Issuu on Google+

Vineri, 4 octombrie 2013 | Anul VI, Nr. 37 (290)

Ziarul de care ai nevoie | Apare în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași

Drumul Chişinău-Ungheni: bani sînt, proiecte sînt.

Ce mai trebuie? Şi, totuşi, drumul Chişinău-Ungheni, renovat ca la carte, va fi! Începînd cu primăvara anului viitor, sectorul respectiv se va transforma într-un adevărat șantier.

Pînă la finele anului, potrivit ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, vor fi încheiate contracte pentru executarea lucrărilor de reabilitare, inclusiv a traseului Chișinău-UngheniSculeni, dar și a drumului de ocolire a orașului Ungheni. Au fost semnate deja două acorduri noi de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiţii (BEI). Au fost elaborate studiile de fezabilitate și proiectele de execuţie pentru reabilitarea și extinderea drumurilor respective. Lungimea totală a celor două drumuri va fi de 70 de kilometri. Cei ce vor călători ulterior pe aceste drumuri renovate vor avea parte de

surprize, căci vor fi operate schimbări importante. Drumul nou va fi mai scurt și mai... pe de-a dreptul. Astfel, va fi construit un drum de ocolire a satului Bahmut, apoi, drumul va trece prin satul Cornești, și nu prin oraș. Pînă atunci însă, e nevoie de parcurs încă o etapă, foarte complicată de altfel. Vor trebui să fie expropriaţi cîţiva cetăţeni. Potrivit ultimelor estimări, sînt șase la număr în raioanele Ungheni și Călărași, plus alţi șase în raionul Strășeni. Cu fiecare dintre ei se va munci în vederea achiziţionării de către stat a terenurilor lor private, pe unde va trece mai apoi drumul în cauză. Deja a fost aprobată componenţa nominală a comisiei pentru soluţionarea întîmpinărilor expropriaţilor la propunerile de expropriere, din care fac parte și președinţii raioanelor Călărași și Ungheni, dar și primarii satelor Bahmut, Cornești, Zagarancea. Guvernul a pornit la drum în vederea reabilitării drumului ce leagă capitala cu Vama Sculeni. Lucia Bacalu

Spectacol al absurdului | Alexandru Plăcintă

Trăiască revoluţia comunistă!

Citiți în numărul curent Viaţa de lîngă noi | Primarul de Zberoaia își crește de unul singur cele trei fiice Cînd a revenit, a găsit casa pustie, copiii ”împrăștiați” pe la rude, iar soția plecase de acasă. S-a întîmplat cu nouă ani în urmă. Muncea în Irlanda, ca șofer, pentru a cîștiga o bucată de pîine... Vezi pag. 2

Îngrijoraţi de cele descoperite la Călărași Au găsit frigiderul, cu o capacitate de 100 de tone, construit cu eforturile financiare ale GIZ și ale unei asociaţii locale de agricultori, într-o stare deplorabilă. Vezi pag. 4

O duminică pentru femeile de succes

În fotografie: Pe aici va trece drumul Chişinău-Ungheni-Sculeni

Cu ochii pe sistemele de irigare Șase companii internaționale - din România, Azerbaidjan, Germania, Rusia, Franța și Portugalia - vor să reabiliteze sistemele de irigare din Blindești (Ungheni), Grozești (Nisporeni) și Leova. Ofertele tehnice și financiare deja au fost depuse. Urmează ca un grup de experți naționali și internaționali să evalueze propunerile prezentate de companii și să selecteze oferta cea mai bună. „Se va lua în considerare și experiența companiei în efectuarea lucrărilor similare, cifra de afaceri, echipamentul disponibil și personalul implicat”, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Provocările Mileniului Moldova. Pentru reabilitarea celor trei sisteme de irigare de pe rîul Prut, vor fi cheltuite între 18 și 48 milioane de dolari SUA, în funcție de sistemele propuse. Sistemele de irigare de pe Prut au fost date în exploatare în anii 70 ai secolului trecut și sînt parțial funcționale, aflîndu-se într-o stare avansată de degradare. În scurt timp, graţie faptului că au fost incluse în Programul Compact, va fi înlocuit echipamentul electromecanic cu unul modern, electronic, vor fi construite noi reţele de distribuție a apei, vor fi reconstruite clădirile stațiilor de pompare. Reabilitarea sistemelor de irigare din Grozești și Blindești va permite extinderea suprafeței irigate, aceasta ajungînd la circa 2000 de hectare de teren agricol. Ulterior, s-ar putea ca suprafeţele irigate să fie și mai mari. Natalia Junghietu

O deplasare cu roade imediate Patru funcţionari din Ungheni: Iulia Pancu, vicepreședinta raionului, Violeta Petre, directoarea Centrului de Resurse și Atragere a Investiţiilor, Sorin Gurău, primarul de Costuleni și Vasile Casian, primarul de Sculeni, s-au aflat, timp de patru zile, într-o vizită în Estonia, în Iogeva, regiunea cu care Consiliul raional Ungheni a încheiat, în 2012, un acord de colaborare. „Nu am mers pentru o satisfacţie personală. Am mers să preluăm din experienţa estonienilor”, a declarat, la revenire, Iulia Pancu. Primele „rîndunici” deja au apărut. Sute de copilași din Ungheni au primit, din partea estonienilor, reflectorizante. A fost dat startul și unui proiect inedit, „Supraveghere de vecinătate”, preluat de la aceiași estonieni. În aceste zile, la Ungheni se va deplasa și un grup din 21 de oameni de afaceri estonieni care se vor întreţine cu businessmani ungheneni. În plus, susţine Iulia Pancu, delegaţia din Ungheni a aflat multe lucruri despre finanţarea de către Guvernul Estoniei a unor proiecte pentru Moldova. „Vom aplica și noi, de data aceasta. Sperăm să reușim”, a declarat vicepreședinta raionului. De notat că toate cheltuielile de transport au fost suportate de către Consiliul raional, restul – de către organizatori. UNGHENI | Lucia Bacalu

Moarte tragică la Călărași Un tînăr de 19 ani a murit, după ce un mal de la un șanţ de canalizare s-a surpat, el fiind acoperit cu pămînt. Băiatul era originar din

Au poposit într-un adevărat colţișor de rai, la o margine de raion. Nu și-au propus să se odihnească pur și simplu, așa cum o da Dumnezeu. Pentru a omagia frumoasa toamnă, a fost încins și un grătar, pe care au sfîrîit, ore în șir, mici, cîrnăciori, legume... Vezi pag. 5

raionul Orhei și muncea, împreună cu mai multe persoane, printre care și fratele său, în satul Seliștea Nouă din raionul Călărași. Potrivit martorilor, tînărul și-a scăpat telefonul mobil în șanţul cu pricina - era destul de adînc, de vreo trei metri. A încercat să-l scoată, dar unul dintre maluri s-a prăbușit peste el. Deși a fost scos la suprafaţă cît s-a putut de repede, deși i s-a acordat imediat primul ajutor, nu a mai putut fi salvat. Poliţia a iniţiat o anchetă și urmează să stabilească circumstanţele exacte în care s-a produs tragicul accident. CĂLĂRAȘI | Natalia Junghietu

Fără măcar un oculist De mai bine de un an și jumătate, nisporenenii sînt nevoiţi să meargă la Chișinău sau în raioanele vecine pentru a trece un examen medical la oculist. După ce a decedat fostul medic oftalmolog, nu a mai venit un alt specialist la Nisporeni. “Avem foarte mari dificultăţi. În caz de urgenţă, ajutorul este acordat de medicul de familie, iar în cazuri grave oamenii sînt trimiși la clinica republicană”, a declarat pentru “Pro TV” Lidia Popovici, vicedirectoarea Centrului medicilor de familie din Nisporeni. Totuși, o dată la cîteva săptămîni, vine un oftalmolog la Nisporeni. Vine din Chișinău pentru a examina, în mod special, femeile însărcinate și copiii. Dînsul însă nu are utilajul necesar, astfel că, practic, nu-i poate ajuta pe cei ce au nevoie de ochelari, care au probleme grave la ochi. Situaţia rămîne incertă, căci tinerii specialiști nu se prea grăbesc să vină în localităţi situate departe de Chișinău, cu o infrastructură și condiţii de viaţă modeste. NISPORENI | Ina Landa


2

Eveniment

4 octombrie 2013

Viaţa de lîngă noi

Primarul de Zberoaia își crește de unul singur cele trei fiice Cînd a plecat la munci peste hotare, şi-a lăsat soția acasă, împreună cu cele trei fiice minore. Peste un timp, cînd a revenit, a găsit casa pustie, copiii ”împrăștiați” pe la rude, iar soția plecase de acasă.

Nu e subiectul unui film, ci viaţa trăită de Damian Pîrlici, actualul primar al satului Zberoaia din Nisporeni. S-a întîmplat cu nouă ani în urmă. Muncea în Irlanda, ca șofer, pentru a cîștiga o bucată de pîine... Acum, nu ascunde că este un tată care crește, de unul singur, trei fete frumoase foc și deștepte. ”Ele sînt mîndria mea, sînt totul pentru mine”, spune sus și tare. Cum să nu se mîndrească tata cu fetele sale, dacă le-a crescut de mici pe tustrele? Cea mai mare avea nouă ani cînd mama a plecat de acasă. Cea mijlocie avea patru ani, iar mezina avea doar un an și trei luni. ”Pe cea mai mică am hrănit-o cu lingurița, îi spălam

singur hăinuțele. Celei mai mari îi împleteam cosițele și o petreceam la școală”, își amintește astăzi Damian Pîrlici. ”Îmi era rușine să angajez o bonă pentru fete, căci m-am temut de gura lumii, știți cum e în sat”, continuă dînsul. Cînd mergea la serviciu, lăsa fetele în grija unor băiețandri din mahală, puțin mai măricei decît fiicele sale. Seara, cînd venea acasă, îi așeza la masă, le pregătea ”cîte un ceaun mare de macaroane fierte”. „Să-i fi văzut cum înfulecau cu toții”, povestește Damian Pîrlici. Pe atunci, casa nu-i era finisată, iar fetele erau micuțe. Încetul cu încetul, le-a făcut pe toate. A muncit de cu zori și pînă-n noapte pentru a le oferi tot de ce au nevoie. În toţi cei nouă ani de cînd a plecat soția de acasă – apropo, femeia a ajuns în Franța și tot acolo s-a recăsătorit, lucru pe care el l-a aflat mai tîrziu – Damian Pîrlici nu le-a vorbit fetelor niciodată de rău despre mama lor. ”Nu le interzic nici să comunice cu ea”, susține dînsul,

„Revoluţie” comunistă la Pîrliţa „Circul din stradă ne-a luat pe neprins de veste, ca un tunet”, avea să declare pentru „Expresul”, a doua zi după blocarea de către comuniști a traseului Chișinău-Ungheni, primarul de Pîrliţa, Ion Bejan. La 30 octombrie, pe la prînz, persoane înarmate cu placarde gen „Leancă la dubă”, „Lazăr la dubă”, au coborît din cîteva microbuze și s-au postat chiar în drum, la marginea satului Pîrliţa. „Au fost circa 70 de persoane, dintre care ungheneni – vreo zece”, ne-a spus Iurie Derenev, șeful Inspectoratului raional de poliţie Ungheni, care s-a deplasat personal la faţa locului. Potrivit dînsului, protestatarii veniţi de-aiurea au blocat de două ori traseul, deși au fost avertizaţi să n-o facă. Ei au fost îndemnaţi la dezordini de un oarecare Căldare și un oarecare Tulbure, ambii din Chișinău. Comuniștii ungheneni nu s-au implicat, practic. Ei au fost, mai mult, ca spectatori. „Au fost la vreo 300 de persoane”, ne-a spus liderul comuniștilor ungheneni, Haralambie Chirilov, care însă s-a grăbit să explice că nu e vorba de o acţiune a Partidului Comuniștilor, ci a Congresului civic. „Cei prezenţi nu au făcut probleme, nu au încurcat la trafic. Ei, pur și simplu, au încercat să atragă atenţia asupra problemelor existente și că sînt necesare alegeri parlamentare anticipate”, a accentuat dînsul. Comisarul Iurie Derenev însă e de altă părere. Protestatarii au încălcat două articole din Codul contravenţional al Republicii Moldova: cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor și blocarea intenţionată a arterelor de transport. Pentru aceasta, vor fi trași la răspundere, a dat asigurări dînsul. Deja a fost stabilită identitatea majorităţii participanţilor la acţiunile de protest, care au venit de la Chișinău, dar și din raioanele învecinate. „Mă bucur că pîrliţenii nu s-au implicat în această acţiune, pe care o consider ilegală, mai ales că nu a fost autorizată de primărie. Probabil, au crezut că la Pîrliţa sînt mai mulți adepți de ai lor, dar au greșit amarnic. Știți, oamenii deja se orientează corect, știu că trebuie să mergem spre bine, adică în Europa”, a spus Ion Bejan. Fiind întrebat de ce nu a anunţat și presa despre acţiunea de protest de pe drumul de la Pîrliţa, liderul comunist din Ungheni a răspuns prompt: „Vă asigur că veţi mai avea ocazia să vedeţi asemenea acţiuni”. UNGHENI | Ina Landa, Lucia Bacalu P.S. Pentru încălcările comise cei vinovaţi riscă o amendă între 600 și 2000 de lei.

