Page 1

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Specializarea Istorie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific: Conf. univ. dr. Gelu Florea Absolvent: Henț Răzvan-Alin

Cluj-Napoca 2012


Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Specializarea Istorie

ARMAMENTUL DACIC ÎN CETĂȚILE DE PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREȘULUI LA SFÂRȘITUL CELEI DE A DOUA EPOCI A FIERULUI

Coordonator științific: Conf. univ. dr. Gelu Florea Absolvent: Henț Răzvan-Alin

Cluj-Napoca 2012

2


Cuprins:

Introducere...........................................................................................................................4 Capitolul I - Istoriografia problemei..................................................................................6 Capitolul II - Armamentul defensiv.................................................................................12 Capitolul III - Armamentul ofensiv.................................................................................18 A. Săbii....................................................................................................................18 B. Spade..................................................................................................................23 C. Pumnale.............................................................................................................25 D. Lănci..................................................................................................................30 E. Sulițe...................................................................................................................32 F. Săgeți...................................................................................................................33 G. Vârfuri pentru baliste (catapulte)....................................................................34 Capitolul IV – Mormântul princiar de la Cugir..............................................................36 Concluzie.............................................................................................................................39 Abrevieri bibliografice.......................................................................................................41 Bibliografie digitală............................................................................................................44 Anexe...................................................................................................................................45

3


Introducere

Lucrarea de față este dedicată studiului armamentului dacic, din cetățiile de pe cursul mijlociu al Mureșului, în perioada cuprinsă între secolele I a. Chr. – I p. Chr. cu o mică prelungire până la cucerirea romană survenită la începutul secolului II p. Chr., aceată perioadă fiind cunoscută în literatura de specialitate sub numele de „faza clasică” a civilizației daco-getice. În următoarele pagini voi încerca să prezint un scurt istoric al cercetărilor efectuate în literatura de specialitate de la noi, privind ierarhizarea societății dacice, însă accentul va cădea pe descoperirile arheologice din cetățiile de pe cursul mijlociu al Mureșului. Lucrarea cuprinde un catalog al descoperirilor din această zonă, care conține o serie de informații legate de locul de proveniență, datarea, dimensiunile, forma, eventualele informații suplimentare, precum și o bibliografie dedicată piesei. Tot această lucrare dorește să analizeze și unele probleme mai largi cum ar fi structura puterii militare sau creearea unei panoplii complete a războinicilor geto-daci. Zona aflată în atenția noastră, zona cursului mijlociu al Mureșului, cuprinde cetățiile: Căpâlna, Cugir (jud. Alba), Tilișca (jud. Sibiu), cetățiile aflate în Munții Orăștiei, Costești - Blidaru, Costești – Cetățuie, Grădiștea de Munte (Sarmizegetusa Regia) și Luncani – Piatra Roșie (jud. Hunedoara). Din punct de vedere al formelor de relief, această regiune include atât zone de câmpie, cât și de deal sau munte, iar bogățiile solului și subsolului se caracterizează printr-o abundență și diversitate mai rar întâlnite în alte părți ale Daciei. Imaginea pe care ne-o putem creiona despre fenomenul militar dacic și mai exact despre panoplia războinicilor dacic se bazează în special pe rezultatele descoperirilor arheologice, efectuate în diverse situri. Astfel la prima vedere putem observa că echipamentul militar dacic se împarte în cele două principale categorii și anume armemntul defensiv și cel ofensiv. Această împărțire se poate constata și la poparele din jurul Daciei, fie ei celți, greci, romani, etc. Informațiile reieșite în urma cercetărilor arheologice trebuie apoi coroborate cu cele două categorii de izvoare: narative și iconografice. Trebuie avut însă în vedere că prima categorie a izvoarelor, cele narative, sunt de fapt descrierile autorilor antici cu privire la echipamentul militar al luptătorilor din Dacia preromană, iar acestea sunt rare și lacunare, nepermițându-ne să tragem unele considerații finale. Cea de-a doua categorie de izvoare, cele iconografice, cuprinde cele două monumente de artă, 4


Columna lui Traian din Roma și Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Și de aceată dată trebuie avut în vedere faptul că aceste lucrări de artă, vin să glorifice campaniile împăratului Traian de cucerire a Daciei, iar realizatorii acestora au implicat o notă de subiectivitate. Constatăm așadar că imaginea pe care dorim să o avem asupra echipamentului militar dacic este destul de confuză, dar putem spera că viitoarele campanii de cercetări arheologice vor scoate la lumină informații care să ne permită să tragem unele concluzii finale despre panoplia militară dacică. După părearea mea, armamentul reprezintă un capitol foarte însemnat în dorința de a înțelege și cunoaște o civilizație sau o societate, dar acesta nu a reprezentat subietul unor opere de specialitate, fiind abordat doar în cadrul unor lucrări de sinteză sau monografii, ceea ce m-a condus la reluarea acestui subiect cu menirea de a prezenta armamentul dacic din această zonă a Daciei și creearea unei imagini asupra panopliei războinicilor daci din cetățile de pe cursul mijlociu al Mureșului. Din păcate în redactarea acestei lucrări am întâlnit și unele dificultăți, în cazul unor piese de echipament militar, nu au fost specificate dimensiunile, numărul lor sau locul de proveniență. În procesul de elaborare a acestei lucrări am folosit: monografii ale cetățiilor, lucrări de sinteză care abordează societatea daco-getică, precum și studii și articole dedicate pieselor de echipament militar.

5


Capitolul I Istoriografia problemei

Civilizația daco-getică cunoaște o dezvoltare fără pecedent în perioada cuprinsă între secolele I a. Chr. – I p. Chr. Principala cauză o constituie creșterea demografică, acest fenomen manifestându-se prin înmulțirea fortificaților, a așezărilor și a zonelor cu descoperiri de material dacic comparativ cu perioada anterioară. Se poate observa răspândirea unor noi tehnologii ale epocii în agricultură, metalurgie, ceramică, înmulțirea schimburilor comerciale și a influențelor venite din lumea celtică, elenistică sau romană1. În lucrarea „Imaginar și iamgine în Dacia preromană”, Gelu Florea amintește o ipoteză care a fost susținută și de alți autori români conform căreia, undeva în a doua jumătate a seolului al II – lea p. Chr. se constată o deplasare a populației din spațiul extracarpatic în cel transilvănean, acest lucru fiind demonstrat și de stabilirea centrului de putere a regatului dacic în zona Munțiilor Orăștiei2. Motivele pentru care s-a produs această mutație spre zona sud transilvăneană fiind multiple: apariția pericolului roman la sud de Dunăre, înlăturarea stăpânirii celtice din Transilvania precum și bogăția acestor locuri, în Munții Orăștiei întâlnindu-se zăcăminte de fier, Munții Apuseni fiind renumiți în toate perioadele istoriei pentru bogate resurse de material prețios, aur, argint, etc. Se constată așadar, la periferia lumii greco-romane, dezvoltarea unei civilizații barbare, care a rezistat doar prin atiutudinea și acțiunile suveranilor împreună cu cele ale sacerdoților3. Această civilizație barbară, cunoaște o reorganizare a vieții politice, sociale și religioase care duc la depășirea caracterului particular tribal și impunerea unei autorități unice, în persoana regelui. Literatura de specialitate de la noi prezintă ample dezbateri privind analizarea structurii sociale a societății dacice și mai mult de atât organizarea puterii militare dacice. Astfel primul care tratează problema structurii societății dacice este Vasile Pârvan, cu o sinteză de proporții, „Getica. O protoistorie a Daciei” din 1926. Pe baza scrierilor păstrate din antichitate de la autori precum Iordanes sau Dio Chrysostomos, arheologul 1

V. Sîrbu, G. Florea, Imaginar și imagine în Dacia preromană, Ed. Istros, Brăila, 1997, p. 15;

2

Sîrbu, Florea, 1997, p. 15;

3

Sîrbu, Florea, 1997, p. 16;

6


bucureștean împarte societatea dacică in două, pe de-o parte nobili, menționați în izvoarele antice sub denumirea de tarabostes sau pileati, iar de ce cealaltă parte oameni de rând, sau comati (purtători de plete), mai exact „în șefi și popor”4. Tot același autor menționează că termenul tarabostes ar fi autohton și ar însemna domnii nobili5. Alături de izvoarele scrise și reprezentările de pe Columna traiană arată diferențele sociale, Pârvan amintind că nobilii sunt reprezentați cu pileus (bonetă după model frygian), în timp ce oamenii de rând au capul descoperit6. Autorul afirmă că, la fel ca în societatea din Macedonia, regele nu se deosebește prin nimic față de ceilați, fiind un primus inter pares (cel dintâi dintre cei asemenea)7. Nobilii luptau călare8 și aveau atribuții variate, de la comanda militară9, la unele sarcini administrative, aceste sarcini find împărțite de nobilii daci în timpul războiului10, după mențiunile lui de Dio Chrysostomos11. În ceea ce privește armata, Pârvan menționează că aceasta era mai mult o ridicare în masă a populației țărănești, având același caracter cu oastea principatelor române de mai târziu12, cete țărănești înarmate cu simple unelte agricole13. Armele încep să intre și ele în discuție tot începând cu Vasile Pârvan, acesta menționând unele spade, pumnale, lănci, scuturi14. Istoriografia românească suferă o serie de transformări după 1947, în concordanță cu ideologiile marxiste, astfel din primul volum al „Istoriei României”, editat de Academia Română în 1960, aflăm că societatea dacică trece printr-o serie de transformări progresive care duc la o formă de organizare statală, bazată pe două mari clase opuse: exploatatori și

4

Vasile Pârvan – Getica.O protoistorie a Daciei , Ed. Meridiane, Bucureşti 1982 (1926), Ediţie îngrijită de Radu Florescu, p. 90; 5

Pârvan 1926, p. 90;

6

Pârvan 1926, p. 90;

7

Pârvan 1926, p. 90;

8

Pârvan 1926, p. 372;

9

Pârvan 1926, p. 90;

10

Pârvan 1926, p. 82;

11

Pârvan 1926, p. 82;

12

Pârvan 1926, p. 91;

13

Pârvan 1926, p. 91;

14

Pârvan 1926, p. 394-395;

