Issuu on Google+

Au mai rămas doar trei săptămîni pînă la încheierea campaniei de abonare

Bărbaţii adevăraţi nu bat femeile! Campania împotriva violenţei în familie continuă

Grăbiţi-vă! Doar cu 7 lei pe lună veţi avea cele mai proaspete şi importante noutăţi din regiune. EXPRESUL este ziarul de care aveţi nevoie cu adevărat. Abonamentele se perfectează la orice oficiu poştal din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călăraşi.

Indice de abonare: 21945. Fiţi alături de noi!

Expresul Vineri, 30 noiembrie 2012 | Anul V, NR 44(249)

Ziua de azi Se împlinesc 138 de ani de la naşterea lui Winston Leonard Spencer Churchill, prim-ministru al Marii Britanii în anii 1940-1945 și 1951-1955. Este apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului. A fost ofițer în armată, istoric, scriitor și artist. Este laureat al Premiului Nobel pentru literatură (în 1953).

Ziarul de care ai nevoie | Apare în raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călărași

Prima filă a istoriei Poliției de Frontieră din Moldova a fost scrisă la Ungheni Ziua de 15 noiembrie a fost una istorică pentru Colegiul Național al Poliției de Frontieră din Ungheni. După ce, în vară, instituția s-a despărțit de vechiul său nume – Colegiul de Grăniceri, iată că a sosit ziua cînd primii „boboci” - 44 de tineri, băieți și fete, viitori polițiști de frontieră - au jurat credință Patriei.

Vădit emoționați, aceștia nici nu au conștientizat că au scris, în acea zi, prima filă a istoriei unei noi instituții, dar și a unei noi structuri în Republica Moldova. În schimb, reprezentanţii administraţiei publice locale au accentuat, în repetate rînduri, în alocuțiunile lor, despre importanța evenimentului pe care-l trăiesc primii elevi ai Colegiului Națio-

nal al Poliției de Frontieră. „Participăm, astăzi, la un moment istoric pentru constituirea statalității Republicii Moldova”, a punctat Tudor Rădeanu, vicepreședintele raionului Ungheni. Solemnitatea de depunere a jurămîntului militar a fost onorată și de prezența șefului Departamentului Poliției de Frontieră, Dorin Purice, care s-a adresat

tinerilor cu următorul îndemn: „Gîndiți-vă de multe ori la acel conținut al jurămîntului, care este foarte scurt, dar care conține foarte mult sens. Să fiți credincioși patriei, să aveți grijă de imaginea serviciului și a voastră, căci anume voi veți fi primii care veți spune ”Bună ziua” cetăţenilor străini ce ne vizitează republica. Voi veți deveni cartea noastră de vizită”. Dînsul s-a referit şi la reforma din domeniu, menţionînd că aceasta va contribui, incontestabil, la îmbunătăţirea activităţii poliţiei de frontieră.

Ziua de 15 noiembrie a fost încărcată de emoții și pentru părinții celor 44 de „bobocei”, dar, mai ales, pentru mamele fetelor care au ales să devină polițiste de frontieră. „Lacrimile mele sînt de bucurie”, a mărturisit una dintre mamele prezente la ceremonie, Angela Mîță, accentuînd că, deşi e o profesie grea, şi-a încurajat fiica, fiind mereu alături de ea. Colegiul Național al Poliției de Frontieră din Ungheni este unica instituţie de acest gen din Republica Moldova. Ina Landa

Știri expres A început Postul Crăciunului Pe 28 noiembrie, creştinii au intrat în Postul Crăciunului. Este un post dedicat sărbătorii Naşterii Domnului, spune arhimandritul Ioan Moşneguţu, secretarul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. „Pe toată perioada postului, care durează 40 de zile, creştinii trebuie să se pregătească să întîmpine această sărbătoare nu doar prin post alimentar, ci şi prin fapte bune, prin pocăinţă, printr-o frecvenţă deosebită la biserică, prin spovedire şi comunicare cu sfintele şi dumnezeieştele taine ale lui Hristos”, explică dînsul. „Creştinii, dacă postesc nu doar cu alimentele, dar şi cu faptele bune, şi cu abţinerea de a judeca pe cineva sau de a se certa, devin mai buni, mai iertători”, remarcă arhimandritul Ioan, după care conchide: „Postul aduce bucurie sufletească, împliniri sfinte, pace lăuntrică şi mîntuire sufletească”.

S-a inspirat din covoarele de la Palanca şi a creat puloverul anului 2013 Designerul german, Isabell de Hillerin, a creat o colecţie de haine pentru primăvara-vara 2013, fiind inspirată de… covoarele cu bumbi, ţesute cu mult har de femeile din Palanca, raionul Călăraşi. “Covorul, care noi am crezut că este doar un covor, a fost văzut cu alţi ochi de designerul din Berlin. Elementele acestuia au fost folosite pentru pulovere care vor fi în moda anului 2013”, a declarat, pentru postul de televiziune “Publika”, Tatiana Popa, directoarea muzeului local “Casa părintească”. Isabell de Hillerin a stat două luni la Palanca, astfel că a avut timp suficient să ia cunoştinţă de lucrările meşterilor populari de aici, inclusiv de covoarele, care i s-au părut extrem de originale. Un astfel de covor este ţesut în trei-patru luni, iar preţul lui ajunge pînă la şapte mii de lei.

Surplus de cadre medicale la Ungheni N-o să vă vină să credeţi, dar la Ungheni avem surplus de cadre medicale, mai ales în sistemul specializat de ambulatoriu. Declaraţia îi aparţine directorului Spitalului raional, Lidia Crăciun. În timp ce majoritatea spitalelor din R.Moldova se confruntă cu o lipsă acută de cadre medicale, iată că aici nu mai exsită această problemă. Numai în ultimii doi ani, potrivit Lidiei Crăciun, au fost angajaţi 15 doctori, dintre care 9 – tineri specialişti, dar şi 35 de asistente medicale, dintre care peste 90% sînt absolvente ale Colegiului de medicină din Ungheni. “Mă bucur că spitalul nostru este atractiv pentru tinerii specialişti”, a subliniat dînsa, remarcînd, totodată, că aceştia sînt foarte buni şi se implică mult. Directoarea spitalului din Ungheni a mai spus că, în ultima perioadă, se observă aici o întinerire a personalului, ceea ce inspiră doar optimism.

Pîine pe masă şi optimism între agricultorii nisporeneni Spectacol al absurdului cu Alexandru Plăcintă

Ştiri de pe Expresul.com Laureată a Festivalului „Două inimi gemene” Interpreta Carolina Gorun, originară din satul Pîrliţa, Ungheni, a obţinut un nou premiu. De data aceasta, la Festivalul „Două inimi gemene”, dedicat memoriei interpreţilor Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Carolina s-a clasat pe locul II. „Mi-a plăcut foarte mult, deoarece într-adevăr este un festival puternic, cu o concurenţă sănătoasă, organizat la cel mai înalt nivel”, a declarat dînsa pentru „Expresul.com”.

Cărţi pentru copiii din Păruceni 100 de cărţi au ajuns, în aceste zile, la biblioteca şcolară din Păruceni, Nisporeni. Donaţia a fost făcută de către Grupul de iniţiativă „Cei cu inima română” din Nisporeni, cărţile fiind colectate în cadrul campaniei „O carte pentru viitor”, desfăşurată în tot raionul Nisporeni. Donaţii de carte au mai fost făcute şi pentru instituţiile de învăţămînt din Băcşeni şi Valea Trestieni.

Bănuit de relaţii sexuale cu o minoră

Sfîrșitul lumii: Ficare scapă cum poate.

Un preot din Călăraşi, în vîrstă de peste 60 de ani, este bănuit că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 15 ani. Cererea a parvenit la poliţie de la bunica fetei, mama sa fiind plecată la lucru peste hotare. Potrivit lui Veniamin Ghilan, comisar adjunct pentru urmărire penală a Comisariatului de Poliţie Călăraşi, cazul se investighează. Expertiza medico-legală a stabilit că minora, într-adevăr, a fost dezvirginată, dar e posibil să fi fost cu cîţiva ani în urmă. Urmează să se stabilească dacă preotul are vreo vină sau ba.

Toamna frumoasă, cu temperaturi relativ înalte şi precipitaţii, îi fac pe producătorii agricoli din Nisporeni să fie mai optimişti. „Grîul din 2013 va fi de calitate, iar recolta – mai mare”, spun ei într-un glas. Premize pentru aceasta sînt suficiente. În primul rînd, aproape s-a dublat suprafaţa terenurilor agricole însămînţate cu grîu: de la 640 hectare în 2011, la 1100 de hectare – în această toamnă. În al doilea rînd, grîul a reuşit deja să se înfrăţească, astfel că deja s-a diminuat considerabil pericolul de îngheţ al acestei culturi. Rămîne doar ca anul care vine să fie unul benefic pentru grîu – cu ploi la timp, fără grindină sau alte calamităţi naturale. Deocamdată, agricultorii continuă să rămînă la cheremul capriciilor naturii şi sînt neputincioşi în faţa ei.


2 Expresul Vineri, 30 noiembrie

Calea Ferată a Moldovei (CFM) va disponibiliza 1200 de pensionari. Alţi 3500 de angajaţi vor fi transferaţi în alte structuri. De asemenea, CFM urmează să se debaraseze de mai multe companii de construcţii sau spitale, iar angajaţii acestora vor fi transferaţi la ministerele de profil sau autorităţile locale. În prezent, CFM este compania cu cei mai mulţi angajaţi din R.Moldova, circa 12.000 de persoane. Numai în prima jumătate a acestui an, a avut pierderi de 111 milioane de lei. (Adevarul.md)

Aici oamenii ar putea veni să-şi lasă banul Cum poţi îmbina utilul cu plăcutul, iar, pe deasupra, să mai faci şi bani? Simplu. Să dezvolţi turismul, un domeniu care ar aduce mulţi bani în regiunea Ungheni-NisporeniCălăraşi, susţine Serghei Cladco, preşedintele filialei Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie. Pentru aceasta însă, consideră dînsul, e nevoie de iniţiativă. De iniţiativă privată şi o politică a statului bine pusă la punct. „Ar trebui să fie deschise diverse trasee turistice, să fie create zone de agrement cu pensiuni bine amenajate. Aici oamenii ar putea veni să-şi lasă banul, dar şi să se odihnească foarte bine, scăpînd de gălăgia mediului urban şi de toate grijile”, explică Serghei Cladco. Fiind întrebat dacă dezvoltarea turismului în regiunea Ungheni-Nisporeni-Călăraşi are sorţi de izbîndă, dînsul a răspuns fără pic de ezitare: „Da. Foarte mulţi străini care vin pe aici, rămîn încîntaţi de cele văzute, de peisajele noastre, cu dealuri şi păduri, cu turme de oi. Noi sîntem arhiobişnuiţi cu ele şi nici nu le mai observăm frumuseţea. Dimpotrivă, ne pare că totul e rău, că nu avem ce arăta. Îndrăznesc să spun: noi avem de toate, mai puţin iniţiativă şi promovare”.

Totuşi, potrivit şefului filialei Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie, există deja exemple pozitive. Acestea sînt, preponderent, în raionul Călăraşi. Serghei Cladco s-a referit, în mod special, la Casa părintească a Tatianei Popa din satul Palanca, care „şi-a făcut deja un nume nu doar în republică, ci şi peste hotare, fiind o combinaţie organică între istoria casei părinteşti şi tradiţiile locale”. Aici vin foarte mulţi turişti, aici au loc festivaluri, şcoli de vară, seminare... Sau Casa mierii din Răciula. Există perspective pentru dezvoltarea turismului rural şi la Nisporeni, consideră Serghei Cladco, căci aici sînt foarte multe monumente istorice şi ale naturii. Nici Ungheniul nu poate fi neglijat. „De ce să nu revenim la ideea fortificării rezervaţiei „Plaiul fagului” cu lanţul său de lacuri, cu pădurile unicale, cu aerul deosebit, cu un regn animal exclusiv? De ce să nu fie valorificată această zonă mai mult? Ştim că funcţionează acolo o tabără de odihnă pentru copii – dar numai două luni pe an. De ce nu ar fi utilizată la maximum, tot anul? Sigur, e nevoie de investiţii, dar, în final, am obţine o adevărată perlă pentru R. Moldova”, susţine Serghei Cladco. Revenind, recent, de la Congresul European de Turism Rural, desfăşurat la Piatra

