Page 1

www.ziaruldemures.ro Mircea Oltean, “Trage şi Face” performanţă la IRUM Anul VIII, nr. 481 12 pagini, PREȚ: 2,99 lei Apare săptămânal, 5 - 11 decembrie 2011

FONDATOR: AURELIAN GRAMA

Directorul general al fabricii IRUM Reghin, ing. Mircea Oltean, a primit joi, 1 decembrie, Diploma de Excelenţă şi “Fibula de la Suseni”, distincţie acordată în premieră unui om de afaceri de către Instituţia Prefectului Judeţul Mureş.

„Avem negocieri cu primari ai USL” pagina 5

pagina 4

Mândră ţară tânăr colţ de rai! Fatăă....mi-am cumpărat de ziua noastră o nouă geantă Gucci şi o eşarfă de la Armani. Nu de alta da' am nevoie de o încurajare înainte de alegerile de la anu’.

Eu una am simţit până în măduva oaselor această zi. Când s-a cântat imnul în Piaţa Victoriei mi-au dat lacrimile de emoţie şi mi-am schimbat imediat poza de la profil.

Toţi cântaţi după mine: „Noi suntem români, noi suntem români...noi aici pe veci vom fi stăpâni”. Nu-i aşa şefu’?

Dinule ...nu supăr ma at că te-am i fi pe vr emur sc i d e la P himbat te ro D g . Aşa d e ziua să m că ă ierţ i că p noastră o a va su na m te viitoru l ai bin e

T Patrioţi în suflet şi simţiri, politicienii mureşeni de toate vârstele şi funcţiile nu s-au sfiit să apuce steagul tricolor şi să iasă în stradă să sărbătorească. Noi sincer nu vedem ce motiv de bucurie ar avea şi restul românilor Vass: „Duc o luptă împotriva unui primar care trebuie schimbat”

Frătean&Dobre avertizaţi de ultimul sondaj IMAS

După ce l-au ales cu câteva săptămâni în urmă drept candidat al UDMR la primăria Târgu Mureş, medicul Vass Levente a primit şi sprijinul aşteptat cu înfrigurare al organizaţiei conduse de Laszlo Tokes. Aşa că reprezentantul formaţiunilor maghiare a şi ieşit la atac, criticând cu foc actuala administraţie locală a oraşului.

Conform ultimului sondaj de opinie realizat de IMAS (pe mediul urban), principalul partid de guvernare rămâne cu două procente sub 20 la sută în preferinţele electoratului. Asta în timp ce USL se menţine în topul intenţiilor de vot pentru 51,7 la sută dintre români. În Ardeal, situaţia este puţin mai bună pentru pedelişti care depăşesc pragul enunţat mai sus. USL/ul stă mai prost aici.

pagina 5

pagina 3


2

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

poţi uita că eşti român?

Ce-ţi doresc eu ţie… Sincer nu prea mai pot fi patriot!. De ce? Pentru că trăiesc într-o ţară de care cel mai adesea mi-e ruşine. Nu de spaţiul geografic. Ci de societatea în care trăiesc, respir, supravieţuiesc. Nu mă exclud din acest grup, pentru că este imposibil să fii diferit în momentul în care trebuie să te adaptezi vieţii cotidiene dintr-o ţară de mâna a treia cum este cea a noastră. Pe la televizor am auzit joi tot felul de motive pentru care ar trebui să fim mândri că suntem români: ba că avem câţiva puşti foarte talentaţi care au încântat occidentul cu vocile lor, ba că sportivii noştri ne-au dus faima peste mări şi ţări, ba că prinţul Charles al Marii Britanii, viitorul rege britanic, ne laudă de fiecare când

are ocazia pentru rusticitatea satului româno-săsesc. Ar fi trebuit să fiu mândru mai ales că am avut onoarea de a mă fi născut într-o ţară cu resurse naturale importante: lemn, petrol, gaze, aur, uraniu etc. Pe care, din păcate, vin alţii să le exploateze. De exemplu, vorbeam în urmă cu puţin timp cu un om de afaceri din judeţul Neamţ care şi-a construit o făbricuţă de prelucrare a lemnului. Construieşte cabane pe care le exportă în Franţa. Omul era foarte supărat pe autorităţi, justiţie pentru că au retrocedat pădurile judeţului fără a ţine cont decât de interesul personal. În zona masivului Ceahlău s-au retrocedat către familia Sturdza aproape 30 de

Expertiza salvează oare scara?

Scările distruse de la intrarea în blocul de pe Pandurilor 110, vedeta anului, vor fi reparate la anul, din fondurile proprii ale locatarilor. S-au făcut nişte expertize, s-a săpat o groapă în căutarea fundaţiei, a fost tocmită –verbal- o firmă agreată de asociaţia de proprietari, s-a dat şi un termen de executare a lucrărilor, trimestrul unu 2012, singura ce nu a putut fi convinsă să joace aşa cum cântă preşedintele asociaţiei, este măria-sa Iarna. Şi pentru că iarna nu-i ca vara, prin decret prezidenţial, nimeni nu ştie ce va urma. Expertiza, oare, poate ţine în loc scara?

Pasajul licitat a enşpemia oară

Spaţiile comerciale ale pasajului subteran din P-ţa Victoriei vor fi scoase din nou la licitaţie. Deja nu mai ştim a câta oară. Deşi l-au deschis circulaţiei pietonale, autorităţile locale nu au reuşit darea în folosinţă a spaţiilor comerciale din pasaj. Deşi arată acceptabil, la peste 20 de ani de la începerea lucrărilor, nu este atractiv pentru comercianţi care au evitat până acum să participe la licitaţiile organizate. Consilierii locali au decis la începutul lunii octombrie ca spatiile comerciale situate în Pasajul subteran pietonal din Piaţa Victoriei vor fi scoase din nou la licitaţie cu

mii de hectare, pe care foştii moşieri l-au concesionat spre exploatare unor firme germane şi austriece. Care au început imediat să „radă” codrii strămoşeşti şi să încarce buştenii în trenuri şi vapoare cu destinaţia bineînţeles: Germania şi Austria. De ce era supărat patronul fabricii? Pentru că doar în România se mai permite scoaterea din ţară a lemnului în forma brută. Că o dată cu pierderea acestei valori naturale, oamenilor locului nu le va mai rămâne nimic. Că se pierd bani în economia reală a comunităţilor locale pentru că nu se prelucrează acest lemn în zona lui de provenienţă. Că străinii ne jefuiesc în cel mai legal mod cu putinţă... fără ca statul român să intervină cu ceva. Aşa s-a întâmplat şi cu petrolul şi gazul... şi aşa se va întâmpla fără îndoială cu aurul românesc. Şi atunci...cum să fiu mândru că sunt

român. Nu le e ruşine politicienilor să ne ceară asta?

Ionel ALBU

preţul de pornire de 2 euro/mp pe lună. Aceste spaţii au trecut în administrarea societăţii Locativ a cărei acţionar unic este Consiliul Local Târgu Mureş.

Piscina mai scumpă de la 1 ianuarie

În şedinţa din joia trecută, aleşii locali au votat un proiect de hotărâre care vizează creşterea taxelor în cadrul Complexului de Agrement şi Sport Mureşul şi a Piscinei “Mircea Birău”. Astfel, începând cu anul viitor vom plăti cu un leu mai mult la intrare la piscină, şi vom avea taxe de folosinţă a facilităţilor din Complexul Weekend la preţuri mai mari ca până acum. Vestea bună este că nu se va majora deocamdată preţul de intrare în complex. Primăria a anunţat că va mări taxele şi impozitele, atât cele cu regim normal, cât şi cele cu regim special. Creşterea este de 4%, adică valoarea inflaţiei. Aceleaşi taxe ca la piscină vor fi aplicate şi la accesul la bazinul acoperit de dimensiuni olimpice din Complexul de Sport şi Agrement Mureşul, cunoscut mureşenilor ca Weekend. Rămân în continuare disponibile şi abonamentele, precum şi facilităţile pentru sportivii de performanţă. Mai jos puteţi vedea evoluţia tarifelor. Aceste sunt bârfe şi trebuie tratate ca atare

Singurrrr, atât de singurrrr. Simt dureri pe care numai pot să le suport. Unde eşti tu pesedeuuuuule!

Pe internet circulă o imagine ciudată. Cică un preşedinte pentru o noapte a ajuns pribeag al politicii româneşti. uită de aversiunile politice când este vorba de afaceri pe bani publici

Mişule o să vezi că se va întoarce roata. Venim noi la guvernare şi lucrările o să treacă pe galben-roşu. Să vedem atunci dacă o să mai râzi aşa de bine

Pai dacă se schimbă guvernarea o să mă schimb şi eu. Evrika!

Doi consilieri judeţeni cu mari firme de construcţii, Akos Mora şi Mihai Poruţiu uită de aversiunile politice când este vorba de afaceri pe bani publici

l ie sătrebu iitorul ă c ă v oi fi ăi fat i zis m vrig. Eu v nu o ma o l C iu Ţi-am e n e p h u g m e n ă U b tul m altfel schim uvân ar că . Pe c al lt u prim m er duce de lib

Victoraş eu una te susţin necondiţionat

Prinţişorul de la Predeal Victor Prodan, fostul-actual-fost viceprimar la Ungheni are un ţel măreţ: să-l detroneze pe regele Covrig pentru a-i lua locul

Dragi copii, părinţi şi bunici,

Luni, 5 decembrie 2011, de la ora 17.00, vă invităm la bradul din Piaţa Trandafirilor, unde, îmreună cu primarul dr. Dorin Florea, alături de colindători şi ansambluri artistice, vom porni iluminatul festiv al oraşului. Atmosfera sărbătorească a lunii decembrie va fi inaugurată de îndrăgitul interpret FUEGO.