Dezamăgire şi frustrare în rîndul viticultorilor După scăderea drastică a preţurilor de achiziţie la grîu, la porumb și seminţe de floarea soarelui, iată că a venit rîndul și viticultorilor să dispere. Acum, cînd condiţiile climaterice îi grăbesc să-și adune recolta de struguri, ei s-au trezit că nu au ce face cu ea. Mai întîi, pentru că marea majoritate a fabricilor de plelucrare a strugurilor din raion refuză să-i achiziţioneze, pe motiv că nu ar conţine cantitatea necesară de zahăr. În plus, chiar dacă se mai găsesc dintre cei care acceptă să cumpere din roada nouă, preţul oferit este foarte mic – între 1,2 și 1,8 lei/kg. Intermediarii care, în anii trecuţi, au preluat partea leului din strugurii de la Călărași, oferă acum mai puţin de 1 leu/kg, chiar dacă anul trecut strugurii s-au vîndut cu 3,5 - 4 lei/kg. Dar cel mai tare îi sperie pe viticultorii călărășeni prognozele meteo. Toamna rece și ploioasă ar putea distruge în totalitate recolta de struguri. În aceste condiţii, spun mai mulţi observatori locali, cea mai mare parte din roadă va lua calea beciurilor, se va transforma în vin, iar consecinţele vor fi dramatice pentru sănătatea oamenilor, dar și pentru ordinea publică. CĂLĂRAȘI | Tudor Josanu

menționînd că, vara aceasta, i-a permis fetei mai mari, Loredana, chiar să plece la mama sa, în Franța, pentru a se odihni, dar și pentru a face o alegere: unde să-și urmeze studiile după bacalaureat. Damian Pîrlici spune că nu ține ură pe fosta soție. Dimpotrivă, undeva, în adîncul sufletului, se simte vinovat de faptul că nu a reușit să păstreze familia integră. ”Ce credeți, plecările acestea peste hotare sînt bune?”, întreabă dînsul, după care vine și cu răspunsul: ”Sigur că nu-s bune. Cîte familii s-au destrămat din cauza asta! Iată că și a mea a avut aceeași soartă”. Nu s-a recăsătorit în acești ani, tot de dragul fiicelor sale. ”Sînt mîndru de ele, învață bine la școală, sînt active, le place să participe la tot felul de concursuri”, ține să-și laude fetele. Nu demult, mezina a trecut preselecția pentru show-ul ”Moldova are talent”, iar tatăl deja așteaptă cu nerăbdare să o vadă la televizor. Astăzi, fetele sînt stăpîne și gospo-

În fotografie: Damian Pîrlici împreună cu cele trei fete ale sale

dine în casă. Ba mai mult, ele administrează cu iscusință și un magazin, afacere inițiată de tatăl lor cu ani în urmă. Seara, își așteaptă părintele cu mîncare caldă pe masă. Chiar și cea mai mică, în vîrstă de zece ani acum, se descurcă de minune la bucătărie, prepară deja bucate.

Din dragoste mare pentru copii, Dumitru Pîrlici organizează anual, de Ziua copiilor, de vreo șapte ani încoace, din banii proprii, o adevărată sărbătoare pentru toţi copiii satului. ”Vreau ca ei, cu toţii, să se simtă fericiţi în această zi”, explică primarul. NISPORENI | Ina Landa

Mediatori pentru romi sau, totuşi, moldoveni O adevărată dilemă au avut de rezolvat, într-o şedinţă ordinară, consilierii comunali din Răciula. S-a întîmplat, cînd a venit vorba de instituirea funcţiei de mediator al romilor pentru populaţia satului Parcani.

Discuţiile s-au aprins atunci cînd unii consilieri au contestat cu vehemenţă apartenenţa parcănenilor la etnia romă, făcînd trimitere la faptul că toţi adulţii din acest sat, care deţin pașapoarte sovietice, sînt înregistraţi ca moldoveni. Mai mult ca atît, consilierii au precizat că, potrivit datelor ultimului recensămînt al populaţiei din R. Moldova, din anul 2004, la Parcani nu figurează nici un cetăţean de etine romă, toţi declarîndu-se mol-

doveni. În plus, la ziua de azi, nici unul din cei peste 500 de locuitori ai satului nu are nici cea mai vagă idee de limba romani. Și atunci, “pentru cine trebuie instituit mediatorul în cauză, care, conform Regulamentului, va fi remunerat din bani publici?”, s-au întrebat consilierii. O altă parte a aleșilor locali însă au declarat că este chestiunea personală a oamenilor să-și aleagă identitatea, adică apartenenţa la un grup etnic sau altul. Unde mai pui că în noile acte de identitate nu mai este nevoie să menţionezi naţionalitatea. Fiind întrebat de ce a fost inclusă această chestiune, care generează o sumedenie de întrebări, în ordinea de zi a ședinţei Consiliului comunal Răciula, primarul Ștefan Temţunic a precizat că a primit, în acest sens, o direc-

tivă “de la raion”, prin care i s-a cerut să instituie funcţia de mediator pentru cei din Parcani. Și asta, chiar dacă problema identității locuitorilor satului Parcani nu este încă soluţionată. Pînă și Ion Duminica, cercetător știinţific coordonator al Grupului “Etnologia romilor” de la Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Știinţe a Moldovei, menţiona într-un studiu de acum cîţiva ani: “În prezent, datorită familiilor mixte formate dintre moldoveni, romi, ucraineni și ruși, nu se poate determina cine și de ce fel de etnie este în satul Parcani”. Fiind pus la vot, proiectul de decizie privind instituirea funcţiei de moderator al romilor de la Parcani a acumulat numărul necesar de voturi. CĂLĂRAȘI | Tudor Josanu

Folclorul autentic la el acasă Cîntec, dans și voie bună – acestea au fost ingredientele zilei de duminică, 29 septembrie, la Pîrliţa. Oameni frumoși, cu dragoste de tradiţii și folclor, au venit aici de la Rezina, Florești, Vornicenii Strășenilor. Au venit să participe la cea de-a doua ediţie a Festivalului naţional de muzică și dans popular „Drăgaica”, organizat de Casa raională de cultură sub egida Direcţiei cultură și turism Ungheni. „Prin acest festival avem posibilitatea să promovăm cu adevărat frumosul, dansul folcloric autentic, folclorul nostru foarte bogat care ne reprezintă ca neam”, a declarat, chiar de la bun început, Maria Bolotivici, directoarea Casei raionale de cultură din Pîrliţa. Într-o horă de sărbătoare, o horă strămoșească s-au încins cei peste 100 de dansatori și interpreţi de muzică și-a prezentat programul. „Sînt sigură că a fost un adevărat schimb de experienţă, un master-class, dacă vreţi”, a menţionat Iulia Pancu, vicepreședinta

În fotografie: Hora strămoşească de la Pîrliţa

raionului cu referire la festival, exprimîndu-și, totodată, gratitudinea faţă de organizatori, care „au reușit să asigure continuitatea acestei idei frumoase”. Prima ediţie a festivalului „Drăgaica” a avut loc cu trei ani în urmă. De acum încolo, se dorește a fi un festival bienal, care să fie organizat de

Sînziene, la începutul lunii iulie. „Va fi mai complicat, căci multă lume e în vacanţă, dar vom încerca totuși”, a spus Maria Bolotovici, care s-a declarat ferm convinsă că e nevoie de o asemenea acţiune culturală de amploare la Pîrliţa. UNGHENI | Lucia Bacalu


Actual

4 octombrie 2013

3

Un Tîrg al locurilor de muncă la… bibliotecă

Știri din Primăria Ungheni

Călărășenii aflați în căutarea unui loc de muncă au avut posibilitatea să comunice, la direct, cu angajatorii locali despre ofertele de lucru disponibile în regiune. Evenimentul s-a produs pe 24 septembrie, în incinta Bibliotecii publice raionale “Grigore Vieru”. Mai mult ca atît, anume biblioteca, în parteneriat cu Agenția teritorială a ocupării forței de muncă, angajatorii locali, Consiliul Raional, a fost organizatoarea Tîrgului locurilor de muncă, iniţiat în cadrul proiectului „O șansă pentru angajare”. În calitate de oaspeţi de onoare, au venit la bibliotecă, în acea zi, Gina Hey, vicedirectorul Programului Novateca; Raisa Croitoru, reprezentanta Oficiului Cancelariei de Stat în teritoriu; Petru Cosoi, vicepreședintele raionului; Victor Ambroci, șeful Secţiei economie, Sergiu Cojocaru, șeful Direcţiei Cultură. Au fost anunţate peste o sută de locuri de muncă vacante, oferite de către 16 întreprinderi private din Călărași. Cei prezenţi au catalogat activitatea respectivă ca una de amploare, menită să crească șansele de angajare a lo-

Anunţ Întreprinderile municipale ale Primăriei orașului Ungheni angajează muncitori necalificați cu salarii de pînă la 2500 lei, cu tot pachetul de asigurări sociale. Informații la tel: 0236 3 01 01 și 0236 2 33 25. ATENŢIONARE

În fotografie: Inaugurarea Tîrgului locurilor de muncă. În prim-plan: Galina Agafiţa, directoarea bibliotecii „Grigore Vieru” din Călăraşi

cuitorilor raionului și, respectiv, să diminueze rata de imigrare a acestora, graţie unui loc de muncă, cu salariu decent, acasă. Tîrgul locurilor de muncă este doar o parte a proiectului “O șansă pentru angajare”, implementat de bibliotecă. Urmează să fie organizate mese rotunde și sesiuni de informare a membrilor comunității privind oportuni-

tățile de angajare din regiune. Biblioteca va organiza și cursuri de formare în utilizarea calculatorului, scrierea unui Curriculum Vitae, prezentarea la interviul de angajare. Proiectul este prevăzut pentru o perioadă de trei luni. De notat că “Expresul” este partenerul media al acestui proiect. CĂLĂRAȘI | Lucia Bacalu