Jurnalul din tren

Eterna întrebare... În cei aproape şase ani de cînd am marele (ne)noroc să merg cu trenul, am reuşit să văd o mulţime de oameni, pe care aş putea să-i împart în mai multe categorii, ţinînd Constantin Uzdriș costicauzdris@yahoo.com cont de educaţie, statut social, dar şi de aspectele morale. Istorioara de astăzi va viza tipajul „fetelor” şi „fetiţelor” care, venind în capitală la studii, şi-au găsit iubiţi „krutîie”, astfel că le este ruşine să le spună că merg cu trenul. M-am convins în repetate rînduri, căci le-am auzit, fiind în tren, spunîndu-le iubiţilor ba că abia se pornesc din Chişinău (deşi aveau mai bine de jumătate de drum parcurs), ba că sînt la coafor - de aceea se aude gălăgie. ... Iar trenul înaintează încet, spre Ungheni. Vrînd-nevrînd, asist la o discuţie dintre o mamă cu cinci copii, care a terminat doar „opt clase”, căci s-a măritat la 15 ani, şi o domniţă cu unghiile vopsite şi alungite. Femeia porni discuţia, întrebînd-o pe fata de vizavi cît e ora. Din vorbă în vorbă, ajung să discute despre situaţia din ţară, pe care majoritatea populaţiei o vede ca pe un veceu din trenul nemodernizat (iertată să-mi fie neruşinarea impusă de actualitate). Femeia se plînge că viaţa e grea. Nici nu poate fi altfel, căci are mulţi copii, ea nu are un loc stabil de muncă; în plus, statul i-a mai făcut o surpriză – după optimizarea din învăţămînt, copiii ei merg la o şcoală ce se află la vreo 10 km de casă. „Cel mare nu nu mai are cînd să dea apă la animale. Cînd şcoala era în sat, venea acasă mai devreme şi adăpa el animalele. Acum trebuie să aştepte autobuzul, aşa că nu mai dovedeşte”, spune femeia revoltată. „Păi, noi sîntem vinovaţi că i-am ales, ca iaca ce ne-au făcut”, vine cu o replică domniţa. „Aşa ne trebuie, dacă sîntem proşti”, cade de acord şi „mama eroină”, după care continuă: „Ne promit marea şi sarea cînd vor votaţi, după care uită şi cum arată ţaranul nostru”. Domniţa găseşte imediat o explicaţie. „Dacă la noi ar fi ca în Euopa, unde lumea trăieşte bine, oamenii ar avea timp să se gîndească pe cine să voteze. Dar aşa... Iaca, numai pensionarii, dacă stau toată ziua acasă, merg să voteze”. S-a lăsat liniştea. Pînă la staţia terminus nimeni nu a mai scos un cuvînt. Iar eu stau şi mă gîndesc: cum poate trăi bine un popor care nu ştie de ce trăieşte rău? E o enigmă mare pentru mine poporul nostru. E o enigmă, în baza căreia se poate scrie o mulţime de teze de doctor, doctor habilitat sau Honoris Cauza şi tot ar mai rămîne material neexplorat...

Actual

Stimaţi cetăţeni!

BC „Banca Socială” SA vă oferă un nou tip de depozit „BS - ABSOLUT” în valută naţională şi străină la condiţii avantajoase. Termenul de depozitare este de la 6 la 36 luni.

„Casa părintească” de la Palanca, Călăraşi Fotografie: casaparinteasca.wordpress.com

Neamţ, România, sub patronajul Comisiei Europene și al Organizației Mondiale de Turism, dînsul s-a declarat încrezut în viitorul turismului în R.Moldova. „Oamenii nu mai vor să lenevească, să stea toată ziua lungiţi într-un pat sau pe o plajă. Oamenii vor mişcare, mişcare activă, cognitivă, să cunoască ceva nou, util, plăcut, să valorifice necunoscutul”. Iar Moldova, inclusiv regiunea noastră, este tocmai ceea de ce are nevoie un om care „nu a văzut în viaţa sa, pe viu, un cal, o vacă sau o găină, nu a văzut cum se prepară o mămăligă cu jumări, plăcinţele la cuptor sau sărmăluţe”. Lucia Bacalu

Suma minimală de depozitare 7000 lei sau 1000 USD/Euro. Dobînda anuală constituie: - în valută naţională pînă la 12,5% - în valută străină pînă la 7,5%. Pentru informaţii adăugătoare vă aşteptăm: Or. Ungheni, str. Naţională 17 Luni – vineri, de la 8.00 pînă la 16.00. Telefoane de contact: 023623544, 023628213, 023623276. Or. Călăraşi, str. Mihai Eminescu 3 Luni – vineri de la 8.00 pînă la 16.00 Telefoane de contact: 024421755, 024420533.

Despre Nisporeni şi nisporeneni „Cu drag şi dor de Nisporeni”, astfel s-a întitulat manifestarea desfăşurată recent la Liceul „Ştefan cel Mare” din localitate. A fost o sărbătoare de suflet, care a adunat laolaltă personalităţi marcante, printre care: Grigore Negură, muzicolog, dirijorul Orchestrei Naţionale de Cameră, Grigore Drăgan, epigramist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Grigore Adam, rapsod popular, interpret la frunză, Tudor Gorgos, fost profesor, în prezent poet şi om de afaceri. La eveniment a participat şi preşedintele raionului, Vasile Bîtca, fost absolvent al acestei instituţii. Dînsul i-a îndemnat pe actualii elevi să nu fie indeferenţi faţă de locul

unde s-au născut, să contribuie la amenajarea şi infrumuseţarea oraşului natal. A fost adus un omagiu şi nisporenenilor care şi-au făcut un nume în lumea mare, printre care: Vasile Zubcu-Codreanu, artist emerit al R.Moldova, Ion Negură, artist şi compozitor, maestru în arte, Ion Cârchelan, pictor acuarelist, Gheorghe Ţopa, interpret, maestru în arte, Ion Bolun, doctor habilitat în matematică, Diana Axenti, violonistă la Teatrul de Operă din Paris, fraţii Nicolae şi Mihai Cociu, maeştri ai sportului la motocros. Sala în care a avut loc sărbătoarea a fost amenajată sub aspectul unei case mari, iar cei prezenţi au ţinut să sublinieze că Nisporeniul este pentru ei un oraş de vis, căci aici s-au născut, au crescut, au pronunţat primele cuvinte, au făcut primii paşi.

Blestem pe drumurile călărăşene Un blestem s-a abătut asupra drumurilor călărăşene. Nu trece nici o săptămînă fără victime. În seara zilei de 23 noiembrie, la ora 18.06 potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, pe segmentul de cale ferată Călăraşi – Sipoteni, s-a produs un accident ce a luat viaţa a doi oameni. Iulia Moraru, ofiţer de urmărire penală, care a participat la examinarea cazului respectiv, a comunicat pentru “Expresul” că şoferul unui autoturism de marca Hyunday Gets a ignorant culoarea roşie a semaforului, dar şi coloana de autoturisme ce aştepta să treacă trenul marfar dinspre Ungheni. În timp ce traversa linia de cale ferată, a fost lovit frontal de locomotivă. În urma impactului, pasagerul, un bărbat de peste 50 de ani, a murit pe loc, iar şoferul, în vîrstă de 35 de ani, a decedat în drum spre spital. “Acest pasaj se află într-un loc deschis, unde vizibilitatea este de un kilometru pe de o parte şi de cinci kilometri de cealaltă parte, este semaforizat şi sonorizat”, se menţionează în acelaşi comunicat al Ministerului de Interne. Accidentul de la Călăraşi este al patrulea petrecut pe căile ferate ale Moldovei în luna noiembrie. A doua zi, cîţiva tineri s-au prins de mînă la acea trecere cu calea ferată, dorind astfel să atragă atenţia asupra unui fenomen îngrijorător, care îndoliază tot mai multe familii. “Vrem să oprim şoferii, să nu facă accidente”, au declarat ei. Tudor Josanu

„Cu drag şi dor de Nisporeni”

Remarcăm că Nisporeniul are imnul său, iar localnicii consideră că oraşul lor este luminat de credinţa strămoşească şi-şi duce veacul pe un pămînt mănos, îngrijit şi iubit de oameni cu sufletul deschis, un pămînt încărcat de frumuseţe în care străluceşte privirea şi binecuvîntarea lui Dumnezeu. Ina Landa

Au văzut, le-a plăcut şi au... cîştigat Echipa IMPACT de la Centrul Regional de Resurse pentru Tineri Ungheni a obţinut un premiu special la Festivalul Naţional de Teatru Social, organizat recent de Reţeaua Educatorilor de la Egal la Egal (Y-PEER) Moldova. Unghenenii au prezentat un spectacol cu titlul „Monologul unui telefon”, subiectul fiind unul foarte actual: abuzul de alcool şi consecinţele acestuia în viaţa de familie. „Ne-am propus din start să abordăm această temă cu maximă decenţă şi cît mai real posibil. Avem foarte multe familii în R. Moldova, în care părintele alcoolic are un impact negativ asupra per-

sonalităţii copilului său, iar mesajele noastre s-au centrat pe ajutorarea acestor părinţi ca să-şi asume responsabilităţile părinteşti adecvate”, a menţionat Laura Chiţac, membră a echipei IMPACT. Pentru abordarea corectă a subiectului respectiv, Eduard Mihalaş, preşedintele Consiliului Naţional al Tinerilor, le-a înmînat unghenenilor premiul special. „E pentru prima dată cînd participăm la un asemenea eveniment şi emoţiile ne-au redus mult din curaj, mai ales că am prezentat ultimii piesa. Dar am văzut, ne-a plăcut şi vom participa neapărat şi la următoarea ediţie a Festivalului de teatru social”, a subliniat Daniela Artiomov, membră a echipei IMPACT. Alina Butnaru, coordonatoarea Clubului IMPACT

Echipa IMPACT în faţa Teatrului „Ginta latină”, unde a avut loc festivalul


Actual Cultură

Moldovenii sînt măcinaţi de boli grave nu doar din cauza că nu există tratamente sau n-au bani de leacuri, ci şi pentru că nu au grijă de sănătatea lor. Pe fondul crizei economice şi a migraţiei, R. Moldova pare să facă faţă cu greu maladiilor secolului XXI. Tuberculoza, diabetul, cancerul sînt doar cîteva dintre bolile care ne omoară zilnic zeci de conaţionali. (Adevarul.md)

3 Expresul Vineri, 30 noiembrie

Subvenţiile pentru agricultori – la cheremul primăriilor De doi ani, la Ungheni activează o agenţie de intervenţii şi plăţi în agricultură, care prestează servicii şi pentru agricultorii din cele două raioane vecine: Călăraşi şi Nisporeni. Totul bine şi frumos pînă aici. Numai că, susţine Gheorghe Gheorghiţă, angajat al Direcţiei raionale agricultură Călăraşi, pentru a depune dosarele necesare ca să poată beneficia de subvenţii, oamenii trebuie să meargă la Ungheni. Or, acestea sînt eforturi fizice suplimentare, timp pierdut şi bani cheltuiţi pe drum. „Nu s-ar putea oare ca un reprezentant al acestei agenţii să vină la Călăraşi periodic, în zile prestabilite, pentru a scuti agricultorii de incomodităţi?”, întreabă sursa citată.

„Există o hotărîre de guvern şi trebuie s-o respectăm”, astfel a comentat Valeriu Botnari, şeful agenţiei de intervenţii şi plăţi în agricultură de la Ungheni spusele oficialului călărăşean. Potrivit dînsului, pentru a optimiza cheltuielile, în republică au fost create doar 9 astfel de agenţii, fiecare dintre care prestează servicii pentru mai multe raioane. „Dacă autorităţile publice locale ar fi mai interesate şi mai receptive la grijile agricultorilor din teritoriu, nu ar exista nici o problemă”, susţine Valeriu Bot-

nari. Conform aceleiaşi hotărîri de Guvern, în fiecare primărie ar fi trebuit să fie instituită o comisie care să identifice persoanele ce au semănat grîu de toamnă, să le informeze, să le ajute să completeze cererea ce se impune, să trimită dosarul la Ungheni, astfel ca acestea să poată beneficia de indemnizaţiile preconizate. „Personal am telefonat în fiecare primărie, le-am transmis prin poşta electronică modelul unei cereri completate, i-am rugat să se implice şi să prezinte actele necesare la Ungheni”, afirmă Valeriu Botnari. Ce credeţi? Au fost primari care au reacţionat imediat. Şi din raionul Călăraşi, şi din raionul Nisporeni, şi din raionul

Ungheni. Au fost însă şi primari care, practic, nu au dat nici un semn de viaţă în acest sens. Chiar dacă termenul-limită de recepţionare a dosarelor a fost pînă la 10 noiembrie, acestea au fost acceptate şi mai tîrziu – pînă la 16 noiembrie. Valeriu Botnari susţine că nimeni nu a trebuit să se deplaseze la Ungheni pentru aceasta. Era suficient ca primăriile să trimită actele necesare prin poşta electronică sau prin cea obişnuită. Pentru anul 2012, este prevăzut să fie acordate subvenţii la grîul de toamnă, cîte 200 de lei pentru un hectar. Totodată, să fie subvenţionaţi, la primăvară, şi cei ce vor însămînţa suprafeţe de porumb. Tudor Josanu, Lucia Bacalu

Pentru a treia oară în şcoala care-i poartă numele ”Aș fi vrut în copilărie să învăț într-o școală care ar fi purtat numele lui Spiridon Vangheli. Aș fi ajuns om mare”, scria, la 24 decembrie 2007, în prefața cărții sale, ”Rădăcina de foc”, poetul Grigore Vieru. La Ungheni, sute de copii au ocazia, de ani buni, să înveţe într-o școală ce poartă numele lui Spiridon Vangheli. Săptămîna trecută, însuşi scriitorul a venit în şcoala ce-i poartă numele. A venit pentru a treia oară în ultimii zece ani. A venit, în pofida vîrstei și a problemelor de sănătate. „Astăzi l-am adus aici pe Grigore Vieru. Am fost prieteni și mi-am dorit să fie și el prezent în școala care-mi poartă numele”, a spus scriitorul. Spiridon Vangheli a adus cu el o fotografie în ramă, în care se regăsesc bunii amici - Vangheli și Vieru. A adus şi multe cărţi, atît ale lui, cît şi ale prietenului său. Bucuria a fost foarte mare. „Spiridon Vangheli este mereu

așteptat aici. Ne bucurăm nespus de mult că ne-am revăzut în acest an, cînd şcoala noastră a împlinit 15 ani de activitate, iar domnul Vangheli a împlinit 80 de ani”, a declarat, pentru ”Expresul”, Anastasia Alexa, directoarea școlii primare ”Spiridon Vangheli” din Ungheni. Înaltul oaspete s-a aflat aproape o zi întreagă în şcoală. „Fiind alături de copii, mă întorc şi eu în copilărie, îmi refac sufletul, iar un scriitor are nevoie de așa ceva”, a explicat dînsul. În aceeaşi zi, Spiridon Vangheli a vizitat și grădinița ”Gu-

Spiridon Vangheli în şcoala din Ungheni care-i poartă numele

guță” din Ungheni. Dînsul a rămas impresionat de întîlnirea pe care i-au făcut-o picii de aici împreună cu educatorii lor. Nu întîmplător, a exclamat: „Acești copii se regăsesc în cărțile mele, în Guguță şi Ciuboțel”.