Primăria Târgu-Mureş, vă aşteaptă cu drag! BIROUL DE PRESĂ AL PRIMĂRIEI


3

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

nu ne vindem vatra

Frătean&Dobre avertizaţi de ultimul sondaj IMAS

De aş candida eu la primărie alta ar fi situaţia în sondaje

Cine mai crede în sondajele astea, eu unu cred că sunt doar minciuni de ale lui Patriciu

Liderii mureşeni ai USL, Frătean, Dobre şi Cornaciu nu ştiu ce să mai facă pentru a creşte în sondaje

Conform ultimului sondaj de opinie realizat de IMAS (pe mediul urban), principalul partid de guvernare rămâne cu două procente sub 20 la sută în preferinţele electoratului. Asta în timp ce USL se menţine în topul intenţiilor de vot pentru 51,7 la sută dintre români. În Ardeal, situaţia este puţin mai bună pentru pedelişti care depăşesc pragul enunţat mai sus. Useliştii nu prea sunt pe gustul ardelenilor care îi preferă în proporţie de „doar” 42,5 la sută. USL continuă să conducă în preferinţele românilor cu 51,7% din voturi, relevă sondajul IMAS pe luna noiembrie, realizat la comanda ziarului „Adevărul”. PDL este cotat cu 18,7%

din preferinţele celor care s-ar prezenta la vot, în nota obişnuită a democrat-liberalilor. PDL s-a stabilizat, practic, la acest scor, pe tot parcursul anului 2011 el oscilând între 16 şi 20% din opţiunile românilor. Deşi părea la început un partid-balon, PPDD-ul lui Dan Diaconescu se menţine imediat în „coada” PDL, depăşind partidul principal de guvernare cu câteva zecimi în Muntenia.

Transilvania zona cu minusuri pentru USL

Deşi conduc detaşat şi în această zonă, cei de la USL nu au reuşit să depăşească jumătate din preferinţele electoratului. Social-democraţii nu au fost niciodată preferaţii transilvănenilor, în timp ce PNL nu are structuri teritoriale suficient de puternice pentru a atrage voturi. PDL este cotat cu 20,3%, în media naţională, deşi această zonă a fost, în permanenţă, una favorabilă

PDL. Alegătorii de origine maghiară votează, în continuare, cu UDMR, formaţiune care strânge 16,8% din opţiuni. Partidul Poporului este cotat la 10%. În Muntenia, USL conduce cu 57,4%, scor explicabil prin faptul că PSD şi PNL deţin 13 din cei 16 şefi de consilii judeţene din această regiune. Este şi singura zonă în care podiumul este diferit faţă de cel la nivel naţional, Partidul Poporului ocupând locul doi, cu 16,5% din voturi. PDL se clasează pe locul trei, cu 16,3% din opţiunile celor care s-ar prezenta la urne. PRM ar avea 5,8% din voturi. În Moldova, USL ar câştiga, la limită, cu 52,4%, puţin peste obiectivul Opoziţiei de a obţine 51%. Moldova a fost un fief tradiţional al PSD, dar între timp, socialdemocraţii şi-au mai pierdut din influenţă. PDL are 19,9%, dar experienţa alegerilor parţiale din Neamţ dovedeşte că, sub bagheta unui baron local ca Gheorghe Ştefan, democrat-liberalii pot depăşi aşteptările.

Albeta Ionescu

Paşcan sparge buba...suntem cumpăraţi şi ţiganizaţi Ziua României a condus la o serie de afirmaţii cât se poate de „speciale” ale prefectului Marius Paşcan. Conform spuselor acestuia, în judeţul Mureş există o problemă cu vânzările de terenuri către firme româno-maghiare. În plus, reprezentantul lui Boc în teritoriu, spune că în viitorul apropiat şi românii şi maghiarii vor fi “dominaţi de etnia romă”. Cu ocazia zilei naţionale şi a decernării „Fibulei de la Suseni”, al nostru prefect Marius Paşcan nu a răbdat să nu se dea din nou în petic cu declaraţii senzaţionale. Conform spuselor sale, în următorii 50 de ani, majoritatea va fi formată din cetăţeni ai etniei rrome, românii şi maghiarii pierzând bătălia demografică la nivel judeţean şi naţional. Mai mult, a susţinut că a fost nevoit să renunţe la a se mai uita la televizor, după ce a constatat că toate posturile TV erau “pline de dive” sau de ştiri despre cazul călugăriţei care a născut gemeni, în timp ce “sute de hectare de teren din judeţ sunt cumpărate de firme mixte româno-arabe”, acesta fiind un subterfugiu legal în baza căruia se primesc subvenţii. Paşcan a arătat că a abordat acest subiect în discuţiile cu ministrul Agriculturii, aflând că 720.000 de hectare de teren sunt vândute, în România, unor străini. Paşcan apreciază că în acest fel românii ajung să nu mai fie proprietari

Îţi transmite salutări primarul din Budapesta. Mi-a promis că o să aibă grijă de capitală până noi reuşim alipirea Ardealului la patria mamă

ai terenurilor din propria ţară. Totodată, Paşcan a avertizat că românii au un spor natural negativ. Ţineţi cont că România are un spor demografic negativ, ţineţi cont că predicţiile legate de demografie demonstrează că, în următorii 50 de ani, şi românii, şi maghiarii, vom ajunge minoritari pe aceste meleaguri, vom fi dominaţi de etnia romă”, a afirmat el. Noi credem că totuşi exagerează mai ales că într-o ţară europeană nu se poate vorbi

Vise măi Şoni dragă

Reprezentanţii maghiarilor din Consiliul Local fac dese vizită în capitala Ungariei pentru schimburi de experienţă.

de dreptul libertăţii în ceea ce priveşte vânzarea sau cumpărarea de terenuri. Faptul că românii nu au reuşit în ultimii 20 de ani să pună pe picioare o agricultură capabilă să exploateze terenurile a­gricole. Şi mai ales, cum poate vorbi despre probleme demografice reprezentantul unui guvern care favorizează traiului pe baza alocaţiilor pentru copiii nou născuţi?

Liviule eu ţi-am zis că draga de ANI nu e bună la nimic da tu repede Batman-Batman. Acum simţi incompatibilitatea pe pielea ta

Albeta Ionescu

Andras pune o vorbă şi tu la şefu tău de la Bucureşti că poate mă scapă de necaz

Peti Andras şi Liviu Todoran, doi edili locali care uită de etnie atunci când este vorba de interesa sau au probleme de rezolvat

Vizită iubăreaţă la fraţii din Budapesta

Primarul nu pregetă să-şi arate latura multiculturală şi transpartinică în relaţiile cu fraţii ungureni de peste Tisa. Mai precis, edilul din Târgu Mureş însoţit de fratele ungur întru administraţie Csegzi Sandor s-au deplasat la jumătatea lunii până în sectorul XI al capitalei vecine pentru a participa la „Ziua Sectorului”, un eveniment care echivalează „Zilele oraşului” în varianta târgumureşeană. Cei doi edili au dat o informare în ultima şedinţă de CL. Vă cităm din concluziile enunţate acolo: „Au fost studiate împreună oportunităţile practice în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiei de înfrăţire şi au fost propuse soluţii concrete referitoare la modalităţi de dezvoltare a legăturilor în domeniul cultural. Se doreşte ca înfrăţirea dintre cele două autorităţi să se materializeze prin schimburi de experienţă în diferite domenii de activitate cum ar fi: educaţia, servicii sociale şi dezvoltare economică”. Noi nu am înţeles următoarele: care sunt aceste oportunităţi la concret, unde sunt soluţiile şi cu ce ne ajută pe noi schimburile de experienţă care sunt de fapt excursii plătite pe bani publici.

Impactul discursului lui Bui asupra patrioţilor târgumureşeni

Ziua naţională a României a fost ca de obicei extrem de interesantă mai ales în discursurile oferite de autorităţi. Primul care a luat cuvântul la microfonul instalat în Piaţa Victoriei a fost directorul de la Papiu, inconfundabilul Simion Bui. Cu accentul său ultra-tradiţional, profesorul a încântat mulţimea cu un speach istorico-naţionalist. Ne-a vorbit despre naşterea naţiunii, despre trecutul glorios şi înaintaşii noştri. Nu s-a bâlbâit, nu a făcut vreo gafă, într-un cuvânt a avut un adevărat succes. După ce şi-a terminat treaba, directorul a plecat însă repejor să facă o baie de mulţime pentru a „măsura” modul în care spectatorii l-au înţeles. A strâns sute de mâini, a sărutat zeci de obraji, a primit nenumărate felicitări, a roşit la complimente. Gura lumii spune că directorului îi cam plac periajele şi că nu se satură de ele. Noi spunem că respectiva gură este doar răutăcioasă. Sic!

A8 pentru un driver de top

Aţi uitat de existenţa lui Florea junior? Noi nu! Aşa că am verificat ce mai este nou în parcul auto al beizadelei de Târgu Mureş. Noua achiziţie este un bolid marca Audi A8, în valoare de 50-60 de mii de euro cu care tânărul împătimit al şoselelor se plimbă prin târg şi nu numai. Noi ne întrebăm numai de unde şi-a permis el o astfel de maşină pe care şi-a botezat-o sugestiv cu numele de WEB (nu ştim dacă are vreo legătură cu proiectul de digitalizare a oraşului, atât de mult trâmbiţat de edilii locali?!). Doar nu din veniturile proprii care sunt în acest moment inexistente (conform declaraţiei de avere a tatălui). Oare salariul umil de edil local ajunge pentru achiziţionarea unui astfel de bolid?


4

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

una caldă, una rece

“Fibula de la Suseni” acordată în premieră unui om de afaceri

“Reactivarea lui Blaga este o confirmare a faptului că PDL nu doreşte şi nu dispune de resurse performante ale tinerei generaţii pentru schimbarea vechii gărzi comuniste. UDMR de asemenea, a demonstrat încă odată faptul că nu se dezice de la guvernare, rămânând ancorat de barca care-i sa­ tisface condiţiile politice iar USL a demonstrat că nu vinde acestuia interesul naţional.” Ionela Ciotlăuş, preşedintele PNL Târgu-Mureş „Sunt membru PNL de şapte ani şi m-am înscris la liberali pentru că aveam mulţi prieteni şi pentru că mi-a plăcut doctrina, precum şi principiile Partidului Naţional Liberal.” Alexandru Gyorgy, preşedintele TNL Târgu-Mureş “Trăim astăzi isteria şi o dezbinare făcută de cei care confundă valorile cu isteria încât nunţi de interlopi sau de capete încoronate vin să fie în contrabalans cu ceea ce înseamnă valorile acestei naţiuni. Vă spun aceste lucruri pentru că nu cred că mai trebuie să treacă mult timp să înţelegem cu toţii că ceea ce nu s-a făurit cu glonţul se făureşte cu banul.” Dorin Florea, preşedintele PDL Mureş “Ieri mă uitam la invazia de dive de la TV, din preziua Zilei Naţionale. E o Românie gregară, volubilă în exces.” Marius Paşcan, prefectul judeţului Mureş „Întotdeauna am luptat pentru un aparat, un medicament care lipsea. Nu pot înţelege de ce reprezentanţii mei lucrând la Ministerul Sănătăţii pot repartiza patru angiografe la Bucureşti şi niciunul în Târgu-Mureş.” Prof. dr. Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie Intervenţională a SCJU Târgu-Mureş “Dar ministrul Tabără a avut o ieşire care nu a fost bună, a făcut o conferinţă de presă, şi a avut o expresie care credem noi că a greşit afirmând-o, şi apoi a încercat să o scalde, dând vina pe Agrostar, cum că ar fi implicat politic în acesta acţiune de protest. A spus ceva de genul, cui nu-i convine, să-şi taie vacile.” Iacob Boca, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Mureş

