{' '} {' '}
Limited time offer
SAVE % on your upgrade.

Page 1


Material realizat cu sprijinul


Ce facem în fiecare zi sau în mod repetat este ceea ce ne definește. Pentru mine hobby-urile sunt activitățile pe care iubim să le facem, lucrurile în care alegem să investim constant toate resursele pe care le avem: timp, energie, creativitate. În fiecare zi trecem prin facultate apăsați de problemele noastre, ne grăbim la cursuri sau spre laboratoare. În drumul nostru trecem pe lângă mulți studenți și cadre didactice. Te-ai întrebat vreodată ce îi pasionează pe oamenii pe lângă care treci? Ce îi mișcă cu adevărat? Pentru ce își dedică timpul liber și cum îi ajută pe alții? Mereu am căutat frumosul în oameni și am crezut că fiecare are ceva special în felul lui de a fi și în ceea ce face. E timpul să fii curios, să răsfoiești paginile revistei și să afli ce lucruri frumoase fac studenții farmaciști și cadrele didactice, în timpul lor liber și nu numai. Să nu lași să treacă o zi fără să citești, să auzi sau să faci ceva frumos. Johann Wolfgang von Goethe

Elisabeta Mușat Coordonator Departament Relații Publice 2017-2018

1


Cuvânt de început Dragă cititorule, Mă bucur că ai ales să ne deschizi paginile și să te avânți și tu, împreună cu noi, în pasiunile ce ne definesc ca indivizi, ca oameni și mai ales, ca spirite tinere în căutarea propriului țel. Ce sunt pentru mine pasiunile și care sunt ele? La ce sunt bune și de ce trebuie să le avem oricare dintre noi? Aceste întrebări mi-au fost puse și mie cu puțin timp în urmă așa că, vreau să te provoc și pe te tine să răspunzi la acestea. Prin propria interacțiune cu mediul, prin propriile trăiri interioare și, mai ales, prin însăși emoțiile pe care le avem, ne formăm, încă din copilărie, pasiuni. La început, totul pare o joacă, un lucru banal, ce ne oferă plăcere și ne aduce liniște. Cu timpul, însă, aflăm că pasiunile înseamnă mult mai mult de atât. Ele ajung să fie parte din noi, să ne definească acțiunile și activitățile de zi cu zi, urmând ca mai târziu să devină un instrument de atingere a visurilor noastre. Pentru mine, pasiunile sunt un lucru definitor al personalității noastre, sunt acele elemente ce spun despre noi mai multe decât pot transmite cuvintele și reprezintă una dintre cele mai pure forme de manifestare a emoțiilor. Prin pasiuni înțeleg nici mai mult, nici mai puțin decât frânturi din sufletul meu ce mă motivează, îmi dau puterea să depășesc orice obstacol și îmi oferă încrederea că îmi pot îndeplini cu succes orice vis. Acum 4 ani de zile știam despre mine că vreau să ajut, că vreau să ma dedic unui sistem ce are nevoie de emoții, de oameni dispuși să ofere bucăți de suflet pentru alți oameni. Și așa am ajuns la farmacie: am făcut o sinteză între pasiunea pentru chimie și pasiunea pentru cei din jur și am luat decizia de a fi studentă la Farmacie. Ziua admiterii a fost una dintre cele mai frumoase trăite de până acum, însă la acel moment nu știam că ce este

2


mai bun încă nu venise. Fiind o fire curioasă, am decis să mă înscriu în SSFB, mi se părea interesant să supraveghezi o Simulare și să porți cele mai frumoase tricouri verzi. Dar pasiunea mea încă nu era, totuși, pe deplin împlinită, până la momentul proiectului ,,Prescrie un zâmbet!”. Acolo s-a încheiat o etapă importantă a vieții mele și a început o alta. Dacă până în acel moment căutam răspunsuri la întrebarea ,,de ce?”, din acel moment am început să caut răspunsuri la întrebarea ,,cum?” și totul datorită voluntariatului. Mi-am descoperit cea mai mare pasiune a mea (oamenii), cea mai puternică dorință (să ofer tot ce am pentru cei din jur) și cele mai mari temeri (să nu dezamăgesc oamenii dragi mie). Am aflat că trebuie să mă cunosc pe mine pentru a ști ce pot să le ofer celor din jur și am aflat că pasiunea mea pentru oameni este aer pentru sufletul meu și hrană pentru rațiune. Voluntariatul mă provoacă să vreau mai mult, să mă străduiesc să îmi indeplinesc visurile și să fiu un om mai bun. Voluntariatul aduce liniște și bucurie, confort și evoluție. Prin voluntariatul din cadrul Societății, pasiunea mea pentru oameni, pentru a ajuta a devenit un mod de viața. Ziua începe cu un laborator și se termină cu stabilirea ordinii de zi pentru următoarea ședință. Este greu, dificil și te poate consuma, dar pasiunea îți oferă surse de energie neștiute și te învață să dai tot ce ai tu pentru tine. Cel mai important lucru în viață este ca tu să fii împăcat cu tine. Permite-ți să simți, să lași emoțiile să îți determine pasiunile, iar acestea din urmă te vor ajuta să îți îndeplinești cele mai puternice dorințe. Alege cum să îți canalizezi energia ca la finalul zilei să ajungi acasă tot cu zâmbetul pe buze știind că și azi ai făcut un pas în plus pentru a te apropia de țelul tău. Caută să știi, să cunoști și nu îți fie teamă să întrebi, să contești și să spui nu. Înfruntă-ți temerile și doar așa vei ajunge un om împlinit. Eu mi-am găsit țelul, pe tine ce te oprește? Cu cât ai mai multe pasiuni și dorințe, cu atât ai mai multe căi spre fericire! - Charlote Catherine

Olivia Teodora Preda Președinte SSFB 2017-2018

3


#MOLDOVEANCĂDESCURCĂREAȚĂ - CROȘETEZ CU MÂINILE ȘI MINTEA Blogger | Studentă la farmacie | Creatoare de frumos

Ioana din facultate Este studenta pe care o remarcă oricine în laborator. Iese la tablă, răspunde la seminarii (când a învățat cursul sau își stoarce creierii să își amintească ce s-a predat la curs) când are chef, iar când nu are, gândurile îi fug la un model nou de căciulă sau la un Ioana la tastatură articol pentru blog. Fie că e vorba de laptop La cursuri duce o luptă grea cu propria sau telefon, odată ce a minte pe care încă o educă (mai bine zis o ajuns cu degetele pe domesticește). Dacă îi captezi atenția, ai tastatură Ioana se cucerit-o pentru totdeauna (până acum transformă în s-a întâmplat doar la chimie farmaceutică, #moldoveancădescurcăreață. anorganică și laborator clinic). Dacă nu Acum, după ce a realizat vede în față un suflet captivant, fuge pe că există un public pentru coclauri. Mintea, ea fuge, Ioana rămâne în poveștile puse de ea pe bancă și încearcă să asimileze informația hârtie (mai mult pe pixelii care o va ajuta să devină farmacista care și memoria telefonului), a va conduce peste câțiva ani o fabrică de început să scrie pe blog. produse farmaceutice. Blogul exista de mai bine de un an, dar primul Pe holurile facultății Ioana trece în viteză articol serios l-a scris abia pentru că mereu se ivesc activități care îi în luna iulie a acestui an. umplu programul și rare sunt momentele în care se plânge că nu are ce face.

4


Ioana cu andrele în mână și gheme în brațe Era în clasa a VIII-a când nu s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Chimie și a descoperit tutorialele de împletit și croșetat de pe YouTube. A început cu o geantă, dar a ieșit un portofel. A continuat cu mai multe portofele pe care le-au cumpărat colegii de clasă, iar apoi tot ei au venit cu provocarea „Ioana, îmi faci și mie căpșuni din lână?” și ea a acceptat. De la o provocare, creațiile au devenit din ce în ce mai diversificate. Astăzi, accesoriile croșetate sunt, în mare căciuli cu moț și colorate. Croșetează în pauzele de învățat sau când e tristă. Căciulile ei au ajuns să țină de cald la peste 200 de oameni din peste 7 țări, dar încă nu și-a împletit ei o căciulă.

Ce te-a reținut să scrii dacă dorința exista? Ca studentă la farmacie mereu se găsește un curs de învățat care să mă facă să zic ,,Lasă, scriu mâine!”. Recunosc că am amânat scrisul și datorită celeilalte pasiuni și anume crearea de accesorii handmade. Zvâcul de a scrie a venit în momentul în care am simțit nevoia să mă eliberez de un cumul foarte mare de sentimente. Am descoperit astfel că scrisul este oaza mea de liniște și că așa îmi place să îmi petrec timpul cu mine. O pot numi chiar terapie pentru că după ce scriu chiar și 3 rânduri simt că mi-am eliberat metri cubi de spatiu în minte și sunt gata să mă concentrez pe ce e de făcut la facultate. Chiar dacă în viața de zi cu zi nu sunt o fire ,,girlish”, când scriu mă simt ca o prințesă inocentă care nu cunoaște tristețea și vrea ca toată lumea din jur să fie fericită și să iubească sincer. Ioana Vasiliev - Anul IV

5


O pasiune ieșită din comun

- Scrabble Ce este Scrabble? Este un joc de litere… și un sport de performanță. Este un sport datorită faptului că necesită concentrare, atenție și tactică de joc. Cum am ajuns eu sa fac asta? Tatăl meu joacă de pe vremea când se trimiteau rezolvări prin corespondență, către revista Rebus. De la 3 ani am mers cu el la turnee și pot spune că am învățat să formez cuvinte din piesele de Scrabble de dinainte de a ști să scriu. Turneele se organizează în toată țara, astfel am avut ocazia să cunosc orașe precum Cluj-Napoca, Piatra Neamț și Timișoara. Am cunoscut oameni inteligenți, diferiți, dar cu o pasiune comună ce îi leagă de ani de zile. Când am mai crescut puțin, tatăl meu a format o echipă și a început să antreneze copii de vârsta mea. Am învățat regulile gramaticale și mi-am dezvoltat vocabularul, lucruri care m-au ajutat mult la școală, dar și în evoluția mea ca persoană. Am învățat să gândesc rapid și mi-am antrenat mintea. Acum, facultatea nu îmi mai permite să mă antrenez și să aspir la premiile pe care obișnuiam sa le câștig, dar încă merg la turnee și joc în timpul liber. Acum, nu mai reprezintă o competiție pentru mine, ci a devenit ocazia de a merge în locuri dragi, împreună cu oameni care mi-au devenit prieteni și de a face un lucru ce e mai mult decât un joc de litere, e parte din mine. Pasiunile noastre ne definesc și ne îndrumă spre a realiza lucruri mărețe, de aceea este bine să le urmăm oriunde ne duc.

