Page 1

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

1


www.rogrup.net

2


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

3


www.rogrup.net

4


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

A

culate ce se tot suprapuneau ritmic, cu fiecare nouă rafală, aducând noi şi noi fulgi micuţi de gheaţă intr-o persistenţă si consistenţă năucitoare, fulgi ce presau dureros pe... tocmai umbra mea... Umbră ce îmi dăduse pace de ceva vreme... Scăpasem de povara ei, de grija ce trebuia să i-o port... Sincer, nu suport să fie călcată în picioare de către pietonii indiferenţi, să fie stropită de şoferii nepăsători, să fie bârfită de cei indolenţi... Are şi ea personalitatea ei, la urma urmei mă reprezintă pe mine... depinde de mine... şi mai ales îmi e credincioasă, nu pleacă nicăieri fară mine şi permanent ţine pasul cu mine. Eu de ce nu aş fi atent cu ea!?... dar, de data aceasta devenise cu adevărat o povară. Simţeam că trebuie să o târăsc după mine. Suportam nu doar zăpada ce se aşternuse pe umerii mei ci şi pe cea de pe ai ei...

m fost surprins într-o situaţie

mai rar întâlnită... Într-o primă reacţie aş fi sperat să fiu plăcut impresionat... Ningea... Ningea pe... umbra mea... Un soare, zgârcit la vedere în ultimele două luni, de data aceasta, în contact cu zăpada, îmi împingea globii oculari în străfundurile craniului. În acelaşi timp îmi desena, imagini amorfe dar precis conturate, siluete şi forme, oglindiri aproape perfecte ale trecătorilor istoviţi, ale clădirilor mohorâte şi ale naturii înzăpezite. Fiecare obiect static era talonat, orice vietate în mişcare îşi târa inevitabila amprentă dată de conturul acesteia în direcţia zumzetului tăcut al radiaţiei electromagnetice... Nimeni şi nimic nu scăpa trenei sclipitoare, orbitoare. Cu toate acestea, ceva mă încetinea, ceva îmi tăia elanul meu cu care eram obişnuit... şi nu era doar ritmul meu biologic care, disperat şi firesc totodata, intervenea protectiv asupra organismului meu, spre a mă apăra de frigul tăios... erau troienele ima-

Am cerut o lopată unui vecin, ce tocmai scăpase maşina personală de aceiaşi povară, lopată cu care am inceput să dau troienele intr-o parte şi în cealaltă, timp de cateva minute bune. 5


www.rogrup.net

Privind în urmă, parcursesem câţiva metri buni, şi... umbra mea!?... era tot acolo, tot înzăpezită şi continua să ningă... sa ningă peste ea... O vedeam cum cu disperare şi cu un efort demonstrat ştiinţific reuşea să apară mereu deasupra... continua să mă însoţească... să mă privească cu chipul ei şters şi inert... Îmi zâmbea tăcută şi ostentativă... nu făcea decât să-şi schimbe forma aparent plană intr-o onduire sinistră şi maliţioasă... Am returnat lopata mulţumind printrun gest pierdut. În urma mea, o bătrânică ce păşea precaut prin pârtia făcută de mine, mi-a urat multă sănătate, pârtia fiindu-i în mod clar de mare ajutor... O umbră, mult mai mică şi mai gârbovită, o urma într-un tandem penibil si inutil... Am ridicat privirea şi cu ochii intredeschişi, cu genele pline de steluţe lucitoare şi cu gândul într-o lume cuprinsă de un imens labirint cu formă circumvolutivă, am privit tăcut cum... ningea... Ningea pe... umbra mea! 6


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

7


www.rogrup.net

8


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

I

acolo, acea bordură deviată atent într-un contur ce urmăreşte pe cel al casei la doar o palmă diferenţă...

n aproape fiecare seară, timp de

aproape un an, în repetabilul meu drum spre locul de muncă, cu obişnuiţii mei paşi repezi, trec pe lângă această casă care, pentru mine ca observator fin, de tip cârcotaş, ca persoană aproape obsedată de detaliu, nu pot să nu-i observ două aberaţii provenite clar dintr-o urbanizare defectuoasă...

Un drum altfel cu canalizare, cu un asfalt negru, proaspăt (anual!) turnat ce incă mai aminteşte de mirosul pătrunzător de catran, cu un sistem modern de iluminare demn de lăudat şi cu... Hm! o bordură, inteligentă aş putea spune, care a ştiut sa-şi vadă de drum şi la propriu şi la figurat.... Mă întreb cum văd şoferii drumul!?... A!! iluminarea!... cea modernă de care spuneam... demnă de un cartier aparţinând zonei istorice. Deci, mă înţelegeţi, când am zis modern, am zis stil, eleganţă, istorie... Un stâlp stucat, de un alb lăptos, ce aminteşte de Micul Paris pe care aş putea să-l iubesc cu ardoare şi astăzi... şi un bec cu lumină gălbuie cu un aer boem ce are menirea de a face remarcată şi clădirea istorică dar şi bordura ce ar sta în calea oricărui şofer neadaptat condiţiilor de oraş European...

Casa nu este aliniată nici faţă de stradă dar nici faţă de celelalte case, aşa că, lăţindu-se strada, căndva o uliţă desfundată, aproape că ar fi fost înghiţită de aceasta, dar cu priceperea drumarilor coroborat cu indulgenţa, soră cu neputinţa, inginerilor de la Urbanizare, respectiv Proiect Bucureşti, au reuşit să realizeze un offset impecabil. Bordura retehnologizată, reimportată şi de astă dată reinventată, apare într-un ansamblu arhitectonic simbolic, pentru că utilitate nu mai are de zeci de ani. Nici pisica, adaptată mediului periculos urban, nu ar putea păşi pe

În acea seară târzie de Ianuarie geros, m-am oprit în mijlocul dru9


www.rogrup.net

mului... Exact în acel punct... Am scos infrigurat trepiedul şi am montat grăbit camera ce o port permanent asupra mea... Trebuia să vadă şi ea ce vedeam eu, ce simţeam eu, din exact acel punct... Totul părea perfect, perfect simetric, perfect încadrat, perfect luminat. Din acel punct nu mai vedeam nici casa construită oblic, nici drumul deviat, nici celelalte becuri arse de pe ceilalţi stâlpi... umbra era lumina, arhitectura părea deplină, gerul mai blând, sufletul mai aproape, clipa mai lungă... Şi mă gândesc şi astăzi tăcut cum în aproape fiecare seară, timp de aproape un an, în repetabilul meu drum spre locul de muncă, cu obişnuiţii mei paşi repezi, treceam pe lângă această casă ocolind-o surprins, pe sub lumina boemă uimindu-mă plăcut, păşind pe asfaltul negru, căutându-mi acel trecut... Se zice că, nu există întuneric ci doar lipsa luminii... aşa cum pe această casă nu pot spune că, nu există perete ci doar lipsa unei ferestre... 10


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

11


www.rogrup.net

12


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

D

viaţă... sunt persoanele care nu au realizat cât de aproape au fost de succes când au renunţat...

ragostea nu este o crimă...

Criminalul este persoana de care teai indrăgostit. Cel mai rău fel în care simţi absenţa cuiva este să stai langă el şi să ştii k nu va fi niciodată al tău, nimic nu este mai dureros decât să-l vezi in braţele altcuiva... însă de îl iubeşti cu adevărat renunţă la el dacă fericirea lui nu este lângă tine... NU lăsa iubirea să piară, pentru că iubirea dacă moare, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare...

Aşa că poţi alege "a risca"... şi... "a nu risca", dar dacă alegi să nu rişti nu vei şti niciodată ce puteai să câştigi dacă ai fi riscat... Iar dacă ai câştigat... Păstrează cu grijă acea clipă... mâine o veţi căuta amândoi!!!

Iubirea neîmpărtăşită este asemenea unui munte de gheaţă... Oricât ai incerca să îl încălzeşti nu vei ajunge la nici un rezultat... Cât de străin îmi eşti azi... ce n-aş da să mai cred cum credeam... nimic nu poate să meargă, nimic nu mai e cum era... Ocaziile sunt facute ca să profiţi de ele... niciodată nu vei primi aceeaşi şansă de doua ori... cel puţin nu va mai fi la fel ca prima dată... Mulţi dintre cei care eşuează în 13


www.rogrup.net

14


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

D

şi-a schimbat cursul, căci ce a fost sau va fi nu contează, te concentrezi numai asupra clipei prezente, asupra a ceea ce ai acum şi pe care nu vrei să îl pierzi pentru nimic în lume.

ragostea?! ce este dragostea?

pentru unii poate nu înseamnă nimic, pentru alţii înseamnă totul. Un lucru însă este sigur, dragostea nu are vârstă şi nici explicaţie, ea vine pe nepregătite şi te cuprinde în mrejele ei, iar atunci te simţi cel mai fericit , căci dragostea îţi dă viaţă şi putere să trăieşti. Dragostea poate fi însă sau este cu siguranţă o armă cu două tăişuri, căci ea este cea care îţi dă viaţă şi care te înalţă pe cele mai înalte culmi dar şi cea care îţi ia viaţa şi te aruncă în cele mai adânci prăpăstii.

Şi poate la un moment dat, te gândeşti că niciodată nu credeai că vei întâlni atâta fericire, iar atunci te opreşti din drumul tău şi îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru că ţi-a dăruit Raiul pe Pământ. De acum ştii cu siguranţă că orice sar întâmpla cineva te iubeşte cu adevărat, iar tu la rândul tău ai face orice să îl ţi langă tine, să îl faci fericit deoarece este tot ce ai mai bun pe lume, singurul lucru pentru care trăieşti. Simţi că totul e perfect şi nimic nu vă va desparţii vreodată, dar destinul rezervă oricui multe surprize şi de vreme ce cu puţin timp în urmă îţi dăruise cel mai frumos cadou: dragostea adevărată, acum încearcă să ţi-o ia, căci fără să îţi dai seama, dintr-o greşeală prostească sau poate din prea mult orgoliu, trădezi persoana de lângă tine, persoana pe care o iubeşti atât de mult şi căreia nu vroiai să îi faci nici

Întotdeauna este greu să găseşti persoana potrivită, persoana căreia să îi dăruieşti tot ce ai mai bun, dar atunci când o vei întâlni îţi vei da seama poate de la prima privire, prima atingere sau primul sărut. Şi iată că ai ajuns în punctul în care ai întâlnit persoana potrivită. Din acest moment simţi că pluteşti, simţi că toată lumea e a ta, simţi că numai cel de lângă tine contează. Din acest moment pentru tine viaţa 15


www.rogrup.net

un rău. Cam asta e dragostea, ea te urcă şi te coboară, e ceva de care nu prea multă lume e în stare, dar oricine are dreptul să încerce. Dragostea poate fi uşor asemănată cu un joc de cărţi căci pui în joc totul şi joci până la ultima carte ca să câştigi căci să pierzi ar fi cel mai dureros lucru din viaţa ta. P.S. - Frumos e să iubeşti, dar rău e să suferi din iubire aşa că mai bine opriţi-vă la “a iubi”. -

16


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

17


www.rogrup.net

18


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

P

strigătului. Am ştiut ce trebuie să strig dar nu am avut cui; fiindcă iarba de sub tălpile-mi goale în urma mea se ridica căutându-şi roua, în timp ce de sub pantofii vecinului meu rămânea zdrobită într-o aromă de verde crud. Au început aromele să reaşeze meridianele într-un deşert cu instinctele deşertăciunii. Cerul fiind acoperit de nori, Lumina şchiopăta într-o Transfigurare inaccesibilă oricărei forme de viaţă, iar transcendenţa oricărui fior al devenirii cădea umbra unei metamorfoze imposibile. Acum privesc cum au rămas satele goale ca nişte ruine, care amintesc de măreţia unor cetăţi... cu urmele lui Decebal. Bocetele umbrelor înalţă fantome de scâncete oprite în ochii şobolanilor. Din când în când mimica unei poezii mai arcuieşte câte un curcubeu într-un entuziasm disimulator, apropiind azurul de pământ aceeaşi iluzie, aducându-mi ispita atingerii... Degetele-mi tremură. Firele de iarbă nu le-am mai găsit, iar verdele crud – reperul ontologic dintre constelaţii – acum este ahtiat de ignoranţă parfum în devenire pentru un ultim costum.