7


exploatați, cu alte cuvinte, bogații și săracii15. Este menționat și fenomenul sclavagismului, care are doar un caracter incipient, patriarhal, diferit de lumea clasică greco-romană16, robii fiind folosiți doar la munca pentru aristocrați sau în unele construcții publice17, cum ar fi cazul cetăților și edificilor de cult din zona Munților Orăștiei care nu puteau fi construite fără munca forțată a oamenilor18. Izvoarele scrise antice vorbesc de o diferențiere clară între aristocrația dacică, denumiți pileati sau tarabostes și oamenii de rând capillati sau comati19, însă aceștia din urmă sunt o clasă de țărani fără pământ aflați într-o stare de dependență față de aristocrație pe când țăranii liberi ar fi mai degrabă pileati.20. Făcând analogie între societatea dacică și cea romană, autorii îi compară pe acești comati, capilati cu plebeii romani21. Hadrian Daicoviciu se îndoiește de rolul așa de important pe care l-au avut sclavii în societatea dacică. Arheologul clujean reia și el izvoarele scrise care vorbesc de prezența celor două categorii sociale tarabostes, pileati și comati, capillati (țărani, meșteșugari, negustori)22, dar nu se cunoaște când au apărut aceste două clase23, nu se cunoaște raportul numeric existent între ele24 și nici modul prin care comati erau exploatați de către tarabostes25. Tot același autor subliniază faptul că statul, în timpul lui Burebista, este o monarhie26, cu puternic caracter militar27, care ajunge într-o perioadă de aproximativ 150

15

P.Constaninescu-Iaşi, C. Daicoviciu – Istoria României,Volumul I, Ed. Academiei Republicii Populare România, 1960 , p 255; 16

Istoria României 1960, p 272;

17

Istoria României 1960, p 272;

18

Istoria României 1960, p.280;

19

Istoria României 1960, p.281;

20

Istoria României 1960, p.281;

21

Istoria României 1960, p.281;

22

Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Ed. Dacia, Cluj, 1972, p.18;

23

H. Daicoviciu 1972, p. 18;

24

H. Daicoviciu 1972, p. 80;

25

H. Daicoviciu 1972, p. 80;

26

H. Daicoviciu 1972, p. 90;

27

H. Daicoviciu 1972, p. 90;

8


de ani, în timpul lui Decebal, să joace un rol defensiv prin întărirea și lărgirea fortificaților, făurirea de arme și mașini de război și prin instruirea armatei dacice28. În anul 1977, Ion Horațiu Crișan, propune o nouă structură socială a Daciei preromane, făcând o comparație cu alte populații barbare ale Europei. Acesta face referire la scrierile lui Iordanes și menționează că această stratificare socială a dacilor era prezentă și înainte de Burebista29, nobilii numindu-se la început, după cum menționează Dio Chrysostomos, tarabostes, iar apoi pileati, denumire provenită din limba latină, dintre care se alegeau regii și preoții30, alături de aceștia mai fiind menționați și comati, ori capillati31. În ceea ce privește categoria numită de izvoare comati, I. H. Crișan face o analogie cu lumea celtică din Galia așa cum a fost prezentată de Iulius Caesar în De bello gallico32. Astfel, acești comati, ar fi acei cavaleri, equites, pe care îi întâlnim în lumea celtică și romană33, iar pileati ar fi corespunzători nobilimii celtice sau patricienilor romani34. Această societate tripartită s-ar putea explica astfel, comati, având un rol intermediar între marea nobilime și oamenii de rând. În plan militar, s-ar putea formula ipoteza conform căreia nobilimea (tarabostes) deține comanda unităților, iar comati pe a subunităților, atâta timp cât marea masă a luptătorilor o formau oamenii de rând, iar comanda supremă o avea regele35. În anul 1984, Nicolae Gostar şi Vasile Lica, în Societatea geto-dacică de la Burebista la Decebal, au un întreg capitol dedicat aristocraţiei dacice, unde tratează caracteristicile acestor pilophoroi-pileati sau tarabostes36. În această lucrare găsim şi o trecere în revistă a abordărilor filologice asupra acestor termeni, care sunt asociaţi cu elita dacică, abordări efectuate de personalităţi precum Gheorghe Tocilescu, Vasile Pârvan sau 28

H. Daicoviciu 1972, p. 286;

29

Ion Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa, Ediția a II-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 195; 30

Crișan 1977,p. 195;

31

Crișan 1977,p. 195;

32

Crișan 1977,p. 196;

33

Crișan 1977,p. 196;

34

Crișan 1977,p. 196;

35

Crișan 1977,p. 184;

36

Nicolae Gostar, Vasile Lica, Societatea geto-dacică de la Burebista la Decebal , Ed. Junimea, Iași, 1984, p. 61;

9


I.I. Russu, însă important este faptul că este subliniat caracterul războinic al societăţii dacice şi al arisocraţiei37. Ioan Glodariu, în Istoria Românilor, volumul I, editat de Academia Română în 2001, afirmă că societatea dacică este formată din două clase sociale: aristocrația (tarabostes, pileati), având acel pileus ca semn distinctiv și masa populației (comati, capilati)38. Deși Andrei Bodor împarte în trei pături societatea dacică și anume aristocrația religioasă, aristocrația laică și oamenii de rând39, Glodariu în același volum I din Istoria Românilor, afirmă că această teză nu poate fi susținută40. De asemenea, opinia conform căreia capillati, comati s-ar situa între aristocrație și populația de rând, fie drept cavaleri, par simple speculații care transpun situații cunoscute din lumea celtică în cea dacică41. Zoe Petre, în anul 2004, reinterpretează izvoarele scrise antice și reia în discuție termenii pileati, tarabostes, kometai, menționând că primele două ar fi două grupuri în cazul aristocrației42. Cât privește termenul de kometai, comatus însemnând în limba latină pletos, acest termen fiind pus în legătură cu o clasă de războinici, plete fiind asociate în cultura indo-europeană cu războinici de profesie43. Observăm că structura societății dacice a cunoscut ample dezbateri în literatura de specialitate din România, dezbateri care, pe baza interpretărilor izvoarelor antice au dus la conturarea a două direcții principale care propun fie o societate bipartită, formată din aristocrație (tarabostes, pileati) și oamenii de rând (comati, capillati), fie una tripartită, în care comati, capillati au un rol intermediar între aristocrație și oamenii simpli, printr-o paralelă cu lumea celtică din Galia. În ceea ce privește elitele, majoritatea autorilor români sunt de părere că au o dublă competență, atât militară, cât și sacerdotală, așadar imaginea războinicului dac este strâns legată de imaginea nobilimii sau aristocrației. Dacă acceptăm o societate bipartită, armata

37

Gostar, Lica 1984, p. 64;

38

Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Alexandru Vulpe, Istoria Românilor, volumul I, Ed. Enciclopedică, București, 2001, p. 776; 39

Andrei Bodor, Structura societăţii dacice, în Studii dacice, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 12;

40

Istoria Românilor 2001, p. 777;

41

Istoria Românilor 2001, p. 777;

42

Zoe Petre, Practica nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 254; 43

Petre 2004, p. 256;

10


apare împărțită într-un nucleu de profesioniști (nobilimea) și marea masă a luptătorilor alcătuită din oameni simpli. În celălalt caz, unde societatea este tripartită, se configurează o imagine complexă a armatei, în care regele îi are drept subordonați pe pileati, care la rândul lor îi au în subordine pe comati, care sunt războinici prin definiție, iar oamenii simpli completând răndurile armatei.

11


Capitolul II – Armamentul defensiv

Ca primă armă defensivă, poate cea mai importantă dintre armele de apărare, element esențial în panoplia unui războinic, este scutul. Dacii l-au confecționat în întregime din lemn sau din piele groasă întinsă pe lemn44. Din punct de vedere arheologic, scutul este atestat în momentul în care capătă părți metalice45. Din cauza materialului perisabil din care erau confecționate, scuturile nu au lăsat urme arheologice, din ele păstrându-se doar piesele metalice46. Utilizarea scuturilor se făcea printr-un mâner, fixat în centru așezat pe interior, fiind ținut în mâna stângă. La exterior mâna luptătorului era apărată de o piesă metalică din tablă de fier, umbo-ul, care la rându-i sporea rezistența scutului. În funcție de forma lor, aceste umbones, s-ar putea împărții în două variante ale aceleiași tipologii47. Tipologia se caracterizează prin forma rotudă a părții bombate, înconjurată de o bordură plată orizontală, diametrul lor fiind de 10 – 12 cm48. Prima variantă are o bombare mai înaltă, conică de obicei, iar cealaltă categorie are o bombare mai scundă, asemănătoare unei semicalote, semisfere, această diferențiere fiind probabil un indiciu pentru atașarea lor la scuturi de diferite forme și diferite mărimi49. Modele cu conicitate accentuată și înalte au tabla subțire, ca rezultat al martelării prelungite, pe când celelalte au tabla mai groasă, deci mai puțin subțiată prin martelare50. Pentru perioada la care mă refer, secolele I p. Chr. – începutul secolului II a. Chr., detaliile despre scuturile folosite de daci le întâlnim în reprezentările de pe Columna lui Traian, acest monument prezentând în scene succesive războaiele daco-romane. În unele detalii sunt prezentate amănunțit armele geto-dacilor, probabil sculptorii au avut ocazia să 44

I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizația fierului la daci, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 129;

45

http://enciclopedia-dacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=723&Itemid=391/ 24.03.2012/20:07; 46

http://enciclopedia-dacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=723&Itemid=391/ 24.03.2012/20:14; 47

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130;

48

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130;

49

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130;

50

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130;

12


le vadă chiar la Roma, sub forma unor capturi de război luate în urma victoriei decisive din 106 e. n51. Judecând aceste reliefuri observăm faptul că dacii sunt înfățișați purtând scuturi mari, ovale, iar aceste scuturi sunt împodobite cu garnituri metalice reprezentând ornamente geometrice sau florale, I. Glodariu și E. Iaroslavschi afirmă în Civilizația fierului la daci, că între numeroasele fragmente înguste de tablă, descoperite mai ales în nucleul statului dac, zona Munțiilor Orășiei, unele ar putea proveni de la aceste garnituri metalice ale scuturilor, dar din păcate starea de conservare precară, nu permite o determinare certă52. Umbo-uri de scut s-au descoperit la Căpâlna53, Grădiștea de Munte, Luncani – Piatra Roșie54 și Tilișca55. Analogiile sunt foarte frecvente, atât în mediul celtic cât și cel tracic sud-dunărean și roman, dar cea mai probabilă preluarea a tipului de umbo este cea din mediul celtic56. Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr. 1 Tipul piesei: umbo de scut (fig. 5) Locul descoperirii: Căpâlna Datare: sec. I a Chr – I p. Chr Observații: calota semisferică, în parte deformată de lovituri I. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, București, 1989, p. 105

