Учитель в законе. Продолжение 19.25 Т/с Учитель в законе. Продолжение 20.15 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Главный герой представляет 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Глухарь 00.10 Т/с Глухарь 01.00 Сotidian (rom) 01.25 Д/ф Кто Прошляпил начало войны 02.20 Главная дорога 02.45 Особо опасен! 03.15 Т/с Чужие в Америке 03.40 Т/с Чужи�� в Америке 04.00 Т/с Чужие в Америке 04.20 Т/с Скорая помощь

Acasă 05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Legământul 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare

Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости

12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Т/с Московская сага 23.30 Что будет с деньгами? Большая американская дырка 2. 2 с. 00.20 Новости 00.35 Дневник 32-го Московского кинофестиваля 00.45 Калифрения. Новый сезон 01.20 Американская семейка 01.45 Х/ф Это могло случиться с тобой 03.00 Новости 03.05 Х/ф Это могло случиться с тобой 03.35 Т/с Полиция Нового Орлеана 04.15 Детективы

www.jurnal.md

16.00 Х/ф Застывшие депеши 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Военная разведка (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Военная разведка (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Меченосец (rom титры) 00.10 Curier (rom) 00.35 Новости бизнеса (rom) 00.45 Т/с Место встречи изменить нельзя 01.55 Curier (rom) 02.20 Новости бизнеса (rom) 02.25 Т/с Банкирши 03.55 Curier (rom) 04.20 Новости бизнеса (rom) 05.05 Т/с Кармелита (rom титры) 05.50 М/ф

Moldova 1

Miercuri 23.06.10 TVR 1

NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Едим дома! 08.05 Имена-легенды 08.30 Без рецепта 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Квартирный вопрос 11.00 Маски-шоу 11.05 Т/с Повороты судьбы 12.00 Сегодня 12.40 Т/с Грязная работа 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.30 Чистосердечное признание 16.05 Криминальная Россия. Убийца по объявлению 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Любимая племянница 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Дела семейные 20.25 Т/с Грязная работа 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Слепой. Программа убивать 23.35 Д/ф Кто прошляпил начало войны 00.30 Т/с Винтовая лестница 01.20 Ты смешной! 02.00 Обзор. Чрезвычайное происшествие

Rossia 04.00 Утро России 08.05 Один в поле воин. Подвиг 41-го 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.20 Спокойной ночи, малыши! 19.30 Т/с Логово змея 21.25 Футбол. ЧМ. Греция Аргентина 23.30 Вести+ 23.50 Х/ф Белый холст 01.40 Горячая десятка 02.45 Т/с Девушка-сплетница 03.40 Вести. Дежурная часть

STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Кадетство 17.00 Галилео 18.00 Т/с Папины дочки 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 21.00 Х/ф Дикие бесы 23.45 Т/с 6 кадров 00.05 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт

Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ясновидец 2 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 М/с Аватар 15.00 В поисках приключений

18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)

07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 12.35 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 34 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.25 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.30 Teleshopping 15.00 Animale extraordinare 15.35 Convieţuiri 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 18.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 35 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

TVR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 25 07.50 Poate nu ştiai 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.30 Oraşele lumii - Valea Banepa 09.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 25 şi 26 10.00 Telejurnal 10.20 Întâlnire pe 2 11.30 Telejurnal Ştiri Sport 11.50 Fotbal Mexic - Uruguay 13.45 Teleshopping 14.30 Zon@ IT 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă! 17.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 27 şi 28 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Oraşele lumii-Islanda 18.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Fotbal Slovenia - Anglia 21.00 Bazar 21.30 Bugetul meu 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Căutând-o pe Susan 01.00 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.40 Fotbal Ghana - Germania 03.25 Poate nu ştiai 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Printre Oameni (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Code Deco (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18

6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLAT+. 9.00 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Mexic - Uruguay. 10.50 Din videoteca TV. Program muzical. 11.00 Desene animate. Supermodelele. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. CEI 12 PRIETENI AI LUI OCEAN (SUA). 15.05 Documentar. Global 3000 15.30 Russkii mir. 16.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Slovenia - Anglia. 19.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 19.25, 4.30 MESAGER. Stop-cadru. 19.45 Din videoteca TV. Program muzical. 20.00 MESAGER (rus). 20.35 Povestea de seară. 20.50 Documentar. Euromaxx. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Ghana -Germania. 23.30 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Australia - Serbia. 1.20 Programul zilei. Calendar. 1.30 Documentar. Ea. 1.50 Poezii dedicate teatrului. 2.30 Music Mania. 2.35 Astă seară se improvizează. Spectacol TV. 4.40 Beijing-2008. Istoria unei participări 5.10 Descoperă Moldova. 5.25 La curţile dorului. 5.35 De Ziua Suveranităţii Republicii Moldova. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop

TNT 06.00 Убойной ночи 06.30 Убойной ночи 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.00 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Букины, не разводитесь! Часть 3-я 11.00 Т/с Счастливы вместе. Аццкий отжиг 11.30 М/с Крутые бобры 12.00 М/с Крутые бобры 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.00 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Х/ф Саша + Маша. Дайджест 14.30 Т/с Женская лига: парни, деньги и любовь 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Мистер Вудкок 18.00 Т/с Счастливы вместе. Молчание поварят 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Укрощение строптивого 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Трасса 60 23.15 Дом-2. Город любви 00.15 Дом-2. После заката 00.45 Секс с А. Чеховой 01.15 Комеди Клаб 02.15 Х/ф Сайнфелд 02.40 Х/ф Сайнфелд 03.10 Х/ф Мисс Поттер 05.00 Убойной ночи 05.35 Комедианты Шоу 05.50 Саша + Маша. Лучшее

2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "Finding Nemo" (SUA 2003) desene animate. 12.00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 13.00 Observator 14.00 „Omul zapezilor” (SUA 1984) „Iceman” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator

20.00 "Пророк" (США 2006) "Next" film artistic. 22.00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 Poker After Dark. game show 2.00 „La birou” (SUA 2005) serial. 2.30 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 3.00 „Miami Vice” (SUA 1984) serial. 3.45 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)

ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Al zecelea regat, partea a IV-a 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Film: Prea târziu pentru întâlnire 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3763 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Amuleta morţii 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă, ep. 11, anul II 00.00 Film: Amuleta morţii 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 Serial: Om sărac, om bogat, ep. 47 04.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV

TV7-NTV 05.00 Т/с Рублевка. Live. Сунь 05.45 Сегодня утром 06.35 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 ЧП. Расследование 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.20 Средний класс 10.00 Музыкальные истории 10.05 Т/с Агент национальной безопасности-5 11.00 Дачный ответ 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.40 Т/с Адвокат 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Музыкальные истории 15.35 Т/с Улицы разбитых фонарей- 7 16.25 Т/с Улицы разбитых фонарей- 7 17.20 Вокруг света 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Учитель в законе. Продолжение 19.20 Т/с Учитель в законе. Продолжение 20.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Поздний разговор 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Глухарь 00.10 Т/с Глухарь 00.55 Обзор. Чрезвычайное происшествие 01.20 Сotidian (rom) 01.50 Х/ф Королевская свадьба 03.20 Т/с Чужие в Америке 03.40 Т/с Чужие в Америке 04.00 Т/с Чужие в Америке 04.20 Т/с Скорая помощь

Acasă 05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Legământul 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Luna fermecată 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare

Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка

VINERI, 18 IUNIE 2010

12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Т/с Московская сага 23.30 Что будет с деньгами? Большая американская дырка 2. 3 с. 00.20 Новости 00.35 Дневник 32-го Московского кинофестиваля 00.45 Калифрения. Новый сезон 01.20 Американская семейка 01.45 Х/ф Мужья 03.00 Новости 03.05 Х/ф Мужья 04.00 Индеец, прячущий свое имя

JURNAL DE CHIŞINÃU 19.05 Т/с Военная разведка (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Военная разведка (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Безумное свидание (rom титры) 23.45 Curier (rom) 00.10 Новости бизнеса (rom) 00.20 Т/с Место встречи изменить нельзя 01.30 Curier (rom) 01.55 Новости бизнеса (rom) 02.00 Т/с Банкирши 03.30 Curier (rom) 03.55 Новости бизнеса (rom) 04.40 Т/с Кармелита (rom титры) 05.25 М/ф

Joi 24.06.10 TVR 1

NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Смотр 08.05 Имена-легенды 08.30 Русская начинка 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Дачный ответ 11.00 Маски-шоу 11.05 Т/с Повороты судьбы 12.00 Сегодня 12.40 Т/с Грязная работа 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Спасатели 16.05 Криминальная Россия. Поддельники 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Охота на клоуна 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.25 Т/с Грязная работа 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Слепой. Программа убивать 23.35 Поздний разговор 00.20 Т/с Винтовая лестница 01.10 Ты смешной! 01.50 Обзор. Чрезвычайное происшествие

Rossia 04.00 Утро России 08.05 Натурщица для гения 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.20 Спокойной ночи, малыши! 19.30 Т/с Логово змея 21.25 Футбол. ЧМ. Австралия Сербия 23.30 Вести+ 23.50 Х/ф Старший сын 02.35 Т/с Девушка-сплетница 03.30 Городок

STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Кадетство 17.00 Галилео 18.00 Т/с Папины дочки 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 22.00 Х/ф Ночной охотник 23.45 Т/с 6 кадров 00.05 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт

Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Х/ф Ваша честь 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 М/с Аватар 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Застывшие депеши 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.)

07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 12.35 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 35 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.25 Pur şi simplu delicios 1 episod 14.30 Teleshopping 15.00 Animale extraordinare 15.35 Akzente 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 18.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 36 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

TVR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 26 07.50 Poate nu ştiai 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.30 Oraşele lumii-Islanda 09.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 27 şi 28 10.00 Telejurnal 10.20 Întâlnire pe 2 11.30 Telejurnal Ştiri Sport 11.50 Fotbal SUA - Algeria 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă! 17.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 29 şi 30 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Oraşele lumii - Taipei 18.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Fotbal Slovacia-Italia 21.00 Imaginea succesului 21.30 Dincolo de hartă 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Ia-o de la capăt! 01.05 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.45 Fotbal Camerun - Olanda 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Repere Ortodoxe (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Motoare (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20


JURNAL DE CHIŞINÃU 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)

Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLAT+. 9.00 Fotbal. Cupa Mondială 2010. SUA - Algeria. 10.50 Din videoteca TV. Program muzical. 11.00 Desene animate. Supermodelele. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 La izvoare. Festival-concurs naţional de artă corală. Partea 1. 14.05 Cinemateca universală.. 14.20, 2.50 Drag mi-e cîntecul şi jocul. Ansamlul de cîntece şi dansuri populare Fluieraş la 65 de ani de activitate. Partea 1. 15.30 Perpetuum muzicale. 16.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Slovacia - Italia.. 19.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 19.25, 4.30 MESAGER. Stop-cadru. 19.45 Din videoteca TV. Program muzical. 20.00 MESAGER (rus). 20.35 Povestea de seară. 20.50 Super loto 5 din 35. 20.55 Terra vita. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Camerun - Olanda. 23.30 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Danemarca - Japonia. 1.20 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.30 Picături de Dor. 1.45 Documentar. Găgăuzia. 2.30 Idei, proiecte, realizări. 4.40 Cu noi la teatru. 5.10 La obiect. 5.20 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.

TNT 06.00 Убойной ночи 06.30 Убойной ночи 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.00 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Аццкий отжиг 11.00 Т/с Счастливы вместе. Непрямой массаж перца 11.30 М/с Крутые бобры 12.00 М/с Крутые бобры 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.00 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Х/ф Саша + Маша. Дайджест 14.45 Comedy Woman 15.45 Х/ф Трасса 60 18.00 Т/с Счастливы вместе. Укрощение строптивого 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Все лучшее - взрослым! 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Неприятности с обезьянкой 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.25 Х/ф Сайнфелд 02.55 Дом-2. Про любовь 03.50 Х/ф 28 дней

2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "Totò Sapore e la magica storia della pizza" (Italia 2003) desene animate. 12.00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 13.00 Observator 14.00 „Scandal in Boemia” (SUA 2001) „The Royal Scandal” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "Горячие головы" (США 1991) "Hot Shots!" film artistic. 22.00 Seara târziu cu Dorin Scobioală. talk show 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capa-

VINERI, 18 IUNIE 2010

tos. divertisment 1.00 “Lege si ordine. Brigada speciala” serial. 2.00 „Cand viata-ti zambeste din nou” (SUA 1981) „Bustin’ Loose” film artistic. 3.45 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)

ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Prea târziu pentru întâlnire 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Promotor 14.30 Film: Zonă de calamitate 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3764 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Arma secretă 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă, ep. 12, anul II 00.00 Film: Arma secretă 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 Serial: Om sărac, om bogat, ep. 48 04.00 Serial: Terminatorul: Războiul continuă 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV

TV7-NTV 05.00 Т/с Рублевка. Live. Гриша 05.45 Сегодня утром 06.35 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Первая кровь 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.20 Средний класс 09.55 Музыкальные истории 10.10 Т/с Агент национальной безопасности-5 11.05 Следствие вели... (титры) 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.40 Т/с Адвокат 14.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Телешопинг 15.45 Т/с Улицы разбитых фонарей7 16.45 Т/с Улицы разбитых фонарей7 17.30 Вокруг света 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Учитель в законе. Продолжение 19.25 Т/с Учитель в законе. Продолжение 20.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.30 Особо опасен! 22.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Глухарь 00.10 Т/с Глухарь 00.55 Обзор. Чрезвычайное происшествие 01.10 Сotidian (rom) 01.40 Х/ф Один из нас 03.20 Т/с Чужие в Америке 03.40 Т/с Чужие в Америке 04.00 Т/с Чужие в Америке 04.20 Т/с Скорая помощь

11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Человек и закон 23.30 Обмани меня. Новые серии 00.20 Новости 00.35 Дневник 32-го Московского кинофестиваля 00.45 Х/ф Братья Блюз 03.00 Новости 03.05 Х/ф Братья Блюз 03.15 Х/ф Путь Карлито: Восхождение к власти

Pervîi canal

19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Военная разведка (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Военная разведка (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Moldova intre da si nu 22.25 Х/ф Рики Бобби: Король дороги (rom титры) 00.25 Curier (rom) 00.50 Новости бизнеса (rom) 01.00 Т/с Место встречи изменить нельзя 02.10 Curier (rom) 02.35 Новости бизнеса (rom) 02.40 Т/с Банкирши 04.10 Curier (rom) 04.35 Новости бизнеса (rom) 04.40 В поисках приключений 05.20 Т/с Кармелита (rom титры) 06.05 М/ф

17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)

Vineri 25.06.10 NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Авиаторы 08.05 Имена-легенды 08.30 Золотая пыль 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Очная ставка 10.50 Маски-шоу 11.05 Т/с Повороты судьбы 12.00 Сегодня 12.40 Т/с Грязная работа 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Первая кровь 16.05 Криминальная Россия. Последним не будет 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Вазочка с Амуром 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Дела семейные 20.25 Т/с Грязная работа 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Слепой. Программа убивать 23.30 Алтарь Победы. Парад победителей 00.20 Т/с Винтовая лестница 01.10 Ты смешной! 01.55 Обзор. Чрезвычайное происшествие

Rossia 04.00 Утро России 08.05 Догадайся. Спаси. Юрий Визбор 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Ве��ти-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.20 Спокойной ночи, малыши! 19.30 Т/с Логово змея 21.25 Футбол. ЧМ. Камерун Нидерланды 23.30 Вести+ 23.50 Х/ф Интервью с вампиром 02.10 Честный детектив 02.50 Т/с Девушка-сплетница 03.40 Вести. Дежурная часть

STS

Acasă 05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Legământul 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Luna fermecată 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare

05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор

Programe TV | 13

www.jurnal.md

06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Кадетство 17.00 Галилео 18.00 Т/с Папины дочки 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 22.00 Х/ф Роковое влечение 00.10 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт

Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ваша честь 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 М/с Аватар 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Застывшие депеши 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры)

Moldova 1 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 12.35 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 36 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.25 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.30 Teleshopping 15.00 Tribuna partidelor parlamentare 15.30 Dale Chihuly la lucru 16.00 Vizor monden cu Liviu şi Ela 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 18.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 37 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLAT+. 9.00 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Paraguay - Noua Zeelandă. 10.50 Din videoteca TV. Program muzical. 11.00 Desene animate. Supermodelele. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 La noi acasă. 13.45 Portrete în timp. Petru Eşanu, artist al poporului. 14.20, 2.50 Drag mi-e cîntecul şi jocul. Ansamlul de cîntece şi dansuri populare Fluieraş la 65 de ani de activitate. Partea a 2-a. 15.30 Moldovenii de pretutindeni. 16.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Portugalia - Brazilia. 19.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 19.25, 4.30 MESAGER. Stop-cadru. 19.45 Din videoteca TV. Program muzical. 20.00 MESAGER (rus). 20.35 Povestea de seară. 20.50 Joker plus. 20.55 Din videoteca TV. Program muzical. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Chile - Spania. 23.30 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Elveţia - Honduras. 1.20 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.30 Terra vita. 2.30 Versuri de George Coşbuc. 4.40 Portrete în timp. 5.10 La obiect. 5.20 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.

