NOMEN ARTIS – DINCOLO DE TĂCERE în aşternutul unui neajuns de ajuns aţă în acul nevăzătorului de iubiri picătura prelinsă pe bărbia flămândă femeie cu gust de zeiţă şi zâmbet de cireaşă zdrobită până când un sâmbure o să spargă în dinţi amar ţipătul
GEORGE BACIU ASCULTĂ Ascultă, femeie, mirarea obrajilor pădurii! Şi păsările care plâng în rănile scorburilor, când eu îţi rup umbra în vreascuri hoinărindu-te în cenuşa nopţii. Azvârlită în mine, pari un cuţit cu preselele sparte în oboseala frunzelor din rochia toamnei ce ne poartă în raniţă. ARITMETICĂ Unu e substantivul în maternitatea fântânii cu ciutura proaspătă, doi e portativul desenat pe intonaţia visului, trei e râsul cu bube de buruieni în poală, patru e sărutul paparudă cu o pâine sub jerseu, cinci e înjurătura ce sughite proverbe, şase e amurgul cocoţat pe cai de lemn, şapte e sângele vântului urcat în apusuri,
10-septembrie 2012 - nr. 13
opt e oraşul putrezit în mâneca ochilor de cucuvea, nouă e ziua de ieri cu inima cât un curcubeu zece e balconul pe care fumează cerul, privind birjele ce trec înspre cimitir.
ELENA MITITELU VIS ÎNTRERUPT... visam că eram cufundată la umbra tăcutului bunic parcă din rădăcinile bunicului crescuse un falnic nuc pe umerii căruia îşi sprijinea suliţele o roată mare de foc se făcea că stam cu capul rezemat pe iarba ce crescuse din degetele tatălui meu care se dusese să adune stelele neamului său la un loc şi deodată supăraţi tata şi bunicul buciumau din iarbă răsucind nucul împrăştiau focul în vânt iar eu obosită de odihna din somn m-am trezit dojenită să duc până voi fi iarbă sau nuc rădăcinile neamului pe pământ
Revistă de Cultură Universală, Independentă, lunară
Page 25