Page 1


Coperta şi ilustraţiile secţiunii Mari pictori nemţeni: reproduceri după lucrări ale pictorului C. D. Stahi, aflate la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ şi la Palatul Culturii din Iaşi. Număr ilustrat cu fotografii de Vasile Baghiu

COLEGIUL REDACŢIONAL Cristian Livescu – director-editor Vasile Baghiu – redactor-şef Constantin Tomşa – secretar general de redacţie Virgil Răzeşu – director de proiect Redactori: David Alexandru, Constantin Bostan, Gheorghe A. M. Ciobanu, Genţiana lonescu, Mihai Merticaru, Constantin Munteanu, Dorin Ploscaru, Gheorghe Simon, Lucian Strochi, Cezar Ţucu Oliv Bezem – concepţie grafică Redactor asociaţi: Francisca Ricinski (Germania), Eugen Cojocaru (Germania), Dimitrie Grama (Danemarca), Magda Ursache (Iaşi), Nicolae Coande (Craiova), Ioan Neacşu (Bacău) Nicolae Căruceru, Mihai Hanganu – coordonare financiară Revistă afiliată la ARIEL Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare din România), Preşedinte - Nicolae Manolescu; vicepreşedinte - Gabriel Chifu Adresa redacţiei Antiteze: Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ Strada Mihail Sadoveanu nr 21, Piatra Neamţ revista.antiteze@yahoo.com Revistă editată de Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ, sub egida Uniunii Scriitorilor din România Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ (preşedinte praf. Vasile Pruteanu)


Sumar EDITORIAL Cristian LIVESCU, Glose la o polemica pe seama premiilor literare / 3 POESIS Nora IUGA, Petrecerea de la Montrouge (fragmente lirice) / 8 MARI PICTORI NEMŢENI - C. D. STAHI / 11 PROZĂ Emilian GALAICU-PĂUN, Dus-întors, o zi / 32 POEZIE GERMANĂ: Michael KRÜGER (prezentare şi traducere de Andrei Zanca) / 50 JURNALE / MEMORII Paul GOMA, Jurnal 2010 / 58

PROZĂ Flori BĂLĂNESCU, Bobiidragi / 76 DOCUMENT Ioan NEACŞU, Jurnal de campanie / 79 POEŢI ROMÂNI DE AZI Gabriel NEDELEA / 85 Simona-Grazia DIMA / 89 Ştefan BOLEA / 92 Nicolae COANDE / 96 Augustin IOAN / 99 Dorin PLOSCARU / 104


Alexandru PLEŞCAN / 112 Sorin-Mihai GRAD / 115 Mihai MERTICARU / 120 ISTORIE LITERARĂ Cristian LIVESCU, Poezia lui Matei Călinescu / 122 PROZĂ Constantin ABĂLUŢĂ, Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului / 129 DEBUT Manuel ZALBA, Bazooka-Girl / 134 ESEU Daniela MICU, Dialoguri peste pragurile lui Paul Celan / 139 POEZIE SLOVACĂ DE AZI (Traducere de Attila F. Balázs) Maria Haraszti / 142 Jitka Rožňová / 143 CRONICA LITERARĂ Constantin TOMŞA, O antologie a sonetului / 145 ANTROPOLOGIE David ALEXANDRU, Simbolistica apei în ritualurile funerare / 149 TEATRUL TINERETULUI Genţiana IONESCU, O regizoare britanică şi lumea românească de azi / 153 ESEU Gheorghe A. M. CIOBANU, Romantismul / 161 LIMBA ROMÂNĂ Mihai MERTICARU, Agramatismele, cancerul limbii / 166


EDITORIAL

Cristian LIVESCU

GLOSE LA O POLEMICA PE SEAMA PREMIILOR LITERARE Mi-a plcut întrutotul reacia poetului Gellu Dorian în aprarea Premiului Naional de Poezie „Mihai Eminescu”, acordat în fiecare an de 15 ianuarie, de ziua poetului nostru naional, premiu pus în discuie cel puin neinspirat de un oficial al Uniunii Scriitorilor (v. artic. Instituia premiului naional, în „România literar”, nr. 19/ 28 mai 2010). tim c tot ce este expus determinativului naional e de natur s irite, s produc strâmbturi din nas unor spirite „subiri”, precum Patapievici, Negrici sau Crtrescu, dei – aa cum se întâmpl i în cazul altor naiuni europene care îi respect tradiia, fie i în familia UE – noi continum s credem c avem un Poet naional, arhetip i reper al celorlali mari poei aprui spaiul românesc în ultimul secol i jumtate de literatur. Dac trimitem în derizoriu i acest premiu, menit s încununeze o carier i un destin consumat în trâmul scrisului poetic, dac i cu acest lucru, construit cu greu, chiar cu sacrificii materiale, ne artm reinui sau suficieni în opinie, putem închide i Uniunea, i revistele, i casele de creaie; nu mai au nici un rost, dac ele nu mai ofer argumente ale performanei în materie. Într-adevr, Premiul „Mihai Eminescu”, iniiat imediat dup revoluie de regretatul Laureniu Ulici, nu e nici pe departe unul „zonal”, cum se spune în articol (i mie mi-a srit în ochi, la lectura articolului su, acest cuvânt strâmb, preluat de la competiiile sportive), iar punerea sa alturi de Premiul „Tudor Arghezi” de la Tg. Jiu, un premiu cu o investiie i de imaginaie, i financiar mult mai modest, ine de domeniul icanei rutcioase. Care s fie mobilul acestei intervenii surprinztoare, prin efectul de minimalizare pe care i-l dorete, acum, când campania de alegeri în sânul Uniunii a trecut? A ajuns s pictiseasc în aa msur Premiul de la Botoani, încât trebuie inventat un altul? Sau trebuie s ne mulumim numai cu evenimentul premiilor anuale ale Uniunii i ale asociaiilor din ar, care nu mai trebuie umbrite de alte certificri valorice? Conform noului statut al USR, se tie, au fost investite dou jurii pentru premiile anuale: unul care nominalizeaz antiteze

NR.2/2010

3


autori i cri, pe genuri, i un altul care stabilete laureaii, din rândul celor selectai în „preliminarii”. A fost aa o „cea” în toamn, la discuia pe seama noului statut, încât nu a srit în ochi aceast prevedere cel puin bizar. Va s zic, un juriu „citete” (un fel a spune) câteva zeci, poate sute de titluri, reine ce i se pare mai bun, dup care vine un alt juriu – mai bun? mai serios? mai „determinat”? oricum mai vizibil decât primul – i hotrte cine merit laurii. Modalitatea deine o doz bun de hilar! Aa de pild, juriul final ar avea pe cine s dea vina, în cazul în care palmaresul va fi considerat discutabil; în timp ce juriul preliminar va putea arunca lesne ocara unor opiuni neinspirate pe seama juriului final. În plus, cele dou „filtre” instalate pe drumul spre podium nu fac decât s piard „urma” acelor preferine sugerate, orientate, existente întotdeauna în preajma juriilor. Dar intervenia lui Gellu Dorian, cel ce a consumat mult energie pentru a menine, în fiecare an, nu numai datele regulamentul la Premiul Naional, ameninat mereu de malefice tranziii i reforme, ci i anvergura manifestrilor însoitoare (simpozioane, recitaluri, pelerinaje etc.) are totodat meritul de a face un bilan necesar al acestei „instituii”, cum o numete el pe drept cuvânt. Aflm astfel c finanarea proiectului a fost i este suportat în bun msur de Primria Botoani i abia în ultimele cinci ediii cu „o real contribuie” venit din partea Uniunii Scriitorilor. Ce-ar putea s irite atunci într-o asemenea distribuie de roluri? Nu cumva faptul c premiul a fost ferit de influene, de „vize” i o.k.-uri incomode, dând impresia unei oarecari independene, prin refuzul de a fi la cheremul unei singure opinii (juriul e alctuit cu consecven din critici literari i universitari din patru mari centre culturale – Bucureti, Iai, Cluj-Napoca i Timioara) i „nu a cedat la nicio presiune, la niciun trafic de influen”? Iar aici nu putea fi vorba firete de presiuni ale vreunui „mogul” din interiorul scriitorimii, ci doar de interese politice obscure sau conjuncturale. Atunci de ce se intenioneaz – dac e s continum bnuielile – expedierea în derizoriul „zonal” al inutului care a dat rii câteva genii certe, i insinuarea unei alte formule, „centrale”, cu o mai bun regie a disimulrii, atunci când intervin „lucrturile” dâmboviene? Dac ne aplecm mai atent asupra diagramei acestei aciuni ce st s împlineasc dou decenii, poate vom mai risipi ceva din îndoielile care îi învluie statutul. Beneficiarii de pân acum ai Premiului „Mihai Eminescu” au fost din generaii diferite, dar ponderea o dein „aizecitii”, i cred c merit s enumerm pe cei intrai în „galeria” laureilor: Mihai Ursachi (1941-2004) în 1991, urmat de: Gellu Naum (1915-2001), Cezar Baltag (1937-1997), Petre Stoica (1931-2009), Ileana Mlncioiu (1940), Ana Blandiana (1942), tefan Aug. Doina (1922-2002), Mircea Ivnescu (1931), Cezar Ivnescu (19412008), Constana Buzea (1941), Emil Brumaru (1931), Ilie Constantin (1939), Angela Marinescu (1941), erban Foar (1942), Gabriela Melinescu (1942), Adrian Popescu (1947), Mircea Dinescu (1950), Cristian Simionescu (1940), Dorin Tudoran (1945), acesta din urm premiat la ediia din 2010. Câteva observaii, la o simpl privire, se impun. Pragul anului 1951, ca an de natere al 4


EDITORIAL

poeilor premiai, nu a fost pân acum nicidat depit. Majoritatea laureailor o formeaz poeii nscui în deceniul cinci (între 1941-1950), adic 10 la numr; doi sunt nscui înainte de 1931, iar apte aparin deceniului patru. Nu s-a inut seam de o cronologie anumit, ci numele alese pe list au venit oarecum „pe srite”. Câiva dintre acetia sunt mari poei, de cert rezonan european: Ursachi, Naum, Blandiana, Dinescu; trei locuiesc în strintate: Ilie Constantin, Melinescu i Tudoran; Bârladul, mica urbe moldav, vine cu dou nume de marc: Cezar Ivnescu i Cristian Simionescu; câiva sunt i traductori emineni de poezie european, dincolo de lirica lor: Petre Stoica, Mircea Ivnescu, erban Foar; prima poetes inclus în palmares a fost Ileana Mlncioiu, în 1995, urmat de alte patru. Nu toi premiaii au fost membri fideli ai Uniunii Scriitorilor. Câteva nume puteau fi amânate, în favorea altora, fr ca bilanul s fi suferit valoric. S vedem îns ce nume au fost omise de la podiumul de premiere unele chiar i dintre nominalizai – i ne referim nu la autori decedai (ca Alexandru Lungu, Dan Laureniu, Ioanid Romanescu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, cert nedreptii, sau Marin Sorescu, rspltit cu alte numeroase premii în strintate, încât acesta poate n-ar mai fi contat), ci la cei aflai în via i care se bucur de o bun i foarte bun cot valoric, având – în cazul unora – o receptare superioar celor preferai pân acum, direct proporional cu discreia: Irina Mavrodin (1929), Aurel Ru (1930), Nora Iuga (1931), Ovidiu Genaru (1934), Ion Gheorghe (1935), Gheorghe Grigurcu (1936), Constantin Ablu (1938), Gheorghe Istrate (1940), Vasile Vlad (1941), Adrian Punescu (1942), Dinu Flmând (1947), Ion Mircea (1947), Cassian Maria Spiridon (1950), Liviu Ioan Stoiciu (1950), Gheorghe Iova (1950). Dintre acetia ar trebui alei urmtorii cinci-zece laureai, pân s intre pe firmament generaia „optzecist”, recunoscut pentru setea ei de onoruri i fotolii ale clasicizrii. Se poate ca tocmai acest schimb de tafet între generaii poetice bine conturate s produc o lupt surd în vederea trecerii cât mai rapide a pragului anului 1951, pentru o serie de autori care i-au pierdut rbdarea în ateptare. Pân s se ajung la Crtrescu, cel care l-a denigrat necuviincios pe Eminescu, dei s-a înfruptat din gândirea acestuia (vom publica un interviu inedit al regretatei acad. Zoe Dumitrescu Buulenga, în care aceasta aternea cuvinte amare despre fostul ei student, devenit penibil portretist de muribunzi!) – ei bine, la Crtrescu se anun a fi marele impas al premiuluiîn discuie, peste câteva dintre numele enumerate mai sus, dac este s fim coreci, nu se poate trece! Cartea dorinei de a re-coordona i bulversa cu orice pre Premiul de la Botoani aici pare s se joace... Cât privete considerarea Premiului „Mihai Eminescu” ca antecamer de ofert româneasc pentru Premiul Nobel, e greu de presupus i de crezut aa ceva, cât vreme în afara rii juriile sunt mult mai bine informate referitor la biografiile literare ale scriitorilor, de la noi i de aiurea, decât cele din ar, apelând chiar la „documentarele” i arhivele serviciilor secrete, mai ales dup vestita întâmplare cu morocnosul Günter Grass. Prin asemenea „verificri” antiteze

NR.2/2010

5


credem s fi trecut i recenta laureat, Herta Müller, care i-a trit jumtate din via în România, acumulând o experien nefast de „urmrit” i victim a „serviciilor”, evident altele decât cele care astzi i-au dat o.k.-ul. Ce tare trebuie s se fi amuzat, în urm cu vreun deceniu i ceva, membrii juriului Nobel, când au constatat c în dreptul unei propuneri insistente venite din România se instalase, pe ecranul calculatorului, un asterisc de alarm! Poetul respectiv abia luase „Premiul Eminescu” i fcea figur cât se poate de activ în opoziia anticomunist de la noi. Cred c nu trebuie s ocolim subiectul acesta, oricât de delicat: cel puin doi dintre cei înscrii pe firmamentul laureailor de la Upsenia au fost informatori longevivi ai fostei Securiti, semnalai ca atare de pres (pân la colegii de promoie ai lui Petru Romoan mai este cale de urmat); s-ar putea s fi fost i alii, arhiva este înc în curs de cercetare, i sunt curios cum vor fi menionate i asemenea amnunte în „antologiile de autor” pe care le pregtesc gazdele ediiei jubiliare a festivitilor, cea din ianuarie 2011. În definitiv, trebuie spuse i asemenea lucruri! Cu bune, cu rele, toi sunt poeii notri, aparteneni unei istorii literare destul de accidentate în ultimele decenii, incomparabil mai agitat decât ceea ce se întâmpl azi, când fiordul literelor române pare o biat balt ocolit de furtuni. Aceast dificultate a documentrii pe seama existenei obscure a autorilor de prim-plan, complicat i de contribuia unora dintre ei la revoluie i dup revoluie, explic în mare msur blocajul în care se afl interesul pentru monografii consacrate scriitorilor în via. Un eseist respectabil, Mircea Mihie observa nu de mult – în jurul acestei teme cu totul serioase – lipsa vizibil a bigrafiilor scriitorilor românicare au trecut de faza receptrii foiletonistice, punând-o pe seama „discrepanei gigantice între scrisul i comportamentul unor autori contemporani”. i mai departe: „N-am s îneleg niciodat cum un suav lyricist e în viaa de zi cu zi un satir respingtor, ce las în urm pârâuri de bale (!!) ru mirositoare, trdând o lips de caracter de-a dreptul monumental.” (v. artic. „De ce nu se scriu biografii ale scriitorilor români?”, în „România literar”, nr. 27 / 11 iulie 2008). Biografiile de azi nu mai accept lacune de informaie sau treceri sub tcere a unor „accidente” de caracter i nici amânarea lor, de la o „prescriere” la alta. S nu ne închipuim c alte ri stau mai bine, din acest punct de vedere, c au scriitori ca nite îngerai coborâi cu aripi scrobite din Parnasuri eterate. Francezii au i ei destule revelaii de arhiv, nu mai vorbim de nemi, unde scriitorimea estului e luat la bani mruni i nu se tie cât i câi rezist, iar la rui tvlugul trece nemilos peste o întreag promoie brejnevist, dup ce i aceasta o trecuse prin aprige furci caudine pe cea dinaintea ei. De aceea poate cultul istoriilor literare s-a ofilit în multe culturi, în timp ce la noi unii înc se mai iluzioneaz cu micul „loc de veci” obinut prin vreun croi gros de pagini care periodic strig „adunarea pentru apel”. O asemenea pruden, justificat, de abordare biografist a autorilor pune în dificultate orice iniiativ de premiere, dei se spune c valoarea operei primeaz. i totui istoria ultimelor decenii ne înva c scriitura i biografia emitorului ei fac un corp unic i comunicant. Fiecare scriitor este un „caz” în 6


EDITORIAL

felul su, a avut sau mai are ceva de ascuns în ceea ce-l privete. Istoria las cicatrici adânci pe trupul oricui intr în uvoiul ei. Asta se întâmpl nu numai în societile „închise”, opresive, unde chiar autoritarismul îi împarte pe creatorii intrai în viaa public în „buni” i „ri”, în „servili” i „incomozi”, în „ludtori” de campanie i „sceptici” neindulgeni (vedem de altfel ce se petrece i azi, când cârduri de „profitori” s-au rzleit de „masa critic”, promiându-ne nu peste muli ani s asistm la o alt „judecat de apoi”, nu se tie cât de sângeroas), ci i în societile aa-zis „deschise”, unde „operatorii” în ale artei sunt marcai de acelai „cadavru din dulap” ce nu le d pace, pân s spun singuri adevrul. În pofida opiniilor agresive sau gingae circulate în ultima vreme, consider c înc avem puine premii literare, fie i de recunoatere „zonal”. Merit s se vorbeasc mai mult despre scriitori, indiferent de vârste, s fie mai bine cunoscui, cu mai mult îndrzneal, pe scena mediatic, ocupat abuziv i obositor de politicieni i silicoane. Iar premiile, mai ales în provincie, sunt productive, aduc emulaie în breasl i în rândul tinerilor, unde tendina celor sedui de literatur e din ce în ce mai firav. Greul unei literaturi nu e dus de genii, ci de talentele medii, obinuite...

antiteze

NR.2/2010

7


Nora IUGA

PETRECEREA DE LA MONTROUGE (fragmente lirice)

n-a dansat cu ei nu i-a pus trandafir la ureche nici poezii cu mîna stîng n-a scris îi czuse cheia în lift mai liber ca moartea era cînd i-a deschis esmée * ce faci m-a întrebat merg tai aerul plriile sînt mai sus nu rnesc pe nimeni i zpezile de pe Kilimandjaro sînt mai sus chiar nopile albe ale mansardelor unde patul i vinul numai foarfeca acestor picioare se tocete continuu * pîn fac cafeaua poi s-mi rsfoieti carnea s citeti aventurile unei intenii care vrea s treac de cercul polar sprgînd termometrele i s vin unu mic i sfios 8


POESIS

s intre alb i s ias rou s-l pun în lighean i s-l spele s se încpîneze s-l spele s-l spele pîn la demen i s plîng sfîietor dup unghia rupt * mai sînt spaii albe între filele acestui caiet dar mie nu mi-au plcut taurii niciodat semn cu acele femei din haremuri îndrgostite de eunuci semn cu brbatul de patruzeci de ani mîngîi sînii statuii roii de frig erecia în absena ereciei e parfumul trandafirului decapitat de ce ine esmée s-mi explice avantajele ginilor de vînt * haina veche se tîra pe labele dinapoi tia c vrei s intri în noaptea asta dar mai venea i luna i toate zarzavaturile electrice fceau viermi începea carnavalul * frumos eti tu iubitul meu ca ploaia i mazrea în gura iedului cercelul tu i nici o vin n-au gsit la tine cînd i-au tiat cu foarfeca poplinul cmii în amiaza mare iubitul meu mai tii cum ip vara brotacul verde pe frunza verde tu pe burta mea antiteze

NR.2/2010

9


* poveti cu copii galbeni în dimineaa de nisip la canion melci alunecoi sînt degetele tale împratul meu de astrahan i ptrunjel dou ri se destrbleaz în tine vreau s fiu ziua ta de natere * esmée e femeia visurilor mele spune parautistul e chiar mtasea mea alb i gras bucata mea de aer casse-noisette-ul meu zburtor cînd m strînge prea tare vreau s sun la salvare dar îmi rspunde un vulcan * chiar nu mai mi-e fric nici hipopotamii nu mor dac n-au paturi moartea vrea un pat vrea s facem moarte cum facem dragoste nu cînd vine valul fr s bat la u * în balansuarul orelor libere ne îndreptam spre rio grande dac se vars paharul cu vin pe mocheta bordo tot nu conteaz un soare palid iese din nor cum iese un ou din gin ce-ar fi s rmînem aici i s nu mai murim

10


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

C. D. STAHI INEDIT Colecia dr. Emilia Milcoveanu

Viaa i activitatea pictorului Constantin D. Stahi scris de el însui, pe când era în etate de asezeci i cinci de ani În Iai, anul 1909 Eu, Constantin D. Stahi, pictor, ajungând la etatea de asezeci i cinci de ani, am crezut c ar fi bine i folositor pentru mine i pentru ali oameni, cari cuget, triesc ca adevrai oameni i care, prin experiena vieii, îi dau seama de au fcut bine sau ru – s scriu în ce chip s-au scurs anii vieii mele; cari au fost cauzele favorabile i nefavorabile ce s-au silit a urma calea ce am fcut, cariera ce am îmbriat, cum i mediul în care am crescut. Voiesc s art generaiilor viitoare, dac aceste rânduri vor merita s fie cetite i pstrate, ce mari pagube am avut noi, românii, din cauz c nu era cunoscut copiilor simul naional, acest sim care îndeamn la activitate, care insufl individului mândria de a cultiva literatura i artele sale naionale, dorina de a produce ceva în lume, care s fie original i ca atare s fie apreciat de celelalte naiuni i de întreaga omenire. Dup convingerea mea, omul se nate cu caracterul lui, pe acest caracter timpul, mediul i împrejurrile îl modific în bine sau în ru, îns fondul lui rmâne. Este foarte interesant a arunca o ochire retrospectiv asupra vieii poporului român din Moldova, cel puin pentru a ghici cauzele ce au contribuit a-l aduce în starea în care se afl acum. Cel mai ru sistem a fost c simul naiomal era neglijat. La noi nu cultiva nimenea aceast idee sntoas i mântuitoare, mcar atât cât o cultiv românii din Bucovina i Transilvania, cari dac au existat i exist ca popor i naie român, este mulmit numai energiei i puterei lui de via, cum i sacrificiilor ce au fcut i face acum, pentru limba antiteze

NR.2/2010

11


i naionalitatea sa. Despre cultura naional i unirea tuturor românilor nici nu se vorbea în poporul din Principate. Învtorii i profesorii, preoii i laicii nu spuneau elevilor c sunt români i c trebuie s rmân români Religia o preda aceti profesori destul de bine. Datoriile ctre Dumnezeu, ctre aproapele i ctre sine însui erau bine explicate; numai datoriile de român, ctre patrie, nu erau de loc.Rusia a procedat alt feliu. Ea a modificat religia ortodox, pân a devenit ortodox ruseasc. Toi patrioii rui, de la împrat pân la cel din urm ran, sunt adoratorii Sfinte Rossii. Întâi rui, apoi ortodoci, precum Veneienii ziceau odat c sunt întâi Veneieni i apoi cretini. În Moldova ajunsese lucrul c ranii, negustorii i mai ales monahii doreau i struiau s vie pravoslavnicii rui, s ne scape de nevoi i de biruri, cum ziceau ei c ne scpase de Turci, predicând c rusul este milostiv i cretin, ca i noi – i alte idei nenorocite care, din zi în zi înrdcinându-se în mintea românilor, produceau uitare de sine, desnaionalizarea i sinuciderea poporului român. În aceast descriere m voiu inea de adevr pe cât voiu putea, istorisind întâmplrile natural i sincer, precum au urmat i zugrvind tablourile mele de fructe i natur moart, în care am redat natura în naivitatea ei, pe cât mi-a fost posibil i m-a ajutat micul meu talent. Sunt nscut în comuna Dobreni, judeul Neamu, din prini anume: Preotul iconom i duhovnic Dimitrie Stahie i soia lui Maria. Bunicul tatlui meu, numit din botez Stahie, dup numele Apostolului scris în calendar la 31 octombrie. Pe la anul 1760, el a venit din Basarabia, fugind de frica Ttarilor din Bugeag, i s-a aezat în satul Crcoanei, tot judeul Neamu, servind ca diacon la biseric. Fiul su, bunicul meu sau tatl tatlui meu a fost preot tot în comuna Crcoani. El era Subprotoereul (Blagocinul) Constantin Stahie, pe atunci a jucat oarecare rol în afacerile inutului Neamu, c era om activ i energic. La dânsul în ograd s-a adunat, rânduri-rânduri, materialul cu care s-a zidit biserica schitului Horaia, dup planul (degenerat) a(l) Patriarhiei din Alexandria (Egipt), de Arhimandritul Ermoghen Buhu, care în mai multe rânduri a cltorit la Constantinopol, Ierusalim i Egipet. Tatl meu Dimitrie, întâiul copil la prini, s-a nscut în anul 1804, el pân la etatea de 28-30 ani, când s-a cstorit, a fost crescut în serviciul bisericii. Uneori mergând, rmânea mai multe luni în mnstirile: Râca, Neamul, Secul i Duru (1). El era profund cunosctor al serviciului bisericesc (Tipicului). Pe lâng crile necesare unui preot, el avea multe cri bisericeti, cele mai multe tiprite la Monastirea Neamul, între care erau: Biblia român, tiprit la Petersburg, în anul 1817, Vieile Sfinilor pe toate lunile, Ilie Mina – Prolegomena sau Înainte hotrârea lui Dumnezeu, Pricinile desprirei Bisericilor de Apus i Rsrit, Descoperirea Americei, carte tiprit în Transilvania, cu ilustraiuni i altele, pe care cu dragoste le ceteam, când aveam timp. Apoi calendarele lui Gheorghe Asaky, pe care le primea toate odat cu boierii moieri în toi anii. Cu cât însufleire ceteam eu, copil, istoriile de Asaky

12


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

despre tefan cel Mare, btliile cu ttarii etc. care îmi fceau mare plcere i deteptau în inima mea simmântul naional. Tatl mamei se numea Preotul duhovnic tefan Ciocoiu, cu serviciul la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din satul Dobrenii. El cetea aa de duios, c auzindu-l îi venea s plângi. Avea darul c de cetea la epileptici rugciunile Sf. Vasile cel Mare, bolnavii se vindecau. Soia lui, Preoteasa Ilinca, era harnic foc. În timpul anului esea, cu dou femei, pânzuri, licere, scoaree alese i cu laturi pe care de Sân-Petru, încrcându-le în o cru cu doi boi, le ducea la iarmarocul de la satul Talpa i le vindea.

Dimitrie Stahi, cstorindu-se cu Maria Ciocoiu, în urm a fost hirotonisit diacon la biserica din satul Dobreni, iar dup 13 ani preot la acea biseric. Ei au avut 8 copii, dintre care: patru biei i patru fete. Eu sunt al cincilea,, dup rând i etate; câiva au murit de mici. Lâng biserica frumoas de piatr i crmid, construit de un bun arhitect, sub supravegherea i conducerea cucoanei Balaa, mama lui Lascr Catargiu, pe la 1828, se afla o cas cu un antret larg i patru camere mari. Aceasta, la 1849, era coal în care preotul bisericii, Ion de la Kile (2), înva pe biei azbucoavia, ceaslovul, poetirea i cântrile bisericeti, bieii stenilor din Dobreni i Gura Vei, pentru care era pltit cu luna. Tot în aceast cas a fost coala comunal, pân la 1896, când am auzit c s-a fcut local nou, dup cerinele timpului. Doi frai ai mei mai mari urmau la acel dascl i m luau cu ei, ca s m deprind cu coala i s nu fac nebunii acas. in minte c era o iarn grea, omtul mare i tot ningea, nu puteam merge acas o deprtare de 500-600 metri, de aceea mama ne trimitea mâncare cu Toader al lui Gavrilu, argatul nostru. edeam la fereastr i i-nchideau, pe noapte, în pivniele curtei boiereti, ca a doua zi s-i duc mai departe, pân peste Prut. Dup Ion Stoica a venit psalt Pavel Negrea, un vr al mamei mele. El era cântre bun, avea voce de sopran. Negrea a murit la Iai, în 1866, unde era psalt la Biserica Alb. În anul 1850, am antiteze

NR.2/2010

13


intrat în coala Domneasc, pe lâng Biserica Sf. Ioan din Piatra Neam, pe care, terminând-o, am intrat în Seminarul Socola, începând cu clasa a II-a. La Seminar, fcând în trei ani clasa I, a II-a, a III-a i a IV-a, unde atunci era Rector Arhiereul Filaret Scriban. Am terminat i luându-mi atestatul de patru clase, în vara anului 1857, am mers acas, neputând înva mai departe, eu i fratele meu, cci tata ne-a spus hotrât c nu-i mai d mâna s ne in prin coli. În vara anului 1857, maetri zugravi din Iai, Iordache Neculae i Pietra Mariani, cu lucrtorii lor zugravi, au zugrvit zidul, sfinii din catapeteasm i au aurit catapeteasma Bisericii din comuna Dobreni. Când am venit acas, în vara acelui an, i-am gsit în cea mai mare activitate, lucrând unii la politur, alii icoanele catapetesmei, iar Mariani sfinii i ornamentele de pe zid. Mergeam în biseric i stam privind ore întregi – cum zugravii lucrau la icoane i la politur, cum gradat penelul acoperea gruntul cu felurite tonuri i colori... vederea aceasta îmi fcea plcere, c uitam unde sunt. Dar i felul lor de via linitit, meditativ, îmi plcea. Numai cei doi badanagii, Andrei Neamu i Pavel iganu, nu-mi plceau, fiindc srbtorile mergeau la crâm i fceau scandaluri. Eu voiam s înv mai departe în liceu sau seminarie, îns tata nu voia s mai cheltuiasc, neavând mare avere. El îmi spunea: „Sunt mulumit c am putut s v in în coli apte ani de zile (pe mine i pe fratele meu), acum avei atestate, rmânei acas, ajutându-mi la trebi, pân vei avea 18 ani, atunci v vei face diaconi, c mirese v-am i gsit ui nu srace. Nu gândii c dup voi mai am un biat i dou fete? Celei mai mari i-am dat aproape jumtate din averea mea, ca sd o ia diaconu Ioan Foca din Negreti. Oare cât zestre le va mai trebui istorlalte?” Auzind aceste cuvinte, dei eram un biat, am judecat c avea dreptate. Cu toate aceste rezoane, eu voiam i voiam s înv cu plcere, doream a m deosebi prin ceva, a fi folositor, mie i altora. Eu, care citeam toate crile tatei, de mai multe ori, Biblia de vreo trei ori, din scoar în scoar, care întotdeauna citeam i citeam la biseric, cunoscând binior i rânduiala serviciului, va s zic nu eram un tâmpit... eu s rmân cu cât carte tiam, mai muli ani lungi i plicticoi, în satul Dobreni, s-mi fac prieteni direci... flcii satului, buni, ri, i cine tie ce s mai fac?... Eu care i când eram copil nu-mi plcea muli prieteni la joc, nu-mi plcea s înl pe ali copii, primindu-le lucrurile furate de la prini, ci îi sftuiam s le duc acas i s le pun unde au fost. Nu-mi plcea s spun minciuni, pentru c în crile sfinte era oprit, fiind pcat mare, i tiam c Dumnezeu vede toate faptele noastre... Acesta este folosul i binele ce mi-a fcut cetirea crilor religioase, pe lâng acelea învate în coal. Mi-a insuflat frica de Dumnezeu i de iad, care m-a ferit de multe greeli ale tinereei, pân în timpul când cetind crile marilor autori laici, am vzut c omul se compune din materie i din spirit i c este necesar pentru omul ce voiete s fie sntos la corp i suflet, s vieuiasc dup legile sfinte ale naturii, dând corpului ce este al corpului i spiritului ce este al spiritului. Când se sminete acest echilibru, atunci omul nu mai este om, în 14


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

înelesul larg al cuvântului. Cei ce voiesc a fi asemenea cu îngerii, se pogoar mai jos decât animalele cele mai ordinare. Mrturisesc înaintea lui Dumnezeu i a oamenilor, cu inim curat, c pân astzi, în etate de asezeci i cinci ani, nu am voit a înela pe nimenea, nu am oprit dreptul nimnui, am pltit cum am vorbit oamenilor ce m-au servit sau mi-au lucrat ceva: haine, obiecte, sau mi-au fcut alte îndatoriri. M-am ferit i m feresc de procese i judeci, având în minte proverbul: Mai bine o învoial strâmb, decât o judecat dreapt. Un singur proces am avut, fr voia mea, am dat ce am putut, ca s-l termin, i nu mai vreau s mai am altul. Tata voia s fiu preot ca dânsul, dar mie nu-mi plcea preoia din mai multe cauze. În Seminariu vzusem câteva necuviine la clugrii Seminariului, care – dei mai culi – semnau unii cu cei din Monastirea Neamului i schitul Horaia. Pe aceia îi cunoteam foarte bine, când veneau pe la prinii mei, dei tata nu primea bucuros la gazd nici clugri, nici maici, zicând c-i tie el cât preuiesc. Dar i viaa dintre clerul merean nu m atrgea, unde sunt rivaliti i dumnie totodat, din cauza câtigului de lcomie de la poporani. Protopopii mai cu seam ce deslegau pe preoi, sub felurite pretexte, prin cereri de taxe, prezenturi, bani i iar bani, sub toate formele, ca s aib cu ce inea moii în arend. Câte un leu, doi i trei pentru mine, de la botezai, cununai i mori. C atuncea preoii ineau registrele cu actele civile, pe care le scriam eu uneori, c tata scria cu litere vechi, i-i venea greu s le scrie singur, fiind atunce trecut de 50 ani etate. Înc o cauz m-a oprit de a intra în cler. Preotul se însoar numai o dat, dac din nenorocire îi moare femeia, rmânând vduv tânr i în deosebire având i copii, este vai de dânsul, trebuie s devie neonest, vorbit de lume i dispreuit; despre acestea auzisem câteva cazuri. Ocaziunea cu zugrvirea Bisericii din Dobreni îmi arta o cale nou, o carier în care poate-a fi putut face ceva, c mie de copil îmi plcea s scriu cri cu litere ca de tipar, cum sunt manuscriptele vechi, ilustrate cu creionul, crile ce le scriam i le ilustram, desenând cu creionul în text, cum puteam i m pricepeam. Crile ce le scriam i le ilustram: Buna Vestire, Naterea i Botezul lui Isus Cristos; ba înc i chipul tatii cum sttea la fereastr, l-am desenat cu ghigilicul (3), seamn mai cu seam – pe cap, în una din zile. Fraii mei m-au ludat, zicând c seamn mai cu seam gigilicul. Textele ce scriam erau: Catavoriele Patelui, a Crciunului i Botezului, Troparele i condicele Sfinilor Neculai, Vasile, Ioan Gur de Aur i alturea cu tropareul puneam icoana sfântului, imitând xilografiile lui Theodosie Monah, din Triod i Penticostar, tiprite la Monastirea Neamul. Astfeliu am scris i câteva din literatura bogomil (slavon veche): Vmile vzduhului, Moartea omului drept i a celui pctos, Epistola Domnului Isus Cristos, trimis cu o piatr czut din ceriu. Apoi Conocaria la nuni i altele. Când vedeam c nu mai am rbdare, nu mai scriam de tipar, ci cursiv, [cu] destul de rele litere, dar scrierea se putea citi lesne. Precum vedei, îmi plcea s lucrez, bine, ru, cum puteam. Toamna, pe la Sf. Dumitru, terminându-se lucrul Bisericii, zugravii au plecat la Iai în dou trsuri mari. Eu am vorbit cu dânii, mai cu seam cu cei antiteze

NR.2/2010

15


tineri, s merg i eu la Iai s înv aceast art care acum îmi plcea. Tata m oprea i în discuiile ce le aveam zicea: C am învat destul, c am s triesc destul de bine, cum a trit i el – la care eu rspundeam: „Alte timpuri erau pe vremea lui i alte obiceiuri”. Tata zicea c cariera ce mi-am ales este o breasl nestatornic. Zugravii triesc ca iganii, când la o margine de ar, când la alta. Ba, c din vorb în vorb am ajuns la sfezi foarte neplcute, ba înc odat am cptat i o btaie cu un b de alun necojit. Se îngroase gluma, încât dup 6 luni, a doua zi de anul nou 1858, am plecat la Iai cu Moul Costache, în o trsur uoar, tras de un cal. Preotul Costache, fratele mamei, era al doilea preot la Biserica din Dobreni. El a fost notarul Sfatului, timp de 25 ani; în ograda sa se strângeau stenii de fceau cislele în care se discuta i hotra câte cât bir are s plteasc, fiecare dup averea sa i dup altele. Acest preot tia s ceteasc foarte bine i s cânte în grecete, ca copil învase în satul Drmneti, de lâng Piatra Neam, la un mare didascalos grec, împreun cu Costache i Lascr, fiii marelui Vornic tefan Catargiu, stpânul moiei de la Dobreni, i ali fii de boieri mari. Când am plecat, tata foarte suprat, aa mi-a vorbit: „Ai voit s te duci i s m lai! Pleac, dar s nu cumva s mai vii înapoi! Pe lâng acestea îi mai spun: Ia seama, Iaul alege oamenii, îi face sau buni, sau ri!” Aceste cuvinte nu le-am uitat i nu le voi uita cât voi tri. La maestrul Iordache Nicolau am avut deja amgire în privina viitorilor mei colegi. El era cum l-am cunoscut la Dobreni. Pietra Marioni ia avea soie tânr i un copil Costic de vreo patru ani. Mihai Elefterie, bun pictor de icoane, dar surdo-mut, era pltit cu luna pentru licrul lui. Elevul din anul al cincilea Gheorghe Tuf, peste zece zile avea s termine i era pltit ca maestru ajuttor. Buctria, baba Smaranda, mama-rsmama cum îi zicea Iordache când se mânia, nu avea de loc simul mirosului i trgea toat ziua tabac, alt feliu era foarte vrednic, harnic i onest. Milosul Iordache inea pe butur i pe mâncare i pe politorul Nicolae, i pe Pavel iganu, care lucraser la Dobreni. Aa-i era obiceiul maestrului Iordache, toat iarna îi inea cu mas i cas, dându-le uneori i parale de tutun, iar vara le pltea leafa în galbeni pe toate lunile, cât lucrau fiecare la ce tia. Meterii notri cum primeau banii se apucau de but, jucau cri i alte nesocotini, i nu încetau pân nu terminau paralele, atâta se alegeau de ei, ci cu haine pe un an i uneori nici cu atât. Cu mare greu m-am putut deprinde cu asemea oameni i ei cu mine. Atunci am recunoscut c tata avea mare dreptate când zicea c zugravii sunt oameni fr cptâi i fr principii, nestatornici, adunai din toat lumea, ca în armat i la monastire. Între ei zcea intrigii, invidie i minciuni i egoism. Dar eu ce puteam s fac, c trebuia s rabd, c acas nu puteam i nu voiam s m întorc. Mângâierea mea era[u] crile, pe care le luasem de acas, i-mi cumpram altele, ce le gseam eftene, pe la jidanii cu vechituri, când dispunea[m] de bani, adic când îmi trimitea parale buna mea mam, fr tirea tatii. Începusem a m încerca la desen, cum îmi venea la mân vreo icoan frumoas sau desemn bun, eu m apucam s-l copiez cu creionul. Conlocuitorii mei atunci, în loc s m încurajeze 16


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

i s-mi corecteze, ei m pârau la Iordache, care îndat âmi gsea alt ocupaie. in minte c în anul întâi mi-a zis de vreo trei ori: “Ce? vrei s fii zugrav aa degrab, mai ateapt, biete!” Duminica, când se duceau ti de acas, eu m puneam degrab la desemn, copiind cu creionul din aa numitele biblii cum puteam. Nici maetri, nici ceilali mai mici nu mi-au explicat nici proporiile, nici conturul cum s încep i cum s-l termin. Marioni niciodat nu mi-a corectat ceva. El bea tutun rece, cum îl râdeau ceilali, numai când îl ajutau ceilali putea începe lucrul i sl termine. În anul al II-lea am început a lucra la poleitura de aur i argint, atunci mi s-a dat voie s desenez, când aveam timp tot fr corectur, i nici duminicile i srbtorile, c era mult lucru, mai ales vara. În al treilea an tiam bine polei, c aceast ramur era mult mai uoar decât zugrvirea icoanei; de aceea mai muli dintre elevii zugravilor erau poleitori buni, fr a fi i zugravi. Dar eu nu eram mulumit; voiam s încep a zugrvi, dar nu-mi da voie Iordache. Cu toat nepermisiunea, eu am început iat cum: Prin var, într-o duminic, Iordache s-a dus la biserica Sf. Spiridon. Eu aveam pregtit o iconi veche, ce era lsat ca netrebuitoare. Cum a plecat repede, am pus culorile pe palet, am desemnat cum am putut pe Sf. Nicolae, bust din fa inând Evanghelia în mâna stâng i cu dreapta binecuvântând. Apoi am început a zugrvi întâi fondul interior, dup aceea hainele i la urm faa i mânile, grbindu-m s-l termin înainte de a veni. Maestrul la dejun, când mai aveam ceva de fcut, în total, inc îl vd intrând pe u, c prin camera mea trecea i a lui. Vzându-m, rmase surprins i m întreb ce fac? Eu am rspuns c am cercat s vz ce a putea s fac i el rspunse: „nu e ru”. A doua zi m chem i-mi d s zugrvesc un sfânt, apoi alte iconie mici, i aa am tot lucrat, dar numai sfini mici, pe care îi termina el, punând aur la haine i coroane în jurul capului. Ceilali lucrtori ce erau pltii cu luna sau cu bucata – icoane – pgubeau prin lucrul meu ce nu era pltit; de aici s-au început intrigi, invidie i minciuni, în cele din urm, prin rbdarea mea, i-am fcut prieteni, mai ales c maestrul tiind c scriu frumos litere de tipar, pe mine m însrcina cu scrierea numelui sfinilor, i cu diferite desemne pregtitoare, care le folosea i lor. În anul 1863, am poleit noi trei, Gheorghe Mavrodin, eu i C. Frunzscu, catapeteasma bisericii de la spitalul Sf. Spiridon din iai, sub conducerea maestrului Iordache Neculau. Aurul [pe] care eu l-am lucrat era turcesc, adus de la Constantinopole, de Epitropul bis. Alecu Ghica Clefal. Acest aur era îndoit mai gros, întreit mai scump ca cel austriac de galbeni. În anul 1861, Maestrul Iordache a lucrat la biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iai, care era cu trei altare i unde se încoronau domnii Moldovei. La altarul Sf. Varvara, catapeteasma din nou zugrvit i poleit cu ajutorul lui Gheorghe Tuf i Const. Stahi – icoanele, mari, Apostolii, Profeii etc. erau începute de Tuf i terminate de Iordache. Uile împrteti i iconiele mici au fost zugrvite de C. D. Stahi. antiteze

NR.2/2010

17


În anul 1862, Iordache Necolau a fcut contract cu Epitropul Ioan Ponoitoiu, de la biserica Vovodenie, ce ste lâng Golia în Iai, s zugrveasc zidul i boltele interioare, în coloane de ap cu cleiu, s spele i s restaureze catapeteasma i s poleiasc cu aur toate sculpturile de lemn ale catapetesmei. Aici a avut la lucru pe Gh. Mavrodin, Gh. Tuf i pe C. D. Stahi. Pe pereii de la strana stâng, la strana cântreilor, de o parte i alta a feretei, se vd în mrime natural Sfântul Haralambie i Împraii Constantin cu mama lui Elena, compui i zugrvii de C. D. Stahi, iar în semibolt deasupra ferestrei, Învierea lui Hristos, numai de dânsul asemenea – aici se va scrie… (*1

În 22 august 1862, dup sfatul i îndrumarea binevoitoare a maestrului pictor Gh. Ulinescu din Iai, am început a urma ca elev, la coala de desemn i pictur din Iai, ce se înfiineaz în anul 1860, odat cu Universitatea, de pictorul academic Gheorghe Panaiteanu – i era sub a sa direciune, iar ca profesor ajuttor era numit restauratorul de tablouri Gh. Schiller. Eu desemnam la coal toate duminicile i srbtorile, toat ziua, cât a inut lucrul la biseric. Pentru iarn m învoisem cu Iordache s-mi permit a merge la coal i în zilele lucrtoare, de la 2 ore ziua pân noaptea, obligându-m a lucra în folosul lui, jumtate de zi de diminea. Iordache a întrebuinat toate mijloacele: sftuiri,

1

*) Autorul nu a mai notat, cum inteniona, inscripia ce urma s-i identifice pictura mural relizat de el la Biserica Vovidenia din Iai (n. ed.).

18


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

pruieli, ameninri, ca s m opreasc de la frecventarea coalei de Belle Arte, unde în adevr c aveam ce înva. În cele din urm l-am prsit, neputându-mi a-mi sacrifica viitorul pentru interesele prietenului tatlui meu. Prsind pe Iordache Necolau, am urmat la coal, susinându-m cu pictura de icoane mici, steaguri bisericeti, sau prapore i desemnam pentru amatori. Apoi am lucrat în atelierul meterului Ulinescu, cu luna sau cu bucata, ne venea mai bine la amândoi, c nu ne pgubeam nici unul. De la ora 3 lsam lucrul i ne duceam la coal… Preotul Dimitru când umbla pe la mânstiri, fiind tânr mirean, cercase s învee la Iordache Necolau meteugul zugrvelii. Tatl su, auzind despre aceasta, a mers de l-a aflat, l-a luat acas cu sila, l-a însurat i l-a fcut în Dobreni diacon. Dar i dup aceasta tatl cu Iordache rmseser tot amici. De aceea Iordache avea pentru mine deosebit îngrijire. Nu puteam s m duc nicieri, fr permisiunea lui: „N-ai voie s te duci nicieri fr tirea mea, unde vrei s mergi du-te ziua, dup ce-mi vei spune mie, aa am vorbit cu tatl, printele Dimitru.” i Ulinescu urma coala ca elev, dei era în etate de 47 ani i unul din cei trei zugravi renumii din Moldova. Vara lucram cu dânsul la bisericile din alte târguri i sate. Aa la Vaslui, la biserica din Hoceni, moia boierului Iordache Beldiman, în judeul Flciu, în judeul Vaslui, biserica din Budeti, moia lui Dimitrie Castroian i alte locuri. Meterul Gh. Ulinescu era om bun, sincer i onest la vorb i la fapt, la plat. La dânsul lucrând vara, câtigam de la 7 pân la 12 galbeni austrieci (4) pe lun, când avea lucru mult i 15 galbeni pe lun.. Eu vara fceam mare economii i fiindc de la maestru mi se ddea i de mâncare, când veneam la Iai aveam 14 galbeni, economie cu care urmam toat iarna coala de Belle Arte, mai câtigând pe icoane i alte picturi, duminicile i srile, când lucram pân la 10-12 ore, câte 6-7 galbeni pe lun. În luna noembrie 1865, am cptat prin concurs bursa de la stat, împreun cu ali patru elevi dintre cei mai buni, silitori i de naionalitate român. Aceste burse pentru pictur erau de la 3-5 galbeni pe lun. Acum eram mai înlesnit ca s urmez i în timpul verii, neîntrerupt. N-aveam voie a merge afar la sate, cât nu era vacan, dar eu tot lucram icoane, portrete, cum puteam, compunând, aranjând i desemnând noaptea. Duminicile i srbtorile lucram ziua cu culoare, c noapte culorile sunt schimbate, de ex. albastru pare c e verde i altele. Când n-aveam lucru pltit, atunci i în duminici i srbtori lucram în clas, fiind clasul deschis în toate zilele pentru colarii silitori i cu talent. Cine va voi s se încredineze cum urmam eu i ce progrese fceam, s cerceteze cataloagele coalei de Belle Arte, din anii 1863 pân în 1870. În luna septembrie 1867, am depus concurs pentru catedra de desemn i caligrafie de la Seminarul Socola sau Veniamin, unde am funcionat de la aceast dat pân la 3 novembrie 1871, cu titlul de profesor provizoriu. Atunci, dându-mi demisia, am plecat la München, pentru studiul picturii. În Academia de Frumoase Arte din München, cât am frecventat regulat prelegerile de anatomie, ce se ineau cu cadavre preparate, în sala special a marelui Spital din antiteze

NR.2/2010

19


Sendlingersthor. Iar în sala de prelegeri a Academiei, pe cele de Perspectiv, la profesorul Seebreger; i pe cele de Estetic i Istoria Artelor, la profesorul Moritz Carierre. La Academia din München pe atunci erau profesorii: Wilhelm von Kaulbach, director; Carl von Piloty, director de studii; Ramburg, de genre; Johan von Schraudolf, de pictur ecleziastic; Max von Widemanu, de sculptur; Anschutz, pictur bisericeasc i natur; Strauhuber, clasul de gips antic; Wilhelm Dietz, pictura de genre i pictura tehnic; Alexander Wagner, asemenea; Barth i alii vreo zece, dintre cari unii suplinitori.

