Page 1

Ion Tăbârţă, Veaceslav Berbeca

PROIECTUL CSI: ANATOMIA UNUI EŞEC

Nr. 7, 2009

Politici Publice


Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”

Politici Publice Nr. 7, 2009

PROIECTUL CSI: ANATOMIA UNUI EŞEC Ion Tăbârţă Veaceslav Berbeca

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

3


Seria Politici Publice reprezintă o colecţie de studii, lansată de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, cu începere din iarna anului 2002, cu sprijinul Think Tank Fund al Open Society Institute (LGI/OSI). Studiile de Politici Publice apar cu regularitate în Biblioteca IDIS „Viitorul”, alături de alte cercetări în probleme considerate a fi importante pentru interesul public. Opiniile exprimate aparţin autorilor. Nici Administraţia IDIS „Viitorul”, şi nici Consiliul Administrativ al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” nu poartă răspundere pentru estimările şi opiniile prezentate în cadrul acestei publicaţii. Pentru mai multe informaţii asupra acestei publicaţii ori asupra abonamentului de recepţionare a publicaţiilor editate de către IDIS, vă rugăm să contactaţi direct Serviciul de Presă şi Comunicare Publică al IDIS „Viitorul”. Persoana de contact: Laura Bohanţov laura.bohantov@viitorul.org. Adresa de contact: Chişinău, Iacob Hîncu 10/1, 2004, Republica Moldova Telefon: (373-22) 21 09 32 Fax: (373-22) 24 57 14 www.viitorul.org Orice utilizare a unor extrase ori opinii ale autorului acestui Studiu trebuie să conţină o referinţă la seria de Politici Publice şi IDIS „Viitorul”.

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Tăbârţă, Ion Proiectul CSI: anatomia unui eşec / Ion Tăbârţă, Veaceslav Berbeca ; Inst. pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) “Viitorul”. – Ch. : IDIS “Viitorul”, 2009 (Tipogr. “MS Logo” SRL). – 55 p. – (Politici Publice ; Nr 7). Bibliogr.: p. 53-55 (64 tit.). – 60 ex. ISBN 978-9975-9625-3-7. 327(47+57) T 11

4

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE


Sumar

Sumar executiv. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 Introducere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 I. CSI – stabilitate sau instabilitate politică a statelor postsovietice?. . . . . . . . . . . . . . . . 9 1. Problemele funcţionalităţii CSI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9 2. Spaţiul geopolitic al CSI şi influenţa factorului rus. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 II. Politica externă şi securitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 1. Natura relaţiilor între UE şi Rusia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 2. Probleme şi divergenţe în legătură cu „spaţiul comun”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 III. Sectorul economic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 1. Cauzele eşecului integrării economice a CSI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 2. Incompatibilitatea integrării simultane în CSI şi UE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 IV. Energia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 1. Structura energetică a Uniunii Europene. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 2. Cartea energetică în politica externă a Rusiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 V. Migraţia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 1. Experienţa europeană în rezolvarea problemelor migraţioniste . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 2. Problema migraţionistă în spaţiul CSI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 Concluzii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 Recomandări. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52 Bibliografie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

5


Sumar executiv

După apariţia sa ca subiect al relaţiilor internaţionale, Republica Moldova nu putea să rămână în afara proceselor şi sistemelor internaţionale. Intrarea Republicii Moldova în Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost rezultatul destrămării Uniunii Sovietice şi, pe undeva, „preţul” plătit de ea pentru independenţă. Schimbările geopolitice din Europa, din anii ’90 ai secolului trecut, şi succesul proiectului european a deschis pentru Republica Moldova o nouă perspectivă – aderarea la Uniunea Europeană (UE). Creată în decembrie 1991, pe ruinele „defunctei” Uniuni Sovietice, apreciată iniţial drept un „divorţ civilizat” al fostului stat sovietic, CSI a pornit din start sub lozinca unei improvizate şi viitoare integrări a fostelor republici unionale într-o „formă calitativă superioară” în noile condiţii internaţionale. Ceea ce s-a dorit a fi „alternativa Uniunii (Comunităţii) Europene”, nu a funcţionat chiar de la bun început, colaborarea în cadrul CSI fiind marcată de o serie de conflicte între statele membre. La acest moment, transformarea CSI în ceva mai mult decât un „divorţ civilizat” este foarte problematică. Funcţionalitatea CSI a avut (şi are) un caracter contradictoriu şi controversat. În primul rând, membrii acestei organizaţii înţeleg diferit scopul, statutul şi perspectivele CSI. În al doilea rând, CSI a moştenit de la „defuncta” URSS „o zestre” de neinvidiat, cum ar fi conflictele etnopolitice, împărţirea fostei armate sovietice, repartizarea datoriilor economice ale Uniunii Sovietice etc. În al treilea rând, procesul de constituire a CSI a coincis şi s-a desfăşurat paralel cu cel de edificare naţională a statalităţii fostelor republice sovietice. Spre deosebire de CSI, UE este un parteneriat economic şi politic încheiat reuşit între 27 de ţări democratice din Europa, generator de pace, prosperitate şi libertate. Printre reali6

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

zările reuşite ale UE, pot fi enumerate: respectarea valorilor democratice şi a libertăţilor fundamentale ale omului, comerţul şi călătoriile fără frontiere, uniunea economică şi monetară, ridicarea nivelului de trai în regiunile mai sărace, acţiuni comune împotriva criminalităţii şi ale terorismului etc. În ciuda problemelor funcţionale existente în ultima perioadă, UE este un proiect de succes, aflat în permanentă evoluţie. Relaţiile UE cu Rusia, elementul-cheie al CSI, nu au fost niciodată lipsite de tensiuni. Răceala dintre Bruxelles şi Moscova a fost determinată de dificultăţile cooperării în domeniul energiei, relaţiilor economice şi a respectării drepturilor omului. La început de secol, Moscova şi-a reafirmat ambiţiile de superputere, generând astfel multe tensiuni în lume. Totodată s-au cristalizat şi noi şcoli de gândire, care influenţează politicile Kremlinului. Principala preocupare a geopolitice ruse este recuperarea teritoriilor pierdute după prăbuşirea URSS, numită şi „vecinătatea apropiată”. Uniunea Europeană, la rândul ei, cunoaşte, la începutul noului secol, cea mai drastică transformare de la formarea acestui organism – extinderea geografică spre Estul continentului prin aderarea a 12 state. Extinderea UE s-a derulat în paralel cu expansiunea blocului militar NATO, fapt ce a nemulţumit Rusia. Cel mai important lucru este că aceste state au aparţinut Tratatului de la Varşovia, adică blocului socialist, iar tranziţia prin care acestea au trecut le-a impus un nou regim pro-occidental, cu direcţii şi valori noi. Orientările pro-occidentale ale unor state din CSI – Ucraina, Republica Moldova şi Georgia – incluse de către Bruxelles în politica „noii vecinătăţi”, a stârnit nemulţumirea Moscovei. Rusia îşi permite să discute de la egal la cu statele UE, utilizând din plin petrolul şi gazul ca noi instrumente ale influenţei geopo-


litice. În urma crizei gazului din ultimii ani, provocată de tranzitarea gazelor din Rusia spre Europa, securitatea energetică a UE a devenit unul dintre subiectele prioritare ale Bruxelleslui. Pentru garantarea securităţii aprovizionării în următorii ani, se solicită încheierea unui acord trilateral între UE, Rusia şi Ucraina cu privire la tranzitul de gaze din Rusia spre UE. Bruxelles-ul preferă soluţia diversificării traseelor de transport, ca de exemplu Nabucco, în schimb, Moscova insistând pe încheierea cu UE a unor acorduri comerciale preferenţiale de lungă durată. Între UE şi CSI există o optică diferită în perceperea proceselor integraţioniste economice. În timp ce în UE există o economie

funcţională caracterizată prin mecanismele de susţinere financiară a ţărilor membre, în CSI domină interesele economice ale Rusiei, care de multe ori, în esenţă, reprezintă un instrument de influenţă a Moscovei asupra altor state din cadrul acestei organizaţii. Diferenţa structurală şi funcţională între UE şi CSI provocă serioase perturbări, interne şi externe, statelor de la hotarul între aceste două organizaţii (Ucraina, Republica Moldova şi Georgia), aflate în aşa-numitul „spaţiu comun”. Politica de apropiere a acestor state faţă UE, care necesită serioase reforme de ajustare la valorile europene, este contracarată prin diverse acţiuni de Rusia care nu doreşte sa-şi piardă „spaţiul său de protecţie”.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

7


Introducere

Au trecut deja 18 ani de le obţinerea independenţei, însă dezbaterile publice privind vectorul politicii externe a Republicii Moldova sunt departe de a fi finalizate. În general, miezul acestor discuţii se reduce la compatibilitatea dintre statutul de membru al CSI şi aspiraţiile europene ale Chişinăului. Înainte de toate, pentru a răspunde la această întrebare, este nevoie de a face referire la Acordul cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente, unde există un articol care pune anumite semne de întrebare faţă de angajamentele pe care şi le-a luat ulterior administraţia de la Chişinău în raport cu UE. Este vorba de articolul 11 al Acordului, care prevede că din momentul semnării prezentului Acord se interzice, pe teritoriile statelor care l-au semnat, aplicarea normelor statelor terţe. Potrivit acestui articol, angajamentele pe care şi le-a asumat Republica Moldova în raport cu UE, în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei sale cu cea comunitară, ar fi în contradicţie cu Acordul cu privire la crearea CSI. Astfel, unul dintre principalele obiective ale autorilor acestui studiu a fost de a analiza compatibilitatea dintre statutul de membru al CSI şi aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. Chiar dacă CSI şi UE au scopuri identice – prosperitatea economică, bunăstarea socială, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului – totuşi, mecanismul de realizare a acestor valori precum şi interesele care stau la baza existenţei acestor două organizaţii, demonstrează o optică diferită aplicată de state în realizarea obiectivelor propuse. În acest sens, au fost alese patru domenii – economia, securitatea şi politica externă, energia şi migraţia – care sunt extrem de vitale pentru Republica Moldova. Totodată, în

8

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

aceste patru domenii, după cum demonstrează studiul, există un şir de divergenţe importante între CSI şi UE. Aceste disensiuni între CSI şi UE apar atât la nivel funcţional, cât şi la nivel de interese între ambii actori. Un alt obiectiv, pe care şi l-au propus autorii acestui studiu, a fost de a analiza funcţionalitatea şi esenţa CSI. Cu alte cuvinte, studiul trebuie să răspundă la întrebarea dacă CSI este o organizaţie „vie”, în sensul că îşi legitimează existenţa. De fapt, mai mulţi politicieni din statele CSI (Leonid Kucima, Vladimir Putin sau chiar Vladimir Voronin) au diagnosticat CSI drept o organizaţie amorfă. De asemenea, acest studiu încearcă să identifice interesele care stau la baza existenţei CSI. Deşi obiectivele propuse de către această organizaţie nu au fost realizate, totuşi, anual au loc un şir de întruniri în cadrul CSI, unde se adoptă numeroase documente şi se cheltuiesc sume importante de bani. În acest sens, apare şi problema utilităţii CSI, mai ales că relaţiile dintre statele Comunităţii se dezvoltă în baza acordurilor bilaterale dintre ţările membre. Scopul studiului a fost de a oferi explicaţii asupra perspectivelor de dezvoltare ale Republicii Moldova. Până acum au existat puţine explicaţii clare referitor la perspectivele aflării concomitente a Moldovei în aceste două organizaţii internaţionale. Acest studiu îşi propune să ofere unele răspunsuri cu referire la incertitudinile existente în ceea ce priveşte opţiunea politicii externe a Republicii Moldova. Totodată, se încercă de identifica dacă există compatibilitate între calitatea de membru a CSI şi UE. Un alt aspect al studiului este de a determina care vector al politicii externe a Republicii Moldova serveşte intereselor sale naţionale.


I. CSI – stabilitate sau instabilitate politică a statelor postsovietice? 1. Problemele funcţionalităţii CSI Acordul de la Minsk cu privire la crearea CSI, a fost, mai degrabă, rezultatul „distorsionat” al eşecului tratativelor de negociere a noului Acord unional din ultimii ani de existenţă a Uniunii Sovietice. Prin semnarea Acordului de la Minsk (8 decembrie 1991)1 şi, ulterior, a Protocolului de la Alma-Ata (21 decembrie 1991)2 s-a încercat instituţionalizarea juridică a noile realităţi politice din Europa şi din lume la acel moment. Părţile semnatare ale actelor constitutive ale CSI (Acordul de la Minsk şi Protocolul de la Alma-Ata) s-au obligat să respecte obiectivele şi principiile Statutului ONU şi ale Actului Final de la Helsinki din 1975 şi să recunoască şi să respecte integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor existente în cadrul CSI. Dacă Comunitatea s-ar fi limitat doar la direcţiile trasate de Acordul de la Minsk şi Protocolul de la Alma-Ata, atunci CSI ar fi avut un caracter temporar şi ar fi rămas în istorie doar ca o organizaţie care a asigurat dezmembrarea paşnică a URSS. Schimbarea intervine începând cu anii 1993-1994. La 22 ianuarie 1993, la Minsk, Consiliul şefilor de stat (organul suprem al CSI) a adoptat Statutul Comunităţii.3 Iniţial, el a fost semnat de către conducătorii ai şapte state – Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan. În acelaşi an, puţin mai târziu, Statutul a fost semnat de Azerbaidjan, Georgia şi Moldova (cu remarca că nu participă la discutarea problemelor de ordin politico-militar). Statutul nu a fost semnat de către Ucraina şi Turkmenistan. 1 Соглашение о создании Содружества Независимых Государств. / http://www.cis.minsk.by/main.aspx?uid=176 2 Алма-Атинская Декларация. / http://www.cis.minsk.by/main. aspx?uid=178 3 Устав Содружества Независимых Государств. / http://www. cis.minsk.by/main.aspx?uid=180

În preambulul Statului CSI (al treilea act constitutiv după Acord şi Protocol), se spune că Comunitatea se bazează pe suveranitatea egală a tuturor statelor-membre, care sunt subiecţi cu aceleaşi drepturi ai relaţiilor internaţionale. Scopul, la momentul creării Comunităţii, a fost dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie, vecinătate, încredere, comunicare şi cooperare între statele membre. Totodată, se menţionează că CSI nu este un stat şi nu posedă împuterniciri supranaţionale. În general, Statutul CSI conţine nouă capitole şi patruzeci şi cinci de articole: 1) obiective şi principii (art. 1-6); 2) calitatea de membru (art. 7-10); 3) securitatea colectivă şi cooperarea politico-militară (art. 11-15); 4) prevenirea conflictelor şi soluţionarea litigiilor (art. 16-18); 5) cooperarea în domeniile economic, social şi juridic (art. 19-20); 6) organele Comunităţii (art. 21-35); 7) cooperarea interparlamentară (art. 36-37); 8) finanţarea (art. 38-40); 9) principiile finale ale Statului (art. 41-45). La 24 septembrie 1993, statele CSI au semnat Acordul privind crearea Uniunii Economice,4 iar la 15 aprilie 1994 – Acordul privind crearea zonei de comerţ liber.5 Prin semnarea acestor acorduri, statele CSI au încercat să iniţieze o serie de procese integraţioniste, cu caracter preponderent economic, similare celor care stau la baza Uniunii Europene. Ulterior, au fost create noi organe din alte domenii, cu aceleaşi scopuri şi obiective integraţioniste. La momentul actual, în CSI, pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor, au fost create peste 70 de organe interstatale şi interparlamentare, care se ocupă de coordonarea activităţilor şi acţiunilor statelor membre. Crearea 4 Договор о создании Экономического союза. / http://www.koroboff.spb.ru/EUROPE/1900462.html 5 Соглашения от 15 апреля 1994 года о создании зоны свободной торговли. / http://www.consultant.ru/online/base/? req=doc;base=LAW;n=3635 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

9


CSI a avut drept scop major asigurarea unei stabilităţi politice a noilor state independente printr-o cât mai bună funcţionalitate a organizaţiei. Acest lucru este menţionat în Acordul de la Minsk şi Protocolul de la Alma-Ata. Statutul CSI a încercat să imprime CSI noi aspecte şi conţinuturi prin iniţierea unor procese integraţioniste, ale căror finalitate ar fi fost coagularea într-o organizaţie internaţională capabilă să rezolve multe probleme apărute la noile state independente în procesul de edificare a statalităţii lor. Complexitatea şi contradicţiile formării CSI s-au manifestat de la bun început. Cu toate că structura organizaţională a CSI este dezvoltată, existând foarte multe organe interstatale, marea majoritate a documentelor nu sunt implementate. În toate documentele adoptate, chiar începând cu anul 1992, se simte o duplicitate a lor. Deşi actele semnate în cadrul CSI declară tendinţe integraţioniste, în acţiunile sale, statele se conduc reieşind din interesele naţionale. Practica anilor trecuţi ne demonstrează clar că declaraţiile adoptate nu s-au bazat pe intenţiile reale şi pe adevăratele posibilităţi ale statelor CSI. O mare parte din punctele enunţate aşa şi au rămas pe hârtie. Pe unele probleme, poziţiile statelor Comunităţii, nu numai că nu s-au armonizat, ci dimpotrivă, au cunoscut o acutizare a divergenţelor. Unele state văd în noua organizaţie un model similar Comunităţii Europene, altele consideră că CSI poate funcţiona eficient numai datorită existenţei unui centru puternic şi a unei puteri centralizate, hotărârile căruia sunt obligatorii pentru toate statele membre. A treia categorie de state reduc CSI la parafarea „procesului de divorţ” a URSS, care nu este altceva decât o organizaţie temporară.6 Instituţionalizarea lentă şi slabă a spaţiului postsovietic sub forma CSI se explică anume prin acest fapt. Republicile fostei URSS au fost puse în faţa dilemei: fie de a forma o nouă regiune politico-internaţională, fie de a se integra într-o structură internaţională deja existentă. Statele baltice, din start, au decis să meargă pe cel de-al doilea scenariu şi, drept Озоди Д. СНГ: дезинтеграция неизбежна. / http://www.prognosis.ru/news/asng/2006/10/12/strany_ sng_ postsovetskoe _prostranstvo.html

6

10

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

urmare, în 2004 au intrat în Uniunea Europeană. Pentru alte state, în special cele central-asiatice, în viitorul apropiat această perspectivă este puţin probabilă. Totodată, este adevărat că, la acest moment, nu există un alt spaţiu politico-internaţional, în afară de Uniunea Europeană, care ar fi capabil, din cauze obiective, să absoarbă unele state apărute după disoluţia Uniunii Sovietice. CSI aşa şi nu a devenit un mecanism de integrare a fostelor republici sovietice într-o formă coagulată (de genul Uniunii Europene). Aspectele decizionale ale CSI au caracter pur formal. CSI a devenit o componentă a sistemului politic euroasiatic, o realitate care există indiferent de tot subiectivismul ei. CSI asigură organizarea instituţională, şi într-o anumită măsură normativ-juridică, a majorităţii statelor spaţiului postsovietic. CSI este o organizaţia „tutelară” de structurare a teritoriului fostei Uniuni Sovietice şi de elaborare a „regulilor jocului” pentru noile state independente. Însă, totodată, ca organizaţie este puţin funcţională şi slab eficientă. Analiza problemei eficienţei structurilor CSI trebuie făcută din momentul constituirii Comunităţii şi pe parcursul evoluţiei ei. În acest sens, putem enumera câteva etape convenţionale:7 1) 1991-1993 – republicile unionale devin independente. Se desfăşoară procesul de constituire a instituţiilor statale proprii. Din punct de vedere economic, ele continuă să facă parte dintr-un spaţiu comun, cu o valută unică. Dar, în acelaşi timp, tendinţele centrifuge se amplifică. Cu toate că în cadrul CSI sunt adoptate foarte multe decizii, cu scopul de a păstra piaţa unică şi legăturile economice, statele comunităţii preferă să-şi formeze sisteme economice proprii. 2) 1993-1996 – noile state independente şiau consolidat suveranitatea politică şi şi-au extins prezenţa în comunitatea internaţională. Are loc schimbarea caracterului deciziilor interstatale în cadrul CSI. Atitudinea faţă de ele începe să devină una tot mai dură şi critică. Poziţiile statelor în diferite probleme, în Косов Ю., Торопыгин А. Содружество Независимых Государств: Институты, интеграционные процессы, конфликты. Учеб. пособие для студентов вузов, Москва, 2009, с.37-38. 7


Tabelul 1. Statistica documentelor finale adoptate şi ratificate în cadrul CSI între 1991-2009 (până la 1 iunie 2009) Ţară Armenia Azerbaidjan Belarus Georgia Kârgâzstan Kazahstan Moldova Rusia Tadjikistan Turkmenistan Ucraina Uzbekistan

Semnate

Nesemna-te

Ratificate

Neratifica-te

Retrase

Nr.

%

Nr.

%

Nr.

%

Nr.

%

Nr.

%

35 25 34 18 35 31 27 33 36 15 23 21

94,6 67,5 91,9 48,6 94,6 83,8 72,9 89,2 97,3 40,5 62,2 56,8

2 12 3 19 2 6 10 4 1 22 14 16

5,4 32,5 8,1 51,4 5,4 16,2 27,1 10,8 2,7 59,5 37,8 43,2

28 13 31 6 28 25 18 14 34 9 18 17

80,0 52,0 91,2 33,3 80,0 80,6 70,3 42,5 94,4 60,0 78,3 81,0

6 12 3 12 7 4 8 10 2 6 3 3

17,2 48,0 8,8 66,7 20,0 13,0 29,7 30,3 5,6 40,0 13,0 14,3

1

0,3

3

6,4

9

27,2

2 1

8,7 4,7

Sursa: http://cis.minsk.by/main.aspx?uid=8926

Tabelul 2. Statistica documentelor procedurale adoptate şi executate în cadrul CSI între 1991-2009 (până la 1 iunie 2009) Ţară Armenia Azerbaidjan Belarus Georgia Kârgâzstan Kazahstan Moldova Rusia Tadjikistan Turkmenistan Ucraina Uzbekistan

Semnate Nr. % 288 97,2 174 58,7 287 97,0 154 52,0 294 99,3 283 95,6 211 71,2 288 97,2 295 99,7 44 14,8 178 60,1 141 47,6

Nesemna-te Nr. % 8 2,8 122 41,3 9 3,0 142 48,0 2 0,7 13 4,4 85 28,8 8 2,8 1 0,3 252 85,2 118 39,9 155 52,4

Sursa: http://cis.minsk.by/main.aspx?uid=8926

special cele economice, devin din ce în ce mai divergente. În relaţiile între ele, statele trec, din ce în mai mult, la nivel bilateral. 3) din 1997 – toate statele Comunităţii au recunoscut criza executării deciziilor de bază adoptate în cadrul CSI. Unele state au refuzat să coopereze în mai mute chestiuni din diverse domenii – politice, economice, militare şi cu caracter organizatoric al Comunităţii. Tot mai mult a început să se discute despre reformarea CSI cu scopul sporirii eficienţii ei. Din acel moment, au început să se vehiculeze mai multe scenarii posibile de dezvoltare a CSI, dintre care trei de bază.8 Primul – pesimist – Comunitatea treptat îşi încetează existenţa prin ieşirea statelor din sistemul de acorduri din cadrul CSI. Al doilea – vag – situaţia va fi neclară o perioadă încă destul de lungă. Şefii de state şi de guverne se vor reu8

Ibidem, p.38.

Executate Nr. % 161 56,0 104 59,7 263 91,6 22 14,2 224 76,1 197 69,6 126 59,7 222 77,0 224 76,0 3 6,8 93 52,2 70 49,6

Neexecu-tate Nr. % 126 43,3 70 40,3 24 8,4 132 85,8 70 23,9 86 30,3 85 40,2 45 15,6 71 24,0 41 93,2 77 43,2 71 50,4

Retrase Nr. % 1 0,3

2 2 21

0,1 0,1 7,4

8

4,6

ni o dată-două ori pe an în timpul cărora vor fi luate hotărâri neobligatorii pentru state. În această situaţie CSI nu va mai fi o Comunitate, ci mai degrabă un club de reuniuni periodice pentru consultaţii referitoare la probleme comune. Al treilea – optimist – statele CSI cu timpul vor transforma în practică deciziile integraţioniste luate la reuniunile la nivel înalt, ceea ce va duce la constituirea unei organizaţii funcţionale şi eficiente. Acestor scenarii le sunt posibile câteva direcţii principiale de evoluţie a CSI:9 1) menţinerea actualei situaţii de incertitudine; 2) destrămarea ei definitivă în state total independente; 3) consolidarea până la nivelul de organizaţie internaţională interstatală; 4) unificarea până la nivelul de confederaţie; 5) integrarea până la nivelul de federaţie. Reieşind din evoluţia Comunităţii şi situaţia ac9

Косов Ю., Торопыгин А. Op.cit., p.38-39. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

11


tuală, ultimele scenarii sunt puţin realizabile, mai degrabă fiind posibile primele direcţii de evoluţie a CSI. Criza de dezvoltare a CSI s-a încercat de a fi depăşită prin două direcţii de bază. Prima – activizarea organelor executive ale CSI. A doua – realizarea intereselor prin integrarea în diferite organe ale CSI. În 1998, la Moscova, s-a organizat un Summit cu genericul Forumul extraordinar internaţional pe probleme de optimizare a activităţii CSI.10 Deşi iniţial se părea că au fost înregistrate unele succese, evoluţia ulterioară a CSI a arătat inutilitatea reuniunii de la Moscova. În dezvoltarea CSI s-a pronunţat, mai degrabă, o tendinţă diferită de cea integraţionistă – regionalizarea intereselor politice şi economice ale statelor Comunităţii prin crearea diferitor organizaţii separate.11 În aşa mod, interesele diferite ale statelor membre s-au materializat prin apariţia unor structuri quasiregionale în cadrul CSI. Ele pot fi divizate în două grupuri: 1) organizaţii care doresc coagularea intereselor statelor CSI în jurul Rusiei – Comunitatea Economica Euro-Asiatică, Uniunea Statelor Asiei Centrale, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă sau Organizaţia de Colaborare de la Shanghai; 2) totodată, au fost create şi organizaţii din care Rusia nu face parte, aşa cum este cazul GU(U)AM, reunind Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan si Republica Moldova (în mai 2005, Uzbekistanul s-a retras), percepută ca alternativă la CSI. CSI a fost supusă criticelor puternice, pentru că nu a fost capabilă să păstreze legăturile istorice din cadrul ei. Tendinţele centrifuge – suveranitatea politică şi economico-financiară – au predominat scopurile integraţioniste din cadrul CSI. La Summitul la nivel înalt de la Duşanbe din octombrie 2007, a fost făcută o nouă tentativă de reformare majoră a CSI. Concepţia de dezvoltare în continuare a CSI12 încearcă să elaboreze un nou 10 Решение о проекте решения о проведении специального межгосударственного форума для обсуждения вопросов о совершенствовании деятельности СНГ и его реформирования. / http:// www.cis.minsk.by/webnpa/ text.aspx?RN=N99800008 11 СНГ: декларативная вывеска или действующая организация? / http://www.echo.msk.ru/programs/klinch/613471-echo/ 12 Решение о Концепции дальнейшего развития Содружества Независимых Государств и Плане основных мероприятий по ее реализации. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text. aspx?RN=N90700503#kocep 12

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

mecanism de adoptare a deciziilor în perspectiva implementării lor. Concepţia încearcă să pună accentul pe componenta economică a Comunităţii, bazată pe principiile economiei de piaţă, ca modalitate principală de cimentare a relaţiilor între statele CSI. Drept scop de bază a fost declarat finalizarea procesului de formare a spaţiului comerţului liber, reieşind din principiile, regulile şi normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. CSI, ca comunitate internaţională de state, nu este o formă integraţionistă, deşi şi-a propus drept scop de bază anume acest aspect. La etapa iniţială, CSI a avut un rol pozitiv, de acomodare la noile realităţi, ale fostelor republici unionale în perioada imediată destrămării Uniunii Sovietice. Atât centrul unional, cât şi periferiile, aveau nevoie de aparenţa păstrării spaţiului sovietic unic. CSI a fost anume acea aparenţă, şi nicidecum o organizaţie de integrare. La acest moment, CSI reprezintă locul cel mai potrivit pentru întâlniri regulate a preşedinţilor de state şi a şefilor de guvern, un fel de „club al preşedinţilor postsovietici”, de dezbateri sterile, fără rezultate concrete. Integrarea politică a statelor CSI s-a dus şi se duce numai la nivel de discuţii, fără angajamente reale din partea lor.