6

Bianca Tudor - anul III


1. Arta de a captura momente din viața de zi cu zi pentru a le revedea peste ani este... (Hobbyul lui Vlad Dumitrescu). 2. Toți am luat lecții de ... , dar doar o parte dintre noi reușesc să cânte cu ambele mâini la fel de bine la acest instrument. ( Hobbyul Valentinei Patricia Pană). 3. Dansurile ... provin încă din vremurile lui Zeus, Afrodita sau Athena, dar o parte dintre noi le practică cu mult drag și astăzi ( Măcelaru Carla, Nicoleta Giumba). 4. Când toți prietenii plecați în excursii prin lume știu ce suvenir să îți ia, pentru că ai colecție de ... de frigider. ( Matache Elena). 5. ... a fost inventat pentru a satiriza realitatea și pentru a înțelege imperfecțiunile societății în care trăim, prin interpretarea diferitelor roluri pe care oamenii le joacă în viața de zi cu zi. ( Deaconeasa Alexandra) 6. Roșcatei de la Miss îi place să zdrăngăne din ... (Nicolescu Ana) 7. Mister Boboc 2017 ne-a încântat la Bal cu talentul său de a cânta la ... (Sima Cătălin) 8. Nu poți să arăți așa de bine decăt dacă ești preocupat de ... (Iordăchescu Ștefan) 9. Când toată lumea știe că stai noaptea să te uiți la meciuri de ... numai ca să vezi live tot campionatul NBA. (Ene Bianca Alexandra) 10. Când tot biroul tău e plin de culori și visezi că într-o zi vei avea propria expoziție, înseamnă că ești pasionat de ... (Mogoș Miruna) 11. ... de film sunt utile dacă îți uiți locul în sală, dar pot fi și o amintire frumoasă. (Dragomirescu Andreea) 12. Ne plac tuturor și nu ne putem opri din uitat, mai ales în sesiune, la ...

7


e Fi lm Câți dintre noi nu ne uităm la un film, măcar din când în când? Pentru unii reprezintă o modalitate de a se relaxa, de a ieși din cotidian, în timp ce pentru alții este o modalitate rapidă de a învăța câte ceva despre istorie sau alte domenii. Cred că pentru fiecare gen de film, trebuie să ai starea necesară și din fiecare film (da, chiar și din cele considerate a fi proaste) poți învăța câte ceva. De când eram mică eram fascinată de filme și încercam să mă uit la cât mai multe cu putință - bineînțeles, părinții voiau să fiu atentă și la școală. Dar pasiunea, să-i spunem, nu am remarcat-o eu, ci toți ceilalți din jurul meu; lucrul acesta mi-a devenit clar când am devenit persoana pe care toți amicii mei o întrebau ce film să mai vadă sau un film pentru starea în care se aflau. Eu consider că filmele trebuie savurate după gust - gust care diferă, după cum am spus, cu starea noastră emoțională. De aceea, m-am gândit să vă recomand câteva filme din genuri diferite pentru vacanța de Crăciun - promit că nu este „Home Alone”. O să încerc să mă îndepărtez de cele mai populare, pe care e posibil să le fi văzut deja, iar cât despre tema filmelor, am zis să se rezume și ea la hobby-urile oamenilor și cum afectează acestea viața lor. Primul film sugerat este THE PHYSICIAN, întrucât are legătură cu domeniul nostru. Acesta spune povestea unui tânăr determinat să învețe să fie un tămăduitor la o școală din Persia secolului 11. Pentru aceasta el pretinde a fi un evreu, întrucât creștinii nu aveau acces în școala respectivă. Filmul are atât aventură, cât și istorie.

8


Din genul Romance, face parte filmul TULIP FEVER, unde un pictor ajunge să se îndrăgostească de femeia din tablou, astfel putem vedea cum hobby-urile ne pot aduce în calea dragostei - fie ea și cea interzisă. Câți dintre adolescenți nu se împiedică de o barieră când vine vorba de a impresiona o fată? În SING STREET, Conor, pentru a o cuceri pe fata pe care o place, ajunge să și întemeieze o formație. Filmul promite muzică bună și mult umor. THE PIANIST- Acțiunea se concentrează în jurul pasiunii pentru pian a unui tânăr evreu, în timpul celui de al doilea Război Mondial și cum aceasta îl trece prin cea mai grea perioadă a vieții sale. Dansul, poate una dintre cele mai comune pasiuni, este ceea ce o determină pe protagonista din FLASHDANCE să muncească din greu pentru a ajunge să-l practice la o scară profesională. Pentru pasionații de filme din genul Crime, m-am gândit la ZODIAC. Pasiunea unui tânăr artist pentru rezolvarea puzzleurilor, îl aduce în grupul detectivilor, care urmăresc un criminal în serie atipic. Nu în ultimul rând, printre hobby-uri, unii oameni au chiar matematica, și nu, nu vreau să vă recomand GOOD WILL HUNTING -pe care de altfel trebuie să-l fi văzut până acumci THE MAN WHO KNEW INFINITY, despre viața unui tânăr indian, pioner în teorii de matematică. Sper ca măcar unul dintre filmele menționate să-ți fi trezit interesul de a-l viziona, de asemenea, lista putea continua fără probleme, dar vacanța de Crăciun este mult prea scurtă. Laura-Gabriela Constantin și Alexandra (Ada) Bucur - anul IV

9


Cărți pe care le iubesc

Cred că am mai povestit asta, în primii ani de viaţă una dintre spaimele cele mai mari pe care le-am avut erau legate de cărţi: nu eram sigur că voi fi în stare să citesc. A fi în stare să înţelegi şirurile misterioase de litere negre care umpleau paginile albe mi se părea o ispravă măreaţă de care nu mă socoteam în stare. Când am terminat abecedarul, am realizat că pot şi aproape imediat după aceea am descoperit cel dintâi paradis artificial: o bibliotecă. De atunci, nu m-am mai putut opri din citit. Aş putea să spun împreună cu acel incorigibil optimist al veacului al XIX-lea (Ralph Waldo Emerson), că nu-mi pot aminti cărţile pe care le-am citit aşa cum nu-mi pot aminti mesele cu care m-am hrănit, dar şi unele şi altele m-au făcut ceea ce sunt. Cărţile m-au învăţat să visez cu ochii deschişi. Cărţile m-au făcut să descopăr lumi, locuri şi sentimente. M-au făcut să râd de unul singur şi m-au făcut să plâng. Cu ele am pogorât cu mii de ani în trecut şi m-am înălţat pe aripile închipuirii peste mii de ani în viitor. Îmi doresc ca bucuria cărţii să lumineze şi în vieţile copiilor mei şi în vieţile celor dragi. Nu pot să nu constat însă că pentru generaţia născută „cu tehnologia în mâini” (cum le place multora să spună), cititul devine tot mai mult o povară. Pentru mulţi, locul cărţii a fost uzurpat de Youtube şi prietenii săi (Facebook, WhatsApp, Instagram etc) ori de produsul tot mai abundent al celei de-a şaptea arte (filmul), chiar dacă a eticheta drept „artă” multe din filmele de duzină produse la metru de Hollywood se justifică la fel de bine ca şi eticheta de „onest” aplicată unui politician. De altfel, pentru (tot mai) mulţi copii, poveştile fraţilor Grimm nu mai sună deloc aşa cum au fost purtate de pagina cărţii, ci aşa cum le-a popularizat compania Disney (licenţele pe care şi le permit scenariştii americani nu cunosc restricţii). Şi chiar marile texte clasice sunt în mintea multora nu aşa cum stau ele între coperţile necitite ale cărţilor, ci în versiunea prescurtată, machiată şi deformată a filmului. Pentru că ce rost are să citeşti un roman de 800 de pagini când poţi să vezi filmul în mai puţin de două ore? Nu este însă totul pierdut, pentru că ştiu şi tineri (şi nu puţini) care încă citesc. Cu ceva vreme în urmă, le-am cerut unor studenţi de-ai mei să-mi spună titlul unei cărţi pe care au citit-o în ultimul an. Deşi am fost uimit să descopăr câţiva care au declarat cu inocenţă că au citit cartea de biologie de clasa a XI-a sau cartea de chimie (nu, nu se pune!), cei mai mulţi au putut