TNT TVR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 27 07.50 Poate nu ştiai 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.30 Oraşele lumii -Taipei 09.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 29 şi 30 10.00 Telejurnal 10.20 Întâlnire pe 2 11.30 Telejurnal Ştiri Sport 11.50 Fotbal Paraguay - Noua Zeelandă 13.45 Teleshopping 14.30 Utopia 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă! 17.00 Serial: Poveşti din Paris. Dramă., ep. 31 şi 32 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Oraşele lumii - Graz 18.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Fotbal Portugalia - Brazilia 21.00 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver 21.30 Lex et Honor 22.00 Ora de ştiri 23.00 Volei România - Marea Britanie 00.45 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.25 Fotbal Chile - Spania 03.10 Oraşele lumii - Graz 03.40 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Punkt (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Cinestezia (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar

06.00 Убойной ночи 06.30 Убойной ночи 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.00 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Непрямой массаж перца 11.00 Т/с Счастливы вместе. Сексуальные меньшевики 11.30 М/с Крутые бобры 12.00 М/с Крутые бобры 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.00 М/с Губка Боб Квадратные штаны 13.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Х/ф Саша + Маша. Дайджест 14.30 Т/с Женская лига: парни, деньги и любовь 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Неприятности с обезьянкой 18.00 Т/с Счастливы вместе. Все лучшее - взрослым! 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Рыбак рыбака 20.00 Битва экстрасенсов 21.00 Комеди Клаб 22.00 Comedy Woman 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.25 Х/ф Сайнфелд 02.55 Х/ф Мемуары гейши 05.50 Саша + Маша. Лучшее

17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "Перевозчик 3" (Франция, Великобритания 2008) "Transporter 3" film artistic. 22.00 Test de fidelitate. 23.30 Şi milionarii plâng. divertisment 0.30 “Vanatoarea de oameni” (SUA 1993) “Hard Target” film artistic. 2.15 Observator (reluare) 3.00 ”8 mm 2” (SUA 2005) film artistic. 4.45 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)

ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Zonă de calamitate 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Film: O viaţă nouă 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3765 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Kickboxer 3: Arta războiului 22.30 Film: Ultima şansă 00.30 Ştirile Pro TV din Sport 01.00 Ştirile Pro TV 01.30 Film: Kickboxer 3: Arta războiului 02.15 Film: Ultima şansă 04.00 Happy Hour 05.00 În Profunzime 06.30 Ştirile Pro TV

TV7-NTV 05.00 Т/с Рублевка. Live 05.45 Сегодня утром 06.35 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Особо опасен! 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Вокруг света 10.15 Т/с Агент национальной безопасности-5 11.05 И снова здравствуйте! 12.00 Сегодня 12.40 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.40 Т/с Адвокат 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Т/с Улицы разбитых фонарей7 16.20 Т/с Улицы разбитых фонарей7 17.20 Вокруг света 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Их нравы 18.50 Открытая студия 20.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.30 Следствие вели... (титры) 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Красота. История всероссийского обмана 00.45 Сotidian (rom) 01.15 Женский взгляд Сергей полонский 01.55 Х/ф Амнезия 03.25 Т/с Чужие в Америке 03.45 Т/с Чужие в Америке 04.05 Т/с Чужие в Америке 04.25 Т/с Скорая помощь

Acasă 05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Legământul 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Film: Dansând la Harvest Moon 22.30 Serial: Cuibul de vipere 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Film: Dansând la Harvest Moon 03.15 Serial: Cuibul de vipere 04.45 Serial: Dragostea nu moare

Pervîi canal 2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 Rasmerita cu Buzdugan si Morar. divertisment 11.20 “Printesa hotilor” (coproductie 2001) “Princess of Thieves” film artistic. 13.00 Observator 14.00 „Al patrulea tenor” (SUA 2002) „The 4th Tenor” film artistic. 16.00 Observator

05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости

18.20 След 19.05 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.25 Розыгрыш 22.50 Х/ф Влюбиться в невесту брата 00.35 Х/ф Рыцари Южного Бронкса 02.10 Х/ф Время летать 03.35 Х/ф Дети понедельника 05.05 Я видел тот свет

NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Главная дорога 08.00 Окопная жизнь 08.25 А. Журбин. Мелодии на память 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 И снова здравствуйте! 10.55 Маски-шоу 11.05 Т/с Повороты судьбы 12.00 Сегодня 12.40 Т/с Грязная работа 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.30 Особо опасен! 16.05 Криминальная Россия. Схватка на Гончарной 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Красота требует жертв 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Следствие вели... 19.30 ЧП. Расследование 19.55 Красота. История Всероссийского обмана 21.50 Х/ф Только вперед 23.45 Женский взгляд 00.30 Х/ф Масквичи 01.10 Роковой день 01.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие

Rossia 04.00 Утро России 08.05 Мой серебряный шар. Т. Макарова 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Логово змея 21.50 Девчата 22.45 Х/ф Точка возврата 01.20 Х/ф Смертельная битва: Истребление 03.05 Х/ф Смертельная битва: Путешествие начинается 03.50 Городок

STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Кадетство 17.00 Галилео 18.00 Т/с Папины дочки 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Х/ф Счастливый зуб 22.45 Т/с Даешь молодежь 23.40 Т/с 6 кадров 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт

Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ваша честь 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 Vocea poporului (rom) 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Застывшие депеши 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Военная разведка (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Life story 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Бои муай тай 00.05 Curier (rom) 00.30 Новости бизнеса (rom) 00.40 Звездная ночь (rom) 02.15 Т/с Место встречи изменить нельзя


14 | Programe TV 03.25 Curier (rom) 03.50 Новости бизнеса (rom) 03.55 В поисках приключений 04.35 Curier (rom) 05.00 Новости бизнеса (rom) 05.05 Т/с Кармелита (rom титры) 05.50 М/ф

Sâmbătă 26.06.10 TVR 1 07.00 Pro patria 07.25 Cântecul amintirii 08.00 Desene animate 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.30 Serial: Hannah Montana, sez. II 12.00 Vedeta familiei 13.00 Europa ne priveşte 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.15 Călător pe viaţă 14.45 Prinţesele lumii, ep. 9 14.55 Formula 1 16.20 Circ şi iluzionism 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Tezaur folcloric 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.10 Sport la minut, ep. 1 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Tezaur folcloric 05.25 Sport la minut 1 episod 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

TVR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.30 Între cer şi pământ 09.00 Atenţie… copii 09.35 Liber pe contrasens 10.30 Zon@ IT 11.00 Bugetul meu 11.35 Fotbal RPD Coreană - Coasta de Fildeş 13.30 Atenţie, se cântă! 14.55 Automobilism Campionatul Mondial Formula 1 16.00 Lumea de aproape 16.30 Imaginea succesului 17.00 Timpul chitarelor 18.00 Volei România - Marea Britanie 19.30 Arena leilor 20.30 Volei România - Marea Britanie 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Furtuni în Africa 00.50 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.15 Liber pe contrasens 02.05 Atenţie, se cântă! 03.25 Lumea de aproape 03.55 Timpul chitarelor 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Editie Speciala (reluare) 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Ora de ras (reluare) 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea de week-end 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Desteptarea de week-end 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Editie Speciala (reluare) 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Negru si Bogatu 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Motoare 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Printre Oameni 18.00 Jurnalul orei 18 18.30 Acces Interzis 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Jurnal de Week-end 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Punkt 22.00 Jurnalul orei 22 22.15 Jurnal sportiv 23.00 Jurnalul orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Negru si Bogatu (reluare) 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Printre Oameni (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal de Week-end (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (reluare) 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Editie Speciala (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Punkt (reluare)

Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Serial. COPIII NOŞTRI DRAGI (Franţa). 7.15 Documentar. Bokassa I, ultimul împărat african. 8.10 Desene animate. Micul vampir. 8.25 Magazinul copiilor. 9.00 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Coreea de Nord - Coasta de Fildeş. 10.50, 2.50 Anastasia lazariuc în spectacolul Orice femeie e frumoasă. Partea 1. 12.00, 15.00, 0.00 ŞTIRI. 12.15 Dor. Program muzical. 12.45 Grigore Vieru. Poezie şi destin. 13.25 Lumina adevărului. 14.15 Erudit-cafe. 15.10 Studio Art plus (rus.) 15.40 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 16.10 Zona liberă. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Optimi de finală. 1A - 2B. 19.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 19.30 Din videoteca TV. Program muzical. 19.40 Povestea de seară. 20.00 MESAGER (rus.) 20.30 Templul muzicii. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Optimi de finală. 1C - 2D. 0.15 Din videoteca TV. Program muzical. 0.25 Documentar. Euromaxx. 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Viaţă fără risc. 1.20 Grigore Vieru.Poezie şi destin. 2.30 Itinerare folclorice. 2.40 La obiect. 4.30 Perpetuum mobile. 5.00 Descoperă Moldova. 5.15 La curţile dorului. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.

www.jurnal.md TV7-NTV

05.05 Т/с Рублевка. Live 05.50 М/ф Люди икс: эволюция 06.10 М/с Люди икс: эволюция 06.30 Сказки Баженова 07.00 Сегодня 07.20 Вокруг света 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Смотр 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.20 Телешопинг 09.35 Главная дорога (дайджест) 10.00 Кулинарный поединок 11.00 Квартирный вопрос 12.00 Сегодня 12.25 Телешопинг 12.45 Вокруг света 12.55 Лучший город земли. Москва военная 13.45 Открытая студия 15.00 Сегодня 15.20 Вторая Мировая день за днем (титры). 39 с. 15.45 Суд присяжных: главное дело 17.15 Очная ставка 18.00 Сегодня 18.25 Профессия - репортер 18.55 Программа максимум 20.05 Д/ф Русские сенсации 21.00 Top-wine программа о вине 21.25 Х/ф Смертельное оружие-3 23.30 Х/ф Новичок 01.30 Ты не поверишь! 02.10 Программа максимум 03.05 М/ф Бобик в гостях у Барбоса 03.15 Т/с Чужие в Америке 03.40 Т/с Чужие в Америке 04.00 Т/с Чужие в Америке 04.20 Т/с Скорая помощь

Acasă TNT 06.00 М/с Эй, Арнольд 06.30 М/с Эй, Арнольд 07.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 07.30 М/с Так и волшебная сила Жужу 07.55 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.25 Т/с Саша + Маша 09.00 Необъяснимо, но факт 10.00 Школа ремонта - Минхоромы цвета хрома 11.00 Д/ф В чужой власти 12.00 Комеди Клаб 13.00 Comedy Woman 14.00 COSMOPOLITAN. Видеоверсия 15.00 Т/с Универ 15.30 Т/с Универ 16.00 Т/с Универ 16.30 Т/с Универ 17.00 Х/ф Некуда бежать 18.50 Наша Russia 19.30 Наша Russia 20.00 Х/ф Пристрели их 21.50 Наша Russia 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Убойная лига 01.40 Секс с А. Чеховой 02.15 Дом-2. Про любовь 03.10 Х/ф Мастер перевоплощения 04.40 Убойной ночи 05.15 Убойной ночи 05.50 Саша + Маша. Лучшее

2 Plus 7.00 Desene animate. 7.30 "Bolt" (SUA 2008) desene animate. 9.00 “Karate Kid III” (SUA 1989) „The Karate Kid. Part III” film artistic. 11.30 „Al patrulea tenor” (SUA 2002) „The 4th Tenor” film artistic. 13.00 „Scene de casnicie”. comedie 13.30 “Angelique, marchiza ingerilor” (coproductie 1964) “Angelique, marquise des anges” film artistic. 16.00 Observator 16.30 „Scene de casnicie”. comedie 17.00 „Bean” (SUA 1997) film artistic. 19.00 Observator 20.00 "Эрин Брокович" (США 2000) "Erin Brockovich" film artistic. 22.30 Comanda la mine. reality-show 23.45 „Scene de casnicie”. comedie 0.30 Film 100% cu Camelia Pintilie 1.00 “Angelique, marchiza ingerilor” (coproductie 1964) “Angelique, marquise des anges” film artistic. 2.45 “Karate Kid III” (SUA 1989) „The Karate Kid. Part III” film artistic. 4.45 ”Beethoven” desene animate. 5.30 ”101 dalmatieni” (SUA 1997) desene animate.

ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Ce se întâmplă, doctore? 10.30 Zâmbiţi, vă rog! 11.00 AutoExpert 11.30 În Profunzime 13.00 Ştirile Pro TV 13.15 Film: Contesa travestită 15.15 Film: Cupa Gilbert 17.15 Film: Aventura prieteniei 19.00 Ştirile Pro TV 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Reţeaua 23.00 Film: Mad Max 00.45 Ştirile Pro TV din Sport 01.00 Film: Reţeaua 03.30 Film: Mad Max 06.00 AutoExpert 06.30 Ştirile Pro TV

05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial Călătorie mexicană 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Serial: Terra Nostra 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Legământul 17.30 Serial: Al şaptelea cer 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Film: Stăpâna mirodeniilor 22.30 Serial: Cuibul de vipere 00.30 Serial: Terra Nostra 02.30 Film: Stăpâna mirodeniilor 04.00 Serial: Cuibul de vipere

Pervîi canal 06.00 Новости 06.10 Гении и злодеи 06.35 Х/ф Завтра была война 08.00 Dimineata pe Prime 09.15 Умницы и умники 10.00 Новости 10.15 Смак 11.00 К 100-летию поэта. А. Твардовский. Один в поле воин 12.00 Новости 12.10 Вода и люди. Хроника катастрофы 13.05 Розыгрыш 14.30 С. Крючкова. Я научилась просто, мудро жить... 15.30 Х/ф Большая перемена 19.55 Среда обитания. Тот еще фрукт 21.00 Время 21.15 Майкл Джексон: Вот и все 23.05 Дневник 32-го Московского кинофестиваля 23.15 Х/ф Палата N6 00.50 Х/ф Агент Джонни Инглиш 02.20 Х/ф Миссия спасения: Точка удара 03.50 Х/ф Амнистия 05.05 Дети Дианы

NTV-Mir 07.00 Сегодня 07.20 М/ф Всемирная картинная галерея с тетушкой Совой 07.30 Сказки Баженова 08.00 Без рецепта 08.30 Главная дорога 09.00 Сегодня 09.30 Едим дома! 11.00 Русская начинка 11.30 Т/с Поп корн-3 12.00 Сегодня 12.25 Кулинарный поединок 13.20 Квартирный вопрос 14.20 А. Журбин. Мелодии на память 15.00 Сегодня 15.25 Т/с Автобус 16.20 Очная ставка 17.10 Наши 18.00 Сегодня 18.30 Профессия - репортер 19.00 Программа максимум 20.00 Д/ф Русские сенсации 20.50 Ты не поверишь! 21.35 Т/с Возвращение Мухтара-2. Телефонный призрак. Кредитор 23.25 Лучший город Земли. Москва военная 00.20 Х/ф Приваловские миллионы 01.45 Обзор. Чрезвычайное происшествие

