3200

Page 1


Cronica Vãii Jiului

Ziua și ordinul de protecție.

FFee m m eeiillee r r eeff u u z z ă ă s s ă ă c c o o o o p p ee r r ee z z ee

N

u există zi să nu fie emis cel puțin un ordin de protecție, din cauza violenței domestice, în județul Hunedoara Polițiștii numesc asta, „lupta împotriva violenței”, dar este de fapt o luptă cu femeile care, de cele mai multe ori, după ce sună la 112, le este greu să ia decizii corecte și să îi trimită în judecată pe bărbații care le agresează Și situațiile se repetă de mai multe ori.

>>> PAGINA A 5-A

Individul care a racolat-o pentru a munci în Italia, dar avea de gând s-o exploateze ca pe un sclav, este chiar verișorul ei Tânăra din Hunedoara a amenințat că va cere ajutor carabinierilor, așa că a scăpat de calvar

Cel puțin pentru moment, pentru că individul a început s-o amenințe că vine în țară

și o omoară, atât pe ea cât și pe mama ei Speriată că verișorul ei și-ar putea pune amenințările în practică, mai ale că este cunoscut ca un individ deosebit de violent, a cerut ajutor autorităților ”Reclamanta arată că a plecat în Italia la lucru împreună cu alte persoane, duse acolo de pârât Arată că este verişoară cu pârâtul, însă

când au ajuns, nu a mai

fost ceea ce li s-a promis

A început lucrul, neştiind că nu i se dau banii promişi, motiv pentru care ea a spus că vrea să plece acasă, însă i s-a spus că trebuie să stea 3 luni, motiv pentru care reclamanta i-a spus că va apela la poliţie A primit un bilet de avion

şi a fost dusă la aeroport Mai arată că nu a cunoscut nicio persoană

care era acolo. Pentru că a plecat, pârâtul a început să o ameninţe pe ea şi pe mama ei că vine în România şi le omoară, le scoate din oraş, pârâtul fiind o persoană foarte agresivă, iar victima se teme de el”, se arată în dosarul de la Judecătoria Hunedoara Magistrații au arătat că agresiunea individului faţă de femei este dovedită prin

înregistrările telefonice, amenințarea fiind explicită, iar cele două victime, fiind două femei singure, ar putea fi în pericol Așa că a fost emis un ordin de protecție împotriva agresorului pentru o perioadă de 6 luni, timp în care nu are voie să se apropie de victime la mai puțin de 100 de metri

Șofer rămas pieton pentru că n-a oprit la trecerea peste calea ferată

Un șofer din municipiul Petro șani a reușit să convingă i nstanța de judecată cu pri vire la o interpretare eronată a legii circulației Încă din vechi timpuri , po lițiștii rutieri sancționau șoferii care nu o preau de tot auto turi smul la ” Crucea Sfântului Andrei ” , la trecerile peste calea ferată, unde au și indi catorul stop Magi stratul care a dat dreptate șoferului din Petroșani a subliniat că indicatorul în cauză nu are prio ritate în fața i nstalațiilor de semnalizare fero viară

”Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Petroşani, petentul a solicitat anularea procesuluiverbal de contravenție încheiat de către agenți din cadrul

Postului de Poliție

Transporturi Feroviare Cărbunești, solicitând constatarea netemeiniciei și nelegalității actului sancționator, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1305 lei, precum și înlăturarea celor 6 puncte de penalizare aplicate În fapt, petentul arată că, în data de 09 12 2023, în jurul orei 15:30, se deplasa cu autoturismul său pe DJ 661, în localitatea Jupânești ( ) La trecerea peste calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatorul rutier „STOP” și cu o instalație automată de semnalizare tip SAT, acesta a redus viteza, s-a asigurat vizual

și a traversat calea ferată, în condițiile în care semnalul luminos afișa lumina albă intermitentă, iar semnalele sonore și luminoase roșii nu erau activate La scurt timp după traversare, a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat pentru faptul că nu a oprit efectiv la indicatorul „STOP”, fiind reținută contravenția prevăzută de art 108 alin 1 lit d) pct 8 din OUG nr 195/2002, constând în nerespectarea obligației de a opri la o trecere la nivel cu calea ferată”, se reține din dosar.

Când are prio ri tate

”Sto pul” ?