Fișă de repertoriu nr. 2 Tipul piesei: umbo de scut Locul descoperirii: Piatra Roșie (fig. 6) Datare: sec I p. Chr 51

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130;

52

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130;

53

I. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, Ed. Știinfică și Encicopedică, București, 1989, p. 105; 54

C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roșie, Ed. Academiei Republicii Populare Române, București, 1954 , p .92; 55

N. Lupu, Tilișca. Așezările arheologice de pe Cățănaș, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 74-75; 56

Glodariu, Iaroslavschi 1979, pp. 130-131;

13


Obsevați - găsit în turnul B Dimensiune: - diametrul conului – 7,5 cm - înălțimea conului – 5 cm - lățimea marginii orizontale – 2 cm - grosimea 3 mm C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roșie, București, 1954, p.92

Fișă de repertoriu nr. 3 Tipul piesei: umbo de scut (fig. 6) Locul descoperirii: Piatra Roșie Datare: sec I p. Chr Obsevații: - găsit în turnul B Dimensiune: - diametrul conului – 10 cm - înălțimea conului – 5 cm - lățimea marginii orizontale – 2 cm - grosimea 3 mm C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roșie, București, 1954, p.92

Fișă de repertoriu nr. 4 Tipul piesei: umbo de scut (fig.7) Locul descoperirii: Tilișca – Dealul Cățănaș Datare: sec. I p. Chr Observații: - descoperit în apropierea locuinței atelier 28 (terasa a V-a) N. Lupu, Tilișca. Așezările arheologice de pe Cățănaș, București, 1989, pp. 74-75

Fișă de repertoriu nr. 5 Tipul piesei: umbo de scut (fig. 7) Locul descoperirii: Tilișca – Dealul Cățănaș Datare: sec. I p. Chr Observații: - descoperit în apropierea locuinței atelier 28 (terasa a V-a) N. Lupu, Tilișca. Așezările arheologice de pe Cățănaș, București, 1989, p. 74-75

Fișă de repertoriu nr. 6 Tipul piesei: umbo de scut

14


Locul descoperirii: Sarmizegetusa Regia Datare: sec. I p. Chr I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizația fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979, p. 129

Am putut observa că cel mai des întâlnit accesoriu din categoria armelor defensive la daci, este scutul, mult mai reduse fiind descoperirile de coifuri, cămăși de zale sau platoșe. Spre deosebire de acestea din urmă, uneori în timpul luptei, scuturile, puteau avea și un rol ofensiv57. Tot pentru protecția luptătorului în antichitatea clasică se foloseau și cnemide, piese folosite pentru a proteja piciorul însă astfel de descoperiri nu se regăsesc pentru epoca și spațiul la care mă refer. Descoperirile de coifuri în Dacia sunt puține și toate provin din morminte de incinerație cercetate la Popești (jud. Giurgiu)58, Zimnicea (jud. Teleorman)59, Poiana (jud. Gorj)60 și Cugir (jud. Alba)61. Raritatea descoperirilor se aplică și în cazul cămășilor de zale, acestea fiind utilizate în sec. I î Chr. și confecționate din verigi de fier. Astfel de piese au apărut într-un tumul la Popești (jud. Gorj) 62, în necropola de la Popești (jud. Giurgiu)63, întru-un tumul la Radovanu (jud. Călărași)64, la Cetățeni (jud. Argeș), în necropola tumulară de la Răcătău (jud. Bacău)65 și în tumulul II de la Cugir (jud. Alba)66. Scenele Columnei traiane îi redă pe daci ca luptători ce nu purtau căști și nici nu își protejau partea superioară a corpului prin armuri de zale sau platoșe din piele67. Este inexplicabilă absența căștilor, din moment ce toate popoarele din jur le-au folosit, tracii,

57

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 130-131;

58

Al. Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popești, în Thraco-Dacica, 1976, p. 193-215;

59

A.D. Alexandrescu, La necropole gete de Zimnicea, în Dacia, N.S., XXIV, 1980, p. 26;

60

Al. Vulpe, E. Popescu, Une contribution arheologique a l’etude de la religion des Geto-Daces, în ThracoDacia, 1976, p. 217-224; 61

I. H. Crișan, Cetatea dacică de la Cugir (jud. Alba), în Apulum, XVIII, 1980, p. 81-87;

62

Vulpe, Popescu 1976, p. 217-224;

63

Vulpe 1976, p. 193-215;

64

Vulpe, Popescu 1976, p. 217-224;

65

Al. Vulpe, V. Căpitanu, Une tombe isolee de l epoque de la Tene a Răcătău, în Apulum, IX, 1971, p. 160;

66

Crișan, 1980 p. 81-87;

67

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 132;

15


celții, romanii, acestea ofereind protecție luptătorului68, dar oastea geto-dacă, după cum afirma V. Pârvan, era mai mult o ridicare periodică în masă a populației țărănești, având același caracter ca și oastea principatelor române de mai târziu, cete țărănești înarmate adhoc69, Afirmație e interpretabilă, dar vine ca un argument în favoarea ipotezei că dacii nu aveau coifuri sau armuri de zale pentru că nu aveau de unde. Un alt argument ar fi faptul că majoritatea descoperirilor de coifuri și cămăși de zale se încadrează în sec. I a. Chr, iar cămășile de zale sunt înlocuite cândva pe parcursul secolului I p. Chr., în locul lor făcânduși apariția platoșele din solzi de bronz (lorica squamata)70. Corneliu Beldiman consideră că au fost adoptate de daci sub influență romană, ele lipsind atât din cultura bastarnică cât și sarmatică71. Observăm că în această perioadă au loc modificări în arsenalul militar dacic, unele piese fiind înlocuite, iar altele chiar abandonate. Aceste modificări, bineînțeles pot fi puse pe seama unor schimbări de ordin tactic care au influențat modul de luptă sau apariția unor adversari noi, cu un echipament militar nou, care a dus la redifinirea propriei panoplii de arme. Tot în cadrul armamentului defensiv putem menționa și mașinile de război. Această ipoteză este susținută de platformele de luptă de la Bănița, Costești-Blidaru, CosteștiCetățuie, Sarmizegetusa Regia precum și una din scenele de pe Columna lui Traian, scena LXVI, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de contraofensiva dacică72 (fig.3). Argumentul suprem în suținerea acestei ipoteze este descoperirea în cetatea de la Coștești-Cetățuie a unui modiolus din bronz73, care reprezintă unul din cei patru modioli cu care era echipată o catapultă74 (fig. 4). Piesa era confecționată din bronz și nu mai prezintă caracteristicile inițiale, deoarece este deformată de arderea secundară, provenită dintr-un incendiu puternic75.

68

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 132;

69

V. Pârvan 1926, p. 90;

70

C. Dima, Piese de echipament militar, cu rol defensiv la daci (sec. II î. Chr. – sec I d. Chr); Buletinul Cercurilor Științifice Studențești, Arheologie – Istorie – Muzeologie, nr. 12, 2006 p. 46 71

C. Beldiman, Plăcuțe de cuirasă (lorica squamata) din Dacia preromană, în Carpica, XX, 1989, p. 129;

72

Gabriela Gheorghiu, Dacii pe cursul mijlociu al Mureșului, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2005, p. 181

73

Gheorghiu 2005, p. 181;

74

Gheorghiu 2005, p. 181;

75

Gheorghiu 2005, p. 181;

16


Imaginea care ne-o facem despre echipamentul militar dacic rezultă în primul rând din descoperirile arheologice, rezultat al cercetărilor, cât și al reprezentărilor de pe Columna lui Traian și de pe monumentul triumfal de la Adamclisi, coroborate cu izvoarele scrise, deși lacunare, ne oferă informații preșioase despre felul în care erau echipați soldații din Dacia preromană. Analizând echipamentul defensiv al dacilor observăm în primul rând că acesta este variat, alcătuit din scuturi, coifuri, cămăși de zale, acestea având menirea în a apăra părțiile vitale ale corpului. Pe de altă parte mașinile de război, existente în cetațile din zona capitalei statului dac, prin intermediul cărora, populația, putea riposta în cazul unui asediu prelungit venit din partea inamicului. În al doilea rând echipementul militar defensiv dacic este asemănător cu cel folosit de popoarele din jur, fie ei celți, greci sau romani.

17


Capitolul III – Armamentul ofensiv A. Săbii

Armele ofensive, deși mult mai numeroase și variate decât acelea defensive, s-au păstrat tot numai prin părțile metalice, pretutindeni în Dacia. Au fost împărțite în funcție de forma lor în două categorii: săbii curbe și săbii drepte76, dar Zeno-Karl Pinter, într-o lucrare care tratează epoca medievală și cea modernă aduce în discuție o teză care se aplică și pentru perioada antică conform căreia orice armă cu două tăișuri este spadă77. Confruntările militare daco-romane din anii 101-102 și 105-106 au scos în evidență nu doar caracteristicile războinice ale dacilor, ramura de nord a tracilor 78 ci și o adaptare locală a unei săbii cunoscute în antichitate sub numele de falx79. Această sabie-seceră nu a fost caracteristică doar spațiului nordic trac, fiind cunoscută atât de tracii sud-dunăreni, de greci, de macedoneni, de lycieni sau de unele triburi celtice80. Faima acestei arme, în antichitate a fost dată de utilizarea ei de către daci, în special în ultimul secol de existență al regatului dac81. La origine, cel mai probabil, falx dacica, a fost o simplă seceră care a suferit modificări scuccesive, evoluând la dimensiuni impresionante și forme elaborate în preajma cuceririi romane din 106 e.n82. Evoluția acestei arme, poate fii urmărită în două sensuri, un sens din care a derivat, falcata utilizată în întreg bazinul mediteranean și celălalt sens arma de mari dimensiuni, cu lama îngustă, alungită și concavă, cu tăișul în partea ei concavă utilizată mai ales în spațiul nord dunărean83. 76

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 137;

77

Zeno Karl, Pinter, Spada și sabia medievală în Transilvania și Banat (secolele IX-XVI), Ed. Banatica, Reșița, 2001, sau http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/carti/sssmitsb/cuprins.htm; 02/06/2012; 78

Cătalin Borangic, Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice. Falx Dacica, în Terra Sebvs, I, 2009. p. 43; 79

Borangic 2009a, p. 43;

80

Borangic 2009a, p. 43;

81

Borangic 2009a, p. 43;

82

Borangic 2009a, p. 43;

83

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 137;

