Page 1

Numărul 9 Mai 2008

Publicaţie parohială de actualitate religioasă

VENI CREATOR

PAROHIA ROMANOROMANO-CATOLICĂ SF. IOAN NEPOMUK - SUCEAVA

Luna Mai… Suntem din nou în luna mai, lună pe care o salutăm cu bucurie nu numai că ne aduce primăvara atât de mult aşteptată, dar mai ales pentru că este o lună atât de bogată în sărbători: Înălţarea Domnului, Hramul comunităţii noastre, Coborârea Duhului Sfânt, Preasfânta Treime, Trupul şi Sângele Domnului, Primirea moaştelor Fericitului Ieremia Valahul, Preasfânta Inimă a lui Isus şi da, Maria, luna Sfintei Fecioare. Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, în fiecare zi a acestei luni suntem invitaţi la tot atâtea momente de interiorizare, de redescoperire a Lui în misterele propuse de Biserică spre meditare şi la imitarea sfinţilor pe care ni-i prezintă ca modele sigure de urmat pe calea desăvârşirii şi a sfinţeniei. REDACŢIA VENI CREATOR


Luna Mai, luna în care Maria ne aşteaptă… „Uniţi cu Maria, într-o singură lună realizăm în viaţa spirituală progrese mai mari decât am realiza în mai mulţi ani fără ea!” (Sf. Ludovic Maria Grignion de Monfort)

În luna Mai, gândul nostru este purtat aproape spontan către Fecioara Maria, Mama Celui înviat, dar şi Mama noastră. Devoţiunea închinată Mariei în luna mai a început în Italia în secolul al XVIIIlea şi de atunci până astăzi creştinii care sunt conştienţi că “prin Maria ajungem la Isus” se adună în fiecare zi a lunii mai pentru ca prin rugăciunile, cântările şi prezenţa lor să-i spună zilnic Mamei cereşti: “O, Mamă bună, noi îţi aducem o floare în dar!” Desigur că “floarea” pre2

zenţei şi a rugăciunilor noastre este şi “floarea” dorinţei noastre de a fi fiii ei şi de a simţi ocrotirea ei puternică în viaţa noastră de zi cu zi. Aşa cum în această lună mai natura se trezeşte din amorţeala şi răceala iernii la o viaţă nouă, la fel, prin mijlocirea şi ajutorul Fecioarei Maria, trebuie să fie şi pentru noi începutul unei noi vieţi spirituale. Trăim într-o lume zbuciumată, o lume în care, din nefericire, tot mai mulţi ne plângem din cauza lipsurilor, ori datorită durerii pe care o simţim atunci când vedem necredinţa unora din jurul nostru. În faţa unei astfel de realităţi triste suntem invitaţi să medităm la ceea ce poetul danez J. Jörgensen scria la începutul unei lucrări: “La început era mama… Copilul devine ceea ce este mama; ceea ce mama vrea ca el să devină. Copilul va fi sfânt dacă mama este orientată spre Dumnezeu, dacă ea merge pe calea lui Dumnezeu!” Prezenţa la devoţiunea mariană pe parcursul acestei luni va fi un semn al iubirii pe care o avem faţă de Mama noastră cerească. Continuând să aducem Mariei cultul pe care l-am primit moştenire de la părinţii noştri, vom putea simţi din plin intervenţia Mariei în viaţa noastră şi a celor dragi nouă. Să continuăm a ne strădui să ne dovedim adevăraţi copii ai Mariei! Cu siguranţă, ea nu va întârzia să ne arate că ne este cu adevărat Mamă! MARIE, REGINA LUNII MAI, ROAGĂ-TE PENTRU NOI!

Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008


SFÂNTUL IOAN NEPOMUK Nepomuk este o mică localitate din Boemia despre care poate nu s-ar fi ştiut nimic niciodată, dacă în anul 1320 nu sar fi născut aici, dintr-o familie de oameni înaintaţi în vârstă, care s-au rugat mult lui Dumnezeu să aibă şi ei un copil, acela care avea să rămână în istoria Bisericii cu numele de Ioan Nepomuk. De mic se simţea atras spre viaţa de reculegere şi rugăciune pe care a descoperit-o în mănăstirea cistercienilor din apropierea casei părinteşti. După ce a terminat studiile superioare la universitatea recent înfiinţată de Carol al IV-lea în Praga, a fost sfinţit preot şi i s-a încredinţat misiunea de predicator la catedrala oraşului. Locuitorii din Praga, şi îndeosebi studenţii, simţeau că o lumină răsare în mijlocul lor, de aceea îl înconjurau cu drag şi îi ascultau cuvântul. I s-a oferit un scaun episcopal, de asemenea şi alte posturi de mare însemnătate şi cu venituri substanţiale, dar el a refuzat categoric; a acceptat numai oficiul de administrator al operelor de binefacere, considerând că astfel va avea posibilitatea de a veni în ajutorul celor mulţi şi lipsiţi. Ioan nu s-a mulţumit numai să împartă ajutoare materiale, să hrănească sufletele cu predicile şi apostolatul său, ci şi-a oferit serviciile şi în apărarea drepturilor oamenilor simpli în conflictele cu cei înstăriţi şi sus-puşi. Această activitatea a trezit împotriva lui o ură ascunsă cu grijă,

Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008

dar neadormită, chiar şi în sufletul tânărului rege Venceslau. Venceslau avea şi alte motive pentru a nu-l vedea cu ochi buni pe neobositul propovăduitor al Evangheliei. Crescut de o mamă frivolă, ameţit de linguşelile unor supuşi interesaţi, tânărul Venceslau se lăsă pradă unei vieţi dezordonate, călcând în picioare iubirea sinceră a soţiei sale Ioana, care trebuia să suporte o viaţă de chin. Pentru liniştirea şi întărirea sufletului ei, ea s-a adresat în spovadă preotului Ioan. Acesta i-a dat îndrumările şi încurajarea credinţei, care au ajutat-o pe Ioana să îşi recâştige calmul şi curajul vieţii. Venceslau, ca orice soţ incorect, a început să o bănuiască pe soţie de complicitate la acţiuni organizate împotriva lui; s-a adresat duhovnicului soţiei şi i-a cerut, prin ademeniri şi linguşiri, să îi descopere destăinuirile din 3


spovadă ale Ioanei. Preotul, păstrându-şi calmul şi demnitatea a răspuns: "Non licet" "Nu este îngăduit". Regele a recurs la ameninţări, dar de tot atâtea ori a primit acelaşi răspuns: "Non licet". Atunci a poruncit să fie aruncat în carceră şi torturat; a fost întins pe scaunul de tortură, i sau rupt câteva coaste, membrele i-au fost arse cu torţe aprinse; Ioan spuse doar atât: "Isuse, Maria!". Deoarece nu a reuşit să obţină nici o declaraţie, regele l-a pus în libertate cerându-i să se mai gândească. În ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, în ziua de 16 mai 1383, preotul trecea prin faţa palatului. Venceslau l-a văzut şi a trimis să fie adus la dânsul: "Ori vorbeşti, ori vei muri chiar în noaptea aceasta", i-a spus, în culmea mâniei, Venceslau. Ioan tăcea şi îl privea compătimitor. "Luaţi-l din ochii mei şi aruncaţi-l în râu". Călăii dinainte pregătiţi au pus mâna pe el şi de pe podul care leagă Praga Mare de Praga Mică l-au aruncat în apele râului Moldava. În timpul nopţii o lumină plutea încet deasupra apei. Regina, din apartamentul ei, a văzut neobişnuitul fenomen şi a alergat la rege să îl întrebe: "Ce să fie oare acea lumină pe apă?". Cuprins de remuşcări şi spaimă, Venceslau alergă din cameră în cameră negăsindu-şi liniştea. Trupul martirului martir al secretului spovezii - a fost pescuit şi înmormântat în catedrala mitropolitană. În ziua de 14 aprilie 1719, după mai bine de 300 de ani, corpul a fost deshumat şi, spre uimirea tuturor, limba a fost găsită intactă.