2. Spaţiul geopolitic al CSI şi influenţa factorului rus Dezmembrarea Uniunii Sovietice a schimbat structura geopolitică a lumii caracteristice perioadei postbelice. Odată cu căderea „zidului Berlinului”, s-a rupt axa politicoideologică a Globului existentă după cel de-al doilea război mondial – Vest-Est – care trecea prin centrul continentului european. Disputa geopolitică din perioada „războiului rece” s-a dat dintre cele două spaţii geopolitice care împărţeau lumea – euroatlantism (în frunte cu SUA) şi euroasiatism (condus de URSS). Spaţiul euroatlantic sugerează o definiţie instituţionalizată a Europei. Este de fapt definiţia care identifică, explicit şi implicit, apartenenţa la Europa şi instituţiile occidentale, în special UE şi NATO. Accentul cade aici nu pe Europa culturală sau geografică, ci pe Europa


instituţională.13 Euroasiatismul susţine unicitatea Rusiei ca un tip istoric-cultural aparte, care are atât elemente europene, cât şi asiatice.14 Seismul geopolitic de la sfârşitul „războiului rece” a dus la reconfigurarea celor două spaţii geopolitice principale existente în perioada postbelică. Euroatlantismul, începând cu mijlocul anilor ’90 ai secolul trecut, şi-a extins spaţiul său de influenţă spre est prin încorporarea în NATO şi în Uniunea Europeană a unor state foste comuniste, astfel pătrunzând pe terenul care în timpul „războiului rece” a aparţinut euroasiatismului. Acest lucru a dus la fragmentarea spaţiului euroatlantic, prin apariţia unei componente mai moderate – eurocontinentalismul (neo-gaullism) – pe axa Paris-Berlin, opozantă axei WashingtonLondra caracteristică euroatlantismului.15 La începutul secolului al XXI-lea, prin extinderile NATO şi UE, cele două spaţii geopolitice occidentale au ajuns la hotarele CSI. Euroasiatismul, având pilonul principal Uniunea Sovietică, după destrămarea acesteia, s-a redus la limitele CSI. Federaţia Rusă, în calitate de moştenitoare politică a „defunctei” Uniuni Sovietice, şi-a declarat intenţiile de a fi înlocuitoarea ei geopolitică în peisajul geopolitic al lumii. După confuzia din anii ’90, această tendinţă s-a pronunţat, din ce în ce mai puternic, la începutului secolului al XXIlea, odată cu venirea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei. Geopolitic, spaţiul CSI nu reprezintă un monolit. Factorul Rusiei este cel care determină divizarea geopolitică a CSI.16 Statele CSI, în relaţiile cu Federaţia Rusă, pot fi divizate în două categorii: 1) statele orientate în politica lor externă în mare măsură spre Rusia (Belarus, Armenia şi statele Asiei Centrale) şi 2) statele care doresc să aibă în politica lor externă o anumită autonomie şi independenţă faţă de Federaţia Rusă (Georgia (când aceasta făcea parte din CSI), Ucraina, Azerbaidjan şi 13 Meinig D.W. Heartland and Rimland in Eurasian History. // West Politics Quarterly, 1956, Vol.IX, p.553-569. 14 Савицкий П.Н. Утверждения евразийцев, Москва, 1997, с.96. 15 Dungaciu D. Geopolitica si securitate la Marea Neagra: optiunile strategice ale Romaniei si Moldovei. / http://leader. viitorul.org/ public/507/ro/DanDungaciu06.pdf 16 Годин Ю. Россия и СНГ: геополитические вызовы. // Мировая экономика и международные отношения, 2009, №4, с.90-94.

Moldova). Prima categorie de state au creat, la iniţiativa Rusiei, diferite organizaţii în cadrul CSI: Comunitatea Economica Euro-Asiatică, Uniunea Statelor Asiei Centrale, Spaţiul Economic European, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă sau Organizaţia de Colaborare de la Shanghai. Statele celei de-a doua categorie s-au organizat în GUAM. După dezastrul geopolitic din anii ’90 ai secolului trecut, Rusia încearcă să-şi recâştige poziţiile pierdute. În politica externă a Federaţiei Ruse, spaţiul CSI are un rol vital. Pentru a i se recunoaşte pretenţiile geopolitice asupra statelor CSI, Rusia le-a inventat chiar şi un termen special – „străinătatea apropiată”.17 Dacă în primul deceniu după destrămarea Uniunii Sovietice, Moscova încerca să menţină statele „neascultătoare” în sfera sa de influenţă, în special, prin conflictele etnopolitice rămase „zestre” de la „defuncta” Uniune Sovietică, atunci începând cu anul 2000, pârghiile ruseşti de presiune asupra statelor CSI se diversifică. Pentru a le face „ascultătoare” pe „rebelele” Comunităţii, Federaţia Rusă a început într-o măsură tot mai mare să folosească „armele” economice şi energetice. Noua politică externă a statului rus reiese din Concepţia politicii externe a Federaţiei Ruse, adoptată la 28 iunie 2000.18 În esenţă, Concepţia înglobează întreaga activitate a Rusiei în sfera relaţiilor internaţionale. Un element important al Concepţiei din 2000 îl reprezintă pragmatismul – definit ca realizare a intereselor naţionale care vor fi apărate consecvent, iar, unde trebuie, şi cu fermitate. Un punct interesant al Concepţiei sunt priorităţile regionale. Rusia îşi afirmă interesul pentru o politică multivectorială, echilibrată din punct de vedere geografic. Direcţia principală a fost şi rămâne colaborarea cu statele CSI, care trebuie să formeze o centură a „bunei vecinătăţi” pentru Moscova. Totodată, Rusia declară că în acest spaţiu va acţiona de pe poziţii realiste. Spaţiul CSI rămâne prioritatea regională a Rusiei şi în noua Concepţie a politicii externe a Federaţiei Ruse, adoptată la 12 iulie 2008.19 17 Leancă Iu. Evoluţia relaţiilor externe. / Tranziţia: retrospective şi perspective, Chişinău 2002, p.363-364. 18 Концепции внешней политики Российской Федерации (28 июня 2000 г.) / http://www.nationalsecurity.ru/ library/00014/index. htm 19 Концепции внешней политики Российской Федерации ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

13


În strategiile Kremlinului, statele CSI trebuie să fie sfera prioritară a politicii externe a Rusiei, spaţiul intereselor ei privilegiate şi zona în care predomină din punct de vedere politic, economic, militar şi cultural. Federaţia Rusă percepe CSI drept posibilitate de recuperare a poziţiilor ei istorice „fireşti” şi „naturale” de putere dominantă în centrul Eurasiei. Principalii inamici ai Rusiei sunt statele occidentale, care prin extinderea NATO au penetrat teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi susţin aspiraţiile euroatlantice ale unor state din CSI.20 „Revoluţiile cromate” din Georgia şi Ucraina, precum şi mutaţiile înregistrate în Kârgâzstan, interpretate de către Moscova drept o invazie geopolitică a Occidentului în spaţiul ei vital de protecţie a securităţii, au provocat disfuncţii instituţionale ale CSI.21 Mai mult, s-au înregistrat tensiuni în planul raporturilor economice, având la bază motive de ordin politic, aşa cum s-a întâmplat în relaţiile Moscovei cu Kievul, Tbilisiul şi Chişinăul, au slăbit relaţiile culturale, contactele interumane etc. S-au perpetuat şi se perpetuează tensiunile în planul relaţiilor militare, generate de prezenţa unor baze sau contingente militare ruseşti pe teritoriile unora dintre statele membre ale CSI. Totul a culminat cu războiul ruso-georgian din august 2008, după care Georgia a declarat că iese din CSI, mulţi catalogând-o drept „groparul” Comunităţii.22 Ceva mai devreme, la sfârşitul lui 2005, preşedinţii georgian şi ucrainean, Mihail Saakasvili şi Viktor Iuscenko, au lansat o iniţiativă de creare a unei „Comunităţi a opţiunii democratice” în spaţiul Mării Baltice, Mării Negre şi Mării Caspice, concepută drept un instrument puternic pentru „eliberarea ţărilor membre ale organizaţiei de încălcarea drepturilor omului, de orice spirit de confrunta(12 июля 2008 г.) / http://www.mid.ru/ns-osndoc.nsf/ 0e9272befa34209743256c630042d1aa/d48737161a0bc944c32574870048d8f7 ?OpenDocument 20 Федулова Н. Россия – СНГ: время собирать камни. // Мировая экономика и международные отношения, 2006, №1, с.104111. 21 Тренин Д. «Москва мускулистая»: одиночество отдельно взятого центра силы. // Брифинг московского центра Карнеги, Том 11, Выпуск 1, январь, 2009. / http://www.carnegie.ru/ru/pubs/ briefings/TreninBr_Russ_11_1_ 09_web.pdf 22 Малашенко А. Кавказ, который мы теряем. // Брифинг московского центра Карнеги, Том 11, Выпуск 3, август, 2009. / http:// www.carnegie.ru/ru/pubs/briefings/Malashenko_Briefing_09_Caucasus.pdf 14

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

re şi de conflicte îngheţate”.23 Iniţiativa a fost percepută de analiştii ruşi drept o clasare la „rebut” a GUAM-ului, dar şi o încercare de a se exercita presiuni asupra Republicii Belarus, aflată în relaţii speciale cu Moscova.24 Kremlinul a devenit tot mai iritat de iniţiativele democratice ale Occidentului în spaţiul postsovietic. După ce în 2003-2005 a fost înfrântă în „revoluţiile cromate” din Georgia şi Ucraina de către Occident, Rusia a ripostat dur în anii următori, folosind pe larg „arma” economică şi energetică împotriva statelor „neascultătoare” ale Comunităţii. În urma acţiunilor sale, Moscova a reuşit să anihileze GUAM-ul, la început prin ieşirea Uzbekistanului, ca apoi prin divizarea lui să-l reducă la un aspect decorativ. Anul 2008 a fost unul decisiv în relaţiile dintre Rusia şi Occident. Recunoaşterea internaţională a regiunii Kosovo, Summitul NATO cu decizii confuze şi semnale duble referitor la aderarea Ucrainei şi Georgiei, de la Bucureşti, a iritat la maximum administraţia de la Kremlin.25 Drept urmare, Rusia şi-a demonstrat forţa şi intenţiile agresive în evenimentele din Osetia de Sud. Războiul din Caucaz a însemnat eşecul politicii de lungă durată a Rusiei de a folosi conflictele „îngheţate” în calitate de bariere principale împotriva „occidentalizării” şi „europenizării” statelor CSI.26 Posibilitatea ca aceste conflicte vor fi, într-un anumit sau altfel, „dezgheţate” nu fost luată în calcul de către Moscova. În urma războiului din vara lui 2008, Rusiei i-a revenit „partea cea mică” din Caucaz – Osetia de Sud şi Abhazia. Recunoaşterea independenţei celor două teritorii separatiste georgiene de către Rusia a însemnat orientarea de lungă durată a Tbilisiului către structurile occidentale. Federaţia Rusă a fost incapabilă să menţină Georgia în sfera ei de influenţă prin mijloace politice. După războiul cu Georgia, conducerea Federaţiei Ruse a făcut câteva declaraţii principiale referitoare la relaţiile cu fostele republici sovietice. Preşedintele rus, Dmitrii Medvedev, în termeni similari enunţaţi de preşedinte23 Comunitatea Statekor independente organizaţie în pragul colapsului. / http://stiri.kappa.ro/externe/26-08-2005/ comunitatea-statelorindependente-o-organizatie-in-pragul-colapsului-78378.html 24 Годин Ю. Op.cit. 25 Тренин Д. Op.cit. 26 Idem.


le american Monroe la începutul secolului al XIX-lea, a formulat doctrina intereselor ruse privilegiate în ţările CSI. Totodată, Medvedev a înaintat teza protejării de către Rusia a cetăţenilor ruşi care locuiesc peste hotarele ei. Politica externă agresivă a Federaţiei Ruse a dus la izolarea ei pe arena internaţională. În situaţia creată, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a propus drept soluţie integrarea alternativă a „celei de-a doua Europe” împrejurul Rusiei.27 Marea deosebire de „prima Europa” constă în faptul că potenţiala „a doua” (CSI) are un hegemon cu pretenţii autoritare, care în multe cazuri se gândeşte doar la propriile interese – Federaţia Rusă. Reieşind din această paradigmă, procesele integraţioniste ale statelor „celei de-a doua Europe” trebuie să aibă loc din perspectiva refacerii centrului de putere rus în interiorul acestei uniuni euroasitice. Rezervele faţă de această paradigmă persistă, într-o măsură mai mare sau mai mică, practic la toţi partenerii Rusiei din CSI şi ridică bariere serioase în faţa „integrării europene orientale”. Despre acest lucru ne vorbeşte concludent faptul că niciun partener al Rusiei, din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă sau Comunitatea Economica Euro-Asiatică, nu a susţinut poziţia principială a Moscovei de a recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei. Aliaţii Rusiei au catalogat acest moment ca un „test” al independenţei şi niciunul din ei nu a vrut să fie privit ca un simplu satelit al Moscovei.28 Ieşirea Georgiei din Comunitate a provocat noi discuţii privind esenţa CSI – este un instrument ineficient, confuz şi amorf, un fel de decor, sau o organizaţie care într-adevăr există? Multe voci afirmă ca pasul făcut de Tbilisi va avea efectul domino. În replică, Moscova afirmă că CSI va exista atât timp cât Federaţia Rusă va avea nevoie de aceasta.29 Elita rusă, pe lângă raţiunile legate de securitate, mai are nevoie de CSI şi din considerente de prestigiu. Prin CSI, Rusia doreşte să demonstreze că este capabilă în continuare, în calita-

te de lider, să organizeze spaţiul postsovietic, reieşind din interesele ei. Geopolitic, spaţiul postsovietic nu este un monolit. Factorul rus este principalul care determină liniile de separaţie în cadrul peisajului geopolitic al CSI. Din acest punct de vedere, CSI nu este o comunitate, ci, mai degrabă, un spaţiu conflictual de state – RusiaGeorgia, Rusia-Ucraina sau Armenia-Azerbaidjan sunt doar unele exemple (cele mai grave) dintre multele cazuri de relaţii tensionate între statele CSI. Membrele Comunităţii care au încercat să concureze cu Rusia – Ucraina şi Georgia – imediat au fost taxate de către Moscova. Pentru Federaţia Rusă ar fi o puternică lovitură de imagine, atât internă cât şi externă, dacă CSI şi-ar înceta existenţa.

Лавров С. Внешняя политика России и новое качество геополитической ситуации. / http:// www.mid.ru/brp_4.nsf/itogi/BB6FDBCB9CE863B2C325752E0033D0F9. 27

28 Тренин Д. Op.cit. 29 СНГ: декларативная вывеска или действующая организация? ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

15


II. Politica externă şi securitatea 1. Natura relaţiilor între UE şi Rusia Referindu-ne la politica externă şi cea de securitate, considerăm că este relevant de a face o evaluare a relaţiilor dintre UE şi Rusia în acest domeniu. Importanţa acestui subiect reiese ca rezultat al disensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă la capitolul de politică externă şi de securitate. Problemele care apar între aceşti doi actori va afecta în mod direct şi politica externă a Republicii Moldova. Astfel, optând pentru un anumit vector în politica sa externă, Chişinăul va fi nevoit să se distanţeze de poziţia oficială a celuilalt actor. Pentru a înţelege mai bine sursa acestor divergenţe, trebuie de atras atenţia asupra evoluţiei relaţiilor dintre UE şi Rusia şi de evaluat atitudinea părţilor faţă de aşa-numita „vecinătate comună”. Relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană au cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Dacă iniţial era vorba de un parteneriat strategic între părţi, acum putem vorbi de o înrăutăţire a relaţiilor lor, din diverse motive. Iniţial, autorităţile de la Moscova şi-au exprimat oficial interesul lor faţă de Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi politica de apărare a UE. Liderii ruşi au văzut în această iniţiativă o încercare a Uniunii Europene de a-şi afirma independenţa faţă de NATO, organizaţie faţă de care oficialii de la Moscova nu şi-au ascuns niciodată atitudinea lor negativă. Crearea şi dezvoltarea PESC a fost percepută ca un mecanism nou pentru dezvoltarea relaţiilor între părţi în domeniul securităţii. Summitul de la Paris din octombrie 2000 a marcat un pas important spre o dezvoltare pozitivă a cooperării în domeniul securităţii, confirmându-se ideea de dezvoltare a unui „parteneriat strategic” între părţi, anunţată încă în a doua jumătate a anilor ’90. Mai mult chiar, după ce Vladimir Putin a de16

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

venit preşedinte al Rusiei, politica Moscovei devenise mai pro-europeană. În urma acestor evenimente, s-a creat impresia că Moscova şi Bruxelles vor obţine foarte repede rezultate pozitive în privinţa dialogului politic în domeniului de securitate. Totuşi, evenimentele au cunoscut o altă evoluţie decât s-a aşteptat iniţial. Prima „dezamăgire” a Rusiei se referă la decizia de folosire de către Bruxelles a Uniunii Europei Occidentale, o structură strâns legată de NATO, drept bază pentru viitoarele capabilităţi militare ale UE.30 Însă, Moscova a sperat ca eforturile UE în domeniul securităţii şi apărării să contrabalanseze NATO. Totodată, Rusia a creat propriul sistem de securitate colectivă, care se doreşte a fi o alternativă a NATO. Ideea unui „parteneriat strategic” nu a prins contur şi a rămas doar la nivel de declaraţie. Problema e legată de faptul că UE şi Rusia aplică diferite înţelesuri ale termenului de „parteneriat strategic”. Din punctul de vedere al Rusiei, partenerii strategici cooperează la nivel internaţional unde interesele lor coincid, excluzând implicarea în afacerile interne, fapt care evită referinţele la valorile comune, care sunt cruciale în abordarea UE.31 Statele occidentale însă şi-au permis de mai multe ori să critice situaţia politică internă din Rusia, acuzând-o de derapaje de la principiile democratice. De asemenea, statele occidentale au criticat comportamentul armatei federale în cel de-al doilea război din Cecenia. Drept reacţie, oficialii ruşi au dezvoltat un obicei enervant de a contracara orice critică a UE, arătând asupra problemelor proprii ale Europei, precum activitatea mafiei din Europa de Sud, protecţionismul economic sau drepturi 30 Nikitin A. Analysis: Russian Perception of the CFSP/ESDP, EUISS, 29 May 2006. / http://www.iss.europa.eu/nc/ actualites/actualite/ browse/6/article/russian-perceptions-and-approaches-to-cooperationin-esdp/ 31 Fischer S. The EU and Russia: a contested Partnership, în Partnerships for effective multilateralism. EU relations with Brazil, China, India and Russia, Chaillot Paper n.109, may 2008, p.117 / http://www. iss.europa.eu/uploads/media/ cp109_01.pdf


inadecvate pentru minorităţile etnice din statele baltice.32 Necesitatea adoptării unei strategii pe termen lung care ar fi reflectat schimbările care au avut loc în Europa şi în relaţiile internaţionale au determinat Rusia şi UE să adopte acţiuni practice pentru a aduce un suflu nou cooperării bilaterale. La Summitul din mai din 2003 din Sankt-Peterburg, Rusia şi UE au ajuns la o înţelegere asupra scopului strategic principal al parteneriatului lor privind crearea spaţiilor comune în patru domenii, inclusiv în politica de securitate. Însă, părţile au viziuni diferite ale conţinutului celor patru spaţii comune. UE caută să îmbunătăţească nivelul şi calitatea cooperării sale cu Rusia prin apropierea Moscovei de Europa, aşa încât să impună logica sa asupra Moscovei privind dezvoltarea spaţiului integraţionist, iar Rusia a adoptat o poziţie opusă, preferând să dezvolte parteneriatul în baza unei apropieri reciproce şi să acţioneze din perspectiva intereselor fundamentale ale ambelor părţi.33 Practica de negociere a Uniunii Europene cu statele care doreau să adere la UE se bazează pe principiul condiţionalităţii. Cu alte cuvinte, statele candidate trebuie să îndeplinească un şir de reforme politice şi economice pentru a putea să adere la UE. Principiul condiţionalităţii nu a mers însă şi în cazul Federaţiei Ruse. Premisa iniţială a UE, precum că Rusia va înainta progresiv spre o democraţie liberală şi economie de piaţă şi va accepta normele europene conţinute în acquis communautaire, nu a fost realizată după cum demonstrează actualele tendinţe.34 În mare parte, asta s-a datorat unei creşteri economice foarte importante din Rusia în perioada preşedinţiei lui Putin, fapt care i-a permis acestui stat să nu mai depindă de împrumuturile financiare din exterior. Drept rezultat, politica externă a Federaţiei Ruse s-a schimbat foarte mult, aceasta optând pentru o proprie cale de dezvoltare, în conformitate cu statutul său de mare putere mondială. 32 Barysch K. Russia, realism and EU unity, Centre for European Reform, july 2007. / http://www.cer.org.uk/pdf/ policybrief_russia_ FINAL_20july07.pdf 33 Danilov D. Russia and European security, în What Russia sees, Chaillot Paper n. 74, january 2005, p.87. / http://www.iss.europa.eu/ uploads/media/cp074.pdf 34 Trenin D. Russia and the European Union: redefining strategic partnership, în Partnerships for effective multilateralism. EU relations with Brazil, China, India and Russia, Chaillot Paper n.109, may 2008, p.133. / http://www.iss.europa.eu/uploads/media/cp109_01.pdf

Ulterior, au avut loc mai multe evenimente care au scos în evidenţă disensiunile existente între UE şi Rusia în domeniul politicii externe. Astfel, odată cu extinderea din 2004, în cadrul UE s-a format un grup de state care au o poziţie critică faţă de Moscova. Este vorba de Polonia şi statele baltice, în special Lituania, care tradiţional se asociază cu o critică dură la adresa Rusiei.35 Un alt eveniment, care a avut un impact deosebit asupra conţinutului relaţiilor dintre UE şi Federaţia Rusă, a fost alegerile prezidenţiale din Ucraina. După Revoluţia Oranj din decembrie 2004 din Ucraina, Moscova a adoptat o atitudine mult mai dură în relaţiile sale cu fostele republici sovietice, folosind o combinaţie de presiuni politice şi economice pentru a nu admite apropierea acestora mai aproape de UE şi NATO. Rolul statelor europene, în special al Poloniei, a fost semnificativ pentru susţinerea opoziţiei prooccidentale în timpul alegerilor prezidenţiale din 2004 din Ucraina. La insistenţa statelor UE, alegerile conform cărora ar fi câştigat omul Rusiei, Victor Ianukovici, au fost declarate nevalabile. La alegerile repetate a câştigat liderul opoziţiei, Victor Iuşcenko. Revoluţiile „colorate” au schimbat optica politicii externe a Moscovei. Aceasta a sperat ca, în urma apropierii sale de statele occidentale, să obţină libertatea de acţiune în spaţiul CSI, fapt care nu s-a realizat. Ucraina nu a întreprins vreo acţiune care ar fi provocat sistemul de securitate condus de Rusia în spaţiul postsovietic. Totuşi, Ucraina a susţinut PESC drept un actor emergent de securitate, care creează un sistem de securitate alternativ în vecinătatea apropiată a Rusiei, fără a acorda multă atenţie strategiei de securitate a Rusiei.36 Cazul Kosovo a reliefat, odată în plus, existenţa unei optici diferite între UE şi Rusia faţă de securitatea europeană. Pentru multe state europene, recunoaşterea independenţei Kosovo este unica modalitate de soluţionare a acestui conflict din Balcani. Rusia, însă, a criticat dur statele europene care au recunoscut declaraţia de independenţa a Kosovo din februarie 2008, insistând asupra ideii creării 35 Samokhvalov V. Relations in the Russia-Ukraine-EU triangle: „zero-sum game” or not?, Occasional Paper n.68, september 2007, p.11, http://www.iss.europa.eu/uploads/media/occ68.pdf 36 Ibidem, p.22. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

17


unui precedent periculos în dreptul internaţional. Divergenţe importante între Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă sunt legate şi de viitorul statelor din cadrul CSI, care acum constituie aşa-numita „vecinătate comună”. În urma extinderii din 2004 şi 2007, UE a devenit vecină cu unele state din cadrul CSI. Mai mult chiar, prin introducerea conceptului de Europă Lărgită şi a Politicii Europene de Vecinătate, Uniunea Europeană a penetrat regiunea considerată de Moscova o sferă a intereselor sale vitale. În urma acestor evenimente, atitudinea liderilor ruşi s-a schimbat foarte mult faţă de politica Uniunii Europene. Moscova percepe UE drept un potenţial rival politic care a pătruns în vecinătatea sa apropiată şi încearcă să excludă Rusia din cadrul noilor aranjamente de securitate.37 Drept urmare, Federaţia Rusă a întreprins mai multe măsuri pentru a-şi menţine influenţa sa în statele membre ale CSI, regiune considerată drept zonă a intereselor vitale ale Moscovei. Statele membre ale CSI au elaborat diferite politici şi au manifestat diferite aspiraţii faţă de UE şi CSI. După destrămarea URSS, unele state au încercat să se apropie de statele Comunităţii Europene. Însă, fiind dependente economic de Rusia, aceste state se confruntă cu dilema de a avea un viitor cu UE sau cu Rusia şi CSI. Atât Rusia, cât şi Uniunea Europeană încearcă să modeleze „vecinătatea comună” în conformitate cu obiectivele lor, fapt care generează divergenţe între părţi. În aceste condiţii, statele din fosta Uniune Sovietică au semnat un şir de documente în cadrul CSI şi cu Uniunea Europeană. Totodată, unele dintre aceste state, precum Republica Moldova şi Ucraina, şi-au anunţat integrarea europeană drept un obiectiv strategic al politici lor externe. În acest caz, apare problema compatibilităţii dintre UE şi CSI cu referire la politica externă şi la cea de securitate. După cum a fost spus mai sus, obiectivele UE şi CSI corespund în acest domeniu, însă modalitatea de realizare a acestora diferă de la caz la caz. Iar, angajamentele pe care şi le-a luat Republica Moldova în urma semnării mai multor acorduri cu UE nu sunt compati37 18

Nikitin A. Op.cit.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

bile cu cele semnate în cadrul CSI din cauza poziţiei Moscovei faţă de politicile Uniunii în raport cu vecini săi din Estul Europei. Astfel, în conformitate cu articolul 7 al Acordului cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente, părţile semnatare recunosc că coordonarea activităţii de politică externă ţine de sfera activităţii lor comune.38 De asemenea, în conformitate cu Statutul Comunităţi Statelor Independente din 22 ianuarie 1993, părţile semnatare, prin articolul 4 al acestui document, stabilesc că coordonarea activităţii de politică externă şi colaborarea în domeniul politicii de apărare şi pazei frontierelor externe ţin de sfera activităţii comune a statelor membre.39 Mai mult chiar, în cadrul CSI a fost semnat în mai 1992 Tratatul Securităţii Colective de şase state (Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Armenia) cu scopul de a face faţă vreunei agresiuni militare din exterior. Ulterior, pentru a mări greutatea politică a acestei structuri, s-a luat decizia de a transforma Tratatul Securităţii Colective în Organizaţia Tratatul Securităţii Colective, fapt realizat în octombrie 2002.40 Alianţa prevede că deciziile adoptate sunt obligatorii pentru toţi membrii. Moldova nu a aderat la această structură deoarece, conform Constituţiei, este un stat neutru. Totodată, trebuie de menţionat că mai multe state din CSI au creat o organizaţie nouă în 1997 – GUUAM – formată din Azerbaidjan, Uzbekistan, Georgia, Ucraina şi Moldova. Această structură, susţinută din exterior, avea scopul de a limita influenţa rusă în Caucazul de Sud, în zonele Mării Caspice şi Mării Negre. Republica Moldova, odată semnând aceste documente, s-a obligat să-şi coordoneze politica sa externă cu statele membre ale CSI care au, adeseori, viziuni diferite în legătura cu politica internaţională. Coordonarea înseamnă şi adoptarea poziţiilor comune faţă de evenimentele internaţionale. Pe parcursul anilor ’90 ai secolului trecut, această incompatibilitate nu era atât de evidentă precum este acum. Însă, odată cu extinderea UE spre 38 Соглашение о создании Содружества Независимых Государств. / http://www.cis.minsk.by/main.aspx?uid=176 39 Устав Содружества Независимых Государств / http://www. cis.minsk.by/main.aspx?uid=180 40 Федулова Н. Содружество Независимых Государств Мировая – 15 лет спустя. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2006, №.12, c.87.