Mircea Oltean, “Trage şi Face” performanţă la IRUM Directorul general al fabricii IRUM Reghin, ing. Mircea Oltean, a primit joi, 1 decembrie, Diploma de Excelenţă şi “Fibula de la Suseni”, distincţie acordată în premieră unui om de afaceri de către Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş. “Fiecare, într-un fel sau altul, contribuie la bunăstarea acestui judeţ”, a spus prefectul Marius Paşcan referindu-se la cele trei personalităţi cărora li s-a oferit distincţia “Fibula de la Suseni”: ing. Mircea Oltean, prof. univ. Mircea Roman directorul staţiunii de cercetare Semtest BVN Sângeorgiu de Mureş şi prof. univ. dr. Szabo Bela - şeful Clinicii de Obstretică - Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. Mircea Oltean este absolvent al Universităţii “Transilvania” din Braşov, Secţia maşini - unelte, promoţia 1985. La terminarea studiilor, s-a angajat la Intreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb din Gheorgheni, devenind în patru ani şef al atelierului de proiectare, iar ulterior şef de secţie. În 1989 s-a transferat cu familia la Reghin, ca şef de aprovizionare şi apoi şef de secţie până în 1997, iar din 1999 este preşedinte al Con-

siliului de Administraţie şi director general al IRUM Reghin. Compania condusă de ing. Mircea Oltean produce Tractoare Articulate Forestiere şi are în prezent 400 de angajaţi. “Mă simt onorat că într-o companie atât de select îmi sunt apreciate eforturile pe care le-am făcut în ultimii ani. Acest lucru probabil că mă va impulsiona ca în activităţile ulterioare să depun o muncă de calitate care să ducă la dezvoltarea industrială a zonei, precum şi la creşterea nivelului şi prestigiului judeţului Mureş, al României, pentru a putea fi mândri că suntem mureşeni şi români. Vreau să le mulţumesc celor care au crezut că astăzi trebuie să primesc această distincţie, vreau să mulţumesc tuturor colaboratorilor mei fără de care astăzi nu eram aici şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc familiei care a fost alături de mine în toate activităţile mele”, a afirmat directorul general al IRUM Reghin, companie al cărei slogan este “IRUM, Trage şi Face.”

Secretele reuşitei în afaceri

Laudatio-ul a fost citit de conf. dr. ing. Ale­ xandru Pozdârcă, care a creionat atât personalitatea lui Mircea Oltean, cât şi interesul arătat pentru oameni la IRUM Reghin. “IRUM nu reprezintă un loc de muncă oarecare. În

Cuceriri ştiinţifice pentru zootehnie

Recunoaşterea activităţii unui colectiv

“Mă onorează faptul că am fost unul dintre cei care astăzi (joi, 1 decem­ brie – n.r.) am primit această Diplomă de Excelenţă şi “Fibula de la Suseni.” (…) Încercăm să impunem o anumită rânduială în agricultura, în zootehnia mureşeană. Pe de altă parte suntem şi cei care încercăm să oferim celor care beneficiază de munca noastră de cercetare, de dezvoltare, de progres a creşterii animalelor, ultimele cuceriri ale ştiinţei.” Prof. univ. Mircea Roman

“Consider că această distincţie nu este altceva decât o recunoaştere a activităţii unui colectiv pe care îl conduc, pentru că aceste succese nu s-ar fi putut realiza fără aportul colectivului. (…) 80% din naşteri se petrec în mod natural, fără ajutorul nostru. Pentru restul de 20% intervenim noi, deci încă nu suntem la 100%. Acest procentaj ca să fie cât mai bun depinde foarte mult de noi şi eu consider că prin activitatea noastră în continuare vom face totul ca lucrurile să fie aşa cum trebuie.” Prof. univ. dr. Szabo Bela

Mircea Oltean, alături de soţia Violeta şi fiul Andrei IRUM vezi încă de la intrare grija pentru om şi pentru natură. Despre Mircea Oltean oricine din companie vorbeşte cu mare respect şi încredere. L-am întrebat pe domnul director Oltean care sunt condiţiile unei reuşite în afaceri. Primele trei condiţii care i-au venit în minte au fost: să cunoască bine domeniul afacerii, să fie corect cu colaboratorii şi să fie un om muncitor”, a subliniat conf. dr. ing. Alexandru Pozdârcă.

Susţinere din partea familiei

Directorul general al IRUM Reghin a fost susţinut de soţia sa, Violeta Oltean şi de fiul său Andrei Oltean, prezenţi amândoi în Sala mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureş. “Mă onorează această recunoaştere şi sunt mândră că şi soţul meu a fost nominalizat pentru această distincţie. Cred că este una pe merit, pentru că munceşte mult. Consi­ der că soţul meu prin firma IRUM a devenit un partener cu gust pentru afaceri reale şi cu viitor. Nu demult a lansat la Reghin un nou produs marca IRUM, TAF 2011 M, care e un produs creat local la un nivel tehnolo­ gic foarte ridicat, atât calitativ cât şi estetic, cu care ne putem bate cu competitorii din vestul Europei”, a declarat Violeta Oltean.

Alex TOTH alextoth@zi-de-zi.ro

Extratereştrii lui Bako Laszlo revin la Consiliul Local! Surprins în urmă cu patru ani, mai exact în data de 6 septembrie 2007, de paparazzii de la fotogalerie.ro, în timp ce îşi exersa talentele de desenator la o şedinţă de Consiliu Local, Bako Laszlo, director în cadrul Primăriei TârguMureş a “comis-o” din nou. Bako Laszlo la 6 septembrie 2007

Prezent la şedinţa Consiliului Local de miercuri, 30 noiembrie, vechiul şi fidelul nostru colaborator Homer Şomer a realizat, deghizat fiind de această dată în consilier local, imagini inedite cu directorul-desenator care din cauza plictiselii şi pe fondul ciondănelii tradiţionale între edili, s-a lăsat dus de valul creaţiei, creionând diverşi omuleţi care aduceau a extratereştri... Curios, la finalul şedinţei, în apropierea scaunului pe care a stat funcţionarul, diabolicul nostru colaborator a găsit pe jos şi o foaie bogată în versuri. Pe care - evident - le redăm, necenzurate, în rândurile care urmează!

Cer de la noi tot mai multe, Salariile le-au „îngheţat”, Nimeni nu vrea să ne-asculte... Dorine, du-te la Senat!

Istenem, ce plictiseală! Ia să m-apuc de desenat, E stres şi bălăcăreală... Dorine, du-te la Senat!

Simt nevoia de-o schimbare... Dorine, du-te la Senat!

Aş vota primar un marţian, Extraterestru nepătat, Fără fiţe de politician... Dorine, du-te la Senat! PDL-u-i tot mai tare, Deşi n-are niciun bărbat,

Bako Laszlo la 30 noiembrie 2011

Votul e pe interese, Iar şedinţele de rahat, Certurile tot mai dese... Dorine, du-te la Senat! USL-iştii sunt cam varză, Le lipseşte-un candidat, Dacă vrei să fii pe fază... Dorine, du-te la Senat!

Homer Şomer


5

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

cum se dă cu stângul în dreptul

Georgescu: „Avem negocieri cu primari ai USL” C.G.: Am purtat mai multe discuţii cu activişti, reprezentanţi în anumite structuri publice şi chiar cu primari din judeţ. Pot să vă spun doar că rezultatul este extrem de interesant.

Marginalizat în PSD a decis că acum este momentul propice unei schimbări de tabără. A ales UNPR unde a ajuns peste noapte prim-vicepreşedinte al filialei judeţene. Vrea să ducă partidul în topul preferinţelor electoratului şi îi invită pe toţi nemulţumiţii din USL să-i urmeze exemplul. Spune că UNPR vrea să racoleze primari din USL şi în judeţul Mureş. Mai multe în interviul de mai jos cu Cristian Radu Georgescu. Reporter: De ce aţi plecat din PSD şi aţi ales UNPR? Cristian Georgescu: Am considerat că cel mai important lucru pe care trebuie să-l fac este să nu-mi închei cariera politică înainte de vreme. Chiar dacă în PSD ea s-a terminat la dorinţa altor factori. Motivul a fost înlocuirea mea din funcţia de secretar pe resurse umane pe care o ocupam la nivel naţional în PSD. Mai ales că eu am fost cel care a dezvoltat un sistem de gestiune al membrilor de partid din toată ţara, sistem care funcţionează foarte bine şi în acest moment pe un model fiabil şi modern, în regim online. Mai trebuie avută în vedere marginalizarea mea şi la nivel judeţean unde nu sunt consultat cu nimic în ceea ce priveşte treburile partidului. Aşa că am înţeles că nu mai sunt dorit de către actuala conducere şi am plecat din calitatea de simplu membru la PSD. M-am înscris în UNPR pentru că în viziunea mea în acest partid se poate construi o alternativă la PSD, modernă şi fiabilă. USL este o struţo-cămilă, care are doar un singur scop, acela de a pune mâna pe putere prin înlăturarea preşedintelui Băsescu. Alianţa este una nenaturală între un partid de dreapta cum este PNL şi unul de stânga ca PSD, şi va avea mari probleme în a-şi duce la bun sfârşit proiectele cu care se laudă la acest moment. Sincer, eu m-am rupt greu de PSD unde am lăsat mulţi prieteni, şi am investit multă muncă.

Avem o discip de par lină tid de sorgint e „milita ră”.

Rep.: Alţi nemulţumiţi social-democraţi vor repeta gestul dumneavoastră cumva? C.G.: În UNPR sunt aşteptaţi toţi oamenii de calitate care au făcut sau nu politică. Oameni verticali, pe care structura actuală îmburghezită a PSD i-a marginalizat fără nicio explicaţie.