Şi astăzi, un relicvar împodobit cu 1200 diamante păstrează limba care a ştiut să tacă chiar în faţa morţii. Pe placa funerară a mormântului sunt săpate următoarele cuvinte: "Sub această lespede zace trupul fericitului şi slăvitului făcător de minuni Ioan Nepomuk, doctor, canonic al acestei biserici şi duhovnic al reginei; care, deoarece a păstrat secretul spovezii, a fost chinuit crunt şi apoi aruncat de pe podul din Praga în râul Moldava, din porunca lui Venceslau al IV-lea regele Boemiei, în anul 1383". Confirmând cinstirea adusă de veacuri şi minunile săvârşite la mormântul lui Ioan Nepomuk, Papa Benedict al XII-lea, în anul 1729, l-a ridicat la cinstea sfintelor altare. Şi astăzi, limba care a ştiut să tacă vorbeşte lumii întregi.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice 4

Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008


FERICITUL IEREMIA

În zilele de 22 şi 23 mai, comunitatea noastră va avea bucuria şi onoarea de a găzdui preţ de câteva ore moaştele primului român ridicat la cinstea altarelor. Întors în ţară, el va rămâne pentru totdeauna pe meleagurile de pe care el a plecat pentru a deveni sfânt. După un parcurs prin mai multe parohii din dieceza noastră şi nu numai, rămăşiţele sale pământeşti vor fi depuse în Sanctuarul care-i poartă numele de la Oneşti. O lectură atentă a vieţii călugărului moldav ne arată că Ieremia a dăruit lumii o capodoperă de sfinţenie. Dar să pătrundem în spiritualitatea fericitului Ieremia pentru a vedea principalele sale coordonate. Până la 18 ani, părinţii lui Ioan Stoica au muncit neobosit pentru formarea lui creştină. I-au sădit în suflet un dor nestins după cer şi tot ceea ce poartă la cer Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008

dar şi o teamă sănătoasă de iad. Iată prima coordonată a spiritualităţii ieremiene: teama de iad care se converteşte în dorul după cer. Cuvintele spuse de tatăl său:”Vezi păsările acelea care zboară? - Tot aşa zboară la rai sufletele călugărilor buni” - vor fi determinante pentru tot restul vieţii sale. Când va bate la mănăstirea capucinilor din Napole, la întrebarea portarului –„Ce vrei”- va răspunde simplu dar ferm -„ Vreau mântuirea sufletului”. Acest dor al său după cer era însoţit nu numai de credinţă,dar şi de o speranţă vie. Ea îi va provoca în toate încercările o bucurie senină,debordantă si molipsitoare. Ca o ilustrare a acestei speranţe,să ne gândim numai la ispitele ce le-a avut ca să se întoarcă din drumul său spre acea Italie necunoscută. Un alt fir roşu care străbate viaţa sa spirituală este iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De fapt iubirea faţă de Dumnezeu era singura lui preocupare,ea se verifica în tot ceea ce făcea. Astfel, participarea sa la Sf. Liturghie îmbrăca o pietate profundă adoraţia sa faţă de Sf. Euharistie era pătrunsă de prezenţa Domnului. Dorea să stea cât mai mult posibil în preajma Domnului. Momentele sale cele mai fericite erau dialogul intim cu Dumnezeu în rugăciune şi meditaţie. Astfel petrecea el ,retras,ore întregi din zi şi din noapte. Îi plăceau în mod deosebit rugăciunile Tatăl nostru şi Bucură-te Marie. Autentica iubire faţă de Dumnezeu nu este inactivă, ea se transformă în caritate faţă de aproapele. Aşa s-a întâmplat şi cu iubirea fericitului Ieremia. În mod deosebit îl preocupau cei mici şi lipsiţi, „săracii, repeta el adesea, n-au ce mânca”. 5