Chiar dacă a dat de înţeles că-şi doreşte să revină la Ungheni, la un moment dat, scriitorul a făcut o remarcă: „Probabil, sînt pentru ultima oară aici”. Ina Landa

Duminica trecută, mi-a fost dat să asist la un spectacol de o ţinută înaltă, cu adevărată demnitate pentru cîntecul popular. Deşi sala mare a casei de cultură din Ciuteşti, Nisporeni, nu se încălzeşte, directorul ei, Grigore Stamati, ca un bun gospodar ce este, a avut grijă să construiască, din proprie iniţiativă, două sobe, ca cel puţin cei ce ies în scenă să aibă unde-şi dezmorţi un pic oasele. teşti, alcătuind un colectiv monolit, împătimit de cîntecul popular. Un „vot de încredere” a fost acordat de public şi interpretelor, surorilor gemene din Ciuteşti, Aurica şi Veronica Otgon, care, împreună cu Rodica Tiossa, au adus în scenă mai multe cîntece autentice. Cîntecul „Să las gîştele afară”, interpretat de către surorile Mihaela şi Renata Donici, eleve în clasele primare, a păstrat un adevărat suflu ţărănesc în melodie, fiind răsplătit din plin cu aplauze. Cireaşa de pe tort a consti-

Apropo Viceministrul „îngrijorat”... s-a răzbunat Nemulţumit de faptul că nu a fost informat preliminar, de către factorii de decizie călărăşeni, despre candidaţii din domeniul agriculturii, propuşi pentru distincţii de stat, viceministrul Agriculturii, cu originile de prin părţile Călăraşiului, s-a răzbunat. Surse din cadrul Direcţiei Raionale Agricultură au declarat că

P

3 decembrie – Ziua persoanelor cu dizabilități În fiecare an, comunitatea internaţională consemnează, la 3 decembrie, Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, în semn de solidaritate cu ele. Scopul acestei zile este de a-i face pe oameni să conştientizeze care este cu adevărat situaţia persoanelor cu dizabilități şi de a propaga principiul de egalitate. Persoanele cu dizabilităţi au nevoie nu doar de compasiune, ci şi de solidaritate, sprijin, dragoste şi respect. În această perioadă, avem un bun prilej de a medita asupra situaţiei semenilor noştri care, din cauza unor probleme de sănătate, nu se pot bucura de aceleaşi posibilităţi şi oportunităţi. Nu trebuie să uităm că respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi se realizează prin atitudinea şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Astfel, în scopul consemnării Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, au fost organizate şi desfăşurate mai multe acţiuni prin implicarea autorităţilor publice locale, asociaţiilor obşteşti şi agenţilor economici. Recent, organizația primară a Societății orbilor din Ungheni a sărbătorit aniversarea a 45-a de la fondare. Cu acest prilej, Primăria Ungheni a oferit o masă de binefacere în sumă de 1400 lei. Primăria Ungheni își exprimă recunoştinţa și transmite sincere mulțumiri agenţilor economici care au oferit colete cu produse alimentare pentru 30 persoane cu dizabilităţi. Să ne străduim în permanenţă ca semenii noştri să se simtă mai puţin izolaţi, să se simtă membri cu drepturi depline ai societăţii noastre.

A adus noi idei din Ucraina, pe care doreşte să le implementeze la Ungheni

La Ciuteşti n-are cum să moară creaţia populară

Pentru a prezenta un spectacol mai variat şi mai bogat în conţinut, de data aceasta s-a recurs la o colaborare cu artiştii din satele vecine, Selişte şi Păruceni. Aici, la Ciuteşti, lucrătorii casei de cultură pun în capul mesei cîntecul, obiceiurile şi tradiţiile populare, dragostea de tot ce e frumos. Cei doi fluierişti din Selişte, Andrei Corduneanu şi Vasile Rîmbu, precum şi surorile gemene Tatiana şi Irina Ţerna din Păruceni, s-au integrat de minune în ansamblul artistic din Ciu-

Știri din Primăria Ungheni

Palatul de cultură din Ungheni a devenit, recent, parte componentă a unei reţele de cooperare culturală în ţările Europei de Est. Acest lucru a fost posibil, după ce Aliona Leşanu, directoarea instituţiei respecitve, a luat parte, în perioada 3-7 noiembrie, la atelierul „Connected by the border” (Uniţi prin frontiere), desfăşurat la Lvov, Ucraina. „Atelierul a fost o modalitate bună de a reuni oamenii din cultură, pentru a discuta despre problemele comune, pentru a se cunoaşte şi a-şi defini necesităţile comune, pentru a stabili care sînt posibilităţile implementării unor proiecte culturale comune”, a declarat, la întoarcere acasă, Aliona Leşanu. Dînsa s-a arătat satisfăcută de vizita făcută la Lvov, menţionînd că deja a preluat de acolo cîteva idei pe care speră să le implementeze la Palatul de cultură din Ungheni cît mai curînd. „La Lvov m-am convins încă o dată că nu-i neapărat să fie vreo sărbătoare ca oamenii de cultură să iasă în stradă şi să prezinte un concert. Nu trebuie căutat un prilej special ca un trompetist sau un saxofonist să distreze trecătorii pe înserat”, a subliniat Aliona Leşanu, după care a continuat: „Mi-aşi dori foarte mult să organizăm asemenea concerte în aer liber şi la Ungheni, mai ales că ne vrem să fim un oraş turistic”. Pentru ca un astfel de proiect să aibă sorţi de izbîndă, este nevoie, crede Aliona Leşanu, „să educăm un public care ar aprecia oamenii de cultură şi munca lor, chiar dacă o fac în stradă”. Directoarea Palatului de cultură din Ungheni şi-a exprimat încrederea că discuţiile purtate la Lvov cu colegii de breaslă din alte ţări vor avea neapărat continuitate, mai ales că a fost fondată şi o reţea de cooperare culturală.

Tîrgul fără bani: DĂRUIEŞTI CA SĂ PRIMEŞTI „Cu drag şi dor de Nisporeni”

tuit-o evoluarea lui Grigore Adam din Nisporeni, rapsod popular şi renumit interpret la frunză. Spectacolul a fost încununat de ansamblul folcloric de bărbaţi, care a adus în dar publicului un buchet de melodii, unele dintre ele fiind culese de Vasile Lazări, decanul formaţiei.

Am plecat de la acest spectacol cu certitudinea că folclorul, cîntecul popular nu se demodează, ci dimpotrivă, rezistă în timp. Grigore Drăgan, specialist în problemele patrimoniului cultural şi turismului la Secţia Cultură şi Turism Nisporeni

unul dintre candidaţi, un agricultor propus pentru un ordin, a fost schimbat cu altul. Cel de-al doilea agricultor, propus de oficialităţile din Călăraşi pentru o medalie, a primit doar o Diplomă de Onoare. Deocamdată, nimeni nu a comentat şi nici nu a dat explicaţii pe marginea celor întîmplate. Tudor Josanu

1 decembrie, ora 10:00 – 16:00 Palatul de cultură din Ungheni Te îndemnăm să ştergi praful de pe lucrurile pe care nu le mai foloseşti şi dăruieşte-le celor care au nevoie de ele! Poţi veni sau poţi pleca cu: cutiuţe decorative, rechizite, rame decorative, albume, materiale audio-video, bijuterii, cărţi, bucăţi de pînză, jucării, genţi, reviste, obiecte de uz casnic, decoraţiuni, instrumente, haine, obiecte confecţionate manual. În cadrul Tîrgului vor fi colecţionate jucării pentru copiii cu nevoie speciale.

Nu fi indiferent. Vino! Accesul la Tîrg este gratuit!


4 Expresul Vineri, 30 noiembrie

Fiecare al optulea copil din R. Moldova are unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare. Aceştia sînt lăsaţi fie cu buneii, fie cuhaine persoane sauochiar singuri. S-a constatat căpe ceicare mai omulţi bărbaţi lucrează Judecătorii vor avea noi. Eistrăine vor purta eşarfă asemănătoare cu cea au magistraţii de la CEDO. în Rusia, iarcă femeile, celjudecătorilor mai des, se angajează îngrijitoare de bătrîni sau iar bone în ale ţările din Europa moldoveni – Diferenţa este eşarfele de la Strasbourg au blană naturală, cele magistraţilor de Vest. AcesteHainele date sevor conţin în Studiul naţional privind situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi ai căror blană artificială. rămîne de culoare neagră. (Adevărul.md) părinţi sunt plecaţi peste hotare. (Adevarul.md)

Actual Social Eveniment

Delincvenţa juvenilă – problema organelor de drept, dar şi a întregii societăţi Mihai (pentru a-i păstra confidenţialitatea, i-am dat băiatului un alt prenume) are doar 15 ani. Orice copil, la această vîrstă, se bucură de o viaţă liniştită, fiind înconjurat de cărţi, studiind matematică, fizică, geografie. Nu şi Mihai. Mintea lui este preocupată cu totul şi cu totul de altceva. La vîrsta lui a reuşit un adevărat record negativ – a comis peste 20 de infracţiuni, unele mai grave, altele mai puţin grave.

Mihai, copilul – problemă “Este un copil – problemă”, ne-a spus un funcţionar de la primăria din localitatea de baştină a băiatului. “Ne-am săturat deja de el. Şi poliţistul de sector e sătul, şi oamenii din sat s-au săturat. Nu ştim ce să mai facem. Tot fură şi fură…”, continuă funcţionarul. Mihai şi-a început aşa-zisa activitate de la vîrsta de 12 ani. Ce o fi fost în capul lui atunci? De ce nu s-a oprit? Am contactat-o telefonic pe mama băiatului, ca să ne explice dînsa. Nu a fost deloc entuziasmată de apelul nostru. A refuzat categoric să discute cu noi.

Foarte delicat, s-a scuzat, făcînd o singură remarcă: “Dacă ştiţi că este un caz dificil, iar pentru mine - cu atît mai mult, nu trebuia să telefonaţi”.

Cine-i vinovat? Potrivit Procuraturii Ungheni, mama dă vina pe educaţia din şcoală. Nu am reuşit să discutăm cu conducerea şcolii în care învaţă băiatul, ca să comenteze afirmaţiile mamei. Două zile la rînd, nimeni nu a răspuns la telefon. Procurorul specializat pe cazuri de copii, Victoria Popov, consideră că vinovată se face de situaţia în care a ajuns băiatul familia. Nu este de neglijat nici mediul în care a crescut acesta.