Rossia 04.20 Х/ф Одинокий игрок 06.10 Вся Россия 06.25 Диалоги о животных 07.00 Вести 07.10 Вести-Москва 07.20 Субботник 08.00 М/ф В некотором царстве 08.30 М/ф Тристан и Изольда 10.00 Вести 10.10 Вести-Москва 10.20 Формула власти 10.45 Очевидное - невероятное 11.15 Комната смеха 12.10 Сто к одному 13.00 Вести 13.20 Вести-Москва 13.30 Последний звонок Нестора Петровича. М. Кононов 14.20 Кто хочет стать М. Галкиным 15.20 Субботний вечер 17.15 Х/ф Веское основание для убийства 19.00 Вести в субботу 19.40 Х/ф Веское основание для убийства 21.25 Футбол. ЧМ 23.30 Х/ф Выбор судьбы 01.30 Х/ф Возврата нет 03.35 Последний звонок Нестора Петровича. М. Кононов

TVR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 Studio Mondial 08.30 Dincolo de hartă 09.00 Motomagia 09.30 Un zâmbet pe… 4 roţi! 10.00 Ferma 11.00 Pescar hoinar 11.35 Fotbal Optimi de finală 13.30 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver, ep. 26 14.00 Studio F1 Transmisiune directă 14.55 Automobilism Campionatul Mondial Formula 1 17.00 Muzică şi muzichie 18.00 Serial: Profesoara detectiv 19.00 Fotbal Optimi de finală 21.00 Serial: Eureka, sez. al III-lea, ep. 17 22.00 Ora de ştiri 23.10 Volei România - Marea Britanie 00.45 Fotbal Rezumatele meciurilor zilei de la C M de Fotbal 2010 01.05 Bazar 01.35 Film: Furtuni în Africa 03.05 Motomagia 03.30 Un zâmbet pe… 4 roţi! 03.55 Serial: Profesoara detectiv 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping

STS JurnalTV 06.00 Не может быть 07.00 Цвет нации 08.30 Городское путешествие 09.30 Услышь меня 10.00 Истории в деталях 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Снимите это немедленно 12.00 Одни дома 12.30 Галилео 13.00 Хочу верить 13.30 Т/с 6 кадров 14.30 Хорошие шутки 16.30 Т/с 6 кадров 17.00 Х/ф Губка боб-квадратные штаны 18.35 Т/с 6 кадров 19.30 Т/с Папины дочки 21.00 Х/ф Плюшевый синдром 22.55 Т/с 6 кадров 23.10 Слава богу, ты пришел! 00.25 Хорошие шутки 02.00 Рингтон чарт 03.00 Музыка 05.00 Рингтон чарт

Nit-digest 07.00 М/ф Том и Джерри 07.30 Curier (rom) 07.55 Новости бизнеса 08.00 Х/ф Не имей 100 рублей (rom титры) 09.35 Vocea poporului (rom) 10.30 М/ф Дети дождя 12.00 Х/ф Великолепный пес (rom титры) 13.40 В добрый час! Выпускной бал - 2010 16.00 Альтернатива 16.45 Х/ф Заводила (rom титры) 18.55 Содружество за неделю 19.20 Guta show (rom) 20.00 Резонанс с к.старышем 21.00 Х/ф Бей в кость (rom титры) 23.30 Постскриптум 00.40 Киномания Прекрасные времена 02.35 Vocea poporului (rom) 03.20 Guta show (rom) 03.50 Х/ф Алмазы шаха (rom титры) 05.45 М/ф

Duminică 27.06.10 TVR 1 07.00 Universul credinţei 08.00 Desene animate 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Viaţa satului 13.00 Agenda politică 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.15 Călător pe viaţă 14.45 Prinţesele lumii, ep. 10 14.55 Formula 1 16.50 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Săptămâna Modei Româneşti, Iaşi 2010 19.35 Tragerile Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc 20.00 Telejurnal Omologarea tragerilor Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi NorocMeteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.20 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.10 Sport la minut, ep. 1 00.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 02.10 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.55 Telejurnal Meteo 04.35 Universul credinţei 05.25 Sport la minut, ep. 1 05.35 Spectacolul lumii 06.05 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping

06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Editie Speciala (reluare) 08.00 Jurnalul orei 8 08.10 SfÂnta Liturghie 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea de week-end 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Desteptarea de week-end 11.00 Jurnalul orei 11 11.30 Jurnal pentru copii 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Jurnal extern 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Repere ortodoxe 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Code Deco 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Asfalt de Moldova 18.00 Jurnalul orei 18 18.30 Cinestezia 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Jurnal de Week-end 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.15 Ora de ras 22.00 Jurnalul orei 22 22.15 Jurnal sportiv 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Ora de ras (reluare) 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Jurnal Extern (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal de Week-end (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (reluare) 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Repere ortodoxe (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Asfalt de Moldova (reluare)

Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Serial. COPIII NOŞTRI DRAGI (Franţa). 7.15 Film. DEŞ+RT+CIUNEA DEŞERT+CIUNILOR (URSS, 1978). 8.45 Locuinţa mea. 9.15 Miracolul dansului. 9.45 O carte pentru tine. 10.00 Ring Star. Concurs muzical. 11.10 La datorie. 11.30 Ghidul sănătăţii tale. 12.00 NOVOSTI. 12.15, 2.55 Anastasia Lazariuc în spectacolul Orice femeie e frumoasă. Partea a 2-a. 13.20 Cinemateca universală. 13.35 Documentar. Drumeţii. 14.00 Baştina. Program pentru săteni. 15.00, 0.00 ŞTIRI. 15.10 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 15.40 Fiindcă iubesc. Versuri de Grigore Vieru. 16.00 Evantai folcloric. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Optimi de finală. 1D - 2C. 19.00 MESAGER. 19.30 Din videoteca TV. Program muzical. 19.40 Povestea de seară. 20.00 MESAGER (rus.) 20.30 Vedete la bis! 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Optimi de finală. 1B - 2A. 0.15 Documentar. Euromaxx. 0.45 }n ritm de dans. 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.25 Moldovenii de pretutindeni. 2.30 Itinerare folclorice. 4.30 Miracolul dansului. 5.00 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop

TNT 06.00 М/с Эй, Арнольд 06.30 М/с Эй, Арнольд 07.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 07.30 М/с Так и волшебная сила Жужу 07.55 М/с Так и волшебная сила

VINERI, 18 IUNIE 2010

Жужу 08.25 Т/с Саша + Маша 08.50 Необъяснимо, но факт 09.50 Лотереи: Первая Национальная и Фабрика удачи 10.00 Школа ремонта 11.00 Битва экстрасенсов 12.00 Комеди Клаб 13.00 Х/ф Некуда бежать 15.00 Т/с Интерны 15.30 Т/с Интерны 16.00 Т/с Интерны 16.30 Т/с Интерны 17.00 Х/ф Пристрели их 18.50 Наша Russia 19.30 Наша Russia 20.00 Х/ф Танго и Кэш 22.00 Наша Russia 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Comedy Woman 01.25 Секс с А. Чеховой 01.55 Дом-2. Про любовь 02.50 Х/ф Роллерболл 04.40 Убойной ночи 05.15 Убойной ночи 05.50 Саша + Маша. Лучшее

2 Plus 7.00 Desene animate. 7.30 "Peter Pan" (SUA 1953) desene animate. 9.00 „B.D. in alerta” (Romania 1970) film artistic. 11.00 „Bean” (SUA 1997) film artistic. 13.00 Rasmerita cu Buzdugan si Morar. divertisment 14.00 „Michael Jackson - Gone Too Soon” (SUA 2009) (un tribut adus Regelui muzicii pop de regizorul Ian Halperin) 16.00 Observator 16.30 Şi milionarii plâng. divertisment 17.45 Să te prezint părinţilor. romance 19.00 Observator 20.00 "Послезавтра" (США 2004) "The Day After Tomorrow" film artistic. 22.20 Test de fidelitate. 23.30 “Razbunandu-l pe Angelo” (SUA 2002) “Avenging Angelo” film artistic. 1.30 „Dragonul” (SUA 2006) “Dragon” film artistic. 3.30 “Razbunandu-l pe Angelo” (SUA 2002) “Avenging Angelo” film artistic.

ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 După 20 de ani 11.00 Promotor 11.30 Film: Cupa Gilbert 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Aş vrea eu 14.00 Film: Aventura prieteniei 15.45 Film: Domniţa şoim 18.00 România, te iubesc! 19.00 Ştirile Pro TV 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Faceţi jocurile! 23.15 Film: Alerta 01.45 Ştirile Pro TV din Sport 02.00 Film: Banda celor 11 04.30 Ce se întâmplă, doctore? 05.00 România, te iubesc! 06.30 Ştirile Pro TV

TV7-NTV 05.05 Т/с Рублевка. Live 05.50 М/ф Люди икс: эволюция 06.10 М/с Люди икс: эволюция 06.30 Дикий мир 07.00 Сегодня 07.20 Лотерея Русское лото 07.50 Их нравы 08.30 Едим дома! 09.00 Сегодня 09.20 Спасатели 09.50 Кремлевские жены. Н. Крупская. Замужем за революцией 10.40 Дачный ответ 11.45 Телешопинг 12.00 Сегодня 12.25 Вокруг света 12.45 Х/ф Тонкая штучка 14.15 Своя игра 15.00 Сегодня 15.20 Вторая Мировая день за днем (титры). 40 с. 15.50 И снова здравствуйте! 16.45 Х/ф Масквичи 17.25 ЧП. Обзор 18.00 Сегодня 18.55 Чистосердечное признание 19.45 Бульдог-шоу 20.40 Х/ф Во имя мести 22.20 Авиаторы 22.55 Х/ф Округ Рэйнтри 01.40 Особо опасен! 02.15 И снова здравствуйте! 03.05 Т/с Чужие в Америке 03.25 Т/с Чужие в Америке 03.45 Т/с Чужие в Америке 04.05 Т/с Скорая помощь

Acasă 05.30 Serial: Îngeraşul 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Îngeraşul 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Al şaptelea cer 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Serial: Terra Nostra 15.30 Serial: Victoria 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Legământul 17.30 Serial: Al şaptelea cer 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna

JURNAL DE CHIŞINÃU 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Film: Ce-şi doreşte o fată 22.45 Serial: Cuibul de vipere 00.45 Serial: Terra Nostra 02.45 Serial Călătorie mexicană 03.45 Serial: Cuibul de vipere

Pervîi canal 06.00 Новости 06.10 Гении и злодеи 06.35 Х/ф Берегите мужчин 08.00 Dimineata pe Prime 09.15 Здоровье 10.00 Новости 10.20 Пока все дома 11.10 СЧАСТЬЕ ЕСТЬ! 12.00 Новости 12.15 Фазенда 12.45 Севастопольские рассказы. Особый статус 13.35 Б. Хмельницкий. Стрела в сердце Робин Гуда 14.30 Х/ф Стрелы Робин Гуда 15.50 Т/с Широка река 18.15 КВН 19.55 Большая разница 21.00 Воскресное Время 22.00 Х/ф Сумерки. Сага. Новолуние 00.10 Закрытие 32-го Московского кинофестиваля 01.05 Х/ф Форсаж 02.55 Х/ф Иностранец 04.25 Детективы

NTV-Mir 07.00 Сегодня 07.20 Под прицелом славы. Богатые до неприличия. Джордж Лукас 07.25 Дикий мир 07.55 Их нравы 08.30 Смотр 09.00 Сегодня 09.25 Спасатели 09.55 Кремлевские жены. Н. Крупская. Замужем за революцией 10.40 Дачный ответ 11.35 Т/с Поп корн-3 12.00 Сегодня 12.25 Особо опасен 13.05 Х/ф Масквичи 13.55 Воскресная клипомания 14.25 Золотая пыль 15.00 Сегодня 15.25 Т/с Адвокат 16.20 И снова здравствуйте! 17.20 ЧП. Обзор за неделю 18.00 Сегодня 19.00 Чистосердечное признание 19.45 Бульдог-шоу 22.20 Суд присяжных: Главное дело 23.50 Х/ф Приваловские миллионы 01.15 Авиаторы 01.45 ЧП. Расследование

Rossia 04.50 Х/ф До свидания, мальчики! 06.20 Х/ф Звезда 08.20 Х/ф Новые приключения капитана Врунгеля 10.00 Вести 10.10 Вести-Москва 10.50 Городок 11.20 Х/ф Молодые 13.00 Вести 13.20 Вести-Москва 13.30 Вести. Дежурная часть 14.00 Честный детектив 14.35 Аншлаг и Компания 16.25 Х/ф Лабиринты лжи 19.00 Вести недели 20.05 Х/ф Лабиринты лжи 21.25 Футбол. ЧМ 23.30 Х/ф От колыбели до могилы 01.40 Х/ф Волшебная сила 03.00 Комната смеха

STS 06.00 Т/с 6 кадров 06.30 Не может быть 07.30 Слава богу, ты пришел! 09.00 Самый умный 11.00 Городское путешествие 12.00 Снимите это немедленно 13.00 Х/ф Губка боб-квадратные штаны 14.30 Хочу верить 15.00 Услышь меня 15.30 Галилео 16.00 Т/с Даешь молодежь 16.30 Т/с 6 кадров 17.00 Х/ф Плюшевый синдром 18.45 Т/с 6 кадров 19.00 Т/с Папины дочки 20.30 Т/с 6 кадров 21.00 Х/ф Непристойное предложение 23.00 Т/с 6 кадров 23.30 Хорошие шутки 01.15 Рингтон чарт 02.15 Музыка 04.15 Рингтон чарт

Nit-digest 06.30 Life story 07.00 М/ф Дети дождя 08.30 Х/ф Неисправимый лгун 09.50 Сто вопросов взрослому 10.35 Д/ф Парад победы 11.30 Клуб юмора 12.25 Guta show (молд.) 13.00 Д/ф Страсти по Борису 13.35 Х/ф Игроки 16.35 Содружество за неделю 17.00 Резонанс с к.старышем 18.00 Х/ф Плутовство (молд. титры) 20.00 Периферия 20.30 Х/ф Неисправимый (молд. титры) 22.20 Х/ф Профессионал (молд. титры) 00.15 Х/ф Никто не знает про секс 1-2 (молд. титры) 03.25 Х/ф Бей в кость (молд. титры) 05.20 М/ф


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

Sănătate | 15

www.jurnal.md

Cerealele şi cafeaua alungă stările de oboseală Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, spun medicii nutriţioniști. Potrivit specialiștilor, este esenţial ca masa de dimineaţă să conţină alimente naturale și hrănitoare pentru a furniza organismului energia necesară pentru întreaga zi. Mai mult, un mic dejun sănătos asigură un aport important de vitamine și minerale, o mai bună performanţă mentală, mai multă rezistenţă pentru exerciţiile fizice și un nivel de colesterol scăzut, precizează nutriţioniștii. Un studiu citat de Nescafé, realizat de cercetătorii de la University of Health Sciences din Chicago, a relevat efectele unui mic dejun natural asupra stării de spirit, saţietăţii și performanţei mentale. La cercetare au participat 40 de persoane adulte cu greutăţi normale, care luau în mod obișnuit micul dejun. În cadrul experimentului, o treime dintre participanţi nu au luat micul dejun, iar restul au consumat alimente cu valoare calorică totală de 400500 de calorii. Participanţii au fost testaţi la 30 de minute și la 2 ore după micul dejun, iar rezultatele au confirmat așteptările specialiștilor, și anume faptul că cei care au luat micul dejun nu au resimţit senzaţia de foame, nu au avut stări de oboseală și iritabilitate și au demonstrat o mai mare putere de concentrare pe tot parcursul zilei. De asemenea, o cană de cafea solubilă băută după micul dejun contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, cafeina mărind viteza de procesare a informaţiilor. Astfel, cafeaua solubilă face parte din alimentele care ne ajută să ne concentrăm mai bine pe parcursul întregii zile. Astfel vom reuși să procesăm mai ușor și mai repede multitudinea de informaţii pe care le avem de reţinut. Cafeaua solubilă oferă numeroase beneficii pentru sănătate și asigură o stare de bine. Important este ca aceasta să fie consumată după masă și să se păstreze un consum moderat de 2-3 căni de cafea pe zi. Calitatea alimentelor incluse în micul dejun este, de asemenea, un factor important. De aceea, este recomandat ca micul dejun să includă produse naturale din toate grupele alimentare oferind un aport optim de proteine, carbohidraţi și fibre, lipide, respectiv vitamine și minerale.