Lor le dădea tot ce se găsea în mănăstire, cerşea pentru ei, nu-i lăsa cu mâna goală. Pentru atenţia şi grija sa deosebită, pentru tandreţea sa sufletească, superiorii i-au încredinţat bolnavii cei mai dificili. Îi îngrijea ca şi cum aceasta ar fi fost cea mai mare bucurie a sa,fără să trădeze oboseala ce-l chinuia. Iubirea sa intuia tot ceea ce dorea aproapele. Era căutat adesea de tot felul de persoane cu diferite probleme, răspunsul său era totdeauna presărat cu iubire. E uimitoare puterea iubirii sale care era însoţită mereu de o simplitate rară, de o privire curată, de o umilinţă adâncă. Stătea deseori de vorbă,ne mărturisesc cei care l-au cunoscut,cu bărbaţi şi femei de diferite stări şi vârste care-i descopereau secretele lor cele mai intime, niciodată nu s-a întrezărit în el umbra unui gând necurat. Si-a păstrat cu sfinţenie curăţia si a protejat-o şi în alţii. Fecioara Maria i-a fost un sprijin continuu în acest sens. Avea o încredere deosebită în Maria, încredere pe care o recomanda şi altora. Sf. Fecioară nu l-a părăsit niciodată dar l-a favorizat,între altele şi cu o arătare. Tot ea i-a obţinut şi acel spirit adânc de umilinţă ce l-a caracterizat. În focul laudelor ce izbucneau de peste tot pentru virtuţile sale strălucitoare,singurul său răspuns era – „Domnul fie lăudat”. Jertfirea de sine În viaţa lui nu a lipsit niciodată jertfa – rod al iubirii fierbinţi faţă de Dumnezeu şi aproapele,ea a fost din ce în ce mai intensă atingând punctul maxim sacrificiul vieţii. Singura lui bogăţie,putem spune fără teama de a greşi, a fost sărăcia, iar toată viaţa sa nu a avut

6

măcar o chilie a lui. Fără ţară, fără casă, pribeag şi desprins de lucrurile acestei lumi, îşi găsea odihna numai în braţele Celui care nu a avut unde să-şi plece capul. Nu s-a mulţumit numai cu această renunţare. De aceea s-a angajat în posturi, aproape tot timpul postea,mânca doar pâine cu apă. Spiritul său de sacrificiu,din ce în ce mai intens,se va îmbogăţi şi mai mult în contactul cu bolnavii. Stătea lângă cei suferinzi şi bolnavi zi şi noapte, îndurând cele mai mari oboseli. Creşterea sa în iubire şi în capacitatea de jertfire de sine a făcut ca, la 69 de ani, Ieremia să-şi ofere propria viaţă. Ultimele lui cuvinte au fost – „Mor bucuros pentru ascultare şi dragoste”. Ultimul act din viaţa sa a fost plin de ascultare şi iubire. Ascultase şi acum,ca totdeauna,de superiorul său mergând, în bătaia unui ger aspru, la un nobil bolnav. Boala ce i-a afectat plămânul stâng l-a dus repede în mormânt. Acestea ar fi pe scurt principalele coordonate ce le-a trasat Ieremia în drumul său spre VEŞNICIE: - teama de iad şi dorul după cer - iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele - jertfirea de sine. Ieremia este pământul cel bun al Moldovei în care a încolţit şi a adus rod Cuvântul cel veşnic. Spiritualitatea sa profund evanghelică îi conferă o deosebită actualitate şi este pentru noi un model, un exemplu şi un impuls pentru credinţa, speranţa şi iubirea noastră. Pr. Ştefan Babiaş

Programul primirii şi venerării moaştelor la Suceava

22 MAI ora 1700 - primirea moaştelor 23 MAI ora 1100 - Sfânta Liturghie Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008