Est, proclamarea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova şi schimbarea opticii politicii externe a Rusiei faţă de Occident, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Situaţia faţă de fostele republici sovietice din spaţiul CSI din Europa de Est este percepută de Rusia în termenii jocului de sumă zero. Republica Moldova, aderând la CSI, a semnat ulterior cu Uniunea Europeană Acordul de Parteneriat şi Cooperare, care prin articolul 6 stabileşte un dialog politic între părţi care va întări legăturile dintre Republica Moldova şi Comunitate, iar prin aceasta şi cu Comunitatea naţiunilor democratice; va conduce la o mai mare convergenţă a poziţiilor pe probleme internaţionale de interes reciproc, întărind astfel securitatea şi stabilitatea; va încuraja Părţile să coopereze în probleme privind consolidarea stabilităţii şi securităţii în Europa, în respectarea principiilor democraţiei, în respectarea şi promovarea drepturilor omului, în particular a drepturilor minorităţilor şi vor desfăşura consultări, dacă va fi necesar, pe aceste probleme.41 Mai târziu, odată cu extinderea UE în Europa Centrală şi de Est, autorităţile de la Bruxelles au trebuit să elaboreze un nou cadru legislativ care urma să facă faţă rigorilor timpului. Astfel, a fost anunţată Politica Europeană de Vecinătate (PEV) al cărei principal instrument – Planul de Acţiuni (PA) – constă dintr-o listă de obiective pe care statele partenere trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de relaţii mai strânse cu UE. Republica Moldova, semnând PA la 22 februarie 2005, şi-a luat un şir de angajamente şi în domeniul politicii externe şi de securitate; prevenirii conflictelor şi managementului crizelor. Articolul 13 din Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova (PAUERM) Consolidarea dialogului politic şi cooperării în probleme externe şi de securitate identifică următoarele domenii de activitate:42 - Continuarea şi dezvoltarea dialogului politic şi cooperării cu UE privind Transnistria, probleme regionale şi internaţionale, inclusiv în cadrul Consiliului Europei şi OSCE; 41 Acordul de Parteneriat şi Cooperare. / http://www.europa.eu.int/ comm/external_relations/ceeca/pca/pca_moldova.pdf 42 Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. / http://www.ec.europa.eu/world/enp/ pdf/action_plans/ moldova_enp_ ap_final_en.pdf

- Colaborarea cu UE în scopul eficientizării instituţiilor şi convenţiilor multilaterale, consolidând astfel guvernarea globală, a coordonării în domeniul combaterii ameninţărilor la adresa securităţii şi abordarea problemelor de dezvoltare; - Dezvoltarea cooperării privind sancţiunile întreprinse de UE; - Purtarea unui dialog activ între Moldova şi UE privind implementarea Strategiei Europene de Securitate; - Dezvoltarea posibilităţii pentru alinierea Moldovei la declaraţiile privind Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a UE, de la caz la caz. Articolul 16 al PA privind Cooperarea pentru soluţionarea conflictului transnistrean stabileşte un şir de măsuri care necesită a fi întreprinse pentru rezolvarea diferendului transnistrean. Uniunea Europeană îşi afirmă clar disponibilitatea de participa la soluţionarea acestui conflict. În acelaşi articol 16 al PA este un aliniat care se referă la „realizarea unor noi progrese semnificative cu Ucraina privind problemele existente pe sectorul transnistrean al frontierei; consolidarea cooperării cu administraţia Ucrainei, inclusiv schimbul efectiv de informaţii despre fluxurile de bunuri şi persoane ce traversează frontiera comună. Angajarea activă în consultările trilaterale Moldova-Ucraina – Comisia Europeană privind măsurile de asigurare a managementului şi controlului corespunzător al întregii frontiere a Moldovei cu Ucraina, în special a sectorului Transnistrean.” Pentru ca aceste obiective să fie realizate, Uniunea Europeană a numit un Reprezentant Special al UE (RSUE) pentru Moldova în martie 2005, Adriaan Jacobovits de Szeged. RSUE are obiective clare să contribuie la soluţionarea conflictului. Priorităţile RSUE şi cele ale PEV coincid în general aşa fel, încât s-a prevăzut ca aceste două instrumente să se complementeze.43 Unul dintre domeniile importante de cooperare între Republica Moldova şi UE este Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră (EUBAM), creată cu scopul de a realiza obiectivele stipulate în PA. Iniţiativa 43 Grevi G. The EU Special Representative for Republic of Moldova, în Pioneering foreign policy: The EU Special Representatives, Chaillot Paper n. 106, october 2007, p. 66. / http://www.iss.europa.eu/ uploads/media/chai106.pdf ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

19


Ucrainei de a găzdui EUBAM, misiune deschisă în noiembrie 2005, nu a fost salutată cu mare entuziasm de Moscova.44 În martie 2006, Ucraina a adoptat decizia de a permite doar importul şi tranzitarea mărfurilor întreprinderilor din Transnistria, care au fost înregistrate de autorităţile din Moldova. Răspunsul oficial al Moscovei a luat forma criticii privind „blocada economică”.45

2. Probleme şi divergenţe în legătură cu „spaţiul comun” Atitudinea Rusiei faţă de PEV a fost, în general, una negativă. Rusia a refuzat să participe în cadrul PEV, fiindcă această politică a fost elaborată şi introdusă fără nici vreo intervenţie din partea Moscovei şi pentru că statele postsovietice au fost privite în cadrul PEV drept un obiect legitim al politicilor europene, iar introducerea PEV a fost privită de către Rusia drept realizarea unui proiect geopolitic rival.46 Moscova a considerat că are drept scop principal apărarea influenţei Rusiei în spaţiul postsovietic. Potrivit unor opinii, prezenţa şi eficienţa UE în Europa de Est este slăbită de competiţia din regiune cu Rusia; aceasta înseamnă că PEV este mai mult percepută în termeni politici sau geopolitici, în comparaţie cu extinderea, cel puţin acesta fiind punctul de vedere văzut din Rusia.47 UE, ca şi în cazul extinderii, doreşte exportarea ordinii sale normative în statele din afara frontierelor sale. Planul de Acţiuni cere aderarea la normele şi valorile Comunităţii, precum democraţia şi drepturile omului, şi adoptarea standardelor UE.48 Acest activism european deranjează Rusia, care continuă să gândească în termenii jocului de sumă zero. Rusia înţelege dorinţa UE de a crea un mediu prietenos în jurul frontierelor sale, însă nu 44 Samokhvalov V. Op.cit., p.24. 45 Украина ввела экономическую блокаду Приднестровья. / http://www.polit.ru/event/2006/03/06/block.html 46 Samokhvalov V. Op.cit., p.11. 47 The European Security Strategy 2003-2008. Building on common interests, ed. by Alvaro de Vasconcelos, ISS, Paris, February 2009, Report nr. 5, p.36. / http://www.iss.europa.eu/uploads/media/ ISS_Report_05.pdf 48 Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. / http://www.ec.europa.eu/world/enp/ pdf/action_plans/ moldova_enp_ ap_final_en.pdf 20

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

împărtăşeşte dorinţa UE de a face din acest mediu o vecinătatea apropiată a UE, care ar fi în general orientată spre standardele UE.49 Moscova, la rândul ei, pentru a-şi menţine influenţa în statele CSI, a lansat un nou proiect numit Spaţiu Unic Economic, incluzând Ucraina, Belarus şi Kazahstan. Cel puţin, implicit, aceste proiecte integraţioniste instituţionalizează o competiţie cu aspiraţiile europene ale unor state din fosta URSS, în special Ucraina.50 După decizia Ucrainei de a adera la această organizaţie, Uniunea Europeană a avut o replică dură prin care a criticat poziţia liderilor ucraineni, „întrebând despre sinceritatea dorinţei Kievului de a adera la UE”.51 Reieşind din acest proiect, CSI este văzut drept un instrument de păstrare şi extindere a sferei de folosire a limbii ruse în statele Comunităţii, fapt care are şi o conotaţie politică. Rusia, tinzând spre păstrarea influenţei sale în CSI, este interesată ca şi în viitor elita politică, economică, intelectualitatea, să vorbească limba rusă.52 Totodată, consolidându-şi influenţa sa în cadrul CSI, Federaţia Rusă îşi extinde spaţiul său geopolitic şi îşi fortifică poziţiile pe arena internaţională.53 Parteneriatul Estic – o altă iniţiativă a Uniunii Europene – a stârnit nemulţumirea Rusiei. Acest proiect a fost lansat la Summitul Consiliului European din 7 mai 2009. UE propune să sprijine într-o mai mare măsură, prin activitatea sa de zi cu zi, eforturile de reformă ale partenerilor săi, prin intermediul unui nou program global de consolidare instituţională şi a unei noi dimensiuni multilaterale, care va permite formularea unui răspuns solidar la provocările comune, în cadrul parteneriatului.  Acest parteneriat ambiţios prevede adâncirea semnificativă a nivelului de angajare politică, inclusiv perspectiva tranziţiei la o nouă generaţie de acorduri de asociere, integrarea extinsă în economia UE, facilitarea călătoriilor cetăţenilor din această regiune către UE, 49 Danilov D. Op.cit., p.89. 50 Zagorski A. Russia and the shared neighbourhood, în What Russia sees, Chaillot Paper n. 74, january 2005, p.69. / http://www.iss. europa.eu/uploads/media/cp074.pdf 51 Samokhvalov V. Op.cit., p.9. 52 Федулова Н. Влияние России в странах СНГ: гуманитарный аспект. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2007, №.5, c.81. 53 Федулова Н. Содружество Независимых Государств... c.87.


cu condiţia îndeplinirii anumitor cerinţe de securitate, stabilirea de modalităţi mai concrete de asigurare a securităţii energetice care să fie avantajoase pentru toate părţile implicate şi creşterea nivelului de asistenţă financiară.54 Parteneriatul Estic este văzut la Moscova ca o tentativă de a atrage aceste ţări „în zona de influenţă a Bruxelles-ului, scoţându-le din cea de influenţă a Rusiei”.55 Această divergenţă de atitudine faţă de noul proiect al Uniunii Europene este o altă dovadă a incompatibilităţii dintre UE şi CSI, în care Rusia vede un instrument de menţinere a influenţei sale în fostele republici sovietice. O astfel de atitudine a Rusiei reprezintă o încălcare a articolului 3, alineatul 1 al Statutului Comunităţi Statelor Independente, care prevede respectarea suveranităţii statelor membre, a dreptului inalienabil al popoarelor la autodeterminare şi a dreptului de a dispune de destinul lor, fără niciun amestec din afară.56 O astfel de atitudine îngrădeşte dreptul statelor vizate de PEV de a alege propria lor cale de dezvoltare. La Bruxelles, Parteneriatul Estic este văzut ca un răspuns la solicitările acestor ţări de a se apropia mai mult de standardele europene şi de a le susţine în promovarea democraţiei. Ministrul suedez de externe, Carl Bidt, care a fost unul din promotorii Parteneriatului Estic, a afirmat că declaraţiile ministrului de Externe a Rusiei, Serghei Lavrov, „vorbesc de la sine despre cum gândeşte el imediat în termeni de sferă de influenţă, iar acest parteneriat este răspunsul nostru la solicitările acestor ţări de a se apropia mai mult de Uniunea Europeană”.57 Atitudinea UE şi a Rusiei este diferită şi în cazul aşa-numitelor „conflicte îngheţate” din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi Carabahul de Nord. Chiar experţii moderaţi din Rusia susţin ideea că interferenţa UE în afacerile CSI sub forma de mediere sau de pacificare va fi iritantă în relaţiile UE-Rusia.58 Iar, guvernele locale, pe bună drepta54 European Commission, Communication from the Commission to the European Parliament and the Council on Eastern Partnership, Brussels, 3 December 2008, COM(2008) 823/4. / http://ec.europa.eu/ external_relations/eastern/docs/com08 _823_en.pdf 55 Parteneriatul estic o cale spre stabilitatea Europei. / http://www. europalibera.org/content/article/1617283.html 56 Устав Содружества Независимых Государств. / http://www. cis.minsk.by/main.aspx?uid=180 57 Parteneriatul estic o cale spre stabilitatea Europei. / http://www. europalibera.org/content/article/1617283.html 58 Samokhvalov V. Op.cit., p.11.

te, privesc rolul politic şi militar al Moscovei nu doar ca parte a unor eventuale soluţii ale acestor conflicte, dar, de asemenea, ca şi parte de menţinere a acestor separatisme teritoriale. Deşi UE nu se implică direct în soluţionarea acestor conflicte, este pentru un rol internaţional mai larg în rezolvarea lor. Statele UE, de asemenea, cer retragerea bazelor militare ale Rusiei din Georgia şi Moldova. Acţiunile UE în fostele republici sovietice, prin neglijarea structurilor de securitate conduse în aceste regiuni de Rusia, au exacerbat iritarea Moscovei şi au provocat sentimentul de excludere.59 Până la războiul din Osetia de Sud din august 2008, Rusia a depus eforturi pentru a nu admite internaţionalizarea conflictelor şi s-a opus retragerii sale militare din statele menţionate.60 În legătură cu conflictele nesoluţionate din Moldova, Georgia şi Azerbaidjan, politica Rusiei a fost orientată spre menţinerea situaţiei de status-quo, deoarece aceasta prevedea pentru Rusia un sistem de pârghii de control politic, economic şi militar, asupra statelor afectate.61 Statele CSI care nu s-au aliniat la politica Rusiei faţă de aceste conflicte s-au confruntat cu grave probleme economice sau militare. De exemplu, Republica Moldova, după ce a respins la insistenţa statelor occidentale Memorandumul Kozak în noiembrie 2003, ca instrument de soluţionare a conflictului transnistrean, s-a confruntat cu problema embargolului la vin în primăvara lui 2006. Rusia insistă asupra susţinerii sale necondiţionate a Tiraspolului, deoarece eforturile de soluţionare a conflictului din Balcani conduse de UE, în particular în cazul independenţei Kosovo, a însemnat pierderea legitimităţii UE în ochii Moscovei.62 UE a introdus în februarie 2003 restricţii pentru deplasarea tuturor liderilor regiunii transnistrene în spaţiul comunitar din cauza atitudinii inflexibile, necooperantă şi neconstructivă la negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean. Rusia, dimpotrivă, acordă ajutor acestor lideri, prin diferite metode. Georgia s-a confruntat cu agresiunea militară a Rusiei în august 2008. În urma acestui 59 60 61 62

Ibidem, p. 22 Zagorski A. Op.cit, p.76. Fischer S. Op.cit., p. 123. Samokhvalov V. Op.cit., p.24. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

21


22

război, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud. Recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Rusia a însemnat eşecul politicii de statusquo faţă de conflictele „îngheţate” din CSI.63 Evenimentele din Caucaz din august 2008 au provocat tensiuni între Federaţia Rusă şi Belarus, unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Moscovei. După încetarea conflictului armat între Rusia şi Georgia, Uniunea Europeană a ridicat interdicţia de circulaţie pe teritoriul Uniunii pentru oficialii de la Minsk. În schimb, Belarus se abţinea să recunoască independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud. Totodată, UE a promis ajutor economic şi financiar pentru Belarus, incluzând acest stat în Parteneriatul Estic. Conflictul în cazul Belarus este identic ca formă şi realizare cu experienţa Ucrainei şi Moldovei. De fiecare dată, Rusia, pentru a „pedepsi” statele care au încercat să abordeze o politică cel puţin independentă faţă de Moscova şi de apropiere de Occident, a invocat diferite motive pentru a impune embargo la importurile de vin, lapte etc. Pentru a crea impresia că nu există nicio legătură între economic şi politic, acţiunile Moscovei au fost întreprinse peste o anumită perioadă de timp după consumarea evenimentelor. Kremlinul a reintrodus politica de putere în spaţiul de securitate european; Moscova gândeşte total diferit în comparaţie cu UE şi abordează politica internaţională din perspectiva mentalităţii politicii de putere, în special a celei militare.64 Din Rusia, însă, situaţia este privită altfel. Potrivit unei păreri, prin atitudinea unilaterală a UE, fără o colaborare cu Rusia, de a schimba orientarea politicii externe a Republicii Belarus, Occidentul, după exemplul „revoluţiei oranj”, doreşte să instituie un control asupra Minskului, fapt care ar putea însemna apariţia unei imprevizibilităţi politice în aria frontierei de vest a Rusiei.65 De asemenea, UE şi Rusia susţin forţe politice opuse, implicând competiţia de-a lungul liniei jocului de sumă zero. În timp ce UE a salutat revoluţia din Georgia şi sus-

ţine programul de reforme din această ţară, Moscova a văzut în noul lider de la Tbilisi o ameninţare pentru interesele sale şi stabilitatea din regiune. „Revoluţiile colorate” au adus schimbări semnificative în atitudinea Rusiei faţă de relaţiile sale cu UE. Din acel moment, atitudinea pozitivă iniţială a Moscovei faţă de UE drept un partener important în domeniul comerţului şi în politica de modernizare a fost umbrită de suspiciunea faţă de rolul UE în ceea ce Rusia percepe şi în continuare drept zonă „naturală” a influenţei sale.66 Pentru oficialii de la Moscova, afirmarea UE în proximitatea strategică a frontierelor Rusiei este văzut drept un obstacol al exercitării influenţei sale exclusive asupra statelor vecine.67 UE nu este percepută drept o putere benignă, mai ales că, pentru oficialii ruşi, extinderea UE în statele care au făcut parte din Pactul de la Varşovia şi republicile baltice, ar fi creat un lobby antirus în sânul Uniunii. Rusia urmăreşte politica puterii de status quo care nu va fi în stare să prevină sau să reziste schimbării. Timp cât energia UE este absorbită de propria adaptare legată de extindere, aceasta nu poate fi percepută ca o forţă ce ar atenta la status quo din vecinătatea comună.68 Totuşi, asta nu exclude posibilitatea ca, pe termen lung, UE să devină o putere revizionistă, din perspectiva Rusiei.

63 Тренин Д. Op.cit. 64 The European Security Strategy 2003-2008... p.48. 65 Суздальцев А. Формирование Российской политики в отношение Белоруссии. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2009, Nr. 3, p.71.

66 Fischer S. Op.cit., p.117. 67 de Vasconcelos A. L’Union europeenne parmi les grandes puissances, ISSOpinion, Paris, hiver 2008/2009, p.5, / http://www.iss. europa.eu/uploads/media/UE_parmi_les_grandes_puissances.pdf 68 Zagorski A. Op.cit., p.77.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE


III. Sectorul economic 1. Cauzele eşecului integrării economice a CSI Soluţionarea problemelor economice şi sociale acute ale fostelor republici sovietice, prin intermediul cooperării economice şi dezvoltării relaţiilor comerciale între părţile participante în cadrul CSI, trebuia să fie una dintre acţiunile principale pentru evoluţia şi dezvoltarea acestei organizaţii. Pentru realizarea obiectivelor propuse, s-a luat drept exemplu Uniunea Europeană care a obţinut succese importante din perspectiva integrării economice. Republica Moldova, devenind parte componentă a CSI, şi-a asumat un şir de angajamente şi faţă de UE. În aşa mod, Republica Moldova, practic, este implicată, prin diferite acorduri, în două proiecte integraţioniste diferite. În anii 1993-1994, statele CSI au întreprins mai multe măsuri pentru a dezvolta un regim multilateral al comerţului liber. Astfel, la 24 septembrie 1993, la Moscova, a fost semnat Acordul privind crearea Uniunii Economice (documentul a fost ratificat de Republica Moldova la 10 mai 1994). De asemenea, Republica Moldova a semnat la 15 aprilie şi a ratificat la 30 decembrie 1994 Acordul privind crearea zonei comerţului liber. Iar, la 2 aprilie 1999, la Moscova, a fost semnat Protocol de operare de modificări la Acordul privind crearea zonei comerţului liber, ratificat de Republica Moldova la 13 decembrie 1999. Aceste documente de bază stabilesc principiile de formare şi funcţionare a Uniunii Economice şi a zonei comerţului liber în CSI. Astfel, articolul 3 al Acordului privind crearea Uniunii Economice prevede că „uniunea economică presupune libertatea de circulaţie a produselor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă; coordonarea între state în domeniul politicii fiscale, bugetare, valutare, vamale etc.; armonizarea legislaţiei în domeniul economic

între statele semnatare.” Articolul 4 al aceluiaşi tratat stipulează că „Uniunea Economică se formează printr-o adâncire graduală a integrării prin asocierea interstatală a comerţului liber; uniune vamală; piaţă comună a produselor, serviciilor, capitalului şi forţei de lucru; uniunea valutară”.69 Articolul 1 al Acordului privind crearea zonei comerţului liber prevede „desfiinţarea taxelor vamale, impozitelor şi plăţilor echivalente şi restricţiilor cantitative în comerţul reciproc; coordonarea politicilor comerciale în relaţiile cu statele care nu sunt membre ale prezentului Acord”; iar articolul 11 prevede că „zona de comerţ liber va fi interpretată drept una din etapele de tranziţie la formarea Uniunii Vamale”.70 În sfârşit, Protocol de operare de modificări la Acordul privind crearea zonei comerţului liber prevede că anumite restricţii ale regimului comerţului liber pot fi implementate în baza unor documente bilaterale. Imposibilitatea creării a unui spaţiu vamal comun între toate statele CSI a determinat instituirea Uniunii Vamale în 1995 între 5 state ale Comunităţii,în baza căreia în 2000 a fost creată Comunitatea Economică EuroAsiatică (Federaţia Rusă, Belarus, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Kazahstan). În acest caz, Comunitatea Economică Euro-Asiatică se impune ca o organizaţie protecţionistă, deoarece instituirea uniunii vamale între aceste 5 state presupun, implicit stabilirea unui tarif vamal comun în raport cu celelalte state membre CSI, care nu sunt parte a Comunităţii Economice Euro-Asiatice. Trebuie menţionat şi un alt proiect economic integraţionist între mai multe state CSI. Este vorba despre întâlnirea din februarie 2003, la Ialta, între şefii de state ale Federaţiei Ruse, Ucrainei, Belarus şi Kazahstan, 69

Договор о создании Экономического союза. / http://www.

cis.minsk.by/main.aspx?uid=334

70 Соглашения от 15 апреля 1994 года о создании зоны свободной торговли. / http://www.consultant.ru/online/ base/?req=doc;base=LAW;n=3635 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