Șoferul a arătat că obligația de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată este condiționată de semnalele luminoase sau sonore care avertizează asupra apropierii trenului. În cazul său, instalația SAT era în funcțiune și afișa lumina albă clipitoare, semn că nu se apropie niciun tren, ceea ce îl exonera de la obligația opririi

Hunedoara, județul

în care orașele mici din zone extractive și defavorizate se confruntă cu mari provocări de dezvoltare

La ni vel nați onal, analiza recentă a situației o rașelor mici relevă o realitate complexă, cu implicații directe asupra dezvo ltării lo cale Din totalul de 213 astfel de orașe, doar aproximativ o treim e – 59 – sunt integrate în i nterio rul zonelor urbane funcționale, în tim p ce restul de 154 se află în afara acestora

Această distribuție susține teoria locurilor centrale, potrivit căreia orașele mici funcționează ca noduri urbane

efective În replică, polițiștii au susținut în instanță că șoferii au obligația de a opri indiferent de funcționarea instalației SAT Judecătorul de caz a arătat că aplicarea rigidă a obligației de oprire impusă de indicatorul „STOP” ar înfrânge rațiunea și scopul reglementării privind siguranța feroviară, care urmărește prevenirea coliziunilor, nu sancționarea formală în lipsa unui pericol real ”Potrivit normelor de semnalizare feroviară, semnalul alb intermitent are semnificația permisiunii de traversare, fiind o confirmare automată că nu există trenuri în apropiere și că linia este liberă pentru traversare Acest tip de semnal este expres conceput pentru a înlocui nevoia de oprire vizuală și auditivă, fiind echivalentul unui „verde” pentru conducătorii auto în contextul traversării unei linii ferate Faptul că petentul a redus viteza, s-a asigurat vizual și a traversat doar după ce s-a convins că nu există pericol,

locale pentru satele din proximitate, însă conectivitatea redusă cu centrele urbane mari reprezintă un impediment major în calea progresului economic și social În ceea ce privește specificitățile socioeconomice, datele arată o diversitate geografică și funcțională semnificativă

Doar un oraș mic este situat în zone agricole, în timp ce șase orașe sunt amplasate în zone extractive, iar 50 – aproximativ un sfert – se află în zone turistice Un segment important, 35 de orașe, sunt încadrate în zone defavorizate Din această categorie, județul Hunedoara

demonstrează respectarea conduitei preventive impuse de lege, iar lipsa opririi efective nu reprezintă o conduită periculoasă sau contravențională, în condițiile semnalului alb clipitor În concluzie, semnalul alb intermitent al instalației SAT înlocuiește în mod valabil obligația de oprire prevăzută de indicatorul „STOP”, în contextul funcționării acestuia, astfel că fapta reținută de agentul constatator nu întrunește condițiile unei contravenții ( ) Indicatorul rutier „STOP” instalat la o trecere la nivel cu calea ferată are în mod obișnuit caracter imperativ, însă în contextul în care trecerea este prevăzută și cu o instalație automată de semnalizare funcțională, cum este în speță sistemul SAT (semnalizare automată a trenurilor), dispoziția acestuia trebuie interpretată în corelație cu regimul tehnic al trecerii și cu semnalele luminoase aferente Legea nu interzice în mod expres traversarea fără oprire în cazul în care semnalizarea automată indică în mod clar că nu se apropie niciun tren ” , a subliniat magistratul Prin urmare, instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani a întărit că procesul-verbal este netemeinic și nelegal, motiv pentru care a admis plângerea contravențională a șoferului din Petroșani și i-a anulat amenda

atrage atenția prin faptul că aici există trei orașe mici situate simultan în zone extractive și defavorizate, reflectând o situație socio-economică cu multiple provocări Aceste date subliniază nevoia unor politici publice adaptate, care să vizeze în mod prioritar zonele precum cele din județul Hunedoara, unde impactul tranziției economice, declinul industriei extractive și condițiile sociale dificile impun măsuri coerente de sprijin și dezvoltare Consolidarea infrastructurii de conectivitate, atragerea investițiilor și diversificarea economiei locale sunt pași esențiali pentru revitalizarea acestor comunități În concluzie, județul Hunedoara rămâne un punct critic în peisajul orașelor mici din România, cu multiple provocări care reflectă evoluția și transformările profunde ale regiunii, dar și cu potențialul unor soluții bine țintite pentru redresare și dezvoltare durabilă Monik a BACIU

Magazinul

a revenit cu o nouă față și mult mai multe bunătăți. Selecția noastră cuprinde preparate locale naturale, proaspete, fără conservanți, adaosuri sau coloranți: ��de la carne de porc, vită, oaie, pui, ��lactate de înaltă calitate, ��mezeluri preparate in house, ��până la prăjituri delicioase din ingrediente atent selecționate Petroș ani, str Nicolae B ălcescu nr 10

Discuții decisive pentru viitorul Complexului Energetic Valea Jiului. Sindicatul Muntele cere soluții

urgente, Ministerul Energiei promite sprijin total

Pe fondul problemelor tot mai grave cu care se confruntă Complexul energetic Valea Jiului (CeVJ), liderul sindicatului Muntele, Darius Cîmpean, a avut două întâlniri importante cu reprezentanții Ministerului energiei, în frunte cu ministrul Bogdan Ivan.