10


numi o carte. Ceea ce înseamnă că poate cititul nu mai e la fel de la modă, dar încă se practică și asta e foarte bine. Care e legătura între toate astea și ceea ce urmează? Aproape niciuna. Dar am primit instrucțiuni să prezint un fel de top 10-15 cărți, cu o tematică diversă, nu neapărat de farmacie, pe care ar fi bine să le citească un student farmacist și aveam nevoie de o introducere. Despre metodologie (cum am ajuns să definesc lista), mi-ar mai trebui încă o introducere, doar că mai lungă, pot doar să spun că m-am limitat la cărți pe care le-am citit (nu-mi permit să recomand cărți necitite de mine, chiar dacă review-urile pot să fie foarte pozitive) și că ordinea numerelor nu este valorică ci tematică; și cum o introducere a am bifat deja, vă propun să intrăm în subiect: 1. Din ierburi s-au născut medicamentele (Emanoil Grigorescu). Este oarecum singura care, alături de alte „accidente providențiale” (Geza Vermes), m-a condus spre facultatea de farmacie și spre iubirea de plante. Am citit-o când eram în gimnaziu și m-a fascinat. 2. Every Patient Tells a Story: Medical Mysteries and the Art of Diagnosis (Lisa Sanders): autoarea este o fostă jurnalistă devenită medic și deși conține mai puține studii de caz decât s-ar aștepta unii, cartea este totuși o lectură incitantă despre provocările diagnosticului şi ale practicii medicale. Alternativ, oarecum din aceeași gamă, Complications. A Surgeon’s Notes on an Imperfect Science (Atul Gawande), descoperi de ce în medicină nu te oprești niciodată din învățat, că aproape oricine face greșeli și că adesea totul nu este cum pare. 3. The Immortal Life of Henrietta Lacks (Rebecca Skloot). O carte tulburătoare despre felul în care au apărut nemuritoarele celule HeLa, dar și o carte de istorie recentă despre sărăcie, durere, ignoranță, insensibilitate, bioetică. Pare incredibil să descoperi lucruri care s-au comis și au fost considerate normale în lumea medicală doar în urmă cu câteva decenii. Deși nu este o carte de ficțiune, te poate urmări cu forța unui thriller. 4. Genome - the autobiography of a species in 23 chapters (Matt Ridley). Dacă vrei să înțelegi mai bine ce sunt genele, ce sunt cromozomii și ce ascunde fiecare cromozom, nu ca o plictisitoare colecție de lecții ci ca o colorată călătorie în microcosmos, este o carte care merită citite. Puține cărți pot fi la fel de ușor accesibile cuiva cu un bagaj minimal de cunoștințe de specialitate.

11


5. Thinking, Fast and Slow (Daniel Kahnemann). Autorul este laureat al premiului Nobel pentru științe economice, iar cartea este o explorare a felului în care gândim , ne formăm impresii și luăm decizii. Descrie două sisteme care funcționează în creierul uman, unul heuristic pentru gândire și decizie rapidă (care funcționează neaşteptat de bine în foarte multe cazuri, dar se și poate păcăli ușor) și altul mai exact, dar mult mai lent. Cele două sisteme ne influențează viața și deciziile în moduri adesea surprinzătoare, iar cartea este plină de experimente care ilustrează acest lucru. 6. How not to be wrong (Jordan Ellenberg). Plină de istorii interesante, este o carte care își dorește să determine cititorul să iubească matematica. Dacă nu vă place matematica, merită citită. Iar dacă vă place, aveți aproape la fel de mult de câștigat citind-o. În orice caz, nu cred că poți să fii farmacist fără să știi măcar puțină matematică. Alternativă: How Math Can Save Your Life (And Make You Rich, Help You Find The One, and Avert Catastrophes) (James D. Stein), cu o perspectivă ușor diferită, dar oarecum același scop. O a treia opțiune, dintr-o a treia perspectivă: A beautiful mind (Sylvia Nasar). Toată lumea (inclusiv Google) când aude titlul se gândește la filmul cu 4 Oscaruri, dar filmul a fost bazat pe cartea Sylviei Nasar. Pentru cei care nu știu, este povestea unui matematician de geniu, a cărui minte a intrat în ceața unei schizofrenii paranoide, pentru ca ulterior să-și revină și să câștige premiul Nobel pentru Economie. O poveste tristă și totodată optimistă despre frumusețea și misterul minții umane. 7. Healthy at 100: The Scientifically Proven Secrets of the World’s Healthiest and Longest-Lived Peoples (John Robbin). Sunt vreo 10 ani de când am citit-o, dar mi-a rămas în minte cea mai importantă idee: bătrâneţea nu trebuie să fie o vârstă a depresiei, demenţei şi neputinţei (la 80 de ani, Yuichiro Miura a urcat pe Everest, o cutezanţă pe care mulţi bărbaţi de 30 sau 40 de ani nu o pot comite, dar asta cred că nu e în carte). Dacă vrei să fii sănătos la 100 de ani (OK, poate e o exagerare, dar 70-80 e rezonabil), trebuie să începi cu un stil de viaţă sănătos acum: exerciţiu fizic, o dietă echilibrată etc. O alternativă, dintr-un sens destul de diferit: What I Talk About When I Talk About Running (Haruki Murakami), o carte de memorii a unui autor japonez de success, focalizată asupra alergatului de cursă lungă (maraton).

12


8. Omul în căutarea sensului vieţii (Victor E. Frankle). Este doar o cărticică (mai puţin de 300 de pagini, cred), dar una dintre cele mai influente cărţi scrise în secolului XX şi pe bună dreptate. Autorul, supravieţuitor al Holocaustului, plasează problema ontologică şi a sensului existenţei în lumea absurdă a lagărelor de concentrare naziste. Deşi germinată în abisul mizeriei omeneşti, rămâne o carte mai degrabă optimistă despre rostul fiinţei. 9. A personal odissey (Thomas Sowell). Un fel de Bildungsroman autobiografic al economistului de culoare Sowell, scris cu inteligenţă, umor şi siguranţă de sine. Nu ştiu alţii cum sunt, dar rămân fascinat de personaje ca el, care urcă treptele succesului social împotriva unor circumstanţe ostile. O alternativă la fel de interesantă, dintr-o perspectivă uşor diferită: Titan: The Life of John D. Rockefeller, Sr (Ron Chernow), viaţa primului miliardar american şi cel mai bogat american din toate timpurile, fiu al unui escroc bigam, ridicat mai degrabă din sărăcie. O a treia opţiune: The second coming of Steve Jobs (Alan Deutschman) – poate nu cea mai obiectivă carte despre figura emblematică a Apple, însă cu certitudine o carte care merită citită: o carte despre eşec, succes, noroc, charisma şi defectele lui Jobs, o carte despre compania numită Pixar, achiziţionată ulterior de Disney. Poate este însă mai ales o carte despre celebrul aforism al lui Churchill: Succesul nu este final, eşecul nu este fatal, tot ceea ce contează este curajul de a continua. 10. Aici ar trebui să trec tot ce nu am apucat să menţionez anterior: multe cărţi de non-ficţiune, cele de spiritualitate (de la Biblie la Nicolae Steinhardt, C.S. Lewis sau Antony de Mello), de la Dialogurile platoniciene la memoriile lui Marco Pollo (De la Veneţia la Xanadu), de la Vieţile Marilor Compozitori (Harold Schonberg) la The pig that wants to be eaten:100 experiments for the armchair philosopher (Julian Baggini) etc. Plus un lung şir de cărţi de ficţiune, de la clasici la contemporani. Pentru ficţiune, pe lângă clasici, pe care toată lumea i-a învăţat la şcoală, aş menţiona, doar Rămăşiţele zilei ( Kazuo Ishiguro) şi una din cărţile electrizante ale lui Tracy Chevalier (Fata cu cercel de perlă). Ar trebui o dată să vorbesc despre fiecare din ele. Poate voi reîncepe să scriu pe blog. Ştiu că n-am făcut decât să ating marea cu vârful degetului şi am un sentiment de nedreptate comisă împotriva atâtor capodopere. Dar dacă reuşesc să conving pe cineva să citească măcar una din aceste cărţi, înseamnă că am lăsat un mic semn într-o lume mare.

Prof. Univ. Ancuceanu Robert

13


Concursul Miss&Mister

Talent sau pasiune? Cu zâmbeul pe buze și visele în buzunar, am pășit încrezători într-un nou an universitar, plin de provocări la tot pasul. Pentru Claudia Manta și Cătălin Sima, studenți în anul I, prima provocare a acestora a fost Balul Bobocilor. Sprijiniți de colegii mai mari, aceștia au reuțit să atragă toate privirile și să câștige titlul de Miss&Mister 2017. Printre probele care au creat cele mai mari bătăi de cap se numără și proba talentelor, în care aceștia și-au integrat într-un mod frumos pasiunea: dansul, respectiv cântatul la tobe.

Cum a început povestea pasiunii voastre? Ați avut vreun model pe care l-ați urmat? CM: Pasiunea mea a început teoretic de înainte să mă nasc. Mama și-a dorit o fată pe care să o dea la dans, iar la 5 ani m-a dus pentru prima dată la un club de dans modern, unde am descoperit ce înseamnă dansul. M-au fascinat, mi-au plăcut foarte mult costumațiile, mi-am dorit să ajung cât mai sus încă de pe atunci. Eram foarte ambițioasă. Între timp, am descoperit dansul sportiv și am considerat că mă avantajează mult mai mult decât cel modern. De mică mă uitam la emisiunea „Dansez pentru tine”, unde juriza Mihai Petre și mi s-a părut foarte tare ce face și am vrut să ajung ca el. De fapt, ca partenera lui Elvira și, deci, am început să mă antrenez și mai mult, ulterior ajungând să îl cunosc. Cu timpul, am ajuns să am mai multe persoane model, iar în momentul actual, campioana mondială Olga Kulikova este modelul meu. Ador modul în care plutește pe ringul de dans, energia și buna dispoziție pe care o emană. CS: Pasiunea mea pentru muzică a început acum aproximativ 9 ani. La început am urmat cursurile unei școli de muzică, unde am studiat muzica clasică, urmând ca, din clasa a 8-a, să încep să cânt la tobe. Nu pot spune că am avut un model anume. Am urmărit mai mulți toboșari pe internet, încercând să învăț cât mai mult de la aceștia.