18


Nu se cunoaște numele dat acestei arme de către daci, astfel că istoriografia l-a înregistrat doar în varianta latină, termenul de falx, -cis, pl. falces (seceră, cosor, coasă)84 fiind definit ca unealtă cu atribuții complexe de la practicile agricole, la vânătoare sau la exercicițiile militare85. În panoplia de arme întâlnite cu precădere în nordul Dunării, Corneliu Fronto include în sintagma Dacorum falcibus86, toate tipurile de arme curbe utilizate de daci, secerile, cosoarele, cuțitele de luptă, pumnalul curb (sica) și bineînțeles cele două tipuri de sabie curbă romphaea tracică și falx dacica, varianta mai scurtă utilizată de tracii din nordul Dunării87. O necesară clasificare aduce Publius Papinius Statius, care definește falx-ul ca arma simbol a getului88, arma fiind asociată cu etnia care o folosea și o mânuia89. Așadar, sabia curbă este cea mai eficientă dintre armele curbe ale dacilor, una dintre cele mai celelbre arme curbe folosite în Antichitate, în întergul spațiu mediteranean, inclusiv în zona Balcanilor90. Morfologia acestui tip de sabie, reconstituită parțial, și numită „Sarmizegetusa”91 după locul de descoperire a majorității pieselor indică o armă de dimensiuni medii spre mari având o lungime între 0,70 – 1 m., cu mâner terminat printr-o îngroșare destinată opririi mâinilor92 fiind utilizată în luptă cu o singură mână sau cu două mâini. Lama este triunghiulară în secțiune, având o lungime apreciabilă și o curbură terminată într-un vârf ascuțit, iar descoperirile de resturi de piele pietrificate, pe un exemplar vin să confirme ipoteza conform căreia această armă permitea purtarea ei în teacă93.

84

Borangic 2009a, p.43;

85

Borangic 2009a, p.43;

86

Borangic 2009a, p. 44;

87

Borangic 2009a, p. 44;

88

Borangic 2009a, p. 44;

89

Borangic 2009a, p. 44;

90

Pârvan 1926, p. 288-289

91

Cătălin Borangic, Falx Dacica I. Propunere pentru o reconstituire a armelor curbe dacice, în Nemvs, 1-2, 2006, p. 47; 92

Borangic 2006, p. 47;

93

E. D. Pădureanu, Două descoperiri arheologice inedite, în Adevărul omenește posibil pentru rânduirea binelui. Volum omagial Sever Dumitrașcu, Oradea, 2001, p. 155-161;

19


Pentru a putea stabilii cu exactitate dimensiunile acestei arme specifice dacilor trebuie să ne raportăm din nou la Columna traiană, din Forul lui Traian, unde observăm că aceste arme abundă în mâinile războinicilor care se împotrivesc romanilor. Având ca reper statura luptătorilor, dimensiunile acestor săbii curbe le prezintă ca fiind medii, la fel ca lungimea gladius-urilor romane, sau chiar mai mici, ceea ce arată că ar putea fi arme grele94, dar același monument contrazice în scenele care prezintă trofele, din scenele respective rezultând niște săbii mari, comparabile cu dimensiunile unui scut95. Dimensiunile și forma săbiilor prezentate în secenele trofeelor vin să confirme descoperirile arheologice efectuate cu precădere în zona capitaliei statului dac, Sarmizegetusa Regia, și prezintă o imagine a armei cu care era utilată elita militară din preajma regelui96. Din punct de vedere arheologic, descoperirile nu sunt numeroase, se înscriu unui singur tip de sbie, numit „Sarmizegetusa”97 după locul de proveniență a mai multor săbii curbe despre care putem spune că sunt autentice. Putem vorbi de un tip standard de sabie, diferențele sunt minore, iar piesele se înscriu aceleiași tehnologii de fabricare și aceleiași idei. Diferențele țin doar de măiestria fierarului sau de unele pretenții ale comenzii, sabia având o lamă lungă, lată care oferă rezistență sporită la impact98. Le individualizează doar sistemul de prindere care poate fi cu tub de înmănușare, cu ajutorul unui/ unor inele de prindere a cozii, cu tijă, prin limbă de mâner dedusă din lamă sau cu orificiu pentru nit99. Un lucru de menționat este referitor la pansonarea unui simbol pe lama unei săbii descoperite la Sarmizegetusa Regia, având forma unui punct înscris într-un cerc sau litera grecească „Θ” cel mai probabil reprezentând „un simbol cu rol proteguitor al armei și al mânuitorului ei”100. Opinia lui Cătălin Borangic este că acest tip de sabie curbă, din zona Munților Orăștiei, arie circumscrisă capitalei regatului dac, este un apanaj al elitei războinice din

94

Borangic 2009a, p. 45;

95

Borangic 2009a, p. 45;

96

Borangic 2006, p. 98;

97

Borangic 2009a, p. 46;

98

Borangic 2009a, p. 46;

99

Borangic 2009a, p. 46

100

A. Rustoiu, Războinici și artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002, p. 55-77;

20


preajma reședinței regale, iar exemplare descoperite în zone mai îndepărtate sunt imitații mai puțin reușite101, de altfel afirmă că este nevoie de existența unei elite războinice spcializate care este susținută de calitățile acestui tip de sabie102, mânuirea ei nefiind familiară pentru oricine, fiind nevoie de luptători profesioniști instruiți special pentru a lupta cu acest gen de armă103. Ciudat este faptul că descoperirile arheologice ale sabiei de tip falx, sunt puține, contrazicând imaginile artistice de pe Columna lui Traian și izvoarele scrise antice care vorbesc de un impact psihologic mare al armelor curbe dacice asupra romanilor. O explicație ar fi faptul că aceste arme erau trofee râvnite, cât și faptul că cei care le purtau, făceau parte dintr-o unitate de elită, nu foarte numeroasă104. Această unitate de elită, probabil deschidea lupta prin crearea de breșe în rândul oponențiilor105. Forma specială a sabiei cu aceea curbură concentrează întreaga forță a ei în vârful acesteia și ne duce la concluzia că această armă se folosea la lovirea în forță și retezare106. Tot datorită curburii sabiei, putea fi folosită și la agățarea scuturilor inamicilor. Aceste caracteristici fac din falx dacica o armă de temut, chiar și în cazul în care oponentul era apărat de cască, scut și armură, argumentul suprem fiind decizia comandanțiilor romani de a ranforsa căștile militare adăugându-le două benzi metalice plasate cruciș peste calotă, cât și dotarea unor unități speciale cu armuri lamelare pentru brațe107. Istoria acestei sabii curbe nu se oprește odată cu cucerirea romană în Dacia la începutul secolului II p. Chr., deoarece sabia încovoiată devine un element definitoriu pentru noua provincie, un simbol al Daciei învinse, iar arma este o emblemă a caracterului războinic al dacilor, o adevărată armă „națională” a acestora care a supraviețuit în imaginarul artistic roman o perioadă lungă după dispariția statului dac108.

101

Borangic 2009a, p. 46;

102

Borangic 2009a, p. 47;

103

Borangic 2009a, p. 47;

104

Borangic 2009a, p. 47;

105

Borangic 2009a, p. 47;

106

Borangic 2009a, p. 47:

107

Borangic 2009a, p. 47;

108

A. Rustoiu, Thracian sica and Dacian falx.The History of a „National” Weapon, în Daica Felix, Studi Michaeli Bărbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007, p. 73;

21


Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr. 1 Tipul piesei: falx (fig. 8) Locul descoperirii: Sarmizegetusa Regia, terasa a VIII-a Datare: sfârșitul sec. II a. Chr. – începutul sec. I a Chr. Dimensiuni: Lungime totală = 48 cm Observații: sabie de fier cu dublu manşon de gardă, realizat din două inele de fier nituite, înfipt într-o coadă de lemn din care s-au păstrat resturi. Piesă bine conservată. C. Daivociviu, „Șantierul Grădiștea Muncelului, în SCIV, an IV, 1-2, 1953, p. 169;

Fișă de repertoriu nr. 2 Tipul piesei: falx (fig. 9) Locul descoperirii: Sarmizegetusa Regia, terasa a IV-a Datare: sec. II a. Chr. – sec II p Chr Dimensiuni: Lungimea estimată = 66-68 cm; Lungimea păstrată = 59 cm; Lungimea lamei = 52- 53 cm; lățime = 4, 5 Observații: păstrat fragmentar, prezintă urme de piele pietrificată, probabil de la o teacă, vârf ascuţit E. D. Pădureanu, Două descoperiri arheologice inedite, în

Adevărul omenește posibilpentru

rânduirea binelui. Volum omagial Sever Dumitrașcu, Oradea, 2001, p. 155-161;

Fișă de repertoriu nr. 3 Tipul piesei: falx (fig. 10) Locul descoperirii: Sarmizegetusa Regia Datare: sec I p. Chr. Dimensiuni: Lungimea lamă = 42 cm; lățime = 3 cm Observații: Se păstrează doar lama Cătalin Borangic, Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice. Falx Dacica, în Terra Sebvs, I, 2009. p. 51;

Fișă de repertoriu nr. 4 Tipul piesei: falx (fig. 11) Locul descoperirii: Sarmizegetusa Regia, terasa a VIII–a

22


Datare: sfârșitul sec. I p. Chr – începutul sec II Chr Dimensiuni: Lungimea totală = 66,5 cm; Lungimea lamei = 49 cm Observații: prezintă un semn incizat pe ambele laturi ale lamei în treimea superioară I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizația fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979, p. 129;

Fișă de repertoriu nr. 5 Tipul piesei: falx (fig. 12) Locul descoperirii: Tilișca – Dealul Cățănaș Datare: neprecizată Dimensiuni: neprecizat Observații: se păstrează doar vârful și prezintă șanț de scurgere a sângelui N. Lupu, Tilișca. Așezările arheologice de pe Cățănaș, București, 1989, pp. 74-75;

B. Spade

Spadele drepte, sunt ceva mai numeroase în descoperirile arheologice și se clasifică la rândul lor în trei tipuri principale109. Tipul I este caracterizat de fapt, de spada celtică lungă, cu două tăișuri, caracteristică a Latene-ului mijlociu110. La tene-ul de mijloc durează în zonele nordice și estice până la începutul erei noastre111.

Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr. 1 Tipul piesei: Spadă de tip celtic (fig. 13) Locul descoperirii: Luncani – Piatra Roșie, în groapă naturală de sub terasa nr. I, la N. de drumul pavat Datare: La tene-ul mijlociu, anterior războaielor daco-romane. 109

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138;

110

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138;

111

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138;

23


Dimensiuni: Lungimea totală = 89 cm; Lungimea lamei = 76 cm; lățimea cea mai mare = 4 cm Observații: Croisiera spadei e crestată cu linii orizontale și piezișe C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roșie, București, 1954, p.90-91

Constantin Daivoviciu afirmă în lucrarea „Cetatea dacică de la Piatra Roșie” că originea celtică a acestei spade cu două tăișuri, nu poate fi o dovadă nici pentru datarea așezării de la Luncani – Piatra Roșie în secolele III-II a Chr.112 și nici pentru o stăpânire celtică asupra zonei ci mai degrabă spada poate fi o pradă de război luată de la celți în luptele regelui Burebista cu triburile celtice, iar faptul că a fost găsită într-o groapă naturală, poate duce la concluzia că ea fusese scoasă din uz în epoca războaielor dacoromane113. Tipul II este cel mai des întâlnit, imită cunoscutul gladius roman, caracterizându-se prin lama lată, cu profil lenticular, prelungit cu o limbă lungă, rectangulară în secțiune și terminată la un capăt cu un orificiu. Toate exemplarele provin de la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte) și se datează în secole I p. Chr și începutul secolului următor, iar unul dintre exemplare atrage atenția prin lungimea mânerului în comparație cu lungimea și lățimea lamei, măsurând 78,4 cm114(fig. 15). Tipul III este ciudat ca formă și are lama dreaptă cu secțiune triunghiulară și limba lată și prezintă orificii pentru nituri la mâner115.

Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr 1. Tipul piesei: Spadă dreaptă (fig. 14) Locul descoperirii: Costești Datare: neprecizată Dimensiuni: Lungimea totală = 51,4 cm I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizația fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979, p. 138

112

Daicoviciu 1954, p. 90;

113

Daicoviciu 1954, p. 90-91;

114

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138;

115

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138;

24


10 piese asemănătoare cu cele de mai sus sunt semnalate la Craiva dar fără detalii privitoare la forma și dimensiunea lor116.

C. Pumnale

Pumnalele se împart în două categorii, pumnalele drepte și pumanlele curbe (sicae)117. Pumnalele drepte în funcție de forma lor se împart în două tipuri118. Tipul I are lama dreaptă, cu secțiune lenticulară, prelungită cu o limbă pentru mâner; la capătul limbii aflându-se o bucșe nituită119. Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr 1. Tipul piesei: Pumnal drept Locul descoperirii: Luncani – Piatra Roșie Datare: sec I p. Chr Dimensiuni: Lungimea lamei = 15,5 cm, lățime = 18 mm; Lungimea mânerului = 8 cm Observații: lama ruptă la vârf; mânerul are două găuri pentru cuiele prăsalelor, se termină într-un disc mai mult elipsoidal decât rotund ( diametrul mare 3,5 cm, iar cel mic 2,9 cm) și acesta are 1-2 găuri pentri fixarea prăsalelor. C. Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roșie, București, 1954, p.92;

Tipul II este caracterizat prin lama lată, cu tăișurile concave și profil lenticular, prelungită cu o limbă pentru mâner, forma fiind similară cu a pumanlelor romane, pugio120. Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr 1. Tipul piesei: Pumnal drept 116

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138;

117

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 139;

118

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 139;

119

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 139;

120

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 139;

25


Locul descoperirii: Sarmizegetusa Regia Datare: sec I p. Chr Dimensiuni: Lungimea = 25,2 cm I. Glodariu, E. Iaroslavschi, Civilizația fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979, p. 139;

Poate cel mai caracteristic tip de armă curbă din panoplia războinicilor traci este reprezentat de un pumnal curb, cu lama ascuțită, cu profilul lamei lenticular, ascuțită pe partea concavă și prevăzute cu limbă la mâner, având șanț de scurgere a sângelui de-a lungul lamei și adeseori motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamă121. Dimensiunile acestui pumnal, denumit sica, variază între 25 și 35 cm lungime122. Cuvântul sica își are origine indo-europeană *sec, *sac, având sensul de a tăia, a secționa, iar în limba latină, același cuvânt face parte din aceeași familie de cuvinte cu sicilis= seceră, sicilio= a tăia cu secera, ceea ce duce la ipoteza că aceste arme erau folosite cu predilecție în acțiunile de tăiat și înjunghiat123. Astfel prin definiție, pumnalul este o armă defensivă oarecum secundară, care este utilizată în bătălie doar când armele principale, sabia, lancea și sulița sunt indisponibile sau epuizate sau când propria tactică o impune124. Având rază scurtă de acțiune îți arată eficacitatea când este folosit pentru tăiat și secționat125 . Pumnalele tracice au atribute specifice, atât legate de forma acestora cât și de amprenta lor spirituală126. În primul rând, forma acestor pumnale, este curbată cu vârful ascuțit și secțiunea lamei triunghiulară, nu prezintă două tăișuri ca în cazul pumnalelor obișnuite, ci doar unul pe partea concavă a lamei. Acest lucru întărește ideea că erau folosite doar pentru înjunghiere și secționare. În al doilea rând aceste arme au o importantă încărcătură spirituală rezultată din simbolurile cu care sunt împodobite lamele, dar și din relația pe care o au acestea cu ideea de sacrificiu127. În caz de primejdie această armă, care

121

Cătălin Borangic, „Sica. Tipologie şi funcţionalitate”, în Nemvs, IV, nr. 7-8, 2009, p. 22;

122

Rustoiu 2007b, p. 68;

123

Borangic 2009b, p. 23-24;

124

Borangic 2009b, p. 25;

125

Borangic 2009b, p. 25;

126

Borangic 2009b, p. 26;

127

Borangic 2009b, p. 26;

26


se purta tot timpul, putea fi foarte bine folosită pentru a-ți pune capăt zilelor, în loc de a fi prins de inamic. Analizând aceste elemente, constatăm faptul că pumnalul curb, de tip sica, prezintă o evoluție în zona nord-balcanică, pleacă de la forme simple, care prin diferite modificări, ajunge, la sfârșitul secolului al III-lea a. Chr. și începutul secolului II a. Chr. la o formă elaborată, caracteristică unei elite militare, caracteristici ale cărei armei permit indentificarea și a unei componente tracice128. Aria de răspândire a acestor elite/ războinici, denumiți în literatura de specialitate grupul Padea-Panagjurski Kolonii, a fost indentificată în nord-vestul Bulgariei, vestul și sudul Munteniei, în Oltenia, zona Porților de Fier, și mai recent sud-vestul Transilvaniei în inventarul funerar al acestora întâlnim și pumnale curbe, sicae129. Potrivit lui Aurel Rustoiu, această elită războinică, a eliminat supremația celtică din zona Transilvaniei și a răspândit pumnalul curb în nordul Dunării, această armă fiind folosită de elitele militare și/sau religioase ale statului dac130. Dacă trecem în revistă armele folosite de acești războinici: lance pentru atac, spadă lungă pentru lupta de aproape, scut, uneori coif și cămașă de zale pentru apărare, pumnal pentru lupta corp la corp131, observăm faptul că erau adevărați profesioniști în artele războiului. Pe de altă parte dotarea acestei elite, cu diferite tipuri de armă arată faptul că acest grup are origine diversă și că fiecare grup etnic și-a adus contribuția la întregul complex132. Interesant este faptul că deși grupul Padea-Panagjurski Kolonii, este atestat în teritoriul locuit de daci, pe o perioadă de 100 de ani ( jumătatea secolului II a. Chr. – jumătatea secolului I a. Chr.), unele elemente caracteristice acestui grup, sica, continuă să fie folosită de daci până la războaiele cu romani133. S-a menționat în dese rânduri faptul că cei care purtau sica, ar avea un rang social înalt deoare descoperirile de acest gen s-au facut în cetăți dacice sau așezări fortificate, iar în puținele cazuri în care acestea provin din morminte, ele confirmă statutul social înalt. Un

128

Borangic 2009b, p. 26;

129

Rustoiu 2002, p. 13;

130

Rustoiu 2002, p. 33;

131

Borangic 2009b, p. 27;

132

Borangic 2009b, p. 27;

133

Borangic 2009b, p. 27;

27


alt argument ar fi faptul că după cucerirea Daciei de către romani, acest element nu se mai întâlnește în descoperirile arheologice, fiind un indiciu că acestea ar aparține mediului aristocratic sau războinic, sau că la fel ca și în cazul falx-urilor, ar fi trofee de preț134.

Repertoriu piese: Fișă de repertoriu nr 1. Tipul piesei: Pumnal curb (sica) (fig. 16) Locul descoperirii: Blandiana, jud. Alba Datare: sec II a. Chr – începutul sec. I a. Chr. Dimensiuni: Lungimea totală = cca. 43 cm; Lungimea lamei = 30 cm; lățimea maximă lamă = 3 cm; Lungimea limbii mânerului = 11 cm; lățimea tijei mânerului = 2 cm Observații: cu manșon de gardă decorat; stare de conservare precară; lipsește o bucată dinspre vârf; secțiune triunghiulară, prezintă șanț de scurgere a sângelui, se păstrează un fragment de teacă. Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor. Pornind de la descoperirile arheologice din Câmpia Brăilei, Ed. Porto-Franco, Brăila, 1993, p. 75;

Fișă de repertoriu nr 2. Tipul piesei: Pumnal curb (sica) Locul descoperirii: Călan, jud. Hunedoara Datare: sec II a. Chr – I a. Chr. Dimensiuni: Lungimea = 15,2 cm; Lungimea mânerului = 4,2 cm; lățimea = 2,3 cm Observații: s-a păstrat și un fragment din teacă (Lungimea fiind de 7 cm, iar lățimea de 3 cm), cu buton în formă de disc; lama și o parte din mâner sunt rupte iar piesa prezintă pe o față a lamei un canal longitudinal. Aurel Rustoiu, Războinici și artizani de prestigiu în Dacia preromană, Ed. Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2002, p. 47-55;

Fișă de repertoriu nr 3. Tipul piesei: Pumnal curb (sica) Locul descoperirii: Căpâlna, jud. Alba Datare: sec III a. Chr Dimensiuni: Lungimea = 30 cm 134

Borangic 2009b, p. 27;

28


Observații: cu limbă la mâner și orificiu pentru nit; I. Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 105

Fișă de repertoriu nr 4. Tipul piesei: Pumnal curb (sica) (fig. 17) Locul descoperirii: Cugir, jud. Alba Datare: sec I a. Chr Dimensiuni: nespecificate Observații: pumnal masiv, cu teacă de fier Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor. Pornind de la descoperirile arheologice din Câmpia Brăilei, Ed. Porto-Franco, Brăila, 1993, p. 72;