Discuțiile au avut loc atât la sediul Ministerului Energiei, cât și la sediul companiei Electrica, și au vizat teme critice pentru funcționarea și viitorul sectorului energetic din Valea Jiului La prima întâlnire, desfășurată la Ministerul Energiei, au participat, pe lângă ministrul Bogdan Ivan, președintele Consiliului

Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor – un susținător constant al mineritului din Valea Jiului –, secretarul de stat Casian Nițulescu, șefa de cabinet a ministrului și reprezentanții sindicali. Potrivit lui Darius Cîmpean, s-au adus din

nou în discuție problemele stringente ale CEVJ, unele semnalate în mod repetat atât la nivelul ministerului, cât și al Guvernului, dar rămase nerezolvate

Solicitări ferme din partea

Sindicatului Muntele

Sindicatul Muntele a cerut Ministerului Energiei intervenții urgente pentru: - Remedierea imediată a situației de la Termocentrala Paroșeni; - Prelungirea termenelor de închidere a minelor Lupeni și Lonea, în condițiile în care, din punct de vedere tehnic, închiderea la termenele stabilite este imposibilă;

- Demararea rapidă a studiilor de fezabilitate pentru grupul pe gaz de la Paroșeni și pentru parcurile fotovoltaice care ar putea fi dezvoltate pe terenurile fostelor exploatări miniere;

- Construirea microhidrocentralei pe pârâul Baleia, proiect neglijat de conducerea CEVJ;

- Respectarea Contractului Colectiv de Muncă, în ciuda restricțiilor impuse de legislația recentă;

- Gestionarea corectă a valului de pensionări în baza Legii 197, pentru a evita blocaje majore în activitate din cauza lipsei forței de muncă specializate „O mare parte din aceste probleme trebuiau

deja rezolvate de conducerea executivă și Consiliul de Administrație al CEVJ, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat Darius Cîmpean

Discuții strategice despre Sistemul Energetic Național A doua întâlnire, desfășurată la sediul Electrica, a avut un caracter mai larg și s-a desfășurat sub egida Confederației Meridian, cu care Sindicatul Muntele are un parteneriat activ În cadrul acesteia, liderul sindical a pus accentul pe importanța includerii Văii Jiului în Strategia Energetică Națională și pe necesitatea păstrării în funcțiune a capacităților energetice pe bază de cărbune, cel puțin până la implementarea efectivă a unor alternative viabile

„Am subliniat că niciun grup energetic, fie de la CEO, fie de la CEVJ, nu ar trebui scos din funcțiune înainte de a pune altceva în loc Tranziția justă a rămas doar un slogan, în

condițiile în care nu s-au făcut pași concreți”, a explicat Cîmpean De asemenea, a atras atenția asupra ignorării conceptului de siguranță energetică națională, într-o perioadă în care acesta ar trebui să fie esențial în deciziile guvernamentale

Ministrul promite sprijin și colaborare În ambele întâlniri, ministrul Bogdan Ivan și secretarul de stat Casian Nițulescu și-au arătat deschiderea totală față de revendicările sindicale și au promis că vor colabora îndeaproape cu reprezentanții minerilor pentru soluționarea acestora „Ministrul ne-a asigurat că va fi alături de noi de

fiecare dată când va fi nevoie

Sperăm că această deschidere va fi însoțită și de măsuri concrete în perioada imediat următoare. Ne-a promis sprijin în toate problemele pe care le-am solicitat A fost prima întâlnire, a luat act de anumite probleme pe care noi le-am solicitat Știa de prelungirea termenelor la minele Lupeni și Lonea și de studiile de fezabilitate pentru grupul pe gaz, pentru că l-am notificat încă din primele zile de mandat și a spus că se încearcă prelungirea termenelor în bloc, pentru cărbune, huilă și lignit O să vedem ce se va întâmpla”, a conchis liderul Sindicatului Muntele. Angajata care a băgat

Programul 'Rabla' pentru persoane fizice va fi lansat în perioada următoare cu un buget de 200 milioane de lei