Cum îţi protejezi pielea când ești la plajă PROTECŢIE // Dacă ne expunem la plajă fără protecţie, riscul apariţiei cancerului de piele creşte semnificativ Sezonul estival a început, iar cei mai mulţi dintre noi sunt nerăbdători să facă o baie de soare. Medicii dermatologi atrag atenţia că razele ultraviolete atacă derma și, dacă ne expunem la plajă fără protecţie, riscul apariţiei cancerului de piele crește semnificativ. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anual, la nivel global, se înregistrează 60.000 de decese cauzate de acest tip de cancer. Astfel, cremele cu factor de protecţie trebuie să devină un „must-have” în această perioadă. „Acestea se aleg în funcţie de tipul de piele. Persoanele care au pielea albă sau deschisă trebuie să folosească, în primele zile de expunere, un produs cu factor de protecţie 50 plus”, spune prof. dr. Anca Zbranca, medic dermatolog. Specialistul mai recomandă în cazul persoanelor care au o piele mai închisă spre ciocolatiu o cremă cu un factor de protecţie 30–40. Medicul dermatolog atrage atenţia persoanelor care folosesc ulei

de măsline sau bere pentru a se bronza, deoarece acestea intensifică efectele negative ale razelor solare asupra pielii.

Uleiul de măsline exclus „Uleiul de măsline devine un fel de lupă atunci când este aplicat pe piele. Razele soarelui se intensifică. Are același efect asupra pielii ca atunci când punem un pește la prăjit”, subliniază prof. dr. Zbranca. Uleiul de măsline poate fi folosit după plajă, deoarece acesta înmoaie pielea și oferă un aspect catifelat. Și în cazul berii lucrurile sunt asemănătoare. Potrivit medicului dermatolog, berea are același

efect asupra pielii ca apa. „Acest lucru este un mit. Avem impresia că ne bronzăm mai repede, deoarece zahărul din băutură se topește la interacţiunea cu razele solare, iar pielea capătă un aspect ușor bronzant”, spune specialistul. Un alt aspect destul de important este evitarea expunerii la razele UV între orele 10.00 și 16.00, deoarece energia solară atinge cote maxime în acest interval de timp, atrag atenţia medicii dermatologi.

Cremele trebuie să fie rezistente la apă Pentru a ne asigura un bronz sănătos, specialistul în dermatologie recomandă ca înainte de a ne duce la plajă să facem duș, apoi să ne dăm cu cremă cu factor de protecţie. „Când am ajuns la ștrand ne mai dăm o dată cu cremă, pentru a

oferi pielii protecţia de care are nevoie. Efectul acestor produse durează patru ore”, recomandă medicul. Pentru ca derma să beneficieze de protecţie maximă specialiștii recomandă cremele care sunt rezistente la apă, mai ales dacă preferăm să petrecem mai mult timp în apă decât pe uscat. „Efectul acestor produse dispare dacă ne ștergem imediat cu prosopul”, completează prof. dr. Anca Zbranca. Dermatologul recomandă mai ales persoanelor care au un ten deschis să nu se expună prea mult la soare, deoarece acestea nu vor obţine niciodată nuanţa ciocolatie pe care o obţin persoanele care au un ten mai închis. „Există un mic truc. După plajă sau înainte, pot folosi produse autobronzante. Acestea intensifică bronzul. Atenţie însă, ele nu oferă protecţie împotriva razelor UV, deci cremele cu factor de protecţie sunt obligatorii”, recomandă medicul.

Protejează-ţi ochii de razele ultraviolete Purtaţi ochelari de soare mai ales între orele 11.00 și 16.00, când razele soarelui sunt extrem de nocive, recomandă medicii oftalmologi. „Retina este cea care are de suferit din cauza ultravioletelor, iar riscul apariţiei arsurilor de retină este destul de ridicat”, avertizează prof. dr. Monica Pop, medic oftalmolog. Potrivit specialiștilor, lentilele ochelarilor trebuie alese în funcţie de nevoile fiecărui purtător. Astfel, ochelarii cu lentile de culoare neagră sau gri închis sunt recomandaţi atunci când staţi la soare, deoarece acest tip de lentilă distorsionează obiectele îndepărtate. Cea mai bună percepţie la distanţă o au lentilele galbene și portocalii, motiv pentru care acestea sunt recomandate conducătorilor auto doar în cazuri extreme de ceaţă, la drum întins sau pe timp de noapte. Dacă soarele este puternic, acest tip de lentile nu sunt recomandate. Ideale sunt lentilele de culoare verde, deoarece sunt

odihnitoare. Ochelarii cu lentile de culoare portocalie sunt recomandate persoanelor care sunt conducători auto profesioniști. În același timp, îmbunătăţirea percepţiei pe timp de ceaţă sau ploaie poate fi realizată și cu ochelarii de soare cu lentile în nuanţe de albastru.

Cum să citeşti corect filtrul de protecţie În plus, specialiștii spun că ochelarii de soare au filtre de intensităţi diferite, asemănătoare factorului de protecţie UV, întâlnit în cazul produselor de protecţie solară. Pentru ochelari există patru

intensităţi, notate de la 1 la 4. Prima este recomandată pentru interior, cea de-a doua intensitate este una medie, a treia este recomandată pentru plajă sau zona montană, iar ultima intensitate poate fi folosită

doar de populaţia care locuiește la o altitudine mult mai ridicată decât cea la care este situată România. Medicii oftalmologi atrag atenţia că o pereche de ochelari cumpărată din talcioc sau de la tarabă, de

proastă calitate, afectează vederea, odată cu înaintarea în vârstă. Dar pentru că bugetele sunt din ce în ce mai mici, prof. dr. Monica Pop spune că orice tip de ochelari de soare este bine de purtat decât deloc. „Aceștia oferă protecţie mai mică, dar sunt mai buni decât nimic. Pentru pacienţii care au deja probleme cu vederea le recomand să nu renunţe la ochelarii de vedere. Aceștia pot fi trataţi cu diferite nuanţe, transformându-se astfel în ochelari de soare adaptaţi nevoilor lor”, spune prof. dr. Pop. Persoanele care au ochii deschiși la culoare trebuie să acorde mai multă atenţie razelor ultraviolete, deoarece sunt mai sensibile. Astfel, riscul apariţiei problemelor de vedere este destul de mare. Mai mult, efectele pe termen scurt ale expunerii excesive la ultraviolete se pot manifesta prin apariţia arsurilor corneene.


16 | Povești adevărate

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

„Viaţa mea e mai mult necaz decât bucurie” TRAGEDIE NAŢIONALĂ // Moscova, şantierul fatal al moldovenilor gurat că îl va ajuta, spunându-i să-i aducă chiar a doua zi scrisoarea în locul în care s-au întâlnit.

Evadarea din captivitate

Lume, soro, lume

cu Nina Neculce L-am văzut de mai multe ori în această primăvară stând cu mâna întinsă pe marginea unei străzi din orașul Bălţi. Fără degetele de la ambele picioare, privea cu ochi triști la trecători. I-am oferit și eu de fiecare dată, ca atâţia alţii, câte un leu. Zilele trecute, am îndrăznit să mă apropii și i-am zis: „Spuneţi-mi ce s-a întâmplat cu picioarele dvs și cum aţi ajuns să cerșiţi?”. „La ce v-ar trebui să știţi?”, a fost răspunsul lui fără niciun fel de răutate. „Sunt de la ziar și aș vrea să cunosc povestea vieţii dumitale.” „Viaţa mea nu poate fi exemplu de urmat. E mai mult necaz decât bucurie. Dar dacă vreţi să aflaţi, am să vă povestesc...” Născut în 1974 într-un sat din fostul judeţ Bălţi, Valeriu era al doilea copil în familia soţilor Rusu, ţărani din talpă ce lucrează, anotimp de anotimp, pământul. Copleșit de necaz și lehamite, ca toţi ţăranii lăsaţi unul la unul cu bucata de pământ, primită în proprietate, în 2000, capul familiei s-a stins din viaţă. Rămași fără tată, cei doi fii s-au pus mai serios pe treabă, lucrând alături de mama, din zori până în noapte, cotele de pământ. S-au căsătorit pe rând. Pentru a-și rezolva mai ușor problemele financiare, Valeriu împreună cu soţia au plecat la câștig la Moscova. Valeriu muncea la construcţie, iar Mirela, soţia lui, într-un magazin. Au fost fericiţi mai bine de un an în capitala Rusiei. Dar de la o vreme, Mirela lui, cea bună și grijulie, a prins a fi mai rece. Discuţiile dintre soţi se soldau tot mai des cu răbufniri de mânie. Mirela îi reproșa mereu că nu-i acordă atenţie, iar Valeriu îi amintea de munca lui istovitoare. Într-o zi, soţia i-a spus: „De azi nu ne mai leagă nimic. Mi-am găsit pe altcineva de o mie de ori mai bun ca tine, plec la el”. Și a plecat.

Valeriu ajunge în taiga Plecarea soţiei l-a afectat foarte mult. O lună mai târziu, a finisat lucrările la vila unui om de afaceri dintr-o suburbie a Moscovei. Necăjit și trist, a hotărât să se

Horoscop

întoarcă acasă. Valeriu povestește: „Luna decembrie. Era un ger de crăpau pietrele. M-am pornit acasă. Aveam o sumă mare de bani la mine. Am intrat într-un bar să mănânc și să beau ceva ca să mă încălzesc. Acolo m-am întâlnit cu niște cunoscuţi cu care lucrasem împreună. Nu știu ce a fost, mi-o fi pus ceva în băutură sau mi-au făcut altceva, că m-am trezit în puterea nopţii la o gunoiște, îngheţat bocnă și fără bani. Am vrut să mă ridic, dar picioarele nu mă ascultau. Așa m-au găsit niște oameni care au chemat o ambulanţă și m-au dus la spital. Mi s-a spus că degetele de la picioare sunt îngheţate și trebuie să mi le amputeze, dar pentru operaţie e nevoie de bani. Am sunat prietenului meu, Mihail, un bărbat foarte bun la suflet de la sudul republicii, care, de asemenea, muncea la Moscova. El m-a ajutat, a plătit pentru operaţie. Am stat aproape jumătate de an la spital. La externare, mă plângeam că nu am bani de drum ca să mă întorc în Moldova. Un bărbat bine făcut, aflat în vizită la un bolnav, m-a auzit și mi-a zis: „Hai cu mine la vila mea. O să-ţi dau de câștig”. Nu știam că omul plăcut la prima vedere e lupul îmbrăcat în piele de oaie. Și m-a dus la capătul pământului, într-un sătișor cu patru case, situat la 500 km de Tver. Pe acest bărbat îl chema Vladimir Aleksandrovici. Din cele patru case, două erau ale lui”.

Ajuns la moșia lui Vladimir Aleksandrovici, acesta i-a dat în grijă păsările de lângă casă și patru vaci pe care trebuia să le pască. Deși mergea în cârje, se isprăvea destul de bine cu această muncă. Acolo mai lucra un bărbat de 53 de ani care avea grijă de grădină și de alţi doi bărbaţi fără mâini și fără picioare. A înţeles de la tovarășii lui de suferinţă că a fost luat în robie. Cei doi bărbaţi fără mâini și fără picioare i-au povestit că proprietarul așa-zisei vile le-a luat apartamentele din Moscova și i-a adus în acea fundătură.

În robie Și unul, și celălalt rămăseseră singuri. Au suportat operaţie după operaţie. Pentru că nu mai puteau de durere, medicii le-au tăiat pe rând ambele picioare și ambele mâini. Și acest nene „generos” i-a luat „sub tutelă” chiar de la spital. Cel mai sănătos nu avea nici casă, nici masă, Vladimir Aleksandrovici l-a luat de pe stradă. La toate suferinţele lor, s-a adăugat foamea.

Stăpânul se arăta numai sâmbăta, le aducea doar o pâine și un kilogram de macaroane pentru o săptămână. Zilele treceau îngrozitor de greu. A trecut luna mai, vara, toamna și iarna. A venit iar primăvara, care, în taiga, la fel ca vara, e foarte scurtă. Valeriu a încercat să fugă. A rătăcit vreo două săptămâni prin pădurile fără sfârșit ale Siberiei. Stăpânul l-a găsit și l-a adus înapoi, ameninţându-l că, dacă va mai încerca o dată să fugă, îi va tăia și degetele de la mâini. A mai trecut un an, al doilea, al treilea. Într-una din zile, când păștea vitele prin taiga, s-a întâlnit cu un vânător, faţa căruia exprima bunătate. Și-a amintit de vorbele mamei care îi spunea adesea: „În orice împrejurare e bine să ceri sfatul altuia”. Și moldoveanul nostru i-a spus străinului necazul. Acela l-a sfătuit să scrie o scrisoare acasă și să-i înștiinţeze pe ai săi unde se află. „Dar cum să o trimit dacă aici nu este nici poștă, nici telefon și nici măcar nu știm unde ne aflăm?”, a întrebat Valeriu. Vânătorul l-a asi-

În seara aceea, Valeriu i-a scris fratelui câteva cuvinte. Nu i-a spus în ce stare se află, dar l-a rugat să vină să-l scoată din captivitate, iar a doua zi a transmis vânătorului scrisoarea. Nu era sigur că va ajunge în Moldova. Însă acel vânător se vede că a fost trimis de Dumnezeu, căci a dus scrisoarea la poștă, adăugând și un post-scriptum în care îi explica fratelui cum să ajungă în acea fundătură. Valeriu oftează și continuă: „Fratele a venit așa cum i-am scris, la început de săptămână, când stăpânul nu era acasă. Era 15 octombrie. Eu i-am trimis scrisoarea pe 23 septembrie. A venit cu o mașină pe care a lăsat-o în pădure. M-a furat de acolo. Nu era timp de îmbrăţișări și de lacrimi. M-a înșfăcat iute în braţe și m-a dus la mașină. Ceilalţi strigau să-i luăm și pe ei, dar fratele s-a temut. Am mers cu el la Moscova, unde mi-a făcut documente, apoi m-a adus acasă. Opt ani n-am văzut-o pe mama. Sărmana, când m-a văzut, a încremenit. Toţi ai casei mă credeau mort și mă boceau. Mi-au făcut slujbe de pomenire. Mă bocea mama ca pe un mort când m-a văzut în cârje...” Au trecut de atunci mai bine de opt luni. Fratele, cu familia lui, mama, cu grijile și neputinţa ei. Ca să nu fie povară pe capul lor, a ales să meargă la un prieten la Bălţi. În fiecare zi, iese în stradă și cerșește ca să-și facă de pâine și la pâine. Și-a făcut buletinul, în prezent își perfectează actele pentru grupa de invaliditate: „Acum mai stau cu mâna întinsă în stradă, dar la iarnă ce voi face? Iată de ce îmi fac grupa de invaliditate ca să am măcar pensie”. L-am întrebat cum își vede viitorul. Mi-a răspuns: „Mă gândesc la bine. Mare este Dumnezeu. În cei trei ani, cât am stat în taiga, m-am rugat neîncetat și Domnul nu m-a părăsit. Poate mă va ajuta și acum să-mi găsesc o slujbă ca să mă hrănesc. Pot coase încălţăminte. Am 36 de ani și mai pot iubi și un suflet pereche...”

21 – 27 iunie 2010

Berbec Sunteţi plin de energie și idei. Puteţi avea succes pe plan social. Aveţi grijă să nu depășiţi anumite limite, din cauza entuziasmului, vă expuneţi la accidente! Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu o femeie. Vă loviţi de o problemă sentimentală care aţi crezut că s-a rezolvat de la sine, dar care revine în actualitate.

Rac Sunteţi stresat de ritmul intens de muncă, deveniţi irascibil și aveţi tendinţa să vă certaţi chiar cu cei dragi. Nu este exclus să fiţi și inhibat, pentru că parcurgeţi o perioadă în care relaţiile sentimentale nu sunt tocmai bune. Vă recomandăm să ascultaţi sfaturile unei persoane mai în vârstă.

Balanţă S-ar putea să aveţi o săptămână tensionată din cauza divergenţelor cu partenerul de viaţă. Vă recomandăm să amânaţi deciziile importante, pentru că este posibil să fiţi confuz și să nu vă puteţi concentra. Ar fi bine să vă puneţi ordine în idei. Fiţi mai atent cu persoanele în vârstă din familie!