14

,,M-a disciplinat, m-a ajutat să devin punctuală, m-a dezvoltat armonios, m-a ajutat să capăt un stil de viață sănătos.”


De unde legătura dintre farmacie și artă? CM: De mică am fost pasionată și de carte și mi-am dorit foarte mult să ajung la o facultate foarte bună pentru a-mi asigura un viitor întrucât nu mă pot baza pe dans toată viața, oricât de mult mi-ar plăcea. Am învățat mult ca să ajung aici și, deși nu-mi imaginez viața fără dans, nu mi-o imaginez nici fără o facultate absolvită și nu orice facultate, ci Facultatea de Farmacie. CS: Farmacia în sine este o artă, dar am ales această facultate datorită pasiunii mele pentru chimie. În viitor, muzica va fi doar un hobby, iar farmacia, centrul atenției. A fost vreun moment în care v-ați gândit că este prea mult pentru voi? Că ați vrea să renunțați? CM: Da, au existat câteva momente de genul acesta. De altfel, în viața fiecărui sportiv există. În clasa a-XII-a am considerat că este mult prea mult și am decis că cea mai bună alegere ar fi să iau o pauza pentru a mă axa pe BAC și admitere, dar ulterior am reluat contactul cu această lume pentru că nu pot sta departe de ea. CS: Nu am avut niciodată un moment în care am vrut să renunț, întrucât muzica este pasiunea mea și o fac cu cea mai mare plăcere. Dacă ar fi să le transmiteți ceva actualilor sau viitorilor studenți, care ar fi acel lucru? CM: Un sfat pe care îl dau tuturor persoanelor, de altfel, și anume, să își urmeze visul, să nu se lase doborâți de nimeni și nimic, să nu spună „nu pot” pentru că nu există. Există doar „nu vreau”. Trebuie să arătăm că noi, farmaciștii, nu suntem buni doar la carte, ci în orice. CS: Un mesaj pe care l-aș da atât actualilor, cât și viitorilor studenți, ar fi acela să fie harnici, muncitori, dar să se bucure de anii de studenție și să nu uite niciodată de pasiunile lor. ,,Muzica m-a ajutat să am mai multă încredere în mine, să scap de emoții și să fiu o persoană mai deschisă.” Andreea Dragomirescu - Anul I

15


Voluntariatul Facultatea noastră nu ne permite să avem timp liber. Profesorii ne spun încă din anul I că trebuie să învățăm constant ca să ținem pasul și ne povestesc cum ei în weekend-uri, în loc să meargă la piese de teatru sau filme, stăteau și învățau de dimineață până seară. Când auzi aceste lucruri atât de des, ajungi să le crezi, iar viața ta timp de 5 ani începe să se rezume doar la învățat, uitând complet să te dezvolți și ca persoană.

Numele meu este Ioana Zorilă, sunt colega voastră din anul II și vă voi povesti mai multe despre voluntariat. Acum câțiva ani, o prietenă mi-a spus un lucru ce a rămas și va rămâne mereu cu mine: „Timpul ți-l faci”. Destul de simplu, scurt și la obiect. Nu par a fi „vorbe de duh”, dar cu siguranță dacă începi să te gândești regulat la ele, te încearcă sentimente de rebeliune și organizare. Luând aceste cuvinte cu mine, în clasa a XII-a, am început să fac voluntariat. Voluntariatul se bazează pe oameni care își cunosc calitățile și vor să facă o schimbare în societate, profitând de abilitățile lor cât mai mult, dar și pe oamenii care vor să învețe lucruri noi. Sunt persoane care încă nu au ajuns să se cunoască suficient de bine pentru a activa pe anumite domenii, dar care își doresc să aducă o schimbare. Ca să-mi dau seama unde îmi doream să fac voluntariat, mi-am pus întrebarea: Ce îmi este mie drag? Imediat a sosit și răspunsul: Comunitatea LGBT+. Cunoșteam deja prea bine cum este să fii „diferit”, așa că am decis să fiu persoană pe care mi-aș fi dorit să o am alături când începeam să-mi înțeleg orientarea sexuală și romantică. Asociația Accept a devenit o a doua mea casă, iar împreună cu restul voluntarilor și persoanelor din board-ul Accept, continuăm să apărăm drepturile oamenilor LGBT+. În prezent sunt coordonatoare de voluntari și membră în

16


Asociația Accept. Răspund de 23 voluntari și organizăm evenimente pentru a închega comunitatea, cum ar fi Luna Istoriei LGBT+ și Marșul Pride. Faptul că mă implic într-o asociație destul de discriminată de societatea din România mă motivează și mai mult să ajut, să învăț, să mă dezvolt și să dau mai departe învățăturile mele, voluntarilor mei. Aici am învățat care este diferența dintre a fi un lider sau un șef și cum să mă comport cu persoane care vin la noi cu povești diferite de viață, de toate vârstele, care își doresc să se implice la rândul lor. Totodată, Accept m-a ajutat cu frica de a vorbi în public și de a mă impune, ajungând în prezent să țin workshop-uri pe diferite teme. Datorită Asociației Accept, am intrat în finala pentru premiul „Coordonatorul de voluntari al anului”, alături de colegul meu, Dragoș Dimoftei. Odată cu intrarea în Asociația Accept, am început să fac voluntariat și la festivaluri de film (One World Romania, FAQiff și Festivalul Filmului Evreiesc), unde am învățat despre partea tehnică a unei proiecții cinematografice, dar și în asociații pentru studenți (SSFB și Campus Pride), care mă ajută în continuare să mă dezvolt. Lucia Ojog este studentă în anul II la facultatea noastră și cunoaște destul de bine lumea voluntariatului. A început să se implice în voluntariate de la vârsta de 16 ani, când a intrat în contact pentru prima dată cu proiectele celor de la Crucea Roșie Română. Apoi, încetul cu încetul, și-a dat seama ce tip de voluntariate îi plac și unde și-ar dori să activeze mai mult timp. Lucia și-a dorit să ajute fără să se gândească la a primi ceva în schimb, acesta fiind motivul principal pentru care a ales să facă voluntariat. Pentru ea, lucrul cel mai important după munca săvârșită la asociații este satisfacția pe care o are atunci când observă schimbarea pe care o aduce. Ea activează în prezent la Asociația pentru Protecția Animalelor Robi care se ocupă cu adopții și protecția drepturilor animalelor. Această asociație ajută animalele care suferă și sunt ignorate de Statul Român,

17


deși există legi care să condamne cruzimea împotriva acestora. De asemenea, încurajează pe cât posibil sterilizarea animalelor fără stăpân și adopția lor în familii binevoitoare. În cadrul acestui voluntariat, participă la evenimente care încurajează adopția animalelor, nu cumpărarea lor. A fost voluntară la evenimentele bilunare de la Hornbach Berceni (Sofisticat și Dogfest) și la evenimente ocazionale precum Petexpo din cadrul Romexpo. De asemenea, când îi permite timpul, merge la adăpostul asociației și ajută la modernizarea și întreținerea țarcurilor cu căței. Ocazional, Lucia se mai implică și în proiectele unui ONG (organizație neguvernamentală) care se ocupă cu interacționarea cu copiii din centrele de plasament și organizarea unor piese de teatru care au ca actori acești copii. Această asociație îi încurajează să dezvolte abilități de comunicare, astfel încât, copiii să se adapteze mai ușor în societate atunci când vor părăsi centrul. Anul acesta, Lucia Ojog se implică în ONG-ul HaiSăAjutăm, întrun proiect de Crăciun în care copiii din centrele de plasament îi scriu scrisori lui Moș Crăciun, iar ea împreună cu ceilalți voluntari promovează pe rețelele de socializare și independent această campanie, pentru a îndeplini copiilor dorințele de Crăciun. Acestea au fost doar câteva exemple din cele foarte multe din facultatea noastră. Oameni care se implică și vor să facă mai mult pentru cei din jur. Persoane care învață, dar reușesc, în același timp, să producă o schimbare în viețile celorlalți. Nu este niciodată prea târziu să faci voluntariat. Implică-te și vei avea atâtea de câștigat!