Prin concurs am fost primit în clasul de Desemn dup natur, capete i corpuri nude, în coala lui Anschutz, iar dup un an am trecut în clasul de colorit a lui Alexander Wagner, unde am lucrat trei ani, ocupându-m i cu compoziiile i pictând tablouri mici, anume: Natur moart; dou tablouri mici reprezentând câte o mas cu felurite obiecte – „Botine” (1872), „Cri, jurnale” (1872), O plrie (1873) etc. – care sunt druite de mine Pinacotecii din Iai; Grapatul cu trei cai; Întorcerea de la bâlciu; Lagrul de igani; i dou românce, una la ipot, alta rzimat pe o stânc. Una din aceste românce se afl la familia rposatului Profesor universitar Gheorghie Costaforu, oferit de mine, ca semn de profund recunotin, pe când era agent al României la Viena. La anul 1870 era deschis publicului expoziia elevilor de la coala de Belle-Arte. Domnul Costaforu, venind la Iai, a vizitat-o. Erau expuse desemne i picturi, tablouri mici de genre, între acestea un mic tablou compoziie de Const. D. Stahi, reprezentând: Hora i scrinciobul. Acest tabloua plcând d-lui Costaforu, a întrebat pe pictor de 20


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

voiete a i-l da, care a rspunsc i-l ofer cu mulumire. Atunci d-l Costaforu a rspuns: „Mulumesc i eu îi voi oferi un Tutun.” Peste vreo dou luni, directorul Panaiteanu a primit o scrisoare de la d-l Costaforu, în care îi scria c dac elevul Stahi voiete, el, Costaforu, îi d dou mii cinci sute lei sau 208 lei pe lun (5) s mearg în strintate, unde va voi, spre a studia pictura, îns numai pe un an. Dar dac împrejurrile vor fi favorabile, de a se înelege c îl va întreine înc pe unul sau doi ani acolo. Eu prin aceast ofert am fost surprins plcut i neplcut: plcut, pentru c mi se ofereau mijloacele de a merge în strintate, precum doream, iar neplcut, c aceste mijloace mi se ofereau numai pe un an, i dac nu mi se vor da banii pe anul al 2-lea i al 3-lea cel puin, ce voi face? Acum la Iai putean studia, cci aveam câtigat locul prin concurs la Seminarie. Pentru a merge în strintate nu mi se da concediu, ci trebuia s-mi dau demisia c locul meu de la Socola s-l ocupe alt elev nevoia ca i mine. Aa-mi spunea Directorul Panaiteanu. În fine, punându-mi sperana în Dumnezeu, am demisionat, cu condiia s mi se dea alt post echivalent, când m voi întoarce în ar. La München, în anul I-iu i al II-lea i al III-lea, când studiam desemnul i pictura, am trimis certificate semestriale, de studii i conduit, în România i am obinut aceeai burs înc pe doi ani, tot de la dl Costaforu, se zice c din fondul Ministerului de Externe. Dup trecerea de trei ani, nevoind a m întoarce în ar, am cerut ajutor la unele autoriti, dar nu mi s-a dat. Pe atuci, cu câiva ani înainte, se pusese în bugetul coalei de Belle Arte din Iai, Catedra de gravur i xilografie, îns dup mai multe publicaii, nu se prezentase nimenea la concurs, c nici putea, fiind acestea dou specialiti deosebite în timpul modern. Directorul coalei de Belle Arte din Iai, care îmi tiea dorina i scopul, c el era mijlocitorul dintre mine i Minister, mi-a propus s declar c: „Eu voiesc s înv aceste dou specialiti care erau scrise în buget cu 250 lei pe lun.” Am primit bucuros numai s nu m întorc în ar, nici câine, nici ogar. Astfeliu am suspendat studierea picturii i am intrat la Profesorul Johan Ludwig Raab, în secia de Halcografie, tot în Academia de Frumoase Arte din München. Aici am desmnat i dup natur, dar toat ziua, de diminea pân seara, studiam i lucram exerciii pe aram i oel, ca s m obicinuiesc cu tehnica acestei arte, ce era cu totul nou pentru mine, pentru c nu mai vzusem, nici lucrasem pân atuncea. Din cauz c, fiind prezbit lucram la gravur, cu ochelarii i lupa, de dimineaa pân seara neîntrerupt, c eram cu concediu i trebuia s silesc a fi bine instruit i a veni la catedr cât se poate de bine pregtit. Când Ministerul ma numit profesor provizoriu m-a numit i suplinitor pe directorul coalei, Gh. Panaiteanu. Din cauza încordrii vederii i a silinei la lucrul gravurei, cu lupa i ochelarii, dup doi ani i jumtate m-am bolnvit ru de ochi, încât era s rmân fr vedere. Doctorii tineri i amicii mei, studeni de la Medicin, îmi da câte ceva, dar m temeam ca totdeauna de doctori. Norocul meu c un om bun, amic al meu, german, vzându-m suferind din ce în ce mai mult, m-a sftuit s merg la Consilierul regal, profesorul de Universitate, medicul Nussbaum, celebru în antiteze

NR.2/2010

21


toat Germania. Acesta, examinându-mi ochii, a cunoscut îndat cauza boalei. El m-a sftuit s nu mai pun acele doctorii ce puneam; s încetez cu lucrul gravurei vreo trei sptmâni, s schimb i profesiunea, de-mi va fi posibil; s merg în câmpii i pduri, unde este mult verdea. Iar reeta a fost: în toate dimineile i serile i chiar în cursul zilei, s fac baie ochilor cu ap rece, limpede i curat. Aceast medicin mi-a vindecat ochii, aceast reet o urmez i astzi i o întrebuinez dup trecerea de 32 ani. Din cauza neînelegerilor ce se iviser în familia Panaiteanu, al crei ginere eram acum, am fost nevoit, la 1 ianuarie 1878, s m reîntorc la Iai, smi ocup catedra; atunci am rmas mai mult timp, lovindu-m de greuti i reavoin. Cât am rmas la Iai am lucrat necontenit portrete i felurite tablouri, cu cari în lunile Mai i iunie 1882, în sala de Expoziie de lâng Biserica Stavropoleos, am fcut expoziie în Bucureti i vânzând cea mai mare parte din aceste tablouri, am câtigat câteva mii lei, cu care am plecat iari la München, în 20 iulie 1882. Acolo intraiu în Kunstgewerbschule, ca s studiez xilografia, la profesorul Hans Wolf, în timp de doi ani, învând totodat i tiprirea acestei spcialiti tot de la dânsul, aa c fiecare tabl gravat de mine o tipream tot eu, dup ce-mi pregteam hârtie, cerneala pe lespedea de marmur, i toate necesarele sub vederea lui. În Kunstgewerbschule am urmat, foarte regulat, i cursul de Perspectiv i cel de Ceramic sau olrie antic. În martie anul 1884 am revenit la Atelia profesorului Raab, unde rmsese de la mine, negata, plana de aram cu gravura Dejunul dup tabloul din Pinacoteca veche, de Francisc Mieris Btrânul, pe care dup terminare o am dedicat M. Sale Regelui Carol I-iu. Ca s o termin, am lucrat în aprilie, mai, iunie, iulie 1884 i la expoziia anual a coalei de Arte Frumoase din München mi s-a dat pentru dânsa Medalia de Bronz. (...) În lunile iulie, august, septembrie i octombrie din vara anului 1884, am învat a tipri gravura pe metal în orele i zilele când nu era deschis Pinacoteca veche din München, iar când era deschis întruna am copiat tablourile: Madona della Tenta de Rafael, Elena Forman în ¾ bust fr mâini de Rubens, Fata, ¾ bust fr mâini de Greure i micul tablou de Van Dyck, portretul cu plrie al amicului su pictor de peisaje, unul din cele (mai) excelente de acest mare maestru. Aceste patru tablouri se numr între 71 druite de mine Pinacotecii din Iai. Plecând din München în ziua de 19 octombrie 1884, am sosit la Iai unde m atepta suprri destule, pe care le-am suportat cu ajutorul lui Dumnezeu. La 1 octombrie 1886, dând concurs, am obinut catedra Desemnului de imitaiune, la coala de fii de militari din Iai, unde am funcionat 10 ani de zile, pân la 1 oct. 1896, când mi-am dat demisia din cauz de timp. La 1 octombrie 1892, btrânul Gheorghe Panaiteanu ieind la pensie, am fost numit, fr s cer sau s doresc, director al Pinacotecii i al colii de arte frumoase din Iai în locul su. Am ocupat acest post timp de 9 ani, când am demisionat din funciile de profesor i director al colii i Pinacotecii, îns am mai rmas pân 22


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

la 1 iulie director, însrcinat de minister, prin ordin special, pân s-a numit alt director, Em. Panaiteanu Bardasare. Sub direcia mea s-a(u) mutat coala i Pinacoteca din vechea cas a coalei centrale de fete în localul Academiei Mihilene, ce a fost apoi transferat spre a servi de instalare Pinacotecii i colii de Bele Arte. Eu i cu fostul secretar al coalei i custode al Pinacotecii, dl Alex. Atanasiu, am avut mult de lucru i necaz cu transferarea localului, reparaiile i mutarea tablourilor, statuelor i toat zestrea acestei instituii. Retrgându-m din postul de director, am dat cu inventar în regul noului toate tablourile i statuile pinacotecii i a coalei, urându-i ca sub a sa direcie s proogreseze coala, iar modesta noastr piancotec s se înavueasc cu multe opere artistice… NOTELE AUTORULUI (1) (2) (3) (4)

(5) (6)

antiteze

Acestea mi le-a spus însui tatl meu, C. D. Stahi. Îi zicea Ion de la Kilie, pentru c locuia în casa de la Biseric; numele lui era Ion Stoica. Ghigilic, un feliu de comnac cusut de plpomari, care îl purtau noaptea boieraii i preoii ca s nu rceasc la cap. Un ducat sau un galben austriac este de 12 franci. Pe atunci era sistemul monetar vechi, un galben avea 37 lei cursul pieii, iar în cursul (neclar – n. ed.) valora 32 lei. Dou sute opt lei i treizeci i trei bani pe lun vine. Premiul I are 150 galbeni, premiul II 50 galbeni, premiul III 25 galbeni – C. D. Stahi.

NR.2/2010

23


NOTA EDITORULUI Manuscrisul acestei importante scrieri memorialistice, datorate pictorului nemean C. D. Stahi, aflat în posesia coleciei Emilia Milcoveanu (Bucureti), ne-a fost încredinat, în copie, în martie 2009, de istoricul de art Maria Hatmanu, care l-a transcris dactilo cu mult acribie, în anul 1969, când – în calitatea sa de muzeograf al Muzeului de Art din Iai –, pregtea prima ampl retrospectiv dedicat acestui veritabil maestru al picturii moldave, din 1970. A utilizat cu mare seriozitate materialul documentar pentru evenimentul amintit, realizând prima cronologie detaliat a vieii i operei lui Stahi, precum i primul album cuprinztor asupra activitii sale. Câiva cercettori ce i-au urmat au rsfoit sau citat acest document retrospectiv, au reinut pasajele strict biografice, dar nu s-au încumetat s-l pun în folosul publicului larg. Publicarea acestui op, pentru prima dat în fragment, înaintea unei restituiri integrale, va produce multiple surprize, atât cercettorului avizat, cât i degusttorului de pictur, în general. Primul are prilejul s recepteze un destin artistic destul de liniar, dar dornic s se afirme pe trasee dificile, de migal i rigoare, pe fundalul unei epoci eruptive; cellalt va fi fascinat de anumite „secrete” de atelier ale gravurii i picturalitii, din perioada de trecere de la vechea alchimie manufacturier spre modernitatea industrioas. Pentru noi, C. D. Stahi este primul mare pictor din galeria personalitilor nemene, oferind aici mrturii culturale preioase despre evoluia i formarea sa intelectual, de la momentul uceniciei în preajma zugravilor de biserici, la cel al recunoaterii depline, la expoziiile din Bucureti, în confruntarea cu gloriile sfâritului de secol XIX i începutului de secol XX. Amnunte interesante ne sunt relatate în manuscris despre anii de studiu la München, despre profesorii de reputaie i cursurile frecventate, despre lucrrile de atestare realizate. Prima parte este consacrat etapelor de formare i de activitate la catedr, în timp ce partea a doua inventariaz riguros opera, realizând totodat o sintez asupra genurilor i stilurilor abordate de-a lungul anilor. Avem imaginea unui perfecionist, acumulând mereu, pân la maturitate, elemente de miestrie i de subtilitate tehnic. Îi mulumim doamnei Maria Hatmanu pentru generozitatea gestului su de a ne oferi acest material inedit, prilej de a-l restitui pe C. D. Stahi mediului su de obârie. Menionm c transcrierea a respectat întrutotul licenele autorului, cu adecvrile ortografice i ortoepice ale actualitii. Cristian Livescu

24


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

REPERE BIOGRAFICE Stahi, Constantin D., pictor, profesor. (14 noiembrie 1844, com. Dobreni, Neam – 18 iunie 1920, Iai) Este înaintaul, începtorul, „strmoul mitic” al întregii tradiii plastice din inutul Neam, deschiztor de drumuri i, totodat, reperul unei modaliti cu totul personale de a scenariza natura static, de a pune în dialog obiectualul i de a-l transfigura riguros în pictural, modalitate care va marca evoluia genului la noi. Migala sa legendar, efortul de a reproduce cu fidelitate – recurgând adesea la lentile puternice – amnuntele cele mai subtile, cutele vechimii sau textura ceasloavelor, au incitat pân târziu voluptatea mimetic a generaii întregi de artiti, împreun cu un intimism de atelier, o vraj tainic a alchimiei lucrurilor, acestea cât mai distanate ca factur. Provine dintr-o familie de preoi, bunicul su fugind din Basarabia de frica ttarilor i stabilindu-se în munii Neamului, pe la 1760, cam în acelai timp cu kieveanul Paisie Velicikovski, cel ce venea dinspre Muntele Athos s cultive i s revigoreze monahismul, la Mnstirea Neam, prin micarea spiritual-cretin isihasm. Stahie era numele de botez al bunicului, iar mai târziu fiului su, devenit preot la Crcoani, nu departe de Agapia, i-a plcut atât de mult sonoritatea, încât i l-a adoptat ca nume de familie. Constantin Stahi se nate în comuna Dobreni, lâng Piatra Neam, al cincilea copil al Mariei, nscut Ciocoiu, localnic, 32 ani, i al preotului Dimitrie, 40 ani. Înainte de a împlini ase ani, înva la coala din satul natal, ceaslovul, psaltirea i cântrile bisericeti, sub îndrumarea lui Panait Negrea, apoi va urma câteva clase la coala Domneasc de pe lâng Biserica Sf. Ioan din Piatra Neam. Tatl vrea neaprat s urmeze tradiia familiei i-l trimite în 1854 la Seminarul de la Socola din Iai. În vara anului 1857 este realmente entuziasmat de felul în care doi meteri zugravi, venii special de la Iai – Iordache Nicolau i Petro Mariani –, atern sfini pe pereii bisericii din Dobreni. Cere s uceniceasc pe lâng cei doi, mai ales c nu trecuse neobservat înclinaia sa pentru desen, încât în anul urmtor, trecând peste îndemnurile prudente ale prinilor, Stahi se hotrte s îmbrieze cariera de pictor, o vreme ca învcel sârgâincios în atelierul lui Iordache Nicolau, apoi ca auxiliar în echipa aceluiai la zugrvirea catapeteasmei bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iai. Între timp, în lumea artistic din capitala Moldovei se produseser, dup Unirea Principatelor, mutaii importante. În 1860 luau fiin Muzeul de pictur i coala de arte frumoase (gândul mai vechi al lui Gh. Asachi!), iar Gh. Panaiteanu este numit, prin decretul nr. 549 /29 aug.1860, director al Pinacotecii din Moldova. Artele vizuale i cu deosebire pictura se profesionalizeaz i se laicizeaz totodat, se desprind de meteugul canonic grecoslavon, destinat strict împodobirii incintelor bisericeti. În august 1862, tânrul Stahi se las influenat de colegul su Gh. Ulinescu i se înscrie la coala de arte frumoase din Iai, având profesori pe Gh. Panaiteanu-Bardasare i Gh. Schiller, cel ce fcuse parte din comisia de recepie a picturii executate de N. Grigorescu la Mnstirea Agapia. Tânrul din Dobreni se impune curând drept cel mai strlucit student al primelor promoii de absolveni ai învmântului, obinând premii de inut la expoziiile organizate anual (1863-1867). Dup absolvire, devine profesor de caligrafie i desen la Seminarul „Veniamin Costache”. La recomandarea lui Gh. Costa-Foru, ministru secretar de stat în justiie, care intuiete în el un talent cu mari resurse, ce merit cultivat, Stahi este propus împreun cu Emanoil Bardasare, nepotul lui Panaiteanu s-i continue studiile în Germania, la Munchen, în noiembrie 1871 (i se acord o burs de 120 lei pe trimestru). La 27 de ani intra prin concurs la „clasul desemn dup natur, capete i corpuri nude”, a antiteze

NR.2/2010

25


profesorului Anshutz, iar dup un an în clasul de colorit a lui Alexander Wagner de la Academia de Belle-Arte münchenez. Se preocup în mod deosebit de gravur, pe care începe s o practice cu mult druire. În Pinacoteca din Iai se afl o serie de asemenea opere care vdesc dorina de acomodare cu tehnici evoluate de expresivitate artistic. În atmosfera rigorismului nemesc, în l872, realizeaz primele naturi statice, sub îndrumarea profesorului Wagner, iar progresele sale nu trec neobservate: colegiul Academiei îi acord Meniune onorabil, la 25 iulie l872, ceea ce îi d curaj lui Stahi s expedieze curând în ar, la Iai, dou naturi statice care marcheaz o noutate cert în evoluia sa: Cri, jurnale i Valiz, ghete, plrie. Faima unui alt Stahi, fcând epoc prin priceperea în elaborarea naturilor statice, se face simit într-un domeniu în care promite s devin un adevrat maestru. În 1874, Panaiteanu îl susine acerb în obinerea, fr concurs, a catedrei de gravur i xilografie de la Iai, dar Stahi nu vrea s se întoarc neaprat acas: perfecionist, tie c mai are înc multe „secrete” de ptruns. Îi prelungete bursa de studii i frecventeaz atelierul lui Johann L. Raab, unde d un veritabil examen de „clasicist”, executând o copie dup Coborârea de pe cruce a lui Rembrandt. Când revine în ar, în 1878 (avea 34 de ani), era aureolat cu mai multe medalii ale Colegiului academic din München, în special pentru gravura Cap de brbat, dup G. Edelinck, cu care particip la câteva expoziii, fiind elogiat i de presa bavarez (v. Suddentsche Presse, 11 apr.1876, nr. 35). Se cstorete a doua oar, de data aceasta cu fata protectorului su, Dora Panaiteanu (prima soie, Sofia, nscut Caragiani, murise, bolnav, la München) i îi sporete notorietatea cu participri la evenimente expoziionale în Bucureti – cum ar fi Expoziia de arte i industrii, din 1880; Expoziia artitilor români în via, din toamna anului 1881, unde are prilejul s se confrunte cu câiva dintre pictorii notri colii în Occident – Th. Aman, N. Grigorescu, Sava Heniu (obine i o medalie Bene merenti); sau la expoziia de grup de la galeria Stavropoleos, din vara anului 1882, când vinde mai multe lucrri, iar cu banii obinui pleac din nou la München, unde parcurge o nou experien iniiatic, la Kunstgewerbschule (Academia de arte aplicate), unde studiaz cu profesorii Hans Wolf pentru xilogravur, Seeberger la perspectiv, Barth, la desen i studiul dup natur, i dr. Rudinger la anatomie. Un scurt popas la Paris, în acelai an, se soldeaz, cu o experien vizual deosebit, artistul ocolind experimentele sau cântrile novatoare, în favoarea aprofundrii unor practici deja cucerite. În tehnica xilogravurii execut o serie de lucrri care îi aduc satisfacie, încuviinate de exigena lui Hans Wolf, autoritate european la acel moment în materie: Madona – Sfânta în rugciune (copie dup Murillo), Cap de brbat (dup Albrecht Dürer), Autoportret, Portret de brbat (dup Holbein), Bustul unui general englez, Un privitor pe cheia uii, Un castel. Pentru gravura Dejunul, obine o medalie acordat de Academia de arte münchenez. Se întoarce definitiv în ar spre finele anului 1884, dar anii urmtori vor fi destul de confuzi, în ceea ce îl privete pe artist: nu se bucur de recunoaterea pe care i-o dorea, relaiile cu mentorul su Gh. Panaiteanu-Bardasare cunoate asperiti (divoreaz de fiica acestuia, Dora), ocup posturi profesionale obscure. Îi ia un interval de rgaz i se retrage în meleagul natal, unde i se încredineaz zugrvirea Bisericii din Negreti, de lâng Dobreni-Neam, realizând aici peste 80 de icoane i auritul catapeteasmei. E un interval în care întreaga experien a pictorului este pus în valoare: zugravul iniial, portretistul, miniaturistul, „copistul” dup lucrri celebre, desenatorul exact, pasionatul de detalii eseniale, glosatorul de elemente „culte”, savante, de unghere i siluete – toate sunt puse în valoare într-un exerciiu canonic de mare acuratee. Deceniul ultim al secolului 19 debuteaz nefast pentru Stahi (îi moare cea de-a treia soie, la 39 de ani), dar cerul destinului se însenineaz în 1892, când este numit în

26


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI postul de director al colii de arte (viitoarea Academie de Arte frumoase) i totodat al Pinacotecii ieene (prin Decretul-ordin nr.3567/13 nov. 1892), în semn de recunoatere a talentului i activitii sale de pân atunci. Va deine aceste funcii rstimp de 10 ani (înlocuit în 1901 de Emanoil Bardasare, nepotul lui Gh. Panaiteanu), deceniul cel mai prodigios i în creaia pictorului, care realizeaz acum piesele sale reprezentative de natur static: Obiecte necesare pictorului, Natur moart, joben; Plrie, baston, mnui, cri; Pe o lavi plrie, baston;Natur moart, obiecte bisericeti, Natur static, cri de joc, Natur static, cri, album, lup – datate 1894. Pictorul începe numeroase lucrri pe care le finalizeaz dup 1900, unele cu perioade lungi de lucru. De altfel, dup 1900 se observ înclinaia spre naturi moarte vegetal-florale sau ale rodniciei, în uleiuri elaborate „polifonic”, în „voci” cromatice care se atern în ansambluri ale luminozitii. Stahi e un model i un deschiztor de drumuri în „ingineria” viziunii statice. Integrarea obiectelor de cult, cu specific ortodox, în aceast imagine constituie suportul de inedit al lui Stahi în plastic. Tematica savamtecleziastic a deprins-o în preajma profesorului Schrandolf, aerul de mister manierist dinuind dinspre Italia i Germania secolului XV-lea. Fra Giovanni da Verona avea vrafuri de cri închise sau deschise în stranele pictate de el, laolalt cu diverse obiecte de cult, Stahi actualizând aceast scenografie i piletându-i simbolurile spre înelesuri depline. Tema crii – a Logosului mereu deschis, mereu revrsând înelepciune – este susinut de o obiectualitate activ: sfenicul sugereaz temporalitatea, obiectele pentru proscomidie trimit la sfintele taine i Taina Cuminecturii, albumele ofer un dialog între arta picturii i fotografie, dup cum tot de origine manierist este aducerea în spaiul dens al tabloului a unui alt tablou, ca „martor” sau ca „voce” de contrast. Este demn de remarcat c la începutul acestei pasiuni pentru natura static, pictorul aducea în evantaiul reprezentrii piese cu caracter boem, inducând o und de ironie, cum se întâmpla în uleiul pe pânz din 1872 (elaborat la München), unde alturi de uzualiti din cotidian – un ciocan, o can de sticl, o plrie, o geant de voiaj, o cuvertur, o caraf de metal etc. autorul introduce o gheat cu pingeaua spart, dovad a precaritii existeniale figurii, dar i a punerii în contrast a detaliilor. Lucrarea absolut antologic se afl la Muzeul Naional din Bucureti. Modalitatea va putea fi regsit i în Natura moart cu cri de joc (ulei pe pânz, 1907) unde este vdit dialogul ironic între ceasloavele din fundal – masive, grele de înelepciune, i asaltul profanului, a secularizrii, alturi de Gh. Popovici, Em. P. Bardasare i D. Tomescu. Succesul care îi confirmî faima la Bucureti se produce în 1905, la Expoziia jubiliar general român, unde i se accept s participe cu 12 lucrri, obinând Medalia de aur a manifestrii. În mai 1907, doneaz Pinacotecii din Iai 54 de

antiteze

NR.2/2010

27


tablouri din creaia sa „ca s-l reprezinte sub toate aspectele”. Lucreaz apoi la redactarea memoriilor – „Viaa i activitatea artistului Constantin D. Stahi, scris de el însui, pe când era în etate de aizeci i ase de ani, în Iai, 1909”. În 1912, particip cu trei xilogravuri la Expoziia retrospectiv a colii de arte frumoase din Iai. Cu prilejul Salonului oficial de pictur i art decorativ al colii de Belle arte din Iai (17 mai 1916) este invitat s expun alturi de Acontz, Tonitza, Maticescu, Helte, la puin timp donând alte apte lucrri importante Pinacotecii i colii. Între 20 febr. – 20 martie 1920, e prezent cu o expoziie cvazi retrospectiv în salonul Art din Bucureti (Str. Frauklin), cu 25 uleiuri – majoritatea naturi statice – În acelai an „la 18 iunie, orele 10 înainte de amiaz, a încetat din via în casa sa din strada Brboi nr.3, d-l Constantin Stahi în vârst de 76 ani, lsând prin testament unicii sale fiice, Viorica Stahi, cstorit Atanasiu, bunuri inventariate de Tribunalul judeului Iai (Arhivele Statului Iai, Fondul Trib. jud. Iai, dos. 132/1920, f.2). Într-un bilan întocmit de artist, el trage linie i îi calculeaz realizrile între 1862-1909: 300 desene dup modele antice, peisaje, reproduceri, 445 picturi originale, 79 copii în ulei (dup Rafael, Rubens, Greuze, Van Dyck), 73 restaurri de tablouri, xilogravuri. Opera sa e considerat „realist, de o puternic amprent münchenez”. Catalogul Galeriei Naionale, Pictura, Secolul XIX, Bucureti 1975, p L XIII. Portretele în numr foarte mare, precum cele fcute lui Gh. Asachi, Mihai Eminescu, Vasile Conta, Elena Cuza, Gh. Panaiteanu etc., aduc spre zilele noastre chipuri i expresiviti care – datorit talentului Gheorghe Asachi i exactitii artistului – intr în sfera exemplaritii documentare. C. D. Stahi a influenat puternic devenirea picturii din Moldova, dar i din ansamblul celorlalte provincii româneti, dac acceptm c tradiia reprezint contiina unei identiti, filonul construciei sale, depind simpla enumerare a vestigiilor. Este inclus, uzual, între promotorii academismului ieean, alturi de Gh. Panaiteanu Bardasare, Gheorghe Popovici, Emanoil Bardasare, A. D. Atanasiu. Pentru tinerii abia venii, ca studeni, în capitala moldav – Camil Ressu, N. N. Tonitza, tefan Dimitrescu, C. Bacalu, Stavru Tarasov – garnitura profesorilor prea una „învechit”, „depit”, anacronic, fa de avântul spre noutate pe care îl luase arta european la grania dintre secole i care se resimea i la noi, prin Grigorescu i Andreescu (acesta disprut prematur). Între ei, C. D. Stahi reprezenta altceva totul plecând de la refuzul su de a adera la una din cerinele academismului: materia compoziional trebuia s recurg la figuri mitologice sau la tematicul efigiilor antichitii. Ca semn de suveran repudiere a unei asemenea norme, Stahi se dedic tocmai unui gen desconsiderat i marginalizat de conformismul scolastic, anume natura moart. Maniera hiper-realist i rigoarea planurilor ineau totui de domeniul vetustului, în ciuda faptului c din filiera olandez sau dinspre Chardin încerca s aduc acel „scenariu” al comunicrii vocilor i vârstelor reprezentate de fiecare obiect, precum i prin includerea unor elemente de contrast care s întreasc ideea de refuz al prejudecilor. Astzi, tocmai aceast latur a delectrii uor libertine, încercând o reea de semnificaii original, rezist din pânzele lui Stahi, plus o und de parfum de cas patriarhal, cu mobilier greu i unghere delicate, unde se afl, orânduite cu aparent neglijen, lucruri orfane de afeciune. De aici lipsa de lirism observat de unii comentatori, ci doar încrctura glacial-expozitiv, „colocvial”, din interiorul tabloului, reproducând fidel „uneori pân la iluzionare, factura materialelor din care sunt confecionate: piele, lemn, metal, porelan etc., dar obediena exagerat fa de motiv, ale crui detalii le reproduce cu bun meteug, nu-l ajut s transfigureze

28


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI realitatea” (v. Vasile Florea, Arta româneasc modern i contemporan, 1982, p.104105).[C. D. Stahi nu era un mentor prea popular pentru studeni; efectul modalitii sale picturale s-a produs nu imediat, creind coal, ci în timp, suscitând o atitudine administrativ sau una polemic. Arta gravurii, în care era maestru, deprinzând „secretele tehnicii în lemn sau în metal din atelierul de la München al lui Adolf Menzel, a fost în oarecare msur transmis mai departe. Stahi considerându-se deplin iniiat în tehnica spectaculoas a clar-obscurului, într-un moment când aceasta nu se mai bucura de nici un interes pentru tineri, ateni mai degrab la noutile de expresivitate din occident. Era un anacronic, împreun cu tot academismul ieean, sperana de receptivitate pozitiv fiind undeva, în viitor, când valorile se vor „aeza” istoricizate. „Omul acesta cu pr epos, cu barba scurt i musti bogate – îi reconstituie fizionomia Petru Comarnescu – avea ceva de arici. Era sfios i modest, închis în sine, punând totul în art pe seama meteugului, a tehnicii, pe care – zicea el – nu ajungi niciodat s o stpâneti deplin. Neplcându-i trândvia, Stahi s-a îndeletnicit i cu repararea tablourilor vechii pinacoteci ieene. Sttea cu orele în muzeu, scrutând tehnica btrânilor maetri. Avea o devoiune aproape sacr pentru ei i se simea deosebit de folositor, restaurându-le operele deteriorate de vreme ori de întâmplri vrjmae. Era ca o umbr a lor i încerca o mare bucurie, reproducând în gravur chipuri de Murillo, Guido Reni, Boucher, Philippe de Champaigne” (v. N. N. Tonitza, Editura Tineretului) 1962, p. 39). [În mrturiile lui Camil Ressu, profesorul obinuia s spun studenilor: „Pentru a face ceva serios în art nu ajunge o via de om! Mi-e mil de voi c v încumetai aa deodat, s imitai ce vedei în faa voastr, fr a stpâni tehnica... Simirea fr tehnic nu face dou parale...” Din acest pasaj, putem reface lesne concepia lui Stahi despre art: tehnica este primordial în iniieri; perfecionismul (artistul are mereu ceva de descoperit); efectul de imitaie constituie regula de aur a picturii; imitarea clasicilor e prima datorie a oricrui discipol; în art, graba este duntoare. Înelegem din aceast profesiune de credin lapidar de ce Stahi i-a prelungit studiile pân târziu, spre 40 de ani, iar lucrrile sale au avut, în majoritatea cazurilor, perioade mai lungi de realizare. Pictura de interior a bisericii din NegretiNeam ocup un loc spacial în activitatea lui C. D. Stahi. (Documentar realizat de Cristian Livescu)

George OPRESCU „VEDEA CLAR, DAR VEDEA TOT, ABSOLUT TOT” În pragul secolului XX, la Iai, artistul în jurul cruia se concentreaz simpatia publicului este Constantin D. Stahi. Un coleg al acestuia, Gh. Ulinescu, bursier i el la München este un artist mediocru. Stahi este mult mai talentat i mai contiincios. Într-un fel, este unul din cei mai personali pictori ai notri, autor mai ales de naturi moarte, în care obiectele religioase – Stahi era strnepot, nepot i fiu de preot – sunt tema cea mai des tratat. În oricare din ele se recunoate de departe mâna lui, concepia lui, natura lui aa de deosebit. Autorul lor este un om timid, un provincial cu tabieturi, care trebuie s fi ieit rareori din cas, printre oameni i care picteaz tot ce-i iese înaintea ochilor, cu o rbdare nesfârit, mrunt, miglos, într-o gam în care griurile „rosé” in un loc important. Urma de pensul se aterne lâng urma de pensul, fr grab i fr avânt, ca într-o broderie monoton. Vedea clar, dar vedea tot, absolut tot. tie antiteze

NR.2/2010

29


îns s redea ceea ce vede: forma, volumul, materia din care sunt fcute lucrurile. Toate îl intereseaz îns deopotriv, cci toate sunt puse, cu o indiferen exasperant, pe acelai plan. Îi impune s ne fac s simim exteriorul obiectelor i pentru aceasta nu se d în lturi de la nimic. Un sentiment straniu ne cuprinde la vederea acestor tablouri, toate la fel, semnele exterioare ale unei existene monotone i triste, una din acele viei care nu cunosc nici un moment de plenitudine, peste care provincia a întins ceaa ei amoritoare. Stahi s-a nscut la 14 noiembrie 1844, la Dobreni, în Neam. Era fiu de preot. Strbunul su, preot i el, venise din Basarabia, prin 1760, de frica ttarilor. Se numea Stahie, cu numele de botez. Mai târziu fiul su, preot la Crcoani (Neam) a adoptat acest curios pronume ca nume de familie. Stahi, talentat la desen, devine unul din cei mai strlucii elevi ai colii de Arte Frumoase din Iai. Dup terminarea studiilor, Panaitescu îl trimite, împreun cu nepotul su Emanoil Bardasare, la München. Aici el a fost atras mai ales de gravur, pe care o practic cu toat cldura de care este capabil un om atât de lipsit de pasiune. A fcut gravur, cu dltia, poate planele cele mai fine, cu cele ale lui Gabriel Popescu, din Bucureti, din câte s-au spat la noi, aquaforte onorabile, îns mai puin reuite, i gravuri în lemn. Pinacoteca din Iai posed o fumoas colecie din aceste opere, în care darurile de artist contiincios i plin de rbdare ale lui Stahi apar în lumin favorabil. Ce ne intereseaz pe noi sunt picturile sale. Tot în galeria ieean ni se ofer prilejul de a le analiza. O sal întreag, cu pânze pe mai multe rânduri, este exclusiv consacrat acestui pictor. Întâlnim còpii dup tablouri de alii, compoziii cu subiect naional i nenumrate naturi moarte, de toate calitile. Ceea ce lucrase la Munchen prezint, parc, mai mult vigoare, e mai pstos tratat, mai interesant pictat: Un cap de bavarez, din 1872, o natur moart, din acelai an. Printre cele executate în ar, cel mai cunoscut este portretul reginei Elisabeta, purtând în cârc pe fiica sa. Între naturile moarte, una din 1888 este poate ce se vede mai frumos în opera lui Stahi. Restul, decent, îns monoton i plicticos; în fond, mediocru. Vina acestei impresii cu care prsim sala, o are poate i felul în care sunt prezentate lucrurile. Stahi nu ofer destul varietate de subiect sau de fel de tratare, ca s putem suporta atâtea tablouri, de mâna sa, puse unul lâng altul. Moare în 1920. (Din Pictura româneasc în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, Bucureti, 1984, p. 260-262) Dumitru BEZEM SIMPL PLEDOARIE - INDIVIDUALITATEA ARTISTULUI (din însemnrile unui pictor) Mitologia artei româneti alimenteaz nostalgia pentru începuturile întemeierii limbajului ei propriu, încrcat de har i iluzii. Ca i în literatur, unde modernitatea este îneleas i prin dezbrarea de scrierea cu litere chirilice, tot aa în pictur a gândi românete însemn, în secolul al XIX-lera, a depi formula

30


MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI

academismului limitativ din punct de vedere al înnoirilor expresive, al tehnicii i opiunilor tematice. Un exemplu nu lipsit de particulariti conotative îl constituie remarcabila personalitate a pictorului i gravorului C.D.Stahi. Calitile sale excepionale, dialogul cu maetrii de odinioar, resursele sensibilitii artistice îl vor îndeprta treptat de influenele academismului münchenez. Contemporan cu Grigorescu i cu muli ali artiti importani, C.D.Stahi nu are dezinvoltura tuei i nici vioiciunea imaginativ a acestora. Am fost pentru început plcut marcat de faptul c s-a nscut în inutul Neamului i c a pictat biserica din Negreti. Tot într-o biseric, Sf. Ioan din Piatra Neam, am remarcat luicrarea sa Binecuvîntarea pîinii i a vinului- copie dup Carlo Dolci (în dou versiuni); splendidele naturi statice: Obiecte pentru proscomidie, Portocale, lmîi, ceainic, sticl cu rom, Cri, album, lup, mere, pere i zarzre, Pere verzi pe mas i Btrîn cu pip i pahar (Grdinarul) - aflate la Muzeul de art din Piatra Neam, sau cele din muzeele din Iai i Bucureti. Toate acestea m-au condus la aprecieri asupra valorii de patrimoniu a operei acestui mare artist. Meticulozitatea tehnic, echilibrul i discreia abordrii tematice, îl apropie pe de sensibilitatea marilor flamanzi, creatori de încânttoare naturi statice, precum i de uluitoarele în frumusee i condensare tehnic ale imagini ale lui Chardin. Pentru pictura în sensul i în limitele timpului su, C. D. Stahi nu poate fi judecat cu intoleran i nici deposedat de locul i rolul de artist de frunte al sec XIX. M aflu printre cei care pledeaz pentru diversitate în art, garanie a libertii fenomenului; i c se poate atribui : Non omnis moriar (nu voi muri de tot) oricrui artist. Într-o viziune uor romantic, afirm c rmâne fascinaia unei cotegorii speciale, cea a artitilor pentru meserie i tehnica consacrat a maetrilor, în înelesul aplicat al criticilor, istoricilor de art precum i a colecionarilor i dealerilor de art. Minimalizarea tradiiei i în special a unor perioade din istoria artei româneti contribuie la falimentarea ideii de continuitate în creaia noastr plastic, srcind acea viziune integratoare a actului de creaie. Smâna experimentului, a avangardei este definit tocmai în cutrile înaintailor. Pentru muli creatori tineri un anume soi de “analfabetism” plastic face voiajul lor cultural pauper prin multe din datele lui generatoare i îl accentueaz sporit în superficialitate i eec. Cu un minim ”sacrificiu” nu e de mirare c, evitând compromisul pastiei, câiva tineri artiti au gsit ci de recuperare a prodigioasei moteniri tematice i tehnice a unui trecut nu prea îndeprtat artistic (ars longa). Cum ”vorba i scrisul pot exprima imperfect i cu dificultate” (Pallady), s lsm artei adevrate virtuile venicei fascinaii i înnobilrii.

antiteze

NR.2/2010

31


Emilian GALAICU-PUN

DUS-ĂŽNTORS, O ZI 1.   

Tonul: „A l’autre bout de la ligne j’entends ma propre peur� (Bei Dao, Accents du terroir) Funcionara de la Pota Central i-a Întors formularul abia aruncându-i ochii pe textul telegramei: „Nu Îneleg ce scrie aici! În ce limb-i?...� „Latin�, roi tânrul, „‌i se citete: Ave Maria gratia plena�. „Scrie-o rusete! Urmtorul‌� i astfel din pasa fetei de la ghieu, nu fr contribuia telegrafistei care-a pus i ea mâna, potria unui sat din sudul Moldovei se porni s-i Înmâneze destinatarei – o student de la Litere venit-n vacana de var acas la prini – cea mai neobinuit telegram din câte i-a fost dat s primeasc vreodat În cei n’pe ani de slujb la stat: „   �. Nici organele competente (citete: KGB-ul) nu-i aminteau s fi interceptat un text atât de la suprafa – În apropierea satului, la doar câiva kilometri, se afla un aerodrom militar; Însi grania cu ara-Vecin-i-Prieten trecea la o azvârlitur de b –, i care scpa totui decriptrii: de bun seam, ce vroia s zic acest „�; pe cine urma s ia ostatic perechea de Îndrgostii ca s revendice un avion pentru a prsi spaiul aerian al URSS? Deloc neglijabil, faptul c tatl biatului fusese ofier În trupele aeropurtate, chiar dac pe linie politic, doar complica ecuaia: de unde toate cuvintele preau cunoscute, de unul singur puteau fi siguri c i-au aflat Înelesul deplin – pe fat o chema Maria. Musica, aa i se spunea În familie; „de la Moussique avant toute chose�, o Întâmpina el la facultate. Nici ea n-a priceput ce anume spunea telegrama, decât c tânrul longilin se gândete la dânsa – dovad, cele patru scrisori primite În ultima sptmân la care Înc n-a rspuns –, iar dragostea este un sentiment Înltor. Nu-l iubea, se lsa curtat de ochii lumii – mai presus de sentimente punând arta discreiei, În varianta autohton: „ce-au s cread/spun ceilali?�, cultivat În familie dup revenirea acesteia din Siberia. Oricum, relaia Îi 32


PROZ

convenea din toate punctele de vedere: pe de-o parte, avea i ea ca toate fetele de vârsta ei un cavaler „oficial�, i Înc unul râvnit de majoritatea colegelor, fie i pentru c era orean, dintr-o familie bun; pe de-alta, tânrul se ruina ca o fat mare – nu c s-i cear „de futut�, cum povesteau altele c ar fi pit cu iubiii lor, i Înc Înainte de a fi cerute În cstorie, el nici mcar nu Încercase s-o srute. O petrecea dup lecii la cmin, ateptând-o apoi s ias – ea promitea ci las doar crile! –, un sfert de or, jumtate, trei sferturi, timp În care fata sporovia cu colegele de camer, punându-i rbdarea la Încercare, pân când vreuneia dintre ele i se fcea mil de biat: „Iei, fa, odat – nu vezi c teateapt?! Al meu ar fi fumat deja un pachet de igri‌� Se lsa convins cu greu, dar ar fi srit ca ars s fi schiat doar cineva cel mai mic gest la adresa lui. Cu telegrama În mân, Înc se gândea dac face s i-o arate mamei sau nu, când miliianul satului btu la poart. „Nu-s acas�, rspunse fata crezând c-i vorba de prini. „Cu atât mai bine. De fapt, tocmai de tine am nevoie�, i art cu capul spre telegram: „Ce-i scrie?� Instinctiv, fata strânse hârtia la piept, nu fcu Îns nici un gest de Împotrivire când brbatul i-o smulse din mâini. „   �, recit ea strângând din umeri. „tim asta, nu se ls impresionat omul legii, dar ce vrea s spun?!� Abia atunci fata observ c telegrama a fost trimis acum dou zile (de ce o fi Întârziat atâta?!): „E o felicitare – de ziua mea de natere!� „i ce-i dorete?�, mai mult se Întreb, decât o, consteanul. „Într-adevr, ce vrea de la mine?�, se gândi ea, oarecum surprins c nu i-a pus niciodat problema pân acum, când, fr a mai atepta

antiteze

NR.2/2010

33


rspunsul fetei – „Nimic!?...� –, gradatul o anun telegrafic: „Trebuie s dai o declaraie, În scris�. De unde timp de-o sptmân Încheiat nu a gsit barem un sfert de or s-i rspund la niciuna din cele patru scrisori, acum se vedea silit s pun pe hârtie o poveste care nu era a ei, chit c se lsase antrenat – tocmai prin nonaciune! – În toat daravera. Nu se avea cu scrisul, iar istoria familiei sale – atât pe linie matern, cât i pe linia patern –, deportat-n Siberia În urma unor denunuri nici mcar semnate, era suficient de gritoare ca s mai pun i ea mâna pe stilou. Dincolo de neplcerile la care te puteai atepta de la o declaraie creia i se ddea curs, frica medalistei de ieri În faa lucrrii de control neanunate, i deci nepregtite, Îi paraliza toate simurile, astfel Încât În urmtoarele minute nu fcu decât s clipeasc nedumerit, ca i cum i-ar fi dorit ca literele s se desprind de pe pleoape. Degeaba toi poeii lumii comparau genele iubitei cu condeiele, care mai de care mai inspirat, ale ei erau tot atâtea arcuri ale unor evantaie cât nite frunze de palmier cu care s-i acopere faa. Nu se vedea scriind, nici lui, nici despre el – lui, de team c nu ar avea ce-i spune; Îngrozit c i-ar putea scpa mai mult decât trebuie, despre el, i Într-un caz i-n altul fr de voie. i nici scris, cum aprea În versurile tânrului – insuficient de individualizat ca s se recunoasc Întocmai, totui destul de prezent ca s fie privit ca atare de colegele ei. În sfârit, dac ar fi s descrie relaia lor, cel puin din unghiul ei de vedere, s-ar cuveni s lase pagina de nea(tins), eventual punând o dat – 17 ianuarie 1983 – În colul drept de sus, ziua În care el a scos-o la o plimbare, În plin sesiune, sub un motiv uitat din mers. Doar c miliianul satului Îi ceruse altceva – s dea o declaraie prin care s-ar desolidariza de inteniile tânrului legate de trecerea frauduloas a graniei, dup ce vor fi deturnat o curs aerian. Ceea ce ar fi Însemnat s recunoasc pe fa c ei doi sunt Înelei, când În realitate nu punea mare pre pe cuvintele lui, fie rostite, fie scrise. NeÎncrederea ei, cultivat-n sânul familiei, În vorbe frumoase – iar „   � suna Într-adevr Înltor, cerându-se pus pe muzic – Îi gsea confirmarea În chiar aceast declaraie cu gust de autodenunare pe care trebuia s-o redacteze din cauza lui, dac nu cumva Împotriva celui drag – fiindc oricum Îi era, dei nu i-ar fi mrturisit-o pentru nimic În lume –, contre coeur. Tot amânând momentul când se va aterne pe scris – avea toat ziua Înainte, gradatul urmând s treac pe la ei abia spre sear –, brusc o strfulger o premoniie: dac pe ea, care nu tie nimic nici cu spatele, au reuit s-o bage-n boal, ce-i fac lui, cel care a pus la cale totul, acolo În Ch-u, În chiar clipa asta?! C pedeapsa pentru orice ar fi fcut este Înscris În chiar felul de a fi al fiecruia, el unul o tia ca nimeni altul – grbit s-i triasc, dac se poate cu anticipaie, clipa, era mereu pus s atepte cu orele, uneori i cu zilele. De cel puin o sptmân, nu avea stare: nici mcar umblatul la „Nadiua� – cum Îi zicea cu drag Bibliotecii Republicane din Ch-u „N. K. Krupskaia� – nu-l mai consola, de unde În prima lun de vacan fur nedesprii. Compania crilor Îi devenise indispensabil – citind pe rupte, tria tot atâtea experiene de mrime natural câte capodopere Îi ieeau În cale; acum Îns ar fi lsat fraza la jumtate 34


PROZ

– tocmai el, care aflase „c nu ai dreptul s deschizi o carte dac nu te angajezi s le citeti pe toateâ€? – la cel mai mic semn de via, al ei. Pornire cu atât mai paradoxal, cu cât ĂŽn prezena fetei gându-i era mai mult la lectura ĂŽntrerupt din cauza ei când, de dragul lui, ar fi putut foarte bine merge ĂŽmpreun la bibliotec. ĂŽnainte de a se ĂŽnchipui cu ea ĂŽntr-un pat – desigur conjugal, dat fiind educaia fetei, dar i extazul lui care n-o scotea din Fecioara Maria – se visa la aceeai mas de lucru, ĂŽn micu sal de literatur strin a „Nadiueiâ€?. Nu peste mri i ri, nici la captul lumii – femeia vieii lui trebuia s-l caute anume aici. Or, ghemul pe care i-l pusese, tot el, ĂŽn mâini prea uitat de ea ĂŽn poal, neatins, doritul fir al Ariadnei dovedindu-se de fapt un fir Bickford aprins la un capt, al lui, ce avea s-i arunce ĂŽn aer tcerea minat. i atunci cobora ĂŽn sala de muzic de la parter, unde, cu ctile puse pe urechi, se ĂŽnchipuia comandantul unui avion supersonic, Tu-144 sau Concorde, pilotând pe arii de Mozart, Beethoven sau Chopin. Lipsit de orice cultur muzical, se lsa ghidat dup ureche, ascultând „hiturileâ€? clasice cum ar fi Fantezie i Fug Sol minor, Simfonia 40, Sonata lunii etc., etc., iar de curând i Ave Maria, al crei prim vers – atâta latin ĂŽnvase i ei la Litere cât s transcrie fr gre: „Ave Maria gratia plenaâ€? – ĂŽl purta pe buze ĂŽn chip de srut promis, s i-l dea fetei. Doar c, de mai bine de o sptmân, ea nu se rspundea – fr nici o explicaie. La fel cum, ĂŽn Ch-u, putea s nu ias deloc, dup ce c el a ateptat-o o or btut ĂŽn faa cminului nr. 7. Punctual ĂŽn toate, sentimentul timpului ĂŽi disprea cu desvârire când era cu el – cel mult se aflau ĂŽmpreun ĂŽn acelai spaiu, unul lipsit de evenimente. Doar distane – de acoperit (ĂŽntre lucruri) sau de pus (ĂŽntre oameni) –, iar acum i distant, la propriu. Când nu-i afla locul nici ĂŽn cri, singur mersul pe jos, pe distane din ce ĂŽn ce mai mari, era de el – niciodat ĂŽns la pas de promenad. (Nu se avea cu engleza!) Felul ĂŽn care pea, cu tot corpul, te fcea s te gândeti la Brbatul mergând al lui Giacometti, cu care se simea „  â€? 1. Odat pornit mecanismul, nimic nu-l mai putea opri – ca i cum tot acel timp pe care-l pierduse ateptând-o degeaba urma s-l recâtige, ĂŽn kilometri, la un curs de schimb bun. Micarea ĂŽnsemna nu atât via, cât fuga de via, cu problemele ei. Una nu mai suferea amânare, dup ce c patru scrisori i o telegram trimis acum dou zile ĂŽn loc s rezolve situaia, mai mult au complicat-o. Ce-ar fi putut s i se ĂŽntâmple unei fete de la ar, care-i petrece vacana de var acas la prini, ĂŽncât s nu-i rspund? i cum s procedeze mai departe, dac Maria nu d nici un semn de via?! A-i fora ĂŽns mâna, ĂŽntr-o chestiune atât de delicat cum e corespondena – „laissent parfois sortir de confuses parolesâ€? –, i se prea o nesimire, la fel cum i a nu i se da nici o veste, dup ce c a pus pe jar Pota Central i, bnuiete, i pe cea din satul ei de batin cu telegrama lui, tot lips de tact se numea, oricâte circumstane atenuante i-ar fi gsit. Nici una, de fapt. i atunci imaginaia lui o lua razna, ĂŽn ĂŽncercarea de a acoperi toate acele pete albe unde absena ei era ĂŽnscris ĂŽn peisaj, cu cerneal simpatic: „Ibi sunt leonesâ€? (la feminin de fapt, ea fiind leoaic dup zodie). C o fi plecat undeva fr s-l anune – nu era cu putin: kilometrii pe care i-a fcut familia ei ĂŽn Pohod na antiteze

NR.2/2010

35


Sibir, leat 1949, iar apoi i la întoarcere, îi ajungeau pentru câteva viei înainte; cu o asemenea motenire nu-i prea vine s cltoreti. C o fi ajutat prinii la muncile de câmp – nici atâta, ea trgându-se din învtori, cu o gospodrie cât s ai un cartof i o ceap ale tale. C s-o fi mritat – la una ca asta nici nu vroia s se gândeasc! C n-o lsau ai casei s-i scrie – de necrezut, el fiind o (viitoare) partid bun, dac nu chiar strlucit. C nu-i psa de el – se prea poate, dar atunci de ce mai ieeau ei doi, în Ch-u. C aa i pe dincolo – tot cutând s cerceteze ceea ce, aflând, i-ar fi dat seama c nu vrea s tie, nici nu observ cum a strbtut jumtate de ora, de parc mersul lui avan i-ar fi adus-o, la captul drumului. Era deja în parcul din Valea Trandafirilor când biblioteca la ajuns din urm, în chip de Romeo i Julieta. i dac o fi murit?!! A-i pune o asemenea întrebare e ca i cum ai smulge inelul unei grenade – nimic nu mai e ca înainte! Fie o strângi în pumn pân devii una cu ea, gata s explodezi în orice clip de nerbdare i totui amânând rspunsul, fie o arunci cât mai departe, ateptând ca unda-i de oc s te doboare la pmânt: Mortua est! Pre de câteva minute bune nu-i venea s cread cât de simplu se explica totul – tcerea fetei, nelinitea lui –, dar vai! ce eliberare s izbucneti într-un plâns devastator, luând la vale toat murdria (poluii nocturne, o lab dou pe zi…) acestui corp (porc, printr-o simpl mutare de litere); i ce mângâiere sufleteasc s-o boceti in absentia, pstrând-o astfel venic vie. Tineree fr moarte prin omisiune, nu alta – nu tu btrânee, nu tu via sexual. Plângea fr sine, scuturat de spasme, ca i cum ar fi vrsat pe ochi tot ce a trebuit s înghit în acest rstimp, pe care nu-l mai întorci. Ceea ce-i venea înapoi era chiar pierderea de timp, acele seri indigeste când, orice i-ar fi propus – s citeasc împreun o carte, s mearg în doi la un spectacol –, fata zicea invariabil „Nu!”, cu convingerea cu care s-ar fi ferit de ispit. S fi fost gravid (tocmai ea, Fecioara Maria – pe care nu de puine ori o înjurase, în gând: „S-o fut nemii!”), i tot nu se arta atât de îngreoat de iniiativele lui! La rându-i, avea senzaia de a fi mereu în contratimp, inclusiv acum când – regretând-o cu devoiunea unui tânr îndrgostit – o simea mai aproape ca niciodat. Aa pierdut, cobora iat din cerul pe care tot el o proiectase în pmânt, i totodat se desprindea de imaginea ei teluric, pentru a se eterniza în chip de icoan fctoare de minuni, de unde în timpul vieii ai fi zis c i-a fcut farmece. i minunea nu întârzie s se arate, la o arunctur de b deprtare – în carne i oase, de femeie tânr, întorcându-i spatele unui brbat pentru a-i pune sutienul de la costumul de baie. Nu mai vzuse sâni în natur, i înc atât de aproape – deloc grbit, fata sporovia cu însoitorul ei, peste umr –, iar contemplarea lor îl umplu de-un extaz de-a dreptul mistic, fr nicio legtur cu Madonele cu Pruncul pe care le descoperea prin albumele de pictur, de rsfoit cu o singur mân. Viaa revenea triumftoare, ca i cum viermii de mormânt sar fi preschimbat cu toii în viermi de mtase, acum esând un vl al miresei – adevrat, pentru altcineva. Frumuseea-i îl izbi în plex, nici nu realiz când i-a dus mâna la prohab, cum i-ar descheia cmaa la gât, s nu se sufoce. În palm, îi simi sexul ca pe-un gâtlej noduros de gânsac, sâsâind la zâna pdurii ce-i 36


PROZ

potrivea sânii în cupele sutienului; degetele-i lunecar în sus i-n jos de parc pajura nestul pe care o hrnea din mân ar fi înghiit în sec noduri cât pumnul, în ascensiunea ei de pe-un trâm pe altul, când de-odat – brbatul tocmai o încheia la spate – explod în aer, cu jeturi prelungi, aducând astfel pe proasptul mormântul spat în vzduh ofranda sa de semntor din tat-n fiu. Pentru o clip, privirea lui se întâlni cu a femeii, iar aceasta în loc s se scandalizeze se fcu (sau i-l, pe bune) c-i îndreapt slipul, dezvelindu-i pubisul ca o tuf de pducel, cu Merlin cu tot. Blitzlicht! Brusc vzu negru în faa ochilor, i atunci se rsuci pe clcâie i o lu la fug printre copaci. Îi pocnea în urechi, ca la decolare, de parc Martin Luther în persoan i-ar fi urlat în fa: „Fortiter pecca!”, dup ce c tocmai abjurase Memento mori. Hotrât lucru, era ziua lui fericit!