Parajurişti în satele noastre De exact doi ani, în satele Selişte, Boldureşti şi Cioreşti din Nisporeni, dar şi la Măcăreşti, Ungheni activează parajurişti. “Ce o mai fi şi asta?”, probabil se vor întreba unii. “Un parajurist acordă asistenţă juridică primară gratuit, iar un jurist acordă consultaţii juridice calificate, contra plată” explică Victor Puică, parajurist la Selişte. Deci, parajuristul îi informează pe cetăţeni despre ce spune legea referitor la o problemă sau alta, îi direcţionează la specialiştii care pot să-i ajute pentru soluţionarea ei, le spune ce acte sînt necesare într-un caz sau altul, îi ajută să scrie o cerere sau o plîngere. “La început, oamenii din sat mă priveau cam sceptic. Mi-a luat mult timp să-i conving că este un serviciu independent de autorităţi”, spune Victor Puică. Acum însă, parajuriştii nu se mai confruntă cu astfel de probleme. “Oamenii sînt bucuroşi şi mulţumiţi că, adresîndu-se, obţin informaţii gratuite, sînt ajutaţi să depăşească problemele mai uşor şi cu cheltuieli mai puţine”, susţine Lilia Mărcuţă, parajurist la Măcăreşti. Potrivit dînsei, foarte des i se adresează femeile agresate de soţi. “Violenţa în familie este unul dintre cele mai dificile cazuri cu care mă confrunt “, spune dînsa. Analizînd problemele cu care se adresează populaţia, analizînd solicitările de ajutor parvenite, Lilia Mărcuţă a ajuns la concluzia că un parajurist este binevenit şi chiar necesar pentru orice localitate. Această idee este confirmată şi de Victor Puică. “Se adresează, în ultima perioadă, şi oameni din satele vecine, iar dacă nu au posibilitatea să se deplaseze la Seliste îmi telefonează şi îmi cer sfatul”, afirmă dînsul. Chiar dacă nu au studii juridice, cei doi parajurişti se descurcă bine, căci, înainte de a începe activitatea în acest domeniu, ei au fost instruiţi după un program detaliat, care a inclus soluţii pentru mai multe probleme din comunitate. În cazul în care, totuşi, nu au răspunsuri la întrebările populaţiei, parajuristul se consultă cu jurişti calificaţi sau redirecţionează persoana către un avocat. Cîştigă, în cele din urmă, omul, omul simplu de la ţară, care ştie că poate cere un sfat chiar la el în sat. De notat că parajuriştii activează în cadrul proiectului “Abilitarea juridică a comunităţilor rurale prin intermediul unei rețele de parajurişti comunitari”, implementat de Fundaţia SorosMoldova cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. Scopul acestuia este de a educa populaţia în domeniul drepturilor omului şi în vederea protejării acestora. La ora actuală, în R.Moldova activează 25 de parajurişti. Natalia Junghietu

Cel mai vizitat site din regiunea Ungheni

Părinţii sînt divorţaţi. Atît timp cît tatăl a fost în familie, situaţia financiară a familiei era bunişoară. După divorţ, mama nu a mai avut posibilitatea să-i cumpere băiatului tot ce-şi dorea acesta, ceea ce l-a determinat să o apuce pe drumuri greşite. “Parcă înţelege că nu e bine ceea ce face. De fiecare dată, cînd trece pragul biroului meu, băiatul promite că nu va mai crea astfel de probleme. După ce iese pe uşă, denine cu totul alt copil”, povesteşte procurorul. Cu toate că a fost şi atenţionat, şi judecat anterior, se pare că nu s-a învăţat minte. De fiecare dată, Mihai, chiar dacă a săvîrşit infracţiunea, pînă la urmă este iertat de partea vătămată. Mama băiatului, de fiecare dată, plăteşte prejudiciul părţii vătămate şi astfel urmează împăcarea. “Noi nu putem interzice împăcarea, pentru că legea permite”, accentuează Victoria Popov, subliniind, totodată că, în asemenea cazuri, legea e blîndă.

Ar putea fi candidat la tulburări de personalitate Mariana Balmuş, directorul Centrulului comunitar de sănătate mintală din Ungheni, spune că, din punct de vedere psihologic, ar putea fi vorba de tulburări de personalitate, care pot fi stabilite doar după 18 ani. Mihai, avînd doar15 ani, ar putea fi vorba doar de unele elemente de tulburare ale personalităţii. Mariana Balmuş a explicat şi care sînt acestea: incapacitatea de a trăi sentimentul de vină şi de a învăţa din experienţa sa, nepăsarea faţă de sentimentele celorlalţi, iresponsabilitatea şi dispreţuirea normelor, regulilor şi convenţiilor sociale. „Dacă un copil nu are dragoste părintească şi acel confort psihologic acasă, atunci el va căuta să obţină plăcere din altceva, ceea ce, uneori, îl împinge şi la fapte incontrolabile”, explică psihiatrul.

Fotografie: psihoterapiebotosani.blogspot.com

Conform Procuraturii Ungheni, delincvenţa juvenilă este în creştere, în special în rîndul minorilor cu vîrsta cuprinsă între 14-18 ani. Cel mai îngrijorător este faptul că se observă o creştere semnificativă a delicvenţei juvenile în rîndul fetelor.

În primele nouă luni ale anului curent, în raionul Ungheni au fost comise de către minori 52 de infracţiuni. 34 de minori certaţi cu legea provin din familii defavorizate, iar 12 – din familii cu o situaţie financiară bună. Natalia Junghietu

Copiii în conflict cu legea – în vizorul Institutului de Reforme Penale Copiii din raionul Ungheni, aflaţi în conflict cu legea, au fost luaţi în vizor de către Institutul de Reforme Penale (IRP). Astfel, la Ungheni a fost lansat proiectul „O mai bună protecţie şi asistenţă copiilor în sistemul de justiţie. Dejudiciarizarea cauzelor penale cu implicarea copiilor”, implementat de IRP cu suportul financiar al UNICEF Moldova. În cadrul mesei rotunde „Consolidarea mecanismului de referire a copiilor sub vîrsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea”, care s-a desfăşurat pe 14 noiembrie la Ungheni, reprezentanţi ai serviciilor

sociale şi juridice au discutat despre problemele cu care se confruntă în asistarea unor astfel de copii, dar şi despre soluţionarea problemelor respective. Potrivit Tamarei Cojocaru, coordonator de proiect în raionul Ungheni, scopul acestei activităţi a fost „de a familiariza actorii comunitari cu mecanismul de referire a copiilor sub vîrsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea la servciile sociale comunitare”. Unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect este şi sporirea capacităţii actorilor comunitari de a identifica şi a evalua necesităţile copiilor care au comis infracţiuni. „Noi trebuie să fim cît mai insistenţi la

Tinerii ungheneni vor avea în curînd o strategie a lor Tinerii din Ungheni vor avea o strategie a lor pentru următorii patru ani. Pe 21 noiembrie, ei s-au adunat pentru a pune în discuţie Strategia raională care a fost elaborată tot de ei la sfîrşitul lunii septembrie. Portivit Tatianei Lazăr, specialist domeniul tineret la Direcţia învăţămînt, tineret şi sport Ungheni, este vorba de o strategie de tineret modernizată şi reînnoită. „Ne-am dorit să avem o strategie mult mai bună decît cea pe care am avut-o”, a accentuat dînsa. Astfel, cele două strategii elaborate în anii precedenţi, au fost revăzute, au fost adăugate noi obiective, căci tinerii au viziuni clare şi ştiu ce vor. Iar ei vor cît mai multe campanii de informare. „Tinerii, în special cei de la sate, nu sînt atît de bine informaţi. De aceea noi, fiind în strînsă legătură cu toate instituţiile competente, îi vom informa, îi vom orienta atît profesional, cît şi educaţional”, a explicat Tatiana Lazăr. La începutul lui decembrie, Strategia raională de tineret pentru perioada 2013-2016 va fi prezentată Consiliului raional. „Eu ştiu că nu vom avea surse financiare suplimentare, dar sînt sigură că le vom gestiona eficient pe cele existente”, a remarcat specialistul. Referindu-se la noua strategie, Alexandru Ciuvaga, vicepreşedintele raionului, a specificat că nu vor fi doar nişte fraze goale, ci adevărate principii în viaţa de zi cu zi. „Eu am încredere că tinerii vor prelua ştafeta şi vor merge pe drumul cel drept, ajungînd acolo unde ne dorim cu toţii”, a subliniat dînsul. Natalia Junghietu

identificarea şi soluţionarea acestei probleme”, a accentuat vicepreşedintele raionului, Petru Langa. A fost constituit şi un grup de lucru din reprezentanţi ai tututror serviciilor sociale şi juridice din raion, care va evalua la nivel local situaţia acestor copii şi va propune soluţii la problemele identificate. „Toţi actorii implicaţi, adunîndu-se, fac ca acest mecanism de referire să fie puse în aplicare. Astfel se face o coordonare între instituţiile implicate”, spune Tamara Cojocaru. Pe 22 noiembrie, la sedinţa Consiliului raional, a fost semnat şi un Acord de colaborare între Institutul de Reforme Penale şi Consiliul raional Ungheni. Natalia Junghietu

Vești bune pentru amatorii de fotbal din Costuleni În curînd, la Costuleni, Ungheni, va fi inaugurat un teren de minifotbal, cu așternut artificial. Construcția de bază, pe care trebuie așternut gazonul sintetic, este deja finalizată, iar primarul Sorin Gurău promite că de Paște va face un cadou frumos comunității - terenul gata amenajat. Mai devreme nu se poate, din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile. „Consider că nu trebuie să ne grăbim, nu trebuie să inaugurăm stadionul doar de dragul evenimentului. Noi vom respecta toți termenii, ca în final să avem un teren nu doar frumos, dar și trainic”, a accentuat dînsul. Primarul, şi el un împătimit al fotbalului, și-a exprimat convingerea că acest teren sportiv este o investiție bună şi va duce la dezvoltarea de mai departe a tradițiilor fotbalistice la Costuleni. Potrivit dînsului, pentru lucrările de construcție a bazei terenului, primăria a alocat circa 200 mii de lei. Cam tot atît costă și învelișul artificial, care va fi donat costulenenilor de către

Federația Moldovenească de Fotbal, prin intermediul Programului ”Toți împreună”. Inaugurarea unui teren de fotbal este mult așteptată la Costuleni. De aici a pornit și unica echipă din regiunea de vest a R. Moldova, care evoluează în prezent în Divizia națională a fotbalului moldovenesc –

FC „Costuleni”. Patronul clubului este tot un costulenean împătimit de fotbal – omul de afaceri Iurie Chirinciuc. Reamintim că, acum trei ani, Consiliul raional Ungheni a decis alocarea a 500 mii de lei pentru construcţia unui teren de fotbal mare la Costuleni. Primarul de atunci al satului însă nu a făcut nimic pentru a valorifica aceşti bani, astfel că, după investirea în funcţie a noii conduceri a raionului, banii respectivi au fost redirecţionaţi pentru soluţionarea altor probleme. Ina Landa

Construcţia de bază este gata. Costulenenii aşteaptă covorul artificial


Actual

În primele 9 luni ale anului curent, R. Moldova a stagnat la capitolul exporturi. Cel mai înalt grad de influenţă negativă în acest sens au avut-o exporturile cu destinaţie spre România şi Germania, care au scăzut semnificativ. Se atestă o răceala a schimburilor comerciale şi cu Ucraina. În schimb, Rusia îşi întăreşte poziţia de principal partener comercial al Republicii Moldova, notează UNIMEDIA.

5 Expresul Vineri, 30 noiembrie

Ciudăţeniile unui caz de corupere pasivă la Sipoteni Adevărate ciudăţenii se întîmplă la Călăraşi în legătură cu un caz de corupere pasivă a unor beneficiari de ajutoare sociale de la Sipoteni. După ce, cu aproape două luni în urmă, poliţia i-a organizat unui asistent social un flagrant, acesta fiind prins cu bani marcaţi, dosarul instrumentat a ajuns la Procuratura Călăraşi. Pentru a decide cum să procedeze în continuare cu respecti-

vul asistent social, şeful Direcţiei Asistenţă Socială Călăraşi, Mihail Cotelea, a solicitat informaţii de la procuratură. Cei de acolo, susţine oficialul, l-au sfătuit să nu se grăbească, căci nu e totul elucidat. Straniu i s-a părut lui Mihail Cotelea şi faptul

că, într-o bună zi, dintr-un birou al Direcţiei Asistenţă Socială au dispărut dosarele celor doi beneficiari de la Sipoteni, care semnalaseră cazul de corupere pasivă. „Nu-i mare problemă, căci dosarele se păstrează şi pe suport electronic. Faptul în sine însă este suspicios, din miile de dosare asemănătoare dispărînd anume aceste două”, a subliniat Cotelea. Peste două zile, dosa-

rele pierdute au fost găsite. Responsabilii de ele au declarat că ele au fost mutate în altă parte, probabil, din greşeală. Procurorul Ion Moţpan, care coordonează investigaţiile pe acest caz , spune că e posibil ca dosarul cu pricina să fie remis instanţei de judecată pînă la finele săptămînii curente. Tudor Josanu

Fiica preşedintelui României a ajuns la Călăraşi Alegerile din România, de pe 9 decembrie curent, i-a pus pe drumuri pe cei ce vor să acceadă în legislativul din ţara vecină. Unii dintre ei au ajuns, sîmbăta trecută, pe 24 noiembrie, chiar şi la Călăraşi. Eugen Tomac, un tînăr ce-şi trage obîrşia din Basarabia de Sud, din satul Babele, în prezent consilierul Preşedintelui Traian Băsescu, a decis să candideze pentru un loc în Parlamentul României. El a venit la Călăraşi cu o echipă serioasă de susţinători, printre care: europarlamentara Elena Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, Cristi Aldea-Teodorovici, fiul celebrului cuplu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, dar şi cu-

noscutul disident, fost deţinut politic la Tiraspol, Alexandru Leşco. La întîlnirea de sîmbăta trecută, dînsul le-a vorbit călărăşenilor despre planurile sale de viitor, oprindu-se în mod special la cîteva proiecte de anvergură pentru românii de peste hotarele României, inclusiv pentru cei din R. Moldova. Atmosfera caldă, frăţească ce a domnit pe parcursul întîlnirii s-a încheiat cu un microrecital de cîn-

Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în calitate de implementator al proiectului „Lead your way to business”, invită tinerii care au iniţiativă şi îşi planifică dezvoltarea propriei afaceri să participe la preselecţia privind participarea la seminare de instruire antreprenorială, ateliere de lucru de suport al afacerilor start-up, întîlniri cu antreprenorii de succes. În urma realizării cursurilor de instruire, tinerii selectaţi vor beneficia de etapele succesive ale proiectului, care includ: metode de elaborare a unui plan de afaceri şi participarea la Forumul Transfrontalier de promovare a afacerii dezvoltate în cadrul proiectului. Proiectul este destinat tinerilor cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani din Republica Moldova. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi Secţia Economie şi Reforme Ungheni, la numărul de telefon: 023623054 sau adresa electonică der.ungheni@yahoo.com

Consiliul raional Ungheni, cu sediul în or. Ungheni, str. Naţională 11, anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante – şef Direcţie învăţămînt, tineret şi sport.