rivesc pământul în tăcere ca

oricare contemplaţie desprinsă în urma unui fulger. De dragul ce i-l port nu-i pot înţelege asprimea ce mi-a rănit tălpile goale. Mă aplec în tăcerea-mi absurdă şi-mi lipesc urechea să-i ascult adâncul. S-a întâmplat ca bătăile inimii mele să corespundă clocotului lui, ce semăna cu mugetul. Nu mi-a fost greu să-i recunosc necunoscutul, fiindcă rănile iremediabile mersului meu erau dârele roşii ale amurgului solidificat de acelaşi azur – comun timpului meu şi-al lui. Aş fi vrut să-i fac pământului o primă somaţie cu topirea gheţarilor şi să-l ameninţ cu timpu-i scufundat epavă pe fundul universului, dar miam amintit că eternitatea este un ultim simptom al unei insomnii pentru trezirea conştiinţei metafizice din conştiinţa cosmică şi, că sensul vieţii lui este sensul meu de supravieţuire. Am tăcut iar ca o minune sufocată de respiraţia unei vieţi indefinite. Mi-am dezlipit auzul de adâncul pământului şi am rămas cu instinctul 19


www.rogrup.net

credeam că genealogia este doar pentru rădăcini… iar eu doar roua-i plângătoare în osânda aşteptării unui fir.

O minune se produce atunci când geneza atinge absolutul. Ea nu ţine trei zile ca la muritori, ci îşi continuă traiectoria producând efectele eternităţii într-un cadru sacru. Mediul de apariţie a unei minuni este aşadar, sacralitatea. De aceea nu se mai nasc profeţi şi avem aşa puţini sfinţi. Cine sunt responsabilii răsăritului de soare şi cine iresponsabilii asfinţirii lui? Poate pictorii în culoare; poate artistul în scântei de piatră; poate o simfonie sau poate chiar degetele noastre.

din vol. „Luminile transfigurării”, Junimea 2007, p. 286

Aveam degete Aveam degete încrucişate-n cuvânt şi eu nu ştiam… aveam degete îndoite-n cârlig s-agăţ ceaţa din grădină şi eu nu ştiam… aveam degete flăcări întinse-n infinit cu frânturi de rimă şi eu nu ştiam… aveam degete plecate-n gropi să scoată peisaj neantul albumul unui delir, şi eu ca oricare altul 20


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

21


www.rogrup.net

22


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

S

ghiul imaginii – o eroare i-ar fi fost fatală – da Vinci trece într-un mod inefabil la codificarea revelaţiilor lumii prinse fluidul vieţii, necodificând însă, sensul de a curge al acestuia şi a rămas viermele de capul lui plesnind în gogoşi de mătase. Culoarea aşternută în sensul invers vorbelor lui Pitagora: „Nu-ţi destăinui fericirea unui om mai puţin fericit decât tine”, inflamează în câte un tremur cosmic cugetul care îşi atinge deflagraţia într-un zâmbet plin de mister. Misterul întotdeauna are în substanţa lui un calcul, o socoteală nedesluştă în nici chiar revelaţia sa. În lipsa unui sens ontologic teluric, istoria omenirii a început să-şi facă rafturi încuiate după uşa unei torturi metafizice a cărei cheie nu putea fi decât Lumina. Ce transfigurare ar decripta irizaţiile acesteia odată ce ar porni ecoul scârţâitului ei virgin în explozia de culori a lui da Vinci?!... Numai să-şi ridice Monalisa braţele prinse în ochii ei şi într-o continuă suflare a infinitului fiecare deget al ei conectat la acesta ar developa imaginea istoriei omenirii doar prin degetul mic. Şi ea are zece. Ce a mai codificat da Vinci? Au mai

urâsul Monalisei, copleşit de po-

vara fiinţării din păcat – în timp ce fiinţarea era misiunea Creatorului pe pământ – lasă să ţâşnească ca o lavă beată de înălţare într-o revelaţie subită, invidia rămasă în privirile lui Adam cu ochii Monalisei. Leonardo da Vinci a ştiut cum să dea culoare metaforei, arcuind ca un curcubeu „metonimia mărului fluid”(*). El s-a prefăcut că nu cunoaşte Raiul unui zâmbet întemniţat în Infernul unui vierme şi a avut inspiraţia să prindă în culoare – Istoria Lumii, fiind interzisă să fie scrisă aşa cum imaginile ei cristalizau realitatea obiectivă. Creaţia lui atinge culmea genezei atunci când Lumina este aşezată pe pânză, dând contur expresiei culorii; altfel, irizaţiile ei nu ar fi avut puterea de a vorbi şi nici de a codifica. Într-un calcul matematic gândit încât valoarea lui „Π” să deschidă şi să închidă un(*) Maria Cozma, Nisipul meu din clepsidră 23


www.rogrup.net

rămas nouă degete conectate la infinit, iar Monalisa are ochii lui Adam şi câte degete atâtea porunci! Înseamnă că cel care a scris Istoria Lumii nu a preluat poruncile lui Dumnezeu, ci le-a inventat pentru aşi demonstra supremaţia puterii sale, lăsând păcatul în seama Creatorului să-i fie iertat. Iată o primă greşeală lăsată de divinitate: prea multă iertare după ce faci păcate!... Ar fi trebuit iertarea să-şi exercite efectul ei de generozitate în vindecări înainte de a face un păcat, s-ar fi suprimat premeditarea fluidizării răului, înlăturându-se astfel, pietrificarea lui. Cine ar mai fi fost interesat de Istoria Lumii şi cine ar mai fi codificat Lumina în ochii Monalisei?!... De aceea eu sunt sigură de celelalte degete ale ei; ele trebuie să decripteze câte o cheie cosmică a unei istorii rămase nescrisă de teama altor Dumnezei, altor Creatori. da Vinci nu putea să ascundă în culoare atâta mister, mai mult decât miracol. La muzeul Louvre din Paris, îngheţată în privirea Monalisei, în sensul invers dat culorii, freamăt în ochii ei în pâlpâiri de Lumină. Uşa infinitului s-a deschis într-un ecou virgin

al căror reverberaţii sonore cristalizate-n irizaţii, scoteau câte un miracol, aşteptând Lumina de topire îngheţului meu. La prima atingere întro explozie de culori indefinibile, irizaţiile alcătuiau împletiri cosmice indeterminabile, venite din spaţiile altor Creatori decât cel al lui Dumnezeu şi... mi s-a făcut ruşine când am realizat că ne zbatem într-o neputinţă cosmică să desluşim dezlănţuirile unor incapacităţi stinse în gustul puterii de a muri în istorie, dispreţuind anonimatul. În contemplaţia mea cosmică aş fi putut să iau mâinile Monalisei; să mă conectez prin atingerea degetelor noastre convulsiilor infinitului pentru a decripta amatori în moarte. Însă, privirea cu o invidie tăioasă din ochii Monalisei m-a plesnit cu un fior cosmic; intuisem atingerea degetelor ei şi irizaţiile culorilor s-au stins, trezindu-mă pe un promontoriu pustiit de metafore. Atunci am înţeles că ochii Monalisei erau ai lui Adam; privirile erau ale Evei, iar „pupila” – universul. * ** 24


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

Într-o lume departe de sensul ei, nu poţi migra decât în nesensul ei; fluxul creaţiei te aruncă în spuma metaforei, iar refluxul în adâncul ei. De aceea la orizont cerul s-a topit şi mi-a deschis drumul azurului infinit unde să îmi caut reflexia unei Lumini de transcendenţă a miracolelor altor Creatori în timp ce eu cunosc doar Lumina Albastră un cerc închis cu rază excentrică. Un dezacord care face originea asimetrică în chiar punctul ei de intersecţie, suficient cât să intri în propriul tău neînţeles un chin metafizic. Cât ne-am îndepărtat de simfonia cosmică a trecerii timpului peste noi!... Nici urmă de armonie, iar „lumea este asemeni unui măreţ concert de muzică; să nu fii în dezacord cu ea”(*) dar nici în dezacord cu Gândul Monalisei:

Plânge infinitu-n ploi de stele, adunându-se aluviuni în gânduri, aş vrea să fiu doar una dintre ele, să pornesc un deluviu de idei, s-acopăr lumea ninsă de tăcere, cu brumă de Cuvinte-n scântei.

Paris, Louvre, 15 august 2006

(*) Pitagora, Legile morale şi politice. 25


www.rogrup.net

26


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

A

ŞA

FIE

OARE

Te simţi femeie atunci când "valoarea" ta este scumpă! (se nasc "războaie" pentru a fi cucerită)

FEMEIA

IDEALĂ ?

Femeia ideală în viziunea ta nu este însetată după carieră. Are o slujbă oricare ar fi aceea şi o practică cu plăcere fără să fie stresată şi frustrată ...şi ...mai are timp şi pentru tine. Dar dacă ambii parteneri lucrează mult şi sunt stresaţi? ...atunci cine îşi mai face timp pentru cuplu?

Sunt înaltă, stai nu vreau să te intimidez, cel mai bine mă defineşte cuvântul (micuţă?) dar nu îndrăznesc să-ţi spun... Esenţele tari se ţin în recipiente mici..... Părul este de un blond deschis, lung şi creţ.... te intimidez?

Eu cred că femeia IDEALĂ este atunci când ştii să îmbini o carieră de succes cu cea de familie.

În acest caz voi fi brunetă “Sunt drăguţă şi sinceră?????”

Eu cred că mai există bărbaţi cu capul pe umeri, care cer COMPETENŢĂ şi nu "body without brain"

Am o slujbă bună - dar în nici un caz mai bună decât a ta (Gătesc f. bine “acum sigur nu te intimidez, şi nu-ţi pot oferi sex din abundenţă) STAI!!!! Acum te-am blocat!!!!!”

Şi de fapt ce-şi doreşte?: o iubită, o soţie, o prietenă, o mamă, o gospodină. Şi dacă toate acestea le găseşti într-o singură femeie, aceea este FEMEIA IDEALĂ pentru tine unde defectele par insesizabile.

Te doresc şi-ţi pot oferi "totul"; ...Să fie oare un inceput al dialogului dintre femeia perfecta şi un bărbat oarecare????????

Femeia perfectă este ceva relativ...

De ce femeia are nevoie de nota bărbaţilor?.. Răspunsul este simplu:

Femeia ideală e ceva ,ce vrea fiecare 27


www.rogrup.net

si ceea ce e ideal pentru EL.

De femeia ideală te îndrăgosteşti în fiecare zi fiindcă mereu descoperi ceva "nou" la ea.

Problema majoritaţii este că trăim intr-o societate de consum în care micile "trucuri" care iţi erau date de "romantism" "bun simţ" etc ...în viaţa de cuplu ACUM sunt de modate ...depaşite…

Într-un final, fiecare bărbat are o femeie ideală şi crede-mă nu e un MODEL TV, sau VIP, ci este persoana care te determină să o suni doar pentru a-i auzi vocea şi să-i ascunzi lucruri mici prin buzunare pentru a-i vedea reacţia atunci când le descoperă.