S iei Ch-ul pe tlpi, în linie dreapt, de la un capt al bulevardului Pcii pân la porile oraului, mai treac-mearg; greul începe la ieirea din urbe, când pân la aeroport s tot fie vreo 10 km de deal-vale, deal-vale de mai mare frumuseea. Nu i pentru el – odat deertate glandele lacrimale & seminale, mersul pe jos devenea o plcere, una cutat ziua-n amiaza mare. Totul era s nu întreac msura – la întoarcere, va lua autobuzul A, cele 20 de copeici economisite pe cafea permiându-i luxul unei cltorii cu expresul –, pentru a nu transforma, printr-un singur faux pas, un deliciu într-un delict. Intuitiv, simea c exist o legtur între libertatea de micare i libertatea de gândire, iar aeroportul prea s le simbolizeze pe amândou, fiind atât punctul de plecare pentru antiteze

NR.2/2010

37


nenumratele cltorii â&#x20AC;&#x17E;   "# $â&#x20AC;? 2, dar i staia terminus (adevrat, aeroportul din Bonn sau Viena) a unor liber-cugettori, aa-numiii disideni, expulzai din URSS. S afle ai casei c s-a pornit pe jos, de capul lui, ĂŽn afara oraului, i-ar fi rupt picioarele; dar s tie tata ce-i ĂŽn capul lui, n-a fost nscocit ĂŽnc o asemenea pedeaps! i aa, pornirea lui de a msura cu pasul, dac nu era chip cu tot corpul, drumul de la pmânt la cer, se ĂŽntorcea-n pelerinaj; i tot aa, printr-un transfer de imagine, aeroportul devenea un Ierusalim ceresc/ o Mecca/ o Lhasa, iar avioanele tot atâtea biserici/ moschei/ temple zburtoare unde se oficia sfânta liturghie a ĂŽnlrii; se i vedea pus pe streaina Templului (la fel de bine s-ar fi potrivit meterezele unei ceti pe care tot el le va fi ĂŽnlat ĂŽn acordurile lirei, dar i acoperiul de indril al bisericii, dup ce-i va fi zidit ĂŽn ea femeia iubit), ispitindu-se singur: â&#x20AC;&#x17E;Arunc-te jos, cci este scrisâ&#x20AC;Śâ&#x20AC;?, dar lectura se oprea aici â&#x20AC;&#x201C; figura cu venitul de-a cura-n cap nu inea i gata! Nici dusuâ&#x20AC;&#x2122; pe sus, nici mersul pe jos nu-l apropiau de ĂŽnelegerea a ceea ce, fr credin, era cu neputin de priceput: fie c leviteaz (la buditi), fie c se ĂŽnal la ceruri (la cretini), reiese c trupul se substituie sufletului. Or, el tocmai coborâse ĂŽn mormânt â&#x20AC;&#x201C; adevrat, unul imaginar! â&#x20AC;&#x201C; trupul neĂŽnsufleit al iubitei, ceea ce ĂŽnsemna c oricât de departe are s ajung de-acum ĂŽncolo, oricum avea s rmân cu un picior ĂŽn groap, ĂŽn groapa ei. Nici vorb s-i amputeze piciorul clcând ĂŽn gol, mai degrab va târĂŽ groapa dup el prin via. Ceea ce nu-l ĂŽmpiedica, pe moment, s ĂŽnainteze sprinten, de parc i-ar fi crescut aripi la glezne, asemntoare celor ale companiei â&#x20AC;&#x17E;%'â&#x20AC;? de pe cocardele piloilor sovietici (de alii n-avea de unde s vad). Viaa-i zâmbea din nou, ĂŽn chip de stewardes. i atunci o lu la sntoasa, smucindu-se din ĂŽncheieturi ca pentru a se autodepi, i sprgând cu trupul, ĂŽn aerul acelei dup-amiezi de iulie, propria lui galerie cu via slbatic, ĂŽntr-o tafet de forme trecând una-n alta: ale lui când le ĂŽmbria, strine când le lsa ĂŽn urm. Ă&#x17D;nhmat la aceast fug, ieindu-i din piele ca s-i fac fa, ĂŽi venea s necheze de bucuria unui galop de sntate cum n-a mai cunoscut demult, ĂŽn timp ce aria-i punea zbale de aur topit ĂŽn gur. Când, ĂŽn cele din urm, a ajuns la aeroport, avu senzaia c tocmai aterizase, de unde, la ĂŽnceput, era pornit s decoleze. Cu telegrama desfcut pe mas, fata recitea pentru a suta oar mesajul â&#x20AC;&#x201C; â&#x20AC;&#x17E;   â&#x20AC;? â&#x20AC;&#x201C;, chit c-l tia pe dinafara. Nu zburase niciodat cu avionul, nu fusese nicicând peste hotare, iar tot ce tia ĂŽn materie de relaii dintre biei i fete se rezuma la expresia auzit de nenumrate ori de la rusoaicele din cmin, ceva mai umblate decât moldovencele: â&#x20AC;&#x17E;+ "$  <+!â&#x20AC;? 3 Trecuse mai bine de o or, i foaia rmânea la fel de imaculat ca i copila care ar fi trebuit s-o ĂŽnnegreasc demult (dac nu se puneau la socoteal visele-i umede i mizeria fizic, la ciclu): era de neconceput s-l toarne, dar nici s se strice cu miliia din cauza lui nu putea. Prins pe picior greit, oricare ar fi fost acesta, fiica unor prini deportai n-o lsa pe medalista de ieri s-i fac datoria patriotic, la fel cum studenta de la Litere o trgea de mânec pe fata de la ar. Nimic din ce ĂŽnvase ĂŽn familie, la coal i, de doi ani, la Universitate nu se potrivea cu situaia dat: ca i cum ĂŽnsi prezumia de nevinovie urma s 38


PROZ

se disculpe de o vin aprioric. i atunci brusc realiz cât de puin îl cunoate pe biatul acela, încât în afar de faptul c „el scrie” – lucru tiut de toat lumea –, nu ar fi putut spune mare lucru. La drept vorbind, n-o interesa nici el, nici poezia sa. Era îns de neconceput ca altcineva s-i fi luat locul, în viaa i scrisul lui. Cât despre ea, în afar de Autobiografia redactat de nenumrate ori – la intrarea în comsomol, la absolvirea colii medii, la depunerea actelor pentru facultate etc., etc. –, ce-ar mai fi putut s adauge?! Totul pe-o pagin, niciodat n-a fost nevoie s treac pe cealalt parte. Trindu-i astfel pe fa primii douzeci de ani, vor fi suficiente iat patru cuvinte telegrafiate – cu unul mai mult decât „Torna fratre torna” – ca s întoarc pagina, odat pentru totdeauna. i înainte de a avea ce ascunde, se i vzu urmrit, supravegheat îndeaproape, poate chiar persecutat politic. Hotrârea îns fu luat, acum doar trebuia s decid dac-i cazul s-l atepte, pre de câteva ore chinuitoare, pe miliianul satului acas, cum le-a fost înelegerea, sau s-l caute neîntârziat la secia de miliie pentru a-i spune de la obraz: „N-am nimic de declarat”. La întoarcerea-n ora, se vzu silit s treac pe la „Nadiua”, unde-i lsase hâroagele, iar bibliotecara din Sala de Literatur strin se grbi s-l întiineze c l-a cutat mama, într-o chestiune ce nu sufer amânare. Întradevr, pe masa lui de lucru un mic bileel – inconfundabil, scrisu-i de învtoare de limb i literatur matern – îl soma s vin numaidecât acas; cât s fi trecut îns de-atunci?! Imediat, se gândi la tot ce putea fi mai ru, i tot atunci îndeprt aceast perspectiv – o pierdere pe zi îi era de-ajuns i de rmas. Acum, c abia-l regsise, nu-i venea s se despart de Malte Laurids Brigge; cum de-a fost în stare s-l prseasc?! S-i in de urât pe drum, îi lu cu el o fraz, pe care o copiase în palm, ca pentru a completa ceea ce liniile sorii se încpânau s-i ascund: „Trsturile îi erau ordonate ca o mobil într-o odaie de musafiri din care a plecat cineva”. Cu certificatul de bun purtare la mân – fia de cititor atesta c n-a prsit biblioteca toat ziua – i Ave Maria-n dini, sendrepta spre ieire, când un brbat tânr, a crui privire o mai simise asupra-i in alte di, îi fcu semn spre toaleta de la etajul doi: „Nu vrei s intrm?” Îl urm cu încredere – înc din coal bieii mergeau la bud ca s discute înde ei, la o igar. În loc s-i propun una – se i gândea cum s-l refuze politicos –, insul îl învlui din cap pân-n picioare, furând cu coada ochiului ua închis, apoi art spre cabina de lâng geam. Înc neînelegând bine ce i se întâmpl, dar lovit în plex de o presimire cumplit, brusc avu senzaia c încperea s-a golit de timp, ca un tablou din care s-au ters pân i data & semntura. Aproape de ora închiderii, biblioteca prea pustie, astfel încât prezena tipului umplu tot cadrul: „Astzi – i mai mult niciodat!” Refuza în continuare s priceap ce anume astzi, lipsa verbului îns nu-i spunea nimic bun, ca i cum aciunea ascuns dup ua cabinei de toalet, pe lâng faptul c era ruinoas, i-ar fi prejudiciat onoarea familiei. Ceea ce intelectul lui se încpâna s resping ca fiind cu neputin, corpul o intuise din prima; dintr-o dat se fcu livid, sângele-i fugi din obraji, iar un spasm puternic îi întoarse stomacul pe dos – un lingou de fiere, etalonul în aur al fricii. În aceeai clip, brbatul se fcu nevzut, i tot atunci antiteze

NR.2/2010

39


soneria anun sfâritul programului. Ă&#x17D;ntre timp, de emoie, transpiraia ĂŽi terse citatul din palm; carevaszic, dup o zi de alergtur s-a ales cu mâinile goale. Drumul spre cas trecea prin scuarul â&#x20AC;&#x17E;Pukinâ&#x20AC;?, trebuia doar s traversezi strada Gogol i s-o iei pe diagonal pân la havuz, i de-acolo pe Aleea Clasicilor la vale. Tânrul se simea ĂŽmblat, prad tuturor privirilor lipicioase, ca o insect prins-n plasa pianjenului; i nici nu reuise s se spele ca lumea ĂŽn WC-ul bibliotecii. Puea a excremente, i asta fr s fi fcut pe el, dac nu cumva atmosfera din Ch-u era de tot ccatul, de când staia de epurare a apelor reziduale lucra la jumtate de potenial. Nu putea merge aa jegos acas â&#x20AC;&#x201C; prinii l-ar fi mirosit de la o pot. i atunci hotrĂŽ s se mai spele o dat ĂŽn WCul public, cum intri ĂŽn scuar pe mâna dreapt. Buna dispoziie revenea i ea pe msur ce cobora scrile srind peste o treapt, ĂŽnc puin i avea s scape de toat mizeria, când ĂŽn semiĂŽntunericul ĂŽncperii de la subsol ddu de brbatul din bibliotec, ĂŽn compania unor bietani, i care nici mcar nu se art surprins. â&#x20AC;&#x17E;= !â&#x20AC;? 4, rosti mai mult pentru ceilali insul, ceea ce s-ar fi putut traduce, pe ĂŽnelesul lui, prin â&#x20AC;&#x17E;din lac ĂŽn puâ&#x20AC;?, tiut fiind faptul â&#x20AC;&#x201C; dar ignorat de tânr cu desvârire â&#x20AC;&#x201C; c scuarul â&#x20AC;&#x17E;Pukinâ&#x20AC;? era locul de ĂŽntâlnire a homosexualilor din Ch-u, chit c â&#x20AC;&#x17E;>@<    <Q Y+  >\+,   >. , >,   +^.   Q >: >  +^,   >\+â&#x20AC;? 5. Lein pe loc â&#x20AC;&#x201C; un noroc chior, ĂŽntr-o asemenea situaie; i astfel de unde risca s fie ĂŽnchis pentru pederastie, omul se pomeni cu un biat fr cunotin ĂŽn brae â&#x20AC;&#x201C; acum era rândul lui s simt cum timpul s-a oprit pentru el: se i vedea ĂŽnchis pe via, ĂŽntr-o celul cu o duzin de ini ce-aveau s-l treac prin ciur i dârmon, la propriu. â&#x20AC;&#x17E;_+>  <+, +>  \!â&#x20AC;? 6, cotcodcea brbatul, prinzându-l din cdere i, ajutat de bietanii care formau un soi de gard de corp, aburcându-l pe scri. DeĂŽndat ce fu scos afar, tânrul ĂŽi veni ĂŽn fire, i dac ĂŽntârzia s deschid ochii, era pentru a-i urmri printre gene cum gesticuleaz deasupra lui ca pentru a-i disputa dreptul seniorului, unul desfcându-i palma, altul strângând din pumni, cel de-al treilea rchirându-i degetele arttor i mijlociu a V[ictorie], s i le bage-n gât. Exact ca-n copilrie, când bieii se jucau de-a â&#x20AC;&#x17E;piatra â&#x20AC;&#x201C; hârtia â&#x20AC;&#x201C; foarfeceleâ&#x20AC;?, i nici una din figuri nu era invincibil. Primul model de echitate, ĂŽn miniatur â&#x20AC;&#x201C; "piatra" este mai mare decât "foarfecele", "foarfecele" decât "hârtia", "hârtia" decât "piatra", i tot aa pe cerc â&#x20AC;&#x201C;, era i ultimul, dup cum o afla fiecare, pe coaj sau dându-i cuiva la cap, mai devreme sau mai târziu. (Ă&#x17D;nsui Dumnezeu, ĂŽn trei fee, prea o proiecie a jocului din copilrie: Dumnezeu-Tatl da din pumn ĂŽn Vechiul Testament; Sfântul Duh aducea rvaul Bunei Vestiri; Fiul Omului tia apele, ĂŽnainte de i dup.) Când, ĂŽn cele din urm, tânrul binevoi s deschid ochii, schimbul de priviri fu de â&#x20AC;&#x17E;2 la 1â&#x20AC;? ĂŽn favoarea lui. Refuz mâna ĂŽntins a necunoscutului, acum amabilitatea ĂŽntruchipat, dar se ls condus pân la ieirea din scuar â&#x20AC;&#x201C; â&#x20AC;&#x17E;  Y @ >!...â&#x20AC;?7 â&#x20AC;&#x201C;, transfigurat de angoas i ĂŽncercând din rsputeri s par stpân pe situaie. Abia când s-a vzut de cealalt parte a bulevardului 40


PROZ

Lenin, rsufl uurat: ce a fost mai greu a rmas în urm; acum cine tie ce surpriz-l ateapt acas. Din prag, mama îl anun c l-a cutat pe interurban o coleg de facultate, i c fata are s revin cu un telefon mai târziu – exact asta venise s-i spun la bibliotec, unde fu de negsit. Cu o intuiie nedezminit, femeia trebuie c presimise importana acestei convorbiri, nu atât pentru copila de la ar, cât pentru biatu-i, i se ruga în tain ca primul ei nscut s n-o fi lsat gravid – de unde tocmai el era cât pe ce s fie violat. Nu se vedea bunic, la 41 de ani, nici soacr mare. „Nu te întreb pe unde-ai umblat, ci de ce n-ai fost acolo unde ai zis c vei fi, când te-am cutat?”, fraza ei, spus prea tare ca s-i fie adresat doar lui, de fapt îl avertiza s aib grij ce spune, c nu-s singuri în cas. La fel de bine, putea s-o opteasc – în construcia frazei se simea o mân forte, de pater familiae. Tot atunci sun telefonul. Vocea Mariei prea venit de pe ceea lume, nu atât din cauza distanei, cât a bruiajului de pe linie – nici nu a reuit s-l întrebe ce face, c el se i porni s-i recite: „Am fost la aeroport! Dac-ai ti ce idee mi-a venit…” Era tocmai ceea ce nu ar fi dorit s afle în nici un caz, i totodat confirmarea celor mai sumbre bnuieli, pe care le îndeprtase hotrât în faa omului legii, în aceeai diminea. Nu-l ls s termine, de fric s nu spun prea mult, dac nu cumva s-a i dat de gol, închizându-i telefonul la jumtate de fraz – spre disperarea organelor competente care înregistrau conversaia. Hotrât lucru, nu se putea face nimic cu biatul acesta, drept care-i spuse: „Deacum înainte, pentru mine el este un om mort.”

2. Milarepa Air Lines Tonul: „Nu-mi doresc s fac decât cltorii în timpul crora nu a avea rgazul s spun: vreau s m întorc!” Roland Barthes, Jurnal de doliu Fceam coad la poarta de înregistrare a cursei Xining-Beijing, la captul unei sptmâni ce lua sfârit într-un mod neateptat – pe peronul aeroportului brusc mi s-a desfcut brara de la ceas, un Omax negru cruia îmi plcea s-i spun Cerna hodinka, i astfel timpul petrecut în Tibet s-a spart, literalmente, pe asfalt –, când de-odat o namil de om se aez la rând, cum ai aduga un zero dup unitate. Nu mai vzusem un asemenea brbat trupe – i eram, de bine de ru, un om umblat care nu scruteaz atât monumentele & peisajele, cât tiparele umane, (ne)ansa fcând s locuiesc deasupra unei tinere centenare numit Grasa-Grasa. În mod paradoxal, grsanul nu-mi întuneca vederea, i nici nu-mi veneau pe limb versurile lui Cezar Ivnescu: „! sunt oameni grai/ i doar cu degetul dac-i împungi/ plesnesc (oameni grai care îngra ochiul)”, ce-nsoeau de regul orice apariie de acest gen; din contra, antiteze

NR.2/2010

41


insul prea alctuit dintr-o materie luminoas, pe care o revrsa din belug asupra privitorilor, ungându-i la inim. Ă&#x17D;naintam anevoie, tot rsucindu-m s-l vd ĂŽn toat splendoarea lui, la ĂŽnceput pe furi, apoi fr pic de ruine, ceea ce nu prea s-l deranjeze câtui de puin. Ă&#x17D;mi i imaginam cum avionul urma s zboare ĂŽntr-o rân, asta ĂŽn cazul ĂŽn care burdihanu-i avea s ĂŽncap ĂŽn salon, când o lumin puternic venindu-i din spate ĂŽl relief ĂŽn aur ca pe-un glbenu (cu bnu!) dintr-un ou ridicat la soare â&#x20AC;&#x201C; la nici zece pai de el, un alt grsan, un grsan la ptrat fa cu primul, se aez la coad. â&#x20AC;&#x17E;Cel puin n-are bagaje, am remarcat ĂŽn gând, ca i namila nr. 1...â&#x20AC;? Totui ciudat c nimeni nu prea s-i bage ĂŽn seam pe ini, nici mcar japonezul Kiwao Nomura*, pe care chiar m pregteam s-l ĂŽntreb dac aa arat lupttorii de sumo din ara lui. Cele (puin peste) 60 kg ale mele mai fcur câiva pai, mai mult cu clcâiele ĂŽnainte, iar salba oamenilor grai se complet cu o nou nestemat, un grsan la cub fa cu secundul â&#x20AC;&#x201C; i el cu mâinile ĂŽn buzunare. â&#x20AC;&#x17E;Ă&#x17D;n ritmul acesta, mi-a trecut prin minte, industria aeronautic risc s nu mai fac fa situaiei, doar dac trece la producia ĂŽn serie a lui A-380.â&#x20AC;? Or, aceeai nepsare general se citea pe feele celor din jur, majoritatea aparinând unor poei de pretutindeni tocmai ĂŽntorcându-se de la the Second Qinghai Lake International Poetry Festival. Hotrât lucru, coada (de dragon chinezesc) â&#x20AC;&#x201C; toat copilria mea st sub semnul lui â&#x20AC;&#x17E; >  \â&#x20AC;? 8! â&#x20AC;&#x201C; trebuie c i-a pierdut capul, fr s-o tie.

42


PROZ

La picioarele oamenilor, ca nite animale de companie de cca 20 kg bucata, plus 5 euro pentru fiecare kilogram în plus, bagajele înaintau târâ-grpi pe podeaua slii de ateptare, acum strbtut de unda celei de-a patra explozii de lumin, semn c lanul supraponderalilor s-a mai completat cu o pies grea. Instinctiv, am întors capul, iar privelitea ce mi s-a înfiat, în loc s m înfricoeze, m umplu de admiraie: insul prea s întruchipeze însi ideea de „om gras”, i înc în versiunea ei popular, „gras i frumos”. Mai uimitoare îns era lipsa de reacie a celor câteva sute de pasageri ce-i mânau, pe jos, turmele de bagaje spre calele avioanelor, ca pentru o transhuman pe calea aerului, cu escale, schimbând – unii – nu doar câteva fusuri orare, ci i pajitile alpine ale cerului din emisfera de Nord cu cele ale emisferei de Sud. L-am cutat cu privirea pe flamandul zburtor, Germain Droogenbroodt, care urma s plece întro sptmân la Festivalul de la Struga, via Shanghai, unde trebuia s-i lanseze the Frontier Tide. Contemporary Chinese Poetry, Point Editions, 2009; ochii si albatri de globe-trotter artau, primul, emisfera Eurasia & Africa, i Americile, cel de-al doilea, iar luminia cât o flacr de sudur ce pâlpâia intermitent când în stângul, când în dreptul, decupa deja cerul în paralele i meridiane. În spatele meu, srilankezul Hennayaka Mudiyanselage zâmbea – de la începutul Festivalului n-a comunicat decât prin zâmbet, semn c odat cu plecarea colonitilor, i-a luat tlpia i limba englez de pe insul; poetul afgan Sayyed M. Farani îi consulta pe mic pe ceas telefonul mobil, deja în calitatea sa de ministru i apropiat al preedintelui Hamid Karzai; libanezul Ziad Mahmoud Ali Kaj, dup ce c pe durata întregii ederi în China nu a schimbat o vorb cu nimeni, nici mcar cu palestiniana Rose Shomali Musleh sau cu marocanul Jalal El Hakmaoui, ambii tiutori de arab, se întreba probabil în sinea lui de ce oare lumea nu-l ia în seam, în ciuda celor peste 120 kg de mas critic; alii, care i cum. „Mrs. ---n!” (o voce strin îmi rostete numele pe silabe, cu accentul – greit – pe cea de a doua), m strig operatoarea, în faa creia nici nu tiu cum am ajuns, întorcându-mi paaportul împreun cu tichetul de îmbarcare, când deflagraia unei alte lumini, de zece ori mai puternic decât precedenta, m rsuci cu tot corpul spre ua de la intrare: „Altul la rând!” Un crater imens, de mrimea unui amfiteatru antic, se form în atmosfera acelei diminei, doar c nimeni nu prea s fie prezent la spectacolul ce se desfura de ceva timp în spatele nostru. Puin de spus „toat brânza într-un coluna”, de data aceasta natura pusese toat drojdia într-o plmad; din ce cuptor îns va fi ieit o fptur atât de rumen i puhav?! Made in China?... Sau – vorba poetului Dan Sociu – „cât China”?! La un pas de mine, estonianul Iaan Kaplinski îi ridic ochii din ghidul de conversaie englez-chinez, iar orizontul se fcu una cu pleoapele sale, cu care a îmbrcat în piele, de nenumrate ori – dup propria-i mrturie –, Cartea tibetan a morilor. „Abia atunci când discipolul ajunge s renege însi existena lui Buddha, mi-a spus el nitam-nisam, se cheam c i-a învat lecia.” „Las’ c nici Marpa nu s-a purtat tocmai frumos cu ucenicul lui iubit...”, m pornisem s-i dau replica, dar poetul se i refugiase în ghidul su de conversaie, aruncându-mi antiteze

NR.2/2010

43


peste umr: „S nu iei în deert numele Domnului!”, când noi de fapt tocmai deasupra deertului Gobi urma s zburm. Tot atunci ni se altur Jalal El Hakmaoui, i astfel duelul nostru verbal se transform într-un joc copilresc de-a „piatra – hârtia – foarfecele”, unde Buddha îi exhib golul (nimicul) din palm, Dumnezeu-Tatl strânge-n pumn dou religii (iudaic i cretin), iar Alah foarfec, aidoma unui Tristan Tzara avant la lettre, din Vechiul i din Noul Testamente paginile ce-i convin. Fiecare pe unda lui, ne îndreptam acum spre secia de control al bagajelor de mân; implacabil ca o ghilotin, poarta de metal urma s vad ce-i de capul nostru – dar i fr s fi bâzâit, m lu în primire o frumusee local în uniform creia mai degrab eu m-a fi oferit s-i fac o percheziie corporal. Mâinile larg desfcute, picioarele... Omul lui Da Vinci trebuie c s-a nscut în aeroport, pe când trecea prin poarta de metal! Ateptam cu toii îmbarcarea, la poarta A8, iar timpul se transforma sub ochii mei în tot atâtea rânduri, redactate ad-hoc, din jurnalul de cltorie al sârbului Dragan Stanic, dar i într-o retrospectiv video a filmuleelor & imaginilor înmagazinate în memoria captiv a aparatelor de fotografiat, pe care ieeanul Radu Andriescu i clujeana de souche, stabilit la Budapesta, Szabo T. Anna le artau unul altuia. I-am cerut lui Jalal El Hakmaoui s-mi împrumute puin Le ciel en fuite. Anthologie de la nouvelle poésie chinoise, Circé, 2004, cât s-mi transcriu un poem de Bei Dao, a crui vraj m urmrea de dou zile – „je te suis, croyance/ toi qui suis la mort” –, chit c-l tiam pe dinafar. De jurîmprejur, vedeam cum se destram micile grupuri ce s-au format pe durata ederii noastre în provincia Qinghai, de parc odat cu cursa Xining-Beijing, fiecare-i lua avionul lui – Beijing-Frankfurt, Beijing-Paris sau Beijing-Viena –, i doar promisiunea unui alt Festival – de la Struga, Rotterdam sau din Nicaragua – ne mai inea împreun, legai unii de alii printr-un complicat sistem de recomandri, uneori reciproce. Când i-a fcut apariia printre noi unul din grsani (în absena altor patru, cu care s-l compar, habar n-am al câtelea), i mai ales cum a trecut prin poarta de metal, pe care mai degrab ar fi putut s-o încalece, nu se tie; cert este c niciun poet, nici mcar octogenarul Jose Corredor-Matheos, a crui curiozitate de copil fcea lumea din jur mai prezent, nu i-a întrerupt activitatea sau, dup caz, moiala, spre a-i arunca o privire. Firi introvertite, mreia spectacolului uman, în carne i oase, nu-i privea. Ceva totui se schimbase în aer, ca i cum un ventilator enorm cât o elice de helicopter i-ar fi rotit, pe neprins de veste, nimbul deasupra capetelor noastre, ceea ce fcea s m simt întocmai ca în curtea superioar a templului din Xining pe când contemplam acum câteva zile, alturi de Radu i Anna, statuia aurit a unui Buddha uria ce-i exhiba svastica de pe burt, în acordurile unei rugciuni cântate ce nu mai contenea. Nu c a fi fost transportat (între paranteze fie spus, ori de câte ori cineva îmi vorbea de dusu’ pe sus, îi recitam pe loc din Virgil Mazilescu: „transportul unui dulap vechi din sufragerie pe teras/ de ce m frmânt în ultima vreme”, i deodat îl vedeam cu picioarele pe pmânt), mai degrab triam un soi de exaltare ce precede inspiraia; cum îns nu obinuiesc s scriu prin gri, m-am lsat pguba. Ivirea – cci nu se tie de unde i cum 44


PROZ

apruse! â&#x20AC;&#x201C; celui de-al doilea grsan a avut darul s m proiecteze instantaneu ĂŽn curtea lateral a aceleiai mnstiri budiste, ĂŽn faa stupei unui clugr cu ochelari, ce-i ddeau un aer de scafandru sau cosmonaut. Doar ĂŽn Capitea Mnstirii Neam, unde am coborât ĂŽntr-o sear geroas a zilei de 15 ianuarie â&#x20AC;&#x2122;91, mai trisem o asemena senzaie de pace â&#x20AC;&#x201C; n-a mai fi ieit ĂŽn vecii vecilor de-acolo! Deja ĂŽn salonul avionului, dup ce am trecut prin burduful unei mâneci culisate ce prea s nu mai sfâreasc, fui surprins de svasticile de pe spetezele fotoliilor, aceleai ca pe pereii templului budist. A fi vrut s le atrag atenia colegilor mei, dar fie c nu intraser ĂŽnc, fie c au fost plasai care i unde, nu aveam cui. â&#x20AC;&#x17E;Stau aici ca când â&#x20AC;&#x2122;s acoloâ&#x20AC;?, mi-a venit ĂŽn minte replica unei femei de la ar, aezat s-i trag sufletul ĂŽn plin strad, i pe care vânztoarea de ziare din faa Potei Centrale din Ch-u o rugase s se dea puin ĂŽntr-o parte. i eu, unde m aflam? La locul meu, i asta nu atât luându-m dup tichetul de ĂŽmbarcare, cât urmând logica implacabil a evenimentelor ce se preschimb, de la un punct ĂŽncolo, ĂŽn destin: aa se face c dup ce, ĂŽn vara lui â&#x20AC;&#x2122;83, operatoarea de la pota Moldovei m-a pus s transcriu cu chirilice telegrama â&#x20AC;&#x17E;Ave Maria gratia plenaâ&#x20AC;?, iar telegrafista a redactat-o ad-hoc â&#x20AC;&#x201C; â&#x20AC;&#x17E;   â&#x20AC;? â&#x20AC;&#x201C;, plimbrile mele pe jos pân la aeroportul din Ch-u luau sfârit, la captul unei convorbiri telefonice pe care destinatara telegramei a ĂŽntrerupt-o, de fric s nu fim ascultai (se putea altfel, cu un preedinte al KGB-ului pe post de Secretar General al PCUS?!), nu i dorina aprig de a pleca oriunde m-or duce ochii â&#x20AC;&#x201C; patru, dac ar fi s credem zicala. i uite-aa, crile deveneau avioane de hârtie, Cartea Crilor aeroport internaional, iar subsemnatul pilot de curs lung, de unde-n copilrie mi se spunea â&#x20AC;&#x17E;Gagarinâ&#x20AC;?. Tocmai aflasem c, ĂŽntr-o lume aterizat de-a binelea, zborul fanteziei, de ĂŽndat ce s-a abtut de la linia partidului, echivaleaz pentru autoriti cu o deturnare â&#x20AC;&#x201C; iar doborârea de ctre un avion de vântoare sovietic, pe 1 septembrie 1983, a unui Boeing sudcoreean, cu dou sute aizeci i nou de pasageri la bord, pe motiv c acesta ĂŽnclcase spaiul aerian al URSS, nu lsa loc de iluzii. Intuiia ĂŽmi spunea c devii ceea ce [cit]eti, practica ĂŽns arta c â&#x20AC;&#x201C; exact ca-n bancul cu piesele de schimb ale mainii de cusut care, ori de câte ori erau asamblate, tot automat Kalanikov alctuiau â&#x20AC;&#x201C; saltul calitativ dac se i ĂŽntâmpl, el se datoreaz mai degrab unor autori & titluri prohibite, a cror lectura â&#x20AC;&#x201C; pe sub mân, ĂŽnvelite ĂŽn â&#x20AC;&#x17E;|â&#x20AC;? sau â&#x20AC;&#x17E; <â&#x20AC;? â&#x20AC;&#x201C; ĂŽi ddea senzaia de a te fi aruncat cu capul ĂŽn jos, din vârful turnului. Aceast imponderabilitate ĂŽn stare pur, cu atât mai dorit cu cât câmpul gravitaional al sistemului era de neĂŽnvins, avea i un nume, levitaii deasupra hului; cum ar fi rspunsul lui Nietzsche (â&#x20AC;&#x17E;Dac te uii prea mult ĂŽn prpastie, la un moment dat prpastia se uit ĂŽn tineâ&#x20AC;?) la Ispitirea lui Isus (â&#x20AC;&#x17E;Dac eti Fiul lui Dumnezeu, arunc-Te josâ&#x20AC;?), i doar pentru a se ajunge la sintagma ce-mi ddea dulci fiori: â&#x20AC;&#x17E;cci este scrisâ&#x20AC;Śâ&#x20AC;? Prin inversarea ordinii cuvintelor, ĂŽnsi fiina (â&#x20AC;&#x17E;esteâ&#x20AC;?) era condiionat (â&#x20AC;&#x17E;cciâ&#x20AC;?) de â&#x20AC;&#x17E;scrisâ&#x20AC;?, iar eu hotrâsem c viaa merit trit â&#x20AC;&#x201C; dup ce c mi-am bocit iubita, ĂŽntr-o dup-amiaz de var, crezând-o moart, iar ĂŽntr-o noapte de decembrie la Moscova puin a lipsit s m antiteze

NR.2/2010

45


arunc de la etajul patru â&#x20AC;&#x201C;, nu pentru a citi cum i-a trit-o Goethe, ci pentru a o scrie pe-a mea. Ori rupeam pisica, ori ceaua de poezie avea s m rup (atenie la schimbarea animalului de companie, din mers). Ă&#x17D;n cele din urm, m-a salvat â&#x20AC;&#x153;VAcA~ â&#x20AC;&#x153;, al crui prim vers, inspirat de Cartea tibetan a morilor â&#x20AC;&#x201C; â&#x20AC;&#x17E;tatl nostru cel carele-n cer eti pripon precum eu pe pmânt ĂŽi sunt vaca legat cu funia muâ&#x20AC;? â&#x20AC;&#x201C; a tras de mine, mai sus, tot mai sus (cine-a zis: â&#x20AC;&#x17E;} \ >$  ^ â&#x20AC;? 9?!), scoându-m astfel ĂŽn lume, ĂŽn diverse ediii & limbi, iar din când ĂŽn când, i ĂŽn carne i oase. Acum iat-m invitat i-n China. Transpus ĂŽn mandarin, transportat pe calea aerului ĂŽn Subceresc, ĂŽntoarcerea acas ĂŽnsemna ĂŽnchiderea unei bucle; pân una-alta ĂŽns urma s iau ĂŽntre paranteze acest zbor, Xining-Beijing, ĂŽn comparaie â&#x20AC;&#x201C; abia dac un cârlion. i exact ca-n pilda cu femeia i dracul ĂŽndreptându-i un fir de pr cre de la pu, cu cât se ĂŽntindeau mai tare pregtirile de zbor, cu atât se rsuceau mai abitir, ĂŽn scaunele lor, pasagerii. De pe locul meu de lâng hublou urmream cum se umple salonul avionului, tot oameni grai, unul i unul, care, pe msur ce ĂŽnaintau printre rânduri, ĂŽn dou iruri indiene, preau s se simt tot mai ĂŽn largul lor. Absorbit de privelite, i cu ceasul defect ĂŽn buzunar, pierdusem irul evenimentelor, iar lanul viu al supraponderalilor nu se mai sfârea, de parc s-ar fi rotit pe cerc, ĂŽnaintând pe culoarul din dreapta i ĂŽntorcându-se pe culoarul din stânga, ĂŽntr-un du-te-vino menit s ĂŽntârzie decolarea. De fric s nu se adevereasc presupunerea mea, nici nu ĂŽndrzneam s ĂŽntorc capul â&#x20AC;&#x201C; i chiar dac a fi fcut-o, ce altceva puteam s vd decât urechea enorm a marelui grsan de alturi din care â&#x20AC;&#x201C; culmea! â&#x20AC;&#x201C; se auzea, ĂŽn surdin, o muzic inconfundabil, acea rugciune fr ĂŽnceput i sfrit ce ne atrsese, pe mine i pe Radu, ĂŽn templul din Xining. Atunci m-am apucat s-i numr, iar curând a trebuit s adaug un al doilea zerou dup 1, apoi dup 2, 3, 4... â&#x20AC;&#x17E;Aa ceva nu este cu putin, ĂŽmi spuneam, incredul ca ardeleanul ĂŽn grdina zoologic, nici un A380 nu ar fi ĂŽn satre s ĂŽncap atâta lume de pe lume!â&#x20AC;? Odat cu numrtoarea, s-au rupt i rândurile grsanilor, acum aezai fiecare la locul lui. Apariia stewardeselor fu la fel de spectaculoas; rase ĂŽn cap, purtau svastici drepte ĂŽn piept (a nu se confunda cu cele fasciste, ĂŽntoarse), iar uniformele lor de culoare viinie ĂŽnchis aminteau mai degrab de robele clugrilor cu care m fotografiasem chiar ĂŽn prima zi, ĂŽntr-o pia din Xining. Ă&#x17D;n

Fotografie de Lu Ming Zhu

46


PROZ

loc s ne demonstreze cum se pun mtile de oxigen, ĂŽn caz de depresurizare a cabinei, acestea se prosternar printre rânduri, ĂŽntr-un soi de gimnastic sacr, i a trebuit s numr pân la o sut ĂŽnainte ca flotrile s ĂŽnceteze. Toi pasagerii, mai puin eu, ĂŽi aprinseser beigae de santal i participau trup i suflet la ritualul ĂŽnltor al plecrii â&#x20AC;&#x201C; ĂŽn curând fumul ne ĂŽnvlui pe toi de-a valma, i abia atunci avionul se urni din loc. Ă&#x17D;ntre timp stewardesele roteau mantre cu rugciuni, cu micri egale ale palmelor, cum vzusem c face toat lumea la templul din Taâ&#x20AC;&#x2122;er, motoarele se ambalau, trenul de aterizare gonea pe pist, beculeele din plafon luminau butoanele cu dou mâini unite-n rugciune, chipurile (s)punei-v centurile, ĂŽnc puin i urma s ne desprindem de sol. Teoria mea, fantezist desigur, spunea c pentru a decola, aparatul de zbor trebuie s ĂŽnving nu fora de gravitaie a pmântului ĂŽn general (g), ci a unui teritoriu concret, i c aceast fora se compune din g ĂŽnmulit la suprafaa rii respective. Altfel spus, una era s-i iei zborul de pe aeroportul internaional din Ch-u, ĂŽnvingând rezistena celor 33,7 mii km2 ai RM, i cu totul altceva din China, cu cei 9,596 mil. km2 ai si. Oricât de fantezist, teoria mea prea s explice frecvena accidentelor aviatice din Rusia (17,075 mil. km2) â&#x20AC;&#x201C; doar c mai trebuia luat ĂŽn calcul ponderea figurilor de prim mân pierite ĂŽn astfel de catastrofe (generalul Lebed, mult mai ĂŽn drept s ocupe fotoliul prezidenial decât locotenent-colonelul Putin; generalul Trokin, eroul rzboiului din Cecenia, condus i acesta de locotenent-colonelul din Kremlin). Ironia sorii fcea ca acest colos pe picioare de lut rscrcrat pe dou continente, ca pentru a urina ĂŽn Volga, s se numeasc â&#x20AC;&#x17E;" â&#x20AC;?, având drept stem acvila bicefal. Ceva mai modest-n pretenii, China ĂŽi zicea Imperiul Subcerescului, populându-i compact teritoriul i uitându-se tot mai insistent peste gard, la Siberia nemrginit, ĂŽn plin criz demografic. Aproape c-mi venea s m salt ĂŽn vârful degetelor, ĂŽn ciuda centurii de siguran, ca s ĂŽnlesnesc decolarea avionului; i invers, toi aceti grsani preau i mai ĂŽnfundai ĂŽn fotoliile lor, adevrate greuti menite s intuiasc la sol pasrea de fier. Aparatul gonea i gonea pe pist, i aceasta nu se mai termina odat, i nici nu-l lsa s se desprind, ca i cum s-ar fi transformat ĂŽntr-o hârtie de mute. Ă&#x17D;n loc s ne lum zborul, se auzi brusc un scrânet de frân, mirosul de cauciuc ars ne izbi ĂŽn nri, iar aparatul â&#x20AC;&#x201C; Boieng? Airbus? â&#x20AC;&#x201C; se rsuci din rsputeri la captul pistei, fr s-o prseasc totui. â&#x20AC;&#x17E;Cu atâia supraponderali la bord, mi-am zis ĂŽn sinea mea, aproape bucuros de turnura pe care o lua iat aceast cltorie, nu-i de mirare c am ratat decolarea.â&#x20AC;? Dup cum se ĂŽntorcea, flecit ru, la poarta A8, ai zice c aparatului de zbor i s-a aplecat (de noi!), ceea ce i se poate ĂŽntâmpla oricui â&#x20AC;&#x201C; vorba poetului: â&#x20AC;&#x17E;pzete-ne, doamne, de ejacularea precoce i replica ĂŽntârziat!â&#x20AC;? â&#x20AC;&#x201C;, mai cu seam atunci când imaginaia o ia razna, iar putirina abia dac mai gâfâie din urm: â&#x20AC;&#x17E;Ă&#x17D;ntru tot lipsit de dorin,/ ĂŽi poi contempla ascunziurile;/ ĂŽntru tot aflat ĂŽn dorin,/ ĂŽi poi contempla ĂŽnfirile.â&#x20AC;? Mai departe bucla se desfcu ĂŽn tot atâtea fire cree ale unui pubis gigantic, pe care dracul nu mai prididea s le ĂŽndrepte; stewardesele rase-n cap se fcur nevzute, grsanii se sltar de la locurile lor, aproape imponderabili, antiteze

NR.2/2010

47


chiar i piloii, pân atunci invizibili, se artar contrariai. Apoi cuiva îi veni ideea salvatoare s ne aeze în alt ordine, pentru ca iniialele numelor noastre astfel alturate s formeze un mesaj ce ne-ar înla cu de la sine putere la cer, am presupus, când de fapt tot grsan lâng grsan se pomeniser, de la un capt la altul al aeronavei. Privite de sus, scaunele pline formau acum un abac cu bile de su, pe care o mân invizibil le tot muta dintr-o parte în alta, dar socoteala nu-i ieea i pace. „Ai grial, parc-l auzeam pe Ioan Flora, cu puin înainte de a se prpdi, fcând-o pe ovreul, te scarpini la coaiele mele…” Doar c ceea ce ni se întâmpla nou nu era un banc sârbesc, spus de-o strin gur, i nici noi nu semnam cu castorii ce-i mnânc, în caz de primejdie de moarte, testiculele. Se fcea c fiecare pasager era aezat la locul lui, urmându-i propria curs – câi pasageri, atâtea curse! –, iar misiunea echipajului consta în topirea tuturor acestor voine într-o singur suflare capabil s ne ridice în slvi; drept care una dintre stewardese împinse în fa, ca pe-un crucior cu buturi rcoritoare, un altar pe roi suflat cu aur, iar altele câteva se pornir printre rânduri s împart beigae de santal. În urma lor, dou stewardese mai în vârst rsuceau capetele pasagerilor cu faa spre Buddha, la fel cum ar pune în micare mantrele de rugciune, apoi toate se aruncar la pmânt pentru gimnastica lor ritualic. Nici pasagerii nu stteau degeaba, ci agitau ritmic mnunchiuri de beigae aprinse, iar fumul transform în curând salonul aeronavei dac nu într-un templu, cel puin într-un zepelin. tiam c unii pelerini ajung la locurile de închinciune apostolicete, prosternându-se tot drumul; dup zelul cu care se aruncau la pmânt stewardesele noastre, iar i iar, se vedea c voiau s ating altitudinea de zbor pe jos, i nu doar pentru ele. Apoi nu a mai fost nevoie de beigae aprinse, fiindc din cretetul fiecrui bodhisattva urca la cer o dâr de fum; cele câteva sute de oameni grai erau tot atâtea baloane umflate ce urmau s ridice-n trii, din interior, nacela cu pasageri. Nu c a fi avut ru de înlime – dup ce c-n prima copilrie mi se spunea Gagarin, pe la 13 ani am devenit Mowgli, i asta fiindc m crasem pe macaraua ce construia blocul-turn cu 22 de etaje; vor trece ali câiva ani i iat-m-s pe turnul de unde se srea cu parauta, în dealul Lacului Komsomolist din Ch-u –, dar în clipa în care, uitându-m pe hublou, vzui exact acelai peisaj magnific ce mi se înfiase acum o sptmân de pe terasa superioar a templului din Xining, cu oraul aezat la poalele colinei sacre, am simit un ghem în stomac. „Stau aici ca când ’s acolo”, o îngânai în gând pe ranca din faa potei centrale din Ch-u, tot mai contient c, nu se tie prin ce minune, tocmai czusem într-o curs, helas! alta decât Xining-Beijing. În acel moment avionul se urni din loc, îndreptându-se greoi spre pista de decolare; stewardesele, acum goale puc, îi înteiser tantri-yoga lor, clrindu-se cu spume la gur; motoarele i ele se ambalar, trenul de aterizare prinse vitez, înc puin i glandul avionului – „vaszic, Boeing!” – se va beli la cerul sumecându-i poalele orizontului, iat-l intrat într-o erecie cum scrie la carte – „Fr ca el s cunoasc/ împreunarea masculului cu femela/ organul su e stârnit” –, când o voce (de dincolo!) anun cursa companiei Milarepa Air Lines, Xining-Lhasa, iar eu urmream deja prin hublou cum sunt ejectai, rând pe rând, 48


PROZ

strinii, adic nous les autres – adevratul balast din cauza cruia nu am putut decola din prima! –, i atunci am simit c prind aripi, i a fi zburat aa pân la captul nopii, ba nu, al zilelor mele, dac nu s-ar fi deschis parauta, iar o voce (alta, dar tot de dincolo) nu m-ar fi adus cu picioarele pe pmânt, nu atât fgduit mie, cât eu promis lui: „Repet dup mine: je te suis, croyance,/ toi qui suis la mort”. * toate numele personajelor sunt reale i pot fi gsite în antologia Transcending the Reality and Matter. Poetry Collection of the Second Qinghai Lake International Poetry Festival. 1. (rus) literalmente, „dou cizme pereche”; aici – de-o teap. 2. (rus) „pe întinderile nemrginite ale Patriei noastre”. 3. (rus) „doar s nu rmâi însrcinat contrar dorinei”. 4. (rus) „Singur ai venit!” 5. (rus) „dei homosexualitatea este lichidat definitiv în ara noastr, nu-i lichidat chiar în întregime. Mai bine zis, în întregime, dar nu de tot. i chiar e mai corect aa: în întregime i de tot, dar nu definitiv”, Venedikt Erofeeev, Moscova-Petuki, traducere din rus de Emil Iordache, Editura Cartier, 2004. 6. (rus) „Numai nu acum, numai nu aici!” 7. (rus) „Umbl tot felul de ini pe-aici!…” 8. (rus) „fiecare când îi vine rândul”. 9. (rus) „Noroc c vacile nu zboar!” Fragment din romanul esut viu. 10 x 10, în pregtire.

antiteze

NR.2/2010

49


MICHAEL KRÜGER Prezentare i traducere de Andrei ZANCA Nscut în 1943 în Wittgendorf, Michael Krüger triete în München. Este eful reputatei edituri «Carl Hanser» din München, în care au aprut mai toate marile opere universale, întemeietor i îngrijitor de ediie a renumitei reviste «Akzente» - cea mai cunoscut i mai apreciat revist literar din Germania postbelic, fondat de membri celebrei Grupe 47 – din care au fcut parte printre alii, Heinrich Böll, Walter Höllerer i Hans Bender. Poet deosebit de apreciat în perimetrul literaturii germane – i nu numai – Michael Krüger scrie proz, liric, eseuri, fiind cunoscut i ca autor de piese radiofonice. Lirica lui Michael Krüger se-nal din cîmpul zilnic al experienei personale. Ea se reveleaz cititorului uimit prin racursiurile brute dinspre miezul textual, atingîndu-i prin fant inta. Toate acestea presupun o privire pertinent în miezul eecurilor umane, al lizierelor tririi, prin care simurile prind contur i se preschimb în gesturi ginga-amare. Luciditatea i contiina faptului c Aici este locul nostru de reflecie i de împlinire, precum i druirea deplin, constituie nota genuin a acestei lirici de excepie.