În fotografie: (de la stînga la dreapta) Eugen Tomac, Elena Băsescu, Cristi Aldea-Teodorovici la Călăraşi

tece din repertoriul regretaţilor Doina şi Ion Aldea-Teodoro-

vici, prezentat de fiul lor.

Interviu cu Eugen Tomac, consilier al Preşedintelui Traian Băsescu, candidat pentru Camera Deputatilor din România tăți, iar pe 30 noiembrie, cînd în România este sărbătorit Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul românilor, voi merge la Nisporeni. Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, o voi serba alături de românii din Ungheni. Ce mai trebuie de făcut ca să se minimalizeze suspiciunea și chiar, uneori, ura dintre cele două maluri ale Prutului? E nevoie de foarte multă acțiune, de implicare. Într-o societate democratică este esențial să te implici pentru a schimba ceva. Avem nevoie de foarte multe proiecte comune pentru a spori încrederea de-o parte și alta a Prutului. Propaganda sovietică a încercat să-și justifice ororile comise în acest ținut al Basarabiei, transformînd România într-o sperietoare pentru locuitorii de aici. Trebuie să avem în perspectivă o politică comună în domeniul educației, o abordare unitară în ceea ce privește protejarea culturii naționale, o piața media comună, astfel încît diferențele de abordare și de percepție să dispară treptat. Subiectul unui pod rutier la Ungheni a fost foarte des pomenit de prin 90 încoace. Cînd ar putea fi realizat acest proiect și de ce este nevoie, în afară de acoperire financiară? Nu cred că problema este una de ordin financiar. Desigur, nu putem exclude acest aspect, dar aici e nevoie de ceea ce vorbeam mai devreme, de acțiune concretă, de asumare din partea factorilor de decizie de la București și Chișinău a acestui proiect.

Consiliul raional Ungheni informează

Anunţ

„Consider că este nedrept să avem vize între noi” Dle Eugen Tomac, multă lume se întreabă dacă Oficiul consular al României la Ungheni nu ar putea să presteze și alte servicii, inclusiv cele legate de vize și cetățenie... Cunosc aceste frămîntări ce există printre românii din Ungheni și din raioanele învecinate. Oficiul consular al României de la Ungheni s-a înființat dintr-o necesitate care nu mai putea cere amînare, avînd în vedere că au existat cîțiva ani în care oamenii au fost privați de dreptul de a circula liber în România. După implementarea Acordului privind micul trafic la frontieră, era necesar să putem oferi cît mai multor cetățeni ai R. Moldova o șansă în plus de a merge în țară. Pentru a elibera cît mai multe permise de mic trafic, a fost înființat Oficiul consular la Ungheni. În perspectivă, poate fi luat în calcul şi acest aspect de a extinde serviciile consulare. Eu le-aș recomanda, însă, celor care dețin deja permisul de mic trafic să se deplaseze la Iași și să-și depună dosarul pentru obținerea cetățeniei române, astfel încît pe viitor să nu mai fie niciodată despărțiți de România. Ați fost la Călărași împreună cu Elena Băsescu. Pe cînd să vă așteptăm la Ungheni sau Nisporeni? Sînt în campanie electorală și doresc să mă întîlnesc cu cît mai mulți români care pot decide cine îi va reprezenta în viitorul Parlament al României. Am vizitat foarte multe locali-

În atenţia consilierilor raionali Pe data de 6 decembrie 2012, ora 10.00, în sala de şedinţe a Consiliului raional Ungheni (str. Naţională 11) se convoacă şedinţa extraordinară a Consiliului raional Ungheni cu următoarea ordine de zi: 1. Cu privire la aprobarea bugetului raional pentru anul 2013 în a doua lectură.

Avem nevoie de cît mai multe poduri peste Prut pentru a consolida și mai mult legăturile între România și R. Moldova. De ce Eugen Tomac și nu alți candidați la această funcție? Sînt două motive pentru care am intrat în această competiție. În primul rînd, pentru că în 2008 am candidat tot aici. Atunci oamenii mi-au acordat încrederea, fiindcă le-am promis că voi debloca procesul de acordare a cetățeniei române. Deși am luat cele mai multe voturi, nu am intrat în Parlament. Sistemul de vot românesc te obligă să fii foarte bun și să obții peste 51% din voturi pentru a deveni deputatul românilor din R. Moldova. Altfel, intră, prin redistribuire, cel care obține cele mai puține voturi. Chiar dacă nu am ajuns în Parlamentul României, am reușit, în calitate de Secretar de stat în cadrul Guvernului României, să contribui la crearea unui mecanism care să deblocheze procesul de acordare a cetățeniei. Încrederea oferită în 2008 și experiența obținută în ultimii 4 ani m-au determinat să mă implic din nou în această competiție politică. De șapte ani fac parte din echipa Președintelui Traian Băsescu și cred că ceea

ce am început împreună în sprijinul românilor din R. Moldova poate fi continuat și din Parlamentul României. Ce ați putea oferi românilor din Ungheni, Nisporeni, Călărași, dacă veți fi ales? Am o platformă politică, numită “Dreptate pentru Basarabia!”. Consider că este nedrept să avem vize între noi, este nedrept să așteptăm un certificat de naștere aproape un an, este nedrept să nu avem presă românească în R. Moldova, cred că este nedrept că cetățenii din partea aceasta a Prutului nu au acces pe piața forței de muncă din România. Sînt cîteva obiective pe care mi le propun să le promovez și voi face tot ce-mi stă în putință pentru a le pune în aplicare. Am priorități care pot schimba din temelie relația dintre România și R. Moldova, totul depinde doar de voința noastră. De aceea, îi invit pe toți cei ce au obținut cetățenia română să fie alături de mine pe 9 decembrie și să se prezinte la una din secțiile de votare din Ungheni, Nisporeni sau Călărași, pentru că România este și țara lor. Îi asigur că nu-i voi dezamăgi pe cei care îmi vor acorda încrederea! PP

Atribuţiile de bază ale şefului Direcţiei învăţămînt, tineret şi sport sînt: - Conduce activitatea direcţiei şi o reprezintă în raporturile cu organe de stat, instituţii publice şi private, persoane fizice; - Răspunde de întreaga activitate educaţională din raion; - Organizează, coordonează şi analizează activitatea compartimentelor direcţiei; - Răspunde de întărirea continuă şi de asigurarea funcţionalizării bazei didactico-materiale în instituţiile de învăţămînt; - Răspunde de activitatea de perfecţionare a personalului didactic, economico-financiar, tehnic şi administrativ potrivit metodologiei în vigoare; - Asigură întocmirea şi executarea planului de dezvoltare a învăţămîntului în teritoriu; - Colaborează şi solicită sprijinul autorităţilor publice locale şi centrale, agenţilor economici pentru rezolvarea problemelor privind funcţionarea instituţiilor de învăţămînt şi sportive; - Răspunde de întocmirea la timp şi de calitate a materialelor de analiză şi sinteză solicitate de Ministerul Educaţiei. Persoanele care vor manifesta dorinţa de a participa la concurs trebuie să aibă studii superioare pedagogice, să fie cetăţean al Republicii Moldova, să posede limba de stat, să aibă 3 ani de experienţă profesională în domeniu, să aibă abilităţi de utilizare a computerului. La concurs urmează a fi depuse următoarele documente: - Formularul de participare la concurs; - Copia buletinului de identitate care confirmă cetăţenia Republicii Moldova; - Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare; - Copia carnetului de muncă; - Cazierul judiciar. Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. Termenul de depunere a documentelor este de 15 zile calendaristice din ziua publicării anunţului. Documentele se prezintă la comisia de organizare a concursului pe adresa: or. Ungheni, str. Naţională 11, bir. 8. Telefon de contact: 023622694.

Licitaţie Consiliul raional Ungheni anunţă pentru data de 17.12.2012, ora 14.00, în sala de şedinţe a Consiliului raional Ungheni, desfăşurarea licitaţiei de comercializare „cu strigare” a activului neutilizat în procesul tehnologic: - Imobil (încăpere), amplasat pe str. Boico 17, or. Ungheni, cod cadastral 910110420201071 cu suprafaţa 134,0 m.p., la preţul iniţial de 500000 lei. Pentru participare la licitaţie vor fi prezentate, pînă la data de 14.12.2012, ora 15.00, următoarele documente: cererea de participare, copia certificatului de înregistrare, buletinul de identitate şi procura pentru dreptul de a efectua tranzacţia, confirmarea achitării acontului – 10% din preţul iniţial şi a taxei de participare – 1000 lei pentru persoane juridice şi 500 lei pentru persoane fizice. Date bancare: Consiliul raional Ungheni, c/f 1007601003666, c/b 226606, c/t 42515101934001, TREZMD2X. Telefon de contact: 023622169.


6 Expresul Vineri, 30 noiembrie

Un bărbat de 41 de ani, originar din Călăraşi, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat concubina. Incidentul a avut loc în august 2011, în prezenţa copilului acestora. În urma traumei primite, femeia a fost internată în spital, unde a suportat o intervenţie chirugicală. Iar bărbatul, iată, este închis. Anterior, ani la rînd, el a bătut-o pe femeie. Nu a renunţat nici chiar atunci cînd instanţa de judecată i-a interzis să se apropie de ea. (Publika.md)

Fragmentarium

De la A pînă la Z cu Ala Mutilică

Controlul medical profilactic anual Statistic vorbind, bărbaţii duc un mod de viaţă mai nesănătos. Totodată, bărbaţii, oricît ar părea de ciudat, sînt mult mai hotărîţi atunci cînd e vorba despre controlul sănătăţii per ansamblu, femeile preferînd, de cele mai dese ori, să se adreseze la medic pentru o consultaţie concretă. În orice situaţie, e important să ne asumăm responsabilitatea pentru sănătatea noastră şi să prevenim bolile efectuînd controlul profilactic anual. Fiecare ştie că un automobil, pentru a funcţiona bine în timp, are nevoie de grijă şi de control tehnic anual. La fel şi corpul nostru, pentru a fi sănătos, are nevoie de control anual profilactic. Fiecare dintre noi, încă din copilărie, trebuie să-şi verifice anual sănătatea tocmai pentru a preveni sau a exclude, iar în unele cazuri şi a trata orice afecţiune a sănătăţii noastre. Astfel, vom cunoaşte cu exactitate toate modificările ce se produc în propriul organism, comparînd indicii sănăţii actuali cu cei de acum un an sau mai devreme, calculînd şi definitivînd abaterile de la normă. Dacă e nevoie, vom începe la timp şi tratamentul necesar. Cu alte cuvinte, vizita la medicul de familie şi consultarea profilactică anuală ne permite să ţinem degetul pe pulsul propriei sănătăţi şi să nu permitem bolilor să ne atace. Chiar dacă, în urma verificării sănătăţii, au fost depistate anumite nereguli, e important de ştiut că depistarea unor boli sau simptome în fază incipientă permit, fără complicaţii, tratarea şi eliminarea afecţiunilor nedorite. Trăim în vremuri diferite de cele sovietice, cînd toţi cetăţenii, aproape cu forţa, mergeau la controlul anual profilactic. Acum, medicii recomandă să preluăm iniţiativa în propriile mîini şi anual, în mod conştient, să mergem la medicul de familie pentru a ne verifica starea sănătăţii. De menţionat că, în ultimul timp, această tendinţă e în creştere, mai ales în rîndul tinerilor, dar oricum, nesemnificativă în raport cu întreaga populaţie a Moldovei. Sănătatea e cea mai de preţ avere a omului şi acest lucru trebuie conştientizat de toată lumea. Controlul profilactic al sănătăţii presupune următoarele investigaţii: - analiza urinei şi sîngelui, pentru indicii colesterolului, nivelul zahărului, hormonilor glandei tiroide, funcţionarea rinichilor, ficatului; - consultarea ginecologului (pentru femei) şi a urologului (pentru bărbaţi); - electrocardiograma; - investigaţii ultrasonografice a organelor interne; - consultaţia oftalmologului. Reţineţi, anume acest control profilactic al sănătăţii poate fi considerat motivul pentru care locuitorii din ţările Uniunii Europene trăiesc cu aproximativ 10 -20 de ani mai mult comprativ cu cei din Republica Moldova. Acest material a fost publicat cu sprijinul COMPANIEI NAȚIONALE DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ în cadrul campaniei de promovare şi sensibilizare „SPUNE DA PENTRU SĂNĂTATEA TA”.