Funcționara a fost acuzată și judecată, în stare de libertate, pentru patru acte de delapidare, prejudiciul creat fiind de 26 747 78 lei Femeia era angajată la Provident încă din anul 2015, în funcția de agent de vânzări, iar printre atribuții avea și colectarea de la clienți a sumelor de bani aferente ratelor

”Inculpata nu a depus în conturile societății sumele de bani pe care le avea în gestiunea sa ( ) Pentru a crea aparența efectuării unor depuneri, inculpata a transmis societății patru chitanțe de depunere ( ) În cursul urmăririi penale, inculpata a declarat că nu a putut merge personal să depună banii în contul societății Provident, a completat formularele de depunere olograf pe care le-a și semnat și a rugat-o pe o cunoștință de a sa să meargă să depună sumele de bani Cu toate acestea, inculpata a înaintat instanței o declarație autentică, arătând că recunoaște învinuirea și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale”, se reține din dosar Anchetatorii au probat în urma expertizelor că semnăturile de pe chitanțe îi aparțin funcționarei Funcționara în vârstă de 37 ani, din Petroșani, a făcut demersuri pentru a acoperii cel puțin în parte prejudiciul cauzat, așa că a fost condamnată la 1 an și 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de delapidare, în formă continuată, dar nu va ajunge într-un penitenciar întrucât pedeapsa i-a fost suspendată

Programul 'Rabla' pe ntru persoane fizice va fi lansat în ace st an cu un buge t total de 200 de mi li oane de le i, a anunțat, mie rcuri , pe pagina sa de Facebook, m inistrul Me diului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu

'Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice. În ultimele zile am primit sute de întrebări și am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele. Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei Asta pentru că înțelegem cu toții ce investiții au fost făcute, că oamenii au dat deja avans și noi trebuie să gândim măsuri care să țină cont și impactul în economie Pentru anul viitor, rămân de avut mai multe discuții Cea mai importantă discuție este despre analiza impactului pe reducerea

de emisii pentru toate programele AFM Viziunea noastră trebuie, pe termen mediu și lung, să se schimbe de la vouchere, la programe naționale cu impact pe mediu cuantificabil clar', a precizat Buzoianu Programul 'Rabla' 2025 le ofera persoanelor fizice posibilitatea de a accesa finanțare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor vechi, poluante, și achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante și mai eficiente energetic Pentru persoanele fizice, suma alocată sesiunii de înscriere fusese stabilită la 210 milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, respectiv la 400 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electric sau cu pilă

de combustie cu hidrogen În același timp, instituțiile publice și Unitățile

Administrativ-Teritoriale (UAT) aveau la dispoziție 30 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sistem de propulsie hibrid și 120 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau pur electric.

Valoarea ecotichetelor acordate avea următoarea configurație: 37 000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15 000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică; 12 000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10 000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă; 120 000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituțiile publice și UAT s uR sA AgeR PR es

Hunedoara, între județele cu grad ridicat de motorizare – oglindă a dezvoltării economice locale

Raportul re ce nt al Ministe rului Dezvoltări i e vi de nțiază un aspect important al di nami ci i sociale și e conomi ce din România: gradul de motorizare , adică numărul autoturism elor la 1 000 de locuitori, care re flectă nu doar m obilitatea populați ei, ci și nivelul veniturilor și de zvoltarea e conomi că a fie cărei regiuni.

În acest context, județul Hunedoara se situează în categoria celor cu valori ridicate ale gradului de motorizare, depășind pragul de 400 autoturisme la 1 000 de locuitori Această poziționare îl plasează alături de alte județe vestice importante precum Arad, Cluj sau Timiș, dar și alături de

județe cu tradiție industrială și un parc auto bine dezvoltat Factorii care au contribuit la această situație sunt multipli: moștenirea industrială, cu o economie orientată spre

producție și servicii conexe, dar și o rețea urbană și rurală bine conectată, ce sprijină mobilitatea locuitorilor Comparativ cu județele din est sau sud-est, Hunedoara beneficiază de un

PIB local mai ridicat și un număr considerabil de întreprinderi mici și mijlocii, ceea ce susține atât veniturile populației, cât și capacitatea de achiziție și întreținere a autoturismelor

