Legea le dă dreptul celor încarcerați în penitenciar să cumpere și să dețină 20 de pachete de țigări în fiecare săptămână, dar pentru unii deținuți cantitatea nu este suficientă Este și cazul unui condamnat încarcerat în penitanciarul Deva, la care agenții supraveghetori au descoperit o adevărată tutungerie
Individul aflat în executarea unei pedepse de șase ani a fost
sancțioinat disciplinar ”S-a reţinut că în data de 01 11 2024, în jurul orei 19:20, cu ocazia efectuării unei percheziţii generale parţiale la camera de deţinere E1 12, în bagajul deţinutului au fost descoperite un număr de 29 de pachete de ţigări, acesta neputând oferi la momentul respectiv un bon fiscal pentru a putea justifica provenienţa acestora Cu ocazia aducerii la
Deși au tre cut doi ani de când s-a prăbușit t erasament ul și, odată cu el, calea f erată pe ecartament îngust dint re Lo nea și Petrila, craterul căscat es te to t aco lo și la fel de adânc Nici blocul nu este finalizat, aș a că adminis trația se gândește să rezilieze cont ractul cu firma constructo are
cunoştinţă a prezentului raport de incident, deţinutul a oferit o declaraţie scrisă în care a susţinut faptul că pachetele de ţigări nu îi aparţineau în totalitate, o parte din acestea fiind ale deţinutului Irimescu ( ), aceştia împărţind un sertar din camera de deţinere, fapt contrazis de nota de raport în care se menţionează faptul că la momentul în care a descoperit pachetele de ţigări l-a
întrebat pe deţinutul cu privire la provenienţa acestora, deţinutul susţinând în acel moment că îi aparţin şi că le-a achiziţionat de la magazinul unităţii, dar nu are bonul fiscal pentru a le justifica ” , se reține din dosarul ajuns la Judecătoria Deva Pușcăriașul a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului
de a primi și cumpăra bunuri, pentru o perioadă de 1 lună, dar a contestat sancțiunea Instanța a arătat că legislația permite ca deținuții să potă
cumpăra, săptămânal, maximum 20 pachete a câte 20 de țigarete fiecare, fără a putea deține asupra lor sau în bagajul personal o cantitate mai mare de 20 de astfel de pachete Dat fiind faptul că individul sancționat disciplinar avea o cantitate mult mai mare de tutun, instanța i-a respins ca neîntemeiată acțiunea foto ilustrativa
Criminalul de la Hunedoara abia ieșise din pușcărie
Recidivistul care și -a omorât soția în bătaie, arestat preven tiv pentru 30 de zile , ar fi comis crima anteri or date i de 10 i ulie , când trupul femeii a fost descope rit în locui nța ei din muni ci pi ul Hunedoara
Motivul crimei, potrivit unor surse, ar avea legătură cu faptul că femeia în vârstă de 28 de ani a vrut să se despartă de el, iar la Judecătoria Hunedoara era deschisă acțiunea de divorț
C Lucian a fost liberat condiționat din Peniten-ciarul Deva, în luna ianuarie a acestui an Recidivistul din
La furat
Hunedoara executa o pedeapsă de aproape cinci ani pentru furt calificat
Procurorul s-a o pus liberării condiționate
Cererea de liberare s-a judecat la instanța din Deva, iar reprezentanta
în supermarket
Un in divi d pri ns de mai multe or i l a fur at î n ace lași superm ar ket di n Hune doara a fost tri mi s în jude cată pe ntru furt. Spre deosebir e d e m ajori tatea șuțil or, care fură pro duse pe ntru a le vi nde la colț de str adă, acesta fur a ali me nte pe ntru că nu avea ce m ân ca
A fost trimis în judecată întrucât nu era la prima abatere ”S-a reţinut, în fapt, în sarcina inculpatului că în data de 02 12 2023, în jurul orei 15:45, a sustras mai multe bunuri din magazinul Kaufland în scopul consumului propriu. (...) În raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art 346 alin 1 C pr pen , va constata legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara în dosarul privind pe inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt ( ) şi va dispune începerea judecăţii în cauză”, se reține din dosar
Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că instituția liberării condiţionate, prevăzută de Codul Penal, se aplică cu titlu de excepție, când condamnatul a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale, existând convingerea că nu
CNSC a respins contestația privind paza de la CEVJ