Aşteptăm, dar ce anume şi… pe cine? E dureros să vezi că există atît de mulţi oameni care nu văd sau nu gîndesc, dar se lasă duşi de val. Sau oameni împinşi de la spate cu efectul de turmă. E dureros să vezi că există oameni ce se uită în ograda vecinului cu invidie. Sau oameni care îşi doresc altceva decît au, dar se opun oricărei schimbări. Basmele nu există decît în basme. Adevărul este mai dezgustător. Trebuie să ştii: dacă ai nevoie de o mîna de ajutor, o găseşti întotdeauna în continuarea brațului tău. Pe masură ce te maturizezi, vei descoperi că ai doua mîini: una pentru a te ajuta pe tine, cealaltă - pentru a-i ajuta pe ceilalți. Viață fără moarte nu există. Nu există nici viață doar cu bucurie sau supărare. Fericirea nu este condiționată doar de sărăcie sau bogăție. Omul poate fi fericit doar privind la cerul albastru sau la primii fulgi de zăpadă. Noi hotărîm singuri dacă ne lăsăm sufletul întunecat

de neajunsuri şi certuri sau descoperim lucrurile minunate care ne aduc fericirea necondiționat. ,,Dacă şi Cînd erau prieteni foarte buni. Se întîlneau în fiecare săptămînă să mănînce împreună şi discutau despre lucrurile pe care vroiau să le realizeze în viitor. Aveau multe visuri minunate şi adorau să vorbească despre ele. Într-o zi, Cînd observă că Dacă nu se simţea foarte bine. După ce se aşezară la masă, Cînd îl întrebă pe prietenul său: “Eşti în regulă? Nu prea pari a fi în apele tale azi”. Dacă răspunse: “Nu ştiu ce să zic, parcă nu progresez deloc în viaţa mea. Uite, de exemplu, săptămîna trecută, am aflat de un training foarte bun şi m-aş fi dus, dacă aş fi avut timp”. Cînd dădu din cap aprobator: “Te înţeleg perfect, amice. Şi eu am auzit de un seminar foarte promiţător, dar mă voi înregistra cînd voi avea banii necesari”,

Pictează nu doar din placere, ci şi pentru a se remarca Cu certitudine, Vlad Matasari, elev la Şcoala de Arte Plastice din Nisporeni, ştie cum poate fi prevenit sau stins un incendiu. A demonstrat-o cu vîrf şi îndesat la un concurs naţional de desen cu genericul: “Prevenirea şi stingerea incendiilor”, organizat de către Departamentul Situaţii Excepţionale. Tînărul nisporenean s-a clasat pe locul III, obţinînd şi un premiu frumos. În prezent, elevii Şcolii de Arte Plastice din Nisporeni se pregătesc pentru un alt concurs naţional de desen – din cadrul campaniei „Promovarea modului sănătos de viaţă”, cu genericul „Spune Da pentru sănătatea ta!”. „Interesul pentru acest concurs e destul de mare, mai ales că şi premiile sînt ademenitoare. Vor fi premiaţi 18 dintre cei mai buni tineri pictori din republică. Aceştia vor primi cîte o bicicletă şi un coş pentru alimente”, a menţionat Mihai Bortă, directorul şcolii din Nipsoreni, care şi-a exprimat, totodată, speranţa că printre învingători vor fi şi nisporeneni. Ina Landa

după care continuă: “Ia spunemi mai multe despre postul de lucru la care vroiai să aplici săptămîna trecută. Erai foarte entuziasmat, cum a mers?”. Dacă se uită în jos şi suspină: “Dacă nu mi s-ar fi stricat calculatorul, aş fi aplicat. Dar aşa.. nu am putut să-mi scriu aplicaţia”. “Nu te îngrijora, dragă Dacă, zise Cînd. Atunci cînd vei fi gata, va apărea şi oportunitatea. Uite, şi eu m-am gîndit să-mi schimb cariera, actuala slujbă mă limitează foarte mult. Şi chiar îmi voi căuta altceva, cînd vremea va fi mai bună”. Lîngă ei, stătea un om singur la masă şi îşi bea liniştit ceaiul. La un moment dat, se ridică în picioare şi se îndreptă spre ei: “Îmi cer scuze că vă întrerup, dar am auzit fără să vreau conversaţia voastră. Sînt convins că ştiu cum vă puteţi rezolva problemele”. Dacă şi Cînd se uitară cu mirare spre străinul care le zîmbea cu bunăvoinţă şi înţelepciune.

“Domnilor, începu acesta, este foarte simplu. Doar fiţi atenţi la ceea ce vorbiţi: încercaţi să număraţi de cîte ori spuneţi “dacă” şi “cînd”. În loc să vă gîndiţi dacă veţi face şi cînd veţi face, treceţi la acţiune şi veţi fi uimiţi de rezultate!”. Mulţi oameni doar visează să facă ceva deosebit. Alţii încep, dar renunţă repede sau joacă la un nivel foarte jos. Foarte puţini îşi iau cu adevărat un angajament, aruncă scuzele pe geam şi perseverează, indiferent de obstacole. Tu din ce categorie faci parte, iubite cititor? Morala: ,,Dacă te concentrezi pe șarpe, s-ar putea să-ți scape mișcările scorpionului! Mulți se leagă la ochi numai pentru a spune că e întuneric”.

Scriitorul Alexandru Plăcintă a revenit la baştină Elevii de la gimnaziul din Semeni, Ungheni au avut parte, pe 22 noiembrie, de o mare sărbătoare. În vizită le-a venit consăteanul lor, scriitorul Alexandru Plăcintă, care şi-a prezentat noua sa carte, „Povestea Focului”, sub redacţia Claudiei Partole, ilustraţiile aparţinîndu-i. Oaspetele a avut parte de o întîlnire de zile mari. Elevii i-au recitat din poeziile şi ghicitorile sale, iar micii artişti de la teatrul de păpuşi, condus de profesoara Marina Biniuc, au prezentat povestea „Tărcuci între prieteni”, semnată de acelaşi scriitor. Sergiu Morgoci, elev în clasa a VI-a, a impresionat întreaga asistenţă cu rolul pe care l-a jucat Tărcuci. Cu mari emoţii a vorbit despre fostul său elev profesorul de limba şi literatura română, Serghei Pînzaru. „A fost mîndria şcolii şi a satului cînd a devenit student la Şcola pedagogică din Călăraşi, iar apoi la Universitatea de Stat. Cîţiva ani, Alexandru Plăcintă a lucrat la Semeni ca profesor de muzică. Pînă acum îmi răsună în memorie o melodie şi nişte versuri formidabile, neauzite nici

ORGANIZĂM CURSURI DE SCURTĂ DURATĂ: • BUCĂTAR • MASOR • FRIZER • MANICHIURĂ – PEDICHIURĂ • MENAJERĂ • FOTOGRAFIE • LIMBA ENGLEZA • VÎNZĂTOR-CONSULTANT • CUSĂTOR ÎN CADRUL CURSURILOR SE ASIGURĂ: - Orar flexibil (program de dimineaţă/program după masă); - Posibilitatea ca persoanele de orice vîrstă să frecventeze aceste cursuri (inclusiv liceeni şi persoane angajate în cîmpul muncii); - Obţinerea într-o perioadă scurtă o meserie solicitată pe piaţa muncii. Informează-te şi înregistrează-te la tel.: (0236) 2 02 88; 3 36 84

Alexandru Plăcintă în şcoala natală

pînă atunci şi nici de atunci. Bănuiesc că erau ale dînsului”, a spus profesorul, după care şi-a exprimat regretul că nu el a fost cel ce a descoperit în Alexandru Plăcintă „acest har dumnezeiesc de a scrie atît de frumos”. Alexandru Plăcintă a explicat cum a ajuns să scrie: „De multe ori, cînd aveam nevoie de o muzică şi versuri pe care nu le aveam la îndemînă, ori nu le găseam, eram nevoit să le scriu singur...”. În acea zi, scriitorul le-a oferit în dar, celor mai activi cititori ai bibliotecii scolare, cartea sa „Povestea focului”. Maria Semeniuc, directoarea gimnaziului Semeni


7

Citatul săptămînii

Programe TV Publicitate

Oglinda este cea mai bună prietenă a mea, niciodată cînd am plîns nu a rîs de mine. Charlie Chaplin

Expresul Vineri, 30 noiembrie

Luni, 3 decembrie TVM 6.00, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Baştina 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 9.10, 17.15 “ERKY PERKY” 9.40 Desene animate 10.35 Reporterul de gardă 11.00 Bună seara! 12.00 Vedete la bis 13.10, 18.30 “Bebeluşii de la zoo” 13.40 Cultura azi 14.25 Spectacol 14.55, 23.10 “A DOUA ŞANSĂ” 16.25 Săptămîna sportivă 17.45 Focus. Magazin TV 19.00 Mesager 19.40 Povestea de seară 19.55 Moldova în direct 21.25 Dor 22.20 Templul muzicii 23.00 Filler: Classic inspiration. PRO TV 7.00, 13.00, 17.00, 19.00, 20.00, 22.30 Ştirile Pro Tv 10.00, 14.00 Teleshoping 10.15 Ce se întîmplă, doctore? 10.45 Serviciul Român de Comedie 11.30, 17.30 Happy Hour 14.15 Gîndeşte liber! Pro Tv e al tău! 21.00 În Profunzime cu Lorena Bogza 23.00 „PARIU CU VIAŢA”. PRIME TV 6.00 "Доброе утро" 7.00 "Prima ora" 9.00, 12.00, 15.00, 18.00, 21.00 "Primele Ştiri" 9.15 Teleshoping 9.50 "Жить здорово" 10.55 "Модный приговор" 12.10, 15.10, 18.15 Новости 12.25 "Время обедать" 13.05 "Дешево и сердито" 14.00 Другие новости 14.30 "Понять. Простить" 15.30 "УБОЙНАЯ СИЛА" 17.10 "НЕРАВНЫЙ БРАК" 18.50 "Давай поженимся!" 19.55 "Пусть говорят" 21.40 "Время" 22.15 "ДОРОГА В ПУСТОТУ". Marţi, 4 decembrie TVM 6.00, 7.00, 8.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.10 Focus. Magazin TV 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 8.30 “Domnului să ne rugăm” 9.30, 17.15 “ERKY PERKY” 10.00 Desene animate 11.00, 19.55 Moldova în direct 12.00 Accente economice 13.10, 18.30 “Bebeluşii la zoo” 13.40 Templul muzicii 14.20, 23.10 “A DOUA ŞANSĂ” 15.55 Ring Star 17.15 “SECRETARUL” 18.00 Unda bugeacului 19.00 Mesager 19.40 Povestea de seară 21.25 Dialog social 21.45 Filler 22.20 Cultura azi. PRO TV 7.00, 13.00, 17.00, 19.00, 20.00, 22.30 Ştirile Pro Tv 10.00, 13.30 Teleshoping 10.15 „Generaţia LaLa. De la serial, la fenomen” 11.00 „PARIU CU

VIAŢA” 13.45 Dansez pentru tine 17.35 Happy Hour 20.45, 23.00 Vocea României 23.30 AutoExpert cu Andrei Tabuică. PRIME TV 6.00 - 15.00 ПРОФИЛАКТИКА 15.00, 18.00, 21.00 "Primele Ştiri" 15.25 "УБОЙНАЯ СИЛА" 17.10 "НЕРАВНЫЙ БРАК" 18.50 "Давай поженимся!" 19.55 "Пусть говорят" 21.40 "Время" 22.15 "ДОРОГА В ПУСТОТУ". Miercuri, 5 decembrie TVM 6.00, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Unda Bugeacului 6.45 Picături de “Dor” 7.10, 8.15 Bună dimineaţa 9.10, 17.15 “SECRETARUL” 10.00 Documentar 10.30 ...pe urmele lui Ştefan cel Mare 11.00, 19.55 Moldova în direct 12.00 Baştina 12.45 Profil de savant 13.10, 18.30 “Bebeluşii de la zoo” 13.40 Medalion muzical 14.10 “A DOUA ŞANSĂ” 15.50 Magazinul copiilor 16.25 Prin Istorie – spre Victor 18.00 Svitanok 19.00 Mesager 19.40 Povestea de seară 21.25 Portrete în timp 22.20 Alternative. Discriminarea pe înţelesul tuturor 22.35 Mzică de W.A.Mozart, 23.45 Documentar. PRO TV 7.00, 13.00, 17.00, 19.00, 20.00, 22.30 Ştirile Pro Tv 10.00, 13.45, 16.00 Teleshoping 10.15 Apropo TV 11.00 „TORNADE ÎNGHEŢATE” 14.00 AutoExpert cu Andrei Tabuică 14.30 „O VACANŢĂ DE AUR” 16.15 „TÎNĂR ŞI NELINIŞTIT” 17.35 Happy Hour 20.45 Serviciul Român de Comedie 21.45 „TANTI FLORICA” 23.00 „CSI: NEW YORK”. PRIME TV 6.00 "Доброе утро" 7.00 "Prima ora" 9.00, 12.00, 15.00, 18.00, 21.00 "Primele Ştiri" 9.15 Teleshoping 9.50 "Жить здорово" 10.55 "Модный приговор" 12.10, 15.10, 18.15 Новости 12.25 "Время обедать" 13.05 "Дешево и сердито" 14.00 Другие новости 14.30 "Понять. Простить" 15.30 "УБОЙНАЯ СИЛА" 17.10 "НЕРАВНЫЙ БРАК" 18.50 "Давай поженимся!" 19.55 "Пусть говорят" 21.40 "Время" 22.15 "СИНДРОМ ДРАКОНА". Joi, 6 decembrie TVM 6.00, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00