23


unde a fost semnată Declaraţia privind formarea Spaţiului Economic European (SEE), iar în septembrie aceluiaşi an – Concepţia şi Acordul de formare a SEE. Aceste documente prevăd crearea condiţiilor liberei circulaţii a produselor, capitalului, serviciilor şi a forţei de muncă. Odată cu unificarea actelor normative şi legislative şi elaborarea unor regulamente comune, părţile vor transfera o parte din atribuţiile lor unei instituţii comune. Transferarea prerogativelor naţionale către o structură supranaţională se referă, în special, la politica vamală: tarife vamale, reguli vamale, proceduri şi structuri vamale. Aceasta presupune un nivel supranaţional de adoptare a deciziilor. SEE urmează să funcţioneze după aceleaşi principii prevăzute de Tratatul privind crearea Uniunii Economice din 1993 şi de Acordul privind crearea zonei comerţului liber din 1994. Ca şi în cazul cu Comunitatea Economică Euro-Asiatică, SEE este o încercare de impulsionare a proceselor integraţioniste în spaţiul CSI. Constatăm că la 18 ani de la crearea CSI, modul în care a evoluat această organizaţie ne demonstrează faptul că principalele obiective ale acestei structuri nu au fost realizate. Unul dintre principalele scopuri anunţate – integrarea economică a statelor CSI – nu a fost realizat. Mai mulţi lideri ai statelor CSI s-au pronunţat faţă de ineficienţa acestei structuri. Într-un interviu acordat ziarului „Российская Газета” din 18 aprilie 2001, ex-preşedintele Ucrainei declara: „la nivel de CSI noi ne adunăm des, spunem ceva, semnăm, apoi ne despărţim şi uităm totul. Dacă nu există interese economice comune, pentru ce este nevoie de CSI? Uitaţi-vă, nu există nicio decizie politică sau economică adoptată la cel mai înalt nivel al CSI care ar fi fost realizată”. Iar Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, declara în 2007, că CSI nu a putut deveni nicio uniune politică, nicio organizaţie eficientă.71 Anterior, Kremlinul, după ce Vladimir Putin a devenit preşedinte al Federaţiei Ruse, şi-a anunţat atitudinea sa faţă de CSI prin declaraţia ministrului apărării Serghei Ivanov (februarie 2001), care a spus că se va acorda prioritate dezvoltării relaţiilor bilaterale în baza intereselor comune în schimbul formelor de 71 Лавров считает СНГ неэффективной организацией. / http:// www.region38.ru/h/a-78468.html 24

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

colaborare colectivă.72 Deciziile pe problema integrării, adoptate în cadrul CSI la nivel de guverne ale statelor şi a conducerii lor politice, nu exercită o influenţă importantă asupra practicii unei cooperări multilaterale, în afară de acordurile bilaterale. Există mai multe cauze care explică această stare de lucruri. Fostele republici ale URSS se află la etape diferite a dezvoltării societăţii. Se deosebesc după forma structurii politice, a modelelor social-economice, sunt diferite din punct de vedere al mentalităţii cetăţenilor săi. Fiecare stat îşi are interesele sale, care nu corespund cu interesele altor state ale CSI. Iar, cel mai realist obiectiv în cadrul acestei organizaţii a fost crearea unei zone de liber schimb, ceea ce i-ar fi justificat cât de cât existenţa, dar nici el nu a fost materializat.73 Aceeaşi părere este exprimată şi de un cercetător belorus, Nikolai Şumski, care afirmă că „până acum în CSI în formatul a 12 state (Georgia nu este membră din august 2009) nu a fost creată nici măcar zona comerţului liber – cea mai simplă formă de integrare economică şi primul pas spre un spaţiu economic comun”.74 Una dintre principalele cauze ale frânării procesului de integrare în CSI este prevalarea politicului asupra economicului. Unul dintre principalele obiective ale creării CSI a fost menţinerea fostelor republici sovietice în zona de influenţă a Federaţiei Ruse. Federaţia Rusă este interesată de păstrarea CSI, fiindcă, ca orice stat cu ambiţii de mare putere, este interesat de a avea vecini loiali şi de aliaţi pe scena internaţională. Consolidându-şi influenţa în CSI, Rusia îşi consolidează spaţiul său geopolitc.75 Aşa după cum arată practica mondială, baza şi puterea de atracţie a proceselor integraţioniste o reprezintă doar eficienţa economică. Însă, în spaţiul post-sovietic, din cauza unor motive politice, s-a încercat un proces de integrare economică între state cu un diferit nivel al dezvoltării industriale şi al reformării economiei de piaţă. Statele CSI au interese economice diferite şi diferite modele de organizare a economiei care, la rândul lor, 72 Федулова Н. Содружество Независимых Государств... c.86. 73 Leancă Iu. Op.cit., p.380. 74 Шумский Н. Общее экономическое пространство государств Содружества: оптимальный формат. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2004, №2, c. 91. 75 Федулова Н. Содружество Независимых Государств... c.87.


sunt alte cauze ale eşecului integrării economice în CSI. O altă cauză este modelul de organizare economic diferit în statele CSI. Există deosebiri atât de fond, cât şi de formă. Printre membrii CSI, poate fi evidenţiat un grup de state – Belarus, Rusia, Ucraina – care au o industrie destul de dezvoltată, infrastructură de transport şi de telecomunicaţii, cadre calificate şi un nivel înalt de educare a populaţiei; alţi membri ai CSI, în special statele Caucaziene şi cele din Asia Centrală, au o economie agrară, cu un important rol al industriei extractive.76. Ucraina este o ţară cu economie de piaţă, statut recunoscut de UE în 2006. În statele din Asia Centrală, grupările de la guvernare deţin controlul şi monopolul asupra celor mai importante şi rentabile resurse economice ale statului, iar puterea economică şi cea politică sunt direct legate între ele.77 În Rusia din 1992 s-a realizat liberalizarea economiei prin „terapia de şoc”, iar Belarus a ales calea evoluţiei, unde statul joacă un rol important în reglementarea economică şi păstrează sectorul public ca măsură de contrabalansare a efectelor negative ale pieţei.78 Situaţia este similară şi la capitolul politicii de impozitare. Bazele armonizării politicii de impozitare în cadrul CSI au fost puse prin acordul din 13 martie 1992. În conformitate cu acest document, statele CSI se obligau să realizeze o politică de impozitare comună în baza unificării principiilor şi regulilor de impozitare. Însă, acordul nu a fost ratificat de toate statele CSI şi la acest moment are un caracter declarativ.79 Mai mult chiar, comerţul liber între statele CSI este împiedicat de instituirea unor acţiuni tarifare şi netarifare – limitări la export, importuri tarifare, acţiuni netarifare – care reduc la zero eficienţa economică a acordurilor comerciale regionale.80 Astfel, Republica Moldova, după ce a refuzat să semneze Memorandumul Kozak în noiem76 Н. Шумский, Op.cit., p.92. 77 Matveeva A. EU stakes in Central Asia, Chaillot Paper n.91, july 2006, p. 17. / http://www.iss.europa.eu/uploads/ media/cp091.pdf 78 Годин Ю. Россия и Белоруссия: 10 лет интеграционной несовместимости. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2006, №.10, c. 25. 79 Вавилова М. Некоторые налоговые проблемы СНГ и ЕС. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2007, №.6, с.62. 80 Крылатых Э., Строкова О. Региональные торговые соглашения в рамках ВТО и аграрный рынок СНГ. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2003, №.3, p.52.

brie 2003, s-a confruntat cu embargoul impus de Rusia în 2006 la exporturile de vin în această ţară. Această acţiune a fost o măsură netarifară de nerecunoaştere a calităţii produselor vinicole din Republica Moldova. În aceeaşi situaţie s-a pomenit şi Belarus la începutul lunii iunie 2009, când s-a declanşat aşanumitul „război al laptelui”. Federaţia Rusă a interzis importurile produselor lactate din Belarus pe motivul că acestea nu ar corespunde unor standarde stabilite de Moscova. Politica Rusiei în Ucraina – şi în general în vecinătatea sa vestică – este de a obţine control asupra infrastructurii din regiune (conductele de gaze şi petrol, rafinării etc.).81 Mai mult chiar, când administraţia de la Kiev a insistat asupra regimului de liber schimb, Moscova a refuzat să ratifice acordul de liber schimb cu Ucraina, fapt ce i-a permis să impună anumite restricţii şi cote la exporturile Ucrainei şi să introducă sancţiuni, fără a negocia problemele apărute.82 Rusia de mai multe ori a schimbat regimul de import faţă de zahărul din Ucraina,83 iar în Republica Moldova, până în septembrie 2009, existau restricţii la exportul vinului în vrac şi la exportul de struguri. Multe dintre aceste măsuri contravin, de exemplu, articolului 9 al Acordului privind crearea Uniunii Economice, în care nu se admite exercitarea unor măsuri unilaterale, care ar împiedica accesul pe pieţele statelor Comunităţii.84 O altă cauză, strâns legată de cea anterioară, este nivelul de dezvoltare economic diferit al statelor CSI. Există o discrepanţă importantă între statele CSI în funcţie de diferiţi indicatori economici. Venitul pe cap de locuitor în Federaţia Rusă este aproape de 16 ori mai mare decât în Tadjikistan şi de 12 ori mai mare decât în Kârgâzstan. Cele mai aproape de Rusia sunt Kazahstan şi Belarus.

81 Valasek T. Why Ukraine matterrs to Europe?, / Centre for European Reforms, 2008, p.21. 82 Samokhvalov V. Op.cit., p.14-15. 83 Крылатых Э., Строкова О. Op.cit., p. 52. 84 Договор о создании Экономического союза, http://www.cis. minsk.by/main.aspx?uid=334 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

25


Tabelul 3. Indicatorii macroeconomici ai statelor CSI (2007) Statele membre ale CSI Аrmenia Azerbaidjan Belarus Kazahstan Kârgâzstan Мoldova Rusia Tadjikistan Тurkmenistan Ucraina Uzbekistan

Volumul PIB (miliarde $) 9 33 45 105 4 4 1290 4 13 143 22

Venit pe cap de locuitor (mii $) 2580 2710 4240 4970 610 1130 7530 460 2230 2570 730

Sursa: World Bank, World Developments Indicators. / http://www. diesel-ebooks.Com .../World-Development-Indicators-2009-eBook. html -

Situaţia este similară şi la capitolul salariului mediu pe economie în statele membre ale CSI. Federaţia Rusă este liderul detaşat cu o medie de 719 dolari, iar în Tadjikistan se atestă cel mai mic salariu pe economie din CSI, constituind 95 de dolari. Tabelul 4. Salariul mediu pe economie în statele membre ale CSI (în dolari) Statele membre ale CSI Аrmenia Azerbaidjan Belarus Kazahstan Kârgâzstan Мoldova Rusia Tadjikistan Тurkmenistan Ucraina Uzbekistan

decembrie 2007

decembrie 2008

345 271 369 554 162 233 757 66

382 360 455 597 185 289 719 95

332

264

Sursa: www.cis.minsk.by/main.aspx?uid=14824

În sfârşit, o altă cauză constă în interesele diferite ale statelor CSI. Unele state, precum Republica Moldova şi Ucraina, au declarat despre intenţia lor de a adera la Uniunea Europeană, fapt care presupune racordarea acestor state la standardele europene. Alte ţări au instituit Uniunea Vamală în 1995, în baza căreia în 2000 a fost creată Comunitatea Economică Euro-Asiatică (Federaţia Rusă, Belarus, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Kazahstan). Iar Turkmenistan, după cum afirmă unii cercetători ruşi, reprezintă cel mai radical exemplu al incompatibilităţii cu fostele republici sovietice, Aşhabadul întorcându-se spre aşa-numita modalitate asiatică de producţie cu o structură politică corespunzătoare.85 Contactele internaţionale ale acestui stat se reduc la vânzarea gazelor naturale. În cadrul unor acorduri comerciale regionale are loc, de regulă, intensificarea legăturilor comerciale între părţile componente. În CSI, din cauza motivelor enumerate mai sus, şi a intereselor economice diferite, se atestă o micşorare a comerţului între state, fapt determinat de priorităţile economice specifice, de structura lor economică şi de aşezarea lor geografică. Din tabelul 3 se vede că cota comerţului intracomunitar este mai mic decât cel cu statele terţe. Această constatare demonstrează, totodată, şi ineficienţa practică şi logică a CSI. Printre principalii destinatari ai exporturilor din Azerbaidjan, nu figurează niciun stat din CSI (Italia 24.9%, SUA 17.6%, Germania 10.8%, Franţa 10.1%, Republica Cehă 6.2%, Canada 4.9%), iar la capitolul importuri se

Tabelul 5.Cota parte a comerţului între statele CSI şi cota lor parte în comerţ cu statele terţe în operaţiuni de importuri-exporturi în 2008 (în procente) Export Statele membre ale CSI Аrmenia Azerbaidjan Belarus Kazahstan Kârgâzstan Мoldova Rusia Tadjikistan Тurkmenistan Ucraina Uzbekistan CSI

Import

în statele CSI 2007 2008 30,7 31,8 18,2 3,4 46,2 43,8 16,7 15,6 57,0 47,6 41,0 39,3 15,0 14,9 15,6 16,0

în statele terţe 2007 2008 69,2 68,2 81,8 96,6 53,8 56,2 83,3 84,4 43,0 52,4 59,0 60,7 85,0 85,1 84,4 84,0

în statele CSI 2007 2008 33,0 29,6 33,3 32,7 66,3 66,0 44,6 46,2 54,6 53,7 36,1 35,5 15,0 13,7 63,2 56,1

în statele terţe 2007 2008 67,0 70,4 66,7 67,3 33,7 34,0 55,4 53,8 45,4 46,3 63,9 64,5 85,0 86,3 36,8 43,9

37,8

35,5

62,2

64,5

42,2

39,2

57,8

60,8

19,3

17,8

80,7

82,2

28,5

27,2

71,5

72,8

Sursa: www.cis.minsk.by/main.aspx?uid=14824 26

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

85

Федулова Н. Содружество Независимых Государств... c.91.


atestă următoarea situaţie: Rusia 18.9%, Turcia 18.2%, Germania 8.5%, China 6.3%, Marea Britanie 6.2%, Ucraina 5.3%, Italia 4.5%.86 Doar Kârgâzstan şi mai puţin Belarus au o activitate comercială mai intensă în cadrul CSI. În conformitate cu datele Biroului Naţional de Statistică, în opt luni ale anului curent, importurile de mărfuri provenite din ţările Uniunii Europeană în Republica Moldova au atins valoarea de 865,3 milioane USD cu o pondere de 43,3% în total importuri, iar cele din ţările CSI – 721,6 milioane USD, cota acestora constituind de 36,2% în totalul importurilor. Ucraina se află în topul ţărilor de unde Republica Moldova a importat, în această perioadă, mărfuri în valoare de 276,1 milioane USD (cu o pondere de 13,8%), urmată de Rusia – 199,6 milioane USD (10%), România – 189,1 milioane USD (9,5%). Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–27) au deţinut o cotă de 53,6% în total exporturi, iar cele destinate ţărilor CSI – 36,2%. Diagrama 1. Export

terţe.

82,2; 72,8 – Comerţul cu statele Diagrama 2. Import

17,8; 27,2 – Comerţul intracomunitar. S u r s a : w w w. c i s . m i n s k . b y / m a i n . aspx?uid=14824 86 www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/index.html

În concluzie, putem spune că există deosebiri importante la nivelul de reforme economice, care presupun crearea proprietăţii private şi a iniţiativei antreprenoriale, la nivelul de liberalizare a activităţii economice, a creării mecanismelor funcţionării economiei de piaţă. Acest fapt împiedică apropierea economică a statelor din CSI. În lume nu există exemple de integrare economică reuşită a statelor cu structuri economice diferite şi cu un nivel jos al dezvoltării industriale. Deşi CSI a încercat să copieze modelul UE, lipsa reformelor economice şi discrepanţele importante la nivel de dezvoltare economică explică eşecul integrării economice a CSI.

2. Incompatibilitatea integrării simultane în CSI şi UE Republica Moldova, aderând la CSI, a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu Uniunea Europeană în noiembrie 1994, care intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Evidenţiem doar câteva dintre obiectivele-cheie ale acestui parteneriat. Astfel, Articolul 4 prevede că „Părţile se angajează să examineze, mai ales atunci când Republica Moldova va avansa în procesul reformei economice, modificările titlurilor pertinente ale prezentului Acord, în particular ale Titlului III şi ale Articolului 48 privind instituirea unei zone de liber schimb între ele.” Iar articolul 14 stipulează că „produsele importate de pe teritoriul unei Părţi pe teritoriul celeilalte Părţi nu vor fi supuse direct sau indirect taxelor interne, sau oricăror altor impozite interne în afara celor aplicate direct sau indirect produselor naţionale similare”.87 Republica Moldova a semnat cu UE la 22 februarie 2005 Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova (PAUERM), care stabileşte noi obiective în relaţiile dintre părţi. Astfel, articolul 20 prevede „implementarea măsurilor întru îmbunătăţirea convergenţei în domeniile cheie ale legislaţiei RM cu legislaţia UE, în particular în sectoarele identificate în prezentul Plan de Acţiuni”. Iar, articolul 28 al PAUERM se referă la „Identificarea în co87 Acordul de Parteneriat şi Cooperare. / http://www.europa.eu.int/ comm/external_relations/ceeca/pca/pca_moldova.pdf ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

27


mun a sectoarelor industriale prioritare în vederea aproximării legislaţiei (şi o eventuală includere într-un Acord de Evaluare a Conformităţii şi Acceptare a Produselor Industriale, ACAA, cu menţiunea ca toate condiţiile să fie acceptate şi îndeplinite), inclusiv prin consultări cu producătorii şi exportatorii”.88 La 21 ianuarie 2008, Consiliul de Miniştri al UE a adoptat Regulamentul   privind introducerea Preferinţelor Comerciale Autonome pentru Republica Moldova. Documentul în cauză reprezintă oficializarea finală a deciziei anunţate anterior de instituţiile comunitare şi lansează o abordare nouă în relaţiile comerciale moldo-comunitare.89 Acest nou regim comercial oferă accesul liber de taxe şi fără cote ale tuturor produselor originare din Republica Moldova pe piaţa UE, cu excepţia unui număr limitat de produse agricole extrem de sensibile pentru piaţa internă a UE. Semnând diferite documente cu UE şi în cadrul CSI, Republica Moldova şi-a luat, practic, acelaşi timp de angajamente faţă de ambele proiecte. În această situaţie, Republica Moldova a avut un comportament similar cu cel al Ucrainei care, din cauza legăturilor între interesele politice şi cele de afaceri, au creat un puternic stimul pentru menţinerea unor legături economice apropiate cu Rusia, deseori reflectând interesele specifice ale elitei de la putere din Ucraina.90 Drept rezultat, Ucraina a intrat într-o serie de înţelegeri cu diferiţi parteneri, fără a efectua o analiză transparentă şi explicită a costurilor şi beneficiilor în legătură cu procesele integraţioniste pe care le urmează faţă de diferiţi vectori sau chiar o evaluare de compatibilitate a integrării simultane cu UE şi blocul condus de Rusia.91 Republica Moldova este membră a CSI, a semnat şi ratificat documentele cu privire la uniunea vamală şi zona comerţului liber. Totodată, aderarea Republicii Moldova la Uniu88 Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. / http://www.ec.europa.eu/world/enp/pdf/action_plans/ moldova_enp_ ap_final_en.pdf 89 Regulament al Consiliului de introducere a preferinţelor comerciale autonome pentru Republica Moldova şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 980/2005 şi a Deciziei 2005/924/CE a Comisiei, 21 ianuarie 2008. 90 Wolczuk K. Ukraine and its relationswith the EU in the context of the European Neighbourhood Policy în Ukraine: quo vadis?, Chaillot Paper n.108, february 2008, p.90. / http://www.iss.europa.eu/ uploads/media/cp108.pdf 91 Idem. 28

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

nea Europeană reprezintă unul din obiectivele principale ale acestui stat. Deşi există păreri diferite, considerăm totuşi că există o incompatibilitate semnificativă între statutul de membru al CSI şi calitatea de membru al UE. Republica Moldova va trebui să opteze, după modelul statelor baltice, între UE şi CSI. Iurie Leancă, actualul ministru de externe al Republicii Moldova, infirmă într-un studiu ideea integrării simultane a Republicii Moldova în ambele direcţii.92 Leancă explică că este imposibil, teoretic şi practic, să-ţi armonizezi legislaţia, să-ţi ajustezi standardele concomitent la două sisteme diferite. Iar, drept exemplu este adus Acordul privind crearea pieţei agrare comune semnat în CSI care, fiind supus unei analize de către experţi occidentali din perspectiva compatibilităţii acestui document cu viitoarele angajamente care ar rezulta din apartenenţa Republicii Moldova la UE, a scos în evidenţă un şir de discrepanţe şi de contradicţii.93 Dacă la o fază iniţială a relaţiilor Republica Moldova – Uniunea Europeană această contradicţie de fond nu este în evidenţă, atunci în cazul, ipotetic vorbind, al demarării negocierii de aderare la UE, Republica Moldova ar trebui să-şi anunţe ieşirea din acordurile semnate. Cel mai recent exemplu este cazul României şi a Bulgariei care, odată ce au aderat la UE, au fost obligate să se retragă din orice acord de liber schimb încheiat cu ţări terţe, inclusiv din Acordul central european de comerţ liber.94 O altă opinie exprimată în sensul incompatibilităţii integrării simultane în UE şi CSI îi aparţine politologului Oleg Serebrian care, însă, demonstrează această idee dintr-o perspectivă geopolitică. Astfel, potrivit lui Serebrian, Acordul de Parteneriat şi Cooperare, prin faptul că nu oferea Republicii Moldova o finalitate clară a relaţiilor sale cu UE în sensul aderării treptate la aceasta din urmă, confirmă nocivitatea prezenţei Republicii Moldova în CSI.95 De asemenea, potrivit lui Serebrian, aderarea la CSI a limitat posibilităţile Republicii Mol92 Leancă Iu. Op.cit., p.381. 93 Leancă Iu. Op.cit., p.381. 94 Tratatul de Aderare a României şi Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană. Protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi României în Uniunea Europeană. / http://www.europeana. ro/comunitar/tratate/tratatul%20de%20aderare%20al%20romaniei%20la%20ue%201%20tratat.htm 95 Serebrian O. Politică şi geopolitică, Chişinău 2004, p. 16.


dova de a participa la activitatea organismelor economice, politice şi de securitate europene; iar ajutorul acordat de organismele financiare internaţionale era condiţionat de anumite reforme care veneau în contradicţie cu modelele de management şi de reformă a sistemelor economice acceptate în CSI.96 În acelaşi context s-au exprimat, indirect însă, şi unii oficiali europeni. Este vorba de reacţia lui Günter Verheugen faţă de întrunirea de la Ialta din august 2003 între şefii de state ai Federaţiei Ruse, Belarus şi Ucraina cu privire la dezvoltarea unor relaţii economice mai strânse în cadrul Spaţiului Economic European (SEE). Scopul acestei organizaţii este de a armoniza normele legale ale statelor în domeniul vamal, fiscal, financiar şi valutar. Potrivit lui Verheugen, ex-comisar pe problema extinderii, această variantă de cooperare în cadrul SEE este, practic, incompatibilă cu acordul de parteneriat între Ucraina şi UE şi cu ambiţiile europene ale Ucrainei.97 Fiind parte a unui regim cu o politică vamală unică, Ucraina nu va putea face parte din piaţa unică europeană care este, la rândul ei, tot o piaţă protecţionistă datorită politicii vamale care este una dintre fundamentele Uniunii şi este esenţială pentru existenţa pieţei unice europene care nu poate funcţiona corect fără reguli comune aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. Reacţia ministrului de externe al Ucrainei, Nicolai Zlenko, a fost în consonanţă cu declaraţia lui Verheugen. Zlenko a declarat că Ucraina exclude crearea structurilor supranaţionale şi a valutei comune şi este interesată să participe în cadrul SEE, doar în măsura în care aceasta este compatibilă cu aspiraţiile europene ale Kievului.98 Uniunea vamală vizează o integrare economică fără restricţii în interiorul graniţelor UE. Toţi membrii uniunii vamale aplică un tarif vamal comun şi au o politică comercială comună în ceea ce priveşte mărfurile provenite din statele terţe. Obiectivele uniunii vamale sunt de a asigura protecţia întreprinderilor din UE în toate sectoarele şi de a înconjura ca o barieră piaţa internă, garantând astfel fiecărui

membru maximum de avantaje provenind din această piaţă. Totodată, politica vamală comună a Uniunii Europene trebuie să protejeze interesele UE prin diferite instrumente, cum ar fi, de exemplu, restricţiile cantitative la import. Ipotetic vorbind, Ucraina, participând la uniunea vamală europeană şi, făcând parte în acelaşi timp, dintr-o zonă cu aceleaşi principii de existenţă în domeniul vamal, nu are voie, prin definiţie, să impună anumite restricţii la import pe piaţa europeană, fapt care ar contravine documentelor semnate în cadrul SEE. Aici putem aduce exemplul României după aderarea sa la UE. Până la aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, Republica Moldova avea un regim de liber schimb cu România. În ansamblu, extinderea din 2007 nu a avut efect pentru Republica Moldova, dar a avut un impact negativ asupra unor produse cheie de export din această ţară spre România.99 Este greu de presupus că Republica Moldova poate să facă parte din două Uniunii Economice care presupun crearea a două pieţe diferite de mărfuri, capital, servicii şi forţa de muncă; două uniuni vamale separate; taxe vamale diferite; două uniuni valutare diferite sau politici comune diferite. Aprofundarea integrării economice a Republicii Moldova în CSI, care ar presupune intrarea în orice gen de uniune vamală, contravine intenţiilor Chişinăului de creare a zonei comerţului liber cu Uniunea Europeană, deoarece statul care este membru al unei uniuni vamale, de orice gen, pierde posibilitatea de a purta independent negocieri pe problema comerţului liber cu oricare alt subiect.

96 Ibidem, p. 44. 97 Тиммерманн Х. Украина и Белоруссия: «новые соседи» Европейского Союза. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2004, №.6, с.55. 98 Тиммерманн Х. Op.cit., p.55.