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ( CNSC) a re spins contestați a de pusă de A DK PROTECT & SECURITY SRL împotri va re zultatului li ci tație i organizate de Complexul Energetic Valea Jiului SA pentru „Servicii de pază armată cu armă letală a obie ctivelor, bunurilor și valori lor”
ADK PROTECT & SECURITY SRL a solicitat anularea
Primăria Municipiului Lupe ni a anunțat scoaterea la concurs a trei posturi vacante de asistent medical ge neralist î n cadrul Compartimentului Asistență Medicală în Învățământ Posturile sunt pe peri oadă n edete rminată, iar selecția candidaților se va desfășura în perioada 10 i ulie –1 august 2025
va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa nu prezintă un pericol pentru colectivitate, regula fiind executarea pedepsei în regim de detenție până la împlinirea termenului ”Raportat la conduita petentului condamnat şi la antecedentele sale, respectiv la faptul că acesta a mai beneficiat de instituţia liberării condiţionate, a solicitat respingerea cererii de liberare condiţionată a petentului condamnat”, a cerut procurorul Suspectul de crimă, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată I-a spus judecătorului că doreşte să se întoarcă la familia sa, că are o mamă bolnavă de 87 de ani, o soţie de 27 de ani şi un copil, iar soţia sa îl aşteaptă de 5 ani să se întoarcă acasă și şi promite că nu se va mai întoarce în penitenciar
raportului procedurii nr
DG5519/03 06 2025, precum și reevaluarea ofertelor, contestând acceptarea și desemnarea câștigătoare a firmei AXIS SECURITY SRL În replică, AXIS SECURITY SRL a cerut admiterea intervenției sale în proces și respingerea contestației CNSC a decis că nu există temeiuri pentru anularea raportului, respingând contestația
ADK PROTECT & SECURITY SRL și admitând cererea de intervenție a AXIS SECURITY SRL. De asemenea, a respins solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată Decizia este definitivă, iar împotriva acesteia se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare Moni ka BACIU
Calendarul concursului cuprinde mai multe etape: până pe 23 iulie, ora 14:00, candidații trebuie să depună dosarele de înscriere, urmând ca proba scrisă să aibă loc pe 30 iulie, ora 10:00, iar interviul să se desfășoare pe 1 august, la aceeași oră. Procedura se desfășoară în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr 1336/2022
Candidații trebuie să aibă cetățenie română sau a unui stat membru UE, să cunoască limba română, să fie apți din punct de vedere medical și să nu aibă condamnări penale relevante Din punct de vedere profesional, este necesară absolvirea unei școli postliceale sanitare în specialitatea medicină generală, precum și deținerea unui certificat de membru O A M G M A M R , vizat și valabil De asemenea, candidații trebuie să prezinte o adeverință eliberată de O A M G M A M R pentru participarea la concurs Experiența în domeniu nu este obligatorie Dosarele se depun la sediul Primăriei Lupeni, la Serviciul Resurse Umane, Salarizare, Tehnologia Informației, Asistență Medicală pentru Învățământ, situat pe Strada Revoluției nr 2 Cei interesați pot obține informații suplimentare apelând 0254/560680 (tasta 4) sau prin e-mail la adresa resurseumane@e-lupeni ro
Monika BACIU
a revenit cu o nouă față și mult mai multe bunătăți. Selecția noastră cuprinde preparate locale naturale, proaspete, fără conservanți, adaosuri sau coloranți: ��de la carne de porc, vită, oaie, pui, ��lactate de înaltă calitate, ��mezeluri preparate in house, ��până la prăjituri delicioase din ingrediente atent selecționate Petroș ani, str Nicolae B ălcescu nr 10
Doi ani și un crater căscat
Deși au trecut doi ani de când s-a prăbușit terasamentul și, odată cu el, calea ferată pe ecartament îngust dintre Lonea și Petrila, craterul căscat este tot acolo și la fel de adânc. Nici blocul nu este finalizat, așa că administrația se gândește să rezilieze contractul cu firma constructoare.
Mai mulți oameni care stau la case sunt și acum în pericol la Lonea, acolo unde construcția unui bloc de locuințe a provocat o alunecare de teren
Terasamentul s-a
prăbușit, iar linia ferată a rămas până acum suspendată Riscă oricând să o ia la vale cu tot cu case, iar zidul de sprijin promis de constructorul blocului nu este încă gata Primarul spune că nu mai are soluții și că îi va cere constructorului să plece.