Rep.: Partidul dumneavoastră este perce­put ca un satelit al PDL. Sunteţi servitori sau parteneri? C.G.: Eu cred că între PDL şi UNPR trebuie să fie o relaţie de colaborare cât mai bună şi mai utilă. În acelaşi timp noi trebuie să ne distanţăm de PDL cu proiecte proprii pe care trebuie să le avem. Sunt foarte mulţi oameni de calitate în partidul nostru pentru că la noi se pune accentul pe calitate şi nu pe cantitate. UNPR se doreşte a fi un partid responsabil, care urmăreşte bunăstarea oamenilor şi respectul faţă de aceştia, combinat cu o disciplină de partid de sorginte „militară”. Rep.: La alegerile viitoare veţi candida în nume propriu sau pe lângă PDL? C.G.: Obiectivul nostru clar din acest moment este de a ne organiza la nivelul tuturor localităţilor. După aceasta vom începe negocierile în ceea ce priveşte alegerile viitoare. Vom avea candidaţii noştri, mai ales că avem suficient timp pentru a ne organiza şi a ne pregăti pentru această bătălie electorală. Rep.: Fostul preşedinte al PSD, Ovidiu Natea se implică în UNPR? C.G.: Ovidiu Natea este un om pe care îl respect foarte mult din toate punctele de vedere. Am onoarea de a mă consulta cu el, am primit sfaturi preţioase de la el. Din câte ştiu eu nu este în acest moment interesat de o implicare politică.

Rep.: UNPR se ocupă prin ţară cu vânarea de primari PSD şi PNL. La noi cum stă treaba?

Ionel ALBU

Vass: „Duc o luptă împotriva unui primar care trebuie schimbat” După ce l-au ales cu câteva săptămâni în urmă drept candidat al UDMR la primăria Târgu Mureş, medicul Vass Levente a primit şi sprijinul aşteptat cu înfrigurare al organizaţiei conduse de Laszlo Tokes. Aşa că reprezentantul formaţiunilor maghiare a şi ieşit la atac, criticând cu foc actuala administraţie locală a oraşului. Conform spuselor lui Vass, actualul primar nu a susţinut cum trebuie dezvoltarea oraşului, fiind principalul vinovat pentru lipsa locurilor de muncă, pentru migraţia târgumureşenilor din ultimii 20 de ani. „Dacă în 1990 aveam aproximativ 190 de mii de locuitori în municipiul reşedinţă de judeţ, după publicarea rezultatelor ultimului referendum vom vedea că am mai rămas cu nici 130 de mii. Asta înseamnă că oraşul a scăzut ca populaţie cu un număr de locuitori echivalent cu dublul populaţiei Reghinului. Toate aceste date statistice sunt un indicator relevant pentru a arăta calitatea actului administrativ al actualului primar”, a declarat udemeristul. Preşedintele UDMR Mureş Kelemen Atilla, fost şi el candidat la primărie în urmă cu 7 ani, a subliniat alte probleme existente în Târgu Mureş. „Nu avem centuri ocolitoare

Mureş”, a declarat Jakab Istvan, preşedintele CNMT Mureş. În plus, CNMT şi UDMR vor sprijini un candidat comun la Consiliul Judeţean Mureş. „Avem un acord de principiu pentru un candidat comun la CJ. Nu avem încă un nume la această dată dar ne vom consulta şi vom decide şi acest lucru”, a declarat Jakab. „Eu vin din zona societăţii civile aşa că mă bucur foarte mult de această înţelegere între un partid şi un ONG. Cred că se poate câştiga Primăria pentru noi târgumureşenii, indifernt dacă suntem români sau maghiari”, a adăugat Vass.

„Este îng rijorător faptul că a scăzut populaţia oraşului cu aprope o treime în ultimii 20 de ani”

Florea depăşit de „penalii” Apostu şi Scripcaru

Conducerile UDMR şi CNMT Mureş s-au înţeles: Vass Levente va fi candidatul comun pentru Primăria Târgu Mureş ale oraşului iar primarul preferă să dea vina pe alţii deşi este în acest moment la sfârşitul celui de-al treilea mandat. În primul său mandat a dat vina pe Fodor iar acum găseşte alţi ţapi ispăşitori. Noi credem că se ştie cine este principalul vinovat pentru situaţia existentă”, a declarat deputatul. Deşi s-au înţeles asupra numelui candidatului la Primărie, liderii celor două formaţiuni nu au fost dispuşi să dezvăluie amânuntele înţelegerii: câţi consilieri vor avea unii şi câţi alţii. Noi avem câteva bănuieli dar

at ăzbun simt r cum ă m cut a u unu Şefu’ e ce ne-aţi fă u i. r n t a n e pe 100 d

momentan le vom ţine pentru noi!

Alianţă „pentru comunitate” a CNMT

Organizaţia înfiinţată de episcopul reformat, actualul europarlamentar Laszlo Tokes şi-a declarat sprijinul necondiţionat la adresa medicului târgumureşean. „Am ajuns la un acord prin care am convenit ca să-l sprijinim pe dr. Vass Levente drept candidat al tuturor maghia­ rilor din Târgu Mureş pentru primăria Târgu

Un alt aspect sesizat de candidatul UDMRCNMT la primăria Târgu Mureş este faptul că oraşul este înapoiat din punct de vedere economic, comparativ cu alte oraşe transilvănene: Cluj şi Braşov. „Dacă ajung să compar municipiul nostru cu celelalte două reşedinţe ale judeţelor vecine pot spune fără tăgadă că am rămas cu mult în urmă. Nu este suficient ca oraşul să fie curat şi pavat. Acestea sunt lucruri normale. Ar fi bine să avem mai multe investiţii care să aducă locuri de muncă, deci bunăstarea populaţiei. Vorbind de investiţii: aţi mai auzit ceva de IBM?”, a declarat candidatul UDMR.

Albeta Ionescu

Nu ştiu cum se face că dimineaţa când merg la lucru abia văd 2 metri în faţa de atâta ceaţă. Şi totuşi Combinatul nu poluează conform măsurătorilor noastre!

nu am dreptate eu. Zi tu măi Barczi dacă pără ţara înainte cum ne şi Vin străinii i ca să-i concurez. să fac eu suficienţi ban arabi...! de lor ma Ma

Reprezentanţii guvernului în teritoriu au aflat abia acum despre faptul că vin străinii şi ne cumpără terenurile. Restul populaţiei cunoştea acest amănunt de ceva vreme...

Şeful peste protecţia mediului mureşean, Dănuţ Ştefănescu nu mai vede bine ceaţa din centru oraşului din cauza luminii venite ministerial din Bucureşti.


6

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

homo tehnicus

Echipa „tigrilor” de la BC Mureş are un nou tehnician „Băieţi, ascultaţi aici, am vrut schimbare, hai să jucăm. Dacă nu, va fi jale, urmăm noi pe listă. Scheme, nescheme, s-o punem în coş”

„Corect, altfel ne vom uita doar cum ne sărăceşte coşul zilnic”

Noul antrenor al divizionarei A de baschet masculin BC Mureş, Srecko Sekulovic a sosit la Târgu-Mureş în cursul după-amiezii de joi, dar echipa va fi condusă deocamdată de secunzii Szászgáspár Barnabás şi George Trif. Sekulovic nu dorea să se implice în pregătirea meciului de la Sibiu, lucru de înţeles înaintea unei partide dificile, când acesta nu cunoştea echipa. Aceasta a trecut cu bine ultimul examen cu antrenorul Deri Csaba pe bancă. După o evoluţie foarte modestă la Bucureşti, care a adus şi a

„Am prins-o şi n-o mai las, să vadă noul antrenor că merit să joc mai mult”

„Ia-o Virgile, că-ţi ţin spatele”

„Bin unde e, da’ -i ? că vi Uite ne!”

treia înfrângere în faţa celor de la Dinamo, „tigrii” s-au relaxat cu o victorie în faţa celor de la CSŞ Giurgiu, după care şi-au luat adio de la fostul antrenor, unii cu regrete, alţii... Băieţii au dat dovadă de fair-play şi şi-au făcut treaba. Misiunea dificilă din deplasarea de la CSU Atlassib Sibiu a rămas însă deocamdată mai mult pe umerii jucătorilor experimentaţi ai unuia dintre loturile considerate printre cele mai valoroase ale campionatului. Evident, şi pe a secunzilor, ambii foşti jucători ai BC Mureş. (M.V.)

„Sunt cel mai vechi aici, pe mine contaţi la greu domnu’ preşedinte, dar ar fi bine să simtă şi contul meu”

„Ţine-l bine, că vin. Oricum, când sar eu, nimeni nu mă mai prinde”


7

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

strop de sport

Acasă lei, afară mieluşei

CSU Medicina, în foc continuu

Formaţia feminină de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş a pierdut prima manşă din cadrul turului doi a Challenge Cup, în deplasare, în faţa formaţiei spaniole Valeriano Alles Menorca cu scorul de 3-1 (2519, 21-25, 25-20, 25-15). Setul câştigat de elevele antrenorului Luka Valerjan, dar mai ales prestaţia echipei mureşene dau speranţe de calificare „medicinistelor” pentru returul care va avea loc miercuri, 7 decembrie, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. Câştigătoarea dublei întâlniri se va califica în faza 16-imilor competiţiei. Pentru „medici­ niste” urmează, tot pe teren propriu, de această dată în Sala UMF, după alte trei zile, sâmbătă, 10 decembrie, partida de campionat cu o mai veche rivală, VC Unic Piatra Neamţ, din cadrul etapei a VII-a a campionatului intern.

Deţinătoare absolută a monopolului la fotbalul în sală din România, campioa­ na, City’us Târgu-Mureş a revenit acasă de la turneul din Portugalia şi se răzbună pe conaţionale. După ce au ratat calificarea din grupa disputată la Lisabona, după o evoluţie totuşi în creştere faţă de ediţia precedentă, mureşenii şi-au reluat competiţiile interne. De fapt doar una, Cupa României, deoarece în etapa disputată în campionat au avut liber, adversara fiind retrasă. În Cupă, trofeu care se află de patru ani în vitrina clubului, au avut ca adversară, de fapt victimă, formaţia clujeană CFF Clujeana. Scăpaţi de grijile competiţiei internaţionale, cu preşedintele Sorin Ţerbea revenit pe meleagurile natale, probabil şi cu restanţele la plăţi reduse, mureşenii s-au distrat cu adversarii. Aceştia au reuşit să opună rezistenţă la începutul fiecărei reprize o bună bucată de vreme. După ce gazdele s-au întrecut în nimerirea barelor porţii la 1-0, când au greşit ţinta şi au trimis mingea în plasă, au schimbat partitura şi au început să se întreacă în goluri. O duzină, echilibrat, câte şase de repriză. Până în ultimele secunde, când socoteala a fost din nou dată peste cap de al 13-lea gol. Ghinion !

(M. V.)