Tatăl nostru Pr. Claudiu Dumea "Care eşti în ceruri" "Tatăl nostru care eşti în ceruri". Scrie Sfântul Augustin: "Se cuvine şi poate ajuta mult la progresul în cele religioase, ca toţi credincioşii, mari şi mici, să se slujească de simţurile lor pentru a trezi sentimente potrivite şi proporţionale cu măreţia lui Dumnezeu". Ce sentimente vrea Mântuitorul să trezim în inima noastră atunci când ne îndeamnă să privim spre ceruri spunând Tatăl nostru? Sentimentele pe care le aminteşte Sfântul Augustin: sentimente pe potriva măreţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tată, dar în această calitate de Tată nu pierde nimic din măreţia sa dumnezeiască. Dacă noi privim bolta înaltă şi imensă a cerului, ziua luminată de soarele strălucitor, noaptea de puzderia de stele, suntem cuprinşi într-adevăr de sentimentul măreţiei. Însuşi Isus, prin exemplul său, ne îndeamnă să ne înălţăm, nu numai mintea, dar şi ochii spre cer când ne adresăm Tatălui în rugăciune. Evangheliştii notează de mai multe ori acest gest al lui Isus la rugăciune: "şi-a înălţat ochii spre cer". De pildă, la înmulţirea pâinilor, la învierea lui Lazăr, la Cina de adio, din ajunul morţii sale, în introducerea la "rugăciunea sacerdotală". "Tatăl nostru care eşti în ceruri". Expresia aceasta nu-şi propune o localizare a lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu ar locui undeva foarte sus, dincolo de nori, într-un spaţiu inaccesibil, înconjurat de îngeri şi de sfinţi, căci în cazul acesta, ar zice Sfântul Augustin, păsările văzduhului ar fi mai aproape de Dumnezeu decât noi. O asemenea concepţie aparţine păgânisVeni Creator Nr. 9 — Mai 2008

mului. La greci Zeus şi ceilalţi zei din preajma sa - erau 12 cu totul - locuiau pe vârful Olimpului înconjurat permanent de nori. Muritorii nu numai că nu aveau acces pe acest munte sfânt, dar nici nu puteau să privească reşedinţa lui Zeus. Vizitând recent Olimpul n-am putut urca mai mult de o mie de metri. Mai sus, încă aproape 2000 de metri, urcarea este interzisă vizitatorilor. Lui Zeus nici astăzi nu-i place să fie deranjat de muritori.

Când Isus ne învaţă să ne rugăm Tatălui nostru care este în ceruri, vrea să ne spună că Tatăl ceresc este cu totul diferit de taţii pământeşti. Tatăl nostru care eşti în ceruri vrea să spună: Tatăl nostru care eşti şi rămâi Dumnezeu, Tatăl nostru cel Preaînalt, cel învăluit în mister, cel plin de maiestate, cel Sfânt, iar Sfânt, în înţelesul biblic al cuvântului, înseamnă cel trans-

cendent, cel care orbeşte cu strălucirea maiestăţii sale pe îngerii care se văd nevoiţi să-şi acopere faţa cu aripile lor. Isus ne-a îngăduit să ne adresăm lui Dumnezeu spunându-i abba-tăticule. Dar apostolul Pavel îi scrie lui Timotei că acest tătic este "singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi 7