„Durează de prea mult timp absolut totul, pentru că și zidul este legat în același proiect cu construcția blocului Și blocul ar fi trebuit să fie terminat, din câte știu eu Contractul este expirat, firma lucrează, dacă lucrează, pe penalități și,
Industria energetică românească a fost marcată în ultimii ani de falimentul unor giganți, cu impact semnificativ asupra economiei și a miilor de angajați Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și
probabil, urmează să anulăm acel contract și să solicităm banii din garanția de bună execuție, pentru că nu cred că vor reuși să ducă la bun sfârșit acel proiect, din păcate”, declară Vasile Jurca, primarul orașului Petrila
Primarul mai spune că lucrările trebuiau să fie gata și ia ca etalon alte blocuri a căror construcție s-a finalizat deja
„Lucrările trebuiau terminate de mai mult timp Ați văzut că am avut, în paralel, construirea altor două blocuri,
Compania Națională a Huilei (CNH) reprezintă două dintre cele mai notorii cazuri, ilustrând provocările majore cu care s-au confruntat companiile de stat din sectorul minier și energetic
Partidul Național
Liberal a marcat la sfârșitul săptămânii trecute un moment crucial în istoria sa, odată cu desfășurarea Congresului
PNL și alegerea lui Ilie Bolojan ca noul președinte al formațiunii
Evenimentul, la care au participat delegați din toată țara, inclusiv din PNL Hunedoara, a subliniat angajamentul ferm al partidului pentru reformă și o nouă direcție politică
Noul președinte, Ilie Bolojan, a fost primit cu încredere deplină de membrii partidului, care speră ca sub conducerea sa, PNL să devină „partenerul serios și de încredere de
care sunt gata la termen și sunt deja și date în folosință, dar, din păcate, la blocul din Lonea constructorul a întârziat mult lucrările”, mai spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila
Prăbușirea terasamentul s-a produs în momentul în care constructorii blocului au început săparea fundației. Acela a fost momentul în care și Complexul Energetic Valea Jiului a renunțat la transportul huilei cu vagoanele de la toate minele
Complexul Energetic Hunedoara (CEH): un faliment anunțat Complexul Energetic Hunedoara, înființat în 2012, a intrat oficial în faliment în anul 2019, deși problemele sale financiare datau de mult timp. Cauzele colapsului sunt multiple și complexe, incluzând lipsa cronică de resurse financiare, imposibilitatea achiziționării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră impuse de legislația europeană și penalitățile uriașe rezultate din aceste neconformități În 2016, datoriile generate de neachiziționarea certificatelor de mediu se ridicau la peste 1,2 miliarde lei De asemenea, au existat acuzații
care România are nevoie” Alături de Bolojan, a fost aleasă și o nouă echipă de conducere, cu scopul de a revitaliza partidul și de a-l aduce mai aproape de cetățeni
Senatorul Călin Petru Marian, prezent la congres alături de colegii din PNL Hunedoara, a declarat: „Am încredere deplină în președintele ales, Ilie Bolojan - Prim-
ministrul României, precum și în noua echipă de conducere a PNL Avem în față o responsabilitate majoră, dar și oportunitatea de a ne reforma, de a construi un partid mai apropiat de oameni, mai atent la nevoile reale ale cetățenilor Cred cu tărie că PNL poate redeveni acel partener serios și de încredere de care România are nevoie. Un
privind importuri de cărbune, în condițiile în care minele românești aveau stocuri
Problemele financiare ale CEH au fost atât de adânci încât singura soluție considerată viabilă de administratorul judiciar a fost compensarea datoriilor către bugetul de stat cu activele societății, statul urmând să renunțe la o datorie de aproximativ 1,2 miliarde de lei
Compania Națională a Huilei (CNH): datorii istorice și subvenții insuficiente
Compania Națională a Huilei (CNH), înființată în 1998, a intrat în faliment în anul 2015. CNH a fost mult timp cel mai
partid centrat pe soluții, pe stabilitate și pe dezvoltare – nu pe promisiuni, ci pe rezultate Avem mult de muncă Dar avem și energia, determinarea și echipa potrivită pentru a reuși ”
Viziunea noii conduceri: Soluții, Stabilitate și Dezvoltare
Obiectivele PNL sub noua conducere sunt ambițioase și se axează pe o schimbare fundamentală de abordare Potrivit declarațiilor, partidul își propune să:
*Se apropie de oameni: PNL intenționează să fie mai atent la nevoile reale ale cetățenilor, renunțând la promisiuni goale în