Se cere mărirea bugetului FC Municipal Cluburile au alocate tot felul de fonduri, pentru diverse cheltuieli, dar nicăieri nu sunt alocate fonduri şi pentru eventuale daune provocate altora. Terenul de antrenament al divizionarei A de fotbal FC Municipal şi drumul care trece la doar cinci metri de linia de margine este separat de un gard mult prea mic şi mingea trece uşor peste. Poate fi luat în glumă faptul că aceasta poate lovi pe cineva, dacă nu este atent. La un meci al juniorilor care jucau pe acesta, a venit cu o minge în mână o doamnă. Nu voia nici să joace, nici să vadă partida, ci să fie despăgubită pentru oglinda retrovizoare a maşinii pe care i-a rupt-o mingea. Dacă intra în panică şi producea un accident, se

punea întrebarea. Oricum, a dat dovadă de fair-play returnând mingea, care era probabil mai scumpă decât repararea oglinzii. Cu doar câteva zile înainte, în acelaşi loc, un biciclist era aproape să fie lovit de un balon trimis peste gard. Şi acesta a dat dovadă de acelaşi spirit, a oprit şi a trimis mingea înapoi. Poate şi-a pus după aceea întrebarea, dacă îl lovea şi cădea în faţa unei maşini. Dacă se va petrece un astfel de eveniment, probabil se vor lua şi măsuri. A gardului, bineînţeles. Până atunci, vor trebui alocate fonduri pentru daunele provocate. Puţin probabil ca cei care dau peste gard să fie sancţionaţi. Poliţia, chiar la post, va putea doar constata.

D.Ţ.

„Municipalele” încheie distracţia

Formaţia de fotbal feminin FC Municipal Târgu-Mureş a încheiat duminică turul Ligii I, Seria Est, cu o deplasare, la Braşov, în compania formaţiei locale Blue Angel Cristian, un nume care numai la fotbal nu ne face să gândim. Mureşencele se apropie de suta de goluri înscrise, cu o medie de peste nouă de etapă şi doar două primite. Adevăratele examene vor veni însă după încheierea returului, când în turneul play-off se vor întâlni cu echipele care se distrează la rândul lor în Seria Vest, cum este CFF Olimpia Cluj, campioana ultimei ediţii.

www.ziaruldemures.ro


8

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

citire humanum est

Alexandru Cistelecan, de 60 de ani în slujba limbii române Dacă tot am fost la Bucureşti să-i ascultăm pe americani despre puterea poveştilor, despre cum pot fi ele puse pe hârtie şi povestite altora, musai să luăm şi noi ce e frumos din jurul nostru şi să-l împărtăşim şi celorlalţi. Ne-am uitat în jur şi am început să căutăm oameni faini cu poveşti frumoase, despre viaţă, despre noi, despre ce vreţi voi, aşa, ca să găsesc şi eu o rimă. Primul întâlnit a fost un politician, şi am renunţat din start. Ce poveşti am putea scrie despre cineva care pune umărul la toată porcăria asta de timp prezent. Am încercat un om de afaceri, potent financiar, dar şi aici ne-am împotmolit, călăuză ne-a fost un cântec de pe vremuri care zice cam aşa : „Lumea comercială ce minte şi înşeală, ne vor geambaşi de gală cu preţ urât.” Dacă nici aici nu se poate, am căutat un actor, un artist, dar din păcate e prea trist că sala de spectacol e tot mai goală şi nu-l mai prea bagă nimeni în seamă, iar colegii lui ceva mai în vârstă se duc la culcare brusc şi prea devreme. Medicul e în sala de operaţie, şi am ajuns în cele din urmă la un profesor. Şi nu unul oarecare, ci unul foarte iubit atât de colegi cât şi de elevi. Cu atât mai mult că a împlinit şi o vârstă frumoasă de 6 decenii, petrecută în

Alexandru Cistelecan, primind diploma şi medalia UPM, dar mai ales respectul celor care ar trebui să mulţumească providenţei că au un asemenea profesor în cadrul universităţii slujba frumuseţii şi sănătăţii limbii şi literaturii române. Este vorba de profesorul Alexandru Cistelecan, care a împlinit vineri, 2 decembrie, frumoasa vârstă de 60 de ani, prilej cu care Universitatea „Petru Maior”, locul unde are gri­jă de studenţi să nu derapeze prin minunata limbă şi literatură română, i-a făcut un frumos cadou, organizând un simpozion de literatură română contemporană dedicat distinsului profesor.

„Tinerii trebuie convinşi să citească”

Trecem peste diplomele şi medaliile oferite distinsului profesor şi ne rezumăm la pildele pe care acesta le-a oferit celor prezenţi în Aula UPM, în special studenţilor, care au venit la momentul aniversar. Le-a reamintit acestora despre importanţa lecturii, una din cele mai frumoase şi mai minunate căi de a pătrunde într-un univers

în care putem afla unde ne e locul şi care ne e lungul nasului. Diplomele vin şi pleacă, timpul îşi aşterne praful peste ele, dar lectura, e cea care ne împinge frumos spre o lume şi mai frumoasă. „Un coşmar la nivelul ultimilor ani, este cum săi facem pe tinerii studenţi să mai citească, cum să le găsim o motivaţie care să pară a lor, să nu trebuiască noi să venim cu documente abstracte care lor nu le spun nimic. Eu mereu încerc să-i conving că trebuie să citească, pentru folosul lor, pentru viaţa lor, pentru multe ce ţin de ea, şi nu cred că am reuşit”, le-a spus profesorul Cistelecan celor prezenţi.Îndrăznim, cu scuzele de rigoare, să-l contrazicem oarecum pe domnul profesor, mulţi dintre elevii săi au învăţat din pilda acestuia şi nu doar că au citit, dar au şi scris, publicând cărţi, care au ieşit în lume, ultima fiind cea a Cristei Bilciu, trecută prin botezul Târgului de Carte Gaudeamus din Bucureşti. Au mai fost personalităţi la UPM, distinse cu tot felul de Doctor Honoris Causa, dar parcă evenimentul de săptămâna trecută a fost unul mai de suflet, avându-l în prim plan pe profesorul Cistelecan, un adevărat ghid demn de tot respectul în călătoria cunoaşterii pe tărâmul limbii şi literaturii române. Cel mai frumos cadou pe care îl putem oferi profesorului Cistelecan este acela de a ne apleca din când în când către lectură, către limba română şi respectul cuvenit acesteia. Îl vom găsi acolo la intrare, ne va da frumos bună ziua şi ne va călăuzii paşi către drumul cel bun. La Mulţi Ani domnule profesor!

Alin ZAHARIE

Veniri şi plecări cu sfinţi şi speranţe în luna decembrie A venit şi Sfântul Andrei, a venit şi Ziua Naţională, şi cum era logic şi firesc, au şi trecut. Ce nu e chiar logic e că nu prea au lăsat nimic în urmă, poate doar ceva party-uri, unde cei cu numele Andrei sau Andreea au avut ceva facilităţi. Şi de această dată nu am învăţat nimic din însemnătatea acestui sfânt, şi legătura noastră cea mai importantă cu divinitatea. Apoi a venit şi Ziua de 1 decembrie cu aceleaşi depuneri de coroa­ ne, lipsite de trăire, cu accent pus doar pe imagine. Noroc cu cei de la Liceul Sportiv din Târgu Mureş care au adunat pe aceeaşi scenă toate liceele din oraş şi au cinstit cum se cuvine Ziua Naţională la Casa Eminescu. Deci două sărbători au venit şi au trecut ca acceleratul prin gara Târgu Mureş, iar mulţimea s-a bucurat de ceva zile libere, în rest mai nimic. Ce e dus, dus rămâne şi trebuie să privim înainte, şi ne aşteaptă altă sărbătoare, cu un Moş pe nume Nicolae care vine cu sacul la cei cuminţi. Aceştia trebuie doar sa-şi lustruiască ghetuţele, să facă dovada că nu au făcut prostii şi vor intra în posesia darurilor de

Prefectul Marius Paşcan, un posibil Moş Nicolae capabil să satisfacă toate dorinţele celor cuminţi pe funcţiile lor la moşu. Ce ne facem cu cei care nu au fost chiar aşa de cuminţi, care aşteaptă şi eu ceva în ghetuţe ? Nu doar copiii se bucură de darurile moşului, şi cei mari stau cu papucii lustruiţi da de pică ceva de la el. Şi aici, sunt două categorii, unii care au fost cuminţi şi alţii la polul opus. Paradoxul e că tot cei care nu prea au fost cuminţi se vor bucura de cadouri, iar cei care au stat cuminte în banca lor vor aştepta în za-

dar. Se pare că preferinţele moşului timpurilor noastre prezente s-au cam schimbat, prioritate având aspectul politic. Sigur că Moşul e unul apolitic, dar e tras pe sfoară de cei care decid. Săracu Moş, vine şi el o dată pe an, la început de decembrie, şi trebuie să se ghideze după cum vor alţii. Ar vrea el să fie darnic cu toată lumea dar nu se poate. Chiar şi cadoul numit buget e altfel conceput să îi bucure pe unii şi să-i lase cu gura căscată pe ceilalţi. Nu e chiar corect, ca tot cei răi să primească iar cei cuminţi să tot aştepte. Cu ce au greşit şcolile, spitalele, şi cei care le populează şi cu ce sunt mai presus reparaţiile de drumuri, iluminatul public sau cine ştie ce alte lucrări păstorite de oameni puşi bine pe lângă cei care trag sforile. Nicolae dragă, avem un sfat, dacă te încumeţi să vii şi pe la noi. Nuţi cerem prea mult, doar nişte înţelepciune să ne dăm şi noi seama de ce ni se întâmplă şi de ce suntem tot fentaţi de darurile tale. Nu de alta dar la anul, pe vremea asta se anunţă mulţi moşi care au început încă de pe acuma să ne promită cadouri multe.

Cere şi nu ştim dacă ţi se va da!


9

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

of, inimioară!