De asemenea, raportul notează o creștere semnificativă a gradului de motorizare în mai multe județe, iar Hunedoara se înscrie în tendința generală a regiunii vestice, unde investițiile străine directe și ratele de ocupare a forței de muncă sunt mai consistente decât în alte zone Acest fapt indică o legătură strânsă între prosperitatea economică locală și creșterea

mobilității personale

Pe de altă parte, județele cu grad scăzut de motorizare, precum Vaslui sau Botoșani, rămân în urmă din cauza nivelului scăzut al veniturilor, migrației și preponderenței populației rurale, accentuând astfel decalajele economice și sociale din țară În concluzie, gradul de motorizare devine un indicator util nu doar pentru măsurarea mobilității, ci și pentru evaluarea dezvoltării economice regionale În acest cadru, județul Hunedoara confirmă tendința zonală de progres, însă rămâne în competiție cu alte județe vestice pentru consolidarea poziției sale economice și sociale pe termen mediu și lung

Monika B ACIU

Raport despre finanţarea campaniilor electorale din 2024-2025 –AEP, amenzi de peste 1,6 milioane de lei; peste 19,5 milioane de lei, confiscaţi / Cea mai mare amendă, aplicată lui Călin Georgescu / Nicuşor Dan, două amenzi, în urma unor sesizări

Autoritatea Electorală

Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale din 2024 – 2025.

Cea mai mare amendă pe care AEP o poate acorda – 200 000 de lei – a fost aplicată fostului candidat independent Călin Georgescu, care a încălcat mai multe prevederi legale Cea mai mare sumă de bani a fost confiscată de la AUR, respectiv peste 13 milioane de lei din totalul confiscărilor Nicuşor

Dan a primit două amenzi, în valoare totală de 40 000 de lei, în urma unor sesizări, care au vizat publicitatea electorală

Expert Forum a realizat un raport care sintetizează sancţiunile aplicate de Autoritatea Electorală

Permanentă (AEP) în 2024 şi 2025, atât pentru finanţarea campaniilor electorale, cât şi pentru finanţarea politică

ONG-ul explică faptul că statisticile se bazează pe date obţinute pe baza Legii 544/2001 de la AEP, în data de 2 iulie, dar precizează că unele dintre sesizări sunt încă în procedura de investigaţie

”La momentul obţinerii datelor controlul legat de alegerile prezidenţiale nu fusese finalizat De asemenea, AEP nu a realizat controalele de fond anuale la partidele politice în 2024, deci sancţiunile aplicate se bazează pe sesizări”, precizează Expert Forum

”Considerăm că amenzile ar putea fi crescute, pentru a fi diuasive, mai ales pentru încălcările legislaţiei privind veniturile şi cheltuielile, precum şi cu privire la nerespectarea regulilor legate de transparenţă (...) Deşi acest raport tratează problema sancţiunilor, considerăm că un cadru legal clar şi eficient, prevenţia şi intervenţia promptă, precum şi resurse suficiente alocate unei autorităţi care acţionează independent reprezintă soluţia pentru o finanţare politică integră”, mai arată Expert Forum

AEP a transmis Expert Forum o listă cu 717 rapoarte, însă unele persoane sau partide figurează de mai multe ori

”Am identificat 688 de persoane sau entităţi distincte ( ) În total, au fost aplicate amenzi de 1 660 000 de lei şi s-au confiscat 19 503 170,44 de lei”, arată organizaţia.

Aceasta explică faptul că, din valoarea totală a amenzilor, 530 de mii de lei provin din controale legate de alegerile prezidenţiale, 420 de mii din cele legate de alegerile locale, iar 270 mii de lei reprezintă amenzi pentru alegerile parlamentare

”Ca urmare a sesizărilor primite, AEP a aplicat amenzi de 365 de mii de lei – în acest caz nu ştim exact de ce tip de proces sunt legate”, arată Expert Forum

Organizaţia precizează că

aproape jumătate din cuantumul amenzilor a fost aplicat direct partidelor politice, adică 775 de mii de lei

”Cele mai mari amenzi au fost de 100,000 de lei şi 200 000 de lei – prima a fost aplicată POT, iar a cea de-a doua lui

Călin Georgescu, pentru numeroase încălcări”, arată Expert Forum

Organizaţia explică faptul că fostul candidat independent

Călin Georgescu a încălcat inclusiv prevederi legate de sursa fondurilor, tipurile de materiale care pot fi folosite şi depunerea raportului de venituri şi cheltuieli, respectiv a documentelor justificative

AEP a sesizat şi Poliţia şi Parchetul General cu privire la campania lui Călin Georgescu

Georgescu a primit mai multe amenzi, astfel:

50.000 de lei – art 28 (1) a) cheltuielile aferente campaniilor electorale trebuie să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice;

25 000de lei – art 36 (3) –Competitorii electorali au obligaţia de a imprima pe materialele electorale numele candidatului, operatorul economic, CMF şi tiraj, dacă este cazul

25 000 de lei – art 36 (32) – În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la AEP o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora

50 000de lei – art 47 alin (1) – În 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la AEP

rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile de la art 28 alin (13).