mare datornic la bugetul de stat, acumulând pierderi semnificative și datorii istorice uriașe De exemplu, în 2010, datoriile CNH depășeau un miliard de euro, iar chiar și după multiple ștergeri de datorii, restanțele se ridicau la 800 de milioane de euro în 2017
Deși a beneficiat de subvenții considerabile din partea statului român, acestea nu au fost suficiente pentru a acoperi pierderile și a asigura viabilitatea companiei În 2009, CNH a primit o subvenție de 281 milioane RON, iar în 2010, 245,6 milioane lei Cu toate acestea, compania a vândut în pierdere timp de 21 de ani, contribuind la acumularea datoriilor
favoarea unor acțiuni concrete
*Fie centrat pe soluții și rezultate: Noua conducere va pune accentul pe identificarea și implementarea de soluții eficiente pentru problemele României, cu un focus clar pe obținerea de rezultate palpabile
* Asigure stabilitate și dezvoltare: PNL își propune să contribuie activ la consolidarea stabilității politice și economice a țării, facilitând un mediu
Monika BACIU
propice pentru dezvoltare
* Se reformeze intern: Un aspect cheie al agendei este reforma internă, menită să consolideze structurile partidului și săl facă mai eficient Cu o energie reînnoită și o determinare puternică, echipa PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan, este pregătită să depună eforturi considerabile pentru a-și atinge obiectivele și a reda încrederea românilor în Partidul Național Liberal
D iana M ITRAC H E
4 ACTUALITATE
Două treimi dintre români '' se descurcă financiar'' cu facturile, dar nu mai au bani de recreere
Aproape două treimi dintre românii (63%) care au participat la sondajul Voice of the Consumer 2025 rea izat de PwC afirmă că ' se descurcă financiar' și își pot achita toate facturile unare, dar le rămân oarte puțini bani sau de oc pentru economii sau activități recreative În consecință, prețu rămâne principa u factor de dec zie în cumpărături cu toate acestea se observă o orientare tot mai accentuată către produse sănătoase ș locale, care îi determină să devină ma selectivi și atenți la buget ' Deși inflaț a s-a temperat în 2024 și în pr ma umătate d n 2025 față de
n ve ur le record din anii anteriori rămâne princ pala preocupare pentru consumatorii români, care continuă să f e prudenți: caută promoții, cumpără doar ce le trebuie din ma mu te magaz ne și reutilizează alimentele În paralel se conturează o tendință c ară spre produse sănătoase și oca e, iar intențiile de a cheltui mai mu t pentru fructe, egume, lactate și cereale proaspete
depășesc media reg uni geografice ' , a declarat Ruxandra tarlescu Partener ș l der al Departamentului de consultanță Fiscală și Juridică, Pwc Romania consumatorii estimează că vor cheltui mai mult în următoare e șase uni pentru produse proaspete precum fructe, egume, lactate și cerea e, și sunt hotărâți să reducă che tu elile pentru gustări, alcool și a imente
u traprocesate. În p us mai mult de 3
d n 10 consumatori sunt în căutarea unui raport ca itate-preț optim ș spun că schimbă mărc le în pr ncipal pentru beneficii financiare, dar și din dor nța de a găsi un gust mai bun
De asemenea, ma ortatea (88%) consideră că programe e de loialitate au o influență mportantă n alegerea unui reta ler almentar, opțiun le de cashback (57%) și reduceri e a achiziț i v itoare (55%) fiind cei mai importanț factor de f delizare
Deși consumatorii conșt entizează impactul schimbărilor climatice, aceste ngrijorări nu se reflectă mereu în comportamentul de cumpărare Peste 80% d ntre respondenți îș
exprimă îngrijorarea față de schimbări e cl matice, însă doar 44% dintre aceștia spun că sunt dispuși să plătească ma mu t pentru a imente care susț n protejarea mediului, precum îmbunătățirea cal tăți solului și biodivers tatea consumatorii din România prioritizează sustenab litatea cumpărând doar produse de care au nevoie și reducând risipa al mentară, 65% luând măsur active pentru a-și diminua impactu asupra mediului De asemenea, preocupările legate de alimente e ultraprocesate sau de uti izarea pesticidelor s-a intensif cat în rândul a aproximat v 54% dintre consumatorii chest onați. În același t mp consumator i preferă produse e
Marti, 15 Iulie 2025
loca e deoarece sunt percepute ca fiind mai sănătoase ș că susț n econom a oca ă, 62% respectiv 45% dintre respondenț invocând aceste motive De altfe , 53% d ntre respondenți preferă produse oca e, în timp ce 47% optează pentru opțiun internaționale mai eft ne. În anuar e ș februarie 2025 Pwc Research centrul global de exce ență al Pwc pentru cercetare de piață ș informații, a rea izat un sondaj cu 21 075 de consumatori din 28 de țăr , printre care și România (460 de respondenț ) Aceștia au prim t o varietate de întrebări despre consumul al mentar ș tendințele consumator lor, inc us v cumpărăturile de a imente și aleger le alimentare v itorul sănătății tehnolog i e emergente clima și sustenabi itatea Interviuri e cu executiv din industr e au avut loc în mai 2025
