toamnă 2012 stadiul embrionar (cibernetic), va fi capabil să absoarbă şi să alimenteze, la rândul său, software-ul universal. Acest fetus energetic va invada curând reţeaua neuronală a unui trup, imprimându-i moştenirea electronică dobândită. Abia în a doua parte a volumului, odată cu depăşirea stadiului de configurare, subiectul, aflat la vârsta maturităţii biologice, este propulsat din programul cifrat al creierului său în spaţiul afectiv: vocea ciber-ego-ului preexistent lasă locul unei voci terestre, deşi pândeşte îndeaproape buna funcţionare a sistemului de operare, în timp ce înşiruirea de comenzi criptice capătă concreteţea unor imagini în mişcare. Pe măsură ce înaintăm în acest sistem, observăm că punctul de atracţie îl ocupă persoana tatălui, instanţă-totem care se străduieşte să prindă concreteţe în memoria individuală a subiectului. Câteodată, amintirile se rezumă doar la o explorare fugitivă a unor reminiscenţe de neînţeles, asemeni unui flux de imagini care atinge pentru prima oară ochiul unui nou-născut („La intrare un mănunchi de lumânări / lungise umbra balustradei / pe peretele scării / şi n-a fost nevoie să ating clanţa, / uşa era deschisă.“ – Uşa deschisă), altă dată, sistemul de operare este capabil să genereze trăiri intense, înfăţişând tablouri de familie încărcate de emoţie („În ultima dimineaţă, înainte de a duce mortul la groapă, / i-am spus mamei că de trei zile un arici îmi creşte / în inimă, se foieşte, se agită şi pufăie. / Se răsuceşte şi creşte întruna.“ – Ariciul). Graniţa care, aparent, despărţea spaţiul intim al memoriei de spaţiul afectiv colectiv este înlăturată printr-o simplă comandă pe calculator. Astfel, creierul nu este altceva decât un computer conectat la internet cu viteză nelimitată, ce se poate alimenta oricând de pe site-urile youtube sau facebook – adevăratele sertare cu amintiri ale omenirii: „Tata m-a prins de mână pentru siguranţă, / şi din asta ce rămâne peste ani? Rămâne / deschide tab nou / şi click pe youtube.“ (Memoria afectivă online). Site-urile capătă încet statutul de memorie universală, serverul central din care toate creierele îşi extrag seva şi lăcaşul ciberego-ului care ghidează îndeaproape furnizarea
zona nouă de material creierelor nostalgice. Amintirile se convertesc în imagini şi videoclipuri stocate într-o bază de date care creşte pe zi ce trece în ciber-spaţiu („O amintire poate să lucreze ani de zile în tine / până devine autentificare în cont, copiază link şi postează.“ – Memoria afectivă online), dar care – eroare citire fişier! – este organic lipsită de vreun scop („ţi-a venit să te duci într-un loc sau la / cineva stai puţin că nu se mai poate aceasta / este memoria“ – Gravitaţia, 2). Şi, cu toate că, „Memoria selectează şi nu creează niciun relfex.“ (Maşina mea neagră), incursiunea lui Dmitri Miticov în ciber-spaţiul poetic reprezintă o adevărată performanţă a liricii contemporane, iar ecoul vocii sale din afară va mai plana ceva timp deasupra reţelelor noastre sinaptice. (end program) Dmitri Miticov, Dmitri: uite viaţa (Casa de Editură Max Blecher, 2012)
• 51 •