Sănătatea mureşenilor pe ultimul loc în interesul politicienilor Lipsa de interes a autorităţilor, faţă de problemele reale ale comunităţii a devenit deja o tradiţie în România. Nici sănătatea românilor nu este aşa de importantă, se pare, de vreme ce politicienii ştiu doar să vorbească, nu şi să treacă la fapte. Săptămâna trecută a avut loc la Târgu Mureş o manifestare la Casa de Cultură Mihai Eminescu din Târgu Mureş, unde s-a lansat campania de informare „Salvează-ţi Inima! Salvează-ţi Viaţa!” lansată de Asociaţia Prolegalitatea şi Asociaţia Transilvană de Terapie Transvasculară şi Transplant Kardiomed, în colaborare cu colectivul Clinicii de Cardiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Aici, pacienţilor cardiaci li s-au oferit informaţii despre drepturile pe care le au ca şi suferinzi de boli cardiovasculare şi în special de infarct miocardic acut, precum şi posibilităţile terapeutice existente în prezent pentru asistarea bolnavilor cu infarct miocardic. A fost plină ochi sala, cu pacienţi un publicului larg, dar fără politicieni. Organizatorii au prezentat riscurile pe care le au bolile cardiovasculare, în special infarctul miocardic acut, simptomele pe care le ai atunci când eşti în situaţia de a deveni victima unui infarct miocardic acut, dar şi cât de esenţial este să ajungi în maxim 12 ore de la apariţia primelor dureri la serviciul de urgenţă.

Legislaţia românească se aplică mai bine pe hârtie

Legislaţia românească care apără drepturile pacientului cu infarct miocardic acut, plătitor

de asigurări de sănătate, a fost alt subiect abordat, în ideea în care legea conferă drepturi scriptic, însă nu şi faptic. Un pacient aflat în stare critică are dreptul la transport de urgenţă cu ambulanţa, îngrijiri medicale de calitate cu ajutorul unui aparat medical performant. Clinica de Cardiologie Intervenţională din cadrul SCJU Târgu Mureş are în dotare aproape totul, mai puţin aparatura foarte performantă. Există două angiografe (n.r.- aparat complex care permite investigarea vaselor de sânge, precum şi intervenţii chirurgicale neinvazive), unul din anul 1980 care este deja casat, iar celălalt care funcţionează din anul 2000, cu câte o defecţiune din când în când. Dar totuşi îşi serveşte „patria”. Pentru că tot am aderat la Uniunea Europeană, ar fi necesar ca şi pacientul român să fie tratat ca şi pacient european, adică să beneficieze de servicii medicale de calitate. Dacă în alte ţări europene angiograful este schimbat odată la cinci ani, la noi perioada de funcţionare este dublă pentru a face economie.

Munca pentru binele pacienţilor e ca o luptă cu morile de vânt.

Infarctul miocardic nu ţine cont de funcţia omului

S-au făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru un nou angiograf. Demers fără nici un rezultat. S-a apelat la vocea poporului, prin strângere de semnături în cadrul campaniei „Salvează-ţi Inima! Salvează-ţi Viaţa!”. Pacienţii au răspuns pozitiv, dar printre ei nu se aflau şi politicieni, deşi au fost invitaţi. Sănătatea nu-i interesează pe aleşii locali sau parlamentari faptic, ci doar scriptic. Când vine vorba de alegeri promit marea cu sarea şi la diferitele evenimente urarea cea mai des întâlnită e „Să aveţi sănătate” sau vorba lu’ Băselu’ „Să trăiţi bine”. „Bine” aici nu ştim dacă

Cardiologul Benedek Imre ofticat de lipsa parlamentarilor la dezbatere se referea la să trăim bine ca nivel de trai sau să trăim bine în sensul să nu avem probleme de sănătate ca să facem vizite pe la spital, unde să ne lovim de birocraţia excesivă din sistemul sanitar sau lipsa de medicamente şi materiale sanitare pentru că statul nu are bani de aşa ceva. „Au fost invitaţi şi politicieni dar nu au venit. Important este că suntem aici împreună, că aţi fost dumneavoastră convinşi că această activitate este utilă”, s-a adresat la

sfârşit, publicului prezent la eveniment, şeful Clinicii de Cardiologie Intervenţională prof. dr. Benedek Imre. Cu ajutorul celor prezenţi s-au strâns câteva sute de semnături, lista acestora împreună cu solicitarea pentru achiziţionarea unui nou angiograf va fi trimisă la Ministerul Sănătăţii.

Arina Moldovan

Noua sănătate la pachet, cadou de Crăciun toată lumea va putea să beneficieze de servicii medicale mai bune. Noua lege va aduce mai puţine servicii medicale gratuite, care vor fi decontate din sistemul de asigurări de sănătate publice pentru care se va retrage în continuare, lunar, o anumită sumă din salariu, iar pentru restul vom mai scoate bani din buzunar. Deci, nici vorbă de servicii mai bune pe bani puţini. „Evident nu creşte încărcătura populaţiei decât în măsură mică, în măsura în care pachetul de bază va avea anumite limitări. Pentru restul serviciilor va trebui să facă o asigurare medicală suplimentară, care nu este obligatorie, este voluntară. Altă încărcătură pentru populaţie nu este. În momentul în care lista cu pachetul de bază pentru asiguraţii din sistemul public de sănătate va fi gata o vom prezenta. Aproximativ 15-20 decembrie este termenul la care ne-am

Iarăşi ni s-au promis cadouri sănătoase de la guvernanţi, numai că de data asta nu se dau la plasă

Pacienţii bolnavi bătuţi de soartă cu voia statului

Citeam nu demult declaraţia făcută de ministrul Sănătăţii Ladislau Ritli despre noua lege a sănătăţii. Că aceasta va fi asumată de Guvern, fără o dezbatere publică unde jucătorii de pe piaţa de profil şi pacienţii să aibă ceva de spus. „Nu este sarcina Ministerului Sănătăţii. Este o decizie politică, care se va lua mai departe. Politicienii au o viziune extrem de largă în problemele medico-sociale”, declara ministrul sănătăţii. Sunt adevărate spusele acestuia. Într-adevăr, politicienii au vederi largi, nu au nevoie de părerea specialiştilor sau, mai bine, de cea a poporului, pentru că în fond şi la urma urmei ei sunt beneficiarii de drept ai acestei legi. Exemple avem deja prin legea educaţiei

care a trecut tot prin asumare şi nu le convine studenţilor care cer dreptate. Codul Civil şi Codul Muncii au trecut lejer prin asumarea răspunderii Guvernului fără să fie oferită posibilitatea democratică de consultare cu cei care în final sunt afectaţi, dovadă fiind seria mi­ tingurilor şi protestelor care s-au reluat după binemeritata vacanţă de vară.

Doamne ce îmi fuge privirea. Când la stânga când la dreapta. Numai nu pot să mi-o focalizez pe un punct fix.

Banii ca şi dispăruţi din buzunarul pacientului

Despre noutăţile aduse de noua lege a sănătăţii abundă toată presa. Toată lumea dă cu presupusul, sunt „n” variante ale proiectului de lege şi câte variante sunt, atâtea păreri împărţite. Aduce şi lucruri bune pentru sănătatea românului, dar şi mai puţin „digerabile” din punct de vedere financiar. Ideea de bază pe care a reţinut-o până acum pacientul e că se vor face asigurări de sănătate private şi

Tentaţiile dulci îl atrag pe viceprimarul Claudiu Maior oriunde merge

angajat să facem lista negativă”, a asigurat românii, ministrul Sănătăţii Lasdislau Ritli. Se va pune totuşi şi un accent pe prevenţie prin preluarea modelului de la străini. Dacă pacientul nu şi-a făcut într-un an analizele pentru determinarea anumitor afecţiuni, nu va beneficia de servicii medicale gratuite, dacă se pricopseşte cu una dintre afecţiunile care ar fi putut să le evite sau să fie descoperite la timp. De ce consultaţii va beneficia pacientul român în sistem gratuit, pentru care va mai scoate bani din buzunar, chiar dacă va fi consultat la spitalul public vom afla la sfârşitul lunii decembrie, când legea sănătăţii va ieşi împachetată cu fundiţă, la iveală, de sub ilustrele minţi prezidenţiale şi ale Guvernului. Cel mai perfect cadou de Crăciun!

Nicoleta Mare


10

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

ce e scris(oare) rămâne?

Draga mea Ravecă, dragă! Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de când mă ştiu...ca să-l citez pe amicul meu Creangă, nu pot decât să mă bucur când poştaşul îmi aduce câte o scrisoare! Se întâmplă şi să fie câte un plic-două, pe numele altuia, dar pe adresa mea. „Nasol moment”, cum ai zice tu, prietena mea dragă! De ce zic şi eu „nasol moment”? Pentru că cineva a scris în speranţa că adresantul se va bucura primind acel plic! Sau din contră. Depinde de conţinut. Ştii cum e. Vezi un plic, te repezi să-l citeşti, ca apoi să-ţi dai seama că nu-i pentru tine! Amu ce să faci? Că de şters din memorie nu prea ai cum! Astfel am aflat că vecinii ăia dubioşi, care aveau mereu datorii în toate direcţiile, dar renovau casa şi îşi schimbau maşinile una după alta, ei tot primesc scrisorile astea! Au ceva datorii pe la bănci, şi fata şi maică-sa, dar ce să le fac? Cum să dau de ele că s-au mutat fără să zică măcar că au de gând să plece! De unde să ştiu pe unde au ajuns? No, treaba lor! Mă bucur că sunteţi bine, sănătoşi, nici noi nu ne putem plânge! Cu iarna asta blândă poate vom scăpa de guturai! Cabinetele medicale au primit niscaiva vaccinuri antigripale, dar s-au gătat repede! Tu ştii că nu sunt adepta „înţepăturilor” aşa că nici că-mi pasă! E vremea cam ciudată, noaptea-i