SuRSA AGERPRES
Marti,
15 Iulie 2025
Femeie salvată, cu elicopterul, din Retezat
O femeie a fost sa vată, după o inte rve nție contracronome tru în care sa vamonti știi de la Stra a au avut sprijinul unui eli copte r a Inspe ctoratului General de Aviație al MA I Sa vatori i au coborât pe frânghie și au reușit să o scoată din zona accidentată î n care căzuse
Sa vatorii montan a lați în masivu Retezat s-au folos t de tehn ca pusă la dispoziție de av ație ș au scos femeia accidentată, care căzuse aproximativ 15 m evenimentu s-a produs în zona de abrupt sub Vf Păpușa Mare din partea centrală a Retezatului Femeia a suferit un traumat sm cranio-
cerebral motiv pentru care a fost so icitat ech pajul de pe el copter „Persoana a ieșit din traseu să coboare ma repede spre lacul de sub Vârfu Păpușa, aceasta accidentându-se foarte grav S-a împ edicat a căzut cam 15 m, s-a accidentat la cap, unde avea un traumat sm sever echipa terestră a ajuns a fața locului, însă deplasarea ar fi durat câteva ore bune Accidentul era destul de complex În afară de traumatismul viz bi de la cap, era ș un traumat sm de co oană femeia acuzând durer puternice a
co oană Atunci am solic tat spr jin la echipajul aero de la caransebeș A fost preluat un sa vator montan de la Bucura, pentru că șt a exact locul a fost tro iat, asigurată persoana și împreună cu ech paju aero, s-a trecut a transportul la ce mai aprop at sp tal” declară Ovidiu Bodean, șef Salvamont hunedoara Salvatorii spun că sprijinu aerian acordat în cond ții montane dificile a fost esențial pentru succesu intervenției și pentru s guranța victimei D ana MITR AC HE
Stadiul
lotului 2 Margina
Holdea al
autostrăzii
Lugoj – Deva a ajuns la 25%
Stadiul lotului 2 MarginaHoldea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajun la 25%, anunţă Cristian Pistol d rectoru general al CNAIR
Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantieru lotului 2 (Margina -holdea) a autostrăz i Lugo – Deva ”Se lucrează a tune urile formate din doua galerii unidirecţiona e iar construc-
Lucrările de consolidare a cursu ui pârâului Maleia scot a iveală viața subacvatică de aici Sunt vietăți care au fost găsite în apă, iar cei de la Ape e Române spun că acestea trăiesc doar în ape curate E drept și că au fost găsite mai spre munte
În pârâu care ajunge să străbată municip ul Petroșani chiar în zona centra ă, munctorii care consol dează albii e au găs t raci ș păstrăv Asta nseamnă că apa e curată spun spec al ști , pentru că altfe aceștia nu ar fi suprav ețu t Acum au loc ucrări n sus spre zona de munte acolo unde munc torii înainte să toarne betonul au ș găsit aceste v etăți acvatice.
„A trebuit să conso idăm zidul de spr jin pentru a apăra gospodăr ile d n zonă. Și am avut o surpr ză ch ar vineri, când am făcut cofrajele am găsit pe Maleia, păstrăvi ș raci Deci să știți că, n c uda tuturor specu ații or, că apa e murdară și sunt foarte multe evacuăr , pe Maleia avem ș pește și nu orice pește, c păstrăvi, și raci Asta înseamnă că, totuș , ex stă viață ș pe Male a ” declară Sorin cor ci, șefu S stemului hidrotehnic Ape Jiu
V ața pe pârâul Male a există, doar că, mai jos, spre oraș aceasta devine, uneori infestată din cauza deversărilor care încă nu au putut fi controlate cei de a ONG-ul „Pe firu ape ” au contorizat, a un moment dat, mai multe țevi din care aici erau deversate de ecț i din gospodării e aflate în zonele limitro e
Vietățile se încăpățânează să trăiască în Maleia Orașe sărace, bugete generoase
Organizațiile, autoritățile locale, școlile, companiile și cetățenii, invitați să se alăture Zilei Internaționale a Deșeurilor Electronice 2025
Ecotic, împreună cu WEEE Forum invită organizațiile, autoritățile locale, școlile, companiile și cetățenii României ă se a ăture efortu ui global de protecție a mediu ui și recuperare a resurselor prin participarea activă la Ziua Internaționa ă a Deșeurilor Electronice 2025, marcată pe data de 14 octombrie.
într-un comunicat de presă a organizație
Diana MITRA CH E 9,88 de miliarde de lei e te bugetu tota a celor 216 orașe din România, în anul 2024 Ministerul Dezvoltării a dat publicității clasamentul, în care
se regăsesc și orașele Văii Jiului În top conduce Petrila, care și depășește media pe țară, în ce privește bugetul alocat anul trecut.