să te apropii, pe care nici un om nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică. Amin" (Tim 6,15-16). Isus a voit ca numele de Tată al lui Dumnezeu să fie înconjurat cu tot respectul, să se evite orice formă de familiaritate excesivă. De aceea ne învaţă că, după ce ne-am adresat lui cu cuvintele: Tatăl nostru care eşti în ceruri, trebuie să spunem imediat: sfinţească-se numele tău, adică recunoască-se maiestatea, transcendenţa numelui tău de Tată. Vie Împărăţia ta: dacă Dumnezeu are o împărăţie, înseamnă că e nu numai Tată, dar şi Împărat. Însuşi Isus când se ruga nu spunea doar abba - tăticule - ci adăuga un adjectiv: Tată sfânt, adică Tată plin de maiestate, sau Tată drept, adică tată care rămâi judecătorul ce înfăptuieşti dreptatea, care îl ierţi pe copilul ce se căieşte, dar îl pedepseşti pe cel care refuză să se convertească. Lipsa de respect şi familiaritatea excesivă cu Tatăl ceresc nu constituia un pericol prea mare pentru ascultătorii lui Isus. În climatul patriarhal al familiei evreieşti tatăl era totodată stăpânul şi copiii păstrau distanţa cuvenită. Pericolul, în schimb, e mare în timpurile noastre când taţii pământeşti şi-au pierdut autoritatea, când copiii îşi tutuiesc tatăl sau le adresează apelative ca: băi, tată! E pericolul de a proiecta asupra Tatălui ceresc imaginea deformată a taţilor pământeşti şi aşa ajungem să vedem în Dumnezeu un bătrân venerabil, cu barbă albă, care nu se poate supăra pe cineva, care zâmbeşte, închide ochii, sau, în tot cazul, nu poate lua în serios păcatele copiilor săi de pe pământ, cu atât mai 8

puţin nu l-ar lăsa inima să-i arunce în iad. Faptul că Tatăl nostru este în ceruri ne spune că el nu poate fi cuprins în schemele noastre mintale şi în formulele noastre verbale: "Gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre" (Is 55,8-9).

"Tatăl nostru care eşti în ceruri." Cerurile, locuinţa lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi. Infinit fiind, el singur infinitatea sa divină. Dar, ca şi cum nu s -ar simţi în largul său în locuinţa fără hotare a dumnezeirii sale, îşi zideşte o locuinţă în plus: această locuinţă este omul. "Desfătarea mea este de a fi împreună cu fiii oamenilor." (Prov 8,31). "Dacă cineva mă iubeşte, Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi vom face lăca1 la el." "Voi sunteţi templul lui Dumnezeu... Şi templul lui Dumnezeu care sunteţi voi înşivă e sfânt." Iar când spunem: "Tatăl nostru care eşti în ceruri", de fapt spunem: Tatăl nostru care Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008


eşti în sufletele celor drepţi, Tatăl nostru care locuieşti în inimile noastre. "Purtăm această comoară în vase de lut." Scrie Sfânta Tereza cea Mare în Calea desăvârşirii: "Să presupunem că în interiorul nostru se înalţă un palat foarte somptuos, în întregime din aur şi pietre preţioase, vrednic în tot cazul de un stăpân atât de mare. Gândiţi-vă, că voi contribuiţi la înfrumuseţarea acestui edificiu. Acest palat e sufletul vostru: căci atunci când un suflet este curat şi înzestrat cu toate virtuţile, nu există edificii care să-l poată întrece în frumuseţe şi cu cât sunt mai mari virtuţile, cu atât strălucesc mai mult pietrele preţioase. Imaginaţi-vă că în acest palat locuieşte acel mare rege care a voit să devină Tatăl nostru, aşezat pe un tron nespus de preţios, care este inima noastră." Cerul e sufletul în care se află harul sfinţitor. De aceea ne spune Sfântul Augustin "distanţa spirituală care îi separă pe cei drepţi de cei păcătoşi, e la fel de mare ca şi distanţa care, în lumea vizibilă, separă cerul de pământ". Dumnezeu suportă omenirea şi istoria ei va continua, cu tot puhoiul de crime şi păcate, atâta vreme cât va exista un număr de suflete în harul sfinţitor, în care Dumnezeu să poată locui. E ceea ce deducem din cuvintele adresate lui Abraham: Dacă sunt zece drepţi în care eu să pot locui, nu distrug Sodoma, deşi a ajuns în ultimul hal de corupţie. "Purtăm această comoară în vase de lut." O comoară pe care trebuie să o descoperim mereu. Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008