Fișă de repertoriu nr 5 Tipul piesei: Pumnal curb (sica) (fig. 18) Locul descoperirii: Hunedoara, Grădina Castelului Datare: sec II a. Chr – I a. Chr Dimensiuni: Lungimea = 27,5 cm; Lungimea mânerului = 9,5 cm; Lungimea vârfului = 18,5 cm: lățimea = 2,3 cm; greutatea = 85 gr. Observații: pumanl cu lama ornamentată prin imprimarea a două păsări și trei cercuri, prezintă un canal de scurgere a sângelui Valeriu Sîrbu, Sabin Adrian Luca, Cristian Roman, Silviu Purece, Dragoș Diaconescu, Nicolae Cerișer, Vestigii dacice de la Hunedoara, Sibiu, 2007, p. 195-196;

Fișă de repertoriu nr 6. Tipul piesei: Pumnal curb (sica) (fig. 19) Locul descoperirii: Piatra Craivii, jud. Alba Datare: sec III/II a. Chr – I a. Chr. Dimensiuni: Lungimea toală = 31,9 cm; Lungimea lamei = 27 cm; L mânerului = 4, 9 cm; lățimea = 4,4 cm Observații: limbă la mâner, lama masivă, ornamentată, prezintă șanț de scurgere a sângelui Aurel Rustoiu, About a curved dagger descovered at Piatra Craivii, în Apulum, XLIV, 2007 p. 8397;

29


Fișă de repertoriu nr 7. Tipul piesei: Pumnal curb (sica) (fig. 20) Locul descoperirii: Teleac, jud. Alba Datare: sec II a. Chr – I a. Chr. Dimensiuni: Lungimea toală = 24 cm Observații: stare de conservare precară, lama ornamentată, profil triunghiular, manșon de gardă. Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor. Pornind de la descoperirile arheologice din Câmpia Brăilei, Ed. Porto-Franco, Brăila, 1993, p. 72;

D. Lănci

Lancea era o armă folosită în principal pentru împuns, cele utilizate în spațiul dacic au forma similară cu cele folosite în Europa barbară sau romană135 (fig.21/1-15). Acestea erau prevăzute cu două piese metalice, vârful și călcâiul136, acesta din urmă era montat în partea inferioară a cozii pentru a ușura înfingerea în pământ137. Deoarece călcâiul este întotdeauna la fel (fig 22/1-5), cu diferențe nesemnificative, pe baza formei vârfului, I. Glodariu și E. Iaroslavschi au clasificat această armă în cinci tipuri principale, unele dintre ele având mai multe variante138. În ceea ce privește rolul acestor arme, erau folosite pentru lupta de aproape (cele masive), pentru aruncat (cele de dimensiuni mai mici) sau erau folosite pentru ambele roluri139. Tipul I este caracterizat de vârful mare, lung, cu nervură mediană plată sau rotunjită (varianta a), unghiulară (varianta b) sau cu nervură mediană puternică (varianta c)140. Piesele care se încadrează tipologic în varianta a, au grosimea și lărgimea nervurii mediane variabile de la o piesă la alta și adesea au un orificiu pentru cuiul de fixare. Acest tip este 135

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

136

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

137

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

138

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

139

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

140

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

30


unul dintre cele mai vechi, piese similare turnate în bronz fiind cunoscute în Europa centrală și zona transilvăneană, încă din Halstatt, iar piesele din fier sunt prezente în lumea sud-tracică încă din secolele VII-VI a. Chr. cunoscând o largă răspândire în Peninsula Balcanică fiind folosite până în secolul I p. Chr141. Forma și greutatea vârfului au făcut din aceste lănci, una dintre cele mai bune arme, astfel explicăndu-se îndelunga ei folosință. Lungimea acestor piese variază între 12 și 36 cm, fiind întâlnită în descoperirile de la Costești-Cetățuie și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte), fiind datate în secolul I p. Chr142. Pisele care aparțin variantei b, provin de la Căpâlna, databile în secolele I a. Chr. – I p. Chr. și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte) secolul I p. Chr., lungimea lor fiind de 19-36 cm. Pentru varianta c, avem o singură piesă de la Sarmizegetusa Regia, având lungimea de 23,6 cm, databilă în secolul I p. Chr143. Tipul II cuprinde vârfuri de lance, care se caracterizează prin dimensiunile reduse și profilul lenticular al lamei provenite din complexe târzii din secolul I p. Chr.144, de la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte) și Costești-Cetățuie, lungimea fiind de 17-22 cm145. Tipul III este caracteristic prin utilizarea manșonului în locul tocului de fixare, avănd lama simplă cu profil dreptunghiular sau lenticula146r. Avem un singur exemplar care putea servi și ca vârf de suliță, de la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte) care măsoară 13,6 cm147. Tipul IV are o formă puțin neobișnuită, cu lama îngustă și prelungită, cu profil aproape dreptunghiular148, caracterizându-se prin fixarea lamei în interiorul unei despicături speciale a tocului, măsoară 13,8 cm și provine tot de la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte)149. 141

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

142

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 132;

143

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 132-133;

144

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 133;

145

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 133;

146

Glodariu, Iaroslavsci 1979, p. 133;

147

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 133;

148

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 134;

149

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 134;

31


Tipul V este masiv, are vârful în patru muchii și toc prelung, acest vârf putea fi folosit și ca vârf de suliță150, provine tot de la Sarmizegetusa Regia, databil în sec I p. Chr. și are lungimea de 18 cm.151 În partea opusă vârfului pe coada de lemn, se monta călcâiul care era confecționat tot din metal152. Acestea sunt toate conice, au vârful plin și uneori au secțiune patrulateră, fiind prevăzute și cu orificiu pentru cui153. Astfel de piese sunt menționate ca provenind de la Arpașu de Sus154, Costești-Cetățuie, Sarmizegetusa Regia155.

E. Sulițe

La fel ca și lancea, sulița era prevăzută tot cu aceleași două părți metalice, vârful și călcâiul, clasificarea lor făcându-se tot pe baza formei vârfului156 (fig.23/16-19). Deosebirea între vârfurile de suliță și cele de lance constă în faptul că cele de suliță sunt mai mici, dar toate au toc de fixare în coada de lemn și câte un orificiu în partea inferioară destinat cuiului de fixare157. Se disting astfel două tipuri principale, unul dintre ele având și variante. Tipul I, varianta a, cuprinde piesele cu formă prelungă, aproape întotdeauna conică sau îngustată doar la capătul vârfului, acesta fiind plin în patru muchii158. Exemplarele provin de la Costești-Cetățuie și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte), lungimea lor fiind de 12-17cm datarea lor se face în secolul I p. Chr și începutul secolului următor159. 150

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 134;

151

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 134;

152

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 134;

153

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 134;

154

M. Macrea, I. Glodariu, Așezarea dacică de la Arpașu de Sus, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976, p. 77; 155

Gheorghiu 2005, p. 181;

156

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

157

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

158

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

159

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

32


Varinata b, se deosebește doar prin vârful care este martelat în trei muchii160, avem un exemplar tot de la Sarmizegetusa Regia, care are aceeași datare cu precedentele și anume secolul I p. Chr – începutul secolului II p. Chr161. Tipul II, se pare că a evoluat din primul tip și se diferențiază de primul printr-o îngustare accentuată a zonei dintre vârful în patru muchii și tocul pentru coadă. Lungimea lor este de 9-14,5 cm, iar astfel de descoperiri s-au făcut la Căpâlna162, Costești-Cetășuie, Craiva, Luncani-Piatra Roșie163 și Sarmizegetusa Regia, cele din zona Munților Orăștiei fiind datate în secolele I p. Chr și început de secol II p. Chr.164. Călcâiele de suliță au formă asemănătoare cu cele de lance, toate conice au secțiune patrulateră sau circulară, lungimea lor fiind de 11,4-17,6 cm165, descoperirile fiind făcute la Costești-Cetățuie, Luncani-Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte)166.

F. Săgeți

Săgețiile sunt cunoscute pretutindeni, în funcție de vârfurile metalice cu care erau prevăzute167, este probabil cea mai des întâlnită armă de-a lungul istoriei fiind folosită atât la vânătoare cât și în luptă (fig.23/1-15). Deși Glodariu și Iaroslavschi împart săgețile în două categorii, săgeți obișnuite aruncate cu ajutorul arcului și săgeți grele aruncate de baliste168, o să vorbesc doar de săgețile folosite la arc, celelalte vârfuri aruncate cu ajutorul balistelor sau catapultelor o să le tratez ulterior. Așadar, din nou în funcție de forma vârfului confecționat din metal, săgețile de arc se împart în mai multe tipuri. 160

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

161

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

162

Glodariu, Moga 1989, p. 106;

163

Daicoviciu 1954, p. 92;

164

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

165

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

166

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135,

167

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

168

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

33


Tipul I, este cel mai simplu dintre toate, cuprinde vârfurile de săgeată cu lama cu profil rectangular sau lenticular, uneori cu nervură mediană și toc de fixare 169. Variantele acestui tip sunt stabilite în funcție de modul în care se termină lama la capetele inferioare și anume rotunjită (varianta a), cu un spin rezultat din prelungirea spre toc a uneia din marginile lamei (varianta b) și cu doi spini, de o parte și de alta a lamei (varianta c). Exemplarele care se încadrează în acest tip se datează în secolele I a. Chr – I p. Chr. și provin de la Costești-Cetățuie, Craiva, Sarmizegetusa Regia (varianta a) și Luncani-Piatra Roșie (variantele a și b)170. Tipul II este reprezentat de vârfurile de săgeți în trei muchii și peduncul în loc de toc171. Acestea realizate din fier sau bronz sunt cunoscute încă din epocile anteriaore dar sau păstrat și în epocă dacică, având o lungine de 4,6-6,4 cm, astfel de piese provin de la Costești-Cetățuie și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte)172. Săgețiile care se încadrează în tipul III au vârful în patru muchii și sunt prevăzute cu toc sau cu peduncul pentru fixarea în tijă173. Analogii pentru asemenea piese există în tot mediul roman, provin de la Costești-Cetățuie, Luncani-Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte) au o lungime de 7-18 cm și se datează în sec I a. Chr. – I p. Chr., (cele de la Costești, doar în secolul I p. Chr.)174.