45 78 de mil oane este suma med e a ocată de Ministeru Dezvoltăr i fiecăru oraș din România Sigur că sunt și orașe care au primit mai puț ni bani
Dar, în Valea Jiului, pe primu loc este orașul Petr la M nisterul Dezvo tării arată că acest oraș, din estul Vă i Jiu ui a pr mit anul trecut, 65,86 de mil oane de lei situându-se pe poziția 31, n clasamentul sumelor primite
Ur can u este pe ocul 76, iar aici suma se încadrează în med a pe țară Aici au ajuns anu trecut 45 55 mil oane de ei Iar
An noasa ajunge abia pe locul 205 în clasamentul național Suma alocată acestui oraș este de doar 15,12 mi ioane de le La Petrila, din banii ven ți de la M nisterul
Dezvoltări a fost reab litată și artera principală, pr n Programu Anghel Sa igny
Diana MITRA CH E
Pe măsură ce cererea pentru smartphone-uri, vehicu e electr ce, panouri so are ș a te tehnologii cont nuă să crească rapid, crește și nevoia de mater ale care le fac funcț ona e ca în fiecare an, Ziua Internațională a Deșeur lor electronice se aniversează pe 14 octombrie ș de data aceasta aduce în prim-plan Materiile Prime critice (cRM), elemente extrase într-un număr redus de țări dar ind spensabi e pentru tranziția d gita ă Deși tot mai mulți au auzit de cRM-uri puțini șt u că aceste elemente pot f recuperate din echipamentele e ectron ce vechi sau defecte Această ediție a Zilei Internaț ona e a Deșeurilor e ectron ce are ca obiectiv pr nc pal creșterea gradului de conșt entizare în legătură cu acest aspect ' , se arată
Potr vit Asociației, n europa noul Regulament privind Materi le critice stabi ește obiective ambițioase pentru anul 2030, respectiv ce puțin 10% din consumul anua să fie acoperit din surse d n Ue 40% să fie procesat n interiorul Uniunii europene iar 25% să prov nă d n reciclare Acest ultim obiectiv nu poate fi at ns decât prin colectarea unui vo um tot mai mare de deșeuri electronice , semnalează ecot c. Un studiu recent rea izat de tNO evidențiază faptu că recuperarea mater alelor cr tice d n deșeurile electrice ar putea acoperi până la 31% din cererea actuală a Ue totuși sistemul actual de colectare bazat pe greutatea ech pamentelor puse pe piață în u timii trei ani nu mai reflectă rea itatea pieței ș nu încurajează recuperarea acestor resurse va oroase A te analize, precum cea publ cată recent de De o tte, subl niază nevoia de a modif ca directiva actuală pentru a ncuraja economia circulară, aspect semnalat deja de Weee Forum în d alogul cu comisia europeană și Parlamentul european , notează sursa citată
conform unui alt studiu de data aceasta realzat de ecotic, 10,5% din echipamentele e ectr ce de mici dimensiuni af ate n ocuințele români or sunt păstrate, deși sunt nefolosite sau stricateechivalentul a 17 000 de tone O treime d ntre acestea sunt deja nefuncționale, însă doar 8% dintre respondenți intenț onează să se debaraseze corect de acestea în vi tor în timp ce 42% dec ară că e vor păstra în continuare În prezent, doar 8,4% dintre gospodării e din România se debarasează corect de deșeurile e ectr ce iar aprox mativ 4 550 de tone a ung anual n gunoiul mena er, la colectori informali sau sunt abandonate în
mediului ș recuperarea resurselor prin participarea activă la Ziua Internațională a Deșeuri or e ectronice 2025, pe 14 octombr e, prin acțiun de co ectare,
Lupeni: Încep lucrările de reabilitare energetică la Liceul Tehnologic, Corp 2. Investiție de peste 16 milioane de lei
Municipiul Lupeni
marchează startul unui
proiect important pentru comunitate Primarul Lucian Resmeriță a anunțat demararea
lucrărilor la proiectul „Eficientizarea energetică – Liceul Tehnologic
Lupeni, Corp 2”, finanțat prin Programul Regional Vest
Investiția vizează îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, printr-o serie de lucrări complexe, menite să reducă
substanțial consumul de energie și să ofere condiții mai bune elevilor și cadrelor didactice
Printre intervențiile prevăzute se numără termoizolarea fațadelor, a mansardei și a planșeului podului, înlocuirea
tâmplăriei cu una performantă din punct de vedere energetic, realizarea de tavane false, refacerea finisajelor interioare și a pardoselilor, pentru a permite introducerea sistemului de încălzire prin pardoseală. De asemenea, vor fi instalate panouri solare și sisteme de iluminat eficiente, cu reglaj adaptiv
Proiectul mai prevede instalarea de sisteme individuale de recuperare a căldurii, pompe de căldură, precum și refacerea completă a instalațiilor de încălzire, apă, canalizare și sanitare
„Este o investiție
esențială, care va transforma radical condițiile din această unitate de învățământ Ne dorim școli moderne, sigure și eficiente energetic, iar acest proiect reprezintă un pas important în această direcție”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță Durata de imple-
mentare a proiectului este de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 16 492 302,93 lei Aceasta este una dintre cele mai ample investiții în infrastructura educațională din Lupeni, cu un impact semnificativ asupra comunității locale.