Acum se pune problema să ai peste 1,70 dimensiuni 60_90_60, iar cafeaua este mai bună dacă este băută cu un "barosan" cu burta plină de bani şi uităm de adevăratele valori .

Ne-o dorim emancipată cu propriile păreri dar cu tact şi care nu-şi neagă "sexualitatea".

Femeia ideală este frumoasă prin naturaleţe, prin felul său de a fi, de a zambi. Trebuie să fie înţelegătoare, blândă, să ştie că o relaţie se clădeşte prin încercări, reuşite sau eşecuri.

Pietrele de încercare sunt: copiii şi momentele în care se ajunge la un neajuns finaciar!

Trebuie să fie înaltă?... ...Femeia ideală poate fi oricine, atâta vreme cât reuşeşte să te facă să te îndrăgosteşti de ea: poate fi roşcată, brunetă blondă ...să aibă simţul umorului, cultă, atât cât să poată aborda orice subiect. Ştie că orice zi nouă... e o provocare... 28


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

29


www.rogrup.net

30


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

S

situaţia... Cred că te bucură singurătatea doar când viaţa ţi-a fost plină de dezamăgiri… şi atunci doreşti să fii singură, ...poate e un sentiment de autoapărare... iniţial am crezut că sunt multe femei singure.. dar în ultima vreme parcă sunt mai mulţi bărbaţi singuri...

e impacă una cu alta? S-au

văzut oameni sinceri în ~singurătate~? ...suntem liberi să facem ceea ce vrem... ştiu că nu sunt singură... suntem foarte mulţi ajunşi la o vârstă destul de matură… unde suntem singuri... complexe... prejudecăţi... principii… pretenţii prea mari... educaţia.

Undeva în adâncul inimii cred că tot omul vrea să aibă un suflet lângă el ,,dar poate că din blazare ...când vezi prea multe iţi trece... asta pot so spun pe pielea mea ...şi atunci acea blazare vine că ai acea personalitate prea puternică ...stil ...rafinament ,,şi atunci e greu să găseşti pe cineva la fel... sau poate că unii pur şi simplu nu vor să se căsătorească pot trăi foarte bine şi fără un sprijin sau pur şi simplu sunt prea independenţi ...la urma urmei căsătoria mai nou acum nu este obligatorie ...sunt oameni care văd lucrurile atltfel ,,au alte dorinţe, vor să se simtă liberi sau pur şi simplu aşa au rămas poate nu au fost destul de rapizi ...sau au pierdut momentul... sau cine ştie nu au găsit persoana potrivită... decât să fie căsă-

Există oare indivizi incompatibili cu instituţia căsătoriei ? Să fie de vină decepţiile amoroase? O doză de egoism? Sau... pur şi simplu... nu toată lumea vede viaţa prin prisma gătitului pentru un bărbat ,,a spălatului pantalonilor... Odată... Socrate a fost întrebat de către un discipol... Maestre... nu ştiu ce sa fac. Iubesc pe cineva dar nu ştiu dacă să mă căsătoresc cu ea sau nu. Fiule.. indiferent de decizia pe care o vei lua.. peste zece ani ai să regreţi amarnic... Nu cred că resemnarea ţi-aduce fericire... poate doar... împăcare cu 31


www.rogrup.net

toriţi şi nefericiţi mai bine necăsătoriţi... sau poate intervenii şi comoditatea plăcerea de a face ce vrei şi când vrei..

pentru statut şi bani... şi atât de uşor le este ...eu chiar nu mă pot încadra în acest stas al vremurilor moderne ....alţii o fac inconştient şi dau vina pe iubire .... Viaţa nu merge intr-o singură direcţie!

Ar fi prematur să mă consider "fată bătrână"... sunt încă suficient de tânără să-mi pot alege un partener (nu lua din "ce mai rămâne")... că după o anumită vârstă cred că rămân doar tipii divorţaţi/văduvi.. pentru că cei încă singuri probabil intenţionează să rămână aşa... Frica... de necunoscut. Teama că într-o zi dragostea va dispare şi mă voi trezi lângă el şi nu voi mai avea putere să fug..... Prea multe exemple negative in jur şi prea puţină încredere în oameni. Totuşi... ...cred că atunci când întâlneşti persoana potrivită... aceste temeri dispar sau cel puţin le îngropi undeva ...în suflet… cine nu are inel de logodnă, în buzunar pentru a-l oferi sau pe deget primit, e pentru că nu sunt ambele părţi convinse de faptul ca să încerce să îmbătrânească împreună, dar nici s-o faci numai de dragul de a te integra în societate ...sunt unele care se căsătoresc

VOI DE CE SUNTEŢI SINGURI?

32


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

33


www.rogrup.net

34


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

A

veam doar asta mai lipsea, ba să mai rezolvăm un rebus, să mai fumăm o ţigară şi fumam pachetul la zi şi uite aşa ziua trecea.

m un prieten. Nici nu ştiu, de

fapt, dacă mi-e prieten sau nu. E gândul meu şi l-am numit pur şi simplu Gând.

Intr-o zi veni cu o idee nouă şi, ziceam eu, bună: -Hai să scriem toate discuţiile noastre! -Nu strică să încercăm. M-am apucat de scris. Într-o suflare am scris tot ce mi-a trecut prin minte. Să nu vă spun ce-a ieşit: nimic cu introducere, cuprins şi încheiere, un talmeş balmes de idei fără legătura între ele. Nici eu n-am înţeles nimic. Parcă ideile s-au impiedicat, s-au incâlcit de nu le mai dădeai de capăt. Eu mă miram iar gândul râdea de mine. Cu răutate, parcă, îmi tot spunea că nu mă pricep la nimic, că nici să scriu ce gândesc nu sunt în stare. De aici şi până la amintirea a tot ce-am greşit în viaţa a fost doar un pas şi au inceput remuşcarile. Prietenul meu, Gândul, mă mustra mereu: -Esti inutilă, nu-i trebuieşti nimănui, nu te uiţi în oglindă ca să nu te vezi nici tu, atât eşti de urâta, nedorită si

Îmi petreceam mult timp cu el fiindcă n-aveam cu cine. Făceam planuri, discutam şi ne jucam. De-a ce? Jocuri de toate felurile: rebus, şah, table, jocuri pe calculator.... de astea.... doar noi intre noi. În fiecare dimineaţă îl salutam: -Bună dimineaţa, Gândule! -Bună!... îmi răspundea, uneori morocănos. -Ce facem astăzi, Gândule? -Ce vrei tu, îmi răspundea el. Peste zi ne hârjoneam inventând tot felul de sarcini prin casă, ba chiar făcându-le, unele fără nici un rost, căci nimeni nu intorcea lucrurile şi le făcusem şi cu o zi înainte. Le făceam doar aşa ca să umplu timpul, iar Găndul venea cu idei care mai de care mai idioate: ba să aşezăm mobila altfel, ba să mai facem o mâncare gătită, deşi era destulă, ba o prăjitura şi la căte kilograme a35


www.rogrup.net

bătrâna. Şi asta mereu, în fiecare zi. Plângeam şi-i dădeam dreptate şi iar plângeam. În mintea mea auzeam mereu ca zgomotul de la o moară hodorogită; proastă, inutilă, bătrână... Doamne ce mult sufeream, aşa de una singură. Fumam, plângeam şi iar fumam.... până intr-o zi când mam trezit cu o durere insupotabilă în piept. Abia am reuşit să mă ridic din pat şi să deschid când a venit salvarea pe care am chemat-o, ca să mă ducă la spital. Am stat mult în spital şi am avut mai multe internări, m-am lăsat de fumat, iar într-o dimineaţă când m-am trezit m-am dus în faţa oglinzii şi am zis: -De azi înainte, Gândule, eu voi hotarî ce vei spune şi ce nu! Şi aşa am hotărât să meditez că sunt sănătoasă, deşi slăbisem şi mă uscasem de nu mă mai cunoşteai, să repet mereu că viaţa e frumoasă, că sunt iubită, că iubesc şi mai presus de toate că nimeni nu e vinovat şi că iert pe toată lumea şi pe mine care am gândit aşa cum am gândit. Acum gândeam pozitiv şi mă rugam mult mulţumind în toate rugăciunile şi viilor şi morţilor pentru tot binele pe

care l-au făcut pentru mine şi iertându-i dacă cumva mi-au greşit. Chiar şi cei pe care îi considerasem duşmani erau acum absolviţi de vină şi eram conştientă că eu am atras duşmănia prin felul in care gândeam. Şi ca să vezi, în sfarsit, am raspuns iubirii şi acum nu mai sunt singură, am un sprijin, m-am vindecat miraculos şi sunt convinsă că acest om este un dar de la Dumnezeu pentru mine. Gândul meu mai există, e mereu cu mine, dar nu-i mai dau voie să spună nimic negativ, să judece pe alţii, şi să mintă ...nici pe el insuşi. -Dragul meu... Gând de abia acuma am apucat şi eu să intru şi să scriu ceva... de parcă cineva mă oprise.... parcă cineva ar fi legat clepsidra prin care îmi curgi încontinuu şi mă inunzi cu vise si speranţe.... de care să mă agăţ ca de o liană care duce sus la D-zeu... ...şi ar porni din nou roata timpului care parcă stă. Mă doare... mă doare că scriu pe furiş... de parcă aş fura ceva... nu fur nimic... scriu doar celei mai dragi clipe de pe faţa pământului, din existenţa mea şi din univers!... Nu 36


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

fur nimic... vreau doar să fiu fericită şi să pot să aduc fericire... atât! Dar... poate va înţelege într-o zi şi viaţa şi D-zeu asta şi atunci voi putea să cobor în cea mai iubită staţie de pe glob... staţia cea mai iubită de la capătul sufletului... staţia unde mă astepti tu... staţia unde gândurile se termină şi incepi tu dragul meu... tu care imi esti cel mai drag... şi să fug la tine să iţi zic... "dragul meu... mă bucur că eşti cu mine" ...offf... cât de mult... cât de mult imi doresc! ,,Te iubesc... ce pot să spun mai mult? Te iubesc !!!” Iar tu Gândule, vei fi mereu un frumos cadou şi miracol pe care tot viaţa mi l-a scos în cale.. ...eşti şi vei rămâne până în ultima secundă a existenţei mele aici printre oameni... cel mai de preţ şi cel mai sfânt sentiment fără de care aş uita să visez... pentru că faci parte din mine şi am puterea de a avea gânduri şi vise! Şi o spun zâmbind... pentru că în sfârşit pot să văd... te văd pe tine, iar tu eşti dincolo de tot... eşti dincolo de realitate... dincolo de timp... dincolo de existentă!!! Să nu uiţi asta când mă vei răsplăti cu bunătatea

viselor!!! − Gândule, de unde vii? − Gândule, încotro te-ndrepţi?

37


www.rogrup.net

38


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

C

fragmente de clipe amare cum vin spre mine, inexorabil ca un destin şi mă întreb: - Alţii sunt mai buni oare prin litere negre aruncate pe drum alb de timp sau sunt nebuni venind cu laudă, ei fiind oricând însăşi trădarea?

lipe moarte de noapte, zbucium

îngemănat cu zori, amorţirea conştiinţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este şi nu vrea să vină… Seara, înghesuită între litere negre în alb, şi electronii lovind ecranul, se perindă prin faţa-mi care îl priveşte cu ochi obosiţi. Oboseala conştiinţei existenţei zace aruncată pe cărări nenumărate cu viteze de timp diferite, căutându-şi drum prin şi spre destine necunoscute. Sticla supărată nu mă vede cu toate ca este un mare-mic ochi deschis spre un mare-mic univers.