18

Alexandra Ioana Zorilă - Anul II


Dansul Hobby-ul meu, puțin atipic, este reprezentat de pasiunea pentru dansurile populare. Mereu privit cu un oarecare dezinteres, mă bucur că totuși, în ziua de azi, folclorul a ieșit din conul său de umbră prin popularizarea iei. Prima pereche de pantofi de dans am încălțat-o pe când aveam doar 7 ani. Pe atunci, nu pot spune că aveam prea mult habar despre ce este vorba, însă mă încântau trilurile vioaie, pașii repezi și încrucișați și seninătatea dansului. Am trecut repede de la stadiul de hobby la pasiune, așa încât eram mereu nelipsită de la toate repetițiile. Cred că cel mai mare noroc al meu a fost că am reușit să îmbin pasiunea pentru dans cu cea pentru călatorie, prin participarea la diverse festivaluri în România, dar și în străinătate. Atunci când am venit la facultate, mi s-a părut un lucru firesc să continui să dansez și m-am înscris încă din prima lună în ansamblul Casei de Cultură a Studenților din București, unde activez și astăzi. Sesiunea? Doar un motiv în plus să merg mai devreme la repetiții. În opinia mea, sportul îți conferă o oarecare disciplină și organizare care te ajută să îți împarți timpul astfel încât să strecori în programul aglomerat al facultății și câteva ore de dans pe săptămână. Deși la început toți priveau cu neîncredere decizia mea de a face și altceva înainte de un examen încet, încet, nu doar că s-au obișnuit cu mine, dar au început și ei să mai „combine” învățatul și cu alte activități. Nicoleta Giumba - Alumna SSFB

19


Farmacia comunitară

Trecut sau viitor? Profesia de farmacist în farmacia comunitară este una dintre cele mai alese direcţii de carieră, aproximativ 70% dintre absolvenţii Facultăţilor de Farmacie din România ajungând să profeseze ca farmacist în circuitul deschis (Conform FASFR). Acest fapt se bazează pe îndatoririle de bază ale farmacistului de a asigura asistenţă în îngrijirea sănătăţii pacienţilor. Pentru majoritatea pacienților însă, această meserie pare una atât de simplă, privită din exterior - mulți dintre ei confundă relația cu farmacistul comunitar, cu aceea dintre vânzător și client. Dar această profesie nobilă este mai mult decât pare – vorbim despre pasiune, responsabilitate, angajament, motivație, dezvoltare continuă. Și, totuși, aflând atâtea idei preconcepute despre farmacistul comunitar, DE CE UN STUDENT AR MAI ALEGE FARMACIA COMUNITARĂ ca prim pas în cariera de farmacist? Discuțiile purtate cu farmaciști pe parcursul a 10 ani de carieră în farmacia comunitară m-au adus în fața unor motive puternice pentru care un student la Facultatea de Farmacie să aleagă acest pas. Dezvoltarea personală - Fundamentul farmaceutic oferă o bază solidă pentru viață: o rezistență la volumul mare de muncă, o abordare analitică a provocărilor, o empatie pentru viețile oamenilor și o înțelegere profundă a chimiei si fiziologiei, care sunt fundamentul vieții, din punct de vedere științific. Dezvoltarea profesională - Farmacia comunitară oferă posibilitatea de documentare zilnică și de a progresa permanent ținând cont de varietatea cazurilor consiliate. Mai mult decât atât, posibilitatea de a efectua cursuri de specialitate susținute de specialiști din domeniu ajută în acest sens. Cursurile online de care farmaciștii pot beneficia, instruirea având loc în timpul petrecut în farmacie, sunt un suport. Posibilitatea de a avea un mentor care să îți indrume pașii - Și acum îi aduc mulțumiri farmacistului care mi-a fost mentor: un profesionist adevărat, un om minunat și un coleg de apreciat.

20


Această etapă este decisivă în formarea unui farmacist implicat, dragostea față de profesie se clădește în timp, iar temelia este baza. Interacțiune permanentă cu pacienții, spre deosebire de farmacia de spital - Fiecare pacient reprezintă un caz unic, un moment în care farmacistul își folosește cunoștințele dobândite pe parcursul carierei spre ajutorarea acestuia. Da, vor fi și cazuri în care farmacistul va fi catalogat drept simplu vânzător, dar depinde de fiecare dintre noi, farmaciștii, să le dovedim acelor pacienți că această comparație nu este adecvată. Respectul îl câștigi zi de zi, pacient după pacient. Recunoștința pacienților - În această lume tumultoasă, recunoștința este un dar de preț. Iar atunci când vine de la pacientul căruia sfaturile noastre i-au fost de folos, atunci activitatea este întregită - este un motiv în plus pentru a continua o zi plină si agitată. Exercitarea profesiei în fiecare moment - Consiliere, farmacovigilență, farmacotoxicologie, colaborare cu medici, reprezentanți medicali sau pacienți, instruire, coaching, leadership, etc - toate acestea sunt activități zilnice pentru farmacistul din farmacia comunitară. Mediu de lucru profesionist - Fiecare membru al echipei din farmacia comunitară este un profesionist ce respectă legislația în vigoare, aspect ce susține o colaborare permanentă spre deservirea nevoilor pacienților. Program de lucru flexibil - Cu un program ce respectă cu strictețe legislația în vigoare, farmacistul va putea sa găsească un echilibru între viața personală și cea profesională. Posibilitatea de a profesa incă din facultate - Mulți studenți au posibilitatea de a lucra în farmacii comunitare încă de pe băncile facultății, motiv pentru care teoria poate fi îmbinată cu practica. Este o perioadă în care se acumulează experiență practică, vechime în domeniul ales și beneficii materiale, programul de lucru fiind flexibil. Farmacist Roselina Toma Coordonator Farmacii - Farmaciile DONA În lumina acestor motive, putem veni în sprijinul vostru prin PROGRAMUL DE MENTORAT FarmaDONA. Pentru cei interesați, trimiteți pe adresa: recrutare@farmaciiledona. ro, CV-ul, alături de o scrisoare de motivație prin care să ne transmiteți ce v-ați dori sa realizați în viitor, din punct de vedere profesional, o adeverință de la facultate din care să reiasă că sunteți student și copie după carnetul de student.

21


De la turist la călător și despre cum să cutreieri lumea cu un buget limitat Fiecare acțiune pe care o întreprindem este stârnită de o scânteie și alimentată fie de pasiune, fie de necesitate. În cazul meu, povestea cu călătoritul a fost mai degrabă alimentată de o curiozitate constantă și de dorința de a ieși din zona de confort. Încurajată și finanțată de părinți, am început să explorez lumea încă de la 12 ani. Pe rând, am vizitat țări precum Grecia, Bulgaria, Turcia, Italia, Spania, Cehia, Ungaria, Marea Britanie, America și Coreea de Sud, iar acum mă orientez spre a pleca într-o călătorie cu ghiozdanul în spate, probabil, pe durata verii. Pe măsură ce am avansat în vârstă, au existat diverse puncte de cotitură care m-au făcut să îmi schimb percepția asupra felului de a călători. Dacă la început, eram turistul acela care caută principalele obiective turistice dintrun oraș pe Google și care se orientează spre confort, profilul de astăzi al persoanei din spatele acestor rânduri este acela de călător, care se îndreaptă către locuri mai puțin cunoscute, experimentează gastronomia locală, interacționează mai mult cu localnicii și adaptează călătoria preferințelor personale, fără a urmări un itinerariu sugerat de alte persoane. La nivel teoretic m-am schimbat prin poveștile pe care diverși oameni mi le-au împărtășit, în contextul locului unde muncesc; la nivel practic, am ales să schimb ceva cu fiecare călătorie pe care o fac. Nu mă voi considera Lonely Planet ca să vă fac recomandări cu destinații ideale pentru acest an, însă, ce pot să fac este să vă recomand modalități de a călători eficient și cu puțini bani. Pornind de la cazare, unde poți economisi bani făcând voluntariat în țara în care dorești să stai sau, pur și simplu, alegând să

22


stai în hosteluri, până la transport, unde poți afla cea mai ieftină opțiune posibilă de a merge dintr-un oraș în altul prin site-uri precum rome2rio. Nu uita să te imersezi pe cât posibil în cultura țării pe care o vizitezi și să ții seama de review-uri pentru locurile în care mergi, întrucât acestea îți oferă o privire de ansamblu asupra locului respectiv. De asemenea, blog-urile celor care călătoresc în mod frecvent sunt mereu o sursă utilă de informație. Un cuplu care călătorește din Elveția până în Australia pe bicicletă (pedalpromise.com), o persoană care explorează lumea de 10 ani fără telefon mobil, un călător ce vine tocmai din Noua Zeelandă pentru a afla mai multe despre cultura fiecărei țări europene, ei, și nu numai, au constituit sursa mea de inspirație. Pe tine ce te împinge să îți urmezi pasiunile?

Anca Barba - Anul V

23


Cercetarea pornește mereu de la o întrebare. Voi pune și eu acum o întrebare la care voi răspunde în rândurile care urmează:

De ce? Mă numesc Ionuț-Bogdan Voinicu și sunt mândru student în anul al treilea la Facultatea de Farmacie și unul dintre studenții acestei instituții pasionați de cercetare. Cum am spus anterior, de ce? De obicei răspunsul începe astfel: „deoarece”… deoarece mă regăsesc în acest câmp al cunoașterii. În trecutul nu foarte îndepărtat am fost Olimpic Internațional, reprezentându-mi țara la Olimpiada Internațională de Științele Pământului, din Mysore, India, în anul 2013, eveniment care mi-a deschis orizonturile către cunoaștere, către inovație, descoperire și gândire logică. Doi ani mai târziu am ales o cale puțin diferită, și anume Farmacia. Aproape că nu există cunoștință care să nu mă fi întreba „de ce?”. Pășind în necunoscut și neștiind ce mă așteaptă, am făcut această alegere pe care nu o regret nicio secundă. Începutul a fost anevoios, cu toate schimbările aferente: de locuință, de colegi și de atmosferă. Însă, nici nu am apucat să trec de prima sesiune, căci o idee de ceva timp arhivată s-a ivit, și anume ideea de lucrare de cercetare. Încă din clasele gimnaziale îmi imaginam că eu voi deveni „cercetător”, concepție care s-a șters în timp. Câțiva colegii care apoi mi-au devenit și buni prieteni au fost cei alături de care am redescoperit această dorință și cu care am dus la bun sfârșit sinteza și caracterizarea unor complecși metalici. La momentul actual, particip la 3 lucrări de cercetare în desfășurare, având de asemenea o bursă de cercetare de la UEFISCDI. Timpul, după cum știu toți studenții farmaciști, este destul de limitat, însă, întrucât îmi doresc să continui aceste lucrări și să le duc la final, întotdeauna îmi aloc câteva ore săptămânal pentru efectuarea lor, atât partea de studiu, cât și de lucru experimental. Au fost momente când am zis că voi renunța, din cauza