Are dreptul la a doua viață Școala auxiliară-internat din Nisporeni este pe cale de lichidare. Declarația îi aparține directoarei școlii respective, Lidia Cheibaș. Dînsa susține că, deși nu se cunoaște, deocamdată, ziua cînd instituția își va închide pentru totdeauna ușile, totuși acest lucru este inevitabil. ”Restructurarea sistemului rezidențial își face treaba”, explică directoarea. Deja al doilea an consecutiv, la școala auxiliară-internat din Nisporeni nu s-au format clase de întîia și a doua. Cei 53 de copii care studiază aici în prezent învaţă în clasele III-VIII. Chiar dacă Lidia Cheibaș este conștientă că școală va fi, în cele din urmă, lichidată, o întrebare îi tot dă ghes: „Cum rămîne cu soarta copiilor de aici?”. ”Deși, în ultimul timp, se vorbește mult despre incluziunea copiilor cu dizabilități în rîndurile semenilor săi sănătoși, totuși, acest proces este încă prematur de a fi aplicat la Nisporeni”, accentuează directoarea, după care continuă: ”La noi încă nu există un teren

propice pentru așa ceva, iar pedagogii nu-s pregătiți să-i primească pe acești copii și să le ofere servicii măcar în jumătate ca la școala auxiliară”. Pe de altă parte, Lidia Cheibaș nu neagă faptul că incluziunea școlară este în folosul copiilor cu dizabilități. Cu toate acestea, dînsa este de părere că școala auxiliară are dreptul la o a doua viață. Or, edificiul se află într-o stare bună, cu condiții excelente de a găzdui mai departe copiii cu dizabilități și a le oferi servicii ocupaționale diverse. ”Avem dormitoare amenajate pentru băieți și fete, camere de duș, camere de odihnă cu televizoare, sală de sport, sală de festivități, de calculatoare, adică tot de ce e necesar pentru ca școala să se transforme, în viitor, într-un centru multifuncțional pentru copii cu necesități educaționale speciale”, a subliniat Lidia Cheibaș, exprimîndu-și convingerea că în așa fel copiii cu necesități educaționale speciale ar putea avea un loc de refugiu în caz de necesitate, dar și de ocupație extrașcolară. ”Ne-am dori

foarte mult să implementăm aici un serviciu de plasament în regim de urgență, de asistență logopedică și un centru vocațional pentru copiii cu dizabilități, pe care ulterior să-i ajutăm să se angajeze în cîmpul muncii”, a mai specificat directoarea. Acum, potrivit dînsei, școala auxiliară-internat din Nisporeni este cu necunoscutul în față. ”Nu știm ce va fi mîine și, respectiv, nu putem să investim aici nimic, nici să ne planificăm ceva pe termen mai îndelungat”, a încheiat directoarea. Fiind contactată telefonic, Nina Sterpu, șefa Direcţiei Învăţămînt, Tineret și Sport Nisporeni, a declarat că instituţia respectivă nu a fost inclusă, deocamdată, în nici un program de optimizare sau restructurare. Mai mult ca atît, nici în Strategia de dezvoltare a sistemului educaţional, valabilă pînă în anul 2018, nu se regăsește chestiunea privind lichidarea sau restructurarea școlii auxiliare-internat din Nisporeni. NISPORENI |Ina Landa

Eforturi comune pentru diminuarea ratei criminalității Dacă, în cel mai scurt timp, vă veți afla în unul din satele raionului Ungheni, veți observa, cu siguranţă, panouri de culoare portocalie, cu inscripția: ”Atenție! Sector supravegheat de vecini”. Ar fi bine să știți că vă aflați într-un sector în care comunitatea este foarte atentă la tot ce se întîmplă în jur, că fiecare localnic este cu ochiul pe străinii care își fac apariția în preajmă. Toate acestea se datorează proiectului de colaborare moldo-estonian privind programul ”Supraveghere de vecinătate”, la care s-au aliniat, pe 27 septembrie, și zece primării din raionul Ungheni, de comun cu Inspectoratul raional de poliție și Consiliul raional. ”Aderarea la acest program se dato-

BP

rează unei vizite recente în Estonia, unde am reușit să luăm cunoștință mai îndeaproape de practica respectivă”, a declarat, la ședința de lansare a proiectului, Iulia Pancu, vicepreședinta raionului. Programul în cauză este orientat să ajute oamenii să se protejeze pe ei, să-și protejeze familiile, dar și vecinii, precum și bunurile acestora. În plus, va fi un suport esențial pentru polițiștii comunitari, care sînt în număr mic în localităţile noastre. Despre aceasta a comunicat Ion Braga, coordonatorul programului ”Supraveghere de Vecinătate”. ”Pentru a participa în acest proiect, nu e nevoie de bani, ci doar de implicare a populației. În schimb, noi le oferim gratis materialele necesare în acest scop”, a ținut dînsul să explice, accentuînd că ideea principală a acțiunii nu

este de a prinde hoţii sau de a face lucrul poliției, ci de a preveni eventualele infracţiuni, anunţînd poliţia. ”Nimeni nu spune că rezultatele vor apărea imediat, dar sînt sigur că, treptat, acțiunile noastre comune vor da roade”, a punctat Dorel Nistor, inspector principal în Direcția securitatea publică a Inspectoratului general de poliție, prezent la Ungheni în acea zi. Satisfăcut de alinierea raionului Ungheni la program s-a arătat și colonelul de poliție, Oleg Blișceac, șeful Secției securitate publică a Inspectoratului raional de poliție. ”Cele mai frecvente infracţiuni din raion sînt furturile, de aceea consider că acest program este binevenit. Numai așa va spori vigilența cetățenilor și vom diminua rata criminalităţii”, a subliniat dînsul. UNGHENI | Ina Landa

Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul Primăriei orașului Ungheni vă comunică, că primul termen de plată a impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2013 a expirat la data de 15 august 2013. Cel de-al doilea termen, cînd contribuabilii pot achita impozitul pe bunurile imobiliare și impozitul funciar, expiră la 15 octombrie 2013. În conformitate cu legislația în vigoare, în condiţiile neachitării impozitelor respective în termenul prevăzut, se calculează majorarea de întîrziere (penalitatea). Penalitatea va constitui 0,03% pentru fiecare zi de întîrziere a achitării acestora. Plățile se efectuează la filialele Băncii de Economii. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la telefonul: 023623994 sau în biroul 208 din incinta Primăriei orașului Ungheni.

Stimate persoane de vîrsta a treia, Ziua de 1 octombrie, desemnată ca Zi internațională a persoanelor vîrstnice, este o zi specială pentru noi toți, tineri si vîrstnici deopotrivă. Devenită deja o frumoasă tradiție, sărbătorirea acestei zile se află sub semnul atenției, respectului și al recunoștintei de care trebuie să se bucure persoanele de vîrsta a treia. Ne plecăm cu respect în fața concetățenilor noștri vîrstnici, pentru contribuția însemnată pe care au adus-o, de-a lungul anilor, la dezvoltarea sociețătii. În această zi semnificativă, ne exprimăm profunda recunoștinţă pentru persoanele în vîrstă, pentru contribuția însemnată pe care au adus-o, de-a lungul anilor, la dezvoltarea sociețătii. Aportul acestora la dezvoltarea societății noastre este incontestabil. Experienţa și înţelepciunea persoanelor în etate sînt de un folos inestimabil pentru destinele ţării și ale societăţii noastre. Dumneavoastră sînteţi cei la care se merge după un sfat, după ajutor și susţinere cînd este greu. Dumneavoastră aveţi un rol incomensurabil în toate societăţile - ca lideri, ca asistenţi și ca voluntari. Stimate persoane de vîrsta a treia, cu multă recunoștinţă și gratitudine, vă doresc sănătate, împlinire sufletească, dragoste din partea familiilor dumneavoastră. Să aveţi parte de o bătrîneţe fără tristeţe, iar grija celor din jur să vă bucure mereu sufletul. Cu respect, Alexandru Ambros, primarul orașului Ungheni Cu prilejul Zilei Arhitectului, în numele Primăriei orașului Ungheni, dar și personal, adresez cele mai sincere și cordiale felicitări tuturor persoanelor ce activează în domeniul arhitecturii, precum și tuturor celor ce practică profesia de arhitect. Arhitectura este o ramură importantă în cultura și istoria oricărei țări. Munca dumneavoastră în acest domeniu cere răbdare, imaginaţie, vocaţie, competenţă și profesionalism, lucrările rămînînd a fi o moștenire pentru generaţiile următoare. Acestea crează o imagine plăcută orașului prin aspectul lor modern, oferind confortabile condiţii de trai, muncă și odihnă pentru cetăţeni. În speranţa că în continuare veţi stărui cu profesionalism și abnegaţie asupra edificării continue a domeniului, vă dorim multă sănătate, multe succese și mari realizări în tot ceea ce faceţi, precum și împlinirea tuturor năzuinţelor profesionale și personale. Cu respect, Alexandru Ambros, primarul orașului Ungheni Stimaţi profesori, învăţători, educatori, Ziua Profesorului, sărbatorită în fiecare an la 5 octombrie, ne provoacă multiple sentimente și emoţii pozitive direct proporţionate profunzimii și semnificaţiei acesteia. Este extrem de dificil a reda în cuvinte tot ceea ce înseamnă învăţătorul, educatorul, profesorul în societatea prezentului, dar cert este faptul că gratitudinea este incomensurabilă, dacă ne referim la menirea acestei categorii profesionale. Pedagogii sînt un nucleu vital al societăţii, cadrele didactice avînd uriașa responsabilitate de a forma și de a educa generaţiile viitoare în spiritul valorilor culturii naţionale. Vă mulţumim că ne-aţi călăuzit pașii spre lumina învăţăturii, ne-aţi ajutat să trecem cu mintea dincolo de paginile cărţilor, ne-aţi ocrotit cu căldură părintească și ne-aţi arătat cum putem descoperi resurse nebănuite în conștiinţa și în imaginaţia noastră, devenind oameni puternici, realizaţi din punct de vedere personal și profesional. Mult stimaţi pedagogi, în numele Primăriei orașului Ungheni și al meu personal, vin cu alese cuvinte de stimă, recunoștință și admirație pentru dumneavoastră, cei care clădiți, fără răgaz, cu multă răbdare și perseverență, ziua de mîine. Vă urez sănătate și putere pentru continuarea lucrului pe care-l faceţi cu dăruire. Vă doresc cît mai multe succese în plan personal și profesional și vă îndemn să construiţi în continuare marile performanţe ale celor mici. La mulţi ani tuturor educatorilor, învăţătorilor și profesorilor, elevilor deveniţi pedagogi, care purtaţi în suflet grijă dăruirii luminii viitorului unei naţiuni! Cu respect, Alexandru Ambros, primarul orașului Ungheni


4

Social

4 octombrie 2013

Îngrijoraţi de cele descoperite la Călăraşi Reprezentanţii unei echipe de evaluare a implementării proiectului „Modernizarea sectorului agrar în Republica Moldova”, finanţat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei GIZ, s-au arătat îngrijoraţi de cele descoperite la Călăraşi.