Pacientul român Pe la jumătatea lunii decembrie vom afla în sfârşit ce conţine mult controversata listă negativă a serviciilor medicale, care nu vor mai fi acordate gratuit populaţiei plătitoare de CAS. Ministrul Sănătăţii Ladislau Ritli a dat asigurări că, în prezent, un grup de experţi străini lucrează la elaborarea unei liste negative care va fi gata până la sfârşitul acestui an şi care va cuprinde „acele servicii, medicamente şi investigaţii de vârf care sunt foarte costisitoare şi la care trebuie foarte bine reglementat accesul”. Mi-a atras atenţia faptul că este nevoie de un grup de experţi străini care să lucreze la noua lege a sănătăţii pentru români, după modelul unor legi ce sunt aplicate în alte state europene. Aşadar va fi o lege românească gândită cu mintea unor străini, după model străin, pentru că românii nu sunt în stare să conceapă ceva originar, ci doar să dea copy-paste de la alţii. Dar să revenim la lista negativă. De ce este nevoie de aşa ceva? Pentru că, potrivit ministrului Sănătăţii, există studii care arată că anumite medicamente foarte scumpe

rece, ziua acceptabilă, fără zăpadă sau alte precipitaţii, nici măzăriche n-am văzut încă! Să nu crezi că îmi lipsesc cumva! Dar nici nepăsătoare nu pot sta când văd câte minuni se întâmplă, Raveca mea! Poate te fac să râzi de mine, dar mă îngrijorează soarta naţiunii! Vai de capul nostru! Spune-mi drept, Raveca mea, nu ţi se pare că majoritatea dintre noi sunt ca nişte păpuşi ce dansează pe sârmă? Uite, de Ziua României, de pildă, când ar fi trebuit să se bucure lumea, au fost o groază de scandaluri! Parada militară din capitală ar fi fost ceva deosebit, dacă nu s-ar fi întrecut în comentarii doi crainici tv şi un prezentator militar al trupelor ce au defilat sub Arcul de Triumf! Comentau aiurea! Unul zicea de elicoptere, noi vedeam trupele, altul zicea de trupe şi ne arăta elicopterele! Ce să mai zici de tancul care s-a stricat imediat după defilare? Asta a fost o nimica toată, dar faza cu fasole şi cârnaţi, era penibilă rău! Să te calci în picioare pentru un polonic de fasole de la cazan, chiar dacă era gratis, mă dezgustă! Ce să înţeleg de aici? Suntem o ceată de flămânzi sau unora nu le pasă că se îmbrâncesc la moaşte, la apă sfinţită sau la fasole, important e să „socia­ lizeze” făcând baie de mulţime? Tu, Ravecă! Am văzut o babă cu baticul gros pus peste şapca tricotată ce i-a alunecat peste ochi, bâjbâia împinsă de colo încolo de mulţime, atrasă de mirosul de cârnaţi şi fasole fiartă! Apoi un moş Ion Roată, cam abţiguit, s-a rătăcit, ajungând printre nişte protestatari! Doa­ mne! Şi imaginile astea fac înconjurul lumii! Apoi ne mirăm că ne etichetează occidentalii în fel şi chip, de parcă ei nu ar

sunt utilizate necorespunzător, excesiv sau nu neapărat după indicaţiile făcute de producător. Iar medicamentele de pe noua listă, care se vor acorda compensat sau gratuit, sunt cele care într-adevăr nu vor putea fi utilizate necorespunzător pentru a păpa degeaba banii statului. O altă problemă luată în vizor sunt serviciile investigaţiilor care se fac aproape nelimitat. Adică tu, ca pacient, te duci la spital să fi consultat, în baza unei programări, şi te pomeneşti că stai degeaba pentru că nu este medic care să te consulte. Şi culmea, investigaţiile medicale pe hârtie apar mai multe decât în realitate. Deocamdată circulă vestea că sunt mai multe variante ale noii legi a sănătăţii. Într-una dintre variante apare şi regula testelor obligatorii pentru depistarea precoce a afecţiunii. Dacă te îmbolnăveşti, îţi vei plăti din buzunar îngrijirea medicală, deşi eşti asigurat. Nu zic că nu e bună o schimbare în sănătatea românească, că nu ar fi de apreciat nişte asigurări private care săţi ofere oportunitatea să beneficiezi de servicii medicale la data şi ora stabilită şi să fi servit cumsecade, însă mie mi se pare că tot ceea ce se întâmplă la noi în ţară este cu totul şi cu totul anormal. Nu înţeleg de ce nu se pot crea legi gândite de români pentru nivelul de trai al românului, legi care să aibă şi o legătură între ele, care să poată da un sens la tot

avea faliţii lor! Vai, tu Ravecă! Iar m-am ambalat! Ne tot întreabă jurnaliştii dacă ne „romândrim”! Da, cum să nu! Că azi suntem mândri, o zi pe an, apoi reintrăm în normalitate. Şpagă, ciordeli, minciuni, proteste, tâlhării, violuri, crime, arestări, „deneauri”, „cedo” şi ce o mai fi! Important e să fim mândri! Că în rest mana cerească pică din cer! Scuze, Raveco! Ştiu că te aşteptai la ceva mai vesel din partea mea, dar asta e! Să trecem la treabă, că altfel ajungem şi noi la „musiu, s-il-vu-ple”! Aştept să-mi scrii! Te pupă, cu drag,

Letiţia

Jurnalul unei barmaniţe

ceea ce se întâmplă. La noi, parcă toţi factorii de decizie, prin măsurile pe care le aplică, nu vor altceva decât să ne bage şi mai tare în ceaţă. Eu zic că până nu ce nu intră în vigoare noua lege ar fi bine să profităm de timpul rămas şi să mergem pe la doctor să vedem ce probleme de sănătate avem. Poate vom beneficia gratuit de consultaţii sau analize pe care le vom păţi destul de gras pe viitor. Mai bine să prevenim acuma decât să aşteptăm să vedem ce restricţii ni se mai pun la sănătate.

Dr. Mengele

Ce noroc pe capul meu! Obiş­ nuiţii zilei crezând că nu ţinem deschis de Ziua României, nu au dat năvală la primele ore ale dimineţiii, aşa că am timp să-mi completez jurnalul. Avem nişte oferte bune, zic eu, nu doar pentru cei din cartier! Merită să vii din capătul lumii numai pentru că la noi meniul zilei se serveşte până la ora şase seara şi nu costă decât un piculuţ mai mult decât în buricul urbei! La 12 lei poţi mânca onorabil! Auzeam pe unul lăudându-se pe la meseni că el preferă meniul la noul restaurant din centru, „oliuchenit”, zicea, că acolo la 15 lei „mânci de te spargi!” Dacă acesta e scopul lui în viaţă, n-am ce zice! La noi e tare frumos acum! De la 12 la 18 servim meniul zilei, seara cântă băieţii muzică live...E atât de romantic! Nu mă miră că se mai înfiripă şi poveşti de dragoste! Cântă fain băieţii. E şi o lume selectă! Nu vine oricine la restaurant! La bar mai trec ăştia de vin să ia un „hapendic” la viteză, la o cafea, dar seara e altceva! E figură nea Popică de vine să-şi schimbe banii ca să meargă dincolo, pe la club, să joace la „păcănele”. Habar nu am cum se joacă sau ce înseamnă, dar cert e că omul îmi ia mereu bancnotele de cinci lei! După câte am auzit uneori chiar câştigă, desigur de cele mai multe opri pierde, dar asta nu-l opreşte din joc! Boala grea patima jocului! Dar să nu uităm că azi e zi de lucru, aşa că dragă jurnalule, te las. Pe curând!

Una mică


11

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

cine nu-i cu noi

e împotriva noastră

Scandalos! Lucrări de mântuială la Palatul Culturii! Reabilitat din fondurile Consiliului Judeţean Mureş, sistemul de încălzire centrală care funcţionează în Palatul Culturii din Târgu-Mureş, clădire monument istoric, a costat bugetul judeţului 600.000 de lei. Potrivit site-ului www.eachizitii.com, licitaţia pentru realizarea lucrării de „Reabilitare a instalaţiei de încălzire, reparaţii la instalaţia de apă-canal şi reabilitarea instalaţiei de ventilaţie la orgă” a fost atribuită, în data de 22 octombrie 2010, firmei Ecoterm Ardeal SRL, filialaTârgu-Mureş. În prezent, în birourile şi încăperile din Palatul Culturii e cald şi bine. În ceea ce priveşte însă finisajele de la ţevile de încălzire de pe holurile situate la etajele 1 şi 2, vă invităm pe dumneavoastră să vă pronunţaţi despre modul în care au fost cheltuiţi banii judeţului...

Text şi foto: Alex TOTH alextoth@zi-de-zi.ro

Racord executat în stilul “made in Romania”

Vizitatorii sunt rugaţi să nu atingă pereţii

Estetica lucrării nu pare să deranjeze pe nimeni...

Aici sunt banii dumneavoastră!

Alt racord finisat în mod „profesionist”

La Hotel ”GRAND” se deschide ”Fereastra serviciilor secrete...” ”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”....Volumul cu acest titlu şi care-i aparţine lui Aurel I. Rogojan, va fi lansat marţi, 6 decembrie a.c., începând cu ora 16,00, la Hotelul ”GRAND” din TârguMureş. Un ambient de excepţie, pe măsura cărţii, desigur. Volumul menţionat aparţine unui autor prolific şi care are în urmă o bogată expertiză în domeniul informaţiilor şi contraspionajului, un om care-şi asumă cu mult curaj şi răspundere afirmaţiile făcute în cuprinsul lui.

Moarte lui Ceauşescu şi moartea lui Gadaffi. Există vreo asemănare?

Prezenţă activă şi (prea) insistentă după 1989 pe micul ecran, Petre Mihai Băcanu s-a cufundat acum într-un anonimat aproape total. Unul impus sau autoimpus? Oricum, nu prea mai contează pentru că el şi-a jucat rolul atunci când a trebuit. ”În ianuarie 1989, scrie Aurel Rogojan în cartea sa, Departamentul Securităţii Statului a demantelat reţeaua perestroikistă condusă de ziaristul Petre Mihai Băcanu, sub patronajul lui Victor Volodin (oficial, corespondent al agenţiei de presă Novosti la Bucureşti)....Volodin i-a promis lui Petre Mihai Băcanu sprijin, protecţie şi garanţii din partea tovarăşului Gorbaciov, cu condiţia însă ca Băcanu să-şi demonstreze seriozitatea intenţiilor...Reţeaua lui Volodin este însă prinsă în flagrant, arestată şi cercetată... Din informaţii inedite până acum, acapararea pieţei media interne (după 1989 – n.m.) de către trustul său de presă, Societatea R – pe unde au trecut şi doi directori ai serviciilor

naţionale de informaţii – a fost posibilă ca urmare a...” Recent, când a murit Gadaffi, miam pus problema: a murit pentru că a fost un dictator sinistru, aşa cum îl zugrăvea Occidentul – acelaşi Occident care până mai ieri îi era prieten şi îl curta – sau pentru că a avut îndrăzneala să viseze la o uniune africană cu o bancă proprie? Acest fapt a sfidat, desigur, interesele marilor bancheri ai lumii, iar Gadaffi şi-a semnat practic sentinţa de condamnare. Iar intenţiile sale, mi-au adus aminte de un alt dictator, Nicolae Ceauşescu, care a avut îndrăzneala să achite datoriile contractate, ba chiar să nu mai ceară împrumuturi, dar să dorească ceva, respectiv ceea ce a dorit şi Gadaffi. Iată ce scrie Aurel Rogojan: ”În aprilie 1989 (...) Nicolae Ceauşescu a anunţat triumfal rambursarea întregii datorii externe – un efort formidabil, compensat de de un considerabil excedent al rezervelor valutare, precum şi de importante debite ce urmau să fie încasate de la unele state exportatoare de ţiţei – dar, nu a dat de înţeles că va diminua rata acumulării în favoarea consumului. Dimpotrivă, a ofensat organismele bancare internaţionale cu un proiect de înfiinţare a unei bănci de investiţii şi dezvoltare a lumii a treia...” Interesant, nu?