Act de violență domestică reclamat la Hunedoara: o femeie de 37 de ani, ar fi fost agresată fizic și amenințată de soțul aflat sub influența alcoolului
O femeie în vârstă de 37 de ani s-a prez entat la sediul Poliției în noaptea de 12 iuli e, la ora 00:10, și a reclamat faptul că ar fi fost agresată fizic și amenințată de soțul său, un bărbat de 49 de ani, în urma unui conflict izbucnit la dom iciliul co mun
Potrivit primelor cercetări, în timpul unor discuții contradictorii, soțul aflat sub influența băuturilor alcoolice a devenit violent și ar fi agrest-o pe femeie, amenințând-o cu acte de violență. În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că femeia se află într-o situație de risc iminent, motiv pentru care s-a dispus emiterea unui ordin de protecție
provizoriu împotriva agresorului. Totodată, în cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. De la începutul acestui an, polițiștii hunedoreni au emis nu mai puțin de 171 de ordine de protecție provizorii, un instrument esențial pentru protejarea victimelor violenței domestice Polițiștii subliniază importanța intervenției rapide și ferme în astfel de situații, pentru a preveni escaladarea conflictelor și pentru a oferi sprijin celor aflați în pericol foto ilustraiva
l
Casa de Cultură a sindicatelor Petroșani are deschis, pentru cei interesați, o secție de tenis de mAsĂ
Secția de tenis este destinată inițierii copiilor în tenisul de masă, având atât scop de agrement cât și de performanță, dar și adulților pasionați de acest sport minunat
Pentru detalii referitoare la înscriere, program, abonamente, închiriere, etc, ne puteți contacta la secretariatul Casei de Cultură sau la numărul de telefon 0726871295.
SC ZONA D SRL Petroºani, una dintre cele mai apreciate companii de construcþii civile, industriale ºi de infrastructurã publicã angajeazã:
l topografi cu experienþã (ingineri sau studii medii);
l ingineri cu experienþã în construcþii civile, drumuri, alimentãri cu apã, canalizare; l ingineri/tehnicieni cu experienþã pentru compartimentul tehnic (producþie/ aprovizionare) l muncitori calificaþi, cu experienþã construcþii civile, drumuri, alimentãri cu apã, canalizare Angajatorul oferã salariu între 500 și 1000 euro, în mână. CV-urile se depun pe adresa de e-mail: zonad99@yahoo com sau direct la sediul firmei din Petroºani, str 22 Decembrie, 2/1 informAții suPlimentAre lA telefon 0254/546080. locuri de
CAsA de CulturĂ
• spaþiu birou din două birouri cu suprafaþã de 35 mp situat la etajul 1, intrare laterală aripa dreaptă, dotat cu utilitãþi, aer conditionat, centrală termică.
Informaþii la telefon 0752095138,
Casa de Pensii Hunedoara, felicitări din italia
Casa de pensii din Hunedoara a primit felicitări de la ambasadorul României din Italia, pentru munca depusă Este vorba despre ajutorul dat românilor din Italia Reprezentanții instituției din Trento au evidențiat modul în care reușesc să colaboreze cu cei din județul nostru
Partea italiană a evidențiat colaborarea foarte bună avută cu instituțiile române, respectiv cu agențiile județene pentru ocuparea
forței de muncă, agențiile județene pentru plăți și inspecție socială și cu casele teritoriale de pensii din România, în general,
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara a desfășurat o serie de acțiuni ample de control pe parcursul lunii iunie 2025 (01 06-30 06 2025), având ca scop protejarea sănătății publice, a consumatorilor și prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane (PPA) și a altor boli majore
În total, au fost verificate 793 de obiective, iar neregulile constatate au dus la aplicarea a 27 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 217 200 lei, alături de 5 avertismente De asemenea, DSVSA Hunedoara a înregistrat și soluționat 12 sesizări în această perioadă
În domeniul siguranței alimentelor, au fost controlate 350 de unități de abatorizare, procesare, depozitare și desfacere a produselor alimentare de origine animală și nonanimală Principalele deficiențe identificate au inclus manipularea și depozitarea necorespunzătoare a produselor
Tradițiile păstorești și bucuria întâlnirii în vatra muntelui se întorc și anul acesta în Poiana Muierii, unde, duminică, 20 iulie 2025, va avea loc mult-așteptata Nedeie.