Capricorn Survin numeroase schimbări de program, deci nu este indicat să vă faceţi un plan strict. S-ar putea să aveţi de făcut câteva drumuri scurte, în interes de serviciu, spre nemulţumirea partenerului de viaţă. Vă sfătuim să vă păstraţi calmul, pentru a nu tensiona și mai mult relaţiile sentimentale.

Taur Este posibil să fiţi irascibil și indispus. Vă recomandăm să nu vă ocupaţi de probleme care necesită răbdare și tact. Cu toată dorinţa de a fi convingător, este posibil să întâmpinaţi neîncrederea colegilor. Acasă vă bucuraţi de armonie și bună înţelegere.

Leu S-ar putea să fiţi mai încordat din cauza problemelor pe care le aveţi cu un coleg de serviciu sau cu un partener de afaceri. Vă recomandăm să nu vă certaţi, pentru că nu aveţi nimic de câștigat. Situaţia revine la normal, iar relaţiile parteneriale nu au de suferit.

Scorpion Sunteţi nemulţumit și aveţi tendinţa de a critica pe toată lumea. Vă sfătuim să vă temperaţi, pentru a nu crea neplăceri celor din jur. Nu încheiaţi niciun fel de contract sau de tranzacţie! Vă recomandăm să fiţi mai atent la problemele partenerului de viaţă.

Vărsător Nu vă simţiţi în deplinătea forţelor fizice și intelectuale, de unde și starea de nervozitate în care vă aflaţi. Vă sfătuim să nu vă asumaţi niciun risc, pentru că aveţi șanse minime să reușiţi. Înarmaţi-vă cu răbdare și controlaţi-vă impulsivitatea!

Fecioară Sunteţi puţin confuz, ceea ce ar putea să vă afecteze atât relaţiile sociale, cât și cele sentimentale. Vă recomandăm să nu începeţi afaceri noi, chiar dacă primiţi propuneri tentante. Relaţiile cu persoana iubită merg excelent.

Săgetător S-ar putea să fiţi mult mai sensibil și să nu vă simţiţi în formă. Vă sfătuim să evitaţi deciziile importante, să nu semnaţi documente oficiale și să nu faceţi planuri de viitor. Evitaţi discuţiile în contradictoriu!

Gemeni Aveţi tendinţa să vă lăsaţi dominat de sentimente și să deveniţi melancolic. Prin urmare, nici nu sunteţi prea comunicativ. Este posibil să fiţi nervos pentru că vă simţiţi neglijat. Această stare riscă să accentueze neînţelegerile cu cei din jur. Vă sfătuim să vă autoanalizaţi și să vedeţi ce nu este în regulă, de fapt.

Pești Nu este o săptămână bună pentru călătorii și nici pentru afaceri. Starea de confuzie și simţul practic scăzut vă pot conduce la eșecuri. Relaţiile sentimentale sunt bune, dar vă sfătuim să acordaţi mai multă atenţie partenerului de viaţă. Nu evitaţi comunicarea cu cei din jur ca să nu fiţi înţeles greșit!


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

Am nevoie de afecţiune Am un prieten de aproximativ un an de zile. Ţin foarte mult la el, m-am atașat extraordinar de mult pentru că asta e firea mea. Îi arăt că ţin la el, mă port frumos cu el, îi vorbesc frumos, nu l-aș înșela niciodată. Nu am ce să îi reproșez în afară de faptul că este foarte indiferent. Nu mă alintă niciodată, nu îmi arată niciun gest de afecţiune decât dacă încep să-i arăt prima sau îi zic să mă pupe, să mă ia în braţe. Am discutat de multe ori pe tema asta, am avut multe certuri, l-am întrebat „oare sunt eu de vină?” sau „poate te-ai plictisit de mine?”. El, în schimb, mi-a răspuns că acesta e felul lui de a fi, că nu poate fi altfel, că a încercat să se schimbe, dar, pur și simplu, nu poate. I s-a întâmplat ceva în trecut care l-a schimbat, poate o iubire sau poate altceva. Mi-a zis de multe ori că nu sunt motivul pentru care se poartă așa pentru că așa se poartă cu toată lumea. Mi-a zis că sunt o fată specială și că asta e unul din principalele motive pentru care stă cu mine. Am nevoie de atenţie, de o relaţie normală, plină de afecţiune. Eu sunt cea care ia iniţiativa în tot și cea care îi arată mereu că ţine la el. Am zis de multe ori că o să renunţ la el, dar nu pot deoarece ţin la el și simt că și el ţine la mine în ciuda indiferenţei lui. Uneori, simt că o iau razna, simt că nu mai pot, că am obosit. Încep să plâng, nu mai mănânc, mă cert cu toţi, iar el când mă vede așa îmi zice că doar eu sunt de vină, că nu am voinţă să mă schimb, să nu mai pun atât de mult la suflet. Nu știu ce să mai fac. Voi ce părere aveţi? Cristina din Chișinău

Il paradiso | 17

www.jurnal.md

Seducătorul de la ospiciu PREJUDECĂŢI // Un schizofrenic nu are nicio şansă să fie iubit Sunt Irina. Lucrez ca asistentă medicală la un centru de recuperare a persoanelor cu probleme psihice. De ceva timp s-a internat la noi un domn de 45 de ani, aparent perfect normal, fără devieri comportamentale, foarte drăguţ, curtenitor, maestru în arta seducţiei, adevărat gentleman. Din păcate a fost diagnosticat cu mulţi ani în urmă cu schizofrenie paranoidă, deși nu are internări dese, iar în prezent este ok, fără simptome, doar puţin deprimat de faptul că tatăl natural și mama vitregă, după ce au fost „complici” la moartea mamei lui, adică erau amanţi pe atunci, ma-

ma sa a aflat, s-a îmbolnăvit și, la scurt timp, a decedat. Se folosesc de diagnosticul poate „cumpărat” cu bani grei și l-au „aruncat” într-un centru ca și cum era atât de dificil să-i acorzi propriului fiu un mediu psiho-afectiv prielnic. Totuși bărbatul luptă din răsputeri să dovedească că discernământul

nu îi este afectat, că este un om absolut normal și că nu reprezintă niciun fel de pericol pentru cei de dinafară. M-a impresionat cazul lui. Lucrez de 12 ani cu astfel de persoane și îmi dau seama dacă e sau nu ceva în neregulă. De când s-a internat ne-am

apropiat. Am discutat ore întregi. Am constatat că avem gusturi comune, idealuri la fel sau aproape. Eu am 43 de ani, divorţată de mulţi ani. Zilele trecute mi-a declarat dragostea lui, dar se resemnează, știind că „un schizofrenic nu are nicio șansă să fie iubit”, sunt vorbele lui. M-a impresionat, dar nu mi-e milă de el, nutresc sentimente adevărate. Sunt îndrăgostită și eu. Mă privește cu dragoste și mă face să mă simt femeie prin felul lui de a mă privi și a-mi vorbi. Mi-aș dori să fie totul simplu și frumos, dar stă în calea mea acest diagnostic. Poate neadevărat. Să nu uităm că trăim în Moldova și se „întâmplă” atâtea ERORI, daţi-mi un sfat. Ce să fac? Mi-e atât de greu! Ajutaţimă, fiţi sinceri cu mine! Mersi din suflet.

Soţul meu este un beţiv incurabil Îmi este greu să spun prin ceea ce trec. Am 27 de ani de căsnicie, așa-zisa căsnicie, spun asta din cauza soţului meu care este un beţiv incurabil. De băut a băut toată viaţa, dar în ultima vreme bea mai mult. Am acoperit totul până acum faţă de cei din jur. Îmi este rușine să spun cuiva din afara familiei ceea ce se întâmplă cu mine și cu viaţa mea. La serviciu am

ascuns suferinţa mea. Nimeni nu bănuiește cât sufăr. Am ajuns să urăsc sărbătorile, zilele libere sau weekendul.Toate sunt la fel, beţie, beţie, beţie. A ajuns să meargă noaptea de serviciu pentru a sta acasă ziua să bea. Este foarte violent. Nu-i mai suport acuzaţiile care mi le aduce, injuriile și toate celelalte. Am ajuns să-l urăsc de foarte multe ori, am ajuns să spun că, dacă ar muri, nu mi-ar părea rău. Să mă ierte Dumnezeu pentru că îi doresc moartea, dar

nu mai suport... L-am iubit foarte mult. Ne-am căsătorit din dragoste, dragoste care acum s-a transformat în ură. Am ajuns să nu mai suport, să îi văd faţa aceea buhăită de băutură. În timpul săptămânii, când merge la serviciu, nu bea așa de mult cum o face în weekend. Este un bărbat muncitor. Se pricepe la multe lucruri, dar pe majoritatea le face sub influenţa alcoolului, iar pentru mine ceea ce face nu mai valorează nimic. I-am spus că, dacă nu ar bea, ar fi un om de nota zece. Din păcate,

alcoolul îl distruge atât pe el, cât și pe mine. Nu știu cum să o mai scot la capăt. Nu vrea să urmeze un tratament pentru dezalcoolizare, negând faptul că este alcoolic. Pozează în bărbatul perfect faţă de cei din jur. Mă gândesc din ce în ce mai mult să divorţez. Cred că mă amăgesc singură că se va schimba. Dacă cineva a fost în situaţia mea și a reușit să-și salveze căsnicia sau cineva mă poate ajuta cu un sfat, vă rog din suflet să o faceţi. Vă mulţumesc.


18 | Vedete Cum să vezi gratis concertul lui Toto Cutugno

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Nu aţi găsit bilete la concertul lui Toto Cutugno sau vi s-au părut prea scumpe? Nu panicaţi, „apropo” vă dă un pont de milioane: concertul poate fi văzut gratis. Reporterul „apropo” a descoperit o metodă ingenioasă de a putea viziona spectacolul fără a scoate din buzunar 300, 1000 sau 1500 de lei pentru un bilet. Locurile gratis sunt „amplasate” perfect și sunt demne de cele din zona VIP. În vecinătatea stadionului „Zimbru” din capitală, unde va avea aloc concertul, există blocuri suficient de înalte încât să îţi permită să vezi arena centrală a clubului de fotbal „Zimbru”. Reporterul „apropo” a urcat, fără impedimente, în câteva din aceste blocuri și a descoperit că, de la balcoanele acestora, se vede ca în palmă stadionul. De exemplu, blocul din imaginea alăturată este dotat cu balcoane comune la care oricine are acces, dacă, evident, ușa

de la intrare este deschisă. Trebuie să vă grăbiţi, pentru că locurile de pe balcon sunt limitate. După estimările noastre, încap lejer câteva sute de persoane. Cunoscutul interpret și compozitor italian Toto Cutugno va concerta în exclusivitate la Chișinău. Conform estimărilor preventive, la concert vor veni circa 8 mii de persoane din toată ţara. Preţurile variază de la 300 la 1000 de lei. Și cu toate că preţurile nu sunt nici pe departe mici, aproape toate biletele au fost deja vândute. Pentru loja VIP, biletele costă 1500 de lei, dar este posibil să nu mai fie nici acolo locuri libere. Vlad VASILCOV

Sanda Filat: „Vlad îmi este soţ, iubit și amant!” MONDEN // Soţ, iubit şi amant! Aşa îl descrie Sanda Filat pe soţul său într-un interviu oferit emisiunii „Punkt” de la Jurnal TV

Olia Tira, fără iubit Interpreta care ne-a reprezentat anul acesta la Oslo nu și-a găsit încă jumătatea. Inima Olei Tira (foto) este liberă. Artista a declarat în cadrul emisiunii „Punkt” de la Jurnal TV că nu are iubit, motivând că în viaţă „sunt alte priorităţi, mai importante”. Olia s-a declarat mulţumită de evoluţia de pe scena de la Oslo, iar locul pe care l-au ocupat nu mai contează. „La început, când am văzut voturile care ni s-au dat, am rămas șocaţi. Dar ne-am revenit, am înţeles cum stau lucrurile. La Oslo am lăsat o impresie foarte bună, chiar și jurnaliștii ne-au felicitat. Am dat toată energia, am lucrat foarte mult. Mulţi artiști nu sunt de acord cu locul pe care l-am luat”, a conchis interpreta. Anul acesta, la Eurovision, Olia Tira și formaţia „Sun Stroke Project” s-au plasat pe locul 22 din 25 de participanţi. L.N.

Foto: Vkus Jizni

Cea mai tânără soţie de primministru din istoria Republicii Moldova, Sanda Filat, este o femeie frumoasă și își iubește cu pasiune familia. Distinsa doamnă a dezvăluit la Jurnal TV detalii despre cum i s-a schimbat viaţa de când este soţia prim-ministrului, a vorbit și despre psihologie, meseria pe care o practică, și a dezvăluit mai multe detalii despre relaţia cu soţul său. „Cu Vlad suntem parteneri, prieteni. Dar, în primul rând, suntem soţi, suntem iubiţi, suntem amanţi. Nu există o ierarhie în relaţia noastră”, explică Sanda Filat, evocând clipa în care s-au cunoscut. „M-a văzut în gara Ungheni, atunci când plecam la Iași, eu l-am văzut mai târziu. Ne vedeam la diverse petreceri, am început să vorbim. Vlad este greu să nu fie remarcat, pe atunci, se remarcase în grupul

nostru de studenţi, era președintele Ligii Studenţilor Basarabeni. Nu știu dacă ideea de a face carieră era încă de pe atunci, dar era foarte activ, era respectat de colegii lui. Toată lumea mergea după un sfat la el. Aveam o părere foarte bună despre el, dacă am început să ieșim împreună”.

S-au căsătorit la trei luni de relaţie Sanda Filat povestește și despre prima sa întâlnire cu cel care avea să-i devină soţ. „Am ieșit împreună la un mic restaurant din Iași, unde se cânta piano, am stat un pic la un ceai, am vorbit foarte mult și, după aceea, am înţeles că mai avem despre ce vorbi. Și uite că după atâţia ani de când suntem împreună încă mai avem despre ce vorbi, un lucru foarte important într-o relaţie. Ne este interesant să ne petrecem viaţa împreună”, afirmă soţia celui mai popular politician.

Natalia Gordienco, 10 pe linie la licenţă

Salariul de 900 de lei i-a suprimat lui Ricu Vodă (foto) dorinţa de a mai merge în vacanţe pentru mulţi ani la rând.

Zilele acestea, interpreta a susţinut cele trei examene de licenţă. Studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea Canto, Estradă și Jazz, Natalia Gordienco (foto) a demonstrat comisiei că este o studentă excelentă.

Chiar dacă trăiește la limita sărăciei, interpretul Ricu Vodă și-ar dori să meargă la mare măcar în acest an. Din cauza lipsei banilor, cântăreţul își amână din nou concediul pe litoral pentru timpuri mai bune. „Ultima dată am fost la mare în 1991. Aș vrea să merg, dar nu am posibilitate, nu-mi ajung bani”, ne spune cântăreţul, precizând că și-ar dori și o vacanţă la munte, unde nu a fost niciodată. Zilele acestea, Ricu Vodă, împreună cu alţi interpreţi, va merge într-un turneu prin raioanele republicii.

Vedetismul nu a fost arma forte a interpretei. „Am avut parte de emoţii nebune. Am luat 10 și sunt fericită. Membrii comisiei au fost severi. Cel mai greu examen a fost la istoria muzicii, dar am fost sigură și a susţinut bine. Nu am luat la examene 10 că sunt vedetă, aici asta nu contează, ba din contra, membrii comisiei sunt mai severi”, ne-a declarat Natalia Gordienco, colegă de grupă cu Igor Sârbu (Akord), Cristina Croitoru și Eugen Doibani. Acum cei patru interpreţi sunt vedete cu acte în regulă. Imediat ce a susţinut ultimul examen, Natalia Gordienco a mers acasă să-și facă bagajele pentru vacanţă, deoarece seara avea bilet spre Turcia.

L.N.

L.N.