Cum scriu ei pentru Paul Wuehr unul ridic piatra i scrie o poezie despre adevrul care se divizeaz i se ascunde. Unul vede sub piatr scaietele i nu gsete decît vorbe de mîhnire. Un altul scrie. Cel tiutor ade în arhiv i-i zgîrie vorb de vorb obrazul. i lîng el unul, 50


POEZIE GERMAN

care se compune din cuvinte, lui îi lipsete înc un vers. Unul umbl prin orae i adun disperat documente. Unul face schimb de cuvinte pîn ce poezia sa strlucete, înuntru i în afar. Unul gsete o rim i se bucur de moarte. micile versuri micile versuri, ce nu cunosc nici o direcie, nici o tendin, ele urmeaz duse pe gînduri un drum în întuneric i apar deodat în rarite, preschimbate. Ele nu cunosc pofta de vorbe mari, ele nu spun ce s fac i s lase oamenii. i dac e vorba de moartea lui Dumnezeu, de moarte omului, ele nu se mai aud. Platon, Nietsche, toi poeii, care au combtut focul cu foc, ca în pîrîitul febral s se nasc sunetul, form superior evoluat, dispreuiesc micile versuri. Ele îns viaz mai departe, în btaia de pleoap a ochiului ce se deschide i închide.

Congres al scriitorilor Lahti/Finlanda Odat am tras tainic cu urechea, dinspre fereastra mea, înspre nemiloasa luminozitate a noptii din toiul verii, la poeii, care discutau frumuseea pe gazonul ptat din faa hotelului, frumuseea, adevrul lor jignit: la rusul cu ochi mici care îi purta umbra sub bra, cum numai un rus îi poate balansa umbra în dizgraia zorilor calcaroi. Cînd în somn ne ajung din urm cuvintele, se aeaz între dou respiraii în blînda rarefiere a dimineii, se ivete acea dispoziie de unitate i nesfîrire, antiteze

NR.2/2010

51


din care se plmdesc poeziile ca iarba uscat din asfaltul crpat. La un suedez trist, care arta ca zeul mut al identitii, obosit de jocul cu cuvintele. Doar o adiere înc, o silab, un ecou într-o perindare de oglinzi, ce nu cunosc nici început nici sfîrit. La o portughez, învelit în basmale fluturînde, care vorbea despre fîlfîitul muierutii de uliu la prima ei adpostire: astfel cuvintele primesc sensul nostru, precum ramura în primvar, cînd sucul pmîntului o ptrunde. În fine, la un poet din Polonia, credincios doar adevrului, care nu se gsete în propoziii, la un brbat cu ochi negri, rtcit în melancolia lui. El a artat celorlali o moned, spre a explica starea poeziei: nici cap, nici pajur nu se puteau zri pe rotundul uzat. Un parastas pentru sufletul aflat între duh i natur sub un cer albastru-cenuiu. Eu însumi mi-am ascuns capul în spatele perdelei, avînd pe limba una ori celalt despre pretenia la adevr a discursului poetic, am rmas îns mut, mi-am înclzit ipetele ce urcau în gur, care erau o parte a adevrului, a crui istorie este cunoscut drept eroare sîngeroas. Un fragment lipsit de putere, jefuit, desacralizat, incapabil de-a înndi cele rupte. Îns eu nu am putut vorbi, doar mi-am vzut în oglinda ferestrei faa, splcit ca smoala topit. Mai tîrziu, miezul noiii trecuse de mult, s-a alturat celorlali, un poet francez bîntuit de insomnie. El a adunat pietri, jos lîng lac, în luminozitatea nopii, urmrit de ipetele rguite ale pescruilor, i ni l-a artat: noi ne aflm în afara literaturii, cînd vorbim despre ea, noi o dublm doar, fr de a-i atinge, miezul tare, de nedistrus. Hai, s fim musafiri, nepoftii, îns binevenii, musafiri întîmpltori, ce iau loc la mas i dispar din nou, fr ca cineva s le duc dorul. Polonezul a tcut. Rusul îi slobozi umbra 52


POEZIE GERMAN

ontocind în urma lui. Portugheza, învelit ca o mumie, se gîndea pesemne la cuvintele, ce celebreaz frumuseea trupului, neimpresionate de moarte. Suedezul i-a luat tlpia surîzînd, ca unul, care cunoate slbiciunea a ceea ce face. Eu însumi am rmas în spatele ferestrei contemplînd vîntul, care i-a gsit linitea în verdele orbitor al mestecenilor.

antiteze

NR.2/2010

53


cimitirul imediat lîng intrare, lîng grmada de gunoaie, unde gladiolele îi împrtie roul dulceag, zace un poet, pe care l-am cunoscut bine. El a adus acas din rzboi cîteva cuvinte (ascunse în gheat), pe care le-a tocmit atît de mult pîn ce au dat o carte. aizeciipatru de pagini i o înscriere în Brockhaus1 care dup moartea sa a disprut din nou. Ludate au fost, tristeea lui, fora imaginii i proveniena sa spiritual din Loercke2 (pe care nu l-a întîlnit niciodat). Chiar i falsele rime aplicate unei false viei le datorm lui. (Un crainic, l-a denumit Benn3, îns scrisoarea s-a piedut, astfel c nu exist fpta în spatele faptei.) Bani, n-a avut niciodat, îns muzee care îi splau vesela i care îi trimiteau poeziile cînd zcea obosit i trist pe dormez. El a simit privirea eapn, care cdea din viitor asupra lui i care-i decolora cuvintele. In irul din spate se odihnete unul, care a fcut s devin concret poezia în anii aizeci: pîn i Dumnezeu este doar un cuvînt, la care, ateitii au jubilat. Lungi lanuri de cuvinte, împrtiate-n voia lor peste foaie iar el, ultima verig, care nu mai apuc a se îmbuca. O trufanda pentru teoreticieniii, care-i comparau textele cu nisipul, cu deertul, naiba tie de ce. Cînd era întîlnit, tocmai venea de la un congres, ori pleca la un simpozion la Celle, mereu cu clasa a doua i cu dicionare în bagaj, pe care le îngropa cu scîrb în cutare de comori rare pentru victimele incendiului, tu nu înelegi, c trebuie s înelegi. A murit de butur. Numele lui, scris cu litere mici, a pierdut deja cîteva litere, acest lucru l-ar fi bucurat pesemne.(în Sao Paulo 1

celebru lexicon german Oskar Loercke, poet german, 1884-1941, lector la ed. Fischer, coordonator al tuturor autorilor importanti ai ei. 3 Gottfried Benn, poet german marcant, al sec. 20. 2

54


POEZIE GERMAN

a aprut de curînd o antologie în care este srbtorit ca adevrat revoluionar.) Soia lui, mai convenional talentat, a scris deasemena poezii. Într-una ea a comparat încetineala unui om cu clipitul din pleoape al bufniei. Doamne, ce-a trebuit s-i aud de la critic. C ar fi furat cuvintele, a fost cel mai minor repro. Ins cui aparin cuvintele ? Poate mai triete i terge cu degete plite de gut sîngele de pe marmur.- Inspre zidul dinspre strad, inundat de zgomotul, pe care atît de des l-a cîntat zace mormîntul singurului poet politic al oraului. A fost foarte celebru, a fost învat pe de rost, fiecare poezie, o lovitur ginga de pumn, scurt, seac i frumoas: lumea îi arat dantura maronie. Vreme de doi ani mi-a fost vecin, apoi s-a mutat la ar ori s-a lsat tras de o femeie, care azi îi falsific semntura, spre a plti chiria. Un mormînt nu pot gsi. Paznicul d din cap. Un poet? Aici? N-are habar, de zac aici i poei…nu se poate vedea dup morminte. Se zice c s-ar fi spînzurat. De un accident putea vorbi doar familia care îi putea permite s-i cumpere volumele de poezie i s le distrug . Am fost cu el în Roma, în anii optzeci, atunci scria lungi poeme despre împrai, papi, i pisici, într-o limb, care era atît de strin i de sclipitoare, încît nimeni nu o înelegea. Azi unii cunosctori se laud, c i-ar fi recunoscut deja dintotdeauna talentul, laud tonul înalt, care reunea ura, frumuseaea i mîhnirea în vechea lege, încît ochii votri s se limpezeasc…Îi mai aud rîsul, cînd vorbea despre critici, care în arta poeziei vedeau o evoluie, de parc nu ar fi contat doar faptul de-a vedea cîrdul de psri, care zbura dinspre gara principal în direcia Colosseum-ului, unde locuia. Zbor de pasre, scriere ce se terge ea însi pe sine…Mormîntul lui n-a fost de gsit. Ce mai era de fcut ? el mi-a druit o poezie, o antescriere a morii, rimat, antiteze

NR.2/2010

55


scris în întuneric, în lumina ochilor unei pisici, aceasta îmi veni acum în minte. în faa cimitirului se afla o celul telefonic luminat, am intrat, am luat receptorul i am mi-am dus lent gîndurile cu voce tare la capt.

ultima zi a anului da parc cerul ar fi vrut s-i dea pmîntului o despgubire ploaia a splat azi tablourile din rama, care acum delimiteaz o pat alb pe zidurile pastelate. Lumea, ce va veni! S pstrezi doar amintirile culoarea lor tulbure. Anul se chircete în ultimele lui ore. S nu spun nimeni, c ar fi un spaiu mare între pahar i buz cînd progresul este doar la o palm de circuit, fiindc în fond, i aceast lecie n-a trebuit s o învm, cu fiecare zi, începe un nou an: anul rzboiului. i nu este o alegorie, cum îngerul lenevindu-se cu masca de gaze în surîzîndele galaxii. Acum se poate auzi trîmbia, care întunec partea a treia a soarelui, partea a treia a luni i partea a treia a stelelor, fr ca cineva s observe i restul se mistuie precum punctul verde în TV dup tirile anului trecut. Milostenia, care-i iubete i dumanii, s-a încurcat în dat, falsa-i vorb împleticit a prvlit-o, bîlbîind, în nou an, pe cînd cuceritorul a fost de mult recucerit: se putea vedea zcînd în ctue cum îl tîrau, la vedere, prin piata tablourilor de culoarea ocrului, în propriile sale dîre de sînge. Pe ochii mortului cresc peisaje, o ruin respectabil, rimata uoteal a palmierilor, o fîntîn fr vorbe, umbrit i haurat, prins-n cadru de cel mai bun pictor al nostru, care se ascunde timid în spatele camerei. Ca va mal, tres mal, astfel demiurgul, care trece înc o dat în curat denecititul: panegiric, dedicat ochiului. Inc un ceas. E vremea s se arate dumanii. Viaa a disprut de pe pmînt i este de gsit doar pe fundul oceanului. A fost Kant, cel care a prevzut perpetuarea noastr 56


POEZIE GERMAN

pe Jupiter ? Destinul nu mai este o tem, prea adînc ne aflm în impas, iar gheurile plutitoare se întind departe i tot mai departe. Cine tie, poate i aceast clip deosebit, a sosit în lume printr-o incitare de sus, aceast secund, în care te prbuetei definitiv în tcere. Contemplu ploaia i gardul viu maltratat de vînt i noaptea, care cu limba ei grea începe cu muncile de dereticare, ca noul an s se poat art dinspre partea lui veche.

cîntecelul Germaniei închipuie-i, c nou ne-ar aparine aceast cas, prietenosul scîrîit al scrilor i oarecii din spatele lemnului. închipuie-i, c la mas ar edea cu noi umbrele acelora, care locuiau odinioar aici, i ar povestii istorii. Noi am trage cu urechea. Am purta vestmintele lor, cu gulerul rsfrînt i lîna colorat. i c un înger gras al istoriei ar tia ceap i ar plînge pentru lacrimile noastre srate. închipuie-i, c am ruga pîrîul, s-i prseasc patul aternut cu pietri, ca petele s nu trebuiasc s treac peste pmînt în drumul su înspre oala noastr. închipuie-i, c noi am dormi noaptea în aceste paturi, i c pmîntul ne-ar acoperi cu visele sale. Inchipuie-i, c am visa, c ar trebui s prsim casa, i c n-am ti încotro.

antiteze

NR.2/2010

57


Paul GOMA

JURNAL 2010 [...] Duminic 4 iulie 2010 Alt noapte grea, istovitoare.Tânari, transpiraie, încât m întreb câi litri lichizici pierd pe noapte: 3?, 5, 7? Dovada material: maina de splat a fost umplut i azi diminea de rufrie ud-ud-ud. M-am întrebat ca proasta dac la ultima vizit îi voi fi spus doctorului Schaan c transpir ca un bou (cu condiia ca boii s cunoasc andropauza, s transpire - nu: ei, andropauznicii securiti asud ca Goiciu i fraii omlea de la Gherla, ca Enoiu de la Interne - când aprau ei “cucerir’li por’lui” cu ciomagul)? Ana, mereu gata s-mi serveasc o consolare, zice c da. i la ce mi-a slujit? Mia înlocuit un medicament cu altul, efectul rmânînd acelai? Cum suntem noi, btrânii: numai despre hibe i leacuri vorbim. Despre ce altceva, când orizontul ni s-a îngustat, ni s-a zbârcit, a intrat la ap ? E adevrat: ca i mamei, Dumnezeu s-o hodineasc, nici mie nu-mi place s vorbesc despre bolile mele decât cu medicul curant i cu apropiaii din familie. Dei Obsesia Mare este legat de gândul c mor-ca-mâne, vorba cântecului (cutremurtor) bocit de Maria Tnase, i nu apuc s fac mcar o înregistrare (Calidorul).Dei presupun c chiar de nu am încheiat nici o înelegere cu Tofan, în cazul în care nu-mi voi mai putea onora contractul cu mine însumi, va continua el s dirijeze înregistrrile. Sigur, rmâne frustrarea autorului, c nu a putut face, el cu mâna lui, ce crede c ar fi putut face, dac nu ar fi fost întrerupt din facere: boal, moarte. Dar-îns-totui…, ca s scap printr-o piruet. * Magda Ursache îmi trimite :

58


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

Magda URSACHE - Scriitorul de alturi “Beleaua asta numit Paul Goma mereu reîncepe lupta. Sub steagul romanului sau al docu-romanului, sub oriflama publicisticii i – iat – sub flamura jurnalului: trei feluri de scrìsuri sau de scrisùri, toate à bout de souffle. Nu-i odihnitor Goma, nu ocolete subiectele dificile, sensibile, dimpotriv; pentru c lupta o duce nu cu îngerul, ci cu fiara. i cine altcineva i-ar fi propus lui Ceauescu, forînd limita, s susin Cartha ceh din '77? O prob de curaj mai exemplar, mai desperant cunoatei? Într-un „Arge” (de aprilie, 2010), Theodor Codreanu opina c jurnalul e „ultima redut a d-lui Paul Goma în btlia pentru adevrul istoriei româneti”. Aa este. Jurnalele lui Goma (optsprezece) înseamn rzboi dus cu luciditate politic, rzboi pentru un proiect de renovare moral, rzboi „fresc” cu cobreslaii nedemni. Goma e fundamental de neîmblînzit; incontrolabil, aadar autonom. Nu-i e fric s rmîn singur împotriva lor seul et envers tous. N-are spaima c adevrurile lui îl fac antipatic ori agasant. Unii spun rigid (în loc de ferm), chiar abuziv în atac, iar cei care l-ar castra (mcar l-ar amori niel cu aconitin) nu-s puini. Goma n-a fost i nu este adeptul naraiunii reci, detaate; nici al dublei contiine, nici al disimulrii, ca Pessoa. Jocul de-a literatura înseamn i joc al mtilor. Or, Goma refuz travestiul, nu joac în fals. Mrturisesc: nu l-am urmat de la început. Cum? S nu-l mai inte-reseze vieile imaginare, die Welt als ob? Am îneles, îns, c, pentru Goma, a scrie roman e ca un fel de a folosi jumtate de cuvînt, poate i de adevr. În roman, poi orice: s scrii cu rea credin, ca stalinistul Mihai Beniuc, trecîndu-l pe Blaga pe muchie de cuit, ca s-l anihileze. Pe-atunci, arta angajat era zdrobitoare la propriu, artitii angajai avînd condeiul focusat pe neangajai. Poi (model Saul Bellow, Ravelstein) s încurci voit ficia cu realitatea istoric, dînd nume reale unor personaje de ficiune sau invers. Poi s mini. Raportul corect ficiune-istorie e bulversat, realul, autenticul fiind amestecat nepermis cu imaginarul, în numele logicii ficiunii, foarte îngduitoare cu rescrierile curriculare. Fictorii au descoperit plcerea de a dezinforma în proz, cînd la Secu nu se mai poate. Goma n-are nevoie de alt via (de personaj), sub protecia imunitii ficionale, de refugiu în lumi închipuite. Oglinda literar purtat de-a lungul etc., etc. poate deforma imaginea lumii în care trim. Omul din Belleville nu mai vrea o imagine aburit, ptat, crpat, spart chiar. Cît privete imaginea din dosarele Secu, în Culoarea curcubeului '77, ne-a atras atenia c este „mutilant, negatoare”. A optat pentru calea jurnalului publicat/ postat antum, pentru a intra în priz direct cu cititorii. E o climar spaiul social i Goma îl folosete astfel. Cine mai crede c autorul sporete realul, cînd ce trim bate orice ficie, e de-a dreptul FABULO?

antiteze

NR.2/2010

59


Destinul su are, cu un cuvînt enorm, o trstur hristic, dar nu în latur ascetic. E dureros, e tragic, fiind vorba de ofensiv, cu uitare de sine responsabil. Eti ceea ce i se întîmpl? Da. i-i bine de rememorat: prima dat, l-au arestat pe holurile Facultii de Filologie, în 22 noiembrie '56, dup ce citise în „seminarul de creaie”, condus de Mihai Gafia, proza despre UTM-istul care, ca protest, a vrut s-i predea carnetul. Civilul Paul Goma a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureti la doi ani de închisoare corecional, pentru delict de agitaie public. Martorul aprrii, profesorul Gafia, a lipsit: îi fcuse rost de-o cltorie de plcere în URSS. Aa c Goma n-a fost „redat societii”, rmînînd „contrarevoluionar agitator”. La 1 aprilie '77, cînd a fost, dup 4 cincinale, re-arestat i dus la organul de anchet din calea Rahovei, a lsat în spate „soia, copilul, casa, crile, crile mele scrise, cele nescrise, semnatarii...” Încerca s creeze o micare pentru respectarea Drepturilor Omului. L-au vizitat/ cutat telefonic, atunci, 431 de persoane. A fost torturat i trimis acolo unde spune Plei: „– ez’ n pezda m-ti, nu mai face p Cristus”. L-au acuzat c-i „corist” i „jdan”, c-i trdtor de patrie, c atenteaz la ordinea social, c nu-i las linitii pe români s construiasc multilateralsocialismul. i l-au construit! Ce-i rmîne anchetatului? Scrisul. „Te in eu minte, te scriu, te pun întro carte”; „cu inutul-minte m apr – i atac... ” Singura arm e memoria: „s-i neuit, s-i netac”. Putea s accepte prostituia ideologic i s se lase folosit de Putere, cu cinism. N-a capitulat. Evadarea din lagr ca singura scpare? Mai era una: tcerea autoimpus. Numai c greva tcerii este, pentru un scriitor, automutilare. Mai ales c a tcea poate însemna i a fi de acord. A ales poziia „reacionar”, cînd numai Ceauescu nu striga „Triasc Nicolae Ceauescu!” i a ajuns pe lista de lichidare a Securitii. Goma e mereu pe cîte o list de lichidare. Scrisul îi e negat ciclic (ah, tiuta noastr incertitudine în aprecieri!), inspir animoziti. Îl aprob muli, dar mai muli se ambaleaz contra lui i a jurnalelor lui. Ei i? Nici Baudelaire, nici Céline, nici Sartre n-au fost iubii de contemporanii lor. Goma e i el taxat nerezonabil, nedisciplinat, nedrept cu A-B (mai i este, în tensiunea confruntrilor), nemilos cu C –D, „piccios” *¥) cu T-, face dese trimiteri în M-P. Într-un cuvînt, neduslabiseric. „Scrisul ca sinucidere social” e sintagma lui Emil Botta. O preiau. Invidioi pe imaginea sa în vest, construit cu risc vital, au fost destui. Legea H/C/M 957/1966 nu permitea s-i publici crile în strintate. Goma nu s-a supus. Ostinato a aprut (l-au ajutat Dieter Schlesak i D. epeneag) la Suhrkamp; La cellule des liberables, la Gallimard. S-a decretat c politica e asfixiant în romanele sale. Ba îl salveaz curajul i stilul sau, cum ar spune Caragiale, cinstea i gramatica. Stilul Goma e precis ca un acord subiect-predicat. 60


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

Îmi aduc aminte c jurnalul lui Mihail Sebastian a aprut în acelai timp cu jurnalul gomic (I, II, III – '97). Sebastian a fost declarat pe dat model de moralitate intelectual, în timp ce Goma a avut parte de reacii repulsiv-violente. Nu diferite de cele din 1977, cînd, pentru Eugen Barbu, era „un zero”: „nu înseamn nimic pentru contiina româneasc”. N-a pomenit mai nimeni c Sebastian era i autor al brourii clandestine Armata roie vine, circulînd în aprilie '44. Dup Marian Popa, Vin ruii!, brour aprut dup acel 23 august majusculizat, unde M. Sebastian saluta comunismul exportat cu tancul de URSS. Cu exigen inflexibil, în numele aceleiai opiuni politico-etice, Goma se manifest dur contra celor care nu cuvînt. Are raporturi proaste cu amnezicii i cu oportunitii. Clcîiul lui Ahile al scriitorului român este pohta de celebritate cu preul compromisului. Nenorocitul calcul conjunctural e mereu refcut. Le-a intrat vechilor slujnicari în vene. Nu se mai vindec de trierie ideologic, de duplicitate. Au dovedit-o i piticii de grdin, din Grdina Puterii i-a Plcerii preedintelui Traian Bsescu. Care Putere are darul ei de a compromite marile idei, marile teme: consensul, sub mandat Iliescu; existena normal, sub mandat Bsescu. i este o grani moral (nu numai geografic) între eternul Odisseu rmas fr Ithaca i profitorii de partide, foti profitori de partid. Din care motiv nu-l vd pe Goma nici medaliat, nici academizat, nici indemnizat, nici repus în drepturile civice fireti. A luptat pentru drepturile omului, dar drepturi nu are; s-a privat de libertate, ca s nu mai fim noi privai de libertate. Personajul principal al jurnalelor fiind România Întreag (nu Mare, cuvînt demonetizat de politichie), Goma nu poate fi calm, egal, milostiv. Sigur c are resentimente (Gide: „Literatura bun nu se face cu bune sentimente”), sigur c e tensionat, pasional, ptima, c nu-i tempereaz „moarea”. Nu este un diarist atemporal, cum îi dorete Andrei Pleu (în Note, stri, zile, Humanitas, 2010): „A iei din timp e a reui s contempli lumea din punct de vedere al lui antiteze

NR.2/2010

61


Dumnezeu”. Îl vedei pe Goma fr dram de participare la viaa public? Are alte urgene decît Pleu, alte stri i nici n-ar face compromisuri – declaraii din politee ori în oarece beneficiu. Exasperanele lui Goma sînt foarte diferite de exasperanele lui Pleu. Altceva îi disper. În corespondena cu Bernard Henry-Lévy, Michel Houellebecq spunea c preul discuiei e rotund, are cîte coluri vrei, îl ridici de oriunde. E i strategia lui Goma: nu uit nimic vîrît sub pre. Nu scap nici un 'veniment; nici un gestem, nici un biografem ori lexem, de la protogînditorii marxist-staliniti pîn la postgînditorii receni; de la falsul „Marii Rivuluii din Decembrie” la erorile iliescane, emiliene, bsescane...; de la „ostau’ Cosau” la transcrierea Baconsky în Baconschi i de acolo la soacra lui Geoan, revoluionar rnit, cu carnet. Întregul proces al comunismului l-a luat pe cont propriu. Ce ne cere repetat Goma e s nu uitm, s nu-i uitm. Îndemn vital cînd trim o altfel de „pitetizare”, de „re-educare”, de manevrare a gîndirii. Un Piteti II, fr Nürenberg II, dar cu Rolleri muli. Antidotul acestui nou control al minii e memoria corect i Goma tie bine ce nu trebuie uitat. E mai aproape de noi decît dac ar fi locuit la vechea adres din Bucureti, de pe strada Compozitorilor. Anuleaz, din Frana, distana, înelege din interior, din România, ce (ni) se întîmpl. E scriitorul de alturi. Goma nu face parte dintre cei care îi pun sub lact jurnalele sau memoriile, ca s fie publicate dup 50 de ani sau dup 5. N-a vrut s le tipreasc „de dincolo de mormînt”. Lailor le cam vine de hac. „Eu nu sunt disident. Sunt scriitor. Punct”. Aa a ripostat Marianei Sipo în cartea-interviu intitulat chiar Destinul unui disident: Paul Goma, Universal Dalsi, 2005, interviu luat într-un fevruar 1998. Nu disident, ci inamic public al comunismului. Nici eu nu cred c poi fi scriitor pur i simplu, dup cum nu cred c a fi opozantul lui Ceauescu face ru calitii sale de prozator. Cu spusa lui, „fiecare pasre scriitoare pe hîrtia sa piere”. Dac sinceritatea e pguboas, minciuna, pe termen lung, e i mai pguboas. „Îi convine lui Goma s vorbeasc despre frica la scriitorul român!, s-a rostit un iritat. “Au fost mari presiuni morale”. Au fost, dar unii au rezistat i alii nu. S-i tratm la hurt? Ce-i drept, altfel ar fi artat procesul comunismului fcut de ne-cumintele Goma decît de un expert în comunism, reciclat. Altfel ar fi stat lucrurile cu Goma în fruntea comisiei prezideniale, sprijinit de printele Iustin Pârvu, de Grigore Caraza, de Ion Gavril Ogoranu, de Marcel Petrior, de Vasile Paraschiv, de Dorin Tudoran, de dr. Florin Mtrescu (v. Holocaustul rou, ed. a III-a, 2008, Bucureti, ed. Recson) de Andrei Vartic... Aciunea „decomunizatoare” Bsescu n-ar fi rmas formal dup Raportul final. Vedei vreo coeren în decizii cînd preedintele numete regimul comunist „ilegitim i criminal”, fr a-i pedepsi pe criminali? De descoperit, Goma se las descoperit din toate flancurile: i dinspre excelenele intelectuale GDS, i dinspre mai puin excelenele intelectuale peceriste (nu c unii, ca Pavel Câmpeanu, n-are figura în ambele tabere). Goma îi detest i pe Roller i pe Ilie Ceauescu; pe Croh, în tustrele ipostaze: înainte 62


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

de Ceau, în timpul lui Ceau, dup Ceau. Desantismul a fost „pist aplicativ”, cum ziceau propaganditii, fals. Cred, ca i Radu Mare, c sîntem condamnai la realism; aa-cci-deci, cum spune ironic Goma, paraliteratura s mai atepte! Goma a trecut prin închisori, a omat, a „trit pe unghie”, cum nu se sfiete s-o recunoasc într-un Dialog (ed. Vremea, 2008). Cu toate astea, Andrei Pleu deplînge puintatea disidenei româneti, numindu-i doar pe Doina Cornea, protestatar din 1982 i pe Radu Filipescu. Pe Goma, nu. S-i fi dat foc, ca Jan Palach, în ianuarie '69, la Praga? Într-un fel i-a i dat: a fost interzis în Rumânia, cum pronuna Ceauescu, din '70 pîn-n '89, pus la popreal amar de ani. În alt fel, a fcut mai mult decît s-i dea foc: Le Mouvement Goma. Ne plîngem c n-avem un Soljeniîn cînd avem un Goma, c n-avem un Havel cînd avem un Goma, c n-avem un Michnik cînd avem un Goma. Însui Adrian Marino, contestatarul tuturor, recunoate în scandalizantele memorii: „Meritele sale ideologico-politice sînt indiscutabile. De valoare istoric. El este rezistentul comunist «arhetipic»”, chiar dac îl acuz de „enormiti i extravagane”, „în forme maladive”. Marino se consider chiar „suporter secret” Goma. De ce secret, poate tii domniile voastre, cititorii. Postdecembrist, vai, a intrat în inappropriate relationship cu ebreii. A fost acuzat pentru pcatul greu al antisemitismului, pe varii corzi: coarda Ancel, coarda Radu Ioanid, coarda Shafir, coarda Andrei Oiteanu, coarda Al. Florian (director executiv al INSHR „Elie Wiesel”), coarda Boris Mehr, coarda Lavastine, coarda Carmen Muat, M.D. Gheorghiu, în care Goma vede sentinela parizian la antisemitism, s-a artat gata s suceasc gîtul elocvenei i elocinei Sptmînii roii. Un argument pe... numrate: Goma a folosit de 126 de ori cuvîntul evreu. Aha. Cum îl tiu, va scoate alt variant a crii-document, a eseului-memoranda, unde va uza de vocabula incriminat i a 127-a oar. Pe Ovidiu imonca îl deranjeaz „evreii cu 2 de i”, altfel spus, generalizrile. Dar generalizrile cu 2 i (corect gramatical) à propos de români nu-l deranjeaz? Un anonimeni, autor de sentine neargumentate, care vede iudeofobi peste tot, uier de indignare ca un ventil la afirmaia c evreii (cu 2 i) au fost în fruntea bucatelor. În fruntea bucatelor literare au prea fost. Prima secie de critic a USR a fost format din Vitner, Vicu Mândra, Nistor Ignat, Mihail Cosma, Silvian Iosifescu, Crohmlniceanu, plus 2 neevrei, Paul Georgescu i Geo Dumitrescu. Discui despre vremea aceea, apare suspiciunea c îi vizezi pe evrei i eti clasat drept ce nu eti: antisemit. Exist muli arbitri specializai în „antisemitizare”. Chiar cînd afirmi c românii n-au fost mai puin fanatici în aplicarea metodei realist-socialiste, tot te citeaz ca neonazi, cu derivatul legionaroid. i cine a diriguit manu forte cultura decît Iosif Chiinevschi cu liceul neterminat, Leonte Rutu Oigenstein, Iulea afran (nume literar N. Moraru)? Etnicizm ororile dac dm numele real al torionarilor? i înc: au fost românii menajai în totalitarism fa de evrei? Mcar puteau pleca (pe tax), dup cum pot s revin, conform noului diasporism: repatrierea în rile Europei de Est. Lui Goma nu i s-a restituit nici azi cetenia, rpit (ca Basarabia) în 1977, nici carnetul de scriitor. antiteze

NR.2/2010

63


Dac dispare Goma, „România va deveni liber, democrat i la cur curat?”. Numai c Paul Goma, prezent în toate zonele de impact cu o realitate cum n-ar trebui s fie, nu moare. Nu cred c a intrat în Zodia Bolii, a Morii, cum noteaz în 26 ianuarie 2010. Nu-i vreme de murit cînd procesul de tergerea memoriei continu. Categoric, temelia e ubrezit ru dac ne propunem s construim în dispreul valorilor care nu pot fi dispreuite, iar Goma are parte, cu calamburul lui Corneliu Regman, de „un pios ciomagiu”. Îmi place s-mi închipui – ipotez de lucru – cum ar fi fost dac ar fi ocupat locul prim în stat. Ce reacie îngrozit ar fi avut alde Plei i alte stele mari; prosovieticii (dei nu mai exist, de facto, URSS, prosovieticii au rmas prosovietici), dar i tefangheorghitii ceauiti, devenii analiti politici; politicienii plini de semenitate, adic de dragoste pentru aproapele din partid, s triasc bine.

Nu tiu dac Paul Goma o s revin la roman; eu mi-o doresc, dar asta sar întîmpla doar în cazul normalizrii, ceea ce-i destul de improbabil. Ce trebuie spus limpede e c nu se va scrie acest segment de istorie, dar i de istorie literar, fr jurnalul lui Paul Goma, deopotriv document i reprezentare artistic de clas. Iar de documentat, privind universul concentraionar, s-a „documentat” chiar la gherl. Cînd a aflat întîia oar, de la tefan Davidescu despre „fenomenul Piteti”, era la Jilava, în celula 36. S-a „documentat” apoi în Lteti – DO. Deine cu prisosin experiena închisorilor, cu tot ce implic ea. Al. Paleologu vorbea despre pucrie ca despre o aventur biografic. Haida de, în care pucrie? „Am integrat (citez o însemnare din 25 ian. 2000) în jurnal texte impure, strine: eseuri, scrisori, articole, invenii tehnice (nu chiar tehnice...); prin asta am fcut din Jurnal(ul meu – precizez) genul total, romanul integral. La urma urmei eu, autor (m-)am retrogradat în poziia povestitorului care povestete povestea povetii (vieii) sale”. 64


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

Iat o reuit venit de unde nu te atepi: „jurnal-roman-total”, dar i roman-fluviu, un haos... controlat, un hibrid roditor. N-am evitat s euez în laudatio, aa cum nu dorea Flori Blnescu s se întîmple. N-o fac des, detest critica piaristic a gcarilor pui pe encomii nesbuite. Dar prea sînt mi(s)tificai tot felul de „tenori ai opiniei publice”, de „elitarzi intelectualiceti”, aa cum le zice Goma, în timp ce primus inter pares, model formativ prin excelen, e taxat de ponegritor i cusurgiu, contaminant i otrvicios. i-mi aduc aminte c Nietzsche cerea stabilirea scrii valorilor în funcie de capacitatea de a suferi. Reformulat – în funcie de capacitatea de a te sacrifica. Goma are vocaia rar a jertfei de sine, principiu de moralia nu minima, ci maxima. Atitudinea sa nedilematic, tranant, care e a(l)titudine, complexeaz, ce-i drept, dar Goma e un reper moral care (ne) salveaz obrazul. —–––––––––––– * In realitate C.oiu scrisese: (“picioasele [de la piat] scrieri ” - ale mele scrierile), nu “piccioasele”, de la “a pica…” (Nota mea, P.G.) […]

Duminic 11 iulie 2010 Noapte identic precedentei. Oricum: neodihnitoare. Luni 12 iulie 2010 În sfârit! Acum, la orele 6,30 dimineaa a început s plou.Cu tunete, cu trznete. Se anun grindin pe podgoriile burgunde i alsaciene.Eu îns am învat s nu intru în panic: dac o grindin nu distruge viile în totalitate, cât a mai rmas din strugurii vtmai va compensa, prin calitate, cantitatea pierdut. Dup cum se vede, sunt, nu doar nepotul, ci i ucenicul lui Niculae Popescu, fratele mamei, agronomul cu înalte-studii la Cucuruzeni… Mari 13 iulie 2010 Ast-noaptea de az’ noapte mi-a fost cea mai grea de pân acum - ce-o mai veni, om supravieui i-om povesti. Interesant: nu am suferit de cldur, ca în nopile trecute, îns când m trezeam, îmi gseam bluza ori cmaa de noapte leoarc, constatam c i cearceaful de pat era mai întunecat la culoare în locurile unde mi se aflaser umerii, c cearceaful cu care fusesem învelit - de frica ânarilor - era i el ud. De dou ori am schimbat aternutul de pat - cât despre bluze… Noroc c maina de splat este în stare de funcionare - i funcioneaz! Dana mi-a scris c nu doar ea este “profesoar de fitness”, ci i mama sa. Vor lucra toat vara acolo i vor fi pltite. Ceea ce nu înseamn neaprat c bugetul lor este subirel de tot - doar subirel… Ne-am sftuit (cu Ana, desigur): cele 100 exemplare pe care le va primi Dana din tirajul de la “Din Calidor” s fie vândute - cu pre preferenial, desigur.Câi bnui se vor aduna, Dumnezeu cu mila, vor ajunge pentru trei antiteze

NR.2/2010

65


îngheate i trei ceaiuri (fata nu a ajuns s bea cafea, e în faza ceaiului, la cofetrie…). Ah, de ce nu câtig la loterie! Anei i-a fost ru, azi. I-am fcut un repro - nedrept. Regret. Miercuri 14 iulie 2010 N-am noroc: ast-noapte ar fi fost suportabil, dac nu ne-ar fi torturat “vecinii” cu petardele lor, pân la trei dimineaa. Sunt extrem de obosit, de stors de suc. Sper s-mi vin oleac în fire când vor veni sculele de înregistrare. În sfârit, a plouat.Am prins puin curaj. Am trimis Danielei câteva fotografii. Vineri 16 iulie 2010 Aerul s-a rcorit, dar eu tot cu asùdul, tot cu asùdul. De o sptmân recitesc Scrìsuri 2. Bineîneles, în vederea tipririi.Vorbesc de al doilea volum de publicistic, predat (ca i al treilea) editurii Curtea Veche. i tot degeaba. Arsene promite, promite. Cu promisiunile lui Arsene rmân. M consolez: Scrìsurile - aproape toate - sunt bunioare. i chiar dac sunt vechi, nu sunt chiar învechite. Sâmbt 17 iulie 2010 Azi - ca i ieri: asùdaie, vârtejuri; stors de vlag.Tot ce îi cauzeaz omului. Azi a murit Bernard Giraudeau, marinar, actor, scriitor, soul actriei Annie Duperey. El era personajul cunoscut care în urm cu zece ani declarase c este bolnav de cancer i încearc s lupte cu Fiara. L-a doborît - Fiara! S lupi cu o boal de nevindecat - din pcate este frecvent.Dar, de regul lupta aceea nu se divulg, rmâne “în familie” Bolnavului i familiei le este ruine s vorbeasc despre; ca i cum cancerul ar fi o boal ruinoas.Rari au fost cei care au spus-scris adevrul despre ne-sntatea lor al crei desnodmânt este moartea. M gândesc la Soljeniîn: el i-a scris-o mai ales în Pavilionul canceroilor, îns a murit - nu de cancer - la 84 ani. Stârnite de moartea lui Giraudeau, mi s-au pornit amintirile: 66


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

Adevrul fiind c primele semne de boal mi-au venit în aprilie 1977 când eram arestat, la Rahova. Nu mai in minte data precis - desigur, pentru ca aconitina/cu pricina nu-i face simit fulgertor prezena - îns printre primele simptome: ameelile, mersul nesigur, chiar dezorientarea. Au trecut de atunci peste 33 ani. Iar eu sufr, în continuare, de ameeli, de nesiguran în picioare i de dezorientare. Luat cu… activitile militante, nu am dat importan altor semne proaste date de inim : preinfarctul din vara-toamna anului 1989 (i al Anei, pentru c una suntem noi). Da, am lsat fumatul, da, nu am murit în 1989, când am avut prima alert - dar… Dar, ce? Dar nimic! Târî-grpi, aa, sprijinit în cârjele medicamentelor - nu puine: apte am mai scris câteva cri, dei “condiiile” îmi deveniser, nu doar nefavorabile, ci de-a dreptul ostile: expul-zarea din locuin, atacurile în salve, în rafale dinspre prieteni: Monica, Virgil, Liiceanu, Adameteanu; apoi dinspre nedumanii Pleu, Manolescu, D.C.Mihilescu, Laslo, Pecican, Liviu Antonesei… Ei i?, zic eu în ultimele decenii.Sunt bolnav - dar m tratez, vorba poporenelor noastre iubite. Pe msur ce timpul trece, mi se micoreaz câmpul de interes - ei i? Mi-a rmas câmpul cât cuprinde al Jurnalului. “Cu el de gât am s mor” - autocitat. Am un vis, în dou volete: s m apuc, în fine, de înregistrat o carte, dou, trei, cât voi putea i s-mi in jurnalul.Cât voi putea. Cât voi fi lsat s pot.Sunt fascinat de soarta “Artei fugii” pe care Bach nu a terminat-o - dar ce terminat este: Btrânului Cantor i-a czut tocul din mân chiar pe o not suitoare… * Despgubiri… Se înmulesc (vorb s fie!) supravieuitorii Terorismului Comunist din România. Din nefericire - e prea târziu: suferinele noastre s-au banalizat, s-au demonetizat. Boboru’, l care a supravieuit cu detu-n cur ne ironizeaz, ne batjocorete: «Ce, b, numai voi ai suferit pe timpul dictaturii?» «Cine s v despgubeasc: tot noi, poporul?» Unde-i adevrul, unde-i dreptatea? Chiar dac eu nu am formulat o cerere de despgubire - în cele adresate lui Bsescu - dar tot am amintit c am dreptul la reparaii morale i materiale. Dup “rezolvarea cerèrii” cum îi zice fostul ministru de justiie, Monica Macovei, tova’proco-roare (bolevic) - aceasta a mea, în legtur cu cetenia român i dup “rezolvarea” cererii de despgubire formulat de Vasile Paraschiv, am lsat-o mai moale; am lsat-o mai de tot. Nu fiindc “cerèrea” lui Paraschiv n-ar avea temei moral (sau a lui I.Diaconescu, chiar a lui Radu Cîmpeanu), dar fiindc noi, victime, nu mai existm! Fa de cine s mai existm: fa de securitii Bsescu, Geoan, Hrebenciuc, fa de bolevicul Iliescu, de Mgureanu, chiar de Gelu Voican? Nu neaprat “în locul nostru” antiteze

NR.2/2010

67


(dac noi nu mai existm!), ci în locul lor de impostori exist - i cum ! - rechini i caractatie i hoitari - fie i inconieni, ca fata lui Bsescu, ca ibovnica lui Bsescu, oapa la cub Nui, precum haita de curvi : Dan Diaconescu, Prigoan tatl i fiul, intelectualii de serviciu la Cotroceni, Traian Ungureanu, Liiceanu, Patapievici, Mihie… Duminic 18 iulie 2010 Sptmâna care vine… Trebuie s vin i “sculele”. Am fcut curat pe masa ordinatorului - deci sunt pregtit. Ultimul mesaj al Danielei este semnat: “Dnua”. Doamne, cu ce repeziciune se schimb fetiele în fete, fetele în femei! Privesc la fotografiile ei luate în diferite momente, începînd cu, probabil iulie 2009, fiindc era prezent i tat-su, Ionel. Surprins, gsesc fiecare moment, nu continuarea precedentului, ci altul. Ana zice c aa cresc fetele. Aa or fi crescînd, dar pe mine m zpcete astfel de evoluie. Nu o percep ca pe un film, ci ca pe o succesiune de portrete, mai mult sau mai puin ale unei singure persoane. “Dnua”, draga de ea. * Ziarul de Iasi, 18 iulie 2010 Literatura, intre miza si angajare MICHAEL ASTNER "...ca problema a grea e cum te duci acum cu adevarul cine ti-l crede de ce doamne de ce barbosule cum devine cu dreptatea aia a matale..." (subl. M.A.) Paul Goma, “O, ce veste minunata”... Pe la inceputul anului trecut a aparut in Suplimentul de cultura (nr.214, 31 ian.-06 feb. 2009) un interesant si provocator interviu de trei pagini cu scriitorul Stefan Agopian. L-am pus deoparte - pentru partea provocatoare, in ideea de-a raspunde cumva-cindva la o declaratie extrem de transanta a scriitorului bucurestean. Zicea acolo Agopian, la un moment dat, ca nimeni nu-l poate citi pe Goma. Dar haideti sa vedem de unde pornise pornirea autorului Manualului intimplarilor. Il intrebase Elena Vladareanu pe Agopian: "Cum vi se pare chestia asta cu mizele? Stiti, presupun, articolul lui Paul Cernat de anul trecut. Manolescu va trece la minori tocmai din cauza lipsei acestor mize". Raspunsul lui Agopian:

68


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

"E o prostie, dupa parerea mea. O carte mare nu inseamna neaparat o miza mare. (...) Arta trebuie judecata pe criterii estetice, nu etice. Uita-te la Goma. A luptat, are miza mare. Citeste-i o carte, daca poti. Ca nu poate nimeni. Imi pare rau sa o spun. El chiar a fost un luptator anticomunist. Dar cartile lui nu se pot citi. (...) Eu nu am luptat, nu mi-am propus. Marin Preda avea o vorba: ÂŤEu sint scriitor, nu sint Tudor VladimirescuÂť. Eu nu fac revolutii cu cartile mele". Moment in care Vladareanu intreaba concluziv: "Deci chiar nu este posibila arta angajata?", iar Agopian e din nou cit se poate de transant: "Nu! Evident ca nu! Arata-mi tu unde exista o reusita a artei angajate. Da-mi un exemplu, daca stii! Iti spun eu, ca nu ai citit literatura sovietica, asa cum am facut-o eu! Arta are o multime de meniri, militantismul poate fi una dintre ele, dar asta nu inseamna ca se obtine arta mare". Hm, sa le luam pe rind, incepind din coada: pai, asa-zisa miza in arta duce automat la arta angajata? N-as crede. Toata discutia a avut loc, dupa umilami parere, avind la baza o confuzie intre literatura cu miza si literatura angajata! De acord cu Agopian, in principiu: literatura angajata n-are sorti de izbinda, dar nu din cauza mizelor, ci din cauza calapodului ideologic! Iar de-ar fi sa dau o definitie literaturii mari, cu miza, as recurge din nou la citatul din William Faulkner: "- Adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea. - Unde ai citit asta? - In toate cartile bune...". Mi se pare cit se poate de corect pusa problema - si e lesne de dedus de aici ca orice carte buna se ocupa musai pe undeva (si) de adevar si (si) de dreptate: iata miza! Asa stind lucrurile, evident ca Augustin Buzura, exemplu prealabil lui Goma invocat de Agopian, n-avea cum sa nu rateze, chiar de viza vreo miza, cita vreme aceasta, o zice Agopian, insemna "ca incerca sa lupte cu regimul", si o mai si facea "cu juma de masura, cu un sfert de masura"!? Pai, sa avem pardon, nu cred ca miza unei carti bune se poate reduce pur si simplu la o "lupta cu regimul". Nu prin niscaiva sopirle strecurate-n romane de alde Buzura (care era, oarecum, tot omul regimului si tocmai de aceea avea un anumit liber la sopirle...) dau miza, ci incercarea onesta a unui scriitor de-a spune o poveste fara rest - iar cind spun fara rest ma gindesc strict la o literatura fara rabat de la adevar si dreptate, indiferent cum se combina acestea intr-un context anume. Si, ca sa nu uit: adevarul si dreptatea nu au culoare ideologica, "dimpotriva", ca sa zic asa, aceste doua valori sint mereu printre primele ce trebuie "arestate" intru "domesticire"... Si atunci ma intreb, totusi, ce naiba cauta exemplul lui Goma-n chestiune? Cum poate un scriitor cu oaresce (re)nume sa spuna despre alt scriitor in mod cert cu (re)nume: "Citeste-i o carte, daca poti. Ca nu poate nimeni"? Intelegeam daca Stefan Agopian vorbea macar exclusiv in nume propriu: "Imi antiteze

NR.2/2010

69


pare rau s-o spun, eu unul nu-l pot citi pe Goma!". (In paranteza fie spus: am inceput si eu cindva sa citesc romanul Fric al lui Agopian - n-am reusit nicicind sa-l citesc pina la capat...) Ei bine, dupa ce citisem declaratiile acestea provocatoare ale lui Agopian, mi-am zis scurt: ia sa verific eu chestia asta. Si m-am dus pe la anticariatele de pe Lapusneanu si-am intrebat de ceva de Goma. Culmea este ca prima carte pe care am gasit-o si-am putut-o cumpara cu 10 lei a fost si singura ce i-a aparut lui Goma inainte de 1989 in Romania ceausista: "Camera de alaturi", Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968. Cartea de debut, deci. Un volum de proza scurta. Carte care, de-ar fi fost sa ramina singura, si tot il legitima pe Paul Goma drept autor adevarat macar prin citeva proze - intimplator cu "miza" (conditie necesara, dar nu si suficienta) si realmente bine scrise (indeplinind astfel si conditia esteticului). Si ma gindesc aici la "Ceea ce nu se spune" ori la "O, ce veste minunata...", in cea din urma, ca sa vezi!, toti cei care-l pot, totusi, citi pe Paul Goma putind citi si "ca problema a grea e cum te duci acum cu adevarul cine ti-l crede de ce doamne de ce barbosule cum devine cu dreptatea aia a matale..." (subl. M.A.). In concluzie, asta-i miza: sa cauti mereu adevarul, sa incerci mereu sa-l respecti, sa-ti pese mereu de ceea ce-i drept si nedrept, iar sentimentul dreptatii sa-ti fie calauza inclusiv in viata (mai ales)... Nu, nu putem fi mereu drepti si sa avem intotdeauna adevarul de partea noastra - dar un scriitor de constiinta are datoria sa nu inceteze sa-si doreasca fara-ncetare acest lucru. Iar daca o va face, asta se va vedea intr-un fel sau altul si in ceea ce scrie. Aproape garantat. Garantat aproape suta la suta doar daca este si un scriitor bun. 17/07, 10:59, postat de Pavel Gusti E foarte usor (ba chiar aproape inevitabil) sa ajungi frustrat, scriitor fiind in zilele noastre. Unii isi consuma frustrarile cu oarecare decenta. Altii ba - si de-ar fi doar Dl. Agopian. De unde îi va fi venind lui Agopian încrâncenarea, râca, boala pe mine? Iat o tain pe care nu m grbesc s o dezleg. În urm cu un an-doi m mai mucase el de cur în Caa-vencu - aiurea, tplgos, fr strop de umor, într-o producie-emanaie-dejecie despre care ai fi jurat c este un crâmpei din creaia - în proz - a lui Adrian Copilul Minune. Prietenul care-mi trimisese textul, crezuse c` e scris de un prètin al manelistului naionale, T.Morar, creatur utemist cu grad de sergent(), eu, fr s verific, lam crezut - dar, surpriz: la coad, într-o parantez, semna, cine?: “t.Agopian”! Cci pentru de ce, nene Anghelache? Pentru cci Armeanul, ca i Ovreiul, când el este prost, el este bou,-derage, fr nuane (sic). * Acum aflu c Ilie Nstase avea/are gradul de general. De ce nu?, vorba lui Barbneagr. În care caz ce grad o fi avînd iriac: mareal?