Evenimentul va începe imediat după oficierea
precum și cu Casa Județeană de Pensii Hunedoara, în special, în calitate de pol de competență pentru
alimentare, nerespectarea condițiilor generale de igienă, întreținerea defectuoasă a spațiilor și utilajelor, deficiențe în efectuarea operațiunilor de DDD (Dezinsecție, Dezinfecție, Deratizare), comercializarea produselor alimentare în unități neaprobate sanitar veterinar
În urma acestor controale, sau aplicat 22 de amenzi contravenționale, totalizând 210 400 lei
DSVSA Hunedoara a autorizat/înregistrat 41 de noi obiective în domeniul siguranței alimentelor, printre care restaurante, baruri, fast-food-uri, magazine alimentare, pensiuni, măcelării și mijloace de transport produse alimentare
Controale au fost efectuate și în ferme comerciale, exploatații non-profesionale, depozite farmaceutice, farmacii și cabinete veterinare, vizând respectarea condițiilor de funcționare, biosecuritate, bunăstare, protecție și identificare a animalelor, precum și
Sfintei Liturghii și se anunță a fi un prilej de sărbătoare autentică, dedicată identității și moștenirii culturale din zona Văii Jiului și a Munților Șureanu Pe scena ridicată în poiană vor urca artiști consacrați ai folclorului
cererile depuse de către asigurații comuni rezidenți în Regiunea Autonomă Trentino Alto-Adige
„Reprezentanții statului român au avut întâlniri cu oficialitățile de acolo, dar și cu români stabiliți acolo Cu acea ocazie, partenerii noștri din Italia au vorbit la modul superlativ despre Casa județeană de pensii Hunedoara, evidențiindo ca fiind cea mai promptă în a oferi răspunsuri la solicitările domniilor lor”, afirmă
comercializarea produselor medicinale veterinare
Din cele 443 de obiective verificate, s-au constatat deficiențe precum deținerea, vânzarea sau înstrăinarea animalelor fără documentele legale; neprelevarea probelor de apă și furaje în ferme; deficiențe în monitorizarea parametrilor microclimatului în unitățile farmaceutice; comercializarea puilor fără respectarea autorizațiilor; evidențe sanitarveterinare incomplete la adăposturile de animale
Aceste nereguli au atras 5 amenzi contravenționale, în valoare de 6 800 lei, și 5 avertismente
În domeniul sănătății animalelor, au fost înregistrate/autorizate 7 obiective noi, incluzând magazine de furaje și exploatații de creștere a animalelor, alături de 6 mijloace de transport animale.
DSVSA Hunedoara a confirmat că în luna iunie nu au fost confirmate focare de PPA la porcii domestici din gospodării
Doriana Oltean –acompaniați de Ansamblul „Dorul Munților” din
Săsciori Lor li se vor
Alina Bârlea, șefa Casei județene de pensii Hunedoara În perioada 19 - 21 iunie 2025, Consulatul General al României la Milano a organizat un consulat itinerant la Trento, în vederea prestării de servicii și acordării de asistență consulară Atașatul pentru muncă și afaceri sociale din cadrul Ambasadei României în Italia, Mirela Videa, s-a alăturat echipei din Milano, pentru a acorda asistență de specialitate și
a oferi informații cetățenilor români pe teme legate de obținerea pensiei comunitare, transmiterea certificatului de viață, obținerea adeverințelor de vechime în muncă, importanța muncii cu forme legale și riscurile desfășurării unei activități la negru sau la gri, drepturile la locul de muncă, oportunitățile de angajare din România, modalitățile de semnalare a eventualelor abuzuri sau încălcări ale drepturilor la locul de muncă Di ana MITR AC HE
sau exploatații comerciale, nici la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare Instituția solicită sprijinul și înțelegerea autorităților locale, cetățenilor și operatorilor economici pentru respectarea măsurilor impuse, subliniind gravitatea și consecințele economice ale acestei boli Se reiterează faptul că
Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii
De asemenea, la nivelul județului nu evoluează focare de Pestă Micilor Rumegătoare și nu există restricții de circulație a animalelor
Pentru a preveni încălcările
alătura, într-un spectacol amplu, ansamblurile folclorice Nedeia–Novaci, Junii Petrileni și Miorița Vaideeni, precum și elevi ai Școlii de Artă Vaideeni, care vor încânta publicul cu dansuri populare, interpretări vocale și instrumentale
legislației și a proteja sănătatea consumatorilor, DSVSA Hunedoara a colaborat cu alte autorități competente, în special cu Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, efectuând controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale vii și a cărnii Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara a analizat un total de 4 166 de probe, dintre care 1 120 în domeniul siguranței alimentelor și 3 046 în domeniul sănătății animalelor
Atmosfera va fi completată de sunetele fluierașilor din Sugg-Alba, de interpretările membrilor Asociației Culturale
Lirica și ale Asociației
Culturale Rapsodia Munților din Petroșani
Solista Roxana Vulcu este și ea printre invitații care vor da culoare și emoție evenimentului
Organizatorii ediției din acest an sunt Consiliul
Local și Primăria Orașului Petrila, prin primarul Vasile Jurca, alături de Asociația crescătorilor de animale din Muntele
Monika BACIU
Șterminosu și Poiana Muierii, Parohia Ortodoxă Petrila-Cimpa (pr Florin Vîlcea) și Schitul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul Nedeia din Poiana Muierii nu este doar un eveniment artistic, ci o celebrare profundă a spiritului comunitar, o reîntoarcere la rădăcini și la valorile care definesc identitatea locală Cu dealuri domoale, păduri dese și suflete calde, Poiana Muierii devine, pentru o zi, centrul tradiției vii din inima munților