G. Vârfuri pentru baliste (catapulte)

Aceste vârfuri sunt încadrate în „Civilizația fierului la daci” ca fiind vârfuri de săgeți grele aruncate cu ajutorul balistelor175. Dacă acceptăm faptul că dacii foloseau și unele mașini de război în interiorul cetăților atunci putem încadra aceste obiecte, în vârfuri 169

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

170

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135-136;

171

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136;

172

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136;

173

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136;

174

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136;

175

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 135;

34


aruncate cu ajutorul balistelor. Tipul I este masiv, are vârful conic și peduncul în patru muchii176, cele două exemplare provin de la Costești-Cetățuie și Sarmizegetusa Regia, iar lungimea exemplarului mai bine păstrat este de 10,4 cm177. Tipul II este la rându-i masiv, scurt, cu profil lenticular și toc prelung178, din nou avem exemplare de la Costești-Cetățuie și Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte), lungimea lor fiind între 10 și 14,2 cm, iar analogiile pentru acest tip există în mediul roman179.

176

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136;

177

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136,

178

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136;

179

Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 136-137;

35


Capitolul IV Mormântul princiar de la Cugir

Campania de săpături a anului 1979 a dus la descoperirea a patru morminte tumulare de incinerație pe panta abruptă a laturii de sud-vest a cetății de la Cugir180. Unul dintre acești tumuli (tumulul numărul II) s-a dovedit a avea un bogat și important mormânt princiar datat în prima jumătate a secolului I a. Chr181, fiind contemporan cu necropola tumulară de la Popești182. Pentru amenajarea rugului funerar a fost săpată în stânca dealului o terasă cu diametrul de de 8 m183. Pe rugul funerar a fost așezat defunctul, un bărbat de aproximativ 35 ani, așezat într-un car fastuos, tras de doi cai și echipat într-un costum de luptă. A mai fost sacrificat un cal, cel mai probabil acesta fiind calul de călărie184. Din echipamentul defunctului s-a păstrat un coif, o armură din zale de fier al cărei sistem de închidere era împodobit cu butoni de argint auriți185, iar ca armament războinicul a fost echipat cu un pumnal curb de fier (sica), un tub tot de fier reprezentând garnitura unui arc, o spadă lungă de tip celtic (caracteristică pentru LaTene D), umbo, de scut cu garniturile metalice și un vârf de lance186 (fig. 24). Coiful găsit în tumulul II era confecționat din fier, are calota sferică, obrăzare mobile puternice și apărătoare de ceafă decorată cu caneluri orizontale187. Inițial, I. H. Crișan a considerat că acest coif este de tip grecesc188, iar apoi a revenit cu o nouă sinteză prin care opta pentru un tip italic189. Neavând analogii exacte în lumea dacică, Popa 180

I. H. Crișan, Civilizația geto-dacilor, vol I, Ed. Bibioteca de artă, București, 1993, p. 245;

181

Crișan 1993, p. 245;

182

Vulpe 1976, p. 193-215;

183

I. H. Crişan, Cugir, în Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României (fişă), voI. 1, A-C, Ed. Enciclopedică Bucureşti, 1994, p. 388; 184 Crișan 1993, p. 245; 185

Crișan 1994, p. 388;

186

Crișan 1994, p. 388;

187

C. I. Popa, Locuirea dacică pe Valea Cugirului, în Daco-geţii. 80 de ani de cercetări arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, 2004, p. 121 188

Crișan 1980, p. 83;

189

Crișan 1993, p. 181;

36


condiseră că acest coif de la Cugir a fost realizat într-un atelier local după un model norditalic, ce face trecerea între coifurile celtice și cele italice190. Armura era de mari dimensiuni și acoperea corpul războinicului până la genunchi, fiind căptușită cu pânză groasă sau piele. Astfel de cămăși de zale din fier (lorica hamata) se întâlnesc și în alte morminte aristocratice de incinerație191, de la Cetățeni192, Popești193, Radovanu194, Răcătău195 și Poiana – Gorj196. Alături de pumnalul curb (sica) din fier, specific populației dacice, s-a păstrat și teaca acestuia confecționată tot din fier197, precum și o spadă lungă de tip celtic198 care este specifică La Tene-ului D. Piesa măsoară 105 cm199 și era păstrată într-o teacă din fier fiind armată pe margini cu o bordură și unele nervuri200. Acestă spadă este similară cu cea descoperită în cetatea de la Luncani – Piatra Roșie201. Tot din același mormânt s-au mai păstrat și rămășițele unui scut masiv202, mai exact niturile, garniturile și umbo-ul din fier203, Crișan considerând că acesta este confecționat din piele groasă întinsă pe lemn204. Pe baza acestui mormânt princiar de la Cugir, putem vorbi de panoplie completă, rezervată doar elitelor sociale pe perioada secolului II și începutul secolului I a. Chr și alcătuită din coif, cămășă de zale, scut, spadă, sica și lance și o panoplie standard din care lipsește coiful și cămașa de zale. 190

Popa 2004, p. 121;

191

Popa 2004, p. 122;

192

Vulpe 1976, p. 208;

193

Vulpe 1976, p. 198, 201,

194

Vulpe 1976, p. 208;

195

Vulpe 1976, p. 210;

196

Popa 2004, p. 122;

197

Popa 2004, p. 122-123;

198

Crișan 1980, p. 83;

199

Popa 2004, p. 123;

200

Popa 2004, p. 123;

201

Daicoviciu 1954, p.90-91;

202

Popa 2004, p. 124;

203

Popa 2004, p. 124;

204

Crișan 1980, p. 83;

37


Se poate constata că panoplia standard dacică (fig. 26) este similară cu cea celtică (fig. 25) în care se regăsesc spada, cuțitul de luptă, vârful de lance sau suliță și scutul205, singura diferență fiind înlocuirea cuțitul de luptă cu sica în cazul dacilor206.

205

Rustoiu 2007a, p.93;

206

Rustoiu 2007a, p.93;

38


Concluzie

Conflictele intertribale, apoi după unificarea statului și impunerea unei autorități unice, în persoana regelui Burebista, conflictele cu populațiile vecine, în special celții din vestul Daciei, ca să nu mai vorbesc de periodicele confruntări cu Imperiul Roman în perioada cuprinsă între secolele I a. Chr – I p. Chr. au impus dezvoltarea și îmbunătățirea armamentului și tehnicii de luptă a dacilor. Imaginea pe care ne-o putem creiona despre modul în care erau echipați din punct de vedere militar războinicii daci, rezultă în special din descoperirile arheologice, inteprinse în diverse situri. Acestea pot fi coroborate cu izvoarele literare și cu reprezentările de pe Columna lui Traian sau monumentul triumfal de la Adamclisi, dar trebuie avut în vedere faptul că descrierile autorilor antici sunt lacunare, iar mai sus menționatele lucrări de artă implică o doză de subiectivism din partea realizatorilor lor. Totodată, piesele descoperite până acum în urma cercetărilor arheologice sunt doar fragmente care au rezistat în timp, rareori avem de a face cu piese complete, iar stadiul actual al cercetărilor aduce o imagine oarecum neclară și deficitară asupra pieselor de echipament militar dacic, dar totuși putem trage unele concluzii. Trebuie sa menționez de la început că lucrarea mea abordează doar o anumită zonă a Daciei preromane și anume zona de sud vest a Transilvaniei cu cetățile aferente acestei zone, iar o concluzie generală care să se resfrîngă pentru tot teritoriul Daciei antice nu cred că ar fi potrivită. Totuși, la prima vedere, putem observa că echipamentul militar al războinicilor daci este unul destul de complex, cuprinzând după cum era de așteptat la fel ca la celălate popoare, cele două grupuri și anume, armamentul defensiv și cel ofensiv. Piesele de echipament militar, pot să apară într-un număr mai mic sau mai mare în funcție de diferite criterii, cum ar fi modul de confecționare a lor, statutul social al părtătorului, unele credințe religioase sau importanța zonei respective. Personal consider că fenomenul militar și echipamentul militar dacic se află în strânsă legătură cu aristocrația. În primul rând, echipamentul militar dacic poate fi cel mai bine surprins pe durata secolului I a. Chr. pe baza inventarului funerar. Avem ca exemplu mormântul princiar de la Cugir, care prin bogatul său inventar funerar atestă înaltul statut social al defunctului. Pe baza acestui mormânt se poate vorbi de o panoplie completă care este rezervată elitelor și este alcătuită din spadă, sica, lance, scut, coif și cămașă de zale.

39


În al doilea rând, pentru perioada secolului I p. Chr. și începutul secolului II p. Chr. reconstituirea echipamentului militar dacic este mai greu de realizat din pricina lipsei mormintelor. În această perioadă au loc schimbări majore în componența echipamentului militar, unele piese fiind înlocuite cu altele, unele fiind chiar abandonate. Acum se constată și înlocuirea spadei de tip celtic cu sabia curbă cu tăișul pe interior și denumită falx, ceea ce indică și unele modificări majore ale tacticii de luptă adoptate din pricina apariției unor adversari noi, a confruntărilor militare sau nivelului tehnologic pe care dacii l-au atins. Tot la început sau pe parcursul secolului I p. Chr. cămășile de zale sunt înlocuite, în locul lor apărând platoșele din solzi de bronz (lorica squamata). Armele atestate în această perioadă sunt reprezentate în categoria armamentului ofensiv, de spade cu mâner inelat, sica, falces, lănci, sulițe și săgeți, iar în categoria armamentului defensiv, doar de scuturi, lipsind coifurile și cămășile de zale. Raritatea descoperirilor de piese de tip sica, falces sau scuturi trebuie pusă în legătură tot cu aristocrația dacică sau în cazul celei de-a doua piese cu nucleu de profesioniști care le foloseau, bineînțeles acestea fiind și trofee de preț. Sica este o armă cu un temut însemn de prestigiu și o încărcătură spirituală fiind utilizată în luptă doar când celelalte arme erau epuizate. Calitățile combative ale falces-urilor care nu pute fi mânuită de oricine fiind nevoie de războinici profesioniști instruiți special pentru a lupta cu acest gen de sabie confirmă existența unei elite militare în prejma regelui, această elită cel mai probanil nefiind una aristocratică, ci doar una militară deoarece în contextele funerare nu sau descoperit săbii de tip falces. După părerea mea descoperirile arheologice de armament dacic, fie el defensiv sau ofensiv, vin să confirme o organizare complexă a armatei, în care regele, autoritatea supremă a statului, are comanda militară, are în subordine comandanți, un nucleu de războinici profesioniști, special antrenați iar grosul armatei este alcătuit de oameni de rând. În ceea ce privește modelul ideal al războinicului dac este reprezentat de liderul unui trib, iar ulterior de persoana regelui, în mâinile căruia se afla întreaga forță militară a societății respective. Lucrarea de faţă încercă să fie o abordare generală, la nivel introductiv, a acestui vast subiect, care lasă însă loc pentru multe întrebări şi ipoteze, care pot constituii subiectul unor viitoare lucrări.