Ricu Vodă îşi amână vacanţa pentru timpuri mai bune

Cererea în căsătorie a venit prompt, într-un maxi-taxi, la doar două luni de relaţie. „A spus așa, ca printre altele, vrând să mă ia prin surprindere, ceva de genul: „Ai vrea să ne căsătorim, să fim tot timpul împreună?”. Am intrat într-o ușoară stare de tranșă, nu mă gândisem în niciun fel la căsătorie. Eram în anul doi la facultate. Câteva minute am păstrat tăcerea, după care am răspuns nesigur: „Cred că da”, își amintește doamna Filat, precizând că s-au căsătorit trei luni mai târziu. De când a devenit soţie de prim-ministru, viaţa sa a luat alt ritm, mult mai alert – este mai ocupată, fiindcă trebuie să îmbine mai multe activităţi, dar, în același timp, trebuie să facă faţă și familiei. „Îmi place! Comunic cu oameni interesanţi, de la care întotdeauna ai ce învăţa, iar această comunicare vie este un schimb de păreri, de viziuni, și lucrul acesta te îmbogăţește”, afirmă soţia lui Vlad Filat. M.M.


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

Zigzag | 19

www.jurnal.md

Catherine Zeta-Jones a devenit Comandor al Imperiului Britanic

S-a cuplat!

Actriţa galeză Catherine Zeta-Jones și campioana olimpică Amy Williams se numără printre personalităţile care au fost decorate de Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cu ocazia zilei de naștere a acesteia. Cu ocazia acestei aniversări, 975 de persoane au fost decorate. 47% dintre acestea sunt femei, iar 7,3% sunt reprezentanţi ai minorităţilor etnice. Aceasta este una din cele mai diverse liste anuale de persoane decorate cu ocazia respectivă până în prezent, informează Mediafax. Catherine Zeta-Jones care a câștigat un premiu Oscar în 2003 pentru rolul din musicalul „Chicago” va primi titlul de Comandor al Imperiului Britanic pentru serviciile aduse cinematografiei, dar și pentru activităţile caritabile, desfășurate în Ţara Galilor. Ordinul Imperiului Britanic are cinci clase de decoraţii. Cele mai comune sunt, în ordine crescătoare, Membru al Imperiului Britanic (MBE), Ofiţer al Imperiului Britanic (OBE), respectiv Comandor al Imperiului Britanic (CBE). Regina Elizabeth a II-a își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an. Ea s-a născut pe 21 aprilie, însă aniversarea sa oficială este marcată în iunie, în timpul unei parade militare, organizate în centrul Londrei. Anul acesta, regina a împlinit 84 de ani, iar ziua sa de naștere oficială a fost sărbătorită sâmbătă.

Considerată o ghinionistă pe plan sentimental, Jennifer Aniston încearcă totuși să își găsească perechea ideală. Ziarele americane spun că fosta parteneră a lui Brad Pitt și-a găsit un nou iubit: actorul Jason Sudeikis, informează „Evenimentul”. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „The Bounty Hunter”, în 2009, dar atunci Jason era însurat și nu se înfiripase nimic între cei doi. Totuși, imediat ce a aflat de divorţul lui, vedeta din „Prietenii tăi” l-a contactat ca să îi ofere sprijinul ei. „Când Jen a aflat că Jason trece printr-o despărţire, la sfârșitul anului trecut, l-a invitat la cină, în caz că se simte singur și doborât. Au vorbit ore întregi și au fost foarte deschiși unul cu celălalt. După o vreme, Jen și-a dat seama că acesta îi lipsește, când nu se întâlnesc”, a declarat o sursă, adăugând că starurile au foarte multe în comun și au o influenţă pozitivă unul asupra celuilalt.

A creat cel mai încet Porsche din lume Artistul austriac Hannes Langeder și-a construit propriul Porsche GT3 RS. Vehiculul său însă nu este nici pe departe la fel de rapid ca cel original. Acesta poate atinge viteza maximă de numai de 16 km/h, relatează Daily Mail. Austriacul, în vârstă de 45 de ani, a avut nevoie de șase luni și de peste 1.000 de ore de muncă pentru a realiza inedita mașină în care a investit aproximativ 13.000 de euro. În ciuda faptului că seamănă foarte bine cu un Porsche GT3 RS autentic, autoturismul lui Langeder cântărește doar 99,6 kilograme și este, de fapt, un proiect artistic, expus în cadrul Muzeului de Artă Lentos din orașul Linz. Mașina a fost construită pe un cadru din oţel pe care au fost fixate tuburile din plastic, folia din aluminiu și câteva zeci de role de panglică. În plus,

spre deosebire de original, care poate atinge 100 km/h în doar 3,7 secunde, modelul lui Langeder este pus în funcţiune cu ajuto-

rul forţei umane, datorită unei biciclete amplasate sub capotă și reușește, cu greu, să atingă 16 km/h. El a hotărât să-și realizeze propriul Porsche când a aflat că legislaţia rutieră austriacă îi permite să conducă pe drumurile publice un autoturism pus în mișcare cu ajutorul pedalelor.

John Travolta va fi tată din nou la 57 de ani John Travolta va fi din nou tată la vârsta de 57 de ani. Actorul a anunţat că soţia sa, Kelly Preston, este însărcinată.

Kelly Preston este însărcinată de trei luni, arată „Toronto Sun”. „Este imposibil să păstrezi un secret... în special unul atât de minunat ca acesta. Vrem să fim primii care împărtășesc această veste că familia noastră se va mări și că, în sfârșit, am depășit emoţiile negative din familie”, a anunţat Travolta. Aceasta este prima veste bună după o perioadă mai tulburătoare a vieţii lui Travolta

ce a început cu moartea fiului său și a continuat cu un eveniment neplăcut când animalele de companie ale familiei au fost ucise. Imediat după ce a aterizat pe Aeroportul Internaţional din Bangor, Maine, SUA, John Travolta a rămas fără animalele sale de companie, pe care le lăsase în grija unui angajat pentru a le plimba, însă au fost călcate de un vehicul care a venit să ia bagajele noilor veniţi.

Delfinii folosesc un limbaj foarte complex Un cercetător spaniol și unul paraguayan au prezentat cel mai complet studiu european de până în prezent despre repertoriul sunetelor folosite de delfinii comuni din specia Tursiops truncatus în procesul de comunicare. Studiul celor doi oameni de știinţă oferă o perspectivă inedită asupra complexităţii comunicării dintre aceste mamifere marine, dar și despre cât de puţine lucruri sunt cunoscute despre aceste animale sociale, informează Plataforma SINC. Până în prezent, oamenii de știinţă considerau că fluierăturile reprezintă principala formă de comunicare a acestor animale și nu cunoșteau importanţa impulsurilor sonice emise de aceste mamifere. Cercetătorii de la Institutul de Cercetare a Delfinilor din Sardinia (Italia) au demonstrat că aceste sunete sunt de o importanţă vitală pentru viaţa socială a acestor mamifere și că exprimă comportamentul lor. „Impulsurile sonice emise de del-

fini sunt folosite în procesul de socializare și le ajută pe aceste animale marine să-și menţină poziţia în ierarhia socială a grupului din care fac parte. Le permite să evite anumite conflicte și reprezintă și o modalitate de a-și economisi energia”, a precizat Bruno Díaz, coordonatorul acestui studiu. Potrivit experţilor, fluierăturile pe diferite tonuri le permit delfinilor să păstreze contactul unii cu alţii, în special între femele și pui, dar și să-și coordoneze strategia de vânătoare. Impulsurile sonice, ce sunt mai complexe și mai variate decât fluierăturile, sunt folosite pentru a evita agresiunea fizică în momente precum competiţia pentru aceeași bucată de hrană.

Cum vor arăta computerele viitorului? Mouse-ul și tastatura se folosesc de ani de zile pentru a controla mașinăriile care ne-au invadat viaţa, computerele. Oamenii de știinţă susţin însă că acestea vor dispărea în curând, lăsând loc unor dispozitive ultraperformante, notează ziare.com Dispozitivele prin care comunicăm cu computerele sau orice alte aparate nu pot fi mai mici decât sunt deja, însă acestea își pot schimba forma și modul în care funcţionează, arată TechNewsDaily. Cel mai des, încercările de a înlocui tastatura și mouse-ul s-au bazat pe gesturi: telefoanele cu touch-pad, spre exemplu, se bazează pe mișcarea mâinii pe ecranul telefonului. Noul gadget pe care Microsoft a anunţat că îl va lansa în 2010, spre exemplu, se bazează de asemenea pe interpretarea gesturilor.

Interfaţa este în continuare dependentă de vizual: unele concepte de interfeţe se bazează pe proiectoare montate pe căști, iar acestea proiectează imaginile pe perete sau pe mâna utilizatorului pentru a oferi un cadru. Este vorba despre proiectele „Sitsh Sense” și „Brainy Hand” de la MIT, respectiv Universitatea din Tokyo. Există însă și conceptul de „Interfaţă Imaginară”, care se folosește pe termen scurt de memoria vizuală a utilizatorului. Practic, nu e nimic de văzut: cadrul îl reprezintă memoria utilizatorului, care poate

înregistra și poate „atinge” elemente imaginare atunci când interacţionează cu un computer. „Oamenii pot interacţiona în spaţiu fără a vedea ceea ce crează”, spune Patrick Baudisch, profesor la Institutul Hasso Plattner. Dispozitivul care crează o interfaţă imaginară are o latură de doar cinci centimetri și include o cameră de supraveghere și un computer care interpretează gesturile cu ajutorul luminii infraroșu. Camera depistează lumina reflectată de gesturile utilizatorului, însă lumina nu ajune la depărtare. Dacă utilizatorul face un gest în formă de „L” cu mâna, spre exemplu, se va deschide un plan bidimensional. În acest spaţiu, utilizatorii își pot folosi mâinile pentru a apăsa pe butoane virtuale sau pentru a

schiţa interfeţe virtuale pe care le pot utiliza. Dispozitivul nu este încă finalizat: detectarea gesturilor prin infraroșu nu funcţionează întotdeauna perfect în zone în care există lumi-

nă naturală. Însă interfaţa ar putea cu succes să înlocuiască tastatura și mouse-ul și să permită chiar amatorilor de conversaţii la telefon să utilizeze și gesturile pentru a se face mai bine înţeleși.


20 | Sport

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Selecţionerii de la CM 2010 iau împreună 34 milioane de euro anual Cel mai bine plătit e Capello, cu 8,8 milioane de euro. În schimb, cea mai scumpă echipă este Spania: 650 milioane de euro. Valoarea nu ţine cont de criză. Deși peste tot în lume se taie salarii și se reduc pensii, cele 32 de federaţii naţionale ale căror echipe sunt prezente la mondialul sud-african cheltuiesc anual nu mai puţin de 33.970.000 de euro pentru selecţionerii lor. Chiar dacă nu are resursele financiare ale marilor sale cluburi, Manchester United, Chelsea, Arsenal sau Liverpool, forul de la Londra îi dă lui Fabio Capello 8,8 milioane de euro anual net! Italianul ia de aproape trei ori mai mult decât al doilea clasat, compatriotul său de pe banca squadrei azzurra, Marcello Lippi. De asemenea, zece dintre tehnicienii aflaţi la turneul final iau salarii mai mari de 1 milion de euro. Surprinzător, printre aceștia

nu se află Carlos Dunga și Diego Armando Maradona, antrenorii marilor puteri sud-americane Brazilia, respectiv Argentina. Extrem de „modest”, Maradona s-a mulţumit cu doar 800.000 de euro anual.

4 jucători de minimum 50 milioane Spania conduce în ierarhia celor mai valoroase formaţii prezente la turneul final: 650 milioane de

Rooney înjură şi cu picioarele Wayne Rooney a decis să-l asculte pe Fabio Capello și să nu mai înjure, însă atacantul a găsit o metodă ingenioasă pentru a-și exprima furia: și-a scris pe ghete „fcuk u”. Atacantul Angliei a fost fotografiat în Africa de Sud purtând o pereche de ghete cu un mesaj nu tocmai delicat. Pe gheata stângă a scris „fcuk u”, iar pe cea dreaptă „Floyd”. FCUK este o firmă de haine populară în Marea Britanie și multă lume folosește numele companiei pentru a substitui celebrul „fuck” din limbajul colocvial.

euro! Ibericii au în lot nu mai puţin de patru jucători cotaţi de transfermarkt.de la minim 50 milioane de euro: Xavi (65), Iniesta (60), Cesc Fabregas (55) și F. Torres (50). A doua clasată, Anglia, se laudă cu numai doi jucători în această zonă, Gerrard (50) și Rooney (53), plus altul pe-aproape: Lampard (45). VALOAREA „NAŢIONALELOR” DE LA MONDIAL Spania - 650 Anglia - 448,5 Franţa - 367,5 Brazilia - 353,1 Argentina - 347,3 Italia - 319,5 Germania - 292,5 Portugalia - 277,3 Olanda - 255,55 Serbia - 188,45

250.000 de euro anual e salariul lui Răzvan Lucescu la naţionala României 69,9 milioane de euro e valoarea naţionalei României, conform transfermarkt.de 11 dintre selecţionerii de la CM 2010 sunt de alte naţionalităţi decât formaţiile pe care le pregătesc Cote d'Ivoire - 177,175 Camerun - 146,15 Uruguay - 130 Elveţia - 104,25 Nigeria - 98,45 Mexic - 88,05 Grecia - 87,3 Danemarca - 84,75 Slovacia - 80,05 Chile - 78,95 Japonia - 73 Paraguay - 70,65 Australia - 65,95

Ghana - 58,35 SUA - 57,65 Algeria - 49,7 Honduras - 45,4 Coreea de Sud - 44,35 Slovenia - 43,5 Africa de Sud - 24,3 Noua Zeelandă - 13,47 Coreea de Nord - 9,7 * Sumele sunt exprimate în milioane de euro, conform transfermarkt.de.

Armada spaniolă, „scufundată” la Durban! SURPRIZĂ // Echipa naţională a Spaniei a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Elveţiei, la Durban, într-un meci contând pentru grupa H a Cupei Mondiale din Africa de Sud „Am luptat eroic, dar n-am avut noroc”

„Oboseala mă face puţin nervos” Gestul lui Rooney nu va trece neobservat de Fabio Capello, care, după episodul de săptămâna trecută, când atacantul a primit cartonaș galben într-un amical pentru că i-a zis arbitrului „Fuck you” , l-a avertizat că trebuie să-și controleze nervii și să nu mai înjure. Rooney a declarat că jucătorii care evoluează în Premier League sunt ușor dezavantajaţi la acest turneu final. „În Anglia se joacă fotbal și de Crăciun! Avem cel mai solicitant campionat din lume și suntem mai obosiţi decât restul jucătorilor din Africa de Sud”, a spus atacantul lui Manchester United, care a recunoscut că este puţin nervos din cauza oboselii. „Nu am probleme de disciplină. De obicei sunt foarte calm, însă, când mă simt obosit, devin puţin nervos”.

Upson îl atacă pe Carragher Nu numai Rooney este tensionat în lotul lui Fabio Capello. Matthew Upson, fundașul pe care selecţionerul l-a folosit foarte mult în preliminarii, s-a plâns ieri că Carragher este preferat în locul accidentatului Ledley King. „În meciul cu SUA, cred că eram mai potrivit să-l înlocuiesc pe King, dar e treaba selecţionerului. Sunt mai în formă decât Carragher, nu înţeleg de ce nu am jucat”, a spus Upson.

Nu ştiam că şi-a scris numele companiei noastre pe ghete. Mă bucur că o vedetă ca Wayne Rooney ne face publicitate fără s-o plătim. George Blake, reprezentant FCUK (French Connection UK)

Văzută de specialiști drept principala favorită a CM 2010, Spania a debutat cu stângul la turneul final din Africa de Sud. „Furia roșie” a fost „încătușată” de disciplinata echipă a Elveţiei, care a dat lovitura de graţie spaniolilor în startul reprizei secunde, prin Gelson Fernandez. „Lecţie de umilinţă”, „Trezirea!” sau „Cură de umilinţă” sunt doar câteva din titlurile ediţiilor online ale cotidienelor spaniole, după imensa surpriză realizată de formaţia pregătită de Ottmar Hitzfeld. Selecţionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, e convins că Xavi și Compania au forţa să treacă peste acest șoc și invită la calm. „A fost o surpriză! Evident, am vrut să câștigăm, am căutat victoria, dar azi nu a fost ziua noastră! Este foarte important să câștigi primul meci. Am luptat eroic, dar azi n-am avut noroc. Ne-a lipsit finalizarea, deși am dominat. Asta ne obligă să câștigăm celelalte două partide. Mondialul nu s-a terminat încă, au mai rămas două partide și trebuie să căutăm noi stimulente”, a spus Del Bosque, citat de as.com

Hitzfeld: „Această victorie este istorică!” Selecţionerul echipei naţionale a

Elveţiei, Ottmar Hitzfeld, a declarat după victoria din meciul cu reprezentativa Spaniei, scor 1-0, că acest succes este istoric. „Această victorie este istorică, deoarece nu bătusem niciodată Spania în 105 ani. Am făcut un pas important spre optimile de finală, dar de acum se așteaptă mai mult de la noi. Trebuie să rămânem atenţi și concentraţi. Meciul cu Chile va fi mult mai greu decât cel cu Spania și echipa trebuie să rămână compactă. Cu Spania nu ne-am expus, am încercat să jucăm pe contraatac”, a spus Hitzfeld.