99 Regulament al Consiliului de introducere a preferinţelor comerciale autonome pentru Republica Moldova şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 980/2005 şi a Deciziei 2005/924/CE a Comisiei, 21 ianuarie 2008. / www.mfa. gov.md/img/european.../REGULAMENT_ ATP.doc ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

29


IV. Energia 1. Structura energetică a Uniunii Europene Reieşind din particularităţile industriei energetice, guvernele naţionale au considerat implicarea lor totală în sectorul de energie ca fiind o practică normală. Controlul statal în domeniul energetic reiese din următoarele: 100 monopolul natural pe care îl constituie activităţile de transport şi distribuţie în cadrul sectorului de energie, ceea ce permite integrarea facilă pe verticală, sub formă de monopoluri, a diferitelor activităţi; rolul esenţial pentru comunitate pe care îl joacă energia, fie ca resursă primară, fie ca energie electrică, motiv pentru care s-a simţit nevoia unui control strict guvernamental; de caracterul strategic pentru orice economie al sectorului de energie, în special energia electrică, gazul şi, într-o măsură mai mică, petrolul. Toate aceste caracteristici au contribuit la crearea unei paradigme energetice tradiţionale în relaţia guvern-industrie, care a dominat timp de decenii, ce se poate descrie sub forma unui model de organizare care implică controlul central asupra unei reţele de energie primară şi finală. Structura acestui model este dictată de: 101 - drepturile exclusive de a construi şi opera în sectorul energetic, fie ale statului, fie concesionate de acesta; - lipsa oricărei forme de concurenţă; - reglementări în detaliu; - grad ridicat de planificare şi control strict; - operare integrată pe verticală; - tarife pe bază de costuri de producţie. Acest model a funcţionat o perioadă 100 Despre politica de energie a Uniunii Europene, Iaşi, 2003, p.4. 101 Idem. 30

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

lungă de timp, acumulând însă nemulţumirea tot mai evidentă a consumatorilor faţă de faptul că, în nici una din fazele de operare ale sistemului de energie, ei nu sunt parte la procesul de luare a deciziilor. Un alt neajuns important a fost determinat de faptul că cei care planifică, conduc şi operează sistemul, nu-şi asumă niciun risc şi nu suferă dacă greşesc. Costul incompetenţei sau al unor judecăţi greşite a fost întotdeauna plătit de consumatori, în dubla lor calitate de consumatori şi plătitori de impozite. Relaţia tradiţională guvern-industrie în domeniul energiei este afectată în ultimul timp de unele schimbări structurale. Vechile abordări în acceptarea necondiţionată a deciziilor luate centralizat nu au mai funcţionat după anii ’90. Reglementarea centralizată este înlocuită de reglementarea prin competiţie. Monopolurile naturale, fie proprietate de stat, fie sub controlul acestuia, care funcţionează într-o configuraţie tehnic centralizată, încep să se destrame şi să se reorienteze spre clienţi şi competiţie. Caracteristicile noului tip de abordare sunt diferite, şi anume: 102 - separarea activităţilor, pentru a permite concurenţa ori de câte ori este posibil (în locul integrării pe verticală); - libertatea de a investi în activităţi concurenţiale (în locul planificării centralizate); - libertatea de a contracta la tarife competitive (în locul tarifului fixat); - accesul la reţea şi infrastructură; - supravegherea sistemului de către regulatori independenţi (în locul guvernului); - adaptarea la tehnologia informaţiei. În evoluţia spre noul tip de reglementare, putem distinge trei etape, care sunt descrise în cele ce urmează. În perioada postbelică, guvernele vest102 Ibidem, p.5.


europene au considerat că în reconstrucţia lor un rol esenţial trebuie să-l aibă energia şi de aceea acest sectorul va fi integral controlat de stat. Industriile au fost naţionalizate, iar pentru evitarea abuzului de putere, s-a recurs la soluţia proprietăţii publice şi/ sau a controlului public. Drept urmare, au fost create, între altele, Electricite de France şi Gaz de France în 1946, ENEL în 1962 în Italia. Având în vedere rolul dominat al statelor în politica de energie la acea vreme, primele tratate al Comunităţilor Europene nu au inclus, printre obiectivele lor, sectorul de energie, ci doar unele componente ale acestuia. Crizele energetice din anii ’70 ai secolului trecut au dus la intervenţiile statelor industrializate în sectorul energetic. Pe agenda politică europeană a apărut o nouă problemă – siguranţa alimentării cu energie. Au fost iniţiate programe costisitoare pentru construcţia de centrale nucleare şi s-au alocat subvenţii pentru energiile alternative. S-a creat Agenţia Internaţională a Energiei, cu scopul de a supraveghea alocarea resurselor financiare şi a încuraja diversificarea formelor alternative de energie. În acelaşi timp, au început să apară C �� politicile naţionale de energie şi agenţiile de implementare. Totuşi, unele intervenţii planificate în acest mod tradiţional s-au dovedit grăbite sau chiar nefolositoare, de aceea capacitatea guvernelor de a interveni în politica de energie a început să fie pusă la îndoială. Adepţii noii abordări, deschise către piaţă, au început să apară în Marea Britanie şi SUA încă din anii ’70. Anumite structuri de funcţionare care existau izolat, în special în SUA, reprezentate prin producători independenţi care furnizează energie în reţele publice, s-au întrebat dacă acest tip nu s-ar putea extinde, lărgind numărul actorilor din sector şi încurajând concurenţa, pentru ca într-un viitor să creeze piaţa liberă. La mijlocul anilor ’80, noua gândire a început să câştige tot mai mulţi adepţi. Controlul de stat asupra sectorului energetic a început să cadă. Coexistenţa paralelă a celor două abordări – tradiţională şi de

piaţă – în din anii ’90 a devenit, dacă nu neapărat, o realitate pentru toate statele, cel puţin o aspiraţie şi un nou principiu de organizare. Schimbările structurale din anii ’90 în domeniul energiei au creat o mare diversitate în abordarea politicilor în domeniul energetic de către statele UE. În acest sens, putem evidenţia mai multe modele: modelul francez (sistem centralizat); modelul britanic (sistem liberal) şi modelele cu elemente specifice (cum ar fi, spre exemplu, cel danez, care acordă o mare prioritate mediului). În plus, după extinderea UE din anii 2004-2007, a mai apărut şi problema includerii noilor membri în sistemul energetic al Uniunii Europene. 103 Diagrama 3. Producţia de energie primară în UE-27, 2006 (% echivalent în tone de petrol) U ���� �� � G �� � ��� ��� 1 3 �4 � 2 0 �6 �

E � ��� �� ��� �� ���� � 1 4 �7 � � � ���� ����� ���� 2 1 �9 � E � ��� �� � � ������ 2 9 �4 �

Sursa: Eurosat. / http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache

103 Profiroiu M., Popescu I. Politici europene, Bucureşti, 2003, p.107. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

31


Tabelul 6. Producţia de energie primară (echivalent în milioane tone de petrol) EU-27 Spaţiul european Belgia Bulgaria Cehia Danemarca Germania Estonia Irlanda Grecia Spania Franţa Italia Cipru Letonia Lituania Luxemburg Ungaria Malta Olanda Austria Polonia Portugalia România Slovenia Slovacia Finlanda Suedia Marea Britanie Croaţia Turcia Islanda Norvegia Eleveţia

1996 971,4 459,4 11,3 10,6 32,2 17,7 138,8 3,7 3,5 10,1 32,0 131,0 30,1 0,0 1,4 4,3 0,0 13,1 74,0 8,4 97,8 3,8 33,0 3,0 4,7 13,4 31,5 261,9 4,2 27,2 1,6 208,1 10,0

1997 962,5 448,6 12,6 9,8 32,3 20,2 138,5 3,6 2,8 9,9 30,7 128,1 30,3 0,0 1,6 3,9 0,0 12,8 65,7 8,5 99,1 3,8 31,6 3,0 4,6 14,8 32,0 262,3 4,1 28,0 1,7 212,7 10,5

1998 940,5 435,0 12,0 10,2 30,5 20,3 131,7 3,2 2,4 10,0 32,0 125,1 30,1 0,0 1,8 4,4 0,1 11,9 62,9 8,7 86,8 3,7 29,2 3,0 4,7 13,1 33,0 269,5 4,0 29,1 1,8 206,6 10,6

1999 942,8 436,5 13,3 9,0 27,7 23,7 134,6 3,0 2,5 9,4 30,3 127,2 29,0 0,0 1,6 3,5 0,0 11,5 59,4 9,4 82,8 3,4 28,1 2,9 5,2 15,2 32,7 277,6 3,6 27,5 2,2 209,6 11,2

2000 933,0 434,9 13,1 9,8 29,6 27,7 132,1 3,2 2,2 9,9 31,2 131,1 26,8 0,0 1,4 3,2 0,1 11,2 57,2 9,6 78,4 3,8 28,7 3,1 6,0 14,7 30,0 269,1 3,6 26,8 2,3 225,0 11,1

2001 933,0 440,1 12,7 10,3 30,2 27,1 133,1 3,4 1,8 9,9 32,9 131,7 25,7 0,0 1,5 4,1 0,1 10,8 60,9 9,6 79,4 3,9 27,6 3,1 6,4 14,7 33,3 258,7 3,7 25,2 2,5 228,9 11,7

2002 933,2 442,9 12,9 10,5 30,4 28,5 133,9 3,7 1,5 10,5 31,6 133,4 26,3 0,0 1,6 4,8 0,1 11,1 60,4 9,7 79,1 3,6 28,0 3,4 6,5 15,6 31,2 254,9 3,7 24,6 2,5 233,6 11,2

Sursa: Eurosat. / http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache

32

2003 927,2 446,1 13,1 10,1 34,1 28,4 135,2 4,2 1,8 9,9 32,8 134,8 27,3 0,0 1,7 5,1 0,1 10,7 58,4 9,5 78,7 4,3 28,3 3,2 6,3 15,5 30,4 243,2 3,7 23,9 2,5 236,0 11,4

2004 923,1 458,6 13,2 10,2 32,8 31,0 137,0 4,0 1,8 10,3 32,4 135,7 28,1 0,0 1,8 5,0 0,1 10,2 67,7 9,7 78,0 3,9 28,4 3,4 6,2 15,4 33,8 223,2 3,9 24,2 2,5 238,5 11,4

2005 891,4 448,9 13,5 10,6 32,4 31,3 135,7 4,2 1,6 10,3 30,1 135,5 27,7 0,0 1,9 3,7 0,1 10,4 61,9 9,3 77,7 3,6 27,5 3,5 6,3 16,2 34,2 202,5 3,8 23,6 2,6 234,0 10,5

2006 871,2 451,7 13,4 10,9 33,1 29,5 136,9 3,9 1,6 10,1 31,2 135,6 27,1 0,1 1,8 3,2 0,1 10,3 60,8 9,6 76,8 4,3 27,4 3,4 6,3 17,8 32,3 183,9 4,1 26,5 3,3 223,7 11,8

Parte în EU-27, 2006 (%) 100,0 51,8 1,5 1,3 3,8 3,4 15,7 0,4 0,2 1,2 3,6 15,6 3,1 0,0 0,2 0,4 0,0 1,2 7,0 1,1 8,8 0,5 3,1 0,4 0,7 2,0 3,7 21,1 -

Obiectivele generale ale politicii UE în domeniul energetic se referă la următoarele:104 - siguranţa alimentării cu energie; - sisteme cu energie competitive; - protecţia mediului. Elaborarea legislaţiei şi programelor specifice în domeniul energiei au început să fie elaborate de către UE anii ’80 ai secolului trecut. În 1986, Comunitatea Europeană a emis o rezoluţie care prevedea măsuri comune de evitare a crizelor energetice, diversificarea formelor de energie, reducerea importurilor şi flexibilitatea sistemului energetic. În 1994 au fost semnate, de către ţările europene şi din afara Europei, Carta Europeană a Energiei şi Tratatul Cartei Energiei, care au drept scop primordial reglementarea relaţiilor comerci-

ale în domeniul energiei. Prevederile permit accesul ţărilor din vestul Europei la resursele energetice din est, în schimbul fondurilor şi al tehnologiilor moderne. Companiile străine au acelaşi statut ca şi cele naţionale. În 1995, UE a elaborat un alt document energetic strategic – Cartea Verde „Către o strategie europeană privind siguranţă alimentării cu energie”. Comisia Europeană a adoptat acest document privind securitatea alimentării cu energie a statelor membre (la acel moment, dar şi viitoare) până în anul 2030. Ulterior, în realizarea acestui obiectiv, UE a elaborat câteva programe specifice domeniului, cum ar fi Energie, mediu şi dezvoltare durabilă sau Energie inteligentă pentru Europa.105 Conflictele dintre Federaţia Rusă şi

104 Profiroiu M., Popescu I. Op.cit., p.109.

105 Ibidem, p111-119.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE


Ucraina şi Belarus, legate de tranzitarea petrolului şi gazului spre statele Uniunii Europene, a determinat Bruxelles-ul să-şi intensifice politicele de autonomizare energetică. Din anul 2006, Comisia Europeană a început elaborarea unor noi politici energetice, care cuprind propuneri referitor la creşterea utilizării combustibilului alternativ şi la reducerea consumului energetic, pe fondul modificărilor climatice. Totodată, au fost propuse măsuri care să ducă la reducerea dependenţei faţă de furnizorii externi. Pe scurt, noua strategie energetică presupune următoarele:106 - îşi propune să reducă emisiile poluante cu 30% până în 2020; - să reducă dependenţa de gaze şi petrol şi orientarea spre energiile neconvenţionale. Indiscutabil, noile măsuri au fost luate pe fondul neliniştii şi problemelor provocate de întreruperea livrărilor de gaze şi petrol din Rusia. Executivul european mai consideră că ţările dezvoltate, în frunte cu cele 27 de state membre ale Uniunii, ar trebui să realizeze obiectivul reducerii cu 30% a emisiilor lor de gaze cu efect de seră în cadrul unui nou acord internaţional, care să intre în vigoare în 2012, când expiră Protocolul de la Kyoto. Comisia mai pledează pentru economii serioase la energie şi, în special, pentru investiţii în energiile regenerabile (electricitate, biocarburanţi), a căror pondere va ajunge la 20% până în 2020. Comisia pledează, de asemenea, dar într-o manieră prudentă şi indirectă, pentru energia nucleară, enumerându-i avantajele din punct de vedere al costurilor, emisiilor de dioxid de carbon şi independenţei energetice. Deşi s-a declarat că noua strategie, cu caracter „autarhic-autonomă”, nu va fi îndreptată împotriva intereselor ruseşti, UE înţelege foarte bine că relaţia cu Rusia este una foarte deficitară şi imprevizibilă şi de aceea Uniunea Europeană trebuie să se consilieze şi consolideze în direcţia unei creşteri a gradului de autonomie energetică a UE faţă de partenerii estici. În acelaşi timp, noua strategie doreşte să impună o politică comună în acest domeniu pentru toate membrele UE, în detrimentul relaţiilor bilaterale din domeniul energetic, spre 106 Noua strategie energetica a UE: reducerea consumului si trecerea la energie nucleara. /http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1130045noua-strategie-energetica-reducerea-consumului-trecerea-energie nucleara.htm

care tind să înclină Franţa şi Germania, dar mai ales Italia, ţară ce depinde peste 80% din necesar de importurile de resurse energetice „din afară”. Cum era şi de aşteptat, strategia de securitate energetică a UE a fost şi este criticată de reprezentanţii Gazprom, care consideră că principala preocupare a oficialilor europeni în domeniul energetic ar fi trebuit să fie o relaţie privilegiată cu Rusia şi nu căutarea altor parteneri sau a altor resurse.107 Rusia porneşte de la premisa fermă că, până în 2020, necesităţile energetice ale Uniunii Europene nu vor putea fi acoperite fără resursele care pot fi oferite de Rusia, prin conductele ruseşti, care sunt vitale pentru supravieţuirea energetică a UE. Tabelul 7. Furnizorii de gaze naturale ai UE-25 Ţară

% din importul total

Rusia Algeria Norvegia Altele

50 23 22 5

Sursa: EU figures in Energimyndigheten (2006). / www.energimyndigheten.se/.../ Report-of-the-first-two-years-in-PFE/ Tabelul 8. Importurile de petrol ale UE-15 (în milioane de tone) Originea

2000

2002

2003

Fosta URSS 89,5 Norvegia 114,8 Arabia Saudită 65,1 Libia 45,5 Iran 35,5 Orientul Mijlociu 13,1 Alţii 121,5 Total importuri 485,0

123,2 101,6 53,1 38,8 25,9 19,6 110,7 472,9

140,7 104,6 61,5 45,7 34,7 11,7 94,5 493,5

2004

Ponderea % în 2004 158,5 30,8 104,0 20,2 66,1 12,9 49,6 9,7 35,9 7,0 9,0 1,7 91,0 17,7 513,9 100,0

Sursa: Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. / http://www. oecd.org/h ome/0,2987,en_2649_201185_1_1_1_1_1,0 0.html În 2008, Comisia Europeană a dat o publicităţii o nouă Strategie privind Securitatea Energetică a ţărilor europene, cu scopul de a 107 Gazprom nu vede cu ochi buni strategia energetica a UE. / http:// www.ziare.com/Analiza_Gazprom_nu_vede_cu_ ochi_buni_strategia_energetica_a_UE-496519.html ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

33


micşora dependenţa lor de importurile din Rusia.108 Planul prevede înfiinţarea unui coridor de transport spre Europa a energiei de la Marea Caspică, evitându-se teritoriul rusesc, precum şi crearea unui inel energetic în jurul Mediteranei. Totodată, se accentuează necesitatea unui plan de acţiune pentru gazul lichefiat. Pachetul legislativ energetic al UE încurajează investiţiile în infrastructură, mai ales în cea transfrontalieră. Prin urmare, Comisia a stabilit şase priorităţi:109 1. Un plan baltic de interconectare – să lege mai bine regiunea de restul Europei şi care să îmbunătăţească securitatea şi diversitatea furnizării de energie în zonă. 2. Coridorul de gaz sudic pentru alimentarea din zona caspică şi Orientul Apropiat, în care este inclus şi Nabucco. Vizează gazul din Azerbaidjan si Turkmenistan şi crearea unui consorţiu – Caspian Development Cooperation – care să achiziţioneze acest gaz; 3.  Un plan de acţiune pentru gazul lichefiat; 4. Un inel energetic mediteranean – reţelele europene de gaze şi electricitate vor fi extinse pentru a conecta Europa de nordul Africii şi proiecte vizând energia solară şi eoliană; 5. Interconectarea reţelelor de electricitate şi gaz pe direcţia nord-sud cu ţările Europei Centrale şi de Sud-Est, crearea unei comunităţi energetice 6. O reţea electrică în jurul Mării Nordului. Noua strategie energetică are drept scop sporirea securităţii energetice a UE prin diversificarea surselor energetice. Se insistă asupra extinderii numărului furnizorilor energetici din afara UE, alţii decât Federaţia Rusă. Totodată, un mare accent se pune pe eficienţa energetică. 108 Comisia Europeană publică noua strategie ue de securitate energetică. / http://www.interlic.md/200811-14/comisia-europeana-publica-noua-strategie-ue-desecuritate-energetica-7263.html 109

34

Idem.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

2. Cartea energetică în politica externă a Rusiei În ultimii câţiva ani, lumea a cunoscut o fluctuaţie bruscă a preţului de hidrocarburi, în timp ce în Europa monopolistul rus de gaze Gazprom s-a manifestat agresiv pentru a-şi extinde şi consolida, în acelaşi timp, prezenţa pe piaţa de gaze naturale. Rusia, ocazional, utilizează iarna sursele de aprovizionare cu gaz ca element de presiune asupra consumatorilor, din diverse motive. Acest lucru trezeşte o legitimă îngrijorare în ceea ce priveşte securitatea energetică a Europei. În anii 2006-2009, Rusia a utilizat pârghia energetică în scopuri de şantaj pentru a pedepsi Georgia pentru politica sa externă de orientare pro-vestică. Gazpromul a cerut Georgiei dublarea preţului pentru importurile de gaze ruseşti de la 110 dolari SUA până la 230 dolari SUA pentru o mie metri cubi.110 Georgia a cerut ajutorul Turciei şi Azerbaidjanului pentru a putea depăşi criza. La fel s-a procedat şi cu Ucraina. Politica energetică a Federaţiei Ruse are o istorie dificilă. Din punct de vedere formal, există o politică energetică oficială a statului rus – Strategia energetică a Rusiei până în 2020,111 elaborată în 2003. În general, sistemul energetic al Federaţiei Ruse are un caracter controversat. Deşi din 1994 în Rusia începe o politică de privatizare în domeniu energetic, el rămâne în continuare unul centralizat, funcţionând după metodele de economie planificată de tip sovietic şi dominată, în special, de legăturile personale ale instituţiilor informale în cadrul statului. Sau, cu alte cuvinte, piaţa energetică rusă, spre deosebire de restul economie ruse, nu a cunoscut procesul liberalizării, şi, ca urmare, mecanismele economiei de piaţă nu funcţionează în sectorul energetic. În aşa mod, politica energetică a statului rus este una destul de fragmentată şi contradictorie, iar elementele ei sunt determinate de interesele de scurtă durată şi nu de cele ale unei economii de piaţă funcţionale. Noua 110 Ibrahimov I. Energy Potential Of Azerbaijan: Can It Be Used As Alternative For Russia? // The Journal of Turkish Weekly Opinion, 4 February, 2007. / http://www.turkishweekly.net/comments. php?id=2460 111 Энергетическая стратегия России на период до 2020 года. / http://www.realeconomy.ru/215/271/933/index.shtml


Strategia energetică a Rusiei până în 2030,112 adoptată în 2009, menţine monopolul statului în sectorul energetic. La acest moment, modelul oficial al politicii energetice ruse se limitează la ceva similar „indicatorilor planificaţi” ai producerii resurselor energetice, adaptaţi la condiţiile economiei de piaţă, fără să aibă vreo tangenţă cu determinarea condiţiilor obiective ale principalelor pieţe energetice.113 Acest lucru a devenit mai evident începând cu anii 2004-2005, când puterea de la Kremlin a început să se implice tot mai activ în economia rusă, în special în sectorul energetic. Energia a devenit una dintre principale arme ale politicii externe a Federaţiei Ruse în disputa geopolitică Est-Vest. Geopolitica a ieşit în evidenţă cu precădere în conflictele cu Ucraina şi Belarus. Esenţa lor rezidă în faptul ca traseele naturale pentru livrările de gaze naturale spre Europa traversează aceste ţări. Cu toate că Gazprom exercită o putere uriaşă de furnizor, acesta nu posedă propriile conducte de export. După disputa cu Ucraina în 2006, Gazprom a conceput o cale nordică, Nord Stream, care trece pe sub Marea Baltică spre Germania, evitând Ucraina, precum şi South Stream, care evită Turcia. Figura 1. Conducta Nord Stream

ta, de asemenea, avea scopul de a nu plăti taxa de tranzit Ucrainei şi Moldovei, care fac parte din conducta existentă (şi care, afirmă Rusia, au extras ilegal gazul de tranzit).114 Figura 2. Conducta Blue Stream

O altă conductă propusă de Rusia, South Stream, ilustrează fluiditatea şi nesiguranţa dezvoltării energiei în Marea Neagră. În luna iunie 2007, Italia şi Rusia au fost de acord să construiască o conductă sub apă din Rusia în Bulgaria, cu două ramuri, extinzându-şi capetele spre punctele extreme ale Italiei de nord şi de sud, iar de acolo înspre Austria. Nu este clar dacă South Stream va împiedica extinderea a Blue Stream în Bulgaria, şi dacă aceasta va reflecta o răcire a relaţiilor de parteneriat referitor la energie între Rusia şi Turcia şi cum se va referi la posibila participare a Rusiei în Nabucco. Este clar însă că Rusia are putere superioară la determinarea celor care vor obţine gaze naturale, de unde provin şi care sunt mijloacele de livrare. Figura 3. Conducta South Stream

Conducta Blue Stream trebuie să transporte gaze sub apă prin Marea Neagră, din Rusia spre Turcia. Pe lângă motivarea financiară convenţională, Blue Stream a fost intenţionată să consolideze securitatea lor şi să intensifice relaţia comercială energetică între cele două ţări. Aceas112 Энергетическая стратегия России на период до 2030 года. / http://www.inreen.org/node/89 113 Милов В., Селивахин И. Проблемы энергетической политики. // Рабочие материалы Московского Центра Карнеги, № 4, 2005 год. / http://www.carnegie.ru/ru/pubs/workpapers/wp-04-2005-www. pdf

114 Özdemir V. Turkey’s Role in European Energy Security. In Europe’s Energy Security: Gazprom’s Dominance and Caspian Supply Alternatives, Washington, 2008, p.99-114. / http://www.isdp.eu/files/ publications/books/0802energy security-7-Ozdemir.pdf ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

35


Figura 4. Conducta Nabucco

În cadrul CSI, politica energetică se află la cheremul Rusiei. Deşi în acest domeniu au fost semnate peste 10 acorduri în cadrul CSI, iar Consiliul Energetic al CSI a fost înfiinţat încă în februarie 1992, pentru statele Comunităţii aceste acorduri au avut mai mult o conotaţie declarativă. De exemplu, promovarea unei politici coordonate în domeniul gazelor naturale a avut drept rezultat trecerea sub controlul, direct s-au indirect, al concernului rus Gazprom a majorităţii reţelelor de transport de gaze din Siberia şi Asia Centrală spre Europa. Din fostele republici sovietice, doar Ucraina mai păstrează controlul deplin asupra gazoductelor magistrale. În restul fostelor republici sovietice, acestea au trecut sub controlul unor societăţi mixte, unde Gazprom deţine cote între 35 şi 100% din capital.115 Anume din această cauză acordurile din sistemul energetic al CSI există doar la nivel tehnic, relaţiile energetice dintre statele CSI bazându-se pe acorduri bilaterale Pentru a nu pierde piaţa energetică, la iniţiativa Rusiei, la 25 noiembrie 2005, la Consiliul şefilor de guvern din cadrul CSI, care s-a desfăşurat la Moscova, a fost adoptată decizia despre concepţia cu privire la crearea pieţei electroenergetice comune a CSI. Această decizie a fost realizată în practică la 25 mai 2007 la Consiliul şefilor de guvern din cadrul CSI de la Ialta, în timpul desfăşurării căruia a fost semnat Acordul cu privire la crearea pieţei electroenergetice comune a CSI.116 Moldova, alături de Azerbaidjan, Ucraina şi Georgia nu a semnat acest acord. Motivul Moldovei de a nu semna a fost dorinţa ei de a se integra în 115 Chifu Iu., Diaconu F.-L. Politica energetică a Federaţiei Ruse. / http://www.cpc-ew.ro/publications/studies/politica_ energetica_a_rusiei.pdf 116 Соглашение о формировании общего электроэнергетического рынка государств – участников Содружества Независимых Государств. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text.aspx?RN=N00700600 36