Bat la poarta sincerităţii mele să o acuz de minciună şi poate că greşind arată ce nu este adevărat. Poate însă mă damnez ducând poveri ce nu-mi aparţin? Valoarea este în laudă sau lauda este valoare? Patru de noapte au lăsat trei în urmă ceasuri şi numărul creşte. De ce vrem să fim fiecare ceva separat? De ce vrem să fim suflete moarte înainte de a ne naşte?

- Oare de ce înşiruirea de cuvinte doare câteodată?

Personalitatea oare ce este? Nu este izolare, nu este acel eu singuratic si egoist care caută unicitate? De ce căutăm separaţii în divizibilităţi distincte fără canale de comunicare? Întunericul fuge de lumină. De ce vrem să fim întuneric sau lumină? Ea, personalitatea negativă sau pozitivă, ne face să dorim asta şi să ne izoleze în distincte părţi, ca apoi să ne distrugă?

Cuvintele nu sunt ciocane, nu sunt arme inventate sau neinventate. Ele sunt aruncate pe drum de timp să ne împiedice câteodată. Cu sau fără voie ele devin cuie de timp, înţepând inimile în sensibilitatea lor. Ele sunt întreruperi ale fragmentelor de destin, uneori amar în aproape şi inexistente clipe - scântei din drumul nostru. Stau şi gust minusculele 39


www.rogrup.net

devin, un nu este, un departe ce nu poate fi aproape niciodată, pentru a dispare undeva în infinit. Sunt un mic infinit de nimic şi mă doare. Sunt aici de unde am plecat Împărtăşind şi dăruind oare, dai sau ţi se ia? Dacă baţi fierul timpului arătând greşeli de construcţie, pot fi vinovat sau are sens să fac zbatere din asta?

Acum sunt plin… sunt tot plin de întrebări! Am sufletul murdar oare? Maşina de spălat a timpului mă va spăla? Scriu ca să fiu un ce? Un mare necunoscut şi apoi uitat? Oare are importanţă? Clipa existenţei noastre este aşa de mică, încât tot ce atârnăm de zeul duratei, rămâne infinit de mic. Să fie oare aşa dacă nu renunţăm la unicitate, la entitate separată în drum de timp? Albe versuri scrise cu lipsuri de clape bătute sau puse aiurea şi fără sens, pot fi destinul oprit la porţile clipelor importante? De ce nu pot da răspunsuri la întrebări care par doar a fi deşarte?

O clipă între ora patru şi cinci, dinspre miez de noapte spre dimineaţă cenuşie în amintiri de seară, face primăvara fără flori. Omoară răsăritul şi întunecă lumina zilei. Litere negre scrise în alb mă omoară cu naşterea lor înşiruită şi deja uitată în fapt de demult. Timpul trece şi lasă în urmă colb de praf, uitare peste ce suntem şi am fost. Nu existăm decât în iluzia trecutului, a duratei în elementele ei principale pe care o numim fragment sau felie de timp. Unii pot fi dumnezeire si răscolesc trecutul, uitându-se la unii din noi care poate am fost ceva în el şi pentru el, ca element de continuitate într-o zbatere de a fi nedivizibili şi continuatori.

Eu şi ei. Ei sunt oare, nume care sunt după porţi ascunse în invizibil cu adrese necunoscute sau toţi pe o listă de adresă necunoscută mie? Poate fi destin pe drum de timp pentru mine poate înşelător şi fără întoarcere. Eu, separat, pot fi izolare, abandon, retragere în faţa inexorabilei dorinţe de unicitate a unor divizibilităţi pe orbite ce vor să fie separate. Ele vor să tac în izolare şi eu. Mă vor face să 40


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

Poate am rămas pe drumul timpului pentru că nu am vrut să fiu ce este altul, prin literele lui negre scrise anapoda sau ordonat, în logica clipelor de prezent pentru fiecare. Logica aceasta este a fiecărei clipe, unicat de înţelegere, dar numai pentru ea, pentru acea clipă. Această unicitate reprezintă un unic prezent, al fiecărui înţeles, în clipa existenţei sale, uitată în trecut şi neînţeleasă de viitor.

parate se vor pierde în depărtări de infinit, nefiind valoare, nici durere, nici lacrimi, nici nefericire, nici măcar singurătăţi între lumi, ci vor fi viduri în universuri separate. Vom fi separaţi în lumea împărţită în două. Cei ce vor să fie întuneric fără lumină şi cei ce vor să fie lumină fără întuneric. Cei din întuneric vor fi singuri şi separaţi, în lumi separate, ei separaţi, pentru că întunericul nu uneşte decât în-tuneric. Cei în lumină sunt împreună, vor fi împreună, făcând parte din separaţiile drumului de timp pe acelaşi drum. În fiecare an, renaşterea este încercarea curăţirii drumului spre viitor.

Cei însemnaţi fac prin înşiruire de litere negre în albul timpului, ca prezentul să se întindă în viitor cât mai mult. Ei pun umărul la drumul timpului, ei fiind cei cu dar de a fi indivizibili, uniţi, fără personalitate distinctă şi revendicată, sunt acei care prin întoarcerea la ceea ce au fost şi sunt vor să vină spre noi pentru a fi împreună.

Prin trecere, timpul rămâne să sedimenteze clipe ale prezentului, în entităţi separate de întuneric, în grupuri de suflete unite întru lumina viitoarei renaşteri. În unul sa fim toţi şi toţi în unul! Dumnezeu în drum de lumină prin ea şi către ea, ne duce şi doar prin lumină dobândim unirea sufletelor spre viitor – Tot din lumina cunoaşterii, pentru că lumina este un întreg, un Tot al bucuriei!

Nu vreau să fiu eu singur pe drum de timp, să am scrieri unicat, scrieri separate căci destinul drumului de timp nu desparte, ci încearcă să adune materie la un loc, precum şi suflete împreună. Cuvântul este liantul unirii. Cei care vor să fie entităţi se41


www.rogrup.net

- Suflete moarte, de ce v-aţi născut?

peste sufletele noastre, ploaie amară căreia nu-i putem face faţă. Suntem mari în vorbe scrise şi mici în fapte nescrise.

Viul clipelor rămâne câteodată în urma trecutului sălbatic, răscolit de resentimente. La colţul spaţiului curbură, aştept deznădăjduit răsăritul clipelor viitorului. Voinţa şi ea rămâne încătuşată de subconştientul care nu iartă. Ea duce lanţul greu al clipelor înşirate în fapte care apoi cer iertare. Numai că pe altarul de sacrificiu nu rămâne câteodată nimic, decât o amintire hâdă şi goală de sacrilegiu păgân. Nu putem să cerşim ca sfârşitul să fie amânat în speranţa deşartă. El este împlinit de mult, înainte de a fi fost noi început.

Aşteptăm colinde de laude şi nu suferim critica. Punem pavăză să ne protejăm o faţă şi jumătate de ecran. Nu ne place să recunoaştem că suntem, unii din noi, oameni jumătăţi de ecran, jumătăţi de inimă, jumătăţi de caracter. Sufletul chinuit aleargă la porţi şi zăgazuri puse de noi artificial. Ochii cer armonii de plăcere, plictisiţi de prezenţa uzualului. Necunoscutul ne îmbie cu ochii lui misterioşi, ascunşi undeva, acolo. Când cade paravanul şi devine obişnuinţă, repede renunţăm la ce ne este dat, pentru a crea încă un păcat.

La scară temporală, virtutea este transformată în minciună sau în mulţimea inversărilor pe care mintea bolnăvicioasă o poate născoci şi pune drept scut. Neputinţa nevolnică o punem în faţă spunând că suntem neînţeleşi sau nedreptăţiţi. Cuvântul îl scurtăm sau îl lungim câteodată, îl răsucim îmbrăcându-l în sensuri ambigue. Ne mândrim că suntem inteligenţi prin cuvinte puse nu unde le este locul. Nu odată, ele, cuvintele, devin negre şi se întorc în ploaie

Aşa că originea pentru unii din noi începe nu din grădinile Edenului, nici cu prima Evă, nici cu primul Adam. Începe de fiecare dată cu un nou început prin fiecare dintre noi, ca o repetare infinită până când vom realiza că nu putem ispăşi decât renunţând pentru totdeauna la divizare. Oare renunţarea la unicitatea individualizată şi reluată la infinit va 42


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

distruge multiplicarea şi ne vom întoarce la origine prin cei doi, Adam şi Eva?

mânteşti resturi, locuri şi chipuri nevinovate. Măcar să ne ducem la margine de lume, să punem deşeurile noastre să ardă în cuptorul prăbuşirii universului, să ardem ce nouă nu ne prieşte. Dând vina şi nerecunoscând slăbiciuni sufleteşti sau invocând neştiinţa, nu înseamnă scăparea de pedeapsă. Chiar când simţim clipe minunate în punct unic ridicate, împreunate de răscolire sentimentală, putem minţi, pentru că durata este atât de mică, încât o putem uita în trecut, ca şi cum nu a fost al nostru acel punct, lăsându-l în nerecunoaştere. Nu putem merge singuri mai departe.

Repetarea noastră sub infinite forme va reuşi să regăsească pe cei doi, ca sumă a tuturor entităţilor care au trăit şi vor trăi, ca suflete răzleţe desprinse din unul şi acelaşi suflet comun? În fapt şi drept, dovadă şi grupurile noastre de oameni, transformate în nume de ţări, tot în unire şi împreună îşi regăsesc acelaşi ţel. Nu este amăgire, este scris acolo în cod dumnezeiesc. Sunt litere de timp şi vremuri ce tind ca totul să fie unul şi acelaşi cuvânt. Creaţia prin cuvânt apare ca şi conştiinţa universală, dar folosită în sens pozitiv. Nu putem crea aberaţii, clone ale cuvântului mamă Eva şi tată Adam, dând Cezarului străin de noi, de toate, apoi urmându-l în ţara lui. Ţara întunericului constă în, cu şi fiecare clipă păcălită, furată sau luată celui ce spunem că noi nu spunem minciuni. De aceea, uneori, adâncurile noastre se revoltă asemenea vulcanilor, prea pline de presiuni vinovate, răbufnesc udând cu nepă-

Puţinii care sunt unici pentru unire în lumină, nu toţi iau drumul renaşterii prin ea. Aceasta pentru că printre ei s-au strecurat şi cei care vor să fie unicate într-o lume de separaţi, care nu aparţin drumului luminii. Drumul timp are sita sa mare şi largă, sită prin ale cărei găuri, foarte mari sau foarte mici, unii îşi imaginează că vor trece sau nu. Nu ştim dacă trebuie să trecem sau nu. 43


www.rogrup.net

Cine vor fi cei care vor merge pe drumul luminii si vor trece prin găuri mari-mici sau mici-mari? A fi o entitate separată, distinctă, ne determină oare să ne separăm cât mai mult sau să ne unim într-o sigură şi mare luminoasă fiinţă? Cei care nu vor asta, tinzând să devină unicităţi separate, nu se îndreaptă spre întuneric? Vremurile poartă povara lor ca o trenă în trecutul curburii timpului, trenă pe care noi oameni suntem invitaţi, conform faptelor noastre, să păşim sau nu. Diferenţa dintre curbura timpului şi linia lui dreaptă este viaţa noastră. Fiecare avem curbura noastră de timp, curbură de care suntem responsabili şi în cadrul căreia ne adăpostim sufletele. Două curburi de timp se pot intersecta făcându-şi sălaş de suflet în cadrul unei curburi mai mari de timp. Din noi trebuie să plece noi începuturi, din bine către mai bine, pentru ca finalul să fie reîntoarcerea noastră acolo unde cercul întoarcerii ne este Acasă. 44


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

45


www.rogrup.net

O poveste de Marcel Č˜andru

46


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

A

Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii '40. Lângă ea era o valiză mică de nailon. Apar-tamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile.

stăzi, un prieten foarte bun mi-a

relatat o întâmplare de-a sa, de pe vremea când lucra ca taximetrist ca să se întrețină. Impresionantă pot spune… Am învățat multe din ea.

Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai nici un ceas pe pereți, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.

Iată mai jos povestea: „Într-o noapte când am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, clădirea era acoperită în întuneric, doar cu excepția unei singure lumini la o fereastră de la parter...

"Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină?" zise ea.

În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă.

Am dus valiza la mașină și apoi mam întors ca să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț si am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitatea mea. "Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată". "Oh, sunteți un băiat așa de bun!" zise ea.

Deci am mers și-am bătut la ușă. "Doar un minut" răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mica de statura, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea.

Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresa, si apoi m-a întrebat: "Ai putea să conduci prin centrul 47


www.rogrup.net

orașului?" "Nu este calea cea mai scurtă" am răspuns eu rapid. "Oh, nu contează" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil..."

colo în întuneric, contemplând în tăcere. Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintrodată: "Sunt obosită... Hai să mergem." Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. Era o clădire ieftină, ca și o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi cum am și ajuns acolo. Erau atenți și concentrați asupra fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.

M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori. "Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune că nu mai am mult timp..." În tăcere am căutat ceasul de taxare și l-am oprit. "Pe ce rută ați vrea să merg?" am întrebat.

"Cât vă datorez?" a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul. "Nimic" am zis eu. "Dar trebuie și tu să te întreții." "Nu vă faceți griji... sunt și alți pasageri" am răspuns eu. Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.

Pentru următoarele două ore am condus prin oraș. Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca și operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobila care odată fusese o sală de bal unde obișnuia sa meargă la dans pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga sa opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea a-

"Ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc." 48


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. În spatele meu, o ușă se închisese... Era ca și sunetul de încheiere a unei vieți... Nu am mai luat alți pasageri în tu-ra aceea de lucru. Am condus pier-dut în gânduri... Pentru restul zilei de-abia puteam vorbi.” >>

își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă! Viața aceasta s-ar putea să nu fie "petrecerea" la care speram, dar cât timp suntem aici, putem de asemenea să "dansam". În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: "Ziua de azi este o zi specială!" Amintește-ți asta prietene: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, aceasta e singura scenă pe care "jucăm”.

Acum mă întreb ...ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?... Ce-ar fi fost dacă ar fi refuzat să ia comanda, sau doar să claxoneze o dată și apoi să plece?... Îmi spunea prietenul meu că uitându-se în urma nu credea că a făcut ceva mai important în întreaga sa viață. Suntem condiționați să credem că viețile noastre se învârt în jurul unor momente mărețe. Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva puțin, ceva neînsemnat. Oamenii s-ar putea să nu-și amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna 49


www.rogrup.net

Ce este femeia? de Valeria HereČ™

50


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

F

se va ridica, va simți dragostea ce o înconjoară și va radia de fericire. Femeile au tendința de a trăi mai intens sentimentele decât bărbații. Sentimente precum nesiguranța, grija pentru un lucru, indignarea, inutilitatea, neîncrederea, confuzia, nevoia sunt trăite de către femei într-un mod mai accentuat chiar dacă nu ar fi cazul. O femeie cu cât este ajutată mai mult cu atât îi crește încrederea în sine și scapă de sentimentele negative pe care hormonii le fac să apară în interiorul său. Femeile tânjesc după înțelegere, respect, devotament, încredere în sine, admirație, egalitate cu bărbații și după sentimentul de iubire. Unei femei îi place să își petreacă timpul făcând lucruri simple precum cititul unei cărți, ascultatul unui CD bun, scrierea unui jurnal, uitatul la zborul unei păsări. Unei femei îi place să se relaxeze făcând o baie cu multă spumă și fiind înconjurată de multe lumânări. Lucrurile pe care ea le iubește sunt vorbitul cu o prietena pentru o perioadă lungă de timp, mersul la cumpărături, plimbările lungi, savuratul unui pahar de

emeia este un lucru bun. Femeia

este mereu sensibilă. Femeia este sexy. Femeia este dulce. Femeia este companionul perfect pentru a te distra. Femeia este plăcuta ochiului. Femeia este puternică. Femeia este cea care dă viață. Femeia este o specie foarte emotivă. Femeia reprezintă pasiune pentru un bărbat. Femeia este frumoasă. Femeia este ispititoare. Femeia este soție. Femeia este prietenă. Femeia stă în spatele oricărui om de succes. Femeia reprezintă confort. Femeia poate plânge și suferi. O femeie este precum un ocean. Atunci când se simte iubită încrederea în ea crește semnificativ. Abilitatea unei femei de a accepta și de a returna dragostea este o reflexie a felului în care ea se vede. Dacă o femeie se vede fericită și sexy inima și brațele ei vor fi larg deschise. Când se vede doborâtă și când suferă cade în umbră. În această perioadă ea are nevoie ca mintea și inima ei să fie deschise dar... nu va fi așa. După ce va reuși acest lucru ea 51


www.rogrup.net

vin, satisfacerea partenerului de viață sau pur și simplu statul pe canapea și visatul cu ochii deschiși. O femeie este sufletul unei relații, ea este fantezia, floarea, lumânarea, vinul, muzica romantică, ținuta sexy, plăcerea unirii într-o singură ființă cu cel de lângă ea și mirosul dulce al naturii. Femeia este cea după care un bărbat tânjeste. Femeia este ființa pentru care un bărbat trăiește. Femeia este cea pentru care un bărbat ar fi în stare de crimă. Femeia este cea pentru care un bărbat luptă împotriva oricui. Femeia este cea pentru care un bărbat este în stare sa se schimbe. Femeia este cea care educă un bărbat. Femeia este cea care înduioșează un bărbat. Femeia completează bărbatul. Femeia este ființa de care un bărbat are nevoie cel mai mult pe lume. În această lume dominată de bărbați ar trebui să fim mândre că suntem femei și că ei fără noi nu ar putea exista.

52


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

53


www.rogrup.net

54


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

A

lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. Pentru simplul motiv că după ordinul de reprimare criminală a revoltei din 1989, dat de dictator, printre cei măturaţi de pe faţa pământului s-a numărat Alexandru Grama. Împlinise cu doar o lună înainte 18 ani. În 17 decembrie, se găsea în coloana de manifestanţi care venea din Calea Aradului spre centrul Timişoarei. După unele mărturii, asupra lor au tras indivizi în haine civile, dintr-un Aro. După altele, militarii MAPN ar fi deschis focul. Grama a fost rănit în braţ şi în maxilar. A mers acasă, iar ai lui l-au transportat la Clinicile Noi, unde medicii au spus că rănile nu sunt foarte grave. A doua zi, însă, rudele lui au primit vestea că e mort. Au găsit trupul lui abia după opt zile! Fusese împuşcat mortal, ca mulţi alţi răniţi ai revoluţiei internaţi în spitalele municipal şi judeţean.

veam 13-14 ani şi visam să

devin fotbalist, ca mulţi alţi puşti, printre care se număra un băiat scund, dar bine legat, căruia îi plăcea postul de fundaş central. Mie îmi plăcea în poartă şi, dintre toţi stopperii de la grupele de pitici şi juniori ai Clubului CFR Timişoara îl preferam pe băiatul ăsta, mic de statură, numit Alexandru Grama. Era neobosit, o adevărată zvârlgă. Murea pe teren, cum se spune. Odată, încercând să oprească o minge să intre în poartă, s-a jupuit urât, intrând în cârligele de care e agăţată plasa. Murea de ciudă când luam gol. Cum spuneam, nu stătea prea bine cu instinctul de conservare, iar la antrenamente îi reuşea întotdeauna o acrobaţie pe care nu vă sfătuiesc s-o încercaţi: în momentul când venea o minge înaltă spre el, în loc s-o joace cu capul, plonja în faţă, ca în bazin, şi o degaja cu talpa.

Cu ocazia deshumării cuplului de tristă amintire, unii îi căinează. Am auzit chiar argumentul idiot că n-a fost genocid, că ceauşeştilor li s-a reproşat pe nedrept masacrarea a 60.000 de oameni. Au fost, în realitate, „doar“ 1.104 morţi şi 3.321 de

Ce mi-a venit să amintesc aici, acum, despre acest inimos coleg de echipă? E o reacţie la vânzoleala din ultimele zile, apropo de dezgroparea 55


www.rogrup.net

răniţi (mulţi grav mutilaţi). Şi, după unele creiere găunoase, n-a fost genocid! Pe de altă parte, bântuie public dilema tembelă: sunt sau nu sunt ceauşeştii cei dezgropaţi ieri? Păi cine drac' să fie? Ar fi avut vreo noimă ca cei care le-au făcut felul să pună alte cadavre în locul lor? Şi cu „originalele“ să fi făcut ce? La „fanii“ jalnici ai lui Ceauşescu remarc, pe lângă prostie crâncenă, mânie isterică. Ăştia sunt, de altfel, fanii pe care îi merită... De un lucru sunt foarte convins: sufletul lui Alexandru Grama nu se află în acelaşi loc cu umbrele celor doi sceleraţi.

56


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

57


www.rogrup.net

58


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

A

(ei n-au murit, ne veghează, sunt cu noi, putem cere „minte” la ei) şi răscrucea de drum sau destin (semnul/simbolul Libertăţii Alegerii – Dar Dumnezeiesc ce ne face asemeni Lui), Fântâna (Apa) şi Podul sau „podişca” aşa cum spunea femeia simplă din sat. Satul este până la urmă contul nostru de înţelepciune din care ne hrănim după ce ni s-au strepezit dinţii cu înţelepciunea telefilozofilor sau jurnaliştilor scuturători de pix. Dar să revenim la lucruri care merită!...

m fost invitat azi 18.07.2010 la

hirotonirea finului meu Marius şi la resfinţirea Bisericii unde a primit darul preoţiei de la Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La întoarcere am fost nedumerit să observ în acest sat cu case mici, vechi, pitite după perdele de verdeaţă, o mulţime de cruci pe marginea drumlui, dar nu la întâmplare. Am decis pe loc să mă opresc şi să aflu taina/tâlcul acestor cruci nefireşti/nemaivăzute şi am aflat-o. Crucile erau la fel de numeroase ca şi fântânile de la porţi.

Apa e aceeaşi de la facerea Lumii şi apariţia vieţii pe pământ (1460x 1015 tone). Spuneam la o emisiune TV că putem afirma fără să riscăm prea mult să greşim, că o picătură de apă dintr-o lacrimă a lui Iisus Christos este posibil să se regăsească azi în trupul unuia dintre noi. Apa este legătura fizică şi spirituală dintre noi şi Istoria noastră pe care nu o putem minţi fără să ne riscăm pierderea/spurcarea sufletului. Cât despre pod, el este legătura cu ei, cu iubiţii noştrii şi prea curând şi pe nedrept uitaţii/ridiculizaţii părinţi...

Această simbioză a oamenilor simpli de la ţară cu părinţii lor le dă o stare de linişte, confort şi siguranţă. Aceşti oameni n-or să fie niciodată deprimaţi pentru că au la cine „striga” după mintea potrivită: la „podişcă”, pe băncuţa de lângă fântână sau la răscruce acolo unde sunt adunaţi la sfat Ei, Bunii... Şi ar mai trebui să aflaţi că există (iată Dovada!), o legătură reală între strămoşii noştrii 59


www.rogrup.net

Dar despre sfinţirea Bisericii, despre finul Marius şi despre un alt prieten cu acelaşi nume dăruit şi el tot de Bunul Dumnezeu, într-un articol viitor unde veţi putea vedea şi imagini video excepţionale...