50 000 de lei – art 50 alin (2) – Partidele politice şi candidaţii independenţi au obligaţia de a prezenta în termen de 15 zile AEP documentele solicitate

Avertisment

8 alin (2) – Încasarea contribuţiilor electorale şi plata cheltuielilor electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor bancare notificate în prealabil AEP

28 alin (6) – Contribuţiile pentru campania electorală se depun sau se virează în conturile bancare notificate numai de către candidaţi, partide politice sau de către mandatarii financiari ai acestora

28 alin (15) – Contribuţiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturile bancare notificate AEP numai până la data încheierii campaniei electorale

În total, AEP a confiscat 19 milioane de lei, din care 16 milioane pentru alegerile europarlamentare şi 2,6 milioane de lei pentru cele locale. 483 de mii de lei au fost confiscaţi ca urmare a unor sesizări (fără a putea identifica tipul de alegeri/fond din datele analizate) Din această ultimă categorie, 455 de mii de lei sunt asociaţi SOS România

AUR a primit în total amenzi de 130 000 de lei şi au fost confiscate sume de 13 735 990 de lei, majoritatea pentru alegerile europarlamentare Şi mandatarul financiar SC OMF

ACCOUNTING SERVICES

SRL a fost amendat cu 15 000 de lei pentru nerespectarea reglementărilor privind obligativitatea de a declara în 3 zile către mandatar, respectiv către AEP venitul O sancţiune similară a fost aplicată şi pentru alegerile locale

Şi în cazul PNL Autoritatea Electorală permanentă a confiscat 2 530 000 lei, pe baza aceluiaşi articol, art 7 (2), care stabileşte că ”Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv ” Şi PNL a primit amenzi pentru parlamentare şi locale

Un al treilea caz de confiscare este cel legat de Forţa Dreptei, unde AEP a confiscat

235 066,44 lei, pentru europarlamentare

PSD a primit printre cele mai mici amenzi – câte 15,000 de lei amenzi pentru locale şi parlamentare, pentru încălcarea mai multor articole. De asemenea, AEP a confiscat 325 mii de lei pentru locale şi 4.279 lei pentru parlamentare

Sancţiunile nu au fost contestate în instanţă POT a primit o amendă de 100,000 de lei, la care se adaugă suma de 28 353 lei, care a fost confiscată, ca urmare a unei sesizări POT a contestat decizia în instanţă Amenda a fost primită pentru folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru alte destinaţii decât cele prevăzute, respectiv pentru faptul că nu a prezentat AEP informaţiile solicitate în termen de 15 zile Pentru parlamentare şi locale a primit avertismente şi s-a confiscat suma de 2,2 mii lei

SOS România a primit amenzi de 45,000 de lei, ca urmare a unor sesizări I s-au confiscat în total 479 mii lei, ca urmare a celor 2 sesizări şi a unor constatări în urma controalelor pentru locale şi parlamentare

Cea mai mare parte a sumei confiscate este legată de încălcarea art 25 (2) ”Este interzisă folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru oricare alte destinaţii decât cele prevăzute la alin (1) ” În cazul unei sesizări, pentru care a primit amendă 25 de mii de lei şi s-a confiscat suma de 28 mii de lei, AEP a constatat că SOS România a încălcat art 11 (1), care stabileşte că ” La primirea donaţiei sunt obligatorii verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia” SOS nu a contestat rapoartele în instanţă

Partidul Naţional

Conservator a primit o amendă de 70,000 de lei, la care se adaugă suma de 6 939,50 lei, care a fost confiscată, pentru mai multe încălcări, incluzând cele referitoare la modalitatea de primire şi cheltuire a fondurilor, nerespectarea limitelor cheltuielilor, precum şi nerespectarea reglementării de a prezenta în termen de 15 zile reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente documentele solicitate