70


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

Luni 19 iulie 2010 Tot aa, tot aa - dei aerul a devenit respirabil, noaptea. Ce Dumnezeu, Jurnalul are s-mi devin buletin medical? Cum “s-mi devin”?- dar îmi este, de mult vreme, decenii. Vin ecouri de la Magda Ursache: prieteni ai si, tot scriitori, au descoperit, citindu-i textul despre mine, c jurnalul nu-i de lepdat, nici de ignorat, nici de ironizat, poi face orice din el, chiar i roman-total. (...) Joi 22 iulie 2010 Azi, o zi plin. Tofan pare a fi, în continuare, ambalat cu înregistrarile (care nu au început, fiindc n-au venit sculele!). S-a gândit i el la Amazon - i-o luase Filip înainte. Dup amiaz mi-a venit o scrisoric din Basarabia: Uniunea Scriitorilor m re-invit la o cltorie - “în ospeie”, se zice pe la noi.Academia, Biblioteca Naional, Biblioteca din Mana (aa!) organizeaz lansri de carte, întâlniri cu cititorii, cu priljul împlinirii a 75 ani…

Mihai Cimpoi care semneaz invitaia m anun c Mihai Ghimpu a aprobat propunerea de a mi se decerna “o înalt disticie de stat”, iar Primria vrea s-mi acorde cetenia de Onoare a oraului Chiinu. Mâine îi voi rspunde lui Mihai Cimpoi - de ast dat acceptînd cu bucurie propunerile. antiteze

NR.2/2010

71


Cade bine: pân atunci (2 octombrie) va aprea Din Calidor; am s mai fac o tentativ` cu Arsene s grbeasc Scrìsuri 1 i cu Hodi pentru Jurnal 2007. Sunt convins c Tofan se va implica în ocaziune. Oare nu visez? S se materializeze visul nostru - al Anei, al lui Filip - de a avea, totui, o ar? Cu neamuri cu tot? O, Doamne. F s se realizeze. Sâmbt 24 iulie 2010 Am scris o prim variant a scrisorii de rspuns: Nu sunt mulumit de ea, voi încerca o alta. Am prins-o pe Daniela înainte de a pleca la bunicii materni, de la Tulcini, lâng Edine. A zic c` o va ajute pe bunica s repare casa… În primul moment m-am speriat: netiind dac Tulcini se afl pe Prut, m-am gândit la ravagiile provocate în satele din dreapta i în stânga lui.Pe hart îns orelul bunicii e departe de Prut, în sudul Edineului.M-am linitit - nu pentru mult timp: inundaii sunt pricinuite i de pâraie nenorocite a cror albie a fost neîngrijit. Am apucat s-i spun de scrisoarea lui Cimpoi i m-am întrebat - retoric, se înelege - dac ne vom întâlni vreodat. Mi-a rspuns prin «Da! Da! Da! Da!», mai degrab exprimînd panica de a nu ne vedea nicicând decât bucuria c, în sfârit, o s ne vedem. Duminic 25 iulie 2010 Ieri mi-a fost o zi plin - sper c i fast: - Am trudit la Scrisoarea de rspuns lui Cimpoi - iat-o: “Paris, 23 iulie 2010, Iubite coleg Mihai Cimpoi, Am primit amabila re-invitaie. Mulumesc. Primesc, bucuros, s cltoresc la Chiinu. Ai mei, de pe la Orhei, m îndemnau “s vin în ospeie”, dei eu, poftitul sunt neam cu poftitorul, locul poftelii fiind locul naterii mele. Am îneles motivul invitaiei - i le mulumesc pentru “urarea”, cu prilejul aniversrii a 75 ani de via: Uniunii Scriitorilor i preedin-telui ei,Academiei de tiine a Moldovei, Bibliotecii Naionale din Moldova, Bibliotecii din Mana. Numai c trebuie reamintite “câteva amnunte de cptâi”, cum zice un tovar nedestovrit. 1. Eu am fost, în 22 noiembrie 1977, “invitat s plec” din ara mea, România. Sunt convins c nici nu urcasem în avionul de Paris c ni s-a i retras cetenia, mie, soiei, fiului meu, atunci în vârst de doi ani - fiindc membrìa Uniunii Scritoriilor îmi fusese ridicat pe când eram re-re-re-arestat înc în aprilie acelai an, cu încuviinarea i votul celor din Biroul U. S.: D.R.Popescu, N.Manolescu, Ana Blandiana, Macovescu, Hoban, Fnu Neagu, C. oiu, G. Dimisianu i ali colegi. Am refuzat, politicos, în 1981, cetenia francez oferit de preedintele Mitterrand, susinut de Jack Lang, ministru al Culturii - acceptat de Milan Kundera. Am rmas “refugiat politic stabilit în Frana”, statut pe care-l avem i 72


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

în clipa de fa soia mea Ana, fiul meu Filip-Ieronim i eu. Pe paapoartele noastre scrie: (Cutare) “poate cltori în toate rile, cu excepia României” (subl. mea, P.G.).Consider c interdicia este dreapt: din moment ce România ne persecutase (eufemism), s cer s m întorc în România, tot comunist, dup 1989? Au fcut-o ali colegi de exil. Eu: nu. Din Republica Moldova nu fusesem expulzat - pentru rea- purtare… Mam nscut în 1935 în Basarabia, actuala Republic Moldova, deci am dreptul s pretind… reîncetenirea - c tot sunt eu apatrid din 1977. Voi fi avînd sau nu dreptul la cetenia moldoveneasc, împreun cu familia? Voi fi avînd dreptul la un adpost la mine acas, acum, la btrânee? Dac` da: ce va fi întâi: acordarea ceteniei moldoveneti, apoi dreptul de a cltori în Moldova-ara-mea? Sau… invers? 2. Citindu-mi crile despre care ai scris cu cldur - ai îneles cât îmi iubesc Patria. Patria România m-a persecutat, ca refugiat (venetici, li se spunea în Oltenia basarabenilor lui Ion Lazu; fuljera’, ne ziceau ardelenii nou, basarabenilor mei), m-a condamnat la închisoare i la domiciliu obligatoriu, m-a alungat de la sânul ei, iar dup 1989 a refuzat s m repun în drepturile de cetean i scriitor, ba a patronat campanii de calomnii la adresa mea, ultima: cea de antisemitizare, condus de N.Manolescu (deloc dezinteresat: a primit, de la ambasadorul Israelului Rodica Gordon i de la ambasadorul USA Taubmann postul de ambasador român la UNESCO) - rezultatul fiind: nu-mi pot publica decât cu mare greu volumele, nu sunt acceptat în periodice (nici în Contrafortul antisemitizatorilor mei V. Gârne i V.Ciobanu) - aa se ucid scriitorii, în ultima vreme: îi acuzi de antisemitism, tiind c aceast simpl afirmaie nu cere dovezi, iar antisemitizatul nu se poate apra (unde: în România literar?,în Contrapunct?, au oare în Observatorul cultural, unde paznici la Poarta Templului stteau Carmen Muat i I. B. Lefter i acum st junele analfabet imonca? Vreme de douzeci de ani (1970-1990) nu am putut publica, numele mia fost interzis; ali douzeci de ani mi s-a permis s m strecor ca un ho, ca un intrus în Cetatea Literelor române. Astfel tratîndu-m, Patria mi-a devenit (cu vârf i îndesat) Matrie, Mater. Ca unul care am scris atâta despre Basarabia cred c am dreptul s m îndrept spre sânul celei adevrate, cea care nu m-a obijduit, nu m-a trdat, nu ma vândut i nu m-a alungat. Pe aceasta am onorat-o cu scrisul meu, cu inima mea. Aceasta este cea numit acum Republica Moldova. Fie-mi iertat patetismul, dar l-am cenzurat cu severitate. Va îmbrisez pe toi oamenii buni. Paul Goma De diminea le-am scris editorilor mei - fie avînd cri in curs de apariie: Gr.Arsene (“Scrìsuri 1”), Silviu Hodi de la Gutenberg (“Jurnal 2007”), Viorel Cucu de la Vicovia Bacu. antiteze

NR.2/2010

73


Gr. Arsene înc nu mi-a rspuns - dac` scoate “Scrìsuri 1”, din aceeai micare (sic) amintindu-i c “Scrisuri 2 i 3” se afl la ei, la Curtea Veche; Silviu Hodi mi-a rspuns c “Jurnal 2007” va fi tiprit pân pe 15 august. Totodat, m-a anuna c luni îmi va scrie dac mai poate tipri ceva de-al meu…; Cu Viorel Cucu ne-am îneles - greu, dar pân la urm, ca fraii; de fapt el a propus s scoat aceast nou variant` a “Sptmânii…” în 1 000 exemplare care se vor distribui gratuit - nu e minunat? Mâine, cum am promis, voi trimite fiierul noii variante. Învat, mi-am propus un program minimalist: - Arsene va scoate, totui, “Scrisuri 1” - doar a repromis, dup ce m-a amânat de la Târgul de carte (un titlu); - Hodi va scoate “Jurnal 2007” (dou titluri); - Cucu va scoate, sigur “Sptmâna”… (trei titluri); - Stratan va scoate “Din calidor”, ediia - i aceasta, gratuit. S-au fcut, iat, patru titluri noi (sau în-haine-noi). Gelu Tofan a promis c, în vederea distribuirii crilor mele la bibliotecilor colare din Basarabia, cu ajutorul lui Flori Blnescu, va goli demisolul de la Buditeanu. Iar acum îi voi scrie lui Stratan, de la Lumina, propunîndu-i s augumenteze tirajul “Calidorului” - în acelai scop, distribuirea gratuit a crii. I-am scris lui Stratan. I-am propus i “Arta refugii”. Mi-a rspuns: propunerile se fac la început de an. Ce fac eu? Atept pân la anul? Mi-a rspuns Arsene: “Scrisuri 1” va aprea în curând. Nu i 2 i 3 - la ele “se lucreaz”. Mi-a rspuns Tolea Juraveli: c el este gata pentru trans- portul crilor, pentru vânzarea lor. Sunt binior dezorientat. Niciodat nu am primit atâtea veti bune. De aceea. Luni 26 iulie 2010 Noapte grea. Nu a fost cald, a fost… ud. O main plin de rufrie leoarc vuvuie în buctrie. Tot nu m-am obinuit cu s’tuaia de persoan în ultima lui faz, nu chiar de via, ci de… boal. De parc` nu ar fi acelai lucru. Euforia de alaltieri continu: doamne, ce bine e pe lumea asta - nu când îi cade în cap fericirea, ci mcar o dat-n via, când nu eti mereu ciom`git (de aici “ciomagiul” lui Regman) de nefericirea devenit stare permanent.Am mai spus-o, repet cu delectare, cu jubilaiune: Sunt nucit, plit în cap, sonat - de fericire. i ca totdeauna, fac bilanuri - spre exasperarea lui Alex. tefnescuMorman: - Chiar fr “Scrisuri 2 i 3” (la care… “se lucreaz”, dup Arsene) - va fi gata în curând, “Scrisuri 1”; - Chiar dac Hodi nu va putea scoate i “Jurnal 2008” i “Jurnal 2009”, cert rmâne ieirea “Jurnalului 2007”; 74


JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA

- Chiar dac Lumina nu poate scoate i “Arta refugii”, rmâne “Din Calidor”; - Cât despre “Sptmâna Roie” de la Viorel Cucu, apariia ei este ca i sigur - în fine, ca-i-sigur ca în România. - Stratan, directorul Luminii mi-a transmis adresa electronic a Uniunii Scriitorilor, deci am putut expedia lui M. Cimpoi rspunsul rapid. - Filip a pregtit noua variant a “Sptmânii…” pe care am trimis-o la Bacu.

antiteze

NR.2/2010

75


Flori BLNESCU

BOBIIDRAGI – fragment din volumul inedit cu acelai nume –

Un an au hruit-o procurorii regimului. Ca s spun. Cum o cheam pe criminala aia care i-a fcut? „i io l-am luat pe nu în bra. Femeia n-avea nici o vin. Eu m-am dus peste ea, nu a venit ea peste mine!”. Doamne, cum l-a mai plâns ea toat viaa pe antedusul meu! Era mai mare cu vreo 3-4 ani. Uneori am impresia ca l-am regsit, pentru ea, i pentru mine, cea bântuit de amintirile altor viei. Printre povetile despre Banu Mrcine i iubirile lui domneti, acolo l-am zrit, fiind student, prin anul trei. Printre rândurile unei monografii bisericeti. L-am adunat într-o hrisoav „apocrif”. Prietenii i-i alegi, fraii sunt alei, ei sunt pur-i-simplu, doar c trebuie recunoscui. Îi plângi i îi iubeti, asemeni prinilor. Dincolo de timp i de anotimpuri, îns tii foarte bine c povestea aduce mereu tristee, oricâte bucurii. Oricât încredere. Cu siguran, legenda Banului Mrcine a muncit multe cugete urmrite de blestemul de la al nounoulea neam. Nu l-am cutat niciodat, am ateptat doar s îl recunosc. i nu mi-am pierdut încrederea c o s-l îmbriez într-o – cu adevrat – bun zi. Mult iubite i deprtat Stpân (al visurilor noastre), Carele ne eti nou celu mai grijitor Domn i frate, prieten... Asemeni unui castel dantelat în frumusei miastre, fr numr luminezi inema noastr ars de ateptri. Slluind-o pe vecie. De la Mria Ta ateptm de fiecare dat’ o vorb de alin, cum dzice cltoriul din jinduitul trâm al Franciei, „tendresse”. Bunoare, azi, amar mari (stuchesc sub volnaul de la chept!), aduceri aminte neferice mi-au cotropit mintea i sufletul, precum slbatecii cai înspumai pe ogoriul cel nelucrat. Triri potrivite degrab cu o vorb mai aspr (de pre meleaguri scldate de miroazne încânttoare, purttoare în ele de oelite unduiri), „Traurigkeit”. Vezi bine, Slvite al mieu Domn, cât zbucium în inema i cugetul unei biete copile! Care, treab mai la sama smii neavând a face, buchiste versuri 76


PROZ

vârcoleti în Sfânta Sptmân a Patimelor. Pcatele femeieti s-mi fie iertate în clipa de Apoi, dar Bunul Dumnezeu îi primete la El pre toi însinguraii! i le sufl preste cretet pulberi de aur. Cum îi tot spui, iubite Frate ai mil de zburtcirea de o clipit din visrile unei deprtate i de necuprins alture-i surioar. F, rogu-te, în aa feliu ca moartea s-i par dulce i senin. i sftuete-ne dac i cât i în ce feliu se cuvine s cetim stihuri periculoase pentru o Doamn, urzite de poeii unui veac zbuciumat de revoluii i nprasnice cutari. Ca frate al nostru mai mare, Stpânul i Capul neamului nostru urgisit, cum te tim plin de învminte i înelept în toate cele, trimite-ne cu zor un rspuns dinspre Tzeara de dincolo de ap: drept este au ba s cetim din Baudelaire, Verlaine, Mallarmé au Rimbaud? (pn i numele lor au vuiet de ocar!) Când neamul nost’ e în mare cumpn de peire sub hoardele streine i avare? A ceti s ne îngduim? („...O lebad aminte i-aduce c ar fi.../ Vedenie pe care chiar luciu-i o design/ Acestui loc, rmâne-n dispreul ei frigid/ Ce-i e-n pustiu exilu-i i giulgiu i insign...”) Se cade Mria Ta? Încerca-voi s nu-i mai ies din cuvânt. Exilul ru m strânge, toat-n chingi, m rzvrtesc i nu prea, ades fr’ s gândesc. Doar inema-mi tremur de dor. În milostivia ta, ad-i aminte c sunt iubita- i sor, de-un neam cretin -un suflet-cu-pereche, prizoniera iubirii, de dincolo de timpuri... i nu m surghiuni mai cu folos decât ai fcut-o pn-acum. Vei ti Mrite Doamne c doar triri de copil alintat poart vinile prostelii, i-mi vei trmite (s sper, s mai atept, în hu s m topesc?) un surâs cald de bunvoire i un licuriciu de dragoste frasc, din noaptea odrâzlit cu stele mici i vii. De va fi s plece vrun emisar domnesc spre eara Cosovei... nu Te-mpotrivi! Slvit, pe veci, iubit, cu sfiicioenie ie m închin, Domnia Pdulcel înfloritoare în April (de grija ta suspin!) Iat, vreun suflet slobozit prin secoli m caut de-odihn, gândesc (oh, nu, nu-i lun plin)! În suflu-mi obosit e loc pentru înc-alte viei, dac pe-a mea numi sunt în fire s-o triesc! Alteori sunt atât de plin de ea, încât îmi spun: n-aveai nevoie de altceva ca s nu faci nimic din viaa ta. Ai suflet. Preaplinul d pe dinafar. Uimete ateptri speriate, inund insule fripte de singurtate, prinde aripi zvâcnetului amorit. Grup statuar Cortegiul Sacrificatilor de Aurel Vlad Te ateapt i îi (Memorialul Sighet antiteze

NR.2/2010

77


adast mântuirea pe insula cu rmuri iluzorii din cellalt. Bruma asta strvezie de trâm, care nu triete decât în noi i dispare odat cu noi. i se întrupeaz în trecerea bântuit a altcuiva. Atunci când îi poate adulmeca umbra. Iar întâlnirile neateptate nu sunt niciodat ceea ce par. Niciodat. Ea ar fi putut fi tot ce i-a dorit. Dac... Dac ar fi avut cine s pasc oile i vacile, dac ar fi avut mai mult de o cma de tort, care-i rodea pielea pân la sânge. Dac ar fi avut cu ce s se încale când era în clasa a patra i ultima. Când a luat premiul întâi la geografie, la concursul naional: „Când am luat premiu’ la Romaneti...”, spunea ea. „Trebuia s mor eu atunci. Mai bine era...”. Dac n-ar fi fost atât de umilit toat viaa ei. Dac n-ar fi venit rzboiul i ruii nu ne-ar fi bgat comunismul în creieri. Dac n-ar fi avut atâta suflet, încât o durea. Nu era sufletist, ci toat numai suflet. Sufletitii sunt ca navetitii: le vine i le trece. Cu sincope, în funcie de starea vremii. Dac viscolete, trenul nu mai circul, navetistul rmâne acas, i se bucur c n-o s fie el considerat vinovat pentru c nu a ajuns la serviciu. Nici regimul nu se poate pune cu vicisitudinile naturii, iar pe Dumnezeu îl ocolete. De fric, nu din convingere. Pe ale istoriei le poate prelucra, în funcie de nevoi. Dar fiina numai-suflet nu tie ce este odihna, relaxarea. Ea este neverosimil, chiar i atunci când este vizibil cu ochiul liber. Cine mai crede azi în poveti cu prinese, fei-frumoi i zâne bune? Descopr harta, de când nu mai este. Mi-a spus, mi-a spus numai mie, sufletul ei înc slluia în cas, în a doua noapte fr prezena ei care umplea locul mereu. Mi-a lsat de Dincolo vorb: s lai cartea asta aici. Trebuie mai întâi s o scriu, s haurez, s defriez ar cu ar, s sap adânc, în trepte, pân dau de apa limpede i calm. Acolo m opresc. Orice hart îi ateapt descoperitorii. Orice hart are un punct minuscul rmas neexplorat. Oamenii sunt obinuii s smulg i ultimul fir de pir, s-l distrug. N-au aflat c el ine malul. S nu se prbueasc.

78


DOCUMENT

Ioan NEAC U

JURNAL DE CAMPANIE 14 – 19 octombrie 1974 Practica agricola (munca fortata!) la IAS Sascut

Nscut la 10 noiembrie 1939, Ioan Neacu este eseist, estetician, jurnalist i critic literar, unul din rarii profesorii plin de abnegaie din colile româneti. Ca fost elev al su în oraul lui Bacovia, nu pot uita, dincolo de pasiunea pe care o punea în prezena sa la catedr, raportarea la cultura adevrat pe care ne-o insufla i nou. Cabinetul su de român avea abonamente la zi pentru cele mai importante reviste de cultur din România, un model care ar trebui urmat de toate colile de azi. A publicat în 1983, la Editura Cartea Româneasc, volumul « Introducere în poezie », iar în anii din urm volumul « Jurnalul unui outsider », o radiografie perfect a societii româneti de azi. Acest fragment este literatur de sertar autentic, un document deosebit de valoros, pentru c arat perspectiva unui dascl asupra vieii din practica agricol din perioada comunist. (Vasile Baghiu)

Luni, 14 oct. 1) La sosire, aflm c spaiile pentru cazare nu sunt amenajate. Rmân patru elevi pentru acest lucru, restul pleac la câmp. Se culeg cartofi rmai în urma recoltrii cu maina. Se d norma: 30 de couri de elev (norm pentru cules în urma plugului !). Elevii realizeaz între 12 i 18 couri. Atrag atenia inginerului asupra faptului c munca prestat de ctre elevi nu poate fi normat. 2) Masa de prânz, pe câmp: 1.- Bor cu cartofi 2.- Fasole cu unc 3) La ora trei i jumtate, plou. Dup o or de stat în ploaie, vine i camionul care duce elevii la ferm. 4) Dormitoarele nu sunt gata. Paturi de fier din timpul rzboiului, greu de montat i defecte. Uile nu au clane, geamurile nu au sticl i nu se închid. Nu se face foc. antiteze

NR.2/2010

79


5) Masa de sear: 1.- Macaroane nefierte cu telemea 2.- Ceai cu pâine neagr Elevul Matanie a gsit un cui în pâine. Mari, 15 oct.: 1.) Masa de diminea: 1.- Pâine neagr cu marmelad. 2.- Ceai (ap cu zahr). Pentru cei 50 de elevi ar fi suficient laptele produs într-o zi de o singur vac!! 2.) Elevii în câmp. Burni. Activitatea de azi: încrcat cartofi în remorci: 4 lei tona. Pân seara sunt transportate 11 remorci a 4 – 4,5 tone. Asta înseamn mai puin de o ton de elev. Tractoritii joac eptic sau întârzie ore întregi cu transportul (La Sascut atept un tractor s plec în câmp de la 10h 55’ pân la 12h 15’), iar echipa de militari care lucreaz alturi a încrcat un tractor pân la prânz i unul dup prânz. 3.) Masa de prânz: 1.- Bor de fasole 2.- Pilaf cu carne (carnea este nefiart) 4.) Dau telefon la Bacu, nu gsesc nici un ziarist (Roni i Lupu sunt la reciclare), trebuie s m descurc singur. Discuie „de principii” cu Gruia, eful fermei. 5.) Elevul Gheonea Fl. este vizitat de tatl su, ef la jude. Nu schimb cu nimic situaia. (Doar faptul c, seara, ceaiul nu mai este servit prin cufundarea cnilor în cldare, ci cu o singur can). 6.) Masa de sear: 1.- Cartofi cu slnin 2.- Ceai (azi pâinea este mai bun!) Miercuri, 16 oct. 1.) Masa de diminea: 1.- Ceai 2.- Tob de 10 lei kg. 2.) Se face repartizarea la munc. Ing. Chiu Radu repartizeaz elevii de la XI B la combine i pe ceilali la sortat cartofi de smân. Elevii de la sortat au recuperat din cartofii aruncai (stricai) trei remorci. Elevii repartizai la combine au fost pe câmp la 7h 30’ . La opt i jumtate au venit tractoritii i au organizat un chef în baraca paznicului pân la nou i jumtate, când a venit inginerul Chiu i a lucrat personal la repararea unei maini de recoltat, apoi i-a lmurit pe tractoriti s înceap, totui, lucrul. Ei au început, cu urmtoarea formaie: doi elevi cu furci înaintea combinei, patru pe combin i doi în urm, pentru recuperarea cartofilor czui. S-a lucrat câte 3-5 minute, apoi s-au fcut întreruperi de 30-50 minute, timp în care tractoritii continuau discuia i… cheful. Tractoristul d pe prima main, care mi-a spus c-i detaat de la Rcciuni, era atât de ameit încât tractorul mergea in zig-zag i tia oblic rândul de cartofi. O asemenea recoltare înseamn multe pierderi. Dou combine (capacitatea maxim = 100 t. x 2= 200t/ zi) au recoltat cinci remorci (5 x 4 = 20 t/ zi). Repartizarea elevilor este motivul pe care-l invoc ei spre sear, când s-au trezit i i-au dat seama c n-au fcut mare lucru. Evident, elevii nu-s „specialiti”, dar dac s-ar fi lucrat continuu s-ar fi realizat cel puin o sut de tone. 80


DOCUMENT

2.) Masa de prânz: 1.- Ciorb de cartofi cu orez 2.- Costi cu mazre i cartofi (!!!) Masa a fost adus pe câmp, la timp. 3.) eful cantinei, Mihil, refuz s-mi dea un calcul al mesei unui elev pe zi, calcul fcut analitic. Masa, spune el, cost 10-12 lei, dup borderoul de magazie. Nu are timp s calculeze meniul. S-l facem noi, dac vrem. 4.) Mihil are un salariu de 1400 lei i main Moskvici. Are o fiic elev la Adjud în clasa a X-a i se duce la fiecare dou zile s-i duc mâncare deoarece masa de la cantina cminului nu-i bun ! 5.) Îi caut la ora 16 pe ingineri la ferm, dar nu-s de gsit. Mi se spune c au plecat la Bacu, la o edin. Voiam s obin în scris faptul c vor plti în regie i nu în acord. De discutat aceast problem mâine. 6.) Înainte de a pleca, inginerul Chiu a dispus ca un tractor s mearg dup elevi. Tractoristul Ene a întârziat plecarea i elevii au venit pe jos. (Luni cu maina, mari cu tractorul, miercuri pe jos !) 7.) A venit doamna Sion i a fcut o vizit prin dormitoare, la cantin, la câmp. A vorbit cu eful cantinei. Ne-a spus c aici la Sascut alte licee au rmas datoare (liceul de mecanic a rmas dator cu 1500 lei). S încheiem o convenie în legtur cu plata în regie sau pur i simplu s le spunem efilor de ici c plecm la Bacu. 8.) Am aflat c exist o convenie între Ministerul Agriculturii i M.I.E. care cuprinde obligaiile fermelor agricole i ale elevilor. Noi nu o tim i suntem în inferioritate informaional. Trebuie s-o gsesc. Eventual la inginerul Gruia, eful fermei, s-o citesc i atunci altfel se poate discuta. 9.) L-a vizitat pe elevul Bejenaru vrul su, Bejenaru Vasile, de la Direcia Agricol Judeean. M-am convins c singura soluie just este plata în regie. A propos de cantin, câteva întrebri pentru contabil: - cum se stabilesc cantitile necesare de alimente ? - care este reetarul ? - dac avem reetar cu preuri, facem noi meniul. 1o.) Masa de sear: 1.- Fasole cu unc 2.- Ceai (!!!) Joi, 17 oct. 1.) Masa de diminea: 1.- Tob de 10 lei kg. (circa 50 gr.), dei am spus ieri s nu se mai dea tob din resturi. Trei elevi au avut ru la stomac, iar unul a avut febr. 2.- Cafea cu lapte. 2.) Din nou discuii cu Mihil. Domnul Prodea este ceva mai violent, este furios când afl c masa de luni e de peste 10 lei. Îi atrag atenia lui Mihil s fac mâncare din carne, nu din afumturi sau salam. 3.) La câmp, activitatea de luni, adic strânsul cartofilor din urma mainii. S-a încrcat o remorc. Dei e foarte frumos, combinele merg aproape ca i ieri. Activitatea elevilor este, ca în toate celelalte zile, nenormat.

antiteze

NR.2/2010

81


4.) Masa de prânz. Moul care vine cu crua e beat – azi e zi de salariu. A încurcat poriile, a adus mai puine. 1.- Bor de fasole 2.- Cartofi cu salam. Dei am spus chiar diminea s nu se fac asemenea mâncare, dei atât Gruia cât i Mihil spun c putem cere noi la mas orice, nu se respect nimic din ce spunem noi. Când i-am atras atenia lui Mihil în legtur cu faptul c nu accept s mai dea elevilor tob, mi-a replicat c n-are ce face cu ea, doar n-are s-o arunce! Militarii au alt regim alimentar: dimineaa un fel de mâncare i cafea cu lapte, la zece gustare, la prânz trei feluri de mâncare (dou i desert), iar seara dou feluri de mâncare. Nu li se d ceai decât din când în când. 5.) Diminea am stabilit cu ing. Chiu ca la prânz s hotrâm, eventual în scris, problema mesei i a remuneraiei. Dup mas a trecut cu maina pe lâng noi, dar n-a oprit s ne ia la ferm. A rmas domnul Prodea cu elevii, iar eu am pornit spre ferm cu autostopul. Înc un exemplu de felul în care se in tovarii tia de cuvânt. Au calitatea de a mini cu candoare, cu o senintate imperturbabil. 6.) La ferm îl gsesc pe ing. Gruia, îi spun despre ce este vorba i zice c nu se poate ce vrem noi (adic masa dup reetar i plata în regie), c vom discuta mai târziu deoarece este în ferm directorul general. Îl întreb dac nu pot vorbi cu dânsul i-mi spune c, oricum, tot între noi trebuie rezolvat problema. Admit. 7.) De luni, azi în sfârit s-a mturat prin camere. Secretul st în faptul c ieri a fost o comisie sanitar care l-a amendat pe director cu 500 lei. 8.) Concep o „convenie” între noi i ferm, care s prevad condiiile de lucru. O las la contabil s i-o dea inginerului Gruia, deoarece a venit domnioara Dimitrov cu Drghici i un doctor i vreau s plec la Bacu cu maina lor. Doctorul a inspectat buctria i a ameninat cu amenzi. 9.) Înainte de a pleca, ne întâlnim cu inginerul Gruia i-i spun c am lsat o convenie la contabil, s-o studieze i eventual s-o semneze. Vreau s am un act scris de la ei. Vineri,18 oct. 1.) La Bacu, vorbesc cu domnul Gheonea. Îmi promite c va trimite mâine un autobuz, c Gruia s-a angajat s dea patru mese i carne de porc la mas. 2.) Vorbesc cu domnul Botezatu. Îmi spune c, dac nu ne convine, putem s-i ameninm c mutm elevii la Iteti. 3.) Iau delegaie pentru Oneti, pentru luni, 21 oct., ora 9. 4.) Ajung cu autostopul la Sascut pe la ora 13 i jumtate. Îl gsesc pe Gruia singur. Spune c nu poate semna convenia, c s o semneze inginerul Chiu. Promite ca mâine elevii s mearg la vie, dar s lsm zilele de pân acum aa. Refuz, evident. M invit pe mine la vie (ieri spunea c problema trebuie discutat la o mas…) i refuz din nou. M duce cu maina pe câmp. În main, o lad cu struguri din care m invit s mnânc. Îmi spune c nimeni nu se poate lega de ferma lui, deoarece e foarte important în reeaua I.A.S. Chiar dac-s ziarist i vreau s scriu despre eventualele nereguli, nimeni nu-mi va publica aa ceva. Îi spun c eu nu vreau s fac ordine în ferma lui, asta nu-i treaba mea, eu 82


DOCUMENT

vreau ca elevilor s li se asigure câtigul minim garantat de lege i o mas calculat legal. Abia a plecat tov. Gin c în barier ne întâlnim cu tov. Negoi (primul este director general al Direciei Agricole Judeene i al doilea este director general al I.A.S.). Tot timpul, zilnic vin efii pe aici. Oare ce treab au…? 5.) Ajung în câmp. Elevii culeg cartofi dup combin, fr chef. Aflu c diminea au fost trimii pe jos, deoarece inginerul Chiu a spus c a studiat convenia dintre ministere i a constatat c transportul se asigur la tarlale care-s situate la 3 km. De ferm, iar pân la tarlaua de cartofi sunt 2,5 km. (Tarlaua are 1300 m., dac începem de la mijloc,sau din partea opus,sunt totui peste 3 km.!). La masa de diminea au avut salam i cafea cu lapte fr zahr. Dup multe proteste, buctarul a spus c a uitat s pun zahrul. A venit la fiecare mas i a adugat zahrul cu linguria ! La prânz mâncarea de carne atât de ludat la Bacu a fost o zeam lung cu grsime sleit, încât la muli elevi li s-a fcut ru. Farfuriile în care s-a servit mâncarea nu erau splate din ziua precedent. 6.) Seara nu vine nimeni dup elevi. Plecm pe jos. La intrarea în Sascut ne ajunge un tractor trimis de form (cum e cu „convenia” lui Chiu de diminea ?). 7.) Masa de sear: 1.- Tob de 20 lei (o felie de 5-6 mm.) 2.- Macaroane. Mesele foarte murdare, cu strat de mâncare de câiva milimetri. Îi atrag atenia buctarului, care spune c masa a fost curat, dar înaintea noastr au mai mâncat soldaii i ali muncitori ai fermei. Între „serii” nu se face curenie! A propos: lam întâlnit pe doctorul de ieri ieind din ferm cu un pachet într-o plas... 8.) Au disprut becurile de pe hol. Ca s se poat juca tenis de mas (singura destindere aici), am luat becuri de la dormitoare. 9.) Au devenit amabili. Ne-au dau cheile de la un birou în care este un televizor. 10.) Noaptea, foarte frig. În birouri se face foc. Domnul Prodea a dormit într-un birou (am spus c ne-au lsat cheile). Pe mine m-a trezit frigul la ora dou i jumtate. Cred c-s cel mult cinci grade. 11.) Tractoristul de ieri a venit la tarla, nu tia ce s fac, s-a dus iar la ferm, a venit i a spus c trebuie încrcai cartofii recuperai, a plecat la mas, a venit din nou, apoi a plecat cu remorca. ase drumuri pentru o remorc de cartofi ! Pe sear elevii au încrcat saci, dar n-a mai venit tractoristul. A trebuit s adunm sacii de pe câmp la un loc. Sâmbt, 19 oct. 1.) Inginerul Gruia vine la ferm foarte nervos. Vrea s ne intimideze : de ce elevii la ora asta (opt i ceva) joac ping-pong, spune c nu ne d voie acas (parc-am fi salariaii lui!), ip la nite oameni ai fermei care vin cu diferite probleme. Îl cheam pe cantinier, ip i la el i îi spune c masa de luni a elevilor o va plti din buzunar el, nu elevii, se ceart cu domnul Prodea, face o situaie fantezist ca s ne arate c nu s-a muncit etc. Îl las s se desfoare, apoi îi spun c elevii nu ies azi în câmp, iar de luni nu mai venim la Sascut. Intervine antiteze

NR.2/2010

83


inginerul Chiu, care promite ca la prânz s-mi dea nota calculat cu ce s-a lucrat. Îi spun lui Gruia c, dac nu pltete cel puin dou-trei zile în regie, apelez la arbitrajul de stat. Îmi promite s fac tot ce poate. Evident, iar o minciun. 2.) Masa de diminea: 1.- Tob bun 2.- Cafea cu lapte 3.- Telemea pentru ora 10 (!!) 3.) Sunt repartizai 16 elevi la sortator, iar pe câmp se mai aduce un sortator i ali 17 elevi lucreaz aici. Sortatorul adus este instalat i reglat de inginerul Chiu. Profit de prezena lui i ne înelegem cu domnul Prodea s merg eu la ferm s încheiem socotelile. Inginerul Chiu nu m poate refuza, ajungem la ferm i aici spune c s-l scuz o or, deoarece trebuie s mearg la soldai. Sunt de acord i m duc la mas. 4.) Masa de prânz: 1.- Sup cu ulei i fidea 2.- Fasole cu costi 5.) Vine Chiu. Îmi pltete pentru munca la combin i la sortator în regie (practic un elev pe zi), deci o singur zi, restul în acord. Pentru ziua în care elevii au încrcat remorcile cu cartofi de smân (ziua în care au muncit cel mai mult), primim 166 lei (circa 3 lei de elev !). Îi spun c nu s-a inut de cuvânt i nu-s de acord ca aceast situaie s fie contabilizat. 6.) Vine autobuzul pentru Bacu. Îi face apariia i Gruia, care ne spune c el a adus autobuzul (de fapt l-a trimis domnul Gheonea). Îi spun c nu s-a inut de cuvânt i-mi promite ca sptmâna viitoare elevii s mearg la struguri. La contabilizare, de cerut pentru aceast sptmân cel puin dou zile plata în regie.