Săptămîna trecută, ei au efectuat o vizită aici. S-au întîlnit cu un grup de circa 30 de agricultori călărășeni, beneficiari ai proiectului respectiv, au vizitat frigiderul construit pe banii proiectului în satul Meleșeni. Cele văzute și auzite nu i-au bucurat deloc. Mai întîi, pentru că starea de spirit a agricultorilor s-a dovedit a fi departe de cea optimistă. În al doilea rînd, și în mod special, pentru că au găsit frigiderul, cu o capacitate de 100 de tone, construit cu eforturile financiare ale GIZ și ale unei asociaţii locale de agricultori, într-o stare deplorabilă. Deși a fost dat în exploatare cu doi ani în urmă, frigiderul nu funcţionează și nici nu a funcţionat vreodată la parametrii necesari, din cauza utilajului vechi furnizat de o firmă de specialitate, cu care asociaţia a încheiat un contract. În primul an, agricultorii au pierdut 60 de tone de varză, care au fost puse la păstrare în frigiderul cu pricina. În rezultat, asociaţia a dat în judecată firma și a avut cîștig de cauză. Totuși, nimic nu s-a schimbat, căci lucrurile merg prost la capitolul executarea deciziei judecătorești. Evaluatorii le-au dat sfaturi concrete membrilor asociaţiei ca aceștia să poată ieși cît mai grabnic din situaţia creată, astfel avînd posibilitatea să utilizeze, în cele din urmă, frigiderul pentru care s-au cheltuit foarte mulţi bani. CĂLĂRAȘI | Tudor Josanu

Suport informațional pentru femeile însărcinate Gravidele din orașul Nisporeni, dar și din satele Milești și Seliște, se pot considera mai norocoase decît cele din alte localități ale raionului. Și aceasta, grație faptului că, deja de un an, aici activează cu succes cîte un club al familiei. Ori de cîte ori au nevoie, femeile însărcinate pot găsi aici informații utile despre evoluția sarcinii, dar și despre cum trebuie să aștepte momentul de venire pe lume a bebelușului. Pe 25 septembrie, aceste cluburi au fost dotate cu cîte un calculator și cu seturi de cărți și ghiduri pentru mamă și copil. ”Este o donaţie din partea echipei de implementare a unui proiect moldo-elvețian, al căror beneficiari am devenit din vara anului trecut”, a făcut o explicație Nina Ionița, asistent local al proiectului respectiv. Potrivit dînsei, atît echipamentul, cît și cărțile vor prinde bine în activitatea zilnică a cluburilor familiei, la care deja apelează mai multe cupluri, dar, în special, mamele tinere și gravidele.

Despre importanța materialului didactic adus în teritoriu a vorbit și Nadejda Trofim, asistent național al proiecului, prezentă în acea zi în toate cele trei cluburi ale familiei din raionul Nisporeni. ”Cred că aceste donaţii vor fi un suport informaţional calitativ pentru specialiștii care vor desfășura în continuare instruiri antenatale cu femeile gravide și familiile acestora”, a opinat dînsa, exprimîndu-și încrederea că, și după finisarea proiectului în derulare, prevăzut pînă în anul 2014, cluburile familiei vor activa. În aceeași zi, echipa locală, dar și națională de implementare a proiectului, a avut o întrevedere cu conducerea raionului și a localităților în care activează cluburile respective. În cadrul discuțiilor purtate, au fost trecute în revistă rezultatele activităților inițiate în teritoriu, dar și continuarea acestor experiențe după finalizarea proiectului. De notat că cluburile familiei funcționează în cadrul proiectului moldo-elvețian ”Mo-

Cărţi utile pentru mamă şi copil

dernizarea sistemului de perinatologie în Republica Moldova”, implementat de Asociația Obștească ”Progres prin Alternativă”, în colaborare cu Institutul Tropical și de Sănătate Publică din Basel, Elveția. Proiectul a fost implementat în șase localități-pilot, dintre care trei sînt din raionul Nisporeni, iar celelalte trei din Fălești, fiind susținut financiar de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. NISPORENI | Ina Landa

CNA şi Guvernul Tinerilor „au descins” la Colegiul de medicină din Ungheni “Să nu credeţi că doar reţinem oameni, mai și educăm tînăra generaţie”, a declarat Angela Starinschi, purtător de cuvînt al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), în ajunul “descinderii” la Colegiul de medicină din Ungheni. Ofiţerii CNA, împreună cu reprezentanţii Guvernului Tinerilor, au ţinut aici, pe 2 octom-

brie, un curs anticorupţie cu genericul: “Fii elev disciplinat, nu da mită pentru învăţat”. Pentru ca informaţiile să le intre bine în cap, elevii au mai primit și cîte un reflectorizant cu mesajul „Un viitor fără corupţie”. Deși directorul Colegiului de medicină, Valeriu Jardan, susţine că în instituţia respectivă nu se ia mită pentru învăţat, dînsul

a salutat organizarea unui asemenea seminar, căci „va contribui, cu siguranţă, la educarea unor cetăţeni responsabili, care nici să nu dea mită, nici să nu ia”. Instruirile în cauză fac parte din Planul de acţiuni al CNA privind educaţia anticorupţie a cetăţenilor. UNGHENI | Natalia Junghietu

Tuberculoza este un diagnostic şi nu o condamnare! Ciprian Porumbescu, autorul nemuritoarei “Balade”, a murit de tuberculoză la doar 30 de ani. Iulia Hasdeu, prima studentă româncă de la Sorbona, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu-Hasdeu, este răpusă de tuberculoză la doar 16 ani. Tot de tuberculoză a murit, la numai 35 de ani, compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, la 44 de ani - scriitorul rus Anton Cehov, sau poetul britanic George Gordon Byron – la doar 36 de ani. Tuberculoza a luat viaţa scriitorului Alecu Russo - la 40 de ani, a compozitorului polonez Frederic Shopin – la 39 de ani, a scriitorului evreu de limbă germană Franz Kafka - la numai 42 de ani.

Şirul oamenilor celebri răpuşi de tuberculoză poate fi continuat. Nemiloasa boală a luat vieţi totdeauna, peste tot. De cînd, însă, au apărut medicamentele moderne contra tuberculozei, boala e vindecabilă. Dar tratamentul trebuie urmat cu conştiinciozitate aproximativ şase luni. Capcana vine de la faptul că, după două-trei săptămîni de la începerea terapiei, bolnavul începe să se simtă mai bine, îi revine pofta de mîncare, nu prea mai tuşeşte şi, dacă nu este supravegheat, este tentat să renunţe cu de la sine putere la tratamentul zilnic. Este cea mai mare greşeală, căci, pe lîngă faptul că supune riscului propria viaţă, această persoană îi supune riscului de a se îmbolnăvi pe cei din preajma lui, căci boala continuă să fie contagioasă. Mai mult ca atît, formele actuale ale tuberculozei sînt rezistente la medicamente, iar afirmaţia “Tuberculoza ucide” trebuie luată în serios. Tuberculoza este o maladie infecţioasă periculoasă, care, în cazul nedepistării la timp şi tratării inadecvate, poate duce la pierderea capa-

cităţii de muncă, invaliditate şi chiar la moarte. Cel mai frecvent, tuberculoza afectează plămînii (tuberculoză pulmonară), însă poate afecta şi alte organe (tuberculoza oaselor şi articulaţiilor, renală, ganglionilor limfatici intratoracici, tuberculoza aparatului urogenital, a pielii, ochilor etc.). Tuberculoza este provocată de mycobacteria tuberculozei (Mycobacterium tuberculosis) sau bacilul Koch, denumit astfel după medicul Robert Koch, care a descoperit agentul patogen al maladiei în anul 1882.

Știați că… … 1/3 din populaţia lumii este infectată cu bacilul tuberculozei? … mai mult de 8 milioane de persoane anual se îmbolnăvesc de tuberculoză? … 2 milioane decedează din cauza tuberculozei (18,5% din ei - în vîrstă de 15-59 ani)? … la fiecare 4 secunde, cineva se îmbolnăveşte de tuberculoză? … la fiecare 10 secunde, cineva decedează din cauza tuberculozei?

Cum are loc transmiterea (contaminarea)? În majoritatea cazurilor, tuberculoza este transmisă pe cale aerogenă de la bolnavul bacilifer, adică cel care elimină mycobacteria tuberculozei prin tuse, strănut, vorbire, scuipat şi chiar cîntat.

Cine este receptiv la tuberculoză? Orice persoană poate fi infectată, indiferent de statutul social şi situaţia materială, însă nu toţi dezvoltă maladia. Riscul cel mai mare de trecere de la starea de infecţie (stare în care mycobacteria este inactivă, aşteptînd condiţii favorabile de dezvoltare a maladiei) la boală activă este un răstimp de doi ani de la contactul cu bolnavul bacilar. Riscului ridicat de a dezvolta maladia sînt expuse: persoanele care se află în contact permanent cu bolnavii baciliferi, persoanele cu imunitate scăzută, persoanele infectate cu HIV, fumătorii active, persoanele care consumă alcool şi/sau droguri, copiii mici (la ei sistemul imunitar nu este bine dezvoltat), copiii nevaccinaţi contra tuberculozei.

Care sînt principalele simptome ale tuberculozei? Principalele simptome sînt: tuse cu spută mai mult de 3 săptămîni, febră timp de o săptămînă fără o cauză evidentă, frisoane (tremur în tot corpul), dureri în regiunea cutiei toracice, hemoptizie (spută cu sînge eliminată prin tuse), scădere bruscă în greutate, pierderea poftei de mîncare, oboseală permanent, transpiraţii excesive, mai ales noaptea.

Cum trebuie să procedați în cazul în care ați constatat simptomele tuberculozei? În nici un caz nu iniţiaţi un autotratament. Nu pierdeţi timpul, mergeţi în cel mai scurt timp la medicul de familie, care va dispune trimiterea dumneavoastră pentru examinări la ftiziopneumolog. Un tratament precoce este şansa dumneavoastră de a vă vindeca!

Ce investigații se fac în cazul prezentării cu simptome sugestive de tuberculoză? Volumul de investigaţii este stabilit de medic. Se face, în primul rind, examenul medical obiectiv, analiza microscopică a sputei, radiografia cutiei toracice. Reţineţi: toate aceste investigaţii nu provoacă dureri şi sînt inofensive.

Igiena tusei Principiile de bază: a nu tuşi în direcţia cuiva; a nu permite ca cineva să tuşească în direcţia dumneavoastră; a nu permite ca cineva să tuşească în direcţia altora; învăţaţi-vă singuri şi învăţaţi apropiaţii şi pacienţii să folosească în timpul tusei şerveţele de unică folosinţă sau să-şi acopere gura cu partea externă a palmei; nu vă aflaţi timp îndelungat în încăperile unde cineva tuşeşte; aerisiţi cît mai frecvent camera în care cineva tuşeşte.

Care sînt consecințele bolii netratate? Tuberculoza evoluează atît de repede, încît decesul bolnavului poate

surveni peste cîteva luni. Boala evoluează cronic. Bolnavul pierde în greutate, pierde nu doar capacitatea de muncă, ci şi capacitatea de a efectua lucrări simple în gospodărie, de a se mişca. Sleit de puteri şi neajutorat, el poate supravieţui cîţiva ani, continuînd să infecteze pe cei din jurul său.

Poate oare fi prevenită infectarea cu tuberculoză? Bineînţeles, DA. Cum? Trebuie redus numărul bolnavilor - sursa de mycobacterii de tuberculoză. Toţi bolnavii de tuberculoză trebuie să solicite la timp asistenţa medicală şi să obţină un tratament complex. În plus, fiecare om poate şi trebuie să contribuie la creşterea imunităţii organismului său prin: renunţarea la anumite deprinderi vicioase, respectarea regimului alimentar, călirea organismului, exerciţiile fizice. Pentru evitarea contaminării sînt necesare: aerisirea frecventă a încăperii, curăţarea umedă.