„Matadorul” Gelson Fernandes: „Visul a devenit realitate!” Mijlocașul Gelson Fernandes,

autorul unicului gol al întâlnirii și cel care a fost desemnat omul meciului, consideră că „visul a devenit realitate”: „Nici acum nu îmi vine să cred. Visul a devenit realitate. Am fost solidari și nu am lăsat spaţii adversarilor. Sunt mândru de această echipă și de ţara mea. La gol am alergat în spatele lui Derdyok, deoarece știam că va avea nevoie de ajutor. Acum trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, deoarece mai avem de jucat două meciuri în această grupă”, a precizat Fernandes. Echipa naţională a Spaniei a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Elveţiei, la Durban, într-un meci contând pentru grupa H a Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Preşedintele FMF este dezamăgit de Franţa şi Brazilia Prezent la meciul de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal dintre Africa de Sud și Mexic, președintele forului fotbalistic de la Chișinău, Pavel Ciobanu, a declarat că nu a avut probleme cu celebrele vuvuzele.

Ciobanu este dezamăgit de evoluţia Braziliei și Franţei de la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Principala favorită la titlu este Argentina, crede Ciobanu, care a menţionat și jocul bun al Olandei, adversara Moldovei din preliminariile Campionatului Europei din 2012. Președintele Federaţiei Mol-

dovenești de Fotbal a fost prezent la congresul ordinar al Federaţiei Internaţionale de Fotbal, unde a fost anunţat că Joseph Blatter va candida pentru un nou mandat de președinte FIFA și că naţionala Burundiei a fost exclusă de federaţia internaţională din cauza implicării statului în problemele fotbalului. (V.H.)


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

Sport | 21

www.jurnal.md

14 echipe în sezonul 2010-2011 al Diviziei Naţionale A 20-a ediţie a campionatului Moldovei de Fotbal, Divizia Naţională, va avea 14 participante, a declarat pentru Jurnal TV președintele Federaţiei Moldovenești de Fotbal, Pavel Ciobanu. Chiar dacă Nistru Otaci a terminat pe ultimul loc ediţia 2009/2010 a Diviziei Naţionale, nu a fost retrogradată în Divizia A. Federalii nu au explicat motivele de ce Nistru va evolua în Divizia Naţională. Licenţa necesară pentru a evolua în Divizia Naţională au primit echipele FC Costuleni și Găgăuzia Comrat.

Câștigătoarea Diviziei A va juca meciurile de pe teren propriu la Orhei, iar Găgăuzia va găzdui adversarele la Suruceni. Această decizie a fost luată deoarece stadioanele celor două nou-promovate nu corespund cerinţelor federaţiei. A 20-a ediţie a Diviziei Naţionale demarează la 24 iulie. (V.H.)

Dispută şi înţepături între Maradona şi Pele Selecţionerul naţionalei Argentinei, Diego Maradona, le-a răspuns, miercuri, lui Pele și lui Michel Platini, care au pus la îndoială capacitatea sa de a pregăti naţionala Argentinei, spunând că locul fostei glorii braziliene este la muzeu, iar despre șeful UEFA că se crede superior.

„Căpitanul Nemo și fotbalul sedativ” CM 2010 // Evoluţia Coreei de Nord în meciul cu Brazilia i-a impresionat pe suporterii din Coreea de Sud: „Am plâns. V-aţi luptat atât de bine. Toţi ne-am simţit coreeni” Presa l-a ironizat pe selecţionerul Dunga (foto) pentru geaca făcută cadou de fiica sa și a criticat jocul plicticos al Braziliei, poreclită Selexotan, combinaţie între Selecao și somnifer.

„Nu sunt surprins, locul lui Pele este la muzeu. Nici de Platini nu sunt surprins, pentru că întotdeauna am avut o relaţie distantă cu el. Dar voi știţi cum sunt francezii, iar Platini este francez și de aceea se crede mai bun decât ceilalţi”, a declarat Maradona, într-o conferinţă de presă. Maradona a reacţionat după ce Pele a afirmat că numirea fostului număr zece argentinian la conducerea naţionalei este o eroare și că el a acceptat această funcţie pentru că avea nevoie de bani. La rândul său, președintele UEFA, Michel Platini, a afirmat că Maradona nu este un bun selecţioner și că evoluţia echipei Argentinei în preliminarii nu a fost una reușită. Argentina a debutat cu o victorie la Cupa Mondială din Africa de Sud, scor 1-0, cu Nigeria, și va întâlni, joi, Coreea de Sud, care a învins în primul meci Grecia, scor 2-0.

Pele: Maradona a acceptat să fie selecţionerul Argentinei doar pentru bani Brazilianul Pele, legendă a fotbalului mondial, a lansat un

nou atac la adresa selecţionerului Argentinei, Diego Maradona, acuzându-l că a preluat echipa doar pentru bani, informează cotidianul argentinian „Ole”. „Maradona a acceptat acest post pentru că avea nevoie de o slujbă și de bani. Am văzut că Argentina s-a calificat cu greu. Însă nu este vina lui Maradona, ci a celor care l-au angajat”, a declarat Pele. Reacţia lui Pele vine după ce Maradona nu a fost de acord cu fostul fotbalist brazilian, care susţine că Africa de Sud nu are capacitatea de a găzdui Cupa Mondială. Pele spune că mereu l-a ajutat pe Maradona și nu înţelege reacţia acestuia. „Nu înţeleg câteva lucruri. Când a făcut prima emisiune de televiziune (n.r. – „La noche del Diez”, în 2005) și avea nevoie de ajutor am mers la Buenos Aires, am jucat fotbal cu el și l-am ajutat. Apoi am încercat să-l ajut cu unele reclame, însă ori întârzia, ori nu venea deloc. Văd că și-a amintit de mine și în Africa de Sud. Probabil mă iubește mult”, a declarat Pele. Fost ministu al sportului, Pele a afirmat că nu intenţionează să antreneze vreodată Brazilia pentru că „nu vrea să sufere la fel ca actualul selecţioner, Carlos Dunga”.

Triumful chinuit al Baziliei nu a scăpat netaxat la Rio de Janeiro. Presa i-a criticat dur pe Dunga și pe jucători pentru debutul palid cu Coreea de Nord (2-1). Evoluţia cvintuplilor campioni mondiali a plictisit într-atât încât „Folha” din Sao Paulo le-a găsit și o nouă poreclă. „Selecao provoacă reacţia unui renumit medicament cu efect sedativ, devenind Selexotan”. Și „O Globo” a remarcat că „pentru 55 de minute, Brazilia a dat impresia că a fost lovită de secetă, făcând o primă repriză birocratică. S-a confirmat tradiţia victoriilor chinuite la start”.

„O Dia” i-a masacrat pe brazilieni. Melo și Gilberto Silva au luat nota 2, Kaka și Bastos 3, Dani Alves s-a ales cu 4. Dunga a fost pus la zid pentru jocul „prea european”, devenind ţinta ironiilor din cauza gecii negre Herchcovitch. „E ideea Gabrielei, fata selecţionerului, ce visează să se lanseze în modă. Dar Herchcovitch nu și-a imaginat că Dunga o va asorta cu pantaloni maro și pulover gri”, a scris „O Dia”, lansând sondajul: „Cine i-a împrumutat geaca lui Carlos?”, printre opţiuni figurând „Căpitanul Nemo”, „Sergentul Pepper” sau „Micul Prinţ”.

Ce este Lexotanul? Lexotanul e un medicament sedativ echivalent al Bromazepamului. Conform descrierii din prospect, e o pudră cristalină de

culoare galbenă, cu punct de topire între 243 și 251 de grade Celsius, 0,1% solubilă în apă la 25 de grade. Efecte? În doze mici, reduce tensiunea și anxietatea, iar în concentraţii mari acţionează ca somnifer și ajută la relaxarea mușchilor. Sărbătoare în Asia Eșecul la limită în faţa Braziliei a fost primit ca un triumf de nordcoreeni. „Jucătorii și-au creat multe ocazii fără a-și pierde deloc încrederea, chiar și când erau conduși cu 2-0”, a scris agenţia de presă a regimului comunist. Și Mohammed Bin Hammam, președintele Confederaţiei Asiatice, îi laudă: „Au devenit mândria continentului cu această performanţă curajoasă. Tactic și tehnic, au fost egalii Braziliei în majoritatea timpului”. Până și suporterii din Sud au salutat rezultatul: „Am plâns. V-aţi luptat atât de bine. Toţi ne-am simţit coreeni”.

Portughezii cer anularea cartonaşului galben, acordat lui Ronaldo Federaţia Portugheză de Fotbal (FPF) a cerut FIFA anularea cartonașului galben acordat de arbitrul uruguayan Jorge Larrionda atacantului Cristiano Ronaldo, în minutul 21 al meciului cu reprezentativa Coastei de Fildeș, scor 0-0, informează www.skysports.com.

Ronaldo a fost faultat de Guy Demel în apropiere de marginea careului echipei Costei de Fildeș, apoi a urmat o busculadă între mai mulţi jucători, iar Larrionda l-a avertizat atât pe fundașul ivorian, cât și pe atacantul portughez. Portughezii susţin că jucătorul lor a fost insultat și îmbrâncit, dar nu a reacţionat, astfel că avertis-

mentul este nejustificat. „Jucătorul portughez a fost împiedicat și îmbrâncit în apropierea careului Coastei de Fildeș. Imediat ce s-a ridicat, el a fost înconjurat de adversari, apoi îmbrâncit și insultat. Pe baza acestor fapte, există o inegalitate în acordarea avertismentelor, pe de o parte jucătorul african, care a comis un fault și a primit un cartonaș galben, și pe altă parte jucătorul portughez, care, încercând să părăsească zona, a primit aceeași sancţiune”, se arată în motivarea apelului FPF. Reluările TV au arătat că Ronaldo a avut un schimb de replici cu Demel și cu alţi ivorieni, înainte de a fi sancţionat. În cazul în care Ronaldo va mai primi un cartonaș galben, va fi suspendat o partidă, dacă memoriul portughezilor va fi respins. Următoarea partidă a Portugaliei este programată, luni, la Cape Town, împotriva Coreei de Nord. Ultimul meci al lusitanilor, în Grupa G, va fi cel cu Brazilia.


22 | Flagrant

www.jurnal.md

Ani grei de puşcărie pentru doi tineri din capitală Doi tineri au fost recent condamnaţi la 22 și 20 de ani de închisoare. Datorită probelor aduse de procurori, s-a stabilit că cei doi de 21 și 23 de ani au făcut cunoștinţă cu un tânăr de vârsta lor și au consumat împreună băuturi alcoolice, după care au mers la o saună din capitală și apoi l-au omorât, scrie site-ul Procuraturii Generale a R. Moldova.

Inculpaţii au remarcat că noul lor prieten dispune de bani și, sub pretextul că vor să meargă acasă după miezul nopţii, s-au pornit toţi trei prin parcul Valea Trandafirilor. La un moment dat, făptașii au început să lovească victima cu pumnii și picioarele, după care unul dintre agresori a scos un cuţit și a înjunghiat cu cruzime victima în zona gâtului,

toracelui și abdomenului, lasând-o fără suflare. După cele comise, ei i-au luat „fostului prieten” bunurile și banii acestuia în valoare de peste 6500 de lei. Peste o oră, criminalii și-au amintit că victima avea la gât un lănţișor de aur, fapt care i-au făcut să se întoarcă la locul crimei. Tinerii au comis omor intenţionat, tâlhărie și furt.

Expert în şantaj la vârsta de 17 ani Un copil cel care i-a întins păgubașului Un elev din Chișinău a fost reţinut de poliţie fiind bănuit de 18 luni cursa. Capul grupării susţinea că că își teroriza, timp de mai multe luni, colegii. El le cerea poate interveni pe lângă pseudobani pentru a-i ajuta să scape de necazurile cu poliţia. a căzut poliţiști și i-ar putea influenţa, astfel încât victima să scape de activa împreu- pachet oricărui alt coleg, motide la etajul 8 nă cuAdolescentul alţi trei camarazi, studenţi vând că destinatarul își așteaptă închisoare. Însă, pentru acest Pentru câteva minute de neatenţie au plătit cu viaţa copilului. O familie din capitală și-a lăsat bebelușul fără supraveghere într-o cameră cu geamul deschis, scrie jurnal.md. Când au observat că micuţul în vârstă de un an și jumătate nu mai era în cameră, au înţeles că acesta a căzut de la etajul 8. Poliţia desfășoară o anchetă. Tragedia s-a petrecut în noaptea zilei de 11 iunie, în sectorul Ciocana din capitală. Părinţii bebelușului au deschis geamul pentru a aerisi încăperea, micuţul a urcat pe masa de lângă fereastră și a căzut de la etajul 8. Când au ajuns medicii de la Spitalul de Urgenţă, copilul nu mai era în viaţă. De asistenţa medicilor au avut nevoie părinţii. Potrivit ofiţerului de presă al Comisariatului General de Politie, Adrian Jovmir, aceștia se aflau în stare de psihoză. Cazul este investigat de poliţia sectorului Ciocana.

la universităţile din capitală. Aceștia au format un grup specializat în santaj și estorcare de bani. Fiecare membru al grupării avea rolul său bine determinat. Își vânau prada timp de câteva zile, după care o ademeneau cerându-i mici favoruri, iar ulterior îi cereau mii de dolari. Iniţial, elevul, organizatorul grupării și iniţiatorul planului, se apropia de unul din semenii săi și îl ruga să transmită un

coletul. Imediat ce lua în mână sacoșa în care erau plasate substanţe narcotice, victima era reţinută de trei tineri ce se prezentau drept ofiţeri de poliţie. Imitând o legitimaţie de poliţist, suspecţii se legitimau, confiscau pachetul, iar victimei îi spuneau că, în timp limitat, va fi reţinut și cercetat penal pentru păstrare și comercializare de droguri, fapt pentru care va sta mulţi ani la pușcărie. Aici, intervenea colegul,

serviciu, solicita circa 4.000 de dolari. Elevul inventiv care șantaja și estorca bani de la semenii săi a fost reţinut în flagrant în sectorul Botanica al capitalei. Alţi doi complici ai săi au fost reţinuţi la domiciliile din Chișinău, iar cel de-al patrulea suspect a fost prins de poliţie în apropiere de frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, în momentul în care încerca să fugă peste hotare. Menţionămc că băiatul, capul grupării, deși are 17 ani, are un cazier bogat, fiind anterior judecat pentru săvârșirea unui jaf armat. El își racola potenţialii clienţi din liceele și școlile din Chișinău, persoane mai înstărite, care erau ușor de ademenit și de ameninţat cu răfuiala fizică sau chiar cu moartea. Actualmente, cei patru inși sunt arestaţi și cercetaţi în cadrul unei cauze penale, iniţiate în baza articolului 189, alineatul 5, Codul Penal al Republici Moldova „Șantajul”. Dacă instanţa de judecată îi va găsi vinovaţi, atunci aceștia riscă să fie pedepsiţi cu închisoare pentru un termen de la 9 la 13 ani.

Jumatatea ˘ ta Pune capăt singurătăţii! Acum în ediţiile de MARŢI şi VINERI ale JURNALULUI şi în tabloidul APROPO poţi găsi sufletul care să-ţi aline singurătatea. Trebuie doar să suni la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min, primele 30 sec gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau... dacă nu ai curajul, trimite-ne datele tale pe adresa redacţiei şi de restul avem noi grijă. Niciodată nu a fost mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.