84


POEI ROMÂNI DE AZI

Gabriel NEDELEA din apa locului tu ai spus neîncreztor c cireul din ap se vede în psri c apa din nuc se simte în arpe i c toate îmi sufer de o molipsire de piatr sau de ap grea nu m-am suprat tiam c e ceva care ne desparte, igiena animalelor din jurul nostru sau întâmplarea c iubita mea nu a mers niciodat cu metroul acolo femeile sunt vulnerabile se retrag în oase în pr în unghii, tiu c ai cutat banul acela a doua zi pe toat strada din faa bisericii, dar am aflat împreun c fusese altceva, nu m rtcisem cutam calea abaterilor apelor

prietenie despre vis am s beau ap de sânge clopotului meu stâng i vecinei mele drepte ap caustic i toate animalele adânci au s înghit funia de aur antiteze

NR.2/2010

85


pân la sora mea cu nume domestic cu nume de Iordan unde e fratele meu i atunci, prietena mea, atunci floarea soarelui ca un glbenu de ou va curge, prietena mea, pe blestematele mele piei i focul de lamp m va ine treaz peste puterile mele am s cred c m-am gândit la chimia lui vine de la sine cmaa mea rar vocea mea cuvintele scurte ora la care tramvaiul are s plece ora în care am s calc pân la glezne e ora în care am s calc pân la sânge am s beau ap de sânge, blestemata mea gur, fanaticii mei ochi anotimpul ca o gutuie stricat ca un ap mort în faa porii verzi cu haine groase, prietena mea, vom ine lumânrile de aer ceva mai subiri ca sufletul s-mi înclzeasc doliul din pieptul meu stâng apoi pomelnicul gurii noastre s te sun

86


POEI ROMÂNI DE AZI

peisaj cu întâlnire în camera ca o fotografie am cunoscut-o pe sora mea întâmpltoare i aspr cât am fost de singur, când afar norii ca o turm de porci lsau grea lumina peste acoperiurile murdare am adormit greu iar psrile stttoare au înjunghiat aerul ce o s-mi sfâie plmânii ploaia a îngenuncheat pe strzi i mi-a intrat în ochi cât am fost de singur

antiteze

NR.2/2010

87


e prea târziu în odaie litania se lovete de perei i fiarele m ajung din urm, pe cer apte viei grai se întorc dup zepelinul ca o frunte ploaia cât o durere de tietur încurc circulaia, vânztorii ambulani îi acoper marfa cu prelate verzi taxiurile galben stricat ajung pân la scara din faa copacilor de aici va mai veni o vreme eu nu m mai duc azi acas

inundaiile vederea mea era o uria ascultare pe lâng perei când veneau ploile, martorii îi plimbau animalele pe strzile pavate cu pete mari de staniol în camera cu vederea spre mainile de scris i radiourile vechi din fereastr îmi ascultam vocile de aluminiu, gata s ies pe acoperiul de unde vedeam locul în care îmi aflasem oaspeii acolo m cuprindeau presimirile pentru verdele de ap, atunci strângeam câteva lucruri, m închideam în camera de la strad i ateptam inundaiile

88


POEI ROMÂNI DE AZI

Simona-Grazia DIMA INTERVIUL Btând din picior, exegetul îl ateapt pe faimosul poet. Se uit la ceas. Ce întârziere! Dac-ntr-o or nu termin interviul, se stric programul de dup-amiaz. (edina pentru traduceri. Echipa finlandez.) Nu înelege de ce i s-a spus s atepte în aceast uli negustoreasc ticsit, strbtut de arete trase de mgrui. De ce nu i s-a indicat, bunoar, casa maestrului sau locul su de munc, distins, civilizat, cu portari politicoi, cu figuri onorabile, trecând ca-n trans, de mândria de a fi colegi cu maestrul. Ar fi stat comod în fotoliu, ar fi but o cafelu i un cocktail bine dozat de secretare nurlii... Hmm! Acel impresar dubios al poetului, un fel de stârpitur viclean semnând a iepure, cu ochii roii, inflexibili, fixând întâlnirea în acest loc imposibil! Cât praf aici, izbucninc de pe stivele de grâne puse-n micare, venic rvite. i ce nechezturi stridente i strnuturi de cai! Dar ce curioas apariie, ieind pe ua magazinului cu articole de menaj: un maldr de pachete, de butoaie enorme pentru murturi, de tingiri, de boluri i gletue, nici nu se mai vede cine-l poart. Deodat trei ini mici, cu mutrioare de vulpi, îi scot chipiele i salut respectuos: Srumâna, maestre! Rmân o clip în adoraie, apoi pleac nesfârit de lin, i se pare c zrete trei codie roii-argintii, imponderabile, dansând în aer. Se ia dup ei, întreab: Acela era marele poet? Sigur, nu tiai? E ziua lui de aprovizionare, singura când vine la ora. E antiteze

NR.2/2010

89


toamn, ne grbim s ne desvârim proviziile. O cotesc dup un col, dispar. Pe exeget îl trec fiorii. Fptura încrcat înainteaz. Îi desluete cipicii roii, clcând miestru caldarâmul cenuiu, spuzit de nisip. Îl oprete. Rsare un cpor rotund, cu dou urechiue cenuii, îmblnite. Vai, renumitul scriitor e un bursucel! Rnit în suflet, dar resemnat, anallistul îi propune s-l însoeasc acas, unde-l va intervieva, se subînelege. (Nici nu mai îndrznete s menioneze asta). Pufnind, maestrul consimte i-i d s care dou butoaie. Drumul e lung, spune. Pornesc împreun. Eruditul nu prididete s se in dup micul animal, care fuge ca gândul, pufind furios. S scoatem întrebrile, cuget. Dar la nimic nu-i folosete tot ce-a-nvat, inutile îi par acum tabelele cu algoritmii pregtii din timp. Îi muc mereu limba s nu întrebe: cine v-a fcut cipicii acetia magnifici? Puiul meu e flmând, mormie maestrul. Scuzai, cine e puiul? Prei, hmm, atât de tânr... E un animal mic, geamn cu mine, încredinat mie spre a-i purta de grij. Tot bursucel? îi scp fr voie. (Poetul se face c nu aude, exclam:) Cine tie ce otii, ce prostii face la ora asta! S grbim pasul. Nu scpa butoiul. Ce vei pune în el? Murturi! Puiul le iubete la nebunie! În zilele de iarn, când veveriele muc din bureii crocani stivuii în bârlog de cu toamna, puiul st ca un rege pe terasa noastr drapat cu promoroac i mnânc murturi cu cartofi fripi. Ce zile! Ce albastru pe cer! Rcoros, iniiatic, numai ace de sticl! Ce apusuri! Fii atent s nu cazi în groapa aceea, capcan ascuns, pentru animale mari, îi spune i-l apuc de gulerul fracului, trgându-l din abisul unde aluneca destins, fr s tie. i drumul duce printre dealuri, peste izvoare. I se amestec-n cap întrebrile din tabele: „Cu ce mari curente din istoria literaturii avei afiniti? La ce vârst ai început s scriei? Care sunt personalitile cu un important rol formativ în cariera dumneavoastr? Ce înrâuriri ai suferit, ce scriitori v-au influenat? Când ai debutat? Reluai, v rog, aceste momente marcante, le cunoatem, dar dorim un punct de vedere subiectiv, interior”. Întrebrile i se scurg mecanic prin creierul vidat. Îl adorm, exegetul le amân. i totui, vrea s-i scoat stiloul, s marcheze drumul, pentru mai târziu. Îns acesta i s-a transformat în acadea. Sub ochii lui, 90


POEI ROMÂNI DE AZI

capacul se aburete încet i se preschimb-n zahr, strig la el s-i bage minile-n cap, dar nu poate s opreasc procesul. Acum calea erpuiete de-a latul muntelui, pe nite ltee înfipte în piatr, deasupra prpstiilor. Grtarul acela la ce servete? se mulumete s întrebe, despre unul din obiectele duse de maestru. E un dispozitiv de tiat pâinea. Puiul obinuiete s-o taie voios, cu lbuele fluturând, i firimiturile zboar-n patru vânturi. Le vom reine, vom face din ele, delicioase sufleuri. Am ajuns. O csu joas, una cu copacul, poart rotund. Sunet de scoar zgâriat. Miros de muchi reavn. Se deschide. Doi ochiori de jar, scormonitori. Chip minuscul, obraznic, lbue smolite, cu gherue transparente. Ai venit, mama! Urlete de nedescris. (oc. Evident, maestrul e bieel! Exegetul – ameit, cumplite dureri de cap, lein iminent). Micuul înha butoaie, pachete, alearg întruna, pân-n fundul casei i înapoi, exultând. Mulumesc foarte mult, rostete politicos poetul i-i ia din mân cele dou butoaie. Micuul va fi fericit. La revedere. Sunet de u închis. Linite, aerul pdurii, moale, suav, întremtor i clar. Criticul singur, dezndjduit. Unde e interviul? Dar calea înapoi spre ora? Dar locuina maestrului? Numai copaci intaci... i, pe deasupra, scos din mini, îi d seama c poart pantaloni bufani, un fel de spielhosen pân la genunchi, dintr-un material cu buline.

antiteze

NR.2/2010

91


tefan BOLEA Ciclul TUMULAR tumular #1 i dup ce mori o s te vizitez s dau cu bocancul în lespede s i se umple medalionul lipit de gât cu fire subiri de putregai s-i rscolesc groapa cu grebla inima s i-o despic cu un clete lumina s-o sug din ochii stini pe buze s las urme de ciocan machiajul s-l repar cu dalta s-i dezarticulez srutul cu unghiile s-mi chem amicii s te siluim prin fereastra de la cociug s te urmresc asemenea unui hitman prin toate cercurile în care te zbai la fiecare vam un glon în cap i te-ai întors în groap locul de unde nu poi iei locul în care eti a mea nu te dezleg nu vei fi deportat în braele unui înger amiabil te scuip în timp ce te sufoc i am s te sugrum mereu cu gambele pân ce triunghiul constrictor devine linie i cretetul tu ce supureaz viermi cade retezat ca la jocul de zaruri 92


POEI ROMÂNI DE AZI

tumular #2 o s-i pierzi înmormântarea i eu a vrea s fii cumva prezent s-i vezi pe fraierii în costum cum îi privesc manichiura pe preot cum divagheaz de parc nu i-ar fi but cafeaua cu vodk dimineaa pe prieteni i pe familia ta cum se strofoac s sufere s-i vezi chipul stins pe care se pogoar o armada de hum i s m vezi pe mine cum trec cu o hoard de dobermanni i cu 30 de big mc ofert special organizând o serat special sau cum se spune poman asigurându-ne c viermi ce-i rsar din stomac sunt bine hrnii i fit s-i râneasc mai bine aura s-i tearg mai grabnic zâmbetul arogant pân când scheletul tu va fi rzuit ca un loz necâtigtor pân când craniul destupat va fi msura bocancului metalic a vrea s ridic un antier deasupra mormântului tu sau, i mai bine, o sal de sport s te calce în picioare, în ritm de dans toi penalii care i-ar fi lins clcâiele a vrea s înal un spital peste cavoul tu s ai ipete în loc de adpost transpiraia, duhoarea i flegma s te însoeasc în afterlife în plus a vrea s construiesc pe locul tu de veci un poligon scrânetul gloanelor s te in treaz sau i mai bine o cazarm s fii bombardat strategic în fiece anotimp nuclearele s-i duc oasele nimicite direct în cosmos s crapi sonor i sordid s infestezi în disoluia ta i alte astre sorii s se înnegreasc i s se împut atunci când îi primesc solia antiteze

NR.2/2010

93


tumular #3 pe lâng groapa mea trec cupluri de îndrgostii turiti cu biciclete, btrâni care-i plimb ceii iar vara abia mijit îmi aduce miros de fân proaspt cosit dei sunt îngropat de viu m-a bucura i eu de soarele albastru de oarecii mucalii care ies din canale, semnalizând uor din musti (câiva chiar au o sclipire ironic i-un arm nomad, care trezete universale sentimente de prietenie) de iedera care se încolcete ca o curea la gâtul crucii mele dar groapa e adânc – cociugul strâmt i poate asta e eternitatea s-i pstrezi capacitatea de reflecie în celula unui mormânt aa c în timp ce miriade de îndrgostii mnânc îngheat lâng cimitir iar vara nu i-a epuizat presentimentul ei stau i bolesc în groap fumez în groap prizez i înghit hum îmi beau saliva în groap putrezit de viu i scurtcircuitat de viziuni magnifice ajung un sfânt în groap i excrementele miros a lotus în groap mi se deschide privirea vd o alt lume în groap m viziteaz strmoii în groap apollo, marsyas, zagreus, pan, nietzsche i poate în sfârit voi muri de fericire

tumular # 4 (înapoi în ape tulburi) te urmresc cu tancul i-mi imaginez c-i zbor creierii în fiecare noapte tu eti rugciunea mea cadavrul tu e mantra mea groapa ta este super bowl, matricea vaginul fecioarei groapa ta este un parc de distracii dracii urc sear de sear cu liftul i fac contraband cu armament 94


POEI ROMÂNI DE AZI

groapa ta este locul unde-mi fac rugciunea groapa ta miroase a sperm i va fi terraformat odat cu vaticanul, parthenonul i turnul din pisa te urmrete gândul cu venin muctura cu rabie srutul cu acid te urmrim cu rachete nucleare i o s-i strpungem submarinul bai în retragere? te vom împresura ticlos la fel cum au asediat nemii norvegia

antiteze

NR.2/2010

95


Nicolae COANDE

Impostura Ei cred c te poi retrage în natur s scrii, cum ai desface o conserv cu poezie în sînge, dar impostura e veche. Dichtung&Wahreit în epoca Aldi – sînt ghiocelul ce-i aprinde igara la ieirea din ar, în Spreeathen führerul îi scutur luna din pr, nehotrît între dou femei palpez ficatul metaforei, ochii nu pot privi în ochi toat viaa o floare de mr, dac ar putea iganii ar fura soarele – tcut ca o igl pe cas a crpat vara.

Poezie, timp i bere german Sînt atît de timid încît nu-mi trece prin cap nici un motiv pentru care a fi dispus s încetez cu crimele împotriva umanitii, îns nici la grande dame nu mai este ce-a fost. M consolez la gîndul c am fost în vizit în baia voastr i baia voastr mi-a plcut. Cît înc mai avem timp, poezie i bere german a vrea s v spun ceva important – nu-mi place s termin ca o legum fiart în 96


POEI ROMÂNI DE AZI

îmbriarea cuiva, un oricel rozînd apatic marginea lumii, cu pielea într-un b ridicat în faa soarelui cinic, cu oasele i gesturile împrtiate în sistola unui acordeon atunci cînd conteaz burduful nu muzica. Poezia e i niic stricnin a vieii, facei-v provizii din timp. Berea german conteaz. Faima trece i ea. Timiditatea în art nu e o scuz.

Musca din grdina secret Vorbeam cu mutele din münsterland, te bat îi spuneam uneia pe românete, dar lsam fereastra deschis-n buctrie, poate scpau (am nite semine de mac galben miros puin i adorm), vara-n westfalia e frig ca-ntr-o varz i acum când dîrdîi lîng masa din camer dau peste mori aici în exil tremurînd – celan îmbriat în sena de-un meter german, gherasim luca scufundat în valul qui a l`air d`allumer le feu sur la terre, poeii nu mai au loc astzi pe poduri, negoiescu singur în camera de la münchen unde-i scria istoria pe sex, cioran bolborosind în ultimele zile în românete pe culoarele unui bordel de moarte din paris, în timp ce mînca florile, crénomdeDieu, cium de flori pentru scriitori români în exil, ionescu uluit la btrînee c lumea e plin de vid, nervos c Dumnezeu n-a abolit pentru el moartea, ierunca obosit de nenorocita de vitez a lumii, strigînd pe fereastr la ea ultragiat c i s-a retras graiul, el, care n-a trit decît pentru expresie, cum îi amintea monica lovinescu în vremea cînd înc mai putea ea însi vorbi fiecare cu grdina lui secret moartea în românete este o musc într-un lan galben de maci, o soluie de via în wasteland. antiteze

NR.2/2010

97


Subcontientul unui critic Triesc în cea mai mare vitez a linitii, în realitatea unui ltrat, în subcontientul unui critic din România, în limba lui sntoas, în balele lui, în cele o mie de simuri ale sale, fr subcontient, demn de tu-ul celuilalt, sînt aici, sînt plecat-rmas, sînt venit-nesosit, pe drum cu pass expirat, un ltrat inspirat, un idiot strlucitor in mijlocul unui câmp de maimue. De-atâta pace, germana vorbete singur prin gri. 98


POEI ROMÂNI DE AZI

Augustin IOAN IN SENTINA MUNDI Respir ap. Diluviuni Fuga spre rou desprete totul de toatele. Care-ncotro de la mine deprtându-se, m prsesc. i tu, mam, ai plecat dimprejurul meu ca i când tiai ce îl face s plâng pe cel ce ne plânge pe toi; ca i când aceste fluvii i aceste mri plânse ar fi fost, amniotic, de tine, cât s mai plutesc o vreme i dup ce m vei fi izgonit din icoana cu mine la sânuri, la tine pre mânuri, ascuns de diluviul,când vine: Respir ap & pronun bule. Ochi fr voce deschid gura încordez corzile nu cunosc limba. Nu-mi recunosc limba tumefiat, clopot izbind când de tavanul gurii, când de podeaua creierelui. Ploaia dezlipete sfinii de icoane: Curg aureole de pre sân, mai mult cearcn decât ochi pineal decât trans-aur peste câmpul de imanen. antiteze

NR.2/2010

99


(Alunecri de spaiu: vai, cum infra-plou între dimensiile aceluia, abia ocolindu-le, oricât de pliate în sine vor fi fiind.) Doar un câmp de ochi i o plaj de bronhii din care de lips-i auzul i limba acelui inut nu o tiu, propagat de câmpul continuu de vedere neîntrerupt nicicând de nimic.

SBOR Deprivarea senzorial este cauza prim iar a a-mi aminti – efectul Coand. Nici film nu ne dau. Totul adoarme, îngduind furiarea prin aer a paserii. Doar turbinele ard i flacoane de Martell de pe mesele celor adormii cad peste somnul mai amplu al firii, de jos, cum plutim peste petii, cum glism peste algele. i totui i totui simt asprul lor acela verde, i totui - ca pe o coaps adpostind acea profunzime de dedesubt. Doar materie tac, dizolvând între degete sare. Cine m doarme în carne, deodat în minele însumi abia se înoat-asuprind – cine, cu Northwest KLM pe Okeanos, atlantul? i tac, dar cu nava la tâmpl. Din ou ‡nc tac, mam, din nava uterin. De ce m-ai lepdat între aripe reci care, iat, m zboar din (n)ou? Hyle, din care alunec, deodat cu nava i care m leapd. Tuneluri de aer ‡n aer, prin care tac ‡n gând i vâslesc, s nu multiplic cderea n g ol

SAU: SBOR2 Dedesubt doar materie tac începând s dizolv între degete sare cine m doarme m doarme deodat i cine din mine m doare? Adiez, pre okeanos, atlantul, îl trec cu turbine 100


POEI ROMÂNI DE AZI

Cum deapn aburi de sare i massele dorm deasupra de somnul aquatic de jos, de la petii, când lunec unul într-altul. Peste corpuri de spermanet care sufl din gheizere, cei dormind cu aripele navei la tâmpl. Cele de jos se resimt pân la noi, rugtoare s ias din aerul dens. Alge par s atârne spre nav, ca grâul la sorescu, dar tim unde-s vestele galbene, cu ignal s se sparie carnasierii, cu lmpa & cu masc, de-o fi s se-ntâmple.TxT Rich text format.Text only. (Pdurea crete în ritmul mainii de scris aB An dOn AtE în husa mainii de scris/sub textul aproape sculptat în pagin’acum scuipat de cartridge drept în fa.) Text unicode. Line break. Msdos text with formatting. (Pdurea scade în hârtia de scris imprimat pe o singur fa, aceea. Între maini de compus de plâns/surrâs.) - Aps butoane i te privesc, ecrane, cum depliezi tu cele înscrise cu gheara p’ecraniu, drept craniu pe cranier dincoace de gestic mâinile mele dezscriu! - Ar trebui s încet ez. Ar trebui s a-gresez hârtia. Art Rebu I ‚ncios scrisu lui fiek ruia dintr e no I. - Sens. sneS. Suprasens. Ai plecat d/intr/e noi. Cine s mai scoat coarne boureti Din prile moi ale fiecrui cuvˆnt

antiteze

NR.2/2010

101


Iarna pe uli Vocalele, o, cum mai lipsesc pe aici i atunci ne este adus câte un criv care ni le rostete în fa pe rând. Îmbriare din care cellalt lipsete e iarna cu lupi la Sarinasuf. Zpada ne mai amân un an, ne pstreaz dedesubt, ca s tcem: aceeai scenografie cu rui: în deriv din jur cror au plecat i propriile contururi spre mrile sudului, spre Dardanele, cu ceasuri Pobeda la mân i explozibil la cingtoare, s dea la pete oceanic. Ce se vede între dou oglinzi alipite? Privete într-ochi: îi vezi vederea uitându-se la el? Ce te uii aa la mine, crezi c m sperii? Sau cu haholi, ca mama.

Pescuitul miraculous Ne latrã câini la mal i dau lumin în plase la pescari aceiai peti. Anin macrou, hering, pstrug, albitur, plancton i fructele de mare. Flanm, pietoni ai refluxului cu barca pe valuri în spate, necrezând. Nechezând? Umbrele noastre trag înapoi în mare. Vâslim în douã pãri i fr vânt pescari fiind, vom despica i barca vâslind în sens contrar, cum cmilarii îl vor fi desfcut alene pe cumplitul Vod Ioan, quadratul, dat la turci. Chorul: E prada grea de ihtii, desime implodatã. Aa de grele plase n-avurm niciodat! O barcã inutilã pe peti alunecând unul într-alt’, în sensul ce Darwin ne arat i înapoi, pe arbor’acela specios. Chorul: Au regresat i câini i peti de din ar. Câini-s hiene, petii se-ntorn în icre iar. 102


POEI ROMÂNI DE AZI

Pseudopode, bule, lãtrat mai ies din ap: de hoituri i hoitari deopotriv se-mpotrivesc altul unuia. Cui? Lui. CeLui ce ne face semn, celui ce rãstoarnã toatele spre sine, de se vd pre sine i pe cer: umbra cui - cãelul pãmântului? A celui ce latr?

antiteze

NR.2/2010

103


Dorin PLOSCARU tai pîine pe un grtar de stejar 1. e o zi dulce ziua aceasta de iarn cînd mori m trezesc în fiecare diminea murind în somnul dulceag al mustului zpezii dintîi 2. am alunecat pe treptele acestea ale ultimului timp incredibil tai pîine pe un grtar de stejar fcut cu migal de mîna mea din lemnul de bisericu maramureean ca ostreele gardului timpul acesta pariv mi se strecoar printre degete ca fina la moar în ultimul timp nici nu am tiut cînd mi-a trecut viaa 3. pe propria-mi piele toat viaa am probat sufletul repetîndu-mi zi i noapte 104


POEI ROMÂNI DE AZI

noapte i zi spaimele morii trudind în mijlocul cîmpului cu sudoarea iroindu-mi pe fa cu mînecile cmii suflecate pe propria-mi piele am btut cuvintele ca nite epue înroite în foc doar apele - diluvii cînd au nvlit în puhoaie cu muget slbatic din muni în dimineaa aceea cu noaptea în cap m-au nucit mi-au ptruns în trup i în cas patul îmi plutea deasupra viiturii dus de ape departe de lume plutind în deriv 4. am gsit disperat o metod de a tia piezi valul înot pentru a fi dus de cureni în larg 5. despre cum se face noapte în pat 6. plcerea de a pipi cu degetul aerul rcoros al dimineii iat sosit-a ziua cea mare antiteze

NR.2/2010

105


îi spun tatlui meu timpul de plecare secunda aceea în care rzbate prin vremi mirosul obrazului spunit cu crem de palm 7. broasca aceea verde crat pe gard care se tot urca încet lbrat cu picioarele desfcute pe irul de ostree ca pe gratiile unei celule hexagonale 8. plou cu ninsoare sau ninge cu lostopane mari cît broatele parc ar ninge în iulie 9. cum se preface lumînarea-n spiral transparent bucl rmas-ngheat în aer 10. pîn va arde i captul rou de luminare de pe peretele alb al memoriei pîn cînd florile roii ale crciuniei vor reînoda sonul în suflet cîntecul acela atît de apropiat dar atît de departe prin troiene i omturi înalte a trebuit s înot prin furtun i viscol 106


POEI ROMÂNI DE AZI

biciuitor „Hristos este o ran de care nu te mai vindeci niciodat" 11. statul poliienesc blestemul de a tri în românia ara miliienilor 12. maturizare-n cuget i-n simiri 13. gura vopsit în rou galben i albastru nu mai putea deschide ua cum s deschid poarta striga vocea i aceea a fost ultima îmbriare pe holul spitalului tiam asta din glasul stins horcitul acela de la reanimare mi-a rmas înfipt în memorie ca un cuit în inim 14. o pictur o boab de strugure transparent o stalactit acolo în vîrful cupolei lîng Pantocrator suspendat în legnare într-o muzic a somnului coagulat, pietrificat în sfer translucid la miez de noapte bobul transparent de sovîsc se zdrobete-ntre degete se pune o dorin antiteze

NR.2/2010

107


o rugciune i de-acolo din vîrf de turl se-aude încet abia optit dangtul melancholic de clopot

Smeurul motto: „tu eti aici o pururea Fecioar i-i mulmesc pentru a cita oar c m-ai scpat din valuri i din chin c-ai ascultat al meu adînc suspin c-ai îndulcit al gustului pelin" 1. coaja cireilor în primvar seamn cu o potec erpuind în spiral coaja cireilor în primvar ca nite trupuri de copii dezbrcai de iarn trupurile cireilor în primvar o muzic languroas alunecînd pe talpa sniei timpului piele a timpului nou piele fonind a catifea de timp nou 2. tras înapoi de nvoade pînzele mrejilor plaselor de pianjen risipindu-te în prfoasele mansarde ale zilelor fcute cioburi praf i pulbere s-au ales de visele tale numai muzica dat la 108


POEI ROMÂNI DE AZI

maxim în miez de noapte i scldatul în lac sub clar de lun în rest pe vreme de geruri cumplite nu-i rmîne decît sauna i piscina unde solitar învingi rînd pe rînd inerii, anxieti plînsete înfundate amestecate cu stropii de sare învei zi de zi s fii s devii solitar cam acestea am avut s-i spun aici în dup-amiaza aceasta din cancelarie scldat în soare urmrit îndeaproape de concertul simfonic nr. 1 spring scris de antonio vivaldi 3. culoarea de smeur am jinduit dup aceast culoare toat viaa culoarea de smeur starea de propire a mamelucului în limbaj „copacii a vrea s rmîn aa înflorii tot timpul anului, toat viaa s-mi aduc aminte de Rai"

sunetul fundamental 1. se prbuesc luminile în jurul meu rînd pe rînd antiteze

NR.2/2010

109


buci de tencuial se desprind din pereii umezi mucegii de istoria recurent a plagiatului se prbuesc lumile în jurul meu ca la posada stîncile cad peste clreii aflai în strîmtoare se exfoliaz planetele se desfac pietrele precum cepele foaie cu foaie fil cu fil i verdele de pe stînci se spal se rupe se duce cad peste lume buci de munte i deal copacii stau înclinai o parte din ei gata s cad 2. poate voi reui cu cîntul acesta s strluminez zrile din camera singurtii care nu a fost admis în uniunea european i nu are standarde nato s pot cîtiga i eu odat în via naibii premiul acela al alergtorului de curs lung cu firul telefonului agat de mine 110


POEI ROMÂNI DE AZI

precum firul transparent al perfuziei ascultînd în surdin la mijloc de noapte eroica i oda bucuriei lui beethoven mîngîiat de lumina de aur a toamnei doar cu globurile albe de crizantem la cptîiul mesei de scris cu bucurie am socotit s îmbrac cmaa alb a fericirii dintîi datorit refluxului fotonic mi se dezacordeaz harfa i corzile-i de aur lumina topete, erodeaz pictur cu pictur sunetul fundamental diapazonul de argint curat al somnului venit de departe

antiteze

NR.2/2010

111


Alexandru PLECAN Aceste poeme fac parte din volumul « Natur moart cu femei mito », in curs de apariie. Alexandru Plecan triete din 1990 în Noua Zeeland. Dup un debut foarte bun în România, în strintate a continuat s scrie în limba român, dar i-a fcut un nume i în spaiile limbii engleze. Sunt foarte bucuros c am putut comunica din nou cu el, peste ani, iar publicarea sa în « Antiteze » este o onoare pentru noi. (Vasile Baghiu)

UN CETEAN FERICIT eu sunt un cetean fericit triesc într-un ora vechi cu strzi moderne sau poate într-un ora modern cu strzi vechi nu-mi amintesc exact dar îmi ia numai jumtate de or s ajung la birou plus cinci la sut în trafic am întârziat treizeci la sut dac ajung la timp ca eful s-mi dea o lecie despre cum se conduce afacerea asta dar îmi ia dou zile s m întorc acas Iubita mea locuiete la cellalt capt al vechiului ora modern mâncarea ei e mai rece decât patul amândoi stm cu chirie amândoi muncim în centru amândoi facem cumpraturile artistic la periferie adugm patruzeci la sut ea are simul culorilor mai dezvoltat mie îmi plac întunericul i lenjeria neagr ei îi plac câinii i pisicile e a mea slbesc i slbesc mai mult i slbesc din nou m hrnete cum a citit intr-o carte 112


POEI ROMÂNI DE AZI

iar eu nu vreau decât s-i pieptn prul în drum sunt trei staii de benzin patru automate de bani i un magazin de mâna a doua mai adaug nite procente într-o noapte am oprit maina i am vorbit cu o curv drogat mi-a scuipat printre dini preurile îmi admir crile de credit când îi depaesc limita dar ea nu lucreaz pe credit ea era doar acolo cu telefonul ei mobil în mân i maina mea era veche un pic ruginit eram fericit repede am zburat în jurul lumii de apte ori i m-am trezit la mine în pat îmbrcat în haine italiene cu muzica irandez mergând i visând alb-negru oare înc m mai asteapt în strad oare o s mi se schimbe traseul zilnic dac petrolul se scumpete iar pe piaa mondial s-ar putea chiar s dorm în timp ce tu citeti poemul sta sau poate c am s fiu cândva pe un drum de ar cu nepoii pe scaunul din spate poate c atunci pdurea va fi verde crmizile roii zpada poate alb moartea zâmbind imi place aici adaug cinzeci la sut pentru timpul preios pe care l-ai pierdut i iart-m pentru a fi fost un imigrant in lumea asta a ta ofer-mi impozite i eu numai pentru tine am s conduc maina asta ruginit in viitorul trecutului meu Chch, 2003

BUCURIE CU GLEATA nu e lumina nici umbra numai ruine tu i eu noi renunând la bucurie cu gleata antiteze

NR.2/2010

113


nu e ruine nici frumusee doar ur i într-o sticl numai durere numai ziua de mâine ochii mei roii într-o fotografie nu e nici o fotografie deloc nici un telefon rou s sune s m aduc înapoi aici nici o macara s ridice balenele moarte pe cheu în lumina lunii când copiii dorm deloc hainele astea goale s-ar potrivi oricrui trup s m iubeti pe mine nevoie nu e reflexii brute reale în aceeai lumin curb noduri complicate i linii drepte ruine complicat i ur i durere în timp ce ne zâmbim s ne cad umbra destinului de pe fa sperana murdar i ce mai rmâne din toate cuvintele din noi doi tu i eu când un fluture beat arunc o umbr atât de larg din mormântul lui luminos când a fi putut înc s te in de mân i s fie puin mai bine decât foarte ru plin de goala gleat a bucuriei înghite-ne diger-ne uit-ne of aa o gleat plin ochi de mizerii chimice ca lacrimile tale Chch, 31/08/04

114


POEI ROMÂNI DE AZI

Sorin-Mihai GRAD Surogat de neo ne-au descifrat adn'ul ne globalizeaz ne filmeaz-n magazine ne urmresc conturile ne trec numru' fiarei în buletin ne bag cipuri ne ascult telefoanele ne surogheaz existenele ne mai fac i altele pe care înc nu le tim mai avem o singur scpare hai s votm cu toii zâmbreul ne va duce înapoi unde ne e locul i nici dracu' nu se va mai apropia de noi

Surogat de mândrie ...eram prea mic când se putea vota papionul înc fr buletin când cluul necheza pe listele electorale i un pic prea tânr când s-a ales schimbarea ...muriser pe când am ajuns cu tampila 'VOTAT' în mân am scprat totui cu ea pe niscaiva epigoni ai speranei incapabili s se in de cuvânt. sau curai ...mi-am lsat patria-n urm la timp pentru a nu fi obligat s-mi pun datoria de a merge la vot i dispreul pentru cele dou nume rmase pe foaia de tampilat în ring antiteze

NR.2/2010

115


...cei 260km pân la ambasada din berlin se dilateaz insurmontabil de fiecare dat când citesc între cine i cine a putea alege ...dac rmâneam pe-acas colecionam toate etichetele cu 'VOTAT' pe spatele buletinului, având ca singur scuz c-am ocolit mereu trandafirii

Surogat de actualitate de mâine putem merge fr vize în brazilia sau era peru? din var în vanuatu în europa ne putem plimba i ascunde de ceva ani dar noi preferm s ne mâncm între noi aici unde râul ne car gunoiul iar ramul l-am cspit i vândut urmând a-l cumpra apoi mai scump de la farmacie unde ciocârlia cânt de pe band dansând în jurul microfonului unde votm cu toate mâinile dar tot parc-am fi fcut-o cu picioarele iese la final aici la noi nici iarba nu crete fr soborul de rigoare ne batem tot ce prindem copii, neveste, joc de munc i de noi numai la fotbal pe cine trebuie nu l-am ales pe strnbunicul nostru degrab vrstoriu de sânge i smân cel mai mare dintre noi i vrem cu toii s-i urmm pe tron pentru a ne arta vrednici de asta acoperim frunza i iarba cu biserici i ambalaje pe care scrie made in turkey

Surogat de psalm din miile de cuvinte inutile ce mi le-ai spus prin tot felul de exaltai sau manipulatori se poate înelege orice depinde doar de ambalaj 116


POEI ROMÂNI DE AZI

aa c i le las în seama celor care-i ofer loc prin propriile capete i suflete încerc s te ignor de ceva timp dar mi-e mai greu decât s te las în pacea ta excesiv de senin ironic e c oriunde merg dau de urme atribuite sau oferite ie în fiecare ora îi vizitez casele oare ai apucat s i le vezi pe toate? chiar ai nevoie de atâtea când clienii lor statornici apar deseori cu stomacul gol? nu i-a ieit niciodat dintre rândurile crii ce le-ai lsat-o s le ceri s fac ceva pentru ei nu pentru fantoma ta sfânt? te-ar asculta de le-ai spune s se investeasc-n alte direcii mai folositoare propriei turme decât nimnui, adic ie eti cel mai crud tiran pe care am tiut s ni-l inventm te-am fcut fr chip s nu te putem recunoate fr nume s nu te putem invoca împotriva ta

antiteze

NR.2/2010

117


prea prezent ca s te mai eradicm din noi prea puternic s nu-ndrznim s pricepem c ne faci i ru prea restrictiv ca s ne-acceptm i alte gânduri i prea complex ca s te mai putem distruge

Surogat de posteritate simi secunda cum se-ndoaie se strânge i se-mpuineaz la trup doar s treac prin tine în drum spre al ei rai ori iad te întrebi dac tu decizi sau îi eti doar pe post de limb n-ai mai citit despre om c-ar fi purgatoriu al timpului i te simi cumva important mereu te-au interesat cei care rmân în istoria unor domenii cu care n-aveau treab ai putea fi unul dintre ei dac tii cum s-i împachetezi ideea i s-o vinzi unde trebuie arma n-o ai dar pori glonul în tine fr s-i fac ru poi cuteza s uii ce propriul testament îi ordon s vezi nimeni purtându-i numele nu e celebru înc vei putea fi primul fr confuzii nu mai tii tot ce ai fcut ce i s-a întâmplat dar vei afla sigur se va gsi cineva s-i fii cel mereu ateptat va scrie despre tine doar ce i-ai dori i tu s-i aminteti va scoate la lumin ce s-a ascuns de lume în buzunarele vieii tale 118


POEI ROMÂNI DE AZI

chiar i povestea cu merele dresate va vedea-n ea mai mult decât îndrzneai când ai trimis-o la cele cinpe reviste ce n-au vrut-o oare unde vei fi pe atunci s povesteti cum i-a venit ideea eventual s lai ceva scris despre asta gloria e deseori cam prea postum pentru gustul impricinailor ar fi vremea s faci puin curenie prin sertarele alea iar de acum s fii mai atent ce pui în ele s nu-i lege vreun moment de rtcire o etichet fals pentru posteritate e posibil orice cu urmaii tia doar l-au scos sfânt pe l mai mare dintre ei i nu le mai poi face nimic deci atenie la bagajele cu care vei decola spre celebritate eti purgatoriul timpului primul care i-a dat seama de asta i-i mai rmâne doar s-i gseti colul de cer pe care s-i plantezi stelele

Surogat de cimitir [versiune abstract] cuvinte fr idei curg pe strada moart într-o direcie analfabet silabele lor se rtcesc printre ruinele propoziiilor care le-au avortat în mocirla putred unde literele nu se mai recunosc fug unele de altele i se pierd...

antiteze

NR.2/2010

119


Mihai MERTICARU Comar de buzunar Sedus discret de-o umbr sempitern, Te pate încercuirea abstrus, Fata morgana, mai mult presupus, Rupt din fumul sttut de tavern. Valuri de flcri, istorie dus, Amurg vopsit într-o culoare tern, Univers fetid cu steagul în bern, Mainrie infernal sub hus, Lume reîncarnat, furibund, Plânsul din râs, erupii de Vezuvii Tristele nemrginiri inund. Vid i pustiu, privelite imund, Scorburi, conducte sparte i efluvii, O orchestraie pentru diluvii.

Femeia Când zâmbete ea, vine primvara, Pe unde calc, i piatra-nflorete, Unde s-oprete, e centrul, firete, Când te iubete, e jar din Sahara. Torsul i se unduiete erpete, C uit i trenul unde e gara, Iar Sisif scap din spate povara Ce în hul negru se prvlete.

120


POEI ROMÂNI DE AZI

Femeia e ploaia cald de var Oaza verde, rcoroas din pustiu, Jumtate din lumina solar, Câmpia pe care plugul o ar, Bolta larg a cerului azuriu. De-ar lipsi, nimic pe pmânt n-ar fi viu.

De-ai vrea... De-ai vrea s-mi fii logodnic pe via, i-a construi mulime de castele, (Cele din Spania-s prea mititele) Valea Loarei i-a pune-o pe a La gât în iraguri de mrgele Cum bunele maniere ne înva S ne purtm cu viitoarea soa Aleas din miriade de stele. Într-un fantastic peisaj nocturn, Între planete i-a întinde-o punte, Distana dintre inimi s-o înfrunte. În mijlocul mrii i-a ridica un turn, Lauri verzi i-a aeza pe frunte, Iar, la degete, inelele lui Saturn.

antiteze

NR.2/2010

121


Cristian LIVESCU

POEZIA LUI MATEI CLINESCU La un an de la vestea morii, îl putem omagia spunând c puini dintre criticii români de azi au analizat retrospectiv cu atâta luciditate resorturile adânci ale colaborrii scriitorului român cu fostul regim comunist, aa cum a fcut-o regretatul Matei Clinescu (15 ianuarie 1934, Bucureti – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana, SUA), comparatist, teoretician al modernitii poetice i poet totodat, autor între altele a trei volume lirice. „Era singurtatea din anii mei ucii/(vibrase-n fiecare sgeata otrvit)” A debutat de altfel cu versuri, ca i Vladimir Streinu, în ianuarie 1958, în „Gazeta literar”: un „poem apolitic”, aprut într-un grupaj dedicat „tinerilor poei” – Nichita Stnescu, Petre Stoica, Grigore Hagiu. Dup cum îi va aminti mai târziu, „în luna februarie (acelai an) – luna aniversrii grevelor de la Atelierele CFR Grivia din 1933, mi-a aprut un poem politic, ilustrând tema grevelor, dar în versuri albe i utilizând o tehnic poetic vag modernist care, mi ae prea mie, polemiza implicit cu stilul poetic oficial al realismului socialist. Curând am început s public i mici recenzii la cri de autori strini i români, solicitate de eful seciei de critic a Gazetei, S. Damian”. Perioada este confuz i afirmarea oricrui tânr talentat în ale literelor pretindea o serie de compromisuri, spre a-i face loc spre pagina de revist, vegheat strict de cenzori i ideologi. „Eram un grup de tineri care încercau s ptrund într-o lume literar aproape ermetic închis i ideologic i generaional. Nu aveam un program literar precis, în sens afirmativ, în afar de dorina de a restabili legtura cu tradiia modernist a perioadei interbelice... Astzi nu m îndoiesc c greeam, c exageram importana micilor bree ivite în pereii de beton ai fortreei ideologice construite de partid (care avea toate aparenele unei soliditi strivitoare) i c minimalizam importana preului moral pltit pentru privilegiul de a ne apropia de o asemenea bre i de a respira prin ea, cu nesa, fie i pentru câteva clipe, aerul de dincolo, care ni se prea de-o trie ameitoare...” Sigur c o asemenea declaraie de cin tempereaz acuzaiile posibile de cedare fr lupt care planeaz asupra unei pleiade largi de scriitori, 122


ISTORIE LITERAR

care au intrat în „fortrea” cu convingerea c regimul pe care începeau s-l slujeasc va domina definitiv nu numai ara, ci i lumea. „Fapt e c odat ce ptrundeai, fie i accidental, în interiorul fortreei nu puteai s nu iei parte la complicatele lupte între grupuri i fraciuni din care se esea viaa literar oficial, pe fundalul de teroare politic general...” O fortrea de trist amintire era „Gazeta literar”, publicaia strmoeasc a „României literare”, unde domina Paul Georgescu, secondat de M. Petroveanu i Vicu Mândra. i Matei Clinescu povestete un episod grotesc, în care un articol „demascator” semnat de B. E(lvin), „Împotriva ermetismului”, la adresa lui Ion Barbu, se strecurase ingenios printre cerberii de veghe, dei cita integral – fapt considerat drept o mare victorie asupra cenzurii, un curaj fr seamn – dou poezii interzise, pentru „decadena” lor, între care celebrul Joc secund. Teoria notorie a lui Paul Georgescu, fondatorul esopismului, era c, în „ambalajul” propagandistic, important era s strecori ceva, cu inteligen i viclenie, iar acest ceva, nu neaprat subversiv, dar în orice caz cu trimitere la un lucru ocolit ca „periculos” sau „interzis”, trebuia astfel învluit, încât s traverseze cele trei instane de „lectori”: eful redaciei, Direcia presei i partidul (secia de resort). „Peisajul literar era dezolant dar, pe de alt parte, între prietenii i colegii mei de generaie exista mult talent, mult energie i-o dorin naiv de-a sparge tiparele impuse de ideologia oficial, de a repune arta literar în drepturile ei...” Am recurs la o carte document, Amintiri în dialog (Editura Litera, Bucureti, 1994), semnat de Matei Clinescu împreun cu prietenul su, doctorul Ion Vianu, o „lectur de sine” care întreprinde o radiografiere ptrunztoare a vieii intelectuale din anii ’50, de obligatorie referin pentru oricine studiaz epoca.

„Prsind acele zone am intrat în circul lumii” Matei Clinescu mai vorbete în spovedania sa de multiplicarea eurilor, unele puternic traumatizate, altele neafectate, dar convieuind cu celelalte. Iat, ne aflm în anii 1952-53, la începutul studeniei la Limba englez, secie a Facultii de Filologie. „Unul din eurile mele a fost atunci marcat de teroare – de o fric amestecat cu un sentiment profund de ruine (ruinea c i-e fric). A numi acest eu, care nu se manifestase deloc în copilria mea, eul meu fricos, superstiios, suspicios, iraional, paranoid. Din când în când, de atunci, acest eu, cu fantasmele i plsmuirile lui anxioase, m-a fcut s m simt observat, pândit, urmrit, supravegheat i ascultat”. Tânrul are de traversat alte câteva încercri, dintre care una avea s-i dovedeasc faptul c alegerea limbii engleze ca obiect de studiu nu era lipsit de riscuri. În vara anului 1953, numeroi studeni au fost recrutai ca translatori la Festivalul mondial al tineretului de la Bucureti, prilej cu care acetia sunt dai s fie „instruii” pe mâna unor ofieri de securitate, iar acetia nu se sfiesc s le fac „avansuri” de recrutare pe termen lung. „Ttaru, foarte afabil, m-a invitat la o plimbare pe oseaua Kiseleff, în cursul creia mi-a propus s devin informator, pe perioada Festivalului i poate, din când în când i dup aceea. Era vorba de-o antiteze

NR.2/2010

123


aciune patriotic pentru care aveam s fiu rspltit din plin (nu financiar, ci, s zicem, fiind invitat la recepii la ambasade strine, i poate chiar oferindu-mi-se o burs de studii în strintate).” Sigur c pentru un tânr de 19 ani un asemenea târg reprezenta un oc, mai ales c discuia se prelungise într-un sediu de miliie. „Mie mi-a îngheat sângele în vine – îi amintete Matei Clinescu. Mi se cerea s devin imediat delator, cu perspectiva de a fi ulterior promovat la rangul superior de spion...” Urmeaz povestea eschivei: viitorul critic face rost de un certificat medical, spre a iei din jocul periculos de-a „translatorul”. Dar Securitatea va reveni cu perseveren: „Ali ttari, reprezentând aceeai Instituie, au folosit diverse pretexte spre a intra în contact cu mine i spre a repeta aproape ritual, dei cu o insisten i ameninri implicite, mereu sporite, propunerea din 1953 (!!). Aceste încercri de recrutare au avut loc în 1956 (cam cu un an înainte de a-mi încheie studiile), în 1960, prin 1964-65, apoi în 1971, dar dup aceea sugerând un ritm nou, mai strâns, în 1972. Toate la un loc au constituit una din raiunile deciziei mele de a m expatria.” În mare, scenariul s-a repetat cu prietenul su din generaia urmtoare, Ioan Petru Culianu. Într-un alt pasaj, Matei Clinescu revine asupra maleficei legturi: „Reacia mea a fost departe de a fi eroic: am refuzat politicos, cu un fel de încpânare timid, poate chiar cu o anume fermitate, dar fr s îndrznesc s articulez raiunile adevrate ale refuzului meu. tiam c nu m-a fi putut împca în sinea mea cu sentimentul trdrii, nici mcar în forma lui atenuat, care ar fi rezultat dintr-un joc de-a trdarea, joc în care a fi putut intra uor, cu ajutorul minciunii, al prostiei simulate sau al (pseudo)informaiei irelevante, oferite în locul informaiei duntoare, destructive, care se ateapt de la un delator. Tacit, instituia tolera un astfel de joc, socotind c între simularea colaborrii i colaborarea propriu-zis distana nu-i, în principiu, de netrecut. Refuzul mi-a fost uurat de faptul c ameninrile rmâneau indeterminate, vagi, abstracte...” Am redat acest fragment pentru a vedea „probele” la care au fost supui intelectualii de vaz, remarcând îns c în pofida refuzurilor repetate, cariera lui Matei Clinescu a evoluat cu bine, a spune normal, fr obstrucii, culminând cu bursele i ieirile în strintate sau cu doctoratul susinut în 1972, la Universitatea din Cluj, sub îndrumarea profesorului Liviu Rusu, cu tema Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangard, ceea ce înseamn ori c securitatea l-a exceptat de la represiuni, în pofida refuzurilor repetate de colaborare, ori c abilitatea sa de a se „strecura” printre oferte a fost atât de mare, încât securitii s-au lsat pgubai.

„scriu cu stele de alcool cu lungi spini de ghea în acest veac” Matei Clinescu s-a considerat apartenent grupului de tineri scriitori care, la începutul anilor ’60 dorea o schimbare în peisajul literar. A fost primul care a recenzat în „Gazeta literar” volumul lui Nichita Stnescu „Sensul iubirii” (1961). Participa la diverse întruniri mondene, cenacluri ad hoc, în camera de subsol a lui Grigore Hagiu (evocat i de Petre Stoica) sau casa Doinei Ciurea, prima soie a lui Nichita, din Intrarea Negustori; în parcul Herstru l-a cunoscut 124


ISTORIE LITERAR

pe Vladimir Streinu, zilier pe atunci, care la un recitativ pe alei al lui Nichita, i-a dat acestuia un verdict sever: „Timbru tampilat!”; dar i pe „flamboyantul” Genu Ghelber, care avea s devin personaj, un fel de tip al belferului de strad sau de „parc solstiial”, debitând viziuni morale i metafizice, în cartea stranie Viaa i opiniile lui Zacharias Lichter (1969). „Mai târziu, Ghelber mi-a reproat c i-am deformat ideile, c l-am prezentat caricatural... În intenia mea, acea crticic a fost, sub forma unei ficiuni indirect omagiale, doar superficial ironice, o încercare în primul rând autobiografic: de-a articula experiena unei fascinaii pur subiective.” Din ianuarie 1963 devine asistent al lui Tudor Vianu (cu al crui fiu, Ion Vianu, era bun prieten din anii liceului, când autorul Esteticii, revoltat de sovietizarea colii, le preda acas, pe ascuns, celor doi, lecii de Logic!), la catedra sa de comparatistic, iar dup numai un an lector, în paralel redactor cu ½ norm la „Viaa româneasc”. Leag o serie de prietenii cu Miron Radu Paraschivescu, D. epeneag, Mircea Ivnescu, Leonid Dimov, Ion Negoiescu („un personaj tragic”), Tudor opa, Lucian Raicu (Bernard Leibovici). Prin prima soie, Luigina Ghelerter, evreic din familia celebrului regizor („cstorie nu prea fericit”), cunoate ceva din ramura socialitilor abandonai. Avea s le impute peste ani „eroismul estetic” al multora dintre colegii de generaie, evocând repetat pe Vasko Popa, prietenul lui Nichita, care vorbea despre faptul c partidul, în Iugoslavia lui Tito, îi îndemna pe poei „s se joace” în voie, tratându-i ca pe nite copii într-un arc. La noi, „regimul lui Ceauescu a perfecionat doctrina titoist: el a creat, în cei mai buni scriitori români, sentimentul c jocul – jocul verbal sau intelectual – este singurul lucru cu adevrat serios i chiar eroic.” Observaia este demn de atenie. Intre timp se cstorise cu Uca, nscut Gane, cu care avea s împart mai târziu experiena exilului peste ocean. Anul 1968 a fost, pentru Matei Clinescu, nu numai unul al debutului în poezie, ci i al ieirii cu o burs în Occident, la Paris (i apoi în Anglia), unde i-a cunoscut pe Paul Celan i Gherasim Luca, „ultimul mare suprarealist”, pe Monica Lovinescu i V. Ierunca, „pe care i-am vzut destul de des – într-o sear le-am citit cu glas tare fragmente din Lichter la ei acas, i Monica a avut cuvinte încurajatoare despre ficiunea mea în curs de elaborare”. Dar mai ales la Paris s-a bucurat de prietenia i sprijinul familiei lui Eugen Ionescu. Când l-am cunoscut, la o edin a cercului de teorie literar al facultii, m-a frapat felul su de a evita s dea mîna cu cei din jur, din cauza unui accident stupid avut în copilrie, în care i-a pierdut degetul arttor. Debutul editorial al lui Matei Clinescu s-a produs în critic, prin volumul Titanul i geniul în poezia lui Eminescu (1964), o „obligaie” luntric pe carea o avea pentru faptul c era nscut în aceeai zi cu poetul naional, urmat de Eseuri critice (1967) iar apoi de volumul de poezie Semn (EPL, 1968), reunind piese mai vechi i mai noi. Dimensiunea liric nu a reprezentat o surpriz pentru colegii din gruparea Nichita, obinuii s practice cu firesc recenzia i eseul în concomitena poeziei. „Mi-am reafirmat astfel identitatea originar de poet”, avea s spun autorul nostru mai târziu privitor la cele trei cri de versuri publicate în ar. Trei teme întâlnim în felul de a fi poet al lui Matei Clinescu: antiteze

NR.2/2010

125


una a nostalgiilor htoniste, întoarcerea spre miezul mitic al copilriei, tem frecvent în epoc i cu care se putea lesne cpta acces spre pagina tiprit, în favoarea eului sentimental, cu vocaia fericirii, a nesfâritei „uimiri” din meleagul Dârvarilor; apoi, o tem de sorginte orfic, a misterului interioritii, acea zare a luntricitii creatoare care inspir cutarea vzutelor nevzute; în sfârit, o tem nou pentru acel moment, a întocmirii unei poetici semiotice, dac o putem numi astfel, una a revelrii de semnificaii „vestitoare” i totodat dezvluitoare, la umbra cuvintelor. Toate trei temele pot fi întâlnite în Semn, volum ce poate fi considerat cu nimic mai prejos decât lunga serie a crilor valoroase aprute într-un an istoric (am întocmit cu un alt prilej bilanul acelui moment), integrabil în frontul care îi propusese renovarea lirismului.

„Cdem tot mai adânc, mai adânc./ În noi înine cdem.” Dei mare admirator al lui Nichita, liderul de succes al deceniului, Matei Clinescu nu-i imit nici pe departe prietenul, cutându-i vocea proprie. Din prima tem, cea a nostalgiilor originare, iat un poem din ciclul Cântecele hoinarului (1956-1958): „De ce mai zboveti? Câmpia ne-ateapt/ cu mirosul pmântului/ peste care a pit mrunt ploaia de primvar./ Din nou pornesc toate fâiile drumurilor/ i-n noi se întorc./ Tcerea acestui început – înc tulbure – / i tcerea înalt a psrilor care taie vzduhul/ în fâii lungi de nevzut i uitare – / sunt ale noastre. i trecem prin arbori,/ risipindu-ne încet în ftunzele tinere/ coborâm printre firele cu vârfuri moi, nelinitite,/ ale ierbii din anuri...” (Cântec de început). Timbrul e blagian, cu tot inventarul nostalgic, dar trebuie spus c aceast aplecare spre ruralitate (spre „baliga naional”, cum o numea cu cinism obsedantul Paul Georgescu) era nu doar o mod, ci funciona i ca un cod ascuns al rzvrtirii venite dintr-o pulsaie iniiatic, de recuperare a fiorului naional („Linite, încât sufletul meu se rotete în jurul nopii/ împreun cu toate constelaiile,/ împreun cu mrile i cu pdurile lumii/ împreun cu vastele câmpii” – Linite). i a doua tem de care vorbeam vine prin filier blagian, fiind una a cutrii misterului din sinele profund care decide inefabilul poeziei. Poetul vorbete despre „absen”, „golul dintre cuvinte”, „fonetul de arpe al singurtii”, „spaii pure”, „umbre”, iar într-o poem dialogul pare s fie cu acelai Nichita, pe seama meleagului din adâncuri: „Prietenul meu îmi spune:/ imperiul sentimentelor e straniu,/ ideile se transform în psri,/ culorile în melancolie, / acolo domnete întunericul/ i eu parc nici n-a mai fi,/ doar adevrul îmi arde buzele/ ca igara aprins/ cu care adorm în gur/ uneori, seara...” (Ecluze). Poemul Duminic închipuie marea spaim universal a ateptrii genezei, în „cumplita Duminic” din „fundul întunericului”, care nu mai trece odat, spre a fi înfrânt „blestemul odihnei subterane”. Pentru cea de a treia tem, emblematic este poemul care d titlul volumului, cu spectacolul unei semiotici active, în stare de graie – conotativul limbajului duce cu el un întreg trecut ascuns în semnificaie, în timp ce denotativul face cuvântul s pluteasc liber spre poezie. Cuvintele devin poetice atunci când scap de „istoria” lor, de greutatea înelesurilor, devenind adiere, fâlfâit, zbor de înger: „Totul vestete/ 126


ISTORIE LITERAR

nesfârit czând/ prin fumul rugii/ cuvintele anun/ deschise-n tcerea veacului/ din foarte adânci rdcini trgându-i/ cumplita lor inocen/ lucrurile anun/ semnele semnului se scriu/ în zborul psrii/ în târâul arpelui/ în drumul orb al viermelui/ nimic pe sine nu se mai spune/ spunere fiind/ nimic pe sine nu se mai dezvluie/ dezvluire fiind/ nimic pe sine nu se mai doare/ durerea împrtindo/ spunere dezvluire durere/ miez al netiutei vestiri/ natere a lumii în veste...” (Semn). Poemul acesta datat 16 decembrie 1967 marcheaz noutatea de care avea nevoie poezia lui Matei Clinescu, spre a fi ea însi.