Forţa Dreptei a primit în total amenzi de 50,000 de lei, din care cea mai mare a fost de 30,000 de lei, la locale Tot la

locale, AEP a confiscat un total de 903 mii de lei pentru încălcări legate de modul de înregistrare şi cheltuire a banilor, încălcări legate de înregistrarea mandatarului financiar şi nerespectarea destinaţiilor pentru cheltuieli La europarlamentare partidului i s-a confiscat suma de 235 mii de lei şi i s-a aplicat o amendă de 10,000 de lei pentru nerespectarea reglementărilor privind împrumuturile USR a primit cea mai mare amendă la locale – 45,000 de lei, la care se adaugă sume confiscate de 464 918 lei pentru încălcări ale legislaţiei legate de limitele maxime ale contribuţiilor, destinaţiile cheltuielilor şi pentru folosirea de materiale electorale nepermise. O amendă de 20,000 de lei a primit şi în 2025 pentru încălcare legislaţiei care stabileşte că cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora USR a primit 3 avertismente, pentru parlamentare, europarlamentare şi un control e fond, legat de subvenţii, la care se adaugă un total confiscat de 20 de mii lei În urma controlului de fond, USR a fost sancţionat pentru încălcarea art 25 alin (2) ”Este interzisă folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru oricare alte destinaţii decât cele prevăzute la alin (1) ” Nicuşor Dan a primit 2 amenzi de 20,000 de lei, care nu au fost contestate în instanţă Ambele controale au pornit de la sesizări Prima se leagă de încălcarea articolului care stabileşte ce materiale electorale pot fi folosite în campanie (36/2) Cea de-a doua se leagă de încălcarea legislaţiei privind marcarea publicităţii politice, finanţarea campaniei electorale de către o entitate care nu are acest drept – art 33 alin (1) –şi a art 36 (2), care stabileşte ce tipuri de materiale de propagandă electorală pot fi utilizate

Lupeni: Contract de peste 28 de milioane de lei

Lupe ni demarează un proiect am bițios de regenerare urbană, cu o investiție de peste 28 de milioane de lei , finanțată prin Programul R egional Vest 2021-2027

Autoritățile locale își propun să transforme și să modernizeze semnificativ spațiile publice, cu scopul de a crea facilități noi pentru locuitori și de a îmbunătăți imaginea orașului

Printre principalele intervenții se numără realizarea unor pasarele pietonale moderne, care vor beneficia de un design contemporan și ilumi-

nat arhitectural integrat, în zonele „Agrement” și „Castanilor”. Totodată, vor fi amenajate spații dedicate evenimentelor și relaxării, prin construirea unor gradene din piatră pentru spectacole și activități în aer liber, precum și a unor corpuri pavilionare –pergolă, foișor și filigorie – în puncte cheie ale orașului

Amenajările peisagistice vor cuprinde plantări de arbori, flori și suprafețe gazonate, completate de mobilier urban modern, precum bănci, cișmele și stâlpi de iluminat, toate menite să facă zonele publice mai primitoare și funcționale

De asemenea, se va pune accent pe accesibilitatea pietonală, prin amenajarea de alei pavate, trepte și rampe, iar

în zonele cu relief accidentat vor fi construite ziduri de sprijin și parapete pentru siguranța cetățenilor

Un alt element inovator al proiectului îl reprezintă sistemele de iluminat și divertisment, care vor include jocuri de lumină și apă integrate în pavaj, precum și un iluminat urban ambiental eficient energetic, bazat pe tehnologia LED Pentru petrecerea timpului liber, vor fi create terenuri sportive și locuri de joacă echipate cu suprafețe amortizante, potrivite pentru siguranța copiilor

În plus, proiectul prevede

R omsilva a regenerat p este 71.000 d e hectare d e păd ure în cinci ani

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

a anunțat că, în perioada 2019–2024, a desfășurat ample lucrări de regenerare a fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului, acoperind o suprafață totală de 71 539 de hectare

Campaniile au inclus atât regenerări naturale, cât și lucrări de împădurire, în cadrul

unui demers național menit să conserve pădurile și să combată efectele schimbărilor climatice

Regenerări naturale și artificiale, în funcție de specificul zonei

Potrivit datelor oficiale transmise de Romsilva, 48 921 hectare au fost regenerate natural, proces care presupune refacerea pădurii prin mijloace biologice, fără intervenție majoră din partea omu-

San Montan organizează a treia ediție a alergării montane „aleargă cu San Montan în Ținutul Momârlanilor Petrileni”

Aso ci ația San Mon tan, î n parte ner i at cu Pri măr i a O rașul ui Petr il a, p re gătește o n ouă e

di ți e va avea lo c d umi n ic ă, 28 se ptem bri e , în ce pând c u ora 11 :0 0, î n cadr ul natur al spectac ulos al Che il or Tăi i

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, indiferent dacă sunt sportivi legitimați sau amatori Organizat ca un manifest pentru sănătate, implicare comunitară și promovarea patrimoniului local, „Aleargă cu San Montan” oferă oportunitatea de a

lui Alte 22 618 hectare au fost regenerate artificial, prin plantarea de puieți forestieri.