60


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

61


www.rogrup.net

62


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

V

misiune specială în această existență și în această lume, și pentru asta îmi dedic energia, timpul și toată viața mea operei poetice și proiectelor pentru România, ca parte fundamentală a Europei. Mărturisesc deasemenea pasiunea mea pentru latinitate și pentru măreția imperială a urmașilor românilor, printre care ne numărăm și noi. Dacă ar fi după mine, aș face o alianță mondială a popoarelor de origine latina și cred că ar rezulta cea mai mare forțî politică de pe mapamond. Faptul că cineva este sau nu de acord cu credințele și ideile mele nu mă interesează. Sunt foarte puțini oameni pe care îi prețuiesc, dar cei care mi-au cucerit admirația și respectul nu le vor pierde niciodată. Cred cu tărie în loialitate și nu mă voi abate niciodată de la principiile morale care mă conduc în viață. Semnez cu mândrie aceasta confesiune,

reau să fac aici o mărturisire

clară a ceea ce gândesc și simt. Înainte de orice, vreau să mărturisesc credința mea în Dumnezeu Tatăl, dar și în Fiul Său, Isus Cristos! Sunt botezată în ritul creștin ortodox și nu mă voi dezice niciodată de asta! Mărturisesc deasemenea pasiunea mea pentru filosofia idealistă și pentru misticii de toate felurile: iudaici, creștini, budhişti și chiar musulmani. Mă pasionează simbolistica religioasă, politică, masonică. Cred în inițiativa și politica liberală, dar pentru cei sărmani cred că e mai bună doctrina social-liberală Consider că nu trebuie să cer voie de la nimeni ca să cred în ceva. Mărtusisesc că sunt și voi fi etern Poetă. Iubesc națiunea română cu pasiune și România, în ciuda teribilei dezamăgiri pe care mi-o pot provoca cei mai mulți dintre contemporani. Mă consider genială și cred că am o

MARIA BARBU 63


www.rogrup.net

64


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

E

mânt, că am venit să percepem anumite lucruri din puncte de vedere diferit (cât de plictisitoare ar fi lumea dacă toţi am percepe la fel). Aceste percepţii ale noastre fiind ele "bune" sau "rele" ( nu există bun, sau rău, ci doar există) ne dau puterea de a evolua, atât pe plan fizic cât şi spiritual... Cu cât dăm mai multă energie lucrurilor nedorite în viaţa noastră cu atât primim mai mult din ele şi vâslim în continuare împotriva curentului, până ce obosim, această oboseală manifestându-se prin boală, relaţii de cuplu instabile, eşecuri pe plan profesional şi aş mai putea da o mie de exemple!

ste un ciclu, dacă dorim să

spunem aşa, care se repetă periodic. Mereu mi-am pus întrebarea de ce oare unii oameni o duc mai bine, alţii mai puţin sau chiar deloc bine şi răspunsul nu a încetat să apară! Viaţa noastră actulă este manifestarea gândurilor noastre din trecut, iar viitorul este manifestarea gândurilor noastre din prezent de acum, prin consecință trăieşte clipa de acum la intensitate maximă, dând culoarea, forma și încărcătura sentimentală pe care doreşti s-o trăiesti, manifestă această dorinţă cum poţi mai bine şi ea nu va înceta să apară în viaţa ta. Un copil a întrebat odată la un curs de manifestare de ce sunt oamenii maturi aşa de morocănoşi.

De ce sunt copiii aşa de voioşi? Pentru că nu simt şi nu opun rezistenţă, ei lasă să fie duşi de valuri până ce ajung la scopul dorit, aceasta este diferenţa dintre generaţii. Nu este vorba de diferenţe de vârsta, această diferenţă se explica prin rezistenţa energetică a generaţiilor. Cu cât înaintăm mai mult în timp ne dăm seama că am obţinut anumite lucruri care ne-au produs plăcere, dar nu ne mai satisfac aşa că la început cău-

Răspunsul a fost clar, deoarece cu cât trăim mai mult cu atât ne intâlnim cu obstacole în viaţă care nu ne fac plăcere şi ne canalizăm energiile pentru a căuta vinovatul, întorcâdune barca şi vâslind împotriva curentului, crezând că aşa este bine, uitând de fapt menirea noastră pe pă65


www.rogrup.net

tăm continuu ceva care ne lipseşte, până la urmă ne dăm seama că ceea ce ne lipseşte este de fapt pacea sufletească (interioară).

RUL LUNAR TIBETAN, ACEASTĂ ZI, ESTE O ZI DE 10 MILIOANE DE ORI DEOSEBITĂ, FAȚĂ DE ALTELE, AVÂND ȘI SOARELE CONJUNCT CU VENUS, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ GÂNDURILE NOASTRE SUNT DE O FORȚĂ MULT MAI MARE, PUTEM SPUNE ÎNZECITE, DOARECE ȘI ÎN CALENDARUL BUDHIST ESTE O DATĂ SPECIALĂ. INDIFERENT DACĂ ESTE ADEVĂRAT SAU NU DIN MOMENT CE ACEASTĂ DATĂ ADERĂ LA CONȘTIINȚA SPIRITUALĂ, MULTE PUTERI ADUNATE LA UN LOC ADERĂ LA PUTEREA COLECTIVĂ, CARE CREAZĂ CONȘTIINȚA MULTIPLĂ. ASTFEL DACĂ TOȚI OAMENII ÎȘI CONCENTREAZĂ ATENȚIA ASUPRA SEMINȚEI INTERIOARE ȘI A LOCULUI UNDE SE AFLĂ, ATUNCI TOATE TREC LA LOCUL LOR, AM PUTEA SPUNE CĂ SE INTOARCE ACASA. DIN ACEASTĂ CAUZĂ AȘ RU-GA PE TOATĂ LUMEA CA DE DATA ACEASTA NU PENTRU O LUME MAI BUNĂ PENTRU SEMENII NOȘTRI, NU PENTRU A CERE SPRIJIN PENTRU ALȚII SĂ NE RUGĂM, CI TOATĂ LUMEA SĂ SE CONCENTRE-ZE CA TOȚI SĂ AJUNGEM LA LO-CUL NOSTRU

Cum putem să ne dăm seama că suntem pe drumul cel bun? Este foarte simplu, adică ceea ce ne provoacă plăcere este în armonie cu energia noastră divină, dacă suntem împoriva curentului. Pentru a scăpa de starea de disconfort, dacă avem așa ceva, trebuie să găsim un lucru care să ne producă sentimentul de uşurare, care ne va întoarce barca în sensul curentului. Nu contează unde eşti, de unde ai pornit, singurul lucru care contează este să porneşti la drum, sunt aici şi aşa e bine, sunt aici şi aşa e bine" repetând mereu acest lucru vei vâsli în direcţia curentului care va porni mai tare şi te va lăsa în staţia dorită de tine. Să ştii că oricum vei ajunge la destinaţie, chiar dacă vâsleşti împotriva curentului. Întrebarea este când? În încheiere aş dori să vă rog un lucru! DATA DE 29 OCTOMBRIE ESTE O DATĂ IMPORTANTĂ ÎN CALENDA66


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

DESTINAT, SĂ AJUN-GEM LA SEMÂNȚA INTERIOARĂ (Doar de dragul de PROCES). De fapt, dacă acest lucru este făcut, puteţi rezilia orice în lume, de ce am vrut să desfăşoare forţe în crearea unei pozitiv oricum, suferinţa va înceta să mai fie - aşa cum spune Buddha. Nu acolo - dar Bent. Desigur, acesta este doar un sfat, toata lumea asculta intuiția lor, şi ştiţi, nu asculta la orice maestru, profesor! ASCULTAȚI NUMAI DE VOI!

67


www.rogrup.net

68


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

P

iau să prindă puteri, ca să reziste pînă la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cură de întinerire forţată. Cu trupul gol la soare, încercau să uite că erau mai bătrîni decît în verile precedente. Alţii veneau aici pentru că nu aveau curaj să renunţe decît temporar şi parţial la confortul civilizaţiei. Aduceau, dealtfel, şi pe plajă vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai mulţi, nici de maşini. Umblau în schimb în picioarele goale cu iluzia că au regăsit natura elementară. Iluzie de o clipă. Eu mă duceam la mare din alte motive. Regăseam acolo stratul cel mai primitiv al pasiunilor mele. Aveam pe nisip o plăcere aproape vicioasă. Îmi era de ajuns să mă întind pe nisipul fierbinte, să simt cum soarele îmi dogoreşte trupul şi să aud cum marea foşneşte la cîţiva paşi de mine. Nu pricepeam nimic decît că eternitatea nu e altceva decît murmurul indiferent al tăcerii, golul prin care alergăm, pe care îl întrerupem o clipă cu fuga noastră, dar în momentul cînd ne-am prăbuşit se reia. Îmi era de ajuns să simt asta ca să regăsesc acel adevăr elementar din mine... Cel mai mult iubeam liniştea plajelor

endula arată clipa, dar cine ara-

tă eternitatea? O întrebare ce-ţi vine în minte în momentul în care simţi că timpul se dilată, lăsându-te să intri parcă în anticamera eternităţii, să uiţi câte ceasuri au fost umplute cu suferinţă, să uiţi că există cifre ce îţi indică ameninţător viitoarea-ţi trecere în nefiinţă, să te simţi ca un izvor singuratic ce şi-a găsit oceanul nesfârşit, prin vise închipuite. N-o să vă surprindă dacă vă spun că iubesc marea. Cine nu o iubeşte? Poate o să vă surprindă puţin pretenţia că o iubesc altfel decît ceilalţi oameni, dar vă asigur că nu ascunde nici o vanitate. E vorba de altceva. Adeseori, vara, pe plajă, mă uitam în jur şi mă întrebam ce reprezenta marea pentru necunoscuţii care stăteau la soare să se bronzeze, sporovăind veseli sau prăbuşiţi în clipa lor interioară. Pentru unii, marea era cu siguranţă un exil provizoriu din plictiseala şi mediocritatea vieţii obişnuite. Veneau pe plajă şi trăiau câtva timp în afara destinului lor sau vro69


www.rogrup.net

goale dar şi strigătele celor care aleargă pe nisip. La fel de mult iubeam şi templele vechi năpădite de iarbă. Şi, după cum bănuiţi, eram convinsă că nu există altă înţelepciune decît aceea de a ne bucura că trăim. Un prieten care locuia în alt oraş şi căruia îi plăcea să mă zgîndăre, mi-a scris odată că el nu ştia ce e speranţa şi ce-ar putea face cu ea. Dacă îmi aduc aminte, grecii au scos speranţa din cutia Pandorei ultima, considerînd-o cel mai mare dintre rele. Oamenilor, zicea el, n-ai voie să le vorbeşti despre speranţă dacă vrei să-i salvezi. Speranţa ne-a pregătit doar să înghiţim mai bine cacialmaua. I-am răspuns că această cacialma este singurul lucru pe care-l avem. Şi pentru că-mi vorbise despre greci, am vrut să-i povestesc despre fecioarele care undeva în Grecia veche dansau şi cîntau, ţinîndu-se de mînă, şi, cîntînd încă, se desprindeau, una cîte una, din cerc şi se aruncau în abis. Vroiam să-i spun că eu aş fi dansat şi aş fi cîntat alături de ele, dar n-aş fi putut să mă desprind din cerc. Pînă la urmă i-am povestit altceva, cum, odată, am mers

o noapte întreagă printr-un desiş de bălării ceva mai înalte decît un mine, în jurul unei cabane, la vreo cîteva sute de metri de ea, cu convingerea că mergeam în linie dreaptă. Poate că şi viaţa e aşa. Mergem în cerc, în jurul unui punct pe care nu-l vedem şi care, totuşi, poate, e aproape, foarte aproape.