„luntric i tainic purtându-i lumina de sete” În Versuri (Editura Eminescu, 1970), ponderea interesului se mut spre tema dezlegrii semioticii adânci a lumii – vestiri i prevestiri, semne care ne fac i ne prefac destinul, tem care încet-încet le resoarbe în ea pe celelalte, inclusiv nostalgia spaiului originar, topit în ideea despre „lucruri i semne care ne-au dat fiin”, de fapt în metafora poeticitii: „focuri de altceva/ i-aceste zile vechi/ rosturi de fum/ înelepciune cu gust de cenu// S ne-amintim cum altdat, odat poate niciodat/ scriam cu firul vorbei lucruri pe faa apelor de tain/ umbroase lucruri despre frunze despre fpturi cu chip de cea/ despre un corp al deprtrii cu degetele înstelate/.../ s ne-amintim ce gust de muguri aveau cuvintele atuncea/ ce gust de noapte de-nviere de rit secret i primvar...” (Ceva). C din joac se pot spune lucruri grave o demonstreaz poemul inspirat de Gherasim Luca, Swiftland: „În glum fiindc ne pricepem/ în clipa alb ialbastr de dup negru/ pe-o biciclet de nori ca-ntr-un regat al seninului/ râdem

antiteze

NR.2/2010

127


de lucruri fr s cigetm/ iertai-m pentru acest misterdomnule iertai-m pentru acest cal straniu/ acest ceas foarte vrjitoresc/ la lumin de bufni violat mireasa zgomotelor/ grbii-v timpul s-a închis...” Volumul e important i din alte motive: un triptic este dedicat (prin iniiale) fiicei lui E. Ionescu, Marie-France, din care un poem rezum speculaia dominant: „Încet cuvintele s-au desprit de lucruri./ Luminile cuvintelor se rotesc altundeva,/ metamorfoze de aer în aer./ Surori cu neauzitul, nepipitul, nevzutul.// i a rmas într-adevr singur:/ nimic din ceea ce-l înconjoar nu mai poate numi,/ nimic din ceea ce se nate sau piere nu mai poate gri,/ nimic din ceea ce doare nu mai poate striga./ Cuvintele, încet, s-au golit de înelesul lucrurilor./ i s-au umplut de înelesuri de aer.” (Încet, nimeni); de asemenea, un ciclu al volumului cuprinde Din „Poemele lui Zacharias Lichter”, autonomizând personajul i dându-i tent de alter ego al autorului – piese care nu au fost cuprinse în mini-romanul cu cheie i nici în reeditrile acestuia de dup 1990, semn c aparin sferei poetice Matei Clinescu. Iat o baie de paradoxal, sub titlul Un poem aruncat de Zacharias Lichter într-un co de hârtii dintr-o grdin public i cules de acolo de biograful su: „Ce deprtat-i apropierea/ ce limpede întunecimea/ ce simpl e întortocherea/ întortocheat simplitatea/ dumnezeesc de mare micul/ dumnezeesc de mic mreul/ dumnezeesc tios i vagul/ i ascuit-n gheaz scârba/ i luminos de mare setea/ de sete în adânc ptruns/ i-ntunecat de larg vestea/ cuvântul-cârp vechi în gur/ cuvântul ce nimic nu spune/ o lume-nmormântat-n ceaa/ pe care limba o strpunge/ ce gust de cea în tcere/ ce deprtat apropiere.” Volumul Umbre de ap (Cartea Româneasc, 1972) realizeaz o selecie din crile anterioare, adîugînd o seciune de Inedite – Despre timp i despre altfel, un ciclu Zen, având ca noutate conceperea poeziei ca extaz, i un ciclu elegiac Odat ca niciodat. Cred c aici s-a fracturat o posibil alt etap din devenirea poetului Matei Clinescu, una a poeziei cu semantic simpl, extatic: „Pân la capt nu poate fi dus decât gândul/ al binelui i-al rului/ al focului i-al apei,/ al inimii i-al numelui,/ al pmântului i-al somnului,/ al fagurelui dulce,/ al frunzei i al florii,/ al fructului i-al sâmburelui/ al serii-n care, iat,/ un copil s-a oprit în drum/ intind cu arcul spre lun:/ dar sgeata – o raz de lun – / a fost i va fi de-a pururi/ una cu int i una cu ochiul care/ privete în gol.” (Pân la capt – Zen). Matei Clinescu avea în el fibr de poet. Studiul de obligatorie referin, ultimul aprut în ar, Conceptul modern de poezie (1972), demonstreaz pe larg faptul c modernitatea poetic i-a luat unele din elementele sale constitutive din estetica romantic, pentru a le topi i introduce „într-o sintez declarat i efectiv antiromantic. Aparena poate fi uneori de reîntoarcere la clasicism... unul din care a fost eliminat principiul mimesis-ului i acela al verosimilitii, dându-se o deplin libertate imaginaiei constructive” i prin respingerea oricrei poezii sentimentale, a efuziunilor inimii. Teoreticianul l-a redus pe poet la tcere, deoarece vocea acestuia nu s-a mai fcut auzit dup succesul amplei i aprofundatei exegeze.

128


PROZ

Constantin ABLU 

ÎNTÂMPLRI IMAGINARE PE STRZILE BUCURETIULUI (fragmente) (printre strzile particulare intervin strzile cu gur-casc, târâie-brâu, pomanagii, chibiari, picotari, panglicari, dui cu pluta, farsori, simulani, etc.)

Pe strada Liteni, într-o odi la mansarda Blocului M 2, locuiete Eduard Varda, un domn înalt i slbnog care întârzie pe la pomeni în curtea bisericilor ori prin cimitire. Edi, cum îi spune toat lumea, nu se-nfige niciodat la-mpranie, nu se bate pe coliv ca atâia nehmesii, ci st discret într-o parte, privind în gol i ridicând din umeri când i când, parc într-un dialog tcut cu cineva care nu-i de fa. ine în mân o larg plas de plastic pe care scrie FNAC; o are de la un domn care i-a împrit în ea un pete întreg i o conserv de caracati. Pe domnul acela nu l-a mai vzut niciodat i se gândete c poate a murit i i-a mâncat coliva fr s tie. Edi crede c e ciudat s mnânci coliva unor necunoscui. Masa s-i fie sponsorizat zilnic de un alt necunoscut. Cum ar veni 365 de zile – 365 de necunoscui. Habar n-ai pe unde-or fi mormintele lor, s te duci i tu s-aprinzi o lumânare. Cci ei sunt singurele tale rude. Rude? Ce spun eu? Mame iubitoare. Care-i poart de grij. Ai 365 de mame invizibile. Edi ridic din umeri. Vorbete pe mutete cu ele. Între bogdaproste i s-i fie primit, de-a tcutelea e jocul lui cu umbrele copacilor. Cci îi place s stea sub copaci, s se sprijine de trunchi i s priveasc undeva departe printre ramuri în vzduh. Norii care trec pe cer, necunoscuii care alunec sub pmânt, cântecul lbrat al popii, cldrua cu agheazm clinchetind, rumoarea nehmesiilor care se-nghesuie, o pal de vânt i fonetul scurt al pungii FNAC din mâna lui, fiecare zi tot aa, în alt cimitir ori în acelai, Doamne pâinea i coliva acestei viei d-ne-o nou, Amin. Nimic nu e prea mult. Edi a avut un frate cizmar. A murit la cutremur, stelajul greu de stejar plin cu pantofi s-a prvlit peste el. Tocul unui pantof de dam i-a intrat în gur i l-a sufocat. Câiva ani s-a dus pe la mormântul lui. Pe antiteze

NR.2/2010

129


atunci Edi era înc pota. Baciurile primite de la pensionari, de la cei ce primeau colete din strintate. Hei, ce timpuri... Pe urm a murit maic-sa, nevast-sa, biatul lor de opt ani, un carusel de încercri fr sfârit, împranii i colive care nu se mai terminau, brbatul singur nu i-a mai gtit, a luat-o razna pe strzi, i-a gsit o alt locuin, undeva la periferia oraului, între cele dou cimitire unde-i avea pe cei dragi, pe care un timp i-a vzut zilnic, apoi tot mai rar, pân când le-a rtcit mormintele, ba chiar i cimitirele. Între timp a fost dat afar de la pot cci încurca scrisorile, le lsa pe la alte adrese, mintea lui hoinrea dincolo de petecele astea de hârtie pe care oamenii le pun între ei cu convingerea c rezolv ceva. Scrisori, brrr... Edi se scutur ca atins de achii de ghea. Doar coliva morilor, în phrele de plastic, îi înclzete palmele, îi dezmorete sângele, te face s uii tot ce-ai trit i s te contopeti cu tcerea ce vine prin aer de undeva de departe, de atât de departe încât te simi bine i împlinit încredinându-i-te.. Lui Edi gospodinele îi spun de obicei la dus cu pluta. i dac împrania o face vreun brbat, femeia îi atrage atenia : Vezi s nu-l uii pe-la de st sub copac, undeva mai departe. Unu dus cu pluta... Lui Adi îi place expresia. Crede c i se potrivete. Se vede luând-o la vale pe râu, singur pe o plut, lsându-se dus de cureni pân unde or catadicsi acetia s-l duc. De când strada Liteni a devenit i ea strad particular i cele trei pori se închid seara la o anume or, lui Edi cel certat cu ceasul i se întâmpl, ca s ajung acas, s fie silit s sar prin grdinile oamenilor. Surprins de un bodyguard în toiul acestor operaiuni i somat s se predea, Edi i-a vzut de treaba lui. Conform instruiunilor, bodyguardul a tras la picioare. „O agresiune nemaiîntâlnit asupra ceteanului Eduard Varda”, „Strzile particularea devin focare agresive în sânul naiunii noastre”, „ Proprietarii de strzi : criminali în fa”, „Regulamentele bodyguarzilor mai severe ca ale militarilor în vreme de rzboi” au titrat ziarele. A fost un scandal de proporii. Edi a fost numaidecât adoptat de Liga pentru Drepturile Omului care l-a spitalizat. i cum, dup vindecare, Edi a rmas cu o slbiciune a picioarelor, Liga i-a fcut rost de un scaun pivotant. Lui Edi îi place foarte mult scaunul. St la locul lui sub copac i dac îi bate vântul în fa n-are decât s se roteasc i vântul îi vine dintr-o parte ori din spate. Grozav invenie, îi zice el. Numai c acum cucoanele care vin s-i împart, impresionate de barele lucitoare ale scaunului de bar, nu mai îndrznesc nici mcar s gândeasc despre Edi c ar fi dus cu pluta. i asta se vede pe faa lor, i Edi îi d seama c i s-a rpit ceva la care inea mult, era o porecl care i se potrivea, i scaunul, scaunul sta nichelat i-a rpit-o. Unde mai pui c Edi, obinuit s fie întrutotul liber, trebuie s aib acum grij de scaun, s-l lase în paza paracliserului, s-i dea acestuia câte-un baci. Se scoal câteodat noaptea speriat : nu cumva paracliserul a uitat neîncuiat magazia i cineva i-a furat scaunul. Edi i-a cumpnit îndelung gestul. A stat trei zile în cas i s-a gândit. Trebuie s fac totul ca s revin la starea dinainte : scaunul de bar nu-i pentru el. Îi ine pe enoriai la distan. Aa c l-a înapoiat Ligii pentru Drepturile Omului i i-a vzut de-ale lui. Acum Edi st sub copac ghemuit pe-o rogojin. i cu rogojina 130


PROZ

se poate roti în ce parte vrea. Rogojin – plut, cam tot aia. „Brbate, s nu-l uii pe-la de st pe-o rogojin sub copac. E dus cu pluta ru, srmanul...” Pe strada Literei, într-o odi la subsolul unui bloc, locuiete Ginu Vereni, ultimul vlstar al conilor Vereni, odat cu care se stinge o dinastie de dou sute de ani, dup cum atest acte i documente pstrate cu grij într-o serviet hrtnit. Pierde-var i neisprvit sunt cele mai dulci calificative care i se atârn de gâtul lui lung de lebd tuciurie. Ne tragem tenul msliniu, explic brbatul de vreo cincizeci de ani dar artând mai tânr, de la acea ramur a familiei care-a hlduit din Asia mic pân-n Turcia i Grecia, iar apoi a coborât ctre rile dunrene. Dac te iei dup spusele sale, Ginu ar fi reprezentantul a nu tiu câte mrci de maini, motociclete, hidroavioane i planoare de care n-a auzit nimeni. Înir întotdeauna alte nume i dac îl contrazici ori îl faci cumva mincinos are un fel al lui de-a te calma i de-a te culpabiliza. Desfoar un arsenal atât de subtil de mrturisiri i subterfugii ca s te fac s te-ndoieti de inerea ta de minte, încât în cel mai scurt timp sub vraja lui de mare regizor te simi ca un actora de provincie care nu face fa rolului. Dac ai fost atent, îi reamintete Ginu la un pahar de whisky pe care i-l oferi întotdeauna tu, Gandilla scrie pe coada hidroavionului din care coboar Humphrey Boggart în „Casablanca”, aa c înc de pe-atunci marca se fcuse vestit, c tia la Hollywood nu iau pe oriicine. sta-i genul de referiri cultural-emoionale cu ajutorul crora, încet-încet, te reduce la tcere, te face s-i fie pur i simplu ruine s-l dai de gol. Îl lai în plata domnului, îi zâmbeti prietenete, îl bai încurajator pe umr : alturi de cine tie câi alii îi legitimezi i tu firmele închipuite, joburile inventate i-i justifici existena de târâie-brâu. Intr-o zi în faa Primriei mari, Ginu Vereni se-mpiedic de-un chibrit i cade în nas. Cu batista iroind de sânge, cu capul dat pe spate, st pe-o banc în Cimigiu i înjur chibritul pe care l-a ridicat i l-a bgat în buzunar. Se gândete c inexistentul hidroavion Gandilla vrea s se rzbune pe el în felul acesta : s aspire-n vârtejul elicei bul de chibrit, s se-nece, i buff se se prbueasc. Poate c a ascuns bul de chibrit în buzunar tocmai ca s fereasc avionul de la un crash. Gânduri de-o tâmpenie remarcabil care-l fac s râd în hohote pe ultimul vlstar al conilor Vereni i-l intrig pe proasptul lui vecin de banc, un btrânul cu cioc, care-l întreab : Întotdeauna când v curge sânge din nas v podidete râsul? Ce n-a da s se-ntâmple aa i cu mine! Ginu Vereni nu putea s-i spun necunoscutului toat trenia cci n-ar fi avut cum pricepe. Iar, la rândul lui, btrânul îi pstra pentru sine durerea de-a nu putea râde la desele sâgerri cauzate de-o boal neierttoare. Dubl confuzie, ori dublu adevr al unor oameni pe care hazardul i-a pus alturi o clip i pe care clipa urmtoare îi va despri nu fr a purta amprenta unei tresriri a celuilalt, chiar neîneleas, dar plin de-o trie pe care n-o gseti în tine însui. Stupid miracol : din acea zi Ginu Vereni poart în buzunar bul de chibrit i-a renunat benevol de-a mai fi reprezentantul vestitelor firme de vehicole terestre, acvatice i aeriene. Celor ce se arat mirai le îndrug cu glas optit : am o mare bucurie, nu mai sunt ultimul vlstar al familiei cci mi-a telefonat un vr din Salonic, pe care îl credeam mort. antiteze

NR.2/2010

131


E patronul unei vestite fabrici i mi-a propus s fiu reprezetantul ei în ara noastr. Firm strveche, domnule. i poart chiar numele familiei noastre : Fabrica de chibrituri Vereni. Pe strada Litografiei la numrul 8, într-o csu de paiant în mijlocul unei curi imense plin de blrii locuiete Lina custoarea de nasturi a cartierului. Operaia asta la care ai nevoie de ochi buni i care, în plus te plictisete de moarte iat c poate fi acum transferat cu mult folos i puine pierderi unei persoane de încredere ce o execut cu mare bucurie i cu perfeciune neînchipuit. i totui Lina e chioar. În schimb Lina e blând. Merge încotrova dar nimerete în alt parte. Lina st pe-un scunel printre blrii. Când intri în curte trebuie s-o strigi tare cci Lina e i surd. Totui Lina zâmbete mereu. În schimb Lina vorbete aa de încet c abia o auzi. Când coase nasturi Lina st pe jos i pune haina pe scunel. Când Lina bag în ac aa crezi c-i bag acul în ochi. Când scoate firul pe cealalt parte a acului crezi c-i scoate firul din ochi. i totul se petrece cu atâta vitez încât parc vezi un film mut, repezit i cu imagini srite. Lina are un ban de aur în sân. Un fel de port bonheur ori de paratrznet. Nu coase niciodat fr el. Lina e credincioas. Dup fiecare nasture cusut se-nchin de trei ori. Ai zice c pentru ea nasturii sunt un fel de mtnii de chihlimbar pe care le strecori printre degete în timp ce te rogi Domnului. Atunci când termin de cusut nasturii aga haina de-o ramur a mrului uscat. Se uit la ea cu drag, îngenunche i-i srut poalele. Face înc trei cruci mari, apoi o ia i-o duce în cas. De unde vine cu alt pies vestimentar

132


PROZ

care are nevoie de mâinile i ochii ei ca s mai poat cuviincios îmbrca un trup de brbat ori de femeie, mai rar de copil, cci mamelor nu prea le convine s se duc vestea c nu-i îngrijesc cu mâna lor odraslele. Lina n-are copii. A avut unul care-a murit la vârsta de ase ani. Dup moartea lui Ionu ochiul stâng al Linei a început s se împâcleasc. La parastasul de patruzeci de zile nu mai vedea cu el deloc. Tot pe-atunci a dat sfoar în ar c-i dispus s coas nasturii oamenilor din cartier la pre de nimic. i c repar butoniere i schimb gulere de cmi ori croiete altele din lungimea poalelor. Vecinii au dat nval cci în ziua de azi nimeni nu mai are timp i chef s se ocupe cu meremeturi de-astea migloase. Mai bine dai un bnu i-o lai pe Lina s se bungheasc câtu-i ziua de mare la lumina verzulie a blriilor. Cci Linei îi place s coas în curte, stând pe iarb, cu lumina i umbra esându-i pe trup o plas vaporoas i cu sunete de psri tamponând urechile ei surde. Lina scotocete cu o lingur în borcanul cu nasturi cutându-l pe cel potrivit. Lina se uit la avionul brusc ivit pe cer. Lina potrivete nasturele i-l împunge cu acul. Printre buruieni Lina îl zrete pe omul fr o mân cum intr în curte. Vine i-i d o cma cu un ciot de mânec. La captul mânecuei sunt dou butoniere rupte i fr nasturi. Vino mâine îi spune Lina, cci nu coase sub privirea clientului. Omul d din cap i pleac. Custoreasa caut cu lingura în borcan. Apropie lingura de ochi i d s se uite la nasture. Brusc lingura îi cade pe jos. O strfulger gândul : omul seamn cu Ionu al meu. Ionu al meu cu un ciot de mân. Brrr... Cosând nasturii, Lina se scufund tot mai mult în neantul gândurilor negre. Somnul de peste noapte o mai linitete. Dar a doua zi omul nu vine. Lina îl ateapt o sptmân i el tot nu vine. Pentru cazuri de-astea Lina ia adresele clienilor. Aa c acum se uit în carnet. Strada Sforii 18, pe lâng Matache mcelarul. Lina se înfiineaz la adres. Afl de la vecini c omul cu ciotul de mân a murit acum o sptmân. Accident. În cdere i s-a despicat în dou capul. Creierii i-au ieit la lumin. Lina se-nglbenete. Aa a murit Ionu al ei. Cu creierii la lumin. Cu creierii la lumin. Cu creierii la lumin. Creierul Linei nu mai tie pronuna decât cuvintele astea. În cmrua ei din Litografiei Lina bolborosete aceste patru cuvinte tot timpul. Nu mai mnânc, nu mai doarme. Parc nu mai vede nici cu ochiul bun. Un vecin, milos, o interneaz la un azil. Apoi îi caut pe toi muteriii din carnetul femeii. Sunt peste o sut. Majoritatea cad de acord s impart între ei suma de bani datorat azilului. E greu de descris sentimentele celor ce, dup decenii întregi de huzureal, îi cos singuri nasturii prefirându-i încet printre degete ca pe mtnii i rugându-se Domnului s-o însntoeasc pe custoreasa care a luat-o razna i s-o aduc înapoi la lucrul ei. Fiecare nasture pe care cei aproape o sut de gospodari îl împunglesc cum se pricep i ei, fiecare bumb alb i lucios cusut la locul lui poate fi cel salvator, cel ce scoate minile femeii din întunericul în care au czut. E greu de-nchipuit în ziua de azi dou sute de mâini rspândite prin ora cusând mii de nasturi albi i lucitori în anume zile ale sptmânii, luni i ani întregi la rând, cu credina c strdania lor folosete la ceva, ajut un semen ajuns la ananghie. Greu de-nchipuit...

antiteze

NR.2/2010

133


DEBUT Manuel ZALBA

„Drag domnule Vasile Baghiu, îi trimit un poet despre care în mod sigur nu ai auzit niciodat. El se numete Manuel Zalba i pân acum nimeni nu l-a putut convinge s publice. L-am cunoscut undeva în strintate i a avut încredere s-mi citeasc textele, chiar dac eu sunt cam taciturn, aa cum m tii i aa cum s-a scris mai demult undeva despre mine, într-o revist din aia de-a voastr în care din când în când vorbii i despre fantasma „himerismului”. Aa m-am pomenit cu lecturi de poezie gratuite. Acest Manuel Zalba spune c doar eu pot s te conving s-l accepi în clubul „himerismului”, singura orientare poetic de care se simte apropiat. Iar acum, iat-m cu scrisoarea i textele. Alege, te rog, dumneata câteva dintre ele. Acest poet român îi consider versurile ca pe ceva întâmpltor i crede c în ce-l privete a scrie este a folosi computerul altfel decât de obicei. Nu-i d multe zile ca poet, dar eu tiu bine c nu crede nici el în ceea ce spune, c sper, de fapt, s-l contrazic. Acestea sunt, aadar, poemele unui tânr informatician care lucreaz aici, în Düren, un loc linitit din Germania în care – apropo – nici eu nu tiu cât voi mai rmâne... În fine, a mai aduga un mic amnunt. Nevrând s semneze cu numele lui, tânrul poet i-a ales un preudonim exotic, considerând c nici versurile, nici fantoma creia le livreaz nu au nici o importan. Cu salutri prieteneti, Himerus Alter.” BAZOOKA-GIRL 1 Dup-amiezele în care vream s mor ca un soldat irakian cu explozibilul în brae explozibil fcut din ochii tuturor femeilor pe care le-am iubit o in de cale ferat s-mi sar în fa desfigurîndu-m plin de schije din ochii explodai ai iubitelor mele 134


DEBUT

tot peisajul fi-va i oamenii întîmpltor pe-acolo împnai cu schije din ochii iubitelor mele o înfrire general post-mortem i asta îmi ddea chef s mai triesc o vreme lîng salcîmul frînt de furtun în copilria cu miros de gaz i duumele putrede cînd am bgat mîna între picioarele anici fetia vecinului care a lcrimat mi-a dat un ut i m-a mîzglit cu creta pe hain acum nu am decît refugiul trotuarelor întunecate din acest ora i saliva îmi colcie în beregat ca o delicates pregtit pentru faa cretin a trectorilor tia care-au fcut revoluia furat i golul dintr-un zid omoar iar i iar creierele cele mai apropiate ochii cei mai îndeprtai 2 Pe malul gîrlii prin ierburi negre am gsit o ppu de plastic tiat cu lama pe tieturi s-au înirat furnici i bîjbîie parc pe-o hart incomplet a cerului prezena inimii mele în pmîntul mocirlos e ca în teatrul de umbre cînd mînuitorul ip disperat i corbul îi scoate ghearele i sfîie ecranul m-am gîndit întotdeauna c voi muri albit de sîngele unei ppui tiate cu lama sîngele alb al mulajului îmi cere s perforez cartela la poarta salvrii unde muncesc cu schimbul în ture de via abject cangrena copilriei momindu-m pîn azi apoi baraca de tras la int în ochii iubitelor i-ntr-o sear îi ungi circumvoluiile cu pmînt i strigi dup acceleratul care-a fost înghiit de groapa cu documente sri 3 Poi afla ce se petrece dup un zid tergînd cu palma amprentele celui dinainte cocîrjat peste sîngele prostituatei antiteze

NR.2/2010

135


bazooka-girl fata de la numrul 30 cu picioare strîmbe fund mare surdo-mut din natere care nu servete decît clieni surdo-mui cci s-ar umili tiindu-i pe-ia turnîndu-i mscri i ea neavînd cum rspunde dimineaa cînd apare bazooka la poart s respire mirosul ei cucerete toat strada cci e un miros tridimensional ca un montagne-russe te ia de cap i te întoarce în toate poziiile i nu mai poi s spui nici un cuvînt într-o zi bazooka a avut un accident profesional un tip i-a tiat dou degete i doar era surdo-mut a scris ea cu obid i i-a schimbat meseria acum o vezi cerind cu o placard de gît bazooka-girl victim a terorismului

4 A vrea s tiu unde locuiete acel cineva care ne poate lua de pe strzi pe unde-i putrezesc picioarele pe unde-i atîrn slnina i dac-mi pun monoclu într-o sear nu vreau s-mi sufle nimeni în fund doar calculele putiului cu beioare dup gratiile ospiciului în molozul din ascensor acolo unde butonul pentru subsol a fost zmuls i înlocuit cu un electrod iar mortul s-a nimerit s fie chiar electricianul chior în noaptea aia i-au curat faa cu zpad l-au întins pe-un cofraj de metal i l-au dus la morg îl zidesc în coul morgii ipa putiul cu beioare iar bazooka-girl care-i fcea veacul pe acolo îl tot freca cu zpad pe mort aa aa ipa putiul asta-i mai bun decît orice crem

136


DEBUT

5 Vîntul rupe frunzare drîm andramale închis în odaie respiraia mea face broboane pe perei degetele îmi sunt reci ca nite raci nu mor chiar azi dar las hîrtii pe gangurile imobilului un fel de scrisori alandala din care nimeni nu pricepe nimic sunt fcut s sufr în tcere ca un reparator de ochelari cruia i se sparge zilnic cîte o lentil i nu tie de ce le ine-mpachetate în cîrpe moi dar degeaba s-a dus la o societate de asigurri dar l-au luat în rîs s-a dus i la o ghicitoare iar asta i-a spus : poart ochelari : cui pe cui se scoate! dar vd bine, i-a replicat reparatorul ghicitoarea i-a aplicat un pumn zdravn în ochiul drept i-ntr-adevr asta a rezolvat totul de atunci nici o lentil nu i s-a mai spart vîntul rupe frunzare degetele îmi sunt reci ca nite raci nu vd prea bine cu ochiul drept dar las hîrtii pe gangurile imobilului hîrtii pe care le citete doar bazooka-girl i le stivuiete într-o cutie de marmelad marca preferat 6 Cu unghia pe-o bucat de spun de rufe am desenat-o pe bazooka-girl o siluet gras cu picioare crcnate i-n fiecare duminic atunci cînd fac baie m frec cu spunul pîn juisez filamentul spermei se-ntinde fosforescent în apa cldu i cada pare un bec uria i trupul meu adoarme în lumina blînd luni dimineaa la serviciu zarva mainilor salvrii oferii nervoi antiteze

NR.2/2010

137


surorile zeflemitoare ca guterii însorindu-se la rnile bolnavilor de pe trgi i eu lîng ghereta mea de la poart pe-un scaun cu mutra mea rînjit de avorton doar nu degeaba mi se spune buricel c era s mor de netiere la timp i-am rmas cu buzele cscate pe totdeauna de cît aer am tras în prima respiraie a cccioasei steia de viei eu la care toi se uit cu scîrb îi închipuie c dac rînjesc nu gîndesc nici n-au habar c pe bucata mea de spun de rufe o am chiar pe bazooka-girl fata care se uit la mine zîmbind [...]

138


ESEU

Daniela MICU

DIALOGURI PESTE PRAGURILE LUI PAUL CELAN Paul Antschel s-a nscut la 23 septembrie 1920, în Cernui i este una dintre figurile cele mai importante, dar i cele mai recunoscute, pe scena literaturii germane din România, dei a locuit aici numai câiva ani, ca o perioad de tranziie, între evenimentele marcante din viaa sa: prigonirea evreilor bucovineni, ce culmineaz cu moartea prinilor si într-unul din lagrele de peste Bug i plecarea în Frana, unde, în anul 1970 se sinucide, aruncându-se în Sena. Pseudonimul Paul Celan provine de la anagramarea numelui su de familie, transcris fonetic i va fi folosit prima oar în ara noastr. În limba român s-au tradus integral primele sale dou volume scrise în limba german, Nisipul din urne (1947) i Mac i memorie (1952). Primele trei poeme publicate, din Mac i memorie, au aprut în revista „Agora” din Bucureti (1947), în primul i singurul numr al revistei. Prima ediie a volumului Din prag în prag s-a publicat în anul 1955, la editura S. Fischer. Acesta este împrit în trei capitole, „apte trandafiri mai târziu”, „Cu cheie schimbat” i „Drept înainte spre insul”, i conine 47 de texte lirice, din care s-au tradus numai 14 în antologia Nisipul din urne (traducere de A:I. urlea, prefa de Marin Sorescu, Scrisul Românesc, 1994). Prin traducerea în limba român a poemelor rmase, încerc s ofer o vedere cât mai clar asupra volumului, prin neselectarea pieselor celor mai bune. Trebuie avut acces la o variant complet a volumului, pentru a surprinde corect dimensiunea poeziei celaniene din perioada 1952-1954. În 1914, Paul Valery a definit „pragul” ca marcând „clipa discontinuitii” i „locul iminenei”. Pentru Valery pragul este un „punct al instabilitii”, fie ea de natur psihic sau fizic, i a aduga, în cazul lui Paul Celan, al instabilitii limbajului i comportamentului poetic. Cunoscând aceste detalii, putem intui c, în momentul scrierii volumului, poetul se afla la acea grani dintre sntatea psihic i boal, cci aa cum este deja bine tiut, Celan a suferit de ciclotimie, o boal ale crei manifestri sunt alternrile dese i scurte a strilor de fericire i tristee cu gânduri suicidare. În ceea ce privete antiteze

NR.2/2010

139


comportamentul poetic, putem cpta o vedere mai ampl prin accesul la traducerea integral a volumului Din prag în prag. Nesigurana i instabilitatea poetului se manifest i în alegerea titlului crii, asupra cruia a revenit de mai multe ori, aa cum reiese din scrisoarea autorului adresat lui J‰rgen Rausch la 22 februarie 1955, colaborator la editur. Volumul este „pragul” ctre lirica urmtoare a lui Celan, începând cu „Grilajul vorbirii” i „Trandafirul nimnui”, o trecere de la muzicalitatea versului lung i poemele timpurii la forma contingent, rupt a celor ce urmeaz. Din prag n prag este un teren pregtitor pentru o liric mai compact, mai sigur pe forma sa, dar în acelai timp tot mai greu de ptruns. Ermetismul se datoreaz i faptului c începând din acest volum i devenind apoi not distinctiv pentru lirica sa, Celan va „topi” limbile cunoscute în cuvinte sau versuri inedite „Invoc SCHIBBOLETH, afar/ în patria strin:/ Februar. No pasaran.” Pe lâng asta, sunt versuri care imi las mereu impresia c, dei scrise în limba german, au fost parc gândite în român, i c, ele capt o muzicalitate aparte atunci când sunt traduse în aceast limb. Lum spre exemplu poemul „Vor einer Kerze” („În faa unei lumânri”); în limba român ultima strofa crete în intesitate i dramatism, ritmul asemnându-se unui descântec „ În numele celor Trei/ care se dujmnesc unii pe alii, pân când/ cerul se-arunc în groapa sentimentelor,/ în numele celor Trei, ale cror inele/îmi strlucesc pe deget, ori de câte ori/ despletesc în abis prul copacilor, [...] în numele primului dintre cei Trei,/ care a ipat/ când a venit pe lume, [...] în numele celui de-al doilea, care se uita i plângea, [...] Tu rmâi, tu rmâi, tu rmâi/ copilul unui mort,/ sfinit de Nu-ul dorinei mele, [...]”. Jocurile de cuvinte pot fi i o reminiscen a jocurilor suprarealiste numite „calambururi”, practicate de poet în timpul ederii sale în România, pe care eu o asemn foarte mult volumului Din prag în prag, ambele fiind granie, puncte de plecare de la care se hotrte un anumit drum, sau mai mult decât atât locuri de „joac”, pregtitoare pentru activitatea mai bogat calitativ de mai târziu. Asemeni celorlalte volume, i acesta este marcat de progonirea evreilor din timpul celui de-al doilea Rzboi Mondial. El pare c vrea s distrug limba criminialilor prinilor si „Welches der Worte du sprichst-/ du dankst/ dem Verderben” („Care dintre cuvintele pe care le vorbeti-/ le datorezi/ alterrii.”), prin mutilarea acestora. Are adesea trimiteri aproape criptice la evenimente, origine i la lemente ce marcheaz opresiunea. Exemplul cel mai la îndemân este chiar titlul poemului „Scciboleth” – prin rostirea acestui cuvânt poate fi identificat o persoan de origine evreiasc, prin felul în care pronun acest cuvânt. În discursul inut la acordarea Premiului Bremen, Celan spune despre limba german c „ a supravieuit, în ciuda celor întâmplate. Dar a trebuit s treac prin propria ei lips de rspunsuri, printr-o îngrozitoare amintire, prin mii de discursuri aductoare de moarte. A trecut prin toate acestea, dar nu a scos nici un cuvânt despre cele întâmplate. i cu toate astea a supravieuit. A trecut prin 140


ESEU

asta i a venit din nou la lumin, îmbogit de o asemenea experien tragic.” Din acest discurs putem trage concluzia, c poetul s-a împcat oarecum cu limba în care i-a scris întreaga sa oper, adugându-i prin discurs un plus de dramatism. Este poate de prisos s adaug, c simbolul „morii” predomin i în acest volum, aa cum se întâmpl i în cel de debut, Mac i memorie, îns este interesant dialogul permanent eu-tu, sau cel puin tendina spre dialog, probabil un semn al anxietii, al fricii de a depi un prag de unul singur. Atunci, poezia devine pentru el prietenul imaginar, care îi va da senzaia c va alege o cale, indiferent care ar fi ea, i atunci nu va mai fi doar responsabilitatea sa. Axel Schmitt, profesor de literatur la Universitatea din Berlin, face o remarc foarte bun la adresa acestui gând al morii, cauzat de înstrinarea de sine sau pentru simplul fapt c Celan a trit printre strini, în Frana. Printr-un joc de cuvinte el leag aceast înstrinare de numele soiei sale Giséle Lestrange, creia îi este dedicat volumul discutat aici. Petre Solomon face trimitere, în cartea sa Paul Celan. Dimensiunea româneasc, la Structura liricii moderne a lui Hugo Friederich, care observ c motivul pietrei devine foarte important i clasific lirica cenanian ca fiind contractat, prin „chircirea” (schrumpfen) ritmurilor i metaforelor. Acest lucru este foarte adevrat, îns nu trebuie neglijat c volumul este în mare parte unul acvatic, fapt ce relaxeaz sau dilat din fora i puterea care i se atribuie volumului dezbtut. Iat câteva exemple: „Câte doi înoat morii,/câte doi, înconjurai de vin.”, „nimic mai noapte/nimic mai umed”, „i la suprafa înoat un fruct,/ din care ai mucat cu ani înainte.”, „Abrupt, în respiraia mrii,”, „marea./ Petii - / s-au lovit petii de el?”, „Gur, culeas de mare,”, „cel atins de stele, inundat de mare,” etc. Lirica lui Celan este în acelai timp i una nocturn; prietenul su Petre Solomon spune despre acesta c obinuia s scrie noaptea. Din acest motiv avem multe elemente ale nopii, sau care trimit cu gândul la aceasta. Unul dintre cele mai întâlnite este întunericul „ i-ai lovit ochii – îmi vd întunericul trind-/ Îl vd pe pmânt:/ i acolo este al meu i triete.// Trece peste asta? i trezete la asta?/ A cui lumin m urmrete pe picior,/ încât s-a gsit i un luntra?”, dar i umbra, cuvânt folosit fie individual, fie în compunerea altor cuvinte. Luna, stelelele sunt elementele nocturne, care printre atâtea umbre, exprim optimism i dragostea „Asemeni unui trup tcut/ te întinzi în nisip lâng mine,/ preaînstelato.” Motivul ochilor este unul poate mai des folosit ca cel al umbrei „Bine, c i eu am auzit, când cerul i-a izvorât din ochi”, „i ochi, ce te caut./ i ochiul meu printre ei.”, „Întotdeauna ochiul./ Întotdeauna ochiul, a crui pleoap/ o deschizi la lumina/ surorii sale coborâte./ Întotdeauna acest ochi.”. Lirica lui Paul Celan ajunge destul de târziu în „dimensiunea româneasc”, dup ani în care occidentul a luat-o la cunotin i deja a asimilato, dar chiar i acum accesul la aceasta este limitat, lipsesc traducerile la cele mai importante volume, din punct de vedere al maturitii poetice. Chiar i aa, el este recunoscut totui de ctre români, drept un mare poet al modernitii.

antiteze

NR.2/2010

141


POEZIE SLOVAC DE AZI Traducere de Attila F. Balázs

Maria Haraszti Plasa Cabluri metalice prea multe fire m strâng m-as elibera dar m in legat frânghii de mtase îmi drui libertate le tai rând pe rând unul dup altul s m-ndepartez de mal cu vele de aur s navighez spre rmuri i sisteme solare noi (Planete lupt astfel între ghearele câmpurilor de for dimensiuni se dilat spre infinit în timp ce marele pescar retrage plasa)

142


POEZIE SLOVAC DE AZI

Jitka RožŠová Corp de femeie xxx în prul meu cerne toamna patul zbârli penele vise se agit în vele târâindu-se unul câte unul în vestibul (în curând se oprete ploaia) xxx v numr pe degete cât pot i eu vara se termin sub unghi urme de nisip pecetea sorii în palme xxx gânduri de pisica miroase a lapte cercuri de lumin pe vârful sânelor sub bluz se ascund ciree timide xxx în spate

antiteze

NR.2/2010

143


scri orizontale umeri – bariera lsat pân la mijlocul corpului cuvinte moderate trenul a plecat gara ede singuratic în mine

xxx barca trage rîul prins de coard apa se ridic în capete tlpi se zbat deasupra ierbilor dup curba coastei obosite de atîta tcere

144


CRONICA LITERAR

Constantin TOM A

O ANTOLOGIE A SONETULUI Radu Cârneci, cunoscut în lumea literar pentru funcia sa de redactoref al Revistei Ateneu din Bacu (1964-1972), cea de secretar al Uniunii Scriitorilor din România ((1972-1976), dar, mai ales, prin opera sa poetic, distins cu diferite premii (al Uniunii Scriitorilor, în 1971; al Academiei R. S. R., în 1978; al Revistei Ateneu, în 1983), prin colaborrile frecvente cu versuri, articole, cronici i eseuri în reviste literare (Arge, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Familia, Luceafrul, România Literar, Steaua, Tribuna . a.), prin numeroasele volume editate între 1963 (Noi i soarele, versuri, carte de debut) i 1999 (Heraldica iubirii), la care se adaug mai multe volume de traduceri – de la Jertfe negre, de Léopold Sédar Sengor (1969) la Elegiile lui Yorick de Jacques Chessex (1995) – iar mai nou, seria de antologii (Sonete – Shakespeare-Voiculescu, 1996; Arborele memoriei. Antologia poeilor de limb român din Israel, 1997; Mioria, ediie bibliofil în apte limbi, 1997; Poezia pdurii, 1998-1999, ediia I, 5 volume; ediia a II-a, 4 volume; Cinegetica, I-III, 2003), antologatorul adugând recent Antologia sonetului românesc, I-III (Editura Muzeul Naional al Literaturii Române, 2007-2009), la care ne vom referi în continuare. Fiecare dintre cele trei volume este însoit de câte o prefa semnat de Radu Cârneci (Sonetul, Coroana de aur a poeziei, I; ara Sonetului, II; Sfâritul încununeaz opera, III), în care cititorul ia act de opiniile semnatarului, atât despre aceast specie literar, cât i de criteriile care au stat la baza acestei alctuiri. De asemenea, fiecare din cele trei cri beneficiaz de câte o postfa ce conine aspecte teoretice despre sonet i referiri la aceast antologie, de regul, encomiastice (Cuvânt despre sonetiti, de academician Constantin Ciopraga, I; Vitalitatea sonetului, de Dumitru Micu, II; Onto(soneto)logia i nostalgia Absolutului, de academician Mihai Cimpoi, III). Remarcm în mod deosebit incursiunea regretatului profesor Constantin Ciopraga în cele apte secole i jumtate de existen a acestei specii poetice, cu exemple menite s conving antiteze

NR.2/2010

145


care sunt adevratele repere ale istoriei sonetului universal i, în cadrul acesteia, a sonetului românesc.. O simpl constatare: Este singurul dintre cei patru autori de texte teoretice din aceast antologie care nu amestec noiunile de gen i specie literare. Demn de remarcat este inedita afirmaie a acad. Mihai Cimpoi: Sonetul este productor sau, cel puin, coproductor de revoluii poetice, lucrând funcional activ, dinamizator, în momentele sensibile ale transformrilor i tranziiilor. Prefaa, împreun cu cele trei postfee i, nu în ultimul rând, cu antologia propriuzis, fac din aceast carte o adevrat banc de date de ordin literar (sintagma subliniat de noi aparine lui Radu Cârneci), un compendiu de istorie a sonetului românesc, în cele aproape dou secole de existen, dac avem în vedere c primul nostru sonetist – Gheorghe Asachi – a publicat primul sonet în 1820, iar Cristian Vasiliu, ultimul antologat (în ordinea stabilit pe baza anului de natere) s-a nscut în 1978. Aici descoperim date, nume de autori uitai sau necunoscui, definiii ale sonetului, unele ale sonetitilor înii, în forma fix a speciei, sau de ctre teoreticieni, caracterizri, desigur, multe subiective, ale creaiei unora, abateri de la normele prozodice i chiar de la tematic etc. Sunt prezeni, în 1500 de pagini, peste 450 de autori, cu peste 1360 de titluri. De menionat c autorul antologiei a beneficiat i de ajutorul unui colectiv de consultani: erban Codrin, George Corbu, Nicolae Drago, Dumitru Frunz, Dieter-Paul Fuhmann, Tudor Opri, Arcadie Suceveanu, C. D. Zeletin (în ordine alfabetic, n. n.). În acelai timp, pornind de la premiza c astfel de întreprinderi sunt alctuiri subiective, Radu Cârneci este convins c vor fi i ali autori care au rmas pe dinafar, fie din netiina sa, fie din lipsa bibliografiei. În concepia sa, cu primele dou volume realizeaz o adevrat hart (spiritual) a sonetului românesc, pentru c aici sunt prezente sonete ale autorilor din toate provinciile istorice (Basarabia, Bucovina de Nord) i nume remarcabile ale unor poei din Israel, reuind s realizeze, dup propria afirmaie, rotundul de simire româneasc reflectat în poezie, la care, adaug un grupaj de poeme scrise în limba rilor de adopie a autorilor. Remarcm ca bine-venit includerea compartimentelor: Coroana de sonete – Sonete glos (II), Mria Sa Sonetul în arte poetice, Sonete ironice (III) i Adenda, aceasta din urm coninând texte descoperite dup editarea primelor dou volume. Antologia beneficiaz de o iconografie alctuit din fotografii de epoc, foto-reproduceri dup desene ale unor artiti plastici cunoscui, dar realizarea din punct de vedere tipografic nu este pe msura unei asemenea cri, pe care 146


CRONICA LITERAR

antologatorul o consider, pe drept cuvânt, ediie bibliofil i care apare sub o emblem de mare prestigiu cum este cea a Muzeului Naional al Literaturii Române. În treact fie spus, nici denumirea acestei instituii nu este scris la fel pe foaia de titlu a crii. Se pare c din indicele de nume au fost omise unele nume (v. Mircea Pavelescu). Mai considerm c ar fi fost corect ca, în volumul al III-lea, la pagina 365, unde este inclus, sub numele A. Mirea, 1910, poemul Afie..., s se fi fcut meniunea: Acesta este pseudonimul sub care au publicat tefan Octavian Iosif i Dimitrie Anghel o parte din creaiile lor comune sub genericul Caleidoscopul lui A. Mirea (inclusiv acest sonet, în compartimentul sonete rusticane), în revistele Smntorul, Viaa Româneasc i în alte publicaii ale vremii, titlul împrumutat i volumelor din 1908 i 1910 (conf. Mihail Dragomirescu, Cuvânt înainte la Caleidoscopul lui A. Mirea, Editura de Stat pentru Literatur i Art, Bucureti, 1957). Desigur toate acestea nu tirbesc valoarea acestei antologii, nici meritele celui care a alctui-o i ale celor care lau sprijinit ca ea s ajung la diverse categorii de cititori menionate deja de Radu Cârneci. i pentru c, în ultima vreme, când apare o carte în care sunt menionate mai multe nume, se manifest o curiozitate în a descoperi cine a fost inclus i cine nu (aceast preocupare este prezent chiar i în cartea de fa, când se imput unor autori de istorii literare c au omis, pe baza unor considerente extraliterare, persoane cu merite deosebite), iar într-o not semnal, publicat recent într-un cotidian de prin prile noastre, referitoare la antologia pe care o comentm i noi acum, se afirma tranant c doar trei scriitori din Neam au fost inclui în aceasta (Utta Siegrid König, Mihai Merticaru i Lucian Strochi), facem i noi câteva precizri. În primul rând, nu suntem de acord cu asemenea formul/e (scriitori din Neam, scriitori nemeni . a.), în care sunt inclui, de-a valma, mai multe categorii. Dac, totui, dorim s ne mândrim cu autori inclui în cele trei volume, propunem urmtoarele categorii i, în cadrul fiecreia, menionm nume mai mult sau mai puin cunoscute cititorilor: autori nscui, colii i tritori în Neam (Mihai Merticaru, inclus cu 3 sonete, din care 2 în gruparea Sonete ironice); autori nscui pe alte meleaguri, dar stabilii de muli ani în Neam (Utta Siegrid König, cu III, 3 sonete, poeta care subiectiveaz un peisaj urban estival, e de prere Dumitru Micu, care îi citeaz o strof, i Lucian Strochi, 5 sonete, din care unul în gruparea Mria Sa Sonetul în arte poetice i menionat de Radu Cârneci i de Dumitru Micu); nscui, colii în Neam, dar stabilii în alte localiti (Otilia Cazimir, nscut la Cotu-Vame, Roman, un sonet, în volumul I; Virgil Gheorghiu, nscut i colit la Roman, dou sonete, în volumul I); nscui în alte locuri, colii în Neam (George Chiril, fost elev al Liceului Petru Rare din Piatra-Neam, trei sonete, în volumul al III-lea, i Dan Verona, care a frecventat clasele VII-XII, la Piatra-Nem, patru sonete, în volumul al IIIlea). Am putea revendica, i nu fr temei, pe Gheorghe Asachi – întemeietorul sonetului românesc – cel care a avut multe legturi cu inutul Neam: a cules i prelucrat folclor din zon, tot aici, a construit prima fabric de hârtie – moara lui Asachi de la Vleni –, iar cu ocazia spturilor pentru fundaia acestei construcii antiteze

NR.2/2010

147


a descoperit o fosil uman, ce a primit numele de Piatra idolilor de la Petrodava, considerat de Asachi a fi o reprezentare a unei zeiti dacice. Datorit acestei descoperiri, unii cercettori de astzi îl consider primul arheolog din inutul Neam. Încheiem, fr a pune în discuie valoarea autorilor i a sonetelor antologate, deoarece nu dispunem de spaiu necesar i nici nu ne-am propus acest lucru. Considerm intervenia noastr doar ca un semnal asupra unei cri ce merit toat atenia cititorilor, a specialitilor i a viitorilor specialiti asupra unei lucrri de referin de care va trebuie s se in seama, când vor fi abordate probleme de teorie i istorie literar referitoare la aceast specie literar, fcând precizarea c observaiile noastre nu sunt fcute cu intenia de a diminua valoarea crii lui Radu Cârneci, ci din dorina de a atrage atenia asupra unor aspecte pe care le considerm demne de a fi luate în seam la o viitoare ediie.