În total, peste 130 de milioane de puieți au fost plantați în toată țara, marcând un efort considerabil în direcția reîmpăduririi și menținerii biodiversității

Misiunea Romsilva: protejarea și valorificarea durabilă a pădurilor

Romsilva administrează peste 3 milioane de hectare de

combina activitatea fizică cu explorarea unei zone de o frumusețe aparte Locația aleasă – Cheile Tăii –reprezintă un punct de referință în Valea Jiului, recunoscută pentru peisajele montane spectaculoase și încărcătura culturală a momârlanilor, comunitatea tradițională a zonei Pentru o zi, acest cadru natural devine terenul perfect pentru o alergare care îmbină spiritul sportiv cu reconectarea la natură și socializarea „Aleargă cu San Montan” nu este doar o competiție, ci și un prilej de întâlnire a celor care iubesc mișcarea și natura, întrun cadru ce celebrează identitatea locală și stilul de viață activ Asociația San Montan continuă astfel eforturile de a promova Valea Jiului ca o destinație pentru sport și turism montan, dar și ca o comunitate unită de tradiții și pasiuni comune.

Monika BACIU

pădure aflate în proprietatea publică a statului În fiecare an, instituția implementează programe de regenerare a suprafețelor exploatate sau afectate, ca parte a unei strategii de gestionare durabilă a resurselor forestiere.

Reprezentanții regiei subliniază că astfel de acțiuni nu doar protejează mediul, ci asigură și funcțiile economice și sociale ale pădurii de la producerea de lemn, la

construirea unor clădiri de deservire, precum vestiare pentru zona „Agrement” și grupuri sanitare în zona „Monument 29” Tehnologia modernă va fi prezentă prin instalarea de panouri de afișaj electronic, sisteme video de supraveghere și puncte de acces Wi-Fi în fiecare dintre zonele vizate Cu o durată estimată de 24 de luni, această inițiativă se anunță a fi un pas important pentru revitalizarea orașului Lupeni, având potențialul de a crește calitatea vieții locuitorilor și de a stimula dezvoltarea turistică a regiunii

protecția solului și apei, până la rolul recreativ și educativ

Oficialii Romsilva anunță că eforturile de regenerare vor continua în anii următori, cu un accent tot mai mare pe extinderea suprafețelor împădurite și utilizarea de specii autohtone adaptate

Unul din cele două sanatorii din județ ar putea fi transformat în centru paliativ

Selecția a două sanatorii, Brad și Geoagiu, a fost luată în discuție în cadrul unei ședințe de CJ Hunedoara pentru a fi transformate într-un spital paliativ, o necesitate stringentă Laurentiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a declarat că bolile tratate anterior în aceste sanatorii sunt acum din ce în ce mai rare, ceea ce face ca menținerea a două astfel de instituții să fie inutilă

"Și referitor la sanatorii, domnilor colegi, aș vrea să vă informez că am în gând, deocamdată în gând, urmând fapte, avem la ora actuală două sanatorii Brad și Geoagiu. Eu sincer vă spun că în județul Hunedoara nu mai putem sta cu două sanatorii, mai ales și având în vedere că inclusiv bolile care le tratau

la condițiile climatice actuale

Acțiunile regiei se înscriu în direcția asumată de România privind tranziția verde și respectarea angajamentelor internaționale legate de protejarea ecosistemelor forestiere

Monika BACIU

aceste două sanatorii nu mai sunt atât de multe și este un lucru bun pentru județ Au dispărut locurile de muncă care cauzau aceste boli și mă gândeam să facem să îl transformăm unul într-un spital pentru paliatie N-avem în județul Hunedoara așa ceva și cred că sunteți în asentimentul meu că este strict necesar să avem și un asemenea spital pentru paliatie Sigur că împreună cu dumneavoastră găsim soluții, analizăm propuneri și sper să fie o soluție bună. Care dintre ele nu vă pot spune acum pentru că trebuie să vedem, în funcție de capacitate, de tot ce primim, de ce putem atrage și fonduri europene în așa fel încât într-adevăr să facem un spital de paliatie foarte bun Mulțumesc!" a declarat Laurentiu Nistor

Această decizie strategică subliniază nu doar o schimbare în peisajul medical al județului, ci și o adaptare la realitățile actuale ale sănătății publice Odată cu declinul incidenței bolilor specifice tratate în sanatorii, resursele pot fi redirecționate către servicii medicale de care este nevoie acută, cum ar fi îngrijirea paliativă. Se anticipează că acest nou spital paliativ va aduce beneficii semnificative comunității, oferind îngrijire esențială pacienților cu afecțiuni grave și cronice

Monika BACIU

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.