70


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

71


www.rogrup.net

72


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

T

oboseam din când în când. Nu voiam să ne lipsească nimic, nu voiam ca el să se simtă aiurea pentru faptul că nu îşi permiteau prea multe, încercam să nu-i fac reproşuri, să nu-l pun în nici un fel într-o poziţie care să-i rănească orgoliul masculin. Şi de cele mai multe ori reuşeam. Dar, din când în când oboseam şi anunţam sus şi tare că abia aştept o relaxare fiscală, măcar trei luni în care să nu ne mai gândim la facturi şi bugete. Pe măsură ce timpul trecea el se întuneca, începea să simtă că nu se mai poate aşa. Dar tăcea, nu era obişnuit să vorbească despre grijile lui. De câte ori simţeam că i se clatină încrederea bărbatului meu cel minunat, eu număram motivele pentru care puteam fi fericită. Era un bărbat bun, nu lipsea niciodată seara de-acasă, ştia întotdeauna să spună exact ce trebuie ca mă facă să zâmbesc... La începutul relaţiei noastre mă răsfăţase cu flori, cărţi şi bomboane, mici gesturi pe care atât de puţini se mai chinuie să le facă astăzi. Ne completam perfect. Ascultam cam aceeaşi muzică, ne plăceau aceleaşi filme, eram pasionaţi de in-

oamna? Sfârşitul agonic, zbu-

ciumat şi melancolic al verii, la capătul căruia zace marea de alb a iernii. Patru luni mai târziu ne-am mutat împreună în casa lui. Mă lăsase să aleg culorile, să comand mobila, să asortez covoarele, să-mi aranjez cărţile în bibliotecă şi florile pe pervaz, dar mai ales mă lăsase să pun la uşă o hârtiuţă pe care scrisesem cu litere cursive numele nostru de botez. Fără nume de familie. Totul era perfect. Părinţii mă plăceau (sau aşa lăsaseră să se înţeleagă). Plănuiam să ne căsătorim în primăvara viitoare. Din când în când ne uitam împreună la fotografii cu rochii de mireasă, pe care eu le căutam pe internet şi apoi îl întrebam: ,,Ei... care îţi plac?” ,,Asta, Bubu... cred că asta te-ar prinde bine”. E adevărat că el nu avea o slujbă, era greu să găseşti un loc de muncă bine plătit pentru ore convenabile de lucru. Şi-a petrecut toată vara alergând de la un interviu la altul, dând teste peste teste, aşteptând să-i sune telefonul. Eu mai 73


www.rogrup.net

ternet şi amândurora ne făcea plăcere să pălăvrăgim prin yahoo messenger, cu prieteni din toată lumea. Cântam la chitară, amândoi, el mult mai bine decât mine, dar uneori chiar reuşeam cu chiu, cu vai să îmi acordeze chitarele în aceeaşi tonalitate şi să cânt câte ceva. Mă alinta în toate felurile. De cele mai multe ori, venind de la el, cele mai ciudate apelative sunau bine. Nu-mi spunea pe nume decât dacă era supărat şi voia să apese nuanţa asta de supărare. Atunci îmi rostea întreg numele, uşor sarcastic... Nu ne supărasem de prea multe ori, de fapt nu ne certasem niciodată şi dacă vreodată ne îmbufnam, eu întindeam prima mâna: ,,Haide, iubitule, n-are rost, ia-mă în braţe!” Îi mulţumeam lui Dumnezeu că în sfârşit, în viaţa mea era un bărbat care mă vroia pentru ceea ce sunt. Nu încerca să mă schimbe, îmi accepta pasiunile, era cald şi atent... La fel eram şi eu. ,,Lasă, iubitule, uite, suntem împreună, suntem sănătoşi, asta e cel mai important... le răzbim noi pe toate...” A doua zi o luam de la capăt. Dimineaţa, înainte să plec la serviciu, îi călcam o cămaşă (poate îl

chema cineva la interviu). Îi lăsam cafeaua în ibric şi plecam la serviciu. Înainte să mă întorc acasă, sunam întotdeauna să-l întreb, ce trebuie să cumpăr?... Nu ne permiteam distracţii prea mari. O pizza, poate un film... Computerul lui fusese legat la televizor şi câteodată, seara, vedeam un film, stând comod pe canapeaua albastră... Acolo a început totul, pe canapea... Întro seară, butona telecomanda. El, la birou, la mai puţin doi metri de mine, discuta cu cineva pe messenger. - Cu cine vorbeşti? - Cu o amică. Trecând de la un canal la altul, am ajuns şi la cel la care era conectată placa video a computerului lui. Când am realizat că el folosea cu prietena de pe messenger aceleaşi expresii cu care mă alinta pe mine, am încremenit. Aceleaşi cuvinte, acelaşi ton egal, ghicit în spatele cuvintelor scrise, tonul calm care mă atrăsese întotdeauna la conversaţiile lui pe internet. Rămăsesem cu telecomanda în mână şi mă uitam pe ecran, incapabilă să mă mişc. ,,Mă înşeală...”atât am putut să zic. ,,Ticălosul mă înşea74


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

lă... Nu se poate... nu mi se întâmplă mie asta... De ce? Cu ce am greşit? Ce nu am făcut bine? Ce îi lipseşte? Cum se poate? Când s-a întâmplat asta? Ce face el când eu nu sunt acasă?” Am încercat să nu las să se vadă că aflasem ce făcea el. A doua zi, el a plecat la contabilă dis de dimineaţă. Deşi firma nu avea cine ştie ce activitate, bilanţul contabil trebuia predat, aşa că din când în când mergea la contabilă cu tot soiul de acte. Într-una din dimineţile în care ştiam că va merge acolo, l-am sunat pe mobil, pe la 11.00. Mi-a răspuns cu o voce foarte relaxată, a rostit un ,,Daaaa” prelung, care pe moment m-a îngheţat. Era exact tonalitatea de după ce făceam dragoste, minutele acelea dulci în care nu-ţi vine să te ridici din pat. ,,Unde eşti?” ,,La contabilă” ,,De azi dimineaţă?” ,,Da, de azi dimineaţă, ai vreo problemă?” Mi-am spus atunci că sunt paranoică. În fond, contabila era o femeie respectabilă, de 35 de ani, o tipă căreia deşi nu mă prezentase, ştia, în mod cert de existenţa mea. Aşa ar fi fost normal, dar acum începusem să mă îndoiesc de toate. ,,Dar... dacă nu sunt paranoi-

că?” I-am deschis calculatorul. Păstrase o arhivă a mesajelor schimbate prin messenger. Aşa am aflat de Vichi. Vichi cea căreia îi spusese ,,Ai să-mi lipseşti, zău că da” când ea l-a anunţat că pleacă în Grecia în vacanţă. Vichi cea al cărei număr de mobil îl cerşise ,,Măcar un sms să pot să-ţi trimit”. Vichi, o fetiţă în clasa a noua, care nu prea ştia ce dorea de la viaţă, dar care conversa cu uşurinţă despre bikinii cei roşii pe care i-i cumpărase de la mall, special pentru vacanţa asta. Vichi, cea căruia iubitul meu, de la doi metri de mine, îi spunea ,,Noapte bună, iubito, pe mâine” ... ,,Mâine când eu nu aveam să fiu acasă, mâine când eu nu aveam să fiu on line şi chiar dacă aş fi fost acasă, la ce mi-ar fi folosit? Cum să admită că i-am citit mesajele? Asta se cheamă violarea corespondenţei şi nu se face, dar ce face el se face? Cum se poate una ca asta?" I-am urmărit conversaţiile preţ de câteva săptămâni. Viki ştia că exista deja o femeie în viaţa lui, dar nu o deranja. Flirta. În fond, ce e rău în asta? Într-o seară, am intrat peste el când făcea duş şi i-am spus, cât de calm am putut: ,,Ştiu ce faci, 75


www.rogrup.net

am văzut... te rog, ai grijă ce cuvinte foloseşti cu altele... Te rog... mă doare lucrul ăsta! S-a înfuriat şi mi-a zis aproape ţipând: ,,Eu îţi citesc ţie chaturile?” I-am spus: ,,Te rog, citeşte-le. Nu e nimic care să te rănească. Te rog, opreşte-te... nu mai face asta”. ,,Hai iubito, e doar chat, ce naiba” - a mai îndulcit el glasul. ,,Nu există doar chat. Eu ştiu foarte bine ce se întâmplă pe chat şi în câte feluri te poţi juca cu mintea omului. Ştiu... Te rog, înţelege că fizic mi se face rău.” După discuţia asta am crezut că a înţeles. În fond el era cel care spusese că atunci când intri într-o relaţie, renunţi la o parte din libertăţile tale. Nu-i puteam cere să le spună tuturor femeilor pe care le cunoaşte că acum el trăieşte cu mine, pe mine m-a ales, mie îmi spune ,,Abia aştept să ne amintim stângăciile de la nunta noastră şi să râdem”. Parcă nu e acelaşi om... nu se poate... Monstrul ăsta al geloziei se cuibărise în inima mea şi făcea ravagii în fiecare secundă. E rău să nu ai încredere în celălalt, e rău să îl bănuieşti că te înşeală dar şi mai rău este să ai dovada fizică, palpabilă...

Citisem o mulţime de cărţi despre psihologia cuplului, întâlnisem tot soiul de sfaturi despre cum să reacţionezi, cum să te comporţi dacă afli că jumătatea ta are o aventură... În zilele alea însă mi se ştersese totul din minte, de parcă n-aş fi citit nimic, niciodată. Eram total dezarmată în faţa evidenţei. ,,Nu se poate, el nu poate fi aşa. Nu după tot ce am ridicat împreună, nu după toate lunile astea în care m-am străduit atât de tare să fie totul în regulă” mi-am zis. M-am hotărât să-i scriu. ,,Sunt bolnavă, iubitule, sunt bolnavă de tine. Îmi lipseşti şi mă înnebuneşte, gândul că în vreme ce eu nu sunt acasă, există alte femei, dispuse să-ţi povestească despre ele, să te invite în jocuri pe care cu mine nu le mai joci... Ai uitat jocurile noastre, scenariile pe care le făceam pe vremea când eram mai aproape unul de celălalt decât astăzi când sunt în aceeaşi cameră cu tine. De multe ori mă gândesc la noi... Visez să vin acasă şi să îmi deschizi uşa, să mă iei în braţe fără nici un cuvânt şi să mergem în dormitor, să ne iubim, aşa, fără să ne vorbim dinainte, pur şi simplu. Dar nu se întâmplă asta şi 76