Noi suntem, ne învaţă acelaşi Sfânt Augustin, ca un sclav neştiutor de carte căruia stăpânul i-a încredinţat misiunea să poarte un manuscris preţios. Îl duce, dar nu ştie ce duce. Noi ascundem în adâncul inimii noastre un izvor, deasupra căruia se află o piatră uriaşă. E necesar, ne spune Sfânta Tereza cea Mare, dezvoltând tema castelului interior, să dăm la o parte pietroiul patimilor şi păcatelor noastre, să închidem ochii, să astupăm urechile, ca să putem descoperi acest izvor interior, să-i auzim susurul, să-l auzim pe Dumnezeu ascuns în sufletul nostru, mai lăuntric decât tot ce este mai lăuntric în noi. A ne goli inima de tot ce este inutil, frivol, artificial, egoism, ambiţie, vanitate, invidie, înseamnă a crea un gol, un vid, absolut necesar ca Dumnezeu să poată locui în noi. Înţeleptul chinez, Lao-Tze, în poezia sa Vidul median arată că nu există forţă mai mare decât acest vid, în care Dumnezeu poate să locuiască şi să lucreze: "Deşi treizeci de spiţe se întâlnesc în butucul roţii, Vidul din interiorul butucului Pune carul în mişcare. Vasele sunt plămădite din lut, Dar vidul dinăuntru. Le hotărăşte întrebuinţarea. Camera e alcătuită din ziduri, Dar tot vidul. Îngăduie să fie locuită."

9


Pentecoste

Deschideţi, voi toţi, uşile şi ferestrele voastre! Faceţi loc Celui care vine! El este Duhul lui Dumnezeu! El umple Universul, El este Duhul Celui Înviat! Faceţi-i loc! Aclamaţi-l din adâncul inimilor voastre! El vine … Duhul vijelios! Duhul de foc! Duhul viu! El este acolo, în adâncul inimilor voastre! El este flacăra care vă consumă! El este lumina care străluceşte în ochii voştri! El este acolo… acolo unde sunteţi… acolo unde trăiţi! Deschideţi larg ochii voştri şi vedeţi urmele trecerilor sale! El este acolo… în voi! 10

El este Mişcarea membrelor voastre, Suflul care vă animă, Iniţiativa pe care o luaţi, Spiritul spiritului vostru, Inima inimii voastre, Sufletul sufletului vostru! El este frumuseţe! El este bunătate! El este blândeţe! El este imprevizibilitate! El este libertate! El este iubire! El este mângâiere! Sursă inepuizabilă! Foc arzător! Lumină călduroasă în mijlocul nopţilor voastre! Dulce prospeţime în inima zilelor voastre! Inteligenţă, El creează…. Înţelepciune, El inspiră …. Tărie, El realizează….. Creativitate, El iese de pe drumurile bătătorite… El este Duhul lui Isus! Cel care vine să împlinească misiunea Fiului! El actualizează pentru noi Cuvântul lui Cristos! El ne face să intrăm în misterul Iubirii infinite a Tatălui! El este puntea de legătură între cer şi pământ! Vino, Duh al Domnului meu! Vino, Duh al Dumnezeului meu! Vino, duh al Rusaliilor! Trezeşte Universul! Transformă lumea! Dă-ne profeţi! Creează în noi un spirit nou! Vino Duhule Sfinte!Vino, Duh al Celui Înviat! Vino, Duh de lumină! Împrospătează-ne sufletele! Ascuţi-ne auzul! Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008


Deschide-ne ochii! Eliberează-ne inimiIar chezăşia pentru faptul că Dumnezeu le! se va angaja faţă de israeliţii înrobiţi Vino, Duh al începuturilor! Vino, Duh al poate fi văzută în ceea ce i-a mai spus Paştelui! lui Moise – numele său, „Iahve” – căci Vino, Duh care plana deasupra apelor după felul de a gândi al celor din vechicreaţiei! me, dezvăluirea numelui unui zeu îi Vino, Duh al celei de-a opta zile! Vino şi aşeze pe oameni într-o relaţie de deosenu întârzia…! bită intimitate cu acel zeu. (Sr. Marie Antoinette Saade – SFM) Urmează acea istorie minunată: Moise merge la Faraon şi-i înfăţişează cererile sale, iar Faraonul încăpăţinat este silit să cedeze în urma vestitelor zece plăgi.

