1. Paradiplomația Tiraspolului ca o formă de soft power a Kremlinului După 1992, Moscova a jucat diverse tactici în raport cu NIS (noile state independente), folosindu-se adeseori de tactici de repartizare a influenței pe stimulente pozitive și negative (modelul „good cop, bad cop”). Astfel, în timp ce Președintele Elțin transmitea mesaje de recunoaștere a suveranității R. Moldova, alte agenții rusești și politici radicali ruși contribuiau energic la testarea unor politici de reintegrare a spațiului ex-sovietic, folosindu-se de enclavele separatiste pentru a testa rezistența fostelor republici unionale. În timp ce Ruțkoi, Baburin, Jirinovschi, Alxnis, și alte grupuri radicale asistau separatismele să prindă contur, Moscova promova ideea unei rezolvări pașnice prin intermediul instituțiilor integraționiste ale CSI. Moscova autorizează semnarea primelor acorduri de cooperare între anumiți subiecți federali cu enclavele separatiste sponsorizate de statul rus. Primele acorduri pe care Transnistria le semnează în perioada 1992-1996 sunt legate de Volgograd, Smolensk, Vologodsk, Tambov, Celiabinsk, Sahalinsk, Irkutsk, Kransodar, Karelia, Tatarstan, orașele Moscova și Sankt Petersburg. Primele protocoale de cooperare agreate între liderul separatist transnistrean, I.Smirnov și Vicepreședinții Guvernului Rusiei, Serov și Masliukov, sunt semnate între 1997-1998, care vizau reglementarea unor chestiuni legate de proprietățile deținute de GOTR, folosirea de către regimul din Tiraspol a emițătorului Maiak și aprovizionarea cu gaze naturale din partea Gazprom.
10
Paravanele externe ale secesionismului: paradiplomație și insurgență