În 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 3 decembrie Zi internaţională a persoanelor cu dizabilitati. De atunci, an de an, în întreaga lume este promovat mesajul: „Oameni egali - drepturi egale”, un mesaj de conştientizare a faptului că persoanele cu dizabilităţi au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi oameni. Cu acest prilej, în numele Consiliul raional Nisporeni şi al meu personal, adresez cele mai cordiale şi sincere felicitări persoanelor care au reuşit sau încearcă să treacă peste problemele fizice, celor care au învins temerile şi au demonstrat că o dizabilitate nu le poate bara calea de a se integra în societate. În această zi semnificativă, îmi exprim admiraţia faţă de succesele înregistrate de dumneavoastră pe tărîmul muncii, creaţiei artistice, sportului. Performanţele dumneavoastră denotă alese calităţi sufleteşti, voinţă puternică şi dragoste de viaţă. Cu această ocazie, vă adresez urări de sănătate, bucurii din partea celor apropiaţi, numai zile senine, noi performanţe în cele propuse şi vă asigur că şi în continuare Consiliul raional va depune toate eforturile pentru susţinerea persoanelor cu dizabilităţi. Cu înalte consideraţiuni, Vasile Bîtca, preşedintele raionului Nisporeni

Ştiri 6.15 Svitanok 6.45 Legendele muzicii 6.55 Filler: Classic inspiration 7.10, 8.15 Bună dimineaţa 9.10, 17.15 “ERKY PERKY” 9.10, 17.15 “SECRETARUL”, 10.00, 15.00, 18.00 Documentar 10.30 Natura în obiectiv 11.00, 19.55 Moldova în direct 12.00 O seară în familie 13.10, 18.30 “Bebeluşii de la zoo” 13.40 Unda Bugeacului 14.10, 23.10 “A DOUA ŞANSĂ” 15.30 Videoteca copiilor 15.45 Părinţi şi copii 16.15 Erudit cafe 18.00 Vector european 19.00 Mesager 19.40 Poveste 20.50 Super-loto “5” din “35” 21.25 Focus. Magazin TV 22.20 Reporter de gardă 22.45 Un sfert de vorbă cu Ilona Spătaru. PRO TV 7.00, 13.00, 17.00, 19.00, 20.00, 22.30 Ştirile Pro Tv 10.00, 13.45, 16.00 Teleshoping 10.15, 16.15 „TÎNĂR ŞI NELINIŞTIT” 11.00 „O VACANŢĂ DE AUR” 14.00 „SAMANTHA ÎN VACANŢĂ” 17.35 Happy Hour 20.45 „PARIU CU VIAŢA” 23.00 „SPITALUL DE DEMENŢĂ”. PRIME TV 6.00 "Доброе утро" 7.00 "Prima ora" 9.00, 12.00, 15.00, 18.00, 21.00 "Primele Ştiri" 9.15 Teleshoping 9.50 "Жить здорово" 10.55 "Модный приговор" 12.10, 15.10, 18.15 Новости 12.25 "Время обедать" 13.05 "Дешево и сердито" 14.00 Другие новости 14.30 "Понять. Простить" 15.30 "УБОЙНАЯ СИЛА" 17.10 "НЕРАВНЫЙ БРАК" 18.50 "Давай поженимся!" 19.55 "Пусть говорят" 21.40 "Время" 22.15 "СИНДРОМ ДРАКОНА". Vineri, 7 decembrie TVM 6.00, 7.00, 8.00, 9.00, 13.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.15 Cuvintele credinţei 7.10, 8.15 Bună dimineaţa! 9.10, 17.15 “SECRETARUL” 10.00, 16.15, 21.25 Documentar 10.30 Focus. Magazin TV 11.00 Moldova în direct 12.00 La noi în sat 12.40 Un sfert de vorbă cu Ilona Spătaru 13.10, 18.30 “Bebeluşii de la zoo” 13.40 Svitanok 14.10 Portrete în timp 14.40, 23.10 “A DOUA ŞANSĂ” 18.00 Accente economice 19.00 Mesager 19.40 Povestea de seară 19.55 Bună seara! 22.20 Fii tînăr! PRO TV 7.00, 13.00, 17.00, 19.00, 20.00 Ştirile Pro Tv 10.00, 13.45, 16.00 Teleshoping 10.15 „TÎNĂR ŞI NELINIŞTIT” 11.00 „SAMANTHA ÎN VA-

CANŢĂ” 14.00 „ALIBI DIN DRAGOSTE” 16.15 „TÎNĂR ŞI NELINIŞTIT” 17.35 Happy Hour 20.30 Dansez pentru tine. PRIME TV 6.00 "Доброе утро" 7.00 "Prima ora" 9.00, 12.00, 15.00, 18.00, 21.00 "Primele Ştiri" 9.15 Teleshoping 9.50 "Жить здорово" 10.55 "Модный приговор" 12.10, 15.10, 18.15 Новости 12.25 "Время обедать" 13.05 "Дешево и сердито" 14.00 Другие новости 14.30 "Понять. Простить" 15.25 "УБОЙНАЯ СИЛА" 16.55 "Жди меня" 18.50 "Поле чудес" 19.55 "Пусть говорят" 21.40 "Время" 22.15 Концерт. Елена Ваенга. Sîmbătă, 8 decembrie TVM 6.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.10, 6.50, 9.05, 16.00, 21.25 Documentar 6.40 Filler: Classic inspiration 8.05 Vedete la bis 10.00 Ştiinţă şi inovare 10.30 Părinţi şi copii 11.00 Casa mea 11.35 Spectacol 12.05, 13.45 Concursul Internaţional de canto Academic “Maria Bieşu” 15.05 Desene animate 16.30 La mulţi ani! 17.15 Studio Art Plus 17.50 Un sfert de vorbă cu Ilona Spătaru 18.10 Erudit cafe 19.00 Mesager 19.35 Poveste 19.50 O seară în familie 22.20 “CRIMĂ ÎN ÎNALTA SOCIETATE” 23.50 Turneul internaţional la judo în memoria lui Vasile Luca. PRO TV 7.00, 13.00, 19.00, 20.00 Ştirile Pro Tv 10.35, 13.15 Teleshoping 10.15 Ce se întîmplă, doctore? 11.00 Auto Expert cu Andrei Tabuică 11.30 În Profunzime cu Lorena Bogza 13.30 Dansez pentru tine 20.30 „PULBERE DE STELE” 22.45 „HOŢI DE ONOARE”. PRIME TV 6.00, 10.00, 12.00, 15.00, 18.00 Новости 6.10 "Игорь Костолевский. И это всё о нём" 7.05 "ТЕГЕРАН 43" 8.20 "Играй, гармонь любимая" 9.00 "Умницы и умники" 9.45 "Слово пастыря" 10.15 Teleshopping 10.30 "Смак" 11.00 "Жизнь под каблуком" 12.15 "Абракадабра" 14.05 "Пять минут страха" 15.50, 18.10 "Фарфоровая свадьба" 18.25 "Человек и закон" 19.20 "Минута славы шагает по стране" 21.00 „Primele ştiri” 21.50 "Сегодня вечером" 23.30 "Что? Где? Когда?".

Duminică, 9 decembrie TVM 6.00, 17.00, 21.00, 22.00 Ştiri 6.10 Documentar 7.05 Legendele muzicii 7.15 Cuvintele Credinţei 8.00 Templul muzicii 8.45Filler 9.05 Desene animate 10.00 Ring Star 11.00 Prin istorie – spre victorie! 11.35 La datorie 12.00 Portrete în timp 12.30 Natura în obiectiv 13.00 Festivalul “Mărul de aur”. Interpreţi în recital 14.00 Baştina 14.45 “CRIMĂ ÎN ÎNALTA SOCIETATE” 16.15 Chişinăul de ieri şi de azi 16.30 La mulţi ani! 17.15 Cultura azi 18.00 Evantai folcoric 18.40 Loteria “Milioane pentru Moldova” 19.00 Mesager 19.35 Poveste 19.50 Vedete la bis 21.20 Fotbal Non-Stop 22.20 “SĂ FI ŞTIUT CĂ SÎNT UN GENIU”.

PRO TV 7.00, 13.00, 19.00, 20.00 Ştirile Pro Tv 10.00 După 20 de ani 11.00 „PARIU CU VIAŢA” 13.05, 14.00 Teleshoping 13.20 Apropo TV 14.15 Vocea României 18.00 România, te iubesc! 20.30 „ULTIMUL CORUPT DIN ROMÂNIA” 22.45 „VAGABONDUL MILIONAR”. PRIME TV 6.00, 10.00, 12.00 Новости 6.10 "Жизнь под каблуком" 7.10 "ТЕГЕРАН 43" 8.25 "Служу Отчизне" 8.55 Здоровье 10.15 Teleshoping 10.30 "Непутёвые заметки" 10.45 "Пока все дома" 11.30 Фазенда 12.20 "СЕМЬ НЯНЕК" 13.45 "ТРЫНТРАВА" 15.50 "Тайные знаки конца света" 16.55 "Большие гонки. Братство колец" 18.30 "Replica" 20.00 Среда обитания 21.00 "Sinteza săptămînii" 21.40 Воскресное "Время" 22.50 "12".

VĂ RECOMANDĂM LA TV! Luni 9.25 „Жизнь и приключения робота-подростка”. Desene animate (ТНТ) 21.00 „Изощрённое убийство”. Film (СТС) 23.00 „Бомбила”. Serial (Россия РТР) Marţi 19.10„Безумная любовь”. Serial (Sony) 21.00 „Двое – это слишком”. Film (СТС) 23.00„Гудзонский ястреб”. Film (СТС) Miercuri 21.00 „В стране женшин”. Film (СТС) 21.30 „Fabrika” (Publika) 23.00 „Эрин Брокович”. Film (СТС) Joi 21.00 „Реальная сказка”. Film (СТС) 21.20 „Тюдоры”. Film (Sony)

23.00 „Близость”. Film (СТС) Vineri 20.00„Любовь случается”. Film (СТС) 22.00 „Битва у Красной скалы”. Film (СТС) 23.10 „Любовницы”. Film (Sony) Sîmbătă 21.00 „În Trecerea anilor” (TVR 1) 21.00 „Врата в 3d”. Film (СТС) 23.45 „Генуя”. Film (Sony) Duminică 19.30 „Только о любви. Продолжение”. Film (Россия РТР) 20.00 „Блондинка в законе”. Film (Sony) 21.00 „Влюбится в невесту брата”. Film (СТС)

Publicitatea ta va fi văzută de 14 mii de oameni lunar

Sanatoriul Preventoriu de Bază “CONSTRUCTORUL” ÎS Întreprindere unicală de recuperare medicală din R. Moldova Metode tradiţionale şi netradiţionale de diagnostic şi tratament Vă oferim: Consultaţia medicilor specialişti de orice profil, metode de diagnostic: ultrasonografie, rectoromanoscopie, diagnostic funcţional, laborator clinic, biochimic şi imunologic – cu obținerea rezultatelor în aceeași zi, diagnosticul computerizat, iridodiagnostic, prescripţii pentru ochelari şi lentile de contact ș.a.

Tratamente clasice, precum şi prin metode tradiţionale: băi şi duşuri curative, duş-masaj subacvatic, aplicaţii de nămol, lut, parafină, ozocherită, șunghit, electro-fizioterapie, masaj și gimnastică curativă, terapie manuală, fitoterapie, ozonoterapie, hidrocolonoterapie, tratament cu lipitori, cu înţepături de albine, baroterapie generală, acupunctura, psihoterapie ș.a. Adresa: or. Chişinău, str. Zelinski,15 Tel. 022522741 (recepția cu regim nonstop), 022639629, 022551964, 079368099 (marketing). E-mail: marketing.tatiana@yahoo.fr Centrul clinic este dotat cu utilaj medical modern, saloane cu toate comodităţile, cafenea pentru 200 locuri. Aici activează 145 de medici cu categorii înalte de calificare, sînt utilizate peste 130 de metode de tratament, multe dintre care – doar la noi! Serviciile sînt accesibile pentru oricine. www.sanatoriul-constructorul.md

La prezentarea acestui anunţ decupat beneficiați de reduceri de 10% la biletele de tratament.