24


timpului sau a rezultatelor nesatisfăcătoare, însă am decis să continui, întrucât tocmai acesta este scopul cercetării, descoperirea a ceva nou, mersul pe un teren necunoscut spre a descoperi sau a inova. După participarea cu lucrări științifice la 2 congrese internaționale, și anume Congresul Anual al EPSA 2017 și Congresul Uniunii Medicale Balcanice 2017, iau în considerare și pentru acest an alte participări la aceste congrese, dar posibil și altele. Prin munca de cercetare și rezultatele obținute de-a lungul timpului, pot să zic că mi-am dezvoltat atât latura științifică, prin studiile bibliografice efectuate în scopul realizării lucrărilor și prin participarea la congrese și audierea lucrărilor altor oameni de știință, cât și latura culturală, ajungând să cunosc oameni din diferite țări și cu diverse specializări în știință. În plus, am învățat să lucrez cu o multitudine de instrumente și aparate de laborator la care nu au acces toți studenții și mi-am îmbunătățit abilitățile de lucru în laborator, dar și gândirea analitică. În timpul ultimei vacanțe de vară am dorit să trec peste nivelul Facultății și am efectuat o practică de vară în industria farmaceutică, pe Departamentul de Cercetare-Dezvoltare, perioadă în care am decis că aceasta este vocația mea pe care o voi și urma în viitor. Cu mare drag recomand tuturor colegilor mei care simt că vor să își depășească bariera de simpli studenți sau care cred că ar dori să știe mai multe despre un anumit subiect, să fie dispuși să își ofere câteva ore săptămânal în scopul cercetării științifice. Descoperirea a ceva nou sau doar simpla îmbunătățire a cunoștințelor proprii sunt motive suficiente pentru a nu ezita începerea unei lucrări de cercetare.

Ionuț-Bogdan Voinicu - Anul III

25


Selecție poeme

moment înălţător uneori m-aş pierde în albastru numai de dorul de abis. un cer înalt vă rog un salt un aer rupt abrupt un dor răscolitor o rătăcire până-n nemurire o alta eu vă rog din nou un om mai nou.

26

Ai idee? nu căutam nimic când am găsit o cheie. și-atunci am început să caut uși; dar n-am găsit niciuna potrivită. ai cumva idee la care inimă s-ar potrivi această cheie?

Portret de toamnă Sute de nuanțe de galben-n juru-mi, Scufundându-se adânc in sufletul meu, Chemându-ma-n dansul lor, Purtate de mrejele vremii. Croindu-și drum spre a pământului inima, Acolo unde totu-i un întreg, Așa cum și sufletu-ți drag căutător, Dorește-a fi întreg. Miresme trecute cu-a vântului bătaie, Îmbibate-n susurul unui pârâu, Nuanțe de roșu c-apusului lumină, Sub cerul strălucitor.


Urme Pe drumul vieții necontenit șerpuitor, Sub lumina lunii și-a razelor căldură, Prin lume, uneori nepăsător, Dulce muzică ce-a ființei murmură, În liniștea amurgului târziu Se-avântă. Pasul, agale, prin pustiu înaintează Și cercetător din fire, Lasă povestea-n urmă-ntipărită, De suflet nebănuită. Firul nerostit rămâne purtat Pe culmi îndepărtate, Spre lumi de mult uitate, Păstrând văpaia vie. Urme, întipărite în zăpadă, Povestea vieții noastre Și-amintirile fugare, Veșnic dăinuitoare.

și …și muzica se aude în surdină; parcă am mai spus cândva, doi suntem într-o vină…

Rugăminte Într-o floare de colț, Te rog, Să mă păstrezi În inimă Ca pe o floare de nu-mă-uita.

Căutător în timp La fiecare pas șovăitor pe care-l fac, Lumea tăcută parcă-mi șoptește O poveste uitată în timp. Pe urmele mele cu ani în urmă, Pe locul unde pași-mi ating pământul, Cu gândul plecat spre noi orizonturi O poveste se naște. E scrisă de Soarele ce-n fiecare zi răsare Și de Luna, străjer, la limita lumii, E spusă de vântul ce vuietu-i ascult Și de valurile albastre ale mării-adânci, O poveste pictată în mii de culori. La marginea timpului, într-un loc uitat, Sub bolta cerească, sub luminoasele stele, Din pământ și apă un căutător se naște.

Ioana Ivancov - anul V Andreea Dragomirescu- Anul I

27


Despre artă și farmacie… Adina Niculae este studentă la Facultatea de Farmacie, în anul III, dar are o pasiune mare pentru artă. Află povestea ei în rândurile de mai jos. Cum ai descoperit pasiunea pentru desen pe care o ai? Te-a inspirat cineva? Desenez de când mă știu. Practic, cele mai vechi amintiri pe care le am, sunt cele cu mine stând la o masă și desenând cu multe creioane colorate și acuarele în jur. Nu cred că m-a inspirat nimeni, având în vedere că nimeni din familie nu face asta. Am avut doar impulsul de a materializa imagini, gânduri și idei care mi-au trezit ceva în suflet, iar arta este cel mai bun mod de a face asta, mai ales că am copilărit în singurătate cumva, neavând toată ziua pe nimeni în jurul meu. Cum reușești să îți faci timp pentru a cultiva pasiunea pe care o ai? Foarte greu. Cred că, pentru a excela în ceva, trebuie să te dedici exclusiv pasiunii respective, iar eu încerc să fac două lucruri total diferite. Știința și arta nu se leagă de multe ori, dar încerc să mă detașez de una când o fac pe cealaltă și invers. Câteodată le mai combin, de aceea sunt prezente multe elemente din alchimie și anatomie în lucrările mele. Cum crezi că ți-a influențat arta parcursul în viață? Cred că mă definește cu totul, nu doar mă influențează. Însă, prin prisma pasiunii mele, am ajuns să cunosc oameni minunați, care mă inspiră și care mă scot mereu din monotonia asta cotidiană, din banal. Descopăr mereu perspective noi și găsesc frumosul în orice. Vei renunța vreodată la ea? Nici dacă aș vrea, nu aș putea. E ca și cum ai renunța la un organ vital. Creația este, practic, sensul vieții mele (și scopul

28


ei). Oricum, mă simt deja vinovată pentru că nu m-am dedicat exclusiv ei. Poate ăsta este și va rămâne regretul vieții mele. I-ai încuraja pe ceilalți să își urmeze pasiunile? Absolut! Fiecare om are o plăcere în viață la care, dacă renunță, moare pe dinăuntru, devine depresiv și monoton și ajunge să facă ceva din nevoie. Cu cât pasiunea e mai mare, cu atât e mai greu să renunți. De exemplu, cum poate un compozitor să ignore sunetele pe care le aude întâmplător, în interiorul sau exteriorul lui, și care-n capul lui formează o melodie? Nu poate să renunțe, pentru că e în natura lui! Nu are nici măcar cum să ignore acest lucru. Cum ar trebui să fie arta, din perspectiva ta? Niciodată nu m-au impresionat reproducerile detaliu cu detaliu, fără niciun fel de contribuție personală a artistului. Pentru asta există aparate de fotografiat. E bine să ai o tehnică aproape perfectă, dar fără concept, cred că este total fără rost. Arta trebuie să trezească ceva în noi: emoții, idei, compasiune, revoltă (pentru că arta nu trebuie să fie neapărat frumoasă), sa fie făcută impulsiv, cu toată dăruirea dar, mai ales, personală. Exact ca dragostea.

Adina Niculae - Anul III

29


Desenul -universul trăirilorDe cele mai multe ori, pasiunile noastre ne pot ghida drumul în viață, ne pot deschide orizonturi noi, ne pot dezvolta atât profesional, cât și personal. Hobby-urile reprezintă o mică parte din noi, o modalitate de a ne regăsi, iar pentru Alina, o tânără studentă la Facultatea de Arhitectură din Montpellier, Franța, reprezintă mai mult decât atât, respectiv cheia succesului. Astfel, am stat de vorbă cu ea pentru a ne împărtăși cum desenul, hobby-ul ei, îi ghidează viața.

Cum a început pasiunea ta pentru desen? Pasiunea mea pentru desen a început de când eram mică, iar drumul acesta mi-a fost deschis de către bunicul meu ce îmi cumpăra mai mereu cărți de colorat. De asemena, și el avea talent la desen și, văzând că îi calc pe urme, a început să îmi facă chiar el desene pe care eu să le colorez, pentru ca mai apoi, să desenez împreună cu el. Astfel, pasiunea mea pentru desen a început destul de repede, la o vârstă fragedă, la doar 2 ani, mulțumită bunicului meu.