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

structurile energetice europene, în special în Uniunea pentru Coordonarea Transportatorilor de Energie (UCTE).117 La Consiliul şefilor de stat din CSI, din 10 octombrie 2008 de la Bişkek, problema energetică a fost abordată mai larg. La această reuniune a fost semnat Acordul vizând perspectivele de colaborare în domeniul energetic în anul 2009118, ca activitate de bază a statelor CSI. În conformitate cu această decizie, a fost creat un grup de lucru, format din conducătorii domeniului energetic al statelor CSI, care va trebuie să implementeze în practică hotărârea adoptată. La reuniunea Consiliului şefilor de guvern, de la Chişinău, din 14 noiembrie 2008, a fost aprobată Strategia de dezvoltare economică a CSI până în anul 2020.119 Realizarea ei se preconizează a fi înfăptuită în trei etape, prin elaborarea şi realizarea unor planuri de acţiuni, după formula „Un an – un subiect”, stabilită de şefi de state din CSI la reuniunea din 10 octombrie 2008 de la Bişkek. La reuniunea de la Chişinău a fost reconfirmată hotărârea de la Bişkek de a desemna drept prioritate pentru anul 2009 politica energetică. În conformitate cu formula „Un an – un subiect”, Republica Moldova îşi propune să elaboreze şi să realizeze o serie de acţiuni concrete în vederea soluţionării problemelor în domeniul energetic cu care se confruntă ţările membre ale CSI. Unele dintre direcţiile politicii energetice a CSI pentru 2009 sunt următoarele: - colaborarea statelor prin măsuri coordonate în comun în domeniul producerii, tranzitului şi comercializării resurselor energetice; - dezvoltarea şi consolidarea fundamentului tehnologic de funcţionare a electroenergeticii în baza sistemelor energetice funcţionale paralele ale statelor CSI; - formarea unei pieţe energetice unice a statelor CSI. 117 Moldova si Ucraina au semnat un acord de colaborare privind aderarea la UCTE. / http://economie.moldova.org/ news/moldova-siucraina-au-semnat-un-acord-de-colaborare-privind-aderarea-la-ucte18425-rom.html 118 Решение об определении сотрудничества в области энергетики ключевой сферой взаимодействия государств – участников СНГ в 2009 году. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text. aspx?RN=N90800563 119 Решение о Стратегии экономического развития Содружества Независимых Государств на период до 2020 года. / http://www.cis. minsk.by/webnpa/text.aspx?RN=N90800661


Este evident că la baza iniţiativei semnării majorităţii dintre aceste acorduri a fost Federaţia Rusă. Este bine ştiut că cartea energetică este una dintre cărţile principale pe care le joacă Federaţia Rusă în politica mondială, în special, în relaţiile cu ţările europene. La fel, este bine ştiut că politica energetică în spaţiul CSI este la cheremul şi discreţia Federaţiei Ruse, care impune condiţiile sale tuturor statelor Comunităţii. În perioada de independenţă, Republica Moldova a adoptat câteva strategii de securitate energetică. În anul 1997 a fost adoptată prima Strategie Energetică a Republicii Moldova până în anul 2005. La doar trei ani diferenţă, în anul 2000, este adoptată o nouă Strategie Energetică a Republicii Moldova – până în anul 2010. Însă, nici una dintre aceste strategii nu şi-a realizat obiectivele propuse.120 În 2007, a fost adoptată o altă Strategie Energetică a Republicii Moldova până în anul 2020.121 Noua strategie, elaborată în baza Strategiei Energetice până în anul 2010, face parte din executarea Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Moldova (PAUERM), şi acquis-ului comunitar în domeniul energetic, aliniindu-se la obiectivele energetice ale Uniunii Europene. Scopul principal al Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în anul 2020 este racordarea obiectivelor energetice ale Moldovei la la obiectivele Uniunii Europene, ceea ce va permite pregătirea şi aderarea Republicii Moldova, în viitorul apropiat, la UCTE, care a acceptat în iunie 2006 cererea de aderare a Moldovei. În noiembrie acelaşi an, Republica Moldova a fost acceptată (alături de Norvegia, Turcia şi Ucraina) în calitate de observator la Tratatul Comunităţii Energetice, care include 27 de state – membre ale UE şi 6 state din zona Europei de Sud-Est (Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Albania, şi regiunea Kosovo).122 120 Draghişteanu I. Falimentul Strategiei Energetice. // http://www. eco.md/article/5799/ 121 Securitatea energetică a RM până în 2020. // Monitorul Oficial, Nr.141-145 (3028-3032), 7 septembrie 2007. 122 Moldova a inceput negocierile in vedereaaderarii la Tratatul Comunitatii Energetice. / http://economie.moldova.org/ news/moldova-a-inceput-negocierile-in-vederea-aderarii-la-tratatul-comunitatii-

Relaţiile energetice între Republica Moldova şi Uniunea Europeană sunt reglementate de cele două documente de bază: Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) şi PAUERM. În documentul de bază al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, APC-ul, în capitolul VII (Cooperarea Economică), articolul 60 (1) se spune clar că „Cooperarea se va desfăşura în cadrul principiilor economiei de piaţă şi a Cartei Europene pentru Energie şi pe fundalul integrării progresive a pieţelor de energie din Europa”.123 În PAUERM, în punctul 2.6, care se referă la Transport, energie, telecomunicaţii, mediu, şi cercetări, dezvoltare şi inovaţii, articolul 62 sună nu mai puţin concludent: „Elaborarea unei politici energetice actualizate care să alinieze obiectivelor politicii energetice a UE”.124 Totodată, în Strategia Energetică a Republicii Moldova până în anul 2020, se prevede că sistemul energetic al Moldovei trebuie să dezvolte cooperarea cu sistemele energetice ale Ucrainei şi Federaţiei Ruse. De la bun început se cere de precizat că Federaţia Rusă nu este încântată de intenţiile declarate în Strategia Energetică a Republicii Moldova. Imediat ce s-a anunţat despre intenţia Moldovei de a se integra în UCTE, Rusia nu şi-a ascuns nemulţumirea, declarând ca acest pas al sistemului energetic al Moldovei (alături de cel al Ucrainei) pune în pericol funcţionarea normală a sistemelor energetice a altor state CSI.125 Această nemulţumire se datorează faptului că, în cazul intrării Moldovei şi Ucrainei în UCTE, sistemele lor energetice se vor unifica cu sistemul energetic european, ceea ce tehnologic le obligă să se transfere într-un regim energetic izolat de Rusia. Relaţia energetică UE-Rusia este una foarte complicată. La acest moment, există o interdependenţă clară între acestea două. Rusia căută modalităţi de asigurare a solicitărilor energetice prezentate de piaţa Uniunii Europene. Reieşind din acest scop, ea doreşte o prezenţă mai puternică pe piaţa energetică internă a UE, contracte de furnizare a gazelor energetice-150440-rom.html 123 Acordul de Parteneriat şi Cooperare. / http://www.europa.eu.int/ comm/external_relations/ceeca/pca/pca_moldova.pdf 124 Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. / http://www.ec.europa.eu/world/enp/ pdf/action_plans/ moldova_enp_ ap_final_en.pdf 125 Oprunenco A. Politica energetică a Rusiei şi opţiunile Moldovei. http://www.expert-grup.org/?go=news&n=21&nt=4 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

37


pe termen lung, integrarea reţelelor de electricitate şi piaţă liberă pentru energie electrică şi materiale nucleare, precum şi pentru achiziţionarea şi controlul reţelelor de distribuţie a energiei electrice a gazelor naturale. La rândul ei, Uniunea Europeană are nevoie de resursele ruseşti pentru a-şi asigura securitatea energetică. UE îşi doreşte un tratament nediscriminatoriu şi corect din partea Rusiei în relaţia energetică, în termenii aprovizionării din Rusia şi a accesului la piaţa rusă pentru investitorii UE. Bruxelles-ul, de asemenea, mai doreşte acces la conductele din Rusia, inclusiv la cele prin care se tranzitează produsele energetice

38

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

din regiunea caspică şi Asia Centrală, respect pentru regulile concurenţei, precum şi un nivel ridicat de securitate pentru mediul înconjurător. Dispută energetică dintre Uniunea Europeană şi Rusia reiese din incompatibilitatea lor optică şi sistemică a acestui domeniu. Pe lângă incompatibilitatea de ordin pur tehnologic, există o diferenţă majoră în abordarea de către ele a sectorului energetic. Uniunea Europeană abordează acest sector din punct de vedere preponderent economic, pe când Federaţia Rusă încearcă să utilizeze sistemul energetic, în special, ca pe un instrument politic.


V. Migraţia 1. Experienţa europeană în rezolvarea problemelor migraţioniste Vorbind la general despre politica imigraţionistă, lumea occidentală poate fi divizată în două tabere:126 1) statele imigrante „clasice” – Australia, Noua Zeelandă, Canada şi SUA – şi 2) statele Europei de Vest. În statele primei categorii, imigrantul este persoana care a venit în aceste ţări cu scopul stabilirii permanente. Ei imediat primesc aproape aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii ţărilor respective. În ţările Europei Occidentale, politica în domeniul migraţiei internaţionale mult timp se axa pe strămutările temporare. Până la sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, politica imigraţionistă în aceste ţări a avut un caracter limitat. Oficial, statele europene nu erau considerate imigrante, deoarece ele nu aveau politici de imigrare la nivel statal. În legislaţia acestor state noţiunea de imigrant era înlocuită cu cea de străin.127 Statutul de ţară închisă (neimigrantă) a statelor vest-europene s-a explicat prin faptul că ele şi-au construit statalitatea reieşind din modelul etnic al organizării statele. Modelul etnic de stat nu presupune naturalizarea obligatorie a străinilor care locuiesc pe teritoriul său. Abaterea de la modelul etnic al statelor europene a început să aibă loc abia în ultimele două decenii.128 Actuala structură a populaţiei a Europei s-a format, preponderent, după 1945. Până la cel de-al doilea război mondial, Europa însăşi a fost sursă de emigranţi pentru America, Australia, Noua Zeelandă şi propriile colonii. Pe parcursul secolului al XIX-lea şi până la primul război mondial, din Europa au emigrat aproximativ 35 milioane de oameni.129 În schimb, în metropole din colonii erau importaţi imi-

granţi, după principiul „selectării limitate”, pentru muncile subestimate şi prost plătite. Reconstrucţia economică postbelică a statelor vest-europene a necesitat forţă de muncă suplimentară. S-a mers după principiul „selectării limitate” a braţelor de muncă, făcută pe baza acordurilor contractuale. Principala sursă de import a forţei de muncă pentru statele europene dezvoltate au fost statele mai puţin industrializate din sudul Europei – Spania, Portugalia, Italia şi Grecia130. Până la începutul anilor ’60, politica statelor dezvoltate faţă de forţa de muncă imigrantă a fost destul de discriminatorie şi restrictivă. Imigranţii erau acceptaţi temporar la muncă de către ţările occidentale, pe baza acordurilor interstatale bilaterale în domenii determinate şi la angajatori strict indicaţi. După expirarea contractului, ei erau obligaţi să se întoarcă în patrie. Politica restricţionistă a statelor occidentale nu a putut să oprească migraţia forţei de muncă spre ele. Doar numai o parte de migranţi s-au întors în patrie, majoritatea din ei, în special cei care si-au stabilit cu familiile, au rămas în statele occidentale, declanşând mecanismul migraţiei „pe trepte”,131 care a creat canale, din rude şi cunoscuţi, prin intermediul cărora se realiza strămutarea forţei de muncă migratoare din statele mai puţin dezvoltate în cele occidentale. Către mijlocul anilor ’80, în multe state europene, străinii ocupau o cotă considerabilă a forţei de muncă, inclusiv şi ilegală. Statele occidentale au încercat în continuare, prin diferite metode, să contracareze acest fenomen. Cu toate acestea, politica restricţionistă a guvernelor statelor occidentale nu a putut stopa creşterea imigranţilor din aceste state. Dacă în 1980 în statele europene numărul imigranţilor era aproximativ 13,5 milioane, atunci, în 1998 – 19,1 milioane.132

126 Денисенко M. Изменения в иммиграционной политике развитых стран. // Отечественные записки, 2004, №4. / http:// www.strana-oz.ru/?numid=19&article=915 127 Idem. 128 Guibernau R. Nations without States. Political Communites in a Global World, Cambridge. 1999, p.52-53. 129 Philip’s Atlas of World. Millenium edition. Special Feature: The History of the World, G. Britain, Philips, 1999.

130 Castles, S., & Miller, M.J. The Age of Migration. International Population Movements in the Modern World, Second ed., London, 1998, 333p. 131 Молодикова И. Основные этапы и методы регулирования трудовой миграции в западноевропейских странах. http://www. antropotok.archipelag.ru/text/ad24.htm 132 Idem. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

39


Diagrama 4. Migraţia netă în statele europene Migraţia netă

1961 -21,5

1962 992,2

1963 158,1

1964 -34,5

1965 -70,6

1966 -22,7

Ani 1967 -216,8

1968 -171,1

1969 224,1

1970 -728,3

1971 290,3

1972 374,0

1973 371,2

Sursa: Eurosat / http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ În linii mari, forţa de muncă imigrantă era angajată la muncile sezoniere în agricultură şi în sfera de deservire.133 Politica de „selectare temporară” a forţei de muncă, care crea serioase perturbări societăţilor occidentale, până la urmă a dus la crearea unei noii categorie sociale – „noile minorităţi”. Între timp, statele Europei de Sud, odată cu dezvoltarea economiei lor, s-au transformat la rândul lor în state importatoare de forţă de muncă migratoare.

Spre exemplu, Italia la începutul anilor ’90, avea peste 800 de mii de imigranţi (în 1992 – numai 300 de mii).134 De la mijlocul anilor ’70, în statele Europei occidentale au avut loc două mutaţii demografice concomitente. Este vorba de scăderea tot mai mare a natalităţii şi creşterea speranţei de viaţă a etniilor titulare ale acestor ţări. Aceste procese concomitente au dus la sporirea cotei populaţiei în vârsta în peisajul

Diagrama 5. Populaţia UE-27 după categorie de vârstă Categorie de vârstă 0 – 14 ani 15 – 24 ani 25 - 49 ani 50 - 64 ani 65 - 79 ani peste 80 ani

1997 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

1998 99,4 99,7 100,5 101,7 103,1 97,6

1999 98,4 98,4 100,6 103,0 105,0 94,9

2000 97,5 97,9 100,6 104,5 106,9 95,1

2001 96,0 97,4 100,8 105,9 107,2 101,1

Ani 2002 95,0 96,8 100,7 106,7 108,2 104,1

Sursa: Eurosat / http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ 133 Fassmann H, Munz R. European Migration in the Late Twentieth Century: Historical Pattern, Actual Trends and Social Implications, Edvard Elgar, 1994, p.7. 40

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

134 Idem.

2003 94,3 96,4 101,1 108,4 108,7 110,4

2004 93,6 96,9 101,6 109,5 110,0 113,8

2005 92,8 96,6 101,8 111,2 111,4 117,2

2006 92,1 96,2 101,9 112,3 111,9 120,7

2007 91,3 95,8 102,0 114,0 112,4 127,1


social al ţărilor occidentale, ceea ce a provocat perturbări în sistemul lor social, în special, asupra celui de pensie, care, pentru a funcţiona optimal, are nevoie de o corelaţie de trei salariaţi la un pensionar. Din această cauză, politica restricţionistă a statelor vest-europene faţă de imigranţi a început să intre în contradicţie cu interesele social-economice ale lor. Pentru a se dezvolta în continuare, economiile statelor occidentale aveau nevoie de un număr mare de forţă de muncă, care putea să fie asigurată doar de imigranţi. Drept consecinţă, începând cu anul 1998, statele vest-europene treptat se transformă din state „închise” în state imigrante. Ele sunt impuse de împrejurări să elaboreze şi să promoveze politici integraţioniste pentru imigranţi care presupun următoarele: elaborarea şi implementarea unei proceduri noi, mai liberale, de obţinere a cetăţeniei; măsuri pentru integrarea refugiaţilor; integrarea în societate a copiilor şi a adulţilor prin diferite măsuri educaţionale şi sociale; adoptarea în Franţa, Germania, Italia, Spania şi alte state vest-europene a actelor legislative care au drept scop lichidarea şi preîntâmpinarea fobiei şi rasismului faţă de străini.135 La sfârşitul anilor ’90 se începe o nouă etapă în politica migraţionistă a statelor Europei Occidentale – renunţarea la modelul etnic al construcţiei statale şi trecerea la modelul imigrant. În majoritatea statelor „vechi” ale Europei este schimbată legislaţia referitoare la imigranţi (Franţa – 1998, Marea Britanie şi Irlanda – 1999, Spania şi Olanda – 2000, Grecia, Portugalia şi Danemarca – 2001, Italia – 2002, Germania – 2004). Esenţa acestor modificări legislative a fost renunţarea la modelul monoetnic al construcţiei statale şi acceptarea elementelor imigrante ale modelului statal bazat pe multiculturalism.136 În afara de aceasta, statele europene au adoptat măsuri practicate şi de alte state imigrante: reducerea termenului de naturalizare (de la 15 ani la 7-8 ani); abandonarea principiului de sânge (jus sanguinis) în acordarea cetăţeniei şi adoptarea celui al locului de naştere 135 Денисенко M. Op.cit. 136 Семененко И. Интеграция инокультурных сообществ в развитых странах. // Мировая экономика и международные отношения, 2006, №10, с.58-68.

(jus soli); introducerea cotelor pe specialităţi şi pentru statele emigrante; legalizarea imigranţilor ilegali care muncesc în statele europene o perioadă îndelungată de timp; măsuri pentru reducerea numărului de refugiaţi; selectarea migranţilor prin diferite programe educaţionale.137 În practica europeană există câteva modele de integrare a imigranţilor în societate:138 asimilativ (exemplul Franţei), segregativ (Germania) şi pluralist (Marea Britanie). Primul model presupune refuzarea de către imigrant a precedentei sale identităţi şi acceptarea totală a valorilor noii patrii.139 Reieşind din modelul asimilării politice, statul adoptiv trebuie să creeze toate condiţiile pentru ca imigranţii să obţină cât mai rapid cetăţenia nouă. Identitatea noilor cetăţeni este determinată de normele politice ale statului adoptiv, şi nu de rădăcinile etnoculturale şi religioase. Franţa este cel mai bun exemplu al laicizării politice a noilor săi cetăţeni. În alte state europene – Germania, Italia, Grecia – formarea naţiunii a avut loc reieşind din principiul provenienţei sangvine (jus sanguinis). Imigranţii care au origine etnice ale statului adoptiv sunt foarte uşor şi rapid integraţi în societate. Faţă de restul imigranţilor este promovată politica integrării funcţionale sau a cetăţeniei sociale, care presupune încorporarea numai în sfera de ocupaţie şi de asigurare socială.140 Posibilitatea integrării politice şi a obţine cetăţenii pentru imigranţii care nu fac parte din etnia titulară este foarte limitată. Această abordare a dus la segregare, cu alte cuvinte, la separarea în imigranţi şi cetăţenii statului. Totuşi, în ultima perioadă, se observă o liberalizare a acestei politici. În 1999, în Germania, în conformitate cu noua lege, persoanele născute pe teritoriul statului german obţin cetăţenia statului, dacă părinţii lor au locuit legal în ţară cel puţin opt ani.141 Al treilea model – cel pluralist – se bazează pe multiculturalism. Esenţa lui constă 137 Денисенко M. Op.cit. 138 Сапего Г. Иммигранты в Западной Европе. // Мировая экономика и международные отношения, 2006, №9, с.50-58. 139 Boswell Chr. Migration in Europe. / http://www.gcim.org/attachements/RS4.pdf 140 Collett E. One Size Fits All? Tailored Integration Policies for Migrants in the European Union. // EPC Working Paper, 2006, N24. / http://www.theepc.be/TEWN/pdf/ 602431467_EPC Working Paper 24.pdf 141 Collett E. Op.cit. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

41


în faptul că statul recunoaşte în cadrul său naţional mai multe comunităţi care îşi păstrează identitatea lor culturală. Accentul este pus pe egalitatea între toate etniile. Acest model este adoptat de principalele state imigrante – Canada, Australia şi SUA. În statele europene acest model este în Marea Britanie, Olanda şi Suedia.142 Niciunul dintre aceste modele nu există în formă pură. Ele reflectă doar abordarea conceptuală faţă de ea. Fiecare stat are specificul său şi particularităţile sale privind politica faţă de imigranţi. Politica de integrare a imigranţilor în societate este foarte diversă. Cu toate acestea, în instrumentele privind politica imigraţionistă, avem trei componente de bază: politico-juridică, social-economică şi cultural-relegioasă.143 Componenta politico-juridică se referă la următoarele: perfecţionarea situaţiei juridice a străinilor şi liberalizarea procedurii de acordare a cetăţeniei; elaborarea şi implementarea politicilor antidiscriminatorii; integrarea politică a imigranţilor. Promovarea integrării social-economice are loc prin iniţiativele guvernamentale în domeniul de aplicare a ocupării forţei de muncă; adaptarea la sistemul educaţional; politica asigurării cu spaţiu locativ; asigurarea socială şi medicală; programe de adaptare şi socializare a imigranţilor refugiaţi în noile societăţi. În statele dezvoltate, politica cultural-religioasă are drept scop promovarea comunicării interetnice şi interconfesionale. Pe lângă abordările diferite determinate de specificul naţional, în ultima perioadă se observă o convergenţă a statelor Uniunii Europene privind problemele legate de migraţie la nivel comunitar. Înţelegerile de la Roma privind formarea Comunităţii Economice Europene, din 9 mai 1957, au schimbat statutul forţei de muncă migratoare din cadrul acestei comunităţi. La Roma s-a convenit că între cele şase state ale Comunităţii Europene va exista o libertate de circulaţie şi egalitate de şanse deplină pentru forţa de muncă migratoare din aceste ţări. Semnarea Tratatului de la Maastricht, care a instituit cetăţenia unică europeană, a 142 Idem. 143 Цапенко И. Развитые страны: интеграционная политика в отношении иммигрантов. // Мировая экономика и международные отношения, 2008, №3, с.59-69.

42

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

avut un efect pozitiv asupra situaţiei imigranţilor din statele Uniunii Europene, în urma lui, o mare parte din ei fiind legalizaţi de ţările în care locuiau. În Germania, imigranţii, aproximativ 50% din forţa de muncă imigrantă din ţările Uniunii Europene, au primit dreptul să se integreze în statul german. Din restul imigranţilor: 33% o constituiau turcii şi 13% – cei din fosta Iugoslavie.144 La mijlocul anilor ’90, numărul oficial al necetăţenilor în cele 15 state ale Uniunii Europene era de 11 milioane de oameni: în Germania – 5 milioane, Franţa – 2 milioane, Marea Britanie – 1 milion.145 Odată cu disoluţia sistemului socialist, a mai apărut o nouă categorie de imigranţi – cei din Europa de Est. Căderea „cortinei de fier” a simplificat legăturile de muncă dintre statele vest-europene şi cele central-europene şi a mărit numărul refugiaţilor din zonele de conflict din fosta Iugoslavie şi fostele republici sovietice. Temerile faţă de invazia necontrolată a imigranţilor din Est au determinat elaborarea unor măsuri de protecţie juridică a statelor Uniunii Europene faţă de migranţii nedoriţi „din afară”. În cadrul Uniunii Europene a fost creat un spaţiu unic fără vize pentru statele membre şi un spaţiu de protecţie, un fel de centură de securitate, format din statele vecine ale UE. Semnarea Tratatului de la Maastricht de către statele Comunităţii Europene a fost un prim pas de control a fluxurilor migratoare venite din afara UE. Formarea spaţiului de protecţie, din aşa-zisele state „nepericuloase”, a micşorat cadrul legal de penetrare a teritoriului comunitar de către migranţi. Procesele politice şi actele juridice adoptate de statele UE, în anii ’90 ai secolului trecut, au contribuit la formarea unei stratificări bine conturate a zonelor migraţioniste după următoarele categorii: statele spaţiului Schengen; statele spaţiului de securitate (inclusiv cele candidate la aderarea la UE); state de tranzit şi state „surse” de migranţi.146 Efectul acestei politici a UE a fost că statele din spaţiul de control s-au transformat treptat şi ele în ţări „primitoare” de migranţi. În special, acest lucru este valabil după 144 OECD, 2000, Trends in International Migration, Paris, SOPEMI, 2000. 145 Migration News, 2000, December, vol. 7, n.12 (1) с.1. 146 Денисенко M. Op.cit.


extinderea Uniunii Europene spre est, din anii 2004-2007. Emigranţii din statele lumii a treia au început să se orienteze şi spre aşa ţări precum Cehia, Ungaria sau Polonia. În legătură cu aceste mutaţii, statele de tranzit, la începutul secolului al XXI-lea, au început să fie abordate şi catalogate de Uniunea Europeană drept state ale spaţiului de securitate. Totodată, Bruxelles-ul a început să coopereze mai strâns, prin diferite programe şi acorduri, cu statele „surse” de emigranţi. Atitudinea sporită a Uniunii Europene privind problemele imigrării, integrării şi ocupării forţei de muncă a fost expusă întrun comunicat al Comisiei UE în 2003 prin care se cere „intensificarea preocupării faţă de integrarea migranţilor”.147 Tot în acelaşi an, Consiliul European a adoptat o directivă în conformitate cu care străinii care locuiesc legal pe teritoriul Uniunii Europene, cel puţin 5 ani şi au dreptul la reşedinţă de lungă durată (long-term residents), primesc în domeniul social-economic aceleaşi drepturi cu cetăţenii UE.148 Însă, ei sunt lăsaţi în continuare în afara vieţii politice. Integrarea europeană a permis crearea unei zone libere de circulaţie în cadrul Europei şi elaborarea unor abordări comune în controlarea frontierelor şi acordarea azilului. Totuşi, în ceea ce priveşte migraţia economică, ea este determinată şi reglementată de către state, reieşind din interesele lor naţionale. Simplificând regimul de vize, în special pentru specialiştii înalt calificaţi, statele dezvoltate au intensificat controlul fluxurilor migraţioniste şi lupta cu imigraţia ilegală. Pe de o parte, UE îşi deschide uşile pentru cei faţă de care este interesată, iar pe de altă parte, încearcă să se apere de cei de care nu are nevoie sau îi ameninţă securitatea. Noua politică migraţionistă a statelor UE a pornit de la recunoaşterea imigraţiei ca factor social, reieşind din interesele economice. Realităţile existente a determinat ţări147 Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the European Economic and Social Committee and the Committee of Regions on Immigration, Integration and Employment. Brussels, Commission of the European Communities, 3.6.2003. COM(2003)336final. / http//ec.europa.eu/justice_home/funding/doc/ com2003336 final.pdf 148 Council Directive 2003/109/EC of 25 November 2003. / http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri= CELEX:32003L0109:EN:NOT

le UE să renunţe la modelul etnic al statului şi să accepte principiile multiculturalismului civic. Transformarea Comunităţii Economice Europene în Uniunea Europeană a dus la renunţarea de către statele UE la practicile sale multiseculare privind imigranţii şi adoptarea unor politici comune faţă de ei. Scopul noilor politici este perfecţionarea mecanismului de selectare a imigranţilor care, practic, are un caracter revoluţionar. Imigraţia a fost recunoscută ca realitate, dar care trebuie să aibă efect pozitiv printr-o gestionare corectă.