Cursuri gratuite şi contra plată - Bussines; - Limbi străine (toate nivelurile italiană, franceză, germană, engleză, spaniolă); - Calculator pentru începători. Telefon de contact: 0 (236) 22910; 079614335, 068690907.

CONDOLEANȚE Colectivul Agenţiei teritoriale Ungheni a Companiei naţionale de asigurări în medicină exprimă profunde condoleanţe medicului expert coordonator, Vitalie Ţăranu, în legătură cu decesul tatălui, Vladimir Ţăranu. Dumnezeu să-l odihnească în pace.


8

Un sfat pe săptămînă

Util

O lingură rasă de caşcaval, amestecată cu oul prin care treceţi peştele înainte de a-l prăji, îi dă acestuia un gust minunat.

Expresul Vineri, 30 noiembrie

La Bucătărie cu Irina Caducenco

Ieftin și la îndemînă

Dovleac (bostan) cu orez şi stafide

Ridichea neagră – dezinfectantul organismului tău

Ingrediente: 0,5 kg orez, 100 gr stafide, 100 gr dovleac, 150 gr unt (sau margarină - pentru cei ce postesc), 2 linguri de zahăr, un pacheţel vanilie, sare după gust. Mod de preparare: Orezul se spală, se fierbe

în apă sărată ca să fie fărîmicios. Dovleacul se curăţă de coajă şi seminţe, se taie bucăţi, se prăjeşte în ½ porţie de unt pînă se înmoaie. Stafidele se opăresc. Se amestecă orezul, bostanul, stafidele, untul şi vanilina. Compoziţia obţinută se dă în rolă pentru 5-10 minute.

Nutriţioniştii o includ în dietele sezonului rece, deoarece conține antioxidanți eficienți împotriva răcelii și gripei, însă beneficiile ei nu se opresc aici.

Arborele de cafea în apartamentul tău

Publicaţie de informaţii, analiză şi opinii Editor: SC Miraza SRL IDNO: 1003609009231 Fondator: Cristian Jardan

Aerul uscat va afecta în mod neplăcut aspectul frunzelor, făcîndu-le cafenii și uscîndu-le de la margini către interior. Înflorirea se întîmplă arareori și, chiar și atunci cînd are loc, nu este finalizată cu producerea cunoscutelor fructe de cafea. Florile sînt de culoare albă, mici stelate și emană un parfum plăcut. Un îngrășămînt lichid pentru plante verzi îi va face bine arborelui de cafea. Aplicați-l în apa de udare, în doze slabe, din aprilie pînă în septembrie, la interval de două săptămîni.

În sezonul rece, cînd organismul duce lipsă de vitamine, consumă ridichea neagră pentru a-ţi suplini carența de vitamine şi minerale. Ea conţine vitamine (A, B, C), minerale (sodiu, potasiu, fosfor, iod, sulf, magneziu) şi fibre alimentare. Este o sursă bogată în nutrienți. Ridichea de toamnă previne constipaţia, datorită conținutului bogat de fibre şi apă. O dietă care include consumul de ridichie neagră contribuie la mişcările regulate ale intestinului şi ajută la menţinerea echilibrului florei intestinale. Datorită proprietăților sale antibacteriene, elimină toxinele din intestine şi te scapă de diaree sau constipație, balonare sau dureri abdominale. Dacă optezi pentru dieta cu ridichie neagră, vei pierde în greutate fără să aduci prejudicii sănătății tale. Ridichea neagră detoxifică ficatul şi contribuie la regenerarea celulelor hepatice. Fiind un diuretic şi dezinfectant, ajută la vindecarea multor afecțiuni renale (boli de rinichi). ”Spală” toxinele acumulate în rinichi, reducînd posibilitatea formării calculilor (pietrelor) renali. Datorită conținutului de potasiu, ridichea neagră ajută la reglarea tensiunii arteriale şi îmbunătăţeşte circulația sangvină. Protejează sistemul respirator de infecții şi poate fi folosită în tratarea tusei, a nasului înfundat, durerilor de gît. Datorită conținutului de vitamina C, acidului folic și proprietăților sale detoxifiante, ridichea neagră oprește dezvoltarea celulelor canceroase. Este recomandată şi în vindecarea unor probleme ale pielii. Dacă ai ten uscat, atunci dă prin răzătoare o felie de ridichie şi amestec-o cu o linguriță de miere. Aplică compoziția pe fața spălată, timp de 10 minute. Vei simți o senzație de usturime și chiar se va înroşi pielea, dar nu te îngrijora. După ce timpul a expirat, spală faţa cu apă călduță. Vei căpăta un ten hidratat și foarte curat.

Întrebarea vină n-are

Director: Lucia Bacalu Redactor-șef: Ina Landa Secretar de redacţie: Vitalie Harea Redactori: Natalia Junghietu, Tudor Josanu Contabil-şef: Angela Covaliov Tiparul executat la Tipografia Prag-3 Chişinău Tiraj total: 2800 ex. P - publicitate, PP - publicitate politică

artur94@mail.md Data: 12 noiembrie 2012, 20:49 Subiect: Stadion artificial Către: unexpres@gmail.com Bună seara, vreau să vă cer ajutor în privinţa stadionului artificial. Deja a trecut un an de cînd a fost ridicat de la Colegiul de medicină din Ungheni şi de la promisiunile primarului Alexandru Ambros şi preşedintelui raionului, Iurie Toma. Ei au promis că stadionul va fi amplasat la poliţie. Pînă azi, nu am văzut nici o mişcare. Vrem şi noi, tinerii, un stadion artificial bun.

Adresa: or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26, oficiul 229 Telefon: 0236 28575, 0236 23742 Mobil: 069042758, 079389088 E-mail: unexpres@gmail.com Web: www.expresul.com Subredacţia Călăraşi: str. Eminescu 33 Tel.: 0244 22878, 069906846

Ne-am deplasat la Comisariatul de Poliţie Ungheni să dăm de urma stadionului. Comisarul Iurie Dereniov ne-a spus că lucrările de amenajare se apropie de final, iar către Ziua poliției, consemnată pe 18 decembrie, se planifică inaugurarea festivă a stadionului. Dînsul a mai spus că aici va

Membru al Asociaţiei Presei Independente (API), afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (WAN)

Taur Vă veţi bucura de o creştere financiară pe linie profesională, posibil chiar o mărire permanentă de salariu. Gemeni Vă veţi trezi în faţa unei situaţii delicate. Aveţi de ales între a face un sacrificiu sau a supăra un prieten. Rac Vă bucuraţi în continuare de o perioadă deosebit de bună, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile interumane.

Fecioara Vi se va cere un mic sacrificiu, cel mai probabil de natură financiară. Primul impuls va fi să refuzaţi. Ar fi bine să vă gîndiţi de zece ori.

us, într-un loc cu lumină directă și cu temperaturi de 12-16 grade C. La temperaturi mai joase de 8 grade, planta intră în regres și în scurt timp, moare. Substratul de cultură trebuie să fie foarte bogat în nutrienți, o combinație potrivită fiind cea din pămînt de grădină, compost de frunze și nisip. Pămîntul trebuie udat cu foarte mare atenție, astfel încît să nu fie lăsat să se ususce complet niciodată, dar nici să fie mocirlos. Excesul de apă la rădăcini este la fel de periculos ca și uscăciunea. O necesitate stringentă a arborelui de cafea este umiditatea atmosferică ridicată. Pentru a-i asigura acest factor, pulverizați-i cît mai des frunzele, chiar zilnic și așezați ghiveciul pe o tăviță cu pietriș menținut mereu ud.

PP Expresul

Berbec Sînteţi probabil singura zodie care nu se poate plînge de nimic în această perioadă. Urmează nişte zile pline de linişte şi armonie.

Leu Apare o ocazie bună să cîştigaţi rapid ceva bani în plus şi ar fi foarte bine să acceptaţi. Sînt toate şansele să vă iasă aşa cum vă doriţi.

În împărăţia florilor cu Tatiana Fotea

Arborele de cafea este o plantă care se dezvoltă în mod natural în regiunile tropicale și subtropicale, cu ploi frecvente. Planta cu creștere viguroasă și port arbustiv, poate atinge în mediul de origine 8 sau 10 metri înălțime. Arborele de cafea cuprinde aproximativ 60 de specii, însă cea care se dezvoltă cel mai bine în apartament este Caffea Arabica. Introdusă de curînd în țara noastră ca plantă de decor, are un frunziș foarte frumos. Verdele intens al frunzelor ovale și ondulate, lungi de circa 15 cm, cu nervuri pronunțate, dar mai ales aspectul extrem de lucios, parcă lăcuit al frunzelor, oferă un aer deosebit și exotic arbustului, chiar și în lipsa florilor și fructelor. Cultivată ca plantă de ghiveci, produce arareori fructe, or florile albe, mici, aglomerate pe ramuri, se scutură ușor dacă nu sînt polenizate. Numai spațiile cu lumină intensă și soarele de dimineață sînt prielnice cultivării arborelui de cafea. Poziționarea ghiveciului în fața unei ferestre cu orientare spre est poate fi considerată ideală. O locație cu soare după amiază va arde planta și o va omorî. Nu rezistă la frig, dar nici la caldură exagerată, temperaturile ideale situîndu-se între 16 și 24 grade C. Iarna, planta trebuie ținută în stare de semi-repa-

Horoscop | 3 – 9 decembrie

Balanţa Sînt posibile conflicte de serviciu, cauzate de nişte neatenţii care pot costa mult. În dragoste, veţi fi cam greu de suportat în această perioadă. Scorpion E un moment favorabil abordării unor proiecte îndrăzneţe. În ceea ce priveşte banii, să nu vă aşteptaţi la mari realizări. Săgetător Săptămîna începe cu multă muncă profitabilă şi cu posibilităţi de avansare. Veţi avea ocazia să rezolvaţi unele probleme financiare. Capricorn Nu trebuie să vă aşteptaţi la prea multă acţiune în următoarele zile, va fi una din acele săptămîni în care nu se întîmplă mare lucru. Vărsător Vă veţi bucura de nişte recompense deosebite pentru unele servicii sau gesturi făcute recent. În privinţa banilor, veţi fi nevoiţi să amînaţi unele cumpărături. Peşti Veţi avea nişte zile foarte bune, mai ales la mijlocul săptămînii. Relaţiile de familie se îmbunătaţesc simţitor.

Calendar creștin-ortodox 3 – 9 decembrie Luni Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Irh. Proclu; Sf. Mucenici Anatolie, Tecla, Ana; Cuv. Diodor. Marţi Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Miercuri Sf. Apostoli Filimon şi Arhip; Sf. Mucenici Apfia, Procopie. Joi Sf. Ierarhi Amfilohie, Mitrofan; Sf. Cneaz Alexandru (Nevski). Vineri Sf. Mare Mc. Mercurie; Sf. Mare Mc. Ecaterina; Sf. Mc. Augusta. Sîmbătă Sf. Mucenici Clement Romanul, Petru al Alexandriei. Duminică Duminica XXVII. Cuv. Alipie Stîlpnicul; Cuv. Iacob; SF. Irh. Inochentie.

Prognoza meteo | 3 – 9 decembrie 3 decembrie: noaptea +1° (cer posomorît); ziua - +4° (cer puţin noros). 4 decembrie: noaptea - -3° (cer senin); ziua - +1° (cer puţin noros). 5 decembrie: noaptea - -1° (cer posomorît); ziua - +5° (cer senin). 6 decembrie: noaptea - -4° (cer puţin noros, zăpadă puternică); ziua - +6° (cer puţin noros, ploaie slabă). 7 decembrie: noaptea - -3° (cer puţin noros, zăpadă); ziua - +7° (cer puţin noros, ploaie). 8 decembrie: noaptea - -2° (cer noros, puţin zăpadă); ziua - +5 (cer puţin noros, ploaie). 9 decembrie: noaptea - -5° (cer noros, zăpadă); ziua - +1° (cer parţial noros, puţină zăpadă).

Bancuri În fotografie: stadionul din curtea Comisariatului de Poliţie Ungheni

fi construit şi un vestiar, și o cameră de duș. Pentru reinstalarea stadionului s-au cheltuit 120 mii de lei, banii fiind adunaţi de la angajații Comisariatului de poliție, Procuraturii, SIS, Direcției Situații Excepționale și Comisariatului de poliție în transport. La stadion va avea acces orice amator al sportului din Ungheni, a subliniat comisarul.

Troleibuzul pleacă din staţie, iar după el aleragă o doamnă strigînd: - Oameni buni, opriţi, vă rog, troleibuzul că nu mai ajung la lucru! Pasagerii îl roagă pe şofer să oprească. Femeia se urcă şi spune bucuroasă: - Gata, am reuşit… Biletele la control! Ieri a fost ziua soţiei mele şi i-am făcut o surpriză neaşteptată. - Nu mai spune! Ce cadou i-ai facut? - O ciocolată cu lapte. - Şi asta consideri tu surpriză? - Sigur că da, ea se aştepta la o maşină!


Expresul NR 249