30

Cum ai ajuns la concluzia că pasiunea ta pentru desen trebuie să devină drumul tău în viață, respectiv să urmezi Facultatea de Arhitectură? Ca orice fetiță am vrut să devin învățătoare, coafeză sau doctor veterinar. Mama mi-a îndrumat pașii către Facultatea de Farmacie, însă eu am ales să fac ceea ce imi place cel mai mult, și anume să desenez. Inițial, am vrut să fiu designer, dar când în clasa a VIII-a a trebuit să fac în cadrul școlii un stagiu, într-o agenție de arhitectură, am înțeles


care este drumul meu. Am fost uimită de cât de mult mi-a plăcut, de cât de bine m-am descurcat și de cum am putut să-mi transpun inspirația pe hârtie. Atunci am știut că visul meu este să devin arhitect și că trebuie să fac tot posibilul ca să îl îndeplinesc. Însă, în momentul în care am ajuns în clasa a XII-a și când trebuia să îmi decid viitorul și să hotărăsc la ce facultate trebuie să mă înscriu, m-am panicat. Nu credeam că o sa fiu destul de bună ca să pot reuși, însă am riscat, iar acum sunt în al doilea an de studii și pot spune că fac exact ceea ce îmi place și că sunt exact în locul unde mi-am dorit! Cum ai vedea viața ta fără să desenezi? Viața mea fără desen ar fi complet diferită. Nu ar fi neapărat mai rea, dar, pentru mine, desenul este un mijloc de comunicare și expresia trăirilor mele. Desenul este baza studiilor mele și a viitorului meu loc de muncă, așa că aș putea spune că viața mea fără acesta ar fi puțin cam ciudată. Desenul reprezintă universul meu. Ce calități crezi că ai dobândit prin faptul că desenezi? Desenul mă ajută foarte mult în conceperea si dezvoltarea ideilor mele, învățându-mă să fiu creativă, dar și să fiu foarte atentă la detalii. De asemenea, am devenit mult mai ordonată și mai atentă prin prisma acestui hobby și niciodată nu aș renunța la el pentru nimic în lume.

Alina Maria Michaud - anul II École Nationale Supérieure d’Architecture de Montpellier

31


De la specatacol la farmacie „Iubirea pentru teatru a apărut la vârsta de 9-10 ani, când am mers pentru prima dată la Teatrul Național din Craiova, împreună cu părinții mei, pentru a vedea o piesă de teatru. Mirajul scenei, și, mai ales jocul actoricesc al doamnei Leni Pințea Homeag m-au făcut să nu-mi doresc altă profesie în viață. Asta îmi era ținta și aveam să caut, să descopăr, să învăț pentru a ajunge acolo. Apoi, pe la 13 ani, s-a făcut o preselecție pentru clasa de actorie pentru juniori a doamnei Stela Popescu. Clasa era formată din 15 copii aleși chiar de dânsa. Cursurile erau destul de costisitoare, dar mama m-a dus pentru a verifica potențialul meu talent, pentru că era o competiție acerbă; erau mulți copii talentați care își doreau să lucreze cu doamna Stela Popescu. Am fost și eu aleasă printre acei 15! Din acel moment, pentru ai mei nu a mai fost un moft de copil, ci, fiind evaluată de un specialist în domeniu, au decis să mă susțină pentru a-mi împlini visul. A venit perioada adolescenței, unde timpul îl dedicam lecturii, pieselor de teatru și atelierelor de improvizație a clasei de actorie a domnului Ilie Gheorghe. Apoi, am dat admitere și am luat la Departamentul de Artă Teatrală și Cinematografică din cadrul Universității din Craiova, tocmai pentru a rămâne la teatrul atât de drag mie - Teatrul Național din Craiova. M-au inspirat oameni și actori dragi sufletului meu: doamna Leni Pințea Homeag, dl. Remus Mărginean, dl. Ilie Gheorghe și dl Alexandru Boureanu. Lor le mulțumesc și le datorez un capitol frumos din viața mea. Am jucat la Teatrul Național din Craiova ca actor colaborator însă viața a ales altfel… Tot cu un proiect de teatru, am venit și am jucat în București și, acum 6 ani, am ales să rămân aici și să merg pe un alt drum. Nu am nici un regret, nici o dezamăgire, pur și simplu, atunci când nu m-am mai regăsit în teatru am schimbat macazul. Am ales să dau la Facultatea de Farmacie, absolut motivată, altfel nu aș fi rezistat 5 ani. Singurul regret este că a fost multă chimie (care m-a dezorientat și m-a făcut sa-mi pierd entuziasmul) și prea puțin timp pentru

32


ceea ce este esențial - farmacologia și anatomia. Teatrul m-a ajutat de foarte multe ori în viață. Teatrul e despre viață! Este fals cine spune că actorii joacă teatru și în viața reală. Eu și colegii mei eram foarte naturali, atât pe scenă, cât și în viața. Totul vine firesc! Teatrul te ajută să înțelegi anumite comportamente date de o anumita situație. De altfel, marea întrebare <<Wow! Dar cum învățați voi atâtea replici? De ce nu le uitați?>> vine cu răspunsul: replicile nu se învăța, ele se citesc, iar tu, ca actor profesionist, trebuie sa înțelegi situația dată și numai să reacționezi. Replicile vin singure apoi... Altminteri și actorii amatori pot juca teatru. TEATRUL nu este falsitate, teatrul este adevăr despre viață. Teatrul e pură psihologie umană, este vorba despre viață, de atitudinea pe care o ai în fața vieții, de a-ți pune întrebări care să determine o intenție, acțiune sau reacție. Teatrul, fiind psihologie, dă răspuns multor întrebări legate de tipologia personajelor și de comportamentul generat de acestea în situații date. Personajele, te aștepți să le regăsești pe scenă când mergi la teatru, însă e mai grav când dai de ele în viață. Dacă aș renunța vreodată la pasiunea mea… Probabil că nu! Am fost onorată în anul 2011 când am devenit membru UNITER, unde încă sunt membru, chiar dacă în ultimii 6 ani nu am mai avut activitate în teatru. Dacă i-aș încuraja pe ceilalți să-și urmeze pasiunile… Da, în mod cert! Pentru orice profesie e valabil. Poți fi, în cele 8 ore, farmacist pasionat, medic pasionat, profesor pasionat, dar trebuie să mai ai și o pasiune fie din copilărie, fie descoperită mai târziu, ceva ce ți-ai dorit mereu, dar ți-a fost teamă, trebuie să-ți dai voie să fii cum ești de fapt. Dacă păstrăm ceva frumos în interior și avem posibilitatea de a ne exprima prin muzică, dans, teatru etc., trebuie să o facem! Există foarte multe cursuri de inițiere în orice domeniu. Așa putem da curajul oamenilor buni de a face lucruri bune, de a transmite un mesaj prin muzică, prin teatru, printr-un gest umanitar etc. Dacă ne interiorizăm, ne reprimăm punctul de vedere, devenim frustrați, ursuzi și nefericiți. Așa că sfatul meu, ca actor și viitor farmacist este să credeți în voi și să vă trăiți visul!” Mihaela Gaicu - Anul V

33


Pasiunea pentru scris Nu-mi amintesc cu exactitate momentul în care am început să scriu, însă era pe undeva prin clasa a V-a, poate chiar a VI-a; cam acea perioadă în care eram cu toții preocupați să ne jucăm cât mai mult și nu înțelegeam de ce trebuie să facem schimbarea de a avea 10 profesori în locul unuia singur. Încă de pe atunci eram pasionată să citesc și îmi puneam tot felul de întrebări la care nu puteam să primesc răspuns. E de la sine înțeles că, fiind momentul de glorie al lui Harry Potter sau al mai știu eu cărui mare personaj de carte sau film, în mintea mea se învârteau numai scene care în realitate nu ar putea exista. Atunci, din gând în gând, am luat pixul în mână și o agendă și am început să dau frâu liber imaginației. După aproximativ un an, am reușit să și termin acea „carte” (dacă o pot numi așa) și eram extraordinar de mândră de mine. Ulterior, prin clasa a VIII-a, după ce am citit-o de zeci de ori și am modificat-o încă de atâtea dăți, profesoara mea de limba română m-a auzit că vorbeam cu câteva colege despre faptul că îmi place să scriu. Observase și dânsa acest lucru, din compunerile pline de imaginație pe care le realizam, dar și-a dorit să citească ceva mai mult, așa că i-am dat o copie a cărții, scrisă la calculator, pe care să o citească. Mi-a corectat câteva greșeli, mi-a spus care sunt, însă copia m-a rugat să i-o las, ca să își aducă aminte de mine. Acum, dacă arunc un ochi peste ceea ce am scris, nu îmi vine să cred că am putut să îi dau așa ceva. Sunt o persoană foarte critică (mai ales la ceea ce fac eu) și perfecționistă. Cu timpul, joaca aceasta de a scrie s-a transformat în ceva mult mai serios. Am coborât, să spun așa, cu picioarele pe pământ și am lăsat la o parte vampirii, vrăjitoarele și alte invenții de acest tip și am început să compun. De fiecare dată când eram fericită sau tristă îmi așterneam pe ce-mi era la îndemână, fie pe o hârtie, fie într-un caiet/ carnet, sau, de ce nu, pe blog, sentimentele puse sub forma unei înșiruiri de cuvinte. Cred că cea mai mare provocare pentru mine, în momen-