2. Problema migraţionistă în spaţiul CSI Statele CSI, la fel ca şi alte state ale lumii, sunt implicate în procesele migraţioniste, atât la nivel intern, cât şi extern. Cu toate că timp de şaptezeci de ani republicile sovietice au fost excluse din procesele migraţioniste globale, migraţia în interiorul Uniunii Sovietice a fost un fenomen larg răspândit, cauzat, în special, de urbanizare şi diferenţierea dezvoltării regionale.149 Reieşind din teoria sistemică migraţionistă,150 spaţiul postsovietic poate fi considerat un sistem migraţionist internaţional independent, al cărui centru este Federaţia Rusă. Uniunea Sovietică, deşi a fost un sistem politic închis, s-a caracterizat printr-o populaţie foarte mobilă.151 Migraţia populaţiei în fosta URSS pot fi divizate în două perioade clar distincte: 1) de la crearea confederaţiei sovietice până la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut şi 2) de la mijlocul anilor ’50 până la disoluţia Uniunii Sovietice. În prima perioadă de existenţă a URSS, migraţia nu a avut un caracter natural şi organic. Ea s-a caracterizat prin faptul că în Uniunea Sovietică a existat un sistem dezvoltat de migraţie impusă, foarte mulţi oameni fiind concentraţi în lagăre şi gulaguri şi deportaţi din diferite mo149 Методология и методы изучения миграционных процессов. Междисциплинарное учебное пособие. Под ред. Жанны Зайончковской, Ирины Молодиковой, Владимира Мукомеля, Москва, 2007, c.5. 150 International Migration Systems: A Global Approach. Kritz M., Lean Lim L, Zlotnik H. (eds.), Oxford, 1992, p.263-278. 151 Зайончковская Ж. Миграция вышла из тени. // Отечественные записки, 2004, №4. / http://magazines.russ.ru/ oz/2004/4/2004_4_4.html ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

43


tive. Reieşind din acestea, migraţia din URSS nu poate fi inclusă în categoria celei normale şi fireşti. De la sfârşitul anilor ’20 şi până la începutul celui de-al doilea război mondial, numărul migranţilor în fosta Uniune Sovietică a crescut brusc, ajungând până la 8,5 milioane de oameni, în mare majoritate, fiind vorba de migraţie forţată.152 Migraţia populaţiei sovietice a mai fost influenţată de începutul industrializării ţării şi de cel de-al doilea război mondial. Industrializarea Uniunii Sovietice a dus la urbanizarea ei. Cel mai rapide ritmuri de creştere a populaţiei le-au avut oraşele Moscova şi Leningrad. Între anii 1926-1939, în regiunea Moscovei au sosit 3,5 milioane de oameni, iar în regiunea Leningrad – 1,5 milioane. Cel de-al doilea război doi mondial, pe lângă efectele lui demografice dezastruoase, a bulversat şi procesele migraţioniste din cadrul Uniunii Sovietice. Între anii 19411942, numărul evacuaţilor a fost de 12 milioane de oameni (70% fiind din Ucraina de Est).153 După sfârşitul perioadei staliniste, procesele migraţioniste în Uniunea Sovietică au început treptat să intre în categoria celor normale. După cel de-al doilea război mondial, a început un flux al migraţiei din Federaţia Rusă spre alte republici unionale. Mulţi etnici ruşi au emigrat în republicile baltice, Moldova, Transcaucazia şi Asia Mijlocie (în special Kazahstan). Începând cu anii ’60 ai secolului trecut, în fosta Uniune Sovietică au existat trei factori generatori principali ai migraţiei: educaţia, serviciul militar şi cel economic.154 Cu toate acestea, în Uniunea Sovietică au continuat să existe unele bariere serioase în faţa migraţiei libere a populaţiei. Ne referim aici la faptul că până la sfârşitul existenţii URSS, populaţia a avut probleme de a se înregistra în marile oraşe, practică moştenită şi de Rusia postsovietică. O altă barieră a fost eliberarea relativ tardivă a paşapoartelor, în proporţie de 100%, populaţiei rurale. În Uniunea Sovietică, procesul de eliberare a paşapoartelor tuturor ţăranilor s-a încheiat tocmai în 1981.155 Ultimii ani de existenţă ai Uniunii Sovietice se caracterizează prin mişcări centrifu152 Платонов Ю.Народы мира в зеркале геополитики. Структура, динамика, поведение, Санкт-Петербург, 2000, с.253. 153 Idem. 154 Зайончковская Ж. Op.cit. 155 Idem. 44

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

ge ale republicilor unionale. Un prim efect al politicii de liberalizare iniţiată şi promovată de Gorbaciov – glasnosti şi perestroika – a fost ieşirea la suprafaţă, prin intermediul conflictelor interetnice, a problemei naţionale în URSS. După destrămarea Uniunii Sovietice, procesele migraţionaste au căpătat caracter de masă, ele pot fi incluse, indiscutabil, în categoria migraţiei etnice. Explozia migraţiei etnice se explică prin faptul că la momentul dezmembrării Uniunii Sovietice în afară „teritoriilor sale”, adică de origine etnică, locuiau peste 50 milioane de oameni, dintre care aproximativ jumătate o reprezentau etnicii ruşi.156 Reieşind din datele ultimului recensământ al populaţiei Uniunii Sovietice, din 1989, imediat după destrămarea statului sovietic în „noua străinătate”, în afara patriei istorice, au rămas 25.3 milioane (21.1%) de ruşi, 6.8 milioane (15.4%) – ucraineni, 2.1 milioane beloruşi (21%), 1.6 milioane (20%) – kazaci, 1.5 milioane (32.6%) – armeni.157 Prin aceasta se explică caracterul etnic al migraţiei în spaţiul postsovietic în primii ani de după destrămarea Uniunii Sovietice. Între anii 1990-1992, migraţia populaţiei între republicile sovietice, devenite state CSI, s-a menţinut în parametrii oficiali ai anului 1989 – în jur de 2 milioane de migranţi.158 Printre cei mai activi migranţi au fost: 1) refugiaţii din zonele de conflict, în special armenii; 2) repatriaţii cei care, fiind în panică, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, au revenit în republicile de origine; 3) militarii, nevoiţi să se strămute după împărţirea şi redislocarea efectivelor armatei sovietice. După 1992, volumul migraţiei interstatale în CSI a fost într-o continue scădere. În anul 2000, numărul migranţilor în interiorul CSI a fost de 480 de mii de oameni, adică aproximativ de patru ori mai puţin decât în anul 1989, iar potrivit altor calcule, chiar de cinci.159 156 Зайончковская Ж.А Десять лет СНГ – десять лет миграций между странами-участниками. // Население и общество, 2001, №45-46. / http://demoscope.ru/weekly/045/tema01.php 157 Рыбаковский Л. Пространственные перемещения населения в России и постсоветских государствах. / http:// wciom. ru/arkhiv/tematicheskii-arkhiv/item/single/11442.html?no_ cache=1&cHash=f5fc0d81d0 158 Idem. 159 Мукомель В. Вынужденные миграции в контексте миграционных процессов и миграционной политики стран СНГ: этапы развития. // Население и общество, 2001, №35-36. / http://www. demoscope.ru/weekly/035/ biblio02.php


Diagrama 6. Numărul migranţilor în spaţiul CSI în anii 1989-2000 (mii oameni)

Sursa: Зайончковская Ж.А Десять лет СНГ – десять лет миграций между странами-участниками. // Население и общество, 2001, №45-46. Diagrama 7. Numărul migranţilor din CSI (pe ţări) în anii 1989-2000 (%)

Sursa: Зайончковская Ж.А Десять лет СНГ – десять лет миграций между странами-участниками. // Население и общество, 2001, №45-46. La reducerea migraţiei etnice între statele CSI la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut au contribuit următorii factori:160 epuizarea treptată a potenţialului de migraţie a populaţiei rusolingve; adaptarea minorităţilor etnice în circumstanţe politice şi socio-economice noi; slăbirea retoricii naţionaliste şi a discriminărilor etnice. În plus, în majoritatea ţărilor din CSI, treptat, puterea a trecut în mâinile politicienilor pragmatici, care au conştientizat consecinţele negative ale emigrării în masă. La hotarul dintre secole se schimbă tipul predominant al migraţiei. Locul migraţiei 160 Мукомель В. Op.cit.

forţate, cu caracter preponderent etnic, este luat de migraţia socio-economică, în special cea de muncă, în mare majoritate ilegală. Facilitarea migraţiei de muncă a fost cauzată de lipsa regimului de vize între statele CSI. Ţinta principală pentru migranţii în căutarea unui loc de muncă este Federaţia Rusă. Cifra migranţilor de muncă ilegali în Rusia, după diferite date, variază de la 3 până la 5 milioane de oameni.161 Schimbarea la început de secol a cursului politicii migraţioniste a Federaţiei Ruse – restricţiile severe pentru străini de a găsi un loc de muncă legitim – a contribuit doar la creşterea semnificativă a numărului migranţilor ilegali în această ţară.162 Conştientizarea necesităţii soluţionării problemelor privind migraţia, în special – migraţia forţată, a împins statele CSI să ia măsuri cu privire la adoptarea legislaţiei migraţioniste, formarea structurilor guvernamentale şi a instituţiilor abilitate să gestioneze acest domeniu. În Azerbaidjan şi Georgia au fost create ministere responsabile pentru soluţionarea problemelor legate de migraţie, în Rusia – Serviciul Federal de Migraţie. În alte state CSI sunt formate departamente (direcţii), de regulă în cadrul ministerului muncii şi a protecţiei sociale sau ministere de resort.163 S-a constat că soluţionarea problemelor privind migraţia în cadrul CSI la nivel naţional este imposibilă. S-a apelat la asistenţă din partea comunităţii internaţionale. Armenia, Azerbaidjan, Tadjikistan şi Rusia au aderat la Convenţia ONU privind statutul refugiaţilor din 1951 şi la Protocolul acesteia din 1967.164 În septembrie 1993, a fost semnat Acordul privind asistenţa refugiaţilor şi a migranţilor forţaţi,165 care a stabilit un fond special de asistenţă interstatală pentru refugiaţi şi pentru persoanele strămutate forţat (articolul 8). În acelaşi timp, a fost semnat un acord cu privire la măsurile prioritare pentru protecţia victimelor conflictelor armate. Mai devreme (în 161 Торговля людьми в Российской Федерации, Москва, 2006, c.40. 162 Мукомель В.И. Миграционная политика России. Постсоветские контексты, Москва, 2005, с.194-198. 163 Вынужденные мигранты в государствах СНГ. Под редакцией В.Мукомеля и Э.Паина, Москва, 1997, 164 Convenţia Refugiaţilor din 1951. / http:// www.ecre.org/.../ The%201951%20Refugee%20Convention%20Q&A%20 ROM_0. doc; Protocol privind statutul refugiaţilor. / http://www.cdep.ro/pls/ legis/legis_pck.htp_act_text?idt=32365 165 Соглашение о помощи беженцам и вынужденным переселенцам. / http://pravo.levonevsky.org/bazaby/zakon/ zakb1017.htm ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

45


46

1992) – Acordul privind restabilirea drepturilor persoanelor deportate, a minorităţilor naţionale şi a popoarelor.166 Mai târziu, în 1994 a fost semnată Convenţia privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.167 Însă, această cooperare supranaţională între statele CSI a fost doar formală, cele trei documente menţionate mai sus nu au fost semnate de către toate statele CSI. Din anul 1995 s-a încercat, odată cu lansarea aşa-numitului „proces de la Geneva”, de a lua sub control, cu sprijinul din partea organizaţiilor internaţionale, procesele migraţioniste din spaţiul CSI.168 „Procesul de la Geneva”, în cele din urmă, a îngropat speranţele pentru cooperarea constructivă a ţărilor CSI privind rezolvarea problemelor legate de migraţie în cadrul Comunităţii. Un rol semnificativ l-a avut lipsa de coerenţă a ţărilor CSI în abordarea acestei probleme. În general, „procesul de la Geneva” a abordat problemele privind migraţia într-un spirit politizat. Cooperarea prin intermediul „procesului de la Geneva”, ca şi multe alte tipuri de cooperări în cadrul CSI, s-a derulat mai mult formal. Şi-a spus cuvântul şi mentalitatea sovietică. De cele mai multe ori se semna un document pur declarativ, în care nu sunt precizate mecanismele de punere în aplicare a celor semnate. Multe documente semnate aşa şi nu au fost ratificate. Spre exemplu, o soartă similară l-a avut Acordul privind asistenţa refugiaţilor şi a migranţilor forţaţi. Regulamentul cu privire la Fondul Interstatal pentru asistenţa acordată refugiaţilor şi a persoanelor strămutate forţat; mecanismul-cheie pentru punerea în aplicare a acordului, a fost aprobat peste un an şi jumătate după semnarea, în februarie 1995. Ulterior, Acordul a fost ratificat doar de cinci state din cele nouă semnatare, iar decizia de a institui Fondul a fost semnată doar de şase state, numai patru dintre ele ratificându-l. În această situaţie, despre punerea în aplicare a acordului nici nu mai putea fi vorba.

A eşuat şi aplicarea altor acorduri principiale, capabile să prevină migraţia forţată în cadrul Comunităţii, în special, Convenţia privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi Convenţia cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale (semnată în mai 1995).169 Se presupunea că de monitorizarea acordurilor va fi responsabilă Comisia pentru Drepturile Omului, care trebuia să fie creată în conformitate cu Statutul CSI, dar care aşa şi nu a fost constituită. Statele CSI s-au reorientat treptat la soluţionarea problemelor privind migraţia prin cooperarea cu organizaţii internaţionale (ONU, OSCE). Totodată, s-au făcut încercări de a stabili o cooperare subregională în cadrul CSI. În martie 1996, între Belarus, Kârgâzstan, Kazahstan şi Rusia a fost semnat Tratatul privind aprofundarea integrării în domeniile economic şi umanitar.170 Puţin mai devreme, în ianuarie 1996, a fost semnat Acordul privind simplificarea dobândirii cetăţeniei de către cetăţenii din ţările CSI171 (semnat de Rusia, Kazahstan şi Tadjikistan). Un impact major asupra proceselor migraţioniste din ţările CSI a avut-o criza financiară din 1998. Criza a stopat timp de doi ani potenţialul migrator. Odată cu redresarea economică şi creşterea veniturilor reale ale populaţiei statelor CSI, s-au restabilit şi nivelurile de migrare între ţările Comunităţii. Începând cu anul 2000, are loc creşterea afluxului de migranţi din ţările CSI spre Federaţia Rusă, reducându-se, în acelaşi timp, numărul migranţilor în direcţia inversă. În mare măsură, acest fenomen este consecinţa creşterii economice a Rusiei din primii ani ai noului secol, a recuperării economice a Rusiei şi a creşterii veniturilor reale ale ruşilor. Numai în anul 2000 afluxul migraţionist net în Rusia a fost de 240 de mii de oameni.172 Natura forţată a migraţiei în spaţiu postsovietic – cel puţin în partea europeană a acestuia – după anii halucinanţi din ultimul

166 Соглашение о первоочередных мерах по защите жертв вооруженных конфликтов. / http://www. pravo.levonevsky.org/bazaby/ mdogov/megd4172.htm 167 Конвенция об обеспечении прав лиц, принадлежащих к национальным меньшинствам. http://www.cis.minsk. by/main. aspx?uid=9862 168 Витковская Г. Проблемы миграции и гражданства в постсоветском пространстве. / Брифинг московского центра Карнеги, Том 2, Выпуск 08, Август, 2000 год. / http://www.carnegie.ru/ru/ pubs/briefings/issue08-00.pdf

169 Конвенция Содружества Независимых Государств о правах и основных свободах человека. / http://www.cis.minsk.by/main. aspx?uid=9866 170 Договор между Белоруссией, Киргизией, Казахстаном и Россией об углублении интеграции в экономической и гуманитарной сферах. / http://www.lawmix.ru/abro.php?id=7030 171 Конвенция об упрощенном порядке приобретения гражданства гражданами государств-участников СНГ. / http://www.sansan. ru/zknd/zknd7.htm 172 Мукомель В. Вынужденные миграции...

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE


Tabelul 9. Nivelul migraţiei de muncă din CSI (statele donatoare) Ţara

Migraţia forţei de muncă mii oameni

Kârgâzstan Tadjikistan Uzbekistan Azerbaidjan Armenia Georgia Moldova Ucraina Belarusi Total

450-500 600-650 700-800 1500 200 350-450 350-450 3000-4000 200-250 7400-8800

% oficial 31-32 32-35 8-8.7 39 16 20-26 30-34 14.5-19 5-6

Migraţia forţei de muncă în Rusia mii oameni % oficial 350-400 24-26 500-550 27-30 550-600 6.7-7.4 1300 34 190 16 325-425 19-25 260-295 20-22 1500-2000 7-10 175-225 4-5 5150-5985

Transferurile băneşti din Rusia milioane % dolari PIB 315-360 11-13 360-396 13-14 360-396 3 1560 8 228 4 390-510 5-7 187-212 6 1800-2400 2 210-270 0.6-07 5410-6332

Toate transferurile % PIB 14-16 15-17 4 9 4 6-7 10-11 4-5 1

Sursa: Резникова О. Постсоветская трудовая миграция. // Мировая экономика и международные отношения, 2009, №3. deceniu al secolului trecut, a rămas, la începutul secolul al XXI-lea, de domeniul trecutului. La acest moment, procesele migraţioniste sunt dominate de migraţia socio-economică. În comportamentul lor, migranţii se ghidează de considerente pragmatice în alegerea direcţiei de mişcare şi a formei de migraţie (pentru reşedinţă permanentă, de muncă, sezonieră etc.). Problema migraţiei forţei de muncă este una dintre cele mai acute în relaţiile dintre statele CSI. În spaţiul economic al CSI, principalii donatori ai forţei de muncă sunt Ucraina, Azerbaidjan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Georgia şi Armenia.173 Migraţia forţei de muncă a statelor CSI se caracterizează prin câteva aspecte. În primul rând, în statele donatoare un contingent foarte important din numărul total de populaţie este parte a migraţiei forţei de muncă. Cifrele variază de la 1/3 din populaţie în Republica Moldova, Kârgâzstan şi Tadjikistan, până la 1/5 în Azerbaidjan, şi 2/5 în Georgia.174 În al doilea rând, aproximativ 70% din forţa de muncă migratoare în spaţiul CSI este îndreptată spre Federaţia Rusă. Este vorba de locuitorii republicilor din Caucaz şi cele ale Asiei Centrale. În afara Rusiei, forţa de muncă a republicilor central-asiatice se orientează şi spre Kazahstan (totuşi, mai puţin decât spre Rusia). Migranţii de muncă din Ucraina şi Republica Moldova se împart în cei care în egală măsură se orientează atât spre Rusia, cât şi spre statele Uniunii Europene. În al treilea rând, pentru statele care exportă forţă de

muncă, transferurile băneşti făcute de emigranţi constituie un factor important al dezvoltării economiei lor. În Tadjikistan şi Kârgâzstan este de 11-14% din PIB, în Azerbaidjan – 8%, iar în Republica Moldova şi Georgia 5-6% din PIB.

173 Резникова О. Постсоветская трудовая миграция. // Мировая экономика и международные отношения, 2009, №3, с.75. 174 Idem.

175 Соглашение о сотрудничестве государств-участников Содружества Независимых Государств в борьбе с незаконной миграцией. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text.aspx?RN=N09800013

Migrarea forţei de muncă a stimulat creşterea numărului de migranţi ilegali. Cooperarea în domeniul combaterii migraţiei ilegale este sfera cea mai stringentă de cooperare între ţările CSI. Migraţia ilegală este unul dintre cele mai răspândite fenomene în cadrul CSI. Această situaţie necesită de la statele CSI măsuri concrete pentru crearea un sistem eficient de contracarare şi combatere a efectelor negative ale migraţiei ilegale. Până la sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, în cadrul CSI, la nivel interstatal, nu a existat o cooperare multilaterală referitoare la problema migraţiei ilegale. La 6 martie 1998, la Moscova, şefii de guverne ai statelor CSI (cu excepţia Georgiei, Turkmenistanului şi Uzbekistanului) au semnat Acordul de Cooperare în combaterea migraţiei ilegale a ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente.175 În articolul 4 al Acordului din 1998, părţile contractante şi-au propus de a colabora în următoarele direcţii de bază, pentru a combate imigraţia ilegală: - controlul migraţional; - evidenţa cetăţenilor care trec ilegal hotarele şi sunt stabiliţi ilicit pe teritoriul unei ţări; - elaborarea unui mecanism de depor-

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

47


tare a migranţilor ilegali; armonizarea legislaţiei naţionale ale părţilor contractante referitoare la migraţia ilegală; - schimbul informaţiei despre imigraţia ilegală; - instruirea şi creşterea calificării ofiţerilor organelor de control privind migraţia ilegală. La 25 ianuarie 2000, la Moscova, şefii de guverne ai statelor CSI au aprobat Regulamentul privind baza de date comună a migranţilor ilegali şi a persoanelor a căror intrare pe teritoriul ţărilor – participante la Acordul de Cooperare în combaterea migraţiei ilegale – este închisă în conformitate cu legile aplicabile, precum şi schimbul de informaţie în domeniul imigraţiei ilegale.176 La 16 septembrie 2004, la Astana, la reuniunea şefilor de state ale CSI, a fost semnată (în afară de Georgia şi Turkmenistan) Concepţia privind cooperarea ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente în combaterea migraţiei ilegale.177 Concepţia are la bază Acordul de la 6 martie 1998 şi reprezintă o conceptualizare mai largă a acestui acord, cu scopul eficientizării procesului de combatere a migraţiei ilegale. La 26 august 2005, la Kazani, a fost aprobat Programul cooperării ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente privind combaterea migraţiei ilegale pentru anii 20062008,178 iar la 10 octombrie 2008, la Chişinău, a fost aprobat un nou Program similar pentru perioada 2009-2011.179 Prin elaborarea acestor programe, se încearcă realizarea scopurilor şi obiectivelor propuse de statele CSI, începând cu anul 1998, prin concretizarea şi programarea acţiunilor întreprinse. Peste un an, la 28 noiembrie 2006 la Moscova, şefii de state ai CSI au re-

176 Решение о положении об общей базе данных о незаконных мигрантах и лицах, въезд которым в государства-участники соглашения о сотрудничестве государств-участников СНГ в борьбе с незаконной миграцией закрыт в соответствии с их действующим национальным законодательством, и порядке обмена информацией о незаконной миграции. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text. aspx?RN=N90000024 177 Решение о концепции сотрудничества государств-участников Содружества Независимых Государств в противодействии незаконной миграции. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text. aspx?RN=N90400126 178 Решение о Программе сотрудничества государств – участников Содружества Независимых Государств в противодействии незаконной миграции на 2006-2008 годы. / http://www.cis.minsk. by/webnpa/text. aspx?RN= N90500047 179 Решение о Программе сотрудничества государств  – участников Содружества Независимых Государств в противодействии незаконной миграции на 2009-2011 годы. / http://www.cis.minsk. by/webnpa/text.aspx?RN= N90800576 48

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

confirmat intenţiile lor de a activiza acţiunile în rezolvarea acestei probleme, adoptând Declaraţia privind consolidarea cooperării în combaterea migraţiei ilegale.180 La 5 octombrie 2007, la Duşanbe, şefii de state ai CSI, au hotărât să eficientizeze acţiunile lor privind combaterea migraţiei ilegale, instituţionalizindu-le prin semnarea (în afara Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei şi Turkmenistanului) Acordului privind formarea instituţiilor migraţioniste.181 La acest moment, toate aceste decizii încă nu au devenit funcţionale. Principala problemă în rezolvarea problemelor migraţioniste din cadrul CSI constă în depăşirea circulaţiei spontane a forţei de muncă şi canalizarea şi direcţionarea ei în interesul dezvoltării socio-economice a statelor CSI, ceea ce-ar stabiliza procesele migraţioniste şi ar permite controlarea lor. Un rol determinat în dirijarea şi controlarea proceselor migraţioniste din spaţiul CSI îi revine Federaţiei Ruse. Demografic, Rusia este avantajată de mutaţiile populaţiei produse după destrămarea Uniunii Sovietice. În perioada anilor 1989-2002, în Rusia din fostele republici sovietice au imigrat aproximativ 11 milioane de oameni, şi au emigrat în jur de 4 milioane.182 Drept rezultat, populaţia Federaţiei Ruse s-a mărit pe contul foştilor parteneri unionali cu aproape 7 milioane, ceea ce reprezintă recuperarea a trei-pătrimi din sporul demografic negativ al Rusiei postsovietice. Economia rusească, bazată pe exportul resurselor naturale, nu permite crearea unui mecanism social eficient de integrare a migranţilor în societatea rusească. Caracterul exploatator al resurselor naturale al economiei ruseşti, în condiţiile preţurilor avantajoase pe piaţa mondială de la începutul anilor 2000, a contribuit din plin la creşterea nivelului de trai în Rusia, ceea ce a atras migranţi din statele post-sovietice mai sărace. Forţă de muncă ieftină imigrantă este folosită în Rusia, în linii mari, în ramurile care necesită un mare efort fizic – construcţii, 180 Заявление глав государств – участников Содружества Независимых Государств об активизации сотрудничества в борьбе с незаконной миграцией. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text. aspx?RN=N00600095 181 Соглашение об образовании Совета руководителей миграционных органов государств – участников Содружества Независимых Государств. / http://www.cis.minsk.by/webnpa/text. aspx?RN=N00700505 182 Константинов В., Зелев М. Проблемы интеграции мигрантов в принимающее общество в постиндустриальных странах и в России. // Полис, 2007, №6, с.67.