Te poți vindeca de tuberculoză! Pentru aceasta trebuie să fie respectate cu stricteţe schemele de tratament indicate de specialist. Tratamentul tuberculozei se face simultan cu cîteva preparate, deoarece sensibilitatea agentului este neuniformă. Cura de tratament este îndelungată şi necesită multă răbdare nu numai din partea pacientului, dar şi a celor apropiaţi. Toţi pacienţii din ţara noastră beneficiază de tratament gratis. Centrul comunitar de suport al bolnavilor de tuberculoză Ungheni


Social

4 octombrie 2013

Sărbătoare de zile mari la Temeleuţi “În sfîrşit, am fost luaţi şi noi în seamă”, ne-a spus, plină de entuziasm, Nina David, secretara consiliului comunal Temeleuţi, după desfăşurarea aici, pe 29 septembrie, a primei ediţii a Festivalului rîului Bîc. Vorba e că anume aici îşi are izvorul Bîcul, rîul ce străbate cîteva raioane, dar şi municipiul Chişinău.

Muzica bună și invitații speciali ai festivalului, printre care Maria Iliuţ, Ionel Istrati, Maria Ţărnă, au făcut o sărbătoare de zile mari și au adunat oaspeţi peste oaspeţi din întreaga republică. Cu toţii au sărbătorit, în premieră, ziua rîului Bîc. Nimeni nu a putut spune cu exactitate cam cîte persoane au vizitat, în acea zi, Temeleuţiul. “Au fost foarte mulţi. Unii veneau, alţii plecau”, a menţionat Nina David. Gospodinele din Temeleuţi au pregătit bucate locale, preparate după ve-

chile reţete. Au fost deosebite și sărmăluţele, și plăcinţelele, mai ales stropite cu vin de casă și must proaspăt. În acea zi, a fost organizat și un iarmaroc, unde puteai găsi atît obiecte de artizanat, cît și produse ecologic pure, recoltate în localitățile amplasate în bazinul rîului Bîc. Fiecare a avut posibilitatea să procure obiecte din lozie, vase din lut, bluze, ii, catrințe, broboade, prosoape, bijuterii hand-made, plante medicinale, miere de albine. Cei pasionaţi de artă și tradiţiile meșteșugărești s-au familiarizat cu aceste activităţi în cadrul unor adevărate master-class-uri. Copiii au fost încadraţi și ei în diferite concursuri de desene. Chiar și cei pasionaţi de bijuterii hand-made au avut posibilitatea să înveţe această artă în cadrul unui atelier organizat pe loc. O surpriză de proporţii îi aștepta pe participanţii la festival, oferită de Clubul Sportiv din Călărași. Cei prezenţi au avut posibilitatea să admire zboruri cu deltaplanul, parașutism în

aer liber. A fost organizată și o expoziție de fotografii și filmuleţe, realizate de participanții la expediţia care a avut loc în acest an pe rîul Bîc. Ce mai, o sărbătoare la care temeleuţenii nici nu au îndrăznit să viseze vreodată. Potrivit Ninei David, localnii își iubesc rîul cu adevărat. Ei au grijă să nu arunce gunoi în apropiere, iar autorităţile locale implementează diverse proiecte menite să menţină curăţenia și sănătatea oamenilor. Cu patru ani în urmă, rîul a fost curăţat și sfinţit. A fost o acţiune care merită atenţie, merită să fie preluată și de alţii. “De aici localitatea se alimentează cu apă și ar fi păcat să nu avem noi grijă de sănătatea noastră”, explică Nina David. Cea de-a doua ediţie a Festivalului rîului Bîc, va avea loc la anul, dar deja într-o altă localitate. Temeleuţiul însă va rămîne satul unde a avut loc pentru prima oară un asemenea festival. CĂLĂRAȘI | Natalia Junghietu

Consilierii PLDM nu-şi uită şcoala dragă Gata, s-a terminat cu chinurile celor 245 de elevi de la Gimnaziul „Ion Vatamanu” din Pîrlița în timpul orelor de educație fizică. Dacă, pînă nu demult, aici intrarea în sala de sport era o adevărată încercare de depășire a obstacolelor sau, mai bine zis, a găurilor din podea formate de-a lungul timpului, apoi, începînd cu 26 septembrie, copiii vor merge la orele de educație fizică ca la sărbătoare – într-o sală frumoasă, luminoasă și renovată. Dar ce mai, pentru prima oară în istoria școlii, pe lîngă sala de sport au fost construite și cabine de duș, pe unde va putea trece fiecare doritor după orele de sport. ”Sala veche era asemănătoare cu un cîmp minat, căci nu a mai fost reparată de 30 de ani, de la fondarea școlii”, spune Nicolae Serbianu, profesor de educația fizică la gimnaziu. ”Proiectul de renovare a sălii de sport este prima noastră realizare de cînd am trecut la autogestiune”, vine cu o completare Nina Burlacu, directoarea gimnaziului ”Ion Vatamanu”. Joia trecută a fost ziua în care le-a fost dat să vadă, dar și să se bucure de rodul muncii lor de-o vară. Asemeni unei familii numeroase, profesorii, împreună cu mai mulți elevi de la gimnaziu, îndrumaţi în mod constant de Alexandru Burlacu, și-au unit eforturile și au reparat, practic cu forțele proprii, sala de sport. Și, dacă în ceea ce priveşte munca a fost mai mult voluntariat, apoi costurile materialelor de construcție și le-a asumat, în mare parte, Consiliul raional Ungheni, care a oferit 145 mii de lei, la inițiativa, în special, a doi consilieri raionali PLDM, originari din Pîrlița: Dionis Cojocaru și Gheorghe Burlacu. Ambii au absolvit cîndva școala respectivă și tot ambii împărtășesc sentimente de respect

5

În poşeta femeii

O dumunică pentru femeile de succes Femeile din Ungheni, întrunite în AO „Pro Femeia”, au demonstrat încă o dată că pot nu doar să muncească, să fie cu adevărat femei de succes, dar și să se odihnească. Duminica trecută și-au rezervat-o doar pentru ele. De dimineaţă, s-au urcat în șapte automobile, conduse de șapte doamne, și au mers, pentru început, la Festivalul naţional de muzică și dans „Drăgaica”, ce a avut loc la Casa de cultură din Pîrliţa. După ce au admirat costumele naţionale purtate de artiștii amatori, expoziţiile vernisate în hol, după ce au aplaudat evoluţia gazdelor, și-au continuat drumul, pentru că aveau o agendă destul de încărcată. Au poposit într-un adevărat colţișor de rai, la o margine de raion. Nu și-au propus să se odihnească pur și simplu, așa cum o da Dumnezeu. Dimpotrivă, au ales o temă foarte actuală, care să îmbine utilul cu plăcutul – „Toamna în vers și cîntec”. În acel colţișor de rai, împrejmuit de multă verdeaţă, cu un lac în preajmă, s-au auzit, în acea zi, cele mai frumoase versuri de toamnă, scrise de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, George Bacovia și mulţi alţi poeţi consacraţi. S-au auzit, în acea zi, și cîntece minunate, interpretate de Nicu Alifantis, Margareta Pîslaru, formaţia Savoy, de Doina și Ion Aldea-Teodorovici. „A fost o adevărată revelaţie”, aveau să spună, mai tîrziu, participantele la acel eveniment ce s-a dorit a fi unul de suflet. Să nu credeţi că doar s-a cîntat și s-au recitat poezii. Nici pe departe. Pentru a omagia frumoasa toamnă, a fost încins

și un grătar, pe care au sfîrîit, ore în șir, mici, cîrnăciori, legume diverse. Ce fel de ieșire la natură fără acest ritual? „Pro femeia”, organizaţie constituită cu mai bine de zece ani în urmă, și-a planificat și cîteva activităţi de viitor, activităţi axate pe caritate, pe frumos, tradiţie și obiceiuri. Vă veţi întreba, cu siguranţă, cine sînt aceste doamne ce încearcă să spargă tiparele, să schimbe viziunea oamenilor asupra unor stereotipuri bine înrădăcinate pe la noi. Sînt multe și bine intenţionate, începînd de la vicepreședinta raionului Ungheni, Iulia Pancu, și terminînd cu femei ce activează în diverse domenii: de la educaţie și cultură pînă la economia reală și business. Inţiatoare ale activităţii de duminica trecută au fost trei reprezentante ale sectorului neguvernamental, cu o experienţă de invidiat în domeniu și cu numeroase proiecte interesante implementate în ultimii ani la Ungheni. Este vorba de Eudochia Viziru, președinta Agenţiei de Dezvoltare Regională și Integrare Europeană, Rodica Guţu, președinta AO „Adăpost și Alinare”, și Victoria Bernic, președinta AO „Pro Femeia”. Ele au fost susţinute de multe alte femei, la fel de active și care au în palmares numeroase realizări. În scurt timp, pe reţeaua de socializare Facebook.com va apărea o pagină dedicată AO „Pro Femeia” și activităţilor sale, astfel ca oricine să poată lua cunoștinţă de activitatea acesteia și – de ce nu? – să ia exemplu. Lucia Bacalu

În fotografie: Zi festivă pentru pîrliţeni

deosebit pentru școala dragă, fapt care i-a și motivat să depună acest proiect pe masa aleșilor raionali pentru a fi votat. Despre aceasta dînșii au mărturisit chiar la ceremonia de deschidere a sălii de sport, în fața elevilor, dar și a întregului colectiv pedagogic pe data de 26 septembrie. ”Ne considerăm discipolii dumneavoastră și considerăm o obligație de sînge ca să răspundem, de fiecare dată, la apelul de ajutor al școlii noastre dragi”, a declarat Gheorghe Burlacu în discursul său. Dînsul a menționat că investiția a fost binevenită, deoarece gimnaziul ”Ion Vatamanu” și, în special, profesorul de educație fizică, Nicolae Serbianu, a educat o pleiadă întreagă de sportivi, care au dus faima localității mult mai departe de raion și republică. ”Dragostea față de sport mi-a fost altoită tot în această școală, cu ani și ani în urmă, de regretatul profesor Alexei Pidghirnîi”, a spus Dionis Cojocaru, menționînd că în acest an s-au împlinit 34 de ani de cînd a absolvit instituția în cauză, dar, în tot acest răstimp, nu a dat-o uitării niciodată. ”De fiecare dată

cînd pășesc pragul școlii dragi, mă întorc în copilărie”, a mai mărturisit dînsul. Tocmai de aceea a devenit un susținător fidel al gimnaziului și anual scoate din buzunarul propriu cîte o mie-două de lei pentru procurarea inventarului sportiv. Şi de data aceasta Dionis Cojocaru a venit cu daruri. Dînsul a adus, în numele formațiunii politice pe care o reprezintă, PLDM, o masă de tenis pentru elevi. Nu a uitat de școala dragă și un alt discipol, Vadim Gorincioi din Pîrlița, astăzi om de afaceri, care a contribuit la realizarea proiectului de reparație a sălii de sport cu cinci mii de lei. A venit cu un suport financiar și liderul agricol din localitate, Nicanor Buzovoi. Merită să fie menţionaţi şi Gheorghe Cepoi, primarul de Bumbăta, Ştefan Roşca, primarul de Cornova, Constantin Iutiş, consilier raional. Cu toţii au fost alături de acest proiect, la fel ca şi pîrliţeanul Cristofor Timuţă. Tot în acea zi de 26 septembrie, conducerea gimnaziului l-a invitat pe Leodor Eloi, parohul bisericii din localitate, pentru a sfinți noua sală de sport. PP