Spionaj în zona Mureşului

E un lucru comun de acum faptul că în evenimentele din 1989, din România, a existat şi o masivă şi diversă implicare externă. Tot Aurel Rogojan, cu experienţa şi responsabilitatea pe care i-o conferă cei aproape 40 de ani în serviciile de informaţii şi contraspionaj, scrie în cartea sa: ”În august 1989, agenţi de informaţii ai Departamentului Securităţii Statului (D.S.S.) infiltraţi în cantonamentele speciale

paramilitare din Ungaria raportează primele date în legătură cu pregătirea unor formaţiuni de luptă (gherilă urbană) care aveau misiunea de a acţiona în România...Organizaţia România Liberă şi Uniunea Mondială a Românilor Liberi a fost paravanul sub care A.V.O. (Securitatea R.P.Ungare) a organizat formaţiuni paramilitare instruite apoi în tabăra (cazarma militară) de la Bicske pentru acţiuni viitoare de gherilă urbană în România. Instructori erau unguri originari din România...” Astăzi, cei morţi - anihilaţi în timpul evenimentelor din România - au şi un monument ridicat în respectiva cazarmă. Desigur, probabil că-l merită. Ca militari nu şi-au făcut decât datoria faţă de patria lor. Asta în timp ce alor noştri, eroii anonimi care i-au înfruntat şi i-au anihilat, le-am acordat epitete nemeritate, în bloc şi fără niciun pic de discernământ. I-am dat

afară din serviciu sau i-am arestat. Cartea lui Aurel Rogojan se cuvine a fi citită cu atenţie, uneori şi printre rânduri. Vom afla foarte multe lucruri interesante despre ce a însemnat ”meditaţia transcedentală”, cum a fost ”curtat” (şi în ce scop) filosoful Constantin Noica de serviciile engleze de informaţii în timpul exilului de la Păltiniş, dar şi alte informaţii deosebit de interesante, precum începutul marelui jaf al avuţiei naţionale şi distrugerea planificată a economiei româneşti. Chiar şi zona Mureşului se regăseşte în cartea lui Aurel Rogojan. O afacere de spionaj din anii 80 şi un complot antistatal.. Persoanele trăiesc şi azi şi zburdă în deplină libertate în urbea de pe Mureş. Dar despre toate acestea şi multe altele, puteţi afla numai din cartea lui Aurel Rogojan.

Nicolae BALINT


12

Anul VIII, nr. 481 | 5 - 11 decembrie 2011

eu, hâc, de să votez? hâc?!

Editorial

Deranjamentul pentru România? Alin Bolbos

Câtă încredere să avem în promisiuni gen „Angajamentul pentru România”? În niciun caz câtă am avut în Cheia Convenţiei Democrate în 1996, ori în Alianţa Dreptate şi Adevăr în 2004. Am fi din nou foarte dezamăgiţi. Nu avem niciun motiv palpabil pentru care să avem încredere în enunţurile electorale ale USL. Politicienii sunt tot politicieni, ca să nu repet faptul că sunt cam aceiaşi politicieni. Veţi spune... „cum, Crin a renunţat la plete şi s-a maturizat foarte tare... Victor e o nouă rasă de pesedist... Daniel Constantin nu e sosia din tinereţe a lui Voiculescu... Adevărat, dar aceste trăsături nu le sunt îndeajuns... În opinia mea (și după informații din apropierea liderului PNL), Crin e acelaşi lider leneş, care-şi pierde nopţile la nesfârşite partide de bridge şi poker, în absenţa consoartei aflată cu treburi europarla-

mentare la Bruxelles. Cum altfel să ne explicăm faptul că şeful PNL e cel mai absent dintre senatori şi în anul care se încheie în curând? Cum altfel să ne explicăm faptul că până acum 2-3 săptămâni vi­ zitele conducerii PNL în filialele din ţară au fost mai rare decât ghioceii în ajunul de Crăciun? Nici măcar ieşirile pe sticlă, unde-şi poate etala talentul oratoric, într-adevăr de excepţie, nu au încăput prea multe în agenda celui care se vrea preşedintele României în 2014. Care sunt, deci, argumentele pentru a ne alinia în spatele lui Crin? Doar greaţa de PDL şi UDMR? Criza economică? Mie, unul, nu îmi sunt suficiente. Victor Ponta e un obraznic din născare, iar acesta e defectul (un atuu dincolo de Carpați) care nu îl face iubit în Transilvania. Ardelenii nu îi au la suflet pe aroganţi, pe infatuaţi, pe cei prea plini de sine. Alianţa maritală cu Daciana Sârbu ar fi trebuit să-i aducă un pic

de iubire dinspre electoratul transilvănean, dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că micul Titulescu a avut şi alte câteva probleme cheie de în zonă pe care nu le-a tranşat. Cea mai importantă este situaţia Grupului de la Cluj – Rus, Pușcaș, Dâncu - trioul altădată de aur al PSD. Ponta nu a știut să se apropie îndeajuns de aceștia și să-i pună la treabă. Mai sunt și problemele de personal din alte filiale, cum ar fi Mureșul (unde tineretul PSD se mută cu arme și bagaje la UNPR, fără nicio reacție serioasă a conducerii partidului). De ce a lansat Victor la Cluj Angajamentul pentru România? A recunoscut-o chiar el: pentru că aici e fieful lui Băsescu – și prin deducție logică cea mai slabă zonă electorală a PSD. Și chiar a USL (vezi recentul sondaj IMAS). Care sunt, deci, argumentele pentru a ne alinia în spatele lui Victor? Doar greaţa de PDL şi UDMR? Criza economică? Mie unul nu îmi sunt suficiente. Cine e Daniel Constantin? Chiar, cine e Daniel Constantin? Păi... de la PC... Ok, dar cine e PC? Ce reprezintă el în viitoarea înfruntare a greilor de anul viitor? Cine a zis însă că trebuie să însemne altceva decât cureaua de transmisie între vocile oratorilor Crin și Victor și populație? Gâdea, Badea și Ciutacu îmi sunt martori că nu greșesc. Trustul Intact s-a poziționat de mult ca principală gură de foc a Opoziției împotriva actualei Puteri. Nu spun să avem mai puțină încredere în USL decât în Dan Voiculescu, dar totuși... Care sunt argumentele pentru a ne alinia în spatele lui Daniel Constantin de la PC? Doar greața de PDL și UDMR? Criza economică? Mie unul nu îmi sunt suficiente. Dar să vă prezint varianta comentată a Angajamentului pentru România. 1. “Vă spunem adevărul. Muncim împreună pentru a ieşi din criză. După trei ani de măsuri aberante, va fi nevoie de cel puţin trei ani pentru ca rezultatele să fie simţite de fiecare român.” Hai no, mai ușurel cu adevărul, că altfel am fi aflat de mult dedesubturile vânzării Petrom, Bechtel, Rompetrol. În cel puțin trei ani vom simți ieșirea din criză? Și cel mult câți? Realitatea e că nici măcar Merkel nu mai știe unde e finalul crizei, darămite USL... 2. “Nu promitem mai mult decât putem face!” Un slogan care pune pe gânduri orice politician versat, care știe clar că promisiunile neacoperite sunt cheia succesului în alegeri. Sigur, Relu Fenechiu și Liviu Dragnea se pișă pe ei de râs când recitesc Angajamentul USL. 3. “Noi nu suntem ca ei. Vom promova oameni noi şi practici noi, fără numiri în funcţii publice pe criterii politice, fără clientelism, fără proiecte majore trecute prin asumarea răspunderii.” Cred că miile de pesediști care vor fi angrenați în lupta electorală în schimbul promisiunii unei funcții “grase” se cutremură la auzul acestei amenințări. Iar funcționarii angajați politic de PDL-UDMR se freacă pe burtă de fericire că își vor păstra posturile și după trecerea în Opoziție a susținătorilor lor. Glumesc, desigur... 4. “Problema României sunt conducătorii de astăzi şi nu românii, care sunt soluţia.” Clar, dar de ce Crin, Victor și Daniel ar fi niște conducători mai buni? Vreau argumente… 5. “Pe agenda USL vor fi problemele reale ale oamenilor.” Adică rata mea la bancă? Salariul meu puțin întârziat? Taxa pentru grădiniță a lui fi-meu? Mă-ndoiesc... 6. “USL susţine un nou model economic, bazat pe iniţiativa privată şi locuri de muncă”. Ce bine, pentru că vechiul model economic bazat pe aceleași lucruri, promovat de PDL, a eșuat... Sunt de-a dreptul ușurat (la propriu) să știu că USL vine cu un “nou” program vechi. 7. “USL susţine că doar tăind nu se iese din criză!” Corect… Ar fi fost fain să ne spună și de unde să adăugăm... 8. “Vrem să nu mai vindem avuţia naţională la preţuri mici, cu comisioane foarte mari, ca acum. Trebuie să ţinem în ţară aceste bogăţii. Nu credem că trebuie să dăm resursele şi energia României către clientela politică”. Săgeata e trimisă direct spre Roșia Montană. Eu ca susținător al proiectului RMGC am încredere mai mare în oamenii de afaceri canadieni că vor aduce beneficii României decât în politicienii autohtoni. 9. “Priorităţile Uniunii sunt agricultura, energia, educaţia, sănătatea şi siguranţa cetăţeanului”. Oau, deja mă simt ca un agricultor energic, educat, sănătos și sigur pe pășunea mea din balcon... De ce aș crede în aceste priorități după ce în ultimii ani am investit alături de Elena, miliarde de euro în turism? Schimbăm prioritățile așa... cum se schimbă guvernările? 10. “România trebuie să fie un partener respectat în UE şi în lume, iar ţara trebuie să îşi redobândească locul pe care îl merită la nivel global.” Mie-mi spui? Norocul meu că se pregătește Corlățean pentru Ministerul de Externe, că altfel nu aș fi apucat acele vremuri, în care România să stea la aceeași masă cu Germania, sau SUA. Ce argumente are înfumuratul de Corlățean în fața afemeiatului de Baconschi? Nu le văd.

În concluzie?

Eu unul, în condițiile de față, nu merg la vot. Mă uit la “Noră pentru mama!”


Ziarul de Mures nr. 481  

ZgoMotos dar haioS

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you