comerţ, alimentaţia publică, transport etc.183 În Rusia, problema integrării imigranţilor în societatea rusească are o abordare cu totul diferită faţă de cea din statele Uniunii Europene. În primul rând, în Federaţia Rusă domină migraţia forţei de muncă temporare, pe când în statele Uniunii Europene – stabilirea cu traiul permanent al migranţilor. După înăsprirea legislaţiei ruse referitoare la imigranţi, a început să scadă numărul migranţilor strămutaţi în Rusia permanent şi să crească cel al migraţiei forţei de muncă temporare. La hotarul anilor ’90-’00, numărul muncitorilor ilegali din Rusia era, după diferite surse, de la 5,8 până la 10 milioane de oameni.184 Federaţia Rusă încă nu are o politică definită referitoare la migraţia de muncă. Există două abordări de bază ale acestei probleme.185 Prima – conservatoare-radicală, conform căreia migraţia de muncă din Federaţia Rusă are doar efecte social-economice negative şi provoacă conflicte etnopolitice. Adepţii acestei abordări pledează pentru închiderea ţării pentru migranţii de muncă şi sporirea controlului asupra hotarelor. Adepţii celei de-a doua abordare – liberală – susţin că Rusia este nevoită să recurgă la forţa de muncă străină, deoarece nu are suficiente resurse de muncă în interior pentru dezvoltarea economică. Ei pledează pentru ideea ca Federaţia Rusă să apeleze la forţa de muncă din statele apropiate, în special din cele ale CSI. Pentru aceasta, este nevoie de liberalizat regimul de aflare a migranţilor de muncă pe teritoriul Federaţiei Ruse, în special, de a le acorda posibilitatea de a circula liber în căutarea locurilor de muncă. În vara lui 2006, a fost adoptat un pachet de legi federale,186 în conformitate cu care a fost aprobat un program de stat pentru promovarea politicii de restrămutare voluntară a compatrioţilor. Totodată, a fost revizuită Concepţia de stat privind politica de migraţie. Reformarea politicii migraţioniste a Federaţiei Ruse, din anii 2005-2006, a vizat câteva direcţii principale: revizuirea bazelor ei conceptuale; libera183 Рязанцев С., Трудовая миграция в СНГ: тенденции и проблемы регулирования. // Мировая экономика и международные отношения, 2005, №11, с.66-67. 184 Idem. 185 Ibidem, p.68-69. 186 Федеральный закон «О миграционном учете иностранных граждан и лиц без гражданства в Российской Федерации». / http:// www.rg.ru/2006/07/20/migracia-uchet-dok.html

lizarea procedurii de obţinere a permiselor de şedere pentru străini şi a dreptului la muncă pe teritoriul Rusiei; suportul pentru repatrierea populaţiei rusolingve din CSI şi ţările baltice şi simplificarea procedurilor de naturalizare a acesteia. Noua politică migraţionistă a Rusiei are drept scop primordial rezolvarea problemei demografice şi punerea statelor CSI în dependenţă faţă de statul rus. Migraţia forţei de muncă, care este o formă a migraţiei economice, a început să fie considerată un mecanism stihinic de integrare economică a structurilor amorfe ale CSI, sau, aşa-numita, „integrare de jos”.187 Însă, totuşi, mai degrabă, fenomenul migraţionist din cadrul CSI este rezultatul incapacităţii statelor acestei Comunităţi de a rezolva problemele politice şi social-economice. Iniţial, după destrămarea Uniunii Sovietice, migraţia a fost determinată de problemele politice din ultimii ani ai existenţii URSS. După criza financiară din 1998, fenomenul migraţiei din spaţiul CSI a fost determinat de incapacitatea majorităţii statelor de a face faţă necesităţilor social-economice ale cetăţenilor. Între abordarea europeană a migraţiei şi cea a CSI există o diferenţă distinctă. În timp ce Europa se mişcă spre o armonizare a politicii privind migraţia, ţările CSI căută beneficii separat. Acest lucru se explică, în mare măsură, prin priorităţile naţionale diferite ale ţărilor CSI. Azerbaidjan şi Rusia, de exemplu, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la problemele de repatriere, iar Georgia faţă de strămutările forţate. Republica Moldova este unul dintre statele cele mai implicate în procesele migraţioniste, în special migraţia forţei de muncă. Proporţiile forţei de muncă din Moldova sunt estimate la 400-500 mii de oameni, 40% din persoanele casnice primind transferuri băneşti de peste hotare. Republica Moldova ocupă unul dintre primele locuri în lume, şi primul în Europa, în ceea ce priveşte cota remitenţelor din PIB.188 Republicii Moldova, în primii ani de independenţă statală, îi era caracteristic vectorul estic al migraţiei forţei de muncă. Odată cu stabilirea şi instituţionalizarea relaţiilor Republicii 187 Рязанцев С. Op.cit, p.68. 188 Migration and Remittances. Eastern Europe and the Former Soviet Union. Eds. by A.Mansoor, B.Quillin. World Bank., Washington, 2006, p.58. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

49


Moldova cu Uniunea Europeană, a început procesul de migrare a forţei de muncă din Moldova spre ţările UE. Astfel, vectorul estic al migraţiei forţei de muncă din Republica Moldova a fost completat cu cel vestic.189 Apropierea geografică a Uniunii Europene de hotarele Republicii Moldova a dus la schimbarea vectorului migraţiei forţei de muncă dominant – de la sfârşitul anilor ’90, vectorul vestic a început să predomine asupra celui estic.190 La schimbarea geografiei fluxurilor migraţioniste din Republica Moldova au contribuit următorii factori: remunerarea mai înaltă în statele Uniunii Europene şi răspândirea mai mică a practicilor de extorcare criminale şi de corupţie. Republica Moldova a luat parte la toate acordurile semnate în cadrul CSI privind migraţia ilegală iniţiate după 6 martie 1998. Putem să constatăm că, timp de 10 ani, nu au fost realizate succese semnificative în rezolvarea problemelor provocate de migraţia ilegală. Dificultăţile cooperării în cadrul CSI în soluţionarea problemelor migraţioniste sunt legate de legislaţia diferită a statelor Comunităţii. Raporturile migraţioniste sunt rezolvate la nivel bilateral. La nivel multilateral, problema migraţiei în CSI a fost abordată relativ recent. Totodată, apropierea de Uniunea Europeană a determinat Republica Moldova să semneze Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. Printre scopurile principale ale Politicii Noii Vecinătăţi fac parte controlul migraţiei şi combaterea migraţiei ilegale, care se include în politica de control a frontierelor. Reieşind din Planul de Acţiuni, au fost întreprinse o serie de acţiuni menite să combată problemele legate de migraţie. O importanţă majoră în combaterea migraţiei ilegale spre statele UE îl are Acordul între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală191 care a intrat în vigoare în ianuarie 2008. În 189 Мошнеага В. Регулирование трудовой миграции в Республике Молдова: Трудовая миграция в СНГ: состояние и основные этапы. / Трудовая миграция в СНГ: социальные и экономические эффекты. Под. ред. Ж. Зайончковской., 2003, Москва. / http:// www.demoscope.ru/center/fmcenter/tr_mosh.html 190 Бурдельный Е. Изучение практик регулирования трансграничных трудовых миграций в Республике Молдова. / Миграция в зеркале стран СНГ (молодежный ракурс). Под ред. И. Молодиковой., 2006, Москва, с.251-257. 191 Acord între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală. http:// www.delmda.ec.europa.eu/eu_and_moldova/pdf/071219%20Readmission%20agreement%20-%20RO. pdf 50

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

conformitate cu articolului 3 al acestui acord, la cererea unui stat membru şi fără alte formalităţi decât cele prevăzute în prezentul acord, Moldova readmite toţii resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile în vigoare pentru intrarea, prezenţa sau şederea pe teritoriul statului membru solicitant. La 6-7 decembrie 2007, Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne a adoptat Decizia de a iniţia dialogul cu Republica Moldova în domeniul Parteneriatului de Mobilitate, care reprezintă o iniţiativă nouă pentru UE, care vine în rezultatul noilor directive lansate de către Comisia Europeană privind abordarea globală a migraţiei a regiunilor vecine din estul şi sudestul Uniunii Europene şi reprezintă politica europeană comprehensivă în domeniul migraţiei.192 La 5 iunie 2008, la Luxemburg, în cadrul reuniunii Consiliului Miniştrilor de Justiţie şi Afacerilor Interne ai UE, a fost semnată Declaraţia Comună privind Parteneriatul de Mobilitate UE, care constă în crearea de condiţii pentru dezvoltarea dialogului între statele semnatare, de a identifica şi de a combate migraţia ilegală şi facilitarea celei legale, dezvoltarea de politici constructive privind dezvoltarea capacităţilor de gestionare a migraţiei de către instituţiile statale din Republica Moldova. Situaţia migraţionistă prezintă o problemă pentru Republica Moldova. Confuzia soluţionării acestei probleme în spaţiul CSI constă în abordarea structurală total diferită de cea existentă în UE. Dacă în cadrul Uniunii Europene migraţia a fost abordată reieşind din raţiuni şi interese social-economice, atunci în CSI ea fost politizată la maximum. Sursa principală a acestei politizări excesive este Federaţia Rusă. Republica Moldova, fiind unul dintre statele cele mai afectate de migraţie, este interesată în soluţionarea acestei probleme. Dacă în discuţiile cu Uniunea Europeană s-a reuşit iniţierea unui dialog concret, atunci în cadrul CSI mai mult „s-a bătut pasul pe loc”.

192 Buletin Informativ Parteneriatul de Mobilitate Moldova – Uniunea Europeană, martie 2009, Nr.1. / http://www.mfa. gov.md/img/ docs/BI_MP_nr1_md_final.pdf


Concluzii 1. CSI, în calitatea sa de comunitate internaţională, la 18 ani de existenţă, nu şi-a demonstrat eficienţa ca organizaţie internaţională viabilă, care are drept scop integrarea economică şi politică a fostelor republici unionale. Deşi au existat multe reuniuni la nivel înalt în cadrul CSI şi au fost semnate o sumedenie de acorduri interstatale, relaţiile dintre ţările Comunităţii sunt reglementate de înţelegeri bilaterale. 2. Geopolitic, spaţiul postsovietic este divizat în două tabere: state care se orientează în politica externă spre Rusia şi ţări care doresc să aibă o anumită libertate externă faţă de Moscova. O expresie a divizării geopolitice a CSI este regionalizarea ei în diferite organizaţii politice şi economice. Pentru Federaţia Rusă, CSI este un instrument de promovare a influenţei şi a intereselor sale în spaţiul postsovietic. Din această cauză, CSI nu este furnizor de securitate. 3. Apropierea geografică a UE faţă de CSI şi iniţiativele promovate de Bruxelles în Europa de Est, în aşa-numitul „spaţiu comun”, sunt privite cu circumspecţie la Moscova, care consideră că acţiunea europeană este o penetrare a Uniunii în zona de influenţă a Federaţiei Ruse. Moscova tratează evenimentele din „spaţiul comun” în termenii jocului de sumă zero. 4. Acordurile din cadrul CSI privind Uniunii Economice şi a Zonei Comerţului Liber nu au fost realizate. Mai mult chiar, statele CSI, inclusiv Republica Moldova, au introdus mai măsuri tarifare şi netarifare care au împiedicat realizarea comerţului liber între state. Ineficienţa integrării economice a CSI a fost determinată de nivelul de dezvoltare economic diferit şi orientarea intereselor economice diferite ale sta-

telor CSI. În cazul care, ipotetic vorbind, Republica Moldova va adera la UE, Chişinăul va trebuii să renunţe la toate acordurile de liber schimb cu alte state şi cu alte organizaţii. 5. Securitatea energetică a Republicii Moldova este vulnerabilă din cauza dependenţei ei exhaustive faţă de sursele energetice ruseşti. UE doreşte includerea Republicii Moldova în Comunitatea Energetică din Europa, cu acordarea statutului de membru cu drepturi depline. Moscova nu agreează această iniţiativă a Bruxelles-ului. Relaţia energetică UE-Rusia este una dificilă, reieşind din incompatibilitatea lor optică şi structurală în acest domeniu. 6. Problema migraţionistă este una dintre cele mai acute cu care se confruntă Republica Moldova. Situaţia migranţilor moldoveni, care sunt repartizaţi, în linii mari, proporţional între statele UE şi CSI, este deficitară. Pentru rezolvarea acestei probleme, s-a reuşit iniţierea unui dialog cu UE, ceea ce ar permite protejarea migranţilor moldoveni. În CSI, soluţionarea problemei migraţioniste se face doar la nivel de intenţii. Iniţierea unui dialog constructiv în acest domeniu este împiedicată de politizarea acestei probleme, în special de Federaţia Rusă. 7. Juridic, relaţiile contractuale pe care le-a stabilit Republica Moldova în cadrul CSI, în linii mari, nu contravin, la acest moment, angajamentelor pe care şi le-a asumat Chişinăul în raport cu Bruxelles. În cazul în care Republica Moldova ar avansa în dialogul privind aderarea la UE, datele problemei se vor modifica considerabil, reieşind din standardele promovate de Uniune.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

51


Recomandări 1. Republica Moldova trebuie să-şi îndeplinească angajamentele asumate şi să profite din plin de ofertele propuse de Uniunea Europeană. În comportamentul Republicii Moldova nu trebuie să existe dubii privind dorinţa de aderare la UE. Chişinăul trebuie să aibă un mesaj european coerent şi să promoveze o politică consecventă în realizarea acestei opţiuni. 2. Pe plan de politică externă şi de securitate Republica Moldova trebuie să se alinieze la poziţia uneia dintre cele două structuri (în cazul dat UE), în caz contrar, este pusă la îndoială sinceritatea Chişinăului faţă de angajamentele pe care şi le-a asumat. Opţiunea de susţinere a poziţiei Moscovei compromite ideea de integrare europeană. 3. Puterea politică de la Chişinău trebuie să insiste asupra ideii că aderarea la UE nu înseamnă înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Este necesar de insistat asupra dezvoltării relaţiilor bilaterale cu Moscova. Acest lucru este valabil şi pentru alte state din CSI. 4. Reieşind din actuala situaţie, internă şi externă, a Republicii Moldova, Chişinăul nu trebuie să pună tranşant problema denunţării calităţii sale de membru al CSI, până nu va avea perspective europene, clare şi certe. 5. Economic, Republica Moldova ar trebui să profite de oportunităţile oferite de UE în comerţul dintre părţi, pentru că piaţa europeană este un spaţiu transparent, cu reguli bine definite.

52

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

Acest lucru nu înseamnă ca trebuie de abandonat avantajele economice pe care ne le oferă statele CSI. 6. Securitatea energetică a Republicii Moldova trebuie să fie sporită prin diversificarea surselor de energie. Racordarea sistemului naţional al Republicii Moldova la sistemul european va contribui la reducerea dependenţei sale faţă de sursele energetice ruseşti şi va duce la sporirea securităţii energetice a Chişinăului. 7. Statutul de furnizor dublu de emigranţi – atât pentru statele UE, cât şi pentru cele ale CSI (în special, Federaţia Rusă) – necesită amplificarea dialogului în soluţionarea acestei probleme cu ambele organizaţii. În dialogul cu Bruxelles-ul, Chişinăul trebuie să obţină liberalizarea regimului de circulaţie a cetăţenilor moldoveni. În dialogul cu CSI, este necesar de a crea cadrul juridic ce ar permite oficializarea numărul mare de migranţi ilegali aflaţi la muncă în statele CSI. Spre deosebire de alte domenii, rezolvarea acestei probleme se poate face numai la nivel multilateral. 8. Trebuie de întreprins, la nivel de stat, acţiuni ample, campanii de informare în masă, care ar familiariza societatea Republicii Moldova cu scopurile şi principiile de activitate a UE. Populaţia Republicii Moldova trebuie să cunoască care sunt avantajele, dar şi costurile integrării europene.


Bibliografie 1. Barysch K. Russia, realism and EU unity, Centre for European Reform, july 2007. / http://www.cer.org.uk/pdf/policybrief_ russia_FINAL_20july07.pdf 2. Boswell Chr. Migration in Europe. / http:// www.gcim.org/attachements/RS4.pdf 3. Castles, S., & Miller, M.J. The Age of Migration. International Population Movements. / the Modern World, Second ed., London, 1998. 4. Chifu Iu., Diaconu F.-L. Politica energetică a Federaţiei Ruse. / http://www. cpc-ew.ro/publications/studies/politica_ energetica_a_rusiei.pdf 5. Collett E. One Size Fits All? Tailored Integration Policies for Migrants in the European Union. // EPC Working Paper, 2006, N24. / http://www.theepc.b /TEWN/ pdf/602431467_EPC Working Paper 24.pdf 6. Danilov D. Russia and European security. / What Russia sees, Chaillot Paper n. 74, january 2005. / http://www. iss.europa.eu/ uploads/media/cp074.pdf 7. Despre politica de energie a Uniunii Europene, Iaşi, 2003. 8. Draghişteanu I. Falimentul Strategiei Energetice. // http://www.eco.md/article/ 5799/ 9. Dungaciu D. Geopolitica si securitate la Marea Neagra: optiunile strategice ale Romaniei si Moldovei. / http://leader.viitorul. org/public/507/ro/DanDungaciu06.pdf 10. Fassmann H, Munz R. European Migration in the Late Twentieth Century: Historical Pattern, Actual Trends and Social Implications, Edvard Elgar, 1994. 11. Fischer S. The EU and Russia: a contested Partnership, în Partnerships for effective multilateralism. EU relations with Brazil, China, India and Russia, Chaillot Paper n. 109, may 2008. / http://www.iss.europa. eu/uploads/media/ cp109_01.pdf 12. Guibernau R. Nations without States. Political Communites. / a Global World, Cambridge, 1999.

13. Ibrahimov I. Energy Potential Of Azerbaijan: Can It Be Used As Alternative For Russia? // The Journal of Turkish Weekly Opinion, 4 February, 2007. / http://www. turkishweekly.net/comments.php?id=2460 14. International Migration Systems: A Global Approach, Kritz M., Lean Lim L, Zlotnik H. (eds.), Oxford, 1992. 15. Leancă Iu. Evoluţia relaţiilor externe. / Tranziţia: retrospective şi perspective, Chişinău 2002. 16. Matveeva A. EU stakes in Central Asia, Chaillot Paper n.91, july 2006, / http:// www.iss.europa.eu/uploads/ media/cp091. pdf 17. Meinig D.W. Heartland and Rimland in Eurasian History. // West Politics Quarterly, 1956, Vol.IX. 18. Migration and Remittances. Eastern Europe and the Former Soviet Union, Eds. by A.Mansoor, B.Quillin, World Bank., Washington, 2006. 19. Nikitin A. Analysis: Russian Perception of the CFSP/ESDP, EUISS, 29 May 2006. / http://www.iss.europa.eu/nc/actualites/ actualite/browse/6/article/russian-perceptions-and-approaches-to-cooperation-inesdp/ 20. Oprunenco A. Politica energetică a Rusiei şi opţiunile Moldovei. / http://www. expert-grup.org/?go=news&n=21&nt=4 21. Özdemir V. Turkey’s Role in European Energy Security. In Europe’s Energy Security: Gazprom’s Dominance and Caspian Supply Alternatives, Washington, 2008. / http://www.isdp.eu/files/publications/ books/0802energysecurity-7-Ozdemir. Pdf 22. Profiroiu M., Popescu I. Politici europene, Bucureşti, 2003. 23. Samokhvalov V. Relations in the RussiaUkraine-EU triangle: „zero-sum game” or not?, Occasional Paper n.68, september 2007. http://www.iss.europa.eu/uploads/ media/ occ68.pdf ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

53


24. Serebrian O. Politică şi geopolitică, Chişinău 2004. 25. The European Security Strategy 2003-2008. Building on common interests, ed. by Alvaro de Vasconcelos, ISS, Paris, February 2009, Report nr.5. / http://www.iss. europa.eu/ uploads/media/ISS_Report_05.pdf 26. Trenin D. Russia and the European Union: redefining strategic partnership. / Partnerships for effective multilateralism. EU relations with Brazil, China, India and Russia, Chaillot Paper n. 109, may 2008. / http:// www. iss.europa.eu/uploads/ media/ cp109_01.pdf 27. Valasek T. Why Ukraine matterrs to Europe?, Centre for European Reforms, 2008. 28. de Vasconcelos A. L’Union europeenne parmi les grandes puissances, ISSOpinion, Paris, hiver 2008/2009. / http://www.iss. europa.eu/uploads/media/UE_ parmi_ les_grandes_puissances.pdf 29. Wolczuk K. Ukraine and its relationswith the EU in the context of the European Neighbourhood Policy. / Ukraine: quo vadis?, Chaillot Paper n.108, february 2008. / http://www.iss.europa.eu/uploads/media/ cp108.pdf 30. Zagorski A. Russia and the shared neighbourhood. / What Russia sees, Chaillot Paper n.74, january 2005. / http://www.iss.europa.eu/uploads/media/cp074.pdf 31. Бурдельный Е. Изучение практик регулирования трансграничных трудовых миграций в Республике Молдова. / Миграция в зеркале стран СНГ (молодежный ракурс). Под ред. И. Молодиковой., 2006, Москва. 32. Вавилова М. Некоторые налоговые проблемы СНГ и ЕС. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2007, №.6. 33. Витковская Г. Проблемы миграции и гражданства в постсоветском пространстве. // Брифинг московского центра Карнеги, Том 2, Выпуск 08, Август, 2000 год. / http://www.carnegie.ru/ ru/pubs/briefings/issue08-00.pdf 34. Годин Ю. Россия и Белоруссия: 10 лет интеграционной несовместимости. // Мировая Экономика и Международ54

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

ные Отношения, 2006, №.10. 35. Годин Ю. Россия и СНГ: геополитические вызовы. // Мировая экономика и международные отношения, 2009, №4. 36. Денисенко M. Изменения в иммиграционной политике развитых стран. // Отечественные записки, 2004, №4. / http://www.strana-oz. ru/?numid=19&article =915 37. Зайончковская Ж. Миграция вышла из тени. // Отечественные записки, 2004, №4. / http://magazines.russ.ru/ oz/2004/4/2004_4_4.html 38. Зайончковская Ж.А Десять лет СНГ – десять лет миграций между странами-участниками. // Население и общество, 2001, №45-46. / http://www. demoscope.ru/weekly/045/tema01.php 39. Константинов В., Зелев М. Проблемы интеграции мигрантов в принимающее общество в постиндустриальных странах и в России. // Полис, 2007, №6. 40. Косов Ю., Торопыгин А. Содружество Независимых Государств: Институты, интеграционные процессы, конфликты. Учеб. пособие для студентов вузов, Москва, 2009. 41. Крылатых Э., Строкова О. Региональные торговые соглашения в рамках ВТО и аграрный рынок СНГ. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2003, №.3. 42. Лавров С. Внешняя политика России и новое качество геополитической ситуации. / http://www.mid.ru/brp_4.nsf/ itogi/BB6FDBCB9CE863B2C325752 E0033D0F9 43. Малашенко А. Кавказ, который мы теряем. // Брифинг московского центра Карнеги, Том 11, Выпуск 3, август, 2009 год. / http://www.carnegie. ru/ru/pubs/ briefings/Malashenko_ Briefing_09_Caucasus.pdf 44. Методология и методы изучения миграционных процессов. Междисциплинарное учебное пособие. Под ред. Жанны Зайончковской, Ирины Молодиковой, Владимира Мукомеля, Москва, 2007.


45. Молодикова И. Основные этапы и методы регулирования трудовой миграции в западноевропейских странах. / http://www.antropotok.archipelag.ru/ text/ad24.htm 46. Мошнеага В. Регулирование трудовой миграции Республике Молдова: Трудовая миграция в СНГ: состояние и основные этапы. / Трудовая миграция в СНГ: социальные и экономические эффекты. Под. ред. Ж. Зайончковской., 2003, Москва. 47. Мукомель В. Вынужденные миграции в контексте миграционных процессов и миграционной политики стран СНГ: этапы развития. // Население и общество, 2001, №35-36. / http://www. demoscope.ru/weekly/035/ biblio02.php 48. Мукомель В.И. Миграционная политика России. Постсоветские контексты, Москва, 2005. 49. Озоди Д. СНГ: дезинтеграция неизбежна. / http://www.prognosis.ru/ news/ asng/2006/10/12/strany_sng_ postsovetskoe_prostranstvo.html 50. Платонов Ю.Народы мира в зеркале геополитики. Структура, динамика, поведение, Санкт-Петербург, 2000. 51. Резникова О. Постсоветская трудовая миграция. // Мировая экономика и международные отношения, 2009, №3. 52. Рыбаковский Л. Пространственные перемещения населения в России и постсоветских государствах. / http://wciom.ru/arkhiv/tematicheskiiarkhiv/item/ single/11442.html?no_ cache=1&cHash=f5fc0d81d0 53. Рязанцев С., Трудовая миграция в СНГ: тенденции и проблемы регулирования. // Мировая экономика и международные отношения, 2005, №11 54. Савицкий П.Н. Утверждения евразийцев, Москва, 1997. 55. Сапего Г. Иммигранты в Западной Европе. // Мировая экономика и международные отношения, 2006, №9. 56. Семененко И. Интеграция инокультурных сообществ в развитых странах. // Мировая экономика и международные отношения, 2006, №10.

57. Суздальцев А. Формирование Российской политики в отношение Белоруссии. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2009, №. 3. 58. Тиммерманн Х. Украина и Белоруссия: «новые соседи» Европейского Союза. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2004, №.6. 59. Тренин Д. «Москва мускулистая»: одиночество отдельно взятого центра силы. // Брифинг московского центра Карнеги, Том 11, Выпуск 1, январь, 2009 год. / http://www. carnegie.ru/ru/pubs/briefings/TreninBr_ Russ_11_1_09_web.pdf 60. Федулова Н. Влияние России в странах СНГ: гуманитарный аспект. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2007, Nr. 5. 61. Федулова Н. Россия – СНГ: время собирать камни. // Мировая экономика и международные отношения, 2006, №1. 62. Федулова Н. Содружество Независимых Государств Мировая – 15 лет спустя. / Мировая Экономика и Международные Отношения, 2006, Nr. 12. 63. Цапенко И. Развитые страны: интеграционная политика в отношении иммигрантов. // Мировая экономика и международные отношения, 2008, №3. 64. Шумский Н. Общее экономическое пространство государств Содружества: оптимальный формат. // Мировая Экономика и Международные Отношения, 2004, №2.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE

55


note

56

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA APL ÎN REPUBLICA MOLDOVA: STRUCTURA, COMPETENŢE ŞI RESURSE


IDIS „Viitorul”

reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” este succesorul de drept al Fundaţiei Viitorul, şi păstrează în linii mari tradiţiile, obiectivele şi principiile de acţiune ale fundaţiei, printre care se numără: formarea de instituţii democratice şi dezvoltarea unui spirit de responsabilitate efectivă printre oamenii politici, funcţionari publici şi cetăţenii ţării noastre, consolidarea societăţii civile şi spiritului critic, promovarea libertăţilor şi valorilor unei societăţi deschise, modernizate şi pro-europene.

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”

str. Iacob Hîncu 10/1, Chişinău MD-2005 Republica Moldova

373 / 22 221844 tel 373 / 22 245714 fax

office@viitorul.org www.viitorul.org

Politici publice csi  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you