În fotografie: O duminică doar pentru ele

Toamna se numără... medaliile Pentru halterofilii de la Școala de sport din Nisporeni, discipoli ai antrenorului emerit Grigore Brașoveanu, în această toamnă nu se mai numără bobocii, ci ... medaliile. Astfel, Ecaterina Tretiacova, în vîrstă de 16 ani, a devenit, la începutul lunii trecute, campioană europeană la haltere, juniori. Iar la finele lunii trecute, tot ea a obţinut titlul de vicecampioană europeană la categoria tineret, cedînd doar unei halterofile din Rusia. Trebuie de menționat că nisporeneanca a concurat la egal cu sportive, care erau cu trei ani mai mari decît ea. Aceste noutăţi bune ne-au fost comunicate de însuși Grigore Brașoveanu, care s-a arătat mai mult decît satisfăcut de rezultatele discipolei sale de la acest început de toamnă. ”Să știţi că nu a fost deloc ușor , mai ales că între competiții a fost o perioadă foarte

scurtă de timp – doar trei săptămîni”, a subliniat antrenorul. Deși nu are nici măcar 17 ani împliniţi, Ecaterina Tretiacova este deja maestru al sportului de talie internațională, titlu pe care a reușit să-l obţină în luna aprilie curent. Tot la categoria tineret, un alt nisporenean, Ion Țernă, a intrat în posesia unei medalii de bronz la Campiona- tul European de haltere din Tallin. Deocamdată, cei doi sportivi s-au mulţumit doar cu medalii, diplome și flori. Potrivit antrenorului, la finele anului, pentru rezultatele obținute, sportivii nisporeneni vor fi premiați de către Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul festivității tradiționale Gala Sportului. Atunci, se pare, premiile vor fi mai substanţiale și nu doar de suflet. NISPORENI | Ina Landa


6

Fragmentarium

4 octombrie 2013

COMUNICAT INFORMATIV La data de 22 octombrie 2013, ora 10:00, Primăria Ungheni desfăşoară licitaţia „cu strigare” de vînzare-cumpărare a loturilor de teren proprietate publică: Lot nr. 1 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111429, situat pe str. I Ciachir 21, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr. 2 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111428, situat pe str. I Ciachir 23, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr. 3 – teren public, 0,0656 hectare, nr. cadastral 9201111431, situat pe str. I Ciachir 22, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 85 000 lei; Lot nr. 4 – teren public, 0,0656 hectare, nr. cadastral 9201111445, situat pe str. Independenței 21, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 85 000 lei; Lot nr. 5 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111459, situat pe str. Independenței 22, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei;

S-au întîlnit pentru a-și descreți frunțile De Ziua internațională a persoanelor în etate, marcată pe 1 octombrie, Organizația primară a veteranilor și pensionarilor din Pîrlița, ghidată de Ecaterina Oleinic, a avut grijă să adune la o masă rotundă, în Casa raională de cultură, numeroși vîrstnici din comunitate. ”Ce ar putea să ne bucure mai mult decît faptul că avem posibilitatea să ne întîlnim și să comunicăm între noi”, a mărturisit dînsa, subliniind că această sărbătoare dedicată persoanelor în etate a devenit una așteptată de

pîrlițeni. Or, cu această ocazie, deja al cincilea an consecutiv, vîrstnicii se întîlnesc pentru a-și împărtăși bucuriile, dar și necazurile pe care le au. Alături de persoanele în etate din Pîrlița a fost, în acea zi, și Boris Zugravu, președintele Organizației veteranilor și pensionarilor din raionul Ungheni. ”Cei mai trudiți oameni din Moldova trăiesc la sate. Cîndva, ei lucrau la ferme, la pămînt. Acum, sînt bolnavi, neputincioși. Ei trebuie respectați, trebuie să facem tot posibilul ca ei să se simtă membri ai societății

în care trăiesc”, a declarat pentru ”Expresul” dînsul. Fiind întrebat care ar fi cea mai mare tristeţe a dînsului în zi de sărbătoare, Boris Zugravu a răspuns simplu, dar la subiect: ”Prea mulți bătrîni săraci sînt în Moldova”. Pentru a le mai descreți frunțile bătrînilor din Pîrlița, elevii de la cele două instituţii școlare de aici: gimnaziul ”Ion Vatamanu” și liceul „Alexei Mateevici”, au pregătit un program de divertisment. UNGHENI | Ina Landa

Lot nr. 6 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111473, situat pe str. C. Moruzi 21, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei;

Informaţiile de pe panourile primăriilor

Lot nr.7 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111489, situat pe str. C. Moruzi 26, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei;

Cu puţin timp în urmă, am avut ocazia să vizitez, în una și aceeași zi, cîteva dintre primăriile din raionul Ungheni: Todirești, Boghenii Noi și orașul Cornești. Ceea ce mi-a atras atenția au fost panourile informative. Toate - cu informaţii utile pentru cetăţeni. Totodată, fiecare dintre ele era diferit de celelalte. La Todirești, imediat ce pășești pragul primăriei, îţi sare în ochi o planșă fotografică a persoanelor anunțate în căutare penală de către Inspectoratul de Poliție Ungheni. De altfel, aceasta ocupă cel mai mare spațiu de pe panoul informativ. Dar există fel de fel de informaţii și din alte domenii: activitatea primăriei, asistenţei sociale, proiecte implementate, decizii ale consiliului comunal. La primăria din orașul Cornești, un panou informativ este amplasat chiar afară. Cîteva atenţionări ale Inspectoratului de poliție Ungheni, cîteva anunțuri lipite de către locuitorii orașului – cam asta conţine acel panou. În holul primăriei, însă, ochii îți fug în toate părțile. Aici fiecare lucrător își are panoul său cu informații. Și, ca să fie mai clar pentru toată lumea, chiar în partea dreaptă, cu litere de o șchioapă, vezi cuvîntul INFORMAŢII. Și încă ce informații! De tot soiul: și

Lot nr.8 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111490, situat pe str. C. Moruzi 28, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.9– teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111492, situat pe str. C. Moruzi 32, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.10 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111493, situat pe str. C. Moruzi 34, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.11 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111494, situat pe str. C. Moruzi 36, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.12 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111495, situat pe str. C. Moruzi 38, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.13 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111496, situat pe str. C. Moruzi 40, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.14 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111497, situat pe str. C. Moruzi 42, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.15 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111498, situat pe str. C. Moruzi 44, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.16 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111499, situat pe str. C. Moruzi 46, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.17 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111508, situat pe str-la 31 August 35, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei;

despre sănătate, și despre proiecte, și despre credite, și despre evenimente, și decizii ale Consiliului local. Informații mai vechi, mai noi. Printre ele – și o diplomă, obținută de o echipă de elevi din localitate la Campionatul Național de Șah între elevi în 2013. „Doar cu acești elevi se mîndrește orașul Cornești? Sau nu mai este loc pe panourile primăriei și pentru alte diplome?”, îl întreb pe primarul Vasile Matveev. „Sigur că avem și alţi elevi cu care ne mîndrim, dar nu am reușit să plasăm informaţia pe panou”, răspunde. Oricum, informaţie există. Corneștenii pot să ia cunoștinţă și de organigrama primăriei, de structura consiliului local, a primăriei. „Observ, de multe ori, cum lumea stă cu ochii pe panourile respective și citește informaţia de care au nevoie”, spune la final primarul. Primăria Boghenii Noi ne-a surprins cu adevărat. Chiar la intrare, apare un panou mare, color, cu zilele de naștere ale tuturor angajaţilor primăriei. „Asemenea panouri avem și în gimnaziu, și în primărie, ele fiind instalate cu mult timp în urmă. Este foarte plăcut să primești un mesaj de felicitare în acest fel”, explică primarul Gheorghe Filipovici. Mi-a atras atenţia și citatele despre muncă. Iar la Boghenii Noi nu doar se

vorbește despre muncă, ci chiar se muncește activ. Dovadă sînt și panourile informative. Orice informaţie o poţi găsi aici, inclusiv privind serviciile de stare civilă sau impozitele. Există aici și un Ecran al fermierului local, și multe altele. Chiar recent, am vizitat primăria Costuleni. Am găsit pe panourile informative din hol, dar și de afară, răspunsul la toate întrebările ce mă interesau. Am văzut aici și Pașaportul satului, afișat chiar la intrarea în primărie. Dacă vrei să știi cîte grădiniţe, școli sau centre de sănătate are satul, găsești informaţia necesară aici, la fel ca și programul de activitate a primăriei, componenţa consiliului local, organigrama administraţiei publice locale, dar și multe alte informaţii. Aici sînt afișate și cele mai relevante fotografii ce ţin de activitatea primăriei. Există un stand cu o denumire semnificativă: „De la mal la mal al rîului Prut”. Ce mai, orice găsești, chiar și un afiș despre HIV/SIDA, pentru ca cetăţenii să se informeze, să prevină și să lupte. Deci, un panou informativ este foarte important în primărie, pentru că doar așa cetăţenii pot afla multe lucruri interesante și utile. Cel puţin, așa au declarat primarii vizaţi. UNGHENI | Natalia Junghietu

Lot nr.18 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111509, situat pe str-la 31 August 37, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.19 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111510, situat pe str-la 31 August 39, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.20 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111511, situat pe str-la 31 August 41, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.21 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111512, situat pe str-la 31 August 43, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Lot nr.22 – teren public, 0,064 hectare, nr. cadastral 9201111513, situat pe str-la 31 August 45, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcție locativă, preț inițial 83 000 lei; Acontul constituie 10 % din preţul iniţial al lotului. Taxa de participare: persoane fizice şi juridice – 200 lei pentru fiecare lot separat. Documentele de participare la licitaţie vor fi primite pînă la 21 octombrie 2013, ora 10-00, în biroul 404 sau 206. Relaţii la tel. 0236 22437; 0236 23696.

Stimaţi locuitori ai raionului Ungheni! Avem deosebita plăcere de a vă invita la Festivalul recoltei, vinului și promovării tradiţiilor naţionale, din data de 13 octombrie 2013, organizat în Piaţa Independenţei din Ungheni, în scopul promovării producătorilor autohtoni, familiarizării populaţiei locale și invitaţilor străini cu valorile culturale și spirituale, tradiţiile meșteșugărești și de preparare a vinului, caracteristice zonei respective. Vizitînd festivalul, veţi avea ocazia să savuraţi din gustul vinului tînăr și bunătăţilor culinare tradiţionale, iar prezentările folclorice vă vor încînta prin diversitate și artistism. De asemenea, va fi organizat un tîrg expoziţional pentru expunerea și comercializarea produselor alimentare. Vă așteptăm cu drag!