148


ANTROPOLOGIE

David ALEXANDRU

SIMBOLISTICA APEI ÎN RITUALURILE FUNERARE (din cartea în pregtire ,,Ofranda funerar i simbolistica ei în Moldova”)

Conform lui Jean Chevalier i Alain Gheerbrant,,,semnificaiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante - origine a vieii, mijloc de purificare, centru de regenerescen - ce pot fi regsite chiar în cele mai vechi tradiii, ele formand combinaii imaginare dintre cele mai variate, dei toate coerente. ”Sub cele trei mari teme, apa capt conotaii simbolice dintre cele mai variate, datorit proprietilor sale deosebite, ea fiind un element primordial, purificator, avînd caliti regeneratoare, pornind de la abluiunea cadavrului, splarea pe maini a participanilor, sau splarea picioarelor psrilor sau animalelor care sunt date ca ofrand peste groap. Apa este i calea care trebuie urmat spre cellalt tram. Pomana apei se face dup un ritual bine definit, cu variante puin diferite de practic în diverse localiti din judeele Bacu, Galai, Neam i Vaslui. Astfel, timp de ase sptmani se car ap, fie la o femeie bolnav, fie la un btran singur sau o femeie cu muli copii, asta în funcie de ce era defunctul copil, femeie sau brbat. Interesant este i faptul deloc de neglijat, înrdcinat în mentalitatea popular, c apa nu îi atinge scopul dac nu sunt îndeplinite anumite condiii, cum ar fi s fie,,neînceput”, scoas din fîntîn de o fecioar sau femeie,,curat”, numai dimineaa, la prima or. Exist la poporul român numeroase credine i superstiii legate de ap, atît antum cît i postum. Credinele antume sunt legate, în special, de starea de boal de dinaintea morii. De exemplu, Elena Niculi-Voronca ne descrie, pentru Moldova, un ritual în care apa are rol divinatoriu:,,Cînd cineva este grav bolnav, pentru a ti dac va tri sau nu, se iau nou phrele cu ap i se pun într-un vas s stea pîn a doua zi în casa bolnavului. În ziua urmtoare se msoar din nou. Dac a crescut apa … bolnavul va tri. Dac nu … va muri.” O alt credin semnalat de aceeai antiteze

NR.2/2010

149


autoare, pe la sfîritul secolului al XIX-lea, în Moldova, este aceea c dac omul se chinuie s moar, s i se toarne prin inel ap, probabil cu scopul de a-i fi dezlegate toate cele care nu-l las s treac ctre lumea cealalt, iar bolnavului i se ddea s bea din aceasta. Alte superstiii legate de moarte întîlnim i la Marcel Olinescu.,,Cînd un om este bolnav tare, se pun mai multe rmurele de Lemnul Domnului s mocneasc la foc într-o oal i dac pîn a doua zi apa se face roie, e semn c bolnavul va muri, iar dac e alb, e semn c va tri.” Acelai autor ne semnaleaz o alt credin legat de chinurile morii, i anume c ar fi,, bine a-l sclda în scldtoare fcut din lemn de chin i va muri uor .” Sigur, aceste credine antume sunt mult mai multe, evideniate de diferii cercettori. H.H. Stahl ne prezint un stfel de ritual întîlnit tot în Moldova, i anume:,, pe marginea unui unui lighean plin cu ap aezat în mijlocul camerei, se lipesc nou lumînri, iar cei ai casei se roag ca sufletul s prseasc corpul.” Lucia Berdan ne spune c în zona Iai exist o alt credin legat de chinurile morii. Ca sufletul s ias afar se pune la u ,, o can cu ap i o strachin cu grune .” Tot în Moldova, este vorba de sfîritul secolului al XIX – lea i începutul celui de-al XX – lea secol, se folosea în baia pentru cel bolnav un decoct de plante (,,buruieni”) fierte în ap, ca de exemplu Lemnul Domnului, folosit în zona Storojineului, sau sistelina, în inutul Bucovinei, avînd credina c în urma unei astfel de bi cel bolnav ori va tri, ori va muri. Revenind la Lemnul Domnului, trebuie precizat faptul c baia se face doar în cazul cînd a doua zi se contat c apa e roie, semn c cel bolnav va muri. Dac rmîne îns alb, el va tri, deci baia este inutil. Un alt cercettor, I.H.Ciubotaru, ne descrie dou astfel de ritualuri descoperite în zona Bacului: prima ar fi aceea a aprinderii unei lumînri care va fi dat pe o ap curgtoare. Este evident aici folosirea simbolic a apei, ca unul din cele dou maluri, mai este numit i,,ApaSîmbetei.” A doua poate fi legat de aa numitul suflet-abur i const într-o aanumit,,scldtoare mare”, adic în baie i se pune o plant numit,,prul cintei”. Dac în momentul bii aburul rmîne în cad, bolnavul se face sntos, dac iese afar va muri. Folosirea apei în aceste practici antume este uzitat mai mult în Moldova decît în restul rii. Explicaia, una din ele, este c sufletul se încpîneaz s ias i este legat de pcate de greelile fcute de-a lungul vieii, de desprirea de cei dragi . O a doua ar fi aceea c bolnavul este blestemat, caz în care ritualurile se schimb. În aceast situaie apar descîntecele în care apa are rolul ei. În acest caz ritualul este desfurat întotdeauna de o btrîn cu un statut aparte în comunitate. Exist un întreg ceremonial în descîntec, pornind de la ap, care trebuie s fie ori una obinuit, ori una cu 150


ANTROPOLOGIE

proprieti speciale (din nou vaduri, vîrtej de rîu, din urma unei vite, de unde se întîlnesc trei rîuri,,,neînceput”, adus dimineaa, la prima or) pe care le obine dup anumite ritualuri . Odat cu moartea celui grav bolnav intrm într-o alt zon a credinelor i superstiiilor legate de ap. Este clar c apa devine impur odat ce intr în contact cu mortul, el însui fiind impur, ceea ce face ca în mentalul tradiional s capete conotaii dintre cele mai diverse (i cu impact deosebit). De altfel, se crede c cel ce va intra în contact cu o astfel de ap, aceasta i-ar putea aduce chiar moartea. În aproape toate zonele romaneti apa pentru scldtoare trebuie înclzit, iar dup ce corpul a fost scldat ea se arunc obligatoriu la un loc ferit. De exemplu, dac scldatul se face noaptea, apa trebuie aruncat tot atunci, sub streina casei, iar dac este ziua,se arunc la rdcina unui copac, pe unde nu umbl nimeni.,, Se arunc la un loc ferit,la o rdcin de gard sau la un pom. Nu este bine s calci în scldtoarea mortului, ai putea s mori repede sau s i se întîmple ceva.” (Tulueti-Galai) În zona Neam, I.H.Ciubotaru ne semnaleaz faptul c apa, simbolic considerat,,moart„, este aruncat,,chiar pe o ap curgtoare”. Lucia Berdan ne spune c în zona Vaslui în apa pentru scldat se pune un ou, rostul lui fiind greu de precizat. În alte pri din Moldova se pune fie ap sfinit, fie flori, busuioc, ment, romani, flori de cîmp, bani. Aceast aruncare a apei la rdcina unui copac ine de relaia dintre om i vegetal.,,Exist credina c acel arbore va deveni unul special, adic va fi dat de poman (fructele sale) pe o anumit perioad de timp, cu dorina ca roadele sale s ajung pe lumea cealalt, la defunct. Este interesant de semnalat valenele simbolice privind apa rezultat din scldtoarea mortului, care pentru familie i comunitate este impur, chiar nefiart, dar pentru fertilitate (rdcina copacului) apare ca fiind curat.” Trebuie s subliniem c femeile care au intrat în contact cu mortul, cele care l-au splat, nu au voie s participe la prepararea alimentelor, ele trebuind ritualic s se spele pe mîini de trei ori. Si dup înmormîntare, i dup srbtorile de peste an, apa este prezent în toate ritualurile legate de pomenirea morilor. Ne vom referi aici la pomana apei în cadrul praznicului de 40 de zile. Acestea se practic în forme aproape identice în multe localiti din judeele Neam, Galai, Bacu i Vaslui.,,Timp de ase sptmîni se car ap pentru izvorul mortului (RdeanaBacu) sau fîntîna de pe ceea lume (Costeti-Botoani, Buhalnia i Ceahlu – Neam).” Dac cel mort este un tînr, fat sau copil, atunci ritualul este efectuat de o fat,,curat” care, în afara srbtorilor, car ap timp de ase sptmîni, câte dou cofe (glei), la un btrîn sau om bolnav. i aici exist o anumit rigoare în ceea ce privete beneficiarii. De exemplu, dac rposatul este o femeie, atunci destinatarul este tot o femeie cu muli copii, dac este un brbat, pomana revine unui btrîn singur. Un rol important îl joac i cifrele în acest ritual. In localitatea Fundu Moldovei-Suceava exist obiceiul de a se duce ase cni cu ap timp de ase sptmîni, sau în localitatea Bogza-Vrancea, unde se duc,,dou cldri la trei case, timp de patruzeci se zile”. Prezena constant în ceremonialurile funebre ale apei este datorat variatelor sale proprieti, pornind de la efectul purificator, aici avem abluiunea cadravului, sau cea a mîinilor sau antiteze

NR.2/2010

151


curirea picioarelor psrilor sau animalelor date peste groap, la cel regenerator, dar i la acela de cale de urmat ctre cellalt trîm. ,,… apa trebuie s-i potoleasc setea dalbului de pribeag, în lunga sa cltorie, ori s-i sting vîlvtile ce îi cuprin sufletul atunci cînd partenerul rmas încearc s-i refac viaa”. Note 1.Chevalier Jean, Gheerbrant Alain, ,,Dicionar de simboluri”,Ed. Artemis,Bucureti 1994,pag. 107 2. Niculi-Voranca Elena, ,,Datinile i credinele poporului roman adunate i aezate în ordine mitologic”,vol II, Ed. Polirom,Iai,1998 3.Olinescu Marcel, ,,Mitologia romaneasc”, Ed. 100+1 Gramar, Bucureti 2004, pag.241 4. Dorondel Stefan, ,,Moartea i apa-ritualul funerar,simbolism acvatic i structura lumii de dincolo în imaginarul rnesc”,Ed. Paideia,Bucureti 2004, pag.65,85 5. Academia Roman,Institutul de Etnografie i Folclor,,C.Briloiu”,,,Srbtori i obiceiuri”,vol III,Moldova, Ed. Enciclopedic,Bucureti 2004, pag.187,186 6. Ciubotaru H.Ioan,,,Marea trecere. Repere etnologice în ceremonialul funerar din Moldova”, Ed. Grai i Suflet-Cultura Naional, Bucureti 1999, pag.168

152


TEATRUL TINERETULUI

Geniana IONESCU

O REGIZOARE BRITANIC I LUMEA ROMÂNEASC DE AZI Cea mai recent producie a Teatrului Tineretului este musicalul „România 21” de Peca tefan, regia Pia Furtado (data premierei: 24 aprilie 2010).

România 21 un musical de Peca tefan Distribuia: Ion: VICTOR GIURESCU Mio: ISABELA NEAMU Teo: HORIA SURU Vic: MATEI ROTARU Fifi: NORA COVALI Peca, Dumnezeu: CEZAR ANTAL Ansamblu: CTLINA IEANU, ADINA SUCIU, RARE PÎRLOG Regia: Pia Furtado Muzica: Christoph Bauschinger Efecte sonore: Dave Mackie Scenografia: Morgan Large, Ioan Murariu Coregrafia: Andrea Gavriliu Asistent regie: Andreea Dragoman Un spectacol realizat în parteneriat cu British Council “România 21 este o pies despre identitate, în care sunt discutate multe stereotipuri culturale din afara i dinuntrul nostru. E o pies-întrebare: o încercare de a diseca ce înseamn istoria recent a României i de a afla care e relaia mea cu propria ar. Într-o parte din aceast istorie a fost copilria mea (anii 80), în alta – tranziia nesfârit din anii 90 - 2000 – adolescena i antiteze

NR.2/2010

153


maturizarea. De-aici a venit i decizia s nu prezint lumea asta realist – ci mai degrab brechtian. i muzical – muzica are efectul de a contrabalansa sarcasmul piesei. Cu toate astea, personajele au vise mree – în care familia i relaia cu Dumnezeu sunt pe primul plan. Fundamental, visele nu sunt deloc greite sau aberante, dimpotriv. E ceva divin care îl mân pe Ion, protagonistul, în drumul lui spre fericire. Numai c, orbit de dorinele lui, personajul nu-i vede greelile, la fel ca în orice tragedie. E ceva în personaj care ar lua orice drum ocolitor i uor decât s se priveasc sincer în oglind. Dar e i ceva înduiotor atunci când îl vedem cum tot încearc, din nou i din nou, aceleai drumuri ocolitoare pentru a-i împlini dorinele. Îns niciodat asumându-i responsabilitate pentru aciunile pe care le face. E o problem definitorie nu doar pentru celelalte personaje din pies, dar i pentru societatea româneasc de azi – lipsa generozitii de a privi dincolo de tine i de a-i asuma responsabiliti. S-ar putea s m înel i atunci luai-o ca o poveste îndeprtat dintr-o ar fictiv, o comedie muzical. Chiar dac nu m înel – tot o comedie muzical rmâne, care se trage dintr-o tradiie binecunoscut a noastr, a românilor, de a face haz de necaz. Ceea ce am realizat din 2004 i pân acum în 2010, în istoria dezvoltrii acestei piese – e c ea a rmas (poate îngrijortor) extrem de actual. i din semnele pe care le avem, la 21 de ani de la Revoluie (nu la cei 21 pe care îi aveam când am scris-o) s-ar putea s rmân actual ceva timp de-acum încolo.“ Peca tefan Pe tefan l-am cunoscut în 2007, în New York, prin intermediul Anei Mrgineanu, o regizoare minunat. Nu mi-a fi imaginat niciodat c, dup numai câiva ani, vom lucra împreun, în mod repetat i c voi ajunge s-i regizez una dintre piese în România. Într-o diminea ploioas de decembrie, când am primit un telefon de la tefan, la puin timp dup finalizarea unui proiect comun în Londra, am fost luat prin surprindere. Citisem „România 21” cu câiva ani în urm, dar aveam nevoie de o nou lectur. Nu mi-a luat mult s-i dau un rspuns afirmativ, în ciuda provocrilor inevitabile, pe care le presupune acceptarea unui astfel de proiect. Aveam o pies foarte actual, scris de o voce a generaiei mele, o pies care vorbea despre politic i despre visele noastre, o pies despre cum s te desprinzi de trecut i s gseti noi începuturi. Un text care se joac cu muzica i vorbete în tonaliti comice, fruste, despre viaa de dup comunism. La început mi-a fost puin team s-mi asum aceast provocare. Pân la urm, nu mai fusesem nicodat în România (mi-am amintit, îns, rapid, c nici în Illyria n-am fost vreodat, dei regizasem „A dousprezecea noapte”). Dar, într-un fel foarte similar cu trâmul inventat al lui Shakespeare, „România 21” se adreseaz unui public de strini – îi invit s fac cunotin cu România sau, cel puin, s încerce s priveasc diferit propria ar. Piesa pe care o prezentm este o versiune a României – o Românie a imaginaiei noastre – îi trage sevele din realitate, dar le arat în nuane surprinztoare.

154


TEATRUL TINERETULUI

Reinventarea României se extinde i în lumea muzicii spectacolului. Am invitat un coleg din Londra (Christoph Bauschinger) s lucreze cu tefan i s creeze o lume a sunetului care s redea specificul viziunii pe care eu i tefan o împrteam. Dar, în acelai timp, rmânând fidel stilului compoziional al lui Christoph i contextului piesei. Procesul nostru de a crea muzica spectacolului a fost scurt i intens, cu destul de puin timp pentru dezvoltare i multe deadlineuri. Voiam ca spectacolul s fie o mixtur de musical de Broadway i de concert rock. Provocrile pe care un astfel de format muzical le-a presupus pentru curajoasa trup a Teatrului Tineretului au luat proporii epice – dar actorii împreun cu restul personalului s-au ridicat la înlimea acestor provocri, cu determinare impresionant i mult poft de joac. Sunt foarte recunosctoare c am trit experiena de a pune în scen „România 21”, la 21 de ani de la cderea comunismului, în România, cu echipa neobosit i extraordinar a Teatrului Tineretului. Pia Furtado Pia Furtado s-a nscut în Marea Britanie i este o regizoare de teatru, musical i oper, care s-a bucurat de rezidene la cele mai importante teatre din Londra, inclusiv King’s Head, Royal Court i Young Vic, The Royal Shakespeare Company, Opera North i The Royal Opera House. A studiat cu unii dintre cei mai mari regizori din lume precum i la Cursul de Regie de la London National Theatre Studio, la Lincolnd Center’s Directors Lab din New York i, cel mai recent, cu SITI Company, tot în New York, unde a lucrat intensiv cu tehnica Viewpoints sub îndrumarea Annei Bogart in New York. Ca regizor de oper a lucrat la After Dido (English National Opera) de Katie Mitchell, Merchant of Venice (Royal Shakespeare Company) de Tim Carroll, GianniSchicchi de Richard Jones (Royal Opera House), Seven Deadly Sins al lui Will Tuckett (Royal Ballet, Londra), i Peter Grimes de Phyllida Lloyd (Opera North). Ca regizor a avut premier în Marea Britanie cu piesa Parade de Jason Robert Brown (Câtigtoare Premiului de Best Musical i Top 10 Show în Edinburgh), Bonduca (The Orchestra of the Age of Enlightenment, King’s Place), Disappeared (Arcola Theatre Londra/în lucru) i The Odyssey Project 1.1 (The Nursery) – un demers de 2 ani, în 24 de pri, împreun cu compania ei The Theory of Everything. Proiectele Piei pentru 2010 includ: Manon/ Sandra de Michel Tremblay pentru NY Fringe Festival i o nou oper original pentru Opera North. antiteze

NR.2/2010

155


Christoph Bauschinger s-a nscut Munich, Germania. Dup o educaie muzical intensiv i o diplom în inginerie de sunt, Christoph a studiat compoziie la Universitatea din Bristol. Dup ce s-a mutat la Londra, s-a axat pe muzic de film i a început o carier ca editor de sunet i compozitor pentru filme ca Kickass, The Young Victoria i Battle for Haditha al lui Nick Broomfield. În afar de film, Christoph a lucrat ca aranjor i muzician în producii i spectacole ale unor artiti ca Annie Lennox, fostul vocal de la Dream Academy - Nick Laird-Clowes i The Cinematic Orchestra. Printre cele mai recente proiecte se numr compoziia muzical pentru serialul BBC The Micromen, cu Martin Freeman. David Mackie a crescut în Australia i a studiat producia de film la universitate, dup care a lucrat la 2 lungmetraje, care au fost realizate lâng Brisbane. Apoi s-a mutat la Londra i s-a axat pe editare i producie de sunet. De 7 ani face sunet pentru filme de lungmetraj, cum ar fi: Casino Royale, Quantum of Solace, Greenzone, Kingdom of Heaven, United 93. David este pasionat de explorarea diferitelor posibiliti de utilizare a sunetului, nu numai în teatru, dar i în instalaii sonore. Morgan Large a studiat la Liverpool Institute for Performing Arts, unde a obinut o diplom (first class degree) în Teatru i Scenografie i dou premii: Sennheiser Award for Theatre and Performance Design i Philip Holt Trust Award. Scenografiile de pe West End includ: CAT ON A HOT TIN ROOF (Novello), FOOTLOOSE (Novello/Playhouse, turnee în Marea Britanie, Africa de Sud), TICK, TICK…BOOM! and THE LAST FIVE YEARS (Duchess), FAME (Shaftesbury & turneu în Marea Britanie), SHOUT! (Arts & turneu în Marea Britanie), MARIA FRIEDMAN: REARRANGED (Trafalgar Studios, Menier Chocolate Factory). Alte scenografii: THE HOSTAGE (Southwark Playhouse), ANYONE CAN WHISTLE (Jermyn St.), Tim Firth’s SIGN OF THE TIMES (turneu în Marea Britanie), JOLSON & COMPANY (turneu în Marea Britanie), NEVER FORGET (turneu în Marea Britanie) Extrase din pres „Întîmpltor sau nu, dup tentative nereuite de adaptare local a unor musicaluri celebre (Chicago, la Naionalul din Bucureti, de pild), acest tip de spectacol intr în viaa noastr de spectatori, în 2010, cu dou montri originale, de text contemporan: la Clubul La Scena se joac Supermarket de Theo Herghelegiu, iar la Piatra Neam, România 21 de Peca tefan, în regia englezoaicei Pia Furtado. [...] Spectacolul Piei Furtado, regizoare britanic avînd destule producii de acest fel la activ, i al celorlali doi artiti responsabili de partea muzical – compozitorul Christoph Bauschinger i specialistul în efecte sonore Dave Mackie –, e, de departe, o capodoper de profesionalism în materie, de la calitatea unitar a sunetului la adecvarea compoziiilor (adecvare la vocile actorilor, la capacitatea lor interpretativ, la cerinele textului i cheia lui de montare). E spectacol fr s fie spectaculos, fr artificii i lumini 156


TEATRUL TINERETULUI

impresionante, îns exploatînd la maximum un decor inteligent i cu utilizri multiple i gsind soluii pentru ceea ce prea imposibil de transpus scenic – cum ar fi îngrarea lui Fio (Isabela Neamu sufer o schimbare de gabarit prin intermediul unui costum de burete care-i tripleaz, practic, dimensiunile). [...]Deocamdat, România 21 de la Piatra Neam e singurul musical din lumea noastr teatral care, paradoxal…, chiar musical i e.” Iulia Popovici Grotescul epocii de tranziie, Observatorul cultural nr 523 – mai 2010 „În definitiv, acum ase ani, cînd se apuca s scrie libretul, Peca avea 21 de ani (de unde i titlul), studia de zor dramaturgie avansat la New York University i simea nevoia s îi prezinte ara, splat de complexul Gebeleisis&Co. Dup care, travaliul textual a urmat ba în Bucureti, ba pe plajele de la Scarborough, ba sub Pietricica, pentru a ajunge, în primvara aceasta, la varianta de pe scena Teatrului Tineretului (în forme preliminare, piesa a fost tradus i prezentat ca spectacol-lectur în SUA, Marea Britanie, Austria, Germania, Turcia i Serbia – la Uzice avînd loc premiera absolut). i aa a aprut „comedia contemporan cu cîntec(e)“, pe care regizorul, dei, în definitiv, aparinînd altui spaiu cultural i altei memorii geopolitice, nu a deturnat-o nicidecum de la savoarea ei amar de interminabil bîlci balcanic. S fie din cauza muzicii, a retoricii lui Peca ori a duhului lui Caragiale ce planeaz asupra finalului (cei doi s-au nscut în vecintate...)? [...] Pia Furtado marcheaz inventiv traseul musicalului, provocînd fie grotesc, precum în secvena îngrrii lui Mio dup prima natere, fie expresionist, în tablourile de familie, nu mai puin polemic fa de o realitate pe care i-a asumat-o cu o bine temperat intuiie. Pîn la urm, spectacolul are funcie multipl, dac reziti clasicei probe a oglinzii, cci, cum se tie, nu orice este proprietarul puterii de a rîde, tiind c de sine o face. Dac treci dincolo, îns, ocazia unor inteligente momente de bun-dispoziie îi st la îndemîn.” Doru Mare Comédie cu cântece, Observatorul cultural nr 523 – mai 2010 Peca TEFAN „România 21” -fragment din textul pus în scen de Pia FurtadoA.

PROLOG

Se ridic luminile. PECA vorbete într-un microfon. PECA (strict i alert) Bun seara, doamnelor i domnilor. Sper c ai avut o sear bun pân acum i asta doar din simplul motiv c o s devin din ce în ce mai bun. Numele meu este Peca i sunt autorul piesei pe care o s o vedei în continuare – antiteze

NR.2/2010

157


România 21. Numele meu adevrat este tefan Peca dar pseudonimul meu artistic este simplu… Peca.... tefan. tii, ceva de genul… Kafka! (Beat) OK, acum c am clarificat lucrul sta o s trec direct la subiect. Spectacolul acesta este despre ara mea, care înseamn oameni simpli ca mine i ca dumneavoastr. Oameni despre care vrei s scrii, oameni pe care s îi vezi pe o scen de teatru… sau circ. (Beat) Am crescut acolo i, credei-m, o groaz de lucruri ale dracului de interesante se întâmpl în Romania. Chiar în momentul sta, de exemplu. (Beat) Cu toate astea, românii sunt de obicei uor de îneles i în cele mai multe cazuri sraci. (Beat.) Oricum, chestia e c România, ca ar i loc, este un concept ru îneles de cele mai multe ori. În minile dumneavoastr acest concept este echivalent cu Dracula, vampiri, incest, Rusia, rile din lumea a treia. Pot s v spun îns c România înseamn mult mai mult decât atât. (Beat) Mult, mult mai mult. (Beat) Extrem de mult… (Pauz de gândire) Nu o s enumr acum, dar v rog, credei-m pe cuvânt. În zilele noastre, românii au mult mai multe pe cap decât Dracula. Noul Dracula se numete sugestiv perioada de tranziie. Vedei, dup ce comunismul a czut în 1989, pentru a se integra în familia i Uniunea European de state, România a fost nevoit s treac printr-o perioad de tranziie de la vechi spre nou, asta însemnând c fiecare zi este nou i interesant i totul se schimb i este imprevizibil i fiecare încearc s fure cât mai mult de la concetenii si, i nu poi avea încredere în nimic i riti s mori de foame sau s fii ucis. Dar asta doar pentru c scopul politic ultim este INTEGRAREA i nu te poi integra dac eti srac… sau unul dintre foarte mulii sraci. Bineîneles, dup revoluie, toat lumea în România a vrut s se integreze în Statele Unite ale Americii, ca cel mai nou stat american, dar asta n-a fost posibil pentru c nu eram Hawaii sau Irak sau localizai undeva în America… aa ca am rmas cu Europa. Dar asta e în regul, presupun. Oricum, nu am vrut s fiu american niciodat. (Zâmbet contradictoriu i beat). OK. Acestea fiind spuse, o s vorbesc un pic despre piesa în sine i lumea piesei – urmrim povestea unei familii româneti pe parcursul perioadei de tranziie i a integrrii europene, visul unui tat de a crea familia româneasc perfect i eecul acestui vis. Se spune foarte des c în momentul de fa România este o patriarhie medieval – o ar condus de brbai care se cred stpâni medievali! Cred cu trie în adevrul acestei afirmaii i piesa înfieaz aceast trist realitate. Vom cltori într-o ar îndeprtat – România. O pauz binemeritat de lâng oamenii pe care îi tii i cu care suntei familiari. Exact ca într-un avion care se pregtete de decolare v voi ruga s închidei telefoanele celulare i alte aparate electrice, incluzând aici i vibratoarele. M vei vedea înc o dat pe durata acestui spectacol, dar asta doar pentru c am un ego imens i am simit nevoia presant de a m “scrie” în el, 158


TEATRUL TINERETULUI

având în vedere c totui piesa este despre ara mea natal. O, a dori s îi mulumesc actorului care interpreteaz rolul meu pentru efortul lui excepional i pentru c arat atât de bine. Am avut grij ca s fie selectat nu pentru talentul lui actoricesc, ci pentru armul i sex appeal-ul ieite din comun. Ca o ultim not, începem în timpul regimului comunist supresiv i autoritar al lui Nicolae Ceauescu (TM). Persoanjele principale sunt: ION – tatl, MIO – mama, TEO – primul nscut, VIC – cellalt frate i FIFI – fiica. (Pauz) A, i înc ceva… dac v gândii s donai bani copiiilor orfani i suferinzi de SIDA din România – acesta este doar un stereotip cultural! În schimb, îmi putei dona aceti bani MIE, dat fiind faptul c sunt unul dintre cei mai talentai români în via: la numai 21 de ani am scris piesa asta! Iniial în englez! Sunt aproape echivalentul intelectual al unui cimpazeu. Detept. Aa c donai-mi banii dumneavoastr i nu o s regretai. Sau spunei-le prietenilor despre pies, spunei-le c e bun i c trebuie neaprat s o vad. În regul? În regul. Cred c suntem pregtii pentru spectacol.. Aa c relaxai-v, aezai-v comfortabil i savurai ROMÂNIA 21. O pies despre România scris de mine, Peca. V mulumesc. i eu. V mulumesc foarte mult. [Luminile scad. Intr toat distribuia i începe INTRO-ul. Luminile cresc. E un numr clasic de deschidere de musical.] [ ....] „SHOW-UL LUI MIO este într-un studio TV, prezentând emisiunea ei: “DE PATRU ORI I JUMTATE FEMEIE”. Muzic siropoas i lumini la intensitate redus, dup care intr luminile de studio. MIO tiu c dup o lung perioad de absen i abstinen, ne putem întreba, pe bun dreptate: “Ce fac de acum încolo? Care e soluia? Ar trebui s îmi înel brbatul?”. Ei bine, doamnelor, rspunsul este simplu: facei ce am fcut i eu. Ce-ar fi s ignorai absena lui din viaa de zi cu zi. Sau s vindei de dou ori mai muli bebelui decât el? Sau poate s începei s bei extrem de mult? Chiar v-ai gândit vreodat s v prostituai la cel mai înalt nivel? Cine tie, s-ar putea ca unul dintre clieni s v faciliteze accesul la o emisiune de televiziune care s v transforme într-una dintre cele mai respectabile vedete ale României, nu? Terenul perfect de unde s începei s oferii oamenilor obinuii teorii despre relaii i mod. Sau s le facei surprize pe care nu tiu c i le doresc înc. Apucai-v de fumat. Fumai o groaz! Pierdei kilogramele. Asta o s v fac s v simii mai bine. i vomai! Continuai s vomai i silueta dumneavoastr va înflori! Credei-m pe cuvânt, am fost acolo, am fcut asta. i ca s fiu sincer, cred c natura femeilor din România din zilele noastre este s îi vând trupurile brbailor foarte bogai. Preferabil igani, arabi, greci care au fcut averi din trafic cu valut i droguri, sau afaceri cu petrol i crora le place s trateze femeile ca pe nite sclave sexuale. Dac nu putei s punei mâna pe unul dintre aceti lorzi ai afacerilor necurate, atunci încercai s intrai în graiile unui antiteze

NR.2/2010

159


senator român. Nu vei da gre, v garantez. Sunt btrâni, corupi i refuz s se schimbe – îi putei repera oricând într-o camer dup postura lor lipsit de coloan vertebral i burile imense, cauzate de consumul excesiv de bere i mititei. Pot s spun c am avut amani din ambele categorii. Mi-am pierdut îns simul independenei? În nici un caz! Abia acum am început s m simt universal! (Pauz) i înainte s v prezint invitatul de azi, un ultim sfat: dac avei copii, nu le mai dai atâta atenie! Suntem în România, or s se descurce oricum!” Peca tefan (n. 13.08.1982) este considerat a fi una dintre cele mai puternice voci din dramaturgia româneasc contemporan. A urmat cursuri de scris dramatic la New York University i a fost unul dintre rezidenii programului internaional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, Londra, în 2005. Este câtigtor al primei ediii dramAcum (2002). Textele lui au fost prezentate în România, Statele Unite, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Elveia, Frana, Estonia, Rusia, Bulgaria, Republica Ceh, Polonia, Belarus i Serbia. Piesele lui au câtigat diferite premii incluzând Premiul pentru Inovaie la Heidelberg Stuckemarkt (2007) pentru România 21 i Cea Mai Bun Pies – Dram de Relaie – la London Fringe Report Awards (2006) pentru The Sunshine Play. A scris peste 20 de texte pentru teatru, dintre care au fost produse 15, în România i strintate. În 2010, piesa lui Wire and Acrobats (Sârm i acrobai) a fost selectat între cele 5 piese de la cel mai prestigios târg de piese din Germania – Berlin Stuckemarkt. În televiziune, a lucrat patru ani (20052008) ca Headwriter la Media Pro Pictures, dezvoltând dou seriale. Peca este membru fondator al companiei BLA i artist asociat al companiei The Internationalists din New York. (mai multe informaii pe www.peca.ro)

160


ESEU

Gheorghe A. M. CIOBANU

ROMANTISMUL Într-o Europ dominat de echilibrul sacrosanct – cu intenie de eternitate – al clasicismului, de geometria binar a salonului aristocratic, de certitudinea unei viei spirituale ajuns la acel moment când orice plus ar fi însemnat furtun i prbuiri, de acea viziune distilat asupra unei lumi în care clocotul uman se dorete împietrit – antipygmalionic i declarativ – în volumul de marmur rece al perfeciunii, într-o astfel de Europ fiina uman se va ridica din nou, cu o energie neîntrecut de nicio alt maree istoric de pân acum, prin uriaa revrsare de for a romantismului Baricadele nzuinelor, cenuiul trdrii, inutilul unor jertfe consumate pentru aprarea unei societi în care adâncimea confruntrilor se redusese la manierismul amabil al compromisului, ca i explozia de lumin a cunoaterii tiinifice, toate au determinat aceast zbatere a cutrii, aceast btlie purtat, pentru prima oar, în numele unei întregi umaniti. Flcrile rzvrtirii cuprind totul, sfrâm brutal linitea echilibrului dantelat cu migal prin atâta renunare, trezete penumbra eternitii, prbuind-o în devenirea aductoare de neprevzut, tulbur pân în adâncurile necunoscute puritatea de cristal a împcrii umane, rvind-o, sensibilizând-o i oferind-o negrii, în strigtul disperat i confuz al materiei care, totui, se vrea ferit de pieire. La lumina puternic a acestor flcri, contrariile se smulg categoric, se îndeprteaz la extreme, se arat adevrata fa a unui univers în care sfâierile sunt ireductibile. Se crede într-o ordine nscut din polarizarea acestora, legea contrastului cptând statut de obsesie. Lumea clasicului însemna nzuina de a rmâne, de a rezista devenirii prin echilibrarea savant, dar fragil, a multitudinii de conexiuni, printr-o ordonare impus, empiric i calculat. Din contra, romanticul viseaz la o alta, dominat de alte legiti, în care stabilul s rezulte din starea primar a materiei, rvit de cât mai puine interdependene. Se simte antagonismul dintre staticul împietrit al clasicismului i zbaterea, tot mai puternic, a aripelor creatoare ale omului, pe lâng care timpul se prelingea ireversibil i steril. Romanticul striga acestui timp de a se opri nu dintr-o disperare calendaristic, ci-i cere s i se antiteze

NR.2/2010

161


alture, s drâme o realitate prezent, s mearg cu el la începuturi i s-l ajute la plsmuirea unei alte lumi a concordanelor. Undeva, în „Fantastica” lui Berlioz, btile implacabile ale lui Cronos nu se perind galant i cuminte, pe fundalul de tapiserie flamand din simfonia „Ceasornicul” de Haydn, ci ele arat – în acea învolburare cu ghilotin i infern - metamorfoza cutremurtoare care a ofilit puritatea începutului. Schelley plânge drama norului care nu-i gsete un contur, Poe se cutremur în faa nerepetabilitii, în vreme ce Lamartine roag clipa s mai rmân. Definirea înseamn moarte, transformare. La Heine, în „Loreley”, muzica ucide, ca i vârtejul apelor, amândou însemnând fluen, neoprire continu, prima negând spiritul, cealalt corporalul. Moartea oprete brutal nu o via, ci o nzuin, sugrum pregtirea unei cltorii care avea s aduc un alt univers, smuls, prin revolt, atemporalului. Visând mereu o materie a începutului, din care s modeleze dimensiunile altei lumi, romanticul o va gsi în natur, în acea expansiune a vegetalului dominant, în care clorofila e regul, iar zoologicul excepie, o natur fluid, sfâiat de neprevzut i extins la proporii de galaxie. Conexiunile se reduc la ancestral, iar iureul devenirii se potolete în penumbra nocturnului lui Chopin, când „regin a nopii” rmâne doar luna. Se prefer anotimpuri lipsite de echilibrul clasicului sau de afirmarea biologicului. Moartea clorofilei din „toamnele” lui âkin, ca i înmormântarea luminii din „amurgurile” lui Turner au în ele ceva din tragismul înelegerii, cuprins în funebrul „Eroicei” lui Beethoven. Simplitatea vegetalului va oglindit i în structura sufleteasc a modelului uman, plsmuit din puritatea de adolescent din „Atala”, plin de sensibilitatea divinizat de Lenau, inundat de sinceritatea curat a personajelor witmaniene i sfâiat de neînelegere ca „Luceafrul”. În ierarhia psihicului omenesc primeaz afectivul, nebulosul, oniricul, iraionalul, o lume nocturn, asemeni genezei primare, când neuronul mai mult strig decât ordoneaz, când raiunea este abia embrion, lsând astfel câmp deschis „Capriciilor” lui Goya i pasivitii din „Glossa” eminescian. Romanticul se vrea singur, se viseaz coacervat, îi place intimismul „Nopilor” lui Musset, i izolarea byronian. Refuz polinomul uman aductor de conexiuni, care s repete, apoi, modelul clasic. Beia negrii biologice rmâne suprem. Tocmai de aceea este îmbriat omul simplu, necunoscut, ca i eroul purtat pe scutul biruinelor, amândoi fiind cei mai vulnerabili în faa btliei cu moartea. Înelegând „tragedia omului”, ca i semnificaia dizolvant a „Neterminatei” lui Schubert, romanticul reduce la minimum distana dintre fiin i nefiin, suprapunând moartea vieii i oferind jertfei, cu senintate, specia uman, fie singular ca Werther, fie pe baricadele rzvrtiilor lui Hugo. Eroul romantic prefer s nu cunoasc adevrul, s se apropie de el doar senzorial, anticipându-i faustic inconsistena sau cutându-i prin fuga de el a lui Childe Harold. La Novalis nu exist „un subiect determinat”, pentru ca la MndelssohnBartholdy acesta s se estompeze în „Cântece fr cuvinte”. Romanticii nu aprofundeaz o anumit zon, spre a-i scoate la lumin întreaga sa geometrie, ci 162


ESEU

prefer policunoaterea cu interferenele ei lipsite de contur. În ontologia difuz i contradictorie a lui, zeii – aceti aductori de ordonare i imperativ – nu-i gsesc raiunea. La Wagner, îi triesc „amurgul”, Eminescu se îndoiete de existena lor, pentru ca în „Missa solemnis” s-i vedem btând în retragere în învolburarea baricadelor ridicate de om. Exist îns un trâm pe care s-a înlat una din cele mai frumoase „Acropole”, zmislit din puritate i tragism, din suferine i neîmplinire, i anume iubirea. În tulburtoarea sa aventur spre singular, romanticul se vrea îneles, e însetat dup o coordonare sufleteasc, refuz fiina concret de lâng el, identificând-o cu realitatea ostil i strin, viseaz o „frumoas fr corp” sau o „Astartee” imaginar, iubind mai mult iubirea i nu întruchiparea ei pmânteasc. La M;anzoni, Renzo i Lucia rmân mai mult logodnici, în vreme ce Solveig îl va atepta o via întreag, ca o adolescent, pe îndeprtatul Peer Gynt. Apropierea îndrgostiilor nu capt niciodat împcarea echilibrului biologic, iubirea rmânând mereu o stare, o cutare acorporal, fr protoplasm i cod genetic, o stare i nu o zmislire a crnii. Specia se vrea continuat altfel, prin alte legiti i cu un altfel de metabolism. Corpul rmâne în penumbr, fie c e dltuit în armonia liniilor lui Adonis, fie c natura l-a sfârtecat în hidoenia unui Quasimodo. Iubirea trebuie s rmân asimptotic i nu secant, ultima însemnând o altfel de moarte. Spre a-i salva puritatea, Tristan i Isolda sorb cu înelegere negarea suprem. „Luceafrul” revine în eternitate. Revolt împotriva trdrii sau dezaprobare pentru teluric? Înfrângere sau blestem primit pentru încercarea lui de a converti castitatea mineralului în protoplasma purttoare de eterogen?

antiteze

NR.2/2010

163


Romanticul rmâne, în acelai timp, i un rzvrtit împotriva unei societi strine fa de om, împotriva acelei „orânduieli crude i nedrepte”, care s-a constituit într-un mecanism ordonat i împilator, luându-i drepturi necuvenite i existen etern. Sensibilitatea acestuia – necrutoare cu o astfel de societate – va dezgoli brutal, ca în Woyzeck, hidoenia ei va umple planeta cu baricade i va ridica la lupt masele uriae de oameni din „Appassionata”, în fruntea crora un „Egmont” al îndrznelii i druirii le va conduce la o btlie cu proporii de epopee i cu arje nostalgice de cavalerie. Pe scena istoriei pete un personaj nou – poporul – îmbrcat în armur de rzboinic i hain de martir i hotrât s drâme o lumii a neîndurrii. Acest popor are acum un nume, o geografie a sa i un suflet naional al lui. Jertfa îns nu a adus o apoteoz imediat, ci trdare i neîncredere. Prezentul devine odios, viitorul imposibil, iar realitatea infern. i atunci începe marea transhuman a romanticului spre un continent imaginar al trecutului, cu penumbr de pduri i tceri de catedral gotic, spre o lume în care complicaiile sociale au rmas împietrite la dantela unor ruini i la legendarul unor eroi cu suflete de copii. Personajele lui Walter Scott îi vor încrucia, cu amabilitate, la un anumit ceas al nopii, spadele lor grele, învluii de argintul lunii i de umbra vegetalului atotcuprinztor, jertfindu-se retoric pentru o lume împietrit în cuminenia agrarului rural i pentru imaginea de o clip a unui feminin inaccesibil. Prin aceasta, romantismul a constituit o a doua mare migraiune istoric a omenirii – spiritual i nu geografic – în care populaii uriae de gânduri i energii s-au îndreptat spre o Arcadie a fgduinelor – învluit în izolarea unui René sau în fantasticul lui Hoffmann – pe un drum larg i sfâietor, de-a lungul cruia s-au stins în tcere, rând pe rând, i îndrznelile ca i înelegerea, i de la captul îndeprtat al cruia nu s-a mai întors decât gravitatea cernit a Recviemului lui Verdi... Un nou drum de la Capua spre Roma, presrat cu atâta sensibilitate uman, crucificat dureros pentru acea „Sancta cetate” a imposibilului, care visa rânduielile micii producii de mrfuri ale lui Sismondi i împcarea pastoral de la Wakefield. Îndeprtându-se voi de o realitate a neînelegerii, romantismul a intuit, totui, cu toat nebulozitatea lui contradictorie, adevrurile profunde ale existenei noastre – singulare sau sociale – le-a surprins zbaterile, dar le-a voalat contururile, în furtuna rvitoare care a însoit cavalcada lui dup mirajul întoarcerii spre o lume a puritii ancestrale. Niciodat nu a fost mai dezgolit ca acum acea confruntare ascuns în adâncul fiecruia din noi dintre datul, care se vrea statornic, i lumea din afar, cu fluena ei transformatoare. Seismul romantismului a constituit o chemare ca raiunea s aib cldura uman a afectivului, la rândul lui, s poarte în el puterea modelatoare a raiunii. Sfrâmarea acelei realiti, cu aura ei de venicie, nu a însemnat o „noapte a Sfântului Bartolomeu” împotriva logicului, ci o lupt deschis cu o societate care-i subordonase mreia omului intereselor ei. Romanticul i-a plsmuit din fantezie i sinceritate o existen uman nou, ale crei noi legiti s-i confere raiunii puteri creatoare ajunse pân la hotarele 164


ESEU

imposibilului, o existen în care actul demiurgic s fie scos în afara barierelor de spaiu i de timp i în care efervescena imaginaiei s se converteasc pe dat – asemenea imaginilor vizionare ale lui Ossian din pânzele lui Gérard – într-o realitate nou, sfidând obinuitul de pân acum. Niciodat nu a fost o conjunctur mai tragic decât acum, când rzvrtirea romantic – încercând s zgzuiasc apele învolburate ale timpului, spre a avea zgazul necesar de a ancora lumea împietrit a acelui moment istoric la iureul, din ce în ce mai nvalnic, al raiunii – a aruncat într-o încletare prometeic, în calea devenirii, stânci uriae, dar plsmuite i ele din roca fragil a nestatorniciei. Din ele s-a înlat un munte de hotrâre, în spatele cruia s-a strâns un ocean de nelinite i energie. Mai târziu, îns, necrutoarele rânduieli de bronz ale firii vor sfârteca pieptul lui de piatr, lsând s se reverse devastatoarele ape ale neînelegerii. Imaginea romanticului atrage mereu, are în ea acel fior al nemulumirii i temeritii, farmecul de legend al acelui erou, care pornete în larg, înfruntând furtunile i necunoscutul în cutarea altui univers, dar care, mai târziu, va fi învluit de înelepciunea maturitii i certitudinea împlinirii. i clasicul i romanticul au încercat deopotriv s reziste devenirii, spre a putea, mai târziu, s fie stpâni. În vreme ce primul a nzuit spre aa ceva printr-un efort convergent al raiunii, printr-o densificare uranic a energiei, reunind sfrâmturile unei lumi pulverizate într-un tot ordonat, perfect, monocrom i ferit de mucturile conexiunilor, cellalt, îns, a drâmat, mai întâi, Olimpurile i le-a smuls zeilor puterilor lor nemsurate, dup care, într-un efort uria, a plecat s împing universul la începuturile lui, spre a-l modela din nou, dându-i alte legiti i zmislind o alt logic a btliei cu nestatornicia firii, un nou statut al omului i civilizaiei. Romantismul rmâne, astfel, în istorie ca un „Apocalips” cu funcie de „Genez”, ca o religie nou a raiunii alungat din „Paradisul pierdut”al necunoaterii, ca o „Creaiune” târzie nscut din rzvrtirea inteligenei i demnitii umane.

antiteze

NR.2/2010

165


Mihai MERTICARU

AGRAMATISMELE, CANCERUL LIMBII Agramatul este individul care nu cunoate regulile elementare ale gramaticii. Din pcate, acesta se gsete în toate mediile sociale, începând de la mturtor i pân la ministru, ba chiar mai sus. Când se afl pe spia de jos a scrii, nu prea deranjeaz, ba chiar amuz, dar, cand îl vedem cocoat foarte sus, spre vârful piramidei, devine caraghios i dezgusttor. Cel mai adesea îl auzim la radio sau îl vedem la televizor dând interviuri i rostogolindu-se de pe colinele limbii române ca o bute goal, care te asurzete cu huruitul prelung pe care îl produce. Marea lui plcere este s se vad i s se aud vorbind fr cea mai mic preocupare de a respecta ortoepia (pronunarea corect a cuvintelor), morfologia i sintaxa limbii române. Mult mai jalnic arat agramatul aflat pe post de moderator la radio sau televiziune, care nu are nicio scuz, întrucât nimeni nu-l oblig s fie acolo unde nu-i este locul. Numrul greelilor gramaticale care ne produc o stare de inconfort este de ordinul miilor. Nu avem de gând s le elucidm pe toate la ceast rubric, ci ne vom referi la cele mai simple i mai uor de îndreptat i, mai ales, la cele care se manifest cu o frecven nucitoare. Vom începe seria referinelor cu adjectivul demonstrativ acest (aceasta, aceti, aceste) care, ca orice adjectiv, se acord în gen, numr i caz cu substantivul determinat: acest fotbalist, aceast voleibalist, aceti fotbaliti, aceste voleibaliste. Din pcate, agramaii nu folosesc decât forma de masculin singular: acest. Timpanele ne sunt zgâriate în fiecare minut de sintagme precum: acest(sic!) situaie, acest problem, acest casete, acest partide, acest necazuri etc. O anumit emisiune se încheie cu propoziia: acest au fost tirile. Situaia devine catastrofal când aceste adjective demonstrative sunt folosite la cazurile dativ-genitiv. Agramatul îns nu îi face probleme. El rmâne fidel tot unei singure forme i pronun sau scrie: teritoriul acestui republici (corect: acestei), purttorul de cuvânt al acestui formaiuni politice, abrogarea acestui lege, eliminarea acestui deficiene (corect: acestei formaiuni, acestei legi, acestei deficiene). Pe când eram tânr profesor, am dat o lucrare de control, la clasa a VI-a, cu un text în care am lsat libere spaiile ce urmau s fie completate cu adjectivele demonstrative respective. Spre satisfacia mea, 80% dintre participani au obinut nota zece. Oare politicienii i moderatorii s-au recrutat dintre cei 20% care nu s-au descurcat la acest test?

166


Antiteze, nr. 2/ 2010, seria a treia  

Al doilea numar din noua serie, a treia, a revistei "Antiteze" care apare la Piatra Neamt; Director-editor: Cristian Livescu; Redactor-sef:...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you