POVESTEA EXODULUI (Continuare) Unele părţi ale istoriei Exodului merită subliniate. După o scurtă introducere ce descrie situaţia grea a evreilor şi primii ani din viaţa lui Moise, Iahve intervine în istoria lui Israel. Acesta avea să fie începutul autoimplicării lui Dumnezeu în istoria poporului său, implicare a cărei cronică se va înregistra în paginile Vechiului Testament vreme de mai bine de o mie de ani. Cum surprinde cartea Exodului măreţia acestui eveniment? Când dispăruse orice amintire despre Dumnezeu, Adesea cititorul de azi nu-şi dă seama iată că Moise este chemat să-şi aminteas- de dramatismul acestei scene. Noi acum că de El. Semnul a fost rugul aprins. ştim că există un singur Dumnezeu şi Dumnezeu nu i-a comunicat formulări uităm că egiptenii (şi toate celelalte podoctrinale, nu l-a dăruit cu experienţe poare vechi) credeau în mulţi zei, iar mistice; intervenţia divină a îmbrăcat Faraon era, într-un anume sens, unul tipul de limbaj pe care Moise îl putea dintre acei zei. De aceea, înainte ca înţelege de îndată: Dumnezeu i-a făgădu- israeliţii să poată fi liberi, trebui să se it să-i scoată pe evrei din robie. dea o bătălie dumnezeiască, o luptă Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008

11


dintre cele două divinităţi, Iahve şi Faraon, până când unul era învins. Teologia noastră este, ce-i drept mai rafinată, dar teologia celor vechi năştea istorisiri mai reuşite! Cea de a zecea plagă a adus eliberarea şi prima sărbătoare a Pesah-ului. Acum este universal admis faptul că masa de Pesah se leagă de ritualuri mult mai vechi decât Exodul, dar toate sensurile alimentelor şi ritualurilor ei se leagă acum de noaptea în care toţi întâii – născuţi au pierit.

Biruinţa finală a lui Iahve asupra lui Faraon urma să aibă loc la Marea Roşie. Din nou evenimentele istorice rămân pe veci acoperite de tradiţiile Exodului precum carele egiptenilor de valurile mării. Fie că preferaţi să vă închipuiţi pereţi de apă stând ca nişte blocuri turn şi formând o gardă de onoare pentru israeliţii care fugeau, ori imaginea, mai modernă, a unui teren mlăştinos secat pe moment de vânturi puternice, semnificaţia evenimentelor de la Marea Roşie rămâne aceeaşi în viziunea : acum Israel este cu adevărat eliberat, scăpat o dată pentru totdeauna de stăpânii egipteni. Un popor liber, întradevăr; dar se pot numi, la vremea aceea, o naţiune? În realitate erau doar o gloată rătăcitoare, condusă de figura carismatică a lui Moise. Cea mai mare parte a factorilor care aveau să transforme pe Israel într-o naţiune (legi, structuri, teritoriu ) au fost rezultatul legământului de la muntele Sinai. (Va urma)

REŢINEŢI! Şi în viitor aşteptăm din partea dumneavoastră sugestiile literare, critice, experienţele personale pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora pe adresa redacţiei noastre:

venicreator_sv@yahoo.com Revista în format electronic dar şi alte informaţii de interes religios le puteţi găsi pe adresa de Blog a Parohiei noastre:

http://blog.360.yahoo.com/blog-BCG781MnfqjJM19aUyKUP2XL_ex64w

Veni Creator Nr. 9 — Mai 2008


Veni Creator Nr. 9  

Revista Parohiei

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you