Codare contra consumului de alcool Psihoterapie Psihoanaliză Doctor Galina Aparu Servicii licențiate or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26, of. 208 Programare la tel.: 079521319


Programe TV | Publicitate TVM Luni, 7 octombrie 6.05, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Baştina 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 9.10 Programul emisiunilor. Revizie tehnică 16.00 Magazinele FIFA 17.15 „O LUME DISPĂRUTĂ” 18.00 Cine vine la noi 19.00 Mesager 19.40 Povestea de seară 19.55 Accente economice 20.25 Vector European 21.25 “AGRODOLCE” 22.20 Magazinele FIFA 22.45 Cultura azi 23.30 “CRIMINI”. Marţi, 8 octombrie 6.05, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Cuvintele credinţei 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 9.10, 21.25 “AGRODOLCE” 9.40, 17.15 “O LUME DISPĂRUTĂ” 10.30 Moldovenii de pretutindeni 11.00 Accente economice 11.30 Baştina 12.15 La noi în sat 13.10, 18.00 Cine vine la noi 14.00, 15.00, 15.30 Documentar 14.15 “SECRETARUL”16.30 Găgăuz ogea 19.00 Mesager 19.40 Poveste 19.55 Moldova în direct 22.20 Dialog social 22.40 “FRATE ŞI SORĂ”. Miercuri, 9 octombrie 6.05, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00, 23.50 Ştiri 6.15 Găgăuz ogea 6.45, 15.35, 23.20 Documentar 7.10, 8.15 Bună dimineaţa 9.10, 21.25 “AGRODOLCE” 9.40, 17.15 “O LUME DISPĂRUTĂ” 10.30 Natura în obiectiv 11.00, 19.55 Moldova în direct 12.00 Cultura azi 12.45 Tezaur 13.10, 18.00 Cine vine la noi 13.55 "SECRETARUL" 14.40 Fii tînăr! 16.30 Russkii mir 19.00 Mesager 19.40 Poveste 22.20 Avangaraj. Joi, 10 octombrie 6.05, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Russkii mir 6.45 Medalion muzical 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 9.10, 21.25 “AGRODOLCE” 9.40, 17.15 “O LUME DISPĂRUTĂ” 10.25 Vector European 10.55, 19.55 Moldova în direct 11.55 O seară în familie 13.10, 18.00 Cine vine la noi 14.00 Documentar 14.15 “SECRETARUL” 15.00 Erudit cafe 15.45 Videoteca copiilor

15.55 Părinţi şi copii 16.25 Petalo romano 19.00 Mesager 19.40 Poveste 20.50 Super loto “5” din “35” 22.20 Reporterul de gardă 22.45 Un sfert de vorbă cu Ilona Spătaru. Vineri, 11 octombrie 6.05, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Petalo romano 6.50, 10.50 Medalion muzical 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 9.10, 21.25 “AGRODOLCE” 9.40, 17.15 “O LUME DISPĂRUTĂ” 10.30 Un sfert de vorbă cu Ilona Spătaru 11.00 Moldova în direct 12.00 Destine de colecţie 12.30 Poftiţi la masă 13.10, 18.00 Cine vine la noi 14.00 Tezaur 14.15 “SECRETARUL” 15.00 Documentar 15.30 Ring Star 16.30 Stil nou 18.50 Fotbal. Moldova – San Marino. În pauză: Mesager 22.20 Fii tînăr! 23.05 “SIMULATORII”. Sîmbătă, 12 octombrie 6.05, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15, 7.10, 12.00, 16.00, 16.30 Documentar 7.35 “ÎNDRĂZNEŢUL CAVALER GHINIONIST” 9.00 Povestitorul Andersen 10.00 Magazinul copiilor 10.30 Părinţi şi copii 11.00 Casa mea 11.30 Stil nou 13.00 Ştiri pozitive 13.25 Cine vine la noi 14.15 Festivalul – concurs “Mărul de aur” 15.45 Cinemateca universală 17.15 Art-club 17.50 Chişinăul de ieri şi de azi 18.10 Erudit cafe 19.00 Mesager 19.35 Poveste 19.50 O seară în familie 21.25 Dor 22.20 "CRIMINI". Duminică, 13 octombrie 6.05, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15, 9.30, 11.05, 13.00, 19.50 Documentar 7.15 Cuvintele Credinţei 8.00 Portrete în timp 8.30 Legendele muzicii 8.40 Dialog social 9.00 Poftiţi la masă 10.00 Ring Star 11.35 La datorie 12.00 Focus. Magazin TV 12.30 Natura în obiectiv 14.00 Baştina 14.45 Teazaur 15.05 “ÎNDRĂZNEŢUL CAVALER GHINIONIST” 16.30 World Stories – lumea în reportaje 17.15 Cultura azi 18.00 Evantai folcloric 18.40 “Milioane pentru Moldova” 19.00 Mesager 19.35 Poveste 21.20 Fotbal non stop 22.20 Oleg Lundstrem Jaz Orchestra.

4 octombrie 2013

Anual, pe 1 octombrie, este marcată Ziua internaţională a oamenilor în etate. Cu acest prilej, permiteţi-mi, în numele Consiliului raional Nisporeni și al meu personal, să vă adreseaz cele mai sincere felicitări și urări de bine. În această zi semnificativă, ne exprimăm profunda recunoștinţă pentru persoanele în vîrstă, care au adus o enormă contribuţie la dezvoltarea și prosperarea întregii societăţi. Vreau să reiterez și să-mi exprim toată stimă și admiraţie pentru înţelepciunea, cultura și sfaturile date în moștenire nouă. În acest context, vă dorim ca nu numai ziua de 1 octombrie să fie pentru dumneavoastră sărbătoare, ci și toate celelalte zile ale anului, să aveţi parte numai de zile senine, sănătate, bucurii alături de copii, nepoţi, prieteni și toţi cei dragi. La mulţi ani și vă mulţumim pentru toate cîte aţi făcut pentru societatea noastră, pentru binele și prosperarea Republicii Moldova. Să știţi că Republica Moldova, noi toţi avem nevoie de experienţa, înţelepciunea și cumsecădenia dumneavoastră. Cu mult respect, Vasile Bîtca, președintele raionului Nisporeni Astăzi, 1 octombrie, împreună cu întreaga comunitate internațională, sărbătorim Ziua internațională a persoanelor în etate. Persoanele în vîrstă sînt un adevărat exemplu pentru întreaga societate, atît prin experienţa de viaţă bogată, maturitatea gîndirii și a luării deciziilor, precum și o serie de aptitudini și competenţe care sînt, uneori, pe cale de dispariţie, deși reprezintă o moștenire culturală semnificativă. De aceea, această zi este importantă atît pentru buneii și părinții noștri, cît și pentru generațiile tinere, care-și privesc cu mîndrie prietenii mai în vîrstă. Gradul de civilizare al unei societăţi se determină, mai întîi de toate, prin atitudinea față de persoanele în vîrstă. Totodată, oamenii vîrstnici fac parte din categoria persoanelor care cel mai mult au nevoie de ajutor din partea statului. De aceea, Consiliul raional își propune obiective clare, realizarea cărora ar permite persoanelor vîrstnice să se bucure de o viață cît mai sănătoasă și împlinită. În această zi semnificativă, permiteți-mi să-mi exprim întreaga stimă și admirație față de succesele și performanțele înregistrate pe parcursul anilor, dedicația și munca depusă la făurirea viitorului în care trăim - ani și caractere, care denotă alese calități sufletești, voință puternică, dragoste de viață și de țară. Vă doresc sănătate și fie ca fiecare zi din viaţa dumneavoastră să fie o sărbătoare, așa cum o doriți! Cu profund respect, Iurie Toma, președintele raionului Ungheni

Îngrădirea accesului jurnaliştilor la un eveniment public este ilegală 30.09.2013 / Organizațiile neguvernamentale de media îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu îngrădirea accesului jurnaliştilor de la ziarul local „Glia Drochiană” la întâlnirea preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Igor Corman cu funcţionari și reprezentanți ai serviciilor publice din Drochia şi cer excluderea unor asemenea practici pe viitor. Ziarul local „Glia Drochiană” a anunţat că vineri, 20 septembrie a.c., reporterul Galina Butenco a fost rugată insistent să părăsească sala unde avea loc întâlnirea preşedintelui Parlamentului cu reprezentanţi ai autorităților publice locale, antreprenori, conducători ai serviciilor publice deconcentrate în teritoriu ş.a. Cererea a venit din partea unei persoane care nu s-a prezentat, lăsând să se înţeleagă că ar fi din serviciul de presă al preşedintelui Parlamentului. Organizaţiile semnatare atenţionează că jurnaliştii au dreptul legal să participe la şedinţele publice în scopul exercitării atribuţiilor lor profesionale de obţinere şi difuzare a informaţiilor, iar împiedicarea intenţionată a activităţii jurnaliştilor constituie o încălcare penală. Întâlnirea preşedintelui Parlamentului cu funcţionarii şi primarii din Drochia, în timpul orelor de serviciu ale acestora, a fost un eveniment public şi nimeni nu poate impune interdicţii de obţinere a informaţiilor în acest caz. Solicităm conducerii Parlamentului Republicii Moldova să iniţieze o anchetă de serviciu în cazul semnalat de ziarul „Glia Drochiană”, să anunţe public rezultatele anchetei şi să excludă asemenea practici pe viitor. Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Electronice APEL, Centrul de Investigatii Jurnalistice, Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, Centrul „Acces-info”

Stimaţi pedagogi, Cu prilejul Zilei profesionale a angajaţilor din sistemul educaţional, în numele Consiliului raional Nisporeni și al meu personal, vă rog să acceptaţi sentimentul de stimă și respect pentru munca nobilă a dumneavoastră, pe care o realizaţi zi de zi prin demersul educaţional predat, prin modelul moral creat de cadrele didactice. Dumneavoastră sînteţi cei care imprimaţi rafinament și realism învăţămîntului din ţara noastră, sunteţi cei care ţineţi piept fluxului informaţional contemporan, alegînd grîul de neghină, pentru ca mai apoi să semănaţi în cugete dorinţa de carte, de frumos, dorinţa de cunoaștere. Ne exprimăm recunoștinţa faţă de angajaţii instituţiilor preșcolare, care au știut totdeauna să combine profesia cu dragostea, grija și sentimentul de maternitate cu care tratează copiii. Stimaţii noștri, cu înaltă preţuire a muncii dumneavoastră, cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din educaţie, vă adresez cele mai cordiale felicitări și urări de sănătate, succese mari, discipoli merituoși și realizări considerabile în domeniul profesat. Cu înalte consideraţiuni, Vasile Bîtca, președintele raionului Nisporeni Stimaţi profesori, învăţători, educatori, în numele Consiliului raional Ungheni și al meu personal, vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul educaţiei. Este bine știut, și de mine personal, faptul că de talentul, atitudinea binevoitoare, dragostea și devotamentul pe care le manifestaţi în munca de zi cu zi depinde alegerea domeniului de activitate al fiecărui copil - discipol al dumneavoastră. Iar prin alegerea făcută de copii și, în mod special, prin succesele obţinute de ei în viaţă, ne vedem împliniţi și noi - părinţii. Influenţa pe care o are un pedagog asupra unui copil este eternă: nu vom putea ști niciodată unde se oprește. Căci fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a pedagogului (profesorului, educatorului, dascălului), pe care, în mod inconștient, le va transmite mai departe copiilor săi. Mult stimaţi pedagogi, exprim sincere sentimente de gratitudine pentru munca dumneavoastră nobilă, atît de necesară întregii societăţi, și vă urez multă sănătate, ani lungi și realizări frumoase, bunăstare familiilor dumneavoastră, putere pentru continuarea activităţii profesionale și înţelegere din partea celor ce vă înconjoară. Cu respect, Iurie Toma, președintele raionului Ungheni

Limba italiană Curs rapid Luna octombrie Durata – 60 de ore. Cost – 1300 lei.

Telefon: 068690907 Citaţie publică Judecătoria Călăraşi solicită prezentarea cetăţeanului Rusu Vasile Vasile, cu ultimul domiciliu în oraşul Călăraşi, s. Sipoteni, str. Învăţătorilor nr. 27, pentru data de 22 octombrie 2013 ora 9.00, la şedinţa judiciară (or. Călăraşi, str. Alexandru cel Bun 153, bir.7) în calitate de pîrît, pe cauza civilă privind desfacerea căsătoriei la cererea reclamantei Rusu Galina Grigore. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa dumneavoastră. Judecător, Valentina Criucivova

7

Biroul executorului judecătoresc al raionului Călăraşi, Dudnicenco Eugeniu al UNEJ vinde prin licitaţie, la data de 21 octombrie, ora 10.00, următoarele bunuri: casă de locuit, teren aferent, 3/10 şi 1/10 parte cu număr cadastral 2536209023 ce aparţine lui Scorohad Ion Denis, a.n. 1971, care se află în raionul Călăraşi, satul Răciula, la preţul iniţial de 28 mii lei. Doritorii se vor adresa: or. Călăraşi, str. Alexandru cel Bun 188, Biroul executorului judecătoresc - pentru depunerea cererii şi achitare acontul.

Tel: 0244 25095, 068401039.