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

când eu nu sunt, cine ştie cu cine îţi împarţi tu timpul... Aşteptările şi nesiguranţa asta mă doare, iubitule...!” I-am trimis mail-ul şi am pornit spre casă cu inima grea. M-a aşteptat la uşă şi m-a luat în braţe. M-a ţinut aşa strâns, preţ de câteva zeci de secunde, apoi a oftat şi s-a desprins de mine, s-a aşezat din nou la computerul lui, cu spatele la mine, cu spatele la tot ce însemna viaţa noastră. Mâncam împreună. Dormeam împreună. Vedeam câte un film împreună, dar mai rar. Îşi deconectase placa video de la televizor şi acum, ştiind că există posibilitatea ca eu să citesc ce scrie, ştergea cu regularitate mesajele din arhivă. Bărbatul meu era acum vânat de cele ce aveau vreme sau insomnii. Bărbatul meu perfect pentru care îi mulţumeam lui Dumnezeu ori de câte ori oboseam, cel care îmi spunea ,,Tu eşti mama lui bebe” şi ştia deja cum îi va chema pe copiii noştri. Cel ce îmi dăruise o casă şi iluzia unei vieţi normale, cel în care credeam, vroiam să cred toate replicile perfecte pe care mi le servea prompt, fără să clipească, de parcă le scotea dintr-un scenariu

prestabilit. Am plecat în concediu. La întoarcere mi s-a oferit un contract foarte profitabil, trebuia să traduc pentru un profesor american, timp de zece zile, un curs la un centru profesional. Mi se propusese o sumă care echivala cu salariul meu obisşnuit, pe trei luni. Am acceptat, banii ne prindeau bine şi era un prilej în plus să mai învăţ şi eu ceva. În fond, ce înseamnă zece zile? Zece zile, o nimica toată... Plecam dimineaţa şi ajungeam acasă în jurul orei 19. El mă înţelegea, pregătea masa şi mă aştepta, atunci când nu trebuia să meargă la cursurile de master pe care le urma. Întruna din zile, în mod excepţional am terminat la ora 14.00. Am venit acasă într-un suflet, fericită că putem lua masa de prânz împreună, că o să avem o după-amiază doar pentru noi, îmi propusesem să fac tot ce îmi stătea în putinţă să nu se simtă neglijat. L-am găsit gata de plecare, proaspăt bărbierit, parfumat, elegant. - Unde te duci? - La şcoală, începe cursul ăla de linux la care m-am înscris... 77


www.rogrup.net

- Credeam că mâncăm împreună... - Lasă, nu te necăji, mâncăm împreună deseară... trebuie să fug, pa, iubito... A închis uşa. M-am aşezat la biroul lui. Uitase messenger-ul deschis. Vichi acceptase în dimineaţa aceea să se întâlnească cu el, să bea o cafea. Îi lăsase un mesaj off line: ,,Tu sunămă, şi dacă am chef ies, dacă nu, nu”... ,,Şi ai chef?” ,,Da. De ce nu?...” I-am lăsat şi eu un mesaj. ,,În seara asta nu vin acasă”. Am plecat apoi din casa aia care dintr-o dată mă apăsa. Mi se părea că mă strâng pereţii şi încă o dată nu puteam să cred că mă minte. Mă simţeam străină. Dar... unde să mă duc? Renunţasem la casa mea pentru casa noastră, îl rugasem să nu îşi bată joc de sufletul meu, să înţeleagă că dacă între noi nu merge eu nu am unde mă duce, pentru mine nu există drum înapoi... ,,Dar de ce pui tu răul în faţă”, mă certase el, de ce să nu meargă... ne iubim doar, ce garanţie aş putea eu să-ţi ofer?... Dar de atunci trecuse ceva timp şi el mă minţea şi eu ştiam şi nu exista nici un loc în lumea asta în care să mă pot aşeza să-mi reca-

păt puterile... M-am aşezat pe bordura unui rond, să-mi trag suflarea. Pe aici trecea el în fiecare zi spre serviciu. Când avea bani, se oprea să cumpere cafea şi un buchet de flori de grădină. În anumite dimineţi venea aici o bătrânică sărăcăcios îmbrăcată, care vindea flori de grădină, strânse în bucheţele rotunde... Erau atât de frumoase, colorate şi parfumate! De ce îşi înşeală bărbaţii iubitele?” o întreb pe una dintre prietenele mele pe care am sunat-o. ,,Pentru că un bărbat niciodată nu refuză ce i se oferă. Tu ţi-ai asumat relaţia, ai încercat să faci să-i fie uşor şi el s-a bucurat că nu trebuie să se străduiască”. - Şi eu ce trebuie să fac acum? - Ce vrei. Închizi ochii şi mergi mai departe sau pleci. - Unde să mă duc? - Vino la mine dacă doreşti. - Nu. Locul meu nu e la tine. - Atunci mergi şi rezolvă-ţi problemele. Dacă doar stai, n-o să le rezolve nimeni pentru tine. Am ajuns acasă pe la 12 noaptea. Era prima oară când nu-i răspunse78


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

sem la telefon. Era prima oară când În seara aceea cursanţii, profesorul, intram în casă fără să spun o vorbă. organizatorii se întâlneau la un cockMi-am luat perna şi m-am ghemuit pe tail de adio. A doua zi urmau evalucanapeaua albastră. ările finale şi gata, pleca toată lumea - S-a întâmplat ceva? a întrebat el, acasă. Pentru mine noţiunea de acanevinovat. să devenea din ce în ce mai greu de ,,S-a întâmplat ceva? Evident că s-a suportat. Pe la ora cinci a trebuit să întâmplat, ce dracu”. ,,Nu asta e învin acasă să mă schimb pentru trebarea potrivită, ci... ce s-a întâmcocktail. Eram hotărâtă să nu spun plat, mai degrabă? De unde vii la ora nimic. Am intrat în casă şi am dat să asta, iubito? De ce nu mi-ai răspuns intru direct în dormitor. Bărbatul la telefon? De ce nu vrei să dormi cu meu, îmbrăcat în costum, sprijinit de mine? De ce pleci din patul meu?” uşă, vorbea la telefonul fix. N-am Asta aş fi vrut să mă întrebe şi dacă scos o vorbă. m-ar fi întrebat i-aş fi spus: ,,Tu minţi Exact când mă pregăteam să desşi eu ştiu. Şi asta nu mai poate răchid uşa dormitorului el a spus: mâne aşa”. - Bună! Dar n-a vrut să ştie. Aşa că mi-am ,,Bună”!?! Cum adică, ,,Bună”? Îşi promis să nu deschid gura până nu bate joc de mine?” Am întors capul va fi cu adevărat interesat să afle de cu un sarcasm gata pregătit. Pe cace mă purtam bizar. Linişte desăvârnapeaua noastră albastră însă, stăşită! tea o blondă delicată, care tocmai ,,Ştiu şi eu să tac apăsător, până sorbea ultima înghiţitură de cafea. simţi că tăcerea mea îţi striveşte timElegantă, coafată, frumoasă, mai frupanele” îmi ziceam mereu în gând. moasă decât mine, tânără... mai tâDimineaţa nu i-am mai făcut cafeaua, nără decât mine... am lăsat toate lucrurile vraişte şi am − Bună, am răspuns, probabil pe plecat la lucru. Eram la finalul procel mai nepotrivit ton din lume. Apoi iectului şi deja era din ce în ce mai am închis după mine uşile de sticlă mult de muncit, aveam de tradus câale dormitorului. Le-am trântit de teva zeci de pagini pentru publicare. fapt, una într-alta, cu furie. Mi-am 79


www.rogrup.net

aruncat haina pe pat şi în secunda imediat următoate mi-am dat seama că nu aşa trebuia să reacţionez. Am tras aer în piept, am intrat iar în camera de zi. Toate erau la locul lor ca prin minune. M-am dus către blondă şi m-am prezentat. - Eu sunt Diana. Tu cine eşti? - Viorica... - A-ha. Încântată. Doreşti o cafea - Nu, tocmai am terminat-o... Dacă întârziam zece minute n-aş fi aflat niciodată... Au plecat împreună fără ca el să scoată vreun cuvânt. În vreme ce îi deschidea uşa, bărbatul meu îi zâmbea şi zâmbetul lui pentru ea nu spunea decât ,,M-a prins, fi-rar să fie!” S-a întors după câteva minute, s-a aşezat la biroul lui şi preţ de o jumătate de oră a continuat să tasteze, tot fără să spună o vorbă. Apoi a plecat. A continuat să vină acasă în fiecare seară ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Am tăcut amândoi câteva zile. Când în sfârşit m-am hotărât să rup tăcerea, mi-a explicat că domnişoara lucra cu avocata lui şi pentru că nu ştia să trimită e-mail-uri, îl rugase pe el să o ajute. ,,De ce nu aţi mers la

un i-cafe, e plin oraşul?” Pentru că îl întrebase dacă ar fi putut veni la el la firmă să trimită câteva mesaje şi cum firma era acasă... şi cum nu putea să o refuze, a trebuit”... ,,Bine, dar de ce nu mi-ai spus înainte să vii cu o femeie străină acasă? ,,N-am ştiut că trebuie să te anunţ când invit pe cineva acasă...” Am plecat din casa lui Mişula două săptămâni după această întâmplare. În dimineaţa aceea, după ce i-am făcut cafeaua, m-am băgat la loc în pat şi am aşteptat ca el să plece. Îşi găsise în sfârşit serviciu. ,,Tu nu lucrezi azi?” m-a întrebat, mirat să mă vadă în pat într-o zi de luni. ,,Ba da, dar am să merg mai târziu, am ceva de rezolvat în dimineaţa asta”. Mi-am strâns aproape toate lucrurile atunci când el s-a întors. L-am auzit urcând treptele în grabă, văzuse probabil maşina de mobilă jos. - Bună. - Bună. - Ce faci? - Plec. - Te ajut? - Nu. Ne-am încheiat socotelile repede. El îmi mai datora nişte bani pe care 80


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

urma să mi-i înapoieze într-o zi, când va putea. Eu nu luasem decât ce era al meu. Am scos cheile casei de pe breloc şi i le-am dat, apoi am închis uşa după mine. El n-a făcut nici un gest să mă oprească. Nu m-a-ntrebat de ce plec, unde merg?... Cea mai frumoasă zi se terminase. Deacum putea să mintă cât vrea...

81


www.rogrup.net

82


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

CUPRINS: Viorel Cristian Pavelescu..........................

Ningea peste umbra mea................Pag.04

Viorel Cristian Pavelescu..........................

Se zice că nu există intuneric ci

.

doar lipsa luminii......................Pag.08

Elena1953...................................................

O iubire neîmpărtăşită....................Pag.12

Elena1953...................................................

Iubire şi tristeţe................................Pag.14

Maria Cozma..............................................

Transhumanţa transcedentală

.

(Ţăranului român)......................Pag.18

Maria Cozma..............................................

Misterul Codului da Vincie.............Pag.22

lady hawk...................................................

Femeia ideală...................................Pag.26

lady hawk...................................................

Singurătate sau resemnare............Pag.30

Halaş Elena Dorina...................................

Gândul..............................................Pag.34

Viorel Muha...............................................

Suflete moarte.................................Pag.38

Marcel Şandru...........................................

O poveste.........................................Pag.44

Valeria Heleş..............................................

Ce este femeia.................................Pag.46

Tudor Mihai Legher...................................

Apropo de dezgropare....................Pag.50

Dan Alexoae..............................................

Carte poştală... cruci de jurământ.............

.

...................................................Pag.54

Maria Barbu...............................................

Confesiunea mea.............................Pag.58

Sink Iosif....................................................

Gândul..............................................Pag.64

Georgeta....................................................

Viaţa – o clipă!.................................Pag.68

Georgeta....................................................

Dezamăgire......................................Pag.72 83


www.rogrup.net REDACTOR-ŞEF ART-DIRECTOR REDACTOR BRAND-MANAGER PR

Viorel Cristian Pavelescu Bumbara Ştefania Elena Ion Cătălin Trandafir Ioan Muntean

COPERŢI ÎNGRIJIRE TEXT

Viorel Cristian Pavelescu Ion Elena

EDITURA PAGINA WEB email

RoGrup www.rogrup.net catalin@barcelona.ro

SUPORT IT DESIGN CONCEPT email

Viorel Cristian Pavelescu vio © design creative view design © cvd vioartdesign@gmail.com

COPYRIGHT

RoGrup este marcă înregistrată. Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau imaginilor din această revistă este posibilă numai cu acordul prealabil scris. Doar revista in formatul ei actual poate fi preluată şi repostată fără acord prealabil.

84


RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

85


www.rogrup.net

86

RoGrup.Proză.Vol.2  

Culegere de proze/blog ale membrilor RoGrup Volumul 2. RoGrup - reţeaua românilor de pretutindeni. www.rogrup.net

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you