34


tul actual, este publicarea unei cărți. Sigur, este un drum lung până acolo, dar dacă este ceva ce îți dorești cu adevărat, înseamnă că este și realizabil. Nu se știe niciodată de unde sare iepurele. Fiind nevoie de foarte mult timp pentru acest lucru, în momentul actual mă axez mai mult pe facultate, dar fiecare zi liberă este o zi de scris și sper ca până la terminarea facultății să reușesc să creez o poveste care să prindă mulți cititori. Este greu pentru că idei sunt multe și nu o dată m-am sucit la 180 de grade și am început să modific absolut fiecare pagină scrisă până în momentul respectiv. Probabil, dacă aș fi ceva mai puțin dură cu mine și mi-aș acorda mai multă încredere, aș reuși să-mi îndeplinesc visul mult mai curând. Un prieten foarte drag mie, pasionat și el la rândul său de scris, dar și de film, care a ajuns mult mai departe decât mine și despre care vom auzi cu siguranță de multe ori - și-a publicat o carte, lucrează la o alta și a avut deja două filme de scurt-metraj realizate cu succes – unul dintre ele a avut chiar premierea la un cinematograf în București și a reușit să umple o sală întreagă și să strângă doritori și pentru o viitoare altă proiecție - m-a întrebat de ce nu aleg să stau acasă un an, doi, oricât ar fi nevoie ca să reușesc să termin acest proiect, așa cum a ales el să facă. I-am explicat că nu am un singur vis și că printre lucrurile cele mai importante pentru mine și pe care nu aș putea să le amân se află și facultatea. Cum reușesc să le îmbin... nu pot spune cu exactitate nici eu, însă, pentru moment, îmi iese destul de bine. Nu cred că va exista un moment în care mă voi opri din scris pentru că mi se pare că este printre cele mai frumoase moduri de a te detașa de lumea care ne înconjoară. Au existat multe momente în care am lăsat oboseala sau alți factori să mă oprească să pot să exprim ceva frumos, dar aveam grijă să-mi notez ideile care-mi treceau prin minte și să le folosesc ulterior. Aș încuraja toți oamenii să nu renunțe la ceea ce le este lor drag să facă și să nu spună că nu au timp. Nu zice nimeni că trebuie să faci zilnic un lucru pe care îl iubești, dar o dată pe săptămână este imposibil să nu găsești răgaz pentru a face ceea ce îți place cel mai mult. Andreea Dragomirescu - Anul I

35


Interviu cu fotografia Bună ziua, domnule profesor! Buna ziua! Noi cei de la SSFB lucrăm la noul număr al revistei „Pharma Student” și de data aceasta avem ca temă: „Hobbyurile – ne definesc”. Știu că dumneavostră aveți o pasiune pentru fotografie și am fi încântați să aflăm mai multe despre această preocupare interesantă. Pentru început, ne puteți spune cum a început totul? Desigur! Fascinația mea a început de la vârsta de 3-4 ani, vârstă de la care încă am amintiri cu imaginile pe care le vizionam din albumele bunicului meu din partea mamei, care împreună cu bunica m-au și crescut până la vârsta de 7 ani. El era tipograf și a lucrat la o revistă celebră: „Ziarul Curentul”, a cărei patron era vestitul Pamfil Șeicaru, iar după Al Doilea Război Mondial s-a angajat la editura „Cărțile Bisericești”, editura Patriarhiei Române, unde știa să lucreze cu toate aparatele de la tipografie care tipareau si fotografii de mari dimensiuni. Bunicul meu avea aparat de fotografiat, dar prefera mai mult să colecționeze, decât să le facă el însuși. Astfel, au ajuns în posesia lui acele doua albume de care am zis adineaori, în care se gasesc foarte multe fotografii din perioada interbelică și inclusiv, multe fotografii cu bunicul meu alături de Regele Mihai. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că mama regelui ținea mult la educația acestuia în sensul apropierii lui de popor, iar bunicul meu era un țăran care avea casa în Adunații Copăceni, lângă domeniile regale, unde regele mergea des ca să interacționeze cu țăranii locului. Așadar, repet, pasiunea mea a pornit uitându-mă la aceste fotografii. Și la ce vârstă ați început să faceți fotografii, nu doar să vă uitați la ele? La vârsta de 12 ani, când am primit primul aparat de fotografiat de la tatăl meu, un Smena Symbol 8, evident pe film, împreună cu două filme ORWO, alb – negre. Bineînțeles că primele fotografii au fost un dezastru, dar pe partea interioară a aparatului era un tabel cu 5 situații de luminiozitate și încercam să setez diafragma și timpul de expunere în funcție de ele. Iar într-o zi tatăl meu mi-a zis: „Nu are nici un farmec dacă nu-ți developezi singur fotografiile”, așa că mi-a luat un întreg set de tăvi de developat și un tanc în acest scop, cu tot cu soluții de developat. Aveam nevoie de apă distilată pe care o luam de la mătușa mea care era farmacistă într-un laborator de

36


control al medicamentului. Developarea o făceam pe întuneric absolut și îmi amintesc că era fascinant tot procesul. Abia așteptam să termin un film de expus ca să stau într-o noapte să-l developez. Cred că am sute de fotografii de atunci care nu au o valoare estetică deosebită, dar pentru mine reprezintă foarte mult deoarece îmi amintesc de copilărie și de cum am început calătoria în lumea fotografiei. Un alt moment extraordinar, din punct de vedere fotografic, a fost la revoluție, când am avut curajul sa ies cu aparatul pe stradă. Aveam 20 de ani și eram într-o pauză de la armata pe care am făcut-o înainte de revoluție și cea ce a urmat după, Școala Militară. Am făcut câteva fotografii la Universitate de pe 21 până pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, când am și trăit o experiență cumplită. A fost cât pe ce să fiu omorât pentru că aveam o cameră fotografică în mână. Asta se întâmplă în contextul în care mai multe grupuri de revoluționari preluaseră controlul asupra străzii, astfel încât te puteai trezi oricând legitimat de acești tineri, de fapt, care adoptaseră o atitudine de justițiari. Așadar, la metrou, un grup din acesta care păzea stația respectivă m-a legitimat, mi-a luat camera, care avea în ea și filmul, și m-a amenințat că mă și omoară. De ce? Pentru că li s-a părut că dacă aveam o cameră de fotografiat în mână, sunt terorist. Iar fotografiile făcute atunci, la revoluție, erau din mijlocul acțiunii? Da! Făcusem în jur de 20 de instantanee, dar le-am pierdut pe toate odată cu filmul, și inclusiv cu aparatul, de care mi-a părut cel mai rău. În fine, după acest episod, am făcut rost de altă camera pe un format ceva mai mare cu care nu se putea lucra decât de pe trepied, dar care producea niște imagini de o calitate extraordinară. Camerele digitale care predomină azi nu vor putea egala niciodată capacitatea filmului de a captura întocmai poezia sau emoția unei situații, a unui peisaj sau a unui portret. Câțiva ani mai târziu, prin 2007, mi-am achiziționat și eu o cameră digitală, și la scurt timp am intrat într-un grup de fotografi care făceau tururi organizate prin București. Grupul îl găsisem pe Facebook și se numea „Orașul meu drag”. La 20 de ani, aveați vreun gând să deveniți fotograf profesionist, mai bine zis, să vă câștigați existența făcând fotografii? Nu, era doar un hobby. La vremea aceea eram student la Farmacia Militară, și am fost ofițer în armată ulterior. Au fost

37


un moment care m-a făcut să consider posibilitatea de a face bani din fotografie și anume întalnirea cu Dinu Lazăr, unul dintre cei mai mari fotografi ai României. El m-a învățat mai multe lucruri esențiale și în urma acestei experiențe m-am orientat către fotografie de evenimente pe care o practic și azi, dar pe parcursul anilor mi-am selectat clientela, deoarece majoritatea clienților erau needucați în ceea ce privește munca și calificările unui fotograf. Îmi spuneați mai devreme că erați fascinat de procesul developării fotografiilor, care are o legătură și cu chimia. Exista cumva vreo legătură intre acest interes manifestat in tinerețe, și faptul că ați ajuns farmacist? Nu chiar... Am ajuns farmacist printr-o serie de întâmplări. Eu voiam sa fiu actor de fapt. Mergeam și la pregătire cu prietena mea de la vremea aceea, ea și reușind să ajungă actriță ulterior. Pe mine m-a împiedicat faptul că tata nu era de acord, și până la urmă mi-a pierit elanul. Așa că am făcut multă școală militară, devenind ofițer farmacist și demisionând în cele din urmă. După aceasta, m-am orientat către învățământ și vreau să spun că îmi place foarte mult să lucrez cu tinerii. Mă face și pe mine să mă simt tânăr, chiar dacă anii trec ireversibil. Până la urmă contează cum ne simțim în sufletul nostru, se spune că vârsta este doar un număr. Așa este! Eu mă simt mai tânăr decât sunt biologic. Faptul că lucrez cu tineri mă face sa ma simt mai... e greu de descris sentimentul... fericit! Uite că am zis cuvântul. Sunt fericit! Ați considerat vreodată fotografia ca o evadare de la viața de zi cu zi? Este o evadare, dar nu în sensul de izolare de toate problemele de la serviciu sau din viață, ci mai mult o completare firească la ceea ce fac și care mă relaxează. Este și un stimul intelectual deoarece fotografia nu este o simplă declanșare a unui buton. Considerați că este bine ca orice om, respectiv student, să aibă un hobby? Da, absolut! Am cunoscut câțiva oameni care nu aveau altă preocupare decât cea strict profesională...Nu mi-a plăcut de ei! Fără hobby-uri, după ce treci de o anumită vârstă, devii ursuz. Pe când dacă ai o pasiune, rămâi tânăr până mori.

38

Vlad Dumitrescu - Anul III


Echipa redacțională

Coordonator Departamentul de Relații Publice: Mușat Elisabeta, anul III Echipa redacțională: Oana Maria Avram, anul III Anca Barba, anul V Alexandra Maria Bucur, anul IV Andreea Dragomirescu, anul I Vlad Ștefan Dumitrescu, anul III Diana Năvligu, anul I Ioana Vasilev , anul IV Mihaela Alexandra Giuvelea Tilici, anul V Bianca Tudor, anul III Andreea-Gabriela Verde, anul II Ioana Alexandra Zorilă, anul II Tehnoredactare: Mihai Nițoiu, anul III Copertă și design: Mihai Nițoiu, anul III

39


Profile for Vicepresedinte Externe SSFB

pHarmastudent nr9  

pHarmastudent nr9  

Advertisement