Se vinde casă nefinisată cu două niveluri pe strada Aldea-Teodorovici, or. Ungheni. Tel: 078189013, 069730625. Se vinde casă urgent în Dănuţeni-centru, lîngă secţia de paşapoarte. Preţ negociabil. Telefon: 079381540. Vînd casă în Petreşti. 22 ari. Telefon de contact: 023627331; 060170245.

SE ANGAJEAZĂ MUNCITORI cu şi fără calificare la producerea materialelor de construcţie fortan, placă de trotuar, lucrări de încărcare-descărcare. Lucrul este în Chişinău, se oferă cazare Tel. 060956227

CONDOLEANȚE Un gînd de alinare şi sincere condoleanţe familiei Muşet, acum, cînd se despart prematur de dragul lor tată, soţ, bunel, PETRU MUŞET. Să-i fie ţărîna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul SRL „Ungheni-gaz”


8

Diverse | Natalia Junghietu

4 octombrie 2013

La bucătărie | Irina Caducenco

Ieftin și la îndemînă

Budincă cu paste şi mere Ingrediente: Un litru de lapte, 250 g paste de orice fel, 200 g brînză de vaci, 3 ouă, 2-3 mere mijlocii, caise uscate, 3 linguri zahăr. Mod de preparare: Se fierb pastele, se strecoară și se clătesc. Merele se curăţă de coajă și se taie felii sau se răzuiesc. Ouăle se amestecă cu zahărul, apoi se

adaugă laptele călduţ, brînza și caisele uscate. Într-un vas termorezistent, uns cu unt sau ulei, se aranjează pastele, apoi merele. Deasupra se toarnă amestecul de lapte, ouă, brînză și stafide. Budinca se dă în cuptorul preîncălzit la 180 de grade și se lasă la copt timp de 20-25 de minute, pînă se rumenește frumos deasupra.

Gutuile – miracole de toamnă Budinca se poate servi atît caldă, cît și rece.

Curios

Despre beneficiile plantelor Mai jos, vom vorbi despre plantele medicinale din care se poate de făcut ceaiuri pentru a fi cît mai sănătoși. Plantele care îţi ridică imunitatea: răchiţica, cicoarea, trandafirul sălbatic sau măceșul, călinul, alunul, cătina albă, păpădia, fraga, coacăza. Plantele care întăresc sistemul cardiovascular: păducelul, pojarniţa, urzicile, leușteanul, podbalul, gălbenele, melisa, limba mielului, talpa gîștei, coada șoricelului, cicoarea. Plantele care scad tensiunea: răchiţica, dracila, betonica, fraga, trifoiul dulce, scorușul cu pomușoare negre, troscotul, iarba-roșie. Plantele care cresc tensiunea: schisandra, rădăcina de aur, rozmarinul. Plantele care calmează și elimină insomnia: răchiţica, valeriana, ienupărul comun, sovîrful, pojarniţa,

iarba mîţei, melisa, scaiul-dracului, hameiul, gura-lupului Baikal. Plantele care normalizează funcţia tractului gastro-intestinal: răchiţica, anasonul, frunzele tinere de mesteacăn, coacăza, merele, planta de mușeţel, frunzele de merișor, troscotul, creţișoara, menta, cimbrișorul, chimenul, coada șoricelului. Plantele cu conţinut înalt de vitamine, întăresc sănătatea: frunzele tinere de mesteacăn, cătina albă, coacăza neagră, zmeura, merișorul, murele, urzicile, măcrișul, ciuboțica-cucului, piciorul-caprei, fructele de cătină albă, călinul, scorușul roșu, trandafirul sălbatic (măceșul). Plantele care reduc durerile: răchiţica, trifoiul, ciuboţica-cucului, lavanda, verbina. Încercaţi și, cu siguranţă, veţi avea doar de cîţtigat. Sănătate!

Calendar creștin-ortodox | 7 – 13 octombrie Luni Sf. Întîia Mc. Tecla; Cuv. Coprie. Marţi Cuv. Eufrosina; Cuv. Pafnutie Egipteanul. Miercuri Sf. Ap. Și Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu. Joi Sf. Mc. Calistrat. Vineri Cuv. Hariton Mărt.; Sf. Proroc Varuh; SF. Mc. Pimen. Sîmbătă Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Gudelia. Duminică Duminica a 19-a după Cincizecime. Sf. Mc. Grigorie Luminătorul, Ep. Armeniei Mari; Sf. Mc. Ripsimia.

PP EXPRESUL Publicaţie de informaţii, analiză şi opinii Editor: SC Miraza SRL IDNO: 1003609009231 Fondator: Cristian Jardan Director: Lucia Bacalu Redactor-șef: Ina Landa Secretar de redacţie: Vitalie Harea Redactori: Natalia Junghietu, Tudor Josanu Contabil-şef: Angela Covaliov Tipar: Edit Tipar Grup Chişinău Tiraj total: 2400 ex., Comanda: 1328 P - publicitate, PP - publicitate politică, BP - publicitate din bani publici Adresa: or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26, oficiul 229 Telefon: 0236 28575 Mobil: 069042758, 079389088 E-mail: unexpres@gmail.com Web: www.expresul.com Subredacţia Călăraşi: str. Eminescu 33 Tel.: 0244 22878, 069906846 Ziarul este membru al Asociaţiei Presei Independente (API), iar API este afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor (WAN IFRA)

Bancuri

Deși sînt puţin cunoscute în lume, gutuile ajută în tratarea bolilor digestive, respiratorii și în bolile de ficat. Într-un singur fruct se găsesc vitaminele A, B, C, PP. Gutuile sînt bogate în săruri minerale, carbohidraţi, fibre și fier. Sucul proaspăt de gutui ajută în tratarea insuficienţei pancreatice. Se poate consuma cîte jumătate de pahar de suc, de trei ori pe zi. S-a dovedit că în coaja acestor fructe se găsesc substanţe antioxidante. Aceste substanţe impiedică dezvoltarea microorganismelor care provoacă hepatita A, B și C. Pentru a stimula funcţiile ficatului se recomandă o dietă de o lună cu nectar proaspăt de gutuie. Gutuile sînt foarte utile și în bolile de plămîni, inclusiv în tuberculoză. Sucul de gutuie poate fi folosit ca adjuvant în astfel de cazuri. Sînt folosite cu succes și în problemele digestive, deoarece stimulează digestia. Siropul de gutuie ajută foarte mult în diaree, sîngerări uterine și hemoroizi. Ceaiul (infuzia) din frunze de gutuie combate diareea. Specificăm însă că sucul de gutui este de-a dreptul contraindicat în constipaţii. Greţurile de dimineaţă dispar dacă mîncaţi jumătate de gutuie pe stomacul gol. Cei care suferă de anemii pot folosi maceratul obţinut din gutuie. Aceste fructe ajută și la distrugerea celulelor canceroase. Împotriva degerăturilor se poate prepara un macerat la rece dintr-o lingură de seminţe de gutuie la 200 ml de apă. Se lasă la macerat 2-3 ore și apoi se aplică sub formă de comprese locale. Gutuia ajută și în curele de slăbire. Vitamina C reduce riscul apariţiei bolilor de inimă. În plus, consumul regulat de gutui ajută la scăderea colesterolului. Fiind bogate în potasiu, aceste fructe ajută și la scăderea tensiunii arteriale.

Horoscop | 7 – 13 octombrie Berbec În zilele care urmează riscaţi să provocaţi, din egoism, niște conflicte familiale care vă vor atrage antipatie generală. E bine să fiţi atenţi la vorbele pe care le spuneţi. Taur Vă așteaptă o perioadă de însingurare și nemulţumire. Nu e neapărat să fie din cauza unor lucruri neplăcute, ci, pur și simplu, e unul din acele momente proaste care mai apar în viaţă. Gemeni Veţi avea o săptămînă foarte activă sub aspect social. Banii vor fi centrul preocupărilor și aveţi toate șansele să fiţi extrem de eficienţi în acest sens. Aveţi noroc și în dragoste. Rac După o perioadă de zburdălnicie și distracţii, vă veţi întoarce la lucrurile serioase. Vă veţi pune pe muncă și vă mai revizuiţi planurile încercînd astfel să fiţi cît mai eficienţi. Leu Săptămîna stă sub semnul conflictului. Dar asta nu înseamnă că veţi fi nervoși și iritabili, ci că, pur și simplu, treceţi printr-o perioadă în care certurile pot izbucni pe neașteptate. Fecioara Săptămîna e sub semnul deplasărilor: cel mai probabil, vor apărea călătorii neprevăzute, însoţite de stres. Banii vor veni, sub forma unui cadou sau a unui împrumut restituit. Balanţa Veţi trece prin niște zile foarte bune din punct de vedere al tonusului fizic și psihic. Chiar și atunci cînd nu vi se întîmplă nimic deosebit, veţi fi activi și binedispuși. Scorpion Vă așteaptă niște emoţii puternice legate de dragoste. Se recomandă stăpînirea geloziei care vă caracterizează. Veţi avea, în schimb, noroc la bani, dar veţi și cheltui destul de mult. Săgetător Veţi avea parte, în această săptămînă, de niște tulburări sentimentale. Acest lucru nu înseamnă neapărat ceva rău. Vor exista și niște nesiguranţe legate de bani. Capricorn Veţi fi foarte preocupaţi de latura financiară. Toate au șanse să iasă așa cum vă doriţi, atîta timp cît vă controlaţi la cheltuieli. Vă bucuraţi în continuare de o perioadă bună în dragoste. Vărsător Dragostea va fi în centrul atenţiei și totul, în acest sens, vă va reuși. Există însă riscul unor incidente profesionale legate de relaţiile interumane. Probleme cu banii nu vor exista. Pești Această săptămînă este favorabilă rezolvării problemelor de sănătate și a problemelor legate de locuinţă. Tot ce veţi începe acum are toate șansele să se rezolve cu bine.

Meteo | 7 – 13 octombrie 7 octombrie: noaptea - +4° (cer puţin noros); ziua - +14° (cer senin). 8 octombrie: noaptea - +5° (cer senin); ziua - +17° (cer senin). 9 octombrie: noaptea - +8° (cer senin); ziua - +19° (cer senin). 10 octombrie: noaptea - +9° (cer senin); ziua - +17° (cer puţin noros, ploaie slabă). 11 octombrie: noaptea - +9° (cer senin); ziua - +17° (cer puţin noros, ploaie slabă). 12 octombrie: noaptea - +9° (cer senin); ziua - +15° (cer senin). 13 octombrie: noaptea - +8° (cer senin); ziua - +14° (cer puţin noros, ploaie slabă).

Două contabile se prezintă la un concurs pentru un post liber și ajung în ultima etapă. Li se dă ambelor același test de cunoștinţe. Peste două săptămîni, cele două concurente sînt chemate în biroul managerului. - Ei bine, amîndouă aţi obţinut exact aceleași rezultate. Totuși, o vom angaja pe ea! - Bine, bine, dar de ce pe ea, dacă rezultatele sînt identice? - Pentru că la ultima întrebare, ea a răspuns: “Nu știu”, iar tu ai scris: “Nici eu”. Doi moldoveni: - Auzi, tu cît ai salariul? - 300 de euro fără ceva. - Fără cît? - Fără 200. Se întîlnesc doi prieteni proaspăt căsătoriţi ambii. - Mitică, de ce porţi verigheta pe mîna cealaltă? - Pentru că m-am însurat cu femeia greșită...

Fotografia săptămînii | Discuţie între colegi: Tudor Josanu şi Lucia Bacalu. Să ştiţi că a fost o discuţie chiar foarte-foarte amicală. Fotografie: Ina Landa


Expresul nr 290