ANCHETĂ ANTITEZE
oameni; ba chiar ultimii: / nu ca statut, ci cronologic, cu ei / şi cu gândacii de bucătărie / se va-ncheia istoria vieţii pe / pământ – apocalipsa locului lipsă, / în care sub panta atmosferei e-un pântec / încins de fasciile necinstite / scintilând sub pisces; de-aici om face / rost cu rostul de gustarea gurii: / tre’ să băgăm în noi, să-mbucăm bancnote… Ceea ce n-ar fi fost vreo noutate – se zice oricum că muncitorii români şi moldoveni de-aia au spart piaţa-n italia, că se mult ţumesc cu puţin, ba chiar luni la rând nu iau niciun ban şi tot nu crâcnesc să nu piardă postul – şi vara cică-i mai bine că dorm afară şi nu cheltuiesc aproape nimic, plus că li-i ruşini să vină acasă cu buza umflatî. Dar în vikend au talcioc pe-un maidan la marginea romei – foc, grătare, lăutari, lături, cârd cu-acordeoane, cârâieli şi tropot, popi de popotă, popouri prin fustane, popor, festin, creştin:
se zice oricum că muncitorii de-aia au spart italia, cu puţin, pe piaţă, luni la rând tot niciun ban ca să nu piardă vara cică dorm mai bine căci nu prea cheltuiesc nimic plus că-s acasă până-n buză Dar vineri rup, primesc, au dar un loc al lor la margine acolo unde-s romii-n loc şi gura ruptă-a târgului, cârâind la muzica bătută-n bot tot tropăind din trupuri goale când taie vaca de vacanţă:
{[Sorin Parizer, live:] Vai de mine, mama mea / a plecat în spania / singură-s că n-am nici tată / ăsta noroc chior de fată / fără haine-s la bunica / n-avem de mâncat nimica / am plecat şi eu la roma / cine m-o mai lua acuma…} Popoacă cu burtoacă, mirean cu burtan, / târtan cu turtă, burtă-n scurtă, / slugi în blugi, fungi cu pungi, / ciungi bălângi, fârtaţi la cârnaţi, / cârniţi, ciuciţi, fleici prin flenci / şi mici sub muci, ţuici la ţânci / şi vodci în voci, cu vin în venă-n / vrie-n van, cu trage-a rage… / copiii patinau pe grămezile de coji de seminţe iar adidaşii albi scormoneau noroiul maidanului / cu Laura Lavrig şi copilu’ minune-auzindu-se / până-n centru-n oraş – când se-ntunecă vine briza dinspre fluviu şi ne strângem pe margini fluturând bancnote, prea puţine, prea mulţi… Europe, europe We’re at the end of our rope True, sorrento, true, margento, Bob Holman’s whole-booked SemiCento: ...Numai poetu-şi vinde sufletul pentru a-l despărţi de trupul pe care atâta îl iubeşte Adio, artă prea dragă să te stăpânesc. Abisul nu ne sfâşie. Ne cuprinde. La mijlocul călătoriei vieţii mele Eram dator să semăn ochi!... un câmp, pe care-n loc de iarbă cresc priviri EU-rope, EU-rope antiteze
NR.3/2010
57