40


Abrevieri bibliografice

1. Alexandrescu 1980 = A.D. Alexandrescu, La necropole gete de Zimnicea, în Dacia, N.S., XXIV, 1980; 2. Beldiman 1989 = C. Beldiman,

Plăcuțe de cuirasă (lorica squamata) din Dacia

preromană, în Carpica, XX, 1989; 3. Borangic 2006 = Cătalin Borangic, Falx Daica I. Propunere pentru o reconstituire a armelor curbe dacice, în Nemvs 1-2, 2006; 4. Borangic 2009a = Cătălin Borangic, Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice. Falx Dacica, în Terra Sebvs I, 2009; 5. Borangic 2009b = Cătălin Borangic, Sica. Tipologie și funcșionalitate, în Nemvs IV, nr. 7-8, 2009; 6. Crișan 1977 = Ion Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa, Ediția a II-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977; 7. Crișan 1980 = Ion Horațiu Crișan, Cetatea dacică de la Cugir (jud. Alba), în Apulum, XVIII, 1980; 8. Crișan 1993 = Ion Horațiu Crișan, Civilizația geto-dacilor, vol I, Ed. Bibioteca de artă, București, 1993; 9. Crișan 1994 = Ion Horațiu Crișan, Cugir, în Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României (fişă), voI. 1, A-C, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994; 10. Daicoviciu 1953 = Constantin Daivociviu, „Șantierul Grădiștea Muncelului, în SCIV, an IV, 1-2, 1953; 11. Daicoviciu 1954 = Constantin Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roșie, Ed. Academiei Republicii Populare Române, București, 1954; 12. Daicoviciu 1972 = Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Ed. Dacia, Cluj, 1972;

41


13. Dima 2006 = C. Dima, Piese de echipament militar, cu rol defensiv la daci (sec. II î. Chr. – sec I d. Chr); (BCȘS) Buletinul Cercurilor Știintifice Studențești. nr. 12, 2006; 14. Gheorghiu 2005 = Gabriela Gheorghiu, Dacii pe cursul mijlociu al Mureșului, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2005; 15. Glodariu, Iaroslavschi 1979 = Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Civilizația fierului la daci, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979; 16. Glodariu, Moga 1989 = Ioan Glodariu, Vasile Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989; 17. Gostar, Lica 1984 = Nicolae Gostar, Vasile Lica, Societatea dacică de la Burebista la Decebal, Ed. Junimea, București, 1984; 18. Istoria României 1960 = P. Constanitinescu-Iași, C. Daicoviciu, Istoria României, volumul I, Ed. Academiei Republicii Populare România, București, 1960; 19. Istoria Românilor 2001 = Mircea Petrescu-Dâmbovița, Alexandu Vulpe, Istoria Românilor, volumul I, Ed. Enciclopedică, București, 2001; 20. Lupu 1989 = Nicolae Lupu, Tilișca. Așezările arheologice de pe Cățănaș, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989; 21. Macrea, Glodariu 1976 = M. Macrea, I. Glodariu, Așezarea dacică de la Arpașu de Sus, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976; 22. Pădureanu 2001 = E. D. Pădureanu, Două descoperiri arheologice inedite, în Adevărul omenește posibil pentru rânduirea binelui. Volum omagial Sever Dumitrașcu, Oradea, 2001; 23. Pârvan 1926 = Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Ed. Meridiane, București, 1982 (1926), Ediție îngrijită de Radu Florescu; 24. Pinter 2001 = Zeno Karl, Pinter, Spada și sabia medievală în Transilvania și Banat (secolele IX-XVI), Ed. Banatica, Reșița, 2001; 25. Petre 2004 = Zoe Petre, Practica nemuririi. O lectură critică a izvoarelor grecești referitoare la geți, Ed. Polirom, Iași, 2004;

42


26. Popa 2004 = Cristian Ioan Popa, Locuirea dacică pe Valea Cugirului, în Daco-geţii. 80 de ani de cercetări arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, 2004; 27. Rustoiu 2002 = Aurel Rustoiu, Războinici și artizani de prestigiu în Dacia Preromană, Ed. Neremea Napocae, Cluj-Napoca, 2002; 28. Rustoiu 2007a = Aurel Rustoiu, About a curved dagger discovered at Piatra Craivii, Apulum, XLIV, 2007;

29. Rustoiu 2007b. = Aurel Rustoiu, Tharacian sica and Dacian falx.The history of ”National” Weapon, în Dacia Felix, Studi Michaeli Bărbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007; 30. Sîrbu 1993 = Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor. Pornind de la descoperirile arheologice din Câmpia Brăilei, Ed. Porto-Franco, Brăila, 1993; 31. Sîrbu, Florea 1997 = Valeriu Sîrbu, Gelu Florea, Imaginar și imagine în Dacia preromană, Ed. Istros, Brăila, 1997; 32. Sîrbu, Luca, Roman, Purece, Daiconescu, Cerișer 2007 = Valeriu Sîrbu, Sabin Adrian Luca, Cristian Roman, Silviu Purece, Dragoș Diaconescu, Nicolae Cerișer, Vestigii dacice de la Hunedoara, Sibiu, 2007; 33. Vulpe 1976 = Alexandru Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popești, în ThracoDacica, 1976; 34. Vulpe, Căpitanu 1971 = Al. Vulpe, V. Căpitanu, Une tombe isolee de l epoque de la Tene a Răcătău, în Apulum, IX, 1971; 35. Vulpe, Popescu 1976 = Al. Vulpe, E. Popescu, Une contribution arheologique a l’etude de la religion des Geto-Daces, în Thraco-Dacia, 1976;

43


Bibiliografie digitală

1. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/carti/sssmitsb/cuprins.htm; 2. http://enciclopediadacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=723&Itemid=391/;

3. http://www.mnir.ro/ro/Colectii/FotoColectii.aspx?IDObiect=812;18/06/2012

44


Anexe

Fig. 1- Harta Daciei preromane (Gheorghiu 2005, p. 275, fig. 1)

Fig. 2 – Sud-vestul Transilvaniei (Gheorghiu 2005, p. 276, fig. 2)

45


Fig.3 – Scena LXVI – Contraofensiva dacică (http://www.mnir.ro/ro/Colectii/FotoColectii.aspx?IDObiect=812;18/06/2012)

Fig. 4 – Modiolus de bronz (Gheorghiu 2005, p. 181, fig.169) 46


Fig. 5 – Umbo de scut – Căpâlna (Glodariu, Moga 1989, fig. 91)

Fig. 6 – Umbones de scut – Piatra Roșie (Daicoviciu 1954, pl.X/ 2,3)

47


Fig. 7 – Umbones de scut – Tilișca ( Lupu 1989, pl.25/3,4)

Fig. 8 – Sabie curbă, falx – Sarmizegetusa Regia (Daicoviciu 1953, p. 169, fig. 22)

48


Fig. 9 – Sabie curbă, falx – Sarmizegetusa Regia ( Pădureanu 2001, p. 155-156, pl. I)

Fig 10. Sabie curbă, falx – Sarmizegetusa Regia (Borangic 2009a, p. 51, fig. 2/2 )

Fig 11. Sabie curbă, falx – Sarmizegetusa Regia (Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 137138, fig. 71/1)

Fig. 12. Sabie curbă, falx (doar vârful) – Tilișca (Lupu 1989, p. 74, pl.18/12)

49


Fig. 13. Spadă celtică – Luncani – Piatra Roșie (Gheorghiu 2005, p. 460, fig. 186/13)

Fig. 14. Spadă dreaptă – Costești – Cetățuie ( Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138 , fig 71/12)

Fig. 15 – Spade drepte, gladii – Sarmizegetusa Regia (Glodariu, Iaroslavschi 1979, p. 138, fig. 71/8,10,11)

50


Fig. 16 – Pumnal curb, sica - Blandiana (Borangic 2009b, pl. XV/1a,b,c)

Fig. 17 – Pumnal curb, sica – Cugir (Borangic 2009b, pl XVI/6a,b)

Fig. 18 – Pumnal curb, sica – Hunedoara (Borangic 2009b, pl. XIV/5)

51


Fig. 19 – Pumnal curb, sica – Piatra Craivii (Rustoiu 2007a, p.84, fig.1/1)

Fig. 20 – Pumnal curb, sica – Teleac (Borangic 2009b, pl. XVI/4)

52


Fig. 21 – Vârfuri de lance – 1, 7-9, 12-14 Costești – Cetățuie; 2-6 Căpâlna; 10-11 Sarmizegetusa Regia; 15 Craiva (Gheorghiu 2005, p. 181, fig. 187/1-6, fig. 188/17-19, 2125, 27)

53


Fig. 22 – Călcâi de lance – 1-3, 5 – Costești – Cetățuie; 4 – Fețele Albe (Gheorghiu 2005, p. 181, fig. 187/14-18)

Fig. 23 Vârfuri de săgeată 1-15, vârfuri de suliță 16-19; 1-3, 6-8,11-14 Costești – Cetățuie; 4 Craiva; 5, 9-10 Sarmizegetusa Regia; 16, 18 Costești – Cetățuie; 17,19 Sarmizegetusa Regia (Gheorghiu 2005, p. 182, fig. 188/1-15, fig. 187/7-10)

54


Fig. 24 – Mormântul princiar de la Cugir – 1 sica, 2 vârf de lance, 3 spadă de tip celtic, 4 scut, 5 coif de fier (Popa 2004, pl. 11,12)

55


Fig. 25 Panoplia standard celtică (spadă, vârf de lance/ suliță, scut, cuțit de luptă); (Rustoiu 2007a, fig.5/1)

Fig. 26 Panoplia standard dacică (spadă, vârf de lance, scut, sica); (Rustoiu 2007a, fig. 5/2)

56


Declarație

Subsemnatul, Henț Răzvan-Alin, declar că Lucrarea de licenţă cu titlul „ARMAMENTUL DACIC ÎN CETĂȚILE DE PE CURSUL MIJLOCIU AL MUREȘULUI LA SFÂRȘITUL CELEI DE A DOUA EPOCI A FIERULUI” este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele on-line, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului : -toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei ; - reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa precisă; -rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original;

Cluj-Napoca, 2012

Profesor coordonator, Conf. univ. dr. Gelu Florea Absolvent, Henț Răzvan-Alin

57

Armamentul dacic în cetăţile de pe cursul mijlociu al Mureşului  

lucrare de licenţă susţinută în 2012 la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, coordonator conf. univ....

Advertisement