Pentru dragoste Am părul negru, ochi cafenii, 1,83 m, 78 kg și locuiesc în una din suburbiile Chișinăului. Aș vrea să cunosc o domnișoară de 24–25 de ani, cu inima plină de dragoste. (438)

Fără vicii şi obligaţii Am 53 de ani, 1,75 m, 74 kg, fără vicii și obligaţii și nu depind de nimeni. Locuiesc și lucrez în Chișinău. Aș vrea să cunosc o femeie ca mine, fără probleme. Să fie de încredere, liniștită, gospodină. (439)

În căutarea jumătăţii Am 32 de ani. Am fost căsătorit, dar pe moment sunt divorţat. Aș vrea să cunosc o femeie potrivită vârstei mele, simplă, de la ţară. (440)

Meşter la toate Sunt un bărbat de 55 de ani de la ţară. Am gospodărie și sunt meșter la toate, nu fumez și nu consum băuturi alcoolice. Aș vrea să cunosc o femeie gospodină, care ar dori să treacă cu traiul la mine. (441)

Domn de 43 de ani Am 43 de ani și trăiesc la ţară. Aș vrea să fac cunoștinţă cu un bărbat adevărat, fără vicii, de la ţară. (442)

Am 52 de ani, 1,80 m, 85 kg și locuiesc în provincie. Am un serviciu bun, material asigurat, nu fumez și nu consum băuturi alcoolice. Am nevoie de o femeie simpatică, bună la suflet, gospodină, liniștită, să nu fie corpolentă. (443)

Oamenii legii au reţinut un locuitor al orașului Orhei pe strada Pruncului din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău, după ce au primit o informaţie operativă prin care se anunţa că individul desface marijuana în proporţii deosebit de mari, relatează site-ul Procuraturii Generale a R. Moldova. în comuna Băcioi circa un hectar de pământ pe care creștea așa-numita „cânepă de câmp”. Plante de cânepă au fost depistate pe strada Feroviarilor din satul Ghidighici, municipiul Chișinău. Aici, pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, creștea cânepă. De asemenea, pe strada Dimo, în extravilanul orașului Durlești, în loturi particulare de viţă-de-vie au fost depistate 16 rânduri de viţăde-vie în care se cultiva cânepă. Plantele au fost nimicite, iar poliţiștii cercetează cazul pentru a stabili stăpânii terenurilor. Amintim că, în perioada iunie-august, Ministerul Afacerilor Interne desfășoară operaţiunea „Mac”, scopul fiind depistarea locurilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice și a persoanelor care se ocupă cu producerea materiei prime pentru prepararea substanţelor narcotice de origine vegetală. De la demararea operaţiunii, poliţiștii au elucidat 231 de cazuri legate de narcomanie, 58 de cazuri de cultivare a cânepei și 122 de cazuri de cultivare a macului și au nimicit șase tone de cânepă și peste o tonă de mac.

JURNAL DE CHIŞINÃU

52 de ani, 1,80 m, 85 kg

Narcomania, în creştere

Bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost prins în timp ce își difuza „marfa”. Poliţiștii au depistat asupra suspectului o geantă în care se afla o substanţă vegetală, mărunţită, uscată, de culoare verde, asemănătoare cu substanţele narcotice – marijuana (3 kg), deţinută pentru a fi realizată consumatorilor de droguri. Actualmente se desfășoară măsuri de urmărire penală și operative de investigaţie în scopul documentării tuturor participanţilor în traficul ilicit de droguri. S-a drogat, iar apoi s-a urcat la volan. Este vorba despre un șofer de taxi de la serviciul de taximetrie „1449” ce aparţine firmei „Regal”. Suspectul, în vârstă de 25 de ani, a fost reţinut pe strada Calea Ieșilor din capitală în timp ce se afla la volanul mașinii de model „Dacia Logan” în stare de ebrietate narcotică, provocată de amfertamină și marijuana. Mai mult decât atât, după ce poliţiștii au controlat unitatea de transport au depistat trei pachete de folii cu praf alb asemănător cu amfetamina. Cercetările continuă. În alt caz, poliţiștii au depistat

VINERI, 18 IUNIE 2010

Celibatar de 36 de ani Am 36 de ani și locuiesc la sat. Aș vrea să fac cunoștinţă cu o fată drăguţă. Nu am fost căsătorit (444)

Afis,

Fără vicii, cu ochi căprui

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”

18.06 „Amorul dănţuie și feste joacă” după W. Shakespeare, ora 18.00, Sala Mare 19.06 „Julieta și Romeo” după W. Shakespeare, ora 18.00, Sala Mare 20.06 „Visul unei nopţi de vară” după W. Shakespeare, ora 18.00, Sala Mare

19.06 „Floarea purpurie” de S. Aksakov, ora 11.00, rus. 20.06 „Salut, Copilărie” de T. Jucov, ora 11.00, rom.

Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”

18.06 Festivalul Internaţional „Zilele Muzicii Noi” Ediţia a XIX-a, ora 18.00, Sala Mare 21.06 Concert Cameral, ora 18.00, Sala Mică 20.06 Concert Vocal-Simfonic, ora 18.00, Sala Mică 22.06 Concert Coral, ora 18.00, Sala Mică

19.06 „Prinţesa Broască” de N. Ghernet, ora 11.00 20.06 „Motanul încălţat” de Ch. Perrault, ora 11.00 26.06 „Puișorul Cu-cu-liţă” de A. Plăcintă, ora 11.00

Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”

Am 26 de ani. Sunt divorţat, fără vicii, cu ochi căprui. Caut o domnișoară de 20–26 de ani din nordul republicii, cu care să împart clipele frumoase ale vieţii. (445)

Pentru căsătorie Locuiesc la ţară, am 26 de ani și aș vrea să cunosc o femeie din provincie, potrivită vârstei mele. Să fie drăguţă, înţeleaptă și serioasă, dornică de a forma o familie sănătoasă. (446)

Doamnă de 47 de ani Sunt o femeie de 47 de ani din nordul Moldovei. Cunosc ce e trădarea și aș dori să cunosc un bărbat cu aceeași durere pentru a comunica și a prieteni. (447)


JURNAL DE CHIŞINÃU

VINERI, 18 IUNIE 2010

METEO

Vineri

Sâmbătă

Duminică

Chișinău

12°C... 26°C 11°C... 25°C

, , 15°C... 29°C ,

17°C... 30°C

Bălţi

, , 13°C... 27°C ,

14°C... 28°C 13°C... 27°C

16°C... 29°C

Cahul

Divertis | 23

www.jurnal.md

, , 18°C... 31°C ,

Inaugurarea Festivalului Internaţional

ZILELE MUZICII NOI Vineri, 18 iunie | Ora 18.00 Filarmonica Naţională, Sala Mare

Citatii ,

Ediţia a XIX-a

Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, o citează pe dna Dadu Galina, pe 21.09.2010, ora 11.30, bir. 501, str. Mihai Viteazul 2, în calitate de pârâtă, în cauza civilă nr. 2-2458/10, demarată la cererea ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa reclamatei. S. Balmuș, judecător Judecătoria Orhei solicită prezenţa dnei Lăcătuș Maria Grigore, domiciliată în s. Seliște, r. Orhei, pe 13 iulie 2010, ora 10.00, în calitate de pârâtă, în cauza civilă, demarată în baza cererii ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa pârâtei. T. Troianovschi, judecător Judecătoria Orhei solicită prezenţa dlui Tulbure Ion Nicolae, cu ultimul domiciliu în s. Teleșeu, r. Orhei, pe 13 iulie 2010, ora 10.00, în calitate de pârât, în cauza civilă, intentată în baza cererii ÎCS RED UNION

FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa pârâtului. T. Troianovschi, judecător Judecătoria Orhei solicită prezenţa dnei Corai Verginia Mihai, cu ultimul domiciliu în s. Vatici, r. Orhei, pe 13 iulie 2010, ora 10.00, în calitate de pârâtă, în cauza civilă, intentată la cererea ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa pârâtei. T. Troianovschi, judecător Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, solicită prezentarea cetăţenilor Cornea Elena, Catrenco Maria și Trifan Fiodor, pe 23 iunie 2010, ora 16:30, la ședinţa judiciară din str. Kiev 3, bir.15, în cauza civilă, intentată de ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa reclamaţilor. I. Timofei, judecător

Concert simfonic Leonid Gurov, „Rahmaniana” (omagiu compozitorului cu prilejul jubileului centenar), Dan Dediu (România), „Hymnus phantasticus” pentru trompetă şi orchestră, Manuel Castillo (Spania), Concert pentru 2 piane şi orchestră , Joaquin Turina (Spania), „Simfonia Sevilliana”

Interpreţi: Sergiu Cârstea (România) – trompetă, Juan Antonio (Spania) – pian, Jose Eugenio Vicente-Terez (Spania) – pian. Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale. Dirijor: Octav Calleya (Spania)

Sâmbătă, 19 iunie | Ora 18.00 Sala cu Orgă Recital de orgă Vladimir Beleaev, „Fantasia-Expromptus” Vladimir Bitchin (Israel), „Sonata” Ana Strezev, „Improvizaţie”

Olivier Messiaen (Franţa), „La Nativite du Seigneur” (nr. 3, 5, 6, 9); interpretează Ana Strezev

Duminică, 20 iunie | Ora 18.00 Filarmonica Naţională, Sala Mare Concert simfonic Dirijor: Gheorghe Mustea Boris Dubosarschi, „Simfonia camerală” Ghenadie Ciobanu, „Briza latitudinilor sudice”, Concert pentru marimba şi orchestră Teodor Zgureanu, „Contraste” Oleg Negruţa, concert pentru violă, violoncel şi orchestră Valeria Barbas, „Genesis” Oleg Palymski, „M .- Diptych”

Vladimir Ciolac, „Salve Regina” Interpreţi: Orchestra SimfonicăNaţională a Companiei Publice „Teleradio- Moldova”, Corul de Cameră condus de Ilona Stepan, Ina Spânu - marimba, Serghei Radcencoviolă, Igor Stahi – violoncel, Mariana Bulucanu – soprano, Iulia Vrâncean – vioară, Semionova – vioară, Ana Trofimova – violă, Ala Bejinari – violoncel.

Luni, 21 iunie | Ora 18.00 Sala Mică a Filarmonicii Naţionale Concert cameral Tineri compozitori şi interpreţi din Moldova

Sudoku SIMPLU

Marius Malaneţchi, „Unravel the Moment” Sergiu Belevac, „Topospheres” Anastasia Lazarencu, „Interacţiuni” Oleg Şova, „Termitia” Victor Simonov (Rusia), Sonată pentru violă solo

BIG BANC X În apartamentul unei familii, care, în iarna asta, a cerut debranșarea de la centrala care furniza energie termică și electrică, un reporter întreabă: - Ce faceţi dacă vă este frig? - Ne strângem în jurul lumânării. - Dar dacă este foarte frig? - Ne apropiem și mai mult de ea. - Dar dacă este ger cu temperatură sub -20 C? - În acest caz, aprindem lumânarea.

DIFICIL

X Într-un castel medieval, ghidul îi conduce pe turiști pe niște scări întortocheate, coborând tot mai jos și mai jos. Undeva, la capătul labirintului, apare o ușă pe care scrie: „Camera de tortură”. Intră cu toţii; înăuntru o mulţime de schelete, unele mai noi, altele mai vechi... Turiștii întreabă: - Ale cui sunt rămășiţele? Ghidul răspunde: - Legenda spune că aici și-au găsit sfârșitul turiștii care n-au dat bacșiș ghidului... dar asta este doar o legendă...

EPIGRAME

Gheorghe BÂLICI Întrebare retorică Cum să-nvingem sărăcia, Dacă nu avem nici oști Și – să lupte cu prostia – Nu găsim vreo câţiva proști?!... Unui pseudoepigramist Cu-alura-i mândră și savantă, Ne-aruncă Ics câte o poantă, Dar nu-nţelege, din păcate, Că-s bune de-aruncat mai toate...

Samuel Barber (USA), Cvartet nr.1 Interpreţi: Ansamblul „Ars Poetica”, conducător artistic – Ghenadie Ciobanu, dirijor – Oleg Palymski, Angela Molodojan – vioară, Dumitru Vieru – vioară, Iurie Atvinovski – violă, Serghei Iurchic – violoncel.

Integramă

Executăm teze. Timp redus. Preţ avantajos! Tel.: 43.57.64 DE VÂNZARE teren pentru construcţie – de la 10 până la 70 de ari – în satul Românești, r. Strășeni, aflat sub pădure, cu acces la drum, apeduct, electricitate – 10 m; canalizare, gaz, telefon, magazin – 35-40 m. Tel.: 0237.60.276. Asociaţia Veteranilor Războiului din Moldova 1992 organizează, pentru veteranii de război și familiile lor, un pelerinaj la Sfânta Mănăstire Putna (România) în perioada 30 iunie–5 iulie 2010. Programul pelerinajului include vizitarea sfintelor mănăstiri (ctitorii ștefaniene) din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuţilor, participarea la prăznuirea a 506 ani de la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (hramul Mănăstirii Putna) pe data de 2 iulie, vizitarea locurilor istorice, a Cetăţii de Scaun, a muzeelor, rezervaţiilor naturale din zonă. Relaţii la tel.: 068832777; 078214085; 069639412; 069115110. Vând mașina VW Jetta, anul 2001, motor 1,8T, stare bună. 6500 euro. Tel.: 079 66 31 45 De vânzare cărţi, dicţionare, enciclopedii în română și rusă. Tel.: 767960 Universitatea Liberă Internaţională din Moldova anunţă concurs pentru suplinirea următorului post didactic vacant: Facultatea Știinţe Economice, Catedra Finanţe, Bănci și Contabilitate: conferenţiar universitar – 1. Persoanele care doresc să participe la concurs, în termen de 30 de zile de la data publicării anunţului, vor depune dosarul personal la Secţia Resurse Umane. Adresa: Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, mun. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab 52, et. 2, bir. 225, Secţia Resurse Umane. Relaţii la tel.: 21 24 03


24 | Focus

www.jurnal.md

VINERI, 18 IUNIE 2010

JURNAL DE CHIŞINÃU

Basarabia pitorească CALEIDOSCOP // 7 zile pe planeta Pământ

RUSTENBURG, AFRICA DE SUD. O maimuţă urmăreşte cu emoţii, fără însă a sufla în vuvuzelă, evoluţia echipei gazdă a Campionatului Mondial de Fotbal – Africa de Sud –, numită de aborigeni „Bofana, Bofana”. EDINEŢ, MOLDOVA. Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a vizitat recent maternitatea din localitate, unde nu a ezitat să pozeze cu doi gemeni în braţe. Poate fi calificată această acţiune drept întrunire cu alegătorii?

GOIAN, MOLDOVA. Sectoristul se deplasează la locul unei infracţiuni, apelând cu încredere la serviciile unui localnic.

CHIŞINĂU, MOLDOVA. Alpiniştii urbani îşi exersează abilităţile, spălând ferestrele „unui zgârâie nori” din capitală. Foto: Elena Grozavu // Jurnal de Chişinău

ABU DHABI, DUBAI. „Capital Gate” din Abu Dhabi a fost desemnată cea mai înclinată clădire-turn din lume graţie unei înclinaţii record de 18 grade, depăşind cu 14 grade înclinaţia celebrului turn din Pisa, au anunţat reprezentanţii „Guinness World Records”. Turnul „Capital Gate” din Abu Dhabi are o înălţime de 160 de metri şi o înclinaţie de 18 grade către vest. Potrivit National Exhibitions Company din Abu Dhabi, compania care a construit turnul, etajele acestuia sunt construite „perfect vertical până la etajul al 12lea, după care etajele superioare au fost construite cu o înclinaţie uşoară către exterior, ce variază între 300 şi 1.400 de milimetri”. Turnul „Capital Gate”, descris pe site-ul său drept „o clădire concepută pentru a sfida simetria şi pentru a uimi atât la exterior, cât şi la interior”, va deveni probabil unul din simbolurile capitalei Emiratelor Arabe Unite, stat care pare să îşi construiască un adevărat renume în ceea ce priveşte clădirile incluse în „Guinness World Record”. Cea mai înaltă clădire din lume – turnul Burj Dubai, ce masoară 828 de metri – a fost inaugurată în Dubai, în luna ianuarie.


Jurnal de Chisinau Nr. 957